PLAN DE SEMINAR

CATEDRA : Drept civil și drept procesual civil

DATA

DURATA 4 ore şi 40 de minute

TEMA SEMINARULUI : Acţiunea în rezoluțiune

a. Logistice : foi flipchart, carioci, laptop, proiector.

b. Didactice: dosar de studiu.

c. Bibliografie recomandata anterior pentru pregatirea seminarului:

OBIECTIVE OPERAȚIONALE:

Până la sfârşitul seminarului, va trebui ca auditorii :

1. Să deprindă aptitudini de studiu al unui dosar având ca obiect rezoluțiunea unui act juridic;

2. Să identifice problemele specifice de competență, timbraj și probațiune ce se ridică în litigii având ca obiect rezoluțiunea unui act juridic;

3. Să aplice în mod corect normele de drept substanțial incidente rezoluțiunii, din perspectiva actualului și vechiului Cod civil;

3. Să redacteze minuta și să motiveze soluția în dosarul studiat în cadrul seminarului.

1

METODE DE FORMARE: conversația, explicația, exercitiul, problematizarea, studiul de caz, prezentare powerpoint (opțional).

METODE DE EVALUARE: aprecieri verbale, feedback.

DESFĂȘURAREA SEMINARULUI (descrierea activităților/unitate de timp):

Activitate:

Durata aproximativă: 2 ore 30 min pentru redactarea minutei și a hotărârii

judecătorești, respectiv 2 ore pentru discuții cu privire la rezoluțiunea actului

juridic

Materiale folosite: dosar având ca obiect constatare rezoluțiune de drept (dosar nr.

12289/4/2009);

Descrierea activității : pornind de la dosarul supus analizei, dar şi de la textele legale

incidente, auditorii:

vor identifica normele de competenţă aplicabile (Decizia nr. 32/2008 a ICCJ, art. 18

C.pr.civ., art. 5 și art. 10 pct. 1 C.pr.civ.), taxa judiciară de timbru (art. 2 alin. 11 din

Legea nr. 146/1997) şi vor exprima păreri argumentate asupra soluţiei ce se impune a

fi pronunţată în cauză. După conturarea minutei prin dezbateri, auditorii vor întocmi în

seminar minuta și considerentele în dosarul supus analizei (în limita timpului vor primi

ca sarcină întocmirea în totalitate a considerentelor sau doar de la “Analizând...”).

Discuţii posibile:

Aplicarea în timp a dispozițiilor privitoare la rezoluțiunea contractului (art.

3 și art. 102 din Legea nr. 71/2011);

Rezoluțiunea judiciară

Condițiile rezoluțiunii/rezilierii judiciare din perspectiva actualului Cod civil

2

- caracterul însemnat al neexecutării pentru pronunțarea rezoluțiunii/caracterul

repetat al neexecutării pentru pronunțarea rezilierii (art. 1549 și art 1551, ambele

din actualul Cod civil);

- indiferența culpei pentru pronunțarea rezoluțiunii [niciun text de lege dedicat

rezoluțiunii nu prevede necesitatea culpei, iar art. 1557 C.civ. avansează soluția

rezoluțiunii pentru imposibilitatea fortuită de executare a obligației; pentru o

prezentare pe larg a problemei, a se vedea, I-F Popa, Rezoluțiunea și rezilierea

contractelor în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, 2012, pp. 133-138; pentru

opinia în sensul căreia rezoluțiunea este condiționată de culpă, a se vedea Fl. A

Baias, E. Chelaru, R. Constatinovici, I Macovei (Coordonatori), Noul Cod civil.

Comentariu pe articole, art. 1-2664, Edit. C.H. Beck, București, 2012, p. 1643)];

- punerea în întârziere nu este o veritabilă condiție de admitere a rezoluțiunii

judiciare (în situația în care anterior înregistrării acțiunii, reclamantul nu l-a pus în

întârziere pe pârât în condițiile art. 1522 din actualul Cod civil, cererea de

chemare în judecată produce ea însăși un asemenea efect; consecința faptului

că pârâtul nu a fost pus în întârziere anterior formulării cererii de chemare în

judecată este posibilitatea debitorului de a executa obligația într-un termen

rezonabil de la data comunicării cereri de chemare în judecată, așa cum prevede

art. 1522 alin. 5 din actualul Cod civil);

Caracterul prescriptibil al acțiunii în rezoluțiune: acțiunea în rezoluțiune este

una personală, prescriptibilă în termenul de 3 ani (art. 2501 din actualul Cod

civil, corelat cu art. 2517 din același act normativ);

Aplicarea rezoluțiunii judiciare în materia partajului; odată cu recunoașterea

caracterului constitutiv al partajului (art. 680 alin. 1 din actualul Cod civil), calea

desființării lui prin rezolutiune devine astfel de conceput (art. 684 alin. 1 din

actualul Cod civil);

Rolul instanței de judecată: judecătorul aprecialză asupra caracterului

însemnat al neexecutării, fiind în situația de a dispune sau nu rezoluțiunea;

Rezoluțiunea/rezilierea unilaterală (deși art. 1552 din actualul Cod civil se

referă numai la rezoluțiunea unilaterală el se aplică și rezilierii, soluție impusă de

3

o necesară corelare a art. 1552 cu art. 1549 alin. 3, ambele din actualul Cod

civil):

- condițiile rezoluțiunii unilaterale - declarația unilaterală este un simplu mod

de operare a rezoluțiunii, așa cum prevede art. 1550 alin. 1 din actualul Cod civil;

rezultă că ea poate fi exprimată numai cu respectarea condițiilor deduse din

cuprinsul art. 1549 și art.1551 din actualul Cod civil, adică pentru o neexecutare

însemnată a obligațiilor debitorului; în plus, în cazul ei, punerea în întârziere

devine o condiție de admisibilitate, cu excepția situațiilor în care debitorul este de

drept în întârziere sau părțile au stabilit că una dintre ele poate să declare

rezoluțiunea fără punerea în întârziere a celeilate (art. 1552 alin. 1 din actualul

Cod civil; pentru o prezentare pe larg a acestei probleme, a se vedea I-F Popa,

op.cit., pp. 255-261);

- efectele declarației de rezoluțiune - declarația unilaterală de rezoluțiune

produce efectele care s-ar fi produs dacă rezoluțiunea ar fi fost pronunțată de

către instanța de judecată, sub rezerva notificării ei debitorului (art. 1552 alin. 1

din actualul Cod civil corelat cu art. 1326 din actualul Cod civil); dacă declarația

de rezoluțiune este încorporată în chiar punerea în întârziere, ea își va produce

efectele de la data împlinirii termenului acordat debitorului pentru executare;

- rolul instanței de judecată: verificarea a posteriori, la solicitarea debitorului

(care tinde la desființarea declarației de rezoluțiune) sau cu ocazia judecării

cererii de repunere a părților în situația anterioară încheierii contractului (pentru

că, declarația de rezoluțiune, deși desființează contractul, nu are și aptitudinea

de a se constitui în titlu executoriu și pentru repunerea părților în situația

anterioară) a modului în care creditorul și-a exercitat dreptul de a rezoluționa

contractul;

Rezoluțiunea/rezilierea convențională (pactele comisorii):

- în acest caz, rezoluțiunea operează de drept, cu sau fără punerea în întârziere

a debitorului (art. 1553 alin. 1 și alin. 2 din actualul Cod civil), corespunzător

pactelor comisorii de gradul III si IV din vechea reglementare;

- deși rezoluțiunea operează de drept, creditorul trebuie să notifice debitorul

asupra opțiunii sale de a alege rezoluțiunea și condițiile în care operează pactul

4

comisoriu, fie cu ocazia punerii în întârziere (art. 1553 alin. 3 C.civ.), fie separat,

dacă rezoluțiunea operează fără punerea în întârziere;

- rolul instanței de judecată: se limitează să verifice a posteriori îndeplinirea

condițiilor pactului comisoriu și constată că rezoluțiunea a operat sau nu;

- trebuie făcută distincția între pactul comisoriu, ce operează fără punerea în

întârziere și declarația unilaterală de rezoluțiune, atunci când părțile au

exclus prin acordul lor necesitatea punerii în înârziere a debitorului

(rezoluțiunea în temeiul declarației unilaterale a creditorului operează numai cu

respectarea cerinței caracterului însemnat al neexecutării; în cazul pactului

comisoriu, această cerință este lipsită de semnificație; în ipoteza declarației

unilaterale de rezoluțiune, controlul instanței de judecată, chiar dacă se

realizează a posteriori, este semnificativ, în sensul că instanța este chemată să

verifice caracterul însemnat al neexecutării (de altfel, acesta este și motivul

pentru care declarația unilaterală de rezoluțiune este recomandabilă numai

creditorului care are certitudinea legalității gestului său de a desființa contractul,

riscul fiind posibilitatea de a fi obligat ulterior la plata de daune-interese pentru

eventualul prejudiciu cauzat debitorului), pe când, în cazul pactului comisoriu,

precum s-a arătat, instanța verifică doar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute

în conținutul contractual al acestuia;

Apecte derogatorii de la dreptul comun al rezoluțiunii (ex: art. 2263 din

actualul Cod civil, aplicabil în materia contractului de întreținere; art. 2264 în

materia contractului de joc sau prinsoare, în materia căruia rezoluțiunea nu este

îngăduită).

Bibliografie recomandată pentru aprofundarea temei : I-F Popa, Rezoluțiunea și

rezilierea contractelor în noul Cod civil, Ed. Universul Juridic, 2012; Fl. A Baias, E.

Chelaru, R. Constatinovici, I Macovei (Coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe

articole, art. 1-2664, Ed. C.H. Beck, București, 2012; V. Stoica, Rezoluțiunea și

rezilierea contractelor civile, Ed. All, București, 1997; L. Pop, Tratat de drept civil.

Obligațiile, vol. II, Contractul, Ed. Universul Juridic, 2009.

5

Activitatea de evaluare: feedback constructiv transmis de formator auditorilor pe tot

parcursul seminarului.

6