Evidenţa cheltuielilor activităţii neoperaţionale

Evidenţa cheltuielilor activităţii de investiţii

Cheltuielile activităţii de investiţii cuprind cheltuielile legate de ieşirea activelor pe termen lung. Pentru evidenţa acestor cheltuieli este destinat contul 721 „Cheltuielile activităţii de investiţii”. Pe parcursul perioadei de gestiune efectuarea acestor cheltuieli se reflectă prin formula contabilă:

debit contul 721 „Cheltuielile activităţii de investiţii”– la suma totală a cheltuielilor activităţii de investiţii

credit contul 111 „Active nemateriale”, 112 „Active nemateriale în curs de execuţie”, 121 „Active materiale în curs de execuţie”, 122 „Terenuri”, 123 „Mijloace fixe”, 125 „Resurse naturale”, 131 „Investiţii pe termen lung în părţi nelegate”, 132 „Investiţii pe termen lung în părţi legate” – la valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung ieşite;

credit contul 211 „Materiale”, 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, 533 „Datorii privind asigurările”, 812 „Activităţi auxiliare”, 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”, 522 „Datorii pe termen scurt faţă de părţile legate” – la suma cheltuielilor aferente ieşirii activelor pe termen lung;

credit contul 538 „Rezerve pentru cheltuieli şi plăţi preliminate” – la suma rezervelor create pentru acoperirea cheltuielilor probabile privind ieşirea mijloacelor fixe după expirarea duratei de funcţionarea acestora;

credit contul 341 „Diferenţe din reevaluarea activelor pe termen lung” – la suma reducerii valorii activelor pe termen lung ieşite, înregistrată la reevaluarea acestora

credit contul 111 „Active nemateriale”, 112 „Active nemateriale în curs de execuţie”, 121 „Active materiale în curs de execuţie”, 123 „Mijloace fixe” – la valoarea de bilanţ a activelor imobilizate, constatate ca lipsuri cu ocazia inventarierii.

La sfîrşitul perioadei de gestiune rulajul debitor al contului 721 „Cheltuielile activităţii de investiţii” se scade din veniturile din activitatea de investiţii la determinarea indicatorului din rîndul 090 „Rezultatul din activitatea de investiţii: profit (pierdere)” al Raportului de profit şi pierdere.

Evidenţa cheltuielilor activităţii financiare

Cheltuielile activităţii financiare includ:

cheltuieli privind plata redevenţelor; cheltuieli privind arenda finanţată a activelor pe termen lung; cheltuieli privind diferenţele de curs valutar; alte cheltuieli ale activităţii de investiţii.

Pentru evidenţa cheltuielilor activităţii financiare este destinat contul 722 „Cheltuielile activităţii financiare”. Pe parcursul perioadei de gestiune cheltuielile activităţii financiare se reflectă prin formula contabilă:

debit contul 722 „Cheltuielile activităţii financiare” – la suma totală a cheltuielilor activităţii financiare;

credit conturile 242 „Conturi curente în valută naţională”, 243 „Conturi curente în valută străină”, 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”, 539 „Alte datorii pe termen scurt” – achitarea sau calcularea plăţii (dobînzii) pentru activele pe termen lung primite în arendă finanţată;

credit conturile 221 „Creanţe pe termen scurt aferente facturilor comerciale”, 223 „Creanţe pe termen scurt ale părţilor legate”, 224 „Avansuri pe termen scurt acordate”, 241 „Casa”, 243 „Conturi curente în valută străină”, 244 „Conturi speciale la bănci”, 227 „Creanţe pe termen scurt ale personalului”, 411 „Credite bancare pe termen lung”, 511 „Credite pe termen scurt”, 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale”, 522 „Datorii pe termen scurt faţă de părţile legate”, 523 „Avansuri pe termen scurt primite”, 532 „Datorii faţă de personal privind alte operaţii”, 539 „Alte datorii pe termen scurt” – la suma diferenţelor nefavorabile de curs valutar aferente mijloacelor băneşti, creanţelor şi datoriilor;

credit contul 136 „Avansuri pe termen lung acordate” – la suma avansurilor pe termen lung acordate şi nereclamate de către întreprindere.

La sfîrşitul perioadei de gestiune rulajul debitor al contului 722 „Cheltuielile activităţii financiare” se scade din veniturile din activitatea financiară la determinarea indicatorului din rîndul 100 „Rezultatul din activitatea de financiară: profit (pierdere)” al Raportului de profit şi pierdere.

Evidenţa cheltuielilor (pierderilor) excepţionale

Pierderile excepţionale cuprind pierderile obţinute în urma producerii calamităţilor naturale, perturbărilor politice, modificării legislaţiei şi din alte evenimente excepţionale. În decursul anului de gestiune aceste cheltuieli se acumulează în debitul contului 723 „Pierderi excepţionale” şi se reflectă prin formula contabilă:

debit contul 723 „Pierderi excepţionale” – la suma totală a pierderilor excepţionale înregistrate de întreprindere;

credit contul 111 „Active nemateriale”, 112 „Active nemateriale în curs de execuţie”, 121 „Active materiale în curs de execuţie”, 123 „Mijloace fixe”, 211 „Materiale”, 212 „Animale la creştere şi îngrăşat”, 213 „Obiecte de mică valoare şi scurtă durată”, 215 „Producţie în curs de execuţie”, 216 „Produse”, 217 „Mărfuri”, 241 „Casa”, 242 „Conturi curente în valută naţională”, 243 „Conturi curente în valută străină”, 244 „Conturi speciale la bănci”, 245 „Transferuri băneşti în expediţie”, 246 „Documente băneşti” – la valoarea de bilanţ a activelor nimicite în rezultatul evenimentelor excepţionale;

credit contul 211 „Materiale”, 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”, 533 „Datorii privind asigurările”, 241 „Casa”, 812 „Activităţi auxiliare”, 521 „Datorii pe termen scurt privind facturile comerciale” – la suma cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor evenimentelor excepţionale.

La sfîrşitul perioadei de gestiune rulajul debitor al contului 723 „Pierderi excepţionale” se scad din veniturile excepţionale la determinarea indicatorului din rîndul 120 „Rezultatul excepţional: profit (pierdere)” al Raportului de profit şi pierdere.

Evaluarea (măsurarea) şi constatarea venitului

La contabilizarea veniturilor apar două probleme principale:

măsurarea venitului, adică determinarea mărimii (sumei) acestuia, care trebuie să fie reflectată în contabilitate şi rapoartele financiare;

constatarea venitului, adică stabilirea perioadei de gestiune în care venitul trebuie să fie reflectat în contabilitate şi rapoartele financiare

Evaluarea venitului

În conformitate cu cerinţele S.N.C. 18 venitul se determină la valoarea venală a compensaţiilor primite sau care urmează a fi primite, cu excepţie rabaturilor şi reducerilor admise de întreprindere. Valoarea venală care rezultă din tranzacţii este negociată de vînzător şi cumpărător sau beneficiarul activului şi cuprinde suma mijloacelor băneşti la care poate fi schimbat un activ sau poate fi achitată o datorie în cazul efectuării operaţiei comerciale între părţi independente, interesate şi care au consimţit tranzacţia.

În cazuri distincte, suma venitului poate fi mai mică sau mai mare decît valoarea venală a produselor, mărfurilor şi serviciilor vîndute. Astfel, în cazul cînd mărfurile se vînd la preţuri reduse, adică cu o sumă mai mică decît preţul obişnuit de vînzare, mărimea venitului va fi mai mică decît valoarea venală.

Exemplul 1

Preţul de vînzare obişnuit al mărfii constituie 10 lei pentru o unitate. Cumpărătorul a procurat un lot de mărfuri în cantitate de 2 000 unităţi şi s-a achitat în numerar, acordîndu-i-se pentru aceasta o reducere de preţ în mărime de 5% din votumul total de vînzări. În exemplul de faţă vînzătorul constată venitul în sumă de 19 000 lei [20 000 - (2 000 x 5/100)], adică cu diminuarea reducerii acordate.

La vînzarea mărfurilor şi serviciilor în credit, suma nominală a încasărilor viitoare şi suma venitului constatat va fi mai mare decît valoarea venală. In acest caz, venitul din vînzări constă din:

venitul din vînzarea mărfurilor şi serviciilor care se evaluează prin scontarea încasărilor viitoare de mijloace băneşti;

venitul sub formă de dobînzi, care reprezintă diferenţa dintre venitul din vînzarea mărfurilor şi serviciilor şi suma nominală a încasărilor viitoare de mijloace băneşti.

Rata dobînzii estimativă, utilizată pentru scontarea încasărilor viitoare de mijloace băneşti, se determină luînd ca bază de calcul:

rata dobînzii existentă pentru activele sau datoriile financiare, cu un nivel analog al riscului în acordarea de credite;

rata dobînzii care scontează valoarea nominală a activului sau datoriei financiare pînă la preţul curent al mărfurilor şi serviciilor la vînzarea acestora contra mijloace băneşti în numerar.

Exemplul 2

Firma "DX" vinde mărfuri pe credit cumpărătorului "X" în suma totală de 10 000 lei, cu eşalonarea plăţii pe 6 luni. Dobînda anuală pentru creditul de mărfuri acordat constituie 20%.

În exemplul de faţă suma totală a venitului constatat va constitui 11 000 lei (10000+{[10000*20*6]/[100*12]}), adică mărimea lui va fi mai mare decît valoarea venală a mărfurilor la momentul vînzării acestora.

La schimbul de mărfuri sau servicii venitul se determină în felul următor: dacă se produce schimbul cu mărfuri şi servicii identice cu aceeaşi valoare, acesta nu se consideră tranzacţie aducătoare de venit. Schimbul de produse, mărfuri şi servicii neidentice (operaţiuni pe bază de

barter) se consideră o tranzacţie aducătoare de venit. În acest caz, venitul se evaluează la valoarea venală a mărfurilor şi serviciilor primite pe calea schimbului, corectată cu suma mijloacelor băneşti sau echivalentelor acestora virate (primite). Dacă valoarea venală a produselor, mărfurilor şi serviciilor primite nu poate fi determinată cu un grad înalt de certitudine, venitul se evaluează la valoarea venală a produselor, mărfurilor transmise pe calea schimbului sau serviciilor prestate, corectată cu suma mijloacelor băneşti sau a echivalentelor acestora virate (primite).

Exemplul 3.

a) Firma "DX" efectuează schimbul produselor finite cu valoarea de bilanţ de 30 000 lei, cu utilaje la valoarea venală de 40 000 lei, cu plata suplimentară în sumă de 3 000 lei. Venitul se constată în sumă de 37 000 lei (40 000 - 3 000).

b) Firma "DX" livrează produse finite în valoare de 15 000 lei şi plăteşte suplimentar 6 000 lei întreprinderii de reparaţii pentru servicii de reparaţii prestate, în calitate de schimb, a căror valoare venală nu poate fi determinată cu certitudine. În cazul de faţă venitul se constată la valoarea venală a produselor predate, ţinîndu-se cont de suma mijloacelor băneşti virate, adică 21 000 lei (15 000 + 6 000).

Constatarea venitului

Venitul se constată numai atunci cînd întreprinderea are o certitudine întemeiată în obţinerea acestuia. În unele cazuri, o astfel de certitudine survine numai după primirea mijloacelor băneşti sau după înlăturarea incertitudinilor de natură diversă.

Majoritatea întreprinderilor obţin venit prin vânzarea produselor finite, a mărfurilor sau prestarea serviciilor. Veniturile se constată în baza metodei exerciţiului, în perioada de gestiune în care a fost obţinut, indiferent de momentul efectiv de încasare a mijloacelor băneşti sau a altei forme de încasare.

Astfel, mijloacele băneşti pot fi primite de întreprindere nu numai în perioada în care a fost constatat venitul, ci şi în perioada precedentă, şi în cea ulterioară. De exemplu, o companie editorială primeşte de la abonaţi mijloace băneşti, de regulă, pînă la vânzarea şi expedierea (difuzarea) ediţiilor corespunzătoare. în acest caz, dacă mijloacele băneşti aferente abonării la ediţiile, care vor fi difuzate în anul următor, sunt încasate în anul curent, venitul trebuie să fie constatat în anul următor. Banii primiţi se înregistrează nu ca venit al anului de abonare, dar ca datorii faţă de abonaţi.

La vânzarea pe credit, valoarea produselor, mărfurilor sau serviciilor se achită în rate, după primirea efectivă a acestora. în acest caz, venitul se constată în timpul vânzării, adică în momentul transmiterii produselor cumpărătorului. Dacă clientul nu va efectua plata până la finele perioadei curente, datoria lui se înregistrează în activul bilanţului contabil ca factură de primit (creanţă). La încasarea mijloacelor băneşti suma venitului nu se modifică, întrucât operaţiunea menţionată diminuează suma facturilor neachitate şi majorează mijloacele băneşti fără a influenţa mărimea capitalului propriu.

La vânzarea prin consignaţii venitul se constată numai după comercializarea efectivă a mărfurilor terţilor, întrucât până la acest moment mărfurile reprezintă proprietatea furnizorului şi pot fi restituite lui.

In afară de venitul rezultat din vânzarea produselor finite şi prestarea serviciilor, întreprinderile obţin, de asemenea, venituri sub formă de dobânzi, redevenţe şi dividende.

Dobânzile reprezintă venitul obţinut din transmiterea în folosinţă altor persoane a mijloacelor băneşti sau a echivalentelor acestora. Acestea cuprind veniturile:

1. aferente conturilor de depozit şi altor conturi bancare;2. din acordarea împrumuturilor bănesti şi de mărfuri altor persoane juridice si fizice;3. din procurarea titlurilor de datorii (obligaţiunilor, cambiilor etc. ).

Dobînzile aferente conturilor de depozit şi altor conturi bancare, precum şi din acordarea împrumuturilor băneşti şi de mărfuri altor persoane, se determina în baza cotei procentuale stabilită de contractul încheiat între întreprindere şi debitor.

Venitul aferent titlurilor de datorii se determină ca diferenţa dintre valoarea titlurilor la momentul achitării şi valoarea de intrare.

La calcularea dobânzilor neplătite până la procurarea titlurilor de valoare, suma totală a dobânzilor calculată pentru perioada de gestiune se repartizează între perioade până la procurare şi după procurare. în acest caz, se constată ca venit numai partea dobânzilor aferentă perioadei după procurare, iar cealaltă parte a dobânzilor aferentă perioadei până la procurare se raportează la reducerea valorii de procurare a titlurilor de valoare.

Redevenţele reprezintă sumele primite pentru acordarea în folosinţa altor persoane juridice şi fizice a activelor nemateriale (brevetelor, licenţelor, mărcilor de fabrică, drepturilor de autor, programelor informatice, drepturilor de utilizare a resurselor naturale etc.). Acestea se constată ca venituri în baza principiului specializării exerciţiilor, în conformitate cu contractul încheiat între proprietarul şi beneficiarul activelor nemateriale.

Dacă activele nemateriale sunt transmise altor persoane pe un termen determinat, cu condiţia restituirii, mărimea venitului sub formă de redevenţe se determină în baza metodei casării liniare.

În cazul transmiterii activelor nemateriale în folosinţa altor persoane pe un termen nelimitat şi contra plată, această operaţie se consideră ca vînzare a acestora şi redevenţele se constată ca venit în perioada de gestiune în care vor fi transmise aceste active.

Dividendele reprezintă veniturile rezultate din repartizarea profitului net după impozitare între acţionari (asociaţi), în conformitate cu cota de participaţie în capitalul statutar.

Dividendele se constată ca venit în perioada de gestiune, când acestea au fost anunţate, adică atunci când a fost stabilit dreptul acţionarilor de a le încasa. La calcularea dividendelor neplătite, în baza profitului net obţinut, până la procurarea titlurilor de valoare ale companiei, suma totală a dividendelor, anunţată pentru perioada de gestiune, se repartizează între perioada de pînâ şi după procurarea acestora. In cazul dat se constată ca venit numai dividendele aferente perioadei după procurarea titlurilor de valoare. Dividendele calculate până la procurare nu se constată ca venit, dar se raportează la diminuarea valorii de intrare a titlurilor de valoare.