1

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Sectia Contencios Administrativ si Fiscal

DOSAR 223/2/2014

Catre

Inalta Curte de Casatie si Justitie

Sectia Contencios Administrativ si Fiscal

Domnului Presedinte,

Subsemnatul,DINCA EMIL-FLORIN, reclamant-recurent in dosarul ce s-a judecat pe rolul ICCJ-

Sectia CAF sub nr. 223/2/2014, domiciliat in jud. Ilfov, xxxxxxx

Avand subsemnatul, domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti,

strada Ienachita Vacarescu nr.17A, sector 4, la sediul Sindicatului Politistilor din Romania

"Diamantul",

In baza dreptului meu la un proces echitabil si de acces la justitie,

In baza art. 322 pct 3, 5 din vechiul Cod de Procedura Civila,

In baza art. 322 pct 10 din vechiul Cod de Procedura Civila

In baza art. 21 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ,

Formulez

CERERE DE REVIZUIRE

a Deciziei civile nr 4218 data la 7 noiembrie 2014,

in dosarul ICCJ- Sectia CAF nr. 223/3/2014

Pe care o sustin cu urmatoarele motive:

Motivul de revizuire nr. I)

Consideram ca este intrunit in cauza, motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct.3 VCPC (" dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă") pentru urmatoarele motive:

2

"A nu se afla in fiinta" este o expresie echivalenta cu "a nu exista".

ICCJ-SCAF, ca instanta de recurs, a solutionat prin Decizia 4218/2014, o pricina al carei

obiect nu se afla in fiinta, respectiv exceptia de nelegalitate avea ca obiect ordinul 400/2004, care era de drept, "inexistent".

Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004, avand aparenta unui act

administrativ normativ cu caracter nesecret si nemilitar, nu a fost publicat, dupa emiterea sa, si nici ordinele modificatoare ale acestuia.

Ca urmare a starii de nepublicare, pe perioada situata intre emiterea sa si data solutionarii cauzei 223/2/2014, OMAI 400/2004 a fost in mod continuu, "inexistent",in virtutea dispozitiilor imperative ale art. 100, art. 108 alin 4 din Constitutie, art. 19 alin 2 din Legea 90/2001, cu aplicarea principiului analogiei ( care nu este decat o aplicatie a principiului egalitatii de tratament juridic).

Trebuie avut in vedere si ca ordinul respectiv nu a a fost inregistrat niciodata in evidenta legislatiei oficiale tinuta, potrivit art. 79 din Constitutie, de catre Consiliul Legislativ.

Pentru ca normele constitutionale si legale susmentionate,au furnizat in perioada 2004-

prezent, neintrerupt, un sediu legal pentru prezumtia de inexistenta a actului administrativ normativ nepublicat, ordinul 400/2004 nepublicat nu putea fi cercetat pentru legalitate, nici de catre Curtea de Apel Bucuresti - Sectia CAF si nici de ICCJ - Sectia CAF, care erau obligate sa constate cu prioritate si din oficiu, la examinarea exceptiei de nelegalitate, ca ordinul 400/2004 nu se afla "in fiinta", ca efect al unor dispozitii imperative din norme constitutionale si de lege care protejau interesul general. Prezumtia constitutionala si legala de "inexistenta" ce afecteaza un act administrativ normativ nepublicat, exclude orice interes in verificarea "legalitatii"normei inexistente, intrucat ceea ce nu exista, nu poarta nici macar o urma de legalitate. In momentul in care un judecator statueaza ca ar fi "legala" si, implicit, ca "exista"in

cadrul ordinii de drept, o normă care este prezumata "inexistentă" de Constitutie si de lege si care nu este inregistrata in evidenta oficiala a legislatiei Romaniei, judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene nu i le legitimează. Imprejurarea ca s-a invocat, in procesul subsemnatului, de catre CAB- SCAF si ICCJ-SCAF, o Hotarare de Guvern (HG 555/2001) pentru a justifica refuzul instantelor de a retine, in aplicarea Constitutiei si a legii, starea de inexistenta a OMAI 400/2004, nu arata ca subsemnatul revizuent am "beneficiat", atat la fond cat si la recurs, de instante lipsite de impartialitate si vadit subordonate administratiei publice, prin aceea ca au ridicat o hotarare de guvern, deasupra Constitutiei si legii.

3

Tot la acest punct, mai trebuie facuta si va rog sa analizati, urmatoarea observatie

importanta:

Teza inexistentei actului administrativ normativ nepublicat a fost:

impusa primordial, chiar prin Constitutia actuala a Romaniei; afirmata in art. 19 alin 2 din Legea 90/2001;

reafirmata recent, la punctul A din OUG 76/2014 ("A. Constituţia României, republicată,

prevede actele care intră în vigoare numai în condiţiile publicării acestora în Monitorul Oficial al României, nepublicarea atrăgând inexistenţa actelor respective.")

Si nu in ultimul rand, recunoscuta de-a lungul timpului, chiar de ICCJ- SCAF care, de exemplu, in Decizia 3792 din 30 Octombrie 2008, a retinut ca citam, "Sancţiunea

nepublicării actului administrativ normativ este aceea a inexistenţei actului astfel emis".

Din perspectiva celor mentionate mai sus, pozitia completului ICCJ- SCAF care, in decizia 4218/2014 supusa revizuirii a afirmat ca "sanctiunea care se aplica in cazul actelor normative

este inopozabilitatea acestora" (pagina 15, paragraf 3), este o pozitie nefondata si irationala, in conditiile in care, existand norme juridice nationale, chiar de rang constitutional, care prevad

expres "inexistenta" normei nepublicate, nu exista nici o norma care sa prevada

"inopozabilitatea" nomei nepublicate.

Pozitia de mai sus este pozitia doctrinarilor asa zis "civilisti" care nu recunosc teoria inexistentei actelor normative nepublicate si este incontestabil o pozitie contrara Constitutiei

si legii in vigoare.

Pentru antagonismul sau cu Constitutia si legea in vigoare, acest curent "civilist" de respingere a tezei inexistentei actelor normative nu poate avea insa, teoretic, nici o influenta, in

activitatea concreta a instantelor de judecata, activitatea completului "civilist" investit cu cauza 223/2/2014, dovedind insa, din pacate, contrariul.

In imprejurarile de mai sus, mai trebuie observat si retinut si urmatorul aspect important: Conduita abuziva a completului de recurs investit cu solutionarea dosarului 223/2/2014, nu s-a limitat doar la refuzul nejustificat de a aplica dreptul in vigoare, inclusiv de sorginte constitutionala, care dispunea clar in sensul inexistentei normei nepublicate, inclusiv al OMAI

400/2004.

Completul de judecata si-a completat abuzul initial de refuz de aplicare a normelor care dictau inexistenta actului normativ nepublicat cu un alt abuz, respectiv instanta a creat,

parasindu-si limitele competentei sale, si drept pe cale jurisprudentiala, respectiv regula potrivit careia actul normativ nepublicat ar fi "inopozabil".

4

Aceasta conduita reprobabila, in dosar 223/2/2014, nu este decat o noua manifestare a

tendintei ICCJ de patrundere in sfera puterii legislative, criticate in mai multe randuri, de Curtea Constitutionala, cum de exemplu, in Decizia 839/2008, CCR a retinut, citam: "Prin urmare, Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege.

In considerarea tuturor celor de mai sus, consideram ca decizia 4218/2014 care nu a

respectat principiul constitutional al inexistentei actului normativ nepublicat si prin care s-a solutionat o pricina al carei obiect nu se afla in fiinta, este lovita de nulitate absoluta, fiind

necesara schimbarea ei in tot, pe calea revizuirii. Nu in ultimul rand, Avand in vedere ca pentru a se admite cererea mea de revizuire, se impune ca instanta de revizuire sa interpreteze daca expresia "dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă" ar putea fi

inteleasa ca se refera si la pricinile al caror obiect priveste actele administrativ normative

inexistente,

In baza dreptului meu de acces la justitie, In baza art. 2 si 29 din Legea 47/1992,

Ridic si va rog sa trimiteti la Curtea Constitutionala pentru solutionare,

Exceptia de neconstitutionalitate a art. 322 pct. 3 din vechiul Cod de procedura Civila,

Pe care o sustin cu urmatoarele motive si argumente: Astfel, Consider ca art. 322 pct. 3 din vechiul Cod de Procedura Civila este neconstitutional , in masura in care se interpreteaza ca expresia "dacă obiectul pricinii nu se află în fiinţă", nu ar putea fi inteleasa ca se refera si la actele administrativ normative care sunt inexistente si deci

ca nu ar permite introducerea unei cereri de revizuire a unei hotarari judecatoresti definitive, prin care instanta de judecata a statuat asupra legalitatii unui act administrativ inexistent. In intelesul restrictiv de mai sus, consider ca art. 223 pct. 3 VCPC incalca, in primul rand, principiul inexistentei actului normativ nepublicat cu sediul in art. 100, art. 108 alin 4 in combinatie cu principiul egalitatii de tratament juridic si in art. 79 din Constitutie. In al doilea rand, in acelasi inteles restrictiv in care nu ar permite revizuirea unei hotarari judecatoresti definitive care statueaza "legalitatea" si, implicit, "existenta" actului normativ nepublicat, consider ca art.223 pct.3 VCPC incalca dreptul de acces la justitie cu sediul in art. 21 si incalca totodata art. 20 din Constitutie, prin raportare la dreptul la un proces echitabil

protejat de art. 6 din CEDO si dreptul la un recurs efectiv, protejat de art. 13 din CEDO.

5

Am incheiat aici, exceptia mea de neconstitutionalitate.

Fata de cele de mai sus, dupa ce instanta se va pronunta potrivit art. 29 din L 47/1992,

cu privire la admisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate,

Va rog sa-mi admiteti cererea de revizuire formulata in baza 322 pct.3 VCPC, intrucat prin Decizia 4218/2014, definitiva, s-a dispus gresit, in sensul legalitatii unei norme juridice

inexistente (ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr.400/2004) si deci s-a solutionat o pricina al carui obiect nu se afla in fiinta.

Motivul de revizuire nr. II)

In subsidiar fata de cererea de revizuire de la punctul nr. 1, va rog sa revizuiti Decizia nr. 4218/2014, in baza motivului de revizuire prevazut de art 322 pct. 10 din Vechiul Cod de Procedura Civila.

In sustinerea cererii mele, va rog sa examinati urmatoarele:

Chiar in procesul pendinte, avand ca obiect solutionarea exceptiei de nelegalitate a OMAI 400/2004, subsemnatul revizuent am ridicat si mi s-a admis ulterior, prin Decizia Curtii

Constitutionale nr. 392/2014 (publicata in MO la 11.09.2014) ,Exceptia de neconstituţionalitate a art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Este important sa precizez ca textele de lege criticate de subsemnatul in exceptia de neconstitutionalitate de mai sus erau chiar temeiurile concrete in baza carora s-a emis ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004. Din punctul de vedere al subsemnatului, desfiintarea, prin decizia CCR 392/2014, a prezumtiei de constitutionalitate a textelor de lege in temeiul carora s-a emis OMAI 400/2004, si care reprezentau deci chiar sursa prezumtiei de legalitate a ordinului in cauza, a provocat instantaneu si desfiintarea oricarei prezumtii de legalitate a ordinului 400/2004.

In aplicarea principiului potrivit caruia "fraus omnia corrumpit", prezumtia de legalitate a OMAI 400/2004 nu poate subzista unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii legii care a furnizat anterior, prezumtia de legalitate. Retinand cele de mai sus, in cauza 223/2/2014, contestarea si anihilarea, de catre subsemnatul, a prezumtiei de constitutionalitate a textelor reglementand cercetarea disciplinara din Legea 360/2002 si automat, pe cale de consecinta, a prezumtiei de legalitate a OMAI 400/2004, mai inainte de data de 7 noiembrie 2014, la care s-a pronuntat Decizia 4218/2014, impunea, teoretic, o solutie de admitere a recursului subsemnatului in sensul desfiintarii hotararii recurate si in sensul admiterii exceptiei de nelegalitate a OMAI 400/2004.

6

In fapt, in mod uluitor si lipsit de orice ratiune, ICCJ-Sectia CAF a refuzat sa faca aplicarea

imediata, in cauza mea pendinte pe rolul Curtii, a efectelor Deciziei CCR 392/2014, desi decizia CCR a fost publicată mai inainte de a se pronunta Decizia 4218/2014.

Excepţia de neconstituţionalitate este un mijloc legal de aparare, servind la solutionarea

de catre instanta de judecata, a situatiilor juridice care sunt "facta pendentia".

Decizia de constatare a neconstituţionalităţii unor dispozitii de lege face parte din

ordinea juridică normativă iar constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a

invocării unei excepţii de necontituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, aceluia care

ridică excepţia.

Aceasta pentru ca, potrivit art. 29 din Legea 47/1992, instanta in fata careia s -a ridicat

exceptia de neconstitutionalitate, o declara "admisibila" si o trimite pentru a fi solutionata

catre Curtea Constitutionala, doar daca exceptia are legătură cu soluţionarea cauzei.

În caz contrar, excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza, iar instanţa

judecătorească nu poate sesiza Curtea Constitutionala.

Că autorul excepţiei trebuie să fie primul beneficiar al deciziei prin care se constată

neconstituţionalitatea unei norme legale, mai rezulta si din dispozitiile legale care consacră

revizuirea hotărârilor definitive pronunţate în cauzele în care a fost ulterior admisă excepţia de

neconstituţionalitate, atât în materie civilă, cât şi în materie penală.

In ceea ce priveste contradictia intre, pe de o parte, refuzul ICCJ de a pune in executare, in cauza 223/2/2014, o decizie de Curte Constitutionala si publicata chiar in timp

ce cauza era pendinte, si pe de alta parte, jurisprudenta consacrata, va invederam urmatoarele:

Refuzul ICCJ-SCAF de a pune in executare Decizia CCR 239/2014, in cauza

subsemnatului, este surprinzator si intr-o contradictie totala cu jurisprudenta consacrata, inclusiv la nivelul ICCJ, in sensul aplicarii imediate a Deciziilor CCR de admitere a unor exceptii

de neconstitutionalitate, in toate procesele in curs de desfasurare.

In sustinere, va invederez urmatoarele: Astfel,

Curtea Constitutionala (care in nenumarate randuri, s-a exprimat ca forta obligatorie

insoteste si considerentele atasate solutiilor date de CCR ) a statuat in Decizia 54/2014, citez:

7

"deciziile Curţii Constituţionale se aplică de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României,

Partea I, inclusiv cauzelor soluţionate, dar în care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate,

precum şi celor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti".

Prin Decizia nr.12/2011 data pentru solutionarea unui recurs in interesul legii, Inalta

Curte de Casatie si Justitie a stabilit cu efect obligatoriu pentru toate instantele judecatoresti,

inclusiv pentru ICCJ- Sectia CAF, că, urmare a deciziilor Curţii Constituţionale nr.(..), citez:

"dispoziţiile art.(...) din Legea nr.(...) şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluţionate definitiv la data publicării deciziilor instanţei de contencios

constituţional în Monitorul Oficial.”

ICCJ-Sectia Civila, in considerentele Deciziei nr. 1511/2012, a retinut urmatoarele:

„dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre intrarea sa în vigoare şi declararea

neconstituţionalităţii îşi găseşte raţiunea în prezumţia de neconstituţionalitate, această raţiune

nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituţional, iar prezumţia de

constituţionalitate a fost răsturnată” şi, prin urmare, „instanţele erau obligate să se

conformeze deciziilor Curţii Constituţionale şi să nu dea eficienţă actelor normative declarate

neconstituţionale”

(...)

"Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte

au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exerciţiul funcţiei sale jurisdicţionale, ci şi-o

depăşeşte, arogându-şi puteri pe care nici dreptul intern şi nici normele convenţionale europene

nu i le legitimează."

In Decizia 7651/2011, ICCJ- Sectia Civila a retinut:

În condiţiile stabilite de art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi art. 147 alin. (4) din

Constituţie, Decizia care a declarat neconstituţională o dispoziţie legală este definitivă şi obligatorie, efectele sale se răsfrâng şi în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată

excepţia. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are

efect asupra cauzelor aflate în curs de soluţionare sau care se vor soluţiona în viitor.

Asupra caracterului şi obligativităţii unor astfel de decizii s-a pronunţat Curtea Constituţională (Decizia nr. 186 din 18 noiembrie 1999, Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicată în M. Of. nr. 151/12.04.2000), stabilind că obligativitatea deciziilor Curţii Constituţionale pentru instanţele judecătoreşti, ca, de altfel, şi pentru celelalte persoane fizice şi juridice, decurge din principiul înscris în art. 51 din Constituţie, în redactarea de la data

respectivă, potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este

8

obligatorie. Curtea a arătat că prevederea normativă a cărei neconstituţionalitate a fost

constatată nu mai poate fi aplicată de niciun subiect de drept, cu atât mai puţin de instituţiile publice, încetându-i-se de drept efectele pentru viitor, şi anume de la data publicării deciziei

Curţii Constituţionale în M. Of. Mai mult, în situaţia în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea legii sau ar depăşi termenul de 45 zile, Decizia Curţii

Constituţionale nu şi-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, aceste efecte se produc în continuare.

Caracterul obligatoriu opozabil tuturor al deciziilor Curţii Constituţionale, prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, implică existenţa răspunderii juridice în

cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanţe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit cu care România este stat de

drept. În lipsa unei astfel de răspunderi, s-ar ajunge la înlăturarea, de către una dintre puterile statului, a acestui principiu fundamental, ceea ce este inadmisibil.

De asemenea, nerespectarea unei decizii a Curţii Constituţionale poate consta, în lumina

art. 11 şi 20 din Constituţie, în răspunderea juridică, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, prin

pronunţarea unei hotărâri a Curţii Europene a Drepturilor Omului împotriva statului.

Concluzia care se impune este aceea că dispoziţia din lege declarată neconstituţională

nu se mai poate aplica, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituţională continuând soluţionarea cauzei şi având obligaţia să nu aplice în

acea cauză dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale. În măsura în care este necesar, instanţa judecătorească va aplica direct

dispoziţiile Constituţiei de care depinde soluţionarea procesului, în absenţa unei reglementări legale care să fi înlocuit sau completat dispoziţiile prevăzute prin Decizia pronunţată de Curtea

Constituţională, promovând, astfel, actualitatea principiilor statului de drept, asigurarea supremaţiei Constituţiei, precum şi importanţa controlului constituţionalităţii legilor de către

Curtea Constituţională, ca factori pentru întărirea statului de drept."

Trebuie subliniat si ca, dupa intrarea in vigoare a Deciziei 392/2014,Sectia de

Contencios Administrativ din cadrul Curtii de Apel Bucuresti, spre deosebire de Sectia de

Contencios Administrativ din cadrul ICCJ, a ales sa respecte Constitutia si, in acest sens, CAB -

SCAF, ca instanta de recurs in dosarul 9967/2/2011* ce s-a judecat intre reclamant-recurent

Armin Marian Gherman ( politist sanctionat disciplinar) si intimata Ministerul Afacerilor

Interne, a pronuntat la 12.01.2015, Decizia 109/2015 prin care a admis, definitiv, exceptia de

nelegalitate a OMAI 400/2004.

In continuare, avand in vedere ca este indiscutabila nerespectarea de catre ICCJ, a deciziei CCR 392/2014, a art. 147 Constitutie si a propriei jurisprudente, trebuie clarificat doar

daca este posibil a se admite cererea de revizuire, in aplicarea art. 322 pct. 10 VCPC, dat fiind ca

9

ipoteza art. 322 pct.10 nu este exact ipoteza in care ne gasim in prezenta cauza supusa

revizuirii.

Din punctul de vedere al subsemnatului revizuent, daca art. 322 pct.10 VCPC prevede posibilitatea de revizuire in ipoteza in care dupa darea hotararii definitive, se admite exceptia

de neconstitutionalitate ridicata in cauza respectiva, cu atat mai mult dispozitiile art. 322 pct. 10 VCPC sunt aplicabile in cauza dedusa judecatii, in care decizia de admitere a exceptiei s-a

publicat mai inainte de darea hotararii definitive, dar instanta de judecata a refuzat sa o ia in considerare, desi a fost ridicata chiar in procesul pendinte, de catre subsemnatul.

In masura in care instanta de judecata considera ca nu ar fi admisibila sau intemeiata, cererea mea de revizuire formulata in baza art. 322 pct.10 din VCPC, In vederea solutionarii temeinice si legale a cererii mele, cu respectarea principiului suprematiei Constitutiei,

Si avand in vedere ca dispozitiile art. 322 VCPC sunt ultraactive si produc efecte juridice în calea de atac pendinte,

In baza art. 29 din Legea 47/1992, ridic si va rog sa trimiteti pentru solutionare catre

Curtea Constitutionala,

Exceptia de neconstitutionalitate a art. 322 din vechiul Cod de Procedura Civila

pentru incalcarea art. 1 alin 5 din Constitutie, art. 16 din Constitutie, art. 21 din Constitutie, art. 147 alin 1 si alin 2

din Constitutie,

Motive si argumente in sustinere: Cu privire la admisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate:

Va rog sa apreciati ca exceptia de neconstitutionalitate este "admisibila" deoarece priveste o norma in vigoare si are legatura cu solutionarea cauzei. In acest sens, va rog examinati urmatoarele: Din perspectiva art. 29 alin 1 din Legea 47/1992, instanta de judecata este competenta

doar sa cerceteze admisibilitatea in principiu a exceptiei si, pentru aceasta, este abilitata doar

sa verifice daca norma vizata de critica de neconstitutionalitate este in vigoare si daca exceptia

" are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

10

Art. 332 VCPC intruneste fara dubii conditia de a fi "in vigoare", intrucat procesul

subsemnatului este guvernat de vechiul Cod de Procedura Civila.

In continuare, exceptia are legatura cu cererea de revizuire intrucat art. 332 VCPC,

aparent, nu permite revizuirea unei hotarari judecatoresti definitive, in situatia in care o

instanta de judecata nu respecta efectele unei decizii de admitere a unui exceptii de

neconstitutionalitate, publicata prealabil pronuntarii hotararii judecatoresti.

Pe fondul exceptiei de neconstitutionalitate, va invederez urmatoarele:

Consider ca art. 322 VCPC incalca art. 1 alin 5 din Constitutie, art. 21 din Constitutie, art. 147 alin 1 si alin 2 din Constitutie, in masura in care se intelege, din textul art 322 VCPC, ca nu ar permite posibilitatea de a se cere revizuirea unei hotarari judecatoresti definitive, care s -a dat cu nerespectarea unei decizii CCR de admitere a unei exceptii de neconstitutionalitate, exceptie ridicata chiar in cauza solutionata prin hotararea a carei revizuire se urmareste, si care decizie de admitere a fost publicata in timp ce cauza era inca pendinte, mai inainte de darea hotararii judecatoresti vizate de revizuire. Mai mult, consider ca art. 322 VCPC incalca si principiul egalitatii de tratament juridic

intrucat nu ofera protectie egala, categoriei persoanelor care se afla in situatia in care obtin o hotarare judecatoreasca definitiva la darea careia s -a refuzat aplicarea unei decizii de admitere a unei exceptii de neconstitutionalitate admise si care s-a publicat prealabil pronuntarii hotararii judecatoresti, prin comparatie cu categoria favorizata a persoanelor care obtin o decizie de admitere a unei exceptii de neconstitutionalitate, dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti si care beneficiaza de posibilitatea legala de a cere revizuire. In timp ce a doua categorie este protejata de art. 322 pct.10 VCPC, prima categorie din care face parte si subsemnatul (autor al exceptiei admise prin decizia CCR 392/2014, ridicata chiar in cauza dedusa judecatii) nu este deloc protejata de art. 322 VCPC, fiind vadit discriminata.

Am incheiat exceptia de neconstitutionalitate.

Fata de cele de mai sus,

Va solicit cu respect sa-mi admiteti cererea de revizuire asa cum a fost formulata si sa schimbati in tot, hotararea atacata.

Motivul de revizuire nr. III)

In ceea ce priveste intrunirea motivului de revizuire prevazut de art. 322 pct. 5 VCPC, va invederez urmatoarele:

11

Art. 322 pct. 5 VCPC permite revizuirea "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Instanta de recurs a retinut eronat, fara nici o baza factuala si fara a verifica nemijlocit, instanta, continutul efectiv al art. 64 alin 1 din ordinul 400/2004, ca acesta ar fi legal, intrucat ar prevedea ca se comunica actul de sanctionare disciplinara, politistului sanctionat. Afirmatia instantei de recurs privind continutul art. 64 este falsa, fiind contrazisa de continutul real al art. 64 alin 1 din Ordinul 400/2004, nepublicat iar inscrisul suport al OMAI 400/2004, este retinut de intimata MAI. In realitate, art. 64 din ordinul 400 nepublicat, nu prevede ca se comunica actul de sanctionare disciplinara, ci ca se comunica "sanctiunea disciplinara".

Acest aspect a fost recunoscut de altfel, de catre intimati, in dosarul 347/93/2011 si, in acest sens, exemplificam dupa cum urmeaza:

Parata intimata MAI carea elaborat continutul OMAI 400/2004, a recunoscut explicit, in

intampinarea depusa (atasata) la 11.04.2012, in dosarul de recurs nr 347/93/2011 - dosarul de

baza din care s-a disjuns cauza avand ca obiect solutionarea exceptiei de nelegalitate a OMAI

400/2004 - ca s-a comunicat reclamantului Dinca Emil Florin, doar adresa de informare cu

privire la aplicarea sanctiunii disciplinare.

Citam in acest sens din pag 6 para 7 din intampinare: " Comunicarea aplicarii acestei

sanctiuni disciplinare s-a facut de catre domnul Dinca Emil Florin prin adresa nr. 155294 din

11.08.2011, acesta semnand personal de primire.8 "

Mai mult, in continuare, pe aceeasi pagina, in subnota, intimata MAI care a elaborat

continutul OMAI 400/2004, expliciteaza:

" 8 Conform art. 64 alin 1 si alin 2 din OMAI 400/2004. Aratam ca potrivit acestor prevederi

legale, politistului sanctionat i se comunica sanctiunea, nu dispozitia de sanctionare. La

solicitare, politistului i se comunica si un exemplar al dispozitiei de sanctionare, dar obligatia

institutiei prevazuta de actele normative incidente este de a comunica sanctiunea disciplinara".

In dovedirea temeiniciei cererii de revizuire, va rog sa solicitati intimatilor Ministerul Afacerilor Interne si IPJ Ilfov, sa comunice instantei de revizuire, inscrisul original suport al Ordinului 400/2004, inscris care se afla exclusiv la intimati, eu neavand posibilitate sa-l infatisez personal, instantei.

12

Motivul de revizuire nr. IV)

In ceea ce priveste motivul de revizuire prevazut de art. 21 din Legea 554/2004 a contenciosului

administrativ, din punctul de vedere al subsemnatului revizuent Dinca Emil Florin, consider ca acesta este intrunit, fiind incalcat principiul prioritatii dreptului comunitar, prin incalcarea

principiului european in materia drepturilor omului, consacrat de jurisprudenta Curtii de la Strasbourg, potrivit caruia este "lege", norma care este "accesibila", "previzibila" si care ofera

o "anumita protectie impotriva atingerilor arbitrare ale puterii publice asupra drepturilor garantate prin Conventie" (cauza Lupsa contra Romania para 55)

In sustinere, va rog sa examinati urmatoarele: Intrucat Ordinul 400/2004, inclusiv modificarile acestuia, nu au fost publicate in Monitorul Oficial, ordinul nu putea fi retinut ca "lege" si deci ca fiind "legal", deoarece era "inaccesibil" si "imprevizibil", in sensul Conventiei si jurisprudentei consacrate a CEDO.

Mai mult, Ordinul 400/2004 nu putea fi retinut ca "lege" si deci ca fiind " legal", intrucat nu garanta o minima protectie a politistului cercetat si sanctionat disciplinar, impotriva

abuzurilor superiorilor ierarhici.

Concret Ordinul 400/2004 prevede, la art. 64, ca se comunica politistului sanctionat, doar o adresa de informare cu privire la imprejurarea ca a fost sanctionat disciplinar, dar nu si actul de sanctionara disciplinara, fiind impiedicat politistul sanctionat sa se informeze cu privire la motivele sanctionarii si sa conteste actul vatamator in justitie. Acest defect al ordinului, s-a recunoscut dealtfel, in procesul subsemnatului, chiar de catre intimatele MAI si IPJ Ilfov. De exemplu, parata intimata MAI care a si a elaborat continutul OMAI 400/2004, a

recunoscut explicit, la pg 6 para 7 in intampinarea depusa (atasata) la 11.04.2012, in dosarul de

recurs nr 347/93/2011 - dosarul de baza din care s-a disjuns cauza avand ca obiect solutionarea

exceptiei de nelegalitate a OMAI 400/2004 - ca s-a comunicat reclamantului Dinca Emil Florin,

doar adresa de informare cu privire la aplicarea sanctiunii disciplinare.

Citam in acest sens din pag 6 para 7 din intampinare: "Comunicarea aplicarii acestei

sanctiuni disciplinare s-a facut de catre domnul Dinca Emil Florin prin adresa nr. 155294 din

11.08.2011, acesta semnand personal de primire.8 "

Mai mult, in continuare, pe aceeasi pagina, in subnota, intimata MAI care a elaborat

continutul OMAI 400/2004, expliciteaza:

13

" 8 Conform art. 64 alin 1 si alin 2 din OMAI 400/2004. Aratam ca potrivit acestor prevederi

legale, politistului sanctionat i se comunica sanctiunea, nu dispozitia de sanctionare. La

solicitare, politistului i se comunica si un exemplar al dispozitiei de sanctionare, dar obligatia

institutiei prevazuta de actele normative incidente este de a comunica sanctiunea disciplinara".

Motivul de revizuire nr. V)

In ceea ce priveste motivul de revizuire prevazut de art. 21 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, din punctul de vedere al subsemnatului revizuent Dinca Emil Florin, consider ca acesta este intrunit, fiind incalcat principiul prioritatii dreptului comunitar si prin incalcarea principiului securitatii raporturilor juridice.

Motive si argumente pe larg, in sustinere:

1. Prima incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, priveste incalcarea

constanta de catre ICCJ-SCAF, in perioada 2007-prezent, in jurisprudenta sa unitara

formata cu privire la o pretinsa legalitatea OMAI 400/2004, cu ultima hotarare in acest

sens, Decizia 4218/2014 supusa revizuirii, a principiului suprematiei Constitutiei si legii

precum si a principiului separatiei puterilor in stat.

Incalcarea de mai sus rezulta din imprejurarea ca, in toate cauzele respective, inclusiv in Decizia 4218/2014, ICCJ- SCAF a invocat constant, o hotarare de Guvern (HG 555/2001) pentru a justifica refuzul instantei de a retine, in aplicarea Constitutiei (art. 100, art. 108 alin 4, art. 16 alin 2) si a legii (art. 19 alin 2 din Legea 90/2001, art. 10-11 din Legea 24/2000), starea de inexistenta a OMAI 400/2004.

In toate cauzele respective, ICCJ-SCAF, aplicand cu prioritate o hotarare de Guvern in contra dispozitiilor cu forta juridica superioara din Constitutie si legi, s -a aratat a fi o institutie

subordonata administratiei publice, fiind incalcat principiul separatiei puterilor in stat si automat, principiul securitatii raporturilor juridice.

2. A doua incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, rezulta din refuzul

uluitor si irational al ICCJ-SCAF de a pune in executare, in cauza 223/2/2014, decizia CCR 392/1014, publicata mai inainte de darea Deciziei 392/2014, imprejurare care din nou, aduce in prim plan, subordonarea ICCJ-SCAF fata de interesele administratiei publice.

3. A treia incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, este dovedita de creerea,

de catre ICCJ, in perioada 2007 - prezent, a unui jurisprudente unitare in sensul legalitatii OMAI 400/2004, cu ultima hotarare in acest sens, Decizia 4218/2014 supusa revizuirii, jurisprudenta care era in aceeasi masura, unitara in sensul nerespectarii

14

jurisprudentei consacrata a CEDO privind lipsa calitatii de "lege", a actului administrativ

normativ nepublicat.

In cauzele Petra contra Romania, Sissanis contra Romania, Shimovolos contra Russia,

CEDO nu a recunoscut calitate de "lege", unor acte administrativ normative care nu fusesera

aduse la cunostinta publica a cetatenilor.

In mod specific, in cauza Shimovolos contra Russia (2011), Curtea de la Strasbourg a

refuzat sa retina calitate de acte normative, unor ordine ale ministrului de interne rus,

nepublicate.

4. A patra incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, rezulta dupa cum urmeaza:

Chiar daca s-a sprijinit, formal, pe principiul securitatii raporturilor juridice (pag.17 para 3 si 4)

aratand ca, pentru respectarea acestuia, trebuie sa-si respecte jurisprudenta anterioara deciziei

392/2014, in realitate ICCJ - SCAF a incalcat grav acest principiu, intrucat principiul securitatii

raporturilor juridice presupune respectarea jurisprudentei,doar in masura in care nu se schimba

reperele de drept incidente, iar in speta dedusa judecatii, reperele de drept nu mai erau

aceleasi, intrucat prin Decizia CCR 239/2014, incetase prezumtia de constitutionalitate a

normelor care au stat la baza emiterii OMAI 400/2004 si care au furnizat o perioada, ordinului

400/2004, prezumtia de legalitate.

5) A cincea incalcare a principiului securitatii raporturilor juridice, rezulta din deviatia

suprinzatoare, a ICCJ - SCAF, in cauza 223/2/2014, de la jurisprudenta consacrata in sensul

aplicarii imediate a deciziilor de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate, in procesele

aflate in curs de desfasurare, jurisprudenta din care am exemplificat la primul motiv de

revizuire, expusa la punctul I).

6) Specific, a fost incalcat principiul securitatii raporturilor juridice deoarece, in conditii de

drept identice, prin decizia definitiva nr. 4218/2014, ICCJ - SCAF furnizeaza o jurisprudenta

contrara solutiilor cu caracter definitiv pronuntate de Sectia de Contencios Administrativ din

cadrul Curtii de Apel Bucuresti.

Concret, va invederam ca dupa publicarea deciziei CCR nr. 392/2014, CAB- SCAF, ca instanta de

recurs in dosarul 9967/2/2011* ce s-a judecat intre reclamant-recurent Armin Marian Gherman

(politist sanctionat disciplinar) si intimata Ministerul Afacerilor Interne, a pronuntat la

12.01.2015, Decizia 109/2015 prin care a admis, definitiv, exceptia de nelegalitate a OMAI

400/2004.

15

Motivul de revizuire nr. VI)

Specific, tot in baza art. 21 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, va rugam sa

revizuiti decizia 4218/2014, in sensul de a schimba in tot hotararea atacata, pentru incalcarea

principiului prioritatii dreptului comunitar, pentru incalcarea dreptului recurentului revizuent,

la un proces echitabil si la aparare recunoscut de art. 6 din CEDO si art. 47-48 din Carta

Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, inclusiv sub aspectul lipsei de impartialitate

a ICCJ - SCAF, care s-a dovedit a fi o instanta subordonata intereselor administratiei publice.

Incalcarea dreptului subsemnatului recurent - revizuent, in cauza 223/2/2014 la un

proces echitabil si la aparare recunoscut de art. 6 din CEDO si de art. 47-48 din Carta Drepturilor

Fundamentale ale Uniunii Europene, a survenit in urmatoarele imprejurari:

In primul rand, ICCJ - SCAF a refuzat sa puna in aplicare, la solutionarea cauzei, Decizia

CCR nr. 392/2014, prin care s-a admis chiar o exceptie de neconstitutionalitate ridicata de catre

subsemnatul, Dinca Emil Florin, facand, dreptul meu de a ma apara prin intermediul unei

exceptii de neconstitutionalitate si de a beneficia, de efectele admiterii exceptiei, un drept

iluzoriu.

In al doilea rand, instanta de recurs a actionat in contra jurisprudentei consacrate a

CEDO, in chestiunea actelor normative nepublicate si prin aceasta, inaccesibile, imprevizibi le si

lipsite de calitatea de "lege", deci de legalitate.

Imprejurarea ca s-a invocat, in procesul subsemnatului, de catre ICCJ-SCAF, o Hotarare de Guvern (HG 555/2001) pentru a justifica refuzul instantei de a retine, in aplicarea

Constitutiei si a legii, starea de inexistenta a OMAI 400/2004, arata ca subsemnatul revizuent am "beneficiat" la recurs, de o instanta lipsita de impartialitate si vadit subordonata

administratiei publice, prin aceea ca a ridicat o hotarare de guvern, deasupra Constitutiei si legii.

Lipsa de impartialitate a instantei de recurs, rezulta si din deviatia suprinzatoare, a ICCJ-

SCAF, in cauza 223/2/2014, de la jurisprudenta consacrata in sensul aplicarii imediate a

deciziilor de admitere a exceptiilor de neconstitutionalitate, in procesele aflate in curs de

desfasurare, jurisprudenta din care am exemplificat la primul motiv de revizuire, expusa la

punctul I).

In continuare, principiiile reglementate de art. 6 din CEDO si 47-48 CDFUE au fost

incalcate intrucat instanta de recurs a statuat fals, fara sa examineze nemijlocit, continutul

OMAI 400/2004, o stare de fapt neconforma adevarului si anume ca ar fi prevazut , continutul

16

art. 64 alin 1 din OMAI 400/2004, obligatia autoritatii publice de a comunica, politistului

sanctionat, actul administrativ de sanctionare disciplinara.

In continuare, pe baza retinerii acestei stari de fapt nereale, instanta de recurs a statuat

nefondat si nelegal, ca ordinul 400/2004 ar fi "legal" intrucat, la art. 64 alin 1, ar prevedea

obligatia de comunicare a actului de sanctionare disciplinara, catre politistul sanctionat.

Aceasta statuare falsa a ICCJ, este contrazisa de continutul efectiv al art. 64 din ordinul

400/2004, care dispune ca se comunica, politistului sanctionat, doar "sanctiunea disciplinara" si

este contrazisa pana si de sustinerile si explicatiile intimatelor MAI si IPJ Ilfov, in proces.

De exemplu, chiar parata intimata MAI care a elaborat continutul OMAI 400/2004, a

recunoscut explicit, in intampinarea depusa (atasata) la 11.04.2012, in dosarul de recurs nr

347/93/2011 - dosarul de baza din care s-a disjuns cauza avand ca obiect solutionarea exceptiei

de nelegalitate a OMAI 400/2004 - ca s-a comunicat reclamantului Dinca Emil Florin, doar

adresa de informare cu privire la aplicarea sanctiunii disciplinare.

Citam in acest sens din intampinarea intimatei MAI ( pag 6 paragraf 7):" Comunicarea

aplicarii acestei sanctiuni disciplinare s-a facut de catre domnul Dinca Emil Florin prin adresa nr.

155294 din 11.08.2011, acesta semnand personal de primire.8 "

Mai mult, in continuare, pe aceeasi pagina, in subnota, intimata MAI, autorul

continutului OMAI 400/2004, expliciteaza:

" 8 Conform art. 64 alin 1 si alin 2 din OMAI 400/2004. Aratam ca potrivit acestor prevederi

legale, politistului sanctionat i se comunica sanctiunea, nu dispozitia de sanctionare. La

solicitare, politistului i se comunica si un exemplar al dispozitiei de sanctionare, dar obligatia

institutiei prevazuta de actele normative incidente este de a comunica sanctiunea disciplinara".

Fata de cele de mai sus,

Va rugam sa ne admiteti cererea de revizuire, pentru motivele indicate mai sus, si, pe cale de

consecinta, sa schimbati in tot hotararea atacata.

Depun prezenta in 4 exemplare, unul pentru instanta de revizuire si trei pentru a fi comunicate

catre:

1) Intimatul Statul Roman, prin reprezentant Ministerul Afacerilor Interne, la sediul din

Bucuresti, Piata Revolutiei nr. 1A, sector 1;

17

2) intimatul Ministerul Afacerilor Interne, la sediul din Bucuresti, Piata Revolutiei nr.1A, sector

1;

3) Intimata Inspectoratul de politie al Judetului Ilfov, Inspectoratul de Politie al Judetului Ilfov,

cu sediul in Bucuresti, strada Fabrica de Glucoza nr. 5-7, sector 2.

Va rugam sa judecati cauza si in lipsa revizuentului.

In baza art. 274 si urmatoarele din vechiul Cod de Procedura Civila, s olicitam sa obligati pe

paratii-intimati in solidar, la plata cheltuielilor de judecata ce vor fi facute in prezenta cauza,

inclusiv onorariu avocat.

Cu stima,

Dinca Emil Florin

reclamant-recurent-revizuent

dosar 223/2/2014