1
2
9 5 II. Genul liric Genul liric (gr. „lyra” - „liră, instrument muzical”) este genul în care autorul îşi exprimă în mod direct gândurile, ideile, sentimentele, prin intermediul eului liric şi cu ajutorul procedeelor artistice. Genul liric se caracterizează prin discurs preponderent monologic în care se accentuează funcţia poetică şi funcţia emotivă. funcţiile textului literar. Poeticile diverselor curente literare pleacă de la principiul estetic al „ mimesisului” aristotelic, fiind realizate ca sisteme de norme, proprii operelor literare: metrică şi versificaţie, procedee stilistice legate de vocabular ori morfosintaxă, dar şi principii de estetică ori chiar de filosofie a textului literar. In literatura română . T. Maiorescu, în studiul O cercetare critică asupra poeziei de la 1867 distingea între „condiţiunea materială a poeziei” (mijloacele şi procedeele stilistice) şi „condiţiunea ideală a poeziei” (sentimentele, pasiunile, ideile). Simboliştii , asociind poezia muzicii şi semnificaţiei culorilor (Verlaine, Mallarme, Rimbaud) aduc schimbări în conţinutul termenului de poezie. Simbolistul mizează pe arta sugestiei verbale, opunându-se atât retoricii excesive, cât şi impersonalităţii reci a parnasienilor, Poezi a Termenul provine din ff. „poesie”< lat. „poesis”, gr. „poiesis’ şi defineşte opera cu anumite caracteristici formale, care exprimă o idee, o emoţie, un sentiment, prin imagine artistică, armonie şi ritm. în Antichitate, orice lucrare în versuri, indiferent de conţinutul ei, era considerată poezie; termenul a suferit modificări de accepţiune: de la „mimesis” i imitaţie a realului) la poezia obiectuală. în lucrarea sa, Poetica, Aristotel vorbeşte despre retorică - arta dis- cursului oratoric, iar despre obiectul poeticii ca fiind arta evocării imaginare.
description
14
Transcript of 1
95
II. Genul liric
Genul liric (gr. „lyra” - „liră, instrument muzical”) este genul în care autorul îşi exprimă în mod direct gândurile, ideile, sentimentele, prin intermediul eului liric şi cu ajutorul procedeelor artistice.
Genul liric se caracterizează prin discurs preponderent monologic în care se accentuează funcţia
poetică şi funcţia emotivă.funcţiile textului literar. Poeticile diverselor curente literare pleacă de la principiul estetic al „ mimesisului” aristotelic, fiind realizate ca sisteme de norme, proprii operelor literare: metrică şi versificaţie, procedee stilistice legate de vocabular ori morfosintaxă, dar şi principii de estetică ori chiar de filosofie a textului literar.
In literatura română. T. Maiorescu, în studiul O cercetare critică asupra poeziei de la 1867 distingea între „condiţiunea materială a poeziei” (mijloacele şi procedeele stilistice) şi „condiţiunea ideală a poeziei” (sentimentele, pasiunile, ideile).
Simboliştii, asociind poezia muzicii şi semnificaţiei culorilor (Verlaine, Mallarme, Rimbaud) aduc schimbări în conţinutul termenului de poezie. Simbolistul mizează pe arta sugestiei verbale, opunându-se atât retoricii excesive, cât şi impersonalităţii reci a parnasienilor,
Poezia
Termenul provine din ff. „poesie”< lat. „poesis”, gr. „poiesis’ şi defineşte opera cu anumite caracteristici formale, care exprimă o idee, o emoţie, un sentiment, prin imagine artistică, armonie şi ritm.
în Antichitate, orice lucrare în versuri, indiferent de conţinutul ei, era
considerată poezie; termenul a suferit modificări de accepţiune: de la „mimesis” i imitaţie a realului) la poezia obiectuală.
în lucrarea sa, Poetica, Aristotel vorbeşte despre retorică - arta dis-
cursului oratoric, iar despre obiectul poeticii ca fiind arta evocării imaginare.
95
obsedaţi de perfecţiunea formală.Teoria poeziei ermetice face distincţia între obscuritatea
aparentă, rezultat al unei maxime concentrări a limbajului poetic şi obscuritatea (ambiguitatea) de fond, expresie a unui sentiment profund de revelare a lumii (P. Valery, G. Apollinaire, P. Claudel).
