190659161-Epoca-Veche 30.pdf
1
29 | Pagină 29 Literatura Veche în aceste lucrări, dar mai cu seamă în lucrarea monografică "De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor", era acela de a combate basna interpolatorului Cronicii lui Grigore Ureche, Simion Dascălul, şi de a arăta originea moldovenilor şi tuturor românilor din coloniştii aduşi de împăratul Traian în străvechea Dacie. VIAŢA LUMII Cea de-a treia lucrare de seamă a lui Miron Costin este poemul Viaţa lumii , axată pe motivul clasic a eternităţii celor lumeşti: Trec zile ca umbra, ca umbra de vară/ Cele ce trec nu mai vin,nici se întorc iară;/ Trece veacul desfrânat, trec anii cu roată,/ Fug vremurile ca umbra şi nici o poartă/ A te opri nu poate… Deosebit de importantă este Predoslovia care însoţeşte poemul, în ea autorul lămureşte că a scris « mai mult să se vadă că poate şi în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare ce se cheamă stihuri», după cum afirmă că « şi alte dăscălii şi învăţături ar putea fi pe limba românească». Dintr-o notă cu privire la citirea stihurilor aflăm că Miron Costin cunoaşte şi teoria versificaţiei. Ştefan Ciobanu subliniază faptul că el ne dă un mic tratat a versificaţiei. Poemul lui Miron Costin începe cu un motto din Eclesiast: «Deşertarea deşertărilor şi toate sînt deşarte». Îar poemul sună în felul următor: « A lumii cînt cu jale cumplită viaţa,/ Cu grili şi primejdii, cum iaste şi viaţa:/»… Mai departe, în acelaşi fel, se arată că viaţa este « fum şi umbră», «spuma mării şi norii sub ceriu».Autorul invocă şi pasagii din Psaltire cu acelaşi conţinut. Nimic pe lume nu este veşnic. Numai Dumnezeu « covîrşeşte vremi nemăsurate. Omul este supus « vremii» şi «norocului», care este înşelător. «Anii nu potu aduce ce aduce ceasul». «Vremea petrece toate», împăraţi şi împărăţii. Autorul dă numele mai multor împăraţi ai vechimii şi ale împărăţiilor care au dispărut. De primejdii nu sunt scutiţi nici filosofii şi nici teologii, toţi sfîrşesc cu moartea, care nu cruţă pe nimeni, «pre bogaţi şi săraci, cei frumoşi şi tare». «Painjini sîntu anii şi zilele noastre». Poemul se termină cu un Epilog , în care se arată că omul, care se crede « astăzi mare şi puternic», dispare. Numai fapta bună rămîne şi « în ceriu cu fericie în veci te măreşte».
-
Upload
anthony-brewer -
Category
Documents
-
view
214 -
download
1
Transcript of 190659161-Epoca-Veche 30.pdf
-
29 | P a g i n
29 Literatura Veche
n aceste lucrri, dar mai cu seam n lucrarea monografic "De neamul
moldovenilor, din ce ar au ieit strmoii lor", era acela de a combate
basna interpolatorului Cronicii lui Grigore Ureche, Simion Dasclul, i de
a arta originea moldovenilor i tuturor romnilor din colonitii adui de
mpratul Traian n strvechea Dacie.
VIAA LUMII
Cea de-a treia lucrare de seam a lui Miron Costin este poemul Viaa lumii , axat pe motivul clasic a eternitii celor lumeti:
Trec zile ca umbra, ca umbra de var/ Cele ce trec nu mai vin,nici se ntorc iar;/ Trece veacul desfrnat, trec anii cu roat,/ Fug vremurile ca umbra i nici o poart/ A te opri nu poate
Deosebit de important este Predoslovia care nsoete poemul, n ea autorul lmurete c a scris mai mult s se vad c poate i n limba noastr a fi acest feliu de scrisoare ce se cheam stihuri, dup cum afirm c i alte dsclii i nvturi ar putea fi pe limba romneasc. Dintr-o not cu privire la citirea stihurilor aflm c Miron Costin cunoate i teoria versificaiei. tefan Ciobanu subliniaz faptul c el ne d un mic tratat a versificaiei. Poemul lui Miron Costin ncepe cu un motto din Eclesiast: Deertarea deertrilor i toate snt dearte. ar poemul sun n felul urmtor:
A lumii cnt cu jale cumplit viaa,/ Cu grili i primejdii, cum iaste i viaa:/
Mai departe, n acelai fel, se arat c viaa este fum i umbr, spuma mrii i norii sub ceriu.Autorul invoc i pasagii din Psaltire cu acelai coninut. Nimic pe lume nu este venic. Numai Dumnezeu covrete vremi nemsurate. Omul este supus vremii i norocului, care este neltor. Anii nu potu aduce ce aduce ceasul. Vremea petrece toate, mprai i mprii. Autorul d numele mai multor mprai ai vechimii i ale mpriilor care au disprut. De primejdii nu sunt scutii nici filosofii i nici teologii, toi sfresc cu moartea, care nu cru pe nimeni, pre bogai i sraci, cei frumoi i tare. Painjini sntu anii i zilele noastre. Poemul se termin cu un Epilog , n care se arat c omul, care se crede astzi mare i puternic, dispare. Numai fapta bun rmne i n ceriu cu fericie n veci te mrete.
