1

56. De ce m-am asociat cu „Străjerii”Autor: Iosif Ţon

În cartea mea ”Umblarea cu Dumnezeu, în unire cu Domnul Isus, sub călăuzirea Duhului Sfânt,” am inclus o lungă introducere cu titlul ”Bazele teologice ale vieții spirituale”. În această introducere, discut starea spirituală a bisericilor evanghelice din România.

Consider că este important să vă semnalez aici câteva dintre observațiile făcute acolo. Iată o observație de principiu: „În întreaga mea carieră de predicator al Cuvântului lui Dumnezeu, un scop principal al predicilor mele a fost acela de a produce oameni de caracter! Acum când am văzut că toată Biblia este doar istoria modului în care Sfânta Treime lucrează să formeze oameni după chipul şi asemănarea Lor, am început să lucrez şi mai sistematic la lecţii despre transformarea caracterului şi despre schimbarea comportamentului.”(pag.27)

Când vorbesc despre caracter și comportament, am în gând persoane cu pasiune pentru integritate și cu aversiune față de păcat.

Dar, iată ce am constatat în bisericile noastre din România:

Citez din nou din ”Introducere”: ”Când vine cineva din lume într-o biserică evanghelică (baptistă, creştin după Evanghelie sau penticostală) şi vede că toată lumea cântă şi aude rugăciuni înflăcărate ale unor credincioşi şi apoi aude predica, are impresia că a intrat într-un colţ de cer. El sau ea înţelege lucrarea de mântuire a Domnului Isus, Îl primeşte pe Domnul Isus în inimă şi trăieşte o adevărată convertire şi naştere din nou. Consecinţa imediată este bucuria mântuirii, dragostea dintâi şi o viaţă curată, plăcută Domnului. Dar, ceva mai târziu, persoana aceasta observă că şi cei credincioşi, adică membrii acelei biserici pe care îi credea sfinţi, se vorbesc de rău sau se ceartă sau mint sau înşeală. Lucrul acesta o şochează şi îl întreabă pe un credincios: „Dar, cum, şi între pocăiţi se întâmplă asemenea lucruri?” La care, cel credincios răspunde pios. „Dragă, dar nimeni nu poate fi sfânt în lumea aceasta! Toţi avem defecte şi toţi greşim. Dar dacă ne cerem iertare, Domnul este bun şi ne iartă.”Persoana de curând întoarsă la Domnul trăieşte un şoc. Unii sunt atât de dezamăgiţi, sau chiar scandalizaţi, încât se întorc înapoi în lume. Alţii, însă, îşi pierd doar pasiunea pentru o viaţă curată şi acceptă că nu-i o tragedie prea mare dacă încep şi ei din nou să mintă, să înşele, să se certe, etc, numai să aibă grijă ”să mărturisească”, „să se pocăiască”, în sensul de a-și cere formal iertare printr-o rugăciune, pentru ca apoi să continue practicile păcătoase. Desigur, ei continuă apoi să vină la adunare şi să participe la toate activităţile din adunare.

Să ne oprim şi să căutăm să înţelegem ce se întâmplă pe plan spiritual în această persoană.

Lucrul pe care l-a primit această persoană când s-a convertit a fost relaţia sau părtăşia personală cu Dumnezeu. Bucuria mântuirii îi venea din această relaţie vie, reală cu Dumnezeu. Această relaţie cu Dumnezeu dădea conţinut nou vieţii ei spirituale. Dar noi am citit deja că avem părtăşie cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt numai câtă vreme umblăm în lumină! În momentul în care începem să minţim, să înşelăm, să vorbim de rău Îl întristăm pe Duhul Sfânt (Efeseni 4:25-32 şi 5:1-6). Păcatul ne separă de Dumnezeu şi înainte şi după convertire! Persoana aceasta care „s-a dat pe brazdă”, a învăţat să facă

2

compromisuri, să tolereze păcatul în propria viaţă, L-a supărat pe Duhul Sfânt şi şi-a pierdut părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul. Pierzând această părtăşie, care dădea conţinut şi plinătate vieţii, persoana aceea intră din nou în golul spiritual pe care îl avea înainte de convertire! Dragostea dintâi dispare. Bucuria mântuirii nu mai este. Citirea Cuvântului şi rugăciunea nu mai sunt atrăgătoare, fiindcă părtăşia cu Dumnezeu este blocată. Persoana aceasta trăieşte o panică, dar repede învaţă să accepte golul acesta, fără însă să spună cuiva – poate nu-şi spune nici ei însăşi – că îl are. Ea continuă să vorbească evlavios, participă la tot ce se întâmplă în adunare, dar toate acestea sunt acum forme goale de conţinut.

Acesta este golul spiritual din multe biserici evanghelice. Viaţa abundentă, clocotitoare şi împlinitoare a dispărut şi au rămas doar formele fără conţinut. Astăzi, atâţia credincioşi – şi chiar şi pastori – au intrat in diferite afaceri şi în diferite forme de corupţie. Iată de ce viaţa adevărată din biserici s-a stins și totul este rece, fără putere, fără lumină.

Un credincios aflat într-o astfel de stare şi o biserică ajunsă în situaţia aceasta are nevoie de ceea ce noi numim trezire spirituală. În limba engleză i se spune „revival”, care se poate traduce prin „reînviere”, sau „revitalizare.” Întotdeauna o trezire, sau o reînviere sau revitalizare începe prin recunoaşterea că păcatele niciodată nu sunt după voia lui Dumnezeu și nu sunt tolerabile în viața credinciosului; dar de la acestea se trece imediat și categoric la ruperea categorică cu orice păcat din propria viaţă însoțită de o nouă predare totală Domnului şi de o dorinţă şi hotărâre covârşitoare după sfinţenie.” (Pag. 30-32)

Repet apoi întrebarea, pentru mine obsedantă și chinuitoare:„Pentru mine personal, aceasta a fost multă vreme o întrebare chinuitoare: De ce nu producem noi oameni de mare caracter? Este adevărat că eu am văzut legătura dintre relaţia personală cu Dumnezeu şi trăirea în lumină, adică trăirea unei vieţi morale, dar am ajuns să văd şi faptul că eu sunt o voce singulară în a predica acest lucru. Am văzut că majoritatea teologilor şi a predicatorilor evanghelici se limitează în mare măsură la predici despre răscumpărare, despre iertare, despre dragostea şi îndurarea lui Dumnezeu şi nu trec de la acestea, printr-o legătură logică, la formarea caracterului cristic şi la trăirea morală.

Semnificativ pentru mine a fost faptul că acum vreo cinci ani am predicat într-o biserică baptistă şi am explicat marea noastră deficienţă că noi ne concentrăm pe iertare şi nu trecem de la aceasta la transformare şi am repetat de mai multe ori că noi vrem iertare fără transformare. Pastorul bisericii este, după părerea mea, unul dintre cei mai buni şi mai spirituali pastori baptişti din ţară. Am fost surprins că după ce am încheiat eu, el s-a ridicat şi a spus bisericii cu mare mirare dar cu totală acceptare că într-adevăr noi ne limităm la iertare şi nu punem accentul necesar pe transformare. Desigur că m-a bucurat faptul că el a acceptat aşa de total afirmaţia mea, dar m-a întristat faptul că această lipsă a accentului necesar pe transformare venea pentru el ca o noutate

Realitatea este că marea majoritate a teologilor evanghelici fac din răscumpărare centrul teologiei lor şi au mare dificultate în a include în mod logic şi structural în sistemul lor teologic lucrarea de sfinţire a vieţii, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, transformarea caracterului şi moralitatea vieţii.De ce-i aşa? De unde vine această limitare la lucrarea de mântuire de păcate, fără a o lega organic şi logic de lucrarea de sfinţire a vieţii?” (Pag. 34-35)

3

Pot să rezum totul spunând că întristarea mea venea din faptul că vedeam că o mare parte a credincioșilor evanghelici nu se lasă convinși să o rupă cu păcatul și să urmărească cu pasiune o trăire în sfințenie.

Pe fundalul acestei întristări am ajuns să fac cunoștință cu mișcarea ”Străjerilor”.

Lucrarea lor principală a căpătat numele de ”vindecare prin eliberare”. Ea a început prin doi predicatori englezi, Derek Prince și Peter Horobin. Acesta din urmă a descris această lucrare într-un volum masiv, întitulat chiar așa: ”Vindecare prin eliberare” (publicat și în românește la Oradea în 2009).

Iată ideile teologice principale ale mișcării ”Străjerilor”:

1. În spatele fiecărui păcat stă un duh necurat: duh de minciună, duh de mânie, duh de curvie, duh de ceartă, duh de gelozie, etc.

2. Când o persoană, care este deja întoarsă la Dumnezeu, comite un păcat, duhul acelui păcat capătă ”un prilej” (Efeseni 4:27), o intrare, un cap de pod în acea persoană. Principiul spiritual fundamental în acest domeniu este formulat de Pavel în Romani 6:16 (adresat credincioșilor!): ”Nu știți că dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați?” Când credinciosul comite păcate, el se dăruiește duhurilor acelor păcate, care pun stăpânire pe el. Ilustrația cea mai clară este în cuvintele apostolului Petru adresate lui Anania: ”Pentru ce ți-a umplut Satana inima ca să minți pe Duhul Sânt?” (Fapte 5:3).

3. Duhurile necurate intrate în cel credincios, în cele din urmă, rup legătura credinciosului cu Domnul Isus și Îl scot afară pe Duhul Sfânt. Aceasta este partea teologică cea mai contestată a acestui sistem de gândire teologică, dar ea poate fi clar argumentată biblic și o vom face în altă parte.

4. Duhurile necurate intrate în cel credincios pot produce adeseori şi boli. Între textele folosite pentru justificarea acestei afirmații sunt: ”Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi și nu puțini dorm” (1 Corinteni 11:30) și ”Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14).

5. Când un credincios a ajuns în situația să fie bolnav datorită duhurilor rele care au intrat în el prin păcate (nu toate bolile sunt produse astfel!), atunci se poate reversa situația: când păcatele sunt identificate și se produce adevărata pocăință, când se obține spălarea lor prin sângele Domnului Isus, când duhurile rele sunt alungate afară și este readusă în lăuntru prezența Duhului Sfânt, are loc și vindecarea de boala (sau bolile) produsă (sau produse) prin păcate și prin duhurile rele.

6. Un credincios bine informat despre aceste lucruri poate să se pocăiască, să se elibereze și să se vindece direct, prin dialog cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt. Dar, în cele mai multe cazuri este nevoie de un consilier spiritual care să-l ajute pe credincios în tot procesul acesta. Uneori se organizează ”școli de vindecare” de câteva zile, în care unui număr de bolnavi li se explică toate aceste fenomene și în final sunt ajutați, fie individual, fie în grup să facă pașii necesari pentru a ajunge la vindecare prin eliberare.

7. La sfârșitul procesului și după obținerea eliberării și a vindecării, consilierii îi spun celui vindecat: ”Du-te și să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple mai rău”. Există multe cazuri în care cel vindecat se întoarce, după o vreme, la vechile păcate și... își pierde vindecarea, îi revine boala!

4

Aceasta este Credința și practica ”Străjerilor” din România.

Gândiți-vă că eu eram preocupat de fenomenul trăirii în păcat a multor credincioși din bisericile noastre și nu știam cum să-i conving să se oprească din a nu mai păcătui! Și iată că, prin ceea ce făceau ”Străjerii”, descopeream cel mai puternic argument împotriva ”jocului” cu păcatul! Iată de ce m-am asociat cu această mișcare!

Încerc aici să mă exprim cât mai clar cu putință. Întreg procesul acesta de consiliere, de pocăință, de eliberare și de vindecare este important în sine însuși, deoarece în bisericile noastre sunt foarte mulți credincioși care sunt ”apăsați de diavolul” (Fapte 10:38). Iată de ce consider că ceea ce fac ”Străjerii” pentru eliberarea credincioșilor evanghelici de păcate și de duhurile acestor păcate este o acțiune necesară și binevenită. Aici este necesară o precizare foarte importantă. ”Străjerii” nu afirmă că toate bolile ar fi produse de păcate. În expunerile lor, ei arată că unele boli au cauze fizice, cum ar fi lipsa unor substanțe în organism (iod, calciu, etc.), sau intrarea unor microbi sau viruși în organism; alte boli sunt produce de păcate sau vicii (alcoolism, vrăjitorie, etc.) ale înaintașilor (părinți, bunici, străbunici); alte boli sau handicapuri au fost permise de Dumnezeu ca prin ele ”să se arate lucrările lui Dumnezeu” (cazul orbului din naștere, Ioan 9:1-3); dar medicii în general spun că o mare parte dintre boli nu au cauze fizice, ci ”psihice”, ceea ce înseamnă de fapt ”spirituale.”

Afirmația că ”străjerii” ar spune că toate bolile sau handicapurile s-ar datora unui păcat sau unor păcate specifice în viața bolnavului sunt făcute de cei care nu ascultă cu atenție ce se spune și care au intenția să blameze și să discrediteze cu orice preț această mișcare. Conducătorii acestei mișcări nu sunt oameni perfecți. Ei fac și greșeli. Dar, a scoate în evidență greșelile lor ca indivizi și a le trâmbița pe bloguri și apoi a spune că aceste greșeli definesc și compromit întreaga mișcare este o metodă de discreditare care poate fi folosită împortiva oricărei mișcări, ba chiar și împotriva oricărui cult religios. Cei care o folosesc ar trebui să știe că ea este ca un bumerang: se întoarce spre cel ce-l aruncă.

Date importante despre mișcarea ”Străjerii.”

În România, mișcarea aceasta a început acum șase ani (2005) prin câțiva pastori baptiști. Aceștia organizează întruniri în diferite orașe din țară. De obicei, mai întâi au trei zile de ”şcoală de vindecare”, în care vin bolnavii care suferă de diferite boli. Pastorii ”străjeri” le țin cursuri în care le explică bazele vieții creștine și procesul prin care credinciosul, practicând diferite păcate, ajunge sub stăpânirea duhurilor acestor păcate. Li se explică necesitatea pocăinței de aceste păcate, despre spălarea de păcate prin sângele Domnului Isus, despre împăcarea cu Dumnezeu și reumplerea cu Duhul Sfânt și despre eliberare și vindecare. La urmă sunt învățați să proclame o serie de învățături biblice despre ceea ce suntem noi în Cristos și despre libertatea noastră în Cristos. Prin aceste declarații, se așteaptă eliberarea și vindecarea lor.După această ”școală de vindecare”, se face o conferință de trei zile de post și rugăciune pentru trezire spirituală, în cadrul căreia se țin predici și studii pe teme legate de trezirea spirituală. La aceste întruniri participă persoane din toate cultele. S-a calculat că până în toamna anului trecut (2010), numărul total de participanți la aceste întruniri a fost apropximativ 50.000 (cincizeci de mii) de persoane.

5

O precizare foarte importantă: ”Străjerii” nu sunt o organizație, ci sunt o mișcare. Dacă ar fi o organizație, ar avea un statut și o mărturisire de credință, și ar avea membri care ar trebui să accepte și să semneze mărturisirea de credință. Fiindcă sunt o mișcare, toți participanții la întruniri, inclusiv vorbitorii, vin acolo cu propria lor credință (teologie) și nimeni nu le impune să accepte o altă credință (teologie). Chiar și între pastorii care conduc această mișcare există diferențe teologice. Ei și le cunosc, dar se acceptă unii pe alții așa cum sunt și se unesc doar pentru a promova vindecarea bolnavilor și pentru trezire spirituală.

O altă precizare foarte importantă: Unii dintre conducătorii ”Străjerilor” au fost în Africa, la pastorul Chris Oyakhilome, în Nigeria și în Africa de Sud, și au fost puternic influențați de acest pastor. Alți conducători ai ”Străjerilor” n-au fost în Africa și nu sunt de acord cu unele dintre învățăturile și practicile de acolo. Aceasta este o puternică dovadă că nu toți ”Străjerii” au aceeași teologie, dar se acceptă unii pe alții în ciuda diferențelor lor.

La o întâlnire a conducătorilor ”Stăjerilor” din decembrie 2010 s-a formulat și s-a publicat o declarație că mișcarea ”Străjerilor” din Romania nu este legată de nici o organizație din străinătate și în aceasta s-a cuprins și organizația pastorului Chris din Africa.

După ce am anunțat asocierea mea cu ”Străjerii”, pe multe site-uri și bloguri au fost publicate clipuri cu pastorul Chris și cu unii conducători ai ”Străjerilor” (în special de la o întâlnire a acestora la Târgu Mureș) și apoi s-a spus: ”Iată cu cine s-a asociat Iosif Țon.” De la aceasta s-a făcut un salt uriaș și s-a afirmat că tot ce cred și tot ce practică oamenii aceștia crede și practică şi Iosif Țon. Aceste asocieri și aceste afirmații au fost făcute cu toate că cei ce le făceau știau că nu sunt adevărate, dar totuși le-au făcut pentru a speria și îndepărta frățietatea de Iosif Țon. Mă rog ca Domnul să nu le țină în seamă păcatul acesta! În lunile aprilie-mai anul acesta (2011), am făcut un turneu prin România (Sebeș Alba, Brașov, Hațeg, Satu Mare, Negrești-Oaș, și Turnu Severin) împreună cu fratele Nelu Demeter. Eu am predicat pretutindeni despre sfințenia vieții, iar dânsul a explicat lucrarea de vindecare prin eliberare și s-a rugat pentru eliberare și vindecare. Dar temele acestea (sfințenia vieții, predicată de mine, și eliberările și vindecările, explicate de Nelu Demeter) sunt atât de diferite una de alta încât armonizarea lor într-o singură adunare a fost dificilă. Era clar că suntem doi oameni cu două chemări diferite. Cu toate acestea, noi am dus acest turneu până la capăt, cu armonie și dragoste.

Din noiembrie anul trecut și în cursul turneului din primăvara aceasta am constatat că darul special al lui Nelu Demeter este acela de a lucra individual cu oamenii pentru consiliere, pentru descoperirea păcatelor care au dus la tulburări și la boli și pentru aducerea lor la pocăință, la eliberare și la vindecare. În domeniul acesta, Dumnezeu i-a dat multe biruințe. În cazul acesta, ca în toate celelalte cazuri, noi trebuie să ne descoperim chemarea și înzestrările pe care ni le dă Duhul Sfânt și să ne respectăm și să ne acceptăm în felul acesta.

Când ”Străjerii” încheie o lucrare de eliberări și vindecări, ei spun celui consiliat, eliberat și vindecat: ”Du-te și să nu mai păcătuiești!”

Pe mine personal mă interesează tocmai partea aceasta: Cum să-i educăm și să-i înzestrăm pe oameni cu puterea necesară pentru a nu se întoarce înapoi la viața păcătoasă, ci pentru a trăi de acum înainte în sfințenie? Dar, este oare posibil ”să nu mai păcătuiești”?

6

Răspunsul clar este că de vreme ce porunca aceasta o dă Fiul lui Dumnezeu, înseamnă că împlinirea ei este posibilă! Cum este posibil să trăiești fără să mai păcătuiești? Cu această întrebare intrăm în învățătura Bibliei despre sfințenia vieții și, cu voia Domnului, voi dedica mult timp de aici înainte pentru această învățătură.

*******