anul XXXI

mai - iunie 2006

Ritualul nu reprezintă doar o formă spectaculară de aducere-aminte a unor evenimente. Ritualul transportă şi transformă. Îi transportă pe participanŃi “în vremea aceea”, în care s-au petrecut evenimentele; este, pentru a zice astfel, o punte peste timp, creând o buclă între prezent şi momentul istoric al evenimentelor comemorate. Prin aceasta, ritualul îi transformă pe participanŃi în martori ai evenimentelor.

Această funcŃie complexă a ritualului este abundent evidentă în săptămâna sfintelor patimi ale Domnului, care începe cu sâmbăta lui Lazăr şi se încheie în sâmbăta mare (când serbăm coborârea Domnului în iad). O săptămână a Vechiului Testament care, paradoxal, se întinde pe opt zile (de sâmbătă până sâmbătă), tot aşa cum săptămâna luminată a Noului Testament se întinde pe opt zile (de duminică până duminică)…

În cele de faŃă, mă voi concentra

însă nu asupra acestei simbolice arhitecturi simetrice, preferând să mă refer la semnificaŃia ritualurilor dintre joia mare şi noaptea Sfintelor Paşti.

Joia Mare. Denia celor douăsprezece lecturi evanghelice introduce metodic în drama Logosului întrupat/răstignit spre mântuirea noastră. Textele, începând cu primul – care prefaŃează traseul ultimelor momente ale dramei prin revelarea seninătăŃii cu care Iisus se apropie de moarte –, reprezintă o intensă introducere în atmosfera evenimentelor. Nu mai suntem doar cei care aud istorisirea; auzind, devenim participanŃi la evenimentele petrecute astăzi chiar: Astăzi a fost spânzurat pe lemn cel ce a spânzurat pământul pe ape… Lectura textelor ne absoarbe treptat, introducându-ne între ucenici, la cina tainică şi ultima cuvântare, apoi făcându-ne martori ai trădării şi

� pag. 3

DIN JOIA MARE PÂNĂ ÎN NOAPTEA ÎNVIERII Încercare de descifrare

preot Doru Costache

HRISTOS A ÎNVIAT! Ziua învierii! Popoare, să ne luminăm! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaŃă şi de pe pământ la cer Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinŃă.

Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alŃii să ne îmbrăŃişăm. Să zicem “fraŃilor” şi celor ce ne urăsc, să iertăm totul, pentru înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morŃi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaŃă dăruindu-le.

CĂTRE MEMBRII CU DREPT DE VOT AI PAROHIEI

preot dr. Doru Costache Parohul bisericii

Potrivit hotărârii Comitetului parohial, din data de 5 mai 2006, va avea loc o şedinŃă specială a Adunării Generale a parohiei noastre. Pe ordinea de zi se vor afla două puncte: 1 Clarificarea situaŃiei proprietăŃii (teren, biserică, sală), în ideea trecerii proprietăŃii de la epitropi la parohia însăşi; 2 Înregistrarea parohiei ca instituŃie de sine-stătătoare, potrivit legislaŃiei australiene în vigoare. ŞedinŃa specială a Adunării Generale va avea loc duminică, 25 iunie, după sfânta liturghie, în sala adiacentă bisericii.

anunŃ

…precum Hristos a înviat din morŃi, prin slava Tatălui, tot astfel şi noi să umblăm întru

înnoirea vieŃii. Romani 6:4

Suntem incapabili să discernem taina morŃii care se ascunde în noi, sau poate doar refuzăm să o privim, să o scrutăm. Cu asta începe neputinŃa noastră. Orice înviere, ca înnoire a noastră spre asemănarea cu Dumnezeu, trece prin moarte şi conştientizarea ei: adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă (Ioan 12,24). Starea unui suflet Ńintuit în

moarte de patimi e cu mult mai terifiantă decât a trupului care, viu fiind, se mumifică îmbătrânind. Regresia trupului din care muşcă moartea poate fi şi o formă de smerire. Dar ce mai poŃi recunoaşte din

acest om când, odată cu puterile trupeşti, îl părăsesc strălucirile raŃiunii? Când din acest om ca o zdreanŃă din care a pierit orice frumuseŃe, nu mai poate răsări omul spiritual, omul cel tainic al inimii (1 Petru 3,4)...

Episodul întâlnirii cu Iisus cel Înviat în ziua întâi a săptămânii (Ioan 20,1) ne vorbeşte despre o umanitate modificată interior prin coabitarea cu Domnul. Maria nu venise la mormânt dis-de-dimineaŃă (Ioan 20,1) doar pentru conformitatea cu un obicei; ucenicii Ioan şi Petru deşi încă nu ştiau Scriptura (Ioan 20,9), alergau împreună (Ioan 20,4), aflând că: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde l-au pus (Ioan 20, 2). DezmeticiŃi, toŃi Îl căutau. Fiecare în felul lui (Ioan 20, 5-10). Plânsul Mariei este unul al deplinei

căutări a lui Dumnezeu... au luat pe

Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus (Ioan 20,13). Este înaintarea sufletului omenesc

în dimensiunea unei noi Iubiri deschise de chiar Învierea Lui. Altfel, ce sens să dăm întoarcerii

Mariei: Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! adică, ÎnvăŃătorule (Ioan 20,16). Cu siguranŃă nu este vorba despre o

întoarcere fizică, Maria stătea cu faŃa spre Iisus după cum ne descrie versetul 14: ea s-a întors cu faŃa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus (Ioan 20,14). Ce legătură ar exista în această

alăturare: omul vechi, trecător – omul nou, iubitor de Dumnezeu? Tocmai aceasta: întoarcerea, întoarcerea cu toată fiinŃa către Domnul. Dacă omul ar conştientiza şi s-ar

angaja în această Iubire cu maximă sârguinŃă, fie şi cu trupul putred de boală, ar întâmpina moartea creştineşte, aşteptând în cugetare limpezită şi cu suflet însetat întâlnirea cu Domnul său. Hristos a Înviat pentru ca noi să ne

reîntoarcem în cer, noi cei care, încă departe fiind, suntem văzuŃi de Tatăl (Luca 15,20).

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

pag. 2

MOARTE ŞI ÎNVIERE

Alina Victoria Paraschiv

Sărbătoarea Învierii Domnului constituie un prilej de bucurie, de meditaŃie, de reîntâlnire, an de an, cu cel ce ne-a dat viaŃă tuturor la începutul Timpului. Mesajul pe care-l transmitem cu ocazia sărbătorilor pascale este acela că Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, a coborât printre noi, spre iertarea păcatelor noastre. În freamătul nopŃii, în biserici

credincioşii parcă aşteaptă să se întâmple ceva inedit. Preotul, ieşind din altar cu unica lumină aprinsă, adresează chemarea: VeniŃi de luaŃi lumină! Pe rând, se aprind toate lumânările, într-o strălucire tainică. Acesta este mesajul: „Cere şi Ńi se va da”. În acel moment nu mai există lumina proprie – totul devine lumina

colectivă ce a pornit de la o singură sursă. Toate lumânările ard la fel, ca un simbol al luminii necreate… Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!”. Şi a fost lumină. Văzând că lumina este bună, Dumnezeu a despărŃit-o de întuneric. În fiecare dintre noi există o

amprentă divină, dar depinde de noi să ştim să o aprindem şi să mergem cu ea în întâmpinarea Luminii. Cu fiecare ticăit al ceasului, cu

fiecare respiraŃie, cu fiecare bătaie a inimii, se aude un murmur: VeniŃi de luaŃi lumină!

Învierea Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este cea mai importantă sărbătoare a creştinătăŃii. Aceasta nu reprezintă doar comemorarea unui fapt istoric. Este o sărbătoare spirituală. Timpul fiind un produs al spiritului, întreaga evoluŃie a lumii, din punct de vedere spiritual, se desfăşoară pe durata unui an de zile. În spaŃiul creştin ortodox, anul spiritual începe la 1 septembrie, sărbătorile de-a lungul anului reprezentând jaloanele pe care trebuie să le atingem în drumul spre mântuire. La patruzeci de zile de la Învierea

Domnului, sărbătorim înălŃarea la cer cu trupul a Mântuitorului Iisus Hristos. Într-o lume care se afundă tot mai mult în întunericul păcatelor şi al deznădejdii, ÎnălŃarea la cer este un simbol pentru o continuă strădanie de a ne urca spre cer cu mintea, spre cele dumnezeieşti.

EmoŃie pascală M.ConstanŃa

pag. 3

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

laşităŃii acestora. Punctul culminant e întrupat de prezentarea Hristosului răstignit în mijlocul bisericii, Domnul slavei, batjocorit de făptura sa – poate şi de către noi, pentru că şi noi suntem printre cei care-l trădează, îl acuză, îl jignesc şi îl scuipă… Slujind, ne ridicăm însă dintre ei, suindu-ne cu Domnul slavei pe cruce…

Vinerea Mare. Denia prohodului ne-a găsit răstigniŃi împreună cu Hristos. Paradoxal, suntem din nou martori şi participanŃi. Pe de o parte, suntem martori ai agoniei Domnului, ai morŃii şi îngropării lui. Mai mult, ca martori credincioşi, îi slujim cu pietate înmormântarea, căci aceasta e semnificaŃia prohodului: În mormânt ViaŃa, pus ai fost, Hristoase... Îl conducem la groapă, căci aceasta înseamnă ocolirea bisericii. Pe de altă parte, suntem participanŃi, slujind propria noastră prohodire împreună cu Hristos, călătorindu-ne împreună cu el spre mormânt, pentru ca în cele din urmă să ne îngropăm împreună cu el, căci aceasta înseamnă trecerea noastră pe sub sfântul epitaf (simbol al mormântului). Mormântul rămâne mai departe mărturia întregii drame şi a deznodământului ei neaşteptat: sfântul epitaf (pânza pe care este zugrăvit chipul coborârii Domnului de pe cruce) va fi acum aşezat peste sfânta masă (altarul), unde va sta, ca martor al învierii, până în ajunul slăvitei înălŃări a Domnului.

Noaptea Pascală. După sâmbăta coborârii Domnului la iad, acolo unde ne-a găsit şi pe noi (de aceea nu mâncăm, de vreme ce morŃii nu mănâncă), robiŃi de moartea păcatului, ne regăsim împreună în biserica întunecată. Nu suntem încă popor al lui Dumnezeu, popor al bucuriei şi al luminii (cf. 1 Petru 2:9); suntem încă stăpâniŃi de prinŃul întunericului, de întunericul “acestei lumi”. Biserica ne e acum mormântul. E peştera în care a fost îngropat Domnul, şi noi cu el. În întunericul mormântului nu există

nici un orizont, nici o speranŃă. Suntem tăcuŃi, disperaŃi, înfricoşaŃi. Deodată, lumina izbucneşte şi se răspândeşte cu viteză de la Domnul slavei, Lumina care luminează în întuneric, către noi. Noi suntem acum înviaŃi de el, împreună cu el… Cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaŃă dăruindu-le… Suntem martori şi participanŃi, beneficiari ai învierii. Nu soldaŃii sunt primii care l-au văzut, nici femeile mironosiŃe; noi suntem primii martori ai învierii lui, căci am înviat împreună cu el… Evanghelia citită la liturghie descifrează această taină: Hristos este lumina ce luminează biruitor în întuneric (cf. Ioan 1:5), făcându-i fii ai lui Dumnezeu pe cei care cred în el (cf. Ioan 1:12-13).

Istorisirea despre drama şi biruinŃa lui Hristos, Domnul slavei, a devenit acum un pretext pentru explorarea traseului nostru spiritual. Nu ne putem înnoi fără a fi murit mai întâi. Trebuie să murim faŃă de vechile noastre obiceiuri, faŃă de mintea noastră coruptă de întunericul ignoranŃei.

Începe săptămâna pascală, mai lungă decât toate celelalte, anunŃând ziua neînserată a ÎmpărăŃiei ce va să fie. A ÎmpărăŃiei care şi-a manifestat deja zorii în noaptea de Paşti şi în Hristosul preaslăvit al ÎnălŃării, spre a se împărtăşi Bisericii şi lumii prin revărsarea Duhului Sfânt, în ziua Cincizecimii…

Din Joia... pag. 1

…dacă aŃi înviat împreună cu Hristos, pe cele de sus

căutaŃi-le, acolo unde este Hristos şezând de-a

dreapta lui Dumnezeu; la cele de sus cugetaŃi, nu la cele de pe pământ; căci

voi aŃi murit, iar viaŃa voastră este ascunsă în Dumnezeu împreună cu

Hristos.

Coloseni 3:4

Sufletul satului Lucian Blaga

Copilo, pune-Ńi mâinile pe

genunchii mei. Eu cred că veşnicia

s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, şi inima-Ńi zvâcneşte mai rar,

ca şi cum nu Ńi-ar bate în piept,

ci adânc în pământ undeva. Aici se vindecă setea de

mântuire şi dacă Ńi-ai sângerat

picioarele te aşezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.

Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,

ca un miros sfios de iarbă tăiată,

ca o cădere de fum din streşini de paie,

ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Eu nu strivesc corola de

minuni a lumii Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola

de minuni a lumii şi nu ucid

cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi,

pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja

nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric,

dar eu, eu cu lumina mea

sporesc a lumii taină – şi-ntocmai cum cu razele

ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare

măreşte şi mai tare taina nopŃii,

aşa îmbogăŃesc şi eu întunecata zare

cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînŃeles

se schimbă-n neînŃelesuri şi mai mari sub ochii mei –

căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi

morminte.

Când razele soarelui alunecă uşor spre miracolul vestului, în case se aprinde lumina pentru cină. Zgomotele încetează şi văzduhul este mai liniştit, pregătit pentru odihnă. La ora aceea, familii şi prieteni se adună în jurul mesei, îşi împart hrana şi îşi deapănă bucuriile şi necazurile petrecute în cursul zilei. Vremurile în care trăim au cam schimbat acest obicei, într-o oarecare măsură… După ce Dumnezeu a creat

lumea şi toate erau într-o armonie desăvârşită, omului i s-a dat minunatul dar al liberei voinŃe. Adică posibilitatea de a alege între bine şi rău. Omul a ales răul. Nimeni nu ar trebui să uite că nu se poate juca cu un Dumnezeu Omnipotent şi Omniprezent, în faŃa căruia totul este gol şi descoperit. Pentru fiinŃa umană, a crea înseamnă a descoperi un lucru creat dinainte de Dumnezeu şi lăsat undeva în suspensie, în aşteptare. ,,Ale Tale dintru ale Tale, łie-Ńi aducem de toate şi pentru toate”…

Lucrurile au o singura sursă şi o singură finalitate. ÎnŃeleptul trebuie să fie plin de

iubire, de dăruire si spirit de sacrificiu. Toate acestea, în lipsa orgoliului personal. Se poate observa cum viaŃa,

la nivelul realităŃii noastre, e determinată de principiul luptei contrariilor. În problemele şi frământările

vieŃii, de multe ori Ńi se pare că pentru tine e mai greu şi mai dificil decât pentru alŃii din jurul tău. Unii o duc mai uşor. Primesc ajutor în diferite feluri, de la părinŃi sau alte persoane apropiate, care sunt capabile să le ofere ceea ce le este necesar. Tu însă trebuie să te zbaŃi singur, cu toate problemele tale. De multe ori, ai vrea să fii în locul lor. Între multe aprecieri pe care ni le

facem unii altora este şi aceea de ,,om calculat” – adică omul care se încadrează între nişte limite ale normalităŃii. Există însă mulŃi alŃii, care îşi fac caracterizări personale, gen: ,,eu niciodată n-am făcut decât ceea ce a fost permis. Conduc maşina şi n-am fost sancŃionat niciodată”, sau: ,,N-am fost citat în nici un proces”. Şi

aprecierile pot continua: ,,Dumnezeu nu poate fi nedrept cu mine, să nu ajung în rai”. Cât de adevărate sunt aceste

afirmaŃii? Chiar niciodată n-ai avut stări de mânie, de ură, sau porniri necontrolate? Cei ce cred că prin efortul lor propriu au reuşit să aibă o viaŃă plăcuta lui Dumnezeu, se înşeală. Dumnezeu este sfânt, drept şi

adevărat, şi are ceva special pentru noi, ceva care este dincolo de limitele stabilite pe criterii omeneşti. Omul este cununa întregii

creaŃii. Purtăm în inimile noastre o fărâmă din lumina de la început. Dacă vom recunoaşte că în viaŃa noastră este încă haos, atunci să preluăm responsabilitatea schimbării acesteia. Aceasta Ńine de abilitatea noastră de a face ceea ce trebuie făcut. Mereu aşteptăm ceva. De multe

ori asociem bucuria cu aşteptarea. E toamnă. E bine să ne gândim

şi s-o trăim ca pe o primăvară. De ce nu? Simt vântul cald împrăştiind noiane de prejudecăŃi; simt adierea frunzelor ce roiesc în jurul meu, atingând uşor pământul.

REFLECłII M. ConstanŃa

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

pag. 4

Evanghelia mironosiŃelor Alina Victoria Paraschiv Am văzut două versiuni ale

icoanei Femeile mironosiŃe sau MironosiŃele la mormânt. Într-una dintre ele, îngerul din prim plan este plasat aproape în centrul icoanei, obturând jumătate din perspectiva asupra mormântului, respectiv giulgiului. Tocmai acest mic detaliu mi-a deschis mai bine ochii. Privită din afară, din afara

credinŃei, privirea colbuită este întâmpinată mai întâi de prezenŃa îngerului, amintindu-ne parcă de heruvimii care păzesc drumul către

pomul vieŃii (Facere 3,24). Cel care se apropie cu necredinŃă de Taina ÎmpărăŃiei, să ia însă aminte că haina îl vădeşte: nu poate privi, nu poate vedea – nici ca îngerul, nici ca femeile mironosiŃe… Cu ce botez au fost botezate

aceste femei!!! Dar de fapt este începutul

botezului fiecăruia, deschiderea ochilor asupra vieŃii celei noi. Oare nu suntem chemaŃi şi noi să

recunoaştem ViaŃa care n-a putut fi Ńintuită în mormânt? MironosiŃele au venit cu miresme

să ungă un trup mort, dar s-au întors către trupul mort al lumii cu miresmele fără de asemănare ale Evangheliei. Noi unde ne aflăm? Suntem lângă mironosiŃe?

pag. 5

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

Omul pascal Alina Victoria Paraschiv

Se aude veşnicia

în susurul gândului? Focul cel Viu al dragostei arde în piept neîncetat?

BlândeŃea se cufundă ca într-o cristelniŃă în gest,

în faptă? Auzul încordat aude şoapta

Cuvântului? Privirea caută

în găoacea lucrurilor? Hristos a Înviat! Iar omul

învie în Hristos!

Easter / Pascha = Paşti, Paşte

● the word Pascha is of He-brew origin, meaning pas-sage, overcoming. The term refers to the passing of Christ from death to life ● cuvântul Paşti este de origine evreiască, însemnând trecere, depăşire. Termenul se referă la trecerea lui Hristos din moarte la viaŃă

Christ is risen! Indeed he is risen! = Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

● the paschal salute is util-ised between the night of the Holy Pascha and the feast of the ascension of the Lord ● salutul pascal este folosit între noaptea Sfintelor Paşti şi sărbătoarea înălŃării Domnului

resurrection = înviere ● the term signifies the vic-tory over death. Resurrec-tion however means more than coming back to life – it is a whole new way of living ● termenul semnifică victoria asupra morŃii. Învierea înseamnă totuşi mai mult decât revenirea la

viaŃă – este un mod de viaŃă complet nou

Christ is risen from the death, trampling down death by death, and upon those in the tombs be-stowing life = Hristos a înviat din morŃi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaŃă dăruindu-le

● the paschal hymn, chanted during this period of forty days, proclaims the victory of Christ over death; also the fact that by this victory the promise of the resurrection is ad-dressed to us all ● imnul pascal, cântat în această perioadă de patruzeci de zile, proclamă victoria lui Hristos asupra morŃii; de asemenea faptul că, prin această victorie, promisiunea învierii ne este adresată tuturor

ascension = înălŃare

● the complete sanctifica-tion and glorification of Christ’s body ● completa sfinŃire şi slăvire a trupului lui Hristos

7 May / mai 2006

English-Romanian Vocabulary of the Paschal period

Vocabular englez-român al perioadei pascale

Revd / Preot Doru Costache

Aşteptare Anca Maria Ştefănescu

O să se aştearnă uitarea, cum se aşază vara praf auriu pe o pereche de

cizme uzate şi liniştea peste bazar la

lăsatul serii.

O să se aştearnă uitarea şi atunci o să fim iar

bătrâni, cum bătrâni sunt doar nou-

născuŃii în prima lor zi de lumină, la

primul lor strigăt, când îşi privesc prima oară

moartea în ochi şi-ntr-o clipă ştiu tot

despre viaŃa lor neîncepută.

O să se aştearnă uitarea

peste noi.

pag. 6

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

- ŞTIU CĂ ŞTII CĂ ŞTIUCA-I PEŞTE, DAR MAI ŞTIU CĂ ŞTIUCA-I ŞTIUCĂ

- NEA NAE, N-AI NAI ? - N-AM NAI NAIVULE ! - IAR N-AI NAI ? - IARNA AM NAI, DAR DE DAU NAIU, VARA IAR N-AM NAI !

- NENE GAL, VREAU REGAL UN PAPAGAL DIN SENEGAL

- CE-AI NICU CU CEAINICU

Departe de mine de a Ńine lecŃii de gramatică sau de naŃionalism românesc iluştrilor cititori ai acestei pagini. Consider totuşi că este de datoria noastră de a ne perfecŃiona mereu scrierea şi vorbirea frumoasei noastre limbi româneşti. Să nu o uităm, chiar dacă nu mai avem nevoie de dânsa ca mijloc de comunicare cotidiană în aşa zisa “transhumanŃă” la antipozi. Dacă alte popoare venetice pe tarâmul australian ar fi avut aceeaşi ideologie pe care o adoptă diferite persoane din comunitatea noastră, îmbătate de snobism, atunci în casele emigranŃilor nu s-ar mai fi vorbit nici engleza, nici greaca, nici italiana şi nici alte o sută şi mai bine de limbi pe care le vorbesc diferitele grupări etnice stabilite aici. S-ar fi vorbit poate, una din cele 17 limbi aborigene, precum paakantyi, sau ngiyampaa, sau wembawmba... şi poate n-ar fi fost rău de loc! Dar dacă aşa a fost să fie, ca limba engleză să prevaleze şi să devină limba oficială a Australiei, trebuie să facem eforturi să o posedăm cât mai bine pentru că ne ajută să supravieŃuim zi de zi. Avem însă o datorie sfântă! Să nu uităm nici dulcea limba a parinŃilor noştri! De ce? Pentru că altfel ne pierdem identitatea! De aceea trebuie să păstrăm mereu în minte versurile bătrânului bard, George Sion, referitoare la „Limba noastră” : “Românaşul o iubeşte ca sufletul său / VorbiŃi, scrieŃi româneşte, pentru Dumnezeu!”

POEZII PENTRU CEI MICI

Rică nu ştia să zică: „râu, răŃuşcă, rămurică” Dar de când băiatu-nvaŃă Poezia despre raŃă Rică a-nvăŃat să zică

„râu, răŃuşcă, rămurică” !

RUGĂCIUNILE COPIILOR PENTRU PĂRINłI

Doamne Ńine-i fericiŃi Pe părinŃii mei iubiŃi Îi apără şi-i păzeşte Şi de rele îi fereşte

Dă-le, Doamne, sănătate, ViaŃă lungă pământească Şi-mpărăŃie cerescă!

Amin!

***** Doamne, cât este de bine Când e mama lângă mine Doamne, cât este de rău Când nu văd pe tatăl meu Tata, mama, mă iubesc Şi pe mine mă-ngrijesc łine-i, Doamne-Îndurate, La mulŃi ani cu sănătate. Fă-le parte de mult bine, Să aibă grijă de mine!

Amin!

RUGĂCIUNE PENTRU MAMA

Pentru mine mama este Zâna bună din poveste.

Doamne, dă-mi să o iubesc Şi să pot să-i mulŃumesc. Dăruieşte-i bunătate,

Zâmbet, cântec, sănătate Şi mai dă-i multă răbdare, Să mă-nveŃe să cresc mare.

Şi fă ca mamica mea Să semene cu a Ta.

Amin!

de prof. Mirela Şova

PALINDROMURI DE PAŞTE

RA, IEPURAŞUL, UŞA RUPE IAR...

ANI, A GĂSIT ISA GĂINA ?

3

OUĂLE DE PAŞTI

La români, obiceiul pregătirii ouălor de Paşti cunoaşte particularităŃi care conferă tradiŃiei semnificaŃii deosebite, integrând-o deseori universului atât de fascinant al artei populare. Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Răstignirea şi învierea reprezintă reînvierea naturii primăvara şi reluarea ciclurilor vieŃii. Oul, purtător el însuşi de viaŃă, devine un simbol al regenerării, al purificarii şi al veşniciei. Legenda spune că atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, acestea atingându-l s-au transformat în ouă roşii. O altă tradiŃie afirmă că Sf. Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, i-a adus ouă, care s-au însângerat sub cruce. Altă legendă afirmă că după ce Iisus a fost răstignit, cărturarii saducei şi rabinii farisei au făcut un ospăŃ de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: „Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Nici nu şi-a terminat acela spusele şi ouăle s-au făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi. În tradiŃia populară românească, ouăle de Paşti sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele şi sunt benefice în diferite situaŃii.

(Prelucrare după Ioan I. Lacustă)

Anul 2006 a fost declarat în România Anul Carol I. Ne putem întreba, pe bună dreptate, de ce nu a fost aşa şi în urmă cu 10 ani, în 1996. Răspunsul nu-l pot da decât cei care conduceau atunci Ńara… Dacă urmărim viaŃa

regelui Carol I, vom constata că toate pornirile sale, toate acŃiunile sale, îşi au originea în tradiŃie. Spiritul său l-a determinat să fie regele aşteptat de atâtea generaŃii de români. Carol I s-a născut la 7

aprilie 1839 şi era al doilea fiu al prinŃului Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen şi al soŃiei sale, prinŃesa Iosefina. Cu puŃine întreruperi,

regele Carol I a avut o carieră de ofiŃer la Berlin, în perioada 1857-1866. În primăvara acestui

ultim an, 1866, la Bucureşti situaŃia politică era tulbure. La 11 februarie, domnul Alexandru Ioan Cuza a abdicat. IniŃial, oamenii politici români au oferit tronul României prinŃului belgian Filip de Flandra. Acesta refuzând, Ion C. Brătianu s-a deplasat la Düsseldorf şi a reuşit, la 31 martie 1866, să-l convingă pe tânărul prinŃ Carol să accepte domnia Principatelor Unite. Ca într-o epopee, Carol

a traversat incognito Austria, cu care Prusia se afla atunci în război, şi a ajuns la Severin. La 10 mai 1866, a devenit domnitorul României. În

1869, s-a căsătorit cu Elisabeta de Wied, din această căsătorie rezultând un singur copil, o fetiŃă, Mărioara, decedată de scarlatină în 1874. Anul 1877 a probat

marile calităŃi militare ale prinŃului Carol. După ce, la 10 mai 1877, fusese proclamată independenŃa României, Carol I, în calitate de comandant al armatelor româno-ruse pe frontul de la Plevna, a înfrânt armata otomană condusă de Osman Paşa. Această victorie a contribuit la recunoaşterea independenŃei de stat a României de către Marile Puteri la Berlin, în 1878. Trei ani mai târziu, la

10 mai 1881, Carol I devenea primul rege al României, iar în 1883 era inaugurat Castelul Peleş de la Sinaia, construit cu banii personali ai regelui, nu din bugetul Ńării. Revenind la anul 1881,

trebuie precizat că acum s-a hotărât ca moştenitorul Coroanei României să fie prinŃul Ferdinand, nepotul de frate al regelui Carol I. Anii următori au condus

România pe drumul marilor modernizări, de unde şi cunoscutele sintagme „Belgia Orientului”, referitor la Ńară, şi „Micul Paris”, vis-a-vis de capitala Bucureşti. Carol I a murit, după 48

de ani de domnie, în 1914,

la 27 septembrie, fiind înmormântat la Mânăstirea Curtea de Argeş, pe care o refăcuse la sfârşitul secolului al XIX-lea. 10 mai are deci o

semnificaŃie aparte pentru domnia regelui Carol I, dar şi pentru istoria României. 10 mai 1866 înseamnă începutul dinastiei de Hohenzollern- Sigmaringen în România, dar şi începutul monarhiei constituŃionale. 10 mai 1877 reprezintă, deşi astăzi părerile sunt împărŃie, proclamarea independenŃei României şi implicit deschiderea drumului către existenŃa statală modernă a Ńării. 10 mai 1881 mai înseamnă şi ridicarea României la rang de regat, cu tot ceea ce reprezenta aceasta pentru prestigiul internaŃional al Ńării. Iată deci o dată cu profunde semnificaŃii în istoria naŃională, dar, în acelaşi timp, o dată a cărei importanŃă a fost pusă în umbră tocmai din cauza relaŃiei evidente între destinul monarhiei şi cel al statului român. Chiar dacă, astăzi,

monarhia ca formă de organizare a statului, nu se mai regăseşte printre realităŃile lumii româneşti, credem că rolul jucat de regele Carol I şi de urmaşii săi în istoria naŃională trebuie evidenŃiat cum se cuvine, iar semnificaŃia datelor istorice stabilită în mod corespunzător, dincolo de partizanatul politic.

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

pag. 7

NEVOIA DE ADEVĂR ŞI NORMALITATE Prof. Mircea Costache

Carol I de Hohenzollern

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

pag. 8

Există la noi o rupere de vatră, acută, îndeosebi prin migraŃia elitelor (şi aici nu înŃeleg numai elita intelectuală a României), ci migraŃia celor mai tari spirite şi muncitori într-o lume străină, din care puŃini se vor mai întoarce înapoi acasă. Aici este secretul întregului scenariu al românului planetar, care se ştie dezrădăcinat, dar aparŃine unei naŃiuni, ce originar se defineşte ca loc de naştere iniŃial în arcul Carpatic. Dar tăria noastră, de poporeni şi vlahi - căci aceştia suntem în cele din urmă, noi, valahii - se va defini, în contextul actual şi cel viitor, nu numai prin limbă, ce cu siguranŃă s-ar putea pierde, în una-două generaŃii, ci prin conştienta apartenenŃă la o credinŃă. Singura noastră şansă de supravieŃuire, nu numai, lingvistică este ortodoxismul românesc, care va trebui să lege, cu adevărat, aşa cum şi mozaismul a legat (şi leagă) la vremea sa. Poate că, în timp, efortul,

datorită unei infuzii sănătoase de mentalitate practică, pragmatică, a valahului ce a mai văzut şi altceva decât dulcele stil şi pitoreasca democraŃie de tip dâmboviŃean, va face în aşa fel ca românii să conştientizeze apartenenŃa comună - şi cum sângele apă nu se face, nici credinŃa lor nu se va dărâma. Avem însă în faŃa noastră un

proces evolutiv de proporŃii, firav în naşterea sa, dar care are bune şanse să se materializeze în viitor. Un „Departament al românilor de pretutindeni” este o idee bună; din păcate, în accepŃia „planetarilor”, este mai mult decât o gogoaşă fiindcă nu funcŃionează, pentru noi, cei din afară, îndeajuns de solid şi nu are o mentalitate de învingător. Încă suntem prea moi, prea înceŃi, prea naivi, prea obişnuiŃi să plecăm capul în faŃa unor naŃiuni mai mici decât noi, mai slabe decât noi, în rândul cărora am pompat, de milenii, sânge valah, şi care naŃiuni azi ne ignoră şi dispreŃuiesc pe faŃă.

Nimic mai distructiv decât să constaŃi în jurul tău că în masa bulgărească, sârbească, ungurească, ucrainiană sau rusească curge sânge românesc, de români asimilaŃi unii prin forŃă, alŃii prin delăsare, alŃii prin deznădejde. Iar dacă am porni de la alte

criterii, anume demografice, românii sunt o naŃiune ce în momentul actual se autodistruge. O emigraŃie de talie, aşa cum o avem noi, au mai avut-o poate doar irlandezii, acum 150 de ani, dar aceia mureau de foame pe insula lor verde. Noi nu murim de foame, noi suntem frustraŃi la noi acasă. Aceasta este cauza migraŃiei noastre: ruperea de valorile noastre tradiŃionale şi ruperea de ideea că trebuie să avem încredere în forŃele noastre. Am ajuns să nu mai credem în noi! Am ajuns să ne deznaŃionalizăm de bună-voie, între străini, să ne germanizăm, să ne americanizăm, să fim buni spanioli, italieni, israelieni, la a doua generaŃie. Nu există un Ńel comun, fiecare poartă cu el ideea de căpătuire materială. Este o situaŃie dramatică! Personal, cunosc mame românce care vorbesc cu copii lor, între patru ochi, limba germană în loc de limba noastră! Este strigător la cer de ce atâta slăbiciune, linguşire, doar ca să placem străinilor? Şi dacă le-am plăcea, ceea ce este doar o iluzie, tot străini şi români de mâna a doua am rămâne! De aceea a apărut şi ideea „Ligii

românilor în Germania” pe care m-am hotărât să o prezidez. Din păcate şi aici avem de-a face cu aceeaşi mentalitate, în lipsa credinŃei şi a încrederii noastre in noi. PuŃini dintre noi, românii din Germania, afirmă cu voce tare că sunt români! Unii au luat numele bunicii, alŃii al soŃiei sau soŃului, să se creadă că sunt „nemŃi”! O ruşine, căci sângele apă nu se face! În fine, din punctul meu de vedere, noi ca rasă, ne auto-distrugem în mai puŃin de 6-7

generaŃii, adică 200 de ani. Odată cu natalitatea noastră mică (cu 1,3 copii la o familie, în loc de 2,1 cât ar ar trebui sa fie ca populaŃia să rămână constantă), apoi cu emigraŃie masivă, din pricina factorului economic şi a incompetenŃei politicienilor români de a pune la punct o economie funcŃională de rang, singurul argument care ar fi valabil şi viabil în ochii Europei unite. Apoi, faptul că încă nu am reuşit să ne adunăm energiile şi să punem piciorul în prag, atât pentru românii din Serbia, ce mureau prin Kosovo, încă cu 10 ani în urmă, pentru o cauză sârbească cu care nu aveau de-a face, deoarece acolo românii şi vlahii sunt înca entităŃi deosebite pentru sârbi. Apoi cu bucovinenii, cu moldovenii noştri, cu românii asimilaŃi în Bulgaria, cu cei maghiarizaŃi cu forŃa de secole în Ungaria, dar şi în Ardeal. Am uitat să fim mândri, am uitat

să spunem că suntem români. Noi ne ruşinăm de noi şi de vatra noastră! Nu este bine, nu este normal, nu este atitudinea unui popor care aspiră la bunăstare şi linişte socială. Ne-am uitat bătrânii, ne-am uitat copii! O tragedie - dar care se mai poate opri şi schimba în bine. Am incredere - la fel cum sper -, deşi mă simt de multe ori singur luptător, însoŃit de o ceată de conaŃionali invidioşi ce îmi poartă sâmbetele, fiindcă nu sunt exact aşa, cum ar fi dorit ei să fiu! Nu ajunge să fim descendenŃi din

Roma şi Decebal, mai trebuie să admitem că şi ceea ce facem acum, în Ńară şi în străinătate, nu ne ajută exemplar într-o acută cursă pe plan mondial unde valorile adevărate şi creştineşti contează, nu originile, nu Roma, nu Burebista, ci economia prosperă, sistemele sociale echilibrate, conştiinŃa valorii în sine, credinŃa într-un Dumnezeu al tuturor românilor. Aici ar trebui pus accentul pe viitor, altfel vom "pieri" şi noi... şi "cei de acasă".

Lucian Hetco, 4 Aprilie 2006

„Românul planetar”, o carte care te pune pe gânduri... şi care ar trebui citită de mulŃi români din diasporă...

Am primit de la dl. Lucian Hetco (foto), directorul revistei electronice în limba română „AGERO” din Stuttgart, Germania, câteva puncte de vedere în avant-premiera cărŃii sale Românul planetar, în curs de apariŃie la editura Carpathia Press din Bucureşti. Volumul cuprinde mai multe eseuri despre viitorul poporului român în epoca globalizării. Autorul publică astfel a treia sa carte, după Oglindă de suflet şi Dreptul la culpă. ApariŃia lucrării va fi anunŃată în curând în revista „AGERO” la adresa: http://www.agero-stuttgart.de

George Roca

16 aprilie – ai nostri ca brazii –

pag. 9

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

▌09.04: după sfânta liturghie, a avut loc a treia cateheză liturgică ▌15.04: Sâmbăta lui Lazăr. După liturghie a avut loc o masă comună ▌16.04: Intrarea Domnului în Ierusalim. După liturghie a avut loc o masă comună. Au fost serbate ziua de naştere a Dnei. Ileana Păunescu şi ziua onomastică a Dnei. Lily Strungaru ▌21.04: la denia prohodului, s-au alăturat credincioşilor noştri părintele Petru Ilie Petre şi un grup de enoriaşi de la parohia ortodoxă română Bunavestire ▌22.04: o parte dintre membrii Comitetului parohial au participat la o acŃiune de curăŃire a bisericii, sălii adiacente şi curŃii ▌23.04: Sfintele Paşti. După sfânta liturghie, credincioşii au participat la o masă comună. La prânz, familia preotului paroh şi familia Zetea s-au deplasat la filiala Sfântul Andrei din Newcastle, pentru slujba numită ‘a doua înviere’ ▌28.04: preotul paroh şi o parte din credincioşi au participat la liturghia inter-ortodoxă prezidată de ÎPS Arhiepiscop Stylianos, primatul Bisericii Ortodoxe Greceşti din Australia, şi organizată sub auspiciile SCCOCA (Standing Conference of the Canonical

Orthodox Churches in Australia). Slujba a avut loc la biserica greacă Sfânta Euphemia, din Bankstown, soborul fiind alcătuit din: PS Episcop Milutin, al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Australia, PS Episcop Seraphim al Apolloniadelor, şi un grup de preoŃi greci, ruşi şi sârbi. Liturghia a fost urmată de o masă festivă, oferită de comunitatea greacă a Sfintei Euphemia. După amiază, un grup de membri ai Comitetului parohial şi credincioşi au participat la o operaŃiune de curăŃare a bisericii, sălii şi curŃii. La încheierea acŃiunii, s-au bucurat de masa comună organizată de D-nele. Otilia Costache, Elvira Lăutaru, Maria Tiron şi Denisa Tita ▌05.05: după vecernie, a avut loc şedinŃa Comitetului parohial. Au fost discutate aspecte legate de

utilizarea fondurilor primite de la guvernul NSW, în vederea continuării procesului de modernizare a sălii şi a curŃii. De asemenea aspecte legate de

necesitatea convocării unei întruniri speciale a Adunării generale a parohiei, în vederea soluŃionării chestiunii proprietăŃii bisericii şi a înregistrării parohiei potrivit legislaŃiei australiene în vigoare. ŞedinŃa specială a Adunării generale a fost fixată pentru 25 iunie a.c. ▌07.05: după sfânta liturghie, a avut loc şcoala de duminică. Cursurile au fost susŃinute de preotul paroh (în limba română) şi de D-nele. Marika Kalafatis şi Vicki Petrakis (în limba engleză) ▌14.04: după sfânta liturghie, a avut loc a patra cateheză liturgică ▌16.05: au avut loc lucrările pentru instalarea celui de-al doilea aparat de aer condiŃionat în sala adiacentă bisericii. AchiziŃionarea aparatului şi lucrarea au fost plătite din grantul

guvernamental obŃinut de parohie anul trecut ▌18.05: preotul paroh a participat la o întâlnire de lucru cu Revd John Henderson, Secretar general al NCCA (National Council of Churches in Australia), şi Revd Dr Raymond Williamson, Secretar general al NSW EC (New South Wales Ecumenical Council)

▌21.05: după sfânta liturghie, a avut loc un picnic dedicat sărbătorii sfinŃilor împăraŃi Constantin şi Elena

CRONICA EVENIMENTELOR

(de la Text Pad şi Word, ajungând la avansatele programe de aşezare în pagină (Publisher, Quark şi altele). După această etapă, vom avea nevoie de o imprimantă, dar nu una obişnuită, ci una virtuală. Şi aceasta se cumpără, dar sub formă de soft sau o putem găsi gratuit (open source) pe internet (mai jos sunt câteva adrese utile). Această imprimantă virtuală se instalează ca orice soft, fără prea multă bătaie de cap; odată având instalată această imprimantă, se va trimite documentul deja existent la „tipărit” (aşa cum se face în cazul unei imprimante obişnuite), dar alegând imprimanta noastră virtuală. Tocmai aici ar începe bătaia de cap (dar o las în grija celor care doresc să-şi creeze singuri o astfel de carte), căci ne putem alege o mulŃime de particularităŃi pentru noul document creat (dacă nu vrem să utilizăm funcŃia default):

utilizarea unei parole la deschidere, formatul paginii sau alegerea modului de tipărire – color sau alb negru. Odată imprimat documentul, îl putem face public prin intermediul internetului, aşa cum se întâmplă cu revista ViaŃa Parohială (www.geocities.com/viataparohiala05). Resurse gratuite: http://www.pdfonline.com, http://www.primopdf.com, http://www.pdf995.com, http://www.pdfpdf.com , http://sector7g.wurzel6.de /pdfcreator/index_en.htm, http://www.cutepdf.com

Spor la treabă!

pag. 10

ViaŃa parohială | mai - iunie 2006 |

Raftul cu ebook Ion Nedelcu, FranŃa

Cum să facem o

eBook? Îmi amintesc că am discutat cândva, ceva mai tehnic, despre ce este o eBook (carte electronică), dar niciodată n-am precizat nimic despre cum se „tipăreşte” o astfel de carte digitală. Trebuie să fac însă o precizare înainte de a

schiŃa modul de tipărire al unei eBook, şi anume că vom vorbi doar despre cărŃile electronice în format pdf (Portable Document Format – dezvoltat de compania Adobe System), pentru că este cel mai la îndemână oricui şi cel mai utilizat format. Pentru a crea o eBook vom avea nevoie în primul rând de documentul ce urmează a fi tipărit. Acesta poate fi scris în orice editor de text

64 Linthorn Ave, Croydon Park, NSW 2133.

phone: (02) 9642 02 60 www.geocities.com/sfmaria_sydney

redacŃia: pr. dr. Doru Costache

concepŃie grafică & tehnoredactare:

Ion Nedelcu (FranŃa)

Pentru slava lui Dumnezeu

▪ A fost achiziŃionat, pentru uz social şi educaŃional (mese comune, şcoala de duminică), un televizor, amplasat în sala adiacentă bisericii. Aparatul a fost cumpărat prin donaŃiile următorilor: Dl. George Costea, $ 50; Dl. Ioan DiŃu, $ 50; Dl. Dr. Emil Eracovici, $ 50; Dra. Dr. Monique Florescu, $ 45; Dna. Tasica şi Dl. Julius Florescu $ 50; Dl. Octav Laurian Hrincu, $ 50; Dna. Denisa Tita, $ 50. ▪ Pentru aceleaşi scopuri, a fost achiziŃionat

un aparat DVD-VCR, prin donaŃiile următorilor: Pr. Dr. Doru Costache, $ 50; Prof. Dr. LaurenŃiu Păunescu, $ 50; Dl. Mihai Zetea, $ 50. ▪ Dna Parthena Matişan a donat parohiei

biblioteca personală a soŃului său, Dl Ioan Matişan ▪ O familie care a dorit să-şi păstreze

anonimatul a donat materialul pentru noile acoperăminte ale sfintei mese şi perdeaua sfântului altar. Lucrarea a fost realizată de Dna. Vasiliki (Coca) Schweiger

▪ Doamna Alexandrina Păunescu a donat, pentru realizarea revistei parohiale şi a sitului nostru, suma de AUD 100. La aceasta s-au adăugat AUD 100, dintr-o donaŃie anonimă. Banii au fost transmişi, ca dar de sfintele sărbători, tehnoredactorului revistei (şi webmaster al sitului parohiei) ▪ Dnii. Laurian Hrincu şi Sergiu RomanŃan

au donat şi montat două noi lămpi pentru iluminarea curŃii bisericii ▪ Familia Doru şi Bibiana Bunescu a

împodobit biserica, în Duminica Floriilor, cu două superbe aranjamente florale ▪ Familia Stavru şi Angela Kalafatis a donat

prescuri şi vin pentru sfinŃirea pâinii numită paşti (care s-a împărŃit credincioşilor în noaptea Învierii Domnului). De asemenea, două noi perdele pentru sala adiacentă bisericii ▪ Familia Lucian şi Denisa Tita a oferit un

nou set de flori ornamentale, pentru decorarea pascală a bisericii, precum şi cele necesare pentru mesele comune (farfurii, pahare, sucuri, apă plată) ▪ Familia Mihai şi Maria Costache a donat

bisericii 4 litri de ulei de măsline şi fitiluri

pentru candele ▪ Familia Bonifacius şi Maria Tiron a donat

hârtie pentru copiator ▪ Dl Valentine Loumbos a donat AUD 100,

sumă ce a fost folosită pentru împodobirea Sfintei Cruci în Joia Mare (denia celor 12 evanghelii) ▪ Dna. Dumitra Popescu (Tanti Mica) a

aprovizionat sfântul altar cu prescuri pentru sfânta împărtăşanie

Adevăruri M. ConstanŃa

Un om cu adevărat bun este

cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost.

DispreŃul este neputinŃa de a preŃui.

DeprindeŃi-vă a-i preŃui pe oameni după faptele pe care le fac, nu după cele pe care

ar putea să le facă.

Descântec pentru adonis Anca Maria Ştefănescu

Nu-Ńi fie teamă pentru mine, adonis.

Sunt doar un călător singuratic. Ştiu să privesc noaptea demonii în ochi

Şi vântul să-l alung peste ape.

Nu încerca drumul să-mi cuprinzi, adonis. E-un drum pentru fiare şi îngeri. Primele, le descânt şi le-adorm.

Ultimii, îi ascult şi mă dor.

Nu încerca sufletul să-mi atingi, adonis. Lumină-i atât cât şi umbră.

Şi încă nu ştiu de la capăt de drum Înger sau fiară va s-ajungă.