BARIERE SI FACTORI DE SUCCES IN

IMPLEMENTAREA EDUCATIEI INCLUZIVE

– ESEU –

„Educatia incluziva presupune un proces permanent de imbunatatire a institutiei scolare,

avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a

sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor elevilor din cadrul unei

comunitati”1.

Ideea de a educa toţi copiii şi de a oferi egalizarea şanselor la educaţie pentru toţi exista în

politica învăţămîntului românesc încă din anii 1980, din păcate tot la nivel declarativ şi

printr-o aplicare practică materializată în responsabilizarea elevilor şi a profesorilor pentru

obţinerea rezultatelor, dar niciodată luând în calcul drept cauze ale problemelor şcolare

sistemul şi politicile sale generale sau particulare.

Altfel spus, deşi în documentele care reglementau şcoala românească se preciza valoarea

pricipiului egalizării şanselor şi nevoia de democratizare a şcolii, în realitate, practica oferea

alternative şi ocazii de dezvoltare numai celor care îşi puteau permite şi care, oricum, ar fi

avut rezultate bune. Astăzi, există o preocupare la nivelul legislaţiei şi în practicile didactice,

insa schimbările nu sunt încă suficiente şi acoperitoare, pentru că sistemul se mişcă încet,

împiedicat şi de lipsa unei construcţii coerente prin care să se consolideze rezultatele pas cu

pas in acest proces de incluziune sociala a copiilor cu CES.

La baza educaţiei incluzive se afl ă principiul potrivit căruia educaţia constituie un aspect

fundamental pentru dezvoltarea indivizilor şi a societăţilor. În ultimii cincizeci de ani,

comunitatea internaţională a contribuit la crearea unei viziuni asupra educaţiei care nu mai

este considerată un privilegiu pe care îl au doar unele pesoane, ci un drept al tuturor. Educaţia

incluzivă constituie unul dintre procesele fundamentale prin care este pusă în practică această

viziune, deoarece are în centrul demersurilor sale grupurile care au fost excluse de la

1 Dezvoltarea practicilor incluzive in scoli-Ghid managerial, MEC,UNICEF, Bucuresti,1999, p.9

1

educaţie. În acest sens, potrivit Declaraţiei Mondiale privind Educaţia pentru Toţi (Dakar,

2000) educaţia incluzivă constituie una dintre strategiile-cheie în abordarea problematicii

marginalizării şi excluderii din procesul educaţiei.

Educaţia incluzivă este un proces prin care se urmăreşte să se răspundă unor nevoi

diverse ale elevilor prin sporirea participării acestora la procesul învăţării şi comunicării,

reducând formele de excludere din educaţie2. Abordările recente în educaţia incluzivă

evidenţiază faptul că aceasta este în primul rând o reformă în educaţie şi nu o chestiune care

vizează doar plasarea elevului şi tipul instituţiei în care este şcolarizat acesta.

Implementarea educaţiei incluzive se afl ă în etape diferite. Unele demersuri au avut

succes în mai multe ţări şi, prin urmare, constituie exemple de bună practică ce pot fi

analizate şi implementate în mod adaptat, în funcţie de nevoile fi ecărei ţări. Astfel,

transformarea şcolilor speciale în centre de resurse, implementarea Planurilor Educaţionale

Individualizate, formarea unor atitudini pozitive ale părinţilor şi promovarea învăţării prin

cooperare constituie doar câteva exemple de succes.

Educaţia incluzivă: Incluziunea implică schimbarea, deci este un proces care

contribuie la creşterea gradului de participare şi învăţare pentru toţi elevii. MacKay3 arată că

educaţia incluzivă se referă la educarea tuturor elevilor şi nu numai a celor cu dizabilităţi sau

a unui grup dezavantajat.

Incluziunea în educaţie presupune:

– valorizarea egală;

– creşterea participării tuturor la educaţie

– reducerea barierelor în învăţare şi participare pentru toţi

– înţelegerea diferenţelor dintre copii/elevi ca sursă pentru procesul de învăţare şi nu

doar ca o problemă care trebuie rezolvată;

– recunoaşterea dreptului elevilor la educaţie.

Educaţia incluzivă duce la „dărâmarea” zidurilor dintre şcoli şi comunitate şi pune

bazele unei societăţi incluzive. Educaţia incluzivă se referă la ridicarea tuturor barierelor în

învăţare şi la asigurarea participării tuturor celor vulnerabili la excludere şi marginalizare

(UNESCO, 2000).

2 Guideline for inclusion: Ensuring Access to Education for All (2005), Paris, UNESCO3 MacKay, A.W. (2007), Inclusion: What is Inclusion anyway. Fredericton, New Brunswick Departmentof Education, apud http://www.cedu.ro/programe/parteneriat/respdf/Raport.pdf vizitat la 22.04.2013

2

Formarea copiilor într-o manieră incluzivă corespunde, indiferent de particularităţile

lor fizice, organice sau funcţionale urmatoarelor nevoi/cerinţe4:

1. Nevoile individuale de dezvoltare, identitate, valorizare şi potenţare

ale fiecărui copil,

2. Nevoile sociale de implicare, participare, şi dezvoltare a relaţiilor în

familie, comunitate şi societate.

Atât la nivel internaţional cât şi la nivel naţional există o dezbatere continuă asupra

includerii copiilor cu cerinţe educative speciale în structurile educative alături de coverstnicii

lor. Unii părinţi, profesionişti şi chiar persoane cu dizabilităţi argumentează că unei persoane

care este impiedicată să participe împreună cu egalii săi în şcolile generale i se neagă dreptul

fundamental la educaţie. Alţii, dimpotrivă, afirmă că prin integrarea în şcolile generale multor

copii cu cerinţe speciale nu li se asigură satisfacerea nevoilor lor. Argumentele celor din urmă

se bazează pe nevoia de curriculum şcolar adaptat, resurse şi atitudini pozitive ale

personalului din şcoli, dar şi pe nevoia de formare a unor deprinderi pentru profesori şi părinţi

în aşa fel incât aceşti copii să fie incluşi în adevăratul sens al cuvântului. De aceea de multe

ori incluziunea se confundă cu integrarea deplină sau integrarea de calitate. Incluziunea nu

este un simplu concept care să poată fi redus la plasarea, respectiv la integrarea copilului cu

cerinţe speciale în şcoală. Definiţia are în vedere atât noţiunea de acces educaţional cât şi

recunoaşterea importanţei acoperirii adecvate a nevoilor individuale ale copiilor. Creşterea

accesului în şcoala generală este un scop important. Totuşi acest scop nu reprezintă totul şi nu

se obţine spontan. Este nevoie deplanificare activă şi de promovare a unei abordări mai

deschise şi mai flexibile asupra educaţiei.

Cuvântul de ordine pentru a înţelege educaţia incluzivă este flexibilitatea. Principiile

educaţiei incluzive cer să se aibă învedere importanţa satisfacerii nevoilor/cerinţelor

individuale ale copiilor, să se lucreze în parteneriat cu elevii şi cu părinţii/persoanele care fac

educaţie, să se implice profesoriişi şcolile în dezvoltarea acestei abordări.

Totodata, educaţia incluzivă este legată de o societate care promovează valorile

democratice şi ascultă vocile tuturor membrilor ei. Educaţia incluzivă este o educaţie bazată

pe şcoală ca partener al familiilor şi comunităţii şi pe înţelegerea comunităţii ca principalul

susţinător şi partener al acesteia. Educaţia pentru toţi/incluzivă este o adevarată provocare

pentru şcoala dar şi pentru educaţie în general. Educaţia incluzivă este un drept uman. Este

4 Ecaterin Vrasmas, Educatia copiilor cu Cerinte Educative Speciale, curs pentru invatamantul la distanta3

educaţie bună, de calitate, care dă o orientare pozitivă, democratică tendinţelor dezvoltării

practicilor educative.

În mod firesc, educaţia trebuie să se adreseze tuturor copiilor. Societatea de azi, trebuie

să-şi propună valorizarea tuturor oamenilor şi să ofere şanse la dezvoltare şi educaţie tuturor.

Faptul ca suntem atât de diferiţi este o şansă a dezvoltării şi nu o limită.

Diferenţa între integrare şi incluziune este diferenţa întredouă moduri de a aborda

educaţia copiilor în societate. Educaţia integrată se referă la copiii cu dificultăţi de dezvoltare

şi adaptare şi la soluţii speciale pentru aceştia. Ea pune în centru problema specială a

copilului. Educaţia incluzivă se referă la toţi copiii, pentru a le acoperi adecvat nevoile

educative şi de dezvoltare, pornind de la ideea ca fiecare este special şi are nevoi speciale în

anumite perioade. Ea pune în centru copilul, ca univers complex şi ca partener în educaţie.

Educaţia integrată a apărut ca o reacţie la marginalizare şi excludere, educaţia incluzivă este

un pas înainte pe calea schimbării societăţii, prin grija către toţi membrii acesteia şi

valorizarea diferenţelor dintre oameni şi eliminarea oricărei forme de discriminare.

In Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap: un angajament reînnoit

pentru o Europă fără bariere, Comisia Europeană, Bruxelles, 2010: „Persoanele cu handicap,

în special copiii, trebuie să fie integrate în mod adecvat în sistemul general de învăţământ şi

să beneficieze de sprijin individual cu respectarea intereselor copilului." Recomandarea

esenţială din acest important document al UE este „Promovarea unui învăţământ favorabil

incluziunii şi învăţării de-a lungul vieţii pentru elevii şi studenţii cu handicap”.

Deşi au trecut două decenii de la lansarea paradigmei educaţiei incluzive pe plan mondial,

nevoia de promovare continuă a acesteia nu s-a epuizat5.

Dacă prin abordarea de tip educaţie integrată se aveau în vedere mai ales obiective legate

de şcolarizarea „normalizată” a copiilor cu CES, cât mai aproape de instituţiile şcolare şi

clasele obişnuite – deci accentul se pune pe copii şi formele de support pentru aceştia –

incluzivitatea educaţiei are ca sens şi obiectiv principal adaptarea şcolii la cerinţele (speciale

ori adiţionale) de învăţare ale copiilor, iar prin extensie, adaptarea şcolii în general la

diversitatea copiilor dintr-o comunitate - ceea ce presupune reforma şi dezvoltarea de

ansamblu a şcolii (din comunitate). Este nevoie aşadar de o abordare la nivel de sistem

educaţional, în totalitatea acestuia, cu provocări însemnate pentru toate sectoarele – inclusiv

5 Ecaterina Vramas in http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Educatia-incluziva-pt-web.pdf vizitat la 20.04.2013 pag. 18

4

pentru cel de învăţământ special. Legea Educaţiei Naţionale (nr.1/2011) a cuprins şi

principiul incluziunii sociale, este necesar însă ca operaţionalizarea acestei legi, prin diversele

metodologii şi regulamente şi modul de aplicare a acestora sa aibă în vedere, cu prioritate,

încorporarea principiului incluziunii, în litera şi spiritul acestuia, aşa cum se impune într-o

ţară europeană6.

Bibliografie:

Ecaterina Vramas in http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Educatia-incluziva-

pt-web.pdf vizitat la 20.04.2013

Ecaterina Vrasmaş, coordonator, (2010), Premisele educaţiei incluzive în grădiniţă,

Editura Vanemonde, Bucureşti

Ecaterina Vrasmaş, Nicolae, S., Vrasmaş, T., (2008), Paşi spre educaţia incluzivă

în România, Bucureşti, UNICEF

RENINCO şi UNICEF, Vrasmaş, E., Strategiile educaţiei incluzive, în Educaţia

integrată a copiilor cu handicap, (coordonatori ştiinţifici Verza E. şi Păun E.),

UNICEF şi RENINCO, 1998

Dezvoltarea practicilor incluzive in scoli-Ghid managerial, MEC,UNICEF,

Bucuresti,1999, p.9

6 Idem pag.195