01 august 2011

30

description

S-a nãscut la Napoli, în anul 1696. Dupã ce ºi-a luat doctoratul în dreptul civil ºi canonic, a fost hirotonit preot ºi apoi a întemeiat Congregaþia Preasfântului Rãscumpãrãtor (a Redemptoriºtilor), în vederea propovãduirii vieþii creºtine în popor. A scris numeroase lucrãri, mai ales de moralã, dome- niu în care este socotit un maestru. Ales episcop la Sfânta Agata a Goþilor în Campania, dupã o vreme, ºi-a dat demisia. A murit la Pagani (Campania) în anul 1787.

Transcript of 01 august 2011

Page 1: 01 august 2011
Page 2: 01 august 2011
Page 3: 01 august 2011

1 august

SFÂNTUL ALFONS MARIA DE LIGUORI,EPISCOP ªI ÎNVÃÞÃTOR AL BISERICII

Comemorare

S-a nãscut la Napoli, în anul 1696. Dupã ce ºi-a luatdoctoratul în dreptul civil ºi canonic, a fost hirotonit preot ºiapoi a întemeiat Congregaþia Preasfântului Rãscumpãrãtor (aRedemptoriºtilor), în vederea propovãduirii vieþii creºtine înpopor. A scris numeroase lucrãri, mai ales de moralã, dome -niu în care este socotit un maestru. Ales episcop la SfântaAgata a Goþilor în Campania, dupã o vreme, ºi-a dat demisia.A murit la Pagani (Campania) în anul 1787.

Invitatoriul

V. Doamne, deschide-mi buzele.R. ªi gura mea va vesti lauda ta.

Ant. Veniþi sã-l adorãm pe Cristos, pãstorul suprem.

Psalmul 94 (95)

Chemare la preamãrirea lui Dumnezeu

Îndemnaþi-vã unii pe alþii în fiecare zi, pânã când putemzice: „Astãzi!” (Evr 3,13).

1 Veniþi sã cântãm cu veselie Domnului,sã strigãm cu bucurie cãtre stânca mântuirii noastre!

2 Sã mergem înaintea lui cu cântece de laudãºi în cântãri de psalmi sã-l preamãrim!

3 Cãci mare Dumnezeu este Domnulºi mare împãrat peste toþi zeii;

4 în mâna lui sunt adâncurile pãmântuluiºi ale lui sunt înãlþimile munþilor;

5 a lui este marea, cãci el a fãcut-o,ºi mâinile lui au plãsmuit uscatul.

Page 4: 01 august 2011

6 Veniþi sã ne închinãm ºi sã ne plecãm în faþa luiºi sã îngenunchem înaintea Domnului,

creatorul nostru,7 cãci el este Dumnezeul nostru,

iar noi suntem poporul pe care el îl pãstoreºte,turma pe care mâna lui o cãlãuzeºte.

8 O, de aþi asculta astãzi glasul lui:„Nu vã împietriþi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa, în pustiu;

9 acolo m-au ispitit pãrinþii voºtri,m-au pus la încercare, deºi au vãzut lucrãrile mele.

10 Patruzeci de ani m-a dezgustat neamul acesta;de aceea am zis:

Este un popor cu inima rãtãcitã,11 nu au cunoscut cãile mele;

de aceea am jurat în mânia mea:Nu vor intra în odihna mea!”

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh.Precum era la început, ºi acum, ºi pururea,

ºi în vecii vecilor. Amin.Ant. Veniþi sã-l adorãm pe Cristos, pãstorul suprem.Psalmul cu antifona sa se poate eventual omite, dacã

Invitatoriul se spune înainte de Laude.

Oficiul lecturilor

V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh.Precum era la început, ºi acum, ºi pururea,

ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.

IMNUL

Isuse, pãstor al pãstorilor, careEºti sfintei Biserici pãstorul cel mare,

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor2

Page 5: 01 august 2011

În imnuri slãvesc astãzi slugile taleÎn ziua intrãrii în cer triumfale,Pe sfântul episcop, slãvitul ºi demnulDe cinste, pe frunte purtând untdelemnulSfinþirii înalte, ca turma lui datãS-o poatã hrãni la pãºune bogatã.Acesta-i pãstorul model ºi luminãCe plânge cu cei care plâng ºi suspinã.Prin el Dumnezeu tuturor îºi aratãIubirea-i curatã, iubirea de tatã.Cântãri pentru sfântul pãstor azi rãsunã;În ceruri el poartã pe frunte cununã.Isuse, spre dânsul azi poartã-ne gândul.La tine s-ajungem pe dânsul urmându-l.Te-adorã toþi sfinþii, cu ei deodatã,Te-adorã tot omul, cerescule Tatã;ªi Fiului tãu, de asemeni, se-nchinã,ªi Duhului Sfânt dãtãtor de luminã. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimuldintre toþi ºi slujitorul tuturor.

Psalmul 20 (21),2-8.142 Doamne, regele se veseleºte de puterea ta *

ºi de mântuirea ta se bucurã atât de mult!3 Tu i-ai împlinit dorinþa inimii *

ºi cererea buzelor sale tu n-ai respins-o.4 L-ai întâmpinat cu binecuvântãri alese *

ºi i-ai pus pe frunte o cununã de aur curat.5 El a cerut de la tine viaþã ºi tu i-ai dat-o, *

lungime de zile în veac ºi de-a pururi.6 Slava lui este mare datoritã mântuirii tale, *

strãlucire ºi mãreþie aºezi deasupra lui.7 L-ai rânduit pe el ca binecuvântare pentru totdeauna; *

tu l-ai umplut de bucurie înaintea feþei tale.

Oficiul lecturilor 3

Page 6: 01 august 2011

8 Cãci regele se încrede în Domnul *ºi prin bunãvoinþa Celui Preaînalt nu se va clãtina.

14 Înalþã-te, Doamne, în tãria ta; *vom cânta ºi vom lãuda puterea ta!

Ant. Dacã cineva vrea sã fie primul, sã fie ultimuldintre toþi ºi slujitorul tuturor.

Ant. 2 Când va veni pãstorul suprem, veþi fi încoronaþicu mãrirea nepieritoare.

Psalmul 91 (92)I

2 Cât de frumos este sã-l lãudãm pe Domnul, *sã cântãm numele tãu, Preaînalte,

3 sã vestim de dimineaþã îndurarea ta *ºi noaptea, fidelitatea ta,

4 cu lira cu zece coarde ºi cu harpa, *cu cântare de alãutã.

5 Pentru cã mã faci sã mã bucur, Doamne, pentru faptele tale, *

voi tresãlta de bucurie pentru lucrarea mâinilor tale.6 Cât de mari sunt lucrãrile tale, Doamne, *

ºi cât de adânci sunt gândurile tale!7 Omul nepriceput nu va cunoaºte, *

ºi cel fãrã de minte nu va înþelege aceasta.8 Chiar dacã pãcãtoºii vor creºte ca iarba *

ºi fãcãtorii de rele înfloresc, ei vor fi nimiciþi pentru totdeauna, *

9 iar tu, Doamne, eºti preaînalt în veºnicie!Ant. Când va veni pãstorul suprem, veþi fi încoronaþi

cu mãrirea nepieritoare.

Ant. 3 Slujitor bun ºi credincios, intrã în bucuriaDomnului tãu.

II10 Cãci, iatã, duºmanii tãi, Doamne, †

iatã, duºmanii tãi vor pieri *ºi se vor risipi toþi fãcãtorii de rele.

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor4

Page 7: 01 august 2011

11 Dar tu înalþi fruntea mea ca pe aceea a unui zimbru, *

torni asupra mea untdelemn proaspãt;12 ochiul meu priveºte de sus la duºmanii mei †

ºi urechile mele aud lucruri înfricoºãtoare *despre cei ce se ridicã împotriva mea.

13 Cel drept va înflori ca un palmier, *va creºte ca un cedru din Liban.

14 Cei plantaþi în casa Domnului *vor înflori în curþile Dumnezeului nostru.

15 Ei aduc roade ºi la bãtrâneþe, *îºi pãstreazã seva ºi prospeþimea,

16 ca sã vesteascã: *„Domnul, stânca mea, este drept,

în el nu este nedreptate”. Ant. Slujitor bun ºi credincios, intrã în bucuria Dom -

nului tãu.V. Vei auzi un cuvânt din gura mea.R. ªi le vei duce vestea cea bunã.

LECTURA ÎNTÂI

Din Scrisoarea sfântului apostol Paulcãtre Tit 1,7-11; 2,1-8

Învãþãtura Apostoluluidespre calitãþile ºi slujirea episcopilor

Preaiubitule, 7 episcopul, ca administrator al lui Dum -nezeu, trebuie sã fie fãrã cusur: sã nu fie arogant, nicimânios, nici beþiv, nici violent, nici doritor de câºtignecinstit, 8 ci ospitalier, iubitor de bine, înþelept, drept,evlavios, stãpân pe sine, 9 þinând la cuvântul adevãratconform doctrinei pentru ca sã fie puternic ºi sã îndrumela învãþãturã sãnãtoasã ºi sã-i convingã pe potrivnici.

10 De fapt, sunt mulþi rebeli, flecari, înºelãtori, în spe -cial dintre cei circumciºi, 11 cãrora trebuie sã li se închidãgura. Aceºtia rãvãºesc case întregi învãþând ceea ce nutrebuie de dragul unui câºtig necinstit.

Oficiul lecturilor 5

Page 8: 01 august 2011

2,1 Dar tu spune ceea ce este conform cu învãþãturasãnãtoasã.

2 Bãtrânii sã fie sobri, demni, înþelepþi, sãnãtoºi încredinþã, în iubire ºi în rãbdare. 3 Tot aºa ºi bãtrânele sãse poarte aºa cum le stã bine unor femei sfinte, sã nu fieclevetitoare, nici dedate la beþie, ci sã înveþe la bine, 4 sãle educe pe cele tinere sã-ºi iubeascã soþii ºi copiii, 5 sãfie înþelepte, curate, având grijã de casã, sã fie binevo -itoare, supuse soþilor lor, ca sã nu fie defãimat cuvântullui Dumnezeu.

6 La fel, îndeamnã-i pe cei mai tineri sã fie înþelepþi,7 prezentându-te pe tine însuþi, în toate, exemplu defapte bune, în învãþãturã nealteratã, demnitate, 8 cuvântsãnãtos, convingãtor, pentru ca cel care se opune sã fieruºinat, neavând de spus nimic rãu despre noi.

RESPONSORIUL Fap 20,28; 1Cor 4,2R. Vegheaþi asupra întregii turme peste care Duhul

Sfânt v-a pus episcopi. * Pãstoriþi Biserica lui Dum -nezeu pe care Dumnezeu a dobândit-o prin sângele Fiuluisãu.V. Ceea ce se cere de la administratori este ca fiecare

sã fie gãsit credincios. * Pãstoriþi Biserica.

LECTURA A DOUA

Din Operele sfântului Alfons Maria de Liguori, episcop

(Trat. Practica iubirii lui Isus Cristos,cap. 1, 1-5 edit. latina, Romæ 1909, 9-14)

Iubirea lui Cristos Toatã sfinþenia ºi perfecþiunea unui suflet constã în

a-l iubi pe Isus Cristos, Dumnezeul nostru, binelenostru suprem ºi Mântuitorul nostru. Dragostea esteaceea care uneºte ºi pãstreazã toate virtuþile care-l facpe om perfect.

Oare Dumnezeu nu meritã toatã iubirea noastrã? Elne-a iubit încã din veºnicie. Domnul spune: „Omule,

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor6

Page 9: 01 august 2011

vezi cã eu am fost cel dintâi care te-am iubit. Tu încãnu erai în lume, nici lumea nu era, ºi eu te iubeam. Decând sunt Dumnezeu, eu te iubesc”.

Dumnezeu, vãzând cã oamenii pot fi câºtigaþi prinbinefaceri, a voit, prin darurile sale, sã-i atragã laiubirea sa. Pentru aceasta a spus: „Vreau sã-i atrag peoameni sã mã iubeascã cu acele legãturi cu care seatrag oamenii între ei: cu legãturile iubirii”. Acestea aufost darurile fãcute omului de Dumnezeu. Dupã ce l-adotat cu un suflet dupã asemãnarea sa, cu memorie,inteligenþã ºi voinþã, cu un trup ce are simþuri, el a creatpentru el cerurile ºi pãmântul, ºi atâtea lucruri, toate diniubire faþã de om, pentru ca toate aceste creaturi sã-islujeascã omului, iar omul sã-l iubeascã cu recunoº -tinþã pentru atâtea daruri.

Dumnezeu nu s-a mulþumit sã ne dea toate acestecreaturi frumoase. Pentru a-ºi atrage toatã iubirea noas -trã, a ajuns sã ni se dãruiascã pe sine însuºi. Pãrinteleveºnic a ajuns sã ni-l dea pe Fiul sãu unic. Vãzând cãnoi eram morþi ºi lipsiþi de harul sãu, din cauza pãca -tului, ce a fãcut? Dintr-o iubire imensã, sau, aºa cumscrie Apostolul, din iubirea cea mare pe care o avea faþãde noi, l-a trimis pe Fiul sãu preaiubit ca sã ispãºeascãpentru noi, ºi astfel, sã ne dea acea viaþã pe care pãcatulne-o luase.

Dãruindu-ni-l pe Fiul (neiertându-l pe Fiul pentru ane ierta pe noi), împreunã cu Fiul ne-a dãruit tot binele:harul sãu, iubirea sa ºi paradisul. Pentru cã toate acestebunuri sunt mai mici decât Fiul: El, care nu l-a cruþatpe Fiul sãu, ci l-a dat pentru noi toþi, cum nu ne va datoate împreunã cu el? (Rom 8,32).

RESPONSORIUL Ps 144 (145),19-20a; 1In 3,9aR. Domnul împlineºte dorinþele celor care se tem de

el, le ascultã rugãciunea ºi îi salveazã. * Domnul îiapãrã pe toþi cei care îl iubesc.V. Oricine este nãscut din Dumnezeu nu comite

pãcat, pentru cã sãmânþa lui Dumnezeu rãmâne în el.* Domnul îi apãrã.

Oficiul lecturilor 7

Page 10: 01 august 2011

Rugãciunea de încheiereDumnezeule, care dãruieºti mereu Bisericii tale

exemple de virtute, dã-ne harul ca astfel sã-l imitãm pesfântul Alfons Maria de Liguori în râvna pentru mântu -irea fraþilor noºtri, încât sã avem ºi noi parte, împreunãcu el, de rãsplata cereascã. Prin Domnul nostru IsusCristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cutine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, întoþi vecii vecilor. R. Amin.

Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:Sã-l binecuvântãm pe Domnul.R. Mulþumim lui Dumnezeu.

Laudele

V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh.Precum era la început, ºi acum, ºi pururea,

ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.

IMNUL

Azi serbãm cu bucurie marea luptã ºi izbândãCe în viaþã-a câºtigat-o un pãstor cu fire blândã.El se aflã-acum în ceruri înãlþat în slavã pesteSfinþi ºi îngeri, iarã tronul mai presus de stele-i este.Ca episcop peste turmã marele pãstor îl pune;El se-achitã cu onoare de înalta misiune,Cãlãuzã înþeleaptã ºi model între modele,Ataºat de oi ºi gata sã-ºi dea viaþa pentru ele.Doamne, vina noastrã mare ne apasã, ne doboarã;Rugãciunea slugii tale sã ne scape de povarã.Noi sperãm sã-avem intrare, pentru meritele sale,În lãcaºul veºnic unde nu-i durere, nu e jale.Îþi aducem închinare, Dumnezeule, tu careAi creat cu mânã tare ºi pãmânt, ºi cer, ºi mare.

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor8

Page 11: 01 august 2011

De la tine-având primite legi precise, rosturi bune,Cârmuirii tale, Doamne, universul se supune. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Voi sunteþi lumina lumii; nu se poate ascundeo cetate aºezatã pe munte.

Psalmul 62 (63),2-9Sufletul însetat de Dumnezeu

Cel care pãrãseºte lucrãrile întunericului vegheazã pen -tru Dumnezeu.

2 Dumnezeule, tu eºti Dumnezeul meu, *pe tine te caut dis-de-dimineaþã.

Sufletul meu e însetat de tine, †pe tine te doreºte trupul meu, *ca un pãmânt pustiu, uscat ºi fãrã apã.

3 Astfel te-am cãutat în sanctuarul tãu, *ca sã contemplu puterea ºi mãreþia ta.

4 Îndurarea ta preþuieºte mai mult decât viaþa, *de aceea buzele mele te laudã.

5 Te voi binecuvânta toatã viaþa mea *ºi voi ridica mâinile mele invocând numele tãu.

6 Ca ºi cum m-aº sãtura cu mãduvã ºi grãsime, *aºa se desfatã buzele mele când gura mea te laudã,

7 când îmi amintesc de tine în aºternutul meu *ºi mã gândesc la tine în ceasurile de veghe, noaptea.

8 Pentru cã ai fost ajutorul meu, *la umbra aripilor tale tresalt de bucurie.

9 Mã ataºez de tine cu tot sufletul *ºi dreapta ta mã ocroteºte.

Ant. Voi sunteþi lumina lumii; nu se poate ascunde ocetate aºezatã pe munte.

Ant. 2 Aºa sã lumineze lumina voastrã înaintea oame -nilor ca ei sã vadã faptele voastre bune ºi sã-l preamã -reascã pe Tatãl vostru.

Laudele 9

Page 12: 01 august 2011

Cântarea Dan 3,57-88.56

Toatã creatura sã-l laude pe Domnul

Aduceþi laudã Dumnezeului nostru, voi, toþi slujitoriilui! (Ap 19,5).57 Binecuvântaþi-l, toate lucrãrile Domnului, pe Domnul, *

lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci!58 Binecuvântaþi-l, ceruri, pe Domnul, *59 binecuvântaþi-l, îngeri ai Domnului, pe Domnul!60 Binecuvântaþi-l, toate apele

care sunteþi deasupra cerului, pe Domnul, *61 sã-l binecuvânteze orice putere pe Domnul!62 Binecuvântaþi-l, soare ºi lunã, pe Domnul, *63 binecuvântaþi-l, stele ale cerului, pe Domnul!64 Binecuvântaþi-l, ploi ºi rouã, pe Domnul, *65 binecuvântaþi-l, toate vânturile, pe Domnul!66 Binecuvântaþi-l, foc ºi cãldurã, pe Domnul, *67 binecuvântaþi-l, frig ºi arºiþã, pe Domnul!68 Binecuvântaþi-l, rouã ºi chiciurã, pe Domnul, *69 binecuvântaþi-l, ger ºi îngheþ, pe Domnul!70 Binecuvântaþi-l, gheþuri ºi zãpezi, pe Domnul, *71 binecuvântaþi-l, nopþi ºi zile, pe Domnul!72 Binecuvântaþi-l, luminã ºi întuneric, pe Domnul, *73 binecuvântaþi-l, fulgere ºi nori, pe Domnul!74 Sã-l binecuvânteze pãmântul pe Domnul, *

sã-l laude ºi sã-l preamãreascã în veci!75 Binecuvântaþi-l, munþi ºi dealuri, pe Domnul, *76 binecuvântaþi-l, tot ce rãsare pe pãmânt, pe Domnul!77 Binecuvântaþi-l, mãri ºi râuri, pe Domnul, *78 binecuvântaþi-l, izvoare, pe Domnul!79 Binecuvântaþi-l, balene

ºi tot ce miºcã în ape, pe Domnul, *80 binecuvântaþi-l, toate pãsãrile cerului, pe Domnul!81 Binecuvântaþi-l, fiare ºi dobitoace, pe Domnul, *82 binecuvântaþi-l, voi, fii ai oamenilor, pe Domnul!

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor10

Page 13: 01 august 2011

83 Binecuvânteazã-l, Israele, pe Domnul, *lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci!

84 Binecuvântaþi-l, preoþi ai Domnului, pe Domnul, *85 binecuvântaþi-l, slujitori ai Domnului, pe Domnul!86 Binecuvântaþi-l, duhuri ºi suflete ale drepþilor,

pe Domnul, *87 binecuvântaþi-l, sfinþi ºi smeriþi cu inima,

pe Domnul!88 Binecuvântaþi-l, voi, Anania, Azaria ºi Misael,

pe Domnul, *lãudaþi-l ºi preamãriþi-l în veci!

Sã binecuvântãm pe Tatãl ºi pe Fiulºi pe Duhul Sfânt, *

sã-l lãudãm ºi sã-l preamãrim în veci!56 Binecuvântat eºti în tãria cerului, *

vrednic de laudã ºi preamãrit în veci!La sfârºitul acestei cântãri nu se spune Slavã Tatãlui.

Ant. Aºa sã lumineze lumina voastrã înaintea oame -nilor ca ei sã vadã faptele voastre bune ºi sã-l preamã -reascã pe Tatãl vostru.

Ant. 3 Cuvântul lui Dumnezeu este viu ºi plin deputere ºi mai pãtrunzãtor decât orice sabie cu douãtãiºuri.

Psalmul 149

Noua cântare a sfinþilorFiii Bisericii, fiii noului popor, vor tresãlta de bucuriepentru regele lor: pentru Cristos (Hesychius).

1 Cântaþi Domnului un cântec nou, *lauda lui în adunarea credincioºilor sãi.

2 Sã se bucure Israel de creatorul sãu, *sã tresalte de bucurie fiii Sionului pentru regele lor.

3 Sã laude numele lui în dansuri, *sã-i cânte psalmi cu harpa ºi cu cetera.

Laudele 11

Page 14: 01 august 2011

4 Cãci Domnul îl iubeºte pe poporul sãu *ºi-i încoroneazã pe cei smeriþi cu mântuire.

5 Sã tresalte de bucurie în mãrire, credincioºii lui, *sã scoatã strigãte de bucurie în aºternutul lor.

6 Gura sã le fie plinã de laudele Domnului; *ºi sãbii cu douã tãiºuri sã fie în mâinile lor,

7 ca sã arunce rãzbunare asupra neamurilor *ºi pedeapsã asupra popoarelor;

8 ca sã-i lege pe regii lor în lanþuri *ºi pe mai-marii lor în cãtuºe de fier,

9 ca sã facã cu ei judecata care a fost scrisã; *aceasta este o cinste pentru toþi credincioºii lui.

Ant. Cuvântul lui Dumnezeu este viu ºi plin de putereºi mai pãtrunzãtor decât orice sabie cu douã tãiºuri.

LECTURA SCURTÃ Evr 13,7-9a

Amintiþi-vã de conducãtorii voºtri care v-au învãþatcuvântul lui Dumnezeu ºi, meditând împlinirea vieþiilor, imitaþi credinþa lor. Isus Cristos cel de ieri ºi deastãzi este acelaºi în vecii vecilor. Nu vã lãsaþi seduºi deînvãþãturi diferite ºi strãine.

RESPONSORIUL SCURT

R. Ierusalime, eu þi-am rânduit strãjeri, * ei vor vestinumele Domnului. Ierusalime.V. Zi ºi noapte nu vor tãcea, * ei vor vesti numele

Domnului. Slavã Tatãlui. Ierusalime.

Ant. la Benedictus: Nu voi sunteþi aceia care vorbiþi,ci Duhul Tatãlui vostru vorbeºte în voi.

CÂNTAREA DIN EVANGhELIE – Benedictus Lc 1,68-79Despre Mesia ºi Înaintemergãtorul sãu

68 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, *pentru cã a vizitat ºi a rãscumpãrat poporul sãu,

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor12

Page 15: 01 august 2011

69 ºi ne-a înãlþat o putere de mântuire *în casa lui David, slujitorul sãu,

70 precum a promis prin gura sfinþilor sãi profeþi *care au fost în vechime,

71 sã ne mântuiascã de vrãjmaºii noºtri *ºi de mâna tuturor acelora care ne urãsc.

72 Astfel îºi aratã îndurarea faþã de pãrinþii noºtri *ºi îºi aduce aminte de legãmântul sãu cel sfânt.

73 De jurãmântul pe care l-a fãcut lui Abraham,pãrintele nostru, *

cã ne va dãrui harul,74 ca, eliberaþi din mâna duºmanilor noºtri, *

sã-i slujim fãrã teamã,75 în sfinþenie ºi dreptate, sub privirea lui, *

în toate zilele vieþii noastre.76 Iar tu, copile, profet al Celui Preaînalt te vei chema: *

cãci vei merge înaintea Domnuluisã pregãteºti cãile sale,

77 pentru a da poporului sãu cunoºtinþa mântuirii *întru iertarea pãcatelor,

78 prin iubirea îndurãtoare a Dumnezeului nostru, *cu care ne va vizita, Cel care Rãsare din înãlþime

79 ca sã lumineze pe cei care se aflã în întunericºi în umbra morþii *

ºi sã îndrepte paºii noºtri pe calea pãcii.Slavã Tatãlui ºi Fiului *

ºi Sfântului Duh.Precum era la început ºi acum ºi pururea *

ºi în vecii vecilor. Amin.Ant. Nu voi sunteþi aceia care vorbiþi, ci Duhul

Tatãlui vostru vorbeºte în voi.

RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ

Sã-i aducem laude ºi mulþumiri lui Cristos, bunulpãstor, care ºi-a dat viaþa pentru oile sale, ºi sã-l implo -rãm spunând:

Doamne, fii tu pãstorul poporului tãu!

Laudele 13

Page 16: 01 august 2011

Cristoase, care prin sfinþii pãstori ai voit sã-þi arãþiiubirea ºi îndurarea,– nu înceta niciodatã sã ne cãlãuzeºti cu milã, prin ei.

(Doamne, fii tu pãstorul poporului tãu!)Tu, care prin vicarii tãi îþi exerciþi necontenit misiuneade învãþãtor ºi pãstor sufletesc,– fii tu mereu acela care ne conduci prin mai-marii

noºtri.Tu, care, prin sfinþii tãi puºi în fruntea poporului, te-aiarãtat medic al sufletelor ºi al trupurilor,– nu înceta sã ne vindeci ºi sã ne sfinþeºti prin ei.Tu, care þi-ai povãþuit turma prin înþelepciunea ºi iubireasfinþilor,– edificã-ne pururi în sfinþenie prin pãstorii noºtri.Tatãl nostru.

Rugãciunea de încheiereDumnezeule, care dãruieºti mereu Bisericii tale

exemple de virtute, dã-ne harul ca astfel sã-l imitãm pesfântul Alfons Maria de Liguori în râvna pentru mântu -irea fraþilor noºtri, încât sã avem ºi noi parte, împreunãcu el, de rãsplata cereascã. Prin Domnul nostru IsusCristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cutine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, întoþi vecii vecilor. R. Amin.

Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:

Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de oricerãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin.

Ora medie

V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh.Precum era la început, ºi acum, ºi pururea,

ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor14

Page 17: 01 august 2011

IMNUL

O, Dumnezeule preasfânt,Luminã tu ne dai în zori,Iar la amiazã ne cobori,De sus, cãldurã pe pãmânt.Al patimii nãvalnic focTu stinge-l, Doamne, în noi toþi;Din inimi ura sã o scoþiªi dragoste sã pui în loc.Sã fie Tatãl lãudat,ªi Fiul cel nãscut din el,ªi Duhul dragostei, la fel,Primeascã cinste ne-ncetat. Amin.

PSALMODIA

Ant. Cine vã primeºte pe voi pe mine mã primeºte ºicine mã primeºte pe mine îl primeºte pe acela care m-atrimis.

Psalmul 122 (123)

Încrederea poporului în DumnezeuDoi orbi... au strigat: „Doamne, Fiul lui David, ai milãde noi!” (Mt 20,30).

1 Cãtre tine îmi ridic ochii, *cãtre tine, care locuieºti în ceruri.

2 Iatã, ca ochii slujitorilorspre mâna stãpânilor, *

ca ochii slujitoarei spre mâna stãpânei sale,aºa sunt ochii noºtri îndreptaþi

spre Domnul, Dumnezeul nostru, *pânã când ne va arãta îndurarea sa.

3 Ai milã de noi, Doamne, ai milã de noi, *cãci suntem prea sãtui de ocarã.

Ora medie 15

Page 18: 01 august 2011

4 Prea sãtul ne este sufletul †de batjocurile celor care ne urãsc, *de dispreþul celor îngâmfaþi.

Psalmul 123 (124)Ajutorul nostru este în numele Domnului

Domnul i-a zis lui Paul: „Nu-þi fie teamã... cãci eu suntcu tine!” (Fap 18,9-10).

1 De n-ar fi fost Domnul de partea noastrã– s-o spunã Israel, – †

2 de n-ar fi fost Domnul de partea noastrã, *când oameni s-au ridicat împotriva noastrã,

3 atunci ne-ar fi înghiþit de vii *în focul mâniei lor;

4 atunci ne-ar fi înecat apele, †ar fi trecut râurile peste sufletul nostru, *

5 atunci ar fi trecut peste noi valuri nãprasnice.6 Binecuvântat sã fie Domnul, *

care nu ne-a lãsat pradã dinþilor lor!7 Sufletul nostru a scãpat †

ca o pasãre din laþul vânãtorului: *laþul s-a rupt ºi noi am scãpat.

8 Ajutorul nostru este în numele Domnului, *care a fãcut cerul ºi pãmântul.

Psalmul 124 (125)

Domnul este ocrotitorul poporului sãuPacea lui Dumnezeu asupra lui Israel (Gal 6,16).

1 Cei care se încred în Domnulsunt ca Muntele Sionului: *

el nu se clatinã, ci rãmâne în veac.2 Munþii înconjoarã Ierusalimul, †

ºi Domnul stã împrejurul poporului sãu *de acum ºi pânã-n veac.

3 Sceptrul celui nelegiuit nu va rãmânepeste moºtenirea celor drepþi, *

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor16

Page 19: 01 august 2011

ca nu cumva cei drepþisã-ºi întindã mâinile spre nelegiuire.

4 Fã bine, Doamne, celor buni *ºi celor drepþi cu inima,

5 iar pe cei ce se abat pe cãrãri strâmbe †Domnul îi va aduna

cu cei care sãvârºesc fãrãdelegea. *Pace peste Israel!

Ant. Cine vã primeºte pe voi pe mine mã primeºte ºicine mã primeºte pe mine îl primeºte pe acela care m-atrimis.

LECTURA SCURTÃ 1Tim 1,12Îi mulþumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care

m-a întãrit pentru cã m-a gãsit vrednic de încredere,rânduindu-mã în slujirea sa.V. Nu mã ruºinez de evanghelie.R. Cãci este puterea lui Dumnezeu spre mântuire.

Rugãciunea de încheiereDumnezeule, care dãruieºti mereu Bisericii tale

exemple de virtute, dã-ne harul ca astfel sã-l imitãm pesfântul Alfons Maria de Liguori în râvna pentru mântu -irea fraþilor noºtri, încât sã avem ºi noi parte, împreunãcu el, de rãsplata cereascã. Prin Cristos, Domnulnostru. R. Amin.

Se încheie, cel puþin când se recitã comun, cu aclamaþia:

Sã-l binecuvântãm pe Domnul.R. Mulþumim lui Dumnezeu.

Vesperele

V. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Vesperele 17

Page 20: 01 august 2011

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh.Precum era la început, ºi acum, ºi pururea,

ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.

IMNUL

Tu cel ce þesut-ai din raze veºmântul,Pãstorule sfinte, primeºte azi cântulPe care-l înalþã smeritele gloate;Primeascã-l prin tine Stãpânul a toate.E unicul Preot, Cristos e cel careCu Tatãl ceresc ne-a adus împãcare.În inimi simþim bucurie deplinãCãci el ne-a salvat de pãcat ºi de vinã.A binevoit el, Cristos, sã te chemeCa preot la treapta onoarei supreme,Ca Tatãlui sãu sã-i aducã onoareªi viaþa divinã la noi s-o coboare.De Duhul Sfânt uns, îþi revarsã putereSã faci ceea ce de la tine el cere:Sã dai, ca episcop, poporului hranãCu vorba ºi viaþa cea fãrã prihanã.Tu cel ce te afli-n lãcaºele sfinte,La noi cei rãmaºi pe pãmânt ia aminte,ªi fã-ne pãrtaºi la cereasca agapãCu cei ce l-al vieþii izvor se adapã.Treimii sã-i fie mãrire-n vecieCãci binevoit-a pãstorule, þie-n a sa-mpãrãþie pe frunte sã-þi punãCa dreaptã rãsplatã cereascã cununã. Amin.

PSALMODIA

Ant. 1 Dumnezeu m-a fãcut slujitor al evanghelieiprin harul pe care mi l-a dat.

Psalmul 14 (15)1 Doamne, cine va locui în cortul tãu? *

Cine se va odihni pe muntele tãu cel sfânt?

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor18

Page 21: 01 august 2011

2 Cel care umblã fãrã prihanã, *face dreptatea ºi spune adevãrul din inimã;

3 cel care nu calomniazã cu limba †ºi nu face rãu semenului sãu, *nici nu aruncã ocarã asupra aproapelui.

4 În ochii sãi, cel nelegiuit e vrednic de dispreþ, *dar îi cinsteºte pe cei care se tem de Domnul.

Chiar dacã i-ar fi spre pagubã, *nu-ºi calcã jurãmântul.

5 Nu-ºi împrumutã banii pentru dobândã *ºi nu ia mitã împotriva celui nevinovat.

Cel care trãieºte astfel *nu se va clãtina în veci!

Ant. Dumnezeu m-a fãcut slujitor al evangheliei prinharul pe care mi l-a dat.

Ant. 2 Acesta este slujitorul credincios ºi înþelept pecare l-a pus Domnul peste familia sa.

Psalmul 111 (112)1 Fericit este omul care se teme de Domnul, *

care îºi aflã mare plãcere în poruncile lui!2 Seminþia lui va fi puternicã pe pãmânt *

ºi urmaºii celor drepþi vor fi binecuvântaþi.3 În casa lui va fi belºug ºi bogãþie, *

dreptatea lui rãmâne pe vecie.4 El rãsare ca o luminã în întuneric pentru cei drepþi, *

el este blând, îndurãtor ºi drept.5 Fericit este omul care are milã ºi dã cu împrumut, †

el îºi rânduieºte bunurile cu dreptate. *6 El nu se clatinã niciodatã.

Cel drept va fi amintit pentru totdeauna. *7 El nu se teme de zvonurile rele,

inima lui e tare ºi se încrede în Domnul. †8 Inima lui este în siguranþã, nu are nici o teamã, *

pânã când va triumfa peste duºmanii sãi.

Vesperele 19

Page 22: 01 august 2011

9 El este darnic faþã de cei sãraci, †dreptatea lui rãmâne în vecii vecilor *iar fruntea lui se înalþã cu cinste.

10 Cel nelegiuit va vedea ºi se va mânia, †va scrâºni din dinþi ºi se va topi. *Dorinþa pãcãtoºilor rãmâne neîmplinitã.

Ant. Acesta este slujitorul credincios ºi înþelept pecare l-a pus Domnul peste familia sa.

Ant. 3 Oile mele îmi vor asculta glasul ºi va fi o sin -gurã turmã ºi un singur pãstor.

Cântarea Ap 15,3b-43b Mari ºi minunate sunt lucrãrile tale, *

Doamne, Dumnezeule atotputernic!Drepte ºi adevãrate sunt cãile tale, *

rege al naþiunilor!4 Cine nu se va teme de tine, Doamne, *

ºi nu va preamãri numele tãu?Tu singur eºti sfânt! †

Toate popoarele vor veniºi se vor prosterna înaintea ta, *

pentru cã ai fãcut cunoscute judecãþile tale!Ant. Oile mele îmi vor asculta glasul ºi va fi o sin -

gurã turmã ºi un singur pãstor.

LECTURA SCURTÃ 1Pt 5,1-4Aºadar, pe prezbiterii care sunt între voi, eu, care

sunt prezbiter ca ºi ei ºi martor al suferinþelor lui Cristosºi pãrtaº al gloriei care se va arãta, îi îndemn: Pãstoriþiturma lui Dumnezeu care v-a fost încredinþatã, supra -veghind-o, nu cu silã, ci de bunãvoie, aºa cum vreaDumnezeu, nu pentru un câºtig necinstit, ci din iubire;nu ca ºi cum aþi fi stãpâni peste cei care v-au fostîncredinþaþi, ci fãcându-vã exemple pentru turmã. Iarcând va apãrea pãstorul suprem, veþi primi cununa mãri -rii, care nu se veºtejeºte.

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor20

Page 23: 01 august 2011

RESPONSORIUL SCURT

R. Acesta este adevãratul prieten al fraþilor sãi; * else roagã mult pentru poporul sãu. Acesta este.V. Viaþa ºi-a dat-o pentru fraþii sãi; * el se roagã mult

pentru poporul sãu. Slavã Tatãlui. Acesta este.Ant. la Magnificat: Acesta este administratorul cre -

dincios ºi înþelept pe care Domnul l-a pus peste familiasa ca sã le dea hranã la vreme potrivitã.

CÂNTAREA DIN EVANGhELIE – Magnificat Lc 1,46-55

Tresãltarea de bucurie a sufletului în Domnul46 Sufletul meu *

îl preamãreºte pe Domnul47 ºi duhul meu tresaltã de bucurie *

în Dumnezeu, mântuitorul meu,48 cãci a privit la smerenia slujitoarei sale. *

Iatã, de acum toate popoarele mã vor numi fericitã,49 cãci mi-a fãcut lucruri mari Cel Atotputernic, *

ºi numele lui e sfânt.50 Milostivirea lui rãmâne din neam în neam *

peste cei ce se tem de el.51 A arãtat puterea braþului sãu, *

i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor,52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici *

ºi i-a înãlþat pe cei smeriþi;53 pe cei flãmânzi i-a copleºit cu bunuri, *

iar pe cei bogaþi i-a lãsat cu mâinile goale.54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul sãu, *

amintindu-ºi de îndurarea sa,55 dupã cum a promis pãrinþilor noºtri, *

lui Abraham ºi urmaºilor lui în veci.Slavã Tatãlui ºi Fiului *

ºi Sfântului Duh.Precum era la început ºi acum ºi pururea *

ºi în vecii vecilor. Amin.

Vesperele 21

Page 24: 01 august 2011

Ant. Acesta este administratorul cre dincios ºiînþelept pe care Domnul l-a pus peste familia sa ca sã ledea hranã la vreme potrivitã.

RUGÃCIUNEA UNIVERSALÃ

Sã-i aducem laude, precum se cuvine, lui Cristos,rânduit sã fie mare preot pentru oameni în cele ce suntale lui Dumnezeu, ºi sã-l rugãm cu umilinþã:

Mântuieºte, Doamne, poporul tãu!Tu ai luminat Biserica în chip minunat, dându-i con -ducãtori înþelepþi ºi sfinþi:– dã-le mereu creºtinilor harul sã se bucure de aceastã

luminã.Tu ai iertat pãcatele poporului atunci când sfinþii pãs -tori te-au rugat, precum Moise:– prin mijlocirea lor, purificã ºi sfinþeºte necontenit

Biserica ta.Tu i-ai uns pe sfinþii tãi în mijlocul fraþilor lor ºi ai trimisDuhul tãu asupra lor:– umple cu Duhul Sfânt pe toþi conducãtorii poporului

tãu.Tu însuþi eºti moºtenirea sfinþilor pãstori:– nu lãsa sã se îndepãrteze de tine nici unul dintre aceia

pe care i-ai dobândit cu sângele tãu.Tu ai dat viaþa veºnicã oilor tale prin pãstorii Bisericii,aºa încât nimeni sã nu le poatã rãpi din mâna ta:– mântuieºte-i pe cei rãposaþi, pentru care þi-ai dat viaþa

ca jertfã.Tatãl nostru.

Rugãciunea de încheiereDumnezeule, care dãruieºti mereu Bisericii tale

exemple de virtute, dã-ne harul ca astfel sã-l imitãm pesfântul Alfons Maria de Liguori în râvna pentru mântu -irea fraþilor noºtri, încât sã avem ºi noi parte, împreunãcu el, de rãsplata cereascã. Prin Domnul nostru IsusCristos, Fiul tãu, care, fiind Dumnezeu, împreunã cu

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor22

Page 25: 01 august 2011

tine vieþuieºte ºi domneºte, în unire cu Duhul Sfânt, întoþi vecii vecilor. R. Amin.

Dacã se recitã individual, se face încheierea astfel:Domnul sã ne binecuvânteze, sã ne apere de orice

rãu ºi sã ne ducã la viaþa veºnicã. R. Amin.

CompletoriulV. Dumnezeule, vino în ajutorul meu.R. Doamne, grãbeºte-te sã mã ajuþi.

Slavã Tatãlui, ºi Fiului, ºi Sfântului Duh.Precum era la început, ºi acum, ºi pururea,

ºi în vecii vecilor. Amin. Aleluia.

IMNUL

Acum, când e timpul de mers la culcare,În rugã mai cerem o datã-ndurare:Privirile tale ce pururi sunt trezeAsuprã-ne, Doamne, mereu sã vegheze.În vis mintea noastrã te aibã pe tineIar inima noastrã de doru-þi suspine,Te cânte pe tine, te simtã aproape,Sã nu laºi ca bezna de tot sã ne-ngroape.Ne fie odihna ºi somnul în pace;Cât timp trupul nostru puterea-ºi reface,ªi-i noapte adâncã, ºi bezna dominã,Ne fii tu, Cristoase, în beznã luminã.Rugãmu-ne þie cu fruntea plecatã,Ascultã-ne ruga, cerescule Tatã,Cu Fiul cel care-i cu tine de-o fireªi Duhul cel Sfânt cel ce-i Duh de iubire. Amin.

PSALMODIA

Ant. Doamne Dumnezeule, tu eºti rãbdãtor ºi plin deîndurare.

Psalmul 85 (86)Rugãciunea sãracului la vreme de restriºte

Completoriul 23

Page 26: 01 august 2011

Binecuvântat sã fie Dumnezeu, care ne mângâie înorice strâmtorare (2Cor 1,3.4).

1 Pleacã-þi, Doamne, urechea ºi rãspunde-mi, *pentru cã sunt sãrman ºi nefericit.

2 Pãzeºte-mi sufletul, pentru cã îþi sunt credincios. †Mântuieºte, Dumnezeul meu, pe slujitorul tãu, *care ºi-a pus încrederea în tine.

3 Ai milã de mine, Doamne, *cãtre tine strig toatã ziua.

4 Fã sã se bucure sufletul slujitorului tãu, *cãci eu înalþ sufletul meu cãtre tine, Doamne!

5 Cãci tu, Doamne, eºti bun ºi îndurãtor, *plin de dragoste faþã de cei care te cheamã.

6 Ascultã-mi, Doamne, rugãciunea; *ia aminte la glasul cererii mele.

7 În ziua necazului meu, strig cãtre tine *pentru cã tu îmi dai ascultare.

8 Doamne, nu este nimeni asemenea þie între dumnezei *ºi nimic nu este ca lucrãrile tale.

9 Toate popoarele pe care le-ai fãcut vor veni, †se vor prosterna în faþa ta, Doamne, *ºi vor preamãri numele tãu,

10 pentru cã eºti mare ºi sãvârºeºti lucruri minunate, *tu singur eºti Dumnezeu!

11 Învaþã-mã, Doamne, calea ta *ºi voi umbla în adevãrul tãu;

dã-mi o inimã simplã *ca sã se teamã de numele tãu.

12 Îþi mulþumesc, Doamne, Dumnezeul meu,din toatã inima mea, *

ºi voi preamãri numele tãu în veac.13 Cãci mare este mila ta faþã de mine *

ºi tu ai eliberat sufletul meudin adâncul infernului.

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor24

Page 27: 01 august 2011

14 Dumnezeule, cei mândri s-au ridicat împotriva mea, †ºi o adunãturã de oameni violenþi

vor sã-mi ia sufletul, *ºi nu te-au pus pe tine înaintea lor.

15 Tu, Doamne, eºti Dumnezeu îndurãtor ºi bun, *încet la mânie ºi plin de dragoste ºi adevãr.

16 Priveºte-mã ºi fie-þi milã de mine; †dã slujitorului tãu putere, *ºi mântuieºte-l pe fiul slujitoarei tale.

17 Fã un semn de bunãvoinþã faþã de mine, †ca sã vadã cei ce mã urãsc ºi sã se ruºineze, *cãci tu, Doamne, m-ai ajutat ºi m-ai mângâiat.

Ant. Doamne Dumnezeule, tu eºti rãbdãtor ºi plin deîndurare.

LECTURA SCURTÃ 1Tes 5,9-10Dumnezeu ne-a rânduit pentru dobândirea mântuirii

prin Domnul nostru Isus Cristos, care a murit pentrunoi pentru ca, fie cã veghem, fie cã dormim, sã trãimîmpreunã cu el.

RESPONSORIUL SCURT

R. În mâinile tale, Doamne, * încredinþez sufletulmeu. În mâinile tale.V.Ne-ai rãscumpãrat, Doamne, Dumnezeul adevã -

rului, * îþi încredinþez sufletul meu. Slavã Tatãlui. Înmâinile tale.

Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocro -teºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã neodihnim în pace.

CÂNTAREA DIN EVANGhELIE – nunc diMittis Lc 2,29-32Cristos - lumina neamurilor ºi slava lui Israel

29 Acum slobozeºte pe slujitorul tãu, Stãpâne, *dupã cuvântul tãu, în pace,

30 cãci au vãzut ochii mei *mântuirea ta,

Completoriul 25

Page 28: 01 august 2011

31 pe care ai pregãtit-o *înaintea tuturor popoarelor,

32 luminã spre luminarea neamurilor *ºi slava poporului tãu, Israel.

Ant. Mântuieºte-ne, Doamne, când veghem, ocro -teºte-ne când dormim, ca sã veghem cu Cristos ºi sã neodihnim în pace.

Rugãciunea de încheiereDãruieºte, Doamne, trupurilor noastre odihnã spre

întãrire, iar ceea ce am semãnat astãzi prin muncanoastrã, fã sã aducã rod de viaþã veºnicã. Prin Cristos,Domnul nostru. R. Amin.

Apoi se spune binecuvântarea, chiar ºi atunci când se recitãîn particular:

Noapte liniºtitã ºi sfârºit bun sã ne dea nouã atotputer -nicul Dumnezeu. R. Amin.

Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria

Apoi se spune una dintre urmãtoarele antifone:

Maicã binecuvântatã a Rãscumpãrãtorului,Poarta cerului pururi deschisã, Steaua mãrii,

vino în ajutorul poporului ce cade ºi vrea sã se ridice,tu, care ai nãscut, spre uimirea fãpturii,

pe Cel Preasfânt ce þi-e Pãrinte,Fecioarã de-a pururi,

care ai primit din gura îngerului Gabriel vestirea,îndurã-te de noi, pãcãtoºii.

Sau:Te bucurã, a cerului Reginã,A îngerilor Doamnã ºi Stãpânã.Tu-ai odrãslit mlãdiþa mântuiriiªi poartã eºti luminii nemuririi!Te bucurã, Fecioarã preaslãvitã,Decât fãptura toatã mai mãritã!Te salutãm, a cerului minune;Du la Cristos a noastrã rugãciune!

1 august, sfântul Alfons M. de Liguori, episcop ºi învãþãtor26

Page 29: 01 august 2011

Sau:Bucurã-te, Reginã, Maica milei,

viaþa, mângâierea ºi speranþa noastrã, bucurã-te!Cãtre tine strigãm, surghiuniþii fii ai Evei;cãtre tine suspinãm, gemând ºi plângând

în aceastã vale de lacrimi.Aºadar, Mijlocitoarea noastrã,

întoarce spre noi ochii tãi cei milostiviºi, dupã surghiunul acesta,

aratã-ni-l nouã pe Isus,binecuvântatul rod al trupului tãu.

O milostivã, o blândã, o dulce Fecioarã Marie!Sau:

Sub ocrotirea ta alergãm, sfântã Nãscãtoare de Dum -nezeu, nu ne dispreþui rugãciunile în nevoile noastre, cine mântuieºte pururea de toate primejdiile, Fecioarãslãvitã ºi binecuvântatã. Amin.

Antifone finale cãtre sfânta Fecioarã Maria 27

Page 30: 01 august 2011