VOINŢA, DEPRINDERILE

3
FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI Curs 5 ******************************************************************************** ********************************** VOINŢA Este capacitatea omului de a-şi realiza scopurile pe calea unor activităţi care implică învingerea nor obstacole, prin mobilizarea resurselor sale morale. Ca trăsătură a personalităţii se dezvoltă odată cu dezvoltarea activităţii voluntare şi cu formarea şi dezvoltarea motivelor activităţii. Voinţa se răsfrânge asupra întregii activităţi a omului, asupra conduitei şi manifestărilor sale. Calităţi volitive pozitive: perseverenţa, stăpânirea de sine, iniţiativa, activismul, independenţa, capacitatea de a decide. Capacităţile volitive depind de particularităţile impulsului şi motivaţiei, de particularităţile temperamentale ale subiectului, se particularităţile mecanismelor de reglare a activităţii, prin intermediul activităţii intelectuale. Calităţile volitive ale omului nu se moştenesc, ci reprezintă achiziţia realizată pe parcursul dezvoltării psihice individuale. Tulburări de voinţă: - cu suport motivaţional precis: hiperbulia – creştere a forţei voliţionale, poate avea suport motivaţional delirant (în psihoze) sau suport real electiv (toxicomanie) - prin pierderea suportului voliţional: hipobulia – diminuarea forţei voliţionale, cu scăderea capacităţii de acţiune, abulia – nivel maxim de prăbuşire a forţei voliţionale, cu pierderea iniţiativei şi a capacităţii de acţiune şi impulsivitatea – consecinţă a unui sistem motivaţional modificat, prin pulsiuni imperioase ce se impun conştiinţei şi determină trecerea la acţiune în condiţiile unei capacităţi voliţionale scăzute. DEPRINDERILE Sunt moduri de acţiune, care, prin exerciţiu au devenit componente automatizate ale activităţii. Orice deprindere a fost iniţial o acţiune conştientă, voluntară. Clasificare: - deprinderi intelectuale 1

description

VOINŢA, DEPRINDERILE

Transcript of VOINŢA, DEPRINDERILE

Page 1: VOINŢA, DEPRINDERILE

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI Curs 5******************************************************************************************************************

VOINŢA

Este capacitatea omului de a-şi realiza scopurile pe calea unor activităţi care implică învingerea nor

obstacole, prin mobilizarea resurselor sale morale.

Ca trăsătură a personalităţii se dezvoltă odată cu dezvoltarea activităţii voluntare şi cu formarea şi

dezvoltarea motivelor activităţii. Voinţa se răsfrânge asupra întregii activităţi a omului, asupra conduitei şi

manifestărilor sale.

Calităţi volitive pozitive: perseverenţa, stăpânirea de sine, iniţiativa, activismul, independenţa,

capacitatea de a decide. Capacităţile volitive depind de particularităţile impulsului şi motivaţiei, de

particularităţile temperamentale ale subiectului, se particularităţile mecanismelor de reglare a activităţii, prin

intermediul activităţii intelectuale.

Calităţile volitive ale omului nu se moştenesc, ci reprezintă achiziţia realizată pe parcursul dezvoltării

psihice individuale.

Tulburări de voinţă:

- cu suport motivaţional precis: hiperbulia – creştere a forţei voliţionale, poate avea suport motivaţional

delirant (în psihoze) sau suport real electiv (toxicomanie)

- prin pierderea suportului voliţional: hipobulia – diminuarea forţei voliţionale, cu scăderea capacităţii

de acţiune, abulia – nivel maxim de prăbuşire a forţei voliţionale, cu pierderea iniţiativei şi a

capacităţii de acţiune şi impulsivitatea – consecinţă a unui sistem motivaţional modificat, prin

pulsiuni imperioase ce se impun conştiinţei şi determină trecerea la acţiune în condiţiile unei

capacităţi voliţionale scăzute.

DEPRINDERILE

Sunt moduri de acţiune, care, prin exerciţiu au devenit componente automatizate ale activităţii. Orice

deprindere a fost iniţial o acţiune conştientă, voluntară.

Clasificare:

- deprinderi intelectuale

- d. motrice

- d. senzoriale

După domeniul de activitate:

- d. în activităţi şcolare: scris, citit, ortografice, gramaticale, calcul aritmetic

- d. de muncă

- d. sportive

- d. artistice şi literare

OBIŞNUINŢA

Se asociază cu noţiunea de deprindere, fiind tot o componentă automatizată a activităţii conştiente,

dar se deosebeşte de aceasta prin implicarea necesităţii interioare a omului pentru activitatea respectivă.

Acţiunea devenită obişnuinţă nu mai necesită stimulare din exterior, ea se produce prin propriile mecanisme.

În obişnuinţă se schiţează deja o trăsătură de caracter. Spre deosebire de deprinderi, care sunt neutre,

1

Page 2: VOINŢA, DEPRINDERILE

FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI Curs 5******************************************************************************************************************obişnuinţele pot şi pozitive sau negative. Obişnuinţele au un caracter particular faţă de deprinderi prin

rezonanţa lor afectivă. Obişnuinţele nu sunt neutre, nici indiferente.

Condiţiile (etapele) formării deprinderilor.:

- instruirea verbală (explicaţia): cuprinde descrierea scopului, condiţiile şi mijloacele de realizare

a acţiunilor

- modelul acţiunii (demonstrarea). Se întregeşte imaginea actului, se schiţează mental

succesiunea operaţiilor

- întărire, control, autocontrol

O altă clasificare a etapelor formării deprinderilor:

- faza preliminară – precizarea cunoştinţelor necesare pentru acţiunea respectivă, condiţiile şi

mijloacele de realizare

- faza analitică – studierea operaţiilor în parte

- faza sintetică – conturează ansamblul acţiunii

- faza automatizării şi întăririi acţiunii

Transferul deprinderilor pozitive:

- facilitare (învăţarea unei limbi străine după ce ai mai învăţat alte câteva)

- transferul bilateral (între membrele simetrice ale corpului)

Transferul deprinderilor negative:

- interferenţă sau influenţă inhibitivă reciprocă

Cerinţe pentru prevenirea interferenţelor:

- consolidarea temeinică a modurilor corecte de acţiune (este mai dificilă reînvăţarea corectă după

învăţarea greşită)

- utilizarea sistematică în fixarea deprinderilor a opunerii şi comparaţiei ca procedee de diferenţiere

- respectarea intervalului de timp necesar între diferite deprinderi.

2