Post on 25-Mar-2016
description
PRIMĂVARA
Alexandra Gămănuţ
Zâmbește soarele pestriț Pe cerul vieții mele,
Se laudă un ghiocel
Că-i primul care-l vede.
Ne scotocește-un vânt stingher
Prin buzunare goale,
Ș i parcă e mai cald și el
Rătăcind printre floricele.
Pentru o clipă de neant
Privind pierdută-n zare,
De iarna mea eu am uitat
Topit e gerul dintre pleoape.
Născută-n fiecare an
Natura poate uita tot,
Amnezică o ia de la-nceput
Cu fiecare primăvară.
Doar noi, ursuzi și reci ne zbatem
Ș i înghețăm și geruim
Printre troiene și ghețari
În iarna grea de sentimente.
Iar raza palid-a iubirii
Doar uneori ne poate-aduce
Căldura dulce-a primăverii
În sufletele noastre triste.
FOAIE DE LITERATURĂ ŞI ARTĂ SIGHIŞOREANĂ
ANUL II, NR. 7 - MARTIE 2013
Anotimpuri sighisorene
CĂTRE COPILĂRIE
Maria Prodan
Nepoţilor mei Radu,
Larisa, Rareş şi Sara
Aş putea vreodată să nu vă mai iubesc?!
Daţi sens şi ritm acestei vieţi
Limpezi ca roua unei dimineţi.
Prin dor, durere şi speranţe
Daţi inimii emoţie şi vibraţie!
Din pragul buzelor vă sorb cuvântul
Ca nu cumva, rostit să-l fure vântul
Şi să rămân săracă, pustiită!
Doar apariţia voastră mă face fericită!
O energie nouă în mine-acum renaşte,
Ca primăvara în grădini, de Paşte ...
Vieţii îi daţi forma cuvenită!
Ca mamă şi bunică, mă simt împlinită!
ICOANA
Cornelia Toşa
Din satul cu păduri, cu dâlme şi cu hume
Şi cu bisericuţa lui de lemn,
Icoana a plecat în lume,
Ea poartă însă un însemn:
Sunt buze cu-aplecări de mume,
Purtându-şi copilaşii, demni.
M-am întâlnit azi cu icoana,
La Alba, aşezată în muzeu.
Am înălţat-o-n braţele-mi pe Ana,
Pe Alex îl ţineam aproape, eu,
Dar gândul îmi era la mama
Şi iar s-a umezit obrazul meu.
URCUŞ
Vasile Ciorogar
te ţin cernozioame
captivă pe plantaţii -
Din patria tăcerii ne croncăne condori,
Au răsărit şi sălcii şi cactuşi printre spaţii
Şi eşti atât de mică
Şi nici nu ştii să zbori!
Verdeţuri pământene
Să le ascunzi în straie -
Tardive flori terestre amestecate-n fân -
Vreau să-mi aduci în suflet un cor de
fierăstraie -
Vestigiile verdeţii
Să mi le-aduci la sân.
Încearcă cu măslinii
Suişul spre castele -
Îmbracă-te cu foame, încalţă-te cu fier -
Vei fi mereu cătarea din gura puştii mele,
Străjerii mei coboară,
Volutele te cer.
Să-mi treci prin alveole în pas de defilare
Şi să saluţi drapelul păzit de lunetişti,
Cât ochii noştri latră a câini de vânătoare
Şi-n inimile noastre fandează floretişti!
din volumul VIN DE INIMĂ NEAGRĂ, în curs
de apariţie la editura Eurograph
IMPULS DE PRIMĂVARĂ
Niculiţă Chiş Brânzeanu
Un petic de zăpadă s-a încruntat urât
Şi-a început să-l scurme o presimţire rea,
Căci albul şi-l vedea tot mai posomorât
Şi aştepta tăcut un nou giulgiu de nea.
Simţea că un intrus e primprejurul lui,
Dar nu ştia prea bine cu cine-avea de-a face,
Se mai credea stăpân la modrul codrului
Şi aria-şi măsura încolo şi încoace …
Deodat-a-ncremenit ca-n vremea cea geroasă,
C-o entietate albă-şi găsise lângă el,
Locaş de apărare, ca dup-un dos de casă
- Era primcavalerul smerit, de ghiocel! -
… Gheţarul fu-ncercat de-o emoţie ascunsă
Şi începu să plângă ca un bătrân netot,
Când vede că viaţa îi e, de-acuma, dusă
Şi-atât a plâns, săracul, pân' s-a topit de tot …
De-abia scapă smeritul şi albul ghiocel
De-a nu se îneca în recile lui lacrimi, Dar uite-au fost zvântate de-un pui de vânticel,
Răscolitor de doruri şi de uitate patimi ...
Primăvara ,,Nimeni nu este ferit de binefacerile iubirii, de
adierile primăverii, ... Fără iubire nu există
nimic: e ceva identic ca diamantul ascuns într-
un sertar de ochii neştiutori.!” Emil Isac
NOAPTE
Gheorghe Munteanu
N-am întâlnit încă
Curgând pe umeri fluvii de petrol
Şi n-am văzut noapte mai adâncă
Precum noaptea ochilor tăi,
Noapte plină de dor!
N-am văzut sori de abanos
Aducând chipului tău prinos
Şi nici n-am crezut c-ar putea fi O noapte precum cea mai luminoasă zi.
Tiparul: FILOTIB Sighişoara, tel. 0265 772822
Redactor: Gheorghe Munteanu
Tehnoredactor: Lucia Bichiş
Informaţii: 0265 763120
E-mail: poeziesighisoreana@yahoo.com
Reţea de distribuţie:
http://issuu.com/poeziesighisoreanadocs/anotimpuri7
Notă! Materialele publicate au primit acceptul
autorilor, care sunt răspunzători pentru conţinutul
acestora.
,,Minţile ilustre discută idei, inteligentele medii discută evenimente, iar
minţile reduse îi discută pe alţii. “– Autor anonim
,,Primul lucru care trebuie să-l înveţe un scriitor este arta de a transpune
ceea ce simte în ceea ce vrea să simtă alţii. La început reuşeşte din întâm-
plare. Dar pe urmă talentul trebuie să înlocuiască întâmplarea. Există şi o
parte de noroc la rădăcina geniului.”
,,Educaţia este un ornament în vremuri de prosperitate şi un refugiu în
vremuri de restrişte.” - Aristotel
,,Oamenii sunt păsări cu aripile crescute înlăuntru.” - Nichita Stănescu
Niculiţă Chiş Brânzeanu - Gena speranţei -
Editura Nico - 2011
Niculiţă Chiş Brânzeanu, înainte de a fi poet, e
un personaj. Unul cu nume, Niculiţă Chiş, şi cu
poreclă, Brânzea-nu, transformată din mai vechiul
„brânzeşti”, cu care erau identificaţi ai lui. El e un
fin observator al cotidianului, în toate ipostazele în
care îl împinge politicul şi socialul, dar e şi un
autor de atitudine, justiţiar, adesea (auto) ronic. E
un apărător alvalorilor morale şi creştine şi nu
ezită să facă trimitere la texte biblice. Poezia pe
teme religioase e cea mai substanţială în această
carte, care sevrea şi mărturie şi mărturisire şi
spovedanie, încheindu-se, într-un firesc
ascensional al trăitorilor, cu un epitaf. Ceea ce mai
e surprinzător la Niculiţă Chiş Brânzeanu este
limbajul său poetic, unul care sfidează vremuri,
într-o reconsiderare proprie, fără inhibiţii, reţineri.
Ba chiar cu surprinzătoare îndrăzneli. El scrie cum
simte, conta-minat de lecturi, de viaţă, extrăgând
din toate arta sa de a fi întru poezie.
Gena speranţei - va rămâne cartea unui destin
care s-a întrecut pe sine.
Nicolae Băciuţ
Gheorghe Munteanu şi Radu Ungureanu -
Albastrul cerului divin -
Editura Graphica –2011
„Poet, prozator, grafician, scenarist şi regizor de
film. Colaborează la revista „Mele” (poezie, în
limba hawaiană) a lui Ştefan Baciu, la revista
„Limite” a lui Virgil Ierunca, „Drum”, „Apoziţia”
din München. Scrie scenarii şi regizează filme,
fiind distins cu premii: Medalia de bronz la Festi-
valul Internaţional al Filmelor pentru Tineret de la
Veneţia, pentru filmul „Zgribulici”-1962; Diploma
de merit a Festivalului Filmelor de Autor de la
Bergamo, pentru filmul „Dimensiuni” -1966 ş.a.
În grafică se manifestă într-o notă originală,
expoziţiile sale bucurându-se de mare audienţă:
expoziţii personale de grafică de şevalet, ilustraţii
de carte. Debutează publicistic cu poemul în
versuri „Oraşele multicolore”, în 1951, în cadrul
Cenaclului scriitorilor din armată condus de Saşa
Pană; editorial, cu volumul „Zăpezile violete”
apărut în editura proprie, „Micron”, din Los
Angeles, în 1976. Volumul a fost comentat
favorabil de Al. Lungu şi Ştefan Baciu.”
Alexandru Devia - Două cuvinte - Editura
Graphica - 2012
Alexandru Devia își propune să organizeze în doar
”Două cuvinte” tot ce are ”prin suflet și minte” și
să aducă aceste ”Două cuvinte” lângă inima și
gândul persoanei iubite, pentru a proba dacă acestea
ar fi de ajuns să îl ia ”într-un zbor” spre ”Ferestre
bătute plăpând / De raze cu veșnică tină...”. Ș i,
plecat să regăsească armonia visată, Alexandru
Devia a descoperit-o, chiar și-a apropiat-o pâna la
identificare: ,,odată / nu departe de aici / am întâlnit
o fată / cu care-am stat și-am povestit / și am aflat
că lumea toată / mi-e perfectă / când nu o am decât
pe ea / și-un răsărit.” Gheorghe Munteanu
Gândurile și sentimentele exprimate de
Alexandru Devia sunt cântece mereu auzite, închise
cu grijă în scoici aurite în cuvinte. După lecturare,
ele te urmăresc ca un ecou ce poartă liniștea și
zbuciumul unei mări - nemărginirea sufletului de
poet. Iubite cititor, ești invitat într-o lume de dor
prin intermediul filelor firii pe care ți le deschide
poetul Alexandru Devia, prin harul său ce curge în
cuvinte cu nestăvilirea și candoarea aurite de
maturitatea meditației. Ana Munteanu-Drăghici
Cornelia Toşa - La margine de vis - Editura
Ardealul - 2003
Poezia doamnei Cornelia Toşa este o poezie a
bunului-simţ (moral, social, istoric, intelectual,
estetic). ,,Frânturile” de ,,gânduri” trimit la puţină
şi calmă dragoste, la puţină moarte, la puţină
melancolie, la un pic de tradiţie, la nişte amintiri
domestice, toate rostite simplu, fără dorinţa
expresă de ,,poezitare” şi fără ambiţia formulării
de idei geniale, absconse, criptice, subtile ş.a.m.d.
Demersul liric curge simplu, ca viaţa cotidiană, nu
fără a avea un halou metafizic. Lirismul nu se
degaja din cuvânt, ci din nişte ipostazieri
existenţiale ale eului liric, ipostazieri care au ele
însele, în condiţia lor de a fi, un cuantum de
poezie.
Indiferent de cuvinte, o ,,veghe lângă boabele de
grâu” sau ,,acele fântâni dătătoare de viaţă” sau
o ,,declaraţie de dragoste” au în ele însele poezie,
ca substanţă existentă încât doar nararea unei
descinderi în teritoriu asigură plasarea în
idealitatea pură. Serafim Duicu
EXERCIŢIU
1.
Țărmul
de dincolo de mare
e țărmul meu
sau țărmul ei
de dincolo de mare
Ea când privește
țărmul
de dincolo de mare
gândește
la țărmul meu
sau la țărmul ei
de dincolo de mare
Marea
țărmul
noi
suntem unul
suntem doi
și marea
și țărmul este unul
și eu și ea
de unde privim marea
cu țărmul
de dincolo de mare
e țărmul meu
sau țărmul ei
de dincolo de mare
2.
Drumul
drumurile
omul
oamenii
drumul om
oamenii drumuri
împreună sunt toate
NU, INIMĂ…
Sorin Poclitaru
Tu, inimă, opreşte-te să sângeri
Cu plânsul tău amarnic, zbuciumat,
Nu plânge pentru sufletul plecat – Ce-i moartea? Doar o naştere de îngeri.
Tu, viaţă, ca un vis din nopţi de vată,
Opreşte-te din somnul hărăzit
Şi plângi din pleoapa ochiului trezit –
Ce-i somnul? Doar o moarte repetată.
Tu, moarte, ca o trecere strivită
A cerului, prin sânge, către sfinţi,
Primeşte-ţi plata câtorva arginţi –
Ce-i cerul? Doar o clipă răstignită.
Tu, vreme, stai şi numără-ţi prin sfere
Trecute ore din trecutul timp,
Oftează în clepsidre-un anotimp –
Ce-i ora? Doar un hohot de tăcere.
Nu, inimă, nu-ţi irosi iertarea,
Nu te-mbăta cu sângele amar –
Ce-i viaţa? Doar o piatră de hotar
Între o naştere şi următoarea.
23 sept. 2012
CU FIECARE ZI…
Anda Voican
Cu fiecare zi ne depărtăm
Deşi iubirea-i sfera neatinsă Nepreţuitul ,,doi” în noi păstrăm
În amintirea niciodată stinsă.
Cu fiecare zi ne adâncim
În neguri fără de scăpare A’ncremenit cuvântul ,,ne iubim”
Pe buza suptă’n palidă culoare.
Port vina nopţilor de dor
Şi-a rătăcirii blestemate
Când sfincşi răgeau asurzitor
Sub lespezi reci nedezgropate.
Port vina Evelor dintâi
Şi-al cărnii’ncins păcat
Iubirea-i leac şi căpătâi
Joc îndrăcit şi tipat răspicat.
Cu fiecare zi te pierd
Fărâma mea de fericire
Şi’nchipuirea ta dezmierd
Şi dincolo… de nemurire…
31 decembrie 2012
CEEA CE NI SE ÎNTÂMPLĂ
Ligia Ana Grindeanu
Ceea ce ni se întâmplă
Nu ajunge
Ziua cu ore
Miezul clipei - scrum
În necroite zale, la răscruce
Iubirile au parcă gust de fum.
Eu te visam
În cartea nedeschisă
Adus de-albastre regăsiri şirag
Şi-am înţeles târziu
Că nu sunt tristă
Şoptitul dor
Ţi l-am adus în prag.
E dansul tău
Ţi-e lumea la picioare
De-ai încerca
Să-ţi cânţi iubirea iar
Eu ţi-aş ieşi cu râurile-n cale
Lumina să o treci peste ocean.
Iowa City, Ianuarie, 2009
INTERIOR
Emil Coriolan Dumitru
ADINEI-LETIŢIA LUPEA
pentru cartea sa
EXERCIŢIU INTERIOR
nedespărțite
de la primul pas
la ultimul drum
omul oamenii
sunt drum
3.
Noaptea
când suntem mai singuri
ne punem întrebări
ne căutăm în noi
întindem mâna
ne căutăm în stele
și cu gândul dincolo de ele
până la Dumnezeu
care de fapt șade alături blând
ne pătrunde în gând
și privește
exercițiul nostru interior
Ziua
în lumină
când nu mai stă nimic ascuns
ne punem întrebări
despre noi
despre zări
despre Dumnezeu
când El de fapt
blând șade rezemat de o cruce
într-o ziuă de lumină caldă
și așteaptă
să îndoim genunchii pentru exerciţiul nostru interior
MAMEI MELE
Alexandru Devia
Doamne, ştii, nu pot a-ţi cere
Viaţă sau minuni, avere,
Dar îţi cer pe mama mea,
Înc-o toamnă lângă ea.
Lasă , fie frig, ninsoare
Şi un an, lasă-l când moare,
Şi când vine iarna grea,
Lasă-mi doar pe mama mea.
Mugurii când dau pe ram,
Iată, trece înc-un an
Şi mândra primăvară vine…
Lasă-mi mama lângă mine.
Când începe-a se-ncălzi
Şi pe-afară fug copii,
Pentru-a nu ştiu câta oară,
Lasă-mi mama înc-o vară.
AFARĂ
Octavian Maior
Am ieşit puţin afară
Să mă-mbăt de primăvară
Flori gingaşe mă privesc
Şi mă-ntreabă ce doresc?
Eu le spun că-s călător
Sunt pribeag, rătăcitor
Şi-s cuprins de-un tainic dor
Dar departe-s de izvor.
De sub frunzele uscate
Ies minuni de flori, pictate
Sus pe-o gingaţă tulpină
Stă o clipă, o albină.
Este primăvară, iarră
Şi la mine-n ţară.
Eu pe plai înstrăinat
Plâng cu sufletul întristat.
Ybbsitz, Austria, 1988
,,O mamă este cea care poate lua locul tuturor, dar al
cărei loc nu poate fi luat de nimeni.” (Proverb)
IAR E PRIMĂVARĂ!
Emilia Ciupină
Floare albă de narcisă
Înflorea grădina noastră;
La fereastra-ntredeschisă
Mă temeam de vorba voastră.
Aveam multe să-ţi mai spun
Dar din câte vorbe-aveam
Rămăsese numai una
Alte nu le mai ştiam ...
Şi-am rostit-o răspicat
Astăzi, nu o mai răspic ...
Ce-ai răspuns? Nedrept, păcat,
Vorbe multe de nimic.
Uite, iar e primăvară!
Şi cea vorbă răspicată
Mai pe urmă-ţi, mi-a adus
Primăveri din primăvara
Unei clipe ce s-a dus.
ATUNCI
Ioan Dorel Todea
Râde timpul de noi
Oprit să-şi tragă răsuflarea.
Dincolo de el pietrele-s moi
Şi cerul e una cu marea.
Când dragostea nu va avea
clipele măsurate
Atunci toate vor fi simple
şi adevărate.
Din volumul Ruga de veci, Ed.
Grinta, Cluj Napoca, 2011
Un mare cercetător de folclor pe
plaiuri sighişorene:
prof. Ilarion Cocişiu
Lucia Țarălungă
Păstrând şi continuând tradiţii de-a lungul
timpului, poporul român a făurit o artă po-
pulară de o impresionantă originalitate,
bogăţie şi expresivitate.
Strâns legată de viaţă, arta populară s-a
dezvoltat odată cu poporul, cu istoria lui. Ea
oglindeşte condiţiile economice, sociale şi
culturale din diferite epoci precum şi
sensibilitatea şi fantezia creatorilor ei. După
cum bine punctează O. Densuşianu,
folclorul este ,,felul propriu de a simţi al
unui popor, viaţa lui sufletească în
manifestaţiile ei mai caracteristice, aşa cum
se răsfrânge în diferitele lui producţiuni din
timpurile cele mai vechi”.
Chiar dacă adesea a avut înfăţişare de
Cenuşăreasă, creaţia populară şi-a dat
obolul cu modestie şi în chip neprecupeţit la
făurirea culturii moderne. ,,Afirmarea
interesului conştient pentru literatura
poporană este, în ordine cronologică, a doua
mare dată a istoriei literaturii noastre
moderne. Întâia a fost alcătuirea crezului
renaşterii ardelene. Dar, dacă aceasta este
întâia ordine cronologică, afirmarea
interesului pentru folclor marchează întâia
dată, prin însemnătate” (D. Caracostea –
Balada populară română, 1932 - 1933).
O istorie a înrâuririlor folclorice in
literatura noastră pornind de la studiile
întreprinse, despre influenţa creaţiei
populare asupra marilor noştri scriitori dă în
vileag o simbioză neîntreruptă chiar dacă nu
în toate cazurile foarte vizibilă.
Folclorul însă, prezintă interes pentru
însăşi valoarea lui artistică nu numai
documentară, ca şi expresie a însuşirilor
creatoare ale poporului de-a lungul istoriei
sale.
Folclorul ,,de pe Târnave” este la fel de
bogat şi de profund ca şi în celelalte zone
ale ţării. S-a vorbit adesea şi s-a scris mult
despre cântecul ,,de pe Târnave”, iar
cercetătorii au emis păreri despre
caracteristicile acestui stil muzical. Prin
această expresie, destul de vagă de altfel se
înţelege, probabil, teritoriul cuprins între
cele două râuri Târnava Mare şi Târnava
Mică până la vărsarea lor în Mureş.
Unul dintre cei mai importanţi cercetători
ai folclorului ,,de pe Târnave”, profesor la
l i c e u l s i g h i ş o r e a n , , P r i n c i p e l e
Nicolae” (actualul colegiu naţional ,,Mircea
Eliade”) în anii ’30 - ’40 ai secolului trecut,
a fost Ilarion Cocişiu cel mai proeminent
dintre elevii lui Constantin Brăiloiu -
,,adevăratul întemeietor al folcloristicii
muzicale româneşti” (O. Bârlea - Istoria
folcloristicii româneşti, 1974, p.511).
Mare iubitor de folclor, Ilarion Cocişiu se
remarcă prin sârguinţa în culegerile de
cântece populare de toate genurile care a
fost şi primul care a încercat şi o
reprezentare a genurilor muzicale pe tot
teritoriul fostului judeţ Târnava Mare.
Când a început studiul asupra folclorului
acestei zone în ,,vara anului 1929” (I.
Cocişiu - Folclor muzical din Târnava
Mare. Monografia jud. Târnava Mare, 1944,
p. 393), profesorul Cocişiu sesizează ,,E
curios cum au trecut toţi culegătorii în
această regiune pe lângă bogăţia şi varieta-
tea de colinde, cântece de mort, de nuntă şi
de balade fără să le sesizeze măcar –
culegerile s-au redus la strigături şi aşa
zisele doine’’ (I. Cocişiu – Folclor muzical
din Târnava Mare. Monografia jud. Târnava
Mare, 1944, p.396).
Fiu al zonei Târnavelor, născut în comuna
Retişul, I. Cocişiu a avut ambiţia vizibilă de
a completa harta folclorică a Transilvaniei
cu culegeri din ţinuturile pe care nu le-a
putut străbate Bela Bartok, cu atât mai mult
cu cât acesta căutând să arate dialectele
muz ica le t r ans i lvănene , spunea
(Volksmusik d. Rum. V. Mm. pag. XXIX,
1923): ,,E de observat că jud. Sălaj, Bistriţa,
Târnava-Mare şi Mică, Braşov, Făgăraş şi
Sibiu şi mai departe întreaga Românie
veche, exceptând ţinutul Argeşului şi
Basarabia, pentru cercetarea cântecului
popular sunt teritorii în întregime
necunoscute” (I. Cocişiu - Folclor muzical
din Târnava Mare. Monografia jud. Târnava
Mare, 1944, p.396). (Va urma)
RUGA LIMBII ROMÂNE
Ana Munteanu Drăghici
-în memoriam poetului GRIGORE
VIERU-
Pod de flori arcuit în coroană
Peste apele oglindind visul tău…
Cu aura puterii de zeu
Lumina cuvântului ne-mpresoară.
Încă zvâcnind de înalte mesaje-
Menirea de-a locui în cuvânt
A lăsat ecouri trecând prin pasaje
Trist, fără veste, mult prea curând…
Nu-i Prutul- duşmanul ce ne desparte
De Basarabia, a noastră demult…
Doar ura dinspre oameni împarte
Distanţe în ropot ocult…
Ai slujit o vrere divină
La soare zidit-ai cu patos
Singurătate de Athos
Să veşniceşti în lumină.
Slovă de lacrimă plină
Din plâns de neam românesc
Cu plaiul fior întregesc
A Maicii Domnului grădină…
Urcat-ai privire de stele
Pe cerul aleşilor firii
Sortiţi pe altarul iubirii
Închinare patriei mele!
Împrăştii lumii misteru
Risipă de gând şi simţire
Semănătorule! –GRIGORE VIERU
Pentru culegători de iubire…
Dangăt de clopot de veghe rămâne
Plânsul păstorului devreme plecat…
Dor - întregirea nu l-a uitat.
11 februarie 2013 Sighişoara
CHEMARE
Tudor Belea
Am vrut să fiu iubit
Şi m-am dus la păsări să le întreb
Dar ceva a făcut ca ele
Să se sperie,
Am vrut să am frumuseţe
Şi m-am dus la flori să le întreb
Dar ceva a făcut ca ele
Să nu mă înţeleagă,
Am vrut să fiu neclintit
Şi m-am dus la râu să îl întreb
Dar ceva a făcut ca el
Să nu mă asculte,
Am vrut să am linişte
Şi m-am dus la păduri să le întreb
Dar ceva a făcut ca din copaci
Să se facă altare
Şi cruci ...
Atunci m-a chemat Dumnezeu.
AI UCIS O IUBIRE
Mariana Armenciu
E târziu...
Noaptea se leagănă pe vârfuri de dealuri,
Vântul îngână ultimul tango
dansat cu cruzime de frunze.
Tu ai plecat ...
Şi ai luat toate visele cu tine, Eu am rămas goală, în cearceafele albe ce strigă
Trecutul frenetic şi plin de iubiri ce se sting. Iubite... vor veni zorii cu aripi de păsări de pradă.
Voi fi moartă iubite,
Voi fi moartă în veci ... pentru tine.
,,Mama este cel mai apropiat prieten pe
care îl avem atunci când încercările, grele
şi surprinzătoare, cad asupra noastră;
când nenorocirile iau locul prosperităţii;
când prietenii care s-au bucurat alături de
noi, în momentele strălucirii noastre, ne
părăsesc în clipa în care problemele ne
copleşesc, numai ea rămâne lângă noi şi
se străduieşte prin bunătatea sfaturilor şi
învăţămintelor ei să risipească norii
întunecaţi, făcând ca pacea să se
reîntoarcă în inimile noastre.”
Washington Irving