FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI Curs 5******************************************************************************************************************
VOINŢA
Este capacitatea omului de a-şi realiza scopurile pe calea unor activităţi care implică învingerea nor
obstacole, prin mobilizarea resurselor sale morale.
Ca trăsătură a personalităţii se dezvoltă odată cu dezvoltarea activităţii voluntare şi cu formarea şi
dezvoltarea motivelor activităţii. Voinţa se răsfrânge asupra întregii activităţi a omului, asupra conduitei şi
manifestărilor sale.
Calităţi volitive pozitive: perseverenţa, stăpânirea de sine, iniţiativa, activismul, independenţa,
capacitatea de a decide. Capacităţile volitive depind de particularităţile impulsului şi motivaţiei, de
particularităţile temperamentale ale subiectului, se particularităţile mecanismelor de reglare a activităţii, prin
intermediul activităţii intelectuale.
Calităţile volitive ale omului nu se moştenesc, ci reprezintă achiziţia realizată pe parcursul dezvoltării
psihice individuale.
Tulburări de voinţă:
- cu suport motivaţional precis: hiperbulia – creştere a forţei voliţionale, poate avea suport motivaţional
delirant (în psihoze) sau suport real electiv (toxicomanie)
- prin pierderea suportului voliţional: hipobulia – diminuarea forţei voliţionale, cu scăderea capacităţii
de acţiune, abulia – nivel maxim de prăbuşire a forţei voliţionale, cu pierderea iniţiativei şi a
capacităţii de acţiune şi impulsivitatea – consecinţă a unui sistem motivaţional modificat, prin
pulsiuni imperioase ce se impun conştiinţei şi determină trecerea la acţiune în condiţiile unei
capacităţi voliţionale scăzute.
DEPRINDERILE
Sunt moduri de acţiune, care, prin exerciţiu au devenit componente automatizate ale activităţii. Orice
deprindere a fost iniţial o acţiune conştientă, voluntară.
Clasificare:
- deprinderi intelectuale
- d. motrice
- d. senzoriale
După domeniul de activitate:
- d. în activităţi şcolare: scris, citit, ortografice, gramaticale, calcul aritmetic
- d. de muncă
- d. sportive
- d. artistice şi literare
OBIŞNUINŢA
Se asociază cu noţiunea de deprindere, fiind tot o componentă automatizată a activităţii conştiente,
dar se deosebeşte de aceasta prin implicarea necesităţii interioare a omului pentru activitatea respectivă.
Acţiunea devenită obişnuinţă nu mai necesită stimulare din exterior, ea se produce prin propriile mecanisme.
În obişnuinţă se schiţează deja o trăsătură de caracter. Spre deosebire de deprinderi, care sunt neutre,
1
FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI Curs 5******************************************************************************************************************obişnuinţele pot şi pozitive sau negative. Obişnuinţele au un caracter particular faţă de deprinderi prin
rezonanţa lor afectivă. Obişnuinţele nu sunt neutre, nici indiferente.
Condiţiile (etapele) formării deprinderilor.:
- instruirea verbală (explicaţia): cuprinde descrierea scopului, condiţiile şi mijloacele de realizare
a acţiunilor
- modelul acţiunii (demonstrarea). Se întregeşte imaginea actului, se schiţează mental
succesiunea operaţiilor
- întărire, control, autocontrol
O altă clasificare a etapelor formării deprinderilor:
- faza preliminară – precizarea cunoştinţelor necesare pentru acţiunea respectivă, condiţiile şi
mijloacele de realizare
- faza analitică – studierea operaţiilor în parte
- faza sintetică – conturează ansamblul acţiunii
- faza automatizării şi întăririi acţiunii
Transferul deprinderilor pozitive:
- facilitare (învăţarea unei limbi străine după ce ai mai învăţat alte câteva)
- transferul bilateral (între membrele simetrice ale corpului)
Transferul deprinderilor negative:
- interferenţă sau influenţă inhibitivă reciprocă
Cerinţe pentru prevenirea interferenţelor:
- consolidarea temeinică a modurilor corecte de acţiune (este mai dificilă reînvăţarea corectă după
învăţarea greşită)
- utilizarea sistematică în fixarea deprinderilor a opunerii şi comparaţiei ca procedee de diferenţiere
- respectarea intervalului de timp necesar între diferite deprinderi.
2
Top Related