102. Gerard de Villiers - [SAS] - Teroarea Khmerilor Roşii [v.1.0]

8/18/2019 102. Gerard de Villiers - [SAS] - Teroarea Khmerilor Roşii [v.1.0]

1/174


2/174

Gerard de Villiers

Teroarea khmerilor roşii


3/174

ISBN:

973-9138-35-7

Malko Productions – Paris,La solution rouge

© Gerard de Villiers

Pentru versiunea românească:©TINERAMA

1997


4/174

Gerard de Villiers

Teroarea khmerilor roşii

În româneşte de Cristina Szabo

1997


5/174

— Nu mai da din cap, bang-pro 1

, o să-mi ver şi ceaiul, îl avertiză Ta-Mok 2 cu o voce suav ă.Rezemat de trunchiul noduros al unui smochin indian, cu

cârjele sub bra ţul drept, ţinea în echilibru în mâna stângă o bucat ă de frunză de bananier pe care se aflau câteva sferturi demango, de un verde str ălucitor. Folosindu-se de o scobitoare,înţepă o bucat ă de fruct şi o duse la gur ă, contemplând printregene şi f ăr ă pic de emoţie cele trei capete care ieşeau din pământ,

la un metru distanţă de el.Cei trei, lega ţi fedeleş unul de celălalt, spate în spate, fuseser ă a şeza ţi în picioare într-o groapă adâncă, umplut ă în a şa fel încâtsă lase afar ă doar capetele. Acestea, legate for ţat cu o coardă,constituiau suportul perfect pentru un ceainic plin ochi. Pepământ fusese împr ăştiat jăratec, pentru a ţine apa caldă în vas.

Acest luminiş, situat la mică distanţă de tabăra de bază adiviziei 62 a khmerilor roşii, la nord de Siem Reap, într-o regiunefoarte accidentat ă din junglă, servea drept loc de pedeapsă şi deexecuţie. Ta-Mok, comandantul diviziei 62 şi unul dintre şefiiistorici ai khmerilor roşii, nu risca să fie deranjat: tabăra se afla înmijlocul zonei pe care o controla din 1979. Nici măcar trupele

vietnameze nu fuseser ă în stare să-l urnească. După plecarea lor,la sfâr şitul lui ’87, armata regulat ă cambodgiană a guvernului HunSen eşuase şi ea.

Un sistem complicat de câmpuri minate, înt ărite cu arici desârmă, echipa ţi cu mitraliere grele şi tr ăgători de elit ă, împreună cu un sistem de baraje antitanc, f ăceau imposibil accesul înperimetru.

Ta-Mok profitase de situa ţie şi t ăiase arborii de esenţă rar ă dinpădure, ceea ce-i adusese dolari frumoşi, permiţându-i să cumperemuniţii din Thailanda şi medicamente de la Phnom Penh.

După ce înghiţi ultima bucăţică de mango, îşi îndrept ă atenţiaspre cei trei afla ţi la picioarele lui, fixând cu privirea chipul crispatde durere al lui Hou-Sihorn, cel pe care îl apostrofase. Acesta

1 Fr ăţioare (n.a.). 2 Mok cel bătrân (n.a.).


6/174

încerca din toate puterile să nu-şi mişte capul, ca ceainicul a şezatîn echilibru pe suportul uman să nu se r ăstoarne. Cu toateacestea, ceafa arsă de jăratec îi provoca mişcări reflexe, ca aceeapentru care fusese admonestat de Ta-MoK. Suflând din greu, cugura deschisă, scotea un horcăit continuu. Era unul dintre cele

mai rafinate suplicii inventate chiar de Ta-Mok. Nu era utilizatdecât foarte rar, ca să nu se demonetizeze… în special pentrutr ădătorii care trebuiau pedepsiţi în mod exemplar. Ta-Mokcunoştea până unde putea merge fidelitatea. Piciorul drept îifusese retezat de o grenadă aruncat ă de unui dintre oamenii săi…Un la ş care voia să dezerteze. Ta-Mok a şteptase să-i fie amputatpiciorul şi îl pedepsise cu mâna lui. Vinovatului îi trebuiser ă optzile până să moar ă, cu carnea ciopâr ţit ă cu o vargă fină de oţel,manevrat ă cu o ferocitate sistematică. Ta-Mok îl îngropase apoi de

viu, lăsându-l să agonizeze încă două zile. — Bang! Bang! 3 Vocea rugătoare a bărbatului era aproape un murmur. Simţea

cum ceainicul îi alunecă de pe cap, datorit ă tresăririi de maidevreme, ceea ce avea să întrerupă supliciul şi să-i aducă opedeapsă suplimentar ă.

În momentul în care un soldat puse o mână de jăratec între celetrei capete, toţi urlar ă ca nişte fiare. Ta-Mok îi f ăcu să-şi înghit ă strigătele, ameninţându-i că le crapă ochii pe loc, în caz că nu«colaborează».

Supliciul era bine gândit. După ce ceaiul clocotea, acesta eraturnat pe feţele celor trei şi ciclul reîncepea. Se punea alt ă apă lafiert, până ce vinova ţii vorbeau sau mureau.

Un geamăt ascuţit scăpă de pe buzele unuia căruia Ta-Mok îi vedea doar ceafa. Jăratecul îi ardea carnea, provocându-i o durereinsuportabilă.

— Bang-pro , implor ă el, adresându-se lui Hou-Sihorn, nu-ţiajung suferinţele noastre, vorbeşte!

Ta-Mok surâse larg. Metoda funcţiona. Acela era vinovat doar defurtul unui porc de la o fermă, iar cel din stânga n-avea nici el preamulte să-şi reproşeze; violase o prizonier ă folosit ă la deminare…Fuseser ă lega ţi de Hou-Sihorn doar pentru a-l face să mărturisească mai repede, scurtându-şi astfel supliciul. Violatorulîşi uni rugăminţile cu cele ale tovar ăşului său, implorându-l pe

adev ăratul vinovat să nu-şi mai prelungească rezistenţa.

3 Frate mai mare (n.a.).


7/174

Ta-Mok nu-l scăpa din ochi, pândind apariţia pe chip astigmatelor durerii.

Deţinea informa ţii de o importanţă vitală pentru şeful khmerilorroşii, care trebuia să i le smulgă cu orice preţ.

Corul celor doi nefericiţi se amplifica, alternând injuriile cu

implor ările. Nu-şi f ăceau nici o iluzie; moartea îi a ştepta oricum,dar în locul torturii îngrozitoare, sfâr şitul ar fi fost uşor şi rapid.Dacă ceainicul se r ăsturna, Ta-Mok promisese să scoat ă mai întâiun ochi vinovatului, la următorul accident pe cel de al doilea,culminând cu t ăierea urechilor…

Gemetele se transformar ă în urlete: ceaiul începea să clocotească şi metalul ceainicului f ăcea pielea capetelor să crape,producând o durere suplimentar ă.

Unul dintre cei trei «stâlpi» se mişcă doar câ ţiva milimetri şiceainicul se înclină brusc. Recipientul r ămase totuşi în echilibru,f ăr ă să se r ăstoarne. Ta-Mok nu reacţionă imediat, lăsând teroareasă-i pătrundă. Violatorul începu să strige f ăr ă oprire; metalulîncins îi ardea craniul ras, provocându-i o suferinţă de nedescris.

Curios, unul dintre solda ţii care păzeau locul supliciului, un băiat de cincisprezece ani recrutat dintr-o tabăr ă de refugia ţi, seîntoarse. Încercând să-l călească, Ta-Mok îi ordonase să ucidă oţărancă vinovat ă că refuzase să vândă orez khmerilor roşii.

Fusese executat ă cu lovituri de cazma în pântec, după ce fusese bineînţeles silit ă să-şi sape groapa. De atunci, tânărul soldat seobişnuise să-şi înfrâneze orice sentiment de milă sau deîngăduinţă fa ţă de cei considera ţi duşmani.

O disciplină de fier domnea în rândurile oamenilor lui Ta-Mok,ca în timpurile eroice ale luptei contra regimului pro-american allui Lon Noi, în perioada 1970-1975. Solda ţii diviziei 62îmbătrâniser ă, a ţâ ţi câ ţi supravieţuiser ă, dar nu-şi pierduser ă

avântul ideologic. Îi cam dispreţuiau pe oamenii lui Pol Pot,refugiat în masivul Cardamomes, situat între Cambodgia şi

Thailanda, având drept centru al dispozitivului or ăşelul minierPailin, distrus, dar mişunând de negustori thailandezi. Khmeriiroşii controlau exploatarea de pietre preţioase, contrabanda între

Thailanda şi Cambodgia şi o duceau destul de bine. Ta-Mok înfiera aceast ă delăsare şi în special colaborarea cu

thailandezii şi chiar cu occidentalii. Nimeni dintre oamenii lui nu

vorbea vreo limbă str ăină, în afar ă de câteva cuvinte în chineză,indispensabile în schimburile cu «fratele mai mare», protectorul dinnord. Condiţiile de via ţă erau spartane. Însuşi Ta-Mok propov ăduia


8/174


9/174

fiind gata de compromisuri, pentru o halcă de putere.Cu toate că se ducea rar la Pailin, Ta-Mok avea o armat ă de

informatori. Mulţumit ă lor mirosise ceva şi reuşise să-l atragă încapcană pe cel ce se afla în fa ţa lui, omul de încredere al unuiadintre conducătorii Angkar-ului.

Legănându-se în cârje, se apropie de Hou-Sihorn, îngenunchindpe singurul picior valid şi sprijinindu-se în ciotul ascuns depantalonul verzui de uniformă. Ta-Mok nu purta nici un semndistinctiv al rangului pe care îl avea, în afar ă de pistolul Tokarevgreu, fabricat în China, atârnat la cingătoare.

V ăzând că lucrurile se precipit ă, tânăra santinelă se întoarserapid. Ta-Mok era un tip susceptibil. Dacă îi întâlnea privirea, ar fifost executat pe loc.

Bătrânul şef al diviziei 62 întinse bra ţul şi apucă ceainicul,ridicând apoi cu mâna stângă capul lui Hou-Sihorn, cel caredeţinea secretele pe care dorea să le afle. Îi împinse şi mai tareceafa spre jăratec, f ăcându-l să scoat ă un geamăt înă buşit. Fa ţa îiera acoperit ă de sudoare şi avea privirea r ăt ăcit ă. Ştia că nu poatea ştepta milă de la călăul său. După cincisprezece ani petrecuţi înrândul khmerilor roşii, ştia bine că o şedinţă de tortur ă se terminarareori cu bine.

— Bang-pro, spuse Ta-Mok, cu voce suav ă şi joasă, te respectpentru că ai fost un lupt ător curajos, dar prietenii t ăi au apucat pecăi greşite. Trebuie să mă ajuţi să înţeleg ce se întâmplă. E spre

binele t ău.Cel torturat nu r ăspunse. La ce bun? Vorbăria nu avea decât un

singur scop: să-l facă să cedeze. Condusese şi el interogatorii şicunoştea regulile jocului. În plus, durerea provocat ă de arsur ă eraatât de violent ă, încât îi paraliza creierul.

Ceva îngrozitor de dureros îi atinse fa ţa şi scoase un urlet

inuman. Ta-Mok începuse să-i toarne ceai pe ochi. Victima încercă în zadar să-şi mişte capul, reuşind doar ca lichidul să-i inundeîntreaga fa ţă. Ta-Mok se opri doar când nu mai r ămase nici unstrop de ceai în vasul turtit. Hou-Sihorn scoase un horcăit deagonie. Pielea umflat ă şi roşie îl durea îngrozitor şi se acoperise de

băşici. Ta-Mok scurse bine recipientul şi chemă santinela. — Agn! 5 Mi-au v ărsat ceaiul, du-te şi mai adu apă şi jăratec, că

nu mai e aproape deloc.

Santinela plecă în fugă spre bucăt ăriile de campanie, revenind

5 Tu! (n.a.).


10/174

în câteva minute cu ceainicul plin şi cu o tav ă de metal plină de jăratec. Le puse pe amândouă lângă Ta-Mok şi se îndepărt ă f ăr ă să arunce măcar o privire.

Ta-Mok fix ă îndelung fa ţa celui torturat. Nu reuşea să-i prindă privirea, dar din vasta lui experienţă ştia că avea să cedeze curând.

Luă câ ţiva t ăciuni cu un mic f ăra ş de bambus, dar în loc să-i pună pe pământ, între capetele condamna ţilor, îi puse direct pe chipullui Hou-Sihorn.

Acesta scoase un strigăt atroce, scuturând furios din cap şiîncercând să scape de ei. Reuşi în parte, dar câ ţiva r ămaser ă lipiţide piele. Un miros îngrozitor de carne arsă ajunse la nasul lui Ta-Mok, care se întoarse spre victimă, spunând cu aceea şi vocesuav ă:

— Bang-pro, trebuie să mă ajuţi! Dacă nu, aceşti t ăciuni au să-ţiroadă carnea până la os. Când vor ajunge la creier, ai să înnebuneşti. Mă auzi?

Hou-Sihorn îl auzise şi ştia că nu glumeşte. Regreta amarnic că se lăsase atras în aceast ă capcană. Cum oare mirosise bătrânul cese punea la cale? În acest stadiu, era o întrebare pur retorică. Ta-Mok îi mai puse câ ţiva t ăciuni pe cap şi Hou-Sihorn avu senza ţiaoribilă că oasele i se topesc. Era îngrozitor.

Ta-Mok condusese cu o mână de fier centrul de interogatorii Tuol Sleng de la Phnom Penh, torturând acolo în cele mai crudemoduri peste douăzeci de mii de tr ădători.

Chiar şi Pol Pot fusese impresionat de metodele lui.F ăcând un efort supraomenesc, Hou-Sihorn ridică privirea spre

călău şi recunoscu plin de umilinţă: — Ai dreptate, Bang-pro, au r ăt ăcit drumul şi eu m-am alăturat

lor în aceast ă greşeală.Nu trebuia doar să mărturisească, ci să şi respecte frazeologia,

altfel totul era în zadar. Ta-Mok dădu înţelegător din cap, dar nu îndepărt ă t ăciunii de

pe ţeasta arsă care împr ăştia un miros respingător de carne fript ă.În privire îi lucea un gr ăunte de nebunie. Se sprijini bine pe ciot şiîncepu interogatoriul pe un ton scăzut. Nu pentru că se temea de

vreo indiscreţie din partea celorlalţi doi, care oricum aveau să moar ă, dar pentru că îi era ruşine de ce avea să audă.

Timp de mai multe minute, puse întrebări scurte, primind

r ăspunsuri docile din partea interlocutorului său, care cedase detot. Ta-Mok mai v ăzuse aceast ă atitudine la cei care rezistaser ă mult timp la tortur ă, pr ă buşindu-se apoi după un anumit prag al


11/174


12/174

adversarilor lui câteva surprize. Bătrânul Ta-Mok nu era încă terminat. Mângâie ma şinal vechiul Kala şnikov a şezat lângă el.Dacă nu putea folosi for ţa împotriva celor mai puternici ca el, îimai r ămânea şiretenia, strategia ocolit ă. Tr ăsese din greu în timpulcelor cincisprezece ani de lupte neîntrerupte, dar reuşise să

supravieţuiască. După ce fusese r ănit, chinezii, fra ţii mai mari, îipropuseser ă să se retragă în Thailanda, să instruiască oamenii şisă ţină lecţii de educa ţie politică, motivând că îi era greu să sedeplaseze. În dorinţa de a le dovedi că se înşelau, în săpt ămânaurmătoare, cu ciotul încă sângerând, atacase cu o mână de oameniun post guvernamental, ucigând toţi supravieţuitorii cu mâinilelui.

Ca şi în alte dăţi, lupta de acum avea să se termine cu o victorie…

Era şase seara şi noaptea cădea cu repeziciune peste pădurearar ă din jur. Ta-Mok se simţea în largul lui şi începu să-şi ţeasă r ăzbunarea.


13/174

Phong Ton coborî primul din autobuzul supraaglomerat, careoprise chiar în fa ţa pieţei centrale din Phnom Penh. Avusesenorocul să găsească un loc, de la Battambang, în ciuda multorpasageri care călătoriser ă în picioare, pe scări sau chiar peacoperiş, alături de baloturi. Se opri pe carosabil, ameţit dezgomotul şi anima ţia din jur. Se împlineau aproape zece ani decând nu mai fusese în capitală. Atunci – chiar înainte de venireatrupelor vietnameze – ma şinile aproape dispăruser ă şi popula ţia,

puţin peste trei sute de mii de locuitori, se adăpostea în caseleabandonate de proprietarii deporta ţi ia orezării.O biciclet ă-taxi scoase un şuierat strident, ca să se dea la o

parte şi el urcă pe trotuar. În fa ţa lui, în parcarea unuicinematograf, str ăluceau sute de Honda nou-nouţe.Nemaipomenit! Privi în jur; pia ţa era la fel de animat ă ca în 1975,înainte de sosirea khmerilor roşii. Parcă nimic nu se întâmplase.

Imensa structur ă în formă de X a pieţei centrale nu seschimbase nici ea. O înconjurau acelea şi imobile vechi, mâncate deumezeală, aidoma unor cet ăţi învinse, cu rufe la toate ferestrele.Nu existau ascensoare, nici electricitate, nici apă, dar erau ca niştefurnicare, pline de oameni care se înghesuiau chiar pe balcoane,nişte simple plăci de beton suspendate în gol. Vânzători de ţigări,restaurante pe roţi, nenumăra ţi negustori ambulanţi, toţi mişunaupe trotuare, ca înainte… Phong Ton f ăcu câ ţiva pa şi, amestecându-se în mulţime, cu sacul agăţat de umăr. O nelinişte surdă îlmăcina. Nu avusese nici o problemă de la plecarea din Pailin, aflatla graniţa thailandeză, la trei sute de kilometri distanţă. Era foarteuşor de trecut dintr-o zonă în alta. Actele sale, emise pentru

vechiul domiciliu din capitală, erau în regulă şi nu se deosebea deceilalţi pasageri din autobuz. Oficial, venise la Phnom Penh să cear ă o nouă locuinţă.

Îşi oferi plăcerea de a cumpăra un pachet de ţigări de la o vânzătoare tânăr ă care îi aruncă o privire distrat ă, în sac avea unteanc gros de riali şi câteva rubine, împreună cu o adresă unde le

putea schimba pe dolari. Nici locuinţa nu era o problemă…Khmerii roşii îşi păstraser ă intacte reţelele din capitală. Avea să locuiască la unul dintre membrii reţelei sale. Administratorul era


14/174

mituit şi nu avea să semnaleze prezenţa lui la poliţie, a şa cum eraobligat să o facă. Pentru orice eventualitate, ascunsese subcentur ă un mic pistol de calibru 6,35 cu două încărcătoare; chiardacă i-l descopereau, nu era ceva prea grav, toat ă lumea eraînarmat ă în Cambodgia. În afara facţiunilor politice, bandiţii la

drumul mare erau din belşug…După ce îşi aprinse o ţigar ă, se uit ă la ceas, puţin îngrijorat, înmod normal, cineva trebuia să-l a ştepte la Phnom Penh,informându-l asupra misiunii. Nu se ar ătase nimeni… Era mândrucă fusese ales de Angkar pentru o misiune atât de important ă.Numai că, întrucât lucrurile nu evoluaser ă, se afla într-o ţar ă duşmană. Din ce în ce mai neliniştit, cercet ă mulţimea care seînghesuia pe sub arcade, în fa ţa negustorilor de aur şi bijuterii.Era sigur că cei de la Siguranţă supravegheau sosirile autobuzelor,dar nu aveau nici un motiv să fie bănuitori.

Pe vremea când lupta la Phnom Penh, din 1975 până în 1979,se folosise de alt nume, iar toţi cei implica ţi erau deja mor ţi.

Un camion mare sovietic, plin cu o sut ă de nefericiţi înghesuiţiîn picioare, trecu zdr ăngănind. Îl căut ă din nou pe cel care trebuiasă-l a ştepte, în şuvoiul de ciclo-taxi şi în spatele lui, printrenegustorii de flori. Inima i se zbătea în piept, temându-se să nu fiereperat dintr-o imprudenţă. Ora şul era înţesat de indicatoareprovietnameze, aiurindu-i pe nou-veniţi.

După ce îşi recuperaser ă pachetele, pasagerii din autobuzul cucare venise se împr ăştiaser ă în toate direcţiile. Ultimul seîndepărt ă şi el, purtând pe umăr o cobiliţă de care atârnau laambele capete vreo zece pui care cârâiau asurzitor, parcă presimţind soarta care îi a ştepta. În curând fu singur. Panica îlinvadă la gândul că mesajele fuseser ă prost transmise şi avea să eşueze, sfâr şind la închisoarea centrală sau poate mai r ău. Cercet ă

împrejurimile. Câ ţiva biciclişti parcaser ă de-a lungul grilajelorpieţei, fumând sau dormind. Unul dintre ei se îndrept ă spre Phong

Ton. F ăr ă dinţi, cu chipul scofâlcit şi picioarele noduroase, avea unchiştoc în colţul gurii. Era îmbr ăcat într-un tricou zdrenţuit, unşort uzat şi în picioare purta espadrile. Aruncându-i o privire f ăr ă expresie, îl întrebă:

— Unde mergi, Pu 6 ? Phong nu r ăspunse. Putea fi un informator. Celălalt îşi mestecă

6 Unchiule (n.a.).


15/174

betelul7 şi continuă: — Dacă mergi spre stadionul olimpic, pot să te duc pentru zece

riali. Sunt obosit şi mă întorc acasă. Vorbise destul de tare ca să fie auzit de tovar ăşii săi. Phong Ton

simţi cum îl cuprinde uşurarea. Era parola de recunoa ştere.

— De acord, Bang-pro , zise el instalându-se în taxiul local.Şoferul puse picioarele pe pedale şi porni încet spre bulevardul Acharmean. Phong Ton se lăsă pe spate, cercetând mulţimea. Înspatele lui, biciclistul pedala f ăr ă să scoat ă o vorbă. Cine era?Când traversar ă intersecţia bulevardului Achar Hemeheay cuimensul bulevard Acharmean, închise ochii, ameţit de circula ţiaintensă şi de zgomotul asurzitor. Motocicletele Honda zbârnâiau cainsectele, mergând în zigzag printre biciclete. Ma şinile în care seaflau cinci sau chiar şase persoane, cu copii pe locul din fa ţă,treceau impasibile şi fericite. Una dintre ele trecu atât de aproape,încât Phong Ton crezu că îi sunase ceasul… Câ ţiva metri maiîncolo, biciclistul opri la bordur ă şi coborî. Ţ inea în mână o hârtieîmpăturit ă, pe care i-o dădu lui Phong Ton.

— Bine ai venit, Pu, spuse el, sper că ai călătorit bine. Fii foarteatent ticăloşii de vietnamezi sunt pe urmele noastre. Mai alesacum. În aceast ă hârtie vei găsi indica ţii despre locul unde vei sta.Nu ai motive să te temi, vei fi protejat de mulţi dintre ai noştri.

— Cine eşti?Biciclistul zâmbi, ar ătându-şi cioturile dinţilor.

— N-are importanţă. Trebuie să fii prudent. Sunt un prieten. — Şi întâlnirea mea? — Ştiu despre ea, Phong. Te duci peste o or ă la salonul de

coafur ă de pe strada 130, colţ cu pia ţa comercială. Te vei întâlni cuun str ăin care va veni să se tundă. Îl a ştepţi să termine şi după aceea îl abordezi şi îi spui cum te cheamă. Mai departe, nu mă

priveşte.F ăr ă să a ştepte vreun r ăspuns, se urcă pe biciclet ă, pierzându-

se repede în marea de vehicule.Liniştit, Phong Ton vârî hârtia în fundul buzunarului. Terorizat

de circula ţie, mai r ămase un timp pe trotuar, în fa ţarestaurantului Interna ţ ional, f ăr ă să îndr ăznească să traverseze.Chiar pe roşu, vehiculele veneau din toate păr ţile, într-un final,traversă din nou bulevardul Acharmean, luând-o pe sub arcadele

7 Un amestec conţinând foi de piper indian, folosit în zonele tropicaledrept tonic şi astringent (n.t.).


16/174

str ăzii 130, mărginit ă de zeci de magazine. Unul dintre ele ofereacu plata în dolari televizoare Akai cu ecranul mare şi ultimelemodele de aparate video Samsung cu stop cadru imagine cuimagine, importate fraudulos din Thailanda. Se întrebă cine îşiputea permite să plătească asemenea sume. Chiar f ăr ă să se

gr ă bească, ajunse în câteva minute la salonul de coafur ă, careocupa tot colţul str ăzii, înăuntru zări mai mulţi bărba ţi, întinşi pefotolii ca de dentist, în jurul cărora roiau mai multe lucr ătoare.

Phong Ton se întoarse din drum, a şteptând ora întâlnirii.Privirea îi fu atrasă de două grupuri de fete, a şezate pe bănci înfa ţa salonului. Intrigat, se întrebă ce căutau acolo: nu lucrauacolo, căci înăuntru a şteptau mai mulţi clienţi să fie serviţi.

Brusc îşi dădu seama: erau prostituate!Nu avea de unde să ştie că noul primar al ora şului Phnom Penh

trimisese de curând în centrele de reeducare toate târfele careinvadaser ă str ăzile şi hotelurile ca ciupercile după ploaie, ca în

vremurile bune ale lui Lon Noi şi că ultimele focare de desfrâu îşigăsiser ă adăpost în saloanele de coafur ă pentru bărba ţi.

Încremenit, Phong Ton avea impresia că picioarele i se lipiser ă de trotuar. La Pailin femeile erau rare, doar ţăr ănci cu pieleaîntunecat ă, purtând pe chip un râs idiot, care nu ştiau decât să-şiridice poalele prin orezării, pentru o sampot 8 sau câ ţiva riali. Phong

Ton nu mai f ăcuse dragoste de mai multe săpt ămâni. Examină cuaviditate fetele, încrucişându-şi privirile cu una dintre ele.

Îmbr ăcat ă săr ăcăcios, cu picioarele goale, dar cu unghiile datecu ojă, avea o gur ă mare şi foarte roşie. Nu era frumoasă, darcorpul puţin cam greoi emana o senzualitate animalică. Contrarmajorit ăţii cambodgienelor, avea un piept impozant, pe care bluzade abia îl putea cuprinde.

Când se simţi privit ă, zâmbi provocator şi îi susţinu privirea cu

îndr ăzneală. Phong Ton avu impresia că primeşte un pumn înstomac.

Îi surâse şi el fetei. Aceasta se ridică imediat de pe bancă, seîntoarse cu o încetineală calculat ă şi dispăru în salonul de coafur ă.

Pentru Phong Ton era ca şi cum soarele arzător s-ar fi ascuns înnori. Ma şinal, intr ă după ea. Era puţin aiurit. Înăuntru, bărba ţiiîşi aranjau părul, îşi f ăceau unghiile sau se bărbiereau. Noua«burghezie» de import. Patroana se apropie de Phong Ton şi îl

întrebă cu o voce r ăguşit ă de alcool:

8 Fust ă lungă (n.a.).


17/174

— Sunteţi gr ă bit?Îmbr ăcat ca un ţăran, nu semăna cu clienţii obişnuiţi.

— Nu, nu, afirmă Phong Ton, bătând deja în retragere.Deodat ă, lângă el apăru noua lui «cucerire», zâmbind şi mai

par şiv. Privindu-l în ochi, spuse pe un ton liniştitor:

— E clientul meu, cât timp a şteapt ă, doreşte un masaj.Patroana îi aruncă o privire bănuitoare, ca şi când s-ar fi temutcă nu avea bani.

— Cost ă trei mii de riali, spuse ea. Banii înainte.Phong Ton vru să protesteze; la Pailin, un tuns nu costa mai

mult de două sute de riali. Realiză apoi că era vorba despre unlimbaj codificat. Patroana a ştepta şi fu tentat să renunţe, dar setemea de privirea r ăut ăcioasă a fetei. Coborând privirea spreunghiile lăcuite în roşu, simţi cum pântecul îi ia foc.

— Iat ă, zise el.Cu senza ţia că să vâr şeşte o mare greşeală, scoase din sac un

teanc de zece mii de riali şi număr ă trei bancnote. Ar fi meritat să fie transformat în îngr ăşământ uman, pentru că folosea baniidestina ţi misiunii ca să plătească o târf ă… Dar n-avea decât să trişeze puţin la preţul rubinelor pe care avea să le vândă, aranjândcu negustorul. Trei mii de riali nu erau decât cinci dolari…

— Pe aici, spuse suav fata.O urmă în fundul magazinului, urcând împreună cu ea o scar ă

îngust ă. Fesele i se legănau la câ ţiva centimetri de Phong Ton.Murea de poft ă să le atingă, dar nu îndr ăzni.

Scara dădea într-o încăpere cu tavanul atât de jos, încât Phong Ton, care nu era defel înalt, fu nevoit să se aplece… Camera eramobilat ă doar cu o masă de masaj şi cu un scaun.

— Întindeţi-v ă, lauk! 9 îi spuse fata pe un ton egal.Phong Ton reuşea cu greu să respire normal. Întins pe masa de

masaj, pândea zgomotele exterioare. Fata îi spusese să lase saculpe un scaun şi să-şi scoat ă căma şa. Apoi îi masase cu un aerindiferent umerii, aplicându-i imediat nişte comprese fierbinţi pefa ţă. Îi scosese şi pantofii, spălându-i picioarele şi masându-idegetele mari…

Ridică o compresă pentru a admira silueta trupeşă. Dezamăgit,realiză că ea nu se dezbr ăcase. Fata puse şervetul la loc, începândsă-i maseze pieptul. Situa ţia devenise ceva mai agreabilă, dar nu

f ăcea trei mii de riali.

9 Domnule (n.a.).


18/174

Degetele ei se îndreptar ă spre cureaua pantalonilor, declanşândimediat erecţia lui Phong Ton. Sadică, maseuza părea că nu bagă de seamă, continuând mişcările f ăr ă să-i scoat ă slipul, carecomprima dureros membrul lui Phong Ton. Ar fi urlat, dar nuîndr ăznea să se mişte.. Până la urmă ar fi f ăcut-o, dar ea trase de

elastic şi putu să respire. Tresări atunci când degetele maseuzei îimângâiar ă sexul. În sfâr şit! Încetişor, ea eliber ă glandul, tr ăgândde pielea prea întinsă. Phong Ton simţi atingerea umedă a unuiprosop cu care ea îl cur ăţa. Se ruşină că nu-i trecuse prin minte oasemenea prevedere. Senza ţia următoare îl f ăcu să urce în alnouălea cer. Fata îşi unsese mâinile cu o cremă mirositoare,începând să-l masturbeze uşor şi cu pricepere. Tatonă cu mâna şidădu de o coapsă, urcând apoi spre un sân pe care îl prinse înpalme. Era rotund şi tare, cu sfârcul dur. Minunat ă explorare.Dădu la o parte compresele, pentru a vedea ce face.

Ruşinat, îşi aduse aminte de unii dintre camarazii lui, cei maiferoci, care mergeau până la a t ăia sânii bătrânelor burgheze dinPhnom Penh, mâncându-i apoi.

Ce vremuri nebune! Angkar-ul conducea cu puteri deplineCambodgia, suprimând pe toţi acei care se opuneau sălbaticeirevoluţii. Pe atunci nu era decât un puşti, cu un Kala şnikov maimare ca el.

Furnicăturile care urcau dinspre şale îl f ăcur ă să înţeleagă că seapropia de culmea plăcerii. De altfel fata accelerase şi ea ritmul.Frustrat, o strânse cu putere de încheietur ă. Asta putea să facă şiel şi nu l-ar fi costat trei mii de riali!

— Ce s-a întâmplat? întrebă maseuza. — Nu vreau a şa, zise Phong Ton, cu vocea sugrumat ă.Se descotorosise de comprese şi o contempla pe fat ă, degetele ei

înnodate în jurul sexului erect şi roşu.

— Ai plătit, remarcă ea pe un ton egal. — Nu, nu e vorba despre asta, se opuse el, credeam că-mi faci

altceva.Ochii i se fixaser ă pe gura mare şi roşie. Ea f ăcu pe

neştiutoarea. — E plăcut totuşi ce-ţi fac, remarcă ea. — Vreau…Se opri, puţin ruşinat, dar ea înţelesese. F ăr ă să dea drumul

sexului, îşi apropie fa ţa de el şi îşi lipi buzele preţ de o fracţiune desecundă, ceea ce îl f ăcu pe Phong Ton să simt ă ca o descărcareelectrică.


19/174

— Da! implor ă el. Continuă.Indiferent ă, ea se ridică.

— Pot să-ţi fac ceva foarte plăcut, spuse ea, dar trebuie să-mimai dai două mii de riali.

— Două mii de riali, exclamă Phong Ton, indignat şi exasperat,

dar e foarte scump!Maseuza ridică din umeri şi reîncepu mişcarea de du-te vino. — Nu te obligă nimeni…Doar patru secunde şi ar fi explodat.

— A şteapt ă! spuse el, lăsând la o parte ruşinea.Ea consimţi să-i dea drumul, lăsându-l să caute în buzunar.

Alte două teancuri îşi schimbau proprietarul…Maseuza îi zâmbi par şiv şi promiţător, băgă banii în sân şi

aprinse un mic reşou cu alcool pus pe pardoseală, pe care se aflaun ceainic. Alături, el zări o cea şcă şi o farfurie.

— Ai noroc, spuse ea, nu sunt prea multe fete care fac a şa ceva.Şi-au găsit sfâr şitul în orezării, ucise de afurisiţii ăia depolpotişti…

Dacă ar fi ştiut cine era el… A ştept ă câteva minute, apoi luă depe reşou ceainicul în care apa nu clocotea încă. Turnă ceai încea şcă şi se instală pe un taburet la picioarele lui Phong Ton.Sexul acestuia îşi cam pierduse din semeţie, a şa că ea îl apucă cumâna stângă, dându-i iar ăşi aerul triumf ător. Apoi luă oînghiţitur ă de ceai şi înghiţi aproape în întregime sexul erect.

Phong Ton scoase un r ăcnet de satisfacţie. Ceaiul îi gâdilatermina ţiile nervoase, mărindu-i plăcerea. F ăr ă să piardă opicătur ă de lichid, fata îşi acceler ă mişcările.

Phong Ton privea fascinat gura mare care se ridica şi cobora.Brusc, simţi cum testiculele îi sunt înmuiate în cea şca de por ţelan!Senza ţia fu derutant ă la început, apoi deveni curios de agreabilă.

Nici măcar în visele lui cele mai nebuneşti nu-şi imaginase untratament atât de delicat! Din nefericire, nu putea povesti nimănui.Luând o alt ă gur ă de ceai, fata reîncepu să-şi mişte buzele. Funevoit să se abţină din toate puterile ca să nu explodeze pe loc.

Era extraordinar ă.Diabolică, ea se oprea de câte ori îl simţea că se apropie de

orgasm. I-ar fi plăcut să-i mângâie sânii, dar nu reuşea să seridice.

De patru ori îl încercă plăcerea nemaipomenit ă a gurii pline deceai care îi sorbea seva. Se zvârcolea pe scândura de masaj ca şicând ar fi fost str ă bătut de un curent electric, f ăr ă să se mai


20/174

gândească la cei cinci mii de riali.După ce dădu la o parte cea şca, fata îl apucă brusc de baza

sexului, strângând cu putere. Buzele groase îşi schimbar ă ritmul,aspirându-l lent şi constant. Limba executa un balet îndr ăcit.Simţi cum ceva clocotitor se iscă de la baza şalelor şi juisă.

Corpul lui Phong Ton se arcui şi bărbatul scoase un geamătînă buşit.*

* *Cu capul dat pe spate, a şezat ă comod în scaunul bicicletei,

Palin Ek privea distrat ă anima ţia str ăzii. Cu părul lins şi pomeţiiproeminenţi, cu ochii migdala ţi farda ţi cu khol10, cu gura mare şi

vulgar ă, ieşit ă mult în afar ă datorit ă prognatismului maxilarului,

avea un aer dur şi în acela şi timp senzual. Mâinile foarte lungi, cuunghii roşii şi cocul de la baza cefei accentuau impresia desofisticat. Pe un ton de comandă, îi spuse ceva biciclistului, care seopri lângă trotuar.

— Nu te mişti de aici, spuse ea pe un ton care nu admiteareplică. Te plătesc când mă întorc.

Cu pas vioi, se pierdu pe sub arcadele str ăzii 130. Mai mulţi bărba ţi întoarser ă privirea la vederea fustei lungi de culoare

violet ă, care se mula pe crupa rotundă şi cambrat ă. Cu toate că avea tenul întunecat al thailandezelor din nord, avea întotdeaunasucces, mai ales la str ăinii impresiona ţi de mutra ei desălbăticiune. Cocul în care erau înfipte mai multe ace lungi şiexpresia dispreţuitoare a gurii îi ţineau la distanţă. Surâdearareori, pentru că a şa îi era felul şi nu voia să-şi arate dinţiiîngălbeniţi de opiu.

Se împiedică brusc. Un cer şetor olog, legănându-se în cârje, searuncase la picioarele ei, întinzând mâna şi cerând de pomană cuo voce tânguitoare. Nu avea nici zece ani.

— Car ă-te! spuse ea, sec.Şi pentru că el insista, îl îmbrânci, trântindu-l la pământ şi îşi

continuă drumul urmărit ă de privirile lui pline de ur ă. Erau miiasemenea lui la Phnom Penh, care călcaser ă pe mine. În generalerau priviţi cu indiferenţă, dar rareori aveau parte de ostilitate.

Băiatul privi cu amăr ăciune fesele pline mulate de fusta violet ă,întrebându-se prin ce minune o femeie ca ea scăpase de

10 Substanţă negricioasă, cu care orientalii îşi vopsesc sprâncenele şipleoapele (n.t.).


21/174

deportarea în orezărie. Statura ei impozant ă o f ăcea să iasă înevidenţă printre fetele care vindeau ţigări sau purtau cobiliţarestaurantelor ambulante. Palin Ek mergea cu bărbia uşorridicat ă, privindu-i sfidător pe cei din jur.

Câ ţiva metri mai departe, un tânăr stând pe vine lângă trei

sticle de benzină se ridică, apropiindu-se de ea. Aproape f ăr ă să mişte buzele, îi spuse dintr-o suflare: — Este în salonul de coafur ă, la primul etaj. Căma şă albastr ă,

un sac negru, câ ţiva dinţi lipsă în fa ţă.Palin Ek dădu din cap f ăr ă să r ăspundă şi îşi continuă drumul,

ca şi când celălalt doar încercase să intre în vorbă. F ăr ă să deaatenţie fetelor aliniate pe bănci, intr ă în salonul de coafur ă, privindcu un aer inchizitorial bărba ţii lungiţi în fotolii. Toat ă numaizâmbet, patroana se îndrept ă spre ea.

— Căuta ţi pe cineva? — Da, un prieten venit din provincie. Mi-a dat întâlnire aici.

Poart ă o căma şă albastr ă. — E sus, îşi face un masaj, spuse patroana. Coboar ă imediat.Palin Ek îi mulţumi cu un surâs, a ştept ă ca patroana să se

întoarcă în cuşca ei şi se îndrept ă spre spatele magazinului, ca şicând s-ar fi dus la toalet ă.

Nimeni nu remarcă faptul că se strecurase pe scar ă… Ajunsă sus, pe palierul minuscul, ea se opri brusc, auzind gemetelesacadate, venind din spatele unei perdele. Băgă capul prindeschizătur ă, zărind silueta unui sex şi gura carp îl cuprindea.

** *

«Maseuza» înghiţi complet membrul erect, masturbându-l cufurie în acela şi timp. Phong Ton urlă din cauza plăcerii violente. Înmomentul în care şuvoiul de spermă ţâ şni, fata îşi îndepărt ă bruscgura şi lichidul alb îi împroşcă buzele groase şi fa ţa. Continuă să agite membrul, până la ultima picătur ă, apoi se aplecă,mângâindu-l cu buzele şi cur ăţând sexul încă tare.

Phong Ton nu mai avusese niciodat ă parte de a şa ceva.Cu r ăsuflarea t ăiat ă, o privi cum pune ceainicul pe reşou şi îşi

şterge liniştit ă fa ţa. Luă apoi compresele şi le puse din nou pe fa ţalui Phong Ton.

— Mă întorc să te bărbieresc, îl anunţă ea, odihneşte-te câtevaminute şi nu spune la nimeni ce ţi-am f ăcut.

El nici măcar nu r ăspunse, atât era de ameţit de voluptate. Cuimpresia că nu mai avea corp, simţea încă sperma curgând în


22/174

canalele seminale şi extraordinara plăcere a exploziei în gura atâtde primitoare… Treptele scării scâr ţâir ă şi el a ţipi, toropitliteralmente de plăcere. Călătoria la Phnom Penh începea bine.

** *

La vederea lichidului albicios, Palin Ek simţise un amestec dedezgust şi de excitare. Tr ăsese repede capul şi nici femeia, niciPhong Ton nu o zăriser ă.

Coborî din nou, întrebându-se cum avea să-şi îndeplinească misiunea.

Timpul o presa.Peste câteva clipe coborî şi «maseuza», cu un aer de indiferenţă

pe chip. Palin Ek nu ezit ă decât o secundă, strecurându-se pe

scar ă în sus în locul ei. Dădu perdeaua la o parte cu precauţie:Phong Ton st ătea lungit în aceea şi poziţie şi nu-şi ridicase nicimăcar pantalonii, din care ieşea sexul flasc. Compresele calde îiacopereau fa ţa, împiedicându-l să vadă.

Palin Ek se apropie, f ăcând parchetul să scâr ţâie. El nu seimpacient ă şi doar întrebă:

— Mă mai la şi mult a şa, bang pa-on ?Palin Ek nu r ăspunse. Timp de câteva secunde, îl fix ă pe

bărbatul întins în fa ţa ei, cu buzele schimonosite într-un rictusplin de r ăutate.Simţind o prezenţă, Phong Ton întinse mâna şi dădu de coapsa

lui Palin Ek. Simţind mătasea în locul bumbacului aspru, f ăcudoar o remarcă:

— Te-ai schimbat…În acela şi timp, mâna ajunse la fesele cambrate, mângâindu-le.

— Ba 11, zise Palin Ek, simplu.Îşi duse mâinile spre cap, apucând cu precizie cele două ace de

oţel care îi prindeau cocul, lăsând părul lung să cadă în cascadă pe umeri. Ţ inând acele ca pe nişte pumnale, se aplecă încetişor,f ăr ă să facă cel mai mic zgomot.

Apoi, dintr-un singur gest şi cu toat ă puterea, le înfipse în fa ţa bărbatului, chiar în dreptul ochilor.

11 Da (n.a.).


23/174

Phong Ton scoase un urlet înfior ător şi corpul i se arcui, căzândapoi pe o parte. Cele două ace de oţel trecuser ă prin globii oculari,pătrunzând adânc în creier şi r ămânând înfipte.

Agonia cambodgianului fu rapidă. Încercă să scoat ă acele pe bâjbâite, apoi creierul încet ă să mai funcţioneze şi se pr ă buşi pepodea cu fa ţa în jos, înfigându-le aproape până la ornamentele dinrubine false.

Palin Ek era deja pe scar ă. Se lovi de «maseuza» alertat ă de

urletele clientului ei, o r ăsturnă şi traversă salonul de coafur ă înfugă, f ăr ă să bage în seamă privirile uimite. În câteva secunde sepierdu în mulţimea de sub arcadele str ăzii 130. Cu părul în vânt,mergând repede, ajunse la bicicleta-taxi parcat ă la cincizeci demetri mai încolo. Se a şeză f ăr ă o vorbă şi şoferul apăsă pe pedale,îndepărtându-se de trotuar.

Încântat ă, tânăra khmer ă închise ochii, încercând să-şipotolească băt ăile inimii. De câtva timp, mişcarea khmerilor roşii,alt ădat ă unit ă, se scindase în două facţiuni. Una, dirijat ă încontinuare de Pol Pot, gata să încheie anumite alianţe. Cealalt ă,sub conducerea lui Ta-Mok, r ămasă fidelă vechiului ideal al

Angkar-ului. Primii erau considera ţi drept renega ţi de cei dinurmă. Moartea unui tr ădător era ceva plăcut, având şi mai mare

valoare în cazul în care o f ăceai cu mâna ta…*

* *

— Aici strada 130, anunţă Chieng într-o engleză stricat ă,întorcându-se spre Malko. — Foarte bine, spuse acesta din urmă. L ăsa ţi-mă aici.Cu toate că Chieng era un informator demn de încredere al CIA

la Phnom Penh, detaliile negocierii pentru care venise eraupăstrate în cel mai strict secret. De la sosirea la Phnom Penh, cutrei zile înainte, Chieng nu-l păr ăsise o clipă. Îl a şteptase laaterizarea cursei de la Ho Şi Min-Ville, cu o pancart ă pe care erascris numele său. Malko venea de la Paris cu Air France, profitândde zborul non-stop Paris – Bangkok – Ho Şi Min-Ville, bucurându-se de confort până în ultima clipă. Malko nu ştia cum reuşise CIAsă-l recupereze… În 1975 era şoferul primului ministru Lon Noi şi


24/174

scăpase de execuţie. Fusese trimis la orezării, împreună cu câtevamii de alţi cambodgieni. Scăpase de acolo slab ca un ţâr, cu câ ţivadinţi în minus şi cu eternul surâs pe chipul plat.

Aparent, nu avea prea multe plăceri în via ţă: superbii ochelariRay-Ban de vedere şi ţigările. Cum lăsa volanul din mână,

aprindea una.Ieşind din vechea Toyota, Malko pătrunse în domeniul vânzătorilor de aur şi al ultimilor anticari din Phnom Penh. Îi eragreu să creadă că acest ora ş liniştit, aproape f ăr ă ma şini, dusesecândva via ţa nebună, plină de veselie şi de nepăsare din 1975,epoca în care prinţul Sihanouk, exilat în China în urma uneilovituri de stat care îl f ăcuse să piardă tronul, devenise ghidulspiritual al khmerilor roşii. Cei care îl siliser ă să abdice, luândputerea în aprilie 1975, transformaser ă Cambodgia în Kampuchia«democrat ă». Cu puţin timp înainte, în atmosfera de nesiguranţă întreţinut ă de tunurile khmerilor roşii, lumea f ăcea trafic, visa,construia planuri stranii şi, mai ales, vorbea despre căderearegimului Lon Noi, atât de corupt, încât sosirea iminent ă akhmerilor roşii declanşase o bucurie sincer ă. Nici un cambodgiannu-şi putea imagina oroarea care avea să ţină patru ani. Încârciumile din Mekong se dansa până în zori. Nici măcar rachetelecare cădeau din când în când în centru nu ştirbeau moralullocuitorilor capitalei; nici în vis nu le trecea prin cap să plece…

Încă de la sosirea pe aeroportul de la Pochentong, cu trei zile înurmă, Malko sesizase diferenţa. Aeroportul era la fel de jalnic, darnu mai erau avioane pe pist ă, doar câteva elicoptere M26, greoaie,pictate în culori de camuflaj, oferite de sovietici şi Antonovul 24care îl adusese de la Saigonul devenit Ho Şi Min-Ville.

Vameşa khmer ă nu-i putuse examina actele din cauza lipseiluminii. Clădirile ruinate ale aerogării erau luminate slab. Se

trezise în Toyota lui Chieng, în mulţimea de biciclete-taxi şimotociclete Honda, printre care se strecurau puţine ma şini;opaiţele vânzătorilor ambulanţi erau singurele lumini de pe

bulevarde. Nu se zărea nici un soldat, nici un semn de tensiune,dar la ora nouă seara, via ţa ora şului înceta; camuflajul…

Din vechiul Phnom Penh nu mai r ămăsese nimic: fumătorii deopiu, nenumăratele restaurante mici cu bucăt ărie savuroasă,târfele a şteptând în ciclo-taxi în fa ţa hotelurilor, gata să

nă v ălească peste vizitatori. Acum, doar câteva biciclete maista ţionau în dreptul hotelurilor, şubrede şi f ăr ă speranţă: nu maierau turişti, nici oameni de afaceri.


25/174

În 1975, hotelul unde se instalase Malko, Cambodiana, situatpe malul Mekongului, era în stadiul de construcţie. Câteva mii derefugia ţi îl umpluser ă până la refuz. Khmerii roşii îi expediaser ă laorezării şi cincisprezece ani mai târziu, un întreprinzător chinezdin Singapore desă vâr şise visul prinţului Sihanouk: un palat nou-

nouţ într-un ora ş-fantomă. Piscina era goală, în cele circa şaizecide camere folosite nu erau telefoane, iar personalul pus ladispoziţia rarilor clienţi nu vorbea decât cambodgiana. Cine veneala Phnom Penh, în afara câtorva afacerişti, a celor din ONG12 şipoate a unora ca Malko, veniţi să se joace cu focul într-o ţar ă carenu mai exista…

De şase luni, locul rezervat Cambodgiei la Na ţiunile Unite eragol. Khmerii roşii fuseser ă îndepărta ţi, noul guvern, considerat cao emana ţie a Hanoiului, nefiind acceptat…

După se îşi contactase legăturile, Malko pornise să explorezePhnom Penh-ul.

Deprimant.Catedrala fusese dinamitat ă, cazinoul ras de pe fa ţa

pământului, telefoanele nu mai funcţionau în ora ş, toate bulevardele îşi schimbaser ă numele: Monivong devenise Acharmean; Norodom – Tousamuth; De Gaulle – Stalin.

Ambasadele, în afar ă de cele ale ţărilor din Est, fuseser ă transformate în cazărmi sau în adăposturi pentru refugia ţi. Numaimaimuţele căţărate în smochinii din jurul ora şului nu seschimbaser ă. Cea mai mare pagodă era încă la locul ei. Royal, floarea industriei hoteliere khmere, rebotezat Samaki, ajunsese oconstrucţie pr ăfuit ă şi f ăr ă via ţă, transformat ă pe jumătate în

birouri şi a cărei piscină era goală. Celelalte hoteluri din ora ş ar fif ăcut şi Armata Salv ării să se ruşineze: modeste, nu cereau decâtcincisprezece dolari pe camer ă. La ora opt restaurantele, rare şi eleşi populate doar cu cei din ONG, nu mai serveau.

Nici măcar o târf ă! Nici un loc de fumat opiu! Disciplina morală comunist ă, care urmase celei încă şi mai riguroase a khmerilorroşii, f ăcuse din Phnom Penh un ora ş mort. Clădirile se ruinau,ocupate de sute de familii înghesuite f ăr ă urmă de confort. SpitalulCalmette semăna cu o bolniţă din Evul Mediu: f ăr ă medicamente şif ăr ă medici.

Cu toate acestea, pe str ăzi circulau sute de motociclete Honda

12 Organiza ţie non guvernamentală de sprijin umanitar şi medical(n.a.).


26/174

nou-nouţe. Costau o mie două sute de dolari, într-o ţar ă în care unmedic nu câ ştiga decât treizeci pe lună… Via ţa subterană sedezvolta cu repeziciune, sprijinit ă de trafic, de rivalit ăţi şi decontrabandă. Ţ ara era totuşi f ărâmiţat ă, drumurile impracticabile,munţii ocupa ţi de khmerii roşii, iar satele atacate cu regularitate.

Ma şinile noi începeau să-şi facă apariţia, importate princontrabandă din Thailanda. Unele îşi luau zborul spre Vietnam,ţar ă încă şi mai săracă. Altele r ămâneau la Phnom Penh, înmâinile generalilor f ăr ă trupe sau a cavalerilor de import caredansau în fiecare sear ă la ultimul etaj al hotelului Monorom, împreună cu tot ce avea mai provocator ora şul în materie de mini.Mii de antene de televiziune cătau spre cer de pe clădirile în ruine,iar pe pia ţa neagr ă se găseau ultimele modele de cuptoare cumicrounde marca Samsung, cu puţin mai scumpe ca la Bangkok.

** *

Ajuns în colţul str ăzii 130 cu pia ţa comercială, Malko se opriîngrijorat. Un grup compact se bulucea în fa ţa salonului decoafur ă unde avea întâlnire. O ambulanţă sta ţiona lângă trotuar.

Se fofilă în mulţime. Era imposibil să priceapă ce se vorbea. Niciun str ăin în jur. Ajunse în sfâr şit în fa ţa intr ării şi se opri. Toate

lucr ătoarele st ăteau în jurul unei t ărgi puse pe podea. Cel întins peea nu mai mişca. Două pete mari şi roşii îi acopereau fa ţa. LuiMalko îi trebuir ă câteva secunde să priceapă că era vorba de niştecomprese îmbibate de sânge. După imobilitatea caracteristică, numai era nici un dubiu: omul murise.

Sosir ă brancardierii, dând la o parte mulţimea şi luând cu eimacabra încărcătur ă. Doi poliţişti cu caschete plate, după moda

vietnameză, împr ăştiar ă curioşii. Într-un concert de v ăicăreli,patroana alunga ultimii clienţi, închizând magazinul…

Malko se îndepărt ă câ ţiva metri, în timp ce mulţimea seîmpr ăştia. Lucr ătoarele se r ăspândir ă ca vr ă biile. Patroana traseun grilaj de fier şi îl încuie cu un lacăt enorm… Oare cel de petargă era omul de contact al lui Malko? Acesta din urmă mair ămase un sfert de or ă prin zonă, apoi se îndrept ă spre Toyota luiChieng. În meseria lui nu existau coincidenţe. Misiunea la PhnomPenh începea prost…

Un puşti nu mai mare de zece ani, sprijinit în cârje şi cu picioruldrept amputat de la genunchi, îi blocă trecerea, milogindu-se cumâna întinsă.

— Dollars…


27/174

Malko îi dădu o sut ă de riali. Tânărul amputat privi bancnota, omototoli ostentativ şi o aruncă în rigolă, repetând pe un ton furios:

— Dollars, no riels. Money, money. Băiatul ştia ce vrea. Amuzat, Malko îi dădu un dolar. Ţ inându-şi

echilibrul pe cârje, băiatul privi în zare bancnota, ca un casier

priceput, o frecă de mânecă, asigurându-se că nu se ia culoarea,apoi o ascunse printre zdrenţe.În momentul în care Malko se pregătea să urce în Toyota,

copilul îi t ăie drumul, spunând cu volubilitate ceva în limba lui şi blocând portiera cu una dintre cârje.

— Ce vrea? îl întrebă Malko pe Chieng, care ieşise din ma şină când îl v ăzuse apropiindu-se.

— A-Pong 13 zice ştie poveste salon coafur ă, traduse Chieng. — Cât vrea? — Cinci dolari.Era ceva… care îl putea interesa pe Malko.

— De acord. — Cere banii înainte, anunţă Chieng, scârbit de tupeul

puştiului.Malko se execut ă. Imediat, micul mutilat începu o lungă poveste

tradusă destul de aproximativ de şofer. — Un bărbat asasinat în timp masaj «tac-tac»14, explică Chieng.

Crede polpotist. — De ce? — El avut pistol şi rubine la el.Furia îl invadă pe Malko. Intuiţia nu-l înşelase: era chiar omul

cu care avea întâlnire. Parcursese cincisprezece mii de kilometri şirezultatul era zero… F ăr ă să mai pună la socoteală riscurile pecare le implica. CIA îl asigurase că e vorba de o misiune f ăr ă pericole, un soi de conferinţă de pace. Cât despre cel de pe targă,

acesta îşi găsise pacea eternă… Puştiul olog îşi continuă povestirea.

— El asasinat de femeie, explică Chieng, cu ace în ochi. Cinevafoarte r ău.

— A fost arestat ă? întrebă Malko, plin de speranţă. — Nu, plecat. — Cum de ştie că e vorba de o femeie? — El v ăzut.

13 Ţ â şti-bâ şti (n.a.). 14 Expresie popular ă semnificând a face dragoste (n.a.).


28/174

Devenea şi mai palpitant. Malko nu-şi putu ascunde interesul. — Ce anume? — Ea venit cu ciclo. El fost acolo şi cer şit. Ea intrat coafor şi

plecat foarte repede cu acela şi ciclo. Tânărul amputat avea ochii str ălucitori de excitare. Malko nu-şi

mai revenea. De unde ştia atâtea acest Sherlock Holmes în fa şă?Dacă era o provocare? — De unde ştie atâtea? întrebă el. — Polpotist ucis cu ace de păr… coment ă Chieng. Când femeie

venit, ea avut acele. Când plecat magazin, nu ace, părul a şa.Descrise printr-un gest părui lăsat pe umeri.Malko r ămase cu gura căscat ă. Cu chipul ridicat spre el, puştiul

a ştepta un compliment. În ciuda piciorului amputat, părea voinic,r ău şi inteligent, perfect apt pentru supravieţuire.

— A spus toate astea poliţiei? Traducere şi hohote de râs din partea puştiului. — Nu, nu, nu poliţie. Poliţia bate pe el şi trimite departe Phnom

Penh. Primar nou foarte r ău… — O cunoa şte pe aceast ă femeie? — Nu. — Dar pe biciclist? — Nu. — Îl poate descrie?Băiatul începu o serie de explica ţii complicate, în care reveneau

des două cuvinte: krua srah. — Ce vrea să spună? întrebă Malko. — Culoarea pielii, negru str ălucitor, explică Chieng. Negru

foarte frumos.R ămânea de aflat cine avea interesul să facă să eşueze

întâlnirea pregătit ă de luni de zile, în principiu în cel mai mare,

secret, dar al cărei rezultat risca să deranjeze mult ă lume.În momentul în care Malko se a şeza, puştiul se aplecă spre

ma şină şi îi spuse ceva şoferului, care îl îndepărt ă cu un gestplictisit.

— Ce spune? întrebă Malko. — Zice ştie cum aflat număr ciclo-taxi care luat femeie. — În regulă! — Vrea o sut ă de dolari… complet ă Chieng. Cu siguranţă că

minte.Malko surâse f ăr ă să r ăspundă. Chieng putea fi un informator

al poliţiei cambodgiene. Folosindu-l ca traducător, o informa ţie


29/174

vitală risca să devină publică. Malko nu-şi f ăcea iluzii. În orice caz,crima oribilă dovedea că în filiera care îl adusese la Phnom Penh seinfiltraser ă adversarii.

— Nu mă interesează, zise el, dar puştiul e amuzant. Undelocuieşte?

— Aici, explică Chieng. El orfan, părinţi ucişi de polpotişti. Elcălcat pe mină în orezărie. — Cum îl cheamă? — A-Pong. Tânărul mutilat sări în sus, vizibil furios. — No, no A-Pong. Sam! spuse el bătându-se în piept. Sam.

Repet ă el de mai multe ori.Malko îi surâse şi îi spuse lui Chieng să-l conducă la hotelul

Samaki. Înainte să înceapă ancheta, trebuia să tragă nişteconcluzii.


30/174


31/174

după spusele lui Oswald Lovell, şeful centralei CIA la Bangkok. Cuacesta, Malko se întâlnise înaintea zborului Air France spre Ho ŞiMin-Ville.

O femeie de fier.De mai multe luni parcurgea ţările Asiei de sud-est, distribuind

proteze în taberele de refugia ţi şi în sate. Era de la sine înţeles că cei din ONG-ul în care lucra nu ştiau că apar ţine de CIA… — Tocmai am… începu Malko. Jane Baron îl întrerupse cu un gest. — A ştepta ţi.Întorcându-se spre un fel de pat de campanie, spuse ceva în

khmer ă şi Malko zări o micuţă cambodgiană cu privirea speriat ă,îmbr ăcat ă în sampong, ghemuit ă pe podea. Interpelat ă, ea seridică, adună câteva lucruri şi se strecur ă afar ă ca un şoarece.

— Este maseuza mea, explică Jane Baron, nu vorbeşte engleza,dar nu se ştie niciodat ă.

În momentul în care maseuza ieşea, el surprinse privirileschimbate de cele două femei. Se părea că «colonelul» nu era a şade asexuat pe cât dădea impresia… Ochii alba ştri ai lui JaneBaron îl privir ă pe Malko şi vocea autoritar ă întrebă:

— A ţi fost acolo? Ce s-a întâmplat?Înainte ca el să poat ă scoate un cuvânt, ea se a şeză pe pat, cu

picioarele încrucişate, f ăr ă măcar să se îmbrace, ca şi când Malkonu era o persoană de sex opus. Aprinse o ţigar ă cu un Zippoputernic ca un aruncător de flăcări şi suflă fumul.

Gra ţioasă ca un sergent major de infanterie marină… — A fost o neconcordanţă, mărturisi Malko. — Nu v-a ţi întâlnit cu Phong Ton? — Ba da, dar era mort. Jane Baron, care îşi masa coapsele, se opri brusc.

— Mort! Ce s-a petrecut? — O necunoscut ă i-a înfipt două ace de păr în ochi, înainte să

pot sta de vorbă cu el. — A ţi asistat la… — Nu, dar am găsit un martor.Îi povesti episodul cu tânărul amputat şi ce aflase de la el. Jane

Baron îl ascult ă, cu privirea întunecat ă de furie. — E grav, spuse ea, asta înseamnă că opera ţiunea noastr ă a

fost deconspirat ă, în ciuda tuturor precauţiilor luate. Înainte să trecem la etapa următoare, trebuie să aflăm cine e de vină.

— Care este etapa următoare?


32/174

— Vom relua contactul cu cei care l-au trimis pe Phong Ton, i-ot ăie scurt Jane Baron, foarte sigur ă de ea. Sunteţi la curent cuimportanţa pe care o dă Compania acestei afaceri.

Malko descoperise natura misiunii sale de abia la Bangkok, cu osăpt ămână înainte, în timpul unui dineu pe terasa restaurantului

Oriental, la care participase Oswald Lovell. Americanii ţineau foartemult ca pacea să revină în Cambodgia. De la invazia khmerilorroşii în 1975, multe se produseser ă, f ăcând ca situa ţia să devină de nesuportat… Mai întâi, vietnamezii, care jinduiau dintotdeaunala Cambodgia şi îi urau pe khmerii roşii domina ţi de chinezi,invadaser ă ţara în 1979, f ăcându-i pe khmerii roşii să se retragă până la frontiera cu Thailanda şi eliberând astfel trei sferturi dinteritoriu. Până în 1986, situa ţia r ămăsese sta ţionar ă, pe de o parteguvernul vietnamez «fantomă» de la Phnom Penh şi pe de alt ă partekhmerii roşii, susţinuţi de China, care ocupau încă anumiteregiuni şi puncte de rezistenţă, f ăcând imposibilă reîntoarcerea lanormal.

Nici o ţar ă nu recunoscuse guvernul de la Phnom Penh, ceilalţidizidenţi alăturându-se khmerilor roşii, într-o coaliţie pe cât deeterogenă, pe atât de ineficace. Situa ţia trena, nici una dintre păr ţinefiind destul de puternică să preia avantajul. Apoi, în 1986,

vietnamezii se retr ăseser ă în mod oficial, lăsând locul unui guvernnumit de ei, având drept ministru pe Hun Sen şi o armat ă înt ărit ă.Bineînţeles că khmerii roşii încercaser ă să preia puterea, dar nureuşiser ă.

De atunci, diversele partide, care îşi pierdeau timpul cuconferinţe interna ţionale şi reuniuni secrete, nu reuşeau să sepună de acord.

Toat ă lumea se temea de un singur lucru: să nu revină khmeriiroşii la putere şi să reînceapă genocidul. Cu toate că sinistrul Pol

Pot se ţinea în umbr ă, Angkar-ul nu-şi schimbase ţelurile şicambodgienii erau convinşi că, odat ă întor şi, polpotiştii aveau să adopte din nou acelea şi metode.

Din prietenie pentru Vietnam, sovieticii îi înarmaser ă din belşugpe cambodgieni, lovind în acest mod în China popular ă, care ar fidorit la Phnom Penh un guvern supus ei, fie că era vorba degenocid sau nu.

— Iat ă fundalul, îi explică Oswald Lovell lui Malko. Situa ţia ar fi

definitiv blocat ă dacă nu am avea anumite legături serioase cukhmerii roşii…

— Cum a şa? Lucra ţi cu Pol Pot! tresărise Malko.


33/174

Ca şi când Winston Churchill ar fi luat ceaiul cu Hitler. — Este un secret foarte bine păstrat, confirmase cel de la CIA.

Am reuşit deja să ne apropiem de anumite persoane, în perioada1970-1975. Unul dintre agenţii noştri, Hu-Nim, a fost cooptat înconducerea Angkar-ului. Din nefericire, a fost executat în 1978,

când prietenii lui au descoperit legăturile pe care le avea cu noi.Cred, de altfel, că îl bănuiau de mult, dar în ’78 se gândeau că numai au nevoie de noi: preluaser ă puterea. S-au înşelat însă.

— Cum a şa? — În 1980, ne-au cerut ajutorul prin intermediul chinezilor.

Vietnamezii se pregăteau să-i extermine, hăituindu-i în masivulCardamomes, în ciuda complicit ăţii cu thailandezii şi a sprijinuluidin partea chinezilor. Atunci le-am dat o mână de ajutor…trimiţându-le muniţii şi comandouri britanice să-i antreneze.Lucrurile au evoluat bine. Chiar eu am tratat cu Khien Sampan,care se afla atunci la Bangkok.

Khien Sampan era cel mai «prezentabil» dintre khmerii roşii, unfel de ministru al Afacerilor externe itinerant. Pretindea că nu aveanici o responsabilitate pentru genocid, ceea ce în mod evident erafals. Malko fusese uimit de cinismul americanului.

— Sunteţi la curent cu ce au f ăcut în acea vreme, subliniase el.Sunt responsabili de genocidul a aproape două milioane decambodgieni.

Lumea întreagă era la curent. — Bineînţeles, admise Oswald Lovell. — Cu toate acestea, Compania a fost de acord să-i ajute?Şeful centralei surâse rece şi cinic.

— Nu Compania, ci preşedintele Statelor Unite… Sper că v ă da ţiseama că într-o situa ţie atât de delicat ă nu puteam aveainiţiative… Era nevoie de ordine scrise şi le-am obţinut. Se mai află

încă în arhivele de la Langley, la dispoziţia genera ţiilor viitoare.Malko era îndeajuns de obişnuit cu cinismul politicii, pentru a fi

cu adev ărat uimit, dar totul avea un preţ. — Ce a ţi obţinut în schimb? Americanul surâse cu inocenţă. — Nimic, voiam doar să-i înfuriem pe vietnamezi. Preşedintele

Reagan nu putea suporta ideea ca Statele Unite să fie învinse şiridiculizate de aceşti «gooks»17. Astfel, oricine le era duşman,

devenea prietenul nostru… A mers: am împiedicat vietnamizarea

17 Nume peiorativ dat orientalilor (n.t.).


34/174

Cambodgiei. De altfel, chinezii ne-au fost foarte recunoscători. Ne-au mulţumit, permiţându-ne să instalăm sta ţii de ascultare de-alungul frontierei lor cu URSS-ul. Gorbaciov nu apăruse încă pefirmament…

Încă o poveste exemplar ă.

— Şi acum ce se petrece? întrebase Malko. Vietnamezii auplecat şi Reagan e la pensie..Şeful centralei CIA surâse din nou.

— Situa ţia nu este defel mai simplă acum, e blocat ă. Vietnamezii se tem că Pol Pot revine la putere şi că khmerii roşii,simţindu-se puternici, vor deveni inflexibili în privinţa condiţiilorparticipării lor la un nou guvern… În culise însă, discuţiile suntdure, pentru că au apărut două elemente noi. Mai întâi faptul că sovieticii, acum ruina ţi, nu mai pot ajuta Cambodgia, nici

Vietnamul. În consecinţă, Vietnamul se vede nevoit să diminuezeajutorul acordat Cambodgiei.

— Aceasta a f ăcut ca guvernul lui Hun Sen să devină foartefragil. Apoi, după apropierea dintre Bush şi Gorbaciov, URSS şiSUA nu se mai situează pe poziţii opuse în privinţa Cambodgiei.Dintr-un foc, ruşii ne-au furnizat nişte informa ţii extrem deneliniştitoare.

— Fosilele din Comitetul Central de la Hanoi, care au toţi întreşaptezeci şi optzeci de ani, s-au înţeles cu chinezii şi cu khmeriiroşii, propunându-le o idee nouă.

— Care? — «Soluţia Roşie». — Adică? — În mare, iat ă ce le-au spus: suntem toţi comunişti, de ce să

nu ne înţelegem? Să abandonăm politica de deschidere propusă demodera ţi, ca Hun Sen şi să formăm un nou guvern pur şi dur, care

va fi sut ă la sut ă comunist. Închidem graniţele, cum a f ăcutBirmania şi ne întoarcem la soluţia propusă de Angkar, autarhia.Pe drum, îi lichidăm pe toţi cei suspecta ţi de legături cu Vestul.

— Bine dar sunt nebuni! protest ă Malko. Americanul ridică din umeri. — Nu, ei cred în continuare în comunism, în ciuda eşecului lui

tragic. Au puterea în Vietnam şi exist ă oameni care gândesc ca eişi la Phnom Penh. Chea-Sim, un fost bonz ca Ta-Mok şi membru

influent în guvernul lui Hun Sen. — Aceast ă «Soluţie Roşie» are vreo şansă de reuşit ă?Oswald Lovell îşi recăpăt ă expresia grav ă.


35/174

— Da, negocierile interna ţionale sunt blocate. Khmerii roşii simtcă sunt pe calea cea bună şi Hun Sen ştie că dacă îi lasă să revină într-un guvern de coaliţie, îl vor acapara…

— Bine, obiectase Malko, dar cambodgienii au de gând să-isuporte, după tot ce s-a întâmplat?

— Nu li se va cere părerea, a şa cum nu s-a întâmplat nici în’75…Era îngrozitor. Americanul nu-i dăduse timp lui Malko să-şi

revină. — Noi, cei din cadrul Companiei, am elaborat un plan pentru a

contracara Soluţia Roşie, explicase el, datorit ă legăturilor noastrecu anumiţi membri ai khmerilor roşii. Ideea este următoarea: să încheiem un acord cu ei, măcar cu cei controlabili, în a şa fel încâtei să se angajeze să nu mai înceapă cu prostiile. Gra ţie legăturilornoastre cu ruşii, putem să-i informăm şi pe vietnamezi, ca să înceteze cu opoziţia fa ţă de un guvern de coaliţie format din khmeriroşii modera ţi şi cambodgieni provietnamezi şi ei modera ţi. Astapresupune întrunirea anumitor condiţii şi timpul ne presează. Iat ă de ce v ă trimit la Phnom Penh.

— De ce nu trata ţi afacerea la Bangkok, unde khmerii roşii potajunge mai uşor? obiectase Malko.

Americanul dăduse din cap a nega ţie. — Imposibil. Am ales un arbitru, o cambodgiană pe nume Sopia

Sen, de care suntem siguri şi pe care o accept ă şi vietnamezii. Aceast ă persoană se află la Phnom Penh şi poate să-i ţină la curentpe Hun Sen şi pe prietenii lui vietnamezi cu stadiul tratativelor. Eafixează concesiile minime care trebuie obţinute de la oamenii luiPol Pot, f ăr ă de care vietnamezii vor da peste cap întreagaopera ţiune. Totul trebuie să se petreacă în Cambodgia, pe viu. HunSen este un tip foarte bănuitor. El însuşi este un vechi khmer roşuşi ştie cum se comport ă amicii lui…

— Pentru ce s-a aliat cu vietnamezii? îl întrebase Malko. — Ca să-şi salveze pielea în 1970. Era condamnat la moarte

pentru că-şi apărase prost poziţia de colonel. Adev ăratul motiv estecă fusese format la Hanoi, pe vremea când chinezii şi vietnameziierau mână în mână.

— Ce roi voi avea la Phnom Penh? întrebase Malko. — Să veghea ţi la buna desf ăşurare a acţiunii, transmiţând

propunerile khmerilor roşii provietnamezilor şi invers. Să încerca ţisă-i faceţi să semneze un acord de principiu. Odat ă f ăcut acestlucru, restul negocierii se va derula la Bangkok. Dacă nu reuşiţi,


36/174

Cambodgia se va cufunda din nou în nenorocire.Malko fusese mişcat. Cunoscuse pr ă buşirea din 1975,

descoperind, ca de altfel tot globul, oroarea regimului «eliberator»al lui Pol Pot. Nefericitul popor cambodgian nu merita două genocide în douăzeci de ani.

** *Iat ă că acum dificult ăţile începeau. Jane Baron îl privea

bănuitoare, ca şi când ar fi fost responsabil de asasinatul ferocecăruia îi căzuse victimă persoana lui de contact.

— Sunteţi sigur că nu a ţi comis nici o imprudenţă? întrebă ea.Malko simţi cum îi sare ţandăra.

— De abia am coborât din avion, obiect ă el. În afar ă de

dumneavoastr ă nu m-am întâlnit cu nimeni. Nici măcar Chieng nua aflat până în ultimul moment locul unde trebuia să merg. — Nu înţeleg, mărturisi americana. Chiar eu am fost la Pailin,

acum cincisprezece zile, cu ocazia unui turneu al organiza ţieinoastre. Cambodgienii erau desigur la curent, dar am fost şi laBattambang, la Kompong Speu, la Kompong Som. Phong Ton, celcu care trebuia să v ă întâlniţi, era un om prudent, cu careCompania întreţinea rela ţii atent supravegheate. Era v ărul lui Hu-

Nim, informatorul nostru din Angkar executat în 1978. Atuncicând m-am întâlnit cu el, a avut o atitudine extrem de pozitiv ă,pentru că afacerea fusese discutat ă la cel mai înalt nivel… Şikhmerii roşii sunt obosiţi şi neliniştiţi: chinezii au anunţat că nu le

vor mai livra material de r ăzboi… — Adev ărat? — Chinezii au spus aceasta la cererea noastr ă, dar mai au

provizii pentru încă trei ani. Munţii Cardamomes sunt plini deascunzători secrete burduşite cu armament greu. Cât despreoameni, pot lua destui din taberele de refugia ţi, un adev ărat izvorde nesecat…

— Nu exist ă nici un informator printre vietnamezi? Jane Baron îşi aranjă sutienul. — Nu ştiu! mărturisi ea într-un târziu. Avem acordul lui Hun

Sen care, fiind prea moderat, ar fi măturat de către o Soluţie Roşie,în favoarea lui Chea-Sim, dar acesta din urmă are şi ei partizani.

— Este posibil ca ei să fi fost la curent cu negocierile? — Cu negocierile, da, admise ea, dar nu cu detaliile, cum ar fi

acela al sosirii lui Phong Ton, doar dacă el nu a comis oimprudenţă. Poliţia e în mâinile vietnamezilor, care patrulează pe


37/174

motociclete Honda în timpul camuflajului, veghind la respectarealui. Nu exist ă cambodgieni printre ei.

Umerii largi se gârbovir ă parcă şi ea aprinse o nouă ţigar ă.Fostul hotel Royal era cuprins de o t ăcere de moarte, aidomaîntregii Cambodgii. În încăpere domnea o căldur ă umedă şi

neplăcut ă. Jane Baron se ridică şi se duse după un prosop. — Voi încerca s-o găsesc pe uciga şa lui Phong Ton, suger ă Malko. Am nevoie de o armă.

— E plin de arme la Phnom Penh, îl asigur ă americana, nu esteo problemă. Chieng v ă va face rost de una. Înainte de toate, trebuiesă o anunţăm pe Sopia Sen.

— Oswald Lovell nu mi-a spus nimic despre ea. — Sopia Sen a lucrat cu prinţul Sihanouk şi am contactat-o cu

mulţi ani în urmă. Ne-a f ăcut servicii foarte mari. Se bucur ă deîncrederea vietnamezilor şi în special de cea a lui Hun Sen.

Altfel spus, Sopia Sen tr ăia pe spinarea multora. — Unde locuieşte? întrebă Malko. — La Phnom Penh, desigur; v ă a şteapt ă să o vizita ţi. Iat ă adresa

ei. Este la capătul bulevardului Tousamuth. Chieng ştie undeanume. Duceţi-v ă acum. Între timp, voi încerca să iau legătura cucei din Pailin…

— V ă întoarceţi acolo… suger ă el. — Durează prea mult, spuse Jane Baron. Am nevoie de o

autoriza ţie şi le-a ş stârni bănuielile. Am însă o legătur ă desiguranţă aici la Phnom Penh, o voi activa.

— Foarte bine, spuse el, mă duc acolo, dar şoferul meu va afla. — N-are importanţă, spuse repede Jane Baron, doar v-am spus

că guvernul Hun Sen e la curent şi ştie ce rol juca ţi. Dacă nu ar fifost a şa, nu v-a ţi fi aflat aici.

Jane Baron îi zdrobi din nou falangele lui Malko, dar privirea ei

îşi pierduse din siguranţă. Afar ă noaptea căzuse brusc şi PhnomPenh-ul, cu miile de biciclişti, părea întors în timp cu cincizeci deani. Toyota se pierdu în magma de ciclo-taxiuri. MotocicleteleHonda pârâiau care mai de care, deseori conduse de femei cepurtau pe cap pălării în culori vii, de fapt nişte caschete de

vânătoare ceheşti. Cei câ ţiva poliţişti neînarma ţi, în uniformeleprea largi de un verde muştar, nici măcar nu se osteneau să dirijeze circula ţia.

Malko se întreba ce primire avea să-l a ştepte din partea femeiicare ţinea în mâini soarta khmerilor roşii şi a vietnamezilor.

*


38/174

* * Vila Sopiei Sen era la capătul bulevardului Tousamuth,

protejat ă de ziduri înalte îmbr ăcate în sârmă ghimpat ă. Timp decinci minute, Malko bătu la o poart ă de fier, după care apăru uncambodgian slă bănog şi o întredeschise. F ăr ă să înţeleagă nimic

din spusele lui Malko, consimţi totuşi să-l primească într-o camer ă cu pereţii goi, în care se simţea un miros de mucegai. Un birou, omasă mare şi, într-un colţ, un bărbat care dormea ghemuit pe omasă mare şi joasă, având lângă el un Kala şnikov. În casă nu seauzea nici un zgomot. Malko se a şeză pe un scaun chinezesc,îngrozitor de incomod şi a ştept ă.

Peste câteva minute, o mişcare imperceptibilă îl f ăcu să seîntoarcă.

O femeie extrem de frumoasă intrase în camer ă. Avea o figur ă triunghiular ă, cu nişte ochi foarte depărta ţi, vii şi machia ţi ca laNew York şi gura rujat ă. Cocul complicat şi foarte înalt îi dădea unaer hieratic. Mâinile subţiri aveau unghiile exagerat de lungi… Eraîmbr ăcat ă într-o căma şă de mătase neagr ă şi o fust ă roşie, strânsă pe talie, care îi ajungea până la glezne.

Picioarele goale erau aidoma mâinilor. Malko avu impresia că seaflă în fa ţa unei curtezane de clasă, mai degrabă decât în fa ţa unuidiplomat.

— Vin din partea lui Jane Baron, spuse el. Bănuiesc că sunteţiSopia Sen.

— A şa este, zise femeia pe un ton melodios. Aveţi veşti bune? — Din păcate, lucrurile au început foarte prost, mărturisi

Malko.Cât timp povesti, pe fa ţa cambodgienei nu tresări nici un

muşchi. Doar la sfâr şit, buzele i se deschiser ă într-un surâs plinde ferocitate.

— Domnule Linge, spuse ea cu o voce suav ă, acestea sunt veştifoarte bune.


39/174

Timp de câteva secunde, Malko r ămase interzis. Moartealegăturii sale nu putea fi o veste bună… sau Sopia Sen nu aveaacelea şi interese ca CIA. Cambodgiana continua să-l fixeze,surâzând ironic şi feroce. Întinse bra ţul şi îl apucă de mână ca peun copil.

— Veniţi la mine în birou, spuse ea, am să v ă explic.Îl duse într-o camer ă luminat ă slab de o lampă cu un abajur

verzui. Un str ă vechi aparat de climatizare sfor ăia astmatic. Biroul

era plin de hârtii şi pereţii nu se vedeau de hăr ţi ale Cambodgiei,pline de pete de toate culorile. Singurul element modern era untelevizor Akai, a şezat într-un colţ. Sopia Sen se trânti pe o canapeaadâncă, invitându-l pe Malko să se a şeze lângă ea.

— M-am gândit să cinăm împreună, îl anunţă ea, aveţi un altaranjament? A şa vom avea timp să st ăm de vorbă.

— Cu plăcere, accept ă Malko, aflat cu toate acestea îndefensiv ă.

Sopia Sen luă o sticlă de Moet de colecţie, cufundat ă într-ofrapier ă cu ghea ţă şi scoase două pahare.

— Mulţumit ă contrabandei, spuse ea veselă, avem aici cele mai bune produse franţuzeşti.

În bar erau aliniate mai multe sticle de Gaston de Lagrange, deCointreau şi de şampanie. Umplând paharele, ea ciocni cu Malko.

— Pentru Cambodgia! Are mare nevoie.Erau probabil primele vorbe adev ărate pe care le spunea de la

începutul întâlnirii. — Pentru plăcerea de a v ă fi întâlnit, îi r ăspunse Malko, galant.Ea bău paharul dintr-o înghiţitur ă. Ochii migdala ţi str ăluceau,

dar nu din cauza alcoolului. În ciuda bluzei negre, închise până lagât şi a fustei lungi, iradia o puternică aur ă sexuală.

— Trebuie să v ă explic bucuria de adineauri, începu ea. Suntemangaja ţi în negocieri extrem de delicate şi de riscante cu polpotiştii.Fiecare incident de pe parcurs este un mesaj. Cel pe care mi l-a ţiadus este unul foarte important…

— De ce? întrebă Malko, tr ăgând cu ochiul la rubinul enorm depe mâna ei.

Sopia Sen izbucni într-un râs zglobiu.


40/174

— Îi ador pe americani, întotdeauna sunt foarte candizi. — Nu sunt american, protest ă Malko, ci austriac. — Ştiu, ştiu, îl corect ă cambodgiana, dar lucrând atâta timp cu

ei… Bine, să mă explic. Acordul pe care trebuie să-i semnăm cupolpotiştii implică mai multe condiţii cerute atât de vietnamezi, cât

şi de americani: repartizarea locurilor din guvernul provizoriu,condiţiile de încetare a focului şi cele de demilitarizare, excluderealui Pol Pot din orice activitate ce se va desf ăşura după aceea… Deasemenea, compensa ţii financiare pentru toat ă lumea, ceea ce estenormal, nu-i a şa?

— De unde ştiţi că Pol Pot se va retrage? o întrebă Malko,intrigat.

— Îi cunosc bine pe oamenii de acest gen, spuse ea. L-am v ăzutpe Pol Pot acum două luni, în Thailanda. Un bărbat fermecător,foarte fin, foarte rezonabil…

Atât de rezonabil, încât condusese genocidul a două milioane decompatrioţi. La fel de adev ărat era că Hitler iubea câinii, Stalin eramort după copii şi că lui Saddam Hussein îi plăcea să se roage înmoschei.

— Pol Pot s-a recăsătorit de curând, continuă Sopia Sen şi areun copil cu o tânăr ă de treizeci de ani, de care este îndr ăgostitnebuneşte. În plus – ea coborî tonul f ăcând o grimasă pofticioasă –nu se simte prea bine şi trebuie să-şi trateze hemoroizii într-unmare spital din Bangkok. A încheiat un acord cu chinezii, cuamericanii şi cu Hun Sen. Dacă planul nostru funcţionează,chinezii îl vor primi la Pekin cu onorurile cuvenite unui şef de stat,putând să r ămână acolo până la moarte, americanii nu-l vor căuta,iar cambodgienii de aici îi vor permite să exploateze rubinele de laPailin, prin intermediul unei societ ăţi fondate împreună cu un omde afaceri thailandez…

Iat ă cum sfâr şesc revoluţionarii! Câ ţi mor ţi au fost necesaripentru asta. Sopia Sen îşi mai turnă puţin Moet şi ciuguli dintr-ofarfurioar ă un crevete pr ă jit, pe care îl înmuie într-un sos roşiaticşi i-l duse lui Malko la gur ă. Acesta avu impresia că mănâncă napalm. După ce îşi şterse lacrimile şi bău o cană cu suc delămâie, frumoasa cambodgiană continuă:

— Ceilalţi polpotişti de la Pailin s-au săturat de malarie, de junglă şi de luptele din orezării. Astfel, dacă toat ă lumea este

rezonabilă, vom ajunge la un rezultat. Numai că nu trebuie să aiîncredere în polpotişti…

Malko nu era satisf ăcut în privinţa asasinării lui Phong Ton,


41/174

trimisul «celor de la Pailin». Se pare că Sopia Sen simţi aceasta,căci continuă repede:

— Temerea mea era că polpotiştii se vor preface că negociază,a şa cum fac deseori. Asasinarea acestui Phong Ton mă linişteşte.

— De ce?

Ea se aplecă spre el, cu ochii str ălucitori. — E simplu. Phong n-a fost ucis de cei de aici, care dorescfoarte mult acest acord. Nu este vorba nici de cei de la Pailin: eramult mai simplu să nu-l fi trimis. Nu mai r ămân decât doicomanditari posibili: fie partizanii Soluţiei Roşii, a şa cum esteChea-Sim, dar nu cred că au curajul să se opună pe fa ţă politiciilui Hun Sen, fie acela dintre polpotişti care este împotrivaacordului: Ta-Mok.

Sopia t ăcu, trecându-şi limba pofticioasă peste buzele groase,cu privirea pierdut ă în cea a lui Malko.

— Cine este Ta-Mok? întrebă Malko. — Unul dintre şefii istorici ai khmerilor roşii, cel mai feroce. Un

fost bonz, un lupt ător de prima mână, foarte respectat de tovar ăşiilui şi în special de chinezi. N-a cerut niciodat ă nimic pentru elpersonal şi tr ăieşte şi ast ăzi în condiţii destul de aspre în regiuneaSiem Reap, pe care o controlează cu câteva mii de oameni. Ta-Mokur ăşte lumea occidentală şi în mod special pe americani. El l-ademascat pe Hu-Nim, membrul Angkar care lucra pentru CIA. Esteo persoană cu care nu se poate trata şi care continuă să creadă înidealurile Angkar-ului şi în întoarcerea Cambodgiei în Evul Mediu.Cu toate că a fost bonz, ur ăşte budismul din toate puterile. Adecapitat cu mâna lui toate statuile lui Buddha de la templele din

Angkor…Se vede treaba că lumea era plină de nebuni furioşi… Cu toate

acestea, Malko nu pricepea bucuria Sopiei.

— Dacă de el e vorba, ar trebui mai degrabă să fim neliniştiţi,remarcă el.

— Deloc! exclamă cambodgiana, pentru că dacă şi-a datosteneala să ucidă acest mesager, înseamnă că se teme, deoareceeste convins că cei de la Pailin vor cu adev ărat să încheie oînţelegere cu noi! Asta e vestea bună!

Ar fi trebuit să-i explice asta şi r ăposatului Phong Ton… — De altfel, continuă teribila Sopia, printre condiţiile acordului

exist ă una pe care partenerii cambodgieni nu vor să o negocieze:împreună cu documentele semnate de către reprezentanţii Angkar-ului, vor şi capul lui Ta-Mok.


42/174

Malko căut ă privirea Sopiei Sen. O lucire glacială şiînfricoşătoare sclipea în ea. Ca să pună punctul pe i, cambodgianacontinuă:

— Dacă Ta-Mok r ămâne în via ţă, nu se poate încheia nimic. Aremulte mii de oameni în subordine, putând continua ani buni lupta

de gherilă, un stoc serios de arme şi prieteni printre militariichinezi care să-i facă rost de altele. De altfel, pe vremuri, metodaera folosit ă în mod curent, evitând nişte situa ţii supăr ătoare: unmort nu se mai r ăzgândeşte.

A şa cum un condamnat la moarte executat nu mai recidivează…Sopia Sen poseda un bun-simţ feroce. V ăzând că Malko tace, ea seaplecă atât de tare spre el, încât îi simţi parfumul şi întrebă cu o

voce melodioasă: — Ce credeţi? — Dacă acest Ta-Mok este la curent cu acţiunea, va face tot ce-i

st ă în putinţă pentru ca acest acord să eşueze.Ea f ăcu o mutr ă dispreţuitoare.

— Nu va avea timp! Cei de la Pailin se vor ocupa de el. — Cum îl vor prinde? — Îl vor convoca la o reuniune a tuturor şefilor istorici ai

Angkar-ului, care trebuie să ratifice acordul şi îl vor lichida. Va fiuşor în acea zonă, nu poate veni cu mulţi oameni.

— Sunteţi sigur ă că nu este o alt ă cale?Sopia Sen îl privi plină de milă.

— Nu. De altfel, Ta-Mok are legături cu Hanoiul, cu toate că esteprochinez. Soluţia Roşie i-ar conveni de minune.

— În a şteptarea eliminării lui, remarcă Malko, Ta-Mok poateîncerca să saboteze lucrurile. Dacă se leagă de noi?

— Îl vom împiedica! spuse triumf ător Sopia. Aflând numărulacestui ciclo-taxi, sunt sigur ă că vom putea merge pe filiera reţelei

sale clandestine de la Phnom Penh şi îi vom lichida pe to ţ i. Ne vorajuta prietenii mei vietnamezi. Cu puţin noroc, îi vom puteaîntinde o cursă şi lui Ta-Mok.

O bătrână cambodgiană cu dinţii păta ţi de betel şi cu capul rasintr ă, se înclină foarte adânc în fa ţa Sopiei Sen şi spuse câtevacuvinte pe un ton scăzut.

— Cina e servit ă, anunţă cambodgiana.Ea se ridică şi Malko o urmă pe o terasă unde se afla un bufet

mare plin cu boluri

102. Gerard de Villiers - [SAS] - Teroarea Khmerilor Roşii [v.1.0]

Documents

Transcript of 102. Gerard de Villiers - [SAS] - Teroarea Khmerilor Roşii [v.1.0]