„Biblioteca si lectura”1
Înfiinţarea bibliotecii publice, având ca prim fond de carte volumele aflate în biblioteca muzeului şi o donaţie din partea marelui cărturar Nicolae Iorga (350 volume), este atestată documentar prin adresa 2857/1943 a Ministerului Educaţiunii Naţionale, Comisiunea Monumentelor Istorice .
Fondul bibliotecii era structurat pe patru servicii:
- împrumut la domiciliu;
- lectura la sală;
- carţi şi reviste pentru copiii de şcoală primară;
- periodice.2
Începand din data de 26 noiembrie 1991, Biblioteca Judeţeană Alba poartă numele marelui filozof, poet şi dramaturg, LUCIAN BLAGA.
3
Parametrii principali ai activităţii bibliotecii sunt următorii:
instaurarea unui climat de încredere între bibliotecă şi public;
creşterea prosperităţii spirituale a membrilor comunităţii locale;
crearea şi promovarea accesului la o vastă arie de idei şi informaţii, prin asistenţa de specialitate oferită;
promovarea interesului pentru lectură şi învăţare pe tot parcursul vieţii;
„Cărţile sunt ferestre-n ziduri..”4
Activitatea face parte din cadrul proiectului
„Instituţiile în viziunea elevilor ”
5
„Creativitate, dans, teatru, muzică sau pictură, suflet, sensibilitate, într-un cuvânt -ARTĂ. Cu siguranţă sentimentele condiţionează existenţa artei.”
Terapia prin artă - Felicia Colda
De-a lungul timpului, Bibliteca Judeţeană „Lucian Blaga” a demarat o serie de proiecte importante pentru cultura judeţului nostru, participând şi organizând evenimente sau programe speciale, precum:
* Expoziţii de carte * Vizite ghidate pentru şcolari* Caligrafie pe zăpadă * Emisiuni TV* Emisiuni radiofonice * Lecturi publice* Expoziţii omagiale * Ateliere creative* Lansări de carte
6
7
8
9
Rezultatele activităţii curente pot ficuantificate cu ajutorul indicatorilor specificide bibliotecă, şi anume: numărul utilizatoriloractivi, numărul cititorilor noi înscrişi,numărul volumelor difuzate, frecvenţa zilnică,indicele de atragere la lectură.În anul 2013 s-au înregistrat următoarele valori
ale acestor indicatori: Numărul utilizatorilor activi – 8700
persoane; Numărul cititorilor nou înscrişi – 5451
persoane; Frecvenţa totală a cititorilor în bibliotecă
– 87701 vizite; Frecvenţa zilnică – aprox. 400 cititori/zi; Total volume difuzate – 157220 volume; Indicele de atragere la lectură - 10 % 10
ian.13
feb.13
mart.13apr.13mai 13
iun.13
iul.13
aug.13
sep.12oct.12nov.12
dec.12
0
500
1000
1500
ian.13 mar.13 mai.13 iul.13 sep.13 nov.13
UTILIZATORI NOU INSCRISIUTILIZATORI NOU INSCRISI
feb.13
mart.13
ian.13
iun.13
mai 13
apr.13
iul.13
aug.13
sep.12
oct.12nov.12dec.12
0
2000
4000
6000
8000
10000
ian.13 mar.13 mai.13 iul.13 sep.13 nov13
EVIDENTA VOLUMELOR DIFUZATE
Domeniul A
Domeniul B
Domeniul C
Domeniul D
11
71197405
84667781
6269
71267638 7042
72657400 7366 6824
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
7000
8000
9000
ian.13 feb.13 mar.13 apr.13 mai.13 iun.13 iul.13 aug.13 sep.13 oct.13 nov13 dec.13
FRECVENTA VIZITELOR LA BIBLIOTECA
Numar de vizite
0
100
200
300
400
500
ian.13 mar.13 mai.13 iul.13 sep.13 nov.
13
CLASIFICAREA UTILIZATORILOR DUPĂ VÂRSTĂ
< 14 ANI
15-25 ANI
26-40 ANI
41-60 ANI
> 61 ANI
12
1. Managementul2. Secţia evidenţă, prelucrare şi
dezvoltare3. Secţia împrumut pentru adulţi4. Secţia împrumut pentru copii5. Sala de lectură6. Sectorul financiar-contabil7. Filiale
13
Ce rol consideraţi că ar trebui să aibă biblioteca în viaţa unui om?
Biblioteca ar trebui să aibă un rol primordial, deoarece lectura îmbogăţeştevocabularul, imaginaţia şi se pot afla noutăţi.
Ce satisfacții aduce meseria de bibliotecar?
Satisfacții există în ciuda tuturor dificultăților. Această meserie nu estebine recompensată din punct de vedere material. Satisfacțiile la nivelintelectual, afectiv, spiritual. Ești provocat să afli ceva nou, să citești, să teinformezi. Plictiseala chiar nu există!
14
Cum reușiți să mențineți în echilibru puntea între funcțiile tradiționale clasicesi tendințele inovatoare, cele moderne?Suntem în primul rând autodidacţi, adică chiar dacă n-am pus piciorul într-o
bibliotecă modernă, să zicem cea mai modernă bibliotecă din România , accesămtoate sursele posibile, vizualizăm imagini și încercăm să ne raportăm la ceea ce seîntâmplă acolo.
Vor rezista cărţile tipărite timpului?Cred că biblioteca tradițională va rezista, chiar dacă va primi alte tipuri de
manifestare. Bibliotecile merg înspre publicul interesat de divertisment, spre ceicare doresc să cerceteze, să afle mai mult despre carte și să nu uităm categoria ceamai importantă, oamenii care iubesc cartea dincolo de trecerea timpului și aoricărei tehnologii.
De ce s-a ales numele de „Lucian Blaga” pentru instituție?La inițiativa unor scriitori s-a ales acest nume pentru că Lucian Blaga a fost cu
adevarat cea mai importantă personalitate a județului Alba. Și Lucian Blaga a fostbibliotecar.
15
O carte bună își ascunde cele mai bune pagini printre cuvinte
(Proverbe despre carte, Suedia)
O carte e ca o grădină pe care o duci
în buzunar (Proverbe arabe despre
carte)
16
17
35
15
2
5
0
2
4
6
8
10
12
14
16
Zilnic
Săptămânal
Lunar
Anual
2-3ori/săptămână
18
Dintre cele 30 de persoane chestionate, 15 obişnuiesc să frecventeze biblioteca lunar, 5săptămânal sau de 2-3 ori pe săptămână, 3 persoane au menţionat că obişnuiesc să frecventezebiblioteca zilnic, iar 2 persoane au menţionat că trec pe la bibliotecă de câteva ori pe an. (vezifig. 1)
71%
21%
8%
Împrumut cărţi
Consultare cărţi la sala delecturăAlt motiv
19
Întrebaţi care sunt motivele pentru care mergeţi la bibliotecă, 27 dintre persoanele chestionateau menţionat că merg la bibliotecă pentru a împrumuta cărţi, 8 persoane vizitează bibliotecapentru a studia cărţi la sala de lectură, iar 3 persoane merg la bibliotecă din alte motive. (vezifig.2.)
Genul de carte preferat Nr. de respondenţi
SF 10
Aventură 13
Istorice 14
Romanrice 16
Realiste 5
Psihologice 13
Poliţiste 4
Altele 9
20
Oamenilor care obişnuiesc să viziteze Biblioteca Judeţeană le place să citească cărţi romantice(16 respondenţi), istorice (14 respondenţi), psihologice şi de aventură (13 respondenţi), SF (10respondenţi), realiste (5 respondenţi), poliţiste (4 respondenţi) sau altele decât cele menţionate (9respondenţi) (vezi tab.1)
90%
10%
Da
Nu
21
Majoritatea persoanelor intervievate (29 respondenţi) au menţionat că ar fi bine să dedicămmai mult timp lecturii, doar o persoană chestionată a susţinut că nu trebuie să se citească mai mult. (vezi fig.3)
Da
Nu
0
5
10
15
20
Da
Nu
22
Întrebaţi dacă au participat la evenimente organizate de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”, 12respondenţi au răspuns afirmativ, iar 18 au răspuns negativ. Cei care au participat la astfel deevenimente au rămas cu impresii bune și foarte bune. (vezi fig.4)
Părerea cititorilor despre personalul
bibliotecii
Amabili Bine informat Dornici să
ajute
Pasionați de ceea ce fac
Unele persoane sunt nesociabile
Unele persoane sunt prea reci
Implicați
Profesioniști
Bune abilităţi de comunicare
23
Majoritatea cititorilor chestionaţi au o părere bună şi foarte bună despre personalul bibliotecii, menţionând că suntpersoane foarte amabile, cu bune abilităţi de comunicare, implicate, pasionate de ceea ce fac, bine informate, dormice săajute, adevăraţi profesionişti. Dar sunt și cititori care au o părere mai puţin bună despre unii angajaţi ai bibliotecii,menţionând că aceştia sunt uneori prea reci şi nesociabili. (vezi fig.5)
0
2
4
6
8
10
Foarte mulţumit
Mulţumit
Aşa şi aşa
24
Întrebaţi cât de mulţumiţi sunt de serviciile oferite de Biblioteca Judeţeană„Lucian Blaga”Alba , 18 respondenţi au susţinut că sunt foarte mulţumiţi, 9 aumenţionat că sunt mulţumiţi, iar 3 respondenţi au optat pentru varianta derăspuns „Aşa şi aşa”(vezi fig.6)
Ce apreciază oamenii la Biblioteca Judeţeană
“Lucian Blaga”?
Profesionalismul şi amabilitatea personalului
Multitudinea şi diversitatea
cărţilor
Posibilitatea de a studia la sala de
lectură
Căldura cu care sunt primiţi oamenii
Atmosfera caldă, liniştită
Implicarea în viaţa culturală a oraşului
şi judeţului
25
Printre lucrurile pe care persoanele chestionate le apreciază la Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” senumără: implicarea acestei instituţii în viaţa culturală a municipiului Alba Iulia, dar şi a judeţului Alba;oamenii apreciază, de asemenea, profesionalismul şi amabilitatea personalului bibliotecii, căldura cu care suntprimiţi cititorii, atmosfera caldă şi plăcută din bibliotecă, multitudinea şi diversitatea cărţilor pe care bibliotecale pune la dispoziţia publicului, dar şi posibilitatea de a studia la sala de lectură a bibliotecii. (vezi fig.7)
Ce schimbări ar trebui aduse la Biblioteca
Judeţeană
“Lucian Blaga”
Un sediu nou, modern
O sală de lectură mai mare şi mai
primitoare
Actualizarea colecţiilor
Sală pentru evenimente
Amenajarea unui loc în curte pentru citit pe vreme
fumoasă
Extinderea şi modernizarea
serviciilor
26
Printre schimbările pe care persoanele chestionate consideră că trebuie aduse bibliotecii se numără: extinderea şimodernizarea serviciilor oferite utilizatorilor, amenajarea, în curte, a unui loc pentru citit, propun o sala de lectură mai mareși mai primitoare, o sala pentru evenimente, actualizarea colectiilor de cărţi şi cel mai bine ar fi ca biblioteca sa se mute intr-un sediu nou, mult mai modern (vezi fig.8)
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE
Personal calificat, amabil, pasionat, adevărați profesioniști;
Disponibilitatea personalului; Diversitatea colecțiilor; Ambientul, atmosfera propice lecturii și
studiului; Deschiderea către public.
Locaţia este prea retrasă; Starea veche a sediului şi lipsa de spaţiu; Faptul că unele cărţi nu sunt actualizate
(mai ales cele ce ţin de ştiinţă, drept, economie, medicină etc)
Lipsa unei săli multimedia, a unui xerox, a unei săli de evenimente şi a unor cercuriartistice pentru copii şi tineri;
Lipsa unor bănci în afara clădirii pentru a se putea citi când vremea este bună ;
Lipsa unor scaune sau bănci pe holulincintei.
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI— ___
27
Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci (Jorge Luis Borges, „Cărţile
şi noaptea”)
28
29
Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte să moară.
Omul care nu citeşte trăieştedoar una.
(George R.R. Martin)
30
Arghirescu Răzvan
Bălaş Anca
Comşa Dalia
Dan Georgiana
Danciu Dermina
Stoia Ioana
VĂ MULŢUMIM !
31
Top Related