24. TRĂSĂTURI ALE LIBERALISMULUI BURGHEZ ÎN FRANŢA (1815-1848)→ istoria liberalismului francez a sec. 19 este jalonată de crize şi revoluţii: liberalii sunt

în opoziţie în vremea domniilor lui Ludovic XVIII şi Carol X. Ei vor ajunge la putere, odată cu Monarhia din Iulie şi vor fi din nou trimişi în opoziţie, începând cu 1848. După al doilea Imperiu, perioadă de opoziţie nuanţată, instaurarea Republicii marchează un aparent triumf al unui liberalism care va fi de durată şi care este, poate permanent, în căutarea unei ideologii care să nu sacrifice libertatea.

A. LIBERALISMUL DE OPOZIŢIE1. MARCA IMPERIALĂ – în timpul Imperiului, şi cu un minimum de exagerare, în timpul

Consulatului, liberalismul francez şi-a dobândit principalele caracteristic de care nu s-a îndepărtat niciodată în totalitate liberalismul francez a rămas marcat de o imagine napoleoniană.

→ între 1804-1815, marii burghezi s-au instalat pe lângă marea putere, având în final o atitudine remarcabilă de a profita de pe urma acesteia pentru a-şi asuma nişte privilegii. Cartea lui Emmanuel Beau de Lomenie, Responsabilităţile dinastiei burgheze, vorbeşte despre aceste mari familii liberale că au ocupat un loc de frunte în timpul monarhiei din Iulie, iar ocupaţiile lor se învârteau în jurul băncilor, industriei şi Academiei.

2. SPIRITUL DE LA COPPET. Frontiera dintre putere şi opoziţie nu a fost întotdeauna foarte uşor de stabilit. Principalii opozanţi ai Imperiului, Benjamin Constant şi doamna de Stael, au început să adere la Consulat. Cercul de la Coppet a avut total alte idei liberale faţă de marile dinastii burgheze: acesta susţinea un liberalism al emigrărilor, cosmopolit, mai puţin îndreptat spre a face avere şi mai mult pentru studierea literaturii. Cercul lui Coppet se opune lui Napoleon deoarece vedea în el un despot rău intenţionat, reprezentantul imperialismului francez. Filosofia de la Coppet este cea a sec. 18 şi urmează visul unei societăţi europene, societate pe care Revoluţia Franceză şi Imperiul le-au împins spre trecut şi uitare.

3. LUPTELE PENTRU RESTAURAŢIE→ liberalismul din timpul Restauraţiei s-a născut din amestecul câtorva ideologii

cosmopolite cu o societate de burghezi parveniţi. Ideologiile oferă doctrina şi justificările morale, în timp ce burghezii par să acţioneaze împotriva acesteia.

→ liberalismul Restauraţiei prezintă diverse caracteristici: 1. gustul pentru violenţă şi societăţi secrete – atacurile vehemente la care participă, oarecum ca lideri, Beranger şi Paul-Louis Courier, care devin mai populari decât ideologi precum Benjamin Constant. Aceste atacuri vizau pe: rege, curtea şi nobleţea (Couriei: „Curtea este un loc foarte jos, mult prea jos de nivelul naţiunii”), papă (Beranger, în lucrarea Papa musulman afirmă că „Papa a fost prins de corsari, a devenit musulman, are un harem”), preoţi şi iezuiţi (Beranger îi vede ca fiind „oamenii negri”). Anticlericalismul este una dintre caracteristicile predominante ale opoziţiei liberale. Ca urmare, se poate vedea că acest tip de liberalism este unul critic, negativ. În timpul lui Courier, acesta prinde formele unei întreprinderi de ponegrire aproape universală. 2. legenda napoleoniană – în căutarea unui ideal şi al poeziei, liberalismul de opoziţie se plasează sub semnul Imperiului apare legenda napoleoniană, care se manifestă nu numai în Franţa, ci şi în Italia, Germania sau Imperiul Habsburgic etc. În ceea ce priveşte imaginea, poezia, povestirile populare, această legendă napoleoniană influenţează profund masele populare. În această privinţă, Beranger a jucat un rol destul de interesant: după ce în mod prudent s-a sustras de la înrolare în timpul Imperiului, a început să manifeste pentru Napoleon un entuziasm viu, cât şi retrospectiv şi să contribuie în mod evident la răspândirea imaginii unui Napoleon care luptă pentru libertate şi egalitate, un Napoleon uzat de popor.

→ Nici Courier, nici Constant nu s-au sacrificat pentru legendă, dar ea a apărut sub diferite forme la: Las Cases (în Memorialul din Sf. Elena îl prezintă pe Napoleon ca un liberal), Stendhal (se interesează mai puţin de Napoleon, cât de Bonaparte), Balzac (vede în Napoleon un puternic organizator şi un om cu voinţa de fier)

1

1

3. idealul de confuzie – idealul principalilor scriitori de literatură este eminamente burghez şi încearcă să-l plaseze sub protecţia sau garanţia populară: Courier, un proprietar morocănos, dificil şi elenist distins, se prezintă în faţa cititorilor ca un „simplu podgorean” sau ca un „tunar călare”, în timp ce Beranger nu a ezitat să spună: „Poporul este muza mea”. 4. liberalismul doctrinar şi liberalismul independent. Cel mai celebru reprezentant al acestui curent este Royer Colard (1763-1845) care prezintă om teorie de mijloc menită să împace atât pe adepţii regimului de dinainte cât şi pe partizanii democraţiei. Pentru el, Constituţia este ultimul cuvânt de înţelepciune, punctul fix care termină epoca revoluţionară. De asemenea, în viziunea sa, Parlamentul nu reprezintă naţiunea, ci interesele cetăţenilor, iar votul trebuie să fie rezervat proprietarilor şi celor capabili, care sunt interesaţi doar de propriile lor idealuri.

→ ca urmare, a acestor principale 3 caracteristici se poate spune despre ideologia liberalismul de opoziţie că este una confuză: este o confuzie între burghezie şi cealaltă latură a poporului, între Revoluţie şi Imperiu, între libertăţi şi libertate, între politică şi bunele sentimente. Aşadar, între burghezie şi proletariat se realizează un acord precar care nu întârzie să se destrame după Revoluţia de la 1830.

B. LIBERALISMUL LA PUTERE→ regimul regilor burghezi marchează triumful liberalismului. Miniştrii cei mai de seamă ai

regimului sunt Dupont de l’Eure, Laffitte, Guizot, Thiers. Datorită activităţii acestora, clasa de mijloc devine singura categorie socială care direcţionează societatea franceză. Cu toate acestea, liberalismul burgheziei aflate la putere este plin de contradicţii:

în cadrul politicii interne, liberalii refuză ridicarea censului electoral, acordând doar o diminuare a acestora dacă în timpul Restauraţiei votau aprox. 80 000 de francezi, în timpul Monarhiei din Iulie votează aprox. 200 000. de asemenea, tot liberalii au fost cei care au negat libertatea presei, în apr. 1834. în cadrul politicii externe, liberalii sunt, în general, pacifişti, dar cu toate acestea nu renunţă la cultul lui Napoleon. De exemplu, şovinismul acestora se manifestă violent în timpul crizei din 1840. în cadrul politicii religioase, liberalii burghezi continuă linia anticlericală. Aceasta, însă, nu-i împiedică să considere Biserica Catolică o putere necesară menită să asigure ordinea. în cadrul politicii comerciale, liberalii burghezi se declară adepţii principiului lassez faire lassez passer. Pe de altă parte, ei preconizează o amplă politică protecţionistă pentru a apăra economia franceză de concurenţa străină şi pentru a obţine preţurile convenabile. în politica socială, liberalii consideră că nici Statul, nici patronii nu au datoria de a ameliora situaţia muncitorilor aceştia sunt unicii responsabili pentru mizeria lor. Aceasta în condiţiile în care ei considerau că liberalismul ar trebui să asigure bunăstarea tuturor.

→ cea mai importantă ideologie a Monarhiei din Iulie a fost orleanismul, care are la bază un principiu care în Anglia, de exemplu, funcţionează de mai bine de un secol, „regele domneşte, dar nu guvernează”. Epoca Monarhiei din Iulie este epoca de glorie a lui Casimir Perier, Jacques Laffitte, Adolphe Thiers, François Guizot şi Albert, duce de Broglie.

→ după o lungă perioadă de opoziţie, orleaniştii au ajuns, odată cu evenimentele din iul. 1830, la putere, fiind patronaţi chiar de regele Louis Philippe. Nu după mult timp însă marele bloc începe să se despartă în:

Partidul Conservator al Rezistenţei (Perier, Guizot) care luptă pentru consolidarea dinastiei şi limitarea drepturilor cetăţeneşti Partidul Liberal al Mişcării (Laffitte) care era avocatul extinderii drepturilor cetăţeneşti şi propovăduirea liberalismului în exterior

2

2