10 CURS 10 - SISTEMELE ELECTORALE.pdf

Drept constituţional I

CURS 8 – SISTEMELE ELECTORALE

1

TTIITTLLUULL II

MMOODDUURRIILLEE DDEE SSCCRRUUTTIINN

II.. CCLLAASSIIFFIICCAARREEAA MMOODDUURRIILLOORR DDEE SSCCRRUUTTIINN

Organizarea alegerilor necesită explicarea prin legea electorală a mecanismului care permite transformarea voturilor electoratului în locurile din adunările reprezentative.

Modul de scrutin este definit ca regula legislativă ce determină cine sunt aleşii/alesul, cei sau cel care câştigă alegerile, plecând de la voturile exprimate de către electorat.

Modul de scrutin desemnează regulile tehnice destinate să departajeze candidaţii în cazul unei alegeri.

Pentru analiza funcţionării unui mod de scrutin, trebuie luate în consideraţie mai multe aspecte:

1. Alegătorul votează pentru candidaţi sau pentru partide? 2. Modul de scrutin este de tip majoritar, proporţional sau mixt? 3. Există unul sau mai multe nivele ale circumscripţiilor electorale?

În aceste cazuri termenul de majoritar semnifică pur şi simplu faptul că, în cadrul fiecărei circumscripţii, candidatul sau lista de candidaţi care câştigă ia toate mandatele puse în joc.

1. După modul de distribuire a mandatelor a. sistem majoritar b. sistem al reprezentării proporţionale c. sisteme mixte 2. După modul de propunere a candidaturilor a. scrutin uninominal

cu un tur de scrutin cu două tururi de scrutin

b. scrutin plurinominal (de listă) cu un tur de scrutin cu două tururi de scrutin

SSCCRRUUTTIINNUULL MMAAJJOORRIITTAARR

Scrutin majoritar este acel mod de scrutin în care are câştig de cauză candidatul sau lista de candidaţi

care a întrunit cel mai mare număr de voturi, fie la primul tur de scrutin, fie la următorul. Scrutinul majoritar poate fi: 1. Uninominal – este sistemul în care pentru fiecare circumscripţie există un singur

mandat pus în joc şi fiecare alegător dispune de un singur vot prin care alege dintre mai mulţi candidaţi, un singur reprezentant.

2. Plurinominal sau de listă – pentru fiecare circumscripţie există mai multe mandate puse în joc şi fiecare alegător are atâtea voturi câte mandate sunt puse în joc, dar nu poate acorda mai multe voturi aceluiaşi candidat; alegătorii desemnează, dintre mai mulţi candidaţi, doi sau mai mulţi reprezentanţi, ori dintre mai multe liste de candidaţi, o listă de reprezentanţi.

Libertatea alegătorului poate fi mai largă sau mai restrânsă, după cum el poate să modifice lista:



2

a. prin procedeul “amestecării“ (le panachage), i se lasă alegătorului libertatea să alcătuiască el însuşi lista, reţinând candidaţi din mai multe liste prezentate;

b. prin procedeul “votul preferenţial”, alegătorului i se permite să modifice ordinea candidaţilor din lista prezentată.

SCRUTINUL MAJORITAR UNINOMINAL. FORME.

1. Uninominal cu un singur tur (scrutin pluralitar) – este cel mai răspândit sistem, candidatul fiind declarat ales dacă, după prima votare, el a întrunit majoritatea simplă sau relativă, adică cel mai mare număr de voturi, indiferent câţi alegători sau prezentat la urne.

2. Uninominal cu două tururi (scrutin majoritar) – intervine dacă, după prima votare, candidatul nu a obţinut majoritatea absolută, pe care legea o cere, adică cel puţin jumătate plus unu din totalul voturilor exprimate, se organizează al doilea tur de scrutin în care majoritatea relativă este suficientă pentru a câştiga alegerile (cel care obţine şi un vot în plus este declarat ales)

Producându-se “balotajul”, se procedează la organizarea alegerilor într-un al doilea tur de scrutin. Cu totul izolat se practică şi scrutinul majoritar în trei tururi.

SCRUTINUL PLURINOMINAL. FORME.

Orice circumscripţie electorală pune în joc mai multe mandate. Candidaţii care obţin cel mai mare număr de voturi sunt aleşi în funcţie de numărul de mandate din fiecare circumscripţie.

Pentru alegerea deputaţilor, acest sistem nu mai este utilizat în nici o democraţie reprezentativă. Există două variante principale ale acestui tip de scrutin în funcţie de folosirea unor liste blocate sau nu.

→ În cazul scrutinului cu liste blocate alegătorul nu votează pentru candidaţi, ci pentru o listă, cu alte cuvinte, acesta va vota, în mod obligatoriu, pentru candidaţii de pe întreaga listă. În fapt, acesta este sistemul utilizat pentru alegerile prezidenţiale din S.U.A. alegătorii nu votează direct candidaţii pentru preşedinţie, ci aleg marii electori care la rândul lor vor desemna Preşedintele prin vot. În acest sistem cu două grade, desemnarea marilor electori din cadrul fiecărui stat se face prin folosirea sistemului cu liste blocate pentru un singur tur de scrutin: candidatul prezidenţial ce a câştigat alegerile are de partea sa toţi marii electori ai acelui stat.

→ În cazul listelor neblocate, alegătorii votează de fapt pentru fiecare mandat compunând propria lui listă prin ştergerea anumitor candidaţi şi posibilitatea de a-i înlocui pe aceştia cu candidaţi din alte liste. Acest mod de scrutin conţine riscurile prezentate de inversarea rezultatelor. Cu o proastă repartiţie geografică a voturilor, câştigătorul în voturi poate deveni învinsul în locuri şi chiar poate pierde alegerile.

Un alt aspect important trebuie evidenţiat, care este valabil atât pentru scrutinul plurinominal alternativ, cât şi pentru cel plurinominal cu două tururi: în cazul scrutinelor majoritare, respectarea regulii “un om un vot”, de egalitate a reprezentării alegătorilor, nu se mai poate obţine în mod real decât în circumscripţii electorale cu aceeaşi populaţie, având acelaşi număr de locuri.

Dacă numărul de locuri dintr-o circumscripţie nu este proporţional cu populaţia, unii alegători sunt în mod obligatoriu subreprezentaţi, şi anume, cei care votează în circumscripţii subreprezentate.



3

AAVVAANNTTAAJJEELLEE ŞŞII DDEEZZAAVVAANNTTAAJJEELLEE SSCCRRUUTTIINNUULLUUII UUNNIINNOOMMIINNAALL

Sistemul uninominal este un sistem relativ simplu, deoarece lupta politică se dă între mai mulţi competitori, în circumscripţii electorale mici, având câştig de cauză cel care are o aderenţă politică mai mare în circumscripţia electorală respectivă şi care obţine cele mai mute voturi.

Acest sistem prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.

A. AVANTAJELE SCRUTINULUI UNINOMINAL

1. Asigură cea strânsă legătură între cel ales şi alegător. Această legătură devine şi ea discutabilă în sistemele fondate pe mandatul reprezentativ.

Alegătorul este cel care înainte de alegere face o analiză a capacităţii celui care candidează desemnându-l sau nu ca reprezentant în cadrul Parlamentului. Candidatul este mult mai bine cunoscut de către alegător, iar alegătorul are posibilitatea votării unui candidat sau altul în funcţie de opţiunea sa. Alegătorul nu este obligat să aleagă astfel un reprezentant pe care nu îl doreşte.

2. Este un sistem simplu şi presupune o înţelegere mai bună a procesului electoral din

partea cetăţenilor. În cadrul acestui sistem, o circumscripţie electorală desemnează un singur reprezentant, toate

operaţiunile de alegere se desfăşoară la nivelul circumscripţiei electorale, rolul alegătorilor fiind mult mai mare în desemnarea reprezentanţilor lor.

3. La nivel naţional, se asigură o majoritate parlamentară omogenă şi stabilă în contextul

în care există un sistem bipartid, situaţie profitabilă tehnicilor de guvernare – stabilitate guvernamentală.

4. Asigură o mai bună cunoaştere de către alegător a celui ales. 5. Cel ales îşi poate mai uşor susţine ideile şi programul său lansat în campania

electorală.

6. Este un sistem care în condiţiile unei democraţii bipartide avantajează partidele

mari. În democraţiile pluripartide, avantajează partidele mici, care la nivel local sunt bine

reprezentate prin lideri locali foarte puternici şi bine cunoscuţi de către electorat. Acest sistem ar putea avantaja candidaţii independenţi, dar aceştia ajunşi în Parlament ar fi lipsiţi de sprijin puternic din partea colegilor lor pentru programul propus şi fiecare din candidaţi ar încerca să-şi impună propriul program pentru a creşte în ochii electoratului care l-a ales. În aceste condiţii ar scădea rolul partidelor politice în viaţa politică a unui stat, locul lor fiind luat de independenţi care ar face politica unor grupuri restrânse de cetăţeni ai circumscripţiei de unde provine acel parlamentar.

7. Este un mijloc de combatere a absenteismului electoral. Un argument în favoarea acestei idei este acela că la nivel local, prin depunerea unor

candidaturi din partea acelor persoane cunoscute de către alegători, s-ar realiza o mai mare prezenţă din partea cetăţenilor la urnele de vot deoarece ar fi interesaţi mai mult ca cel pe care doresc să-I reprezinte să câştige alegerile. În majoritatea statelor lumii, prezenţa alegătorilor la urnele de vot este mai mare în cazul alegerilor locale şi mai scăzută în cazul alegerilor generale, prezidenţiale sau parlamentare. Explicaţia ar fi aceea că pe cetăţean îl interesează mai mult alegerea celui de care depinde bunul mers al



4

lucrurilor în circumscripţia sa decât alegerea celor de la conducerea statului. Se pune accent mai mare pe legătura mai strânsă care s-ar realiza, prin intermediul acestui tip de scrutin, între ales şi alegătorii săi.

8. Favorizează bipartidismul sau bipolaritatea vieţii politice. Scrutinul majoritar în două tururi favorizează existenţa mai multor partide, dar dependente, în cel

de - al doilea tur ele trebuind să se replieze pe lângă partidul care are şanse mai mari să dobândească victoria, aşa încât, în cele din urmă, se ajunge la o bipolaritate politică, cu avantajele şi dezavantajele ei. În special scrutinul cu un singur tur favorizează bipartidismul, ceea ce simplifică procesul deliberării alegătorului în faţa posibilelor sale opţiuni ideologice. 9. Are un efect integrator, el stimulează uniunea şi o reclamă totodată.

B. DEZAVANTAJELE SCRUTINULUI MAJORITAR

1. Nu corespund pluralismului politic. În cazul în care, avem mai multe partide, scrutinul uninominal ar putea duce la situaţia în care

în Parlament să ajungă membrii mai multor partide şi să nu se poată ajunge la o înţelegere cu privire la programul de guvernare. Mai mult, Parlamentul ar fi lipsit se o majoritate parlamentară care să impună şi să susţină un program de guvernare.

2. Se micşorează caracterul politic al Parlamentului. Parlamentul rezultat ca urmare a utilizării scrutinului uninominal devine mai mult un corp de

elite.

3. Se pierd voturi ca urmare a aplicării acestui sistem. În urma alegerilor pe bază de scrutin uninominal învingător va fi cel care va obţine cele mai

multe voturi. Acesta va lua tot (“the winner takes all”), iar ceilalţi, indiferent de procentul de voturi obţinut nu vor obţine nimic.

De exemplu, dacă avem 6 candidaţi într-o circumscripţie electorală şi fiecare în urma alegerilor obţine următoarele rezultate:

A – 30% C –15% E – 10% B – 25% D –12% F – 8%

Alegerile vor fi câştigate de cel care a obţinut 30% din voturile alegătorilor, deşi cei care nu l-au votat au fost în proporţie de 70%. Acesta este considerat cel mai mare dezavantaj pe care-l prezintă scrutinul uninominal. 4. Poate dezavantaja unele partide care, chiar dacă sunt puternice au voturile concentrate doar în “fiefurile” lor.

De aceea, este mult mai bine să existe un uşor avantaj în mai multe circumscripţii decât un avantaj mare doar în câteva circumscripţii. 5. S-ar mări numărul circumscripţiilor electorale în funcţie de numărul de locuri. Utilizând sistemul acesta, cheltuielile statului privitoare la organizarea alegerilor şi la desfăşurarea activităţii cabinetelor parlamentare în teritoriu ar spori.



5

6. Implică cheltuieli mai mari din partea candidaţilor pentru susţinerea campaniei electorale.

Campania electorală va favoriza pe cei ce pot suporta astfel de cheltuieli. Aceasta ar fi pe de-o parte un dezavantaj, iar pe de altă parte, un avantaj, deoarece ar intra astfel în politică doar acei oameni care au o forţă financiară solidă şi nu ar mai fi dispuşi la tot felul de compromisuri. 7. Simplifică abuziv posibilităţile de opţiune ale alegătorilor, constrângându-i la o schemă bipartizană.

8. Sprijină tendinţa de centralizare. 9. Dacă se desfăşoară pe liste, avantajează partidele mari. 10. Scrutinul majoritar cu două tururi, se apropie de principiul suveranităţii populare, realizând o imagine mai nuanţată a curentelor, opiniilor şi tendinţelor existente în societate. Acest sistem conduce la inegalităţi în reprezentarea parlamentară, determină alianţe conjuncturale şi precare între partide, pentru asigurarea succesului în cel de-al doilea tur de scrutin, constrânge o parte a electoratului la schimbarea opiniei. Chiar dacă acest sistem favorizează multipartidismul, cele mai multe dintre partide rămân însă dependente de cele “mari”. În fine, disponibilitatea opţională a alegătorului este amăgitoare, căci, destul de largă la primul tur, ea este considerabil redusă la al doilea; cu alte cuvinte, tot ceea ce s-a acordat în prima fază este aproape în întregime anulat în cea de a doua. Criticând sistemul majoritar unii autori francezi au ajuns la următoarea concluzie: “o jumătate a alegătorilor comandă; cealaltă jumătate nu are decât să se supună; făcută fără minoritate, legea este mai curând făcută împotriva minorităţii; excesiv, puterea legală a majorităţii este fatalmente opresivă ”.

RREEPPRREEZZEENNTTAARREEAA PPRROOPPOORRŢŢIIOONNAALLĂĂ ((RRPP))

Reprezentarea proporţională tinde să asigure reprezentarea tuturor opiniilor ce grupează un

număr rezonabil de sufragii. O tehnică de reprezentare proporţională s-a introdus pentru prima oară în istorie, la alegerea unei părţi din membrii Rigsraad-ului, în Danemarca, în 1855. Reprezentarea proporţională a fost ulterior adoptată în Finlanda (1906), în acelaşi timp cu votul universal, în Suedia (1907), în Portugalia (1911) şi în Danemarca (1915).

Pe aceste considerente putem afirma că adoptarea reprezentării proporţionale a făcut parte dintr-un ansamblu de măsuri de democratizare a vieţii politice. După finalul celui de al Doilea Război Mondial, reprezentarea proporţională s-a impus, din nou, în ţările eliberate de sub dominaţia nazistă. Mişcările de democratizare care a însoţit căderea dictaturilor conservatoare din sudul Europei a făcut să se impună reprezentarea proporţională în Grecia (1974), în Portugalia (1975) şi în Spania (1977). După prăbuşirea regimurilor de factură comunistă din Europa de Est, reprezentarea proporţională fost adoptată total în RDG (1990), în Cehoslovacia (1990), în România (1990), în Bulgaria (1991), în Polonia (1991), parţial în Ungaria (1990), în Iugoslavia (1992) şi în Albania (1992).



6

Diferenţa între scrutinul de listă majoritar şi scrutinul de listă cu reprezentare proporţională: - să presupunem că într-o circumscripţie electorală trebuiau aleşi 6 deputaţi, iar numărul

sufragiilor exprimate era de 120 000; - să presupunem de asemenea că s-au prezentat două liste: Lista A, care a obţinut 80 000 de

voturi şi Lista B, care a obţinut 40 000 de voturi. Pe baza scrutinului de listă majoritar, Lista A va obţine 6 mandate, căci ea a obţinut

majoritatea absolută; Lista B nu va obţine nici un mandat de deputat, deşi a obţinut 40 000 de voturi.

Pe baza reprezentării proporţionale, Lista A va obţine 4 mandate, iar Lista B va obţine 2 mandate.

a. Metodele prin CCOOEEFFIICCIIEENNTT

Prin aceste metode se calculează mai întâi un coeficient, care reprezintă numărul de voturi

necesare pentru un loc eligibil. Ulterior, se împarte numărul de voturi pentru fiecare listă sau pentru fiecare candidat cu acest coeficient. Numărul întreg obţinut reprezintă numărul de locuri la care lista are dreptul. După această operaţie, de regulă, rămân locuri neocupate şi voturi care nu pot fi repartizate, care se numesc resturi.

Diferitele metode ale acestei categorii se deosebesc prin modul de calcul al coeficientului, respectiv, prin modalităţile de atribuire a locurilor neacordate prin coeficient.

Coeficientul cel mai simplu este cel obţinut prin raportul dintre numărul de voturi exprimate în fiecare circumscripţie şi numărul de locuri de acordat. Acest coeficient simplu este denumit coeficientul Hare.

Alţi coeficienţi utilizaţi în procesele electorale sunt coeficientul Hagenbach-Bischoff, coeficientul Droop şi coeficientul Imperiali.

numărul sufragiilor exprimate Coeficientul HHAARREE - numărul locurilor de acordat

↓ 100000

5 = 20000

numărul sufragiilor exprimate Coeficientul HHAAGGEENNBBAACCHH --

BBIISSCCHHOOFFFF - numărul locurilor de acordat + 1 ↓

100000 5 + 1 = 16666

numărul sufragiilor exprimate

Coeficientul DDRROOOOPP - numărul locurilor de acordat +1

+ 1

↓ 100000 5 + 1 + 1 = 16667



7

numărul sufragiilor exprimate Coeficientul IIMMPPEERRIIAALLII - numărul locurilor de acordat + 2 ↓

100000 5 + 2 = 14285

b. Metodele prin DDIIVVIIZZOORRII

Principiul general al acestor metode constă în a diviza succesiv numărul de voturi obţinute de fiecare listă din circumscripţie printr-o seria de numere, denumite divizori. Locurile sunt atribuite listelor în ordinea celor mai mari numere obţinute după această operaţie.

b.1. Metoda d'Hondt

Prin această metodă propusă de Victor d'Hondt, seria divizorilor este suita numerelor întregi: 1, 2, 3, 4,…

EXEMPLU Presupunem că în Circumscripţia electorală nr. 10 sunt de atribuit 5 locuri (mandate). Alegătorii ………….81 250 Votanţi ………….…76 375 Sufragii exprimate…75 000 Au prezentat liste patru partide politice, obţinând următoarele rezultate: Lista A = 35 000 de voturi Lista B = 21 000 de voturi Lista C = 12 000 de voturi Lista D = 7 000 de voturi În acest sistem este necesar să se împartă voturile obţinute din fiecare listă la 1, 2, 3, 4, etc.,

până la numărul de deputaţi de ales, în cazul nostru până la cifra 5. Rezultatele sunt următoarele: 1) Stabilirea cotităţilor

Locuri

(mandate) Lista A Lista B Lista C Lista D

1 35 000 21 000 12 000 7 000 2 17 500 10 500 6 000 3 500 3 11 666 7 000 4 000 2 333 4 8 750 5 250 3 000 1 750



8

5 7 000 4 200 2 400 1 400

2) Clasificarea cotităţilor în ordine descrescătoare

Rezultatele obţinute se aşează în ordine descrescătoare până la al 5-lea loc: 35 000 21 000 17 500 12 000 11 666 – repartitorul electoral.

3) Atribuirea locurilor cu ajutorul repartitorului electoral. Lista A – 35 000 :11 666 = 3 mandate Lista B – 21 000 : 11 666 = 1 mandat Lista C – 12 000 : 11 666 = 1 mandat Lista D – 7 000 : 11 666 = 0 mandate

2. Metoda SSAAIINNTTEE--LLAAGGÜÜEE (metoda Webster 1832) Această metodă a fost propusă în anul 1910 de către matematicianul francez Sainte-Lagüe

utilizează ca divizori numere impare: 1, 3, 5, 7 …. Prin această metodă partidele mici sunt mai puţin dezavantajate şi nici nu prezintă

paradoxurile matematic ale metodei celor mai mari resturi, trebuind întotdeauna preferată acesteia. Este cea mai adecvată metodă pentru repartiţia locurilor unei adunări în cadrul unităţilor geografice (state federale, departamente) pentru că nu defavorizează unităţile administrative mici.

EXEMPLU

Partide/divizori 1 3 5 Mandate

A 43 000 14 333 8 600 2 B 28 000 9 333 5 600 1 C 17 000 5 666 3 400 1 D 12 000 4000 2 400 1

AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE REPREZENTĂRII PROPORŢIONALE(RP)

A. AVANTAJELE RP Sistemul reprezentării proporţionale are ca avantaje aproape toate insuficienţele înregistrate

în sistemul majoritar, printre care:



9

1. Accentuează utilitatea voturilor, întrucât toate voturile exprimate sunt luate în considerare;

2. Duce la un raport just între procentul voturilor obţinute şi mandatele atribuite; 3. Toate curentele de opinie, chiar minoritare, sunt reprezentate; 4. Permite reprezentarea minorităţilor naţionale în Parlament; 5. Propunerile de candidaţi sunt făcute numai de partide şi formaţiuni politice; 6. Permite şi implică anumite condiţionări legate de realizarea unui procent

minim (prag electoral) ce trebuie obţinut la nivel naţional sau de circumscripţie; 7. Dă prioritate programelor şi platformelor politice, ideilor şi mai puţin

personalităţii şi promisiunilor candidaţilor; 8. Preîntâmpină aranjamentele şi speculaţiile determinate de organizarea unui al

doilea tur de scrutin; 9. Favorizează multipartidismul, indiferent de mărimea partidelor, precum şi

independenţa acestora; 10. Realizează o fotografie a realităţii, oricât de diversă ar fi aceasta, exprimând

diferitele tendinţe şi curente de opinie, ceea ce reprezintă de fapt chiar una dintre funcţiile scrutinului.

11. Se impune prin rigurozitatea calculelor matematice în împărţirea voturilor; 12. Caracterul programatic – reprezentarea proporţională este un scrutin al

ideilor, al programelor partidelor politice şi nu al unor indivizi, ca în cazul scrutinului majoritar uninominal.

13. Stimulează partidele politice să desfăşoare campanii electorale active în toate zonele ţării; acest lucru contrastează cu sistemele majoritare în care partidele au tendinţa de a se concentra în câteva circumscripţii competitive şi de a neglija circumscripţiile în care ele sunt fie prea slab reprezentate, fie suficient de puternice.

B. DEZAVANTAJELE RP

Dezavantajele pe care le prezintă acest sistem sunt îndeajuns de importante pentru a-l

împiedica să fie un sistem infailibil: 1. Este un scrutin de listă, alegătorul nu-şi poate exprima opţiunea pentru un

anume candidat, ci pentru partidul din care acesta face parte, indiferent de calităţile personale ale celorlalţi candidaţi înscrişi pe lista acestuia.

2. Sufragiul nu marchează manifestarea voinţei naţionale, aceasta fiind realizată printr-un proces de mediere şi coalizare a partidelor politice, indiferent de rezultatul alegerilor.

3. Majoritatea parlamentară este conjuncturală, neomogenă, artificială şi precară, ceea ce sporeşte dificultăţile acţiunii guvernamentale şi accentuează instabilitatea sprijinului acordat acestuia;

4. Majoritatea parlamentară şi Guvernul sunt produsul şi reflectarea unor contradicţii, ajungându-se la un “regim de iresponsabilitate”, căci astfel dispare responsabilitatea partidelor în faţa celor care l-au votat;

5. Presupune ruperea legăturii între aleşi şi alegători, prin votarea unei liste, pe baza unui program general de partid şi pentru programul fiecărui candidat;

6. Favorizează partidele extremiste mici, dar cu ambiţii mari, puternic reprezentate de liderii lor, care îţi arogă uneori exclusivitatea adevărului politic,



10

7. Operaţiunile de împărţire a voturilor şi de atribuire a mandatelor presupune calcule şi operaţiuni la nivel naţional şi local greu de înţeles de către alegătorii lor.

8. Întocmirea listelor electorale de candidaţi de către partide – aceste liste sunt rezultatul conducerilor partidelor care deţin astfel cheia alegerilor; vechimea în partid, disciplina, ardoarea militantă a candidaţilor sunt apreciate de conducerea partidului, care poate să îşi propulseze pe liste pe cei pe care îi apreciază, eliminând eventualele dizidenţe democratice.

În concluzie, am putea spune că acest sistem al reprezentării proporţionale nu este suficient de bine şlefuit pentru a răspunde tuturor cerinţelor societăţii actuale.



11

TESTE

1. Votul multiplu este:

a. procedeul prin care alegătorul dispune de mai multe voturi pentru acelaşi organ de stat, dar în circumscripţii electorale diferite, putând să voteze de mai multe ori în aceste circumscripţii;

b. procedeul prin care anumite categorii de cetăţeni, într-o singură circumscripţie, pe lângă votul pe care îl au toţi alegătorii, mai dispune şi de unul sau mai multe voturi suplimentare pentru alegerea aceluiaşi organ de stat.

2. Vârsta majoratului electoral în România este de: a. 21 de ani; b. 18 ani; c. 16 ani.

3. Votul prin corespondenţă este:

a. un vot direct; b. un vot indirect.

4. În România, femeile au căpătat drept de vot în anul:

a. 1918; b. 1923; c. 1948.

5. Pentru a fi ales în Senatul României, candidatul trebuie să aibă vârsta de:

a. 23 de ani; b. 33 de ani; c. 35 de ani; d. 40 de ani.

6. Scrutinul The First Past the Post este specific:

a. Marii Britanii; b. Belgiei; c. Franţei; d. României.

10 CURS 10 - SISTEMELE ELECTORALE.pdf

Documents

Transcript of 10 CURS 10 - SISTEMELE ELECTORALE.pdf