7/18/2019 11013

http://slidepdf.com/reader/full/11013-56d67a996a399 1/3

111

       R     e     c     e     n     z       i       i

   T  a   b  o  r ,  n  r .   2 ,  m  a   i   2   0   1   2

SFÂNTUL NICODIM 

 A GHIORITUL, NoulTheotokarion,

Canoanele aghiorite

ale Maicii Domnului , Ed. Doxologia, Iaşi,2012.

Imnografia bizantină cunoaşte un moment demaximă înflorire între secolele al VIII-lea şi al

XII-lea, prin apariţia unei noi specii a liricii religi-oase: canonul. Având o structură mai complexă de-cât condacul1 pe care tinde să îl înlocuiască, această strălucitoare creaţie a Bizanţului se va impune re-pede, dovedind până astăzi o vitalitate uimitoare.

 Această culegere de canoane bizantine a Sfân-tului Nicodim Aghioritul, cuprinzând secoleleIX – XII, alcătuită „cu multă trudă şi osteneală” în anul 1796, este socotită drept una dintre celemai înalte doxologii care au fost închinate vre-odată Maicii Domnului, rod şi sinteză a evlavieiSfântului Munte de-a lungul mai multor veacuride vieţuire creştină. „Cartea celor 1000 de nume,sau cartea celor 1000 de laude ale Maicii Dom-nului”, cum este supranumită în Sfântul Munte,este pentru vieţuitorii monahi care-i urmează rânduiala, mai mult decât o simplă carte de cult,care se înscrie în rânduiala tipiconală, este ocarte de suflet, reunind cele mai frumoase cân-tări ale Maicii Domnului, scrise de imnografi şiretori bizantini, cu artă şi cu trăire duhovniceas-că. Talentul de anthologist şi gustul artistic alesfântului Nicodim Aghioritul, manifestate şi cuprilejul altor anthologii, Apanthisma, Culegereade Cuvântări la Adormirea Maicii Domnului  etc.,pentru a nu mai aminti de Filocalia, au atins înTheotokarion covârşirea tuturor harurilor.

Canoanele Maicii Domnului , Cununa Puru-

rea Fecioarei sau Noul Theotokarion2, repre-

1 Condacul, specie predominantă a liricii religioase bi-zantine până  în secolul al IX-lea, care a atins maximă strălucire în secolul al V-lea sub pana ilustrului poetSfântul Roaman Melodul.2 Cartea, acum tradusă  integral pentru prima oară înromâneşte, este în curs de publicare la Editura „Doxo-logia” Iaşi.

zintă o carte de cult care se citeşte la sfârşitulPavecerniţei Mici peste tot anul, structurată pecele opt glasuri, drept pentru care culegerea semai numeşte şi Octoihul  Maicii Domnului. Înţara noastră circulă astfel de canoane alcătuite însă de un alt mare imnograf ortodox, sfântulIoan Damaschinul. Aceste cântări ale SfântuluiIoan Damaschin, fiind mai populare, au pătruns în cult foarte de timpuriu, devenind canonice.

Theotokarionul  Sfântului Nicodim este însă altfel conceput, autorul adoptând o metodă antologică, ce compilează cele mai alese canoane bizantine către Maica Domnului, alcătuite deimnografi ai Sfântului Munte, şi chiar anterioriconsacrării Sfântului Munte, nume mai mult saumai puţin cunoscute, altele pe nedrept uitate,pe care Sfântul Nicodim le-a restituit, prinaceastă antologie pomenirii posterităţii. Iată cum îi cinsteşte Sfântul Nicodim poetic pe poeţiiDuhului Sfânt, reuniţi laolaltă în Theotokarion:„Mă refer la Andrei Criteanul, căpetenia tuturormelozilor, lebăda Bisericii cu grai răsunător,Ioan Damaschinul, privighetoarea cea maimelodioasă şi cu dulce glas a lui Hristos, Teofanal Niceii şi Graptul, mierla cea cu dulce grai şi bine viersuitoare. Iosif imnograful, rânduneauamult glăsuitoare, cu limpede viers a credincioşilor,Ioan al Evhaitelor, sirena Duhului Sfânt cuglasul fermecător şi dulce ca mierea, Mitrofanal Smirnei, cocoşul bine glăsuitor al Bisericii,Teodor Studitul, greierele cântător al ortodocşilor,Fotie al Constantinopolului, pasărea triluitoareşi cântătoare a Bisericii, Gheorghe al Nicomidiei,alăuta cea răsunătoare şi frumos cântătoare,Teoctist Studitul, psaltirea cea cu zece coarde,Pavel de Amorio, lira cea limpede a Duhului Sfânt,Nicolae Cataschepinul, harpa cea duhovnicească şi armonioasă, Atanasie al Constantinopolului,organul cel insuflat de adierile Mângâietorului,Ignatie al Constantinopolului, timpanul cel sfântşi cuvântător, Marcu al Efesului, trâmbiţa cumare glas, Teodor Lascaris, naiul cel cu dulceglas, Manuil Retorul, chimvalul cel răsunător,Clement, alăuta cu glas de miere a Duhului, IlieEcdicul, harpa cea desf ătătoare a harului, Calinical Iracliei, fluierul cel păstoresc şi dulce grăitor,celălalt Nicolae, cinteza cea primă v ăratică limpedeglăsuitoare, şi Tecla, preadulce răsunare”.

În prologul ediţiei a doua, Sf. Nicodim Aghio-ritul explicând titlul spune: „Şi aşa cum cineva, împletind, dintr-o pajişte înflorită, o cunună 

7/18/2019 11013

http://slidepdf.com/reader/full/11013-56d67a996a399 2/3

112

       R     e     c     e     n     z       i       i

   T  a   b  o  r ,  n  r .   2 ,  m  a   i   2   0   1   2

minunată şi felurită din florile desf ătate şi în-miresmate de acolo, ar aduce-o împăratului pă-mântesc, ca pe un dar de mulţumire, la fel şi aici,din toate canoanele de cântări ale Născătoarei deDumnezeu, care se află în Sfântul Munte, RaiulPururea Fecioarei, am adunat cununa de faţă multicoloră şi înmiresmată din multe flori aleseşi am adus-o cu mult dor şi evlavie acestei Îm-părătese a cerurilor, Născătoarei de Dumnezeu,ca pe un dar pentru ea, mai dorit decât preţioasacoroană de aur a lui Molhom, pe care a purtat-oÎmpăratul David pe cap, şi mai râvnit decât cu-nuna Apocalipsei cea de douăsprezece stele, şi casă spun pe scurt, mai preţios decât toate cununile împărăteşti de pe pământ bătute cu pietre scum-pe”. Tot în prolog explică şi pentru ce a adoptatmetoda antologică: „Primiţi aşadar, fraţilor, acestnou şi preaînfrumuseţat Theotokarion. Primiţi-lcu toţii, preoţi, monahi şi laici având bune nă-dejdi că toţi vom rămâne mulţumiţi, citindu-l peel cu mai multă evlavie a sufletului şi mai multă râvnă şi pocăinţă şi străpungere şi bucurie a ini-mii decât vechiul Theotokarion. Cu mai multă evlavie fiindcă fiecărui canon îi corespunde alcă-tuitorul lui care l-a cântat, cu mai multă râvnă,străpungere şi bucurie a inimii din pricina felu-rimii şi a diversităţii, a faptului că atâţia melozidiferiţi în fiecare zi, diversifică privirea şi alungă plictiseala şi desă vârşesc sufletul potrivit Marelui Vasile, împrospătându-l mereu şi f ăcându-l înflo-ritor. Când e un singur autor, adeseori şi sufletulse plictiseşte şi se împrăştie, dar când se schimbă autorul şi psalmodia se diversifică, atunci se îm-prospătează şi dorinţa şi se înnoieşte şi atenţia”.

Cartea era destinată atât cultului personal dechilie, în condiţiile semi-eremitice de la SfântulMunte, cât şi celui comun, în Biserică. Astfel, înţelegem îndemnul unui părinte duhovnic dinSfântul Munte către ucenicii săi de a nu se lipsila chilie de lectura Theotokarion-ului sfântuluiNicodim Aghioritul. „...şi să introduci în fiecarezi Theotokarion-ul. Vei fi bineplăcut atât Stă-pânei, cât şi Sfântului Nicodim Aghioritul, carele-a adunat. Ia aminte la gândul acesta, care mi-a venit în timpul citirii Theotokarion-ului. De-artrece cerul şi pământul, Acatistul  şi Theotokario-

nul  să nu fie lăsate în nici o zi a anului. Dar cui seadresează aceste imne? Vistieriei tuturor daruri-lor lui Dumnezeu”3.

3 MONAHUL TEOCLIT DIONISIATUL, Maica Domnului în te-

Fiecare Canon pentru rânduiala unei seri asăptămânii este alcătuit potrivit unei structuri binecunoscute din nouă cântări, după cântarea a9-a urmând obişnuit stihirile numite în greceşte prosomia, pentru care nu am găsit un termencorespunzător în limba română şi prin urmare,am păstrat termenul ca atare din greceşte. Fieca-re cântare se deschide cu un irmos, cu excepţiacântării a 8-a unde irmosul este trecut la sfârşitulcântării. Potrivit unei tradiţii metatextuale, celenouă cântări ale canonului corespund celor nouă cete îngereşti. Cântarea a 2-a, care trebuia să corespundă celei de-a doua cete de îngeri, lipseş-te din canon, fiindcă, ni se explică, ceata a douaera ceata luciferică a îngerilor căzuţi. De aceeadin orice canon lipseşte Cântarea a 2-a complet,amintind de jalnica şi vrednică de plâns căderea îngerilor apostaţi. Potrivit Pr. Prof. Dr. EneBranişte, cântarea a 2-a lipseşte deoarece eraalcătuită după modelul blestemului cu care Mo-ise (Deuteronom, cap. 32) a ameninţat pe evrei în pustie, dacă nu vor păzi Legea şi, prin urmare,având un caracter sumbru, a fost înlăturată dincărţile de slujbă4. Structura condensată a aces-tor cântări şi mai ales extrema lor simplitate,le-au asigurat notorietatea în Sfântul Munte,uneori lauda curgând, ca dintr-un izvor nesecatde evlavie, în simple enumerări ale celor maiimportante atribute, numiri şi metafore, chipuri vetero-testamentare ale Maicii Domnului, darcare sunt atât de înalte, încât nu poţi să nu ex-clami alături de sfântul Ioan Teologul „har pestehar” şi rev ărsare de har este pomenirea numelorMaicii Domnului cu care din veac a fost numită. Aceste numiri şi metafore sunt o doxologie prinele însele, şi totodată o teologie şi dogmatică marială, începând cu chipurile Maicii Domnuluidin Vechiul Testament şi încheind cu plinireaf ăgăduinţelor în Noul Testament.

Multe dintre aceste imne au circulat în Sfân-tul Munte independent şi mai înainte de a fi fostantologate de Sfântul Nicodim Aghioritul. Frag-mente din aceste rugăciuni am regăsit în Omiliile  închinate Maicii Domnului ale sfântului GrigoriePalamas; astfel paragraful al 3-lea din Omilia

la Naşterea Maicii Domnului , este alcătuit în

ologia şi imnogra fia S  finţ ilor P ărinţ i , Editura Bizanti-nă, Bucureşti, 2002.4 Cf. Pr. Prof. dr. ENE BRANIŞTE et alii , Liturgică Teore-tică, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Biseri-cii Ortodoxe Române, Bucureşti, p. 160.

7/18/2019 11013

http://slidepdf.com/reader/full/11013-56d67a996a399 3/3

113

       R     e     c     e     n     z       i       i

   T  a   b  o  r ,  n  r .   2 ,  m  a   i   2   0   1   2

 întregime sub inspiraţia unei rugăciuni din ceeace mai târziu avea să devină Theotokarion, undefiecare numire a Maicii Domnului este tâlcuită şiamplificată prin prisma teologiei palamite. Darfundamentul întregii tâlcuiri o reprezintă acestenumiri-laude ale Maicii Domnului, subliniindu-se încă o dată legătura dintre teologie, dogmatică şi imnografie.

Nu se poate înţelege deplin evlavia Sfântu-lui Munte faţă de Maica Domnului decât citindaceastă minunată anthologie aghiorită. Theoto-

karionul  este măsura celei mai adânci evlavii,prinosul cel mai sfânt pe care Sfântul Munte l-acules de-a lungul sutelor de ani de sluijire şi în-chinare către cea plină de har, Maica Domnului,„cartea cea însufleţită”, „mlădiţa lui Iesei”, „to-iagul lui Aaron”, „roua de dimineaţă care strălu-ceşte ca mana”, „lâna cea de Dumnezeu rourată”.Theotokarion-ul reprezintă chintesenţa rugăciu-nilor Sfântului Munte, cununa cea nevestejită a laudelor Împărătesei cerului şi a pământului.Teoclit Dionisiatul în cartea lui, Maica Domnului

în imnogra fia ortodox ă, priveşte Theotokarionul   în contextul zilei de astăzi, când vede că majori-tatea blasfemiilor şi a ereziilor o au drept ţintă pe Maica Domnului. El vedea în Theotokarion,răspunsul la toate aceste erezii.

În traducerea acestui Theotokarion au fostfolosite două ediţii greceşti, una veche şi altamodernă. Ediţia veche pe care am folosit-o estecea din anul 1849, purtând titlul: Ste/f anoj

th@j Ἀeiparqe/nou h)/toi Qeotoka/rion, ne/on,

poikί l on kai \w)raiόtaton o)ktwh@xon perie/xon

ech/konta du/w ka/nonaj pro\j th\n u(peragi/

an Qeoto/kon mel ourghqe/ntaj u(po\ei)/kosi

du/o i (erw@n kai\Qespes i/wn mel %dw@n e)k tw@n

tou@Ἁgi/ou Ὄrouj xeir ogra/f wn Bi/bl wn,

meta \s poudh@ j kai\po/nwn sunaxqe\n kai \

met̒  epimel ei/aj diorqwqe\n e)cedo/qh para\

Nikodhmou Mona/xou tou@Naci /ou, [CununaPururea Fecioarei, adică Theotokarionul celnou5, felurit şi preafrumos, octoih, cuprinzând62 de canoane către Preasfânta Născătoarede Dumnezeu, alcătuite de 22 de sfinţi şi deDumnezeu insuflaţi melozi, adunate cu multă trudă şi osteneală din cărţile manuscrise aleSfântului Munte şi cu îngrijire îndreptate, a fosteditat de Nicodim Monahul din Naxios], tipărit în Constantinopol la tipografia Patriarhiei înanul 1849. Ediţia modernă a Theotokarion-uluiprezintă mai puţină acurateţe decât cea din 1849,având multe greşeli şi de aceea am folosit maimult textul ediţiei din 1849.

 L AURA E  NACHE 

5 Titlul Theotokarionul cel nou se justifică prin faptulcă  ediţia îngrijită  de Sfântul Nicodim are la bază  ve-chea colecţie de canoane imnografice bizantine închi-nate Maicii Domnului, întocmită de Agapie Landos în1643, pe care Sf. Nicodim o îmbogăţeşte considerabil,cf. Elia Citterio,  Nicodim Aghioritul ,  personalitatea,

opera, învăţătura ascetică  şi mistică, Deisis, Sibiu,2001, p. 259. Ediţiile Noului Theotokarion sunt în ordi-ne: Veneţia, 1796, Constantinopol, 1849, pe care ne-amsprijinit şi noi în realizarea prezentei traduceri, Vene-ţia, 1864, 1883; Atena, 1906, urmate de ediţii moderne

 Volos, 1949, 1959, 1966, 1974, 1984 şi ultima, cea edita-tă în Agion Oros, 2002.