MODELE EPICE IN ROMANUL

INTERBELIC

SCRIITORI

MODERNIŞTI

LIVIU REBREANU

ROMANE:“Ion”“Răscoala”“Pădurea

Spânzuraţilor”“Ciuleandra”“Trei nuvele”

Debutul

La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

Debut editorial: la Orăștie, apare volumul de nuvele Frământări, la "Librăria națională", condusă de Sebastian Bornemisa. În sumar, producții literare tipărite în revistele Luceafărul și Convorbiri critice: Dintele, Lacrima Glasul inimii, Culcușul, Ofilire, Răfuiala, Nevasta, Golanii, Cântec de dragoste [Cântectul iubirii], Proștii, Filibaș [Ocrotitorul].

Activitatea literară Înainte de a scrie și de

a-și publica romanele, scriitorul și-a desăvârșit talentul de prozator scriind povestiri și nuvele. Cea mai cunoscută nuvelă a sa este de bună seamă Ițic Ștrul Dezertor. Ciuleandra, nuvela sa psihologică cea mai cunoscută, va apărea ceva mai târziu.

Romancierul a început să scrie romane realiste, în care acțiunea avea loc în decorul unui sat din Transilvania, Liviu Rebreanu a readus problematica țărănească în centrul atenției lumii literare, prin romanul setei de pământ, Ion. Subtitlul acestuia era „Glasul pământului, Glasul iubirii” și anunța principalul conflict din text, și a dat unul dintre primele noastre capodopere ale analizei psihologice.

GEORGE CĂLINESCU

ROMANE:

“Enigma Otiliei”“Scrinul Negru”“Cartea nunţii”“Bietul Ioanide”

Este autorul unor studii fundamentale despre scriitori români (Viața lui Mihai Eminescu, Opera lui Mihai Eminescu, Viața lui Ion Creangă ș.a.). Publică, dupa 1945, studii și eseuri privind literatura universală (Impresii asupra literaturii spaniole, Scriitori străini). Studiul Estetica basmului completează spectrul de preocupări ale criticului și istoricului literar, fiind interesat de folclorul românesc și de poetica basmului. A publicat monografii, în volume separate, consacrate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Filimon, Grigore Alexandrescu (1932-1962), biografii romanțate, numeroase alte studii, eseuri, a ținut numeroase conferințe, academice sau radiofonice, a scris mii de cronici literare în zeci de reviste din perioada antebelică, interbelică și după aceea, până în anul morții, în 1965.

CAMIL PETRESCUROMANE:

“Patul lui Procust”“Ultima noapte

de dragoste, înâia noapte de război”

Războiul - ca experiență de viață trăită, o experiență decisivă a intelectualului, războiul ca iminență a morții este tragic și absurd.

Reprezentant: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război Introspecția psihologică se regăsește în majoritatea operelor sale, prin observarea vieții interioare, prin analiză psihologică a conștiinței personajelor.

Reprezentant: Patul lui Procust Intelectualul - cu dramele lui de conștiință - este prezent într-un cadru de existență obiectiv-socială, dominat de setea de absolut.

Operele sunt structurate pe o pasiune sau un sentiment, ele fiind adevărate "monografii ale unor idei".

MIRCEA ELIADE

ROMANE:

“Maitreyi”“Nuntă în cer”“Huliganii”“Noapte de

Sânziene”

Mircea Eliade avea o serioasă formație filozofică încă din România. După o pubertate dificilă de intens studiu solitar, începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "șef al generației" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginație, ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informații autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică și metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influență decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul și cunoștințele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redacția ziarului Cuvântul. Deși părerile posterității sunt împărțite, Nae Ionescu a avut meritul de necontestat de a fi sprijinit tinere talente ca Eliade sau Mihail Sebastian.

EUGEN LOVINESCUROMANE:

“Aripa morții”“Viața dublă”De peste pragBălăucaCiclul Bizu (alcatuit

din romanele Bizu, 1932; Patru, 1932; Diana, 1956(postum)

Debutează publicistic în suplimentul literar al Adevărului (1903), cu un articol despre studiile sale clasice. În 1904 își începe colaborarea la Epoca, scriind despre Mihail Sadoveanu. A continuat în 1905 cu articole despre scriitori sămănătoriști și poporaniști (Octavian Goga, Șt.O.Iosif, Alexandru Brătescu-Voinești, Popovici-Bănățeanu, I.Gorun, Sandu-Aldea, Ion Agârbiceanu, Emil Gârleanu), toate acestea constituind subiectele reunite în cele două volume de debut Pași pe nisip..., apărute în 1906. În această perioadă a activității sale, preocupat fiind de mișcarea literară de la Sămănătorul, se prefigurează confruntările cu marii doctrinari Nicolae Iorga și Garabet Ibrăileanu.

SCRIITORITRADIŢIONALIŞTI

MIHAIL SADOVEANU

ROMANE:“Baltagul”“Fraţii Jderi”“Nicoară Potcoav㔓Zodia cancerului sau

Vremea Ducă-i Vod㔓Neamul Şoimăreştilor”“Nopţile de Sânziene”“Creanga de aur”

La invitația poetului Ștefan Octavian Iosif în 1903, Sadoveanu contribuie cu lucrări la revista tradiționalistă Sămănătorul, condusă la acea vreme de istoricul și criticul Nicolae Iorga. A mai fost colaborator al ziarului Voința Națională, publicat de Partidul Național Liberal și condus de politicianul Vintilă Brătianu. La începutul lunii decembrie a aceluiași an, în acest ziar va fi publicat Șoimii, o variantă dezvoltată a Frații Potcoavă, cu introducerea făcută de istoricul Vasile Pârvan.

CEZAR PETRESCU

ROMANE:“Întunecare”“Ochii

strigoiului”

Alături de Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista "Gândirea" în anul 1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul și Curentul în 1928; director al ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938- suprimate în 1940; membru al Academiei Române, din 1955. Se afirmă ca romancier cu romanul "Întunecare" (1927-1928).

Obține Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului - colaborare cu M. Nivicov.

NICOLAE IORGA

OPERA

Memorii și corespondență:

“Supt trei regi”“Scrisori către

Catinca”“Oameni cari au

fost”“O viață de om -

așa cum a fost”

În 1903, Nicolae Iorga a devenit unul dintre conducătorii revistei Sămănătorul. Din acest moment s-a distanțat de influența lui Maiorescu, renunțând la Junimism și afiliindu-se curentelor etno-naționalist și neoromantic pe care le promova revista. Școala Sămănătorulului era formată din foști sau actuali junimiști, iar retragerea treptată a lui Maiorescu din viața literară a putut duce la crearea unei legături cu Convorbiri Literare

NICHIFOR CRAINIC

OPERA

Poezii. Memorii scrise în timpul detenției: "Zile albe, zile negre" (1991)Țara de peste veac.

Poezii antume: 1916-1944 (1997)Nostalgia paradisului

(1994)Puncte cardinale în

haos (1996 și 1998)

Crainic a debutat ca poet înaintea Primului Război Mondial, cu poezii la diverse publicații literare, naționalist- tradiționaliste: „Ramuri”, „Luceafărul”, „Drum Drept”, „Flacăra”, „Dacia”, „Transilvania”, „Cuget Românesc”.

A condus revista „Flamura” și, după strămutarea revistei „Gândirea”, una dintre cele mai importante reviste literare din perioada interbelică, de la Cluj la București, preia conducerea acesteia de la Cezar Petrescu, devenind directorul și mentorul ei și - după cum lăsa să se înțeleagă - inițiatorul curentului gândirist, axat pe autohtonism, neo-ortodoxism și naționalism. În "Gândirea" au apărut numeroase articole și eseuri programatice care vor defini orientarea politică naționalistă a curentului gândirist, tributar ortodoxismului militant și prezentând similitudini cu fascismul italian. Crainic a considerat chiar că nazismul (național socialismul german) era opțiunea ideală, cea mai corectă pentru România

CONZLUZIE

În ceea ce priveşte creaţia romanelor putem afirma că perioada interbelică este cea mai bogată din istoria literaturii române, iar scriitorii oscilează între căutarea unor formule proprii, inovatoare şi valorificarea modelelor consacrate în literaturiile cu tradiţie.