1

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

Facultatea de Litere şi Arte

Conducător ştiinţific de doctorat:

Prof. univ. dr. Ana SELEJAN

Doctorand: Lătăreţu Adriana

Anul II

Creaţii ale poeţilor interbelici în perioada 1948-1966

2

Cuprins

Partea I..............................................................................................................p. 3

1. Introducere.................................................................................................................................p.3

2. Apariţii editoriale. Premii............................................................................................................p.3

3. Teme şi concretizări valabile ale poeziei realist-socialiste...........................................................p.5

4. Contribuţia poeţilor interbelici la realizarea marilor teme.............................................................p.7

5. Concluzii....................................................................................................................................p.10

Partea a II-a.........................................................................................................p.11

1. Note bibliografice.......................................................................................................................p.11

Partea a III-a........................................................................................................p.12

1.Bibliografie consultată.................................................................................................................p.12

1.1 În volume................................................................................................................................................p.12

3

Partea I

1.Introducere

Alături de prozatori şi dramaturgi, începând cu anul 1948, poeţii au dat publicului larg o literatură

angajată. Aşa cum afirmă criticul şi istoricul literar Ana Selejan1 în Literatura în totalitarism 1949-

1951, Cu mare disponibilitate a inspiraţiei, cu o lejeritate stilistică şi mai extinsă, grijulii în a fi pe

gustul „poporului”, poeţii scriu necontenit, în funcţie de priorităţi: întâi despre ce se cere, apoi despre

ce se cuvine. Astfel, se cere să fie cântate partidul, planul, ogorul, canalul, furanlul, omul nou,

chiaburul, aţâţătorii, imperialiştii, duşmanii. Totodată, se cuvine ca în ianuarie şi în iunie să fie cântat

Eminescu şi Lenin; în februarie, e luna lui A. Toma; în mai se cântă 1 mai; în iunie, Puşkin; în august,

23 august; în septembrie, Scânteia, în octombrie: Marea Revoluţie; în noiembrie, la fel; în decembrie,

Stalin.

2. Apariţii editoriale. Premii

Mi-am propus ca în această parte a lucrării să menţionez apariţiile editoriale din perioada 1948-

1966, concretizări poetice ale învăţăturii marxist-leniniste şi, pe plan artistic, ale metodei realismului

socialist. În această privinţă, am consultat cărţile criticului literar Ana Selejan, Literatura în

totalitarism, vol. 1-6. Am constatat că lirica realismului socialist este în plină ascensiune, fapt

demonstrat şi de cele peste 167 de volume apărute în perioada amintită, aparţinând unui număr mai

mare de 50 de poeţi interbelici cu contribuţii în realismul socialist, care le-au publicat.

Culmea apariţiilor editoriale este atinsă de Mihai Beniuc, cu un număr de 19 volume: Steaguri, În

frunte comuniştii, Partidul m-a-nvăţat, Mărul de lângă drum, Trăinicie, Azimă, Poezii (1956), Călător

prin constelaţii, Inima bătrânului Vezuv, Cu un ceas mai devreme, Nu sunt cântăreţ de stele, Materia

şi visele, Culorile toamnei, Pe coardele timpului, Versuri alese, Pe aici nu se trece!, O seamă de

poeme, Poezii (1959), Pe muche de cuţit. El este urmat de Tudor Arghezi, cu 14 volume: 1907.

Peizaje, Pagini din trecut, Cântare Omului, Stihuri pestriţe, Cartea mea frumoasă, Versuri alese,

Lume veche, lume nouă, Poezii (1960), Frunze, Scrieri, Poeme noi, Prisaca, Versuri, Poezii (1959); pe

locul al treilea în clasament se află Maria Banuş (Fiilor mei, Bucurie, Versuri alese, Despre pământ,

Ţie-ţi vorbesc, Americă, La porţile raiului, Torentul, Metamorfoze, Se arată lumea, Poezii), Eugen

Jebeleanu (Scutul păcii, Poeme de pace şi luptă, În satul lui Sahia, Bălcescu, Cântecul pădurii tinere,

Surâsul Hiroşimei, Oratoriul Eliberării, Poezii şi poeme, Cântece împotriva morţii, Versuri alese,

Cântăm patria) şi Eugen Frunză (Sub steagul vieţii, Zile slăvite, Faţă-n faţă, Vă chem, Versuri alese,

4

Oamenii înving, Versuri, Şi ziua ard stelele, Un om şi un frate, Atenţie – sens unic!, Oameni şi cărţi),

publicând câte 11 volume de versuri fiecare. Aceştia sunt completaţi de Marcel Breslaşu (Poeme

pentru un ziar de perete, Cântec de leagăn al Doncăi, În târg la Iaşi 1917, Dialectica poeziei sau

cântece despre cântec, Poezii, Alte „nişte fabule” mici şi mari pentru mari şi mici, Dialectica poeziei

şi nişte fabule, Fabule) şi Cicerone Theodorescu (Calea Griviţei, Cântece de galeră precedate de

Cleştar, întregite cu focul din amnar, Un câtec din uliţa noastră, Izvoare fermecate, Oameni şi

dragoste, Copiii cartierului, Povestea Ioanei, Poezii), fiecăruia apărându-i câte 8 volume, precum şi de

Mihu Dragomir (Stelele păcii, Tudor din Vladimiri, Războiul, Stelele aşteaptă pământul, Pe struna

fulgerelor, Întoarcerea armelor ) şi George Dan (Poeme de zodie nouă, Rapsodia marinarilor,

Dunăre, Dunăre..., Hamalii, Flori de mare, Bună dimineaţă), cu 6 volume.

Lirica realist-socialistă este îmbogăţită de Dumitru Corbea (Doftana, Balada celor patru mineri,

Pentru inima ce arde, Declaraţie patetică, Versuri alese), Nicolae Tăutu (Stânca de pe Tatra,

Mândrie, Carnet de cazarmă, Şi s-au întors pădurile-napoi, Inscripţii) şi Demostene Botez (Floarea

soarelui, Prin ani, Carnet, Poezii, Oglinzi), publicând fiecare câte 5 volume, de Radu Boureanu

(Sângele popoarelor, Umbra stelelor, Cântare cetăţii lui Bucur, Moartea morilor de vânt) şi Miron

Radu Paraschivescu (Cântarea României, Laude, Laude şi alte poeme, Declaraţie patetică), cu câte 4

volume, A. Toma (Cântul vieţii, Poezii alese - 1952, Poezii alese - 1953), Vlaicu Bârna (Minerii din

satul lui Crişan, Tulnice în munţi, Arcul Aurorii ), Mihnea Gheorghiu (Primăvara în Valea Jiului.

Două poeme, Întâmplări din marea răscoală, Balade), Cristian Sârbu, Nicolae Ţaţomir, cu câte 3

volume de poezii. Un număr de 5 poeţi interbelici au publicat câte 2 volume de versuri (Camil Baltazar

– Poeme vechi şi noi, Poeme de zodie nouă; Otilia Cazimir – Baba Iarna intră-n sat, Versuri; Petru

Vintilă – Oameni şi faptele lor, Poeme; Virgil Teodorescu – Scriu negru pe alb, Drepturi şi datorii;

Tudor Mâinescu – Flori şi ghimpi, Florile vieţii; Gellu Naum – Poem despre tinereţea noastră,

Soarele calm; Victor Eftimiu – Odă limbii române, Soliile terestre), iar 25 de poeţi au editat câte un

singur volum: Sanda Movilă – Fruct nou, Ştefan Popescu - Tuturor, Emil Dorian – Steagurile inimii,

George Demetru Pan – Bate vânt de primăvară, Emil Isac – Poezii alese, Ion Bănuţă - Izvoare,

Dimitrie Stelaru - Gelu, Mihai Codreanu - Sonete, Elena Farago - Poezii, Mihai Cruceanu – Poezii

alese, Ion Th. Ilea – Pasul meu peste ani, Tudor Vianu - Versuri, Alexandru Şahighian – Pasărea

măiastră, Lucian Blaga - Poezii, Valeriu Gorunescu – Inima şi timpul, George Lesnea – Treptele

anilor, G. Călinescu – Lauda lucrurilor, Geo Dumitrescu – Aventuri lirice, Profira Sadoveanu –

Vânătoare domnească, Alfred Margul Sperber – Clipe siderale de dragoste, Dragoş Vicol – Reportaj

liric.

Ca mărturie a recunoaşterii publice a contribuţiei scriitorilor interbelici la dezvoltarea poeziei

realist-socialiste stau premiile şi distincţiile acordate acestora. Astfel, trei poeţi interbelici cu publicaţii

în perioada realismului socialist au obţinut câte 2 premii, după cum urmează: Mihai Beniuc: 1951 -

5

Premiul de Stat clasa I, 1954 - Premiul de Stat clasa I, pentru Mărul de lângă drum; Eugen Jebeleanu:

1951 - Premiul de Stat clasa I, 1952 - Premiul de Stat clasa I, pentru Bălcescu; Mihu Dragomir: 1952 -

Premiul de Stat clasa a III-a, pentru Stelele păcii; 1954 - Premiul de Stat clasa a II-a, pentru Războiul.

Câte un singur premiu au obţinut 11 dintre aceştia: A. Toma: 1949 - Premiul de Stat clasa I, pentru

Cântecul vieţii; Maria Banuş: 1949 - Premiul Academiei – Premiul G. Coşbuc; Radu Boureanu: 1949 -

Premiul Academiei – Premiul G. Coşbuc; Eugen Frunză: 1951 - Premiul de Stat clasa I; Nicolae

Tăutu: 1952 - Premiul de Stat clasa a III-a, pentru Stânca de pe Tatra.; Cicerone Theodorescu: 1953 -

Premiul de Stat clasa I, pentru Un cântec din uliţa noastră; Demostene Botez: 1953 - Premiul de Stat

clasa a II-a, pentru Floarea soarelui; Tudor Arghezi: 1955 - Premiul de Stat clasa I, pentru 1907.

Peizaje şi Cântare Omului; Virgil Teodorescu: 1955 - Premiul Academiei – Premiul G. Coşbuc, pentru

Scriu negru pe alb; Marcel Breslaşu: 1961 - Premiul de Stat; Geo Dumitrescu: 1963 - Premiul Uniunii

Scriitorilor, pentru Aventuri lirice.

3.Teme şi concretizări valabile ale poeziei realist-socialiste

Criticii perioadei realist-socialiste au considerat că pe linia evoluţiei liricii vremii se situau tema

naturii partinice, a muncii, a noii geografii. Anotimpul primăvara era considerat de J. Popper2 un

anotimp al poeziei în care harul muzei îmbobocea în versuri, precum mugurii lui April sau cearta

păsărilor pe ramurile abia înverzite. Drumul primăverii noi în versurile poeţilor a fost deschis prin

oamenii şi faptele lor zugrăvite cu grijă de aceştia. Astfel, se poate vorbi nu numai de tema primăverii

în poezie, ci şi de o primăvară a poeziei timpurilor respective. Primăvara cântată de poeţi nu era un

simplu anotimp, ci era o adevărată primăvară a vieţii. Aşa cum afirma J. Popper3, Adevărata culoare a

anotimpului o dau Republica şi izbânzile muncitorimii. Iar pentru ţăranii satului de munte descris de

Nicolae Tăutu, (...), noutatea este ajutorul ce li-l dă Partidul muncitorilor şi „braţul de tovarăş

grabnic” din Răsărit, adevărurile ce se slovenesc acum din cartea proaspăt învăţată.

În opoziţie cu prezentul este trecutul marcat de tiranii, de sângele muncitorilor grevişti din 1933,

care şi-au dat viaţa în luptele de la Griviţa, de imaginile cenuşii ale războiului. Lupta clasei muncitoare

este surprinsă începând cu anii când se remarcă primejdia fascismului, materializată prin elemente ca:

Griviţa, procesul ceferiştilor, Doftana, evadarea din lagărul de la Târgu Jiu.

Omul nou este în centrul literaturii realist-socialiste, alături de o ţară nouă, cu o proaspătă geografie.

Conturat la început în linii vagi, omul nou, comunistul, constructorul socialismului, ajunge în sfera de

interes a poeţilor, pe măsură ce clasa muncitoare se afirmă în acţiunile de transformare revoluţionară a

societăţii socialiste. Aurel Martin4 aprecia că: şi la noi ca în Uniunea Sovietică, tema omului nou şi-a

îmbogăţit aspectele pe măsură ce acţiunea de construire a socialismului progresa. Imediat după 23

6

August 1944, omul nou nu apărea în literatura noastră drept un element bine diferenţiat faţă de omul

vechi. Pe măsură ce antagonismele de clasă se ascut, pe măsură ce clasa muncitoare se afirmă ca

forţă conducătoare, omul nou – comunistul, constructorul noii lumi – se delimitează mai categoric.

Poezia realist-socialistă se întregeşte cu poezia închisorilor şi a lagărelor, o poezie demascatoare,

dărâmătoare, întrucât închisorile sunt considerate ultimele arme ale capitalismului. Geo Şerban5

considera că Proletariatul posedă o literatură a închisorilor specifică soartei sale, înflorită între

zidurile cenuşii, ca o nouă şi eficace armă de luptă.

De asemenea, poeţii sugerează prin imagini artistice grăitoare avântul cu care oamenii muncii s-au

antrenat în întreceri pentru depăşirea Planului de Stat, atitudinea lor patriotică faţă de muncă, maşini şi

unelte, lupta popoarelor pentru pace, împotriva imperialismului provocator, vigilenţa îndreptată spre

elementele chiabureşti ale satelor româneşti şi nu în ultimul rând acţiunea de alfabetizare şi

culturalizare a maselor, patriotismul şi dragostea nouă.

Lirica realist-socialistă nu ar fi completă dacă nu s-ar menţiona ca direcţii tematice Marea Revoluţie

Socialistă din Octombrie, U.R.S.S., P.C.R., Lenin şi Stalin. În viziunea lui Mihnea Gheorghiu, în

studiul Revoluţia din Octombrie, U.R.S.S., Lenin şi Stalin, aniversarea glorioasei date istorice

reprezentată de Revoluţia din Octombrie este ocazia propice de a reaminti, prin glasul poeţilor vremii,

cui datorează ţara noastră libertatea şi independenţa ei, cui datorează poporul român exercitarea

dreptului de a-şi făuri o nouă viaţă. Partidul Comunist Român, ca partid al clasei muncitoare, era

considerat conducătorul şi organizatorul luptei de eliberare. Mihnea Gheorghiu6 aprecia că: Lovind

partidul, guvernele de capitalişti şi moşieri, slugi plecate ale capitalismului internaţional, ţineau

deopotrivă să împiedice poporul muncitor de a cunoaşte marile transformări survenite în imediata

apropiere în Ţara Socialismului Biruitor, după victoria Marii Revoluţii din Octombrie. Adevărul

despre Uniunea Sovietică n-a putut fi însă înăbuşit prin măsuri poliţieneşti. Eliberarea naţională a

României, considerată un act eroic prin care poporul român şi-a luat soarta în propriile mâini, n-ar fi

fost posibilă fără sprijinul Uniunii Sovietice.

Orizontul tematic al poeziei este completat de Radu Petrescu7: Poeţii au cântat, astfel, bucuria

poporului de a fi fost scăpat de hitlerişti, au celebrat venirea eliberatoarelor armate sovietice, apoi au

cântat Republica, au povestit faptele de pe şantiere, abnegaţia eroică a minerilor, a nituitorilor, a

muncitorilor în întrecere din toate ramurile industriei noastre (...). Totodată, scriitorii s-au alăturat

luptei pentru pace, în privinţa căreia i-au ajutat lămuririle partidului şi exemplul scriitorilor sovietici.

Pacea era considerată un lucru concret, exprimat în triumful stilului de viaţă socialist, ferit de

posibilitatea atacurilor din partea burgheziei imperialiste aflată în plină şi rapidă descompunere.

Respectând tematica reprezentată de faptele muncitorilor şi ale ţărănimii muncitoare, poeţii din

perioada realismului socialist au ridicat femeia la rangul de fruntaşă în producţia socialistă. Conform

criticilor vremii, o altă temă abordată este 23 August, fapt ce a determinat ridicarea noii poezii pe o

7

treaptă nouă, calitativ superioară. Scriitorii au cuprins în versurile lor faptele aparţinând vieţii prin

aprofundarea realităţii şi sesizarea în marea sa varietate a elementului particular care reflectă în sine

generalul. Drumul urmat de poezia lui 23 August s-a identificat pe de-a-ntregul cu evoluţia ascendentă

a poeziei noi. Poezia de dragoste a apărut ca o comandă socială, deoarece s-a crezut că tineretul

aştepta cântecele poeţilor despre dragoste, despre chipul fetei iubite, care era o muncitoare fruntaşă,

sau cântecele de dor şi fericire.

4.Contribuţia poeţilor interbelici la realizarea marilor teme

Tema naturii partinice a ocupat un loc de cinste în preocupările poeţilor din periada realismului

socialist. Primăvara a fost considerată nu un simplu anotimp, ci unul al renaşterii, al vieţii. Printre

poeţii interbelici care au apreciat anotimpul primăvara se numără Petru Vintilă şi Nicolae Tăutu.

Pentru prima dată, Petru Vintilă a recunoscut la Sinaia primăvara adevărată: În primăvara asta copacii

au îmbrăcat / Pentru întâia dată cămăşi de clorofilă / Şi nu mai stau nici gârbovi cu gâtul aplecat / Şi

nu mai au privirea pierdută şi umilă. (Oamenii şi faptele lor)

În poemul Şi s-au întors pădurile-napoi, Nicolae Tăutu surprinde mirosul tare al acestui anotimp

fără precedent care traversează somnul pruncilor şi îi trezeşte pe bătrâni din amorţeală: Altă

primăvară. Pruncii în vis / Au zâmbit în floare primului cais. (...) / Presimţeau bătrânii cum peste ţară

/ bate un alt vânt, altă primăvară. (Şi s-au întors pădurile-napoi)

Omul nou, comunistul, era o realitate care nu putea fi neglijată de scriitorii vremii. Dar, Petru

Vintilă nu vorbeşte despre oamenii noi în general, ci îi pune să vorbească pe aceştia pe limba lor, aşa

cum remarcă J. Popper8: Gheorghe Păun şi Ioniţă Domil, mineri, betegiţi în vremea burgheziei, care

astăzi sub călăuza „fratelui Partid” renasc la o altă viaţă, brigadierul de la Bumbeşti-Livezeni care-i

scrie logodnicei despre bucuriile muncii voluntare, bătrâna căreia „trei feciori i-a trimis Hicler în

pământ” şi care tocmai de aceea spune : „am venit să votez pentru Soare, că votez pentru pace”.

Un alt poet care se opreşte insistent asupra omului nou este George Dan. Însă, aşa cum aprecia

Aurel Martin9, şi la acest scriitor schematismul a constituit un pericol iminent. În zugrăvirea omului

nou, poeţii sunt ameninţaţi la tot pasul de această „boală a copilăriei literaturii” cum o numeşte C. A.

Fedin (...). Modei acesteia îi sunt caracteristice, foarte adesea, cuvintele mari, frazele grandilocvente,

hiperbolizările, care denaturează figura omului nou şi o asimilează, fals, aceleia a eroilor văzuţi ca

supraoameni. Cu toate aceste neajunsuri, George Dan descrie muncitorul petrolist în poezia Sondorul:

Sondorule paşnic, sondorule uriaş, / tu eşti vânătorul de balene destoinic / şi corabia ta pescărească,

gigantică, / e Valea Prahovei cu care tu navighezi / pe negrele, moartele mări subterane. / Sondorule

cu umeri largi şi pumni groşi, / tu azvârli harponul de trei mii de-oca, / (harponul cu sfredel ce-i zici

8

„pistangă”) / tu azvârli harpoanele sondelor negre / În planeta noastră – balenă albastră...

(Sondorul) S-a observat faptul că poetul a neglijat că oamenii noi nu se recrutau dintre eroii

excepţionali ai baladelor romantice, iar noutatea acestora nu trebuia să se bazeze pe forţa exterioară pe

care o aveau în pumni, ci pe energiile creatoare de care dădeau dovadă în acţiunile întreprinse, pe

conştiinţa socialistă care-i caracteriza. Prin versurile sale, George Dan trebuia să surprindă

sentimentele care-l stăpâneau pe omul nou, să le reflecte în ceea ce aveau ele mai specific,

particularizând manifestarea acestora.

Mihu Dragomir se alătură confraţilor săi şi tratează în poeziile sale problema omului nou. Aurel

Martin10

, în cartea sa Poeţi contemporani, aprecia că, în „Oda fulgerelor”, eroul elogiat de Mihu

Dragomir nu e omul, noţiunea generică şi nediferenţiată şi nici un exemplar oarecare al speciei, ci

omul comunist, revoluţionarul care, elogiind fulgerul, se elogiază pe sine, ca stăpân şi diriguitor al

naturii. Gesturile acestuia capătă neîncetat sensul măreţiei, când întovărăşesc laudele înălţate puterii

umane descătuşate sau când salută semenii eliberţi de sub tiraniile milenare. Este omul neînvins, care

sfărâmă umerii de rocă, strânge în braţe puhoaiele de se sufocă, schimbându-le în fulger lung, de mii

de leghe. Printr-un simplu gest, poate să elibereze universurile mici şi să le integreze în rândul marilor

planete. Fiind înzestrat cu puteri supranaturale, nimic nu-l poate înspăimânta sau deruta. Facultatea lui

dominantă e voinţa; direcţia lui spaţială e infinitul conceput în trepte ascendente; direcţia temporală e

viitorul, pe culmile căruia urcă greu, dar „niciodată-nfricoşat de cale”. Pe un asemene om îl respectă

cu teamă şi stihiile, altădată atotbiruitoare, pentru că el este „om liber, stăpân pe el şi pe pământ”.

În viziunea poetului, comunistul este noul Prometeu al cărui profil este înzestrat cu elemente pe care

titanii din vechile poeme romantice nu le purtau. În primul rând, se remarcă umanismul socialist, clădit

pe un solid fundament omenesc, dar şi pe o înaltă conştiinţă privind rostul existenţei active a omului.

Omul nou prezent în versurile lui Mihu Dragomir nu este numai luptătorul ridicat spre a elibera

umanitatea, ci şi filozoful chemat să desluşească legile şi drumurile universului şi ale societăţii.

Lupta de clasă a fost întotdeauna o preocupare majoră pentru poeţii interbelici care au publicat şi în

perioada realismului-socialist. Scriind un poem amplu în cinstea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mihai

Beniuc a evocat momente semnificative din lupta clasei muncitoare, începând cu perioada în care s-a

făcut simţită primejdia fascismului. Astfel, în versurile sale apar elemente ca: procesul ceferiştilor,

Griviţa, Doftana, evadare din lagărul de la Tg. Jiu: Şi să vedeţi în fruntea luptei / Bărbatul care-n

treizeʼşʼtrei / A fost stegarul luptei noastre / Când înfruntarăţi pe mişei. / Eroi acoperiţi de slavă / Ai

clasei care n-a dat greş, / Cu el ne ducem azi-nainte, / Cu-al vostru, cu-al nostru Dej.

Prin poezia Prin zăbrele, A. Toma oferă un exemplu de eroism demn de urmat pentru tinerele

generaţii; eroul liric înfruntă cu dârzenie suferinţele la care este supus, dând dovadă de hotărâre de a nu

se lăsa prins în plasa duşmanului: Izbească-i cât de sângeros / Tortura şi osânda - / Ei simt deasupra

fâlfâind / Cu aripi largi izbânda! (Prin zăbrele)

9

Un alt poet care s-a oprit asupra luptei de clasă este şi Eugen Jebeleanu, care duce mai departe prin

versurile sale răsunetul pe care l-a avut evocarea eroismului comuniştilor în sufletele tinerei generaţii

ce trebuia să crească în libertate şi fericire: Nu vom uita, Petre, niciodată!. Pentru a crea imaginea

clasei muncitoare care a luptat pentru binele şi libertatea ţării, poetul a creat imagini precum pumnii

strânşi, ochii senini, adânci ai pionierilor cu cravate roşii, care privesc la Doftana, şapca veche

străpunsă de glonţ, pe care se aflau pete de sânge şi pământ, dar şi chipul comunistului Petre Gheorghe

care a fost împuşcat de călăii ascunşi în beznă, pe la spate, în timp ce el striga răscolitor: Partidul să

trăiscă!. Criticii literari ai vremii au ajuns la concluzia că poeziile în care a fost evocată lupta clasei

muncitoare vor căpăta un răsunet deosebit dacă poeţii vor şti să sublinieze latura umană a comuniştilor,

ce-i apropia şi mai mult de fraţii pentru care se jertfeau.

În volumul de versuri Se-arată lumea! (1956) al Mariei Banuş se poate observa vehemența tonului

și ura de clasă devenită obsesie și temă principală a progrmului oficial din obsedantul deceniu.

Amintindu-și de copilărie, Maria Banuș evocă o lume divizată în săraci și bogați, asupritori și asupriți,

hoți și cerșetori, răi și buni: Tot târg şi târg. Telalii stau la pândă/ şi faţa lor e palidă, puhavă./ Ei

mărfurile-şi laudă şi-şi cântă./ Cipici şi piepteni vechi rânjesc pe tavă./ Urci pe Şelari, lipită strâns de

mama./ O gheară ca o cange te-nhaţă./ Strigoii cu jobene fac reclamă/ şi muşterii-n uşă ei agaţă./ Sus

pe Lipscani, sunt altfel negustorii./ Tăcuţi şi linşi foiesc între mătasă./ Le joacă-n cap, hoţeşte,

ochişorii./ Şobolănoaica albă stă la casă. (Târgul de demult)

Am putea spune că la polul opus luptei de clasă se situează glasul scriitorilor pentru pace. Ei

militează pentru negarea dreptului reacţiunii imperialiste de a încerca să-şi prelungească agonia prin

măcelul îndreptat împotriva activităţii constructive a maselor făuritoare ale socialismului. Referitor la

atitudinea poeţilor faţă de pace, Radu Petrescu11

scria: După cum se vede, poeţii, alăturându-se fraţilor

lor, muncitorii, în lupta pentru pace, au înţeles problemele acesteia în spiritul cel mai just. La asta i-a

ajutat lămuririle partidului, precum şi exemplul scriitorilor sovietici.

Nu întotdeauna literatura realist-socialistă a reuşit să câştige teren în lupta pentru pace, aceasta fiind

privită uneori ca ceva înălţător, măreţ, care totuşi depăşea vâltoarea realităţilor zilnice. Având în

vedere acest aspect, Radu Petrescu12

s-a oprit asupra versurilor lui Vlaicu Bârna: Pentru Vlaicu Bârna,

de pildă, pacea e categorie de iniţiere magică, o „înaltă treaptă” pe care se realizează, abstracte,

binele şi dreptatea, un „orizont de azur” (...). Cu toate acestea, Pacea este un lucru concret, exprimat

în triumful stilului de viaţă socialist, la adăpost de posibilitatea oricărui atac din partea burgheziei

imperialiste în plină şi rapidă descompunere. Alţi poeţi interbelici care s-au oprit asupra păcii sunt:

Maria Banuş, Eugen Jebeleanu (Scutul păcii), Radu Boureanu (Aripile albe ale păcii), A. Toma (Către

pace).

10

5.Concluzii

În perioada anilor ʼ50, poezia, alături de proză, este considerată ca fiind indispensabilă maselor. S-a

considerat că ceea ce conferea calitatea unei poezii erau valorile lucide şi capacitatea poetului de a trăi

şi de a reda măreţia prezentului. Poetul a devenit unul dintre muncitorii intelectuali, iar poezia se

caracteriza prin lipsă de personalitate, existenţa unei fraze goale, parazitate de lozinci. Pe această linie

se înscriu Mihu Dragomir, A. Toma, Mihai Beniuc, Magda Isanos, Emil Isac, Ion Vitner, Ben

Corlaciu, Petru Vintilă, Maria Banuş şi alţii. Ei zugrăvesc în versurile lor omul nou, victoria

socialismului, omul providenţial (Stalin), lupta împotriva duşmanului de clasă, pacea, marile

evenimente istorice, natura partinică, partidul, femeia, ca fruntaşă în producţia socialistă, colectivizarea

agriculturii, închisorile şi lagărele. Se remarcă interpretarea justă a istoriei în lumina învăţăturii

staliniste şi a metodei realismului socialist.

Începând cu anii 1948-1949, se conturează ceea ce se poate numi epoca dogmatismului, epoca

realismului socialist, când poeţi, prozatori sau dramaturgi, critici şi eseişti, o mare parte dintre ei lipsiţi

de talent şi valoare, complet uitaţi acum, au înţeles să răspundă într-un chip prea schematic, tezist,

îngust propagandistic, la ceea ce se numea evenimentul zilei, fără să-şi facă griji cu privire la

perenitatea artei. Criticii vremii clamau superioritatea literaturii realist-socialiste, înlăturând

adevăratele opere literare ale înaintaşilor. Evoluţia literaturii intră pe un făgaş de militantism

exclusivist, unde diferenţierii individuale i se substituie una colectivă, în funcţie de obiectivele politice

ale momentului.

11

Partea a II-a

1. Note bibliografice

1 Ana Selejan, Literatura în totalitarism 1949-1951. vol. 1. Bucureşti: Editura Cartea Românescă, 2007, p. 55

2 J. Popper, Primăvara poeziei. În: Flacăra, II, nr. 17(69), 30 apr., apud Ana Selejan, op. cit., p. 60

3 Ibidem, p. 61

4 Aurel Martin, În legătură cu zugrăvirea omului nou în poezie. În: Almanahul literar, Cluj, nr. 13, dec. 1950, apud Ana

Selejan, op. cit., p. 279

5 Geo Şerban, Literatura închisorilor şi lagărelor. În: Flacăra, II, nr. 14(66), 9 apr. 1949, apud Ana Selejan, op. cit., p. 68

6 Mihnea Gheorghiu, Revoluţia din Octombrie, U.R.S.S., Lenin şi Stalin în poezia românească. În: Viaţa românescă, nr. 10,

oct. 1949, apud Ana Selejan, op. cit., p. 80

7 Radu Petrescu, Antologia: „Luptăm pentru pace”. Ibidem, nr. 1, ian. 1950, apud Ana Selejan, op. cit., p. 268

8 J. Popper, op. cit., apud Ana Selejan, op. cit., p. 63

9 Aurel Martin, op. cit., apud Ana Selejan, op. cit., p. 280

10 Aurel Martin, Poeţi contemporani. vol. 1. Bucureşti: Editura Pentru Literatură, 1967, p. 94

11 Radu Petrescu, op. cit., apud Ana Selejan, op. cit., p. 268

12 Ibidem

12

Partea a III-a

1. Bibliografie consultată

1.1. În volume

1.Martin, Aurel, Poeţi contemporani. vol. 1. Bucureşti: Editura Pentru Literatură, 1967

2.Piru, Al., Istoria literaturii române de la început până azi. Bucureşti: Editura Univers, 1981

3.Piru, Al., Panorama deceniului literar românesc. București: Editura Pentru literatură, 1968

4.Rotaru, Ion, O istorie a literaturii române. Poezia românească de la al doilea război mondial până

în anul 2000. vol. 5. Bucureşti: Editura Niculescu, 2002

5.Selejan, Ana, Literatura în totalitarism 1949-1951. vol. 1. Bucureşti: Editura Cartea Românescă,

2007

6.Selejan, Ana, Literatura în totalitarism 1952-1953. vol. 2. Bucureşti: Editura Cartea Românescă,

2008

7.Selejan, Ana, Literatura în totalitarism 1954. vol. 3. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2009

8.Selejan, Ana, Literatura în totalitarism 1955-1956. vol. 4. Bucureşti: Editura Cartea Românescă,

2010

9.Selejan, Ana, Literatura în totalitarism 1957-1958. vol. 5. Bucureşti: Editura Cartea Românescă,

1999

10.Selejan, Ana, Literatura în totalitarism 1959-1960. vol. 6. Bucureşti: Editura Cartea Românescă,

2000