1. Direcţii de cercetare ale istoriei mentalităţilor;

2. Sursele şi metodele istoricului mentalităţilor;

3. Domenii conexe;

4. Raportul istorie/antropologie;

5. Contribuţii româneşti.

ISTORIA VIEŢII PRIVATE (Ph. Ariès şi G. Duby, Histoire de la vie privée,

Paris, 1985)

• Universul (spaţiul) privat / public;• Raporturile sociale, raporturile de rudenie;• Cuplul, familia, problema căsătoriei;• Tipurile de locuinţă, locurile simbolice;• Trupul (morala corpului, identitatea, simţurile,

grija faţă de trup);• Ocupaţiile cotidiene, munca şi locul de muncă;• Cartea (scrisul / cititul; practicile lecturii);

ISTORIA VIEŢII PRIVATE

• Riturile vieţii burgheze (sărbătorile);• Formele de conflict (violenţa, separarea fizică,

divorţul);• Marginalii;• Iubirea, educaţia sentimentală, instaurarea

sexualităţii, forme deviante de sexualitate;• Relaţia medic / pacient;• Boala, îmbătrânirea, moartea, sinuciderea,

euthanasia; • Modelele urmate (în orice domeniu) ş. a.

ISTORIA REPREZENTĂRILOR

• Cadre mentale fundamentale: TIMPUL şi SPAŢIUL;

• Relaţia IDENTITATE / ALTERITATE (IMAGOLOGIA);

ALTE DIRECŢII DE CERCETARE ALE I. M.

• DOMENIUL IMAGINARULUI (social, politic, religios) – rolul viselor, miturilor, utopiilor. Ex.:

• J. Le Goff, Imaginarul medieval. Eseuri, Buc., Ed. Meridiane, 1991;

• J. J. Wunenburger, L’imaginaire, Paris, P.U.F., 2003;

ALTE DIRECŢII DE CERCETARE ALE I. M.

• Istoria atitudinilor în faţa vieţii şi a morţii

(Ph. Ariès, M. Vovelle, F. Lebrun, P. Chaunu);

• Istoria sensibilităţilor (A. Corbin);

• Istoria moravurilor, a obiceiurilor (Histoire des moeurs, coord. Jean Poirier);

• Istoria plăcerilor, a timpului liber (loisir).

SURSELE ISTORIEI MENTALITĂŢILOR

• “Corpusurile istorice sunt, prin definiţie, de natură atât de diversă, încât istoricul le poate constitui după preferinţele şi competenţele sale, le poate prelucra ca economist, demograf, sociolog, etnolog sau lingvist.” (F. Furet)

• “Orice este sursă pentru istoricul mentalităţilor.” (Al. Duţu)

• “Istoricul nu dispune de trecut, ci de urmele lui.” (Daniel S. Milo)

SURSE PREDILECTE

• Documentele care ofereau informaţii despre comportamentele paroxistice sau marginale dintr-o societate (confesiunile ereticilor, procesele Inchiziţiei, documentele juridice);

• Documentele literare şi artistice (ca produse ale imaginarului);

• Actele de cancelarie;• Arhivele private (testamentele, inventarele, actele

notariale, contractele de căsătorie, foile de zestre);• Surse orale (tradiţii populare, texte performate şi

păstrate pe cale orală) etc.

RAPORTURI NOI CU SURSELE

• 1. Lărgirea noţiunii de sursă;

• 2. Manipularea diferită a surselor;

• 3. Investigarea seriilor de documente (CANTITATIVUL în istorie);

• 4. Absenţa, tăcerea – descifrate ca fapte istoriografice (ex: teroarea anului 1000 este o creaţie a unui cardinal, CESARE BARONIUS, din preajma anului 1600)

METODELE ISTORICULUI MENTALITĂŢILOR

• 1. Studiul comparatist;

• 2. Studiul interdisciplinar / multidisciplinar;

• 3. O cercetare “arheologică” a acelor “epave” mentale reunite în nuclee coerente, care străbat deceniile sau veacurile.

J. Le Goff, “Les mentalités: une histoire ambiguë”

(Faire de l’histoire, vol. III, Paris, 1974)

• “... tot ce e adânc înrădăcinat, născut din improvizare şi reflex, gesturile maşinale, cuvintele negândite (...) vin de departe şi mărturisesc despre lunga şi adânca lor infiltrare în sistemele de gândire.”

• Istoria mentalităţilor = istoria lentorilor istoriei

DOMENII CONEXE ALE I. M. • Întemeietorii rev. Annales au aşezat istoria lângă 2 surse: PSIHOLOGIA (L. Febvre);“Individul nu este decât ceea ce-i permit să fie epoca şi

mediul social în care trăieşte.”Un destin, Martin Luther (1928);Rabelais sau problema necredinţei în secolul al XVI-lea

(1942).SOCIOLOGIA, în descendenţa lui E. Durkheim (M. Bloch).Societatea feudală (1939) – structurile societăţii; Regii taumaturgi (1924) – practicile colective, simbolice,

ritualurile de vindecare.

DOMENII CONEXE ALE I. M.

GEO-ISTORIA (cercetările au caracter zonal; într-o anumită regiune / provincie sunt investigate aspectele demografice, economice, sociale, religioase etc.) –

F. Braudel – lumea mediteraneeană;

M. Vovelle – sudul Franţei.

ANTROPOLOGIA

ISTORIE / ANTROPOLOGIE

• Până în anii ‘50 ai sec. XX, domeniile erau perfect delimitate;

• Istoria se ocupa de studiul societăţilor “civilizate”, iar antropologia de studiul societăţilor “primitive”;

• Istoria încerca să reconstituie cronologia evenimentelor, iar antropologia să înţeleagă structura şi funcţiile instituţiilor sociale, în societăţile marcate de permanenţe şi repetiţii.

ANTROPOLOGIA ISTORICĂ

• Devine disciplină autonomă din anii ‘70 ai secolului XX;

• Istoria începe să evidenţieze permanenţele, gesturile repetabile ale vieţii cotidiene, vizând o suită de tematici familiare antropologiei: familia (structurile de rudenie), problema sexelor, naşterea, căsătoria, moartea, miturile etc;

• Sursele istoricului s-au diversificat, sub influenţa antropologiei. În afara surselor scrise, istoricul a început să folosească izvoare arheologice, iconografice, tradiţii orale ş. a.

ISTORICI AI MENTALITĂŢILOR DIN SPAŢIUL ROMÂNESC

Alexandru Duţu, Ştefan Lemny, Toader Nicoară, Alexandru-Florin Platon,Lucian Boia, Mihaela Grancea, Nicolae Bocşan, Sorin Mitu, Simona Nicoară,Constantin Bărbulescu, Constanţa Ghiţulescu,Alexandru Ofrim ş. a.

Revista “Caiete de antropologie istorică” (Cluj-Napoca)

Teme abordate:

Pentru o antropologie istorică în spaţiul istoriografiei româneşti contemporane;

Istorie şi violenţă;Familie şi moralitate – studii de gen în Europa

central-sud-estică;Istoria şi antropologia corpului uman;Oamenii şi moartea în societatea românească;Sărbătoare. Celebrare. Comemorare;Identităţi şi sensibilităţi alimentare europene;Loisir-ul etc.