Post on 31-Oct-2014
description
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Studiu privind corelatia dintre formarea preturilor si concurenta pe
piata
INTRODUCERE
În cazul economiei de piaţă, toate procesele economice, acţiunile agenţilor economici
se desfăşoară pe terenul concurenţei. Aceasta este „sufletul” mecanismului pieţei, motorul
dezvoltării vieţii economice care pune în mişcare tot sistemul de legături dintre agenţii
economici şi care transmite acestora cerinţele legilor economice obiective, sancţionând mai
mult
sau mai puţin sever nerespectarea acestora sau înlăturarea lor.
Concurenţa este o însuşire a economiei de piaţă, a pieţei în general, manifestându-se
însă plenar în stadiul matur al capitalismului. Ea reflectă evoluţia firească a vieţii economice,
fapt pentru care, întâlnim diferite forme de manifestare a ei, cunoscute sub denumirea de
tipuri de concurenţă.
Concurenţa este o confruntare între agenţii economici în vederea obţinerii unor
condiţii mai bune de producţie, desfacere, de efectuare a operaţiilor băneşti sau a altor
activităţi
economice în vederea obţinerii de cât mai multe avantaje.
Concurenţa este o luptă dură, fără menajamente în care primează interesele economice
ale fiecărui participant la piaţă. De asemenea, concurenţa îmbracă forme specifice în funcţie
de domeniul de activitate şi condiţiile concret istorice ale etapei respective.
Preţul nu reprezintă un simplu aspect de suprafaţă, ci el se prezintă ca un fenomen de
complexitate deosebită, care este rezultatul interpretării unor multitudini de factori dinamici.
Preţurile devin instrumente de putere, prin intermediul cărora se realizează anumite
obiective ale firmelor.
În lucrarea de faţă se încearcă descrierea conceptului, conţinutului şi funcţiile
concurenţei. De asemenea se face o descriere a formelor de concurenţă (concurenţă pură,
concurenţă monopolistă, concurenţă imperfectă), precum şi modul de formare a preţurilor în
cadrul formelor de concurenţă.
Pagina 1 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Dezvoltarea economică are nevoie de o politică eficientă în domeniul protecţiei
concurenţei. Distorsiunile din sistemul de preţuri, acţiunile de împărţire a pieţelor, existenţa
unor bariere la intrare, precum şi orice alte rigidităţi reprezintă obstacole majore în calea unor
obiective legate de eficienţa şi dezvoltarea economică. De cele mai multe ori, astfel de
obstacole apar în urma unor acţiuni menite a susţine sau a exercita puterea de piaţă. O firmă
poate să obţină putere pe piaţă fie datorită unei eficienţe mai mari a activităţii sale, fie ca
efect al unor politici ale statului în vederea susţinerii unui anumit tip de dezvoltare
industrială, fie în urma abordării unor practici restrictive.
În ţările cu economie de piaţă se manifestă un interes din ce în ce mai larg, în vederea
instituirii unei discipline concurenţiale care include probleme ale efectelor ce se restrâng
asupra consumatorilor.
În România, politica în domeniul protecţiei concurenţei este menită a ajuta la
soluţionarea câtorva probleme majore moştenite: înalta concentrare existentă în diferitele
ramuri industriale, predominarea sectorului de stat şi funcţionarea ineficientă a multor
întreprinderi, mare parte dintre ele acţionând pe pieţe restrânse prin diverse bariere
comerciale.
Studiul de caz abordat se referă la investigaţiile efectuate pe piaţa fabricării şi vânzării
matlasurilor pentru scaune auto, investigaţii efectuate prin încadrarea în prevederile Legii
Concurenţei din România. Este un caz de practică anticoncurenţială prin practicarea unor
preţuri excesive, sau practicarea sau practicarea unor preţuri de ruinare în vederea înlăturării
concurenţilor, practică aflată în afara prevederilor legale a liberei concurenţe.
Pagina 2 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
CAPITOLUL I
CONCURENŢA: CONCEPT, CONŢINUT, FUNCŢII
1.1.Definirea conceptului de concurenţă şi a conţinutului acestuia
În teoria modernă, concurenţa coexistă cu elementele monopolistice, ea este
multiformă, căci nu se manifestă doar prin preţuri, ci în egală măsură prin modul de a
produce, prin calitatea produsului, prin politica de vânzări şi politica privitoare la factorii de
producţie.
„Concurenţa este imperfectă şi prin însuşi acest caracter ea este dinamică şi efectivă”
(Peter Schifko).Cuvântul „Concurenţă” derivă din limba franceză de la „concurence” , care
înseamnă întrecere.
Concurenţa este una din trăsăturile esenţiale ale economiei de piaţă, care exprimă
comportamentul specific al agenţilor economici în condiţiile liberi iniţiative, atestând raportul
dinamic de forţe dintre participanţii la actele de vânzare – cumpărare .
Concurenţa reprezintă confruntarea, rivalitatea economică între industriaşi, bancheri,
comercianţi, prestatori de servicii pentru a atrage de partea lor clientela consumatoare prin
preţuri mai convenabile, prin calitatea mai bună a bunurilor materiale şi serviciilor, în
vederea obţinerii unor profituri cât mai mari.
Concurenţa este o confruntare deschisă, loială, în cadrul căreia agenţii economici, în
calitatea lor de vânzători şi de cumpărători, învaţă, printr-un proces continuu de „tatonări şi
erori” , să-şi îmbunătăţească situaţia. Adesea concurenţa este considerată calea de satisfacere
a intereselor tuturor participanţilor la viaţa economică. Făcând posibil ca în societate să se
producă numai ce şi cât este necesar, cerut şi dorit de consumatori, la cele mai scăzute costuri
posibile, concurenţa asigură profiturile scontate de întreprinderile producătoare şi satisfacerea
în cât mai mare măsură a nevoilor consumatorilor.
Libertatea de a alege – care se realizează sub forma tendinţei fiecăruia de a primi
pentru sine un venit bănesc, serveşte ca bază pentru concurenţă. De aceea, pentru economişti
ea apare ca existenţă a unui număr mare de cumpărători şi vânzători, fiecare acţionând
independent ca deţinători ai diferitelor produse şi resurse concrete. Totodată, prin acest
proces apare libertatea acestora de a participa sau de a se abţine de la actele de schimb.
Instrumentele luptei de concurenţă sunt de natură economică, dar şi de natură
extraeconomică.
Pagina 3 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Instrumentele de natură economică sunt:
Reducerea costurilor bunurilor sub cele ale concurenţilor;
Diminuarea preţurilor de vânzare;
Ridicarea calităţii bunurilor;
Acordarea facilităţii clienţilor;
Instrumentele de natură extraeconomică sunt:
Furnizarea de informaţii generale pentru toţi clienţii;
Sponsorizarea unor acţiuni sociale de interes local sau naţional;
În anumite condiţii, unii agenţi folosesc, în confruntarea cu concurenţii lor, presiuni
morale, speculând cu promtitudine situaţiile critice (războaie, crize), şi eludând chiar legile
ţării;
În funcţie de instrumentele luptei de concurenţă, aceasta a fost departajată în:
Concurenţa loială, care se caracterizează prin folosirea nediscriminatorie de către
vânzători a unora dintre instrumentele amintite, în condiţiile accesului liber de piaţă şi ale
disciplinei, posibilităţi de cunoaşterea mijloacelor de reglementare vânzător – cumpărător.
Concurenţa neloială, care constă în acordarea unor stimulente deosebite clienţilor, în
utilizarea anumitor mijloace extraeconomice de pătrundere şi de menţinere pe piaţă.
1.2.Funcţiile concurenţei
În economia de piaţă, concurenţa, prin funcţiile ei generale, îndeplineşte un rol
deosebit de important. Adesea, concurenţa este apreciată ca o lege economică importantă,
având un mare rol în realizarea progresului tehnico – economic.
Mecanismul concurenţei exprimă numeroase legături între acţiunile subiective ale
agenţilor economici şi cadrul obiectiv al desfăşurării acestor acţiuni. Prin acest mecanism,
actele subiective ale indivizilor participanţi la viaţa socială sunt transformate în acţiuni
socialmente necesare, conforme cu cerinţele legilor economice obiective, cu raţionalitatea
economiei de piaţă.
Sub presiunea concurenţei, agenţii economici producători sunt obligaţi să reducă
costurile şi, obiectiv pentru atingerea căruia introduc noi tehnologii de producţie,
perfecţionează organizarea şi conducerea întreprinderii, îmbunătăţesc calitatea produselor,
etc.
Mecanismul concurenţial are virtuţi incontestabile:
Pagina 4 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În primul rând, concurenţa stimulează progresul general. Prin emulaţia şi competiţia
pe care o întreţine între întreprinderi, ea deschide perspective de profituri convenabile pentru
toţi participanţii, favorizându-i pe cei abili şi eliminându-i pe cei care nu au mobilitatea
necesară de adaptare la noile cerinţe.
În al doilea rând, concurenţa duce la reducerea preţurilor de vânzare, ea fiind
potrivnică scumpetei. Binecunoscutele raporturi între cantităţile vândute şi preţurile de
vânzare practicate fac ca profitul mai mare să rezulte mai ales din sporirea desfacerilor. Un
preţ mai redus, accesibil pentru cei mulţi, sporeşte cererea, creează condiţiile producţiei de
serie mare.
În al treilea rând, prin influenţele directe asupra psihologiei agenţilor economici,
stimulându-le creativitatea şi preocuparea continuă de creştere a eficienţei întregii activităţi,
de maximizare a profiturilor, dar şi de satisfacere mai bună a nevoilor de consum.
Concurenţa şi mecanismele concurenţei diferă de la o etapă la alta de dezvoltare, de la
o ţară la alta, în funcţie de numeroşi factori şi de variate condiţii:
numărul şi talia vânzătorilor şi cumpărătorilor în economia naţională, în una sau mai
multe ramuri;
gradul de diferenţiere a produselor;
facilităţile sau limitările posibilităţilor noilor producători de a intra într-o ramură sau
alta dintre ramuri;
gradul de transparenţă a pieţei;
mobilitatea sau rigiditatea preţurilor;
nivelul dezvoltării economice;
conjunctura politică internă sau internaţională;
cultura economică a populaţiei, a diferiţilor agenţi economici, etc.;
calitatea produselor şi modul de percepere a acesteia de către cumpărători (în special
populaţia).
CAPITOLUL II
PREŢUL: CONCEPT, TIPURI DE PREŢURI ŞI ROLUL ŞI FUNCŢIILE SALE
2.1.Concepte teoretice despre preţ
Pagina 5 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Preţul nu reprezintă un simplu aspect de suprafaţă, ci el se prezintă ca un fenomen de
complexitate deosebită, care este rezultatul interpretării unei multitudini de factori dinamici.
Aşa cum în domeniul valorii economice se confruntă cu toate elementele de
convergenţă teoriile obiective şi teoriile subiective şi în domeniul preţurilor se manifestă o
varietate de idei. Concepţia obiectivă după care la baza preţurilor stă valoarea-munca a fost
elaborată de W. Petty, de economişti clasici A. Smith, J.B. Ricardo, J.S. Mill, precum şi de K.
Marx.
Pentru şcoala clasică, „În toate timpurile şi în toate locurile este scump ceea ce se
obţine cu greutate sau constă mult munca pentru a se dobândi şi ieftin ceea e se obţine uşor
sau cu foarte puţină muncă” (A. Smith, Avuţia naţiunilor).
Potrivit teoriei obiective, preţul est expresia monetară a valorii mărfurilor, iar
formarea preţurilor este rezultatul acţiunii a patru factori generali: valoarea mărfi, capacitatea
de cumpărare a monedei („valoarea banilor”), raportul cerere – ofertă şi politica economică.
Ca expresie monetară a valorii, preţul este direct proporţional cu mărimea valorii.
În raport cu moneda mărimea preţului este invers proporţională cu valoarea, monedei
sunt factori fundamentali ai formării preţurilor, iar raportul cerere-ofertă constituie doar un
factor de adaptare corectă a preşului la exigenţele circulaţiei, ale pieţei.
La rândul ei politica economică este un factor subiectiv de influenţare care este
promovată de întreprinzători şi/sau de stat prin intermediul căreia sunt utilizaţi aceşti factori.
Concepţia după care valoarea – munca stă la baza preţurilor a fost prezentă şi în
literatura românească interbelică – Virgil Madgearu scria că „fără a ne îndepărta prea mult de
realitate se poate afirma ca în anumite condiţii, proporţia de schimb între mărfuri corespunde
cheltuielilor de muncă incorporată în fiecare din ele”. Evident producătorii trebuie să-şi
recupereze prin preţ cheltuielile materiale şi cele salariale şi de asemenea sa obţină un profit.
Explicaţia preţurilor pe baza teoriei obiective a valorii a întâmpinat încă de la sfârşitul
secolului trecut adversităţii înverşunate. Astfel E. Von Bohn-Bawerk unul din reprezentanţii
scolii austriece, susţinea că „teoria ratei medii a profitului ţi a preţului de producţie nu poate
fi reconciliată cu teoria valorii”. În consecinţă a fost dezvoltată teoria subiectivă a valorii
potrivit căreia „preţul exprima utilitatea marginală a produsului convertită în unităţi
monetare”. Acestea îşi concentrează atenţia asupra rarităţii bunurilor disponibile, respectiv
asupra măsurii în care acestea direct sau indirect satisfac nevoile. În acest context preţul apare
ca un „indice de raritate”.
Potrivit teoriei marginaliste, unităţii succesive dintr-o marfă prezintă grade diferite de
însemnătate, iar interesul se îndreaptă spre efectele generate de adăugarea sau pierderea unei
Pagina 6 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
ultime unităţi denumită marginală. Alegerea de către consumator a bunurilor necesare se
bazează pe legea unităţii descrescătoare, iar echilibrul în alocarea unui anumit venit se atinge
odată cu maximizarea utilităţii ceea ce presupune că utilizarea marginală pe unitate de
cheltuială este aceeaşi la toate produsele ce urmează a fi cumpărate.
Concepţiile asupra preţului bazate pe utilităţi au evoluat în direcţia abandonării
subiectivismului. Curbele de indiferenţă ale lui V. Pareto sau rata marginală de substituire a
lui J.K. Hicks reprezintă contribuţii însemnate la studiul procesului de formare al preţurilor
pornind de la bunuri reale. P.A. Samulson, în determinarea preţurilor, are în vedere mai mulţi
factori, alături de munca ce include unitatea, cererea şi oferta, raritatea. „Nici în socialismul
planificat, nici în capitalismul de piaţă nu putem avea succes în derivarea preţurilor
mărfurilor doar din necesitate de muncă neluând în considerare modelul gusturilor şi cererii şi
efectele lui asupra rarităţii factorilor non-muncă”, spunea Paul A. Samuelson în Economics.
În general, preţul exprimă cantitatea de monedă ce trebuie plătită pentru
achiziţionarea bunurilor economice în cadrul tranziţiilor bilaterale de piaţă. Nivelul şi
dinamica preţului nu se formează în afara forţelor pieţei, cererea şi oferta.
Relaţiile cerere – ofertă – preţ trebuie considerate în ambele sensuri: modificarea
raportului cerere ofertă poate fi cauza schimbării preţului după cum o modificare a preţului
poate determina modificarea cererii şi ofertei.
În ultimă instanţă preţul constituie rezultatul confruntării intereselor economice ale
purtătorilor cererii şi ofertei formate sub influenţa condiţiilor de producţie şi ale pieţei.
Deci preţul care se formează pe piaţă reflectă atât estimarea valorii de către
cumpărător prin prisma utilităţii cât şi estimarea rarităţii de către producători prin prisma
costurilor. Preţul apare, deci ca un factor de echilibru care se impune tuturor agenţilor
economici. Ca singurul element ce asigură egalizarea prin concurenţă a cantităţilor oferite şi
respectiv cerute de piaţă.
Preţul de echilibru al unui produs este indicat de punctul de intersecţie intre curba
crescândă a ofertei şi curba descrescândă a cererii, astfel încât preţul de vânzare al unui bun
trebuie să devină egal cu costul marginal al întreprinderilor care fac oferta.
Când preţul de vânzare este superior costului marginal, ce corespunde unui volum dat
de producţie, producătorul sporeşte producţia, şi din contră o micşorează în situaţie inversă.
În raport cu preţul de echilibru, preţul pieţei poate fi diferit numai pe perioade scurte,
deoarece oferta se adaptează la exigenţele cererii solvabile, asigurându-se astfel echilibrul
atât pe piaţa bunurilor de consum cât şi pe cea a factorilor de producţie.
Pagina 7 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Unii economişti consideră că teoria marginalistă este prea abstractă şi nu oferă
răspunsuri valabile la o serie de probleme de mare importanţă în sfera relaţiilor de schimb.
Aşa se explică de ce teoria marginalistă a preţurilor nu a pătruns în practica întreprinderilor
din ţările cu economie de piaţă. În practica economică de stabilire a preţurilor în loc de a se
folosi scheme ce decurg din teoria marginalistă, se recurge la principiul empiric al lui „full
cost” care constă în calcularea costurilor medii şi de a adăuga la acestea procentaje pentru
acoperirea cheltuielilor generale fixe şi asigurarea profitului.
Într-o economie de piaţă, preţurile pieţei sunt cele care se impun. Orice producător îşi
stabileşte un anumit nivel de preţ pentru propriile bunuri. Stabileşte acest preţ pe baza
estimării costurilor şi aprecierilor privind profitul cuvenit în funcţie de o serie de factori, între
care nu lipsesc comparaţiile cu alte întreprinderi. Fundamentarea preţurilor, pornind de la
situaţia ofertantului, subliniază faptul că producţia poate să se desfăşoare şi să continue dacă
preţul se menţine la nivel considerat suficient pentru remunerarea producătorului.
Economia de piaţă contemporană este mult schimbată în raport cu modelul de piaţă al
unei concurente perfecte. În viziunea lui Francois Perroux, „pieţele acestui sfârşit de secol
sunt foarte impure şi foarte imperfecte, ceva mai mult, toate aceste forme monopoliste sunt
influenţate de către puterile publice, în cazul unei economii mixte în care sectoarele publice şi
cele particulare se combină şi se influenţează reciproc, reţeaua de relaţii care rezultă din
aceasta nu are nici o legătură cu echilibrul microeconomic de concurenţă completă, care
rămâne totuşi baza de referinţă fundamentală a gândirii neoclasice. A interpreta lumea
contemporană în termeni de concurenţă completă constituie o sfidare a spiritului ştiinţific”.
Economistul francez considera că reţeaua schimburilor pure este înlocuită cu un sistem
combinat format din reţeaua schimburilor propriu zise de elemente de influenţă şi de putere.
În aceste condiţii, preţurile devin instrumente de putere prin intermediul cărora se
realizează anumite obiective ale firmelor dar şi ale organismelor guvernamentale. Preţurile
sunt sustrase fluctuaţiilor pieţei, ele devin preţuri administrate, preţuri rezultate pe baza
înţelegerii dintre acestea şi obţinerea acordului guvernamental, fie prin încheierea unor
acorduri în cadrul unor organizaţii interstatale, fie prin încheierea unor acorduri între
producători şi cumpărători.
2.2.Tipuri de preţuri
Pagina 8 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Experienţa istorică reliefează existenţa unor trăsături general valabile ale formării şi
funcţionării preţurilor, trăsături care într-un fel sau altul, îşi au sursa primară în teoria
factorilor de producţie.
În realitatea economică există, însă, o multitudine de raporturi între preţurile de
echilibru şi preţurile efective (preţuri de piaţă determinate corespunzător forţelor economice
ale pieţei concurenţionale libere şi prin măsuri extraeconomice). De altfel o serie de
economişti susţin că modelul teoretic al formării preţurilor este „prea abstract”. Mai mult,
acest model a fost supus verificării în multe întreprinderi de către diverşi economişti. Ei au
ajuns la concluzia că firmele, managerii acestora nu se raportează, în cele mai multe cazuri, la
schemele teoretice. De pildă, în loc să utilizeze calculul marginal în determinarea preţului,
(ceea ce ar corespunde teoriei utilităţii marginale) aceştia recurg la principiul „full cost”.
Acest principiu constă în stabilirea preţurilor pe baza costurilor medii la care se adaugă un
procentaj pentru cheltuielile fixe şi un altul pentru profit.
Deşi există nuanţe diferite de la un autor la altul în privinţa generalizărilor teoretice
ale principiului costurilor totale, s-a conturat ideea conform căreia în cadrul economiilor de
piaţă contemporane există o serie de „preţuri administrate”, în a căror formare deciziile
producătoare sunt esenţiale.
Costurile medii (unitare, pe produs) şi procentajul adăugat pentru acoperirea
cheltuielilor generale şi a profitului reprezintă elemente definitorii ale preţurilor administrate.
La baza deciziilor de preţ ale producătorilor stau estimările costurilor – în cadrul cărora
coeficientul cheltuielilor generale este asemănător pentru toate întreprinderile din aceeaşi
ramură – şi aprecierile ce privesc profitul corespunzător unor factori multipli, şi valabili, dar
şi comparativ cu realizările altor întreprinderi.
O firmă fixează preţurile, bazându-se pe faptul că, în linii mari celelalte firme le vor
accepta. În determinarea nivelului preţurilor nu se poate face totuşi abstracţie de preţ, de
condiţiile obiective ale pieţei, de elasticitatea cererii în funcţie de preţ (curbele cererii), de
dependenţa cheltuielilor de producţie în funcţie de volumul fabricaţiei, de relaţia preţ – ofertă
(curbele ofertei), etc.
În general, preţul efectiv se abate de la preţul de echilibru, însă abaterile nu pot fi
permanent într-un singur sens, deoarece nerealizarea echilibrului cerere – ofertă pe timp
îndelungat creează grave distorsiuni economice afectând negativ eficienţa utilizării resurselor,
în fond satisfacerea necesităţilor societăţii.
Pe lângă aceste categorii, tabloul general al al preţurilor mai cuprinde:
Preţuri unice, al căror nivel este fix;
Pagina 9 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Preţuri cu limite de variaţii stabilite;
Preţuri formate pe baza unor reglementări (structura costului, normative de factori,
diferenţieri în funcţie de destinaţie), dar al căror nivel nu este prestabilit;
Preţuri libere, formate de piaţă prin mecanismul cererii şi ofertei, nesupuse nici unui
fel de reglementări;
Din punct de vedere al naturii şi obiectului pieţei, există:
Preţuri ale bunurilor materiale şi serviciilor,
Preţuri ale factorilor de producţie;
Preţuri (sau cursuri) ale hârtiilor de valoare;
„Preţuri” ale banilor (corespunzătoare pieţei titlurilor financiare şi pieţei monetare).
Paleta categoriilor de preţuri existente în ţările cu economie de piaţă este însă mult
mai largă. Astfel, după natura schimbului există:
preţuri industriale;
preţuri agricole;
preţuri (tarife) pentru servicii;
După stadiul schimbului:
preţuri cu ridicata;
preţuri cu amănuntul.
2.3.Rolul şi funcţiile preţului
În cadrul mecanismului economiei de piaţă, preşurile îndeplinesc următoarele funcţii:
Funcţia de calcul, măsurare a cheltuielilor şi rezultatelor: consta în aceea ca prin
intermediul preţurilor capătă expresie monetară indicatorii economici şi este posibilă
evidenţierea dimensiunilor diverselor activităţi. Preţul este şi instrumentul de analiză şi
fundamentare a deciziilor economice. Realizarea acestei funcţii cere luarea în considerare a
multitudinii de factori care concură la formarea nivelului real preţurilor de piaţă, ceea ce
implică: cunoaştere, comparaţie şi aproximare.
Preţul are o puternică încărcătură informaţională şi dispune de o mare posibilitate de a
se lăsa prelucrată atât cantitativ cât şi calitativ. Încărcătura informaţională a preţului se
îmbogăţeşte chiar dacă mărimea lui nu se schimbă permanent, el cunoaşte o stabilitate
relativă, pentru că se pot modifica fie condiţiile care l-au generat, fie alte preţuri, fie ambele
elemente faţă de care se raportează. Agenţii economici nu pot adopta decizii raţionale fără a
dispune de material informaţional complex şi dinamic oferit de preţuri.
Pagina 10 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Preţul este cel care „exprimă şi măsoară tensiunile de raritate a bunurilor şi serviciilor,
ca şi a factorilor de producţie din viaţa economică şi reflectă necesitatea şi posibilitatea între
care se instaurează un echilibru economic”. Adică mişcarea preţurilor orientează atât
opţiunile şi deciziile producătorului privind producţiile cele mai utile şi investiţiile cele mai
eficiente, cât şi opţiunile şi deciziile consumatorilor privind cele mai eficiente, cât şi opţiunile
şi deciziile consumatorilor privind cumpărarea cea mai avantajoasă a bunurilor şi serviciilor
de care au nevoie.
Deci sistemul preţurilor apare ca „un sistem de semnale” care coordonează şi face
coerente deciziile agenţilor economici producători şi consumatori. Preţurile contribuie la
împărţirea între consumatori a unei cantităţi limitate de factori de producţie.
Funcţia de stimulare a agenţilor economici. În calitate de expresie monetară a
bunurilor şi prin influenţa directă asupra cheltuielilor şi veniturilor băneşti ale agenţilor
economici, preţurile constituie principala componentă stimulatore a acţiunii producătorilor în
decizia privind volumul, structura şi calitatea produselor, precum şi a opţiunii
consumatorului. Manifestarea concretă a cererii şi ofertei depinde de preţ şi determină preţul.
El este un element al strategiei agenţilor economici, stimulând un anumit comportament faţă
de atragerea şi utilizarea factorilor de producţie. Producătorul este interesat mai ales de o
anumită structură a preţului care cuprinde un profit îndestulător, pe când consumatorul ia
decizii mai ale în funcţie de nivelul preţului practicat pe piaţă într-o anumită perioadă.
Funcţia de recuperare a costurilor şi de redistribuire a veniturilor. Preţul prin nivelul
său trebuie să asigure pentru agenţii economici ofertanţi acoperirea costurilor, recuperarea
cheltuielilor făcute pentru utilizarea factorilor de producţie, fără respectarea acestei cerinţe
minime nu poate fi vorba de continuarea activităţii economice. În plus preţul trebuie să aibă
un asemenea nivel încât să permită şi obţinerea unui profit îndestulător pentru întreprinzător.
Mărimea venitului pentru agent este dată de diferenţa dintre preţul cu care vinde
produsele şi serviciile create şi preţul plătit pentru factorii de producţie utilizaţi. Fiecare agent
economic interesat să vândă la un preţ cât mai convenabil şi să producă un consum cât mai
redus de factori, respectiv un cost redus pe unitate de produs.
Deoarece unul şi acelaşi produs se obţine cu costuri diferite, dar pe piaţă se vinde la
acelaşi preţ, prin intermediul preţurilor se produc fenomene de redistribuire a veniturilor.
CAPITOLUL III
Pagina 11 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
MECANISMUL PREŢULUI PE O PIAŢĂ CU CONCURENŢĂ PERFECTĂ
3.1.Ipotezele (caracteristicile) concurenţei perfecte
În eforturile lor de reflectare şi analiză a pieţei concurenţiale, economiştii teoreticieni
au construit modelul pieţei cu concurenţă perfectă (pură) şi au explicat mecanismul formării
preţului pe o asemenea piaţă.
Concurenţa perfectă sau pură (adică purificată de orice intervenţie cu tentă
monopolistă) presupune asemenea raporturi de piaţă încât toţi vânzătorii (producătorii) sunt
capabili să-şi vândă toată producţia, toate mărfurile oferite la preţul pieţei, fără a-l putea
determina hotărâtor, iar cumpărătorii (consumatorii) pot să cumpere tot ceea ce au nevoie şi
cât doresc la acelaşi preţ al pieţei, de asemenea, fără a-l influenţa după bunul lor plac.
Unii specialişti consideră că piaţa cu concurenţă pură este cea care asigură
funcţionarea cea mai bună a economiei de piaţă, ea fiind corolarul suveranităţii
consumatorului şi al echilibrului ideal.
Piaţa economiei perfecte (pure) reprezintă un model teoretic. Acest model presupune
că totalitatea operaţiunilor de vânzare – cumpărare a acţiunilor se derulează, în mod absolut
liber, între agenţii economici participanţi (vânzători şi cumpărători), fără existenţa nici unui
factor restrictiv sau preferenţial, exogen sau endogen. Preţul unui anumit bun destinat
schimbului este acelaşi, tranzacţiile sunt numeroase şi frecvente, iar informaţiile despre
cerere şi ofertă sunt cunoscute de toţi agenţii participanţi. Într-o astfel de piaţă, cosumatorului
îi este indiferent de la cine cumpără, iar vânzătorului îi este indiferent cui vinde. În
eventualitate că există anumite abateri ale unor preţuri individuale de la preţul pieţei, preţuri
mai înalte la vânzare şi preţuri mai scăzute la cumpărare, ele se compensează reciproc, astfel
încât preţul de piaţă devine neschimbat.
Pe baza unor multiple criterii (numărul şi talia participanţilor la relaţiile de schimb,
gradul de diferenţiere a produsului, facilităţi, limite în ceea ce priveşte intrarea pe piaţă,
gradul de transparenţă a pieţei, etc.), a fost conceput, în primul rând, modelul pieţei cu
concurenţă perfectă.
Premisele, respectiv trăsăturile unei asemenea pieţe sunt următoarele:
atomcitatea perfectă, adică existenţa unui număr de participanţi talie sau putere
economică
mică, egală sau apropiată, care acţionează independent, astfel încât nici unul dintre ei
nu poate influenţa favoarea sa volumul producţiei şi nivelul preţului;
Pagina 12 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
numărul foarte mare de vânzători şi cumpărători, care acţionează în mod independent.
Oferta fiecărei firme (oferta individuală) trebuie să reprezinte o mică fracţiune din
oferta totală (oferta pieţei), astfel încât orice modificare în producţia unei firme să nu afecteze
oferta pieţei şi deci, nici preţul. În aceste condiţii oferta trebuie să fie perfect elastică.
Totodată, modificările intervenite la nivelul fiecărui consumator nu trebuie să determine
schimbări în cererea şi preţul pieţei. În această situaţie, cererea individuală este perfect
elastică. Oferta şi cererea fiind perfect elastice, orice firmă crede că poate vinde întreaga
producţie la preţul pieţei şi deci nu trebuie să reducă preţul, pentru că va înregistra pierderi.
Totodată, dacă firmele vând produse identice, firma care decide să crească preţul va constata
că produsele sale nu sunt cumpărate, cererea pieţei fiind la nivelul cel mai înalt al preţului
acceptat de cumpărători;
omogenitatea produsului care face obiectul tranzacţiei, motiv pentru care agenţilor
cumpărători le este aproape indiferent de la care vânzători vor cumpăra bunurile de la
care au nevoie. Obiectul tranzacţie de vânzare – cumpărare trebuie să-l constituie bunurile
omogene. Fiecare firmă trebuie să vândă produse de acelaşi fel, între care să nu existe
diferenţe reale sau imaginare. Dacă un consumator crede că o anumită unitate dintr-un produs
diferă de celelalte, produsul nu mai este omogen. Concurenţa perfectă presupune existenţa pe
piaţă a unor bunuri identice, perfect standardizate şi substituibile;
mobilitatea liberă a resurselor şi factorilor de producţie, existenţa unor astfel de
condiţii
încât să se poată deplasa liber factorul de muncă, factorul capital dintr-o ramură în
alta. Mobilitatea liberă a resurselor între diferitele industrii este determinată de motive
pecuniare. Aceasta înseamnă că noi firme (sau noi capitaluri) pot intra în orice industrie, şi că
orice firmă poate părăsi industria în care acţionat , fără dificultăţi deosebite. Dacă activitatea
economică în industria unui anumit bun este condiţionată de deţinerea unor licenţe sau de un
volum mare de investiţii, intrarea nu mai este liberă. Dacă mobilitatea geografică şi
profesională a lucrărilor este dificilă sau unele firme existente înregistrează un declin
apreciabil în evoluţia costului mediu rezultat din desfăşurarea unor activităţi de producţie de
mari proporţii (producţie de masă) şi obţinerea, pe această bază, a unor economii de creştere
(de scară), intrarea nu mai este liberă.
accesibilitatea în ramură, libera intrare pe piaţă a noilor vânzători şi cumpărători
(producători şi consumatori);
fluiditatea, respectiv adaptarea ofertei la cerere, fără piedici de natură monopolistă sau
puternic dirijistă şi invers, libera alegere a consumatorilor (consumator suveran);
Pagina 13 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
transparenţa deplină a informaţiilor în ceea ce priveşte preţurile şi dinamica lor, ca şi
legătura cu cantităţile cerute şi oferite dintr-un bun;
cunoaşterea perfectă a pieţei. Consumatorii, posesorii de resurse şi producătorii
trebuie să deţină toate informaţiile (informaţii complete şi reale), privind piaţa prezentă şi
viitoare a unui bun. În situaţia în care consumatorii nu cunosc preţul pieţei, ei pot cumpăra la
preţuri mai mari când bunuri identice şi disponibile sunt oferite la preţuri mai reduse. Aceasta
înseamnă că preţul nu mai este uniform. În mod similar, dacă unii posesori de resurse, de
exemplu lucrători, nu cunosc nivelul de piaţă al salariatului şi cer un salariu mai mare, ei nu
îşi pot vinde munca şi vor înregistra pierderi. Pierderi vor înregistra şi dacă acceptă salarii
mai reduse. De asemenea, producătorii trebuie să cunoască preţul de piaţă, precum şi
costurile pentru a putea produce acel volum de bunuri care să le asigure un profit maxim.
Totodată, piaţa concurenţei perfecte obligă ca sistemul informaţional prezent să fie complet
cu evoluţia viitoare a preţului, cererii, ofertei, etc. Şi toţi agenţii economici să fie în posesia
acestora.
Piaţa concurenţei perfecte poate fi definită prin cele patru condiţii de mai sus. Acest
tip de piaţă nu poate exista dacă una din condiţii nu este îndeplinită. Numai împreună cele
patru condiţii garantează existenţa unei pieţe libere şi a unei concurenţe perfecte,
impersonale, în care forţele cererii şi ofertei sau ale veniturilor şi ale costului determină
alocarea resurselor şi distribuţia bunurilor.
Într-o anumită măsură unele din cele patru condiţii pot fi întâlnite în cadrul unor pieţe,
cum ar fi: piaţa produselor agricole, piaţa muncii, bursa de mărfuri, bursa de valori, etc. Dar
luate împreună, cele patru condiţii nu pot fi întâlnite în viaţa economică reală ceea ce
înseamnă că acest tip de piaţă nu există.
Piaţa concurenţei perfecte reprezintă un model teoretic de o importanţă deosebită în
explicarea vieţii economice reale.
Toate concluziile reale, concluzii care se prezintă sub forma principiilor şi legilor
economice, au la bază un sistem de presupuneri în legătură cu realitatea nemijlocită.
Principiile şi legile economice sunt de fapt abstracţii teoretice, care trebuie să fie testate,
verificate în practică. Economistul poate testa cunoştinţele şi concluziile teoretice dobândite,
dar nu poate verifica presupunerile personale.
Totodată, concluziile deprinse din analiza modelului teoretic al pieţei concurenţei
perfecte, permite elaborarea unor predicii despre comportamentul economic al diferiţilor
agenţi economici. Astfel, consumatorii îşi vor regla cererea în scopul maximizării satisfacerii
nevoilor de consum, iar producătorii îşi vor regla producţia în scopul maximizării producţiei.
Pagina 14 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Nivelul preţului este fixat de raportul dintre cererea totală şi oferta totală (cererea şi oferta
pieţei).
Pe baza acestor premise, participanţii la relaţiile de schimb pe o asemenea piaţă au
comportamente specifice.
Consumatorii şi producătorii, luaţi separat, sunt consideraţi primitori de preţuri („price
takers”). Aceasta în sensul că preţurile apar (intră) ca mărimi omogene (variabile
independente) în construcţia cererii şi ofertei.
3.2.Formarea preţului de echilibru
Pe piaţă cu concurenţă perfectă, preţul se formează la nivelul punctului de echilibru
dintre curbele cererii şi ale ofertei, situaţie în care cantităţile cerute sunt egale cu cele oferite.
Considerându-se preţul ca o variabilă independentă, creşterea sau reducerea lui se face
ca oferta şi cererea să nu se modifice în sens invers una faţă de cealaltă. Indiferent de nivelul
concret al preţului, cantitatea vândută dintr-un anumit bun este, desigur, egală cu cea
cumpărată, ceea ce nu înseamnă că se realizează echilibrul pieţei bunului respectiv. Egalitatea
dintre cantităţile cerute cu cele oferite constituie rezultatul aplicării unui anumit nivel al
preţului de vânzare în condiţiile concordanţei parametrilor cererii şi ofertei ale
compatibilităţii dorinţelor cumpărătorilor şi vânzătorilor.
Pagina 15 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Fig. 1 Preţul de echilibru
Realizarea echilibrului cererii şi ofertei va avea loc, deci, numai în condiţiile
existenţei unei duble ipostaze.
a contractelor încheiate şi reziliate succesiv, schimbul având loc numai în situaţia de
echilibru;
a existenţei unui „evaluator” care să modifice preţurile şi să autorizeze îndeplinirea
contractelor.
Preţul de echilibru are următoarele caracteristici esenţiale:
apare spontan, ca rezultat al jocului liber al forţelor pieţei fiecărui bun şi reprezintă
acel nivel al preţului la care are loc egalizarea cantităţilor cerute din bunul respectiv cu cele
oferite realizându-se astfel un volum maxim al vânzărilor;
formarea preţului de echilibru al fiecărui bun este legată de situaţia interdependente,
de preţurile de echilibru ale celorlalte bunuri;
echilibrul pieţei nu înseamnă absenţa schimbărilor în raportul dintre forţele acesteia.
Dimpotrivă, răspunsul la întrebarea de ce se modifică preţurile – inclusiv cele de
echilibru – este întotdeauna legat de evoluţia raporturilor concrete de cerere – ofertă, fiecare
dintre forţele pieţei avându-şi determinările ei.
Analiza formării preţurilor de echilibru se face şi în raport cu factorul timp, apărând
unele particularităţi în următoarele situaţii temporale:
Pagina 16 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
perioada foarte scurtă;
perioada scurtă;
perioada lungă de timp.
Perioada foarte scurtă de timp este cea în care se face abstracţie de costul producţiei şi
se consideră că evoluţia ofertei depinde numai de restricţiile în legătură cu preţul pieţei.
Perioada scurtă se defineşte prin faptul că producătorii pot modifica dimensiunile
ofertei lor prin schimbarea volumului factorului de muncă. Ei pot nu pot interveni însă asupra
capitalului fix. Preţul ce caracterizează această perioadă nu este preţul pieţei sau preţul
curent, ci preţul normal sau preţul stabil. Egalitatea costului marginal cu preţul de vânzare
caracterizează preţul normal şi defineşte condiţia de echilibru producătorului în perioada
scurtă de timp.
Perioada lungă are asemenea dimensiuni încât producătorii pot modifica volumul
ofertei şi prin schimbarea capitalului fix, ca urmare a investiţiilor efectuate. Condiţia de
echilibru pe termen lung a firmei aflate în concurenţă perfectă este:
costul marginal = cost de vânzare = cost mediu minim
CAPITOLUL IV
TIPURI DE CONCURENŢĂ. FORMAREA PREŢURILOR PE
TIPURI DE CONCURENŢĂ
4.1.Monopolul
La polul opus al pieţei cu concurenţă perfectă se află piaţa de monopol, caracterizată
prin faptul că un singur producător (vânzător), respectiv un singur consumator (cumpărător),
impune condiţiile sale în raport cu partenerii de piaţă.
Prin definiţie, întreprinderea în situaţie de monopol furnizează totalitatea producţiei
ramurii luate în consideraţie; mai precis monopolul poate fi caracterizat ca fiind situaţia în
care un producător al unui bun unic omogen în prezenţa unei infinităţi de cumpărători.
De fapt monopolul pur nu există, după cum nu există nici concurenţă perfectă. Pentru
ca să existe monopol pur, în sensul definit înainte, trebuie ca întreprinderea să fie singură pe
Pagina 17 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
piaţă, să nu aibă de suportat concurenţa din partea producătorilor naţionali sau străini şi este
necesar ca produsul pe care îl realizează să nu aibă un substitut apropiat.
Monopolul exprimă acea situaţie de piaţă când un singur producător ofertant îşi
impune interesele pe o anumită piaţă.
Monopolul poate să apară în următoarele moduri:
Oferta personală a unui specialist sau individ tolerant. Violoniştii de concert, coaforii
şi
creatorii de modă sunt câteva exemple.
Oferta sub drept de licenţă sau drept de editor. Inventatorilor, auditorilor şi
compozitorilor li
se conferă forţă legală pentru a se bucura de fructul muncii lor pentru o perioadă de
timp.
Monopoluri naturale: controlul resurselor naturale cum sunt minele de cărbune, puţuri
petroliere, zăcăminte de minerale; controlul mijloacelor de capital costisitoare care,
din motive sociale, nu sunt potrivite a fi multiplicate. Este neeconomic să introducem apă în
casă prin mai multe instalaţii de dragul competiţiei în industrie sau să construim două linii de
cale ferată între două oraşe, dacă una este adecvată traficului.
Monopolul prin economii de scară. În cazul în care o întreprindere de scară mare
domină o
industrie, este dificil pentru concurenţi să intre în acea industrie, deoarece pentru a
face acest lucru ei trebuie să fie comparaţi ca scară cu firma eficientă deja construită.
De la Adam Smith încoace, economiştii clasici au susţinut că monopolul este rău, iar
comportarea necontrolată a monopoliştilor a confirmat această părere. Primele companii de
canalizare şi de căi ferate au fost notorii pentru exploatarea publicului călător sau a celora
care solicitau transport de marfă, iar în timpurile mai recente, atunci când s-au format primele
companii comerciale de televiziune, unele din acestea au obţinut câştiguri extrem de mari de
pe urma capitalului investit. Denigrarea monopoliştilor este totuşi exagerată. Chiar dacă
monopoliştii se găsesc în poziţia de a exploata monopolul lor, ei nu procedează întotdeauna
aşa, iar în multe ţări, datorită metodelor rezonabile de control, cei care procedează aşa sunt
supuşi unor restricţii.
Primul lucru care trebuie observat în legătură cu monopoliştii este că ei sunt supuşi
autorităţii consumatorului.
Un monopolist poate dicta fie preţul, fie cantitatea, dar nu pe amândouă.
Pagina 18 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
O jumătate din deciziile care trebuie să fie luate rămân totuşi în seama
consumatorilor. Excepţie de la această regulă face cazul în care bunurile sau serviciile nu au
substituenţi apropiaţi şi trebuie să fie cumpărate de către consumator.
Monopolul poate fi temporar când o întreprindere pune în vânzare un produs nou
(calculatoare, filme cu developare instantanee), ea dispune provizoriu de o poziţie de
monopol care nu va putea fi slăbită decât atunci când alte întreprinderi vor reuşi să pună la
punct produse similare, care să-l înlocuiască pe primul.
J.Schiumpeter (1883-1950) în „Capitalism, Socialism and Democracy” a subliniat
încă de la începutul, importanţa acestui sistem de inovare pentru evoluţia capitalismului:
inovatorul dispune de un monopol temporar care tinde să dispară o dată cu apariţia unui
imitator pe piaţă.
În economia contemporană, întreprinderile deosebit de dinamice pun accentul pe
„cercetare şi dezvoltare”, pentru a reînnoi inovaţiile de care dispun şi pentru a putea astfel să
beneficieze în continuare de avantajul monopolului.
Monopolul de care dispune o întreprindere de piaţă dată poate fi ameninţat de
deschiderea
spre comerţ internaţional, de ameliorarea serviciilor reţelei de transporturi, eventuala
schimbare a reglementărilor de protejare a poziţiilor dobândite şi deci generatoare de situaţii
de „nonconcurenţă” (în Franţa este cazul farmaciilor, al taxiurilor, al debitelor de tutun, etc.).
Monopolul poate fi monopol de „marcă” şi nu de produs; majoritatea produselor
industriilor moderne este diferenţiată şi identificată de marcă. Există desigur,
monopolul mărcii al modelului al tipului de produs fabricat de către firmă, dar concurenţa
reapare în ceea ce priveşte diferitele modele.
De fapt, teoria concurenţei monopoliste, elaborată de E.Chamberlin, se bazează pe
ideea conform căreia concurenţa şi monopolul sunt legate indestructibil. La acest nivel
reapare importanţa substituibilităţii între produse: gradul de monopol de care dispune o
întreprindere depinde de produsele altor întreprinderi care satisfac nevoi similare. Acest grad
de monopol ar fi infinit în cazul monopolului pur care nu este decât un caz limită.
Monopolul se confruntă cu cererea pieţei obţinute prin agrearea cererii individuale.
Aceasta este diferenţa esenţială faţă de situaţia de concurenţă, în care trebuie disociată, după
cum s-a văzut cererea de către firmă, de creşterea pieţei. În timp ce aceasta din urmă este (în
general) funcţie descrescătoare în raport cu preţul, cererea către firmă apare ca o dreaptă
paralelă cu axa cantităţilor (din moment cr întreprinderea poate să vândă orice cantitate la
preţul pieţei).
Pagina 19 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
O astfel de disociere nu mai poate exista în cazul unui monopol, deoarece firma, prin
definiţie şi prin ipoteză este singura care se confruntă cu cererea pieţei, ea apare, deci, în
general, ca o funcţie descrescătoare de preţ.
În timp ce în cazul concurenţei firma alege numai cantitatea pe care o va produce,
monopolistul va determina pe curba cererii un cuplu cantitate – preţ.
Independenţa producătorului rezultă din faptul că este liber să aleagă preţul pe care îl
doreşte, preţ care va avea, în mod evident repercusiuni asupra nivelul cererii şi, deci, asupra
veniturilor sale, asupra cifrei sale de afaceri.
a. Cazul concurenţei perfecte b. Cazul monopolului
Monopolul discriminatoriu, este cazul în care se practică o discriminare prin preţ,
dacă
monopolistul vinde acelaşi produs la preţuri diferite. Interesul discriminării apare de
îndată ce sunt luate în consideraţie consecinţele asupra încasărilor totale provenite din
creşterea vânzărilor. Sporirea cantităţilor vândute necesită o reducere de preţuri, reducere a
preţului de vânzare care se aplică totalităţii unităţilor vândute.
Deoarece respectivele unităţi erau deja vândute la un preţ anterior, mai ridicat, această
scădere de preţ nu este necesară decât pentru a vinde ultima unitate. Vânzătorul ar profita în
urma posibilităţilor de a vinde ultima unitate la preţul cel mai scăzut, fără a reduce preţul
primelor unităţi. Altfel spun, discriminarea este avantajoasă.
Pagina 20 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Aceasta trebuie să fie însă şi posibilă. Pentru aceasta trebuie ca produsul vândut pe
pieţele separate, pe pieţe care nu comunică între ele sau comunică foarte puţin (sau comunică
foarte puţin).
Separarea pieţelor poate fi de ordin temporar: tarifele de „sezon slab” sau
„extrasezon” ale
Clubului Mediteraneene, spectacole de cinematograf de luni cu preţ redus permit
producătorului să-şi sporească vânzările şi profitul.
Separarea pieţelor poate fi de origine geografică: comunicarea între pieţele naţionale
este
imperfectă (dificultăţi de schimb de transport, taxe vamale, etc.). O întreprindere
poate folosi această imperfecţiune pentru a practica preţuri diferite, între piaţa naţională şi
pieţele străine putând , de altfel existau deosebiri de preţuri, fie într-un sens, fie în celălalt, în
funcţie de caz. Întreprinderea fie profită de reputaţia sa în străinătate pentru a vinde acolo la
preţuri mai ridicate, fie profită de situaţia sa, foarte puternică şi foarte protejată, pe piaţa
internă, pentru a practica aici un preţ ridicat şi pentru a vinde o parte din producţia sa la un
preţ mai scăzut, eventual, în pierdere („dumping”) pe pieţele exterioare.
Separarea pieţelor poate fi de ordin socio-economic: pe piaţă se prezintă diferite
categorii
de cumpărători cu comportamente şi elesticităţi faţă de preţ diferite.
4.1.1.Trăsăturile concurenţei monopoliste
Concurenţa monopolistă are următoarele trăsături:
a)Numărul mare de competitori. Din acest punct de vedere concurenţa monopolistă se
apropie de modelul teoretic al concurenţei perfecte, cu toate că numărul firmelor
producătoare este mai redus (între 10 şi 80 ). Fiecare firmă acţionează în mod independent,
intrând în concurenţă cu toate celelalte firme care produc acelaşi bun. Ea are un caracter
impersonal. Prin această caracteristică ea se deosebeşte de monopol, deoarece posibilităţile de
fixare a preţurilor şi de control al acestora sunt limitate.
b)Libertatea de intrare şi ieşire a firmelor. Datorită faptului că aceste firme sunt de
dimensiuni mici, resursele băneşti necesare unor firme care doresc să investească într-o
industrie monopolistă, nu reprezintă un spectacol de intrare. Pe o lungă perioadă de timp,
libertatea de intrare şi ieşire va determina obţinerea profitului normal.
Pagina 21 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
c) Bunurile care fac obiectul vânzării – cumpărării sunt diferenţiate. Această
diferenţiere constituie principala caracteristică a pieţei concurenţei monopoliste. Pe o astfel
de piaţă bunurile sunt „produse de grup”, adică toate firmele produc bunuri de acelaşi fel,
deci bunurile sunt similare (de exemplu: pantofi, pantaloni, bluze, etc.), dar nu identice.
Diferenţierea bunurilor poate fi realizată în două forme:
Diferenţierea reală legată de utilitatea bunurilor chiar dacă nivelul calitativ al acestor
bunuri nu se modifică (de exemplu: bunuri cu un design modern, bunuri „la modă”,
bunuri preambalate sau cu un ambalaj deosebit, facilităţile de procurare, economia de timp la
cumpărare, etc.). În acest caz, principalul mijloc utilizat în politica de promovare a vânzării îl
constituie reclama informativă.
Diferenţierea imaginară. Această formă de diferenţiere apare când unele bunuri
identice
sunt totuşi diferite din punct de vedere al consumatorului. În acest context, principalul
mijloc îl constituie reclama concurenţială care, dacă este bine făcută, poate convinge pe unii
consumatori că bunurile produse de o anumită firmă sunt superioare bunurilor produse de
celelalte firme cu toate că, în realitate, bunurile respective sunt identice.
Din această cauză, reclama constituie un subiect controversat în teoria economică.
Teoreticienii care sunt adepţi ai reclamei argumentează că aceasta reprezintă o sursă eficientă
de informaţii, stimulează competiţia ce reprezintă o componentă a libertăţii economice şi un
mijloc de realizare a economiilor de creştere (de scară). Pe de altă parte, adversarii reclamei
susţin că aceasta constituie un atentat asupra dreptul cumpărătorului de a alege, de persuadare
a acestuia, că reclama reprezintă mai de grabă un mijloc eficace de creare a unor bariere, a
unor obstacole de intrare de noi firme pe piaţa unui bun şi, deci, un mijloc de limitare a
concurenţei.
Prin diferenţierea produselor, firma îşi asigură, într-o anumită măsură o putere de
monopol
care se concretizează în controlul preţurilor bunurilor. Această piaţă caracterizează
comerţul cu amănuntul (en-detail) al diferitelor bunuri din marile oraşe.
4.2.Preţul de monopol. Mecanismul fixării preţului de monopol
4.2.1.Preţul pe piaţa de monopol
Pagina 22 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Preţul de monopol este o categorie importantă de preţuri fixate şi, de regulă este mai
ridicat decât preţul care rezultă din jocul liber al forţelor concurenţiale.
Piaţa diferitelor produse se caracterizează prin prezenţa alături de cererea exprimată
de numeroşi cumpărători, a ofertei prezentate de un număr restrâns de firme mari
concomitent cu oferta unui număr de firme mici. În aceste împrejurări, preţul încetează a mai
fi rezultatul jocului liber al concurenţei, el formându-se sub influenţa puterii economice
executată de această firmă.
În diagrama de mai jos se prezintă raportul dintre cantitatea de bunuri Q oferită spre
vânzare şi preţul p, in două variante:
po = preţul concurenţei perfecte
p1 = preţul de monopol
Cm = costul mediu
Fig. 2 Preţul şi cantitatea, în diferite situaţii de piaţă: perfectă şi de monopol.
Interpretarea figurii 3.4.
Se observă următoarele:
în cazul concurenţei perfecte, preţul po este impus de piaţă pentru firmele
producătoare, care sunt obligate să-l accepte. În situaţia de monopol p1, firma ofertantă este
aceea care impune preţul pe piaţă în funcţie de interesul de profit (po>p1);
Pagina 23 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
preţul de echilibru pentru m este mai ridicat şi cantitatea oferită este mai scăzută decât
în cazul concurenţei perfecte. Cumpărătorii achiziţionează o cantitate mai mică la un preţ mai
ridicat;
curba costului mediu trece prin punctele A şi B, ceea ce înseamnă că piaţa
monopolistă poate să determine instaurarea a ceea ce se numeşte „regimul de exploatare a
consumatorilor”;
deşi monopolul poate să stabilească orice preţ la produsul pe care îl pune în vânzare,
acesta trebuie să fie recunoscut şi de cumpărători. Dacă preţul stabilit de monopol este foarte
ridicat şi nu poate fi acceptat de către cumpărători, produsul va rămâne nevândut, dat fiind
faptul că cei care cumpără produsul va rămâne nevândut, dat fiind faptul că cei care cumpără
au posibilitatea de a stabili ce cantitate pot achiziţiona din produsul care îl oferă, în funcţie de
mărimea disponibilităţilor lor băneşti. Ei stabilesc, deci, şi cantitatea de marfă ce poate fi
vândută de monopol şi invers, monopolul poate să hotărască vânzarea unei anumite cantităţi
de produse pe piaţă, dar cumpărătorii vor fi cei care vor dicta în acest caz preţul;
rezultă ca de fiecare dată când piaţa este constrânsă de monopol din punct de vedere
al preţului, acesta pierde controlul cantităţii şi invers, când constrânge piaţa prin penurie sau
abundenţă, nu mai dispune de controlul preţului.
4.2.2.Funcţia cererii şi a venitului în mecanismul de formare a preţului de monopol
Mecanismul formării preţului de monopol prezintă o particularitate fundamentală.
Astfel, în timp ce în mecanismul determinării preţului pe piaţa liberă erau absolut necesare
funcţia ofertei şi funcţia cererii, în cazul preţului fixat de monopol nu mai este nevoie de
funcţia ofertei, care indică ce se întâmplă cu cantităţile la anumite preţuri. În cazul
monopolului, ofertantul, fixând preţul, stabileşte indirect şi cantitatea.
Ca şi în cazul concurenţei perfecte, oferta de monopol reprezintă cantitatea pusă în
vânzare la un preţ care-i asigură acestuia profitul maxim.
Există o curbă a cererii, deoarece pentru consumatori preţurile pe produs au fost
stabilite. Această curbă este orientată în jos şi de la stânga la dreapta. De aici rezultă că
monopolistul poate vinde o cantitate mai mare dacă fixează un preţ mai scăzut.
În cazul monopolului este necesară o funcţie a cererii, cererea globală.
O firmă monopolistă este confruntată în mod direct cu cererea globală a pieţei pentru
produsul său. În timp ce cererea globală pe piaţa monopolistă este suma cererilor individuale
Pagina 24 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
ale unui număr (de regulă foarte mare) de consumatori, oferta globală nu este altceva decât
oferta individuală a monopolului. În situaţia de concurenţă perfectă, există o disociere între
cerea globală a pieţei şi cererea la firmă. Dacă cererea la firmă este paralelă cu abscisa, pentru
ca firma de cele mai multe ori, poate regla oferta la preţul pieţei.
Posibilitatea firmei monopoliste de a stabili preţul asupra nivelului cererii şi deci
asupra venitului mediu şi a cifrei de afaceri.
În cazul concurenţei perfecte, venitul total (Vt) al firmei se obţine prin înmulţirea
cantităţii vândute cu preţul (qxp) iar venitul mediu şi venitul marginal sunt egale cu preţul.
Vmg = Vm = P
În cazul monopolului, venitul marginal nu se mai confundă cu venitul mediu şi preţul.
Acesta este acum egal cu încasarea suplimentară obţinută de la ultima unitate vândută,
diminuată cu pierderea de încasare rezultată din scăderea preţului care se recuperează asupra
întregii cantităţi vândute.
Exemplu: Dacă 10 unităţi de produs sunt vândute la unpreţ de 20 lei şi 11 la un preţ de
10 lei, Vm=19 (încasarea celei de-a 11 unităţi) diminuat cu de 11x10=10 (scăderea preţului la
cele 10 unităţi) adică 9 lei. Acelaşi rezultat se obţine dacă se compară încasarea totală
provocată de vânzarea celor 10 unităţi cu a celor 11 unităţi adică:
10 unităţi vândute cu 20 lei = 200
11 unităţi vândute cu 19 lei = 209,
deci
Vm =209-200 = 9,
deci
Vm<p
ceea ce înseamnă că există o poziţie specifică pentru poziţia curbei venitului marginal.
În concurenţa perfectă, ofertantul poate să-şi sporească cantitatea vândută fără să
provoace scăderea preţului – vânzarea suplimentară adaugă la venitul total o valoare egală cu
preţul.
La monopol situaţia se va schimba:
Pagina 25 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
vânzarea unei cantităţi suplimentare este posibilă prin scăderea preţului se
recuperează asupra ansamblului cantităţii vândute şi face să cadă venitul mediu şi venitul
marginal cu următoarea diferenţă fundamentală;
venitul marginal descreşte mai repede decât V.M. (preţul), în timp ce cantităţile
vândute cresc.
Venitul marginal al monopolistului este dependent de preţurile pe care le practică şi
de elasticitatea cererii globale în funcţie de aceste preţuri.
Explicaţia acestui aspect constă în aceea că în condiţiile de concurenţă perfectă,
ofertantul poate să-şi mărească cantitatea vândută fătă să provoace o scădere a preţului, care
se repartizează asupra ansamblului cantităţii vândute şi face să scadă venitul mediu şi venitul
marginal. Astfel, venitul marginal descreşte mai rapid decât venitul mediu (preţul), în timp ce
cantităţile vândute cresc.
Venitul mediu reprezintă cifra de afaceri care revine în medie pe unitatea de marfă
vândută, determinându-se prin raportarea veniturilor totale la volumul fizic al tranzacţiilor.
Prin urmare, veniturile medii se confruntă cu preţurile la care se realizează tranzacţia.
4.3.Maximizarea profitului şi preţul de echilibru la monopol
4.3.1.Monopolul absolut (perfect)
Situaţia de monopol absolut presupune existenţa pe piaţă a unui singur producător,
care produce şi controlează oferta unor bunuri de producţie sau de consum, sau servicii care
nu au nici un substitut adecvat şi se găseşte în faţa unei pluralităţi de cumpărători.
Dominaţia deşi este vocaţia monopolului, acesta nu este în nici un caz absolută.
Dominaţia este limitată de condiţiile pieţei şi de imperativele costului.
Decizia monopolistului are ca mobil de a obţine maximum de profit prin vânzările
sale. Notând cu „p” preţul şi cu „Q” cantitatea vândută, este vorba de a obţine maximum
produsului pxQ.
Rezultă de aici ca, în esenţa, curba ofertei dispare, din ea rămâne numai un punct,
acela care determină preţul de pe curba cererii. În fond monopolistul este obligat să ţină
seama de exigenţele curbei cererii şi de a determina pe aceasta curba punctului A, astfel încât
dreptunghiul OPAQ să aibă suprafaţa maximă.
Pagina 26 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Fig. 3 Preţul de monopol determinat pornind de la piaţă
Aceeaşi idee este exprimată analitic de câtre Cournot. Acesta exprimă cererea ca
funcţie de preţ: C = F(p). Această funcţie dispare când p = 0, pentru că atunci se anulează
cererea. Desigur, între aceste valori nule, funcţia trece printr-un maxim. Acest maxim este dat
de expresia care anulează derivata produsului pxF(p), atunci F(p) + pF’(p) = 0.
Rezultă deci, că puterea unui monopolist este mai degrabă puterea de a alege şi nu de
a domina. Monopolistul este stăpân doar pe una din componentele pieţei: oferta.
Notă: Monopolul este pus în situaţia de a alege din alternativele:
să fixeze un preţ. Firma nu ştie să determine cantitatea deoarece aceasta depinde de
cererea globală. Creşterea preţului este limitată de cererea globală.
Să fixeze cantităţile produse şi vândute. Aceasta este legată de limita cererii globale şi
de preţ.
Când decide asupra preţului, cantitatea depinde de posibilitatea de substituire a
produsului pe care o operează cumpărătorii dacă îl consideră prea scump şi de
comportamentul curbei cererii. Poziţia de echilibru este dependenţa de elasticitatea cererii.
Pentru cereri foarte elastice suprafaţa dreptunghiului este maximă pentru preţuri relativ
scăzute, iar pentru o cerere inelastică maximul suprafeţei coincide cu preţuri ridicate.
Pagina 27 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Cerere elastică
Preţ scăzut
Cerere inelastică
Preţ ridicat
Pagina 28 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Fig. 4 Influenţa gradului de elasticitate asupra preţului
Din această constatare rezultă că atunci când monopolul se exercită asupra unor
bunuri esenţiale pentru existenţa oamenilor, ele au tendinţa de a face să crească preţurile.
Bunurile vândute trebuiesc produse, ceea ce înseamnă că beneficiul monopolistului
este limitat, în afară de cantitatea cereri şi de către costul de producţie. În cazul unei cereri
date, monopolul va trebui să determine punctul de echilibru care maximizează profitul la un
anumit cost. Trebuie găsită acea cantitate a ofertei care maximizează acea diferenţă între preţ
şi cost.
4.3.2.Preţul de monopol determinat pornind de la firmă. Profitul maxim şi echilibrul
monopolului.
spre deosebire de concurenţa pură, în caz de monopol natura curbei cererii este
deosebită. Pentru o firmă monopolistă a cărei producţie reprezintă totalitatea, o decizie de
creştere sau diminuare a volumului producţiei nu poate să se manifeste decât printr-o
diminuare corelată a preţurilor pieţei, iar cererea nu mai este infinit elastică, ea este
reprezentată printr-o curbă descrescătoare. Oferta de monopol este oferta pieţei. Elasticitatea
cererii în raport cu preţul este imperfectă iar curba cererii norma le are panta negativă.
Metoda analitică
Profitul total al întreprinderii este prin definiţie diferenţa dintre venitul total (Vt) şi
costul total (Ct) iar ambele variază în mod evident cu nivelul producţiei.
Pt = Vt – Ct sau Pt = Q.P – Ct
Condiţii de maxim:
Pagina 29 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
P’ = 0 ;
P” = 0.
Trebuie căutat acel volum de producţie care asigură obţinerea profitului maxim.
Pt=Vt(Q)-Ct(Q)
Pentru realizarea profitului maxim trebuie să fie îndeplinite două condiţii:
a) adică
Dacă profitul total este funcţie de Q, maximizarea lui Pt se realizează când derivata
funcţiei se anulează.
Vmg=Cmg
Maximizarea profitului înseamnă a alege acel volum de producţie care să asigure o
diferenţă maximă între două puncte ale curbelor privind veniturile totale şi costurile totale.
Problema acestei diferenţe se pune în alţi termeni la monopol şi se referă la suportul
în care trebuie să se afle Vmg faţă de Cmg (mărimea lor comparată), iar în al doilea rând la
mărimea preţului şi cantităţii de echilibru care să maximizeze diferenţa menţionată ţinând
seama că aceste variabile sunt contradictorii.
Deci, atunci când plusul de venit provenit din vânzarea unei cantităţi suplimentare
este egal cu plusul de cost, ocazionat de producerea acestei unităţi suplimentare, profitul va fi
maxim.
b)
Această condiţie opune un maxim unui minim, adică la producţia de echilibru, venitul
marginal trebuie să crească mai puţin rapid decât costul. Această condiţie este satisfăcută
automat dacă, de exemplu, Vmg descreşte, in timp ce Cmg creşte, odată cu sporirea
producţiei peste valoarea pentru care aceste mărimi marginale sunt egale.
Metoda grafică
Pagina 30 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Determinarea volumului optim de producţie care asigură profitul maxim pentru
monopol se poate face şi grafic cu ajutorul a două diagrame în formă de U pentru CM şi
Cmg, cu două curbe rectilinii pentru VM şi Vmg.
Fig. 5 Echilibrul de monopol
În ceea ce priveşte monopolul, el influenţează preţul produselor pe care le vinde, nu şi
preţul factorilor de producţie care se utilizează.
Pentru producţia Qo cererea este M, iar preţul de monopol este po, reprezentat de
segmentul QoM. Costul mediu pentru producţia Qo este dat de QoL. Diferenţa dintre preţul
de monopol şi costul mediu reprezintă profitul:
ML = QoM – QoL.
Punctul de intersecţie al curbei venitului marginal (Vmg) şi curba costului marginal
(Cmg) defineşte profitul maxim şi implicit volumul optim al producţiei Qo, pe care
monopolistul are interes să-l atingă. A dezvolta producţia peste Qo duce la diminuarea
profitului total, deoarece de la acest nivel de producţie, costul marginal este superior venitului
marginal. Dacă producţia este inferioară lui Qo, producătorul are interes să-şi sporească
activitatea, deoarece, în stânga lui N, venitul marginal este superior costului marginal.
Nivelul de producţie Qo este optim pentru că permite să se obţină profitul maxim. Această
producţie determină preţul pieţei monopoliste şi echilibrul monopolului.
De remarcat, că în condiţiile monopolului, poziţia de optim se stabileşte la un preţ
care depăşeşte costul mediu minim, iar preţul total reprezentat de suprafaţa poMLF este
profitul „anormal”, supraprofit. Firma monopolistă realizează supraprofit nu temporar sau
întâmplător ca în situaţia de concurenţă perfectă ci în mod permanent sau ca regulă generală.
Nici un concurent nu poate afecta poziţia monopolului. În situaţia de monopol, preţul nu tinde
pe termen lung să coincidă cu minimul costului mediu, ca în concurenţa perfectă.
Pagina 31 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Funcţionarea monopolurilor ridică multe probleme economice contradictorii. În raport
cu acestea, practica şi teoria economică oferă o serie de soluţii. Unele urmăresc desfiinţarea
monopolurilor în scopul protejării consumatorilor, iar unele vizează introducerea controlului
direct sau indirect al statului asupra preţului.
Unele firme monopoliste şi agenţii guvernamentale adoptă politici de fixare a
preţurilor pe baza principiilor cum sunt: maximizarea cifrei de afaceri, realizarea gestiunii
economice cu echilibrul sau realizarea eficienţei maxime pe baza costului maximal.
Aceste politici arată că maximizarea profitului nu reprezintă soluţia unică de existenţă
a monopolurilor.
Modalitatea de gestiune bazată pe maximizarea profitului implică egalitatea între
venitul marginal şi costul marginal, iar preţul de echilibru fixat este po, căruia îi corespunde
producţia Qo. Varianta este optimă pentru monopol, dar nu şi pentru colectivitate care
plăteşste mai scump o producţie mai mică.
Fig. 6 Modalităţi de gestionare în monopol
În anumite cazuri monopolul urmăreşte sporirea cifrei de afaceri şi anume atunci când
se are în vedere eliminarea concurenţilor sau evitarea apariţiei unor noi concurenţi. Pentru a-
şi proteja situaţia, monopolul preferă pe termen scurt să aibă un profit mai mic sau să aibă un
profit suficient de ridicat. În condiţiile în care p=p1, are loc o sporire a cantităţii vândute
(Q=Q1) dar cu o diminuare corespunzătoare a profitului. Dacă acum profitul rămâne pozitiv,
nu este exclus ca în altă situaţie, sporirea cifrei de afaceri dincolo de Q2 să ducă la pierderi.
Monopolul poate realiza un volum mare de vânzări însă acestea pot genera pierderi dacă
curba costului mediu este superioară curbei venitului mediu.
Pagina 32 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În aceste condiţii monopolul poate prefera o gestiune care garantează echilibrul.
Nivelul producţiei care asigură echilibrul Q2, corespunde punctului de intersecţie curbelor de
cost mediu şi venit mediu. Cantitatea vândută la preţul p2 acoperă costul mediu, dar este mult
inferioară costului marginal. Din această cauză se consideră ca modalitate de gestionare în
condiţii de echilibru generează o proastă gestionare a resurselor, deoarece preţul scăzut
stimulează consumul şi utilizarea unui bun al cărui cost marginal este din ce în ce mai ridicat.
Obiecţiunea este puţin întemeiată. Fixarea preţului are raţiuni economice. Preţul este
fixat la un nivel la care costul mediu este egal cu venitul mediu. El are un nivel ce corespunde
cu profitul normal şi exclude supraprofitul monopolist.
Varianta este aplicată frecvent de monopolul public dar şi de cele interesate de un preţ
suficient de ridicat pentru a le menţine în activitate, dar în acelaşi timp un preţ scăzut ce nu
este atractiv în vederea intrării în ramură a unor noi firme.
Monopolurile aparţinând sectorului public recurg frecvent la modalitatea de stabilire a
preţului pornind de la preţul marginal. Aceasta propune determinarea simultană a cuplului
preţ-calităţi de o astfel de manieră încât preţul de vânzare (venitul mediu) să fie egal cu costul
marginal, ceea ce înseamnă că se produce cantitatea Q3 care va fi vândută cu preţul p3, care
este egal cu costul marginal = Cmg.
4.4.Oligopolul
4.4.1.Trăsături caracteristice ale oligopolului
Piaţa oligopulului, în comparaţie cu celelalte sisteme de piaţă, prezintă o serie de
trăsături caracteristice:
Gradul înalt de concentrare economică a industriilor oligopoliste. În aceste industrii,
două,
trei sau patru mari firme asigură între 50Î şi 95Î din totalul vânzărilor. Din acest punct
de vedere, oligopulul se află între cele două sisteme extreme, piaţa concurenţei perfecte, care
se caracterizează printr-un grad foarte scăzut de concentrare şi monopolul care asigură o
concentrare absolută, într-un grad de 100Î.
O altă particularitate se referă la condiţiile de intrare pe piaţa oligopolului. În
industriile oligopoliste, noii competitori, pentru a intra şi mai ales pentru a rezista o perioadă
Pagina 33 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
îndelungată de timp, trebuie să îndeplinească concomitent o serie de condiţii: de natură
financiară, economică, tehnică, etc.;
Condiţiile financiare se referă la volumul fondurilor financiare de care trebuie să
dispună
potenţialii rivali pentru achiziţionarea bunurilor de capital, în structurile cantitative şi
calitative necesare, pentru a fi competitivi cu firmele deja existente;
Condiţiile economice vizează în special diferenţa de costuri. În eventualitatea intrării
de noi firme ele nu pot produce bunuri mai ales pe o perioadă scurtă de timp cu acelaşi nivel
al costului total mediu pe care îl înregistrează firmele existente. Aşadar, economiile de scară
(creştere) reprezintă o barieră importantă în calea intrării de noi firme;
Condiţiile tehnice se referă la necesitatea producerii de către noile firme intrate pe
piaţa oligopolurilor de bunuri diferenţiate;
Firmele care vor să intre într-o industrie de tip oligopol întâmpină dificultăţi deosebite
şi în legătură cu amplasarea teritorială.
Dacă locurile de amplasament disponibile sunt la mari distanţe de pieţele de
aprovizionare cu resursele economice necesare, pe pieţele de comercializare a bunurilor,
noile firme vor fi, în comparaţie cu firmele tradiţionale tot timpul defavorizate.
În situaţia în care pe piaţa unui oligopol statul reprezintă principalul cumpărător, prin
contractele pe termen îndelungat se restrâng dimensiunile pieţei prezente şi viitoare, se reduc
posibilităţile pentru un potenţial nou competitor de a opera pe piaţa respectivă.
Atunci când sunt încheiate noi contracte, de regulă sunt preferate firmele, marile firme
tradiţionale. Aceste firme sunt favorizate de sistemul de taxe care asigură mari facilităţi de
reinvestire ale profitului realizat.
În concluzie putem spune că, intrarea de noi firme pe piaţa oligopolului este posibilă
teoretic, dar practic imposibilă.
Liberalizarea progresivă nu a determinat aceleaşi consecinţe în toate ţările.
În Statele Unite a avut loc o simplificare a regulilor care a dus, în anumite cazuri, la o
suprimare totală a tutelei administrative şi în alte cazuri , la o restrângere a regulilor control.
În ţările europene (Franţa, şi în special Anglia), procesul de liberalizare a luat mai ales
aspectul unei privatizări a întreprinderilor publice prin cesiunea activelor; încrederea pe care
guvernele Thatche şi Chriac afirmă că o au în superioritatea sistemului privat nu au dus la
inhibarea mecanismelor de reglementare.
Pagina 34 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
4.4.2.Preţul de oligopol
Pe piaţa oligopolistă, concentrarea şi centralizarea producţiei şi a capitalului în marile
firme, ce domină piaţa, transformă preţurile în mijloace de informare, în importante
instrumente de influenţă şi putere.
Subliniind relaţia dintre dimensiunile firmei şi mecanismul formării preţurilor, John
Galbraith arată: „...cu cât este corporaţia mai mare, cu atât este mai mare puterea pe care o
are: o putere mai mare asupra preţurilor...şi, de asemenea, asupra costurilor salariale, a
guvernului şi, în fine, asupra câştigurilor sale.”
În condiţiile oligopolului, firma este deci un căutător de preţ, ea exercitând o anumită
influenţă asupra preţului, dar neputându-l alege ca în cazul monopolului deoarece trebuie să
ţină seama de reacţiile, uneori viguroase, ale celorlalte firme şi de consecinţele lor asupra
propriei activităţi. Lumea oligopolului seamănă cu un joc de şah cu mutări contra mutări
imprevizibile. Replicile, reacţiile celorlalţi sunt imprevizibile pentru că este vorba despre
concurenţi puternici şi, nu rareori, sensibil egali, concurenţi care cunosc bine regulile jocului
nerecurgând la „mutări simple şi clare” aşa cum se întâmplă în condiţiile concurenţei perfecte
sau ale monopolului.
În derularea operaţiunilor de căutare a preţurilor de echilibru în condiţii de oligopol
pot să apară două situaţii diametral opuse:
recunoscându-şi interesul comun, firmele oligopoliste se înţeleg cu privire la nivelul şi
dinamica preţurilor, acţionând ca şi când ar deţine împreună monopolul absolut;
alteori însă oligopoliştii abandonează platforma comună în favoarea interesului
individual, luând decizii proprii privind volumul producţiei create sau nivelul preţului.
Aceste situaţii constituie, de fapt, materializarea a două tipuri de comportament
oligopolist:
Cooperant, în cazul cartelului, de exemplu care împarte piaţa;
Necooperantul – oligopol asimetric, cu cerere specifică.
În cazul cartelului, pe baza estimării cererii totale, se realizează înţelegerea formală
între firme cu privire la preţ, la împărţirea pieţelor.
În situaţia oligopolistului necooperant, fiecare firmă încearcă, pe cont propriu,
independent deci de celelalte, să-şi maximizeze profitul, urmând ca echilibrul pieţei să se
realizeze fie dinspre cantităţile bunurilor create, fie dinspre preţuri. Deci firma reglează fie
volumul producţiei, fie preţul, mişcarea celuilalt element fiind lăsată la latitudinea pieţei.
Pagina 35 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
4.5. Principalele tipuri de oligopol
Oligopolul este o formă a concurenţei imperfecte caracterizată prin existenţa unui
număr mic de firme ce produc bunuri similare - ex. industria oţelului – sau diferenţiate – ex.
industria automobilelor - firme care, datorită ponderilor pe care le deţin în ansamblul ofertei,
reuşesc să influenţeze formarea preţului în scopul maximizării profiturilor
spre deosebire de concurenţa perfectă unde consecinţele ofertei unuia sau altuia dintre
producători asupra pieţei sunt irezistibile, în condiţiile oligopolului, dimpotrivă, acţiunile
fiecărei firme au un impact semnificativ asupra pieţei în general. Concentrarea şi
centralizarea producţiei şi a capitalului în mari firme ce domină piaţa, transformă preţurile din
mijloace de informare în importante instrumente de influenţă şi putere.
Pieţele oţelului, automobilului, ale produselor chimice, aluminiului, aparatelor
electrice, maşinilor-unelte, elementelor prefabricate, băuturilor alcoolice şi ale altor produse
de bază intră nu în sfera de activitate a unui număr mare de producători, ci în sfera unui
număr restrâns de producători ce deţin într-o mare măsură puterea de control asupra
preţurilor. Drept urmare, firma oligopolistă este obligată să prevadă reacţiile celorlalte şi să
ţină seama de ele; firmele oligopoliste sunt de fapt mutual dependente, şi deci, fiecare este
sensibilă la modificarea unor decizii ale concurenţilor privind preţul sau cantitatea produsă.
În condiţiile oligopolului firma este deci un căutător de preţ, ea executând o anumită
influenţă asupra preţului dar neputându-l alege ca în cazul monopolului, deoarece trebuie să
ţină seama de reacţiile cererii foarte viguroase ale celorlalte firme şi de consecinţele lor
asupra propriei activităţi.
Primul se referă la caracteristicile produsului. Sub acest aspect se disting firme care
domină piaţa unor produse omogene sau aproape omogene – oţel, aluminiu, ciment,
îngrăşăminte chimice, acid sulfuric – respectiv firme care produc şi comercializează tipuri
diferite ale aceluiaşi produs de bază – automobile.
Un al doilea criteriu este reprezentat de gradul de coordonare şi oligopoluri fără
coordonare.
4.5.1. Preţul în cazul oligopolului perfect coordonat
Coordonarea este o strategie utilizată atunci când mai multe firme de talie compatibilă
domină piaţa unui produs. Pentru a evita un război al preţurilor, ele caută să se înţeleagă
Pagina 36 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
asupra unui preţ care permite maximizarea profiturilor. Coordonarea se poare face prin
acorduri tacite sau acorduri explicite. În această ultimă categorie, formele cele mai cunoscute
sunt cartelul şi trustul.
Cartelul desemnează un acord între firme care-şi păstrează individualitatea care are ca
obiectiv principal limitarea concurenţei pe o anumită piaţă prin stabilirea preţurilor producţiei
şi la alte elemente.
Trustul este o aglomerare de capitaluri, grupate sub aceeaşi conducere. Conducerea
comună este adesea asigurată de o societate holding, denumită societate de participare sau
societate de portofoliu.
Cartelul are două importante funcţii:
fixarea preţurilor, care se realizează după mecanismul monopolului;
împărţirea pieţei între formele componente ce se poate face prin mai multe procedee:
câştigarea pieţei de către fiecare firmă la preţul fixat, procedeul cotelor, minimizarea costului
total, părţi egale, etc.
Dacă avem în vedere cazul cel mai simplu de oligopol care urmăreşte maximizarea
profitului global, ramura funcţionează ca un monopol ce dispune de mai multe întreprinderi.
Profitul total este deservit prin diferenţa între venitul total – VT – care depinde de producţia
fiecărei firme componente – Q1, Q2, ..., Qn – şi costul total, CT, funcţia costului total
derivând din funcţia de cost al unităţilor. Cea mai simplă situaţie de oligopol este duopolul şi
avem:
P =VT (Q1+Q2) – CT1(Q1) – CT2(Q2)
Cartelul alege cantităţile Q1 şi Q2 în aşa fel încât să maximizeze valoarea funcţiei
profitului – P. Profitul total este maxim la nivelele de producţie Q1 şi Q2 pentru care se
anulează derivatele parţiale ale expresiei precedente:
De aici rezultă:
Vmg = Cmg1 = Cmg2
Pagina 37 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
ceea ce înseamnă că oligopolul cartel conduce la realizarea egalităţii între costul
marginal al fiecărei firme cu venitul marginal al ramurii.
Soluţia grafică este prezentată în figura următoare în care sunt tratate curbele de venit
şi de cost.
Fig. 7 Oligopolul perfect coordonat
Curba cererii pentru ramura D, nu este disociată în curbe parţiale corespunzătoare
fiecărei firme din componenţa cartelului. Pentru cantitatea totală Qo = Q1 + Q2 + Q3 costul
marginal al ramurii este egal cu costul marginal al fiecărei firme pentru cantităţile produse
Cmg = Cmg1 = Cmg2 = Cmg3.
Prin însăşi construcţia ei, curba Cmg apare ca fiind curba ofertei activităţii de
producţie a cartelului. Cantitatea optimă a ramurii, Qo, corespunde verticalei din Eq, punctul
de intersecţie al curbei costului marginal total şi a veniturilor marginale. Cantităţile Q1, Q2,
Q3 reprezintă cotele de producţie fixate astfel încât Vmg = Cmg. În punctul Eq, profitul
global al cartelului este maxim, iar preţul pieţei este Po, ce corespunde punctului M de pe
curba cererii. Masa profitului total este reprezentată de dreptunghiul PoMEqN. Profitul total
este distribuit între firmele componente potrivit unui plan convenit în prealabil, probabil în
funcţie de dimensiunea şi forţa fiecăruia.
Pot să apară dificultăţi în interiorul cartelului dacă disciplina nu este perfectă. Fiecare
firmă îşi păstrează controlul unei părţi din producţie şi consimte sau nu ca vânzarea să fie
făcută de către ea sau de către o firmă specializată în cadrul cartelului. Cel mai simplu este de
a repartiza profitul total proporţional cu vânzările fiecărei firme.
Pagina 38 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Un acord de coordonare perfectă în cadrul cartelului presupune disciplina, exactitate
şi colaborare. Această stare de spirit este mai uşor de realizat pe termen scurt, dar pe perioadă
lungă se dovedeşte precară. Cotele de producţie şi de vânzare sunt încălcate de unele firme
pentru a spori profitul. Dacă oligopolul are la un moment dat interes în reducerea producţiei
totale pentru a menţine preţul dorit, firmele pot acţiona în sens contrar, ceea ce poate
determina în ultima instanţă distrugerea cartelului.
4.5.2. Oligopolul parţial coordonat
între firmele unei ramuri se poate realiza o cooperare voluntară determinată de
existenţa unor interese comune sau bazată pe etica afacerilor şi o toleranţă reciprocă.
Totodată, se pot naşte relaţii de concurenţă între firme, din care este învingătoare una singură.
Aceasta, printr-o atitudine activă, încearcă să organizeze colaborarea în cadrul ramurii.
Încercările de coordonare apar sub forma modelului firmei lider şi a modelului de oligopol
într-o curbă de cerere îndoită.
4.5.2.1. Firma lider
Când o structură oligopolistă este caracterizată prin coexistenţa unor firme dominante
şi in număr de firme mici, lider impune concurenţilor preţul pieţei, adică preţul care o
avantajează. Ea se comportă ca un autor de preţ. Toate firmele îşi aliniază preţurile lor la
preţul care a fost anunţat la începutul sezonului de către firma conducătoare.
Firma lider, ca firma barometru al preţurilor, cunoaşte cel mai bine starea pieţei şi
dispune de mijloace pentru a domina adversarii. În oligopol sunt situaţii când două sau trei
firme dau semnalul modificării preţului sau realizarea prin cotaţie a acestui rol. Firma lider nu
este în mod necesar cea mai puternică, dar cel puţin cel mai bine informată, cel mai bine
organizată.
Cu se determină preţul pe care caută să-l impună firma dominantă?
Pagina 39 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Fig.8 Firma lider
Fie AB curba cererii globale la nivel de ramură iar PoS curba ofertei firmelor mici
care este şi curba costurilor pentru ele. Dacă preţul este P2, micile firme nu pot să ofere nimic
pentru că preţul este insuficient pentru a le asigura un profit minim, iar alimentarea pieţei se
face de către firma dominantă. În Po, oferta este nulă pentru că preţul este egal cu costul total,
care este format doar din costurile fixe. Pe măsură ce creşte producţia, în costul total se
include şi costul variabil.
Dacă, dimpotrivă, preţul P1, micile firme sunt în măsură să ofere o cantitate Q1, şi în
aceste condiţii ar însemna că firma dominantă să nu producă nimic. În punctul E se
echilibrează cererea pieţei şi oferta firmelor mici.
Curba ofertei P2S pune în evidenţă faptul că atunci când preţul trece de la Po la P2,
partea firmei dominante se diminuează şi creşte partea firmelor mici. De aici rezultă
următorul fapt: Curba cererii la firma dominantă nu este AB, ci este o curbă îndoită, adică
PIB’B. Pentru a vedea care este preţul impus de firma dominantă şi care îşi maximizează
profitul, este nevoie de a fi cunoscute curbele venitului marginal Vmg şi a costului marginal
Cmg.
Profitul firmei dominante este maximizat dacă venitul este egal cu costul marginal.
Pentru aceasta ea va căuta să producă cantitatea Q2 şi să impună preţul P2. La acest preţ,
firele satelit vor completa aprovizionarea pieţei producând YA’, respective Q3-Q2.
Pagina 40 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Preţul pe piaţa P2 este mai scăzut decât P1, preţul convenabil pentru firmele mici şi
este mai mare decât Po, preţul la care ar putea livra firma lider. În cazul preţului P2, firmele
mici nu se retrag de pe piaţă, ele continuă să producă dar sunt obligate să se alinieze la preţul
pieţei. Ele renunţă să-şi maximizeze profitul pentru a nu-şi pierde poziţia şi clientela.
Deoarece punctul P2 depăşeşte costul marginal şi costul mediu, firma lider obţine
supraprofit atât pe perioada scurtă cât şi pe perioadă lungă, fapt ce o apropie de situaţia de
monopol. Dar ea nu controlează întreaga piaţă şi profitul suplimentar încasat este mai redus
decât cel care ar putea fi obţinut de către un monopol.
4.5.2.2. Oligopolul cu o curbă a cererii îndoite
Coordonarea poate să nu reuşească sau nici nu este căutată întotdeauna. În asemenea
situaţii poate să existe incertitudinea firmelor privind reacţiile concurentelor. Aceasta
generează rigiditatea preţurilor practicate. Nu înţelegea, ci însufleţea coordonare dintre
producători, stă la baza rigidităţii preţurilor.
Fig. 9 Oligopolul cu curba cererii îndoite
Deşi acţionează separat , oligopoliştii, prin ajustări succesive, ajung la preţuri Po, care
le asigură posibilitatea de a obţine un profit satisfăcător. Acest preţ Po tinde a fi menţinut
chiar dacă intervin schimbări în costuri şi cerere, pentru a evita reacţiile imprevizibile şi
nefavorabile ale rivalilor.
Firma, chiar dacă se teme de o scădere a cifrei de afaceri, nu micşorează preţul pentru
a-şi relansa vânzările de teama că unii dintre concurenţi vor proceda la fel pentru a-l
împiedica să-şi mărească piaţa. De asemenea, firma ezită să mărească preţul dacă nu este
convinsă că alte firme o vor urmări, lăsând-o să acţioneze singură, ceea ce ar avea ca efect
Pagina 41 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
reducerea segmentului său de piaţă. Elasticitatea cererii către firmă apare, deci, mai
accentuată în cazul creşterii preţurilor, decât în cel al reducerii lor.
Curba cererii prezintă atunci o pliere la nivelul preţului Po şi reflectă incertitudinea
asupra reacţiei concurenţilor. Alura curbei cererii este elastică, are o tendinţă orizontală şi
reflectă credinţa oligopolistului că va fi imitat de concurenţi dacă scade preţul şi nu va
înregistra o creştere sensibilă a vânzărilor sale, imitate.
Curba venitului marginal este discontinuă. Pentru preţuri superioare lui Po, veniturile
marginale sunt ridicate, iar pentru preţuri inferioare lui Po, ele sunt scăzute sau chiar
negative. O discontinuitate în curba venitului marginal apare pentru un venit de producţie q,
corespunzător la preţul Po. La acest preţ, cererea nu are o elasticitate bine definită, face saltul
TT’ şi este diferită în cele două părţi.
Atunci când curba costului marginal trece prin saltul TT’ al venitului marginal,
modificarea costului nu afectează preţul şi cantitatea care rămâne Po şi q.
Până când va persista firma să menţină preţul Po?
Menţinerea neschimbată sau modificarea preţului este în funcţie nu numai de lipsa de
previzibilitate a comportamentului firmelor rivale, ci şi de limitele de variaţie ale costului
mediu şi costului marginal în raport cu Po. Dacă costul marginal TT’ ia valori peste Po,
înseamnă că firma înregistrează pierderi care pentru a fi evitate, obligă la sporirea preţurilor.
Ridicarea preţului nu este posibilă dacă firmele rivale nu procedează asemănător, întrucât
firma ar risca să-şi piardă clientela, care se orientează spre bunuri de substituire şi care sunt
mai ieftine.
Curba îndoită a cererii ia o alură diferită în funcţie de faza ciclului economic:
depresiune sau expansiune.
În caz de expansiune, forma curbei cererii este cea indicată mai înainte. În caz de
expansiune economică, se inversează. Reclinarea curbelor de o parte şi de alta a preţului
curbelor Po. Porţiunea DD situată deasupra preţului Po, este inelastică: orice creştere de preţ
este imitată de rivali, ca urmare a optimismului, care domneşte în afaceri. Dimpotrivă,
porţiunea D’D’’, de sub Po, este elastică: scăderile de preţ nu sunt imitate de concurenţi care,
în atmosfera de optimism şi de prosperitate, găsesc clienţi la preţul anterior mai ridicat.
4.5.3. Oligopolul de conjectură
Pagina 42 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
funcţionarea unei firme în cadrul unei pieţe oligopoliste implică luarea în considerare,
în formularea propriei strategii, a comportamentului celorlalte firme concurente. Cum se
realizează aceasta, este o problemă complexă şi poate merge de la a considera oferta
celorlalte firme ca fiind dată de până la demersul ce ţine seama de reacţiile directe şi indirecte
faţă de propria acţiune. În primul caz, cel analizat în paragrafele anterioare, se vorbeşte de
conjecturi ale lui Cournot, iar în al doilea se consideră că există conjecturi raţionale.
Conjecturile sunt parametrii instabili, de natură unei previziuni, pe care agenţii
naţionali, gospodarii şi întreprinderi, trebuie să-i modifice în funcţie de experienţa lor şi de
erorile comise. În consecinţă, o stare de echilibru conjectural este aceea în care agenţii
economici au iniţiativa de a propune preţuri pe baza propriilor conjecturi.
Oligopolurile de conjectură se fundamentează pe elemente ale teoriei influenţei
economice aleatorii. Conceptul de elasticitate încrucişată porneşte de la ipoteza posibilităţii
de extindere a acţiunii firmei sau firmelor terţe asupra unei firme sau invers. Această idee
trebuie lărgită pentru a deveni o teorie generală a diferenţei economice şi care va avea drept
comportamente: raportul dintre cunoaştere şi acţiune, clasele de indivizi, acţiunea
parametrică, elasticitatea autonomă şi elasticitatea conjecturală.
Noua teorie a influenţei economice pare a fi determinată de ideea cunoaşterii şi cea a
acţiunii, în raport cu care realitatea ocupă o poziţie complexă. Pe de o parte, pe terenul
cunoaşterii suntem nici complet ignoranţi, nici perfect cunoscători. Pe de altă parte, sub
aspectul acţiunii, nu suntem nici total puternici şi nici neputincioşi. În raport cu acestea,
individul, grupul uman şi chiar naţiunea este îngrădită de două tendinţe contrare: de a domina
pe alţii sau a ceda. Pe această dublă alternativă, între cunoaştere şi ignoranţă, şi între
dominaţie şi resemnare, se edifică noua teorie a acţiunii umane, considerată mai apropiată
comportamentului întreprinzătorului decât curbele cererii, ofertei, venitului marginal şi
costului marginal.
Sub aspectul comportamentului, indivizii pot fi activi, care nu imită pe nimeni, sau
pasivi, influenţaţi de cei activi, proporţional cu numărul celor cu care ei sunt în contact şi într-
o proporţie mai mică de alţi indivizi pasivi.
Acţiunea parametrică, potrivit lui R. Frisch, reprezintă atitudinea activă actuală de
determinare a echilibrelor economice.
Fenomenul de parametru este asociat cu ideea de măsură a posibilităţilor de acţiune a
poliştilor. Polistul reprezintă unul sau câţiva vânzători sau o atitudine politică în sensul de
mobil al acţiunii.
Pagina 43 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Acţiunea parametrică implică punerea în ordine şi exprimarea numerică a
parametrilor.
CAPITOLUL V
STRATEGII FAŢĂ DE CONCURENŢĂ
5.1.Strategii de luptă împotriva concurenţei
Concurenţa este bună pentru public deoarece ea stimulează şi constrânge producătorii.
Adam Smith, încă în urmă cu două secole, a sesizat această contradicţie de interese şi
comportamentul obişnuit al vânzătorilor – „interesul particular al celor care prestează o
activitate de comerţ sau manufactură este întotdeauna diferit, sau chiar contrar. Interesul
negustorului este întotdeauna de a-şi mări piaţa şi de a-şi restrânge concurenţa vânzătorilor.
Lărgirea pieţei poate fi benefică pentru interesul general, dar restrângerea concurenţei
vânzătorilor îi este potrivnică şi nu poate servi la nimic, decât de a-l face pe negustori să-şi
urce profitul deasupra a ceea ce ar fi fost natural şi a obţine, în folosul lor, un tribut incorect
de la cetăţeni.”
Obiectivul oricărei firme este profitul. Or, concurenţa erodează permanent profitul.
Iată de ce firma, trebuie să se adapteze pieţei pentru a exploata toate căile profitului.
Michael Porter a studiat sistematic strategiile firmei în raport cu concurenţa: „Punerea
la punct a unei strategii faţă de concurenţă constă în esenţă în dezvoltarea unei linii de
ansamblu, care va indica modul în care o întreprinderea lupta împotriva concurenţei, care vor
fi obiectivele sale şi ce măsuri vor trebui luate pentru a-şi atinge obiectivele.”
Profitul întreprinderii este ameninţat de mulţi factori:
De clienţi, dacă aceştia reuşesc să impună o scădere a preţurilor;
De furnizori, dacă aceştia pot impune o creştere a costurilor de aprovizionare, dar şi
de către salariaţi, dacă aceştia reuşesc să obţină creşteri salariale;
De concurenţi, dacă aceştia pot „fura” o parte a pieţei;
De inventatori, dacă reuşesc să obţină produse similare cu cele existente.
Profitul este ameninţat de toate părţile.
Pagina 44 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Strategia firmei constă în crearea unui blindaj care să împiedice pătrunderea oricărei
ameninţări.
Porter identifică trei tipuri de strategii coerente ce dau posibilitatea unei firme de a-şi
învinge concurenţii cel puţin într-un domeniu.
O primă strategie este cea a efortului concentrat. Această strategie vizează
concentrarea
eforturilor unor firme asupra unei clientele particulare, a unui produs particular, a unei
regiuni particulare. Ideea este că, focalizarea pe un scop unic va oferi cal mai bun serviciu şi
va îndepărta concurenţii. Michelin dă un exemplu de „concurenţă strategică”.
A doua strategie este cea a diferenţierii (distincţiei). Nu este posibil să fii singurul
producător de automobile. Dar poţi fii singurul producător „cap de serie”, ca
Mercedes, şi să cucereşti astfel amatorii de automobile de acest tip, din întreaga lume.
Diferenţierea constă în a crea un ansamblu produs – marcă – imagine – service care să fie
perceput de către clienţi ca „unic”, pentru respectiva categorie de bunuri.
În sfârşit, al treilea tip de strategie este cea a dominaţiei globale pe costuri. Această
strategie constă în a face acelaşi lucru ca şi concurenţii, dar la preţuri acceptabile,
putând în acest mod să îi elimini. Japonezii sunt recunoscuţi ca maeştrii ai acestei strategii, pe
care o combină abil cu existenţa strictă asupra calităţii produsului şi a service-ului prestat.
Strategia dominaţiei prin costuri se pretează unei pieţe vaste, fiind necesară o putere
comercială adaptată acesteia.
Aceste trei categorii sunt distincte şi alternative.
Fiecare necesită moduri de organizare, alături de oameni, moduri de control şi
stimulare diferite.
Alegerea uneia sau alteia trebuie făcută cu claritate.
Întreprinderea care nu va alege corect, riscul „împotmolirea pe calea de mijloc” va
conduce spre o rentabilitate scăzută.
5.2.Strategii de preţ în funcţie de concurenţă
Orientarea după concurenţă a preţurilor este strategia cea mai frecvent folosită în
practica firmelor care acţionează în economiile de piaţă. Într-o piaţă dominată de concurenţă,
nici nu este practic posibil (fără asumarea unui risc imens) ignorarea preţurilor care rezultă
Pagina 45 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
din confruntarea competitorilor. Dar modul particular de raportare la concurenţă, de implicare
a ei în precizarea strategiei de preţ va fi determinat poziţia întreprinderii pe piaţă, de
obiectivele şi perspectivele cotei sale de piaţă.
Întradevăr, fiecare întreprindere va ţine seama, în formularea strategiei sale de preţuri,
de prezenţa pe piaţă a celorlalţi. Dar strategia la care va recurge va fi determinată de poziţia şi
forţa de care dispune, de prestigiul de care se bucură.
În consecinţă, o întreprindere puternică va urmări, prin politica sa de preţuri, să
anticipeze şi să fructifice avantajul său capacitatea de răspuns, la propriile sale acţiuni, ale
celorlalţi competitori, în vreme ce o întreprindere mai slabă, cu o cotă de piaţă redusă ori
intrată curând în competiţie, va încerca să-şi alinieze preţurile în aşa fel încât să fie
competitivă, să reziste presiunii concurenţei. Nu sunt practic excluse (deşi legislaţia din unele
ţări le interzice) nici neînţelegerile dintre competitori în privinţa preţurilor. În general însă,
preţurile sunt rezultatul desfăşurării spontane a raporturilor de forţe dintre competitori,
întreprinderea cu poziţii mai modeste fiind nevoită să ţină seama de preţurile impuse pieţei de
competitori mai puternici.
În cazul firmelor care sunt nevoite să ţină seama de preţurile impuse pieţei de
competitori mai puternici:
strategia preţurilor poate fi una pur imitativă;
sau o strategie diferenţiată,
după cum are în vedere imitarea mişcărilor concurenţilor principali sau o reacţie la
mişcarea acestora, dar cu o anumită distanţare.
Strategia pur imitativă este total defensivă. Deşi are multe dezavantaje (mai ales
pentru competitorii slabi, care se pot vedea uneori nevoiţi să vândă sub costuri), ea nu poate fi
evitată în comerţul cu anumite produse (omogene, de masă) ce nu pot diferenţia de la o firmă
la alta.
Strategia diferenţiată, presupune multă abilitate, supravegherea atentă şi chiar
anticiparea acţiunilor concurenţei, evaluarea efectului acestor acţiuni. Deşi este şi în acest caz
presupusă asigurarea unei concordanţe cu preţurile concurenţei, aceasta nu are loc prin
copiere fidelă. Astfel, orientarea concurenţei spre creşterea ori scăderea preţurilor va fi
urmată şi de firma în cauză, dar, pe de altă parte, modificările de preţuri pot fi de proporţii
uşor diferite, iar pe de altă parte pot fi operate cu un oarecare decalaj de timp.
Asemenea distanţări, când sunt bine calculate, pot să asigure nu numai înscrierea în
tendinţa pieţei, ci şi consolidarea treptată şi chiar extinderea firmei de piaţă.
Pagina 46 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Nu mai puţin importantă este luarea unei anumite „distanţe” faţă de mişcările
concurenţei, atât pentru a descifra mai clar intenţiile ulterioare ale acesteia (concurenţa poate
acţiona intenţionat în mod derutant), cât şi pentru a încerca alte posibilităţi de răspuns
respectiv de egalare a efectului modificării de preţ. În acest din urmă caz, la o reducere a
preţului de către concurenţă, s-ar putea răspunde, de exemplu, prin îmbunătăţirea activităţii
de service, prin acordarea, prin acordarea unor facilităţi de cumpărare, prin acţiuni publicitare
şi altele. Superioară în esenţă, această strategie este, se înţelege, mult mai dificil de urmat în
practică în comparaţie cu varianta anterioară.
Strategiile de preţ în funcţie de concurenţă sunt utilizate pentru orice mărfuri
comercializate pe piaţa internaţională când acestea sunt comparabile şi există informaţii
referitoare la preţurile concurenţilor. Alternativele ce pot fi utilizate au în vedere poziţia
firmei pe piaţă, obiectivele acesteia şi forţa concurenţei. Raportându-se la aceste elemente,
firmele exportatoare pot stabili preţuri proprii, superioare faţă de ale concurenţilor, egale cu
ale acestora sau inferioare lor.
Tehnicile utilizate pentru fixarea nivelurilor de preţ se bazează pe cumpărarea
produselor, putându-se stabili preţul de export fie în raport cu preţul pe tonă realizat de
concurenţă la produse simple, fără deosebiri sensibile ale parametrilor tehnico – funcţionali,
fie în funcţie de parametrii tehnico – funcţionali ai produselor concrete, utilizând coeficienţii
de corecţie. Recurgând la principiul comparaţiei, exportatorul stabileşte diferenţele existente
între parametrii tehnici ai produsului propriu şi ai unuia sau mai multor produse concurente.
La produsele unde un singur parametru caracterizează în mod corespunzător produsul
se
foloseşte metoda preţului specific, care constă în calcularea preţului unitar în raport cu
parametrul de bază.
Relaţia de calcul se bazează pe principiul proporţionalităţii simple, astfel:
În care:
Pr – preţul produsului urmărit;
Pe – preţul produsului concurent;
Pagina 47 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Nn – parametrul produsului urmărit;
Ne – parametrul produsului concurent;
De cele mai multe ori, nivelul tehnic şi preţul unui produs se stabileşte prin analizarea
mai multor parametrii. Astfel, se poate lua în considerare diverse variante, cea a parametrilor
cu importanţă egală pentru stabilirea coeficientului sau a parametrilor diferenţiaţi.
Pentru produsele cu număr limitat de parametrii comparabil se foloseşte metoda
proporţionalităţii multiple cu următoarea relaţie de calcul:
Pn = Pe x Kt
În care:
kt = k1 x k2 x k3 ......km este coeficientul total obţinut din produsul unor coeficienţi
calculaţi prin raportarea parametrilor celor două produse comparate astfel:
k1 = N1 k2 = N2 km = Nm
E1 E2 Em
CAPITOLUL VI
FIXAREA AUTORITARĂ A PREŢURILOR. INTERVENŢIA
STATULUI ÎN FORMAREA PREŢURILOR
6.1.Noţiuni generale
Concepute ca un complex de măsuri care să asigure maximizarea profitului, politicile
de preţuri s-au afirmat o dată cu primele forme de concentrare a capitalului şi a evoluat diferit
de la o ţară la alta în funcţie de condiţiile concrete, de particularităţile mecanismelor
economice, de amploarea intervenţiei statului, etc.
Pagina 48 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Realităţile evidenţiază că intervenţia statului în procesul formării preţurilor constituie
un fenomen prezent atât în ţările în care predomină politica keynesistă – în toate variantele
sale – cât şi în cele care se bazează pe principii nonclasice de organizare a economiei.
Prin politica de preţuri, prin folosirea de către stat a unor mijloace şi metode de
influenţare sau, în unele cazuri de stabilire a nivelului, structurii şi dinamicii preţurilor se
urmăreşte în principal, prevenirea sau atenuarea dificultăţilor economice şi sociale, asigurarea
stabilităţii economice şi sporirea eficienţei sale. În acest sens se porneşte de la ideea conform
căreia într-o economie de piaţă preţul nu reprezintă doar un simplu indicator valoric, o simplă
informaţie, ci un important semnal de decizie cu efecte ample asupra dinamicii producţiei.
Corespunzător obiectivelor concrete urmărite, tradiţiilor şi realităţilor din fiecare ţară,
intervenţia statului în procesul formării şi evoluţiei preţurilor are la bază folosirea unor
metode economice sau extraeconomice, administrative, caracterizate printr-o mare diversitate
din punct de vedere al întinderii în timp şi spaţiu, ca şi al rigurozităţii şi fermităţii aplicării
lor.
Aplicarea unor preţuri avantajoase la materiile prime de bază, la maşini şi utilaje,
menţinerea unor tarife relativ reduse la transporturi şi alte servicii industriale, acordarea mai
mult sau mai puţin gratuită a unor licenţe, patente sau tehnologii, constituie modalităţi
principale de utilizare a costurilor. În vederea asigurării unor condiţii favorabile de dezvoltare
se urmăreşte, totodată, frânarea creşterii preţurilor în general, prin menţinerea la un nivel
scăzut a celor din sectorul de stat, sector ce cuprinde,
Îndeosebi, domeniile industriei extractive, cercetării ştiinţifice şi transporturilor.
Evoluţia raportului dintre cerere şi ofertă – factor fundamental al formării şi mişcării
preţurilor – este influenţată direct de volumul de mărfuri şi resurse financiare de care dispune
statul. De aceea se poate aprecia că achiziţionarea de către stat a unor cantităţi apreciabile de
materii prime: minerale, cereale, materiale strategice, ş.a. la preţuri minime garantate şi
manevrarea lor în perioada creşterii preţurilor unor astfel de bunuri reprezintă o modalitate
esenţială de influenţare a evoluţiei generale a preţurilor.
Tot în zona de influenţare a evoluţiei preţurilor se includ şi politicele în domeniul
subvenţiilor bugetare, al creditelor, impozitelor, taxelor, etc., politici prin care se
dimensionează, îndeosebi, profitul.
În cadrul metodelor administrative, un loc important deţine „îngheţarea preţurilor”,
fixarea nivelului, şi respectiv, a limitelor modificării lor. La produsele industriale se fixează,
de regulă, o limită maximă, în timp ce pentru produsele agricole se foloseşte limita minimă.
Pagina 49 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Controlul statului asupra preţului se exercită şi prin reglementarea modului de
calculare a componentelor lor definitorii – costurile şi profitul – acţiune în realizarea căreia
un rol determinant revine convenţiilor preţurilor de deviz.
6.2.Politici în domeniul preţurilor
În funcţie de dimensionarea spaţială şi temporară utilizată de către stat a metodelor
menţionate, există trei tipuri de politici în domeniul preţurilor:
Politici care limitează intervenţia puterii publice la un număr redus de produse,
domeniu
prioritar al acestora constând fie în susţinerea preţurilor – în special al produselor
agricole – fie în limitarea creşterii lor – îndeosebi la produsele de primă necesitate şi la
serviciile publice.
Importanţa agriculturii, dar şi amplele consecinţe ale mişcării preţurilor produselor
acestei ramuri explică intervenţia notabilă a statului – practic în toate ţările – în stabilirea
respectivelor preţuri.
În S.U.A., de exemplu, ţară ce are o pondere ridicată în producţia mondială de cereale
destinate exportului, politicile de preţuri ale bunurilor agricole au constituit o preocupare
centrală permanentă a programelor guvernamentale. Ele s-au materializat, în anumite
perioade, în preţuri de piaţă însoţite de subvenţii sau credite directe acordate producătorilor
de cereale, preţuri plafon cu compensare bănească directă a diferenţelor nefavorabile dintre
acestea şi nivelul mai scăzut al preţurilor de piaţă (în anii cu recolte mari) sau preţuri plafon
practicate în condiţiile stocării în silozurile de stat a surplusurilor de cereale pentru a asigura
astfel de stabilitate a preţurilor.
În ţările Pieţei Comune se aplică o politică agricolă comunitară de susţinerea
preţurilor, urmărindu-se diminuarea influenţei fluctuaţiilor producţiei agricole asupra
consumatorilor şi producătorilor. În acest sens, se porneşte de la simultaneitatea a două
premise:
Caracterul relativ incert al recoltelor principalelor produse;
Cererea în general inelastică în raport cu preţurile existente.
În vederea garantării veniturilor agricultorilor, preţurile fixe sunt superioare celor de
echilibru. Aceasta impune intervenţia puterii publice şi asupra ofertei, prin „crearea” de
producţie sau de „penurie”, după caz.
Pagina 50 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Este de subliniat că intervenţia puterii publice nu reglează automat echilibrul pieţei
chiar dacă stabilizează preţurile, întrucât susţinerea veniturilor agricole poate să genereze o
supraproducţie cronică, statul urmând să cumpere, să stocheze excedentele şi să le repună în
circulaţie în perioada de deficit. Lupta contra excedentelor conjuncturale poate să amâne o
supraproducţie cronică, fără să o elimine, întrucât stabilizarea preţurilor stimulează creşterea
producţiei, care rămâne elementul esenţial în asigurarea veniturilor agricultorilor, în condiţiile
vânzării produselor la preţuri fixe.
Faţă de limitele politicii statale în acest domeniu se preconizează diversificarea
modalităţilor de intervenţie. Astfel, la unele produse (grâu, lapte) preţul garantat se aplică
numai la o parte din producţie (cea care poate fi absorbită de cerere), iar cantitatea
excedentară se desface la preţuri inferioare celor garantate. În această situaţie, o creştere a
producţiei diminuează preţul mediu primit de agricultor, iar veniturile sale oscilează în
funcţie de nivelul producţiei. De aceea se propun măsuri complementare intervenţiei în
domeniul preţurilor, cum ar fi: plata unor prime pentru desţelenirea unor terenuri, susţinerea
efortului de reconversie a unor subproduse, etc. care influenţau asupra producţiei.
Deşi asemenea măsuri agravează într-o anumită măsură asupra finanţelor publice, ele
sunt acceptate datorită efectelor pozitive de ansamblu ale politicilor de garantare a unor
preţuri stabilite şi remuneratorii pentru agricultori.
Intervenţia statului în acest domeniu nu poate fi totuşi independentă de politica agaraă
pe termen mediu şi lung. Aceasta deoarece, evoluţia cererii pe o perioadă mai mare de timp,
perspectivele progresului tehnic şi dinamica productivităţii muncii în agricultură se regăsesc
într-o structură modificată a preţurilor, element de seamă în reorientarea alocării şi utilizării
resurselor materiale, financiare şi umane. Din cele prezentate rezultă că în ţările cu economie
de piaţă intervenţia statului în mecanismul formării preţurilor urmăreşte protejarea
consumatorilor şi garantarea veniturilor producătorilor.
Veniturile fiecărei persoane se măsoară şi se controlează, înainte toate, prin preţul la
care fiecare îşi vinde producţia şi prin salariul sau remuneraţia contra cărora fiecare îşi vinde
serviciile. De aceea, siguranţa câştigurilor, respectiv „emanciparea” de tirania pieţei se
realizează printr-un anumit control al preţurilor şi salariilor.
În ţările cu planificare centralizată, mijloacele de intervenţie erau mult mai rigide,
preţurile primite de la producătorii agricoli rămânând constate o perioadă relativ îndelungată,
chiar dacă se schimbau cheltuielile de producţie. Ele erau stabilite, de regulă, la un nivel mai
scăzut decât nivelul de piaţă rezultat din corelarea ofertei cu cererea. Diferenţa de venit se
transfera în ramurile neagricole sau se concentra în bugetul de stat a susţine politica de
Pagina 51 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
industrializare. Într-o asemenea economie, statul şi întreprinderile de stat deţineau monopolul
producţiei şi al desfaceri, iar supraprofitul rezultat din practicarea unor preţuri scăzute de
cumpărare a produselor agricole reveneau puterii centrale de stat şi era utilizat în scopuri
străine de agricultură şi de producătorii de aici. Luând forma unei rente sui – generis, aşa cum
se întâmplă de fapt cu orice monopol care scapă de sub influenţa regulatoare a forţelor pieţei.
Consecinţele unei astfel de politici se concretizează în insuficienţa resurselor investiţionare şi
a fondurilor necesare stimulării producătorilor agricoli. De aceea, menţinerea sistematică a
acestei politici şi insuficienta remunerare a muncii care a urmat fără îndoială în cea mai mare
parte responsabile de criza aprovizionării ce a apărut.
Politici bazate pe coexistenţa unui sector reglementat relativ – important – şi a unui
sector
liber sau doar simplu supravegheat. În legătură cu acest tip de politici, trebuie
subliniat că distincţia sector liber – sector supravegheat (realizată din punct de vedere al
reglementării preţurilor) nu este similară cu aceea dintre sectorul privat şi cel public (realizată
din punct de vedere al proprietăţii). Aceasta, deoarece decorul în care preţurile sunt
reglementate poate fi relativ important într-o ţară sau alta, dar el coincide neapărat cu cel
public. Pe de altă parte, este posibil ca unele „zone” ale sectorului public să se bucure de o
libertate a preţurilor mai mare chiar decât aceea a unor segmente ale sectorului privat. Acest
lucru se explică, între altele, prin raportul dintre concurenţa internă şi cea externă. Din acest
punct de vedere, se disting:
activităţi „imune” la concurenţa externă – în cadrul cărora „disciplina” preţurilor este
necesară;
sectoare expuse direct influenţelor concurenţei străine, sectoare în cadrul cărora se
impune
o mai mare libertate a formării şi mişcării preţurilor.
Politici ce tind să impună o disciplină de ansamblu a preţurilor pe timp îndelungat,
politici
ce au fost specific economiilor planificate centralizat.
Există totuşi în cadrul economiilor de piaţă:
Ţări ce au practicat, pe lungă durată, o politică de control a preţurilor (Franţa, Belgia,
Olanda, Danemarca, Norvegia, Finlanda, Islanda, Austria, Spania);
Ţări unde reglementarea generală preţurilor a avut un caracter de scurtă durată
(Germania,
Pagina 52 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Elveţia, Japonia, S.U.A).
În România, existenţa monopolului producătorilor şi, deci, neluarea în considerare a
cerinţelor pieţei, a raportului tot mai tensionat dintre surse şi nevoi – concretizat în penuria
generalizată şi cronică se mărfuri, excesiva centralizare a formării preţurilor au generat
numeroase abateri şi deformări în planul diversificării bunurilor, al asigurării stimulentelor
necesare unor grave dezechilibre între producţie şi consum.
Încercările de fânare a acestor dezechilibre au fot „strangulate” de aceleaşi mecanisme
administrativ – financiare, de planificare voluntaristă, bazată pe subvenţionarea unor unităţi,
activităţi şi produse neeficiente, concomitent cu existenţa unor rate exagerate ale
rentabilităţii. În asemenea condiţii, s-au practicat preţuri rigide, al căror nivel era rupt de
costul produsului.
În vederea înlăturării acestor deficienţe au fost luate la începutul anului 1990, o serie
de măsuri dintre care menţionăm:
abrogarea sistemului preţurilor de producţie cu rentabilitate limitată;
adoptarea principiului formării libere a preţurilor pentru produsele agro – alimentare
vândute direct pe piaţă de către producătorii agricoli, ca şi pentru produsele şi serviciile
realizate pe baza liberei iniţiative în întreprinderi mici, asociaţii cu scop lucrativ, asociaţii
familiale, etc.
Liberalizarea preţurilor, trecerea de la preţurile centralizate la cele formate
preponderent prin acţiunea mecanismelor pieţei generează desigur ,o serie de efecte
potenţiale asupra evoluţiei economiei naţionale. Dimensiunile reale ale acestor efecte vor fi
însă „ajustate” , pentru o anumita perioadă, de consecinţe contradictorii ale adâncirii
decalajului între masa de numerar în circulaţie şi oferta de bunuri economice, dintre dinamica
salariilor şi evoluţia productivităţii muncii, a producţiei în general.
Dubla calitate a statului – de agent economic şi de reprezentant al intereselor de
ansamblu ale societăţii în raport cu partenerii economici interni şi externi – argumentează
caracterul legic al intervenţiei sale în asigurarea cadrului juridic necesar desfăşurării normale
a concurenţei, în fixarea directă a unor preţuri sau în influenţarea formării lor pe plan naţional
şi internaţional.
CAPITOLUL VII
Pagina 53 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
MEDIUL CONCURENŢIAL ÎN ROMÂNIA
7.1.Legea concurenţei în România
Legea concurenţei are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a
unui mediu concurenţial normal în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Se aplică actelor şi faptele care au sau pot avea efect restrângerea, împiedicarea sau
denaturarea concurenţei săvârşite de:
agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici – persoane fizice sau juridice – de
cetăţenie, respectiv de naţionalitate română sau străină;
organele administraţiei publice centrale sau locale, în măsură în care acestea, prin
deciziile
emise sau prin reglementările adoptate, intervin în operaţiuni de piaţă, influenţând
direct sau indirect concurenţa, cu excepţia situaţiilor când asemenea măsuri sunt luate în
aplicarea altor legi sau pentru apărarea unui interes public major.
Când agenţii economici, determinaţi, participă la o grupare realizată pe cale
convenţională, prin acord, înţelegere, pact, protocol, contract şi alte asemenea, fie se
explicită, publică ori ocultă, secretă, dar fără personalitate juridică şi indiferent de formă –
coaliţie, grup, bloc, federaţie şi altele asemenea, pentru actele şi faptele prevăzute mai sus,
săvârşite în cadrul participărilor la o asemenea grupare, dispoziţiile prezentei legi se aplică
fiecăruia agent economic, ţinând seama de principiul proporţionalităţii.
Se aplică actelor şi faptelor când sunt săvârşite pe teritoriul României, precum şi celor
săvârşite în afara teritoriului ţării, atunci când produc efecte pe teritoriul României.
Nu se aplică:
pieţei mucii şi relaţiilor de muncă;
pieţei monetare şi pieţei titlurilor de valoare, în măsura în care libera concurenţă pe
aceste pieţe face obiectul unor reglementări speciale.
Administrarea legii şi punerea ei în aplicare sunt încredinţate Consiliului concurenţei,
ca autoritate administrativă autonomă şi Oficiul Concurenţei, organ de specialitate în
subordinea Guvernului, investite în acest scop, în condiţiile, modalităţile şi limitele stabilite
prin dispoziţiile ce urmează.
Preţurile produselor şi tarifelor serviciilor se determină în mod liber prin concurenţă
pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate de regiile autonome, precum şi cele
Pagina 54 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
practicate în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi
economice supuse prin lege unui regim special se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei.
În sectoarele economice sau pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial
restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul,
poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o
perioadă de cel mult trei ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un
an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
Pentru sectoarele economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum:
situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei.
Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a
preţurilor sau chiar blocarea acestora. Asemenea măsuri pot fi adaptate prin hotărâre pentru o
perioadă de şase luni.
7.1.1.Practici anticoncurenţiale
Sunt interzise înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici sau asociaţii de
agenţi economici prin decizii de asociere sau practici concertate între aceştia, care au ca
obiect sau pot avea ca efect restrângerea sau pe o parte a acesteia, în special cele care
urmăresc:
fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau cumpărare, a
tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale
inechitabile;
limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice sau investiţiilor;
împărţirea pieţelor de desfacere sau a resurselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial,
al
volumului de vânzări şi achiziţii sau pe alte criterii;
aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii
echivalente,
provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în piaţa concurenţială;
condiţionarea închiderii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor clauze
stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor, şi nici conform uzanţelor
comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau orice alte forme de
concurs
Pagina 55 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
de oferte;
eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă
a
libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile
de a nu cumpăra de la sau de a vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare
rezonabilă.
Pot fi exceptate de la interdicţia stabilită, înţelegerile, deciziile de asociere sau
practice concertate care îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, după cum urmează:
efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau nu sunt suficiente pentru a
compensa
restrângerea concurenţei provocate de respectivele înţelegeri, decizii de asociere sau
practici concertate;
beneficiarilor sau consumatorilor li se adaugă un avantaj corespunzător celui realizat
de
părţile la respectiva înţelegere, deciziile de asociere sau practică concertată;
eventualule restrângeri ale concurenţei sunt indispensabile pentru obţinerea
avantajelor
scontate, iar prin respectiva înţelegere, decizie de asociere sau practică concertată
părţilor nu li se impun restricţii care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor;
respectiva înţelegere, decizie de asociere sau practică concertată nu dă agenţilor
economici
sau asociaţilor de agenţi economici posibilitatea de a elimina concurenţa de pe o parte
substanţială a pieţei produselor sau serviciilor la care se referă;
înţelegerea, decizia de asociere sau practica concentrată în cauză contribuie sau poate
contribui în mod semnificativ la:
ameliorarea producţiei ori distribuţiei de produse, executării de lucrări ori prestări
servicii;
promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunătăţirea calităţii produselor şi
serviciilor;
întărirea poziţiilor concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţa internă;
creşterea gradului de competivitate a produselor, lucrătorilor şi serviciilor româneşti
pe piaţa externă;
practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial mai reduse pentru consumatori.
Pagina 56 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Categoriile de înţelegeri, decizii de asociere şi practici concentrate exceptate, precum
şi condiţiile şi criteriile de încadrare pe categorii se stabilesc de Consiliul Concurenţei prin
regulament.
Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante deţinute de către unul
sau mai mulţi agenţi economici pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia,
prin recurgerea la fapte anticoncurenţiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea
comerţului ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuziv pot consta, în special
în:
impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a
tarifelor sau altor clauze contractuale inechitabile şi refuzul de a trata cu anumiţi furnizori sau
beneficiari;
limitarea producţiei, distribuţiei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul
utilizatorilor sau consumătorilor;
aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii
echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
d) condiţionarea închiderii unor contracte de acceptare, de către parteneri, a unor
clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor, şi nici conform uzanţelor
comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
e) realizarea de importuri fără competiţie de oferte şi tratative tehnico –
comerciale uzuale, în cadrul produselor şi serviciilor care determină nivelul general al
preţurilor şi tarifelor în economie.
practicarea unor preţuri excesive sau practicarea unor preţuri ruinare, sub costuri, în
scopul înlăturării concurenţilor sau vânzarea la export sub costul de producţie, cu
acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni;
exploatarea stării de dependenţă economică în care se găseşte un client sau un
furnizor faţă de un asemenea agent sau agenţi economici şi care nu dispune de o soluţie
alternativă în condiţii echivalente, precum şi ruperea relaţiilor contractuale pentru singurul
motiv că partenerul refuză să se supună unor condiţii comerciale nejustificate.
Sunt interzise orice acţiuni ale organelor administrative publice centrale sau locale,
având ca obiect putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei,
în special:
Pagina 57 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
să se ia decizii care limitează libertatea comerţului sau autonomia agenţilor
economici, ce se exercită cu respectarea reglementărilor legale;
să stabilească condiţii discriminatorii pentru activitatea agenţilor economici.
7.1.2.Concentrarea economică
Concentrarea economică se realizează prin orice act juridic, indiferent de forma
acestuia şi care, fie operează transferul proprietăţii sau al folosinţei asupra totalităţii ori a unei
părţi a bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor unui agent economic, fie ca obiect sau ca efect să
permită unui agent economic ori unei grupări de agenţi economici de exercita, direct sau
indirect, o influenţă determinată asupra unui alt agent economic sau mai multor alţi agenţi
economici.
O operaţiune de concentrare economică are loc atunci când:
doi sau mai mulţi agenţi economici, anterior independenţi, fuzionează;
una sau mai multe persoane care deţin deja controlul cel puţin asupra unui agent
economic
ori unul sau mai mulţi agenţi economici dobândesc direct sau indirect, controlul
asupra unuia sau mai multor agenţi economici ori asupra unor părţi ale acestor, fie prin luare
de participare la capital, fie prin cumpărare de elemente activ, prin contract sau prin alte
mijloace;
Operaţiunile de asociere, având ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentul
concurenţial care rămân independenţi, nu constituie concentrare prin dobândirea controlului,
chiar dacă asemenea operaţiuni ar consta în crearea de entităţi economice comune.
Dacă entitatea economică comună este o persoană jurdică îndeplinind statornic toate
funcţiile unei entităţi economice autonome, fără însă a realiza o coordonarea
comportamentului concurenţial fie între agenţii economici fondatori fie între ei şi aceştia,
operaţiunea este concentrare.
Nu constituie o concentrare economică situaţiile în care:
controlul este dobândit şi exercitat de către un lucrător desemnat prin hotărâre
judecătorească sau de către o altă persoană mandată de autoritatea publică pentru
îndeplinirea unei proceduri de încetare de plăţi, redresare, concordat, lichidare juridică,
urmărire silită sau altă procedură similară;
Pagina 58 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
societăţile bancare, instituţiile de credit sau financiare, societăţile financiare (de
investiţii,
de administrare de investiţii, de intermediere de valori mobiliare) sau societăţi de
asigurare, a căror activitate normală include tranzacţii şi negocieri de titluri de cont propriu
sau pe contul terţilor, deţin cu titlu temporar, participări la un agent economic pe care le-au
dobândit în vederea revânzării lor, cât timp ele nu exercită drepturile aferente acestor
participări în scopul determinării comportamentului concurenţial ori le exercită numai în
vederea realizării acestei participări, cu condiţia ca realizarea respectivei participări să
intervină în termen de un an calculat de la data dobândirii.
Sunt interzise concentrările economice care, având ca efect crearea sau consolidarea
unei poziţii dominante, conduc, sau ar putea conduce la restrângerea, înlăturarea sau
denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.
Concentrările economice pot fi admise, dacă părţile interesate în operaţiunea de
concentrare dovedesc îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
operaţiunea de concentrare urmează a contribui la creşterea eficienţei economice, la
ameliorarea producţiei, distribuţiei sau progresului tehnic, ori la creşterea competivităţii la
export;
efectele favorabile ale concertării compensează efectele nefavorabile ale restrângerii
concurenţei;
de avantajele rezultate profită într-o măsură rezonabilă şi consumatorii, în special prin
preţuri reale mai reduse.
7.2.Concurenţa neloială
Instrumentele luptei de concurenţă – aşa cum am văzut – sunt numeroase. Atunci când
lupta de concurenţă se reduce de către parteneri cu mijloace economic legale, fără utilizarea
unor mijloace agresive, concurenţa este denumită loială. În condiţiile concurenţei loiale, toţi
agenţii economici au acces liber la piaţă, cunosc reglementările legate privind tranzacţiile şi
le respectă. Uneori metodele aplicate în concurenţă depăşesc cadrul legal, ele devin agresive
periclitând situaţia unor agenţi economici sau chiar a consumatorilor. Statul, în aceste cazuri
prin măsuri legislative, trebuie să intervină şi să sancţioneze orice modalitate de infiltrare a
aşa zisei concurenţe neloiale.
Pagina 59 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Prin concurenţă neloială, conform legislaţiei româneşti, se înţelege „orice act sau fapt
contrar uzanţelor cinstite în activitatea comercială sau industrială.”
Comercianţii sunt obligaţi să-şi exercite activitatea de bună-credinţă şi potrivit
uzanţelor cinstite.
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite astfel de condiţii
încât să fie considerate, conform legii penale, infracţiuni:
încălcarea de către persoanele fizice a interdicţiilor prevăzute la art.36 din Legea
15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi a societăţii
comerciale;
oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent sau
acceptarea unei asemenea oferte;
dezvăluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea
acestuia, către un concurent;
încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau
executarea unei prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor
cumpărători, cu care comerciantul ar urma să încheie acte asemănătoare;
încheierea de contracte prin care cumpărătorul ar urma să primească un premiu, care
depinde exclusiv de o tragere la sorţi sau de hazard;
comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmaţii asupra
întreprinderii sale sau activităţii acesteia, menit să inducă în eroare şi să-i creeze o
situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;
comunicarea sau răspândirea, de către un comerciant, de afirmaţii mincinoase asupra
unui concurent sau a mărfurilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunul mers al
întreprinderii.
Comunicarea făcută confidenţial este socotită un act de concurenţă neloială numai
când autorul comunicării ştia că faptele nu corespund adevărului;
oferirea, promiterea sau acordarea – mijlocit sau nemijlocit de daruri sau avantaje
salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca prin purtare
neloială să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte sau a folosi clientela sa,
ori pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă persoană în dauna unui concurent;
concedierea a unor salariaţi ai unui comerciant, în scopul înfiinţări unei societăţi
concurente care să capteze să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui
comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale.
De asemenea constituia infracţiune de concurenţă neloială:
Pagina 60 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
întrebuinţarea unei firme, unei embleme, unor desemnări speciale sau a unor ambalaje
de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;
producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, punerea în vânzare unor
mărfuri purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, originea şi caracteristica
mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau comerciantului, în scopul de a
duce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari.
7.3.Autorităţi şi instituţii specializate în domeniul concurenţei
7.3.1. Consiliul Concurenţei
Consiliul concurenţei este o autoritate administrativă autonomă în domeniul
concurenţei, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti, care îşi exercită
atribuţiile potrivit legii.
Consiliul Concurenţei este format din 10 membrii, după cum urmează: un preşedinte,
3 vicepreşedinţi şi 6 consilieri de concurenţă numiţi în funcţie de către Preşedintele
României, la propunerea comună a Comisiei economice a Senatului şi a Comisiei pentru
politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, care-i înaintează lista cu
persoanele nominalizate pe funcţii.
Durata mandatului Consiliului Concurenţei este de 5 ani, aceştia putând fi reinvestiţi
de cel mult două ori.
Atribuţiile Consiliului Concurenţei sunt în principal următoarele:
ia decizii prevăzute de lege pentru încălcarea depoziţiilor acesteia, constatate în urma
investigaţiilor efectuate;
certifică, pe bazele investigaţiilor efectuate la cererea agenţilor economici sau a
asociaţilor de agenţi economici şi pe baza dovezilor prezentate, că nu există temei pentru
intervenţia sa;
ia decizi de acordare a dispenselor de exceptări individuale de înţelegeri, decizii de
asociere sau practici concertate, precum şi decizii de admitere de concentrări economice, ca
urmare a investigaţiei întreprinse în cazurile notificate, de către agenţii economici sau
asociaţii de agenţi economici interesaţi;
asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii.
efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii pentru cunoaşterea pieţei;
Pagina 61 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
sesizează Guvernul asupra existenţei unei situaţii de monopol sau a altor cazuri şi
propune luarea măsurilor considerate necesare pentru controlul preţurilor;
sesizează instanţele judecătoreşti asupra cazurilor în care acestea sunt competente;
urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul
de reglementare a legii;
sesizează Guvernului cazurile de imixtiune a organelor administrative publice centrale
şi locale în aplicarea prezentei legi;
avizează proiectele de hotărâre ale Guvernului care pot avea impact anticoncurenţial
şi propune modificare actelor normative care au un asemenea efect;
avizează, din punct de vedere al efectelor asupra concurenţei, politica şi schemele de
acordare a ajutorului de stat şi controlează respectarea acestor reguli;
face recomandări Guvernului şi organelor de administraţie publice locale pentru
adoptarea de măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurenţei;
propune Guvernului sau organelor administrative publice locale luarea de măsuri
disciplinare împotriva personalului din subordinea acestuia, în cazul în care acesta nu
respectă dispoziţiile obligatorii ale Consiliului Concurenţei;
realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind domeniul său de activitate şi
furnizează Guvernului, publicului şi organizaţiilor internaţionale specializate privind această
activitate;
reprezintă România şi promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile
cu organizaţiile şi instituţiile internaţionale de profit şi cooperează cu autorităţile de
concurenţă străine şi comunitare.
7.3.2.Oficiul Concurenţei
Oficiul Concurenţei este organ de specialitate în domeniul concurenţei în subordinea
Guvernului, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti, care îşi exercită
atribuţiile potrivit prevederilor legii.
Structura organizatorică şi de personal a Oficiului Concurenţei se stabileşte prin
hotărârea Guvernului.
Oficiul este condus de şeful Oficiului Concurenţei. Funcţia de şef al Concurenţei este
asimilată celei de secretar de stat.
La nivel teritorial, Oficiul Concurenţei are constituie inspectoare de concurenţă
judeţene şi al municipiului Bucureşti.
Pagina 62 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Oficiul concurenţial are următoarele atribuţii:
efectuează, din proprie iniţiativă sau ca urmare a unei plângeri sesizări sau notificări;
avizează stabilirea preţurilor;
urmăreşte aplicarea dispoziţiilor legale şi a altor acte normative incidente în domeniul
de reglementare al legii;
urmăreşte aplicarea efectivă a deciziilor Consiliului Concurenţei şi informează asupra
situaţiilor constatate;
urmăreşte evoluţia preţurilor în economie, face cercetări în sectoarele economice în
care evoluţia şi nivelul preţurilor, rigiditatea preţurilor sau orice împrejurări sugerează o
restrângere a concurenţei şi propune luarea de măsuri conform dispoziţiilor legale;
realizează studii şi întocmeşte rapoarte privind domeniul său de activitate şi
furnizează Guvernului, Consiliului Concurenţei, publicului şi organizaţiilor internaţionale
informaţii privind această activitate;
inventariază formele de ajutor de stat, monitorizează şi raportează în condiţii de
transparenţă ajutoarele de stat acordate;
promovează schimbul de informaţii şi de experienţă în relaţiile cu organizaţiile şi
instituţiile
internaţionale de profit şi cooperează cu autorităţile de concurenţă străine şi
comunitare.
Pagina 63 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
STUDIU DE CAZ
Investigaţie efectuată pe piaţa fabricării şi vânzării matlasurilor
pentru scaune auto
Investigaţia a fost dispusă prin Ordinul Şefului Oficiului Concurenţei, nr.
176/02.11.2001, în urma sesizării SC FLEXIPLAST SA Piteşti, nr. 1608/27.08.2001
împotriva SC SPUMOTIM SA Timişoara, pentru practicarea de preţuri sub costurile de
fabricaţie a matlasurilor auto şi înlăturarea SC FLEXIPLAST sa de pe piaţa acestor produse
prin această practică anticoncurenţială, interzisă de Legea concurenţei nr. 21/1996.
PĂRŢI IMPLICATE
1. S.C. SPUMOTIM S.A. Timişoara
Calea Buziaşului, nr. 22, jud. Timiş
Certificat de înmatriculare: J 35/19/31.01.1991
Certificat de înregistrare fiscală: R 2485786
Reprezentanţi legali:
- ing. IOAN SEIMAN - director general
- ec. SILVIA BEJENARIU - director economic
tel: 056-222059, 056-222079
fax: 056-191107
Obiect de activitate: producerea şi comercializarea de:
spume poliuretanice flexibile din categoria polieterilor şi poliesterilor, utilizaţi în
industria mobilei, confecţiilor, încălţămintei, sport, etc.
spume poliuretanice flexibile turnate în matriţe, utilizate în industria autoturismelor
(scaune auto) etc.
spume poliuretanice pentru tălpi, utilizate în industria încălţămintei.
spume poliuretanice rigide, utilizate în izolaţii (conducte, pereţi, frigidere, acoperişuri,
ţevi, etc.)
articole de camping
etc.
Pagina 64 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
2. S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti
Str. George Coşbuc, nr. 59 Bis, Jud. Argeş
Certificat înmatriculare: J 03/584/04.05.1994
Certificat înregistrare fiscală: R 5660709
Reprezentanţi legali:
- ing. DĂNUŢ TAUDOR - director general
- ec. CAMELIA IONIŢĂ - contabil şef
tel/fax: 048-281173
Obiect de activitate:
realizarea de piese auto
repere din spume poliuretanice
repere termosuflante
masticuri şi adezivi
repere din materiale compozite
repere extrudate din mase plastice
agenţi de demulare
repere obţinute prin tehnologia de preformare şi termoformare
repere obţinute prin tehnologia de injecţie termoplaste
operaţiuni de vânzare-cumpărare, import şi export produse care fac obiectul societăţii
sau alte produse similare.
operaţiuni de transport intern şi internaţional
etc.
3. S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova – jud. Dolj
Certificat înmatriculare: J 16/299/1996
Certificat înregistrare fiscală: R 8279254
Reprezentanţi legali
- ing. GABRIEL ANCUŢA - director
- ec. ALEXANDRINA CASOTA - contabil şef
Telefon: 051-417346, 051-473384
Obiect de activitate
prelucrarea cauciucului
Pagina 65 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
producţia de articole din material plastic
producţia de piese şi accesorii pentru autovehicule
servicii
matlasuri auto pentru autoturisme CIELO, MATIZ, ARO şi DACIA NOVA
În categoria părţilor implicate, în activitatea care a făcut obiectul investigaţiei, a fost
cuprinsă şi S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova, întrucât 56% din capitalul social al acesteia este
deţinut de către S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti (34,4%) şi ROMAUTOPLAST FRANCE
SARL (21,6%), care este acţionar, la S.C. FLEXIPLAST S.A. deţinând 52,2 % din capitalul
acestei societăţi.
În consecinţă, S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova aparţine ROMAUTOPLAST
FRANCE SARL în aceeaşi măsură ca şi S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti, acesta având
controlul asupra lor, prin acţiunile deţinute direct sau indirect, la aceste societăţi comerciale.
PREVEDERI LEGALE CONSIDERATE A FI ÎNCĂLCATE
DE CĂTRE AGENŢII ECONOMICI IMPLICAŢI
ÎN ASPECTELE INVESTIGATE
Conform Ordinului Şefului Oficiului Concurenţei nr. 176/02.11.2001, emis ca urmare
a NOTEI PRIVIND INVESTIGAŢIA PRELIMINARĂ EFECTUATĂ LA SESIZAREA
S.C. FLEXIPLAST SA PITEŞTI de către Oficiul Concurenţei Bucureşti – Direcţia generală
de Investigaţie şi control, în urma sesizării S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti, există suspiciuni
privind posibila încălcare a reglementărilor în domeniul concurenţei de către S.C.
SPUMOTIM S.A. Timişoara, sub aspectul încadrării unor practici de comercializare a
matlasurilor auto în faptele interzise de art. 6, lit. f din Legea concurenţei nr.
21/1996,respectiv „practicarea unor preţuri excesive sau practicarea de preţuri de ruinare, sub
costuri, în scopul înlăturării concurenţelor sau vânzarea la export sub costul producţiei, cu
acoperirea diferenţelor prin impunerea unor preţuri majorate consumatorilor interni.”
III. FAPTELE, ELEMENTELE ŞI CONSIDERAŢIILE REZULTATE ÎN URMA
INVESTIGAŢIEI EFECTUATE
PRODUSUL pe piaţa căruia a fost efectuată investigaţia: MATLASUL DIN SPUMĂ
POLIURETANICĂ PENTRU SCAUNE AUTO.
Pagina 66 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
În cadrul acestei pieţe, investigaţia s-a orientat spre MATLASURILE PENTRU
AUTOTURISMELE DACIA, care sunt fabricate de către toţi cei trei agenţi economici
cuprinşi în investigaţie şi care fac obiectul sesizării S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti.
DEFINIREA PIEŢEI RELEVANTE
2.1. PIAŢA RELEVANTĂ A PRODUSULUI
Pe piaţa produsului 2 MATLAS DIN SPUMĂ POLIURETANICĂ PENTRU
SCAUNE AUTO acţionează 3 agenţi economici producători, respectiv:
S.C. SPUMOTIM S.A. Timişoara
S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti
S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova
Beneficiarii matlasurilor auto fabricate de acestea sunt:
SPUMOTIM S.A. Timişoara
S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A. Piteşti
F.P.S.A. ARO Câmpulung Muscel
METALOPLAST Braşov
ROCAR Bucureşti
COMPA Sibiu
FLEXIPLAST S.A. Piteşti
S.C. AUTOMOBILE DACIA Piteşti
S.C. ARO S.A. Câmpulung Muscel
S.C. ROMAN S.A. Braşov
S.C. TRACTORUL S.A. Braşov
S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova
S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti
DAEWOO AUTOMOBILE ROMÂNIA S.A. Craiova
Pagina 67 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pentru „Matlasurile auto Dacia”, care fac obiectul investigaţiei există doi beneficiari
direcţi, respectiv un singur beneficiar final, direct sau indirect, după cum urmează:
beneficiari direcţi:
S.C. AUTOMOBILE DACIA SA Piteşti
S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti
beneficiari direcţi şi indirecţi
S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A. Piteşti
În categoria beneficiarilor direcţi de matlasuri auto DACIA intră şi Societatea
comercială FLEXIPLAST S.A. Piteşti, aceasta cumpărând produsele de la S.C.
SPUMOFLEX S.A. Craiova, pe care le vinde ulterior S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A.
Piteşti.
Pentru matlasurile auto DACIA fabricate de SPUMOFLEX S.A. Craiova, contractul
de vânzare-cumpărare se încheie între FLEXIPLAST S.A. Piteşti şi AUTOMOBILE DACIA
S.A. Piteşti. Negocierea preţurilor matlasurilor auto Dacia, fabricate de SPUMOFLEX S.A.
Craiova, se face între S.C. SUBANSAMBLE AUTO S.A. Piteşti, Societate care deţine 46,53
% din capitalul FLEXIPLAST S.A. Piteşti şi S.C. AUTOMOBILE DACIA S.A. Piteşti,
Societatea comercială SPUMOFLEX SA Craiova primind nivelurile de preţ stabilite cu
ocazia acestor negocieri, fără a participa direct la stabilirea lor.
Având în vedere această situaţie a agenţilor economici pe piaţă am considerat că
produsului „matlasuri pentru scaune auto DACIA” este deţinută de doi agenţi economici,
respectiv:
S.C. SPUMOTIM S.A. Timişoara
S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti (care controlează şi activitatea S.C. SPUMOFLEX
S.A. Craiova)
COTA DE PIAŢĂ DEŢINUTĂ DE PRODUCĂTORI ÎN ANUL 2001:
- S.C. SPUMOTIM S.A. Timişoara = 54,09 %
- S.C. FLEXIPLAST S.A. Piteşti = 45,91 %
Pagina 68 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
CALCULUL COTEI DE PIAŢĂ, DIN PUNCTUL DE VEDERE AL CERERII,
luând în considerare cantitatea totală de matlasuri auto livrate în anul 2000 şi 2001, se
reprezintă astfel:
AN 2000 – COTA DE PIAŢĂ DEŢINUTĂ
- SPUMOTIM SA = 27,20 %
- FLEXIPLAST SA = 72,80 %
AN 2001 – COTA DE PIAŢĂ DEŢINUTĂ
- SPUMOTIM SA Timişoara = 41,12 %
- FLEXIPLAST SA = 58,88 %
2.2. PIAŢA GEOGRAFICĂ RELEVANTĂ
întrucât pe piaţa produsului „MATLAS AUTO DACIA” acţionează doar doi agenţi
economici, respectiv:
SC SPUMOTIM SA Timişoara
S.C. FLEXIPLAST SA Piteşti
şi un singur beneficiar, respectiv
SC AUTOMOBILE DACIA SA Piteşti,
condiţiile fiind egale pentru ambii producători, se consideră că piaţa geografică
relevantă este teritoriul României.
PERIOADA AGENT ECONOMIC
INDICATORI
SPUMOTIM
SA
Timişoara
FLEXIPLAS
T SA Piteşti
SPUMOFLE
X SA
Craiova
1 2 3 4 5
AN 2000 Ponderi:
venituri matl./C.A. (%) 8,93 % 18,44 % 49,26 %
Pagina 69 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
venit. matl./DACIA/CAT
(%) din care: - exclusiv
tetiere (%)
8,93 %
8,42 %
12,00 %
12,00 %
10,64 %
10,64 %
AN 2001 Ponderi:
venituri matlas./CA (%)
venituri matlas.DACIA/CA
(%)
din care:
- exclusiv tetiere(%)
12,23 %
13,23 %
10,27 %
14,28 %
12,35 %
12,35 %
48,34 %
8,10 %
8,10 %
Din analiza indicatorilor menţionaţi în tabel se constată următoarele:
3.1. Cifrele de afaceri ale celor doi agenţi economici producători de matlasuri auto,
respectiv SPUMOTIM SA Timişoara şi FLEXIPLAST SA Piteşti (împreună cu
SPUMOFLEX SA Craiova) sunt aproximativ egale, reflectând o activitate de acelaşi nivel.
3.2. Veniturile din vânzarea matlasurilor auto în anul 2000 sunt de 2,67 ori mai mari,
din punct de vedere valoric, în cazul FLEXIPLAST SA Piteşti (inclusiv SPUMOFLEX)
Veniturile din vânzarea matlasurilor auto în anul 2001, sunt mai mari, din punct de
vedere valoric de 1,43 ori mai mari în cazul FLEXIPLAST (inclusiv SPUMOFLEX) decât
cele realizate de SPUMOTIM SA Timişoara.
3.3. Cantităţile vândute de cei doi agenţi economici, în anul 2000, sunt aproximativ
egale, respectiv:
- SPUMOTIM SA =166.312 buc.
din care:
- exclusiv tetiere = 151.065 buc.
- FLEXIPLAST SA (plus SPUMOFLEX) = 145.473 buc.
Preţurile medii ale matlasurilor auto DACIA, exclusiv rezemătoarele de cap fabricate
de SPUMOTIM SA, practicate în anul 2000 sunt:
Pagina 70 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
- SPUMOTIM SA = 71.083 lei/buc.
- FLEXIPLAST SA =114.618 lei/buc.
- SPUMOFLEX SA = 72.875 lei/buc.
Se consideră că SPUMOTIM SA şi SPUMOFLEX SA sunt apropiate ca preţ mediu,
cu o diferenţă în plus de 1.792 lei/buc. la SPUMOFLEX SA, în timp ce FLEXIPLAST SA
are un preţ mediu mai mare decât ceilalţi doi producători cu 43.535 lri/buc., în cazul
SPUMOTIM SA şi 41.743, în cazul SPUMOFLEX SA.
Cantităţile vândute în anul 2001, până la data de 31 oct., sunt următoarele
- FLEXIPLAST (plus SPUMOFLEX) = 89.820 buc.
- SPUMOTIM SA =243.681 buc.
- exclusiv tetiere =157.709 buc.
Preţurile medii de vânzare practicate de cei trei agenţi economici în anul 2001,
exclusiv rezemătoarele de cap, sunt:
- SPUMOTIM SA = 102.305 lei/buc.
- FLEXIPLAST SA = 235.223 lei/buc.
- SPUMOFLEX SA = 84.113 lei/buc.
Se constată o creştere a preţurilor faţă de anul 2000, după cum urmează
- SPUMOTIM SA =1,439 ori
- FLEXIPLAST SA = 2,052 ori
- SPUMOFLEX SA = 1,154 ori
În această situaţie, preţul mediu al FLEXIPLAST este mai mare decât al celorlalţi doi
agenţi economici cu 132.918 lei/buc., în cazul SPUMOTIM SA şi 151.110 lei/buc., în cazul
SPUMOFLEX SA Craiova.
Preţul mediu ponderat al FLEXIPLAST şi SPUMOFLEX, luate împreună, în anul
2001, este de 196.276 lei/buc., mai mare cu 93.971 lei/buc. decât cel mediu practicat de
SPUMOTIM SA, respectiv mai mare de 1.919 ori.
Pagina 71 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Pentru determinarea cauzelor care au condus la o asemenea situaţie s-a procedat la
analiza costurilor de fabricare ale matlasurilor auto la cei trei agenţi economici.
ANALIZA COSTURILOR DE FABRICATE ALE
MATLASURILOR AUTO DACIA
4.1. APROVIZIONAREA CU MATERII PRIME
Materiile prime utilizate de către cei trei agenţi economici producători de matlasuri
auto sunt:
S.C. SPUMOTIM SA Timişoara
Furnizor: ELASTOGRAN – grup BASF GERMANIA
Denumire materie primă:
ELASTOFLEX W 5526 / 105
Preţ materie primă:
componenta A = 3,05 DM / Kg. + 4 % Taxe vamale = 3,17 DM/Kg
componenta B = 3,80 DM / Kg
Preţul mediu al materiei prime = 3,38 DM / Kg.
1,67 Kg / 5,66 DM (65 % comp. A + 35 % comp. B)
S.C. FLEXIPLAST SA Piteşti
Furnizor: HUNTSMAN ICI Olanda
Denumire materie primă:
POLIOL, DALTOFLEX XEC 10631
IZOCIANAT MDI SUPRASEC 2527
Preţ materie primă
POLIOL DALTOFLEX = 3,43 DM / Kg.
IZOCIANAT = 3,75 DM / Kg.
Preţul mediu al materiei prime = 3,64 DM / Kg.
1,73 Kg./6,29 DM (64 % POLIOL + 36 % IZOCIANAT)
Pagina 72 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
S.C. SPUMOFLEX S.A. Craiova
Furnizor: BAYER Germania
Denumire materie primă:
POLIOL HYPERLITE 1629
POLIOL HYPERLITE 1651
IZOCIANAT
Preţ materie primă
POLIOL 1629 = 2,96 DM / Kg.
POLIOL 1651 = 4,94 DM / Kg.
IZOCIANAT = 3,75 DM / Kg.
Preţul mediu al materiei prime =3,55 DM / Kg.
1,30 Kg./4,62 DM (30% IZOC. + 35 % POL. 1629 + 35% POL. 1651).
4.2 MATERII PRIME ŞI MATERIALE
Pentru efectuarea analizei acestui element de cost, au fost alese 4 produse, care se
regăsesc în fabricaţia SPUMOTIM şi FLEXIPLAST, respectiv SPUMOFLEX pentru 2
produse cum urmează:
Şezut scaun NOVA
Spătar scaun NOVA
La aceste două produse fabricate toţi trei agenţi economici de la începutul activităţii,
analiza s-a făcut începând cu data de 01.01.2000.
Nr
.
crt
.
AGENT ECONOMIC
EXPLICAŢII
SPUMOTIM FLEXIPLAST SPUMOFLEX
0 1 2 3 4
1 ŞEZUT SCAUN NOVA
TOTAL MATERIALE (lei)
materii prime
50.047
44.734
71.720
59.627
60.258
48.697
Pagina 73 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
alte materiale
cadru agrafare
demulant
catalizatori
alte
5.313
1.011
4.302
-
-
12.093
8.415
1.292
-
2.386
11.561
-
-
11.561
-
Pagina 74 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
0 1 2 3 4
2 SPĂTAR SCAUN NOVA
TOTAL MATERIALE (lei)
materii prime
alte materiale
pânză
demulant
catalizatori
alte
35.964
29.823
6.141
1.916
4.225
-
-
60.595
55.213
5.382
1.946
1.615
-
1.821
42.599
35.796
6.803
-
-
6.803
-
CONSTATĂRI:
4.2.1. Diferenţe la materii prime.
S.C. FLEXIPLAST SA Piteşti realizează un cost mai mare decât SPUMOTIM SA
Timişoara, la ambele produse datorită:
Consumului specific mai mare, astfel:
Şezut scaun = 0,250 Kg./produs
Spătar scaun = 0,583 Kg./produs
Preţuri de aprovizionare a materie prime din import.
Menţionăm că, la data de 01.01.2000 SC FLEXIPLAST SA a aprovizionat materia
primă la preţuri mai mari decât în prezent, respectiv:
POLIOL = 3,81 DM / Kg. + 0,34 DM / Kg. Taxe vamale = 4,15 DM/Kg.
IZOCIANAT = 4,13 DM/Kg. + 0,08 DM / Kg Taxe vamale = 4,21 DM/Kg.
fapt care determină un preţ mediu pe Kg. De 4,17 DM, mai mare decât cel actual cu
0,53 DM, respectiv 15 %.
La aceeaşi dată S.C. SPUMOTIM SA Timişoara a aprovizionat materia primă la
următoarele preţuri:
Pagina 75 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
ELASTOFLEX A = 3,32 DM / Kg.
B = 3,87 DM / Kg.
realizând un preţ mediu de 3,52 DM / Kg. Cu 0,65 DM/Kg. Mai mic decât cel al
FLEXIPLAST SA.
La începutul anului 2000 cursul valutar al DM era în jur de 9500 lei.
La acest curs valutar, prin raportarea valorii în lei la calitatea de materie primă pe
produs, rezultă un preţ mediu al materiei prime de 3,92 DM/Kg. Mai mic cu 0,27 DM / Kg.,
rezultat din preţurile de aprovizionare declarate de societate.
Calculul influenţelor rezultă astfel:
PRODUS
EXPLICAŢII
Şezut scaun Spătar scaun
Diferenţa totală cost:
din care:
dat. preţului de aprovizionare
dat. consumului mai mare de materie
primă
14.893
5.819
9.074
25.390
5.635
19.755
4.2.2 Diferenţe la alte materiale
Se constată că doar la produsul „Şezut Scaun NOVA” SC FLEXIPLAST SA
depăşeşte costul SC SPUMOTIM la acest element cu 6,780 lei/produs datorită preţului la
„Cadru agrafare”, mai mare cu 7.404 lei/produs decât cel regăsit în calculaţia de preţ a SC
SPUMOTIM SA.
Celelalte elemente de cheltuieli se compensează reciproc.
La produsul „Spătar Scaun” costurile SC SPUMOTIM SA sunt mai mari decât cele
ale SC FLEXIPLAST cu 759 lei / produs.
CONCLUZII:
Pagina 76 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Costurile materiale de fabricaţie a celor două produse: „ŞEZUT SCAUN NOVA” şi
„SPĂTAR SCAUN NOVA”, cuprinse în calculaţiile SC SPUMOTIM SA şi SC
FLEXIPLAST SA sunt reale, diferenţele valorice dintre acestea provenind din aprovizionarea
cu materii prime şi materiale.
Concluzia este valabilă, şi în cazul SPUMOFLEX SA Craiova cu menţiunea că
nivelul costurilor materiale la produsele analizate, se situează între costurile SC SPUMOTIM
SA şi SC FLEXIPLAST SA, respectiv:
ŞEZUT SCAUN SPĂTAR SCAUN
- SC SPUMOTIM SA 50.047 LEI 35.964 LEI
- SC SPUMOFLEX SA 60.258 LEI 42.599 LEI
- FLEXIPLAST SA 71.720 LEI 60.595 LEI
Celelalte produse, regăsite în fabricaţia comună a SC SPUMOTIM SA şi
FLEXIPLAST SA sunt:
ŞEZUT BANCHETĂ STÂNGA NOVA
ŞEZUT BANCHETĂ DREAPTA NOVA
La aceste două produse, pe care SC SPUMOFLEX SA Craiova nu le fabrică, analiza
s-a făcut la data de 31 oct. 2001 întrucât ele au intrat în fabricaţia SC SPUMOTIM SA doar
în anul 2001, semestrul II, preţul acestora nesuferind modificări până la 31.10.2001.
Situaţia costurilor materiale a acestor două produse, la SPUMOTIM SA şi
FLEXIPLAST SA se prezintă astfel:
N
r.
cr
t.
AGENT ECONOMIC
EXPLICAŢII
SPUMOTIM SA FLEXIPLAST SA
1 ŞEZUT BANCHETĂ STÂNGA NOVA
TOTAL MATERIALE (LEI)
materii prime
146.861
71.980
168.628
93.001
Pagina 77 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
alte materiale
armătură + tijă
demulant
alte materiale
74.881
71.451
3.430
-
75.627
70.950
2.165
2.512
2 ŞEZUT BANCHETĂ DREAPTA NOVA
TOTAL MATERIALE (LEI)
materii prime
alte materiale
armătură + tijă
demulant
alte materiale
163.935
78.904
85.031
81.064
3.967
-
201.700
122.234
79.466
74.067
2.886
2.513
CONSTATĂRI:
4.2.3 Diferenţe la materii prime
Şi la aceste două produse SC FLEXIPLAST SA Piteşti realizează costuri cu materiile
prime, mai mari decât ale SC SPUMOTIM SA datorită:
Consumului specific mai mare, astfel:
Şezut banchetă stânga NOVA = 0,430 Kg/produs
Şezut banchetă dreapta NOVA = 0,930 Kg/produs
Diferenţelor de preţ, la aprovizionarea cu materii prime.
Astfel diferenţele totale la materii prime de:
Şezut banchetă stânga NOVA = 21.021 lei/produs
Şezut banchetă dreapta NOVA =43.330 lei/produs
se regăsesc astfel:
PRODUS
EXPLICAŢII
Şezut banchetă
stânga NOVA
Şezut banchetă
dreapta NOVA
Diferenţa totală (lei)
din care:
datorată preţului de aprovizionare
21.021
2.487
43.330
3.231
Pagina 78 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
datorită consumului de materii prime de produs 18.534 40.049
4.2.4. Diferenţe la alte materiale:
La acest element de cost SC SPUMOTIM SA are cheltuieli mai mari pentru produsul
„Şezut banchetă dreapta NOVA” cu 5565 lei/produs, datorită preţului de aprovizionare a
armăturii necesare realizării produsului.
Pentru produsul „Şezut banchetă stânga NOVA” costurile cu „Alte materiale” sunt
egale la ambii producători analizaţi.
CONCLUZII:
Costurile materiale de realizare a celor două produse, regăsite în calculaţiile de preţ,
analizate sunt reale şi reflectă efortul celor doi agenţi economici de a realiza produsele cât
mai competitiv.
Diferenţele, reflectate între costurile materiale ale SC SPUMOTIM SA şi SC
FLEXIPLAST SA, se datorează unor consumuri specifice mai ridicate în cazul SC
FLEXIPLAST SA, cu 25 % la primul produs şi 50 % la cel de-al doilea produs analizat,
precum şi a preţului de aprovizionare a materiilor prime, mai ridicat cu 2,7 % în cazul
FLEXIPLAST SA Piteşti.
4.3. CHELTUIELI CU ENERGIA ELECTRICĂ ŞI AMORTIZAREA
Conform calculaţiilor la aceste elemente de cost nu există diferenţe semnificative între
cei 2 agenţi economici producători, diferenţa maximă fiind de 1400 lei/produs în defavoarea
FLEXIPLAST SA la amortizare.
4.4. CHELTUIELI SALARIALE
La acest element de cost SC FLEXIPLAST SA Piteşti are cheltuieli mult mai mari
decât ale celorlalţi producători, după cum urmează:
Pagina 79 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg.
NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
SPUMOFLEX SA Craiova 1341 1216 - -
SPUMOTIM SA Timişoara 3753 3479 6806 6392
FLEXIPLAST SA Piteşti 9646 7317 19077 20139
Diferenţe
FLEXIPLAST / SPUMOTIM
5893 3838 12271 13747
În perioada 01.01.2000 – 31.10.2001, salariile, medii realizate de cei 3 agenţi
economici au fost dup cum urmează:
SPUMOFLEX SA Craiova
de la 956.400 la 2.405.000
SPUMOTIM SA Timişoara
de la 2.055.000 la 3.951.000
FLEXIPLAST SA Piteşti
de la 1.178.000 la 3.758.000
Având în vedere nivelul aproximativ egal al salariilor medii plătite personalului, de
către SPUMOTIM SA şi FLEXIPLAST SA, rezultă că diferenţa între cheltuielile salariale
între 2,1 ori şi 2,8 ori, se datorează productivităţii muncii, mai ridicate la SPUMOTIM SA
Timişoara.
Calculul reflectă situaţia reală a activităţii, având la bază fondul de salarii consumat în
activitate şi numărul de personal afectat acestei activităţi.
4.5. CHELTUIELI INDIRECTE DE SECŢIE
Situaţia redată de calculaţiile de preţ la acest element, de către cei trei egenţi
economici producători de matlasuri auto, este următoarea:
Pagina 80 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg.
NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
SPUMOFLEX SA Craiova 8122 6481 - -
SPUMOTIM SA Timişoara 6643 5201 6136 6154
FLEXIPLAST SA Piteşti 13639 10347 17169 18125
Diferenţe
FLEXIPLAST / SPUMOTIM
6696 5146 11033 11971
Situaţia reflectă costuri indirecte de 2 şi chiar de 3 ori mai mari la FLEXIPLAST
decât la SPUMOTIM Timişoara.
Întrucât nu se poate analiza conţinutul acestor valori, se consideră că ele sunt reale,
urmând ca din analiza realizată pe întreaga activitate a SC SPUMOTIM SA să se verifice
repartizarea lor pe produse.
4.6. CHELTUIELI GENERALE ALE SOCIETĂŢII
Conform calculaţiilor de preţ analizate, situaţia se reprezintă astfel:
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg.
NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
SPUMOFLEX SA Craiova 7500 5800 - -
SPUMOTIM SA Timişoara 1390 1040 2781 2798
FLEXIPLAST SA Piteşti 16498 11963 23103 26994
Diferenţe
FLEXIPLAST / SPUMOTIM
15108 10923 20322 24196
Pagina 81 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Diferenţele la acest element de cost sunt semnificative, urmând ca acestea să fie
verificate în Situaţia de calcul a costului pe întreaga societate.
Pagina 82 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
4.7. COSTUL TOTAL DE PRODUCŢIE
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg.
NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
SPUMOFLEX SA Craiova 78997 58029 - -
SPUMOTIM SA Timişoara 64734 47621 166794 183587
FLEXIPLAST SA Piteşti 126487 91715 233127 272395
Diferenţe
FLEXIPLAST / SPUMOTIM
61.753 44.094 66.333 88.808
Influenţele care au determinat aceste diferenţe sunt redate la punctul 4.2. – 4.6., după
cum urmează:
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg.
NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
TOTAL DIFERENŢĂ 61.753 41.094 66.333 88.808
din care:
- materii prime
14.893 25.390 21.021 43.330
- materiale 6.780 -759 746 -5.565
- energie electrică -542 -221 -443 -289
- amortizare -392 -226 1.383 1.418
- salarii 5.893 3.838 12.271 13.747
- indirecte secţie 6.696 5.146 11.033 11.971
Generale societate 15.108 10.923 20.322 24.196
4.8. CHELTUIELI FINANCIARE
Pagina 83 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
Situaţia acestor cheltuieli, redată în calculaţiile de preţ este următoarea:
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg.
NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
SPUMOFLEX SA Craiova - - - -
SPUMOTIM SA Timişoara 4.685 3.261 6.313 5.446
FLEXIPLAST SA Piteşti 10.119 7.337 18.650 21.792
Diferenţe
FLEXIPLAST / SPUMOTIM
5.434 4.076 12.337 16.346
Situaţia reflectă un nivel al acestor cheltuieli de două ori mai mare la FLEXIPLAST
decât la SPUMOTIM, rezultate din diferenţele de curs valutar la plata importurilor şi
dobânzilor bancare pentru creditele controlate de societate.
O cauză a acestei diferenţe este şi cantitatea mai mică de produse fabricate şi vândute
de FLEXIPLAST SA Piteşti.
4.9. REBUTURI
Situaţia acestor cheltuieli este următoarea:
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg.
NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
SPUMOFLEX SA Craiova - - - -
SPUMOTIM SA Timişoara 860 557 1.172 1.135
FLEXIPLAST SA Piteşti 1.100 798 2.100 2.454
Diferenţe 240 241 928 1.319
Pagina 84 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
FLEXIPLAST / SPUMOTIM
Diferenţele din rebuturi nu sunt semnificative, totuşi reflectă pierderi mari la
FLEXIPLAST SA între 28 % şi 116 %.
4.10. Preţurile practicate de cei trei agenţi economici, conform perioadelor de analiză
a costurilor, şi profitul rezultat se prezintă astfel:
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg.
NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
SPUMOFLEX SA
- TOTAL COST
- PREŢ
- PROFIT – val.
- %
78.997
83.016
4.019
5 %
58.029
61.115
3.086
5,3 %
-
-
-
-
-
-
-
-
SPUMOTIM SA
- TOTAL COST
- PREŢ
- PROFIT – val.
- %
70.279
74.360
4.081
5,8 %
51.439
54.820
3.381
6,6 %
174.279
185.956
11.677
6,7 %
90.168
202.998
12.830
6,7 %
FLEXIPLAST SA
- TOTAL COST
- PREŢ
- PROFIT – val.
- %
137.706
144.030
6.324
4,6 %
99.850
104.435
4.585
5 %
253.877
265.534
11.657
5 %
296.641
310.641
13.620
5 %
Situaţia reflectă un profit planificat, la toţi agenţii economici, între 5 % şi 7 %
Pagina 85 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
4.11. ANALIZA COSTURILOR REALIZATE PE ÎNTREAGA ACTIVITATE
Analiza a fost efectuată doar în cazul SC SPUMOTIM SA Timişoara, aceasta fiind
suspectată de practicarea de preţuri sub costurile de fabricaţie a matlasurilor auto, în scopul
alăturării concurenţei de pe piaţă.
Rezultă că SC SPUMOTIM a încheiat activitatea de producţie, astfel:
Nr
.
crt
.
PERIOADA
INDICATORI
SEM. I
2000
AN
2000
SEM. I
2001
31.10
2001
0 1 2 3 4 5
1 PRODUCŢIE
REALIZATĂ (mii lei)
55390679 116577951 88095797 150818459
2 COST COMPLET 50479671 108645410 78920894 138497167
3 PROFIT – val. 4911008 7932541 9174903 12321757
% 9,8 % 7,4 % 11,7 % 8,9 %
4 PROD. MATL. AUTO. 4725052 11950430 11422288 23826675
5 COST COMPLET
MATLASURI
4654121 11784841 10490751 22622836
6 PROFIT – val. 70931 165588 931536 1203939
% 1,6 % 1,5 % 8,9 % 5,4 %
7 CHELTUIELI
INDIRECTE SECŢIE
(Chelt. Indirecte / salarii
*100)
- TOTAL SOCIETATE
- SECŢIA SPUME
43,21 %
82,27 %
37,80 %
66,55 %
47,75 %
94,38 %
47,91 %
118,07 %
8 CHELTUIELI
GENERALE
SOCIETATE
(Chelt. gen./cost*100)
- TOTAL SOCIETATE 16,02 % 15,95 % 15,30% 14,91 %
Pagina 86 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
- SECŢIA SPUME 15,94 % 15,99 % 15,33 % 14,71 %
În urma analizei datelor rezultate din decontul cheltuielilor pe cele 4 perioade, rezultă
că societatea îşi repartizează cheltuielile de fabricaţie integral pe activitatea desfăşurată.
Cheltuielile indirecte sunt repartizate asupra matlasurilor auto, conform cifrelor
rezultate din calculul valorilor relative redate în tabelul anterior, la nivelul mediu pe societate,
în cazul cheltuielilor generale pe piese media totalului în cazul cheltuielilor indirecte de
secţie.
Totuşi comportarea valorilor relative din DECONTUL GENERAL al producţiei
fabricate cu cele utilizate la întocmirea calculaţiilor de preţ, rezultă repartizări diferite ale
cheltuielilor indirecte faţă de cele efective.
Astfel, din calculaţia de preţ a produselor:
Şezut Scaun NOVA
Spătar Scaun NOVA
întocmite la data de 31.10.2001 se observă că sumele totale ale cheltuielilor indirecte
de secţie, cheltuielilor generale ale societăţii şi profitului sunt:
15.674 lei la SPĂTAR SCAUN NOVA
15.622 lei la ŞEZUT SCAUN NOVA
Conform coeficienţilor de repartizare, a cheltuielilor indirecte de secţie şi generale ale
societăţii la această dată, respectiv:
Cheltuieli indirecte secţie = 47,91 % din salarii
Cheltuieli generale societate = 14,91 % din COSTUL TOTAL
rezultă valori de repartizat pe produs astfel:
Nr
.
crt
PRODUS
CHELTUIELI
SPĂTAR
DACIA NOVA
ŞEZUT
DACIA NOVA
Pagina 87 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
.
1 Cheltuieli indirecte secţie 2266 2337
2 Cheltuieli societate 9082 12279
3 TOTAL 11.348 14.616
Se observă valorile din calculaţii sunt mai mari decât cele calculate cu coeficienţii
rezultaţi din decontul producţiei, astfel:
SPĂTAR DACIA NOVA = 15.348 - 11.348 = 4.326 LEI
ŞEZUT DACIA NOVA = 14.616 - 11.616 = 1.006 LEI
Profitul rezultat este diferit de cel din calculaţii, dar există, la nivelurile de 4326
lei/SPĂTAR DACIA NOVA şi 1006 lei/ŞEZUT DACIA NOVA.
Nu au fost constatate elemente care să confirme că societatea produce şi
comercializează matlasurile auto sub nivelul costurilor de fabricaţie.
4.12. ANALIZA, ÎN EVOLUŢIE, A PREŢURILOR
PERIOADE
PRODUSE/
PRODUCĂTORI
01.01.
2000
30.06.
2000
31.12.
2000
30.06.
2001
31.10.
2001
1 2 3 4 5 6
1. ŞEZUT DACIA NOVA
- SPUMOFLEX SA 83.016 83.016 84.676 105.780 110.058
- SPUMOTIM SA 74.360 74.360 77.342 96.500 96.500
- FLEXIPLAST SA 119.003 121.505 136.634 133.830 133.830
2. SPĂTAR DACIA NOVA
- SPUMOFLEX SA 61.115 61.115 62.337 74.046 88.775
- SPUMOTIM SA 54.820 54.820 58.404 74.800 74.800
- FLEXIPLAST SA 104.435 102.001 104.314 99.564 101.533
ŞEZUT BANCHETĂ STG. NOVA
- SPUMOTIM SA - - - 185.956 185.956
Pagina 88 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
- FLEXIPLAST SA 216.598 207.694 259.132 262.794 256.534
4. ŞEZUT BANCHETĂ DR. NOVA
- SPUMOTIM SA - - - 202.998 202.998
- FLEXIPLAST SA 235.336 240.517 297.578 307.382 310.261
Se observă că evoluţia preţurilor în perioada analizată indică o creştere, în valori
relative, mai mare la SPUMOFLEX SA Craiova şi mai mică în cazul FLEXIPLAST SA
Piteşti, astfel:
PRODUS
AGENT ECONOMIC
Şezut
scaun
NOVA
Spătar
scaun
NOVA
Şezut
banchetă
stg. NOVA
Şezut
banchetă
dpta. NOVA
0 1 2 3 4
SPUMOFLEX SA Craiova
SPUMOTIM SA Timişoara
FLEXIPLAST SA Piteşti
32,57 %
29,77 %
12,46 %
45,26 %
36,44 %
-2,85
-
-
22,59 %
-
-
31,84 %
Se poate trage concluzia că diferenţele dintre preţurile celor 3 producători îşi au
originea în preţul iniţial, descris şi analizat în detaliu la punctul 4.2. Cap 4. ANALIZA
COSTURILOR DE FABRICAŢIE ALE MATLASURILOR AUTO DACIA din investigaţie.
- CONCLUZII, PROPUNERI -
CONCLUZII
Din analiza efectuată a rezultat faptul că S.C. SPUMOTIM SA Timişoara realizează
matlasurile auto fără a înregistra pierderi la fabricaţia acestora.
Calculaţiile de preţ întocmite la 01.02.2000, pentru SCAUNE DACIA NOVA şi în
luna iulie 2001, pentru Şezut banchetă, se bazează pe elemente reale de costuri.
Evoluţia preţurilor practicate de către SC SPUMOTIM SA Timişoara în perioada
01.01.2000 – 31.10.2001, preţuri care au înregistrat creşteri între 30 % şi 36 % este apropiată
Pagina 89 din 90
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.
de cea a SC SPUMOFLEX SA Craiova, cu creşteri între 33 % şi 45 %, însă înregistrează o
dinamică mai mare decât cea a FLEXIPLAST SA Piteşti, cu creşteri maxime de 32 %.
Considerăm, că diferenţa de preţuri între SPUMOTIM SA Timişoara şi
FLEXIPLAST SA Piteşti are la bază desfăşurarea mai eficientă a activităţii de către
SPUMOTIM SA Timişoara şi nu o politică a acesteia de eliminare a concurenţei de pe piaţă,
nefiind constatate, acte sau fapte incriminate de Legea concurenţei nr. 21 / 1996, art.6.
PROPUNERI
Întrucât nu au fost constatate acte sau fapte interzise de Legea concurenţei nr. 21 /
1996 art. 6. considerăm că Sesizarea S.C. FLEXIPLAST SA Piteşti nr. 1608 / 27.08.2001 nu
are temei şi propunem închiderea investigaţiei.
Pagina 90 din 90