În 1957 a absolvit Cursurile literare superioare de pe lângă Institutul de literatură "M.Gorki" al

Uniunii Scriitorilor din URSS. În 1969 se stabileşte la Moscova. Opera lui evoluiază de la bun

început în albia unei viziuni filosofico-poetice originale. Dramaturgia lui Ion Druță s-a impus de la

bun început prin originalitatea subiectelor, a eroilor şi a conflictelor prezentate, precum şi prin

noutatea procedeelor artistice utilizate. Drama "Casa mare" a fost montată în premieră în anul 1961

la Teatrul central al Armatei Sovietice din Moscova și în 1962 la Teatrul muzical-dramatic "A. S.

Puşkin" din Chișinău.  Piesa a cucerit spectatorii prin acuitatea dramatismului şi prin lirismul ce

învăluie destinul eroinei principale - văduva de război Vasiluţa, care rămîne fidelă memoriei soţului

căzut în luptă.

Piesa Casa mare a fost alfa inceputurilor dramaturgiei lui druta. Ea deschide calea spre un nou

orizont in care femeia devine muzadramaturgului. Druta nu isi allege personajele la intimplare. El

cauta in ele personalitate, multa drama si inca mai multa suferinta

Ion Druţă cultivă aproape fără excepţie un principiu baladesc, naraţiunea fiind intens colorată

de atitudinea emoţională, de ataşamentul simpatetic faţă de eroi. Autorul şi personajele pe care

le creează constituie o unitate plasmatică, actul identificării absolute făcînd dovada

apartenenţei la un univers autarhic”

(Mihai Cimpoi, academician)

“Meritul incontestabil al lui Ion Druţă este că el a ştiut să introducă şi să impună lirismul într-o

epocă absolut antilirică, refractară poeticităţii de orice fel.(...)

El e generator de stări tensionate, dramatice, molipsitoare, precum şi de o tonalitate şi

atmosferă pline de viaţă. El, discursul se întemeiază pe o foarte originală turnură a frazei şi a

figuraţiei, care urmează poetica spaţiului mioritic blagian, adică spaţiul undulat “deal-vale”, se

constituie din orînduiri, întorsături şi logodiri de cuvinte dintre cele mai neprevăzute şi mai

fascinante”

(Mihail Dolgan, academician)

„Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea vie a actorului în scenă. Lung şi anevoios,

pentru cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după piesele lui Ion Druţă. Dar frumos e drumul

acesta, căci te îmbogăţeşte...

Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi sufletul autorului, pe care fiecare îl sesizează, dar nu-l

poate transpune aidoma scenic”

(Veniamin Apostol, actor şi regizor)

Pentru personajul lui Ion Druţă este însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea

mai ascunsă, numai rareori şi insuficient luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de

Ion Druţă e (...) o fiinţă profundă, capabilă să comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi

complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui,

poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este un homo religiosus. (...) Evlavia în faţa

pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei caracterizează personajele lui Ion

Druţă”

(Anton Cosma, critic şi istoric literar, România)

 Avînd un mare succes la public şi apreciată de critica teatrală, drama de debut a deschis drumul unei

serii de piese semnate de Ion Druță. În 1979 la Teatrul "V.Maiakovski" din Moscova este montată

piesa "Doina", o pledoarie pentru fondul sănătos al moştenirii noastre folclorice, pentru curăţenia

sufletească a omului, prezentată publicului în 1981 și de Teatrul muzical-dramatic "A. S. Puşkin"

din Chișinău. În 1972 la Teatrul "Luceafărul" a fost montată în premieră drama "Păsările tinereţii

noastre", fiind reluată de Teatrul Mic din Moscova în 1973 și de Teatrul muzical-dramatic "A. S.

Puşkin" din Chișinău. Elogiul muncii cu uitare de sine, întruchipat în figura lui Pavel Rusu şi

poetizarea înţelepciunii populare personificată de mătuşa Ruţa, se contopesc într-un tot organic.

Drama "Sfînta sfintelor" a fost montată în 1977 la Teatrul central al Armatei Sovietice din Moscova,

1977.

Unele piese ale lui Ion Druță sunt versiuni dramatice ale propriilor sale lucrări în proză: "Horia" după

"Clopotniţa", "Plecarea lui Tolstoi" după nuvela cu acelaşi titlu ş.a. Dramele lui Ion Druţă înglobează

în sine vieţi omeneşti distincte,caractere tipice, colizii ascuţite, ce se consumă sub ochii

spectatorului, care trăieşte renumita stare de catarsis. Ion Druţă vine în dramaturgie ca un bun

cunoscător al cerinţelor genului şi speciei pe care o cultivă. Replicile sunt deosebit de expresive, ele

completînd sugestiv ideea anunţată în titlu.

Opera dramatică a lui Ion Druță se bucură de un larg ecou, piesele sale văzînd lumina rampei în

numeroase teatre din ţară şi de peste hotare. După scenariul lui Ion Druță s-a turnat în 1965 la

studioul "Moldova-film",  pelicula "Ultima lună de toamnă" , distinsă la Festivalul internaţional de

filme de la Mar-del-Plata (Argentina), cu mai multe premii. Sciitorului și dramaturgului i s-a

decernat în 1967 Premiul de Stat al RSSM. Ion Druță a fost decorat cu două ordine Drapelul Roşu de

Muncă şi ordinul Prietenia popoarelor.

Ion Druță a fost președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1988-1990) și din 1992

este membru titular al Academiei de Știinte din Republica Moldova.

Printre nultiplele aprecieri date dramaturgiei lui Ion Druță deosebit de elocventă este cea a

regretatului actor și regizor Veniamin Apostol: „Lung e drumul textului druţian pînă la suflarea vie a

actorului în scenă. Lung şi anevoios, pentru cel ce vrea să fie stăpîn pe un spectacol după piesele lui

Ion Druţă. Dar frumos e drumul acesta, căci te îmbogăţeşte...Enigma dramaturgiei lui Druţă e însuşi

sufletul autorului, pe care  fiecare îl sesizează, dar nu-l poate transpune aidoma scenic”. În aceeași

ordine de idei criticul și istoricul literar Anton Cosma scria: „Pentru personajul lui Ion Druţă este

însă esenţial tocmai substratul sufletesc, interioritatea cea mai ascunsă, numai rareori şi insuficient

luminată de raza conştiinţei lucide. Omul conceput de Ion Druţă e (...) o fiinţă profundă, capabilă să

comunice cu lumea sa la un nivel de intensitate şi complexitate deosebite. Dacă am vrea să-l

caracterizăm printr-o formulă lapidară, ar trebui, poate, să spunem despre el, în primul rînd, că este

un homo religiosus. (...) Evlavia în faţa pămîntului pe care trăiesc şi în faţa lumii cu făptuirile ei

caracterizează personajele lui Ion Druţă”.