7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

1/9

10 mistere ale stiintei

Intrebarile care urmeaza au devenit prin repetitie banale, adesea retorice. Adevarul e insa

ca ele nu si-au gasit raspunsurile nici pana azi. Cu toate progresele facute in descifrareabosonului Higgs, bunaoara, stiinta bajbaie in continuare in cautarea lor, iar curiozitatea

orisicui este teribil de departe de a fi satisfacuta

1. Ce s-a intamplat inainte de Big Bang?

A existat ceva inainte de Inceput? Chiar daca, in curand, va rodi proiectul LargeHadron Collider , prin care, gratie celui mai mare accelerator de protoni, savantii isivor vedea confirmate (sau nu?) teoriile legate de ivirea particulei lui Dumnezeu in

primele miimi de secunda de dupa Facerea Lumii, enigma secundelor sau a eternitatii de

dinainte de Big Bang persista.

Asadar, cum au conlucrat atat de bine temperatura, densitatea si curbura modeluluispatio-temporalpentru ca spatiul-timp sa vina din si sa genereze Infinitul? Este,

altminteri spus, Universul reversibil? Fiindca, in caz contrar, daca nu se admite aceastavarianta, oricum dificil de demonstrat, nu ne mai ramane la dispozitie decat cea biblica,

prin care mitul creationist a fost implementat ex nihilo! (O gluma care circula printre

universitari spune ca Dumnezeu a fost inventat atunci cand fizicienii au ajuns laconcluzia ca nu pot da o explicatie satisfacatoare acestei enigme.) Unii au conchis, e

drept, ca, anterior exploziei fundamentale, Universul a evoluat perfect simetric fata de

ceea ce a facut dupa Big Bang: Viitorul si trecutul sunt a filei doua fete spunea,

7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

2/9

vizionar, Mihai Eminescu, insa ceea ce suna sclipitor intr-un vers se dovedeste

elucubrant atunci cand se cauta argumente pertinente in sprijinul unei teorii stiintifice

revolutionare. Carcotasii s-ar putea chiar sa-si aminteasca faptul tulburator ca nu amprogresat deloc fata de Aristotel, care ajunsese la o concluzie oarecum similara celei a

experimentului de curand performat fara a cheltui patru miliarde de euro si fara a pune la

treaba cateva mii de specialisti

O alta simetrie fortata este cea a raportului materie/antimaterie. Cel mai simplu ar fi sase considere ca, anterior momentului zero, materia si antimateria coexistau in cantitati

egale, iar in momentul in care au intrat in contact, s-au dezintegrat reciproc, generand

fotonii primordiali. Suna seducator, dar, se pare, doar o singura particula de materiedintr-un miliard reuseste sa supravietuiasca ciocnirii cu antimateria. Desigur, va veti

intreba cum s-a ajuns la precizia acestei statistici: cunoscatorii raspund, simplu, prin

extrapolare! De fapt, pentru a evita stanjeneala provocata de propria neputintaconceptuala, oamenii de stiinta incearca sa deturneze aceasta intrebare, impingand

granitele cercetarii dincolo de un reper temporal conventional sau altul. Practic, Ce a

fost inainte de X? devine, dupa caz, Ce a fost inainte de X minus 1? sau de X plus1? Ori, cu cuvintele matematicianului si filosofului german Leibniz, reamintite de o

recenta ancheta a revistei Science & Vie, De ce va fi existat, totusi, ceva in loc de

nimic?

2. Si, totusi, cum a aparut viata?

Un gest atotputernic, o suflare divina sau un complicat lant de accidente (mai mult saumai putin) genetice, cu inca destule verigi lipsa, din care s-a intrupat viata pe Pamant?

Ceea ce descumpaneste este faptul ca, macar din punct de vedere chimic, viata se poate

naste inclusiv din materie inerta. Daca planeta noastra s-a format in urma cu aproximativ4,6 miliarde de ani, primele forme de viata detectabile au trebuit sa astepte vreo 800 de

milioane de ani. Acestea sunt, de fapt, mici fosile calcaroase ale unorbacterii primitive,

iar explicatia unei asa de lente evolutii este ca viul a fost generat de nonviu. Mediulacestei Creatii poate sa fi fost supa primordiala imaginata, la inceputul deceniului

trei al secolului trecut, de catre biochimistii Aleksandr Oparin si John Haldane. Viata,

adica acele bacterii arhaice, ar fi putut aparea in conditii de temperatura si presiuneextrem de ridicate, un veritabil Iad agrementat cu frecvente descarcari electrice. In

1953, chimistul american Stanley Miller a validat, in linii mari, aceasta supozitie,

amestecand, intr-un balon de sticla speciala supraincalzita, apa, amoniac, hidrogen si

metan. In prezenta unui arc electric, au aparut, pe aceasta cale, molecule organice! Adicaniste aminoacizi care stau la baza formarii proteinelor. Recent, rafinandu-se metoda

experimentala, s-au putut obtine glucide, lipide, azotati si zaharuri.

Totul suna extrem de promitator, nu? Numai ca obtinerea aminoacizilor nu lamurestecum si de ce s-a facut saltul la acizii nucleici, ARN si faimosul ADN. Si mai ales nu

reuseste sa ne ajute sa evadam dintr-un faimos cerc vicios: la toate fiintele vii cunoscute,

7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

3/9

e nevoie de proteine pentru a copia secventele decisive de ADN care duc la nasterea

proteinelor. Care dintre proteine au aparut, de fapt, intai si-ntai? Chimistul britanic Leslie

Orgel a lansat, in anii 60, supozitia ca un soi de ARN primitiv, avand atat capacitateade a cataliza reactii chimice (adica de a produce proteine), cat si pe cea de a transmite

caractere genetice prin autoreplicare, a stat la baza aparitiei vietii. Si, intr-adevar, in

1982, au fost descoperite ribozimele, cu aptitudini de reduplicare dovedite Numai ca,ulterior, Julius Rebek a remarcat ca poate exista un mecanism de reduplicare organica

nebazat pe acizi nucleici. De aici, probabil, si validarea Haosului: peste 300 de definitii

ale vietii coexista actualmente pe piata Genezei! Din haos, Doamne, am aparut/ Si m-asintoarce-n haos

3. Ce a fost mai intai: oul sau gaina?

Pare o simpla butada rasuflata, una chiar de prost-gust. Numai ca ea ascunde o teribila

nedumerire stiintifica, veche de pe vremea lui Aristotel: in ou se afla puiul integralpreformat, ori numai o structura informa, pe cale de a se desavarsi in timp (teoria

epigenezei)?

E posibil ca o singura celula sa dea nastere altor 100.000 de miliarde (cate numara, in

medie, corpul uman), repartizate in 350 de categorii distincte, corespunzatoare organelorcu functii complementare? Primele raspunsuri au inceput sa apara pe la jumatatea

secolului al XIX-lea, cand, folosind o noua generatie de microscoape, elvetianul

Wilhelm His, un pionier al embriologiei, si-a inceput studiile asupra tesuturilor. S-aputut, chiar, stabili o cronologie a evenimentelor: intai, are loc segmentarea, in cadrul

careia oul se divide conform celor trei axe de simetrie fundamentale (sus-jos, fata-spate,

dreapta-stanga), apoi, se petrece gastrularea, in embrion putand fi distinse treiincubatoare de celule care vor incepe sa dea nastere organelor. Aceste doua faze sunt

comune tuturor speciilor de animale, avand un procentaj de reusita uimitor, apropiat de

perfectiune. De aici, insa, o prima enigma: cine si cum regleaza acest mecanism care,evident, nu este lasat in voia hazardului?

Secolul XX a adus raspunsul: genele, in fapt niste proteine cu cifru, sunt arhitectii

responsabili cu aceste foarte precise manevre. Numai ca, dintr-o aparenta solutionare a

problemei, se naste un alt mister: cum e posibil ca numai 25.000 de gene sa poatacoordona milioanele de operatiuni prin care se formeaza organele? Si cum reusesc sa se

coordoneze aceste gene intre ele, actionand ca o veritabila retea de microcomputere? Sa

nu uitam ca ele schimba informatii nu doar cu omoloagele lor, ci si cu mediul

inconjurator, o simpla modificare de temperatura putand, de pilda, decide sexul unuiembrion de broasca. S-a vorbit, desigur, despre selectia naturala, care face sa

supravietuiasca doar organismele perfect sincronizate, deopotriva in interior si in exterior,

dar asta nu poate explica totul. Cel mai probabil, gaina stie ceva important si stie cum sacomunice acest ceva embrionului care se dezvolta in ou. Sau embrionul din ou

preselecteaza caracteristicile viitoarelor gaini? Noi nu am aflat inca despre ce este vorba,

care e secretul codurilor chimice, fizice, mecanice care interactioneaza atat de precis

7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

4/9

4. Suntem singuri in Univers?

Peliculele science-fiction nu mai sunt de ajuns. Sau, de fapt, nu mai contin de multa

vreme raspunsurile pe care noi le asteptam cu adevarat, mai ales dupa ce, de pilda,controversa legata de Cazul Roswell nu a putut fi lamurita multumitor, atat fanii OZN,cat si autoritatile americane producand (adesea, deliberat?) o suita de enormitati.

Cert este ca posibilitatea existentei altor tipuri de viata in Univers (sau in universuri

paralele) a fost luata foarte serios in calcul inca de pe vremea lui Anaximandru, secolul

al VII-lea inainte de Hristos. La inceputul secolului al XVIII-lea d.Hr., francezul

Bernard le Bouyer de Fontenelle relua teza unei pluralitati de lumi, care, azi, esteacreditata de nu putini cosmologi. Astronomia si fizica teoretica si-au depasit constant

limitele, atat pe cele conceptuale, cat si pe cele practice (telescopul Hubble e doar un

exemplu), astfel incat au fortat, la randul lor, surclasarea limitelor cunoscute ale

Universului. Se vorbeste, acum, in special din perspectiva feluritelor dezvoltari alemecanicii cuantice, de universuri ascunse, de universuri alternative, de universuri in

oglinda, de universuri dedublate, de universuri aflate intr-o continua expansiune, de

universuri care basculeaza dintr-o stare fundamentala in alta.

Mai mult, se ia in considerare ipoteza calatoriei in spatiu-timp, ceea ce ar facilitainvestigarea acestor lumi plurale. Este clar, lumea pe care o cunoastem, cu marginile ei

mult prea friabile, nu ne mai satisface. Teoria relativitatii a acreditat deja, de aproape un

secol, ideea ca Universul este infinit, ceea ce presupune, cu vorbele specialistilor, ca, infapt, Universul, asa cum il cunoastem noi, nu e decat o insulita derizorie si ca orice

eveniment de probabilitate nenula este susceptibil sa se actualizeze in orice alta parte a

acestui continuum spatio-temporal (Aurelien Barrau, cercetator la Laboratorul de FizicaSubatomica si de Cosmologie de la Grenoble, citat de Science & Vie). Mai simplu spus,

asta inseamna ca, daca Viata a fost posibila pe Pamant, ea a fost, este si va fi posibila

oricand si oriunde altundeva in imensitatea spatiului si in eternitatea timpului. Sau: totceea ce este posibil probabil ca s-a si intamplat deja! Suntem, simultan, martorii si

actantii unui trecut care a fost deja viitor sau viceversa. Ca sa verificam asta, ar trebui ca,

prin intermediul gravitatiei cuantice in bucle, sa putem folosi faimoasele gauri negre

ca pe niste veritabile porti de intrare in universurile paralele

5. Traim intr-o lume cuantica?

Chiar nu putem fi prezenti in doua sau mai multe locuri deodata? Sau ubicuitatea exista,dar trebuie recunoscuta si inteleasa? Multa vreme, am acceptat aceasta insusire ca fiind

una de natura strict divina, rezervata doar lui Dumnezeu. El era, nu-i asa, acel cerc (sau

halou) cu centrul pretutindeni si circumferinta nicaieri, dupa cum ne indica metafora

geometrica a lui Blaise Pascal.

7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

5/9

Daca se poate justifica omniprezenta Sa, am putea, oare, construi macar un model

teoretic al acestei omniprezente, care sa ne duca de pe taramul sacralitatii pe cel al

cuanticii? Savantii care au studiat particulele elementare sustin ca da, ele poseda aceastainsusire! Intr-un atom, bunaoara, un electron ocupa un loc efectiv nedeterminat la o

distanta de o zecime de milionime de milimetru fata de centru. Mecanica cuantica

numeste aceasta virtualitate a pozitionarii unei particule elementare suprapunere destare, preferand sa inlocuiasca se afla cu se distribuie. Practic, asta se traduce prin

aceea ca orice stare a materiei este o pozitionare conform unui nivel de energie. Unor

nivele diferite de energie le corespund pozitionari spatiale diferite. La scara inversata amateriei, ubicuitatea devine, deodata, posibila, ba chiar probabila.

Intr-o lume cuantica, nu mai exista o realitate unica, ale carei alterari de stare presupun o

succesiune. Nu, aici realitatea devine concomitent multipla. Scapa, cumva, lucrurile de

sub control? Evident, afirmatia de mai sus nu inseamna ca, teoretic, am putea trece prinziduri, ci ca, mai degraba, teleportarea nu ar mai fi neaparat o fictiune sau nu cel putin

cata vreme acceptam, pe urmele lui Einstein, Planck si Heinseberg, ca particulele sunt, in

acelasi timp, corpuscul si unda.

Mai mult decat atat, spatiul in care evolueaza aceste particule, de pilda electronii, este

multidimensional, presupunand un numar necunoscut de asa-numite impaturiri. Fiecarui

pliu de acest tip ii corespunde o alta realitate, iar evolutia intr-o realitate plurala conduce,

pe cale de consecinta, la ubicuitate. Toata lumea este de acord cel putin cu varianta

spatiului tridimensional impaturit in doua, in care revenirea la starea initiala a unui

element presupune o dubla rotatie in jurul axei, de 720 de grade, fapt ce explica

deopotriva de ce doi electroni se gasesc aparent pe aceeasi pozitie sau de ce acelasielectron se poate afla simultan in doua pozitii diferite. Iar calatoria unei particule intre

aceste doua pozitii intr-un timp nul tot ubicuitate se numeste. Extrapoland teza de la

spatiu la timp (adica la acel continuum construit pe baza teoriei relativitatii), una dintre

consecintele ubicuitatii ar putea fi insasi disparitia (sau reformularea) conceptului deMoarte, dar asta e deja alta poveste

6.Ce este Timpul?

Se spune ca metafora cea mai inspirata in legatura cu timpul este aceea a unui fluviu

maiestuos Numai ca, intrand in detaliile figurii de stil, dai intr-o serie de nedeterminari:

De unde curge?, Cu ce viteza?, Ce-l pune in miscare?, In ce se varsa? etc.

Asa cum observa Marc Lachieze-Rey, de la Centre National de la Recherche

Scientifique din Paris, fizica nu a reusit inca sa produca o definitie multumitoare atimpului. Exista mai multe teorii cu idei si definitii extrem de diferite, greu de pus de

acord intre ele. Secole de-a randul, stiinta a folosit notiunea de timp absolut introdusa

de Isaac Newton, insa teoria relativitatiirestranse elaborata de Einstein a bulversat-ototal. Ideea ca timpul s-ar scurge uniform a fost desfiintata in favoarea uneia mult mai

elastice, potrivit careia timpul, in cadrul continuumului spatio-temporal, isi poate

inclusiv schimba dimensiunile intr-un sens sau in celalalt. Brusc, notiuni universale atat

de familiare limbajului cotidian, precum acum sau aici, se trezesc vidate de insasiuniversalitatea lor. Practic, timpul nemaicurgand deloc (oricum, nu in sensul newtonian),

7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

6/9

termeni ca trecut, prezent sau viitor raman fara sens intrinsec, cel care le confera o

valoare sau alta fiind insusi observatorul lor sau, mai exact, miscarea acestuia. Din ceva

imanent, timpul devine ceva maleabil si controlabil, asa incat asupra lui se poate intervenica asupra unei plastiline.

Potrivit mecanicii cuantice, insa, nici nu mai vorbim de un viitor generic, ci de omultitudine de posibilitati de actualizare a viitorului. Ambele teorii, cea relativista si cea

cuantica, au, totusi, in comun un element: in fiecare caz, se converge catre disparitianotiunii de timp la nivel fundamental. Cu alte cuvinte, nu putem avea o definitie a ceea ceeste timpul, ci doar putem spera la o interpretare cat de cat satisfacatoare a ceea ce a fost

timpul! Singurul lucru cert este faptul ca il putem masura din ce in ce mai precis:

proiectul orologiului atomic spatial Pharao duce acuratetea la cote inimaginabile. Cu

acesta, efectul Einstein poate fi dovedit cu o mare usurinta. Nu se mai pune problema

folosirii unorsupercronometre pentru a demonstra ca timpul curge mai repede in varfulTurnului Eiffel decat la baza lui, ci a utilizarii dispozitivului Pharao in spatiu, pe orbita

circumterestra: acesta castiga 40 de microsecunde in fiecare zi comparativ cu cele mai

performante ceasuri ramase pe Pamant

7.Cum se naste constiinta?

Cogito ergo sum: Descartes a lamurit problema existentei constiintei, de fapt aexistentei sub tutela constiintei. Cata vreme te intrebi daca existi, existi. Existi si ai o

constiinta! Insa putem oare afirma ca existenta in sine este o consecinta a puterii de a

gandi?

Impreuna, filosofii si oamenii de stiinta au tot incercat sa dea un raspuns, dar nu au reusitsa gaseasca unul categoric, definitiv. Filosoful si lingvistul american John Searle, care a

dezvoltat alaturi de inaintasul sau britanic John L. Austin teoria actelor de vorbire(pragmatismul lingvistic), a dat o definitie a elementelor care compun sau conduc la

aparitia constiintei: Acele stari subiective ale atentiei care debuteaza in momentul

trezirii, dimineata, pentru a se prelungi pana in perioada de veghe de dinaintea somnului,noaptea, adesea si in timpul unui somn fara vise sau chiar al unei stari de coma, ajungand,

astfel, inconstiente.

Initial, psihologii din secolul al XIX-lea au incercat sa mizeze pe capacitatea de

introspectie a individului. A rezultat, insa, doar o colectie de detalii disparate provenind

din viata psihica a unor indivizi, detalii subiective imposibil de articulat coerent in cadrul

unei teorii verificabile stiintific a constiintei. Incepand cu anii 60 ai secolului trecut, s-a

mers pe o alta pista: identificarea proceselor mentale care stau la originea acelor starisubiective de atentie de care vorbea Searle.

Ideea era sa scanezi creierul pentru a vedea cand, cum si de ce acesta reactioneaza diferit

la o emotie, un moment de reflexie sau o simpla modificare a peisajului. Ce se intamplaatunci cand creierul primeste un stimul, de orice natura ar fi el? Prin 1998, s-a ajuns la

concluzia ca retelele noastre neuronale se organizeaza in doua spatii distincte: pe de o

7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

7/9

parte, cel rezervat micilorcircuite cerebrale, procesoarele specializate care pot genera in

orice moment reprezentari mentale inconstiente; pe de alta parte, un spatiu al travaliului

global constient, in fapt o vasta retea neuronala al carei continut corespunde permanentunei reprezentari mentale constiente. Practic, este vorba de o relatie de interconectare

complexa a tuturor procesorilor periferici, care conlucreaza cu spatiul de travaliu global

constient. Problema este ca acest spatiu, neputand fi ocupat in fiecare clipa de o singurareprezentare constienta, procesoarele duc o adevarata lupta de gherila pentru a-si impune

propriile informatii si, implicit, reprezentari.

8. Dar ideile? De unde vin ele?

Ce e o idee? Un concept, o teorie sau o simpla gluma: fiecare dintre noi se afla, in fiecare

clipa, in mijlocul unei tornade de idei de toate felurile. Pot fi ganduri importante sau potfi banalitati. Pot fi geniale sau ridicole. Pot fi truisme sau inventii sclipitoare. Pot fi

oricum. OK, dar de unde (ne) vin ele?

Filosofii secolului al XVII-lea credeau ca ideile se datoreaza exclusiv senzatiilor primite

de receptori: A gandi inseamna a simti. Evident, nu putea fi chiar asa de simplu, iar

teoria senzualista a fost drastic amendata. S-a ajuns pana la anularea ei, considerandu-se

ca ideile nu au nimic de a face cu senzatiile, totul fiind, de fapt, inventat in si de catrecreier. Cele doua pozitii extreme au fost conciliate pana la urma. Pentru psihologiacognitiva contemporana, ideile reprezinta un amestec aleatoriu de senzatii provenite din

exterior si de fructe ale proceselor cognitive dezvoltate de creier. Todd Lubbart,specialist in psihologia creativitatii, e de parere ca lucrurile sunt departe de a fi lamurite:

La nivelul creierului, ideile circula haotic, intr-o maniera inconstienta. Apoi, unele

dintre aceste elemente de gandire se pot combina precum doua sau mai multe piese deLego, ajungand sa produca idei noi. Dar nimeni nu a descifrat inca regulile acestui Lego

cerebral, iar ipoteza ca aceste reguli nici nu ar exista este, pur si simplu, de neacceptat.

Cum toate informatiile trec pe la cortexul prefrontal, sistemul integrator al creierului,acesta poate fi considerat un fel de sef de orchestra.

Spre el converg toate sistemele cerebrale, inclusiv cele care regleaza memoria. Aceasta

conectivitate privilegiata il upgradeaza permanent, permitandu-i inclusiv saltul spre

gandirea abstracta, spre planificarea evenimentelor sau spre gandirea creativa. Cumcombinatii de idei au loc aleatoriu, intr-o succesiune foarte rapida, cortexul are rolul de a

le evalua, clasa, sorta, apoi de a le refolosi in contextele cele mai potrivite. Actioneaza,

practic, asemenea procesorului unui computer, explorand virtualitatile meniului principal,

folosind toate tastele (inclusiv Delete), dar nesfiindu-se sa apeleze, dupa caz, si laRecycle Bin. Numai ca un computer este programat de un om. Cine programeaza

creierul uman? Cum reusesc retelele neuronale sa genereze si apoi sa jongleze cu

combinatiile conceptuale aleatorii? Cum se fac sofisticatele selectii ale pieselor deLego? Lista intrebarilor fara de raspuns mai poate continua. Singura certitudine e ca stim

ca gandim (altfel, n-am exista), insa nu stim cum gandim.

7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

8/9

9. Prin ce se deosebeste omul de alte vietuitoare?

Specificitatea omului in Arca lui Noe este mai mult decat evidenta, insa savantii au avut

intotdeauna ezitari in a o dovedi. Mai bine zis, nu au stiut cum sa dea prioritate metodelorde actiune sau reperelor alese, de la anatomie la ADN sau de la cultura la idealuri.

Culmea, de cele mai multe ori s-a ajuns la a se demonstra nu diferenta specifica, ci genul

proxim, adica ceea ce ne apropie paradoxal sau nu de alte specii animale. S-a crezut,de pilda, ca doar omul e capabil de edificarea si, apoi, de pervertirea moralei, dar am

regasit atat de multe dintre comportamentele deviante umane in perversiunile lumii

animale incat bietul Sade ar trebui rescris in cheie zoologica (un soi de PlanetaMaimutelor revizitata de Lolo Ferrari sau Cicciolina). Apoi, accesul aspirational la

Divinitate a fost considerat propriu numai omului, dar s-a constatat ca animalele au

sentimente de natura similireligioasa pentru alte animale si, cel mai adesea, pentru om.

Una peste alta, tragand linie, omul a ramas incadrat in regnul animal, singura lui notadistinctiva fiind aceea ca se numara printre putinele specii care au reprezentanti unici

(Homo sapiens l-a pierdut pe drum pe Homo erectus sau Homo neanderthalis). Nici

teza conform careia omul este specia care se deosebeste radical de celelalte prinspecificul evolutiei sale nu pare sa tina la o examinare atenta: nu suntem deloc singurii de

pe Pamant care au trecut prin stadii succesive de evolutie, ajungand inclusiv la o

evolutie de grup in cadrul unei comunitati.

Etologii au constatat ca grupurile de cimpanzei din jungla desfasoara activitati complexe,coordonate pe baza unei strategii in cadrul careia fiecare actant are rolul si atributiunile

sale precise. Ba chiar, uneori, actioneaza empatic, ceea ce s-a crezut ca este un atribut al

sofisticarii actului de comunicare uman. Dar nu: empatia, ca si morala, de altfel, este undat biologic, nu unul culturalO data cu revolutia din genetica anilor 60, s-a sperat ca

se va gasi o rezolvare multumitoare pentru aceasta dilema. S-a constatat ca exista de zece

ori mai multe diferente intre genomul unui cimpanzeu si genomul unui om, decat intregenomul unui om si genomul altui om. Totusi, semnificatia acestei diferente a fost mult

diminuata de faptul ca, oricum, omul are comune cu cimpanzeul 99% dintre genele sale!

Iar, adesea, in raporturile cu alte animale, o maimuta poate fi mai umana decat noi: s-a

semnalat cazul unei pasari ranite cu prastia de un om, pasare pe care un cimpanzeu asalvat-o, dupa care i-a desfacut aripile de mai multe ori, pentru a o reinvata sa zboare.

10. Pana la urma, cum va fi Sfarsitul Lumii?

Pentru a inchide cercul istoriei universale, Big Bang-ului initial, generator de viata, ii va

corespunde, oare, unul de final? Pentru astronomi, care au vazut deja cum se nasc si,

apoi, mor stelele, raspunsul este foarte clar: Pamantul, dimpreuna cu intreg sistemul solar,

va muri peste 7,5 miliarde de ani, impreuna cu Soarele sau.

7/28/2019 10 Mistere Ale Stiintei

9/9

Destinul pare unul implacabil. Se aplica, prin extrapolare, aceasta teorie si Universului in

sine? Se va rasuci o noua bucla intr-o spirala a Infinitului? Cand? Cum? De ce? Religiile,

mitologia in sens maximal, au descris in mod obligatoriu Apocalipsa. Stiinta o face si ea,deplasand accentul de pe latura morala, punitiva, pe cea termodinamica, dedusa din fizica

relativista. Incepand din anii 30, s-a remarcat ca galaxiile tind sa se indeparteze tot mai

mult unele de altele. Acest lucru le-a inspirat astrofizicienilor mai multe tipuri denecroloage. Unul dintre ele presupune ca unei epoci de teribila expansiune a Universului

ii va corespunde una de contractare, Big Crunch. Totusi, in 1998, s-a determinat faptul

ca supernovele, de pilda, nici gand sa-si incetineasca sau sa-si inverseze tendinta deexpansiune, ele aflandu-se intr-o faza de accelerare progresiva care dureaza cam de sase

milioane de ani. Un alt scenariu vorbeste de Big Chill, un fel de glaciatiune universala,

care va anula orice forma de energie, Universul ajungand sa se dilueze progresiv pana

cand nu va ramane altceva decat o baie de fotoni reci. Materia se va evapora, iar din totceea ce stiam ca este ea nu se vor mai alege decat niste impresionante gauri negre. In

fine, cel de-al treilea scenariu dezolant este cunoscut ca Big Rip (Marea Desirare),

potrivit lui Cosmosul urmand sa se destructureze violent, dezintegrandu-se sub forma

unei supe de particule subatomice. Dincolo de acest pesimism extins la scaramiliardelor de ani, ramane o intrebare imposibil de solutionat: de unde provine si cum

poate fi, eventual, controlata teribila forma de energie, opusa gravitatiei, care influenteazaaccelerarea expansiunii Universului? Nu cumva ea actioneaza conform unor legi

implacabile in urma carora Sfarsitul deja a inceput?!? Bine ati venit in Haos!