Bugetare participativă - Defini ieț
(A) Un proces care este deschis către to i țcetă enii ț care doresc să participe,
(B) care combină forme de democra ie țparticipativă i reprezentativăș ,
(C) implică luarea unei decizii
(D) ţine cont de nevoile categoriilor defavorizate i șarată aten ie la a echilibra asimetriile economice i ț ședuca ionale ale participan ilor,ț ț(E) presupune auto-organizare, adică participan ii țajută la formularea regulilor care stau la baza procesului, inclusiv a criteriilor prin care resursele sunt alocate.
Scop şi obiective
• încurajarea participării active a cetă enilor țîn guvernarea locală,
• asigurarea unei dezvoltări durabile prin
• stimularea auto-organizării comunită ii țlocale, si
• cre terea nivelului de dialog şi colaborareș dintre cetă eni i administra ia publică locală ț ș țcu privire la bugetul local.
Exemple şi bune practici
• Porto Alegre – Brazilia
• Preluarea principiilor i practicilor de către șONU sau Banca Mondială
• Uniunea Europeană - 1995 - programul de cooperare regională URB-AL
• Implementare i adaptare a procesului în șAmerica Latină, în zeci de ora e din șEuropa, Asia sau America de Nord
Desfă urarea procesului în Clujș
Beneficiile procesului participativ
Pentru cetPentru cetă eniță eniț• Cre terea nivelului de participare la via a comunită iiș ț ț• Cre tere responsabilizării individuale pentru proiectele comunitareș• Utilizarea mai eficientă a resurselor locale• În elegerea i internalizarea decizieiț ș• Cre terea nivelului de coeziune a comunită ii localeș ț
Pentru deciden ițPentru deciden iț• Cre terea sustenabilită ii politicilor publiceș ț• Scăderea riscurilor i costurilor de implementare a decizieiș• Reducerea gradului de opozi ie a cetă enilor ț ț
la implementarea proiectelor
Bugetare participativă și PRU
Mănă tur – vedere aerianăș
Participare i regenerare urbanăș
Plan de regenerare urbană
Plan de regenerare urbană
Top Related