0_1_Introducere-54-slides

Introducere

Microeconomia este ramură a ştiinţei economice

(ştiinţa alocării optimale a resurselor), care studiază mijloacele de satisfacere a nevoilor crescătoare ale oamenilor în condiţiile limitării (a rarităţii) resurselor şi pe deasupra comportamentele individuale ale consumatorului, ale producătorului şi câteodată ale statului şi care analizează modul în care preţurile se stabilesc pe diferite pieţe (piaţa bunurilor şi serviciilor, a muncii, monetară, a titlurilor, etc).

Introducere

• Microeconomia este ştiinţa care se ocupă cu studiul aprofundat (microscopic) al agenţilor economici individuali, iar piaţa serviciilor şi produselor este cadrul pe care microeconomia îl dezbate cu predilecţie.

• Ea studiază mecanismele şi legile care guvernează consumul şi producţia, modul de alocare a resurselor, modalităţile de combinare a factorilor de producţie cât şi posibilităţile de optimizare ale acestor combinaţii.

Introducere

Analiza comportamentului agenţilor economici (vânzători, cumpărători) se face prin intermediul preţurilor, de aceea microeconomia mai este denumită şi teoria preţurilor.

Scopul principal al microeconomiei este acela de a asigura o fundamentare ştiinţifică procesului decizional desfăşurat la nivel microeconomic.

Introducere

• Macroeconomia, care este o altă ramură a ştiinţei economice, se interesează însă de aspectul global, agregat al problemelor economice cum ar fi producţia globală, consumul total, numărul de şomeri, etc.

• În principiu, agregarea înseamnă suma cantităţilor individuale, dar trecerea de la microeconomie la macroeconomie, nu este atât de simplă. Multe raţionamente sunt adevarate pentru individ, dar false pentru societate

MACROECONOMIA...

MICROECONOMIA...

Introducere

• A. Smith, D. Ricardo, au furnizat câteva din raţionamentele microeconomice actuale. Baza teoriei microeconomice s-a născut odată cu « revoluţia marginalistă » a anilor 1850-1880.

• Începând cu acestă perioadă, cercetările se orientează cu putere într-o direcţie nouă aceea de a găsi soluţii la probleme cum ar fi :

• cum să maximizezi profitul la o întreprindere; • cum să măsori satisfacţia unui consumator, a

unei gospodării şi cum să o maximizezi; • cum să efectuezi alegeri raţionale, etc;

Introducere

• Părinţii fondatori ai curentului marginalist sau neoclasic şi deci ai microeconomiei, sunt ]n număr de trei şi sunt de naţionalităţi diferite. Ei au abordat subiecte vecine, fără însă a se cunoaşte. Aceştia sunt:

• - francezul Leon Walras (1834-1910) care a dat naştere Şcolii de la Lausanne şi teoriei echilibrului general. Succesorul sau a fost celebrul Vilfredo Pareto;

• - britanicul Stanley Jevons (1835-1882), profesor în Australia, după ce a studiat la Londra;

• - austriacul Karl Menger (1840-1921) care a dat naştere Şcolii de la Viena şi teoriei subiective a valorii.

Introducere Deşi nu a facut parte din trio-ul iniţial, Alfred Marshall (1842-

1924), fondatorul Şcolii de la Cambridge, este considerat ca unul din principalii întemeietori ai şcolii neoclasice împreună cu succesorul său Sir Arthur Pigou (1877-1959).

• Marshall, considera că este foarte delicat raţionamentul în termenii echilibrului general şi prefera o analiză în termenii echilibrului parţial. Instrumentele de analiză puse la punct de Marshall sunt folosite şi astăzi.

• Una din caracteristicile raţionamentului său este utilizarea faimosului «ceteris paribus», ceea ce se poate exprima astfel : “Care este influenţa unei variaţii a variabilei A asupra variabilei B, ştiind că celelalte variabile care ar putea influenţa eventual variabila B sunt considerate ca fiind fixate”. Engl: « all things being equal », Fr: « toutes choses egales par ailleurs »

Introducere

• Expresia latină „ceteris paribus” si utilizarea ei în comentariul economic este cu multe secole mai veche decât disciplina economiei. Prima utilizare înregistrată într-un context economic a fost în „De Officiis” scris de Cicero în 44 B.C. (103 – 43 I.C.) care a scris că: modalitatea normală de a da ajutor este - daca cetera sunt paria – este sa-i dai celui care are cea mai mare nevoie de el si nu aceluia de la care ne aşteptăm să ne fie de folos. In secolului 13, călugărul franciscan Petrus Olivi (1248 – 1298) a spus că bunurile care necesită mai multă muncă sau un risc mai mare pentru a le produce – ceteris paribus – implică un preţ mai mare.

Introducere • In era modernă a gândirii economice, prima utilizare a

termenului este atribuită lui Sir William Petty. Petty a scris că dacă un om poate aduce la Londra o uncie de argint din Peru, în acelaşi timp în care ar putea produce cereale, atunci unul este preţul natural al celuilalt. Acum , pentru că se poate ajunge mai usor la minele de argint decât trebuia să muncească un om înainte, cerealele vor fi la fel de ieftine, cam 10 silingi pentru un bushel (36,3 l) echivalent a 1 siling înainte, ceterris paribus.

• Astazi, conceptul de ceteris paribus este atat de inradacinat in gandirea economica, incat este adesea folosit fara o formularea explicită, mai mult pentru întristarea celor care învaţă (predau) economia introductivă.

Introducere

Din 1920, Frederich August von Hayek (1899-1992) preia şefia unui curent neomarginalist, ale cărui caracteristici principale sunt:

• dezvoltarea calculului economic • apologia liberalismului. În 1974 a luat premiul Nobel pentru economie

împreună cu Gunnar Myrdal pentru cercetările de pionerat asupra teoriei monedei și pentru analiza lor profundă asupra interdependenţei fenomenelor economice, sociale și instituţionale.

•

Introducere

Concepte utilizate în microeconomie

1.“Bunurile ” şi “agenţii economici” constituie două concepte de prim ordin în microeconomie. Pâinea, energia electrică, ţiţeiul, maşinile reprezintă bunuri, fiecare având unităţi de măsură specifice. Serviciile, de la transport şi până la servicii medicale reprezintă de asemenea bunuri pentru că satisfac necesităţi umane. Există, însă, bunuri cu impact pozitiv («good goods»), cum sunt cele enumerate mai sus, dar şi bunuri cu impact negativ («bad goods») ca de exemplu tutunul, drogurile, etc.

Introducere Munca este un bun de o importanţă particulară pentru că

reprezintă un element esenţial în orice producţie. Activitatea economică a indivizilor este

- una profesională deoarece ea se situează cel mai adesea în cadrul întreprinderii şi are ca obiect producţia,

- dar şi particulară, deoarece ea are loc în interiorul gospodăriilor şi implică consumul de bunuri pentru satisfacerea celor mai diverse nevoi.

În felul acesta putem vorbi de «agenţi producători» care transformă anumite bunuri în alte bunuri şi care sunt denumiţi întreprinderi, firme şi «agenţi consumatori», şi care utilizează pentru nevoile proprii anumite bunuri realizate de către «agenţii producători»

Introducere

2. Raritatea

Pentru economişti, raritatea bunurilor este legată de dificultatea de a produce, în comparaţie cu nevoile consumatorilor, care sunt nelimitate. În teoria neoclasică raritatea se exprimă sub forma restricţiilor (de exemplu restricţia cu privire la venitul consumatorului) ceea ce implică necesitatea alegerii şi constituie baza mecanismului de formare a preţurilor. Raritatea nu înseamnă penurie.

Introducere

3. Alegerea şi costul de oportunitate Orice decizie implică renunţarea la o altă

alternativă de utilizare a unei resurse. Acest cost de renunţare este numit “cost de oportunitate” şi reprezintă valoarea alternativei la care s-a renunţat în favoarea celei alese.

Exemplu: • - dacă un student decide să facă un an

suplimentar de studiu, el renunţă să intre în viaţa activă şi se privează de un venit pe care l-ar fi avut dacă ar fi muncit.

Introducere 4. Frontiera posibilităţilor de producţie „Frontiera posibilităţilor de producţie” reprezintă mulţimea

combinaţiile maximale care din punct de vedere economic pot fi produse, utilizând toate resursele disponibile.

Problema revine la o alegere între diferite puncte ce sunt situate pe frontiera posibilităţilor de producţie. Această alegere se face prin jocuri de piaţă ce au ca scop să scoată în evidenţă preferinţele consumatorului. O astfel de alegere poate fi rezultatul libertatii de decizie a statului (cand este vorba de a determina ponderea bunurilor necomerciale – infrastructura de transport, educatie, etc in economie)

Introducere

Principii şi legităţi economice

Principiile economice fundamentale care stau la baza activităţii producătorilor şi consumatorilor sunt:

• Principiul raţionalităţii;

• Principiul eficienţei;

• Principiul optimalităţii;

• Principiul echilibrului.

Introducere

1.Principiul raţionalităţii stipulează că producătorul sau consumatorul nu acţionează în mod constant împotriva propriului interes (imposibilitatea acceptării alternativelor ce duc la pierderi).

2. Principiul eficienţei este cel pe baza căruia se afirmă că scopul oricărui producător sau consumator este cel conform căruia măsura satisfacţiei obţinute ca urmare a acceptării unui sacrificiu trebuie să depăşească măsura sacrificiului făcut (mărimea rezultatelor devansează mărimea efortului implicat).

Introducere 3. Principiul optimalităţii. Producătorii şi

consumatorii acţionează astfel încât să-şi maximizeze avantajele obţinute cu un efort dat, sau să-şi minimizeze efortul depus pentru obţinerea unui efect dat (alegerea alternativei care corespunde cel mai bine din punct de vedere al scopului urmărit).

4. Principiul echilibrului presupune ca preţul la care are loc efectiv tranzacţia să fie rezultatul unei ajustări continue până în punctul în care cererea devine egală cu oferta.

Introducere

Legi economice fundamentale 1. Legea limitării resurselor Într-o economie nu pot fi produse

cantităţi nelimitate de bunuri şi servicii . Aceasta decurge din caracterul eminamente limitat, finit al resurselor de care dispune societatea.

În raport cu dorinţele nelimitate de consum de bunuri şi servicii ale oamenilor, pământul şi resursele naturale ale acestuia, potenţialul uman, volumul cunoştinţelor şi capitalul sunt finite, astfel încât oferta de bunuri şi servicii dintr-o economie este limitatată.

În condiţiile limitării resurselor, satisfacerea unor anumite necesităţi presupune acceptarea unui anumit sacrificiu legat de nesatisfacea unor alte necesităţi, în aceste condiţii neputându-se satisface nici toate necesităţile şi nici fiecare din ele la modul deplin, la maximum.

Introducere

• Limitarea resurselor ridică în faţa producătorilor şi consumatorilor care acţionează în domeniul economic problema alocării eficiente a resurselor, problema alegerii unei alternative dintr-o mulţime de alternative posibile.

• În aceste condiţii, consumatorul trebuie să-şi aleagă acel program de consum care se încadrează în restricţiile impuse de propriul buget, iar producătorul trebuie să aleagă acel program de fabricaţie posibil a fi realizat cu resursele materiale, umane şi băneşti de care acesta dispune.

• Legea limitării resurselor este cea care justifică şi face necesară problema alegerii

Introducere

2. Legea randamentelor descrescătoare

• Cunoscută şi sub numele de lege a diminuării outputului, legea randamentelor descrescătoare afirmă că sporirea succesivă a cantităţii utilizate dintr-o anumită resursă, în condiţiile în care cantităţile utilizate din celelalte resurse rămân constante, determină creşteri din ce în ce mai mici ale outputului.

Introducere

Unităţi

de input

Unităţi de

output total

Creştere output

corespunzătoare

unei unităţi

suplimentare de

input

0 0 -

1 3000 3000

2 4000 1000

3 4500 500

4 4750 250

5 4875 125

Introducere

Ilustrarea grafică a legii randamentelor descrescătoare

Tendinţa de declin a creşterilor outputului, ca urmare a creşterii progresive a inputului, este ilustrată prin intermediul concavităţii curbei.

După cum se poate observa cu uşurinţă din acest grafic, la creşteri succesive ale input-ului, creşteri măsurate de-a lungul abscisei, corespund creşteri ale output-ului, măsurate de-a lungul ordonatei, însă aceste creşteri sunt din ce în ce mai mici.

0

1000

2000

3000

4000

5000

0 1 2 3 4 5 Input

Outp

ut

Introducere

În teoria microeconomică legea randamentelor descrescătoare este evidenţiată prin proprietatea de concavitate a funcţiilor de producţie, a funcţiilor de utilitate sau a altor funcţii utilizate în analiza microeconomică.

O analiză mai atentă evidenţiază o subtilă şi strânsă legătură între conţinutul legii limitării resurselor şi conţinutul legii randamentelor descrescătoare.

În condiţiile existenţei şi acţiunii legii limitării resurselor, creşterea succesivă a cantităţii consumate dintr-o resursă echivalează cu apropierea treptată de “limita inferioară” a acesteia, de ultima unitate din acea resursă, cu o sistematică tendinţă către epuizarea resursei. Ca rezultat al acestui proces, procurarea a câte unei unităţi succesive din această resursă este, pe de o parte, din ce în ce mai costisitoare, iar, pe de altă parte, utilizarea respectivei unităţi este din ce în ce mai puţin avantajoasă din punct de vedere tehnologic.

Introducere

Prima lege a cerererii

În condiţii normale, se poate presupune că mărimea cantităţii cerute dintr-un anumit bun este în raport de legătură inversă cu preţul acelui bun.

Astfel, cu cât este mai mare preţul unui anumit bun, cu atât va fi mai redusă cantitatea cerută din acel bun. Această legătură inversă între preţul unui bun şi cantitatea cerută pe piaţă din acest bun este cunoscută sub numele de prima lege a cererii.

Prin cerere înţelegem cererea efectivă, cererea care are acoperire în venituri, adică cererea pentru care există putere de cumpărare.

Introducere

A doua lege a cererii

Elasticitatea cererii în raport cu preţul tinde să fie mai mare pe

termen lung decât pe termen scurt. Aceasta înseamnă că variaţia indusă de modificarea preţului asupra cererii are o anumită dimensiune în perioada imediat următoare modificării de preţ şi o altă dimensiune, mai mare, după trecerea unei perioade mai mari de timp de la această modificare.

Din cauza imperfecţiunilor pieţii, informaţiile privind modificările de preţuri ajung cu o anumită întârziere la potenţialii cumpărători, astfel încât reacţiile acestora la modificările de preţuri se manifestă decalat în timp faţă de momentul modificării preţurilor.

Introducere

Postulatele mecanismului pieţii Accesul fiecărui individ la bunuri este limitat cel puţin pentru un anumit

bun; cu alte cuvinte, resursele fiecărui individ sunt limitate;

• fiecare individ doreşte mai mult decât un singur bun; în consecinţă, dat fiind caracterul limitat al accesului la bunuri, apare necesitatea alegerii, discriminării şi competiţiei;

• fiecare individ este dispus să cedeze, să renunţe la o cantitate dintr-un anumit bun pentru a primi mai mult dintr-un alt bun; cantitatea cea mai mică pe care o persoană o pretinde dintr-un anumit bun, cu scopul de a se motiva pentru cedarea unei unităţi dintr-un bun propriu reprezintă utilitatea marginală a propriului bun; pentru celălalt partener de schimb, utilitatea marginală este reprezentată de cantitatea cea mai mare din propriul bun pe care aceasta este dispusă să o accepte în schimbul unei unităţi din bunul partenerului.

Introducere

• cu cât un individ deţine mai mult dintr-un bun, cu atât utilitatea marginală a bunului respectiv este mai mică;

În 1843 psihologul german Gossen arăta ca suplimentul de utilitate furnizat prin cantităţi crescătoare dintr/un bun se va diminua până a deveni nul în punctul de saturaţie.

• indivizii diferă între ei din punct de vedere al gusturilor şi preferinţelor;

• indivizii sunt raţionali şi au iniţiativă; prin intermediul producţiei şi schimbului ei încearcă să-şi maximizeze avantajele;

• indivizii nu dispun de cunoştiinţe complete şi certe cu privire la evoluţiile viitoare; efectele unei anumite decizii luate de către aceştia, avantajoase sau dezavantajoase, pot fi cel mult anticipate probabilistic.

• În conformitate cu aceste postulate participarea indivizilor la schimb are loc nu din cauza faptului că fiecare dispune de un surplus de bunuri, ci pentru că propriile evaluări marginale pentru bunurile pe care le schimbă sunt diferite.

Introducere

Tipurile de competiţie pe piaţa produselor și serviciilor

• Competiţia perfectă este caracterizată prin atomicitatea producătorilor şi consumatorilor unui anumit produs. În această situaţie preţul este impus de piaţă (fixat în urma raportului cerere şi ofertă) şi din acest motiv rezultă uşurinţa cu care poate pătrunde pe piaţă o firmă în cazul în care costul obţinerii unei unităţi de produs este sub preţul pieţei.

• Exemple în acest sens îl constituie: bursa de valori, pieţele ţăraneşti.

Introducere • Competiţia imperfectă este caracterizată de faptul că atât producătorii

cât şi consumatorii pot exercita în mod individual presiuni asupra preţului. Avem astfel:

– Piaţa cu concurenţă de monopol Acest tip de piaţă este caracterizat faptul că un singur producător desface pe piaţă un anumit produs pentru care nu există substituienţi rezultând în mod normal că el fixează preţul de vânzare cu excepţia cazului când este fixat de stat.

• Un exemplu, în acest sens, îl constituie monopolul legal deţinut de Banca Naţională a României.

• Piaţa cu concurenţă de oligopol. Această piaţă implică un număr redus de producători ai unui produs, fiecare având o pondere însemnată în desfacerea produsului, în timp ce cererea îşi păstrează caracterul de atomicitate, de unde rezultă posibilitatea producătorilor de a controla preţul.

Introducere

• echilibrul este de tip Cournot în cadrul pieţei cu competiţie imperfectă dacă fiecare producător urmăreşte maximizarea profitului său, fără a coopera cu ceilalţi

• Dacă există însă un “leader” pe piaţa produsului, iar ceilalţi producători îşi orientează politica în funcţie de cea a “leaderului” se vorbeşte de un comportament non-cooperativ de tip Stackelberg, iar dacă producătorii tind a menţine fixat un anumit preţ pe piaţa unui produs vorbim de un comportament non-cooperativ de tip Bertrand.

• În schimb, dacă există o colaborare între producători cu scopul de a maximiza profitul total de pe piaţă, spunem că există un comportament cooperativ de tip cartel.

CEREREA ŞI OFERTA. ECHILIBRUL

MICROECONOMIC

1. Conceptul de cerere.

2. Condiţiile cererii

3. Conceptul de ofertă.

4. Mâna invizibilă. Preţul de echilibru


• Comportamentul consumatorului se reflectă de fapt pe piaţa bunurilor şi serviciilor sub forma cererii.

• Cererea reprezintă cantitatea dintr-un bun economic pe care cumpărătorii sunt capabili şi dispuşi s-o achiziţioneze la un moment dat sau într-o anumită perioadă, la diferite niveluri ale preţului, ceteris paribus. Cererea reprezintă astfel o relaţie între preţul unui bun economic şi cantitatea solicitată din acel bun, ceteris paribus (ceteris paribus –considerând toţi ceilalţi factori nemodificaţi).


• Putem vorbi de o cerere individuală (relaţia ce se creează între cantitatea dintr-un bun economic pe care un consumator este dispus să-l achiziţioneze într-o anumită perioadă şi la un anumit preţ), dar şi de o cerere a pieţei (suma cererilor individuale pentru un anumit bun economic).

• Cererea este prin urmare o relaţie între două variabile specifice: preţul (variabila independentă) şi cantitatea cerută (variabila dependentă). Această relaţie este negativă – se presupune că oamenii doresc să cumpere mai mult dintr-un bun atunci când preţul acestuia scade.

q q1 q2 q3 q4

p1

p2

p3

p4

D

q p

q p

p


• Legea generală a cererii reflectă relaţia invers proporţională între cantitatea cerută dintr-un anumit bun şi preţul care trebuie plătit pentru a-l obţine.

• Din punct de vedere analitic, se poate scrie:

qD = h(p), ceteris paribus, cu condiţia h’p<0, unde qD reprezintă cantitatea achiziţionată, iar p – preţul.

În condiţiile variaţiei preţului, ceteris paribus, curba cererii este constantă şi avem deplasări de tip movement ale cantităţii cerute (deplasări de-a lungul curbei cererii):


qD

p

C

A

B

Deplasări de-a lungul curbei cererii(mişcare de tip movement)

Ceteris paribus

p2

p0

p1

qD

2 qD

0 qD

1


• Studiul cererii se poate face şi considerând preţul unitar ca fiind dat (ceteris paribus) şi urmărind relaţia care se creează între ceilalţi factori economici şi cerere. Aceşti factori se numesc condiţiile cererii (factori care influenţează cererea, alţii decât preţul):

1. venitul consumatorului (bugetul) – y: atunci când venitul creşte, cantitatea cerută creşte şi ea, iar atunci când venitul scade, scade şi cantitatea cerută; relaţia se referă la bunurile normale

• Analtic: f’Y>0 • Există şi situaţii cand cantitatea cerută creşte ca urmare a

scăderii venitului consumatorului – este cazul bunurilor inferioare (pâine, cartofi, haine vechi etc).


2. preţul altor produse – pa: cererea pentru un anumit bun economic, considerând preţul acestuia dat, depinde de preţul altor bunuri de pe piaţă

• dacă bunurile respective sunt substituibile, când preţul unuia creşte, consumatorul îl va înlocui cu celălalt bun, al cărui preţ nu s-a modificat, şi care acum e relativ mai ieftin

• dacă bunurile respective sunt complementare, când preţul unuia creşte, va scădea cantitatea cerută şi din ambele bunuri, si din cel care s-a scumpit, dar şi din celălalt, pentru că ele se utilizează împreună


3. gusturile cumpărătorului – g: relaţia cu cererea este una pozitivă

4. numărul de cumpărători – Nc: relaţia cu cererea este de asemenea pozitivă

5. previziunile consumatorilor: dacă aceştia anticipează o creştere a preţului în viitor pentru un anumit bun economic, cantitatea cerută în prezent va creşte, pentru că oamenii îşi fac provizii din acel bun; acelaşi efect se poate datora anticipării unei viitoare lipse pe piaţă din bunul respective.


• Prin urmare, preţul unui bun fiind dat, cantitatea cerută dintr-un anumit bun scade sau creşte în funcţie de modificarea condiţiilor cererii. Dacă se modifică oricare dintre ceilalţi factori, preţul rămânând constant, vom obţine nu deplasări ale deciziei de consum de-a lungul curbei cererii ci deplasări între curbe diferite ale cererii – se modifică deci, însăşi cererea şi nu doar cantitatea

cerută, avem de-a face cu deplasări între curbe ale cererii


qD

p

201 yyy

00 yD

p0

A

11 yD

B

22 yD

C

qD

2 qD

0 qD

1

Deplasări între curbe ale cererii(mişcare de tip shifting)


Conţinut:

oferta reprezintă o relaţie între preţul unui bun economic şi cantitatea produsă (adusă pe piaţă) din acel bun, ceteris paribus

Definiţie: oferta reprezintă cantitatea dintr-un bun economic pe care producătorii sunt capabili şi dispuşi s-o producă (s-o aducă pe piaţă) la un moment dat sau într-o anumită perioadă, la diferite niveluri ale preţului, ceteris paribus

Construirea curbei ofertei: se face pe baza echilibrului producătorului, la variaţii ale preţului de vânzare, în condiţiile în care acesta din urmă este exogen (nu poate fi influenţat de către producător)


Câteva definiţii necesare:

venit total (VT): suma monetară încasată în urma vânzărilor (cjfra de afaceri)

venit mediu (VM): suma încasată pe o unitate de bun vândut (preţul unitar) : VM = VT / q

venit marginal (Vm): venitul total suplimentar antrenat de creşterea producţiei (vânzărilor) cu o unitate: Vm = ΔVT / Δq sau, în cazul continuu, Vm = δVT / δq

Pentru derivarea curbei ofertei, vom folosi cazul în care preţul (venitul mediu), fiind exogen, este egal cu venitul marginal

p = VM = Vm

Producătorul care urmăreşte maximizarea profitului va decide să producă la nivelul la care Vm = Cm


q

p

Cm

p=V1 m

1

q1 q2

p=V2 m

2

p=V3 m

3

q3

Curba ofertei la p1

Curba ofertei la p2

Curba ofertei la p3

3. Conceptul de ofertă

Din punct de vedere formal, oferta poate fi descrisă astfel:

iproducător de numărul :N ;concurente

produselor preţul :p ;fabricaţie de tehnologia :T producţie; de costul :C

oferită; cantitatea :q nare;tranzacţio de preţul :p :unde ),N,p,T,C,q,p(fS

c

cp

SpcpS

Ii

iS

i q,pS :astfel descrisă fi poate oferta grafic, vedere de punct Din

0h condiţia cu paribus, ceteris

),p(hq :astfel descrisă fi poate oferta analitic, vedere de punct Din

'p

S

0f ;0f ;0f ;0f 'N

'p

'T

'C

pcp


qS

p

B

A

C p2

p0

p1

qS

1 qS

0 qS

2

Deplasare de-a lungul curbei ofertei(mişcare de tip movement)


Funcţia ofertei, ceteris paribus, a presupus constanţa celorlalţi patru factori. Dacă, însă, se modifică oricare dintre ceilalţi patru factori, preţul rămânând constant, vom obţine nu deplasări ale deciziei de producţie de-a lungul curbei ofertei ci deplasări între curbe diferite ale ofertei

se modifică deci, însăşi oferta şi nu doar cantitatea oferită


qS

p2p2 CS

0p0 CS

1p1 CS

2p

0p

1p CCC

p0

qS

2 qS

0 qS

1

C A B

Deplasare între curbe ale ofertei(mişcare de tip shifting)


Definiţie: Echilibrul microeconomic (al pieţei) se produce atunci curba cererii intersectează curba ofertei (în acest caz, cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită)

In absenţa distorsiunilor pieţei, echilibrul microeconomic este rezultatul exclusiv al jocului liber al forţelor pieţei (cererea şi oferta)

Mecanismul de stabilire a echilibrului microeconomic în absenţa distorsiunilor pieţei se numeşte mână invizibilă q

p

D S

pe

qe

pp

pc

EM

ES

pp

1

pc

1

ED

A B

A1

B1

C1

D1

C D

Es

1

Ed

1

qD

p qS

c qD

c qS

p


Definiţii:

preţ de echilibru microeconomic: preţul la care cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită dintr-un bun dat

cantitatea de echilibru: cantitatea dintr-un bun care este vândută/cumpărată la preţul de echilibru microeconomic

Notaţii:

ES: exces de ofertă (diferenţa dintre cantitatea oferită şi cea cerută la un preţ dat: ES = qS(pp) – qD(pp)

ED: exces de cerere (diferenţa dintre cantitatea cerută şi cea oferită la un preţ dat: ED = qD(pc) – qS(pc)

pp: preţul producătorului (pp > pe)

pc: preţul consumatorului (pp < pe)

Introducere

Sfârşit

0_1_Introducere-54-slides

Documents

Transcript of 0_1_Introducere-54-slides