Post on 10-Jan-2016
description
Mc 16,15-20
Inaltarealui Isusla cer
În acel timp, Isus înviat s-a arătat
celor unsprezece ucenici şi le-a spus:“Mergeţi în lumea întreagă, predicaţi evanghelia la toată
făptura”.Harry Anderson – Mergeţi şi predicaţi –
Cine va crede şi va fi botezat se va mântui,
iar cine va refuza credinţa va fi
osândit.
Charles-François Poerson– Sf. Petru predicând la Ierusalim
–
Acestea sunt semnele care vor însoţi pe cei care cred: în numele
meu vor alunga demoni; vor vorbi
limbi noi; Adriaen van Stalbemt – Paul şi Barnaba la Lystra –
Chiar dacă vor bea otravă nu le va
dăuna; peste cei bolnavi îşi vor pune mâinile şi ei se vor
vindeca.
Karel Dujardin – Sf. Paul la Lystra –
Domnul Isus, după ce le-a vorbit, s-a înălţat la cer...
Giotto di Bondone– Înălţarea la cer a lui Isus –
...Şi şade de-a dreapta
lui Dumnezeu.
Brian Jekel– Înălţarea la cer a lui Isus –
Iar ei au plecat să predice
pretutindeni. Domnul Isus lucra în ei şi
întărea cuvântul prin semnele care urmau.Raphael Sanzio
– Sf. Paul predicând atenienilor –
Pe cel mai înalt punct din Ierusalim, Muntele Măslinilor, se află Capela Înălţării, care marcheză locul în care Isus s-a
înălţat la cer în faţa ucenicilor săi.
Capela a fost construită în anul 392, la iniţiativa împărătesei Elena, în cadrul unui complex mănăstiresc mai vast. În anul
614 a fost distrusă de către perşi şi reconstruită de cruciaţi la dimensiunile pe care le putem vedea astăzi.
În cele din urmă, acest sit a fost cucerit şi revendicat de către Saladin în anul 1198, de atunci şi până în zilele noastre
rămânând sub administraţia islamică.
În interiorul capelei se află o piatră încadrată pe care se vede imprimată o urmă de talpă - conform tradiţiei, aceasta
aparţine lui Cristos. În perioada bizantină, pelerinilor care se închinau în acest loc li se permitea să ia cu ei acasă şi o
bucată de piatră sau puţin nisip.
Clădirea a fost folosită pe post de moschee timp de mai bine de 300 de ani. Clădirea a ajuns în ruine până la sfârşitul
secolului al XV-lea. În anul 1620, alături de această capelă a fost ridicată o moschee şi un minaret, întregul loc rămânând
în posesia musulmanilor.
“Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă si mare, care copleseste mintea omenească, si vrednică de marea bunătate a aceluia ce a asezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi, neamul omenesc iarăsi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi,
războiul cel îndelungat a luat sfârsit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace”.
(Sf. Ioan Gură de Aur)
“Nu era destul că natura omenească, prin Cristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul că ea a ajuns în lăcaşul îngerilor? Nu era, oare, această cinste negrăită? Însă ea a trecut mai presus
de îngeri, s-a înălţat peste arhangheli, peste heruvimi şi serafimi, şi nu s-a oprit până ce a şezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteşte cât de jos stătea înainte natura omenească şi cât de sus s-a ridicat! Nu se putea să cadă mai jos decât căzuse omenirea, şi nici mai sus nu putea a se ridica decât a ridicat-o Cristos. Căci natura omenească prin Cristos s-a ridicat la cer”.
(Sf. Ioan Gură de Aur)
Răspândirea Vestii Bune la toate popoarele nu este un tel care poate fi atins prin puterea si măiestria omului. De aceea, Isus a promis că le va da
trimisilor săi putere de sus prin prezenta sa si prin Duhul Sfânt.
“Isus nu a părăsit cerul atunci când s-a coborât la
noi si nici nu s-a îndepărtat de noi atunci când s-a urcat
din nou la cer”.
Sf. Augustin
Power Point – Lucian Diac
Şcoala Biblică Nazaret
www.nazareth.ro