Cuvânt înainte

“Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi.”

(Matei 19,14)

Stimaţi cititori!

Ne mai despart doar câteva săptămâni până la Crăciun când vom sărbatori Naşterea Mântuitorului lumii,

a Fiului lui Dumnezeu, din Sfânta Fecioara Maria. El este Cel Care a apreciat dintotdeauna starea de puritate şi

curăţire sufletească în care se află copiii, stare pe care o recomandă celor adulţi pentru a putea ajunge la

mântuire. Domnul Iisus Hristos a cerut ca să fie lăsaţi copiii să vină la El pentru a primi

binecuvântare, înţelepciune, întărire şi mântuire.

Mântuitorul este Acela care vă indeamnă şi pe voi cu dragoste să veniţi la El, să

-L urmaţi şi să-L iubiţi, adică să-I impliniţi Poruncile Sale dumnezeieşti, pentru a putea fi

fericiţi atât în viaţa pământească cât şi cea veşnică.

Revista CALEA SPRE LUMINĂ - apărută cu binecuvantarea pr.prof.dr. Barnea

Alexandru Cristian - Inspector de Religie - I.S.J., Iaşi, este o publicaţie ce se adresează

părinţilor, copiilor şi pedagogilor în sporirea cunoştinţelor religioase, în înaintarea

împreună către Bunul Dumnezeu, către adevărata credinţă.

În multe inimi tinere stă nespus cuvântul către şi despre Dumnezeu, Creatorul, Mântuitorul şi Purtătorul

nostru de grijă. De asemenea, în multe minţi strălucesc imagini de icoană, necolorată încă. Această revistă

doreşte să dea la iveală câteva gânduri şi imagini din sufletele copiilor, legate de credinţa lor. Ea conţine în

paginile sale diferite articole realizate în colaborare cu preoţi, profesori dar înspecial cu elevii colegiului nostru.

Tot ce se publică şi se va publica în aceste pagini va fi expresia dorinţei elevilor Colegiului Național „ M.

Sadoveanu" – Pașcani de a-L preamări pe Dumnezeu.

Sperăm că revista noastră va avea un impact pozitiv şi cuvintele tinerilor creştini nu vor nimeri pe un te-

ren arid precum seminţele din Evanghelie şi vor contribui, în măsura posibilităţilor, la promovarea preceptelor

creştine.

Fie ca Lumina necreată a dumnezeirii să vă imblanzească paşii si inimile şi să apreciaţi adevărata valoare a creaţiilor acestor tinere vlăstare creştine păşcănene.

Aşadar, să întămpinăm cu toţii Naşterea Domnului cu multă bucurie, cu rugăciune, fapte bune şi cu suflet

curat!

Cu cele mai calde gânduri şi tradiţionalul

„La mulţi ani!” acum, în prag de Sf. Sărbători!

Prof. Dimitriu Sîrghie Vasilica

Rostire către tineri:

„ Omul trăieşte nu numai cu pâine, ci şi cu Cuvântul lui Dumnezeu.” (Lc.4,4)

Binecuvântam, apreciem şi lăudăm iniţiativa tinerilor liceeni și a doamnei profesoare de a lansa revista “Calea spre Lumină”. Va fi încă un sfânt Potir de unde se vor împărtăşi cuvinte sfinte menite a hrăni sufletele noastre ce se cer luminate şi înduhovnicite; va fi încă o stupină de unde ne vom hrăni cu cuvintele Domnului cuprinse în Sfinta Scriptură şi scrierile patristice „Cuvintele plăcute sunt fagure de miere” Pilde 16, 24. Da!... Cuvântul lui Dumnezeu trebuie „să fie primit cu bucurie” Faptele Ap. 17, 11; „să fie primit cu luare aminte şi blândeţe” Pilde 2, 1-2; Evrei 2, 1; „să fie primit sincer”

Articolele din aceasta revistă ne vor redescoperi tainele credinţei, vor mărturisi pe Hristos, care este „Calea, Adevărul şi Viaţa”, ne vor scoate din intoxicarea cotidiană, ne vor face mai buni. Spun Sfinţii Părinţi că „cine păstrează Cuvântul lui Dumnezeu va fi păzit în ceasul ispitei” (Ap. 3, 10), „nu va muri” (Ioan 8, 51), „este fericit” Lc. 11, 28; Ap.1,3, „este înţelept” Mt. 7, 24-25; Lc. 6, 47-48; „ cine îl ascultă numai şi nu-l face se amăgeşte” Iacov 1, 22-24;…

Cuvântul trebuie să fie curat, adevărat, „viu şi lucrător” (Evrei 4, 12), „ploaie şi rouă”(Deut. 32, 2), „lumină”(Ps.118, 105; II Petru 1, 19), „sabie cu doua tăişuri”(Ev. 4, 12), „veşnic”( I Petru 1, 25; Mt. 5, 18; Lc. 16, 17).

Dumnezeu poate fi definit în fel şi chip, după percepţia şi pregătirea noastră duhovnicească. Cea mai scurtă şi atotcuprinzătoare definiţie rămâne: „ Dumnezeu este Iubire şi Cuvânt”( I Ioan 4,16). „ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul…” (Ioan 1, 1-2). Şi Iisus Hristos este Întruparea Cuvântului… Care întru toate s-a „făcut asemenea nouă, însă fără de păcat.”

Zidiţi-vă prin Cuvânt; rugaţi-vă înainte de a scrie şi a citi deoarece „ Cuvântul este dat de Dumnezeu prin inspiraţie”- Ieş. 24, 4; Lc. 1, 70; II Tim. 3, 16; Ev. 1, 1; Ap.1,1; Cuvântul lui Dumnezeu, „ cuvânt a lui Hristos” – Rom. 10, 17; Col. 3, 16; „ Cuvânt al adevărului” (II Corinteni 6, 7; II Timotei 2, 17-18); „ cuvânt al vieţii” Filipeni 2, 15; cuvânt al harului, al credinţei, al dreptăţii, al răbdării. Cuvintele sfinte scrise cu dragoste pentru sufletele noastre în această revistă să ne lumineze mintea, să ne facă mai înţelepţi, să facă „roade bune”( Mt. 13, 23), să ne sfinţească viaţa!

Preot Dumitru Cristea, Parohia „ Sf. Gheorghe”, Paşcani

Despre CUVÂNT

Lasă-te cuprins de atmosfera festivă şi hai să ne bucurăm împreună de Crăciun şi de Anul Nou!

Aici este locul unde poţi afla mai multe despre Moş Crăciun, despre Sărbatorile de iarnă, despre pomul de Crăciun, aici iţi

dăm idei pentru pregătirile de sărbătoare.

În Viflaimul cel vestit

În Viflaimul cel vestit

Când Steaua sfânta s-a ivit ,

Domnul din ceruri a zâmbit,

Pruncul Iisus S-a zămislit.

Cântaţi, voi, clopoţei străbuni,

Pe cea dintâi dintre minuni ,

Ivirea-n taină pe Pământ

A Pruncului Iisus Cel Sfânt.

Pe-acest pământ de rele plin,

Naşterea Pruncului divin

Împacă regi şi neamuri mii

Şi fericeşte pe creştini.

În Sfânta seară de Ajun

Tu,muritor de rând , om bun,

Deschide-ţi sufletul spre cer,

Iisus coboară,leru-i ler.

Primeşte-L în lăcaşul tău

Şi-ţi spală sufletul de rău,

Ca în lumină să-L primeşti

Pe Domnul lumilor cereşti.

Prof. Eniu Lucia

Naşterea Domnului Iisus Hristos - Lumina lumii

„Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor

Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1, 4-5).

Crăciunul sau Naşterea Domnului este o Sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) a Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. Sărbătoarea Naşterii Domnului este una plină de sens spiritual în viaţa cre-dincioşilor. Praznicul ne aminteşte de evenimetul de mare însemnatate din istoria mântuirii neamului omenesc, adică venirea în lume a Fiului Domnului Întrupat din Duhul Sfânt şi din Preacurată Maica Domnului. Naşterea cu Trup a Mântuitorului Iisus Hristos mai este cunoscută şi sub denumirea populară de Crăciun. Aceasta este prima sărbătoare, specific creştină, o sărbatoare de familie, care adună părinţi, copii, nepoţi într-o atmosferă deose-bită de dragoste şi comuniune. Cu emoție sfântă, ne pregătim să întâmpinăm marea sărbătoare a Crăciunului, apropiindu-ne de lumina peşterii Betleemului şi a sfintelor noastre altare străbune, spre a-L primi pe Pruncul Iisus în inimile noastre. Precum lumina soarelui risipeşte întunericul, tot astfel numai lumina lui Hristos alungă negura păcatelor şi a rătăcirii în viaţă. Numai Cuvântul Întrupat, „întru Care era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor”(Ioan 1, 4), avea să aducă pe pământ lumina iar, în sufletele oamenilor, aflaţi în zbuciumul întunericului, avea să imprime adevăratul sens al vieţii. Naşterea Domnului revarsă în lume, prin harul divin, starea de bucurie şi de înnoire, nu numai pentru noi, dar şi pentru întreaga creaţie. Naşterea Domnului este așadar, a doua sărbătoare ca importanţă în creştinism, după Paşti. Crăciunul are la bază pasajul biblic care spune că Fecioara Maria după ce i s-a vestit că va naşte în mod miraculos pe Mesia, a rămas însărcinată. (Matei I,18-II,1-23, Luca I-II ). Ea era împreună cu Iosif în Bethleem, pentru a se înscrie la recensământul comandat de împăratul roman Augustus (27 a.Hr - 14 d.Hr). În acel moment s-a împlinit vremea să nască şi n-au găsit adăpost decât într-un staul amenajat într-o grotă la marginea oraşului. Aici în simplitate şi-n sărăcie S-a născut Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trimis să se facă Om pentru a-i mântui întreg neamul omenesc.

Naşterea Lui n-a rămas neobservată. Păstorii din preajmă au avut o revelaţie: un înger le-a vestit că S-a născut Mesia Cel aşteptat. La vederea acestor fapte minunate, păstorii "s-au înfricoșat cu frica mare" (Luca 2, 9). Ei sunt cuprinși de aceeași spaimă pe care a încercat-o și preotul Zaharia și pe care o vor resimți și sfintele femei în dimineața Sf. Învieri. Ea este datorată presimțirii unei adieri sfinte care pătrunde până la om de dincolo de hotarele acestei lumi și îl face să se înfioare. Păstorilor infricoșati ingerul le vestește: "Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David" (Luca 2,10-l1). Au mers, s-au convins şi apoi au răspândit vestea. Trei înţelepţi, numiţi în acea vreme magi, au venit din Orient, călăuziţi de o stea până

în locul unde S-a născut Pruncul Hristos şi I-au adus daruri, recunoscând că S-a născut un Împărat. În amintirea stelei care i-a condus pe magi, copiii obişnuiesc să meargă astăzi cu steaua, vestind că Fecioara Maria a născut pe Mesia. Doar regele Iudeii, Irod, nu s-a bucurat de acest eveniment, pentru că îşi vedea ameninţată regalitatea. Nu ştia că Pruncul Iisus avea să fie un altfel de Împărat – al unei Împărăţii spirituale. Lumina dumnezeiască, indiciu vizibil al coborârii harului în lumea creată, îi învăluie pe păstori. Prezența acestei lumini, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, marchează începutul unei noi etape în istoria spirituală a omenirii: aceea a pătrunderii harului sfinților în universul creat, care fusese întunecatat prin căderea în păcat. Mântuitorul Iisus Hristos Însusi Se va numi "Lumina lumii", iar Sfântul Evanghelist Ioan vorbește despre Mântuitor și lumina cea adevarată care "luminează în întuneric, dar întunericul nu a cuprins-o" (Ioan 1, 5). Prin toata viata Sa, Domnul Iisus Hristos Se va manifesta ca lumina coborâtă în lume pentru a risipi intunericul păcatului.

Minunea Nașterii Domnului este o taină; ea va fi percepută numai de câțiva aleși - păstorii, magii -, care o vor vesti însă celor din jurul lor. Ea nu va rămâne totuși mereu ascunsă, căci lumina din acea sfânta noapte va lumina peste secole, risipind întunericul din lume și va străluci mereu în sufletele celor care Îl vor primi pe Mântuitorul Iisus Hristos.

Datorită întunericului păcatelor, omenirea are nevoie mereu să-L redescopere pe Dumnezeu şi să restabilească comuniunea plenară cu El. Iar Sărbătoarea Crăciunului este ziua în care Dumnezeu vine la noi, restabilind această comuniune în lumină, adevă şi har: „Căci aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul

Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).

Bucuria creşte şi mai mult, an de an, cu primele glasuri de colindători. Oamenii deschid porţile caselor pentru a primi colindătorii, dar şi porţile sufletelor pentru primirea Mântuitorului.

Fie ca aceasta minunata istorie a Naşterii Domnului să vă binecuvânteze şi să vă mângâie inimile.

Serbarea Naşterii Domnului s-a făcut din cele mai vechi timpuri ale creştinismului. Una din primele mărturii o găsim pe la sfârşitul secolului III (în jurul anului 290), când în timpul prigoanei lui Diocleţian şi Maximian creştinii, care se adunaseră în număr foarte mare într-o biserică din Nicomidia pentru a prăznui ziua Naşterii Domnului au fost arşi de vii. Atacul asupra lor a fost urmat şi de atacul asupra altor biserici şi case creştine, fiind ucişi atunci cca. 20.000 creştini din Nicomidia.

Deşi sărbătorită în toată lumea creştină, la început existau diferenţe ale datei de prăznuire. Astfel, cel puţin din sec. III, Naşterea Domnului sau Crăciunul se serba pe 25 decembrie, ca şi astăzi. Această dată tradiţională a fost confirmată istoric de cercetările făcute în arhivele Romei de călugărul străromân Dionisiu cel Mic, care au arătat că recensământul lui Cezar Augustus, din Evanghelia după Luca (II,1 ş.u.) s-a desfăşurat în Palestina pe 25 decembrie.

În Răsărit Crăciunul a fost sărbătorit multă vreme odată cu Botezul Domnului, după modelul botezului creştin, care era considerat adevărata naştere. Desigur, au existat dintru început voci care au cerut ca serbarea să se facă după Tradiţie, pe 25 decembrie, deoarece între Botezul Domnului şi botezul creştin era o diferenţă foarte mare: la Bobotează Hristos a luat păcatele lumii asupra Sa, spre a le spăla pe Cruce, în vreme ce botezul unui om obişnuit este o curăţire de păcate prin împroprierea jertfei Domnului.

Această diferenţă era cu atât mai necesară cu cât în Răsărit gnosticii nu sărbătoreau Crăciunul, ci Boboteaza, crezând că Iisus ar fi fost "adoptat de Dumnezeu" cu ocazia botezului Său.

Boboteaza era serbată pe 6 ianuarie.

Mai târziu, cele două evenimente - Naşterea şi botezul - se sărbătoresc în aceeaşi zi de toată creştinătatea: în Occident pe 25 decembie, iar în Orient pe 6 ianuarie. Acestor două, romanii le vor asocia vizita magilor, iar galicii nunta din Cana Galileii.

Biserica Armeană e singura care a păstrat până în ziua de astăzi obiceiul vechi de a sărbători în aceeaşi zi, 6 ianuarie, laolaltă, Crăciunul şi botezul lui Iisus, sub numele de epifanie ori teofanie ("Arătarea Domnului").

Sunt crestine obiceiurile de Craciun?

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este numită la romani printr-un cuvânt specific: Crăciun.

După credinţa populară este reprezentat de Moş Crăciun, stăpânul păstorilor şi al staulului în care S-a născut Mântuitorul. El avea drept nevastă pe Crăciuneasa, iar ajunul Crăciunului, Moş Ajun, a fost baci, în slujba lui Moş Crăciun, scrie Ion-Aureliu Candrea, în "Iarba Fiarelor" - Studii de folclor, Bucureşti, 2001. Originea cuvântului a fost cauza multor dispute filologice.

Aron Densusianu arata că numele principalei

sărbători creştine, Crăciunul, este legat etimologic de

cuvântul "creatione". Intr-o altă variantă, Crăciunul are

drept etimologie cuvântul colationem - de la colatio -

onis - ce inseamnă apelul preotului păgân la ziua întâi a

lunii (V.Golban).

Haşdeu îl traduce din "crastinum"

iar alţi filologi interpretează

"carnatione" de la

"incarnatio" (intruchipare) sau

"creatione, creations" (în sensul de

născut la inceputul erei creştine).

Pe la mijlocul secolului al IV-lea, lupta

împotriva cultului păgân e pe sfârşite.

Liturghia creştină se substituie uşor,

uşor cultului păgân. Creştinii doreau să

se lepede de religia păgână, dar erau

prea legaţi sufleteşte de atâtea veacuri

de sărbători a căror amintire nu putea fi

ştearsă, scrie Ion-Aureliu Candrea.

Tertulian, scriitor creştin de limba latină, ne face

cunoscut că pe vremea lui (c. 160 - c. 240), Bruma,

sărbătoarea iernii, era serbată de mulţi creştini.

Creştinii mai serbau 1 ianuarie (sărbătoarea

cadourilor), Saturnaliile (sărbătoarea sclavilor) şi multe

alte sărbători păgâne.

Împăratul Teodosiu porunceşte în anul 389 să se

înlocuiască calendarul public al Romei, cu sărbătorile

creştinilor, sfârşindu-se astfel rolul public al sărbătorilor

romane. Dar cum noua credinţă nu era destul de

puternică, aflăm tot din studiile lui Ion-Aureliu Candrea,

creştinii continua să prăznuiască multe sărbători

păgâne moştenite. Atunci Biserica creştină, obosită de

luptă, cade la invoială şi păstrează Crăciunul, dar alungă

zeul păgân, adoptând tot ceea ce nu era în contradicţie

cu Hristos.

În legatură cu data la care Biserica creştina fixează Crăciunul au fost multe incertitudini; aşa se explică, de ce, la începuturi, Naşterea Domnului nu era o dată fixă, ea celebrându-se în luna mai, apoi pe 6 ianuarie, cand Iisus a schimbat apa in vin, la nunta din Cana Galileii, iar pe 25 decembrie s-a stabilit definitiv de catre Papa Liberiu în anul 354. În Biserica Bizantină a fost introdusă dupa 32 de ani, adică în 386, de catre Sf. Ioan Gură de Aur. Biserica creştină de la începutul veacurilor cunoştea doar Sărbătoarea Paştelor, iar cea a Naşterii Domnului a fost instaurată de către urmaşul Papei Sixte I, pe numele său Telephor, abia în sec. al II-lea. Motivele ce au generat fixarea Crăciunului la 25 decembrie, scrie Vasile Golban, nu se cunosc precis, doar un singur lucru se ştie sigur, aceasta dată coincidea cu sărbătoarea naşterii zeului Mithra: "Natalis Solis Invicti", zeu arhaic iranian, probabil

solar, simbolizând fidelitatea.

Conform interpretării lui V. Kernbach, se considera născut intr-o peşteră, într-o zi ce poate fi omologată cu 25 decembrie, când păstorii au venit să i se inchine. Crăciunul înlocuieşte sărbătoarea Calendelor şi Saturnaliilor, stabilindu-se tot acum şi data oficială a începerii anului nou. Curtea papală de la Roma începea Anul Nou la 25 decembrie din sec. al XIII-lea, după unele date, iar de la 1 ianuarie doar de câteva secole în urmă.

Un exemplu bun este sărbătorirea Anului

Nou în Franţa pe 1 ianuarie doar din 1564, iar în

Rusia din timpul domniei lui Petru cel Mare.

Saturnalia, sărbătoare în onoarea lui Saturn (zeul semănăturilor), considerată sărbătoarea prieteniei şi împăcării între oameni, se caracteriza printr-o libertate şi veselie ieşite din comun. Cu acest prilej se organizau banchete la care se mânca şi se bea mult. O caracteristică a acestei sărbători era jertfa porcului, după cum relatează cu lux de amănunte unii scriitori antici. După Saturnalii urmau Larentalia şi Compitalia, sărbători publice în care se cinsteau morţii. După aceste sărbători urma o sărbatoare inchinata lui Ianus, zeul luminii si deschizatorul anului. Asteptata de toata lumea, sarbatoarea începea în ajun cu trimiteri de daruri. In ziua întâi se făceau urări pentru întregul an, iar a doua zi tradiţia cerea ca oamenii să stea acasă unde mâncau şi beau din belşug.(...)"

Credinţă şi legende

Pentru lingvişti, cuvântul "Crăciun" este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba latină, şi anume din "creatio", care înseamnă creaţiune, naştere. Rămâne însă o pură ipoteză. Alţii susţin că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, dinainte de romanizarea Daciei. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Cristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o Sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.

Luminată şi plină de încărcătura duhovnicească, Sărbătoarea Naşterii Domnului aduce în fiecare an sfânta bucurie a reîntâlnirii cu Pruncul Iisus Izbăvitorul şi Mântuitorul. Chemare tainică pentru fiecare dintre noi de a porni cu gând bun pe drumul magilor din răsărit,însoţiţi de steaua credinţei cu dorinţa de a-L revedea pe Cel care,mereu iertător,a îndumnezeit lumea prin valoarea Naşterii şi a Jertfei Sale. Vestea Naşterii Mântuitorului a împlinit proorocia,a împlinit însăşi făgăduinţa lui Dumnezeu (Fac.3,15) de a ne reabilita din întinăciunea farădelegilor în care a căzut neamul omenesc prin păcatul neascultării protopărinţilor noştri (Adam şi Eva) .Dumnezeu se face om pentru ca omul muritor şi supus greşelilor să fie mântuit.

Cuvântul ,,Crăciun” este înrudit cu termenul de origine latină ,,creatio” (latina cultă), iata întelesul,semnificaţia-precum o creaţie,Dumnezeu a coborât în lume cu scopul rezidirii acesteia aducând împăcarea cu Fiul Său Cel ce va ridica păcatele lumii,începutul noii creaţii prin Adam cel nou. Plină de parfum divin, minunata Sărbătoare a Naşterii Domnului (Crăciunul) revine iar ca prilej de bucurie. Cei mici îşi luminează copilăria acestor zile deosebite semănând bucurie prin intermediul colindelor,recompensaţi fiind cu daruri ,creştineşte dăruite.Maramureşul îmbracă sfânta haină a acestor sărbători poate mai deosebit ca niciunde în lume.

Colindele, asemeni unor rugi înalţate spre ceruri deschid uşile inimilor şi ale caselor de maramureşeni vrednici,cu frică şi respect pentru Dumnezeu,bucurându-i deopotrivă. În Sfânta Noapte nu doarme nimeni căci de la casa preotului încep cetele de colindători,precum un regal,ducând pretutindeni salba lor de colinde. Apoi, obiceiuri rămase din moşi strămoşi, păstrate cu sfinţenie întregesc frumuseţea sfintelor sărbători de Crăciun.Miezul Nopţii Sfinte e completat de ,,Viflaim”, obicei care înfătisează prin cei aproximativ douăzeci şi patru de tineri personaje biblice-punctul central axându-se pe Naşterea Domnului. Magica noapte îşi continuă farmecul astfel copii sanatoşi,rumeni în obraji umbla cu,,Steaua”ori amintesc,,Irozii”. Din casele creştinilor nu lipseşte nici bradul, darnic împodobit, mândria fiecărei familii creştine. În

vremurile din trecut,bradul era ornat cu mere, nuci, şiruri de boabe de fasole albă ce simbolizau purificarea

sufletului, acum înlocuite cu ornamente moderne. Dar trecutul şi prezentul aici poartă esenţa aceleaşi idei

nobile.

Crăciun şi sfinţenie-n Moldova

Tradiţii în Ţara Lăpuşului

Situată în nord - vestul Transilvaniei, Ţara Lăpuşului, judeţul Maramureş se învecinează cu judeţele: Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj. Depresiunea Ţării Lăpuşului este străbătută de râul Lăpuş, mărginită la N şi N-E de Munţii Ţibleşului şi Munţii Lăpuşului, la S de Culmea Breaza, la V de Masivul Preluca, Dealul Pietriş şi Muntele Şatra, iar la E de Dealurile Suplaiului. Oraşul Târgu-Lăpuş( cu 13 sate aparţinătoare), este situat pe valea Lăpuşului şi reprezintă punctul de plecare în această zonă frumoasă în componenţa căreia intră 14 comune (Băiuţ, Lăpuş, Groşii Ţibleşului, Suciu de Sus, Cupşeni, Copalnic Mănăştur, Cerneşti,Coroieni, Vima Mică, Poiana Blenchii, Gâlgău, Chiuieşti, Ileanda, Botiza), împreună cu satele aparţinătoare. Locuitorii Ţării Lăpuşului sunt oameni harnici, buni la suflet, iubitori de frumos, apărători şi păstrători ai credinţei strămoşeşti, prin frumoasele datini şi obiceiuri păstrate cu sfinţenie în preajma sărbătorilor, viaţa satului fiind centrată pe marile sărbători creştine: Naşterea Domnului şi Învierea Domnului.

Mărturie despre aceasta dă şi salba mănăstirilor şi a bisericilor: Rohia, Rohiiţa, Ruoaia, Breaza, Dealu Mare, Biserica de lemn de la Rogoz, intrată în patrimoniul UNESCO, căutate de credincioşii din zonă şi din ţară în duminici şi sărbători.

În zona noastră creştinii se pregătesc din timp pentru a petrece cu bucurie sărbătorile creştine, care îi apropie de cei dragi, îi îndeamnă la dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Încă de la începutul Postului Mare, creştinii îşi primenesc casele şi sufletul pentru a fi împreună cu Iisus pe drumul Golgotei şi a se bucura de biruinţa vieţii asupra morţii în ziua Învierii, când cu mic cu mare la slujba Învierii cântă,, Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu – le”. Spovedania, împărtăşania, participarea la Sfânta Liturghie, toate culminând cu emoţia trăită în săptămâna Golgotei când suntem împreună cu Hristos la toate slujbele, dar în mod special le Deniile din Joia Mare şi la Prohodul Domului.

Fiind o sărbătoare a bucuriei şi a familiei, toţi au casei participă la pregătiri: vopsitul ouălor roşii, fie împiestritul cu motive florale sau geometrice având în centru Crucea prin care ne-a venit izbăvirea, la prepararea mielului, a cozonacilor, a pâinii împletite, a prescurilor şi a păscuţei. La slujba Învierii de la miezul nopţii, răspundem chemării preotului,, veniţi de luaţi lumină”, cântările, rugăciunile, aduc parcă cerul pe pământ şi bucuria inimii te îndeamnă la dărnicie, la bunătate , la înnoire. Pentru a aduce şi celor adormiţi în Domnul vestea Învierii, înainte ca fiecare să meargă la casele lor şi să guste din bunătăţile pregătite, familia merge cu lumina învierii la cimitir. În unele sate, în prima zi de înviere se merge la cimitir, se aprind lumânări, se dau peste morminte:

cozonaci, pască, ouă roşii, iar apoi întreg satul participă la Masa de Paşti în curtea Bisericii. A doua zi de Paşti s-a preluat obiceiul udatului. Băieţii, feciorii şi bărbaţii merg cu în casele cunoscuţilor pentru a uda fetele şi femeile ca acestea să fie frumoase şi sănătoase tot anul. Este prilejul de a ura în casele vizitate Învierea Domnului, de a comunica, de a socializa. Sărbătoarea Crăciunului, reuneşte familia, aduce bucuria de a vesti prin vers de colind Naşterea Domnului, dă prilej de înnoire, de speranţă , de început bun în viaţa fiecăruia.

Încă de la începutul Postului Naşterii Domnului, creştinii îşi primenesc casele şi sufletul pentru a - L primi pe Hristos Domnul,, Care este mântuire la toată lumea.”

Participarea la Sfânta Liturghie,postul, Spovedania şi Împărtăşania, formarea cetelor de colindători(tradiţia cere ca aceia care umblă la colindat, să fie organizaţi după vârstă, în cete, de la un număr minim de 6-8 persoane, ajungându-se până chiar la 25-30 de persoane) şi repetiţiile, prepararea bucatelor tradiţionale, mirosul cozonacilor rumeni, a colăceilor copţi pe vatră şi a darurilor pentru colindători, bradul împodobit preîntâmpină emoţia sărbătorilor care au în centru zilele de Crăciun, ziua de Sfântul Vasile şi Anul Nou, Boboteaza, şi de Sfântul Ioan care încheie aceste clipe de înălţare sufletească.

În Ajunul Crăciunului, în fiecare localitate, cetele de colindători, îmbrăcaţi în straie populare, începând cu cei mici, salută la casele creştinilor,, am venit să vă-ntrebăm, slobod îi să colindăm? La colindat participă efectiv tot satul, astfel: de cu seară, colindă copiii mai mici, de la vârsta de 3-4 ani până la cei de 13-14 ani. În afară de colindat ei mai umblă şi cu :

- Steaua( confecţionată ingenios - pe un cerc de sită se lipesc colţurile stelei, în centru se pune icoana cu Naşterea Domnului sau cu Maica Domnului şi cu pruncul în braţe) prin care arată prezenţa şi rolul stelei care i-a călăuzit pe magi,, steaua sus răsare, ca o taină mare, steaua străluceşte, magilor vesteşte…”

- Vicleemul( Vifleemul sau piesa Irozii, care prezintă în versuri şi în colinde întâmplările din timpul Naşterii Mântuitorului. Din grup fac parte 10-12 personaje care reprezintă: craii, îngerii, ciobanii, pe regele Irod, satana, soldatul, preotul, fiecare având costumaţia specifică ).

- Capra ( are corpul împodobit cu un ţol(o cuvertură)de care se prind fâşii de hârtie creponată, mărgele, sau alte podoabe, are botul cu maxilarele din lemn, care prin clămpăniturile lor întăresc ritmul clopotelor ,,Ţa, ţa şţa, căpriţă ţa/ nu te da nu te lăsa…”

În jurul orelor 21.00, încep să umble cu colinda feciorii şi fetele mai mari, cei care au participat la şezători, între prieteni şi cei care formează Vergelul.

De la orele 22.00-23.00 înainte încep să umble cu colinda tinerii căsătoriţi, până la vârsta de 40-45 de ani. Se grupează câte 2-3 familii şi umblă la colindat între ei sau pe la prieteni ori vecini.

După miezul nopţii pornesc la colindat şi bătrânii (bărbaţi în special), pe la vecini ori pe la

neamuri.

,,Coborât-a coborât, Dumnezeu pe-acest pământ,

Să vadă la fiecare, care ce credinţă are.

Dumnezeu o văzut bine că credinţă nu-i la nime,

Nu-i la mic şi nu-i la mare, nu-i la - ntreaga adunare.

Vai săracilor de voi, de voi trimite - un război,

Atunci vi –ţi aduce –aminte,

Că şi –n cer este –un Părinte.

Un Părinte iubitor, v-o dat sfinte sărbători,

Un Părinte drept şi bun,

Ce v-o dat Sfântu Crăciun.”

Colindătorii sunt răsplătiţi cu daruri: colaci, mere, fructe, dulciuri şi mulţumesc zicând:

,,Acest praznic luminat, noi cu drag l-am aşteptat,

S-auzim îngerii din cer cântând, veste bună aducând,

Veste bună di-mpreună, dumitale gazdă bună.

O - nchinăm pă su butuci, să ne dăie gazda nuci,

O –nchinăm pă su podele, să ne dăie gazda mere.”

În Ajun de Anul Nou, copiii merg cu Sorcova(cu crenguţă de brad, frumos împodobită) şi cu Pluguşorul, pentru a ura belşug în case şi a pune început bun noului An(,,Câţi cărbuni în vatră, atâţia peţitori la fată/ Câte paie în coteţ, atâţia peţitori s-aveţi.”

În Ajunul Bobotezei, părintele este aşteptat pentru sfinţirea caselor, iar în ziua Bobotezei la sfârşitul slujbei creştinii participă la sfinţirea apei( Aghiasma mare).

Pentru a face cunoscute aceste tradiţii, a le păstra şi a le promova, am organizat manifestarea,, Colind la Naşterea Domnului, ajunsă la a VIII-a ediţie. Activitatea s-a desfăşurat la Biserica,,Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”din Tg. Lăpuş, unde s-au întâlnit în prag de aleasă sărbătoare elevii din Ţara Lăpuşului, pentru a vesti prin vers şi colinde asemenea îngerilor Naşterea din noaptea sfântă de Crăciun ,,Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace şi între oameni bunăvoire.’’

Au răsunat colindele tradiţionale prezentate de 17 grupuri de colindători( peste 350 copii), îndrumaţi cu dragoste de profesorii de la şcolile din toată Ţara Lăpuşului.

Manifestarea s-a desfăşurat cu bunecuvântarea Presfinţitului Episcop Justin Sigheteanul, în prezenţa inspectorului pentru religie al ISJ Maramureş, părintele Florin Hoban, a inspectorului pentru religie al Episcopiei, părintele Milan Bălan, a inspectorului pentru catehizarea tineretului. părintele Florin Stan ,,Biserica Înălţarea Domnului”, Tg. Lăpuş, a domnului Primar al Oraşului, Mitru Leşe, a directorilor de şcoli, a preoţilor care au însoţit grupurile de colindători şi a numeroşi credincioşi.

Prof. Mariana Pop,

Liceul Tehnologic,, Grigore C. Moisil” Tg. Lăpuş, Maramureş

Crăciunul în lume

Crăciunul în Ungaria

Naşterea lui Iisus, Crăciunul (25 decembrie) este cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Potrivit papei Iuliu I, Crăciunul s-a sărbătorit pentru prima dată în Roma în jurul anului 337, şi de aici s-a răspândit obiceiul în Siria, la Constantinopol. În doar câteva zeci de ani, obiceiul s-a extins asupra întregii lumi creştineşti.

În ajunul Crăciunului, creştinii respectau câteva tradiţii. În această zi era interzisă munca în păduri sau pe

păşuni; se lucra doar în jurul casei. Era interzisă cererea sau darea de împrumuturi. Nu era bine nici ca femeile să

coasă, să ţeasă sau să spele vase, pentru că altfel le păştea o nenorocire. În ajunul Crăciunului rufele spălate şi

puse la uscat aduceau boala asupra familiei. Dacă animalele se culcau pe partea stângă, însemna că iarna va fi

lungă şi geroasă.

Fetele tinere se uitau în fântănă pentru a-şi vedea viitorul soţ, la baterea clopotelor seara. Tinerii nu aveau voie să mănânce mâncăruri grase, pentru ca nu cumva viitoarele soţii să le fie urâte. Dacă de post cocoşul cânta în amiaza mare se spunea că cineva va muri din casă. Dacă cineva murea de Crăciun, era considerat norocos, pentru că i se iertau păcatele. Masa festivă de Crăciun era completă doar dacă conţinea tradiţionala carne de porc prăjită, curcanul copt la cuptor, maiosul şi cozonacul cu nuci. Pomul de Crăciun era împodobit cu fructe, prăjituri, dulciuri şi lumânări.

Crăciunul în Finlanda

În prima duminică înaintea naşterii lui Iisus, la începutul anului bisericesc, în bisericile din Finlanda abia mai este loc în picioare. În faţa catedralelor, din an în an, se ridică un pom de Crăciun de 30-40 metri, împodobit cu mai toate podoabele posibile. În bisericile finlandeze nu se cântă niciodată imnul naţional.

În 24 decembrie, exact la ora 12, de pe balconul primăriei, un reprezentant al oraşului proclama "pacea de Crăciun". Aceasta înseamna că de la momentul proclamării păcii şi până la Bobotează celor care tulbură pacea li se aplică pedepse severe. Acest obicei există de aproape 600 de ani şi este valabil pentru întreaga ţară. Cine poate şi vrea, se grăbeşte să asculte rostirea şi să cânte imnul naţional, îmbrăcat în straie de sărbătoare. După amiază se aprind lumânări în cimitire. Seara, în familiile cu copii, soseşte cu multe cadouri Moş Crăciun. Printre mâncărurile servite de Crăciun se numără: şuncă sau curcanul, cartofii, morcovul, pateul de ficat, orezul care conţine o singură migdală. Persoana care mănâncă migdala se va căsători în anul ce urmează. În 25 decembrie se serveşte un fel de peste care iniţial s-a preparat printr-un proces îndelungat. Şi în data de 25 în zori sunt slujbe religioase.

Crăciunul în Anglia

Copiii din Anglia nu îşi primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Scrisorile pentru Moş Crăciun, care are numele de Santa Claus, în ajunul Crăciunului sunt puse în hornul şemineului, pe şemineu sau în geam, introduse în şosetuţe speciale, în aşa fel încât să fie umplute cu surprize a doua zi dimineaţă.

În 25 decembrie familia engleză se adună la masa festivă şi consumă tradiţională masă de sărbători: curcanul cu castane, raţa coaptă la cuptor şi binecunoscuta budincă de prune. Mult timp în ajunul Crăciunului se consumă doar raţa la cuptor. Conform legendei, cu ocazia Crăciunului din anul 1588, Elisabeta I servea raţă la cuptor când a primit vestea că armata engleză a învins Armada Spaniolă. Tot tradiţiei Crăciunului englezesc îi aparţine şi pacheţelul surpriză numit cracker, care este împărţit la servirea budincii de Crăciun.

Crăciunul în Statele Unite ale Americii

În America pregătirile de Crăciun încep foarte devreme. Prima zi importantă este penultima zi de joi a lunii noiembrie, Thanksgiving Day (Ziua Recunoştinţei). De la sfârşitul lunii noiembrie deja se simte spiritul festiv de Crăciun. În binecunoscutul Rockefeller Center, lângă patinoar se împodobesc deja brazi de zeci de metri înălţime.

În centrele comerciale apar zilnic noi ornamente de sărbatori, alături de Moş Crăciun pe sania sa cu reni şi de spiriduşi. De peste tot se simte mirosul de brad, şi se aude colinda "Santa Claus is coming to town..." Un magazin aparţinând lanţului Hallmark vinde pe durata întregului an ornamente de Crăciun. Înainte de Crăciun copiii îl aşteapta pe Santa Claus, la fel ca şi în ţările europene. Fiecare membru al familiei primeşte obligatoriu câte un băţ din zahăr, însă datoria moşului nu se termină aici. Tot el răspunde şi de cadourile de Crăciun, pe care le lasă sub brad, conform scrisorilor pe care le-a primit de la copii, în funcţie de cât de cuminţi au fost pe parcursul anului.

Farmecul Crăciunului

Naşterea Domnului, Crăciunul, este Sărbătoarea anuală a naşterii cu Trup a Domnului nostru, Iisus Hristos.

Nici una dintre sărbători nu aduce atâta pace şi bucurie, atâta vrajă şi cântec, atâta însufleţire şi voie bună în familie, între creştini, ca această sărbătoare.

În această zi sufletul se umple de o imensă bucurie spirituală pentru că se împlineşte făgăduinţa şi speranţa pe care Dumnezeu le-a dat-o oamenilor încă de la început, aceea că le va trimite un Mântuitor care să-i ridice din robia păcatului şi a morţii.

25 decembrie, ziua Naşterii Domnului, este Sărbătoarea îngerilor şi a colindătorilor, este sărbătoarea copiilor şi a părinţilor. Atunci s-a unit cerul cu pământul, atunci îngerii au cântat cu bucurie: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire !”

Bucuria s-a revărsat în sufletele magilor şi ale păstorilor în momentul în care au privit Pruncul ce era în iesle. Un lucru foarte important trebuie să menţionăm: magii, cât şi păstorii, când au ajuns la casele lor, au vestit această bucurie „Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori” {Luca 2; 18).

Această dorinţă de exprimare a bucuriei se prelungeşte peste veacuri prin colindători. Să-i primim şi noi pe aceştia, să ne deschidem sufletele pentru a-L primi pe Hristos.

Onioaia Alexandra- XI D

Tradiții și obiceiuri de Crăciun Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi un moment deosebit. E o sărbătoare care ne face să ne

privim viaţa altfel, să-i vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, să ne deschidem sufletul mai uşor. În fiecare colţ de pe glob datina Crăciunului îmbină elemente universal întâlnite, cum ar fi îmbodobirea bradului, cu altele, mai puţin cunoscute, specific zonei.Tocmai despre aceste obiceiuri deosebite de la noi din ţară va fi vorba în continuare.

Colindatul deschide de obicei ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de Anul Nou. La sate, cu colinda merg copiii şi flăcăii. Aceştia sunt organizaţi într-o ˝ceată˝, cu o ierarhie bine stabilită, existând un conducător şi un loc de întâlnire. În trecut, flăcăii cu vârste cuprinse între 18-20 ani erau cei care mergeau la colindat. Aceştia îşi găseau o ˝gazdă˝ la care stăteau pe toată perioada sărbătorilor şi nu aveau voie să umble singuri pe uliţele satului, ci doar în ceată.Tot ce se petrece în această perioadă trebuie să aibă un caracter augural, colindele caracterizându-se prin crearea unei atmosfere pline de optimism în care se formulează dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor, acestea atingând chia limitele fabulosului.

Cu câteva zile înainte de începerea Sărbătorilor, are loc sacrificarea porcului. Aceasta are loc în ziua de Ignat, pe 20 decembrie. Tradiţia cu pricinaesterespectatăîndeosebi la sat, undetotul se desfăşoară conform unui adevărat ritual. Originile acestuia datează din vremurile de dinaintea creştinismului, acesta din urmă aceptându-l ca o parte firească din viaţa comunităţii şi dându-i de asemenea o însemnătate spiritual întrucât bucatele, astfel, pregătite nu pot fi consummate până ce nu au fost sfinţite de preot.

Bătrânii considerau capra ca fiind animalul care dă semen dacă vremea va fi bună sau rea. La origini, ˝jocul caprei˝ (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea) a fostun ceremonial grav, de cult. De-a lungul timpului acesta a devenitun ritual menit să aducă prosperitate în anul care vine. În zilele noastre, acestjoc a rămas un pretext pentru o revigorarea unor tradiţii din bătrâni, etalarea unor costume, covoare, ştergare tradiţionale în culorii vii.

Obiceiul bradului de Crăciun a fost împrumutat din Europa apuseană. Se presupune că ar aparţine de fapt lumii germane păgâne, de unde a fost treptat asimilat de creştinism. La noi datina împodobirii unui pom sau a unei ramuri verzi se întâlnea numai la nuntă (bradul de nuntă ) sau la moartea unui flăcău sau fete mari. Ca obicei de Crăciun, era practicat până la sfârşitul secolului al XIX-lea de nemţii care locuiau la oraşe. După primul război mondial acest obicei s-a răspândit pe tot teritoriul ţării.

Iacob Teodor, clasa XI G

Traditii de Crăciun în familie

Sarbatorile de iarna reprezintă momentul perfect pentru reinvierea traditiilor de familie. Fie ca decorati bradul de Craciun impreuna cu cei mici, fie ca mergeti cu ei la colindat pe la rude, in fiecare an pastrati obiceiul si faceti Sarbatorile speciale in casa voastra.

Copiii vor indragi Craciunul si Anul Nou nu numai pentru ca stiu ca atunci vor primi cadouri de la toata lumea. Traditiile pe care le respectati in familie vor ramane si peste ani, atunci cand povestile cu Mos Craciun vor avea parfumul copilariei si tot ce mai ramane este atmosfera vesela si plina de iubire a Sarbatorilor petrecute cu cei dragi.

1. Impodobiti bradul impreuna

Desi pare mai usor sa astepti ca picii sa adoarma si apoi sa scoateti la lumina decoratiunile, nimic nu poate fi mai frumos decat bucuria copiilor atunci cand aseaza globuletele pe ramuri. Daca micutii sunt destul de mari incat sa nu existe niciun pericol daca pun mana pe globuri si betetala, atunci impodobirea pomului de Craciun poate fi traditia voastra. Alegeti o zi speciala pe care sa o respectati in fiecare an fie ca este Ajunul, fie ca este ultima sambata inainte de Craciun.

2. Scrieti scrisoarea catre Mos Craciun

Este o traditie care se poate pastra si peste ani, chiar si atunci cand copiii nu vor mai crede in el. Va face parte din magia Craciunului si, in plus, va va dezvalui intotdeauna dorintele cele mai ascunse ale lor. Faceti un eveniment din aceasta activitate. Alegeti plicuri si hartie frumos colorate si asezati scrisorile pe pervaz, de unde Mosul le poate lua atunci cand copiii cuminti dorm.

3. Masa de Craciun

Nu conteaza daca este vorba de pranz sau de

micul dejun. Important este sa o petrecti in familie, cu cei dragi si cu aceleasi feluri de mancare preferate de toti. Nu uita, insa, sa adaugi in meniu ceva special care sa le aduca aminte copiilor peste ani de Craciunul copilariei: o prajitura personalizata, placinte cu ravase sau orice alta delicatesa pe care numai tu stii sa o gatesti.

4. Aprinderea luminilor de Sarbatori

Indiferent in ce oras stati, cu siguranta Craciunul aduce si o multime de luminite pe strazile voastre. Mergeti in fiecare an sa vedeti momentul in care se da startul Sarbatorilor la voi in localitate, iar daca aveti noroc si a nins, incheiati seara cu o bulgareala in parc.

5. Mergeti la colindat

Invatati un colind nou in fiecare an si mergeti impreuna cu cei mici pe la vecini si rude cu colindul. Copiii se vor bucura de aceasta traditie a familiei voastre si vor fi fericiti sa dea reprezentatii in fata bunicilor, a matusilor si unchilor, iar la final sa numere cadourile pe care le-au primit.

6. Decembrie, luna bucuriei

Nu trebuie sa simtiti atmosfera de sarbatoare numai in ajunul Craciunului. Incepeti distractia chiar de la inceputul lunii si faceti o traditie pentru fiecare week-end. In prima saptamana faceti impreuna lista de cadouri, in cea de-a doua saptamana mergeti sa cautati bradutul de Craciun, in cea de-a treia saptamana incepeti numaratoarea inversa pana la seara de Ajun si incepeti sa decorati casa, iar in ultimul week-end inainte de Craciun impodobiti bradul si scrieti felicitari familiei. Astfel, copiii vor simti atmosfera de sarbatoare mai mult timp si se vor bucura de doua ori mai mult pentru ca pot lua parte la pregatiri.

7. Prajiturele pentru Mos Craciun

Copiii vor fi incantati sa pregateasca alaturi de tine o mica gustare pentru batranul Mos. Chiar si atunci cand vor creste mari se vor bucura sa stea alaturi de tine si sa te ajute sa faceti un desert special pentru Ajun. Lasati-i sa se bucure de Sarbatoare si coaceti impreuna fursecuri sau biscuiti in forme speciale. Decorati-le cu fulgi de ciocolata alba si asezati-le langa brad, de unde Mosul obosit de drum le va lua pentru a prinde putere.

8. Povestea din seara de Ajun

In fiecare an, cititi-le copiilor o poveste de Craciun care sa le dezvaluie atmosfera magica Sarbatorilor. Fie ca alegi povestea bibilca a Nasterii lui Isus si darurile magilor, fie ca sunteti adeptii aventurilor moderne, cei mici vor fi bucurosi sa le auda inainte sa mearga la culcare.

9. O seara de filme de Craciun

Scoateti de la pastrare filmele cu Mos Craciun si faceti un maraton cinematografic la voi in sufragerie in fata unui bol cu popcorn si o cana cu ceai cald.

10. Invatati sa fiti mai buni

Craciunul este cel mai bun moment pentru a-i invata pe cei mici sa fie mai buni si mai toleranti, sa daruiasca din suflet si sa-si arate dragostea. Strangeti jucariile de care cei mici s-au plictisit deja si mergeti impreuna la un camin de copii sau la un centru de plasament unde sa faceti daruri celor care sunt singuri pe lume. Va fi cea mai buna lectie pentru copii despre ceea ce inseamna Craciunul.

Ioan Patricia-cl. XI A și Ioan Agripina- X A

Pilde ale sfinţeniei

A fost considerat sfânt de popor chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiiţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie.

Se spune că o familie săracă avea trei fete. Şi, atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o viaţă "uşoară" ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani.

Se mai povesteşte că Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor. Popularitatea sa a crescut atât de mult încât în Rusia aproape toate bisericile au colţ de rugăciune închinat Sfântului Nicolae. După o viaţă aspră, dar plină de credinţă a trecut la viaţă veşnică pe 6 decembrie 343, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei.

În Scandinavia, cu mult timp în urmă, Odin, zeul suprem, le aducea daruri copiilor, iar celor din nordul Germaniei, Zeul Thor. Acesta conducea o caleaşcă trasă de două capre, Cruncher şi Cracker. La creştinii din Ghana, Moşul vine din junglă, iar în Hawaii, cu barca. Sania trasă de reni este încărcată cu daruri pentru copiii din Danemarca, stelele dăruiesc cadouri copiilor din Polonia, iar în Ungaria, îngerii

SFÂNTUL NICOLAE, OCROTITOR AL COPIILOR ŞI APĂRĂTOR AL CREDINŢEI ORTODOXE

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia,orașul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic.

S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: "În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine". Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe.

În timpul persecuțiilor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfântului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea.

Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi.

le aduc celor mici bomboane şi nuieluşe. O cămilă tânără îl ajută pe Moş în Siria, iar la noi, copiii cuminţi primesc daruri, însă cei neascultători, nuieluşe.

Moș Crăciun nu mai are în prezent decât prea puțin de-a face cu spiritualitatea creștină. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie Sfântul Nicolae vine cu daruri. Când pe teritoriul Statelor Unite ale Americii au început să se așeze imigranții din țările germanice și nordice, imaginea Sfântului Nicolae, Sinterklaas cum îl numeau olandezii, s-a schimbat încet, transformându-l în Santa Claus.

Când ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Aceasta este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar în popor este numită Sânicoara. Oamenii se gândesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului.

LEGENDA CRĂCIUNULUI

Ca la multe alte popoare si la romani, batranii (mosii) s-au bucurat de multa stima si respect, mai ales in vechime.

Respectul fata de acestia s-a pastrat si dupa moartea lor, intr-o asemenea masura incat unii dintre ei au devenit un fel de semizei a caror amintire a ramas nestearsa in memoria colectiva. Un astfel de personaj batran si celebru este si Craciun, pastorul mitic, a carui legenda a fuzionat foarte frumos cu mitul Nasterii Domnului.

Legenda spune că, fara acordul sotului, Craciuneasa o primeste in gazda pe Fecioara Maria, oferindu-i adapost in grajd. Afland acest lucru, Craciun se infurie si ii taie mainile, insa Maica Domnului i le lipeste la loc.

Minunea il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din trunchiuri de brad in curtea lui si joaca o hora cu toate slugile lui.

Dupa joc, Crăciun imparte sfintei familii daruri pastoresti: lapte, cas, urda, smantana. De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant, care aduce de ziua Nasterii lui Iisus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi in staul noului Mesia.

Cântecele de bucurie adresate de slugile lui Crăciun s-au transformat în colinde.

SFÂNTA MUCENIŢĂ FILOFTEIA – IUBITOAREA DE DUMNEZEU ȘI DE SEMENI

În calendarul creștin-ortodox, pe 7 decembrie este sărbătorită Sfânta Muceniță Filofteia, ale cărei moaște se găsesc la Mănăstirea Curtea de Argeș. După anumite informații referitoare la viața ei, aflam ca s-a nascut pe la începutul veacului al XIII-lea în orasul Târnovo, care pe atunci era capitala "imperiului româno-bulgar", întemeiat si condus o vreme de fratii Petru și Asan, romani de neam. I s-a dat din botez numele "Filofteia", care în grecește înseamnă "iubitoarea de Dumnezeu", lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieti pământești. Se spune că și mama viitoarei sfinte era româncă de neam, din sudul Dunarii și o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins fetița Filofteia dragostea de Dumnezeu si de aproa­pele, faptele de milostenie, rugăciunile și postul și alte virtuti care trebuie să impodobeasca sufletul unui adevarat creștin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învățase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos și pentru cei aflați în suferința.

Dar dupa o vreme tatal ei s-a recăsătorit, luându-și o femeie cu o viață cu totul diferită de cea a primei sale soții. Era firesc atunci ca această femeie să n-o iubească pe Filofteia, obisnuită cu rugăciunea, cu postul si cu mila față de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga și făcea fapte de milostenie. În acelasi timp, caută sa întărâte și pe tatăl blandei copile impotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile și muncile la care o punea tatăl și mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtutile care îi împodobeau sufle­tul, mai ales de la faptele milosteniei. în inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: "Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui" (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va

spune El la dreapta Judecată: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti im­paratia cea pregătita vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ati dat să beau, străin am fost si M-ati primit, gol am fost si M-ati imbrăcat, bolnav am fost și M-ati cercetat, în temnită am fost și ati venit la Mine " (Matei 25, 34-36).

Între altele, de multe ori când ducea mâncare tatălui ei la câmp, o parte din ea o dădea unor oameni săraci. Într-una din zile, pe când avea 12 ani, acesta a urmărit-o ca să vadă ce face cu mâncarea pe care trebuia să i-o aducă la câmp. Încredințându-se că o dadea celor lipsiți, s-a infuriat atât de tare, încât a scos securea pe care o purta la brâu și a aruncat-o asupra

asupra fetei. A rănit-o grav la un picior, încât după puțină vreme și-a dat sufletul în mâna Ziditorului a toată făptura.

SFÂNTA FILOFTEIA ÎN TRADIŢIA POPULARĂ

Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, și în special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora îndepartată a Sfântului Ilie. Astfel, ea mai este numită și "aducătoarea de ploi". Istoria consemnează mai multe procesiuni cu moaștele Sfintei pe timp de secetă, iar tradiția spune că prin mijlocirea ei în fața lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.

ADEVĂRATUL MOŞ NICOLAE

Sfântul Nicolae este sfântul mai tuturora. Este sfântul naţional al Rusiei şi al Greciei şi sunt mii de

biserici care îi poartă numele - chiar mai mult de 400 numai în Marea Britanie. Este sfântul judecătorilor, al criminalilor, al camătarilor, al hoţilor, al comerciantilor, al cersetorilor, al scolarilor, al marinarilor, al brutarilor, al drumetilor, al virginelor si al copiilor săraci.

Este cunoscut ca fiind prietenul şi protectorul

celor în necaz.

Sfantul Nicolae s-a născut în Orientul Mijlociu, la aproximativ 350 de mile Nord-Vest de la Betlehem, în secolul al patrulea. A fost crescut să devina episcop la

Myra (astazi Kale), în orasul său natal, Lycia, aflată lânga coasta Turciei de astăzi.

Legenda povesteste despre dragostea lui pentru copii, despre bunătatea lui şi despre miracolele pe care le-a făptuit. Probabil cea mai binecunoscută poveste este aceea care dă ştire despre felul în care le-a ajutat pe cele trei surori, care aveau peţitori, dar nici una nu avea zestre, de vreme ce tatal lor era doar un nobil sărac.

Din cauza acestui lucru nu aveau cum să se mărite.

Episcopul Nicolae era un om timid şi nu-i plăcea să dea bani direct, deci s-a gândit la o cale prin care să le poată dărui anonim. Când cea mai mare fată era gata de măritiş, bunul episcop i-a aruncat în casă un saculeţ cu aur, noaptea. Mai apoi, când cea de-a doua fată se pregătea să se mărite, la fel şi ea a primit, în mod misterios, un saculeţ cu aur. Când a venit vremea pentru cea de-a treia fată să se mărite, tatăl, nobilul sărac, era hotarat să afle cine este acela care este aşa de generos cu fetele lui.

Ramânând treaz, l-a vazut pe episcop cum arunca pe furis un saculeţ cu aur în casa. Se spune că Sfantul Nicolae s-a urcat pe acoperis şi a aruncat cel de-al treilea sac prin coş, acesta aterizând într-o şosetă care era pusă la uscat, de aici provenind obiceiul de a pune şosete sau săculeţe de Crăciun deasupra semineului.

Surprins asupra faptului, Nicolae s-a rugat de tatăl fetelor să păstreze secretul, dar, desigur, cumva au aflat toţi de acest lucru.

De atunci, de fiecare dată când cineva primea un cadou neaşteptat, îi mulţumeau lui Nicolae. Cu şase sute de ani mai târziu, ţarul rus Vladimir a vizitat Constantinopolul şi auzind de toate aceste poveşti frumoase despre episcopul Nicolae a decis să-l proclame sfântul Rusiei.

Poveştile au ajuns chiar şi pâna în Laponia, la oamenii care călătoresc cu săniile trase de reni. Cei trei saci cu aur, pe care i-a dăruit Nicolae celor trei surori, l-au făcut ca să ajungă în atenţia comercianţilor din Italia de Nord. El era reprezentat în statui şi imagini, ţinând în mâini cei trei săculeţi cu aur, iar mai târziu, când a devenit sfântul comercianţilor, sacii au devenit mingi de aur, care îi reprezentau pe cămătari.

Aniversarea morţii lui Nicolae, 6 Decembrie, este atât de aproape de Crăciun încât, în multe țări, cele două sărbatori s-au împletit. Dar în Germania şi în Olanda, şi la fel şi la noi, cele două sărbători au rămas separate.

Chiuariu Traian - cl. XI D

O veche legendă spune că, de fapt, patru au fost magii care urmau să meargă să se închine Pruncului dumnezeiesc. Despre cel de-al patrulea se zice că şi-ar fi vândut tot ce avea şi ar fi cumpărat trei nestemate - un safir, un rubin şi o perla - pe care să le duca în dar Mântuitorului. Şi grăbindu-se el să ajungă în Babilon, unde, după cum se vorbiseră, îl aşteptau ceilalţi trei, acesta a întâlnit pe drum un om vătămat, la care nimeni nu se uita. Pe dată se hotărî să-l ducă la un doctor, căruia îi dădu safirul ca să-l îngrijească pe bolnav până la deplina însănătoşire. Numai că astfel, zăbovind prea mult pe cale, ceilalţi nu l-au mai aşteptat şi au plecat fără el. El n-a deznădăjduit, ci, ţinându-se după stea, a făcut singur drumul spre Betleem. Aici a aflat că magii Il gasisera pe Prunc si I se inchinasera deja, ca soldatii lui Irod pornisera macelul celor nou-nascuti si ca Sfanta Familie apucase calea Egiptului. Cum chiar în faţa lui un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul din braţe, pentru a-l omorî, magul nu stătu pe gânduri şi, arătându-i soldatului splendidul rubin, îl îndupleca să-l primească în schimbul vieţii pruncului. Soldatul a luat piatra, ştergând-o în grabă de acolo, iar biata femeie nu mai ştia cum să-i multumească străinului ca picat din cer.

Magul îşi puse în gând să-L caute mai departe pe Mântuitorul, cu singurul dar care-i mai rămăsese: perla. A umblat el vreme îndelungată, dar n-a aflat ce căuta, căci nu mai era steaua care să-i arate drumul. Şi iată că, după 30 de ani şi mai bine, află de la nişte călători că Iisus propovăduia în părţile Ierusalimului. Porni bucuros într-acolo, dar în seara când sosi, află că Iisus tocmai fusese răstignit pe Golgota. Magul se duse la locul cu pricina, ca măcar în clipa din urmă să se închine dinaintea Domnului înca în viaţă şi să-I dea ce mai rămăsese din darul pe care i-L pregătise cândva din toată inima. Iata însa că prin faţa lui trecură doi soldaţi romani ce târau spre temniţă o tânără evreică. Oprindu-i din drum, magul scoase repede perla şi le-o trecu pe sub ochi, zicând: "Daca îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc vouă această perlă, şi veţi fi mult mai câştigaţi". Lacomi, soldaţii luară perla şi-o eliberară pe tânăra, ale cărei mulţumiri înlăcrimate magul nu mai stătu sa le audă, căci zorea să-L prindă în viaţă pe Cel răstignit. Inima îi era grea, căci nu mai avea nimic să-I dea în dar Împăratului împăraţilor, dar năzuia măcar să-L vadă şi să I se închine. Când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept în ochii lui şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit! Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu?! - bâigui magul, mirat.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor nevoiaşi. Or, dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine şi, adevărat îţi spun, că este cel mai de preţ dintre toate. Căci cel ce-L iubeşte pe Dumnezeu, acela îşi revarsă dragostea sa asupra oamenilor; şi cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

Selectată de Ioana Păduraru— cl. a VI-a A

Cine nu caută nevoile celorlali spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi multumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

Al patrulea mag

De la sfinţi învaţă încă o povaţă!

„Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră.”

Sf. Teodor Studitul