1
Cuprins
Delimitări conceptuale privind descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice . . . . . . .2
Descentralizarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Deconcentrarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Diagnosticarea activităţilor complexe privind descentralizarea serviciilor publice . . . . . . . . . 4
Diagnosticul – concept şi importantă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4
Categorii de diagnostic care pot fi utilizate în evaluarea eficienţei procesului de
descentralizare şi de deconcentrare a serviciilor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5
Diagnosticul juridic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5
Diagnosticul serviciilor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6
Diagnosticul economico – financiar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7
Diagnosticul resurselor umane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Motivaţia diagnosticului asupra serviciilor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
2
Delimitări conceptuale privind descentralizarea şi deconcentrarea
serviciilor publice
Descentralizarea
Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor
se face de către administraţia publică locală, ce beneficiază astfel de o largă autonomie în luarea
deciziilor şi în privinţa gestionării bugetului. În cadrul acestui regim administrativ, se
recunoaşte existenţa juridică a colectivităţilor locale, având propria lor autonomie financiară şi
dispunând de propriile lor organe ce le permit să asigure gestionarea corespunzătoare a
problemelor locale. În general, prin aplicarea descentralizării creşte eficientă autorităţilor prin
capacitatea lor de a fi mai aproape de nevoile locale.
Putem defini descentralizarea ca fiind transferul de competenţă administrativă şi financiară de
la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale, pentru
satisfacerea eficientă a intereselor locale. Descentralizarea este un principiu de organizare şi
funcţionare a administraţie publice , întemeiat pe o largă autonomie oferită organelor locale de
conducere ale unităţilor administrativ – teritoriale, având un patrimoniu propriu cu ajutorul
căruia se asigura mijloacele necesare satisfacerii nevoilor locale.
Descentralizarea este un principiu de organizare şi de conducere a statului bazat pe autonomie
conferită colectivităţilor locale, ce dispun de resursele necesare care să le permită să se
autoadministreze, să îşi aleagă propriile autorităţi de conducere.
Descentralizarea nu implică un rol redus pentru guvernul central, ci doar o reorientare a rolului
centrului, acesta rămânând doar unul de supraveghere şi de adoptare a cadrului legislativ
general.
3
Deconcentrarea
Deconcentrarea este considerată că fiind o formă intermediară între organizarea centralizată şi
cea descentralizată, presupunând o redistribuire de competenţe administrative, materiale şi
financiare între diferite niveluri ale administraţiei centrale.
Deconcentrarea este caracterizată printr-un grad de independenţa a serviciilor publice în fruntea
cărora sunt funcţionari numiţi de organele centrale, însă centralizarea administraţiei există în
orice moment, deoarece, pe de o parte, funcţionarii publici sunt subordonaţi ierarhic puterii
administrative centrale, iar pe de altă parte, deciziile lor sunt imputabile exclusiv statului.
Apropierea deconcentrării de centralizare reiese din faptul că titularii puterii locale sunt numiţi
de către centru, ei nefiind aleşi pe plan local, ca în cazul descentralizării. Ceea ce o apropie de
descentralizare este faptul că titularii puterii locale au competenţă să rezolve ei singuri
problemele locale, fără să le mai înainteze la centru, dar în acelaşi timp sunt supuşi controlului
acestuia şi obligaţi să se conformeze actelor venite de la centru.
4
Diagnosticarea activităţilor complexe privind
descentralizarea serviciilor publice
Diagnosticul – concept şi importantă
Termenul de diagnostic este de origine greacă, provenind din grecescul „diagnostikos” ce
semnifică „apt de a discerne”, demersul diagnosticului impunând analiza complexă a
mecanismului de formare şi de modificare a fenomenelor specifice. Diagnosticul are rolul de a
identifica cauzele problemei determinate de insuficienta resurselor faţă de nevoi şi de a propune
soluţii care să conducă la reglementarea situaţiei de fapt.
Diagnosticul, de un real ajutor în cunoaşterea situaţiei economico – financiare, furnizează
informaţiile necesare aprecierii situaţie trecute şi prezente şi care constituie totodată o baza
pentru estimările viitoare, ajutând în a determina acţiunile ce trebuie desfăşurate în viitor.
Pot există două situaţii în care să apară necesitatea efectuării unui diagnostic asupra unui
serviciu public descentralizat/deconcentrat, respectiv:
atunci când există unele disfuncţionalităţi în funcţionarea serviciului public, iar scopul
diagnosticului constă în depistarea cauzelor şi remedierea disfuncţionalităţilor
serviciului public;
atunci când serviciul public nu se găseşte în dificultate, însă reultatele obţinute în urma
analizei diagnostic constau în stabilirea modalităţilor de îmbunătăţire a performanţelor
şi în alegerea celor mai adecvate metode de dezvoltare a serviciului public.
Ca tehnică specifică de management, în studiul nostru, analiza – diagnostic apare ca o metodă
de cunoaştere, al cărui obiect este cercetarea caracteristicilor esenţiale şi funcţionale ale unui
serviciu public descentralizat sau deconcentrat cu scopul de a identifica punctele forţe şi
punctele slabe a evaluării potenţialului existent, estimarea performanţelor şi a riscurilor viitoare
şi a formulării de recomandări.
5
Categorii de diagnostic care pot fi utilizate în evaluarea eficienţei procesului de
descentralizare şi de deconcentrare a serviciilor publice
Procesul de descentralizare către autoritatiile locale, este unul dintre cei mai importanţi paşi pe
care îi face guvernul şi care va avea efecte durabile. Acest proces nu este finalizat şi trebuie
sprijinit prin utilizarea strategică a noilor instrumente manageriale, care să permită
eficientizarea delegării puterilor.
Desii literatura de specialitate evidenţiază o varietate de diagnosticări, delimitate după diverse
criterii, fiecare dintre acestea caracterizate prin trăsături specifice, considerăm că pentru analiză
– diagnostic a unui serviciu public, oferit de administraţia publică locală, de un real folos sunt
următoarele categorii de diagnostice:
Diagnosticul juridic
Diagnosticul juridic are ca scop principal aprecierea capacităţii comunităţilor locale de a
implementa normele juridice legale în organizarea şi funcţionarea serviciilor publice
descentralizate/deconcentrate. Însă, întotdeauna verificarea aspectelor juridice legale privind
activitatea acestora trebuie să fie subordonată legii.
Este important volumul de reglementări juridice care există (legislaţie în materia
descentralizării şi deconcentrării, strategii de descentralizare adoptate de ministerele de resort,
planuri strategice pentru descentralizare elaborate de administraţia locală, politici
descentralizate preluate şi aplicate de către administraţia locală în domeniile prioritare),
evidenţierea gradului de birocraţie care există, flexibilitate în implementarea reglementărilor
legale şi analiza restricţiilor legale în domeniul descentralizării.
Este necesară eficientizarea mecanismelor juridice şi nejuridice pentru combaterea birocraţiei
şi apropierea administraţiei publice locale de interesele cetăţenilor.
După verificarea şi analiza aspectelor prezentate, trebuie să fie formulate concluziile
diagnosticului juridic, sub forma punctelor ţări şi a punctelor slabe ale domeniului cercetat.
6
Diagnosticul serviciilor publice
Diagnosticul serviciilor publice este latura cea mai importantă a disgnosticului general al unei
colectivităţi, deoarece principalul scop al administraţiei este acela de a oferi servicii publice de
mai bună calitate, la un preţ mai redus, concomitent cu modernizarea structurilor cărora le
revine responsabilitatea pentru furnizarea acestor servicii. Procesul de descentralizare al
serviciilor publice este cel care va asigura preluarea atribuţiilor administrative şi financiare ale
unor activităţi, de către autorităţile administraţiei publice locale – consilii judeţene şi consilii
locale – şi reprezintă unul din obiectivele pe care administraţia publică românească le are de
îndeplinit în perioada următoare.
Dintre criteriile ce pot fi utilizate în realizarea diagnosticului serviciilor publice, putem
enumera:
numărul serviciilor publice descentralizate/deconcentrate (cu cât numărul serviciilor
publice descentralizate/deconcentrate creşte, cu atât gradul de
descentralizare/deconcentrare este mai mare);
identificarea serviciilor publice a căror gestionare şi finanţare vor fi descentralizate;
costul serviciului, ca indicator de performanţă (scăderea costurilor, a tarifelor serviciilor
descentralizate/deconcentrate, semnifică existenţa unor abilităţi manageriale, şi astfel
descentralizarea/deconcentrarea, va duce la efecte pozitive);
oportunitatea serviciului public (relaţia cantitativă între serviciul
descentralizat/deconcentrat oferit şi cerere este de asemenea un tip de indicator pentru
măsurarea calităţii unui serviciu public descentralizat/deconcentrat);
accesibilitatea serviciului public ( în plus faţă de gradul de satisfacţie al cetăţeanului,
accesibilitatea unui serviciu este o formă de indicator de calitate);
continuitatea în furnizarea serviciului public;
gradul de confort şi de curtoazie manifestat de furnizorii de servicii faţă de clienţi:
existenţa unui control al modului în care serviciile publice îşi îndeplinesc obligaţiile, fie
direct în cazul gestiunii directe, fie indirect atunci când realizarea serviciului a fost
delegată;
corelarea descentralizării serviciilor cu descentralizarea finanţelor publice, prin
transferarea către autorităţiile publice locale a resurselor corespunzătoare de la bugetul
7
de stat pentru finanţarea unor servicii publice destinate comunitatiilor locale:
învăţământ, sănătate, cultură, poliţie comunitară, pompieri, apărare civilă, etc.
Elaborarea unei analize diagnostic asupra serviciilor publice din unităţile administrativ –
teritoriale, urmăreşte aprecierea performanţei obţinute în urma funcţionarii serviciilor, gradul
de satisfacţie al cetăţenilor, elaborarea de recomandări cu privire la sporirea calităţii acestor
servicii, etc.
Diagnosticul economico – financiar
Diagnosticul economico – financiar reprezintă o componentă importantă a diagnosticului
general, deoarece aceasta are o poziţie cheie în procesul de evaluare a serviciului public, din
cauza rolului major avut în aprecierea stării performanţei şi a poziţiei financiare a fiecărui
serviciu, precum şi a înţelegerii performanţelor realizate şi a ajustării situaţiilor financiare.
Fără să dăm importanta cuvenită descentralizării fiscale, care trebuie să asigure resursele
financiare necesare unei decizii performanţe a administraţiei, nu putem vorbi de reforma
serviciilor publice. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu
competenţele prevăzute de constituţie sau lege.
Obiectivele diagnosticului economico – financiar sunt complexe, printre cele mai importante
putând fi enumerate:
asigurarea cercetării realităţii obiective, cunoaşterea şi interpretarea ei (dacă transferul
de responsabilităţi în materie de furnizare de servicii este insotit de o descentralizare
fiscală accentuată);
informarea partenerilor sociali cu privire la starea serviciilor publice
descentralizate/deconcentrate, performanţele, eficientă utilizării resurselor (raporturile
dintre veniturile propii, împrumutate şi atrase şi utilizarea resurselor la nivelul
comunităţilor locale);
stabilirea măsurilor de redresare sau ameliorare a performanţelor în managementul
serviciilor publice;
fundamentarea strategiilor de dezvoltare, pentru a se putea elabora şi implementa
eficient măsurile de reforma în domeniul serviciilor publice.
8
Diagnosticul economico – financiar trebuie să clarifice atât responsabilităţile ce revin
administraţiei publice locale privind cheltuielile, cât şi cele privind încasarea veniturilor.
Dimensionarea neadecvată a resurselor transmise de la nivelul central la cel local – resurse
privind patrimoniul, finanţarea, resursele umane – conduc la gestionarea slabă a serviciilor
publice.
Diagnosticul resurselor umane
În cadrul acestui tip de diagnostic, se urmăreşte cunoaşterea resurselor umane din punct de
vedere al evoluţiei, structurii, comportamentului şi eficienţei utilizărilor şi aprecierea
performanţei obţinute în prestarea de servicii publice. Resursele umane ale autorităţilor
administraţiei publice cuprind acele categorii de angajaţi – funcţionari publici şi personal
contractual - care au diferite poziţii şi responsabilităţi în furnizarea serviciilor publice către
cetăţeni.
Necesitatea analizei diagnostic în domeniul funcţiei publice, derivă din creativitatea şi spiritul
novator al resurselor umane care determina capacitatea de realizare a activităţilor de către
autorităţile publice implicate direct în actul managerial.
Criteriile ce pot fi utilizate pentru realizarea diagnosticului resurselor umane din serviciile
publice, sunt:
distribuţia angajaţilor din cadrul unui serviciu public;
numărul şi nivelul posturilor transferate din administraţia centrală către cea locală;
numărul de posturi create la nivel local;
calitatea funcţionarilor publici în funcţie de performanţă profesională, pe baza
calificativelor obţinute;
planurile strategice de gestionare a resurselor umane care au fost adoptate şi
implementate;
politicile de promovare a funcţionarilor din cadrul unui serviciu public.
Reforma funcţiei publice va asigura crearea unui corp profesionist de funcţionari publici, stabili
şi neutri din punct de vedere politic, prin implementarea unui cadru legislativ, unitar şi coerent
9
şi dezvoltarea coeziunii strategiilor de management al resurselor umane şi de instruire
profesională. Personalul constituie activul cel mai valoros în orice administraţie.
Motivaţia diagnosticului asupra serviciilor publice
Ca urmare a analizei diagnostic a procesului de implementare a legislaţiei din domeniul
managementului funcţiei publice şi a formării continue a resurselor umane, se vor constata
unele disfuncţii, atât de ordin legislativ, cât şi unele probleme privind gestionarea funcţiei
publice. Analiza diagnostic va propune soluţii pentru ca acest proces de dezvoltare instituţională
şi legislativă privind funcţia publică să continue.
Sintetizând, motivaţia diagnosticului asupra serviciilor publice descentralizate sau
deconcentrate , indiferent de poziţia celui care îl efectuează, o constituie:
identificarea resurselor reformei serviciilor publice (reforma funcţiei publice din cadrul
serviciilor descentralizate/deconcentrate, elaborarea strategiilor, planurilor şi politicilor
de descentralizare, transparenţă, extinderea descentralizării pentru fiecare serviciu
public cheie, că de exemplu: drumuri, sănătate, educaţie, etc);
asigurarea unui cadru legal şi organizatoric, care să permită identificarea unor noi
servicii descentralizate sau deconcentrate şi să conducă la modernizarea serviciilor
existente;
stabilirea unui sistem de relaţii între administrarea locală , asociaţiile de locatari şi
cetăţeni, pentru implicarea lor în modernizarea serviciilor publice
descentralizate/deconcentrate;
stabilirea măsurilor de îmbunătăţire sau de redresare a performanţelor serviciilor publice
descentralizate/deconcentrate;
identificarea şi înţelegerea direcţiilor strategice de dezvoltare în care optează serviciul
public respectiv;
evaluarea şi măsurarea serviciilor publice, a tipologiei acestora şi a gradului de
disponibilitate a serviciilor;
măsurarea rezultatelor de până în acest moment (putându-se lua o serie de măsuri, cum
ar fi: continuarea descentralizării serviciului public, îmbunătăţirea calităţii serviciilor –
în special din punct de vedere al satisfacţiei oferită cetăţeanului);
10
stabilirea capacităţii administrative pentru reforma serviciilor publice (care este
structura şi pregătirea resurselor umane, rezistenţa la schimbările introduse de
descentralizare/deconcentrare, capacitatea de planificare strategică, etc.);
identificarea metodelor prin care se asigura corelarea calităţii serviciului cu strategia de
dezvoltare a serviciului public şi cu performanţele autorităţilor publice răspunzătoare de
furnizarea serviciului. În acest mod, se garantează existenţa cadrului metodologic prin
care dezvoltarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice sunt înglobate în procesul
de management al performanţelor furnizării de servicii.
Oferirea de soluţii pentru sprijinirea autorităţilor locale, dezvoltarea calitativă şi
cantitativă a serviciilor publice descentralizate/deconcentrate.
Concluzii
În concluzie, putem spune că un diagnostic al procesului managerial privind serviciile publice
în etapă actuală, va conduce la adoptarea unor măsuri în direcţia descentralizării administrative
şi financiare şi alocării din P.I.B. a unei cote procentuale aferente cheltuielilor bugetare în
creştere, astfel încât echilibrarea bugetelor locale să determine o finanţare judiciara a tuturor
serviciilor publice locale.
Prin intermediul diagnosticului, un serviciu public poate să îşi identifice punctele tari şi punctele
slabe, în raport cu mijloacele de care dispune, precum şi de oportunităţile ivite şi ameninţările
la adresa lui. În acest contezt, conducerea serviciului public are posibilitatea de a găsi soluţii de
rezolvare a problemelor sau de oprimizare a activităţii.
Pentru analiză complexă a performanţei serviciilor publice descentralizate/deconcentrate,
trebuie parcurse toate etapele de diagnostic menţionate mai sus, de la diagnosticul juridic, la
diagnosticul serviciilor publice, la diagnosticul economico – financiar şi la diagnosticul
resurselor umane.
Prin diagnosticarea unui serviciu public descentralizat/deconcentrat, se urmăreşte cunoaşterea
tuturor laturilor activităţilor acestuia, respectiv juridică, tehnică, economico – financiară, a
resurselor umane, acest lucru având ca scop evidenţierea performanţelor şi a riscurilor
activităţilor viitoare, a cauzelor generatoare de disfuncţionalităţi şi a aspectelor pozitive,
precum şi a formulării de recomandări.
Top Related