Post on 15-Dec-2015
INTRODUCERE
Recuperarea medicală este o ramură care are legătură continuă cu medicina profilactică
şi terapeutică, aparţine tuturor specialităţilor medicale în măsură în care patologia acestora
determina deficit funcţional. Programul de recuperare necesită un efort colectiv a unui grup de
specialişti, efort din partea pacientului şi a familiei.
Obiectivul recuperării medicale este creşterea nivelului funcţional sau menţinerea unui
nivel funcţional corespunzǎtor cât mai aproape de normal, în diverse afecţiuni, în special ale
sistemului locomotor.
Recuperarea funcţională este o activitate complexă care se desfăşoară în spitale, în
centre de recuperare, în sanatorii balneare şi în centrele spa, fiind tratate o gamă mare de
afecţiuni, pentru un număr mare de pacienţi. Rolul important în recuperarea funcţională revine
kinetoterapiei care intră în acţiune concomitent cu celelalte mijloace de recuperare:
electroterapia, hidrotermoterapia şi masoterapia. Kinetoterapia, printr-un program susţinut şi
dozat, adecvat afecţiunii ce este tratatata, are un rol curativ şi unul profilactic.
Tema acestei lucrări este lombosciatica, afecţiune care reprezintă o problemă importantă
de sănătate publică în condiţiile în care aproximativ 55% din populaţie prezintă la un moment
în cursul vieţii dureri lombare. Afecţiunea este foarte frecventă, observându-se mai ales între
25 şi 60 de ani, la bărbaţi.
Lucrarea de faţă este alcătuită din două părţi, una teoretică şi una practică cu două
cazuri pe care le-am urmărit şi tratat în perioada stagiului de practică la Policlinică de
Recuperare nr. 2 din Baia Mare.
CAPITOLUL I
ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE
Coloana vertebrală numită şi rahis, constituie axul de susţinere a întregului schelet al
corpului şi este situată pe linia mediană, în partea posterioară a trunchiului.
Are o lungime de 70 cm, la bărbat şi de 60 cm la femei. Este constituită din piese osoase
numite vertebre, între care se găsesc formaţiuni fibrocartilaginoase numite discuri
intervertebrale.
Vertebrele dau coloanei vertebrale rezistenţă prin care îndeplineşte funcţia de susţinere
a greutăţii corpului, iar discurile intervertebrale îi dau flexibilitatea care îi asigura mişcările.
Coloana vertebrală este formată prin suprapunereea celor 33-34 de vertebre, care se
grupează în două categorii: vertebre propriu-zise şi vertebre false. Urmărite de sus în jos,
vertebrele corespund: gâtului, toracelui, regiunii lombare şi pelvisului.
Vertebrele sunt denumite după segmentele respective:
- segmentul cervical - 7 vertebre (C1-C7)
- segmentul toracic - 12 vertebre (T1-T12)
- segmentul lombar - 5 vertebre (L1-L5)
- segmentul sacral - 5 vertebre sudate între ele (S1-S5)
- segmentul coccigian - 4-5 vertebre sudate între ele (C01-C05)
Vertebrele propriu-zise în număr de 24, prezintă particularităţile fundamentale ale
unei vertebre şi se articulează între ele cu ajutorul discurilor intrevertebrale. Aceste vertebre
sunt constituite din două părţi: anterior – corpul vertebrei, posterior – arcul vertebrei care este
format din două lamele vertebrale şi doi pediculi ai arcului vertebral. Corpul şi arcul
delimitează gaura vertebrală. Prin suprapunerea tuturor găurilor vertebrale se formează
canalul vertebral, care adăposteşte şi protejează măduva spinării şi învelişurile sale.
Corpul vertebrei:
- este porţiunea cea mai voluminoasă
- are formă unui cilindru plin
- prezintă două feţe şi o circumferinţă
a) Arcul vertebral format din mai multe elemente:
- două lame vertebrale - care se întind de la pediculi la procesul spinos
- procesul spinos - se prelungeşte înapoi, pornind de la locul de unire al celor două lame
2
- procesele transverse – sunt două proeminenţe ce pleacă de pe părţile laterale ale
arcului vertebral
- procesele articulare – sunt două superioare şi două inferioare
Pediculii arcului vertebral – sunt două punţi care unesc extremitatea fiecărui arc
vertebral cu corpul vertebrei
Gaura vertebrală este formată:
- înainte - de corpul vertebral
- înapoi - de arcul vertebral
- pe laturi – de pediculii vertebrali
Vertebrele false în număr de 9-10, nu au toate părţile caracteristice unei vertebre şi sunt
sudate între ele (vertebrele sacrale şi coccigiene).
Segmentul lombar prezintă modificări regionale din cauza raporturilor anatomice
diferite, a diferenţelor funcţionale şi are cele mai mari vertebre ale coloanei vertebrale.
Fig. 1. Vertebra lombară
Vertebră lombară (fig. 1) prezintă următoarele caractere:
a) corpul vertebral are dimensiuni mari, diametrul transversal depăşind pe cel antero-
posterior
b) procesul spinos este dreptunghiular, are o direcţie orizontală fiind orientat dinainte -
înapoi
c) procesele costale sunt resturi de coastă, sunt mari şi turtite dinainte înapoi
d) procesele transverse sunt mici proeminente situate pe faţa posterioară a proceselor
costale
e) procesele articulare au o direcţie verticală şi sunt dispuse în plan sagital
3
Caracterele acestor vertebre se explică prin funcţia specială a acestei regiuni în care
rezistenţa se îmbină cu mobilitatea.
Marele sciatic este cel mai voluminos nerv din organism. Provine din plexul sacral şi
părăseşte bazinul prin gaura ischiatică, enervează muşchii din grupul posterior al coapsei,
muşchii gambei şi ai piciorului.
Este un nerv mixt şi formează ramuri colaterale şi terminale.
- ramurile colaterale inervează capetele (lung şi scurt) ale muşchiului biceps femural,
muşchiul semitendinos, semimembranos şi aductorul mare
- ramurile terminale formează nervul peronier comun, care are o ramură profundă şi una
superficială şi nervul tibial
Curburile coloanei vertebrale: au rol important în păstrarea poziţiei normale a corpului
atât în poziţie statică, cât şi în mers:
- în plan sagital – curburi antero-posterioare
- în plan frontal – curburi laterale
1. Curburile antero-posterioare:
- curbura cervicală are convexitatea îndreptată anterior şi este puţin pronunţată, între
C1-T2: lordoză cervicală
- curbura toracală are convexitatea îndreptată posterior, între T3-T12: cifoză toracală-
curbură lombară are convexitatea îndreptată anterior, între L1-L5: lordoză lombară
- curbură sacrococcigiana are convexitatea îndreptată posterior
2. Curburile laterale sunt de două tipuri:
a) tipul obişnuit – se întâlnesc mai des şi prezintă trei curburi:
- curbura cervicală cu convexitate spre stânga
- curbura dorsală cu convexitate spre dreapta
- curbura lombară cu convexitate spre stânga
b) tipul obişnuit inversat: prezintă aceleaşi curburi numai că sunt îndreptate invers
4
CAPITOLUL II
ETIOPATOGENIA
Lombosciatica este un sindrom dureros al regiunii lombare şi teritoriului nervului sciatic
având la bază un conflict mecanic disco-radicular, care determină iritaţia nervului sciatic.
Cunoaşterea condiţiilor etiologice şi a mecanismelor patogenetice este importantă atât
din punct de vedere al tratamentului curativ cât şi al celui profilactic.
1. Vârsta:
- sciatică apare la adulţii între 25 – 50 de ani, cu deosebire după vârsta de 40 de ani, în
urma producerii unui decalaj între solicitările funcţionale ale sistemului osteo-musculo-
ligamentar al coloanei vertebrale şi structura acestor ţesuturi.
2. Sexul:
- sciatica apare mai frecvent la bărbaţi decât la femei, bărbaţii fiind mai expuşi
traumatismelor şi surmenajului funcţional al coloanei.La femei sciatica poate să apară ca
urmare a modificărilor coloanei lombare suprasolicitată în obezitatea endocrină , sarcină.
3. Condiţiile de muncă:
- sciatica apare frcvent la persoanele care prin profesia lor sunt supuse eforturilor,
traumatismelor
- surmenajul funcţional: sciaticele se întâlnesc mai mult pe partea stânga, pentru că în
cursul mişcărilor obismuite dreptacii fac o flexie spre dreapta a coloanei vertebrale, tractiunile
mari fiind suportate de muşchii vertebrali şi de segmental lombar din stânga.
Cele mai frecvente cauze ale lombosciaticii sunt:
1. Alterări degenerative ale discului intervertebral cu protruzia nucleului pulpos;
2. Anomalii congenitale lombosacrate, lombalizarea S1 sau sacralizarea L5;
3. Artroză articulaţiilor interapofizare;
4. Stenoza de canal spinal;
5. Fracturi de corpi vertebrali;
6. Boli inflamatoare ale coloanei vertebrale (spondilită anchilozantă);
7. Boli infecţioase ale coloanei (discite infecţioase);
8. Boli metabolice: osteoporoză, osteomalacia, boală Paget;
5
9. Tumori maligne: mielon multiplu, limfoame, metastaze vertebrale
În producerea sciaticii intervin următorii factori: unul mecanic, legat de tulburările
discului intervertebral, şi unul inflamator, legat de iritaţia nervului sciatic prin compresie
discală.
Aceşti factori dau naştere elementului esenţial al patogeniei sciaticii: conflictul disco-
radicular.
A. Factorul mecanic: în regiunea lombară spaţiul dintre discul intervertebral şi
articulaţiile interapofizare acoperite de ligamentele galbene este îngustat, fiind un defileu
îngust pentru rădăcinile sciaticului, astfel că suferinţa oricăruia din elementele care iau parte
la formarea defileului din regiunea lombo-sacrată să se traducă prin iritaţii radiculare, şi deci,
prin manifestările sciaticii.
Suferinţa radiculară apare în cursul artritelor interapofizare, hipertrofiei ligamentelor
galbene, dar mai ales în cadrul herniei discale.
Discul vertebral este o structură avasculara, neinervată a cărui nutriţie se face prin pasaj
regional favorizat de mişcări. Este format dintr-un inel fibros şi un nucleu central de
consistenţă gelatinoasă, nucleu pulpos.
Inelul fibros este format din lamele fibrocartilaginoase concentrice:
- mai gros anterior şi lateral şi mai subţire şi puţin rezistent posterior
- înainte şi lateral este acoperit de ligamentul anterior
- posterior este acoperit de ligamentul posterior mai subţire decât cel anterior
Nucleul pulpos este gelatinos cu conţinut mare de proteoglicani şi apă, la nivel lombar
fiind situate mai posterior.
Degenerescenţa discului intervertebral constă în fisurarea inelului fibros şi fibrozarea
nucleului pulpos, condiţie în care presiunea exercitată asupra discului nu se mai repartizează
uniform.
La eforturi fizice cu flexia importantă a coloanei (ridicatul greutăţilor şi eventual
torsiune), fisurile inelului fibros se lărgesc şi este posibilă angajarea nucleului pulpos în 2
etape:
- protruzia nucleului pulpos până la nivelul fibrelor periferice ale inelului fibros
- hernia discală sau prolapsul discal, nucleul pulpos prolaband în afara inelului fibros
Hernierea se produce de regulă lateral, când se produce pe linia mediană apare un
sindrom de coadă de cal, manifestat prin radiculagii şi tulburări sfincteriene.
Hernia de disc la nivel L4-L5 irită rădăcina L5, iar cea de la nivel L5-S1, rădăcina S1.
Cea mai frecventă hernie de disc se produce la nivelul L5-S1, fiind întâlnită în 65% din cazuri
(fig.2)
6
Fig. 2 Hernierea discului lombar
Factorii declanşatori ai lombosciaticii prin hernie de disc sunt reprezentaţi de efortul
fizic de ridicare a greutăţilor cu coloana flectată, mişcări bruşte de torsiune, traumatisme,
expunere la frig, strănut.
B. Factorul inflamator: compresia mecanică a rădăcinii nervoase produce iritaţia şi
inflamaţia acestei rădăcini.
- debutul sciaticii: manifestată prin iritaţia fibrelor radiculare superficiale care inervează
regiunea sacro-iliacă şi fesieră şi dureri în această regiune, iar iritaţia progresivă a fibrelor
profunde determină întinderea fenomenelor dureroase la coapsă, gambă, picior
- dacă conflictul disco-articular este mai puternic determină deficitul motor, manifestare
principală a sciaticii paralizante
7
La procesul de iritaţie radiculară pot să contribuie tulburări de irigaţie: ateroscleroză,
HTA cu spasme vasculare, tulburări vasomotoare
Astfel se explică apariţia durerilor prin tulburări vasomotoare secundare frigului,
sciaticile din sarcină prin congestie venoasă nocturnă, ameliorarea fenomenelor sciaticii la
bolnavii hipertensivi după medicaţia hipotensivă şi efectele terapeutice ale agenţilor fizici şi
novocainei.
Sciatica poate fi determinată de:
- conflictul disco-articular (80%) din cazuri
- iritaţii radiculare secundare determinate de: dilataţiilor venoase epidurale (sciaticii
varicoase), hemoragii intra sau periarticulare, intoxicaţii, uricemie.
8
CAPITOLUL III
TABLOUL CLINIC
• Durerea: debutează brusc, condiţionată de un efort intempestiv, localizarea durerilor
spontane şi provocate, constituie principalele manifestări care permit recunoaşterea
sindromului de nevralgie sciatică. Este agravată de efortul fizic şi mişcări în cursul zilei, tuse,
strănut, defecaţie şi este ameliorată la repaus.
• Tulburări de sensibilitate: manifestate ca parestezii, hipoestezie sau anestezie pe
traiectul rădăcinii afectate:
- când este lezată rădăcina L4 - durerea şi scăderea sensibilităţii se instalează la nivelul
zonei anteroexternă a coapsei, anterioară a genunchiului şi anterointerne a gambei până la
gleznă; sunt afectate extensia genunchiului, dorsoflexia piciorului (mersul pe călcâie e dificil)
şi reflexul rotulian este absent
- când este lezată rădăcina L5 - durerea este la nivelul fesei, feţei postero-exterioară a
coapsei, feţei anteroexterioara a gambei, regiunea dorsală a piciorului şi haluce; sunt afectate
extensia şi abducţia coapsei, flexia genunchiului, flexia dorsală (degete şi picior; haluce în
special) - mersul pe călcâie este imposibil (semnul talonului) – SPE
- când este lezată rădăcina S1 – durerea iradiază la nivelul fesei, pe partea posterioară a
coapsei, a gambei, tendonul lui Ahile, pe marginea laterală a piciorului până la degetul 5; nu
se pot executa flexia genunchiului şi flexia plantară a piciorului - mers pe vârfuri imposibil -
SPI
• Modificări ale reflexelor (rotulian sau ahilian) care pot fi diminuate sau abolite
• Hipotrofie şi hipotonie musculară în teritoriul afectat.
Manevrele de elongaţie ale sciaticului (Lasegue, Bragard) sunt dureroase la diverse
grade faţă de planul patului.
• Manevra Lasegue: pacientului poziţionat în decubit dorsal, cu genunchii întinşi i se
ridică călcâiul astfel încât să se producă flexia membrului inferior pe bazin şi în funcţie de
intensitatea fenomenelor inflamatoare radiculare, durerea apare în unghiuri diferite: imediat
după ridicarea călcâiului în forme hiperalgice sau la un unghi de 45* la formele moderate.
• Manevra Bragard: pacientul în decubit dorsal ridică membrul inferior extins până la
apariţia durerii, iar flexia dorsală a piciorului în acest moment provoacă durere.
Durerea se constată şi prin:
- flexia capului pe trunchi – semnul Leri
9
- aducţia forţată a coapsei – semnul Bonnet
- presiunea pe punctele Valleix – corespunzătoare zonelor unde fascicule ale nervului
sciatic încrucişează planuri dure (punctul fesier, trohanterian, popliteu, maleolar peronier)
Din decubit ventral se evidenţiază “semnul soneriei” (percuţia maselor paravertebrale
la 2-3 cm de apofizele spinoase permit precizarea sediului conflictului disco-radicular).
Lombosciatica prezintă mai multe forme:
• Lombosciatica prin hernie de disc – are caracterele sciaticii.
• Lombosciatica din stenoza de canal spinal este caracterizată prin sciatalgie
bilaterală poliradiculară, pseudoclaudicaţie cu durere în coapsă, gambă, care apare la mers şi
se ameliorază în repaus.
• Lombosciatica simptomatică – produsă de - tumori maligne, metastaze vertebrale,
infecţii la nivelul coloanei, inflamaţia structurilor paravertebrale.
10
CAPITOLUL IV
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Examenul radiografic este deosebit de util; evidenţiază scolioza concavă de partea
suferindă şi îngustarea asimetrică a spaţiului intervertebral, modificările artrozice ale
articulaţiilor interapofizare, prezenţa osteofitelor, anomalii congenitale ce duc la
lombosciatică (sacralizarea L5; lombalizarea S1; spină bifidă).
Discografia oferă informaţii în ceea ce priveşte hernia de disc (în special dimensiunile
herniei).
Tomografia şi RMN oferă informaţii utile şi superioare examenului radiografic.
Mielografia este necesară numai în cazul indicaţiei pentru tratament chirurgical.
Testele de inflamaţie sunt normale în sciatică prin hernie de disc ca şi fosfatază
alcalină. Aceasta din urmă creşte în boală Paget, metastaze osoase, în mielom.
Analizele de laborator efectuate în mod obişnuit sunt: hemoleucogramă, VSH,
electroforeză (ele sunt normale, în cazul unui bolnav cu sciatică determinată de un proces
degenerativ al coloanei lombare). Metabolismului fosfocalcic şi dozarea fosfatazei sunt utile
ori de câte ori constatăm o rarefiere a ţesutului osos; dozarea acidului uric, testele de depistare
a factorului reumatoid, electromiografia pot fi de asemenea utile.
11
CAPITOLUL V
DIAGNOSTICUL POZITIV ŞI DIFERENTIAL
5.1. DIAGNOSTICUL POZITIV
Durerea depinde de mecanismul de producere:
• durerea somatică afectează principalele structuri musculare şi scheletice, are un debut
insinuos, este difuză şi de lungă durată;
• durerea radiculonervoasă are un debut brusc, este ascuţită, însoţită de parestezii,
tulburări motorii şi de sensibilitate şi poate fi intensificată de efort, tuse, strănut, defecaţie.
Examenul fizic al subiectului presupune :
Examenul static al coloanei vertebrale cu depistarea deviaţiilor laterale (scolioze)
Examenul mersului normal, pe vârfuri, pe călcâie
Examenul neurologic cu depistarea tulburărilor motorii ale reflexelor
osteotendinoase, rotulian şi achilian
Examenul dinamic al coloanei vertebrale verifică amplitudinile de mişcare ale coloanei
lombare prin testele Schober şi Ott.
Examenul clinic evidenţiază:
- înclinare a trunchiului de partea opusă celei dureroase;
- ştergere a lordozei lombare;
- atitudine antalgică, scolioză concavă de partea suferindă;
- contractură musculaturii paravertebrale lombosacrate unilateral.
5.2 DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL
Suferinţele algice ale coloanei vertebrale trebuie diferenţiate de durerile referate,
apărute ca urmare a suferinţei altor organe precum pancreas, rinichi, tub digestiv, care de
regulă au caracter colicativ.
- durerea de cauză mecanică este agravată de efort, activitate, statul prelungit pe scaun
şi este amelioarată de repaus la pat (decubit dorsal cu genunchii flexaţi)
- durerea din bolile inflamatoare este agravată de repausul prelungit şi apare de
obicei în timpul nopţii, efortul fizic ameliorând-o
12
- durerea din tumori este progresivă, agravată de poziţia culcat, nu se ameliorează în
repaus şi este rezistenţă la analgezice
Confirmarea diagnosticului se va face coroborând examenul clinic cu investigaţiile
paraclinice specifice fiecărei suferinţe care se poate prezenta cu sciatică.
13
CAPITOLUL VI
TRATAMENTUL LOMBOSCIATICII
6.1. TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
Acesta are la bază respectarea unor reguli atât în activitatea profesională cât şi în cea
extraprofesională. Acestea se referă la:
- evitarea unor posturi, mişcări, obiceiuri care pot deveni dăunătoare pentru structurile
articulare şi periarticulare prin respectarea regulilor din “ Şcoala spatelui”
- învăţarea şi executarea cu regularitate a unui program de gimnastică medicală pentru a
menţine o funcţionalitate articulară şi musculară normală şi o bună capacitate de efort
- respectarea unui regim alimentar, mai ales pentru evitarea creşterii ponderale sau
combarea ei la supraponderali printr-o alimentaţie hipocalorică
Şcoala spatelui:
- greutatea corporală normală
- se va evita manipularea şi ridicare greutăţilor mari (max. 5 kg)
- ridicare unei greutăţi se va face prin flectarea genunchilor, trunchiul rămânând cât mai
drept
- greutatea va fi purtată cu braţele întinse şi sprijinite de abdomen şi coapse
- căratul greutăţilor se face cu ambele mâini pentru a evita scolioza
- se va educa aplecarea trunchiului din articulaţiile soldului, menţinând coloana lombară
dreaptă (înzăvorârea)
- evitarea mişcărilor de răsucire a trunchiului
- purtarea unui brâu de pânză densă care strânge bine abdomenul şi lomba
- în poziţia şezând se păstrează permanent spatele în contact cu spătarul şi din când în
când se va sta picior peste picior
- şoferii să apropie scaunul cât mai aproape de volan, spatele drept
- evitarea expunerii la frig, curenţi de aer rece
- tocurile să nu depăşească 4 cm la persoanele supraponderale
- utilizarea de saltele tari sau scândură sub saltea
- ridicarea din pat se face din stând pe partea sănătoasă cu genunchii flectaţi
14
- evitarea efortului fizic la neantrenaţi sau cardiaci, se recomandă o încălzire prealabilă
- inegalităţile membrelor inferioare (mai mari de 1.3 cm) se corectează cu taloneţi sau
încălţăminte ortopedică
6.2. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS
În stadiul iniţial se face tratament cu antiinflamatoarele nesteroidiene ca aspirina,
indometacin, ibuprofen.
În stadii avansate se administrează antiinflamatoare steroidiene, glucocorticoizi
administraţi oral (prednisone 30-40 mg/zi) sau local (paravertebral sau epidural)
şi decontracturante clorzoxazon, midocalm, miolastan.
6.3. TRATAMENTUL CHIRURGICAL
Se practică în cazul persistenţei simptomatologiei neurologice sau a recidivelor
frecvente şi îndelungate. Sciatica hiperalgica rebelă la tratament medical efectuat intensiv
timp de 2 săptămâni, sciatica prelungită peste 3 luni, sciatica paralizantă şi cea cu tulburări
sfincteriene reprezintă indicaţie de intervenţie chirurgicală. Se practică discectomie sau
chimionucleoliza şi decompresie prin laminectomie.
6.4. TRATAMENTUL RECUPERATOR
6.4.1 Hidroterapia: utilizează apa la diferite temperaturi şi stări de agregare în scop
profilactic, curativ şi recuperator.
a) Împachetări cu învelişuri înmuiate în apă caldă (60*-80*), simple sau cu aditive
revulsive (floare de fân).
b) Băile – utile în fazele cronice, se fac când bolnavul poate părăsi patul, utilizându-se
băile simple prelungite, la temp de 37*, băile progresive în care temperatura este ridicată de la
36* la 39* în 20 de minute, cele mai utile fiind băile saline (acţiune neurovegetativă prin
absorbţia particulelor de sare prin piele), băile sulfuroase, carbogazoase. Durata băilor este de
15-30 minute şi o cură completă cuprinde 18-20 băi.
Imersia în apă produce o stare de confort psihic prin facilitatrea mobilităţii diferitelor
segmente în apă. Descărcarea coloanei în apă şi căldură permit o decontracturare a muşchilor
paravertebrali cu efect de facilitare pentru programele de exerciţii în apă.
c) Baia kinetoterapeutică: se efectuează într-o cadă mare care se umple ¾ cu apă la
temperatura de 36-37*C, mai rar 38*C. Pacientul este aşezat în baie şi lăsat 5 minute liniştit,
15
după care kinetoterapeutul execută sub apă mişcări din articulaţiile pacientului timp de 5
minute. Pacientul este lăsat în repaus 5 minute, după care este invitat să execute singur
mişcările imprimate de kinetoterapeut. Mobilizarea în apă este mai puţin dureroasă din cauza
relaxării şi pierderii greutăţii corpului sub influenţa apei calde. Durata băilor este de 20-30
minute.
d) Aplicarea indirectă de căldură prin - duşuri de vapori la 1-2 atm. cu durata de 15-20
min.- efect decontracturant şi utilizarea aerului cald prin interpunerea unui înveliş umed între
piele şi curentul de aer.
6.4.2. Termoterapie: foloseşte ca factor terapeutic vectorul temperatură care este
transferată corpului prin intermediul unor suporturi termice: apă, aer, parafină, nămol, nisip,
geluri siliconate. Căldura are rol spasmolitic şi decontracturant.
a) Împachetarea cu parafină: constă în aplicarea parafinei topite pe o regiune limitată
de corp conform următoarei tehnici:
Se ia o cantitate de 150-200g parafină şi se topeşte într-un vas la temperatura de 65-70*,
în aşa fel că să rămână câteva bucăţi netopite, în scopul evitării supraîncălzirii. Cu o pensulă
lată (8 cm) se pensulează regiunea interesată, grosimea stratului fiind de 0.5-1cm. Peste acest
strat se pune o flanelă şi se acoperă regiunea cu o pătură. Durata împachetării este de 20-60
de minute, după care parafina se îndepărtează uşor datorită transpiraţiei şi zona tratată apare
hiperemiata. Transferal caloric este urmat de vasodilataţie, ameliorarea metabolismului local,
efecte analgetice şi miorelaxante.
Procedura se încheie cu o spălare la 20-22* pentru a se închide porii tegumentului care
s-au dilatat în urma căldurii produse de parafină.
b) Împachetarea cu nămol: constă în aplicarea de nămol încălzit la temperatura de
38-44* , pe o regiune limitată sau pe întreg corpul astfel:
Se aşează o pătură pe pat, peste ea se aşează pânză impermeabilă şi apoi cearceaful.
Nămolul pregătit la temperature prescrisă ( prin încălzire electrică, cu aburi sau amestec cu
apă fierbinte) se pune pe cearceaf într-un strat de 2-3 cm. Pacientul este invitat să se aşeze cu
regiunea pe care dorim să o împachetăm peste acest strat şi aplicăm nămol pe faţa anterioară
şi pe părţile laterale ale regiunii. Se înveleşte cu cearceaful, cu materialul impermeabil şi cu
pătura iar pe cap se aplică o compresă rece pentru evitarea congestiei cerebrale. Durata
împachetării este de 20-40 min. La terminarea procedurii, pacietului i se aplică un duş cald.
Acţiunea nămolului se datorează mai multor factori: excitării nervilor cutanaţi de către
factorul termic, reacţiilor reflectorii, formării în piele de substanţe de tip H (histamină),
creşterii permeabilităţii cutanate şi acţiunii specifice a substanţelor resorbite de organism.
6.4.3. Vertebroterapia
16
Ocupă un loc principal în perioada subacută în care se pot efectua manipulări vertebrale
sau extensia coloanei vertebrale.
a) Manipulările vertebrale:
• propulsia (fig. 3) - presupune presiunea progresivă sau bruscă pe regiunea apofizelor
spinoase dureroase şi proeminente (folosită mai puţin în regiunea lombară).
Fig. 3 Propulsia
• tracţiunea – constă în flectarea gambei pe coapsă şi a coapsei pe bazin, apasându-se pe
membrul flectat, după care pacientul întinde brusc piciorul înainte şi în sus, iar
kinetoterapeutul efectuează o tracţiune asupra piciorului
• rotaţia – în care pacientul este aşezat în decubit lateral la marginea patului, cu coapsa
superioară flectată, kinetoterapeutul efectuează simultan cu o mâna tragerea şoldului înainte,
în timp ce cu cealaltă împinge umărul superior înapoi, manevra poate fi repetată în sens invers
b) Extensiile
Extensia continuă: poate să reducă contractura musculară lombară.
• tracţiunea se aplică în mod progresiv, cu greutăţi de la 10 la 40 kg, cu o durată de 30
min.-10 ore, în funcţie de forma clinică a bolii
Extensia discontinuă: poate realiza tracţiuni reglabile, cu intensitate şi durată
progresivă.
17
• iniţial tractiuni cu greutate de 10 kg timp de 5-10 min, ajungând la 20-30 kg, timp de
20-30 min
Se fac 10-15 şedinţe, din care primele 5 zilnic, iar următoarele la un interval de 2-3 zile.
6.4.4 Electroterapia
Prin diversitatea posibilităţilor de utilizare a curentului electric tratamentul prin
electroterapie ocupă un loc important în tratamentul recuperator. Pentru obţinerea analgeziei
necesară se folosesc:
Curentul galvanic: este curentul care se deplasează în acelaşi sens cu intensitatea
constantă. Galvanizarea are efect de sedare a durerilor sciatice. Se aplică galvanizări
longitudinale descendente ale membrului inferior, cu electrodul pozitiv lombar şi negativ
plantar sau galvanizări ascendente pe membrul inferior contralateral cu intensitate de 10-15
mĂ, timp de 10-15 minute. Electrodul pozitiv are o acţiune sedativă locală.
Baia galvanică Stanger: este destinată tratamentului cu curent galvanic a întregului
corp. Durata băii 20-30 minute.
Băile galvanice parţiale: utilizează patru cuve care se umplu cu apă şi prin care
circulă curentul galvanic cu o intensitate de până la 20 mA. Modalitatea de aplicare a băilor
galvanice este în funcţie de polaritatea aplicată: ascendant, descendent sau transversal. Durata
băilor este de 10-30 minute.
Ionogalvanizarea: este o procedură netraumatizantă prin care se introduc în organism,
cu ajutorul curentului galvanic, diferite substanţe ionizate care realizează reacţii rapide,
evitându-se efectele secundare la nivelul altor organe şi sisteme. Substanţele sunt dispersate
uniform pe tegument, se absorb treptat, efectul vasodilatator fiind prezent la catod şi anod.
Curentul diadinamic: se obţine prin redresarea curentului alternativ de la reţea. Are
frecvenţa între 0 – 1000 Hz şi următoarele forme: monofazat fix, difazat modulat în scurtă
perioadă, modulat în lungă perioadă şi ritmic sincopat. Efecte: excitomotor, vasomotor,
analgezic, antialgic, miorelaxant. Durata procedurii este de 2 minute cu 1-3 aplicaţii pe zi, în
10 – 14 şedinţe.
Curentul Trabert: este un curent de joasă frecvenţă cu impulsuri dreptunghiulare cu
parametrii următori: durata impulsului 2 milisecunde, durata pauzei 5 milisecunde şi
frecvenţa de 140 Hz. Se aplică cu polul negativ pe punctual dureros şi are efect antialgic.
Durata tratamentului este de 15-20 minute, cu aplicaţii zilnice, în 6 – 8 şedinţe cu creşterea
treptată a intensităţii.
Curentul interferenţial: este curent de medie frecvenţă cu efect decontracturant.
Efectele terapeutice sunt localizate la nivelul de încrucişare a celor două surse de medie
frecvenţă cu aplitudini constante şi frecvenţa diferită de 100 Hz.
18
Undele scurte: sunt curenţii de înaltă frecvenţă care au un important efect analgetic şi
miorelaxant. În fazele cronice se administrează timp de 5-20 min. dozele III-IV cu o frecvenţă
de 3 şedinţe pe săptămână.
• Ultrasunetul: este un curent de înaltă frecvenţă care se utilizează pentru efectele sale
analgezice, vasodilatatotrii şi miorelaxante. Este considerată o terapie mecano-termică în care
accentual se pune pe efectele termice rezultate în urma sonoterapiei sau pe micromasajul
zonelor de ţesut tratate. Cu ajutorul lor pot fi introduse în organism, în scop terapeutic,
anumite substanţe (antiinflamatoare, analgezice). Se utilizează în doze reduse 0,4 – 0,8
W/cm2, durata procedurii este de 3 – 10 minute.
Pentru a mări efectul de profunzime al procedurilor de electroterapie, recomandat ca
acestea să fie precedate de masaj, împachetări cu parafină, baie de lumină.
6.4.5. Masajul
Prin masajul musculaturii scheletice se influenţează organismul în mod substanţial. În
aceşti muşchi se produc diferite fenomene fizice şi chimice, metabolice sau energetice, care
pot fi mai mult sau mai puţin stimulate sau încetinite.
Efectele masajului depind de tehnicile folosite, astfel:
• acţiune hiperemiantă locală şi de creşterea temperaturii locale
• previne şi combate depunerea de ţesut adipos în exces
• creşte excitabilitatea neuro-musculară
• ameliorează mobilitatea articulară
• înlătură lichidele interstiţiale de stază
• acţiune sedative asupra durerilor musculare, articulare
Efectele imediate sunt manifestate printr-o hiperemie locală datorită efectului antialgic,
sedativ şi efectele tardive, terapeutice care apar pe intervalul de câteva minute – 1 oră, în
special datorită efectului antialgic şi decontracturant.
Manevrele principale sunt:
a) efleurajul – efect sedativ, pregăteşte corpul pentru tratament
b) fricţiunile – au efecte trofice şi circulatorii, relaxare musculară şi de stimulare a
sistemului neuro-vegetativ
c) frământatul – eliberează muşchii de tensiune şi toxine, acţionând asupra circulaţiei
sangvine şi limfatice
d) tapotamentul – efect tonifiant, acţionează la nivelul ţesutului superficial sau profund
e) vibraţiile – efect profound relaxant, sedativ
19
Fig. 4 Masajul spatelui
În tratamentul lombosciaticii se efectuează un masaj sedativ (fig. 4) pe regiunea
cervicală, dorso – lombară, sacrală şi la nivelul membrelor inferioare.
6.4.6. Kinetoterapia în lombosciatică
Lombosciatica are patru perioade caracteristice:
1. Perioada acută: dureri intense, nu se calmează în decubit simplu, contractură
musculară paravertebrală
2. Perioada subacută: bolnavul se poate mişca, dureri la mobilizarea coloanei, persistă
contractura
3. Perioada cronică: bolnavul poate mobiliza coloana, dureri de intensitate saczută la
mers şi ortostatism prelungit
4. Perioada de remisiune completă
• Kinetoterapia în perioada acută cuprinde:
a) reechilibrarea SNV – bolnavilor cu hipersimpaticotonie manifestată prin creşterea
frecvenţei cardiace şi a TA astfel:
- postura de decubit ventral, cu o pernă sub abdomen, care cifozeaza lomba
b) relaxarea generală prin metoda Jacobson
c) scăderea iritaţiei radiculare:
- postura de decubit lateral, în cocoş de puşcă, presând cu o mâna o pernă în epigastru
- decubit dorsal cu şoldurile şi genunchii flectaţi
d) relaxarea musculaturii lombare contractate:
- mângâierea blândă a musculaturii paravertebrale, căldură neutră în zona lombară
- repausul la pat în decubit dorsal cu pernă sub genunchi este necesar pentru a reduce
lordoza lombară şi a atenua conflictul discoligamentar, pacientul poate să se mişte atât cât îi
permite durerea.
20
• Kinetoterapia în perioada subacută:
- urmăreşte asuplizarea trunchiului inferior prin basculari de bazin, întinderea
musculaturii paravertebrale şi psoasiliacului, precum şi exerciţii de remobilizare a coloanei
lombare
- include exerciţii de mobilizare cuprinse în faza I a programului Williams:
Exerciţiul 1- şezând pe scaun cu genunchii depărtaţi, se apleacă cu mâinile astfel încât
să atingă solul de sub scaun, se menţine 4-5 sec, se revine şi se repetă
Exerciţiul 2 – decubit dorsal: se flectează şi se întind genunchii
Exerciţiul 3 – decubit dorsal – se trage cu mâinile genunchiul drept la piept, apoi
celălalt, apoi ambii
Exerciţiul 4 – decubit dorsal, braţele ridicate pe lângă cap, genunchii flectaţi, tălpile pe
pat, se împinge lomba spre pat, contracta abdomenul, se basculează în sus sacrul, se revine şi
apoi se repetă
Exerciţiul 5 – decubit dorsal: cu mâinile sub cap: se trage genunchiul drept la piept cât
mai mult, apoi celălat, apoi ambii concomitent
Exerciţiile se repetă de 3-5 ori şi întregul program se repetă de 2-3 ori pe zi.
După 2 săptămâni se trece la faza a II a programului Williams:
Exerciţiul 6- decubit dorsal: se ridică alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cu
genunchiul perfect întins
Exerciţiul 7 – decubit dorsal: cu genunchii flectaţi, tălpile pe pat se apleacă ambii
genunchi spre dreapta, apoi spre stânga până ating patul
Exerciţiul 8 – decubit dorsal: călcâiul drept se aşează pe genunchiul stâng şi se face o
abducţie a şoldului drept până când genunchiul drept atinge patul
Exerciţiul 9 – poziţia de cavaler servant, corpul aplecat pe coapsă ridicată la 90*, sprijin
pe sol cu mâinile, se intide genunchiul de sprijin , executând şi o balansare care trebuie să
întindă psoasiliacul
Exerciţiul 10 – în ortostatism, genuflexiuni cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului,
spatele drept, călcâiele pe sol
În această perioada se fac şi exerciţiile din atârnat:
a) cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului prind bara cu palmele înainte: ridicarea
genunchilor la piept, balansări stânga - drepta a membrelor inferioare (ca un pendul), rotarea
stânga - dreapta a genunchilor flectati
b) cu faţa la spalier, mâinile prind bara cu palmele spre zid:
- balansări de membre inferioare, cu picioarele pe o bară se execută cifozari lombare.
21
• Kinetoterapia în perioada cronică:
Se urmăreşte tonifierea musculaturii trunchiului: a musculaturii abdominale şi
extensoare lombare prin asuplizarea extensorilor lombari, a flexorilor şoldului şi bascularea
pelvisului.
- tonifierea musculaturii abdominale: decubit dorsal, genunchii flectati, tălpile pe pat, se
ridică trunchiul până când mâinile ajung deasupra genunchilor
- tonifierea musculaturii extensoare lombare: decubit dorsal; se execută podul,
kinetoterapeutul se opune acestei mişcări apăsând pe crestele iliace
- bascularea pelvisului prin exerciţiile din faza a III a programului Williams:
Exerciţiul 1- decubit dorsal, genunchii flectaţi, tălpile pe pat, se împinge lomba spre pat,
se basculează în sus sacrul, se contractă abdomenul.
Exerciţiul 2 – din ortostatism cu călcâiele la 25-30 cm de perete, se aplică sacrul şi
lomba pe perete, se apropie treptat călcâiele de perete, menţinând contactul lombei cu acesta
Exerciţiul 3 – decubit dorsal – se execută bicicleta
• Kinetoterapia în perioada de remisiune completă
a) Conştientizarea poziţiei corecte a coloanei lombare şi bazinului prin menţinerea
coloanei vertebrale drepte, delordozate, indiferent de poziţia corpului:
- în decubit dorsal stăm cu genunchii flectaţi şi umerii mai ridicaţi
- în decubit lateral vom sta cu genunchii flectati
- în ortostatism, fără pantofi cu toc înalt, corpul drept cu retragerea abdomenului şi
împingerea înapoi a regiunii lombare
- în şezut, se aşează palmele sub şezut şi se delordozeaza lomba în poziţie “patrupedă”
se execută lordozări şi delordozări
a) Înzăvorirea:
Are ca obiectiv menţinerea în poziţie neutral a coloanei în timpul eforturilor, blocarea
segmentului lombar şi utilizarea membrelor fără participarea trunchiului.
Cuprinde patru stadii:
- stadiul I – imobilizarea întregului corp în poziţia de decubit, şezând şi în ortostatism,
executând respiraţii lente
- stadiul II – se menţine trunchiul blocat şi se mobilizează membrele
- stadiul III – se execută mişcări ale trunchiului “înzăvorât” fără să se mobilizeze
segmentele coloanei
- stadiul IV – aplicarea acestor posturi în viaţă de fiecare zi
22
6.4.7. Terapie ocupaţională
Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia şi are un rol important
în restabilirea echilibrului psihic şi în dezvoltarea forţei musculare.
Programul include activităţi cotidiene: urcatul şi coborâtul scărilor, utilizarea maşinii de
cusut, precum şi activităţi sportive.
6.4.8. Cura balneară
În această perioadă, bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni
profilate pe tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor. Este benefică asocierea factorilor
naturali (apa, nămolul, clima) care împreună cu programele de kinetoterapie vor asigura
prevenirea recidivelor.
Sunt recomandate: vertebroterapia, mai ales elongaţiile sub apă, băile sărate sau
sulfuroase calde, împachetările fierbinţi cu nămol pe lomba şi pe membrul inferior (la 40*-
42* C, timp de 20 min) în staţiunile: Felix (fig.5), 1 Mai, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol.
Cura profilactică balneară activă pentru suferinţele aparatului locomotor durează în
general 14 zile.
fig. 5 Ape termale Baile Felix
23
CAPITOLUL VII
PREZENTAREA CAZURILOR
În perioada decembrie 2014 – martie 2015, am urmărit evoluţia următoarelor cazuri cu
afecţiune de lombosciatică.
CAZUL I
Date personale:
Numele: F
Prenumele: M
Sex: M
Vârstă: 48 ani
Profesia: constructor
Diagnostic: Lombosciatică hiperalgică prin discopatie lombară L4-L5
Antecedente personale patologice: lumbago
Istoricul bolii: boala debutează brusc în urmă cu 8 zile, prin dureri intense la nivelul
coloanei lombare cu iradiere în membrul inferior stâng şi impotenţa funcţională marcantă la
nivelul coloanei lombare şi a membrului inferior stâng.
Examenul clinic general: indică relaţii normale la nivelul segmentelor: înălţime 1,82;
greutate 80 kg; tegumente şi mucoase normal colorate, echilibrat cardiorespirator.
Examenul clinic local:
• durere la presiunea musculaturii paravertebrale
• durere la percuţia şi comprimarea apofizelor spinoase ale vertebrelor L4-L5
• este dureroasă comprimarea puntelor Valleix pe nervul ischiatic
• anteflexia coloanei lombare limitată
• scolioză sinistroconvexa, contractură unilaterală a muşchilor lombari
• semnul Lasseque pozitiv 20 grade stânga
Investigaţii paraclinice
Examenul de laborator:
• VSH – 14 div/h
• fibrogen – 208 mg/dl
• uree – 26 ml
24
• examen de urină – relaţii normale
Tratament
Tratament igienico-dietetic:
• repaus la pat în poziţie antialgică: decubit dorsal cu o pernă sub genunchi, decubit
lateral în ,, cocoş de puşcă’’
• se interzic pentru o durată de 2 săptămâni orice muncă fizică, mersul sau staţionarea
lungă în picioare
• evitarea frigului
Tratament medicamentos:
• antiinflamatoare nesteroidiene: piramidon, antinevralgic
• miorelaxant – mydocalm
• vitamine B12 în doză de 1000y
Tratament balneofiziokinetoterapeutic:
Electroterapia
• Ionogalvanizare: cu novocaină 1%, timp de 10 minute, pe durata a 10 şedinţe. Efectul
tratamentului este de creştere a excitabilităţii neuromusculare.
Aşez pacientul pe pat în decubit ventral, cu zona lombară descoperită şi picioarele
goale. Împăturesc electrozii într-un strat hidrofil, pe cel pozitiv cu substanţă de novocaină îl
aşez lombar, iar cel negativ pe dosul piciorului stâng, după care acopăr pacientul cu un
cearceaf.
În momentul funcţionarii aparatului îi comunic pacientului că urmează să simtă o
senzaţie de furnicătură care trebuie suportată fără a-i produce durere.
• Laserterapie: la nivelul coloanei lombare (L4-L5) şi gamba stânga faţă anterolaterala,
3J/cm2-10Hz, durata 3 minute.
• Solux: faţa anterolaterală a gambei şi dosul piciorului stâng, durata 10 minute.
Masajul
Se efectuează un masaj sedativ pe regiunea cervicală, dorso – lombară, sacrală şi la
nivelul membrului inferioar stâng.
Masajul spatelui:
Pacientul este aşezat în decubit ventral cu braţele pe lângă corp, şi capul de o parte sau
fixat în spaţiul destinat pentru acest lucru al mesei de masaj. Sub picioare se aşează un rulou.
Această poziţie permite masajul zonei fără că fibra musculară să stea în extensie. Acopăr
bolnavul cu un cearceaf, lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Încep procedura cu neteziri, executând manevre de jos în sus cu palmele întinse,
începând cu zona sacrală, pe musculatura fesieră, lombară, toracală, muşchii trapezi şi
25
deltoizi. Folosesc manevre lungi pe toată suprafaţă spatelui, executate în lung, în lat şi în
romb la nivel lombar.
Frictiunile le efectuez cu degetele circular, liniar, serpuit sau in spirala, pentru a
mobiliza tesuturile moi intre ele. Frictiunea in spirala o utilizez in lungul coloanei cu doua
degete departate, plecand de la nivelul coccisului spre vertebrele dorsale, insistand in zona de
origine a nervului sciatic.
Framantarea o efectuez in cuta sau in val cu toata palma plecand de la nivelul
muschilor fesieri pe paravertebrali pana in regiunea dorsala. Prin relaxarea muschilor,
intinderea fibrelor musculare si a fasciilor din tesutul conjunctiv pregatesc corpul pentru
tehnica urmatoare.
Fricţiunile le efectuez cu degetele circular, liniar, şerpuit sau în spirală, pentru a
mobiliza ţesuturile moi între ele. Fricţiunea în spirală o utilizez în lungul coloanei cu două
degete depărtate, plecând de la nivelul coccisului spre vertebrele dorsale, insistând în zona de
origine a nervului sciatic.
Frământarea o efectuez în cută sau în val cu toată palmă plecând de la nivelul
muşchilor fesieri pe paravertebrali până în regiunea dorsală. Prin relaxarea muşchilor,
întinderea fibrelor musculare şi a fasciilor din ţesutul conjunctiv pregătesc corpul pentru
tehnica următoare.
Vibraţiile – le efectuez pe toată suprafaţa musculară cu mâna întinsă şi articulaţia
carpiană relaxată, de la nivelul marelui fesier, pe paravertebrali până în regiunea dorsală.
Realizez apoi câteva presiuni pe muşchii paravertebrali cu efecte de relaxare asupra
articulaţiilor coloanei vertebrale şi în zona centurii pelviene.
Presiunile sunt uşoare şi urmăresc fiecare vertebră determinând acţiuni pe punctele
shiatsu cu efecte de detensionare şi deblocare a fluxurilor energetice. Le execut ascendent,
presând în jos şi înainte simultan aşa fel încât rezultatul presiunii să fie vectorul dintre cele
două direcţii.
Închei masajul spatelui cu neteziri uşoare efectuate cu palmele simultan pe toată
suprafaţa.
Masajul membrului inferior stâng:
Îl efectuez pe muşchii flexori ai coapsei folosind manevrele sedative: neteziri lente,
uşoare, superficiale, fricţiuni, vibraţii, cernutul şi rulatul.
Execut netezirile cu ambele palme în cerc, pornind de la călcâi şi urcând până în partea
superioară a feselor. Alunecările vor fi lungi, lente, executate simultan.
Fricţiunea o execut sprijinind gamba apoi coapsa pacientului cu o mâna şi cu degetele
de la cealaltă mâna fac mişcări circulare pe toată suprafaţă membrului.
26
Vibraţiile le execut cu toată palmă, mâna întinsă şi articulaţia carpiană relaxată.
Între manevrele principale intercalez şi manevrele secundare de cernut şi rulat pentru
relaxarea articulariilor şi muşchilor aferenţi.
Netezirile de încheiere le fac lung şi lent cu efect liniştitor.
Kinetoterapia
Încep programul de asuplizare lombară: fazele I şi II ale programului Williams, precum
şi exerciţii din poziţia atârnat.
Urmăresc asuplizarea trunchiului inferior prin basculări de bazin, întinderea
musculaturii paravertebrale şi psoasiliacului, precum şi efectuarea exerciţiilor de
remobilizarea coloanei lombare.
Faza I a programului Williams - include exerciţii de mobilizare:
- şezând pe scaun cu genunchii depărtaţi, se apleacă cu mâinile astfel încât să atingă
solul de sub scaun, se menţine 4-5 sec, se revine şi se repetă
– decubit dorsal: se flexează şi se întind genunchii
– decubit dorsal – se trage cu mâinile genunchiul drept la piept, apoi celălalt, apoi ambii
– decubit dorsal, braţele ridicate pe lângă cap, genunchii flectaţi, tălpile pe pat, se
împinge lomba spre pat, contractă abdomenul, se basculează în sus sacrul, se revine şi apoi se
repetă.Exerciţiile se repetă de 3-5 ori şi întregul program se repetă de 2-3 ori pe zi, timp de 2
săptămâni.
Faza a II a programului Williams:
- decubit dorsal: se ridică alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cu genunchiul
perfect întins
– decubit dorsal: cu genunchii flectaţi, tălpile pe pat se apleacă ambii genunchi spre
dreapta apoi spre stânga până ating patul
– decubit dorsal: călcâiul drept se aşează pe genunchiul stâng şi se face o abducţie a
şoldului drept până când genunchiul drept atinge patul
– poziţia de cavaler servant, corpul aplecat pe coapsă ridicată la 90*, sprijin pe sol cu
mâinile, se intide genunchiul de sprijin, executând şi o balansare care trebuie să întindă
psoasiliacul
– în ortostatism, genuflexiuni cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului, spatele drept,
călcâiele pe sol
Exercitii din atarnat:
a) cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului prind bara cu palmele înainte: ridicarea
genunchilor la piept, balansări stânga - drepta a membrelor inferioare (ca un pendul), rotarea
stânga - dreapta a genunchilor flectaţi
27
b) cu faţa la spalier, mâinile prind bara cu palmele spre zid:
- balansări de membre inferioare, cu picioarele pe o bară se execută cifozări lombare
Observaţii la sfârşitul tratamentului:
- diminuarea durerilor la nivelul coloanei lombare
Recomandări:
• continuarea exerciţiilor de kinetoterapie şi respectarea regulilor din "Şcoala spatelui"
• evitarea efortului şi ortostatismului prelungit
• evitarea statului prelungit pe scaun, frigului, umezelii, ridicarea de greutăţi
• cură balneară – în staţiunile cu ape oligominerale, sulfuroase: Felix, 1 Mai
CAZUL II
Date personale:
Numele: O
Prenumele: T
Sex: M
Vârsta: 43 ani
Profesia: profesor
Diagnostic: Lombosciatică dreaptă radiculară, interesând spaţiul L4-L5, obezitate,
abdomen relaxat
Antecedente personale patologice: lumbago
Istoricul bolii: boala a debutat brusc după un efort fizic, prin dureri intense în regiunea
lombară cu iradiere pe faţa posterioară a coapsei şi pe faţa externă a gambei drepte, până la
degetul mare al membrul inferior drept.
Examenul clinic general: înălţime 1,75m; greutate 95 kg; se constată tendinţa de
obezitate, tegumente şi mucoase normal colorate, echilibrat cardiorespirator.
Examenul clinic local:
• abdomen relaxat
• durere la percuţia şi comprimarea apofizelor spinoase ale vertebrelor L4-L5
• anteflexia coloanei lombare limitată
• reflexul rotulian păstrat, reflexul ahilian diminuat
• uşoară scolioză antalgică de aceeaşi parte
• semnul Lasseque pozitiv
Investigaţii paraclinice
Examenul de laborator:
28
• VSH – 12 div/h
• fibrogen – 200 mg/dl
• examen de urină – relaţii normale
Examenul radiografic: indică spondiloza lombară, spaţiul L4-L5 diminuat, uşor
neregulat.
Tratament
Tratament igienico-dietetic:
• regim alimentar hipocaloric, hiposodat
• revenirea la greutatea corporală normală
• evitarea ortostatismului şi mersului prelungit
• evitarea frigului
Tratament medicamentos:
• antiinflamatoare nesteroidiene: arcoxia 2 comprimate/zi
• infiltraţii la nivel paravertebral cu hidrocortizon şi xilină 1% de aceeaşi parte
Tratament balneofiziokinetoterapeutic:
Electroterapia
Curentul interferenţial: patru poli paravertebral dorsolombar şi dorsosacral.
- Manual 100 Hz – S 0 = 8 minute
- Spectru 100 Hz – M 0 = 8 minute
Pacientul este pe pat în decubit ventral cu zona lombară liberă. Aplic gel pe electrozi şi
îi aşez paravertebral. Explic pacientului că va simţi o senzaţie de furnicătura şi pornesc
comutatorul. Durata tratamentului este de 10 zile, o şedinţă pe zi.
Curentul diadinamic: aşez pacientul pe pat în decubit ventral cu zona lombară
descoperită. Electrozii împăturiţi într-un strat hidrofil umezit în apă caldă îi aplic
paravertebral în regiunea lombosacrală, îi acopăr cu un săculeţ de nisip şi apoi acopăr
pacientul cu un cearceaf. Comunic pacientului că va simţi o senzaţie de furnicătură şi
efectuez fazele prescrise de medic: DF 1min+1min, PS 2min+2min, PL 3min+3min cu
schimbare de polaritate. Durata tratamentului este de 10 zile, o şedinţa pe zi.
Ultrasunetul: cu gel aplicat paravertebral L4-L5, 0,4W/cm2, durata de 5 minute, 10
şedinţe, una pe zi.
Masajul: spatelui şi al membrului inferior drept
29
Masajul spatelui:
Pacientul este aşezat în decubit ventral cu braţele pe lângă corp, capul de o parte, iar sub
picioare se aşează un rulou. Această poziţie permite masajul zonei fără că fibra musculară să
stea în extensie. Acopăr bolnavul cu un cearceaf, lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Încep procedura cu neteziri, executând manevre de jos în sus cu palmele întinse, din
regiunea sacrală spre ceafă. Ambele palme cu degetele întinse şi apropiate le îndrept în sus
de-a lungul coloanei vertebrale, iar după câteva manevre le depărtez puţin în lateral cu
degetele depărtate, alunecând paralel, apoi oblic peste lăţimea spatelui. În zona lombară
efectuez neteziri în romb.
Fricţiunile le efectuez circular cu palmele şi degetele întinse pentru a cuprinde intreagă
suprafaţă a spatelui. Manevra este urmată de fricţiunea liniară cu degetele şi apoi cu marginea
cubitală a palmei în lungul coloanei vertebrale.
Frământarea o efectuez în cută cu toată palmă plecând de la nivelul muşchilor fesieri
pe paravertebrali până în regiunea dorsală. Urmată de frământarea şerpuită plecând de la
nivelul şoldului opus, mergând ascendant pe partea laterală a spatelui spre umăr.
Vibraţiile – le efectuez pe toată suprafaţa musculară cu mâna întinsă şi articulaţia
carpiană relaxată, de la nivelul marelui fesier, pe paravertebrali până în regiunea dorsală.
Realizez apoi câteva presiuni pe muşchii paravertebrali cu efecte de relaxare asupra
articulaţiilor coloanei vertebrale şi în zona centurii pelviene.
Presiunile sunt uşoare şi urmăresc fiecare vertebră determinând acţiuni pe punctele
shiatsu cu efecte de detensionare şi deblocare a fluxurilor energetice. Presiunea pe punctul
V.U. 26 situat între a V-a vertebră lombară şi osul iliac ameliorează durerile lombare şi
gambiere. Execut o presiune pe direcţia extremităţii cefalice timp de 5-7 secunde în 3 reprize.
Închei masajul spatelui cu neteziri uşoare efectuate cu palmele simultan pe toată
suprafaţă.
Masajul membrului inferior:
Îl efectuez pe muşchii coapsei şi gambei folosind manevrele sedative.
Execut netezirile cu ambele palme în cerc, pornind de la călcai şi urcând până în plica
fesieră şi închei manevra alunecând cu palmele înspre exterior spre fesă. Neteziri lungi,
efectuate mână după mână, cu palmele alunecând una după alta la călcai până la fesă cu
mişcări continue sunt urmate de neteziri scurte, cu palmele alunecând una după alta pe acelaşi
traseu cu mişcări profunde. De la nivelul fesei cobor cu palmele lateral făcând uşoare
presiuni.
30
Fricţiunea o execut cu degetele, apoi cu podul palmei, pornind de la călcai cu mişcări
circulare şi terminând în regiunea fesieră. Fac trei treceri successive folosind degetele şi apoi
trei folosind podul palmei.
Frământatul gambei şi coapsei este lent, îl efectuez ascendant în brăţară şi în cută.
Rulatul îl efectuez de la plica fesieră coborând până la tendonul lui Ahile, prinzând
membrul între palme şi scuturând muşchii pentru ai relaxa.
Cernutul îl efectuez cu degetele, scuturând muşchiul, aruncându-l dintr-o palmă în altă.
Vibraţiile le execut cu toată palma, mâna întinsă şi articulaţia carpiană relaxată.
Netezirile de încheiere le fac lung şi lent cu efect liniştitor.
Kinetoterapia:
1. Posturi antialgice pentru scăderea durerii:
- decubit lateral, în cocoş de puşcă, presând cu o mâna o pernă în epigastru
- decubit dorsal cu şoldurile şi genunchii flectaţi, tălpile pe pat
2. Gimnastică medicală din programul Williams faza I:
Exerciţiul 1- şezând pe scaun cu genunchii depărtaţi, se apleacă cu mâinile astfel încât
să atingă solul de sub scaun, se menţine 4-5 sec, se revine şi se repetă
Exerciţiul 2 – decubit dorsal: se flectează şi se întind genunchi
Exerciţiul 3 – decubit dorsal – se trage cu mâinile genunchiul drept la piept, apoi
celălalt, apoi ambii
Exerciţiul 4 – decubit dorsal, braţele ridicate pe lângă cap, genunchii flectaţi, tălpile pe
pat, se împinge lomba spre pat, contractă abdomenul, se basculează în sus sacrul, se revine şi
apoi se repetă
Exerciţiul 5 – decubit dorsal: cu mâinile sub cap: se trage genunchiul drept la piept cât
mai mult, apoi celălat, apoi ambii concomitent
Exerciţiile se repetă de 3-5 ori şi întregul program se repetă de 2-3 ori pe zi.
Observaţii la sfârşitul tratamentului:
- diminuarea durerilor la nivelul coloanei lombare
Recomandări:
• scădere în greutate
• continuarea exerciţiilor de kinetoterapie din programul Williams faza I
• evitarea efortului şi ortostatismului prelungit
• evitarea statului prelungit pe scaun, frigului, umezelii, ridicarea de greutăţi
• cura balneară – în staţiunile cu ape oligominerale, sulfuroase: Felix, 1 Mai.
31
CONCLUZII
Odată cu apariţia lombosciaticii, pacientul devine un om constrâns datorită
imposibilităţii de a-şi efectua activitatea într-un mod firesc, fiind astfel scos din circuitul
productiv, cât şi din cel social, fapt ce are o influenţă nefastă şi asupra psihicului acestuia. În
cazul recuperării persoanelor care prezintă lombosciatică, kinetoterapia se poate prelungi şi
trebuie urmată uneori chiar toată viaţa. Kinetoterapia impune reguli stricte de aplicare, fiind
orientate spre calitatea mişcării încă de la început, deoarece bătătorirea greşită atrage după
sine munca fără de folos, exprimată prin insucces.
Programele de recuperare sunt adaptate, iar rezultatele reabilitării medicale sunt de cele
mai multe ori foarte spectaculoase, cu un câştig funcţional maxim, cu reinserţia socio-
profesională şi familială a pacientului, rapidă şi la parametrii aşteptaţi.
Este esenţială contracararea principalilor factori de risc: supraponderabilitatea,
sedentarismul, statul sau dormitul în poziţii vicioase şi incorecte, mişcările bruşte, eforturile
fizice, frigul, umezeala, purtarea greutăţilor într-un mod nefavorabil pentru coloana vertebrală
(într-o mână, pe umeri, pe cap). De o importanţă majoră este şi învăţarea modului corect de
efectuare a gesturilor uzuale, ce presupun efort fizic susţinut sau unele mişcări de flexie,
rotaţie, înclinaţie a coloanei vertebrale.
Elementele principale ale kinetoprofilaxiei primare şi secundare sunt:
Metode kinetice - gimnastica medicală urmăreşte menţinerea amplitudinilor de mişcare
normale ale articulaţiilor, menţinerea forţei şi rezistenţei musculare, a unei bune coordonări a
mişcărilor şi a capacităţii de efort generale a organismului.
Metode comportamentale – prin multitudinea de activităţi, gesturi şi obiceiuri (poziţia
corectă pe scaun, modul de a ridică un obiect de pe podea, modalitatea de a evita frigul şi
curenţii de aer reci lombari) care fac parte din viaţă noastră şi care trebuiesc combătute pentru
a nu deveni factori stresanţi pentru structurile aparatului locomotor sau antrenate în cadrul
unui anumit obiectiv de recuperare.
Medode dietetice: obligatorii în cazul persoanelor obeze.
Eficienţa tratamentelor se bazează pe convigerea pacientului de necesitatea continuării
şi acasă a întregului program învăţat, a respectării indicaţiilor primite pentru că în asta constă
adevărata profilaxie a suferinţelor articulare şi musculare: ,,trăieşte 24 de ore pe zi
protejându-ţi structurile aparatului musculo-articular”.
32
BIBLIOGRAFIE
1. Ilie Gina - Masajul - o terapie completă, Editura Pro Dao, Bucureşti 2012.
2. Moca Olimpia Doina - Masoterapia în recuperarea medicală, Editura Treirea,
Oradea 2002.
3. Nica Adriana Sarah - Compendiu de Medicină Fizică şi Recuperare, Editura
Universitară Carol Davila, Bucureşti 1998.
4. Papilian Victor - Anatomia Omului Vol. I , Aparatul locomotor, Editura Bic All,
Bucureşti 2006.
5. Popescu Eugen D., Ionescu Ruxandra - Compendiu de reumatologie, Editura
Tehnică, Bucureşti 2002.
6. Sbenghe Tudor - Prevenirea suferinţelor musculo-articulare Editura Medicală
Bucureşti 1991
7. Stoia H., Stoia I. - Reumatismul cronic în practică medicală Editura Medicală
Bucureşti 1964
8. Voiculescu I.C., Petriciu I.C. - Anatomia şi Fiziologia Omului Editura Medicală
Bucureşti 1971.
9. www.sciatică.ro/Articole-sciatică/Kinetoterapia în sciatică.
33