177507083-metaliteratura

7/23/2019 177507083-metaliteratura

http://slidepdf.com/reader/full/177507083-metaliteratura 1/5

Teorie literară

Sergiu Pavlicencu

Teoria polisistemului şi literatura tradusă

La sfârşitul secolului al XX-lea în ştiinţa literară mondială s-a consolidat o direcţietare axată pe abordarea sistemică a fenomenelor socio-semiotice, la a cărei constituire au contribuit, după cum susţine cercetătorul canadian S. Tötösy [1, p. 21], semioticalturii (îndeosebi prin lucrările lui Iuri Lotman), studiile de sociologie literară (în rimul rând, cele elaborate de Pierre Burdieu, având la bază noţiunea de champs littérai

sau cele ale lui Jacques Dubois bazate pe noţiunea de institution littéraire), darmai ales aşa-numita ştiinţă empirică a literaturii (Empirische Literaturwissenschaft), movată de Siegfried J. Schmidt şi teoria polisistemului (Polysystem Theory) a lui Itamar Even-Zohar. Ultimele două, aproape în mod independent, deşi de pe poziţii şi aborduţin diferite, dezvoltă studii care au la bază conceptul de sistem literar. O asemenea abordare presupune definirea literaturii din punct de vedere funcţional: literatura se structurează ca un ansamblu sau reţea de relaţii de elemente interdependente în cre rolul specific al fiecărui element este determinat de relaţia lui cu celelalte, adică de funcţia pe care acesta o joacă în cadrul întregului ansamblu sau reţele. Textulrar, ca obiect de cercetare, aşa cum era conceput până atunci, începe să-şi piardă statstfel, în studiile literare se încerca o depăşire a ceea ce fusese numit textocentrismTeoria polisistemul se revendică din concepţiile formaliştilor ruşi, după cum a sublini repetate rânduri I. Even-Zohar, această teorie fiind considerată ¹o prelungire a funcţ

alismului dinamicº [2, p. 265]. ¹Ideea că fenomenele semiotice, adică modelele de comuncare umană guvernate de semne (cum sunt cultura, limbajul, literatura, societatea) pot fi înţelese şi studiate mai uşor şi mai adecvat dacă acestea sunt considerate mai sisteme decât conglomerate de elemente disparate, s-a transformat în una dintre ideile predominante ale timpului nostru în majoritatea ştiinţelor umanisticeº ± menţioneazăn-Zohar în studiul său Teoria polisistemului [3, p. 9], studiu publicat în 1972 în revita Poetics Today (nr. 1-2, p. 287-310), ulterior republicat, într-o versiune revăzută ş actualizată, în aceeaşi revistă (Poetics Today, 1990, nr. 1, p. 9-26). Un relativ recet Dicţionar de literatură comparată (2007) conţine şi un articol referitor la termenul isistem [2, p. 165-173], la care trimitem pe cei interesaţi de teoria polisistemului în viziunea lui I. Even-Zohar şi de impactul ei asupra cercetărilor contemporane. Teoria polisistemului a fost elaborată de I. Even-Zohar şi de adepţii săi din Grupul de ercetare a Culturii (Culture Research Group) de la Universitatea din Tel-Aviv, c

onstituit în anii '70 şi cunoscut ca şcoala sau axa de la Tel-Aviv. În afară de Itamar Zohar din acest grup mai făceau parte Gideon Toury, Zohar Shavit, Shelly Yahalom şiRakefet Sheffy. Ideile şcolii de la Tel-Aviv au căpătat o mare răspândire îndeosebi înMetaliteratură, anul VIII, nr. 3-4 (18), 2008 53



ţările cu interferenţe lingvistice, literare, culturale, inclusiv politice (Canada, Belgia, India ş.a.). ¹De la abordarea polisistemică se aşteaptă să servească ca şi mediu pentru studiul culturii, permiţând dezvoltarea unor instrumente versatile care să facă osibilă utilizarea eterogenităţii şi dinamicii cu ajutorul principiilor care au condus a lărgirea cadrului cultural. Miza lui Even-Zohar este aceea de a propune un program pentru un astfel de cadru culturalº ± menţionează C. Constantinesu [2, p. 168]. Progamul lui Even-Zohar porneşte de la modelul analizei funcţionale al lui Roman Jakobson şi propune următoarea schemă a factorilor constitutivi implicaţi în orice fapt socio-iotic (cultural), între paranteze păstrându-se termenii utilizaţi de Iakobson: INSTITUŢ[context] REPERTORIU [cod] PRODUCĂTOR [emiţător] ±±±±±±±±±± [receptor] CONSUMATOR (¹scract/canal] PRODUS [mesaj] Teoria polisistemului a fost aplicată de mai mulţi cercetăto

ri la studierea diferitelor aspecte ale culturii şi literaturii universale, inclusiv în studiile de literatură comparată. Un interes deosebit a suscitat teoria polisistemului din partea cercetătorilor care se ocupă de studierea traducerilor. I. Even-Zohar însuşi a abordat această problemă în studiul Poziţia literaturii traduse în cadrul temului literar (The Position of Translated Literature within the Literary Polysystem), publicat în numărul monografic al revistei Poetisc Today (1990, nr. 1, p. 45-51), în care cercetătorul izraelian a inclus un şir de lucrări publicate anterior, revte şi actualizate (inclusiv studiul menţionat mai sus despre teoria polisistemului), din care se poate forma o idee clară despre starea cercetărilor şcolii de la Tel-Aviv după două decenii de activitate. În ceea ce priveşte poziţia literaturii traduse în capolisistemului literar I. Even-Zohar consideră că în pofida faptului că istoricii cultuii şi literaturii recunosc rolul esenţial jucat de traduceri în cristalizarea culturilor naţionale, lucrările dedicate acestei probleme sunt relativ puţine, de cele mai mul

te ori în istoriile diferitelor literaturi naţionale traducerile fiind menţionate doar la modul general, fără o incorporare coerentă a acestora în studiul istoriei literaturi [4]. De obicei, se fac referinţe la importanţa traducerilor, în general, în diferite erioade ale istoriei unei literaturi naţionale sau la unele opere traduse abordate aparte. În consecinţă, consideră Even-Zohar, nu există o idee clară despre funcţia liti traduse sau despre poziţia ei în cadrul unei literaturi naţionale, deoarece nu se încarcă în mod serios conştientizarea faptului că literatura tradusă poate fi concepută şiun sistem literar particular. Pentru aceasta ar trebui să vedem dacă există vreo reţea e relaţii culturale şi verbale în cadrul unui grup de texte traduse, ceea ce a demonstrat54 Metaliteratură, anul VIII, nr. 3-4 (18), 2008



Even-Zohar în cazul literaturii originale abordate ca sistem sau sistem de sisteme. Ce tip de relaţii se stabilesc între operele traduse, importate din alte literaturi, desprinse din contextele lor de origine şi, în consecinţă, neutralizate într-un fel altul din punctul de vedere al luptei sau tensiunii între centru şi periferie în cadrul noului context în care sunt incorporate? ± iată o întrebare care ar trebui să-i inteeze nu numai pe specialiştii în problema traducerilor, ci şi pe istoricii literari. I. Even-Zohar consideră că operele traduse intră în anumite relaţii între ele, cel puţin uă modalităţi: 1) prin felul cum sunt selectate operele ce se traduc într-o literatură nală, deoarece nu poate să nu existe o legătură între principiile de selectare a acesto co-sistemele locale ale literaturii receptoare şi 2) prin felul cum sunt adoptate, normele, obişnuinţele (habitos) şi criteriile specifice, într-un cuvînt, prin utiliza

repertoriului literar ce rezultă din relaţiile lor cu alte co-sisteme locale. Aceste relaţii nu se reduc doar la nivelul lingvistic, ci se stabilesc de asemenea la orice alt nivel al selectării. Astfel, literatura tradusă poate dispune de un repertoriu propriu şi excesiv până la un anumit punct, aşa cum a demonstrat G. Toury. Toate acste argumente nu numai justifică, ci şi impun necesitatea de a studia literatura tradusă din punctul de vedere al teoriei polisistemului. Altfel cum s-ar putea descrie şi explica ştiinţific funcţionarea polisistemului literar în sincronie şi în diacroniratura tradusă, în opinia lui Even-Zohar, este ¹nu numai un sistem integrant al oricăru polisistem literar, ci şi unul dintre cele mai active din cadrul acestuiaº. Tocmaide aceea este importantă stabilirea poziţiei literaturii traduse în interiorul polisistemului literar, a raporturilor ei cu natura repertoriului global al acestuia. Dacă pornim de la poziţia periferică pe care o are literatura tradusă în cadrul cercetărliterare, am putea conchide că ea ocupă o poziţie periferică şi în interiorul polisiste

literar, însă lucrurile nu stau tocmai aşa. Faptul că literatura tradusă are o poziţierală sau periferică în cadrul unui polisistem literar şi că aceasta este conectată la roriile novatoare (primare) sau la cele conservatoare (secundare) ale unei literaturi sau polisistem literar va depinde de ordonarea specifică a acesteia (acestuia). Când literatura tradusă ocupă un loc central în polisistemul literar aceasta înseamn participă activ la configurarea centrului polisistemului respectiv, integrându-se tendinţelor înnoitoare. În asemenea cazuri textele ¹originaleº aproape că nu se deosebescele ¹traduseº, traducătorii fiind ei înşişi scriitori importanţi şi apreciaţi. Astfel,e contribuie la crearea unor noi modele literare, transformându-se într-un instrument de elaborare a unui nou repertoriu literar. Prin intermediul traducerilor se introduc în literatura receptoare nu numai noi modalităţi de reprezentare artistică a relităţii, noi universuri artistice, ci şi un limbaj poetic nou sau noi tehnici narative şi compoziţionale. Este evident că şi criteriile de selectare a operelor ce se traduc

unt determinate în mare măsură de starea de lucruri din cadrul polisistemului local receptor, operele traduse fiind compatibile cu noile tendinţe din literatura receptoare. În asemenea cazuri, când literatura tradusă ocupă un loc central în polisistemul lrar receptor, se impune o precizare importantă: care sunt condiţiile ce generează situaţii de acest fel? Even-Zohar distinge trei cazuri: 1) cînd o literatură (un polisistem) încă nu s-a constituit, nu s-a cristalizat definitiv, adică atunci când e vorba de oliteratură ¹tânărăº; 2) când o literatură este ¹perifericăº în cadrul unui grup de litenate sau când o literatură este ¹slabăº (5), sau când o literatură este şi ¹perifericăºo literatură există puncte de inflexiune, crize sauMetaliteratură, anul VIII, nr. 3-4 (18), 2008 55



goluri. În primul caz literatura tradusă satisface necesităţile unei literaturi tinere e a-şi valorifica potenţialul artistic al limbii literare recent create sau renovate. Apelînd la traducerea unor modele literare străine, în lipsa unora proprii, literatura tradusă transformându-se într-un sistem literar important în cadrul polisistemului lterar receptor. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cel de al doilea caz, al unor literature ocupă un loc periferic în cadrul unor ierarhii literare existente, asemenea literaturi beneficiind de experienţa literaturilor vecine mai avansate şi cu un repertoriu literar mult mai bogat. În literaturile ¹slabeº se instalează uneori ideea că ele nu dun de capacitatea literaturilor centrale de a produce inovaţii, ceea ce conduce la stabilirea unor relaţii de dependenţă faţă de acelea. În literaturile europene literat periferice coincid, în general, cu literaturile ţărilor mici, relaţiile ierarhice într

le fiind stabilite încă aproape de la începuturile lor, ceea ce demonstrează că literatle periferice s-au configurat în baza unor literaturi străine, din afară. Literatura tradusă constituie pentru asemenea literaturi nu numai un canal ce le permite incorporarea unor repertorii noi sau la modă, ci şi un mijloc de reajustare şi de trasare a unor alternative. În timp ce literaturile centrale, mai bogate şi mai puternice, dispun de capacitatea de a adopta inovaţii din sistemele periferice ale propriului polisistem, literaturile slabe depind în cea mai mare parte de importul de inovaţii.Al treilea caz se dă atunci când, de exemplu, dinamica polisistemului creează puncte de inflexiune, adică anumite momente istorice în care modelele stabilite nu mai suntacceptate de generaţiile mai tinere, iar literatura tradusă poate să-şi asume o poziţientrală, lucrul posibil inclusiv în literaturile centrale. Acest fapt este şi mai relevant când în punctul de inflecţiune nu se acceptă nici unul dintre elementele propriuluirepertoriu ceea ce poate conduce la crearea unui ¹vidº literar. În condiţiile unui asem

nea ¹vidº modelele străine se infiltrează mai uşor şi literatura tradusă poate căpăta orală. Situaţia aceasta se accentueză şi mai mult în cazul literaturilor ¹slabeº sau al urilor în stare permanentă de însărăcire, deoarece în ele lipsesc elementele existente raturile vecine sau în literaturile străine accesibile. Note 1. Tötösy S., Systemic Appoaches to Literature // Canadian Review of Comparative Literature, 1992, March-June, p. 21-93. 2. Constantinescu C., Lihaciu I. C., Ştefan A-M., Dicţionar de literatură comparată, Iaşi, Editura Universităţii ¹Alexandru Ioan Cuzaº, 2007. 3. Even-Zohar ysystem Theory // Poetics Today, 1990, nr. 1, p. 9-26 (studiul lui I. Even-Zohar este citat după traducerea în limba spaniolă a lui Ricardo Bermúdez Otero). 4. Even-Zoar I., La posición de la literatura traducida en el polisistema literario // Teoríade los polisistemas, Madrid, Editura Arco, 1999, p. 223-231. Am consultat aceststudiu al lui I. Even-Zohar în versiunea spaniolă realizată de Montserrat Iglesias Santos, căruia îi aparţine, de asemenea, selecţia textelor, studiul introductiv şi bibliog

ia. 5. Conceptul de literatură ¹slabăº a fost argumentat de Even-Zohar în articolul Interence in Dependent literary Polysystems (Poetics Today, 1990, nr.1, p. 79-83).

56

Metaliteratură, anul VIII, nr. 3-4 (18), 2008

177507083-metaliteratura

Documents

Transcript of 177507083-metaliteratura