Post on 07-Jan-2016
description
Teoria şi metodologia evaluării Constantin Cucoş
1. Faceţi din evaluare o sărbătoare a reuşitei şi o apologie a progresului.
2. Apreciaţi, întăriţi şi marcaţi orice progres realizat de elevi.
3. Încercaţi să convertiţi nerealizările sau eşecurilor elevilor în instanţe de
revenire, motivare, perfectare.
4. Delimitaţi şi accentuaţi încă din etapa predării acele elemente de referinţă pe
care elevii trebuie să le etaleze în procesul de evaluare.
5. Nu deturnaţi evaluarea spre alte scopuri decât cele prescrise sau permise
de codurile deontologice.
6. Accentuaţi virtuţile stimulative şi minimizaţi servituţile sau atributele punitive
ale evaluării şcolare.
7. Personalizaţi cât mai mult instrumentele şi tehnicile de evaluare în acord cu
posibilităţile şi nevoile publicului şcolar.
14 Reguli pentru o evaluare reuşită
8. Fiţi circumspecţi atunci când preluaţi şi aplicaţi instrumente de evaluare
prefabricate sau construite de alţii şi le utilizaţi la clasa dumneavoastră.
9. Emiteţi judecăţi de valoare şi apreciaţi elevii chiar şi atunci (mai ales
atunci) când predaţi.
10. Nu puneţi etichete definitive în legătură cu progresele elevilor
dumneavoastră, pornind doar de la câteva exerciţii evaluative.
11. Acordaţi tuturor elevilor o şansă de realizare şi afirmare, indiferent de
posibilităţi şi circumstanţe.
12. Argumentaţi în faţa tuturor elevilor nivelul rezultatelor exprimate prin
aprecieri sau note; ei îşi interiorizează, cu acest prilej, exigenţe, criterii,
praguri ale reuşitei.
13. Nu blamaţi, înfieraţi, culpabilizaţi atunci când evaluaţi şi notaţi.
14. Nu alunecaţi în manierism, fiţi creativi şi apelaţi la strategii şi metode
noi, multiple, diverse.
1. Simptomul psihotic. Unii dintre profesori transformă evaluarea într-un
prilej de etalare a ştiinţei, a puterii, a personalităţii lor. Naturile psihotice
de abia aşteaptă să demonstreze cât de „tari” sunt. Notarea nu trebuie să
se transforme într-o instanţă „psihanalitică” de deturnare a unor pulsiuni,
de tratare a nervilor acumulaţi. Evaluăm nu pentru a ne „rezolva” pe noi
înşine, ci pentru a-i ajuta pe alţii.
2. Simptomul obiectivităţii exagerate. Alţi profesori sunt tentaţi să
„măsoare” cât mai exact conduitele elevilor, fiind atenţi mai ales la cum să
fie imparţiali decât la conţinuturile care se evaluează, de ce fac evaluarea,
ce efecte psihologice produc. Cunoştinţele, aptitudinile, atitudinile elevilor
sunt tratate asemenea unor „obiecte” care pot fi determinate exact. Sunt
conduite manifestate de elevi care nu „încap” în metodele strandardizate
de care se face atâta caz.
Simptome de evitat
3. Simptomul instrumentalismului. O serie de profesori ajung la un asemenea
grad de instrumentalizare a evaluării încât sunt copleşiţi de tehnici în defavoarea
altor disponibilităţi ale evaluării. Ei cred că totul ţine de instrument, de acurateţea şi
„puritatea” lui. Transferă unele responsabilităţi evaluative dinspre ei, ca subiecţi,
către nişte „inocente” unelte.
4. Simptomul deturnării. Sunt şi profesori care deturnează evaluarea
în mijloace de menţinere a ordinii sau de constrângere a elevilor pentru
a adopta anumite conduite (de frică, de supunere, de manipulare).
Funcţia evaluării nu mai este de a diagnostica, prevedea, institui o
realitate pozitivă, ci de a inspira teamă şi puternicie.
5. Simptomul conformităţii. Altă posibilă capcană este cea a mimetismului, a
pretenţiei conformităţii celor spuse de elevi cu ceea ce s-a „dictat” de către
profesor sau se găseşte în manual. Profesorul devine un „comparator” între două
seturi de cunoştinţe, gratificând doar ceea ce se potriveşte mai bine cu referinţa
indicată. Orice deviaţie este sancţionată, spiritul critic înăbuşit, părerea proprie şi
judecata sunt desfiinţate.