CICERO, DESPRE STAT SI DESPRE LEGI: DESPRE CONSTITUTIA ROMEI REPUBLICANE

Cicero , la circa un secol dupa Polybios a scris Despre stat cu obiectivul de a-si expune opinia sa despre “cea mai buna forma de guvernamant”. Conform traditiei cunoscuta de la istoricii greci, si el expune o taxonomie a diferitele forme de regimuri simple:

“Puterea trebuie incredintata fie unei singure persoane, fie unei elite, fie tuturor cetatenilor. Daca puterea este conferita unei singure persoane, aceasta se numeste rege , iar forma de guvernamant monarhic [regalitate]. Daca ea apartine unui grup restrans de alesi, se spune ca statul este guvernat de optimati [aristocrati]. Este popular (caci acesta este termenul consacrat) statul in care totul depinde de popor. Fiecare dintre aceste trei forme de guvernamant este, chiar daca nu desavarsita, totutsi acceptabila, numai sa fie respectata legatura originara care i-a determinat pe oameni sa se constitue intr-un stat. Fiecare dintre ele reprezinta avantaje specifice in raport cu celelalte doua. Fie un rege bun si intelept, fie cetateni de frunte si de elita, fie chiar poporul, desi in priviinta lui am multe rezerve intemeiate, oricare dintre ei poate asigura stabilitatea statului, daca nu intevine nedreptatea si lacomia.”

Cicero clasifica regimurile dupa numarul de persoane carora le este “conferita “ puterea in stat: (a) monarhia – puterea o detine “un rege bun si intelept”, (b) stat guvernat de optimati – puterea o detin “cetatenii de frunte si de elita” si (c) regim popular –puterea o detine poporul. Fiecare din aceste trei regimuri ar fi “acceptabile” si ar “putea asigura stabilitatea statului” numai daca nu ar interveni “nedreptatea si lacomia”. Mai mult, Cicero explica cum regimurile simple se transforma din unu in celalat:

“Dar prima transformare ineluctabila a constitutiei regale se produce atunci cand regele incepe sa fie nedrept si in consecinta piere constitutia insasi; iar in persoana aceluiasi rege isi face loc tiranul, care intruchipeaza cea mai deficitara forma de guvernamant, desi este in principiu cea mai apropiata de cea mai buna; daca aristocratii il suprima pe tiran, ceeace se intampla adesea, se instaureaza cea de a doua dintre cele trei forme de guvernamant; aceasta este foarte apropiata de constitutia regala, intrucat aristocratii vegheaza in cadrul sfatului lor asupra poporului ca niste parinti. Daca poporul il ucide sau izgoneste pe tiran din proprie initiativa, atitudinea sa este mai moderata atat vreme cat se afla sub imperiul bunului simt si al intelepciunii, cat timp are satisfactia faptei sale si vrea sa apere constitutia instaurata de el. Insa daca poporul si-a exercitat violenta contra unui rege drept si l-a alungat de pe tron sau a gustat din sangele aristocratilor si a subordonat intreg statul poftelor sale nemasurate (ceeace se intamplam destul de des), sa nu-ti inchipui cumva ca furtuna marilor sau focul cel mai mare pot fi potolite mai greu decat gloata lipsita de masura si neinfranta.”

Regimul monarhic (regal) simplu degenereaza in tiranie si, cel mai frecvent, tirania este rasturnata de aristocrati pentru a forma aristocratia, dar, se poate intampla ca tiranul sa fie eliminat de popor pentru a instaura democratia, ambele regimuri fiind simple si bune (moderate).

Degradarea aristocratiei si a democratiei are loc din momentul in care poporul “a subordonat statul poftelor sale nemasurate” si cele doua regimuri bune se transformau in un regim rau (ohlocratie) compus din o “gloata lipsita de masura si neinfranta”. Ciclul evolutiei regimurilor simple se inchide prin tranzitia de la acest ultim regim despotic la monarhie:

“Din randurile poporului nestapanit sau mai bine zis abrutizat isi face aparitia de obicei un conducator desemnat pentru a duce lupta contra aristocratilor, care au fost de multa vreme loviti si si-au pierdut influenta; acest conducator va fi temerar, necinstit, persecutor inrait al celor merituosi in viata politica,

generos cu poporul din averea altora si din a sa. Pentru ca avut motive de teama pe timpul cand era particular, i se confera puteri mari si acestea ii sunt reinnoite; se inconjoara de escorte, ca Pisistrate la Atena; in cele din urma devin ei insisi tirani impotriva celor care ia-u promovat; daca ii suprima cei buni, asa cum se intampla adesea, cetatea renaste, daca ii suprima oamneni temerari, se formeaza o clica, adica un fel de tiranie; o asemenea clica se poate forma si inconditiile unui regim aristocratic exceptional, anume cand aristocrati ei insisi se lasa corupti intr-un fel sau altul. Ca intr-un joc, diversele forme de guvernamant, isi fura unele alteia mingea, tiranii regilor, aristocratii sau poporul tiranilor, apoi clicile sau tiranii celorlalti: in aceste conditii constitutia nu poate fi niciodata stabila.”

Vedem ca, intr-un mod similar cu fenomenul de anacyclosis descris de Polybios, “constitutia [unui regim simplu] nu poate fi niciodata stabila” pentru ca cele bune se degradeaza si ajung sa fie rele iar cele rele sunt inlocuite de popor cu cele bune.

Despre regimul combinat, Cicero scrie urmatoarele:

“In aceasta situatie constitutia regala este, dupa parerea mea, de departe cea mai buna dintre cele trei forme originare de guvernanmant, dar aceea rezultata din combinarea armonioasa a celorlalte trei este superioara si celei regale. Mi se pare potrivit sa existe intr-un stat un factor superior si regal, un altul aristocratic, iar cate ceva urmeaza sa fie rezervat hotararii si vointei poporului. Aceasta constitutie prezinta in primul rand avavatajul echitatii, iar aceasta este absolut necesara omului liber, apoi pe acela al satabilitatii. Constitutiile originare [simple] degeneraza usor in opusul lor defectuos, astfel incat regele da nastere tiranului, aristocratii se transforma in clica [oligarhie] , poporul devine o gloata dezorganizata [ohlocratie], iar pe de alta parte constitutiile originare genereaza adesea noi forme de guvernaman. In constitutia rezultata din combinatia armoniouasa a celorlalte trei nu exista o asemenea primejdie, daca nucumva fruntasii statului fac greseli mari. Caci nu exista pentru nimeni motivul de a dori vreo schimbare, daca fiecare isi ocupa cu fermitate locul potrivit si nu exista pericol de dezechilibru si prabusire.”

Comparat cu regimurile simple, in regimurile combinate “ nu exista pericol de dezechilibru si prabusire” pentru ca “fiecare [clasa sociala] isi ocupa ... locul potrivit” si astfel “nu exista pentru nimeni [pentru nici o clasa sociala] motivul de a dori vre-o schimbare”.

Despre constitutia Romei republicane, Cicero mentioneaza ca aceasta era o combinatie de institutii corespunzatoare celor trei forme simple de guvernamant bun:

“Eu decretez, simt, afirm cu tarie ca nici o forma statala nu se poate compara prin esenta, structura sau moralitate cu aceea pe care ne-au transmis-o parintii nostri [padricieni], dupa ce au primit-o la randul lor de la stramosii lor....care este esenta constitutiei statului nostru si dovada ca este cea mai buna dintre toate.... El [Cato cel Batran] afirma deseori ca statul nostru este superior in organizare tuturor celorlalte state, dat fiind ca acestea din urma fusesera intemeiate de catre o persoana care a promulgat legi si a infiintat institutii dupa propriile sale criterii: astfel au procedat Minos in Creta, Licurg in Sparta, iar la Atena, care si-a schimbat adesea constitutia, Theseus, Dracon, Solon, Clisthenes si multi altii, pentru ca in cele din urma prea invatatul Demetrius din Phaleron sa readuca statul slabit si neputiincios pe linia de plutire; dar statul nostru nu-si datoreaza existenta unei singure persoane, ci multora, el n-a fost intemeiat in rastimpul unei singure vieti, ci s-a format [evoluat] in decursul mai multor epoci si generatii. Cato spunea ca nu exista pe lume un om atat de inteligent incat sa nu-i scape niciodata nimic si nici macar toate inteligentele concentrate intr-o singura persoana nu npot avea o capacitate de previziune atat de mare in cursul unei singure epoci, incat sa cuprinda totul fara o experienta politica indelungata.....Caci dupa informatiile din analele grecesti, Roma a fost intemeiata in al doilea an al celei de a saptea olimpiade [circa -750], deci Romulus apartine unei generatii in timpul careia Grecia era plina de poeti si cantareti, iar povestile, cu exceptia celor privitoare la evenimentele din vechime, nu se mai bucurau de nici o apreciere. Conform datei celei mai recente, Homer [circa -914] a trait cam cu treizeci de ani inainte de Licurg [circa -884]. De aici se paote trage concluzia ca Homer a trait foarte multi ani inaintea lui Romulus...“

Deci , Cicero demonstreaza pe baza exemplelor istorice ale statelor Sparta si Roma ca “cea mai buna si durabila forma de guvernamant” este un regim combinat. Constitutia Romei republicane era combinata pentru ca ea, ca si cea a statului din Sparta, era compusa din o institutie “ce parea” monarhica, una aristocratica si inca una democratica; dar spre deosebire de cea spartana care a fost creatia unei singure persoane, cea romana a evoluat de-a lungul a mai multe secole: “dar statul nostru nu-si datoreaza existenta unei singure persoane, ci multora, el n-a fost intemeiat in rastimpul unei singure vieti, ci s-a format in decursul mai multor epoci si generatii.” Sistemul de organizare al Romei republicane, al carui guvernamant era alcatuit din o combinatie a unei institutii “ce parea” monarhica, alta aristocrata si inca una democrata, a fost numit de romani -- republica(res publica).

Cicero, la circa un secol dupa Polybios, mentioneaza scopul Romei republicane in urmatoarele cuvinte:“... dupa informatiile din analele grecesti, Roma a fost intemeiata in al doilea an al celei de a saptea olimpiade [circa -750], deci Romulus apartine unei generatii in timpul careia Grecia era plina de poeti si cantareti, iar povestile, cu exceptia celor privitoare la evenimentele din vechime, nu se mai bucurau de nici o apreciere. Conform datei celei mai recente, Homer [circa -914] a trait cam cu treizeci de ani inainte de [regele Spartei] Licurg [circa -884 i.e.n.]. De aici se poate trage concluzia ca Homer a trait foarte multi ani inaintea lui Romulus...[II, 18]... Asadar statul, adica ‘lucrul public’ (re publica), spuse [Scipio] Africanus, este lucrul poporului, dar poporul nu este orice ceata de oameni adunati la intamplare, ci o multime unita intr-un sistem juridic intemeiat printr-un acord comun in vederea utilitatii comune [utilitas communio]. Cauza [scopul] primordiala a unirii oamenilor nu este atat slabiciunea, cat un fel de tendinta naturala a oamenilor spre unire. [I;39]... .... Asadar, orice popor care s-a constituit intr-o asemenea colectivitate, ca ce de sus, orice stat, care este, dupa cum am spus, re publica, trebuie guvernat a fi durabil, dupa un anumit principiu. Acesta trebuie raportat la cauza originara [scopul] a intemeierii comunitatii cetatenesti. [I;42]...El [Cato cel Batran] afirma deseori ca statul nostru este superior in organizare tuturor celorlalte state, dat fiind ca acestea din urma fusesera intemeiate de catre o persoana care a promulgat legi si a infiintat institutii dupa propriile sale criterii: astfel au procedat Minos in Creta, Licurg in Sparta, iar la Atena, care si-a schimbat adesea constitutia, Theseus, Dracon, Solon, Clisthenes si multi altii, pentru ca in cele din urma prea invatatul Demetrius din Phaleron sa readuca statul slabit si neputincios pe linia de plutire; dar statul nostru nu-si datoreaza existenta unei singure persoane, ci multora, el n-a fost intemeiat in rastimpul unei singure vieti, ci s-a format in decursul mai multor epoci si generatii. Cato spunea ca nu exista pe lume un om atat de inteligent incat sa nu-i scape niciodata nimic si nici macar toate inteligentele concentrate intr-o singura persoana nu pot avea o capacitate de previziune atat de mare in cursul unei singure epoci, incat sa cuprinda totul fara o experienta politica indelungata.[II, 2]”

In incheiere, Cicero largeste definitia scopului descris de Aristotel incluzand in “utilitate comuna” [utilitas communio], printre altele, si bunastarea. De asemenea, el mai aduga scopului si faptul ca un stat trebuie sa fie guvernat in asa fel incat sa fie “durabil”. Cu alte cuvinte, “utiltatea comuna” trebuie sa fie realizata de catre guvernamant atat pentru generatiile prezente cat si pentru cele viitoare. Deci, scopul este definit de Cicero atat in termen de calitate a vietii (utilitatea comuna) cat si durata acesteia in timp (statul sa fie guvernat pentru a fi durabil).