UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE ISTORIE
Muzeul Poni-Cernătescu
INTRODUCERE ÎN MUZEOLOGIE
Enache Theodor
ANUL II
GRUPA B
IAȘI 2014
2
Date generale
Muzeul este amplasat într-o zonă mai puțin cunoscută a orașului, cu multe străzi mici și
amestecate din dealul Copou, neavând acces direct la un mare bulevard. Strada pe care se
situează muzeul este, relativ, liniștită, puțin circulată în comparație cu celelalte străzi ale orașului
și în consecință greu de găsit pentru un necunoscător al zonei. Mai exact, imobilul care
găzduiește Muzeul Poni-Cernătescu, se află situată pe strada Kogălniceanu, nr. 7B, în vecinătatea
unui alt muzeu, Mihail Kogălniceanu și a Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
Construcția edificiului a fost începută în anul 1839 de către mitropolitul Veniamin
Costachi. De-a lungul timpului, casa a fost deținută de mai mulți proprietari, fiind reședință
familiară pentru o serie de persoane importante ale orașului, dar și sediul unor instituții
administrative sau culturale. Câteva date importante privind istoria casei, semnalează că într-un
singur secol, ea a fost în posesia mai multor personalități de marcă locale, precum: sărdarul
Nicolae Goncescu, mitropolitul Calinic Miclescu, avocatul Dimitrie Telemaque, iar din 1880
până în 1925 a devenit proprietatea familiei profesorului Petru Poni. Din acest an casa revine
fiicei lui Petru Poni, chimista Margareta Poni, care o donează în 1973 Consiliului Popular al
orașului Iași, cu scopul de a fi organizată ca muzeu memorial dedicat familiei Petru Poni. În anul
1974, nepoata savantului, profesoara Florica Mageru oferă Complexului Muzeal Național
"Moldova", o importantă donație, care a cuprins patrimoniul mobil existent, la acea dată, în casa
familiei Poni (mobilier, obiecte personale, medalii, diplome, obiecte decorative etc.). După un
lung proces de restaurare, casa dobândește statutul oficial de muzeu, inaugurat la 7 noiembrie
1991, sub titulatura inițială de Muzeul Chimiei ieșene "Petru Poni". Din 1994, în urma unei
ample reorganizări, acesta devine Muzeul "Poni-Cernătescu".
Descrierea muzeului
Prima sală a muzeului reconstituie un hol de primire tipic ieșean de la sfârșitul secolului
al XIX-lea și început de secol XX. Holul de primire, reprezenta în epocă un spațiu privat, deschis
permanent socializării, și constituia locul predilect de reunire zilnică a familiei, dar și de primire
a musafirilor. Acest spațiu era folosit cu diferite ocazii și ca salon de dans. Piesele de mobilier
grupate în jurul unei măsuțe, marchează intenția de a sugera atmosfera specifică unui astfel de
3
interior de epocă. Încercând să se reconstituie cât mai fidel casa, s-a optat pentru refacerea
balustradei de la intrare și a geamurilor mari, care înconjoară repceția în trei părți. Această
încăpere este denumită în limbajul de specialitate lazvant și a fost reconstituită, asemenea
întregului muzeu pe baza fotografiilor păstrate în arhive. Tot în recepție se găsește, într-un spațiu
destul de îngust, biroul, un spațiu dedicat carderobei (un simplu cuier pentru maxim cinci
persoane, ambele situate în partea dreaptă a intrării. În partea stângă se află o vitrină în care se
găsesc suveniruri ce pot fi cumpărate de vizitatori, caloriferul ce este acoperit de un suport din
lemn și un scaun. Încăperea este luminată de o lustră, ce evocă fidel aceleași surse de iluminat
utilizate de membri familiei Poni, respectiv Cernătescu.
Toate piesele de mobiler din această încăpere sunt confecționate din stejar masiv, maro
închis, achiziționate recent, la comandă, pentru a fi asortate, cât mai mult posibil, cu restul
mobilierului din muzeu, care este original sau a fost procurat pe criteriul că este contemporan cu
perioada dorită a fi surprinsă de specialiștii ce au lucrat la renovarea muzeului. Ușa principală are
draperii reconstituite după mărturiile existente, cât mai fidel după cele din vremea locuirii lui
Petru Poni în această casă. Geamurile laterale sunt acoperite cu perdele cu un frumos model
floral. Muzeografii și conservatorii muzeului, au încercat să reconstituie cât mai fidel ambianța
perioadei anilor 1880-1930. Astfel, s-a optat decorarea salonului cu un tapet ales după un model
aproximativ la fel cu cel original, însă nu indentic. Tavanul este simplu, de culoare albă, identic
cu cel original. În mijlocul tavanului este agățată o interesantă lustră, asemănătoare cu celelalte
lustre din muzeu. Însă din informațiile obținute de la personalul muzeului, am putut constata că
lustrele nu au apaținut din totdeauna casei, majoritatea fiind achiziționate sau reconstituite după
modelele păstrate în ilustrații. Din păcate, parchetul trădează aspectul de originalitate a camerei,
deoarece are un aspect lucios, asemănător celui actual, cel vechi, original fiind schimbat. În toată
casa, podeaua este acoperită de acest parchet.
În salon se regăsesc și multe obiecte valoroase de patrimoniu, unele aparținând familiei
Poni, altele datând din perioada respectivă. Astfel, pe pereți sunt agățate mai multe fotografii ale
familiei Poni și două fotografii ale academicienilor Petru Poni și Radu Cernătescu. Pe peretele
opus intrării sunt expuse o oglindă și un ceas de podea, ambele achiziționate, ulterior de muzeu.
Sub portretul lui Radu Cernătescu se află expus și un barometru, ce a apaținut savantului, ceea ce
sugerează ocupația profesorului pentru studierea meteorologiei. Pe pereții laterali se regăsesc
două lămpi de lumină. În perioada vizitării muzeului, salonul găzduia o expoziție temporară,
4
dedicată omului de știință Ștefan Procopiu. Expoziția consta în manuscrise și obiecte personale
ce au aparținut savantului. Expuse în vitrină, elementele de patrimoniu erau bine scoase în
evidență de lumina artificială provenită de la ledurile așezate în marginea de sus a vitrinei.
Holul de primire mai găzduiește și aparatură modernă, atât de necesară funcționării
muzeului. Astfel, se pot observa camere video, un sistem de alarmă, un stingător pentru incendii,
întrerupătoare, prize și un aparat pentru măsurarea temperaturii și a umidității. Acestea din urmă
sunt destul de vizibile aici, ca și în restul celorlalte camere ale muzeului. Însă, sub geam se află
un calorifer bine acoperit într-un cadru de lemn, asortat cu mobilierul camerei. La fel de bine
mascat este și calculatorul infotouch-ului, perfect în nuanța mobilierului.
Sufrageria
Circuitul de vizitare a muzeului continuă pe ușa din dreapta, următoarea sală fiind
sufrageria. Informațiile privind exponatele din această sală sunt prezentate pe o tablă, susținută
de un suport din lemn ce se asortează foarte bine cu culoarea mobilierului. Această sală a
muzeului este dominată de o impunătoare lustră. Tapetul diferă de cel din salon, fiind reconstituit
cu motive florale, în moda începutului de secol XX. De asemenea, diferă și draperiile,
preferându-se culoarea vernil pentru a se asorta cu încăperea. Camera este bine luminată natural,
iar din acest motiv ferestrele conțin sticlă opac, pentru a proteja obiectele de patrimoniu de
lumina soarelui, care în timp acționează în mod distructiv asupra acestora.
Sufrageria se deosebește de celelalte camere prin obiectele de mobilier din stejar masiv,
confecționate la un atelier din Franța, în secolul al XIX-lea, majoritatea fiind donate muzeului de
diverși proprietari. Cele mai impunătoare piese de mobilier sunt: bufetul de sufragerie, biroul cu
scrin, piedestalul din lemn, masa de suport pentru lampă, servanta cu ornamente florale, o
canapea pentru trei persoane și un fotoliu cu spătar (ambele cu tapițărie reconstituită în moda
secolului XX, ce conține ornamente florale, asemănătoare cu cele de pe tapet).
Într-un colț este reconstituită o sobă, element de nelipsit din casele sfârșitului de secol
XIX – începutul secolului XX. Aceasta este reconstituită după mărturiile din descrieri și
fotografii, iar lângă ea sunt expuse un fier vătrai pentru foc și o lădiță cu lemne. În partea dreaptă
a sobei se află așezat pe un pidestalul din lemn, un bust de femeie, donat de Carol I lui Petru Poni
prin testament. Piedestalul ascunde prin așezarea sa o priză, care în mod obișnuit în locuințe, nu
este situată lângă sobă.
5
În centrul camerei este situată pe un covor ce a aprținut familiei Poni, o masă de
sufragerie cu patru scaune. Pe obiectele de mobilier enumerate mai sus sunt expuse mai multe
lucruri personale, ce au aparținut familiei Poni (albume foto, vază de lemn, serviciu pentru cafea,
serviciu de ouă pentru mic dejun, fructieră etc.). De asemenea, pentru amenajarea sufrageriei au
fost folosite: oglinda (a aparținut familiei Poni), fotografii, lămpi aplicate pe păreți, un goblen,
portretul lui Petru Poni și un ceas într-un șemineu. Consider că s-a reușit crearea ambianței
începutului de secol XX, a unei camere ce a găzduit în numeroase rânduri personalități de marcă
ale orașului.
Biroul Petru Poni
După sufragerie urmează o sală concepută ca un loc de relaxare și de studiu, biroul lui
Petru Poni. Pentru a se facilita fluiditatea circuitului muzeografic, specialiștii au decis să scoată
ușile. Majoritatea obiectelor din birou sunt autentice, aparținând marelui savant. Ceea ce se
remarcă imediat în această sală este tapetul în dungi, reconstituit după cel original după o
fotografie. De asemenea, s-a adoptat pentru a acoperi ferestrele la draperii de culoare bej închis,
în asorteu cu tapeul și majoritatea obiectelor din cameră. La fel ca în întreg muzeul, ferestrele au
geamuri opace, ce nu permit trecerea razelor solare.
Specialiștii au urmărit să evidențieze importanța savantului recunoscută la nivel
internațional. În acest sens, s-a amenajat o vitrină lumiată cu led, în care sunt expuse importante
decorații. Ele sunt evidențiate foarte bine, fiind așezate pe o catifea de culoare bej deschis. Tot în
acest scop sunt expuse pe pereți cele mai importante diplome obținute de Petru Poni de-a lungul
carierei.
Pentru a pune în valoare prețioasele obiecte deținute de muzeu (în special fondul de cărți
păstrat de la cei doi savanți) s-a optat pentru amenajarea unei suprafețe, ce ocupă aproximativ
jumătate din cameră. În bibliotecă sunt expuse cărți de valoare ce nu trebuie să lipsească dintr-un
birou. Pe birou se remarcă numeroase obiecte dedicate activității intelectuale și un telefon vechi
de peste un secol.
În partea opusă a biroului, într-un colț, s-a amenajat un spațiu dedicat familiei Poni,
dominat de numeroase fotografii ale membrilor. În imediata vecinătate se află o sobă de
dimensiuni reduse, verde, datând de la 1860, achiziționată ulterior de muzeu din Austria. În plus
camera este concepută pentru începutul secolului XX, iar soba achiziționată este mai veche cu
6
jumătate de secol. De asemenea, lustra și lampa abajur nu sunt originale, ele fiind achiziționate
recent, însă sunt asemănătoare cu cele originale.
Camera doamnei
Camera dedicată soției lui Petru Poni este amenajată în stil salonaș. Această cameră a
fost gândită ca un loc retras dedicat doamnelor, iar prin mobilier și piesele de patrimoniu
existente, s-a încercat sugerarea preocupărilor Maltidei Cugler-Poni. Astfel, în cameră se observă
numeroase manuscrise și volume de poezii, sugerând vizitatorilor preocupările de ordin poetic
ale doamnei. Mobilierul este de secolul XIX și fabricat majoritatea în România. Tapițăria
canapelei este țesută după cea originală, modelul fiind sugerat de o fotografie, însă s-a optat
pentru un model floral, în locul culorii roșii, pentru a se asorta cu tapetul de pe pereți. În aceeași
măsură și tapetul este reconstituit după fotografii, iar împreună cu mobilierul, obiectele tipic
feminine (mănușile, oglinzile, cutiile pentru bijuterii, balansoarul, cutiuța pentru tutun etc.) oferă
un aer de eleganță camerei.
Această sală se evidențiază prin soba de fontă emailată, care datează din a doua jumătate
a secolului al XIX-lea și a fost achiziționată din Austria. Se înțelege că soba nu apaținea poetei,
și nici aplicele de pe păreți sau veioza. Însă acestea conferă un aer de secol XIX camerei. De la
Matilda Poni s-a păstrat covorul, volumele de poezii, însemnările, măsuța de fantezie și piesele
de design de pe ea. Tot în această încăpere au fost expuse mai multe fotografii cu rudele
doamnei.
De remarcat sunt draperiile de la uși și geam, de culoare vernil deschis, care ascund unele
accesorii contemporane necesare muzeului. Însă prizele, întrerupătoarele, stingătorul de incendii,
termohigrograful (aparat de măsurat temperatura și umiditatea) sunt destul de vizibile și strică
din atmosfera de influență franceză a camerei.
Camera Radu Cernătescu
Camera în care a locuit savantul Radu Cernătescu, a fost amenajată într-o mare măsură în
așa fel încât să reflecte pasiunea chimistului pentru muzică. Astfel, piesa cea mai impumătoare
din încăpere este pianul. Acesta a aparținut lui Radu Cernătescu și este conservat într-o stare
foarte bună. Pe pian se află mai multe partituri de ale lui Beethoven ce s-au păstrat până astăzi,
iar lângă pian o cutie pentru discuri, ziare, parpituri etc. Pasiunea pentru muzică a savantului este
7
redată și de patefonul portabil, care de asemenea a aparținut lui Cernătescu, albumele muzicale
etc.
Aplicele, tapetul și draperiile vernile sunt asemănătoare cu cele din biroul lui Petru Poni.
Putem afirma că ambele săli ale muzeului au un rol moralistic și sunt în mare asemănătoare, fiind
reconstituite după același tipar. La fel ca în celelalte camere, și aici se regăsesc numeroase
fotografii cu Radu Cernătescu, familia Cernătescu, Lucia Poni etc.
Laboratorul
Această sală a fost concepută de specialiști pentru amenajarea unui laborator de chimie
contemporan și în același timp un spațiu dedicat activităților desfășurate în muzeu. Aici este
amenajată o vitrină în care sunt prezentați cei mai importanți chimiști ieșeni, manuscrise ale lui
Radu Cernătescu, precum și imagini cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Laboratorul este amenajat cu obiecte contemporane (mese, scaune etc.) necesare desfășurării
manifestațiilor culturale, cu aparate moderne (o plasmă cu soft special conceput pentru a oferi
informații vizitatorilor), dar și cu mobilier, eprubete păstrate de la Petru Poni. Aici s-a optat
pentru acoperirea ferestrelor cu jaluzele, renunțându-se la geamurile opace.
Mina
Ultimul punct de atracție al muzeului îl constituie subsolul, în care a fost reconstituită o
mină. Pentru amenajarea subsolului și introducerea lui în circuitul muzeografic, s-a apelat la o
firmă de profil. Spațiul ințial al beciului era puțin înalt, fapt pentru care s-a hotărât adâncirea lui,
pentru ai oferi o înălțime corespunzătoare unei camere. Accesul în subsol se face printr-o ușă din
lateralul casei sau prin platforma din salon, la care am făcut referire mai sus.
Încă de la intrarea în „mină” se remarcă decorația pereților ce constă în polistiren
îmbrăcat cu o substanță specială. Acest decor, numit în limbajul de specialitate, butaforie creează
iluzia că totul este autentic. Este de apreciat ideea și munca celor de la muzeu. La fel de bine
reconstituiți sunt și pilonii de suport a „galeriilor”. În camerele subsolului sunt expuse în vitrine
luminate cu leduri, mai multe minerale, primite prin donație de muzeu, de la Constantin Gruescu.
Exponatele sunt bine puse în evidență, ele fiind așezate pe tamburi rotativi, cu scopul de a ajuta
vizitatorul să observe aspectul minereului. Această expoziție a fost constituită în scopul de a
sugera vizitatorilor pasiunea lui Petru Poni pentru minerale.
8
Marea problemă a acestei părți din muzeu era umiditatea. Din cauza umezelii din subsol,
specialiștii au fost nevoiți să achiziționeze aparate de dezumificat aerul. Mulțumind personalului
muzeului am putut observa în acest accesoriu modern apa extrasă din aer. Pentru protejarea
obiectelor de patrimoniu sunt amplasate la subsol aparate de măsurare a temperaturii și umidității
aerului. Pe ecranul acestor aparate apăreau valorile de 59,7% umiditatea din atmosferă și 21,7oC
temperatura aerului.
Și aici sunt destul de vizibile accesoriile moderne necesare muzeului (prize, cabluri,
aparatele de dezumificare, stingătoare, camere video etc.), însă trebuie remarcată ideea de a
ascunde întrerupătorul în spatele unui zid fals, precum și mascarea gurilor de aerisire. Trebuie
apreciat încercarea de a se reconstitui un tunel de mină prin așezarea unui vagon pe șine și
desenarea pe peretele din fundal a unui tunel. Aceste amenajări creează iluzia optică continuării
traseului prin acest tunel. Pentru a se sugera ideea de mină sunt expuse unele obiecte specifice
muncii în subteran: cască de protecție, târanacoape, lămpi etc. Camerele subsolului sunt
iluminate cu vechi lămpi de mină modificate cu leduri moderne.
Concluzii
Ceea ce ar fi de schimbat la acest muzeu, din punctul meu de vedere, ar consta în primul
rând, în angajarea unui ghid cu studii în domeniu, întrucât actualul nu se ridică la măsura
responsabilității sale. O altă problemă pe care o semnalez, constă în aspectul exterior al
muzeului. Dacă interiorul este amenajat destul de bine în ambianța începutului de secol XX,
exteriorul are un aspect neglijent. Ar trebui reamenajarea stilului arhitectural al casei în acord cu
ceea ce este prezentat în interior.
9
ANEXE
10
11
12
13
14
15
16