1

Cuprins

Delimitări conceptuale privind descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice . . . . . . .2

Descentralizarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2

Deconcentrarea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Diagnosticarea activităţilor complexe privind descentralizarea serviciilor publice . . . . . . . . . 4

Diagnosticul – concept şi importantă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .4

Categorii de diagnostic care pot fi utilizate în evaluarea eficienţei procesului de

descentralizare şi de deconcentrare a serviciilor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5

Diagnosticul juridic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .5

Diagnosticul serviciilor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .6

Diagnosticul economico – financiar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7

Diagnosticul resurselor umane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

Motivaţia diagnosticului asupra serviciilor publice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10

Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11

2

Delimitări conceptuale privind descentralizarea şi deconcentrarea

serviciilor publice

Descentralizarea

Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor

se face de către administraţia publică locală, ce beneficiază astfel de o largă autonomie în luarea

deciziilor şi în privinţa gestionării bugetului. În cadrul acestui regim administrativ, se

recunoaşte existenţa juridică a colectivităţilor locale, având propria lor autonomie financiară şi

dispunând de propriile lor organe ce le permit să asigure gestionarea corespunzătoare a

problemelor locale. În general, prin aplicarea descentralizării creşte eficientă autorităţilor prin

capacitatea lor de a fi mai aproape de nevoile locale.

Putem defini descentralizarea ca fiind transferul de competenţă administrativă şi financiară de

la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale, pentru

satisfacerea eficientă a intereselor locale. Descentralizarea este un principiu de organizare şi

funcţionare a administraţie publice , întemeiat pe o largă autonomie oferită organelor locale de

conducere ale unităţilor administrativ – teritoriale, având un patrimoniu propriu cu ajutorul

căruia se asigura mijloacele necesare satisfacerii nevoilor locale.

Descentralizarea este un principiu de organizare şi de conducere a statului bazat pe autonomie

conferită colectivităţilor locale, ce dispun de resursele necesare care să le permită să se

autoadministreze, să îşi aleagă propriile autorităţi de conducere.

Descentralizarea nu implică un rol redus pentru guvernul central, ci doar o reorientare a rolului

centrului, acesta rămânând doar unul de supraveghere şi de adoptare a cadrului legislativ

general.

3

Deconcentrarea

Deconcentrarea este considerată că fiind o formă intermediară între organizarea centralizată şi

cea descentralizată, presupunând o redistribuire de competenţe administrative, materiale şi

financiare între diferite niveluri ale administraţiei centrale.

Deconcentrarea este caracterizată printr-un grad de independenţa a serviciilor publice în fruntea

cărora sunt funcţionari numiţi de organele centrale, însă centralizarea administraţiei există în

orice moment, deoarece, pe de o parte, funcţionarii publici sunt subordonaţi ierarhic puterii

administrative centrale, iar pe de altă parte, deciziile lor sunt imputabile exclusiv statului.

Apropierea deconcentrării de centralizare reiese din faptul că titularii puterii locale sunt numiţi

de către centru, ei nefiind aleşi pe plan local, ca în cazul descentralizării. Ceea ce o apropie de

descentralizare este faptul că titularii puterii locale au competenţă să rezolve ei singuri

problemele locale, fără să le mai înainteze la centru, dar în acelaşi timp sunt supuşi controlului

acestuia şi obligaţi să se conformeze actelor venite de la centru.

4

Diagnosticarea activităţilor complexe privind

descentralizarea serviciilor publice

Diagnosticul – concept şi importantă

Termenul de diagnostic este de origine greacă, provenind din grecescul „diagnostikos” ce

semnifică „apt de a discerne”, demersul diagnosticului impunând analiza complexă a

mecanismului de formare şi de modificare a fenomenelor specifice. Diagnosticul are rolul de a

identifica cauzele problemei determinate de insuficienta resurselor faţă de nevoi şi de a propune

soluţii care să conducă la reglementarea situaţiei de fapt.

Diagnosticul, de un real ajutor în cunoaşterea situaţiei economico – financiare, furnizează

informaţiile necesare aprecierii situaţie trecute şi prezente şi care constituie totodată o baza

pentru estimările viitoare, ajutând în a determina acţiunile ce trebuie desfăşurate în viitor.

Pot există două situaţii în care să apară necesitatea efectuării unui diagnostic asupra unui

serviciu public descentralizat/deconcentrat, respectiv:

atunci când există unele disfuncţionalităţi în funcţionarea serviciului public, iar scopul

diagnosticului constă în depistarea cauzelor şi remedierea disfuncţionalităţilor

serviciului public;

atunci când serviciul public nu se găseşte în dificultate, însă reultatele obţinute în urma

analizei diagnostic constau în stabilirea modalităţilor de îmbunătăţire a performanţelor

şi în alegerea celor mai adecvate metode de dezvoltare a serviciului public.

Ca tehnică specifică de management, în studiul nostru, analiza – diagnostic apare ca o metodă

de cunoaştere, al cărui obiect este cercetarea caracteristicilor esenţiale şi funcţionale ale unui

serviciu public descentralizat sau deconcentrat cu scopul de a identifica punctele forţe şi

punctele slabe a evaluării potenţialului existent, estimarea performanţelor şi a riscurilor viitoare

şi a formulării de recomandări.

5

Categorii de diagnostic care pot fi utilizate în evaluarea eficienţei procesului de

descentralizare şi de deconcentrare a serviciilor publice

Procesul de descentralizare către autoritatiile locale, este unul dintre cei mai importanţi paşi pe

care îi face guvernul şi care va avea efecte durabile. Acest proces nu este finalizat şi trebuie

sprijinit prin utilizarea strategică a noilor instrumente manageriale, care să permită

eficientizarea delegării puterilor.

Desii literatura de specialitate evidenţiază o varietate de diagnosticări, delimitate după diverse

criterii, fiecare dintre acestea caracterizate prin trăsături specifice, considerăm că pentru analiză

– diagnostic a unui serviciu public, oferit de administraţia publică locală, de un real folos sunt

următoarele categorii de diagnostice:

Diagnosticul juridic

Diagnosticul juridic are ca scop principal aprecierea capacităţii comunităţilor locale de a

implementa normele juridice legale în organizarea şi funcţionarea serviciilor publice

descentralizate/deconcentrate. Însă, întotdeauna verificarea aspectelor juridice legale privind

activitatea acestora trebuie să fie subordonată legii.

Este important volumul de reglementări juridice care există (legislaţie în materia

descentralizării şi deconcentrării, strategii de descentralizare adoptate de ministerele de resort,

planuri strategice pentru descentralizare elaborate de administraţia locală, politici

descentralizate preluate şi aplicate de către administraţia locală în domeniile prioritare),

evidenţierea gradului de birocraţie care există, flexibilitate în implementarea reglementărilor

legale şi analiza restricţiilor legale în domeniul descentralizării.

Este necesară eficientizarea mecanismelor juridice şi nejuridice pentru combaterea birocraţiei

şi apropierea administraţiei publice locale de interesele cetăţenilor.

După verificarea şi analiza aspectelor prezentate, trebuie să fie formulate concluziile

diagnosticului juridic, sub forma punctelor ţări şi a punctelor slabe ale domeniului cercetat.

6

Diagnosticul serviciilor publice

Diagnosticul serviciilor publice este latura cea mai importantă a disgnosticului general al unei

colectivităţi, deoarece principalul scop al administraţiei este acela de a oferi servicii publice de

mai bună calitate, la un preţ mai redus, concomitent cu modernizarea structurilor cărora le

revine responsabilitatea pentru furnizarea acestor servicii. Procesul de descentralizare al

serviciilor publice este cel care va asigura preluarea atribuţiilor administrative şi financiare ale

unor activităţi, de către autorităţile administraţiei publice locale – consilii judeţene şi consilii

locale – şi reprezintă unul din obiectivele pe care administraţia publică românească le are de

îndeplinit în perioada următoare.

Dintre criteriile ce pot fi utilizate în realizarea diagnosticului serviciilor publice, putem

enumera:

numărul serviciilor publice descentralizate/deconcentrate (cu cât numărul serviciilor

publice descentralizate/deconcentrate creşte, cu atât gradul de

descentralizare/deconcentrare este mai mare);

identificarea serviciilor publice a căror gestionare şi finanţare vor fi descentralizate;

costul serviciului, ca indicator de performanţă (scăderea costurilor, a tarifelor serviciilor

descentralizate/deconcentrate, semnifică existenţa unor abilităţi manageriale, şi astfel

descentralizarea/deconcentrarea, va duce la efecte pozitive);

oportunitatea serviciului public (relaţia cantitativă între serviciul

descentralizat/deconcentrat oferit şi cerere este de asemenea un tip de indicator pentru

măsurarea calităţii unui serviciu public descentralizat/deconcentrat);

accesibilitatea serviciului public ( în plus faţă de gradul de satisfacţie al cetăţeanului,

accesibilitatea unui serviciu este o formă de indicator de calitate);

continuitatea în furnizarea serviciului public;

gradul de confort şi de curtoazie manifestat de furnizorii de servicii faţă de clienţi:

existenţa unui control al modului în care serviciile publice îşi îndeplinesc obligaţiile, fie

direct în cazul gestiunii directe, fie indirect atunci când realizarea serviciului a fost

delegată;

corelarea descentralizării serviciilor cu descentralizarea finanţelor publice, prin

transferarea către autorităţiile publice locale a resurselor corespunzătoare de la bugetul

7

de stat pentru finanţarea unor servicii publice destinate comunitatiilor locale:

învăţământ, sănătate, cultură, poliţie comunitară, pompieri, apărare civilă, etc.

Elaborarea unei analize diagnostic asupra serviciilor publice din unităţile administrativ –

teritoriale, urmăreşte aprecierea performanţei obţinute în urma funcţionarii serviciilor, gradul

de satisfacţie al cetăţenilor, elaborarea de recomandări cu privire la sporirea calităţii acestor

servicii, etc.

Diagnosticul economico – financiar

Diagnosticul economico – financiar reprezintă o componentă importantă a diagnosticului

general, deoarece aceasta are o poziţie cheie în procesul de evaluare a serviciului public, din

cauza rolului major avut în aprecierea stării performanţei şi a poziţiei financiare a fiecărui

serviciu, precum şi a înţelegerii performanţelor realizate şi a ajustării situaţiilor financiare.

Fără să dăm importanta cuvenită descentralizării fiscale, care trebuie să asigure resursele

financiare necesare unei decizii performanţe a administraţiei, nu putem vorbi de reforma

serviciilor publice. Resursele financiare ale autorităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu

competenţele prevăzute de constituţie sau lege.

Obiectivele diagnosticului economico – financiar sunt complexe, printre cele mai importante

putând fi enumerate:

asigurarea cercetării realităţii obiective, cunoaşterea şi interpretarea ei (dacă transferul

de responsabilităţi în materie de furnizare de servicii este insotit de o descentralizare

fiscală accentuată);

informarea partenerilor sociali cu privire la starea serviciilor publice

descentralizate/deconcentrate, performanţele, eficientă utilizării resurselor (raporturile

dintre veniturile propii, împrumutate şi atrase şi utilizarea resurselor la nivelul

comunităţilor locale);

stabilirea măsurilor de redresare sau ameliorare a performanţelor în managementul

serviciilor publice;

fundamentarea strategiilor de dezvoltare, pentru a se putea elabora şi implementa

eficient măsurile de reforma în domeniul serviciilor publice.

8

Diagnosticul economico – financiar trebuie să clarifice atât responsabilităţile ce revin

administraţiei publice locale privind cheltuielile, cât şi cele privind încasarea veniturilor.

Dimensionarea neadecvată a resurselor transmise de la nivelul central la cel local – resurse

privind patrimoniul, finanţarea, resursele umane – conduc la gestionarea slabă a serviciilor

publice.

Diagnosticul resurselor umane

În cadrul acestui tip de diagnostic, se urmăreşte cunoaşterea resurselor umane din punct de

vedere al evoluţiei, structurii, comportamentului şi eficienţei utilizărilor şi aprecierea

performanţei obţinute în prestarea de servicii publice. Resursele umane ale autorităţilor

administraţiei publice cuprind acele categorii de angajaţi – funcţionari publici şi personal

contractual - care au diferite poziţii şi responsabilităţi în furnizarea serviciilor publice către

cetăţeni.

Necesitatea analizei diagnostic în domeniul funcţiei publice, derivă din creativitatea şi spiritul

novator al resurselor umane care determina capacitatea de realizare a activităţilor de către

autorităţile publice implicate direct în actul managerial.

Criteriile ce pot fi utilizate pentru realizarea diagnosticului resurselor umane din serviciile

publice, sunt:

distribuţia angajaţilor din cadrul unui serviciu public;

numărul şi nivelul posturilor transferate din administraţia centrală către cea locală;

numărul de posturi create la nivel local;

calitatea funcţionarilor publici în funcţie de performanţă profesională, pe baza

calificativelor obţinute;

planurile strategice de gestionare a resurselor umane care au fost adoptate şi

implementate;

politicile de promovare a funcţionarilor din cadrul unui serviciu public.

Reforma funcţiei publice va asigura crearea unui corp profesionist de funcţionari publici, stabili

şi neutri din punct de vedere politic, prin implementarea unui cadru legislativ, unitar şi coerent

9

şi dezvoltarea coeziunii strategiilor de management al resurselor umane şi de instruire

profesională. Personalul constituie activul cel mai valoros în orice administraţie.

Motivaţia diagnosticului asupra serviciilor publice

Ca urmare a analizei diagnostic a procesului de implementare a legislaţiei din domeniul

managementului funcţiei publice şi a formării continue a resurselor umane, se vor constata

unele disfuncţii, atât de ordin legislativ, cât şi unele probleme privind gestionarea funcţiei

publice. Analiza diagnostic va propune soluţii pentru ca acest proces de dezvoltare instituţională

şi legislativă privind funcţia publică să continue.

Sintetizând, motivaţia diagnosticului asupra serviciilor publice descentralizate sau

deconcentrate , indiferent de poziţia celui care îl efectuează, o constituie:

identificarea resurselor reformei serviciilor publice (reforma funcţiei publice din cadrul

serviciilor descentralizate/deconcentrate, elaborarea strategiilor, planurilor şi politicilor

de descentralizare, transparenţă, extinderea descentralizării pentru fiecare serviciu

public cheie, că de exemplu: drumuri, sănătate, educaţie, etc);

asigurarea unui cadru legal şi organizatoric, care să permită identificarea unor noi

servicii descentralizate sau deconcentrate şi să conducă la modernizarea serviciilor

existente;

stabilirea unui sistem de relaţii între administrarea locală , asociaţiile de locatari şi

cetăţeni, pentru implicarea lor în modernizarea serviciilor publice

descentralizate/deconcentrate;

stabilirea măsurilor de îmbunătăţire sau de redresare a performanţelor serviciilor publice

descentralizate/deconcentrate;

identificarea şi înţelegerea direcţiilor strategice de dezvoltare în care optează serviciul

public respectiv;

evaluarea şi măsurarea serviciilor publice, a tipologiei acestora şi a gradului de

disponibilitate a serviciilor;

măsurarea rezultatelor de până în acest moment (putându-se lua o serie de măsuri, cum

ar fi: continuarea descentralizării serviciului public, îmbunătăţirea calităţii serviciilor –

în special din punct de vedere al satisfacţiei oferită cetăţeanului);

10

stabilirea capacităţii administrative pentru reforma serviciilor publice (care este

structura şi pregătirea resurselor umane, rezistenţa la schimbările introduse de

descentralizare/deconcentrare, capacitatea de planificare strategică, etc.);

identificarea metodelor prin care se asigura corelarea calităţii serviciului cu strategia de

dezvoltare a serviciului public şi cu performanţele autorităţilor publice răspunzătoare de

furnizarea serviciului. În acest mod, se garantează existenţa cadrului metodologic prin

care dezvoltarea şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice sunt înglobate în procesul

de management al performanţelor furnizării de servicii.

Oferirea de soluţii pentru sprijinirea autorităţilor locale, dezvoltarea calitativă şi

cantitativă a serviciilor publice descentralizate/deconcentrate.

Concluzii

În concluzie, putem spune că un diagnostic al procesului managerial privind serviciile publice

în etapă actuală, va conduce la adoptarea unor măsuri în direcţia descentralizării administrative

şi financiare şi alocării din P.I.B. a unei cote procentuale aferente cheltuielilor bugetare în

creştere, astfel încât echilibrarea bugetelor locale să determine o finanţare judiciara a tuturor

serviciilor publice locale.

Prin intermediul diagnosticului, un serviciu public poate să îşi identifice punctele tari şi punctele

slabe, în raport cu mijloacele de care dispune, precum şi de oportunităţile ivite şi ameninţările

la adresa lui. În acest contezt, conducerea serviciului public are posibilitatea de a găsi soluţii de

rezolvare a problemelor sau de oprimizare a activităţii.

Pentru analiză complexă a performanţei serviciilor publice descentralizate/deconcentrate,

trebuie parcurse toate etapele de diagnostic menţionate mai sus, de la diagnosticul juridic, la

diagnosticul serviciilor publice, la diagnosticul economico – financiar şi la diagnosticul

resurselor umane.

Prin diagnosticarea unui serviciu public descentralizat/deconcentrat, se urmăreşte cunoaşterea

tuturor laturilor activităţilor acestuia, respectiv juridică, tehnică, economico – financiară, a

resurselor umane, acest lucru având ca scop evidenţierea performanţelor şi a riscurilor

activităţilor viitoare, a cauzelor generatoare de disfuncţionalităţi şi a aspectelor pozitive,

precum şi a formulării de recomandări.

11

Bibliografie

1. Suport curs - Bilouseac Irina , Descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice