DOMNUL ESTE APROAPE-GVBJoi  1 Septembrie

Și a fost transfigurat înaintea lor și fața Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit albe ca lumina.  Matei 17.2Schimbarea la față (transfigurarea) este o imagine a ceea ce va fi Împărăția viitoare. Cât de glorios va fi Domnul Isus – Mesia, Împăratul! Ce schimbare măreață va avea loc pe acest pământ, când cei șase mii de ani de păcat și de nenorocire se vor sfârși! Fața Domnului, strălucind ca soarele, va fi o priveliște minunată pentru sfinții din Mileniu.Martorii prezenți la această manifestare anticipativă a gloriei Sale prefigurează diferitele clase de sfinți pământești care vor compune Împărăția: cei care vor fi decapitați în timpul necazului sunt prefigurați de Iacov iar cei care vor trece prin necazul cel mare sunt prefigurați de Ioan.„Și, iată, Moise și Ilie li s-au arătat, vorbind cu El“ (versetul 3). Aceștia par să reprezinte cele două clase de sfinți cerești care vor apărea împreună cu El. Ilie îi reprezintă pe sfinții răpiți fără să vadă moartea, în timp ce Moise îi reprezintă pe cei care au adormit și care vor fi înviați. Satan s-a certat cu arhanghelul pentru trupul lui Moise, înainte de învierea lui Hristos, însă, după ce Hristos a înviat, el nu se mai poate certa pentru trupurile noastre. Nu, ci într-o clipă, Hristos va învia trupurile tuturor celor care sunt ai Lui, la venirea Sa (1 Corinteni 15.23,51).Astfel, muntele transfigurării ne oferă o binecuvântată imagine a gloriei și a măreției lui Hristos. Sfinții cerești, fie răpiți, fie înviați, însă împreună schimbați și făcuți asemenea trupului Său glorios, vor fi văzuți cu El și ca El. Apoi, pe pământ, rămășița cruțată a iudeilor, care vor trece prin necazul cel mare, sau aceia dintre ei care vor fi omorâți în acel necaz vor împlini numărul celor înviați la prima înviere și vor trăi și vor împărăți cu Hristos pentru o mie de ani (Apocalipsa 20.4).C. StanleyVineri  2 Septembrie

De ce ne-a bătut Domnul astăzi înaintea filistenilor? Să luăm din Șilo chivotul legământului Domnului, ca să

vină în mijlocul nostru și să ne salveze din mâna vrăjmașilor noștri.   1 Samuel 4.3

Știu că vine Mesia, care Se numește Hristos; când va veni El, ne va spune toate.   Ioan 4.25

Întotdeauna va exista conflict între ideile oamenilor și adevărul lui Dumnezeu. Este foarte trist când cei care se bazează pe ideile omenești

sunt cei credincioși, care ar trebui să cunoască și să respecte adevărul divin.Bătrânii lui Israel n-au așteptat un răspuns la întrebarea lor: „De ce ne-a bătut Domnul astăzi înaintea filistenilor?“, ci au recurs la o idee care a continuat să marcheze gândurile lui Israel în secolele care au urmat: când chivotul este în mijlocul nostru, el ne va salva de vrăjmașii noștri. Această falsă credință făcea din chivotul legământului un fel de amuletă. Iudeii din timpul Domnului Isus așteptau un Mesia care să-i mântuiască de vrăjmașii lor, contrar celor scrise în Matei 1.21: „El va mântui pe poporul Său de păcatele lor“. La fel ca strămoșii lor, nici ei nu au așteptat răspuns la prima întrebare.Ar trebui să învățăm ceva de la femeia samariteancă. Ea cunoștea motivul pentru care Mesia trebuia să vină: „El ne va spune toate lucrurile“. El avea să răspundă la toate întrebările: la cele ale bătrânilor lui Israel (1 Samuel 4.3), la cele ale iudeilor și la cele ale samaritenilor. Domnul Isus a venit și, dacă vrem să ascultăm, El ne spune toate lucrurile, despre noi, lucruri plăcute sau mai puțin plăcute, despre închinare și despre Dumnezeu. Să așteptăm deci răspunsurile Lui și să luăm seama la Cuvântul Său. Și, pătrunși de măreția acestei afirmații, vom rosti și noi împreună cu samaritenii: „Acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii“ (Ioan 4.29,42). H. HallSâmbătă 3 Septembrie

Credincios este Dumnezeu, prin care ați fost chemați la comuniunea cu Fiul Său Isus Hristos,

Domnul nostru.  1 Corinteni 1.9„Credincios este Dumnezeu.“ Noi suntem de multe ori lipsiți de credincioșie, însă avem de-a face cu un Dumnezeu credincios, care a hotărât să ne poarte până la capăt. El nu numai că ne-a mântuit, ci ne-a adus într-o comuniune minunată, comuniunea Fiului Său, a Domnului Isus, Capul înviat și glorificat din ceruri. Aceasta este singura comuniune de care creștinul are cu adevărat nevoie.Orice adunare locală trebuie să fie expresia acestei comuniuni, a comuniunii Trupului lui Hristos. Prin urmare, dacă am fost răscumpărați prin sângele Său și dacă, prin Duhul Sfânt, am fost botezați în Trupul lui Hristos, suntem chemați la comuniunea Fiului lui Dumnezeu și suntem una cu toți cei credincioși de pe fața pământului. Cu toții aparținem unei mari comuniuni. Comuniune înseamnă parteneriat. Am fost luați ca parteneri într-o companie minunată, al cărei Conducător este Domnul Isus și în care orice credincios adevărat își are locul. Ce minunată este această comuniune! Nu este de mirare că unii dintre noi nu mai dorim nicio altă

comuniune, căci am găsit tot ceea ce ne-am putea dori în comuniunea Fiului lui Dumnezeu.În 1 Ioan 1.3 ni se spune că am fost aduși în comuniune cu Tatăl și cu Fiul. Ce lucru minunat! Împărtășim aceleași lucruri – aceleași gânduri despre răscumpărare și despre planul glorios de mântuire – cu Tatăl și Fiul Său! H.A.Ironside Duminică 4 Septembrie

Îl vom vedea cum este. 1 Ioan 3.2Într-o împrejurare, cu ceva timp în urmă, încercam să o consolez pe o fetiță a cărei mamă plecase la Domnul Isus. «O vei vedea din nou», i-am spus, «mai frumoasă decât a fost pe pământ». Răspunsul a venit imediat din inimioara ei zdrobită de durere: «Dar eu vreau să o văd așa cum era». Acesta a fost un strigăt al dragostei: ea dorea să o revadă pe mama ei așa cum o cunoscuse. Ce altceva ar putea satisface dragostea, decât aceasta?Aceasta este și dorința inimilor noastre cu privire la Domnul. Când Îl vom revedea, nu dorim să vedem un străin, ci pe Acela pe care Îl cunoaștem bine, care ne-a cucerit afecțiunile. Îl vom vedea așa cum este, așa cum L-am cunoscut – plin de bunătate, de răbdare și de dragoste. Îl vom vedea așa cum a fost atunci când a stat aproape de noi în zilele de durere și de încercare, când ne-a sprijinit și ne-a mângâiat; Îl vom vedea așa cum a fost atunci când ne-a restabilit sufletele și când ne-a întors inimile nestatornice de la căile neascultării și ale păcatului; Îl vom vedea așa cum L-am cunoscut atunci când nu ne-a părăsit niciodată în călătoria noastră prin pustie; Îl vom vedea așa cum este acum: Domnul nostru preaiubit.În ziua aceea, inimile noastre vor fi pline de bucurie. Pentru aceasta S-a rugat El: „Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu“ (Ioan 17.24). Lumea nu-L va vedea așa, ci doar în măreția Lui înfricoșătoare de Judecător al celor vii și al celor morți. Cei ai Lui însă, pe care El îi iubește și pe care îi va iubi până la capăt, vor fi fermecați de toată frumusețea harului și dragostei Sale. J. T. MawsonLuni  5  Septembrie

Și era un om din muntele lui Efraim cu numele Mica. Și el a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de arginți care ți s-au luat,

pentru care ai blestemat și ai vorbit în auzul meu, iată, arginții sunt la mine; eu i-am luat“. Și mama sa a zis:

„Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!“ … Și mama sa a luat două sute de sicli de argint și i-a dat topitorului și el a făcut din ei un chip cioplit și un chip turnat:

și erau în casa lui Mica.   Judecători 17.1,2,4Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (1)

Idolatria lui MicaUltimele cinci capitole din cartea Judecători ne oferă câteva scene remarcabile cu privire la confuzia din Israel care s-a instalat cu repeziciune pe acest fond: „În zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi“ (versetul 6). Când fiecare face ceea ce este drept în ochii săi, în curând nu va mai fi nimeni care să facă ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu.Mica furase de la mama sa, încălcând astfel poruncile lui Dumnezeu de a-și cinsti tatăl și mama și de a nu fura. Mama lui a blestemat atunci când a descoperită că i se furaseră banii și a binecuvântat atunci când i-au fost dați înapoi. Iacov 3.9-11 ne spune că nu este drept ca din aceeași gură să iasă și blestemul și binecuvântarea. Ea dedicase argintul Domnului, pentru a face niște idoli, lucru pe care Domnul îl interzisese categoric în cele zece porunci. În cele din urmă, ea a folosit pentru acest scop doar două sute din cei o mie o sută de sicli.Mica, fiul ei, avea o casă de dumnezei în locuința sa, un efod preoțesc și câțiva idoli. El l-a consacrat pe unul dintre fiii săi ca preot, în contradicție totală cu ceea ce Dumnezeu poruncise în lege. Mai târziu, el l-a angajat și consacrat pe un levit, oferindu-i o plată anuală, un rând de haine și găzduire. Satisfăcut de toate acestea, Mica și-a zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, pentru că am un levit ca preot“ (versetul 13). Ce confuzie fatală! Avea Dumnezeu să binecuvânteze o astfel de neascultare față de Cuvântul Său? E. P. Vedder, Jr.Marți  6 Septembrie

Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca

răscumpărare pentru mulți. Marcu 10.45Cum ar putea inima noastră să nu fie satisfăcută cu slujirea lui Hristos? Cum ar putea ea să nu se sprijine pe lucrarea Lui? Fiul lui Dumnezeu a binevoit să ne slujească! Cel care ne-a făcut, Cel care ne-a dăruit viață și suflare, a acceptat să devină slujitorul nostru! Nu a venit pentru a ne cere să facem sau să dăm ceva, ci a venit ca El Însuși să slujească și să dăruiască.Duhul legalist ne face să gândim că Dumnezeu este un Stăpân aspru, că El ne cere să facem multe lucruri și să ne trudim. Să ne aducem însă aminte că cea mai importantă lucrare a noastră este să credem în Isus, să ne sprijinim pe El și pe ceea ce El a făcut pentru noi la cruce, ca și pe ceea

ce El face acum pentru noi în slavă. „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: ca voi să credeți în Cel pe care El L-a trimis.“Să ne aducem aminte de întrebarea psalmistului, o întrebare pusă atunci când el privea la măreția și la mulțimea binecuvântărilor Domnului: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?“. Răspunsul a fost: „Voi înălța paharul mântuirii și voi chema Numele Domnului“ (Psalmul 116.12,13). Acesta este deci felul în care Îl putem răsplăti pe Domnul; acesta este felul în care Îl putem glorifica. Dacă vrem să-L răsplătim, trebuie ca mai întâi să primim – să primim paharul mântuirii, un pahar plin și care dă pe deasupra; și, pe măsură ce bem din acest pahar, pe măsură ce mântuirea lui Dumnezeu strălucește înaintea ochilor sufletului nostru, lauda va țâșni din inimile noastre pline de recunoștință. C. H. MackintoshMiercuri  7 SeptembrieȘi a fost așa: în anul al doilea, în luna a doua, la douăzeci ale lunii, norul s-a ridicat de pe cortul mărturiei. Și fiii lui Israel au pornit după ordinea lor de mers din pustia Sinai; și norul

s-a oprit în pustia Paran.Numeri 10.11,12                               Scurte comentarii asupra Pentateuhului (9) – Numeri (A)

În Biblia ebraică, cartea Numeri se numește „În pustie“, titlu derivat din cuvintele de la începutul primului verset. Acest titlu este potrivit, fiindcă tema cărții este călătoria israeliților prin pustie (deși, în mod exact, călătoria lor prin pustie începe abia în capitolul 10). Această carte acoperă o perioadă de treizeci și opt de ani (conform cu Numeri 1.1 și cu Deuteronom 1.3) și prezintă necredința poporului, care a avut ca rezultat faptul că unei întregi generații i s-a refuzat intrarea în țara promisă (capitolul 14).Slujirea și umblarea noastră sunt două caracteristici principale ale acestei cărți, la fel cum apropierea și închinarea sunt caracteristicile cărții Levitic. Prin urmare, leviții ocupă un loc proeminent în Numeri, așa cum preoții ocupă un loc proeminent în Levitic. Unele dintre simbolurile și dintre evenimentele istorice din Numeri sunt unice și cu totul potrivite subiectului cu privire la călătoria prin pustie și la slujirea desfășurată acolo. Iată câteva exemple: 1. Poziția și misiunea încredințată fiecăreia dintre cele trei familii ale leviților (capitolul 3); 2. Învelitorile cu care erau acoperite obiectele din cort, atunci când erau transportate prin pustie (capitolul 4); 3. Legea nazireatului (capitolul 6); 4. Trompetele de argint (capitolul 10); 5. Cele douăsprezece iscoade și strugurii din Eșcol (capitolele 13 și 14); 6. Tivurile albastre ale hainelor israeliților (capitolul 15); 7. Vițeaua roșie (capitolul 19);

8. Șarpele de aramă (capitolul 21); 9. Cele patru parabole ale lui Balaam (capitolele 22–24).Cititorul va fi din belșug răsplătit dacă va studia lecțiile conținute de aceste simboluri. Ele ne arată cum Dumnezeul nostru a pregătit orice resursă necesară pentru drumul nostru către gloria cerească.B. ReynoldsJoi  8 Septembrie

Adevărat vă spun că, între cei născuți din femei, nu s-a ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul;

dar cine este mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.  Matei 11.11

Deși caracterul lui Ioan era deosebit de frumos, Domnul nu a făcut referire la caracterul lui atunci când a spus cuvintele de mai sus. El S-a referit mai degrabă la faptul că Ioan fusese rânduit de Dumnezeu ca înainte-mergător al Domnului Isus – o onoare pe care nu a avut-o nimeni altul. Prin urmare, Domnul vorbește despre măreția onoarei dăruite lui Ioan. El nu face referire la măreția morală a celui mai mic din Împărăția cerurilor, ci la măreția poziției dăruite de Dumnezeu fiecărui credincios adevărat din perioada prezentă a harului.Împăratul urma într-adevăr să aibă o Împărăție, însă Ioan nu urma să fie parte din ea în timp ce el se afla pe pământ. Domnul ne spune în Luca 16.16: „Legea și profeții au fost până la Ioan; de atunci evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se vestește și fiecare dă năvală să intre în ea“.Are Domnul o împărăție astăzi? Da, dar această împărăție nu este ceea ce Scriptura numește „Împărăția și gloria Domnului nostru“, ci astăzi ea este „împărăția și răbdarea lui Hristos“. Pentru timpul prezent, împărăția nu are un caracter manifestat public, ci are o formă tainică.Este de asemenea adevărat că Împărăția cerurilor face câteodată referire doar la cei cu adevărat credincioși, însă, în alte cazuri, ea îi include și pe cei care în mod fals se numesc credincioși. Domnul va smulge din Împărăția Sa toate pricinile de poticnire. Despre astfel de oameni nu se poate spune că sunt mai mari decât Ioan Botezătorul. Toți credincioșii adevărați de astăzi sunt nu numai supuși onorați ai Împărăției, ci și mădulare ale Trupului lui Hristos, care este Adunarea, fiind locuiți de Duhul lui Dumnezeu și binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Ioan nu a cunoscut niciodată o astfel de onoare, deși, în glorie, va fi și el cu Domnul Isus și asemenea Lui. L. M. GrantVineri  9 Septembrie

Și Domnul i-a zis lui Moise: „Du-te, coboară, pentru că poporul tău pe care l-ai scos din țara Egiptului s-a stricat.

Curând s-au abătut de la calea pe care le-am poruncit-o; și-au făcut un vițel turnat și

s-au închinat înaintea lui și i-au jertfit“.  Exod 32.7,8Dumnezeu a văzut ceea ce se întâmplase în tabără în ziua aceea, la fel cum El vede astăzi stricăciunea din creștinătate. Prin urmare, El îi spune lui Moise: „Am văzut pe acest popor și, iată, este un popor cu grumazul înțepenit. Și acum lasă-Mă ca mânia Mea să se aprindă împotriva lor și să-i nimicesc; și voi face din tine o mare națiune“ (versetele 9 și 10).Aceste cuvinte, „acum lasă-Mă“, sunt pline de semnificație. Este ca și cum Dumnezeu i-ar fi spus lui Moise: «Știu că tu ai o inimă pentru Mine și pentru poporul Meu». Nu ar fi fost aceasta o splendidă oportunitate pentru Moise, dacă el n-ar fi fost ceea ce era cu adevărat? Dacă ar fi existat în el vreo dorință după preamărire, acesta ar fi fost prilejul perfect să și-o împlinească. Ar fi putut să spună: «Ei bine, poporul a adus judecata asupra lui, iar eu nu mai am ce să fac pentru a-l ajuta; prin urmare, dacă Dumnezeu îmi va face vreo propunere, o voi accepta». Ce minunat că el nu a gândit în felul acesta! A renunțat la lume pe când se afla în Egipt, iar acum renunță la sine însuși. Ce lecție pentru toți slujitorii lui Dumnezeu! El este o imagine fidelă a lui Hristos în toată această împrejurare.Ceea ce Moise face apoi este foarte mișcător. El se îndreaptă către Dumnezeu și mijlocește pentru popor, sugerându-I ceea ce avea să se întâmple dacă El nu-Și ducea poporul în țara promisă. Ce aveau să spună egiptenii? Dumnezeu avea să-Și prejudicieze caracterul, călcându-Și cuvântul și promisiunea făcută lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov (versetul 13). Pe de-o parte, lui îi păsa de gloria lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte, era plin de afecțiune pentru poporul Lui. Rezultatul a fost că „Domnul S-a întors de la răul pe care spusese că-l va face poporului Său“ (versetul 14). W. T. P. WolstonSâmbătă  10  SeptembrieȘi Samuel a zis lui Isai: „Aceștia sunt toți tinerii?“. Și el a zis: „A mai rămas cel mai mic și, iată, paște oile“. Și Samuel a zis

lui Isai: „Trimite și adu-l. Pentru că nu vom ședea la masă până nu vine el aici“. Și a trimis și l-au adus. Și el era rumen și cu ochi frumoși și cu înfățișare frumoasă. Și Domnul a zis: „Ridică-te, unge-l, pentru că acesta este!“. Și Samuel a luat

cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților săi. Și

Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea. Și Samuel s-a ridicat și a plecat la Rama. 1 Samuel 16.11-13

Frumoasă scenă! Ne putem imagina cât de tensionată devenise așteptarea după momentul când cei șapte fii fuseseră respinși. Ce trebuie să fi însemnat pentru Dumnezeu Tatăl să spună: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit plăcerea“! După mai mult de patru mii de ani de istorie a omului plină de faliment, Dumnezeu confirma faptul că exista Unul pe care Îl putea unge (Fapte 10.38).Cu aproximativ o mie de ani mai devreme, David fusese uns – o frumoasă imagine a lui Hristos, Preaiubitul. Numele de Mesia este derivat din verbul ebraic „a unge“; la fel, numele de Hristos derivă din același verb, în limba greacă. Ungerea era făcută în vederea unei slujiri publice pentru Dumnezeu. Citim astfel că Duhul Sfânt a venit peste David (1 Samuel 16.13), pentru a-l întări și a-l călăuzi ca împărat. Diferitele trăsături ale lui David (versetul 12) ne arată frumusețea lui interioară și exterioară în ochii lui Dumnezeu, nu o frumusețe de natură să impresioneze poporul, cum stătuseră lucrurile cu Saul.Să remarcăm că David a fost uns cu un corn cu untdelemn, care simbolizează puterea; cornul nu poate fi frânt. Saul fusese uns cu untdelemnul dintr-o sticluță, care putea fi spartă, iar împărăția i-a fost luată, într-adevăr, de către Dumnezeu. Lui David însă, Dumnezeu i-a făgăduit o împărăție care avea să dureze, fiind astfel o imagine a Adevăratului David, a Cărui Împărăție va fi veșnică. Citim de asemenea că David a fost uns în mijlocul fraților săi, din nou o imagine a lui Hristos, în jurul Căruia vom sta pentru totdeauna, privindu-L ca Miel înjunghiat (Apocalipsa 5.6).E. BouterDuminică 11 Septembrie

Și eu plângeam mult, pentru că nimeni nu Fusese găsit vrednic să deschidă cartea,

nici să se uite în ea.  Apocalipsa 5.4Mielul lui Dumnezeu în cer (1)În Apocalipsa 5, apostolul Ioan continuă istoria Mielului, începută în Evanghelia sa (Ioan 1.29). El Îl prezintă acum pe Miel în gloriile Sale. Lăsând pământul în urmă, Ioan este dus în duh în cer, iar acolo vede în mâna lui Dumnezeu o carte a judecății și, de asemenea, a binecuvântării aduse prin judecată. Dar cine o putea deschide? Iar dacă nimeni nu o putea deschide, cum puteau judecățile să-și urmeze cursul? Cum puteau veni binecuvântările în urma lor? Cum putea fi răul înlăturat, iar împărăția să fie întemeiată? „Cine este vrednic să deschidă cartea?“ a fost întrebarea adresată întregii oștiri a cerului.Privind printre milioanele de ființe cerești,

Ioan nu a putut găsi pe nimeni vrednic să deschidă cartea. Erau mulți sfinți acolo: Enoh, care a umblat cu Dumnezeu; Avraam, care a vorbit cu Dumnezeu; Moise, care a fost îngropat de Dumnezeu; Ilie, care a fost răpit de Dumnezeu – toți erau acolo, însă niciunul dintre ei nu era vrednic să deschidă cartea. Apoi Ioan a privit pe pământ, dar, dacă nu se găsea nimeni vrednic în cer, nu este de mirare că nu s-a găsit nimeni vrednic nici pe pământ și, cu atât mai puțin, sub pământ.În consecință, Ioan a plâns mult; plânsul însă nu se potrivește cu cerul. Pe pământ, plânsul poate dura o noapte, iar în iad, pentru totdeauna, însă, în cer, Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor; și moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi“ (Apocalipsa 21.4).H. Smith

Miel Divin! De sus, din slavă, / Jos la noi Tu ai venitDând doar binecuvântare, / Când prin lume ai umblat

Ai răbdat tot în tăcere, / Ascultând, Tu Te-ai lăsatPe lemn să fii atârnat / Pentru vină spre iertare,

Ție-Ti mulțumim mereu, / Miel sfânt al lui Dumnezeu.J. G. Deck

Luni  12  SeptembrieȘi Mițraim a născut … pe casluhimi (din care au ieșit

filistenii).  Geneza 10.13,14Și Avraam a locuit temporar în țara filistenilor multe zile.

Geneza 21.34Cine sunt filistenii și ce reprezintă ei? (1)Filistenii sunt vrăjmașii în mâinile cărora Dumnezeu dă pe poporul Său. Vom privi pe scurt la ceea ce Scriptura ne arată cu privire la caracterul lor. În primul rând, ei sunt aceia care dau numele întregii țări (Filistia – Palestina). Este foarte interesant să vedem că Dumnezeu nu folosește niciodată numele de Palestina atunci când vorbește despre moștenirea poporului Său. Acest nume desemnează întotdeauna o țară ostilă. Astfel, în cântarea lui Moise, după trecerea Mării Roșii, se spune: „I-a cuprins groaza pe locuitorii Filistiei“. Credința privește la ea ca la o țară a vrăjmașilor, până când este luată în stăpânire de poporul lui Dumnezeu.Ea era deci țara filistenilor, însă ei nu aveau niciun drept la ea. Erau intruși acolo sau, așa cum sugerează numele lor, erau „rătăcitori“, un popor fără absolut niciun drept de a se afla acolo. Ei rătăciseră și se stabiliseră de-a lungul țărmului mării, fiindcă pe acolo pătrunseseră în țară. Dumnezeu refuzase categoric o astfel de cale pentru poporul Său, fiindcă el trebuia să intre în țară pe drumul morții și al învierii.Râul Iordan vorbește în felul acesta despre moartea și învierea lui Hristos; toți cei care intră în

moștenirea lor pe această cale sunt popor al Său, în timp ce toți aceia care pretind a avea o parte cu poporul lui Dumnezeu, dar care nu au fost cu adevărat identificați cu Hristos în moartea și în învierea Sa, sunt rătăcitori și intruși în teritoriul lui Dumnezeu. S. RidoutMarți 13  Septembrie

Și fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului și Domnul i-a dat în mâna filistenilor

patruzeci de ani.  Judecători 13.1Cine sunt filistenii și ce reprezintă ei? (2)Filistenii au intrat în țară pe calea cea ușoară, pe calea mărturisirii lipsite de realitate. Mai mult, această cale este calea lumii. Pentru filisteni nu a existat robia cruntă din Egipt, nici simțământul mâniei divine împotriva păcatului, mânie întâmpinată prin jertfa rânduită. Ei nu au văzut Înlocuitorul, care, din dragoste, a intrat în apele întunecate ale morții și ale judecății. N-au văzut valurile și șuvoaile Mării Roșii și ale Iordanului rostgolindu-se peste binecuvântatul Înlocuitor, pentru a fi astfel creată o cale de ieșire din robie și de intrare în moștenirea divină. Filistenii sunt cu totul străini de aceste lucruri; ei au pătruns în țară pe calea scurtă și ușoară. Filistenii, în felul acesta, corespund Bisericii mărturisitoare. Ei formează legătura Adunării cu pământul.Un alt lucru de remarcat este că, deși au ocupat o fâșie foarte îngustă din țară, Filistia (Palestina) fiind o foarte mică parte a ei – o fâșie de-a lungul câmpiei Șaronului, aproape de Egipt, au putut totuși să tiranizeze întreg poporul lui Dumnezeu. Această tiranie a fost în special exercitată asupra celor care ar fi trebuit să fie conducători ai poporului lui Dumnezeu. Seminția lui Iuda a fost în mod deosebit expusă atacurilor filistenilor, care au invadat întregul ei teritoriu și au împiedicat-o să-și exercite privilegiile divine și să se bucure de partea dăruită ei de Dumnezeu.Pentru noi – și afirmăm acest lucru pe baza autorității Cuvântului prețios al lui Dumnezeu – eliberarea deplină, reală și practică de puterea păcatului constituie partea noastră creștină, iar orice lucru mai puțin decât atât ne plasează sub stăpânirea filistenilor. S. RidoutMiercuri  14  Septembrie

Toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns

sfârșiturile veacurilor.1 Corinteni 10.11Scurte comentarii asupra Pentateuhului (10) – Numeri (B)Cartea Numeri reprezintă o imagine izbitoare a primei Epistole a lui Pavel către Corinteni. Citim despre poziționarea semințiilor, a leviților și a preoților

în jurul locuinței lui Dumnezeu, în jurul cortului întâlnirii (Numeri 1–4). Acest lucru are o semnificație legată de Epistola către Corinteni, fiindcă în ea găsim adevărul cu privire la faptul că Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului Său (1 Corinteni 3.16,17; 14.25); găsim de asemenea instrucțiuni în această epistolă cu privire la lucrători și la funcționarea darurilor, în capitolele 3, 4, 9, 12 și 14. Duhul Sfânt distribuie daruri potrivit cu voia Sa, la fel cum fiecărei seminții și familii îi fuseseră repartizate un loc și un rol în lucrurile cu privire la cort.Vedem acest lucru în cele trei familii ale leviților, cărora le-au fost încredințate diferite părți ale cortului. Una dintre îndatoririle familiei lui Merari era să care țărușii și frânghiile (Numeri 3.35-37). Merariții erau precum acele mădulare ale Trupului lui Hristos pe care noi am fi tentați să le considerăm mai puțin onorabile, din cauză că nu au o poziție proeminentă sau o lucrare publică (1 Corinteni 12.23). Cât de necesară era însă slujba smerită și ascunsă a merariților, pentru stabilitatea cortului! Apostolul folosește răzvrătirea și păcatul lui Israel, prezentate în Numeri, ca exemple și atenționări pentru noi, creștinii (1 Corinteni 10.5-11). În Numeri vedem de asemenea chivotul mărturiei, în călătoria sa prin pustie, în fruntea poporului. În Corinteni, Pavel privește Adunarea în administrarea și în starea ei de pe pământ, spre deosebire de Epistola către Efeseni, unde o privește prin prisma planurilor lui Dumnezeu. Acest lucru este prefigurat în cartea Numeri de aranjamentul taberei și de călătoria ei prin pustie. B.Reynolds Joi  15 Septembrie

Stăruiți în rugăciune.  Coloseni 4.2Este interesant să vedem ce loc important are subiectul rugăciunii în Cuvântul lui Dumnezeu, fiind prezentat fie prin exemple, fie prin instrucțiuni clare, fie prin promisiuni. Chiar la începutul Bibliei citim: „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului“; iar la sfârșitul ei citim rugăciunea: „Vino, Doamne Isuse!“.Exemple avem din belșug. Îl vedem pe Daniel, care se ruga de trei ori pe zi, sau pe David, care Îl chema pe Domnul din toată inima sa. Îl vedem pe Ilie rugându-se pe munte; pe Pavel rugându-se în închisoare, împreună cu Sila. Există, de asemenea, o mulțime de instrucțiuni și zeci de promisiuni cu privire la rugăciune. Ce altceva ne învață toate acestea, decât că rugăciunea este importantă și foarte necesară? Putem fi siguri că, dacă Dumnezeu a accentuat un lucru în Cuvântul Său, El dorește ca lucrul respectiv să fie accentuat și în viețile noastre. Dumnezeu a vorbit mult despre rugăciune în Scriptură, fiindcă știe că avem mare nevoie de ea. Nevoile noastre sunt atât de mari și de acute, încât, până vom ajunge în

cer, nu trebuie să încetăm să ne rugăm. Nu-ți lipsește nimic? Atunci mă tem că nu-ți cunoști sărăcia. Nu ai pentru ce să ceri îndurare de la Dumnezeu? Atunci Domnul, în mila Sa, să-ți arate starea nenorocită în care ești! Un suflet lipsit de rugăciune este un suflet lipsit de Hristos. Rugăciunea este gânguritul pruncului în credință, strigătul luptătorului credincios și orchestrația credinciosului gata de a adormi în Isus. Rugăciunea este respirația, mângâierea, puterea și onoarea celui credincios. Dacă ești copil al lui Dumnezeu, vei căuta fața Tatălui și vei trăi în prezența dragostei Lui. Roagă-te pentru a deveni mai sfânt, mai smerit, mai plin de râvnă și mai răbdător; roagă-te pentru o mai strânsă comuniune cu Hristos; roagă-te pentru a fi un exemplu și o binecuvântare pentru alții; roagă-te să trăiești tot mai mult spre gloria Stăpânului tău! Acesta să fie motoul tău: „Stăruiți în rugăciune“! C. H. SpurgeonVineri  16 SeptembrieCând erau lângă casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului, al levitului. Și s-au abătut acolo și i-au zis: „Cine te-a adus

aici? Și ce faci tu? Și ce ai tu aici?“. Și el le-a zis: „Așa și așa mi-a făcut Mica și m-a tocmit și sunt preotul lui“.

Și i-au zis: „Te rugăm, întreabă pe Dumnezeu, ca să știm dacă va prospera calea pe care mergem“. Și preotul le-a zis:

„Mergeți în pace; calea voastră pe care mergeți este înaintea Domnului“. Judecători 18.3-6

Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (2) Un preot tocmitCinci oameni din seminția lui Dan, care căutau un loc de moștenire pentru seminția lor, s-au oprit la casa lui Mica. Recunoscând glasul preotului lui Mica, i-au pus întrebări. Răspunsurile sale sunt de o tristă natură, având în vedere că acesta era un om dintr-o seminție despre care Domnul spusese: „Ia pe leviți în locul tuturor celor întâi-născuți dintre fiii lui Israel și animalele leviților în locul animalelor lor, și leviții să fie ai Mei. Eu sunt Domnul“ (Numeri 3.45). Răspunsurile lui ne arată cât de mult se poate depărta un slujitor al Domnului de poziția privilegiată la care Domnul l-a chemat.„Cine te-a adus aici?“ – nu Dumnezeu îl trimisese acolo, ci el venise în acel loc, fără vreo îndrumare de la Domnul, căutând un loc pentru sine.„Și ce faci tu?“ – lucra pentru Mica; el îl plătea, avea grijă de nevoile lui și îl tocmise ca preot al său. Și astăzi, mulți dintre cei pe care Dumnezeu i-a chemat în lucrarea Sa sunt tocmiți de biserici care și-au stabilit propriul sistem de închinare, cel mai adesea în contradicție totală cu ceea ce

Dumnezeu ne învață în Cuvântul Său. 1 Corinteni 7.23 ne amintește că am fost cumpărați cu un preț și că nu trebuie să ne facem robi oamenilor.Oamenii din Dan au acceptat ceea ce tânărul levit le-a spus și i-au cerut să-L întrebe pe Dumnezeu dacă vor prospera în călătoria lor. Fără să-L întrebe pe Domnul, levitul i-a trimis în pace, asigurându-i de prezența Domnului cu ei. Astăzi, de asemenea, mulți predicatori au devenit populari prin faptul că vorbesc cuvinte plăcute, pe care oamenii vor să le audă.E. P. Vedder, Jr. Sâmbătă  17  SeptembrieEl era la cârmă, dormind pe căpătâi. Și ei Îl trezesc și-I spun:

„Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?“.    Marcu 4.38Deși oamenii au eșuat în a-și recunoaște Creatorul, atunci când Acesta a binevoit să locuiască printre ei, totuși creația I-a recunoscut prezența și puterea. Ostenit din cauza lucrărilor Sale, Mântuitorul dormea – o dovadă mișcătoare despre realitatea umanității Sale. A izbucnit o furtună, iar ucenicii au început să se agite, fără să realizeze prea bine cine era Cel care călătorea cu ei în corabie. Înțelegeau ei că El era Creatorul universului?Marcu, după obiceiul său, ne oferă multe detalii și ne spune că ucenicii L-au trezit din somn pe Domnul, strigând: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?“. Aspre cuvinte! Cât de mult trebuie să fi rănit ele inima Domnului! „Nu-Ți pasă?“ Dacă nu I-ar fi păsat de fiii oamenilor, ar fi rămas în glorie, iar ieslea Betleemului, corabia din Galileea și crucea Golgotei n-ar fi fost niciodată partea Sa.Glasul Său a fost de ajuns pentru a potoli furtuna. Cu mult timp înainte, psalmistul scrisese despre El: „Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești“ (Psalmul 89.9). Devenind Om, n-a renunțat nici măcar la un singur atribut al dumnezeirii Sale. Atotputernicia și atotcunoașterea au strălucit în El, ori de câte ori a fost necesară manifestarea lor. Acest miracol de pe marea Galileii i-a umplut pe ucenici de uimire – „Cine deci este Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?“. Răspunsul este simplu: El era Dumnezeu arătat în trup, în drumul Său către jertfire, pentru binecuvântarea eternă a tuturor celor care cred. El are putere să înlăture orice pericol care îi pândește pe cei ai Săi. Furtunile pot izbucni în trecerea noastră prin această lume, iar El le poate potoli, însă datoria noastră este să ne încredem în El. W. W. FeredayDuminică 18  SeptembrieAm văzut în mijlocul tronului … un Miel stând ca înjunghiat.

Apocalipsa 5.6Mielul lui Dumnezeu în cer (2)

Ioan este singurul om care a plâns vreodată în cer, însă nu a fost lăsat să plângă pentru mult timp. El l-a auzit pe unul dintre bătrâni spunând: „Nu plânge! Iată, Leul care este din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei“. Acum, Ioan, care fusese preocupat să găsească pe cineva vrednic în cer, pe pământ sau sub pământ, însă care uitase să privească la tron, își întoarce privirile acolo, așteptându-se să vadă un Leu biruitor, însă a văzut, „în mijlocul tronului și al celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor, un Miel stând ca înjunghiat“. Leul învingător este Mielul care a fost înjunghiat.Pe pământ, Ioan auzise cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu“. Îl urmase pe acest Miel în zilele umilinței Sale. Stătuse la poalele crucii și fusese martor al Mielului în suferințele Sale. Îl văzuse atunci când oamenii I-au străpuns mâinile și picioarele, și când L-au răstignit între doi tâlhari, El fiind la mijloc. Îl văzuse ca Om înviat, în seara învierii, când a venit și a stat în mijloc și când le-a arătat ucenicilor rănile din mâinile și din picioarele Lui. Acum, în cer, Ioan Îl vede în mijlocul tronului, ca Miel care părea înjunghiat.Îl vede pe Miel în gloriile Sale – pe ISUS, cu rănile cuielor în mâinile și în picioarele Sale, singurul Om din toată gloria eternă care va purta pentru totdeauna un semn al suferințelor din această lume. H. Smith

Miel Divin! Tu ești în slavă cu mărire-ncununat.A vrăjmașului putere Tu ai biruit deplin

Mulți spun plini de bucurie de când totu-ai împlinit:Să fii lăudat, slăvit, preamărit în veșnicie!

Fericiți și noi cântăm: Tu ești veșnic! Slavă-ți dăm!J. G. Deck

Luni  19 SeptembrieÎn timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului;

și toate națiunile se vor aduna la el, la Ierusalim, pentru Numele Domnului.  Ieremia 3.17

Este foarte limpede că nu a existat încă o împlinire a acestor binecuvântări de ordin național. Ele sunt încă viitoare. Ceea ce s-a întâmplat după captivitatea babiloniană a fost întoarcerea unui mic număr de iudei, împreună cu încă și mai puțini israeliți.Aici, dimpotrivă, profetul vorbește despre o stare care depășește tot ceea ce ei cunoscuseră chiar și sub cei mai binecuvântați împărați. O împlinire a acestor cuvinte în timpul creștinătății este cu totul exclusă. „În timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului“. Aceasta nu este evanghelie. Evanghelia nu este tronul Domnului. Tronul Domnului înseamnă puterea guvernamentală a lui Iahve peste întreg pământul.

Ieremia prezintă această făgăduință, iar Zaharia, în capitolul 14 al cărții sale, ne arată și el în mod distinct caracterul acestui tron. Singurul care are dreptul de a ședea pe el, Domnul Isus, Își va avea Împărăția pe pământ, Ierusalimul va fi centrul ei, iar națiunile vor forma sfera ei. În același timp, Domnul Isus va împărăți cerurile, iar noul Ierusalim va fi metropola lor. Cetatea cerească va fi centrul în gloria de sus, în timp ce Ierusalimul pământesc va fi centrul pe pământ.Vedem astfel că particularitatea acelui timp glorios va fi că cerurile și pământul vor fi așezate sub domnia lui Hristos. El va fi Capul tuturor lucrurilor cerești și pământești, Adunarea va domni cu El în cer, iar poporul Israel va fi sediul domniei Sale pe pământ. Iată ce avem descris în acest pasaj din Ieremia. Pământul este întotdeauna marele subiect al profeției Vechiului Testament, însă Noul Testament ne arată că și cerurile vor fi puse sub domnia lui Hristos. W. KellyMarți  20  Septembrie

Frații Săi I-au zis deci: „… Arată-Te pe Tine Însuți lumii“.  Ioan 7.3,4

Aceste cuvinte I-au fost adresate Domnului de către frații Săi, care nu credeau în El. Ei doreau o manifestare a Lui în acel timp – o manifestare potrivită cu afirmațiile pe care le făcea, o revelare a Lui Însuși către lume în acele momente. Domnul însă le-a răspuns: „Timpul Meu nu a venit încă“. Acela nu era timpul ca El să Se manifeste pe față, însă acel timp va veni în curând, aducând bucurie pentru sfinții Săi și groază pentru cei nelegiuiți. Atunci El Se va descoperi pe Sine și „orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care L-au străpuns, și toate semințiile pământului vor plânge din pricina Lui“. Atunci Îl vor vedea „pe Fiul Omului venind cu norii cerului, cu putere și mare glorie“. Acela va fi timpul când El Se va manifesta pe față.Deocamdată însă, El nu a venit pentru a judeca lumea prin manifestarea Sa, iar acest lucru, pentru o lume care zace în nelegiuire, este o adevărată îndurare; căci, atunci când va veni din nou, El va nimici orice pricină de poticnire, pe toți cei care practică și care iubesc păcatul. De ce? Fiindcă El este sfințenia însăși și nu poate privi păcatul; iar unde Se află El, păcatul nu-și poate găsi loc.Prin urmare, venirea Lui trebuie să înlăture tot ceea ce este contrar sfințeniei, astfel că îngăduința manifestată de El în timpul de acum este un lucru prețios. Este bine pentru credincioșii de acum că Domnul nu a acționat potrivit sugestiei fraților Săi. Este bine pentru noi că nu a venit încă timpul Lui, căci îndelunga-răbdare a Domnului a însemnat mântuire pentru noi. El a refuzat să Se descopere pe față atunci și a continuat, în taină, să-i

invite pe toți să vină și să aibă parte de îndurarea Sa, înainte de a Se manifesta pe față. J. N. DarbyMiercuri  21 SeptembrieO, de ar fi în ei o astfel de inimă, ca să se teamă de Mine și să

păzească toate poruncile Mele, în toate zilele, ca să le fie bine, lor și fiilor lor, pentru totdeauna! Deuteronom 5.29

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (11) – Deuteronom (A)Titlul „Deuteronom“ vine din traducerea greacă a Vechiului Testament și înseamnă „A doua lege“ – o repetare a legii. Titlul original ebraic descrie însă mai exact conținutul cărții, el fiind „Cuvintele“, acesta fiind începutulversetului 1. Cartea Deuteronom este formată în cea mai mare parte din cuvintele și din îndemnurile lui Moise către popor, de aceea are un caracter narativ aproape în întregime, în contrast cu alte cărți ale Pentateuhului, care sunt mai mult istorice.Există o lecție clară pentru noi în Deuteronom, anume că ascultarea față de poruncile Domnului reprezintă calea către binecuvântare. În mod cert, creștinul nu este sub lege, însă ascultarea este cheia pentru o viață creștină fericită. Mântuirea este prin har și prin credință, însă fericirea vine în urma ascultării.Poporul își avea tabăra în câmpiile Moabului. Peste câteva săptămâni aveau să intre în țară. Întreaga călătorie ar fi trebuit să dureze doar unsprezece zile, însă, din cauza neascultării, vechea generație petrecuse aproape patruzeci de ani în pustiei (Deuteronom 1.2; Numeri 14.29-35). Moise urma să moară, de aceea el se adresează noii generații, înainte ca aceasta să traverseze Iordanul.În cartea Deuteronom nu sunt așa de multe simboluri ca în cele patru cărți precedente. Accentul este pus pe ascultarea de Cuvânt, care este prezentată ca o condiție pentru savurarea binecuvântărilor țării.Toate citatele folosite de Domnul împotriva lui Satan, în pustie, sunt luate din cartea Deuteronom. El a fost Omul ascultător și dependent, și adevăratul Israelit. Fie ca și noi, prin har, să călcăm pe urmele Lui! ReynoldsJoi  22  Septembrie

Și spunea și mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicându-se de la apus, îndată spuneți: «Vine ploaie»;

și așa se întâmplă. Și când suflă vântul de sud, spuneți: «Va fi arșiță», și așa se întâmplă. Fățarnicilor, înfățișarea

pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar timpul acesta, cum de nu-l deosebiți?“. Luca 12.54-56

Creștinul nu așteaptă împlinirea unor evenimente, însă, cu siguranță, poate privi la ele. Multe dintre evenimentele care au loc în lume astăzi sunt premergătoare judecăților apocaliptice. Timpul răbdării lui Dumnezeu și al îngăduinței Sale față de cei nelegiuiți se apropie cu repeziciune de sfârșit. Dumnezeu va pregăti atunci scena pentru domnia glorioasă a lui Hristos, când toți vrăjmașii vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale.Pentru noi însă rămâne întrebarea: Discernem timpurile în care trăim, sau suntem și noi ipocriți, cunoscând toate lucrurile, cu excepția voii lui Dumnezeu pentru noi? Dacă această lume urmează să fie judecată în curând – iar noi știm că așa va fi – ce fel de oameni ar trebui să fim, nu numai prin separare de ea, ci și printr-o mărturie concretă înaintea ei?Nu vom mai fi aici pentru mult timp. Venirea Domnului pentru a ne răpi din această lume va avea loc curând. Simțim nevoia de a fi din nou animați cu privire la adevărata noastră chemare. Dacă nu trăim într-o așteptare prezentă a Domnului, este pentru că am devenit căldicei – pentru că afecțiunile noastre sunt atrase de alte lucruri. Prin urmare, să nu dormim, cum fac ceilalți, ci să fim treji! „Iată Mirele, ieșiți-I în întâmpinare!“ (Matei 25.6). J. RedekopVineri  23 SeptembrieȘi împăratul Roboam s-a întărit în Ierusalim și a împărățit … Și el a făcut rău, pentru că nu și-a îndreptat inima să-L caute pe Domnul.  2 Cronici 12.13,14Din cauza păcatelor sale, Roboam a adus nenorocirea asupra poporului, scăzând numărul ostașilor săi cu aproape trei milioane, chiar de la începutul domniei sale. El a urmat exemplul nepotrivit al tatălui său, luându-și multe soții. A arătat însă înțelepciune prin faptul că i-a împrăștiat pe fiii săi în teritoriile lui Iuda și Beniamin, așezându-i în cetăți întărite și dându-le hrană din abundență. Probabil că a dorit să evite luptele pentru tron care au avut loc la sfârșitul vieții bunicului său David.Și noi creștinii avem nevoie de înțelepciunea spirituală care corespundeînțelepciunii naturale manifestate de Roboam. Dacă cei ai Domnului s-ar hrăni mai mult cu adevărul și ar avea mai mult pe inimă interesele lui Hristos, ar exista mai puțină ceartă între ei. Din nefericire însă, se întâmplă adesea că „fiii veacului acestuia sunt mai chibzuiți față de generația lor decât fiii luminii“. Înțelepciunea lui Roboam a fost răsplătită atunci când, la sfârșitul domniei sale, fiul său, Abiia, a fost încoronat în liniște, fără împotrivire din partea numeroșilor lui frați.Roboam a murit la vârsta de cincizeci și opt de ani. Ultimul comentariu al Duhului Sfânt cu privire la caracterul său este semnificativ: „El a făcut rău,

pentru că nu și-a îndreptat inima să-L caute pe Domnul“. Într-o singură frază ni se prezintă întreaga explicație pentru falimentul său, atât ca împărat al lui Iuda, cât și ca slujitor al Domnului care îi dăduse această poziție înaltă. El nu și-a îndreptat inima să-L caute pe Domnul. Dumnezeu să ne dea harul să căutăm mai întâi împărăția și dreptatea Sa. Doar așa putem fi feriți de rău, astfel ca viața noastră să nu fie ca cea a lui Roboam – o succesiune tristă de căderi și de abateri. C. KnappSâmbătă   24  Septembrie

Isus deci, ridicându-Și ochii și văzând că o mare mulțime venea spre El, i-a zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini

ca să mănânce aceștia?“. Dar spunea aceasta ca să-l încerce, pentru că El știa ce avea de gând să facă.      

Ioan 6.5,6Nu numai că ucenicii nu aveau resurse, dar nici nu se încredeau în Domnul că El le-ar putea furniza. Filip și ceilalți ucenici ajunseseră la sfârșitul posibilităților lor, însă, din nefericire, nu și la începutul încrederii lor în Domnul, așa că soluția lor a fost ca mulțimile să fie trimise să-și găsească de mâncare. Domnul însă a spus: „Dați-le voi de mâncare“, iar ei au descoperit că tot ceea ce aveau erau cinci pâini și doi peștișori. Totuși, cinci pâini de orz și doi peștișori, plus Hristos, însemnau suficiente resurse pentru oricât de multe persoane.Mulți ucenici astăzi sunt precum ucenicii de odinioară. Ei nu cunosc resursele puse la dispoziția lor, căci niciodată nu s-au folosit de ele. La fel ca văduva din Sarepta, ei au doar puțină făină și puțin untdelemn, insuficient chiar și numai pentru ei înșiși, darămite și pentru alții (1 Împărați 17.7-12). Însă ziua în care văduva a ieșit pentru a strânge două lemne ca să pregătească ultima masă, iar apoi să moară, acea zi a reprezentat începutul unei noi vieți și a unei noi experiențe. Cuvântul omului lui Dumnezeu i-a schimbat obiectivul. „Nu te teme“, i-a spus el, „fă-mi mie mai întâi …“ (1 Împărați 17.13). Harul și-a început cu blândețe lucrarea în ea, iar credința ei s-a întărit tot mai mult. Din ziua aceea, ea a descoperit că avea resurse inepuizabile; prin urmare, foametea s-a încheiat pentru ea. Nevoile ei au fost împlinite din belșug, iar ea a devenit un canal de binecuvântare și pentru alții. Aceasta este exact ceea ce Domnul dorește pentru ai Săi în ziua de astăzi. Având făina și untdelemnul, adică pe Hristos ca viață a noastră și Duhul Sfânt ca putere a ei, deși trăind într-o lume a foametei, a secetei și a morții, putem totuși să fim canale ale binecuvântării pentru alții. L. LaurensonDuminică  25  Septembrie

Toate Mi-au fost date de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; nici pe Tatăl nu-L cunoaște deplin cineva, în afară de Fiul și de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere. Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.  Matei 11.27-30Ce uimitor este să auzi de pe buzele Împăratului împăraților aceste cuvinte: „Eu sunt blând și smerit cu inima“! Ce contrast între El și cei care caută onoruri împărătești! Aceste cuvinte rostite arată clar că Domnul Isus are calitățile morale necesare pentru a fi Împăratul ales de Dumnezeu.Domnul, înainte să-Și înceapă domnia publică asupra întregii lumi, declară deja că toate lucrurile I-au fost date de Tatăl. Astfel, El este nu numai Împăratul lui Israel, ci Împăratul împăraților. El este mai mult decât Împărat – este Fiul Tatălui și, ca atare, demnitatea și gloria care Îi aparțin depășesc cu mult înțelegerea creaturilor Sale. „Nimeni nu cunoaște pe Fiul, afară de Tatăl“ și, de asemenea, „Nimeni nu cunoaște pe Tatăl, afară de Fiul“ și, adaugă El în har, „afară de Cel căruia vrea Fiul să i-L descopere“. Toți credincioșii, prin revelația dată lor de către Fiul, au o cunoaștere reală și vie a Tatălui.Invitația Domnului Isus de a oferi odihnă tuturor celor trudiți și împovărați este deopotrivă frumoasă și uimitoare. Sunt unii care se trudesc să-și corecteze firea păcătoasă și sunt alții împovărați de suferința și de păcatul din jurul lor. Povara este prea grea pentru a fi purtată. Doar El o poate purta pentru ei, dacă acceptă să vină la El. El este pe deplin accesibil, așa cum niciun împărat nu este. Nu tânjim noi după compasiunea Lui plină de dragoste? L. M. GrantLuni  26  Septembrie

Și ei i-au zis: „Taci, pune-ți mâna la gură și mergi cu noi; și să ne fii părinte și preot. Este mai bine pentru tine să fii preot al casei unui singur om, sau să fii preot al unei seminții și al

unei familii în Israel?“. Și inima preotului s-a bucurat; și a luat efodul și terafimii și chipul cioplit și a mers în mijlocul poporului. Și s-au întors și au plecat; și au pus înaintea lor

pruncii și turmele și averile.  Judecători 18.19-21Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (3)

Un preot promovat în funcție

Șase sute de oameni înarmați din seminția lui Dan, împreună cu familiile lor, s-au oprit la casa lui Mica, în drumul lor către cucerirea unui teritoriu. Știind despre idolii lui Mica și despre efod, câțiva dintre ei au intrat în casa lui și au luat idolii și efodul. Când preotul i-a întrebat de ce făceau aceasta, răspunsul lor a fost ca el să meargă cu ei și să fie preot al seminției lor, mai degrabă decât al casei lui Mica. Preotul a acceptat cu bucurie propunerea și a plecat cu ei.Ce lovitură a fost aceasta pentru Mica! După ce i-a adunat pe câțiva dintre vecinii săi, i-a urmărit pe daniți și le-a reproșat că-i furaseră idolii și preotul. Ce-i mai rămânea acum, după ce acestea îi fuseseră luate? Daniții i-au spus să renunțe, amenințându-l cu moartea pe el și pe cei care erau împreună cu el.Mulți conducători religioși urmează exemplul tânărului levit pe care Mica îl făcuse preot al său! În ciuda instrucțiunilor și a exemplelor pe care Dumnezeu le dă în Cuvântul Său, oamenii continuă să întemeieze grupări religioase, să ordineze și să angajeze lideri religioși. Astfel de lideri sunt gata să accepte «chemări» care, de fapt, nu sunt decât promovări în poziții cu mai multe avantaje și cu salarii mai mari. Dumnezeu să ne dea harul să-L urmăm pe marele nostru Exemplu, pe Domnul Isus Hristos! El S-a smerit întotdeauna și n-a căutat niciodată propriile avantaje. Viața Lui a fost o viață de ascultare față de voia lui Dumnezeu, o viață în care L-a glorificat pe deplin. E. P. Vedder, Jr.Marți  27 Septembrie

Omorâți deci mădularele voastre, cele de pe pământ. Coloseni 3.5

Prosperitatea spirituală depinde foarte mult de felul în care aplicăm moartea lui Hristos mădularelor noastre care sunt pe pământ. Această acțiune trebuie făcută, oricât de costisitoare ar fi. Ea nu este o acțiune pe care o facem o dată pentru toată viața, ci o lucrare continuă și laborioasă. Aceste mădulare sunt ca niște buruieni care cresc pe ogorul spiritual al inimii. Ele afectează recolta și cresc cu o rapiditate nebănuită. Credinciosul trebuie să le smulgă mereu. El nu-și poate distruge firea păcătoasă, în care nu locuiește nimic bun, însă trebuie ca, prin Duhul lui Dumnezeu, să distrugă ceea ce răsare din ea.Firea păcătoasă produce buruieni mai repede decât oricare pământ și, uneori, diavolul și împrejurările favorizează creșterea lor rapidă, astfel încât puterea sufletului este epuizată cu repeziciune. Însă, dacă prin Duhul facem să moară faptele trupului, vom trăi (Romani 8.13). Există timpuri când lui Satan i se îngăduie să asalteze sufletele într-un mod special. Multe

dintre dificultățile ivite între cei credincioși apar din cauza acestui lucru. În timp ce ei nu veghează, Satan își seamănă sămânța rea, de aceea este nevoie încontinuu de rugăciune și de veghere din partea fiecărui copil al lui Dumnezeu, pentru ca niciunul să nu îngăduie ca sămânța rea să încolțească și să aducă rod în inima sa.Deși judecata de sine este dificilă, ea constituie singura cale către prosperitatea spirituală. Să ne aducem aminte că buruienile cresc atât pe ogoarele vechi, cât și pe cele noi, așa că nu contează cât de vârstnic este un creștin – el trebuie să facă mereu să moară faptele trupului. Nu putem fi feriți de păcat decât dacă umblăm potrivit voii lui Dumnezeu, fie că suntem tineri, fie că suntem bătrâni. H. F. WitherbyMiercuri  28 Septembrie

Un om se făcea cunoscut când ridica securea în desișul pădurii; și acum, cu securi și ciocane, îi zdrobesc toate

sculpturile împreună. Psalmul 74.5,6 În Psalmul 74 avem o plângere a lui Asaf cu privire la distrugerea sanctuarului lui Dumnezeu. El ne spune că, odinioară, un om se făcea cunoscut când mergea în Liban și când, cu o secure, dobora copaci și îi modela pentru împodobirea templului. El folosea arme distructive în felul potrivit, căci la construcția templului nu au fost folosite securi și ciocane la locul construirii. Învățăm din acest psalm că ele au fost folosite departe de templu, pentru pregătirea materialului de construcție.Au existat oameni faimoși în zilele noastre, care, prin evanghelie, au fost folosiți pentru producerea materialului spiritual pentru Casa lui Dumnezeu. Asaf însă continuă și spune că securile și ciocanele erau folosite acum înăuntrul templului, nu în afara lui, iar lucrarea iscusită a altora era acum distrusă. Este mai ușor să izgonești oameni decât să-i aduci înăuntru. Mulți dintre noi au văzut poate oameni activi în a semăna discordie în adunări, iar consecința activității lor a fost că mulți s-au împrăștiat. Ce bine ar fi fost dacă ei s-ar fi ostenit să convertească oameni și apoi să-i ajute să devină un material potrivit pentru Casa lui Dumnezeu.Pavel vorbește despre puterea pe care Domnul i-o dăduse și spune: „Pe care Domnul mi-a dat-o spre zidire, și nu spre dărâmare“ (2 Corinteni 13.10). Și noi, într-o mai mică măsură, suntem în aceeași poziție – aparținem unei adunări locale și trebuie să facem eforturi înspre zidire, nu înspre dărâmare; înspre a-i ridica pe ceilalți, nu înspre a-i trage în jos. Să fim instrumente pentru edificarea și pentru restabilirea celor credincioși și să ne ferim să dărâmăm și să împrăștiem poporul lui Dumnezeu! G. Davison

Joi  29 SeptembrieAscultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este un

singur Domn. Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată

puterea ta. Și aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta.   Deuteronom 6.4-6

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (12) – Deuteronom (B)

Textul de mai sus reprezintă o parte a unei rugăciuni rostite în sinagogile din întreaga lume, numită „Shema“, titlu provenit din verbul ebraic „a asculta“. Fiii lui Israel trebuia să asculte toate cuvintele lui Dumnezeu și, de asemenea, trebuia să asculte de ele. Am văzut deja că, în cartea Deuteronom, accentul este pus pe ascultare.Un lucru izbitor cu privire la această carte (în comparație cu Levitic și cu Numeri) este că din ea lipsesc ritualurile aproape cu desăvârșire. Motivul pentru aceasta este că ea se adresează poporului, nu preoților. Cuvintele lui Dumnezeu trebuiau să fie în inimile lor. Cu toate că noi nu suntem sub lege, ascultarea rămâne întotdeauna necesară. Cineva a spus: «Ascultarea necondiționată și supunerea față de voia lui Dumnezeu reprezintă cea mai importantă îndatorire a oamenilor din orice perioadă».Este minunat să punem acest lucru în legătură cu o profeție mesianică remarcabilă, care se găsește în Deuteronom: „Domnul Dumnezeul tău îți va ridica un Profet din mijlocul tău, dintre frații tăi, asemenea mie: de El să ascultați!“ (Deuteronom 18.15). Ea este remarcabilă fiindcă Noul Testament o citează de câteva ori cu privire la Domnul Isus. Totuși, poporul nu a ascultat de El, ci L-a lepădat.Acum Dumnezeu Își cheamă un popor dintre națiuni. Ce privilegiu! Ascultăm noi însă de Domnul? Facă El să-L ascultăm pe marele Profet al lui Dumnezeu și să ascultăm de El!În aceste scurte comentarii am văzut că:Geneza este cartea creației, a începutului și a temeliei tuturor lucrurilor;Exod este cartea răscumpărării poporului lui Dumnezeu;Levitic este cartea apropierii de Dumnezeu și a închinării;Numeri este cartea umblării, a lucrării și a pustiei;Deuteronom este cartea ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.B. Reynolds Vineri  30 Septembrie

Rămâneți în Mine și Eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi

nu puteți aduce rod, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce

mult rod; pentru că fără Mine nu puteți face nimic.                 Ioan 15.4,5

Ce trebuie să înțelegem prin cuvintele Domnului: „Rămâneți în Mine“? Ele implică o umblare într-o așa apropiere de Hristos, încât sufletul să se poată desfăta de tot farmecul Lui. De asemenea, ele presupun o inimă în comuniune cu Hristos, care își găsește plăcerea să se încreadă în El și să învețe de la El. Mai presus de toate, rămânerea în Hristos implică o viață trăită sub influența prezenței Sale, realizate prin credință. Prin urmare, a umbla cu conștiența faptului că El ascultă cuvintele noastre, că vede faptele noastre și că citește gândurile noastre înseamnă să umblăm sub influența binecuvântată a prezenței Sale și, astfel, să rămânem în El.Pe măsură ce rămânem în Hristos vom aduce rod, iar rodul despre care vorbește Domnul este reproducerea caracterului Său în viața celor credincioși. Orice manifestare cât de mică a harurilor lui Hristos se înalță ca un rod către Tatăl și reprezintă o mărturie către lume. Acesta este deci marele scop pentru care suntem lăsați în această lume întunecată: să strălucim ca lumini manifestând ceva din caracterul minunat al lui Hristos. Nu vom putea niciodată manifesta caracterul lui Hristos prin simpla încercare de a fi ca El. Dacă însă vom căuta compania Sa și vom intra sub influența Sa prin rămânerea în El, vom fi schimbați în chipul Său din slavă în slavă.Putem avea multe daruri, multă cunoștință și multă râvnă, însă rămâne întotdeauna adevărat că, fără Hristos, nu putem face nimic. Darul, cunoștința și râvna nu înseamnă putere. Acestea nu ne pot face să biruim carnea, să refuzăm lumea sau să scăpăm de cursele diavolului. Dacă deci fără Hristos nu putem face nimic, să căutăm să rămânem în El și să nu cutezăm să petrecem nici măcar o zi și să nu facem nici măcar un pas fără El! H. Smith