ARGUMENT
Să iubim profesia aceasta minunată de asistent medical generalist, aşa cum spunea şi
Victor Babeş ”Iubeşte-ţi profesiunea şi socoteşte-o cea mai frumoasă dintre toate, şi astfel
izbânda va fi deplină.”
Rolul esenţial al asistentei medicale, constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă
să-şi redobândească independenţa cât mai repede posibil.Pornind de la principiile Virginiei
Henderson, că nu există boli ci numai bolnavi, îngrijirea în nursing pune în centrul atenţiei nu
boala ci bolnavul şi mai ales omul: „mit şi legendă, această maşină vie” care este un tot din care
se ramifică asemenea unui arbore sentimente, pasiuni,comportamente fiziologice, ocupaţionale,
atitudini, cu alte cuvinte cele 14 nevoi ale fiinţei umane:
Mi-am dorit din totdeauna să-i pot ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, să vin însprijinul celor
fără sprijin, să aduc zâmbetul pe buzele celor trişti, pentru că omul cu adevărat fericit este acela
care poate face pe altul fericit. Ar fi ideal să fim înconjuraţi numai de oameni sănătoşi, dar nu
este aşa..
Personal voi fi întotdeauna aproape de cei aflaţi în suferinţă cu sufletul şi toată
priceperea mea pentru a ajuta persoanele bolnave şi sănătoase să-şi menţină sau să-şi recâştige
sănătatea prin suplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singuri,dacă ar fi avut forţa sau
cunoştinţele necesare.
Lucrarea de faţă pune în evidenţă rolul echipei medicale, dar mai ales al asistentei
medicale în procesul de îngrijire, pus în aplicare cu foarte mare profesionalism. Competenţa
profesională de care dă dovadă asistenta medicală o demonstrază prin cunoştinţele teoretice
aprofundate şi capacitatea de a le aplica într-o activitate creatoare, de îngrijire individualizată,
personalizată, completă şi umană.
Autonomia asistentei medicale în procesul de nursing, demonstrează că cadrele medii
sunt capabile de o judecată independentă în ceea ce priveşte îngrijirile de bază. Asistenta
medicală împreună cu medicul formează echipa de îngrijire a cărei beneficiari sunt bolnavii. În
relaţia asistentă-medic sarcinile sunt împărţite foarte strict; „ medicul trece asistenta rămâne,
medicul prescrie asistenta execută”.
De aceea pregătirea de bază a asistentelor medicale, nivelul lor ridicat de cultură
generală le permit, pe de o parte, însuşirea mai profundă şi mai rapidă a unor cunoştiţe şi practici
de specialitate şi mai multă receptivitate faţă de ştiinţă şi faţă de nou, iar pe de altă parte, un
orizont mai larg, o orientare mai rapidă la patul bonavului.
1
Rolul asistentei nu este nu este de a recomanda tratamente, în schimb are obligaţia să
semnaleze toate modificările apărute în starea bolnavului.
Asistenta medicală trebuie să-şi cunoască bine atribuţiile, să-şi îndeplinească obligaţiile
planificat şi organizat, pentru ca timpul de lucru să fie pe deplin folosit. Organizarea raţională a
muncii sale asigură un randament mai mare, o economie de forţe de timp şi de materiale. Există,
totuşi, un sector de activitate în care factorul timp nu are importanţă: liniştirea bolnavului.
Bolnavul care solicită asistenţă medicală îşi încredinţează sănătatea, şi uneori viaţa, in
mâinile celor care îl îngrijesc.
Acestă încredere presupune responsabilităţi şi multe calităţi de care cadrele medii au
nevoie cum ar fi: rezistenţă fizică şi nervoasă, devotament, atitudine corectă, ţinută
corespunzătoare, responsabilitate şi secretul profesional.
2
CAPITOLUL I.
DATE GENERALE DESPRE BOALĂ
1.1 Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a pancreasului
1.1.1 Elemente de anatomie
Pancreasul este o glandă anexă a tractului digestiv. Pancreasul este o glandă cu dublă
secreţie (externă şi internă) anexată duodenului. Formă neregulată fiind asemănătoare unui
ciocan.
Aşezare: este aşezat în cavitatea abdominală retroperitoneal, la nivelul primelor vertebre
lombare. Se întinde de la concavitatea doudenului până la splină. Culoarea roz-cenuşie devine
roşie în timpul activităţii.
Raporturi: La dreapta este delimitată de partea concavă a duodenului, la stânga ajunge la
hilul splinei, înainte se afla stomacul, iar posterior vine în raport cu coloana vertebrală (la nivelul
vertebrelor lombare L1 şi L2). El este împărţit prin inserţia mezocolonului transvers în două
porţiuni: supramezocolică şi submezocolică.
Configuraţia externă;
are forma literei “J”
este aşezat în poziţie transversal
este lung de 15-22 cm, înalt de 4-5 cm şi gros de aproximativ 2 cm.
3
Greutatea este în medie de 80 grame. I se descriu patru părţi: capul, gâtul, corpul, coadă.
Capul este partea cea mai voluminoasă şi are forma aprox. ovală. El este înconjurat de duoden.
Gâtul sau istmul pancreasului este o porţiune îngustă, care leagă capul de corp.Corpul
este porţiunea alungită a pancreasului, care are o poziţie aproape perpendiculară pe axul vertical
al corpului. Coada este porţiunea terminală a organului, care vine în raport cu splina. Ea este
partea mobila a pancreasului.
Proiecţia la suprafaţa corpului:
superior în plan orizontal trece prin extremitatea anterioară a celor opt coaste;
4
inferior în plan orizontal trece la două lăţimi de degete deasupra ombilicului;
la dreapta în plan sagital la două degete în dreapta liniei mediane;
la stânga în plan sagital la 2 cm de linia medioclaviculara stânga.
1.1.2 Structura pancreasului
Din punct de vedere histologic, pancreasul este alcătuit din două părţi: pancreasul
exocrin şi pancreasul endocrin. Pancreasul exocrin reprezintă 97-98% din volumul glandei şi este
o glandă tubulo-acinoasă, care se aseamănă că structură cu glandele salivare, de aceea a mai fost
numită glanda salivară abdominală. Pancreasul este acoperit cu o capsulă fibroasă, care trimite
spre interior pereţii ce împart în doi lobi şi lobuli.
Lobulii sunt formaţi din acini glandulari, aceştia fiind formaţi la rândul lor din celule
pancreatice care secretă sucul pancreatic. Fiecare acin prezintă un canalicul excretor.
Canaliculele excretoare unindu-se, formează canale excretoare, care se deschid în două canale
mari colectoare:canalul Wirsung şi canalul Santorini.
Canalul Wirsung (principal) se întinde de la coadă până la cap, deschizându-se în
duoden, prin ampula lui Valter.
Canalul Santorini (accesoriu) porneşte din canalul Wirsung la nivelul corpului
pancreasului şi se deschide tot în duoden. Când ductul Wirsung este obstruat canalul Santorini se
dilată şi asigură scurgerea sucului pancreatic în duoden. Sucul pancreatic este un lichid incolor,
care conţine trei fermenţi: tripsina,amilază şi lipaza.
5
Între acinii glandulari din regiunea capului şi a cozii, se găsesc nişte celule glandulare
care formează insulele Langerhans şi care secretă hormonii: insulina, glucagonul. Celulele
glandulare sunt mai mici faţă de acinii glandulari, nu formează cavităţi şi canale secretoare. În
structura lor au: celulele A, situate predominant în centrul insulelor (elaborează şi secretă
glucagonul), celulele B, mai numeroase (circa 80% din totalul celulelor endocrine), aşezate în
special la periferia insulelor (secretă insulina). Pancreasul endocrin conţine şi celule D care
secretă somatostatina (STS) şi gastrina, prima participând la reglarea metabolismului glucidic,
prin inhibarea secreţiei celulare A şi B. Pancreasul endocrin conţine şi celule ce secretă
polipeptidul pancreatic: celulele PP.
1.1.3 Vascularizaţie
Arterele care vascularizează pancreasul provin din arterela splenica, artera hepatică şi
artera mezenterică superioară. Venele se adună în vena splenică şi mezenterica superioară, care
se varsă în vena porta. Limfocitele drenează limfa la ganglionii mezenterici superiori, la
ganglionii din lungul vaselor splenice şi la ganglionii situaţi în ligamentul spleno-pancreatic.
1.1.4 Inervaţia
Pancreasul este inervat de filete nervoase simpatico şi parasimpatice, care vin pe
traiectul vaselor din plexul celiac.
1.1.5 Pancreasul exocrin, sucul pancreatic
Sucul pancreatic este secretat de celule acinare ale pancreasului exocrin. Este un lichid
limpede, uneori cu conţinut de mucus care se adăugă în canalele excretoare cu un ph 8. La om se
elimină zilnic o cantitate de 200-800 ml. Conţine substanţe anorganice, cea mai importantă fiind
bicarbonatul (care îi conferă caracterul alcalin) şi substanţe organice (componentul cel mai
important fiind enzimele).
Componentele anorganice:
Bicarbonatul este secretat în ductele pancreatice printr-un proces activ (însoţit de
creşterea consumului de oxigen) ce realizează o concentraţie mare (cca 70mEq/l). El antrenează
osmotic şi apa de-a lungul ductului pancreatic. Transportul de bicarbonat este realizat printr-o
pompă situată în membrana apicală a celulelor epiteliale, care introduce concomitent în celula
ioni de clor. Eliberarea clorului este invers proporţională cu a bicarbonatului.
PH-ul sucului pancreatic reflectă PH-ul sanguin, bicarbonatul din suc crescandin
alcaloza metabolică şi scăzând în acidoza metabolică.
Bicarbonatul neutralizează conţinutul acid al duodenului.
În ductul panctreatic apare o cantitate mare de natriu transformat în schimbul potasiului.
Natriu şi potasiu se elimină prin sucul pancreatic într-o concentraţie asemănătoare cu a plasmei
ce se păstrează constantă.Secreţia acinară este izotona,iar cea finală este hipertona.
6
Componentele organice
Enzimele
Sunt cele mai importante componente ale sucului pancreatic.
Acţionează asupra celor trei principii alimentare şi se împart în:
amilolitice (alfa-amilaza şi maltaza),
lipolitice (lipaza) şi proteolitice (tripsina, chimotripsina, carboxi-peptidaza).
Secreţia enzimelor este stimulată de acetilcolina, mediator al stimulării vagale, şi de
colecistokinina (cck).
1.1.6 Pancreasul endocrin : insulina, glucagonul, STS şi PP
Insulina este secretată de celulele B din insulele Langerhans. Ea reglează în special
metabolismul glucidic, dar şi cel lipdic şi protidic. Are acţiune hipoglicemiantă menţinând
glicemia la nivelul fiziologic prin îndreptarea excesului de glucoză spre ficat (unde se
depozitează sub formă de glicogen) şi stimularea utilizării ei tisulare. În metabolismul glucidic
intervine şi glucagonul (cu efect hiperglicemiant) prin mobilizarea glucozei din glicogenul
hepatic şi împiedicarea utilizării ei tisulare. Insulina circula liberă în sânge. Iniţial este preluată
de circulaţia porta. Dispare din circulaţie prin metabolizare în ficat şi rinichi şi prin fixare pe
receptori. Ţesutul nervos (cu excepţia unor zone speciale) şi globulele roşii nu au receptori
pentru insulina şi nici nu o utilizează.
Efectele metabolice ale insulinei:
Insulina intervine în reglarea metabolismului intermediar glucidic,dar şi în cel lipidic şi
protidic. Hipoinsulinismul produce prin dereglări ale metabolismului intermediar, diabetul
zaharat. Comă diabetică este explicată prin efectul insulinei asupra metabolismului proteic,este
explicată importanta insulinei în procesele de sinteză şi creştere,asemănătoare cu al hormonului
somatotrop şi a celor tiroidieni. Ţesuturile prin care intervine în reglarea metabolismului
intermediar sunt:cel hepatic,muscular şi adipos.
Reglarea secreţiei de insulină
Hiperglicemia stimulează secreţia de insulina direct,fără intervenţia sistemului nervos.
Insulina scade glicemia. Acest feed-back negativ contribuie la menţinerea unui nivel glicemic
normal. Secreţia de insulina este stimulată şi de fructoza (convertita intracelular în glucoză).Alţi
stimulatori ai insulinei sunt: aminoacizii. Secreţia de insulina este stimulată vag prin intermediul
acetilcolinei. Efectul vagal este inhibat de atropină. Simpaticul inhibă secreţia de insulina.
Glucagonul este un polipeptid sintetizat în celulele A ale pancreasului endocrin. Are un puternic
efect hiperglicemiant, realizat prin mecanisme opuse celor prin care insulina are efect
hipoglicemiant. Stimulează glicogenoliza,acţiune ajutată de un efect neoglicogenetic ce susţine
7
rezervă de glicogen. Glucagonul acţionează cu predilecţie de hepatocit eliberând în circulaţie
glucoză.
Reglarea secreţiei de glucagon
Hipoglicemia stimulează secreţia de glucagon rezultând o revenire la normal a
glicemiei. Hiperglicemia inhiba secreţia de glucagon realizându-se un feed-back negativ
complementar cu cel realizat de reacţia inversă a hiperglicemiei cu secreţia de insulina.
Secreţia de glucagon este stimulată şi de aminoacizi, în special de cei glicoformatori
(alanina, serina, glicocol) care acţionează prin sânge. Asemeni insulinei, glucagonul este stimulat
şi prin glucoza şi aminoacizii din intestin. Secreţia de glucagon creşte în efort fizic şi stres de
orice natură prin sistemul nervos simpatic, disponibilizând o cantitate crescută de glucoză pentru
ţesutul muscular prin mobilizarea ei din glicogenul hepatic.
Parasimpaticul, prin acetilcolina, stimulează secreţia de glucagon. Secreţia de glucagon
creşte în inaniţie în primele zile rezultând o mobilizare a glucozei disponibile din organism.
Secreţia de glucagon este inhibată de hiperglicemie, acizii graşi liberi din plasmă, corpii cetonici
şi insulina.
Somatostatina (STS) şi secreţia de insulina şi glucagon
STS a fost descoperită iniţial că hormon hipotalamic ce inhiba secreţia de hormon
somatotrop. Ulterior s-au descoperit şi alte surse şi roluri. În general STS are un efect inhibitor
pe funcţiile pe care le influenţează.STS este secretată de celulele D din pancresul endocrin,
celule situate în vecinătatea celulelor A şi B.Celulele D secretă şi gastrina. STS inhiba secreţia de
insulina şi glucagon acţionând ca un hormon paracrin. Secreţia STS este stimulată de factorii
care cresc secreţia de insulina, hipoglicemie, unii aminoacizi. STS poate ajunge în circulaţia
generală acţionând ca un hormon sistemic.
Polipeptidul pancreatic (PP)
Secretat de celulele pancreatice şi celulele tractului digestiv. Secreţia lui este inhibată de
STS. Rolul lui în metabolismul glucidic şi intermediar nu este precizat. Nu afectează glicemia.
1.2. Prezentarea teoretică a bolii: coma hipoglicemică
1.2.1 Definiţie
Hipoglicemia severă sau coma hipoglicemică = pierderea stării de conştienţă sau
incapacitatea pacientului de a acţiona coerent pentru a restabili nivelul normal al glicemiei, fiind
necesară intervenţia unei alte persoane pentru rezolvarea situaţiei.
Hipoglicemia este un termen medical care înseamnă un nivel scăzut al concentraţiei
zahărului (mai exact a glucozei) în sânge (sub 50 mg/dl). Hipoglicemiile uşoare sau medii (fără
pierderea stării de conştienţă) reprezintă preţul pe care un pacient de obicei insulino-tratat îl
8
plateşte pentru obţinerea unui echilibru metabolic bun. Printr-o bună educare a pacienţilor însă,
ele pot fi evitate.
1.2.2 Etiologie
Cele mai multe hipoglicemii severe se datorează asocierii a doi sau mai mulţi factori. La
tineri, ele se datorează cel mai adesea necorelarii aportului glucidic cu orele de efort fizic crescut
sau consumului circumstanţial de alcool fără aport concomitent de alimente.
Cand vorbim de hipoglicemie, trebuie distinse două situaţii diferite:
1. Hipoglicemia la pacientul diabetic pentru care cele mai frecvente cauze sunt:
dozele excesive sau greşit administrate de insulină;
necorelarea dietei cu tratamentul insulinic;
necorelarea exerciţiului fizic;
insuficienţa hepatică sau renală;
ingestia de alcool.
2. Hipoglicemia la pacientul nediabetic determinată de:
ingestia unei mese bogate in glucide;
intervenţii chirurgicale digestive;
administrarea voluntară si cu scop suicidal de medicaţie hipoglicemiantă sau
insulină;
insulinoamele;
alte tumori hipoglicemiante;
insuficienţa hipofizară
hipoglicemia autoimună.
1.2.3 Patogenie
Stările hipoglicemice pot fi cel mai bine înţelese ca tulburări ale metabolismului
energetic. În condiţii obişnuite, nevoile energetice sunt satisfăcute de substraturile exogene
derivate din hrană. Oxidarea moleculelor constituente ale alimentelor la dioxid de carbon şi apă
este însoţitå de generarea de adenozin-trifosfat (ATP), principalul compus macroergic al
corpului. Într-un sens, viaţa poate fi definită ca abilitatea continuă de a genera ATP (şi
nucleotidele înalt energetice înrudite), pentru păstrarea integrităţii celulare. Când aportul caloric
este mai mare decât necesarul oxidativ imediat, ca după masa obişnuită, substratul în exces este
depozitat sub formă de lipide, proteine şi glicogen. Fluxul de substrat în această fază a
metabolismului, numită anabolică, porneşte de la intestin la ficat, până la locurile de utilizare şi
de depozitare. Insulina este principalul hormon ce mediază faza anabolică, iar nivelurile
hormonilor de contrareglare sunt supresate.
9
Faza catabolică a metabolismului începe cam la 5-6 ore după o masă. Normal, singura
perioadă catabolică semnificativă este în timpul postului de peste noapte, dar în unele
circumstanţe, în special boli severe, ea poate fi prelungită. În timpul postului sau fazei catabolice
ficatul este activat pentru a produce glucoză şi a menţine glucoza plasmatică la nivel de siguranţă
pentru funcţia sistemului nervos central. Şi acizii graşi liberi sunt mobilizaţi pentru a furniza
substratul necesar celorlalte ţesuturi ale organismului. Iniţial, glucoza este obţinută de la ficat
aproape exclusiv din glicogenul hepatic. Deoarece în ficatul uman sunt depozitate numai
aproximativ 70 g de glicogen, glicogenoliza poate så susţinå glucoza plasmatică numai pentru 8
până la 10 ore. Efortul, ca şi stressul din bolile severe sau metabolice cum ar fi diabetul zaharat,
poate scurta perioada protectivă. Pentru a compensa deficitul de glicogen, gluconeogeneza
începe devreme, cu deplasarea substratului din rezervele muşchiului şi ţesutului adipos la ficat şi
apoi la locurile de utilizare.
Precursorii pentru sinteza hepatică a glucozei (gluconeogeneză) sunt lactatul/piruvatul şi
aminoacizii (în primul rând alanina şi glutamina) derivaţi din muşchi şi glicerolul eliberat din
ţesutul adipos prin lipoliză. Aminoacizii constituie substratul primar pentru gluconeogeneză. Cea
mai mare parte din lactat este reciclat de la glucoza preformată (ciclul Cori), singura contribuţie
netă venind de la epuizarea glicogenului muscular, cu timpul. Ficatul este sursa primară de
glucoză după postul de noapte, dar rinichiul poate contribui şi el la jumătate din producţia de
glucoză în postul prelungit, explicând frecvenţa crescută a hipoglicemiei în insuficienţa renală.
Rata producţiei de glucoză în rinichi este reglată hormonal, ca şi în ficat, şi pare să răspundå în
special la epinefrină. Proteoliza necesară pentru a furniza aminoacizi pentru gluconeogeneză
explică balanţa negativă a azotului din inaniţie. Acelaşi mecanism este operaţional în stressul
consecutiv unor traume, intervenţii chirurgicale şi infecţii severe. În termeni cantitativi, ficatul
produce cam 11 μmoli/kg per minut (2 mg/kg per minut) de glucoză în fazele iniţiale ale
postului. Rate mai mari de producţie a glucozei indică utilizarea crescută a glucozei, considerent
important în diagnosticul diferenţial al hipoglicemiei.
Modificarea spre metabolismul lipidic este desăvârşită prin activarea lipazei hormon-
sensibile în ţesutul adipos, care hidrolizează trigliceridele stocate la acizi graşi cu lanţ lung şi
glicerol. Acizii graşi eliberaţi urmează două căi. Cea mai mare parte din acizii graçi cu lanţ lung
sunt utilizaţi direct (normal cam 120 g/zi), iar restul (cam 40 g/zi) sunt oxidaţi în ficat la acizii
acetoacetic şi β-hidroxi-butiric. Cetoacizii pot fi utilizaţi eficient ca sursă de energie de cele mai
multe ţesuturi (ficatul numai în mică măsură), dar importanţa lor majoră este de a asigura
substratul energetic pentru creier, cum s-a arătat mai devreme. Trecerea celor mai multe ţesuturi
spre metabolismul lipidic este importantă, deoarece oxidarea preferenţialå a acizilor graşi liberi
10
şi cetonelor în locul glucozei o cruţă pe aceasta, pentru utilizarea de către sistemul nervos
central.
Metabolismul catabolic este iniţiat de o prăbuşire a concentraţiei de insulină în plasmă
şi de secreţia celor cinci hormoni de contrareglare: glucagon, epinefrină, norepinefrină, cortizol
şi hormonul de creştere. Norepinefrina este eliberată din neuronii simpatici şi din
medulosuprarenală. Glucagonul este hormonul principal în menţinerea glicemiei, iar epinefrina
şi norepinefrina joacă un important rol de susţinere. Funcţia de susţinere este importantă în
special în apărarea contra hipoglicemiei în diabetul zaharat, unde răspunsul prin glucagon este
pierdut de timpuriu. Cortizolul şi hormonul de creştere funcţionează prin antagonizarea acţiunii
insulinei şi promovarea mobilizării substratului şi activarea gluconeogenezei.
1.2.4. Diagnostic clinic
Simptomele hipoglicemiei sunt:
1. Simptome centrale:
rezultă din descărcări masive de catecolamine;
asociază un tremor al mâinilor;
persoana în cauza transpiră excesiv;
are tahicardie cu senzaţie de palpitaţii;
este palid şi anxios;
are o senzaţie de foame imperioasă.
2. Simptome periferice:
cuprind paresteziile peribucale (amorţeli sau inţepaturi în jurul buzelor);
dificultăţi în vorbire şi concentrare;
tulburări de comportament (confuzie, agresivitate, limbaj incoerent);
cefalee (durere de cap);
somnoloenţă;
slăbiciune şi senzaţie de căldură.
Coma hipoglicemică este complicaţia severă a hipoglicemiei. Ea este o coma vigilă şi se
produce prin privarea creierului de glucoză, principala sa sursa de energie. Ea se instaleaza
brusc, iar pacientul este agitat, de obicei.
11
1.2.5. Diagnostic paraclinic
Diagnosticul de hipoglicemie
Cel mai simplu mod de a pune diagnosticul de hipoglicemie este de a măsura glicemia
care are o valoare sub 60 mg/dl în acest caz.
În funcţie de cauza hipoglicemiei, există o serie de alte investigaţii ce pot fi asociate:
efectuarea testului de toleranţa la glucoză orală;
dozarea insulinemiei;
dozarea peptidului C;
în cazul tumorilor, sunt foarte utile tehnicile de imagistică medicală (ecografie,
rezonanţă magnetică nucleară, tomografia computerizată);
dozarea unui factor de creştere numit IGF-2;
dozarea anticorpilor antiinsulină.
1.2.6. Diagnostic diferenţial
Parametri
Coma hipoglicemică Cetoacidoza
Cauze Supradozare insulina, SH, alcool Infectii severe, traumatism, etc
12
Instalarea Rapidă Lentă
Simptome
Foame imperioasă, cefalee,
transpiraţii, palpitaţii, vertij
Poliurie, polidipsie, astenie,
intoleranţă digestivă
Examen laborator Glicemie scazută
Glicozurie inconstantă
Cetonurie absentp
Ionogramă normală
Raport acido-bazic normal
Glicemie crescută
Glicozurie prezentă
Cetonurie prezentă
Na , K
Acidoză metabolică
Particularităţi
clinice
Coma profundă, paloare
Transpiraţii reci
Respiraţie normală
Tahicardie, TA crescută
Abdomen fără modificări
Neurologic: convulsii, contracturi,
ROT exagerate, Babinski +,
bilateral
Obnubilare, rar coma
Deshidratare intensă
Respiraţie Kussmaul
Halenă acetonemică
TA normală sau colaps
cardiovascular
Abdomen dureros
Pareză intestinală, hipotonie,
adinamie
ROT diminuate, Babinski lipseşte
Nu trebuie omis faptul că diabeticii pot dezvolta şi come de altă natură:
come neurologice (frecvente);
come acidotice de altă etiologie: uremică, intoxicaţii exogene (etanol, metanol,
antigeluri etc.);
comă hiperglicemică hiperosmolară (vezi mai jos);
comă mixtă, diabetică şi lactică (vezi mai jos);
obnubilarea - bolnavul își păstrează parțial cunoștința, sesizează numai parțial
evenimentele din jurul său.
starea de stupoare -hipersomnia profundă, bolnavul poate fi trezit numai prin
excitații foarte puternice.
letargia - se manifestă prin somn anormal profound și prelungit în care bolnavul
poate fi trezit prin excitații foarte puternice.
apatia - stări de dezinteres față de mediu și persoana proprie.
13
stupoarea - bolnavul stă în stare de imobilitate și insensibilitate, poate fi trezit
dar nu răspunde la întrebări.
lipotimia - scurtă pierdere a cunoștinței, care se termină prin revenirea completă.
şocul - se caracterizează prin prăbușirea tensiunii arteriale și accelerarea paralelă
a pulsului, cunoștința este păstrată
1.2.7. Evoluţie. Prognostic.
Orice hipoglicemie de orice intensitate , care survine în timpul nopții, necesită atenție
sporită în supraveghere, știut fiind că o parte din semnele de alarmă pot trece neobservate.
Hipoglicemiile severe, recunoscute la vreme şi tratate prompt, au un prognostic foarte
bun. Cand durata hipoglicemiei depăşeşte 5-10 ore, coma este profundă, iar valoarea glicemiei
este foarte mică (sub 25 mg/dl), recuperarea totală este de cele mai multe ori posibilă, dar
necesită o perioadă de tratament mai lungă.
O gravitate mare o prezintă hipoglicemiile severe şi profunde, care durează de mai mult
de 10 ore şi, care, de multe ori, se datoresc administrării unei doze repetate de insulină.
Gravitatea acestora poate fi legată de două complicaţii care pot surveni:
- instalarea unui accident vascular cerebral sau a unui infarct miocardic;
- instalarea encefalopatiei posthipoglicemice sau a unei hemoragii retiniene masive cu
pierderea vederii.
Mortalitatea prin comă hipoglicemică variază intre 1,5 % şi 25 % .
1.2.8. Tratament
a) tratament igieno-dietetic:
Dacă simptomele sunt foarte discrete (sau glicemia este peste
50 mg%) se mănâncă 1-2 mere (ce conţin HC cu absorbţie rapidă), apoi 1-2
felii de pâine (ce conţin HC cu absorbţie lentă), întrucât după o hipoglicemie
există riscul repetării acesteia.
Dacă simptomatologia este clară (sau glicemia este sub 50 mg
%), luaţi 2-3-4 linguriţe de zahăr, pentru a se evita riscul înecării cu alimente
solide;
b) tratament medicamentos:
Dacă este un pacient comatos, se administrează:
30-50 ml soluţie glucoză 33% intravenos;
1 mg glucagon subcutantat sau intramuscular.
14
După revenire, pacientul poate acuza greţuri, vărsături sau dureri de cap, iar pentru a
evita o recidivă, tratamentul se completează cu administrare de amidon (pâine).
La pacientul diabetic, prevenirea hipoglicemiilor se face prin:
adaptarea tratamentului hipoglicemiant la activitatea sa zilnică şi la dietă;
controale regulate la medicul diabetolog.
c) tratament chirurgical:
În cazul tumorilor hipoglicemiante (insulinoame, hepatoame, corticosuprarenalioame),
tratamentul de elecţie este cel chirurgical.
15
CAPITOLUL II.
ÎNGRIJIRI GENERALE
2.1. Internarea pacientului cu comă hipoglicemică în spital
Coma hiperglicemică reprezintă o urgenţă ce poate pune în pericol viaţa pacientului.
Internarea se face de urgenţă în cadrul UPU.
Internarea în spital se face pe baza documentelor de identitate ale bolnavului, dacă are.
dovada calitǎţii de asigurat / neasigurat şi a actelor de identitate pe baza cǎrora se
întocmeşte foaia de observaţie.
- se va schimba în hainele de spital.
- dupǎ aplicarea mǎsurilor specifice pentru prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti,
bolnavul va merge în secţia de terapie intensivă unde i s-a facut internarea.
2.2 Asigurarea condiţiilor de mediu
Saloanele trebuie să fie luminoase şi cu o ventilaţie ireprosabilă, curate si dotate cu
mobilierul stric necesar. Se vor înlătura toţi excitanţii: auditivi, vizuali, olfactivi sau gustativi cu
efecte negative asupra sistemului nervos.
Asistenta medicală verifică şi explică pacientului cea mai bună poziţie pe care trebuie să
o adopte în pat dacă acesta este conştient şi înţelege indicaţiile primite, va asigura lenjerie de pat
şi corp uscată şi curată de câte ori este nevoie şi va urmări pacientul să nu apară complicaţii.
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi
2.3.1. Pregătirea patului şi a accesoriilor lui
Paturile pacienţilor vor fi cât mai comode pentru a evita poziţiile forţate şi pentru a
asigura confortul necesar pe o durată mai lungă de spitalizare.
Este important ca paturile să fie cu somieră mobilă,transformabile în fotolii şi prevăzute
cu rezemătoare de spate pentru a se putea aduce pacienţii în poziţii corespunzătoare necesităţilor
lor de respiraţie în cursul dispneei.
În acelaşi scop saloanele trebuie să fie prevăzute şi cu mese adaptabile de pat.
Patul pacientului trebuie să aibă o saltea confecţionată dintr-o singură,din două sau trei
bucăţi,din burete sau material plastic care se curăţă şi se dezinfectează mai uşor.
Pernele trebuie să fie în număr de două, una umplută cu păr de cal sau iarbă de mare,
alta cu burete sau puf, iar pătura să fie confecţionată din lînă moale.
Lenjeria patului trebuie să conţină două cearceafuri, unul simplu şi celălalt plic, două
feţe de pernă, o aleză sau traversă, muşama.
16
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat
Se va efectua la 2 -3 zile sau ori de cîte ori este nevoie. Avem nevoie de lenjerie curată
completă şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării pacientului.
Dacă starea pacientului nu permite mobilizarea lui atunci schimbarea lenjeriei se va face
cu pacientul în pat:
Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mare.
- se spală mâinile, se îmbracă mănuşi;
- cearceaful plic se schimbă şi împreună cu pledul se împachetează în armonică;
- se degajă cearceaful murdar de sub saltea;
- se întoarce pacientul în decubit lateral şi se trage perna spre marginea patului;
- cearceaful murdar se rulează până lângă pacient;
- cearceaful curat aşezat de-a lungul patului se derulează până aproape de cel murdar;
- pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă;
- se continuaă derularea cearceafului murdar şi derularea celui curat;
- cearceaful murdar se pune în sacul colector;
- pacientul este readus în decubit dorsal;
- cearceaful curat se întinde şi se fixează.
- se aşează cearceaful cu pătura (împăturit în armonică) deasupra pacientului astfel încât
marginea liberă de dedesubt să fie sub bărbia pacientului, iar cea de deasupra spre picioarele
pacientului;
- cele două persoane se poziţionează de o parte şi de alta a patului, prind colţul
cearceafului curat cu mâna dinspre capul pacientului, şi cu cealaltă mână colţul cearceafului
murdar;
- cu o mişcare rapidă se întinde cearceaful curat şi se îndepărtează cel murdar.
Încheierea procedurii
- lenjeria murdară se colecteaza în saci;
- se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile.
Observaţii
Aleza şi muşamaua pot fi schimbate după aceleaşi metode ţinând cont de posibilitatea
de schimbare a poziţiei pacientului.
2.3.3 Toaleta pacientului în comă hipoglicemică
Se realizează intervenţii pentru igiena zilnică şi după caz baia pe regiuni corporale.
Scop:
- menţinerea igienei tegumentului;
- menținerea stării de confort a pacientului;
17
- prevenirea leziunilor cutanate;
- activarea circulaţiei.
Principii generale
- se apreciază prin culegerea datelor, starea pacientului pentru a evalua resursele, de
ce/cât/ce fel de ajutor are nevoie, limitele în care poate fi mobilizat;
- se asigură intimitatea, se respectă pudoarea pacientului;
- se asigură temperatura corespunzatoare mediului ambiant pentru a nu crea disconfort;
- materialele se pregătesc şi se aleg în funcţie de procedură şi sunt aşezate în apropiere;
- se respectă o anumită ordine a spălării regiunilor astfel încât să permită descoperirea,
spălarea şi acoperirea zonei fără să creeze disconfort;
- dupa efectuarea îngrijilor igienice corporale şi schimbarea lenjeriei, pacientul va fi
aşezat într-o poziţie cât mai comodă;
- fiecare zonă se umezeste, se săpuneşte, se clăteşte şi se şterge, după care se înveleste;
- se lucrează cu blândeţe şi atenţie dacă pacientul are constrângeri fizice (aparat gipsat,
pansament, perfuzie).
Materialele se pregătesc în funcţie de scop de tipul de îngrijire: baia la pat, toaleta şi
îngrijirea unei regiuni.
Pentru toaleta completă la pat se pregătesc:
- materiale pentru protectie: muşama, aleză, cearșaf, prosop de baie;
- materiale pentru spălat: cană cu apă caldă şi rece, lighean, trei mănuşi de toaleta de
culori diferite, 3 prosoape de culori diferite, forfecuţă şi pilă pentru unghii, piepten, alcool, săpun
neutru, mănuşi de unică folosinţă, alcool mentolat, talc;
- materiale pentru toaleta cavităţii bucale: periuţă, pastă, pahar;
- materiale pentru toaleta organelor genitale: ploscă, pense, post-tampon, tampoane;
- lenjerie curată de corp şi pat;
- sac pentru lenjeria murdară.
Ordinea spălării
- faţa şi gâtul;
- partea anterioară a toracelui, membrele superioare, abdomenul, partea posterioară a
toracelui şi regiunea fesieră, membrele inferioare organele genitale;
Mănuşile de baie şi cele 3 prosoape de culori diferite, se schimbă astfel: primul pentru
faţă şi gât, al doilea pentru trunchi şi membre, al treilea pentru organele genitale.
Pregătirea pacientului
- se discută cu pacientul şi se ’împart sarcinile’ stabilind contribuţia acestuia dacă este
conştient;
18
- se stabileşte orarul efectuării toaletei în funcţie de activitatea din secţie (servirea
mesei, investigaţii, orarul tratamentului).
Efectuarea procedurii:
Se dezbracă pe rând fiecare regiune şi se insistă în anumite zone dupa cum urmează:
- la faţă şi gât : se începe cu ochii, se insistă cu mişcări circulare în zona periorală şi
perinazală, se insistă la ureche în cute şi regiunea retroauriculară;
- se schimbă mănuşa;
- pe partea anterioară a toracelui se insistă în axile, la femei în pliurile submamare;
- la membrele superioare, spălarea se face cu mişcări lungi şi circulare începând de la
articulaţia pumnului spre umăr pentru a stimula circulaţia de întoarcere. Se insistă la spaţiile
interdigitale şi se taie unghiile;
- la nivelul abdomenului se insistă la nivelul pliurilor inghinale unde apar uşor iritaţii, la
nivelul ombilicului care poate fi murdar;
- pe partea posterioară, cu pacientul aşezat în decubit lateral, se insistă în plica
interfesieră;
- se controleaza punctele de sprijin, se fricţionează uşor cu alcool mentolat şi se
pudrează cu talc;
- se readuce pacientul în decubit dorsal şi se continuă cu spălarea membrelor inferioare
insistând la nivelul genunchiului, plicii poplitee, în regiunea plicii inghinale, în regiunea
tendonului lui Ahile şi călcâiului; picioarele se introduc într-un lighean cu apă pentru a tăia mai
usor unghiile;
- toaleta organelor genitale se face cu pacientul în pozitie ginecologică folosind pense
posttampon sau mănuşi de unică folosinţă. Direcţia de spălare este dinspre partea anterioară spre
cea posterioară. Pacientul se poate spăla singur dacă starea îi permite fiind instruit cum să
procedeze corect. La sfârşit pacientul este ridicat în poziţie şezând (dacă se poate) sau întors în
decubit lateral pentru igiena gurii. Îngrijirea se încheie cu pieptanarea părului.
Îngrijirea ochilor
Scop:
- prevenirea infecţiilor şi îndepărtarea secreţiilor;
- menţinerea ochiului umed la pacientul cu paralizie, în exoftalmie.
Materiale necesare
- ser fiziologic, soluţie de acid boric;
- soluţie de vitamina A;
- sticluţă cu picurator;
- lacrimi artificiale, unguent oftalmic recomandat de medic;
19
- comprese sterile;
- mănuşi sterile;
- tăviţă renală;
- prosop, material impermeabil.
Pregătirea pacientului
Pacientul poate fi colaborant, conştient sau comatos.
Pacientul conştient se informează şi i se explică derularea procedurii.
Îngrijirea se poate realiza în cadrul toaletei zilnice sau, după caz, independent.
Pacientul se aşează în decubit cu capul uşor întors spre ochiul care va fi primul spălat.
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile;
- se îmbracă mănuşi sterile;
- se îndepartează secreţiile sau crustele ştergând uşor de la comisura externă spre cea
internă folosind un tampon steril îmbibat în ser fiziologic;
- pentru fiecare ştergere se foloseşte un tampon nou;
- manevrele se repetă pentru celălalt ochi;
- se instilează lacrimi artificiale sau se aplică unguent oftalmic.
În cazul pacientului comatos
- se urmează aceeaşi paşi, asistentul medical deschizând pleoapele şi aplicând pe fiecare
ochi câte o compresă sterilă;
- se instilează în sacul conjunctival câte o picătură de vitamina A de două ori pe zi;
- lipsa clipirii impune instilarea lacrimilor artificale.
În cazul pacientului cu boala BASEDOW se recomandă:
- purtarea ochelarilor fumurii pentru reducerea intensităţii luminii, protecţia împotriva
vântului şi a curenţilor, permite camuflarea exolftamiei;
- pacientul este sfătuit să doarmă cu capul mai sus (două perne) ceea ce permite
reducerea edemului palpebral;
- pentru menţinerea umidităţii corneei se aplică comprese îmbibate în serfiziologic.
Îngrijirea mucoasei nazale
Scop/indicaţii
- menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii superioare;
- prevenirea leziunilor în infecţii nazale, leziuni de presiune determinate de sondă pentru
oxigen, pentru evacuarea sucului gastric sau pentru alimentaţie.
20
Materiale necesare
- tampoane sterile;
- ser fiziologic;
- vaselină;
- apă oxigenată diluată;
- tăviţă renală;
- mănuşi de cauciuc.
Pregătirea pacientului
- se informează pacientul;
- se explică modul de derulare a procedurii;
- este aşezat în decubit sau pe scaun, cu capul deflectat şi uşor întors într-o parte.
Efectuarea procedurii
- se curăţă fosele nazale cu tampoane umezite cu ser fiziologic, se îndepărtează crustele;
- pentru fiecare nară se foloseşte de fiecare dată alt tampon;
- crustele se pot îndepărta prin lubrefiere cu vaselină;
- dacă sonda este montată se procedează astfel:
- se dezlipeşte plasturele de pe nas şi faţă;
- se retrage sonda 5-6 cm şi se curăţă urmele de bandă adezivă;
- se schimbă poziţia sondei şi se fixează din nou;
- când sonda se schimbă, se repune după o pauza de 6-8 ore.
Îngrijirea urechilor
- menţinerea stării de igienă a conductului auditiv extern;
- îndepărtarea depozitelor de cerumen sau a celor patologice;
- aplicarea unor tratamente.
Materiale necesare
- tampoane cu vată;
- taviţă renală;
- soluţie de bicarbonat de sodiu;
- mănuşi de baie;
- prosop.
Pregătirea pacientului
- se informează şi este rugat să colaboreze;
- se culeg date în legătură cu eventualele tratamente locale care trebuie aplicate.
Efectuarea procedurii
21
- se curăţă conductul auditiv extern cu un tampon uscat, efectuând cu blândeţe mişcări
de rotaţie;
- se observă eventualele iritaţii sau secreţii;
- se curaţă pavilionul urechii cu mănuşa de bumbac;
- la sfârşit dacă pacientul agreează, se pune un tampon de vată;
- dacă pacientul are indicaţie de tratament acesta se efectuează conform recomandărilor.
Îngrijirea cavitătii bucale la pacientul comatos:
Se evaluează starea acestuia, se apreciază dacă are reflex de deglutiţie.
Materiale necesare
- periuţă personală;
- pastă de dinţi;
- prosop;
- tampoane pe porttampon;
- deschizător de gură;
- comprese de tifon sterile;
- apă de gură, glicerină boraxată 2%, glicerină cu stamicin;
- spatulă linguală;
- taviţă renală;
- mănuşi de unică folosinţă;
- vaselină pentru buze;
- seringi pentru aspirarea lichidului.
Pregătirea pacientului
- se aşează pacientul în decubit lateral, toracele uşor ridicat; dacă nu este posibil se
întoarce capul într-o parte.
Efectuarea procedurii
- se spală mâinile, se imbracă mănuşi,
- se protejează perna cu un prosop şi se aşează alături tăviţa renală şi seringa pentru
aspiraţie,
- se fixează maxilarele cu ajutorul deschizătorului de gură;
- se perie suprafaţa externă dinţilor folosind o cantitate mică de pastă;
- se aspiră lichidul cu seringa;
- se foloseşte o spatulă linguală şi tampoane pentru îndepărtarea obrajilor şi buzelor în
vederea curăţării mucoase bucale;
- se curăţă suprafaţa internă a dinţilor folosind tampoane cu glicerină boraxată sau cu
glicerină cu stamicin dacă există candida;
22
- se observă foarte bine aspectul gingiilor, dinţilor şi limbii;
- se stabilesc îngrijiri ulterioare în funcţie de constatări.
Observaţii
Dacă pacientul nu are reflex de deglutiţie se renunţă la pastă şi periuţă existând risc de
aspiraţie pe căile respiratorii.
2.3.4. Captarea eliminărilor
A. Captarea materiilor fecale
1. Pregătirea materialelor: paravan; ploscă (bazinet); materiale pentru toaletă;
acoperitoare pentru ploscă; hârtie igienică, materiale pentru spălarea mâinilor; muşama şi aleză
(pentru protejat patul).
Efectuarea tehnicii:
- Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.
- Patura şi cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la
picioarele bolnavului.
- Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
- Se ridică bolnavei camaşa de noapte.
- Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrala, se ridică bolnavul
şi, în acelaşi timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav (plosca care in prealabil a fost
incalzita cu apa fierbinte).
- Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
- Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe
plosca special pregatită.
- Se îndepărtează plosca cu multa precauţie.
- Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.
- Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
- Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul
bolnavului.
- Se îndepărtează paravanul şi se aeriseşte salonul.
- Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera
specială a grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul
salonului, al patului şi ora defecării).
- Materiile fecale provenite de la un bolnav contagios se aruncă după ce se lasă timp
de două ore în contact cu un dezinfectant.
- Spălarea mâinilor.
B. Captarea urinei
23
Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face in urinare (recipiente confecţionate
din metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizatura diferită: pentru barbaţi în formă de
tub, pentru femei mai scurtă şi lată.
După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfectează.
2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative
2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii
Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.
Locuri de măsurat: cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală; cavităţi
închise: rect, vagin.
Materiale necesare: termometru digital; casoletă cu tampoane de vată şi comprese
sterile; recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat) tăviţă renală; ceas; foaie de
observaţie; pix de culoare albastră; carneţel individual.
Intervenţiile asistentei medicale:
- pregătirea materialelor lângă bolnav;
- pregătirea psihică a bolnavului;
- spălarea pe mâini; se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului
buton, se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia o.
Pentru măsurarea în axilă se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie
sezândă; şi se ridică braţul bolnavului;
- se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului şi se aşează termometrul cu
senzorul (vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu toracele şi se apropie braţul de trunchi. La
pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de către
asistenta medicală;
- termometrul se menţine pînă la semnalul sonor.
Interpretarea rezultatelor: temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C
Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
- hiperpirexie 40-41° C
b) starea de hipotermie < 36° C
2.4.2. Observarea şi măsurarea respiraţiei
24
Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat: tipul respiraţiei; amplitudinea mişcărilor respiratorii; ritmul;
frecvenţa.
Materiale necesare: ceas cu secundar; pix cu pastă verde; foaie de temperatură.
Intervenţiile asistentului: aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce
urmează a fi efectuată, se plasează mâna cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui. Se numără
inspiraţiilor timp de un minut. Consemnarea valorii obţinute se face printr-un punct pe foaia de
temperatură ( fiecare linie orizontală a foii reprezintă două respiraţii) şi se unesc cu o linie
valorea prezentă cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei. În alte documente medicale se poate
nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine
medie);
Calităţile respiraţiei:
1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut: 16-18 R/min;
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la
fiecare respiraţie. Poate fi profundă sau superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.
4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în
timpul inspiraţiei şi expiraţiei.
2.4.3. Măsurarea şi notarea pulsului
Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat: ritmicitatea; frecvenţa; amplitudine.
Locurile de măsurat sunt reprezentate de orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi
comprimată pe un plan osos: artera radială, artera carotidă, artera temporală, artera humerală,
artera femurală, artera poplitee.
Materiale necesare: ceas cu secundar; pix cu pastă roşie; foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentului: pregătirea psihică a pacientului şi asigurarea repausului fizic şi
psihic 10-15 min; Se reperarează artera cu fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei şi
exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor. Se numără pulsaţiile timp
de un minut. Consemnarea valorii obţinute în foia de temperatură se face printr-un punc, ţinând
cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii. Unirea valorii prezente cu cea
anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei. Consemnarea în alte documente medicale a valorii
obţinute şi a caracteristicilor pulsului se poate face aşa: ( AV = 82 b/min, puls regulat);
2.4.4. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale
25
Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare (forţa de contracţie a inimii, rezistenţă
determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor). Elemente de evaluat: tensiunea arterială sistolică
(maximă); tensiunea arterială diastolică ( minimă).
Materiale necesare: aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru); stetoscop
biauricular; tampon de vată cu alcool; pix cu pastă roşie.
Metode de determinare: palpatorie; ascultătorie.
Intervenţiile asistentei medicale:
Se pregăteşte psihic pacientului şi se asigură repausul fizic şi psihic timp de 15 minute.
Se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie şi se fixează
membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei. Se introduc
olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate) şi se pompează aer în
manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la dispariţia zgomotelor palsatile. După
care se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se percepe
primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime). Se reţine valoarea
indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi consemnată şi se continuă
decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice. Se reţine valoarea indicată de
coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta
reprezentând tensiunea arterială minimă şi se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute
cu o linie orizontală de culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de
mercur. Se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
Valori normale: 115-140/75-90 mmmhg
2.4.5. Monitorizarea diurezei
Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop: obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra
altor îmbolnăviri, cunoaşterea volumului diurezei, efectuarea unor determinări caliatative
(analize biochimice) din cantitatea totală de urină emisă, urmărirea bilanţului circulaţiei
lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări – ieşire).
Materiale necesare:
- Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă
distilată (pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-
4 litri pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast
Pregătirea pacientului:
Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra
procedeului. Colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la
aceeaşi oră Pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima
26
emisie, se aruncă Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi,
la aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie.
Notarea diurezei : se face zilnic în foaia de temperatură a pacientului prin haşurarea
pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective; spaţiul dintre două linii
orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de urină
2.5. Alimentaţia pacientului
Regimul alimentar trebuie calculat astfel încât sa asigure un aport echilibrat, optim al
principiilor alimentare,in functie de starea de sanatate, sex, varsta, conditii de viata si de munca.
Scopul regimului alimentar diabetic:
menţinerea glicemiei în limite normale;
ameliorarea excesului ponderal dacă acesta există;
ameliorarea profilului lipidic;
În alcătuirea oricărei diete trebuie să se ţină seama de câteva elemente de bază:
cantitatea de calorii ce urmează a fi consumată zilnic, procentul şi tipul de glucide, proteine,
lipide permise, aportul de fibre alimentare, de sodiu - adică de sare, cantitatea de alcool permisă
şi îndulcitorii folosiţi.Regimul dietetic trebuie să fie individualizat în funcţie de vârstă, sex,
activitate fizică, preferinţe alimentare, dar şi de eventualele boli asociate (obezitate,
hipertensiune arterială, afecţiuni renale).
Alimente permise pacientului diabetic:
roşii, ardei gras, ciuperci castraveţi, varză, vinete, praz, salată, morcovi, ţelină, sfeclă,
ceapă uscată, usturoi;
pepene, lămâi, căpşuni, cireşe, coacăze, nuci;
carne, peşte şi derivatele lor;
lapte şi derivate (brânzeturi, smântână, frişcă, unt);
ouă;
băuturi nealcoolice preparate fără zahăr (cu îndulcitori).
Alimente interzise:
zahăr, miere, malţ;
biscuiţi, prăjituri preparate cu zahăr, bomboane, ciocolată, halva;
smochine, stafide, curmale, prune uscate, struguri, dulceţuri, marmeladă.
Alimente permise, dar limitat:
Pâine albă, pâine graham, cartofi, orez, paste făinoase, fasole boabe, mazăre boabe,
fructele proaspete, sucurile de fructe – au conţinut glucidic ce variază între 50% şi 100%.
27
Pe lângă categoriile de alimente care sunt permise în această afecţiune, este nevoie să se
cunoască şi anumite reguli de preparare a acestora, reguli care de multe ori nu sunt cunoscute de
către pacienţi:
nu se va folosi niciodată zahărul sau produsele zaharoase la pregătirea
alimentelor;
pentru a înlătura gustul amărui, observat uneori, al zaharinei sau a altor
îndulcitori, aceştia se vor dizolva în puţină apă. Aceasta se va adăuga la sfârşitul pregătirii
preparatului;
prepararea sosurilor se face fără făină. Pentru îngroşare se pot folosi legumele
trecute prin sită;
pâinea, dacă se consumă prăjită, va trebui cântărită înainte de prăjire pentru că
prin deshidratare creşte cantitatea de glucide;
fructele şi legumele se cântăresc înainte de tratamentul termic (fierbere, coacere).
2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului
Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilitați ale
asistentei. Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasa eficienta si corectă, asistenta
trebuie sa fie familiarizată cu indicatiile, dozarile şi efectele medicamentului prescris. De
asemenea pacientul trebuie interogat înaintea fiecarei administari despre eventualele reactii
alergice din trecut la substanța respectivă.
Medicamentele pot fi administrate pe diverse căi:
- calea de administare mucodermică: administrare oculară, vaginală, nazală,
auriculară, transdermală (prin absorbtie), orofaringeală (inhalatii);
- calea de administare enterală: absorbția medicamentelor prin tractul
gastrointestinal;
- calea de administrare parenterală: injecții sau perfuzii intradermale, subcutanate,
intramusculare, intravenoase, intrarectale, intraosoase, intraarteriale;
- cale de administrate endotraheala: administarea medicamentelor în sistemul
respirator cu ajutorul sondei endotraheale;
- cale de administare epidurală: administare de medicamente (anestezic sau
analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural;
Administrarea pe cale orală
Medicamentele administrate pe cale orală se pot absorbi, adică pot fi preluate în
circulaţia sangvină fie în stomac, fie în intestin. Medicamentele liposolubile şi cele ionizate în
proporţie mică încep să se absoarbă încă din stomac. Astfel se comportă acizii slabi, care
disociază puţin în mediul acid, spre deosebire de bazele slabe. Dacă bazele slabe se
28
administrează sistemic, ele ajung direct în mediul intern, care având pH uşor alcalin, favorizează
prezenţa moleculelor neionizate, liposolubile, astfel încât, în aceste condiţii,bazele slabe au
tendinţa de a trece din circulaţie în sucul gastric, simulând un proces desecreţie.
În stomac, medicamentele se absorb puțin în general, exceptand alcoolul, iodurile,
glucidele, soluţiile saline, unele peptone și partial apa. Substanţele acoperite cu cheratina sau
gluten trec in duoden, nefiind atacate in stomac.Stomacul plin diminuează concentraţia
medicamentelor, in timp ce stomacul gol le favorizează absorbţia.Substanţele iritante (iodul,
salicilatul de sodiu, , creozotul etc.) nu se administreza decat dupa mese. Diminuarea functiilor
secretomotorii ale stomacului provoaca reținerea timp îndelungat a substanţelor
medicamentoase.
În intestin se găsesc cele mai bune condiţii pentru absorbţia medicamentelor: suprafaţă
mare, vascularizare bogată, pH relativ apropiat de neutru, prezenţa unor sisteme transportoare.
În ficat medicamentele ajung din intestinul subtire şi sunt reținute în circulația hepatică
un timp mai scurt sau mai lung, pâna la cateva luni, ficatul fiind din acest punct de vedere, o
barieră, dupa care, sunt treptat eliberate în circulația generala. Bariera hepatică este benefică în
cazul pătrunderii toxicelor în tractul digestiv; pentru majoritatea medicamentelor însa, duce la
diminuarea efectului terapeutic. Absorbtia medicamentelor per os se face între 20 de minute și
cateva ore, în funcție de :- specie; - natura medicamentului;- forma farmaceutică.
Administrarea parenterală
Avantajul acestei administrări constă în absorbţia rapidă şi completă, ceea ce o
recomandă în cazurile de urgenţe şi pentru medicamentele cu absorbţie enterală insuficientă.
Dezavantajul acestei administrări constă în tehnica mai complicată a administrării, implicând
asepsie şi personal calificat.
Calea intramusculară
Injectarea în muşchi prezinta urmatoarele avantaje :
- absorbtia este mai usoara si mai rapida decat pe calea subcutată deoarece tesutul
muscular este mai vascularizat iar solutiile respective se gasesc sub o presiune mai mare de cat
cele injectate subcutanat;
- efectul iritant este mai mic. În schimb, complicaţiile infecţioase sunt mai frecvente
pentru injecţiile intramusculare, cele mai grave fiind infecţiile cu anaerobi, favorizate de
substanţele vasoconstrictoare. De asemenea injectarea intramusculară prezintă riscul injectării
accidentale intravenoase.
Această cale de administrare se aplică mai ales pentru:
- substantele care se absorb greu dacă sunt administrate subcutanat;
- substanţe greu solubile, uleioase, coloidale, suspensii;
29
- substanţe iritante pentru calea subcutanată. O particularitatea administrării pe cale
intramusculară o constituie posibilitatea realizării de preparate depozit sau preparate retard.
Acestea se obţin prin injectarea în muşchi a unor soluţii uleioase sau suspensii microcristaline în
apă, care formează depozite locale din care substanţa activă se dizolvă treptat în lichidul
extracelular, de unde est epreluată în sânge. Un exemplu este benzatinpenicilina (moldaminul)
care, injectată intramuscular sub formă de suspensie, eliberează încet, prin hidroliză,
benzilpenicilina solubilă. Concentraţiile sanguine de antibiotic astfel obţinute sunt relativ joase,
dar active timp îndelungat. Absorbția medicamentelor injectate subcutanat sau intramuscular
este:
- îngreunată de: edeme puternice ale țesutului, imobilizarea, insuficienta cardiacă,
renală, prezenţa unor substante vasoconstrictoare (simpatomimetice), prezenţa unor substanţe cu
propietati osmotice scazute;
- favorizată prin: masaj local, căldură, prezenţa unor substanţe vasodilatatoare,
adaugarea de hialuronidază în lichidul injectabil care dimimuează în acelasi timp şi reacțiile
inflamatorii, durerea, etc. În general, doza administrată pe cale subcutanată sau intramusculară
este de 2 - 3ori mai mica decat cea administrată per os.
Calea intravenoasă
- permite introducerea medicamentelor direct în circulaţia sanguină, fiind cea mai rapidă
cale de pătrundere în organism, avantaj important atunci când se urmăreşte un efect de urgenţă.
Astfel, sunt evitate unele piedici in absorbtie(tesutul conjunctiv sau muscular) şi secretiile
digestive, dar nu şi bariera hepatica. Doza administrată poate fi controlată exact şi, la nevoie,
prin perfuzii, se poate asigura un nivel sanguin constant timp îndelungat sau introducerea unor
cantităţi mari de lichid. Calea intravenoasă se practica şi atunci cand medicamentele nu pot fi
administrate pe alta cale, din cauza descompunerii sau a actiunii iritante. Introducerea
medicamentelor pe această cale trebuie făcută cu precauţie. Injectarea prea rapidă poate provoca
reacţii adverse grave, datorită invadării bruşte a inimii cu concentraţii mari de medicament;, de
aceea se recomandă ca introducerea în circulaţie să se facă în cel puţin un minut, timpul necesar
unui circuit complet al sângelui.
2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice
În stabilirea diagnosticului precis într-un timp cît mai scurt posibil, ne vin în ajutor
probele de laborator care exprimă în mod obiectiv modificările survenite în morfologia,
funcţiunea şi biochimia organismului şi evidenţiază agenţii agresivi, factori etiologici ai
îmbolnăvirilor. Recoltările trebuie să fie corect executate, examinările de laborator stabilesc
factorul etiologic, clarifică diagnosticul diferenţial, confirmă sau infirmă diagnosticul clinic,
informează asupra gravităţii cazului, contribuie la aprecierea eficacităţii tratamentului,
30
prevesteşte complicaţiile, confirmă vindecarea, contribuie la profilaxia bolilor infecto-
contagioase.
Recoltările hematologice şi de urină se vor face zilnic sau la indicaţia medicului. Pentru
recoltări pacienţii trebuie pregătiţi fizic şi psihic, instrumentele şi materialele necesare trebuie
pregătite din timp, recipientele de recoltare vor fi etichetate înainte de începerea recoltării.
Recoltarea sîngelui pentru:
- Examen biochimic - recoltare prin puncţie venoasă pe nemîncate, 5-10 ml sînge în
seringă heparinizată: Ureea sangvină: valorea normală 20-40 mg%; Acidul uric: V.N.3-5 mg%;
Creatinină: V.N.0,6-1,3 mg%; Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%; K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21
mg%; Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%; glicemie=80-120 mg/l.
- V.S.H.: recoltare prin puncţie venoasă, se recoltează 1,6 ml de sînge pe 0,4 ml citrat de
sodiu 3,8%. Valorile normale sunt1 oră 4-6 mm,2 ore 7-15 mm.
- Hemoleucogramă: recoltare prin puncţie venoasă, se recoltează 2 ml de sînge pe
E.D.T.A.Valorile normale sunt: eritrocite la bărbaţi 4,5-5,5mil/mm³ iar la femei 4,2-4,8 mil/mm³,
hemoglobină la bărbaţi 15±2 g/100ml iar la femei 13±2g/100ml, leucocite 4000-8000/mm³
2.8. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor speciale impuse de afecţiune:
2.8.1 Injecţia intramusculară
Definiţie:
Injecţia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau a unei
substanţe coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.
Scop: introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.
Locuri de elecţie:
- Locul injecţiei îl constituie muşchii voluminoşi, lipsiţi de trunchiuri importante de
vase şi nervi, a căror lezare ar putea provoca accidente; în muşchii fesieri se evită lezarea
nervului sciatic:
- cadranul super extern fesier ce rezultă din întretăierea unei linii orizontale, care trece
prin marginea superioară a marelui trohanter, până deasupra şanţului interfesier, cu alta verticală
perpendiculară pe mijlocul celei orizontale;
- cînd pacientul este culcat se caută ca repere punctuale, punctele Smirnov şi
Barthelmy (punctul Smirnov este situat la un lat de deget deasupra şi înapoia marelui trohanter;
punctul Barthelmy este situat la unirea treimii externe cu cele două treimi interne a unei linii
care uneşte splina iliacă anteroposterioară cu extremitatea sanţului interfesier);
Pregatirea injecţiei:
Materiale necesare: muşama şi aleză, taviţă renală, mănuşi de protecţie; casoletă cu
tampoane sterile de vată sau comprese din tifon; seringi sterile de mărime corespunzătoare
31
cantităţii substanţei de administrat; pensă anatomică sau pensă Pean; medicamentul de injectat
(soluţii apoase, uleioase, pulberi uscate solubile în apă distilată sau ser fiziologic) în flacoane
închise, sterile; medicamente pentru eventualele accidente: adrenalină, efedrină, cardiotonice,
calciu, romergan, etc.
Pregătirea pacientului :
- se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii; şi se obţine consimţământul
pacientului.
- se asigură intimitate; se spală mâinile, se pun mănuşile şi se aşează bolavul în
decubit ventral, lateral, poziţia sezând sau în picioare, şi se descoperă zona aleasă pentru
injectare.
Execuţia injecţiei: se invită bolnavul să-şi relaxeze musculatura şi să stea liniştit.
- se dezinfectează cu un pad alcoolizat prin mişcări circulare. Se întinde pielea între
policele şi indexul sau mediul mîinii nedominante. Se poziţionează seringa cu acul la 90 de
grade, se atenţionează pacientul că urmează să simtă o înţepătură, se recomandă să nu îşi
încordeze muşchiul.
- se înţeapă perpendicular pielea, pătrunzând (4 – 7 cm) cu rapiditate şi siguranţă cu
acul montat la seringă. Se susţine seringa cu cealaltă mână, se aspiră pentru a verifica dacă nu
vine sânge. Dacă apare sânge, se va retrage acul şi se va relua tehnica. Dacă la aspirare nu apare
sânge, se va injecta substanţa lent pentru a permite muşchiului să se destindă şi să absoarbă
gradat medicaţia.
- după injectare se retrage acul printr-o singură mişcare, bruscă, sub acelaşi unghi sub
care a fost introdus. Se acoperă locul puncţionării cu un pad alcoolizat şi se masează uşor pentru
a ajuta distribuirea medicamentului (masajul nu se va efectua atunci când este contraindicat, cum
ar fi la administrarea de fier). Se îndepărtează padul cu alcool şi se inspecteaza locul puncţionării
pentru a observa eventualele sângerari sau reacţii locale.
Reorganizare: selectarea deşeurilor rezultate.
Îngrijire după tehnică: se va reveni şi inspecta locul injecţiei la 10 minute şi la 30 de
minute de ora administrării.
Incidente şi accidente: durere vie, prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale
sale: retragerea acului, efectuarea injecţiei în altă zonă; paralizia prin lezarea nervului sciatic: se
evită prin respectarea zonelor de elecţie a injecţiei; ruperea acului : extragerea manuală sau
chirurgicală; embolie prin injectarea accidentală într-un vas a soluţiilor uleioase: se previne prin
verificarea poziţiei acului.
Observaţii: se va avea în vedere să se rotească locul de injectare dacă pacientul a mai
facut recent injecţii intramusculare.
32
2.8.2 Instalarea şi întreţinerea unui cateter venos
Definiţie:
Cateterul intravenos periferic (branulă) – canulă flexibilă – este prevăzut cu mandrin şi
dispozitiv translucid pentru observarea picăturilor de sânge.
Scop:
Cateterul periferic permite administrarea de soluţii lichide, sânge şi derivate din sânge.
Administrarea tratamentului prin branule scuteşte pacientul de multiple înţepături.Permite
menţinerea unei linii venoase continue şi administrarea de bolusuri etc.
Locul inserţiei cateterului venos periferic:
- Vena cefalică sau bazilică a braţului
- Venele de pe partea dorsală a mâinii
- Venele de la nivelul piciorului (cu risc crescut de tromboflebită)
- Se va începe cu venele din porţiunea distală pentru a schimba, cu timpul, locul
puncţionării din ce în ce mai proximal.
- Dacă se administrează o substanţă iritantă sau un volum mare de lichide se alege o
venă mare.
Contraindicaţii:
Este contraindicată inserţia cateterului periferic la braţul care prezintă leziuni, edeme,
arsuri, la braţul sau mâna corespunzătoare plăgii operatorii la pacientele mastectomizate.
Materiale şi instrumente necesare:
Tipuri de catetere: Cateter i.v. cu canulă, Cateter i.v. cu canulă şi valvă,
- Soluţia de injectat / perfuzat,
- Seringă cu capacitate adaptată cantităţii de soluţie de injectat,
- Seringă cu soluţie normal salină sau cu soluţie diluată de heparină (diluţia de heparină
se pregăteşte cu 10 până la 100 unităţi pe ml din care se trage în seringă de 3 ml),
- Garou,
- Tampoane cu alcool, eter sau benzină - pentru dezinfecţie,
- Leucoplast sau fixator transparent pentru cateter,
- Mănuşi de protecţie,
- Tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului:
- Se confirmă identitatea pacientului
- Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
- Se aşează bolnavul în repaus comod – cu braţul dezvelit, sprijinit şi poziţionat în jos
pentru a permite umplerea venelor braţului şi mâinii
33
Precauţii universale:
- Au ca scop prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale sanguină.
- Toţi pacienţii sunt consideraţi potenţial infectaţi.
- Sângele sau alte fluide biologice sunt potenţial contaminate.
- Acele şi alte obiecte utilizate în tehnica injecţiilor sunt contaminate după utilizare.
- În caz de tăiere accidentală rana se protejează cu pansament oclusiv, iar tratamentul se
continuă numai după îmbrăcarea altor mănuşi curate.
- După folosire mănuşile se aruncă.
Montarea (inserţia) cateterului venos:
- Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
- Se aplică garoul cu cca. 15 cm mai sus de locul inserţiei. Garoul nu se menţine mai
mult de 3 minute, iar dacă nu s-a reuşit inserarea cateterului se va desface garoul pentru câteva
minute şi se reia tehnica. Se verifică pulsul radial şi dacă nu este palpabil se va lărgi puţin garoul
pentru a nu face ocluzie arterială
- Se verifică integritatea ambalajului şi termenul de valabilitate.
- Se desface ambalajul de sus în jos.
- Se îndepărtează protecţia acului.
- Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
- Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului.
- Se executa puncţia venoasă cu branula ţinută între degete sau de „aripioare”.
- Se introduce cateterul cu amboul acului în sus, sub un unghi de aproximativ 15 grade,
direct prin piele până în venă printr-o singură mişcare - dacă apare sânge în capătul cateterului se
confirmă prezenţa în venă
- Când apare sângele există mai multe metode de a introduce cateterul în venă:
Se desface garoul şi se continua împingerea cu grijă a cateterului până la jumătatea sa,
apoi se scoate acul în acelaşi timp cu împingerea totală a canulei de plastic, ataşând imediat fie
perfuzorul fie seringa; se presează uşor vena pentru a împiedica sângerarea.
Fie se scoate acul imediat după puncţionarea venei şi apariţia sângelui şi se ataşează
rapid şi steril perfuzorul soluţiei de administrat. Se porneşte perfuzia în timp ce cu o mână se
fixează vena şi cu cealaltă se împinge canula de plastic.
Nu se retrage mandrinul decât în momentul când apare sângele la capătul cateterului.
Intervenţii după montarea cateterului:
- După introducerea cateterului se curăţă locul cu tampon alcoolizat.
- Acul cateterului se aruncă în recipientul de înţepătoare.
34
- Se reglează ritmul de administrare şi se fixează cateterul cu un fixator transparent şi
semipermeabil după ce se usucă dezinfectantul de pe piele.
Fixatorul se desface în mod steril şi se aplică pe locul de inserţie lipind bine marginile
pentru a preveni ieşirea accidentală a cateterului
Întreţinerea unui cateter venos :
- Se dezinfectează capătul branulei unde se va ataşa seringa sau perfuzorul.
- Se aspiră întâi cu seringa pentru a verifica dacă apare sânge - dacă branula este corect
poziţionată şi este permeabilă.
- Dacă nu apare sânge la aspirare, se aplică un garou nu foarte strâns deasupra locului
unde este branula şi se menţine aproximativ un minut, apoi se aspiră încă o dată.
- Dacă sângele tot nu apare, se desface garoul şi se injectează fără a forţa, câţiva ml de
soluţie normal salină sau heparină diluată.
- Dacă nu se întâmpină rezistenţă se va administra apoi soluţie normal salină (pentru a
spăla eventualele urme de heparină care pot fi incompatibile cu unele medicamente) observând
cu atenţie dacă apare durere sau semne de infiltrare a tegumentelor.
ATENŢIE! Dacă apare durerea, semne de rezistenţă la injectare şi se observă infiltraţie,
se va scoate branula şi se va monta una nouă!
După administrarea medicaţiei cu seringa se va spăla branula cu soluţie normal salină şi
apoi cu heparină diluată pentru a nu se forma trombi.
După fiecare injectare se spală cu soluţie diluată de heparină sau soluţie normal salină
pentru a preveni formarea cheagurilor.
Recomandări tehnice:
-Îndepărtarea cateterului se face la terminarea terapiei intravenoase sau când cateterul
nu mai este funcţional.
-Se aplică o compresă sterilă şi se scoate branula printr-o mişcare paralelă cu pielea.
- Se va inspecta branula scoasă pentru ca să nu lipsească din ea porţiuni care să se fi rupt
accidental şi să intre în circulaţia sangvina a pacientului
- Se comprimă locul puncţionării 1-2 minute, se curăţă zona şi se aplică un bandaj
adeziv
- Dacă apar secreţii la locul de inserţie a cateterului capătul acestuia va fi tăiat cu o
foarfecă sterilă direct într-un recipient steril şi trimis la laborator pentru analizare
- Se recomandă pacientului să rămână cu mâna în repaus 10 minute şi să menţină
bandajul adeziv timp de 1 ora de la îndepărtarea branulei
Incidente şi accidente
- Flebite (roşeaţă de-a lungul venei, durere, edem, scleroza venei, uneori febră).
35
- Extravazarea soluţiilor (apare o tumefacţie la locul de inserţie)
- Impermeabilitatea cateterului datorita neheparinizării periodice a cateterului după
fiecare administrare, nefolosirii îndelungate sau formării de cheaguri de sânge atunci când
sângele umple cateterul şi staţionează acolo.
- Hematom datorita perforării peretelui opus în timpul inserării cateterului
- Secţionarea cateterului introdus în venă prin reinserţiei acului de-a lungul tecii de
plastic.
- Reacţii vaso-vagale (colaps brusc al venei în timpul puncţionării, paloare, ameţeală,
greaţă, transpiraţii, hipotensiune) prin producerea spasmului venos în anxietate şi durere.
- Tromboze (durere, roşeaţă, umflătură, impermeabilitatea cateterului)
- Infecţii sistemice ca septicemia sau bacteriemia (febră, frisoane, indispoziţie fără
motiv aparent) datorită unei tehnici nesterile, apariţiei flebitelor, fixare insuficientă a branulei,
menţinerea îndelungată a cateterului, imunitate scăzută, soluţii perfuzabile contaminate.
- Reacţii alergice (prurit, bronhospasme, urticarie, edem la locul de inserţie a
cateterului)
- Embolie pulmonară (dificultate respiratorie, puls slab bătut, creşterea presiunii
venoase centrale, hipotensiune, pierderea conştienţei) datorită împingerii aerului în venă prin
schimbarea flacoanelor de soluţie şi împingerea aerului în venă.
Observaţii:
- Nu se utilizează la pacienţi cu hipersensibilitate la materiale plastice.
- Dacă se spală cu soluţie diluată de heparină sau se administrează heparina ca
tratament, înaintea fiecărei administrări de alt medicament se va spăla întâi cu soluţie normal
salină.
Branula chiar funcţională se schimbă la 48-72ore, schimbând şi locul inserţiei
2.8.3 Perfuzia endovenoasă
Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală (intravenoasă), picatură cu picatură,
a soluţiilor medicamentoase pentru reechilibrarea hidroionică şi volemică a organismului.
Introducerea lichidelor se poate face prin ace metalice fixate direct în venă, prin canule
de material plastic ce se introduc transcutanat prin lumenul acelor (acestea apoi se retrag) sau
chirurgical, prin evidenţierea venei în care se fixează o canulă de plastic ce se menţine chiar
câteva săptămâni (denudare venoasă).
Scop : hidratarea şi mineralizarea organismului; administrarea medicamentelor la care
se urmareşte un efect prelungit; depurativ - diluând şi favorizând excreţia din organism a
produşilor toxici; completarea proteinelor sau altor componente sangvine, alimentaţie pe cale
parenterală.
36
Pregătirea materialelor necesare:
- tavă medicală acoperită cu un câmp steril;
- trusa pentru perfuzat soluţii ambalată steril;
- soluţii hidrante în sticle R.C.T. închise cu dop de cauciuc şi armătură metalică sau în
pungi originale de material plastic, riguros sterilizate şi incalzite la temperatura corpului;
- garou de cauciuc;
- taviţă renală;
- stativ prevăzut cu braţe, cu cleme pentru fixarea flacoanelor;
- 1 - 2 seringi cu ace pentru injectii intravenoase şi intramusculare;
- o pernă
- muşama;
- 1- 2 pense sterile;
- o pensă hemostatică;
- casolete cu comprese sterile;
- substanţe dezinfectante;
- romplast;
- foarfece;
- vată.
Se pregătesc instrumentele şi materialele necesare.
Se scoate tifonul sau celofanul steril de pe flacon.
Se desface aparatul de perfuzie şi se închide prestubul.
Se îndepărtează teaca protectoare de pe trocar şi se patrunde cu el prin dopul flaconului.
Se închide cu pensa hemostatic, imediat sub ac tubul de aer, se îndepărtează teaca
protectoare de pe ac şi se patrunde cu acesta în flacon, prin dopul de cauciuc, făra să se atinga
trocarul.
Se suspendă flaconul pe suport. Se fixează tubul de aer la baza flaconului cu o bandă de
romplast, având grijă să depaşească nivelul soluţiei sau al substanţei medicamentoase.
Se îndepărtează pensa hemostatică, deschizând drumul aerului în flacon.
Se îndeparteaza teacă protectoare de pe capacul portac al tubului, se ridică deasupra
nivelului substanţei medicamentoase din flacon şi se deschide usor prestubul, lăsând să curgă
lichidul în dispozitivul de perfuzie, fără ca picuratorul să se umple complet cu lichid.
Se coboară progresiv portacul, până când tubul se umple cu lichid, fiind eliminate
complet bulele de aer.
Se ridică picurătorul în poziţie verticala şi se închide prestubul, aparatul ramânând
atârnat pe stativ.
37
Pregatirea psihică si fizica a bolnavului.
I se explică bolnavului necesitatea tehnicii. Se aşează bolnavul pe pat, în decubit dorsal,
cât mai comod, cu antebraţul în extensie şi pronaţie. Se aşează sub braţul ales o pernă tare,
acoperită cu muşama şi câmp steril.
Efectuarea perfuziei
Spălarea pe mâini cu apa si sapun. Se examineaza calitatea sistarea venelor.Se aplica
garoul de cauciuc la nivelul bratului. Se dezinfectează plica cotului cu alcool. Se cere bolnavului
să închidă pumnul şi se efectuează puncţia venei alese. Se verifică poziţia acului în venă, se
îndepartează garoul si se adapteaza amboul aparatului de perfuzie la ac.
Se deschide prestubul, pentru a permite scurgerea lichidului în venă şi se reglează viteza
de scurgere a lichidului de perfuzat, cu ajutorul prestubului, în funcţie de necesitate.
Se fixează cu leucoplast amboul acului şi porţiunea tubului învecinat acestuia, de piele
bolnavului.
Se supraveghează permanent starea bolnavului şi funcţionarea aparatului.
Dacă este necesar se pregăteşte cel de-al II-lea flacon cu substanţa medicamentoasă,
încălzindu-l la temperatura corpului.
Înainte ca flaconul să se goleasca complet, se închide prestubul pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor şi se racordeaza aparatul de perfuzie la noul flacon.
Se deschide prestubul, pentru a permite lichidului să curgă; operaţia de schimbare
trebuie să se petreaca cât mai repede, pentru a nu se coagula sângele refulat din ac şi se reglează
din nou viteza de perfuzat a soluţiei.
Înainte de golirea flaconului se închide prestubul, se exercită o presiune asupra venei
puncţionate cu un tampon îmbibat în soluţie dezinfectantă şi printr-o mişcare bruscă, în direcţia
axului vasului, se extrage axul din venă.
Se dezinfectează locul puncţiei cu tinctura de iod, se aplică un pansament steril şi se
fixează cu romplast.
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
Se aşează bolnavul confortabil în patul sau.
Se administrează bolnavului lichide calduţe ( dacă este permis).
Se supraveghează bolnavul.
Reorganizarea locului de muncă
Se noteaza în foaia de temperatura data, cantitatea de lichid perfuzat, cine a efectuat
perfuzia.
Accidente şi incidente
38
- Hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar
acut: tuse, expectoratie, polipnee, cresterea T.A. se reduce ritmul perfuziei sau chiar se întrerupe
complet, se injecteaza cardiotonice.
- Embolie pulmonara prin pătrunderea aerului în curentul circulator. Se previne prin:
eliminarea aerului din tub înainte de instalarea perfuziei, întreruperea ei înainte de golirea
completă a flaconului şi prin neutilizarea perfuziilor cu presiune şi reţinerea 2 - 3 cm de soluţie
pentru control, în cazul în care s-ar produce un accident (intoleranţă).
2.10. Educaţia pentru sănătate
Pacientul va fi instruit cum poate preveni hipoglicemia:
- să-şi noteze într-un carnet simptomele care au avertizat hipoglicemia;
- să discute cu medicul cauzele hipoglicemiei care poate modifica schema de tratament;
- să-şi testeze glicemia pentru o anumită perioadă de timp după hipoglicemie;
- să aibă permanent asupra lui tablete de glucoză sau zahăr şi să consume când apar
semne de hipoglicemie;
- dacă dimineaţa sunt semne de neuroglicopenie, se cercetează glicemia în timpul nopţii;
- să consume un supliment de glucide atunci când face un efort fizic susţinut;
- se ia o gustare mai târziu seara pentru a preveni hipoglicemia nocturnă;
- să schimbe locul injectării pentru evitarea lipodistrofiei hipertrofice care împiedica
absorbţia insulinei;
- să-şi controleze glicemia când se urcă la volan sau pe bicicletă şi să înceteze să
conducă la cel mai mic semn de hipoglicemie.
Pacientul trebuie atenţionat că hipoglicemiile severe şi prelungite pot conduce la
afectarea ireversibilă a sistemului nervos.
2.11. Externarea pacientului
Pentru asistentul medical specialist, externarea bolnavului din spital, trebuie să fie o
preocupare, aşa cum s-a arătat că trebuie să fie şi primirea acestuia.
Un segment mare al bolnavilor nu ridică probleme la externare, ei cunosc data
externării, se pot deplasa singuri, nu au nevoie de a continua tratamentul la domiciliu.
În aceste situaţii, asistentul medical specialist trebuie să se ocupe ca formele de
externare efectuate de medic să ajungă la bolnavi la timp, să dea unele lămuriri suplimentare,
dacă bolnavul nu a înţeles perfect lămuririle date şi scrise de medic şi, prin atitudinea sa, să arate
bolnavului preocuparea pe care o are faţă de el până în momentul când acesta părăseşte spitalul.
39
CAPITOLUL III.
ÎNGRIJIRI SPECIFICE
3.1. CAZUL NR.1
Date fixe:
Nume: M.
Prenume: D.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Catolic
Vârsta: 51 ani
Greutate: 53 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh pozitiv
Date variabile:
Domiciliu Vaslui
Data internării: 01.01.2015
Data externării: 10.01.2015
Diagnostic medical la internare: Comă hipoglicemică.
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă
Antecedente personale: ulcer duodenal,
Istoricul bolii: În cursul zilei, de 1.01.2015 doamnul M.D., în vârstă de 51 de ani , domiciliat
înVaslui, pensionar, se internează, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui cu diagnosticul comă
hipoglicemică.
Manifestări de dependenţă: stare de inconștiență, reflexe osteotendinoase abolite, necooperant
cianoză, respiraţie Cheyne-Stokes, tegumente reci, hipotensiune arterială.
Problemele pacientului: lipsa comunicării la nivel senzoriomotor, îngreunarea respirației
circulația periferică încetinită, incapacitatea de a fi alimentat şi hidratat, incontinența de materii
fecale și urină, alterarea calității mucoasei bucale, alterarea mobilității.
40
Plan de îngrijire cazul nr. 1
NEVOIA
DEFICITARĂ
DIAGNOSTIC DE
ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
Nevoia de a
comunica
Lipsa comunicării la nivel
senzoriomotor se manifestă
prin imposibilitatea de
orientare temporospațială de a-
și exprima nevoile,
sentimentele, emoțiile datorită
comei cauzată de suferința
cerebrală
Pacientul să depășească
starea de inconștiență
-vorbirea în permanență cu pacientul
-explicarea tuturor tehnicilor care i se
efectuează , educarea pacientului în a
efectua un gest la comenzi repetate
-stimularea reactivității prin stimuli de
intensitate și durata variabilă
-medicația psihostimulantă și nootropa
la indicația medicului
-asigurarea unui mediu de securitate,
liniște, rezervă
Stare generală
influenţată
Nevoia de a respira şi
a avea o bună circulaţie
Îngreunarea respirației
manifestată prin dispnee,
datorită secrețiilor bronhice
acumulate
Pacientul să prezinte
căile respiratorii
degajate tot timpul
internarii
-așezarea în camere curate, aerisite de
2 ori pe zi
-poziționarea în poziție de drenaj
postual și semișezândă
-aspirarea secrețiilor cu sonda sterila
la nevoie
-frecționarea cu alcool mentolat
-tehnicile privind traheostoma : să se
-pacientul respiră
amplu pe nas cu o
frecvență de 16-20
respirații pe minut pe
tot parcursul stării
vegetative
40
execute în asepsie perfectă
-supravegherea permanentă pentru a
evita o posibilă înecare cu secreții
-monitorizarea frecvenței respiratorii
de 2 ori pe zi și notarea în foaia de
observație
Nevoia de a respira şi
a avea o bună circulaţie
Circulația periferică încetinită
manifestată prin paloare și
edemul membrelor superioare
și inferioare din cauza
imobilizării la pat
Pacientului să i se facă
mișcarile pasive pentru
întreținere
-mobilizare pasiva zilnica pentru
mentinerea circulatie sangvine in tot
corpul si mai ales in vasele periferice
-masaj zilnic de la 10-12 si
kinetoterapie de la 15-17
Pacientul este mobilizat
corespunzător la fiecare
2 ore.
Nevoia de a bea şi
mânca
Halena fetidă din cavitatea
bucală din cauza lipsei
reflexului de deglutiție
Să se efectueze zilnic
toaleta bucală
-toaleta bucală de mai multe ori pe zi
pentru improspatarea respirație cu
tampon umezit în apa, apoi umezit cu
apa de gură și la urma uns cu glicerină
pereții cavitații bucale
Respirația devine
normală datorită
toaletei bucale repetate
Nevoia de a bea şi
mânca
Incapacitatea de a fi alimentat
şi hidratat pe gura datorită
lipsei reflexului de deglutiție
Pacientul să fie
alimentat și hidratat prin
gastrostoma
-pacientul prezintă gastrostoma
funcțională
-după introducerea alimentelor sonda
se spală cu 5-10 ml ceai neândulcit
sau apă
-se astupă gastrostoma cu capacel și se
Pacientul este
administrat şi alimentat
41
asigură cu leucoplast pentru evitarea
refulării alimentelor
-i se administrează alimente sub formă
de pireuri , sucuri
-alimentele trebuie să fie bogate în
vitamine, săruri minerale pentru a
menține rezistența și tonicitatea
organismului
-se administrează alimente ca: măr,
banană, pară, portocală, iaurt, cereale,
măsline, ardei, roșii, brocolii,
zarzavaturi, cartofi, carne de pui,
pește, soia, ficat, etc.
-stârnirea reflexului de înghițire prin
atingerea buzelor cu lingurița și
picurarea în gură din mancare
-se încearcă evitarea îngrășării sau
scăderii în greutate
Nevoia de a elimina Incontinența de materii fecale
și urina din cauza relaxării
sfincterilor data de starea
comatoasă
Pacientul va fi schimbat
ori de câte ori va fi
nevoie
-toaleta organelor genitale cu apa și
săpun la fiecare eliminare de materii
fecale și urină
-se va face bilanțul hidric a lichidelor
Pacientul are un scaun
pe zi de consistență
normală elimina urina
în cantitate de culoare
42
ingerate și eliminate pentru a preveni
oliguria, starea de deshidratare sau
hiperhidratare
-se va urmări evaluarea apariției
edemelor
-se va respecta intimitatea pacientului
și densitate normală
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Diagnostic potențial: escare de
decubit
Pacientul să nu prezinte
escare pe durata
imobilizării la pat
-igiena riguroasă a corpului și a
lenjeriei de pat
-masaj și kinetoterapie pentru
mentinerea tonusului muscular
-utilizarea colăceilor infașurați în
pansament pentru cap și picioare
-atașarea unei saltele pneumatice sub
cearcaf
Pacientul nu prezintă
escare
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Alterarea calității mucoasei
bucale manifestată prin limba
uscată, saburală, datorită
abolirii reflexului de deglutiție
Pacientul să prezinte o
limbă curate de culoare
roz deschis
-spălarea gurii cu o spatulă de lemn
înfașurată în tifon, limpezirea cu apă
de gură pentru improspătare și apoi
lubrifierea cu glicerină
-picurarea alimentelor în gură: apă,
ceai pentru stimularea relfexului de
deglutitțe
Pacientul prezintă
limba curată de culoare
roz
Nevoia de a fi curat, Incapacitatea de a-și asigura Pacientului îi vor fi -spălararea generală dimineața pe Pacientul primeste
43
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
îngrijirile igienice datorită
stării de inconștiență
asigurate toate îngrijirile
de care are nevoie zilnic
segmente, limpezire cu prosop umed
și ștergerea cu prosop moale
-hidratarea pielii cu loțiune de corp
sau crema protectoare
-toaleta feței: se șterge fața și după
uscare se dă cu crema
-buzele se lubrifiază cu glicerină
-se picură vitamina A în ochi după o
prealabilă toaleta cu acid boric 4%
pentru prevenirea uscării corneei
-urechile se șterg zilnic cu bețișoare
-părul pieptănat zilnic și spălat o dată
pe saptămână
ingrijirile igienice
necesare şi se asigura
comfortul ambient
Nevoia de a se mişca
şi a avea o bună
postură
Alterarea mobilității
manifestată prin incapacitatea
de a se mișca datorită stării
comatoase
Pacientul să benicifieze
mobilizare pasivă până
la reluarea activă a
mobilizării
-mobilizarea pasivă zilnic de la 10-12
prin masaj pentru menținerea
tonusului muscular și kinetoterapie de
la 15-17
-menținerea în ortostatism cu
susținerea pe plan dur
-exersarea unor mișcări, repetarea unei
comenzi de mai multe ori
-pacientul stă în fotoliu zilnic câteva
Pacientul își menține
articulațiile mobile prin
kinetoterapie și tonusul
muscular prin masaj
44
ore
Nevoia de a evita
pericolele
Pericol permanent și iminent
de escare și pneumonia de
stază
Pacientul să nu prezinte
escare și pneumonie de
stază
-pacientul să fie sub observație
permanentă
-monitorizarea zilnică a funcțiilor
vitale de 2 ori
-mobilizarea pacientului din 2 în 2 ore
Pacientul nu prezintă
escare și pneumonie de
stază
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE
Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun
1.01.2015 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
2.01.2015 135/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal
3.01.2015 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
4.01.2015 135/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h constipaţie
5.01.2015 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h constipaţie
6.01.2015 135/80 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal
7.01.2015 135/80 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal
8.01.2015 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal
9.01.2015 135/80 mmhg 70 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal
10.01.2015 130/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,8 C 1700 ml/24h normal
45
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
1-10.01.2015 Alimentaţie endovenoasă zahăr, miere, malţ;
biscuiţi, prăjituri preparate cu
zahăr, bomboane, ciocolată, halva;
smochine, stafide, curmale, prune
uscate, struguri, dulceţuri,
marmeladă.
EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,5mg%. 2-6mg%.
glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 50 mg%. 80-110 mg%.
GGT 5-10 ml sînge venos. 13,17 U/l - barbaţi 6-28 U/l
- femei 4-18 U/l
TGO 5-10 ml sînge venos. 10 u.i./l 2-20 u.i./l
Fosfataza alcalină 5-10 ml sînge venos. 3 u.B 2-4 u.B. ( uinităţi Bodansky)
46
Na: 5-10 ml sînge venos. 128mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 2,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 47%. B:46±6%,F:41±5%.
Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15 g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 8500/mm³. 4000-8000/mm³.
Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed -
rare , leucocite
şi epitelii rare
Albumine - abs; sedimente - rare ,
leucocite şi epitelii rare
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen
1.01.2015 Examene sangvine de
laborator
- se anunţă pacienta şi i se explică tehnica şi necesitatea ei;
- se aşează pacienta într-o poziţie comodă, decubit dorsal;
- se leagă garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului
punctiei, strângându-l astfel încât să evidenţieze venele
superficiale.
- se aplică tamponul de vata îmbibat în
soluţie dezinfectantă la locul puncţiei
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute,
bratul fiind în extensie.
- bolnava este condusă în salon şi instalată
comod în pat.
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
47
1-10.01.2015 Glucagon
Glucoză 5%
Ser Na
K+,
Humulin R
1 mg i.v.
500 ml i.v. 30 pic/min
250 ml i.v. 30 pic/min
250 ml i.v. 30 pic/min
10 u.i/x2/zi
48
3.2 CAZUL NR.2
Date fixe:
Nume: D.
Prenume: T.
Naţionalitatea: Română
Sex: Feminin
Religia: Catolic
Vârsta: 67 ani
Greutate: 53 kg
Înălţime: 166 cm
Grupa sanguină: ABIV. Rh negativ
Date variabile:
Domiciliu Vaslui
Data internării: 19.02.2015
Data externării: 25.02.2015
Diagnostic medical la internare: Comă hipoglicemică
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă
Antecedente personale: Diabet zaharat insulino-dependent
Istoricul bolii:
În cursul zilei, de 1.01.2015 doamnul D.T., în vârstă de 67 de ani, domiciliat înVaslui, pensionar,
se internează, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui cu diagnosticul comă hipoglicemică.
Manifestări de dependenţă: stare de inconștiență, reflexe osteotendinoase abolite, necooperant
cianoză, respiraţie Cheyne-Stokes, tegumente reci, hipotensiune arterială.
Problemele pacientului: imposibilitatea de orientare temporospațială, alterarea respiraţiei, risc
de complicaţii, alterarea circulaţiei, alterarea alimentaţiei, incontineţa de materii fecale, alterarea
integritaţii tegumentelor, incapacitate de a se mişca.
49
Plan de îngrijire cazul nr. 2
NEVOIA
DEFICITARĂ
DIAGNOSTIC DE
ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
Nevoia de a evita
pericolele
Imposibilitatea de orientare
temporospațială de a-și
exprima nevoile, sentimentele,
emoțiile datorită comei cauzată
de suferința cerebrală
Pacientul să depășească
starea de inconștiență
-vorbirea în permanență cu pacientul
-explicarea tuturor tehnicilor care i se
efectuează , educarea pacientului în a
efectua un gest la comenzi repetate
-stimularea reactivității prin stimuli de
intensitate și durata variabilă
-medicația psihostimulantă și nootropa
la indicația medicului
-asigurarea unui mediu de securitate,
liniște, rezervă
Stare generală
influenţată
Nevoia de a respira şi
a avea o bună circulaţie
Alterarea respirației datorită
scăderii glicemiei
manifestată prin dispnee,
respiraţie Cheyne-Stokes
Pacientul să prezinte
căile respiratorii
degajate tot timpul
internarii
-așezarea în camere curate, aerisite de
2 ori pe zi
-poziționarea în poziție de drenaj
postual și semișezândă
-aspirarea secrețiilor cu sonda sterila
la nevoie
-frecționarea cu alcool mentolat
-tehnicile privind traheostoma : să se
-pacientul respiră
amplu pe nas cu o
frecvență de 16-20
respirații pe minut pe
tot parcursul stării
vegetative
50
execute în asepsie perfectă
-supravegherea permanentă pentru a
evita o posibilă înecare cu secreții
-monitorizarea frecvenței respiratorii
de 2 ori pe zi și notarea în foaia de
observație
Nevoia de a respira şi
a avea o bună circulaţie
Risc de complicaţii
respiratorii: pneumonie de
stază
Pacientul să nu facă
pneumonie de stază
-aspirația secrețiilor la nevoie pentru a
împiedica stagnarea lor în arborele
bronsic
-schimbarea dischetelor și a
pansamentelor din jurul traheostomei
și dezinfectarea locală cu betadină și
rivanol
-astuparea orificiului traheostomei
pentru stimularea unei respirații ample
pe nas
-se urmăresc modificările de culoare,
miros și consistență secrețiilor
eliminate
-administrarea de mucolitice și
fluidificarea la indicația medicului
Pacientul nu prezintă
complicaţii
T= 36.5 C
R= 20 / min
P= 80/ min
TA=110/75 mmhg
Nevoia de a respira şi Alterarea circulației din cauza Pacientului să i se facă -mobilizare pasiva zilnica pentru Pacientul este mobiliyat
51
a avea o bună circulaţie hipoglicemiei manifestată prin
cianoză, hipotensiune arterială.
mișcarile pasive pentru
întreținere
mentinerea circulatie sangvine in tot
corpul si mai ales in vasele periferice
-masaj zilnic de la 10-12 si
kinetoterapie de la 15-17
corespunzător la fiecare
2 ore.
T= 36.5 C
R= 20 / min
P= 70/ min
TA=110/75 mmhg
Nevoia de a bea şi
mânca
Alterarea alimentaţiei din
cauza incapacităţii de a fi
alimentat şi hidratat pe gură
datorită lipsei reflexului de
deglutiție.
Pacientul să fie
alimentat și hidratat prin
gastrostoma
-pacientul prezintă gastrostoma
funcțională
-după introducerea alimentelor sonda
se spală cu 5-10 ml ceai neândulcit
sau apă
-se astupă gastrostoma cu capacel și se
asigură cu leucoplast pentru evitarea
refulării alimentelor
-i se administrează alimente sub formă
de pireuri , sucuri
-alimentele trebuie să fie bogate în
vitamine, săruri minerale pentru a
menține rezistența și tonicitatea
organismului
-se administrează alimente ca: măr,
Pacientul este
administrat şi alimentat
T= 36.8 C
R= 19 / min
P= 72/ min
TA=110/85 mmhg
52
banană, pară, portocală, iaurt, cereale,
măsline, ardei, roșii, brocolii,
zarzavaturi, cartofi, carne de pui,
pește, soia, ficat, etc.
-stârnirea reflexului de înghițire prin
atingerea buzelor cu lingurița și
picurarea în gură din mancare
-se încearcă evitarea îngrășării sau
scăderii în greutate
Nevoia de a elimina Incontinența de materii fecale
și urină din cauza relaxării
sfincterilor dată de starea
comatoasă.
Pacientul va fi schimbat
ori de câte ori va fi
nevoie
-toaleta organelor genitale cu apa și
săpun la fiecare eliminare de materii
fecale și urină
-se va face bilanțul hidric a lichidelor
ingerate și eliminate pentru a preveni
oliguria, starea de deshidratare sau
hiperhidratare
-se va urmări evaluarea apariției
edemelor
-se va respecta intimitatea pacientului
Pacientul are un scaun
pe zi de consistență
normală elimina urina
în cantitate de culoare
și densitate normală
T= 36.7 C
R= 18 / min
P= 80/ min
TA=120/65 mmhg
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
Alterarea integrității
tegumentelor datorită
incontinenței pentru materii
Pacientul să prezinte
tegumente integre pe
durata perioadei de
-toaleta cu apa și săpun ori de câte ori
este nevoie
-schimbarea lenjeriei de pat și de corp
Pacientul prezintă
tegumente integre
53
mucoasele fecale și urină. inconstiență la nevoie
-aplicarea unei creme protectoare după
uscarea pielii
-crearea unui climat care să asigure
intimitatea pacientului
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Diagnostic potențial: escare de
decubit.
Pacientul să nu prezinte
escare pe durata
imobilizării la pat
-igiena riguroasă a corpului și a
lenjeriei de pat
-masaj și kinetoterapie pentru
mentinerea tonusului muscular
-utilizarea colăceilor infașurați în
pansament pentru cap și picioare
-atașarea unei saltele pneumatice sub
cearcaf
Pacientul nu prezintă
escare
T= 36.5 C
R= 20 / min
P= 80/ min
TA=110/75 mmhg
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Alterarea calității mucoasei
bucale manifestată prin limba
uscată, saburală, datorită
abolirii reflexului de deglutiție
Pacientul să prezinte o
limbă curate de culoare
roz deschis
-spălarea gurii cu o spatulă de lemn
înfașurată în tifon, limpezirea cu apă
de gură pentru improspătare și apoi
lubrifierea cu glicerină
-picurarea alimentelor în gură: apă,
ceai pentru stimularea relfexului de
deglutitțe
Pacientul prezintă
limba curată de culoare
roz
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
Incapacitatea de a-și asigura
îngrijirile igienice datorită
Pacientului îi vor fi
asigurate toate îngrijirile
-spălararea generală dimineața pe
segmente, limpezire cu prosop umed
Pacientul primeste
ingrijirile igienice
54
tegumentele şi
mucoasele
stării de inconștiență de care are nevoie zilnic și ștergerea cu prosop moale
-hidratarea pielii cu loțiune de corp
sau crema protectoare
-toaleta feței: se șterge fața și după
uscare se dă cu crema
-buzele se lubrifiază cu glicerină
-se picură vitamina A în ochi după o
prealabilă toaleta cu acid boric 4%
pentru prevenirea uscării corneei
-urechile se șterg zilnic cu bețișoare
-părul pieptănat zilnic și spălat o dată
pe saptămână
-lenjeria schimbată dimineața sau
seara
necesare şi se asigura
comfortul ambient
T= 36.5 C
R= 20 / min
P= 80/ min
TA=110/75 mmhg
Nevoia de a se mişca
şi a avea o bună
postură
Incapacitatea de a se mișca
datorită stării comatoase
Pacientul să benicifieze
mobilizare pasivă până
la reluarea activă a
mobilizării
-mobilizarea pasivă zilnic de la 10-12
prin masaj pentru menținerea
tonusului muscular și kinetoterapie de
la 15-17
-menținerea în ortostatism cu
susținerea pe plan dur
-exersarea unor mișcări, repetarea unei
comenzi de mai multe ori
Pacientul își menține
articulațiile mobile prin
kinetoterapie și tonusul
muscular prin masaj
55
-pacientul stă în fotoliu zilnic câteva
ore
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE
Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun
19.02.2015 140/85 mmhg 80 b/min 16/min 36,9 C 1600 ml/24h normal
20.02.2015 135/80 mmhg 72 b/min 18/min 36,7 C 1800 ml/24h normal
21.02.2015 130/70 mmhg 74 b/min 16/min 36,5 C 1700 ml/24h normal
22.02.2015 135/80 mmhg 80 b/min 17/min 36,6 C 1600 ml/24h normal
23.02.2015 135/75 mmhg 78 b/min 16/min 36,7 C 1600 ml/24h normal
24.02.2015 135/80 mmhg 76 b/min 16/min 36,9 C 1700 ml/24h normal
25.02.2015 130/90 mmhg 79 b/min 16/min 36,6 C 1700 ml/24h normal
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
56
Perioada Alimente permise Alimente interzise
19-25.02.2015 Alimentaţie endovenoasă Alimente de orice fel, (lipsa
reflexului de deglutiţie)
EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,2 mg%. 2-6mg%.
glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 30 mg%. 80-110 mg%.
GGT 5-10 ml sînge venos. 13,17 U/l - barbaţi 6-28 U/l
- femei 4-18 U/l
TGO 5-10 ml sînge venos. 12 u.i./l 2-20 u.i./l
Fosfataza alcalină 5-10 ml sînge venos. 2 u.B 2-4 u.B. ( uinităţi Bodansky)
Na: 5-10 ml sînge venos. 139mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 3,6mEq/l 3,8-5,4mEq/l
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 47%. B:46±6%,F:41±5%.
Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15 g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 5500/mm³. 4000-8000/mm³.
Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed -
rare , leucocite
Albumine - abs; sedimente - rare ,
leucocite şi epitelii rare
57
şi epitelii rare
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen
19.02.2015 Examene sangvine de
laborator
- se anunţă pacientul şi i se explică tehnica şi necesitatea ei;
- se aşează pacientul într-o poziţie comodă, decubit dorsal;
- se leagă garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului
punctiei, strângându-l astfel încât să evidenţieze venele
superficiale.
- se aplică tamponul de vata îmbibat în
soluţie dezinfectantă la locul puncţiei
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute,
bratul fiind în extensie.
- bolnavul este condusă în salon şi instalată
comod în pat.
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
19-25.02.2015 Glucagon
Glucoză 5%
Ser Na
K+,
Humulin R
1 mg i.v.
500 ml i.v. 30 pic/min
250 ml i.v. 30 pic/min
250 ml i.v. 30 pic/min
10 u.i/x2/zi
58
3.3 CAZUL NR.3
Date fixe:
Nume: T.
Prenume: V.
Naţionalitatea: Rusă
Sex: Feminin
Religia: Catolic
Vârsta: 82 ani
Greutate: 73 kg
Înălţime: 165 cm
Grupa sanguină: BIII. Rh negativ
Date variabile:
Domiciliu Vaslui
Data internării: 10.04.2015
Data externării: 16.04.2015
Diagnostic medical la internare: Comă hipoglicemică
Antecedente heredocolaterale: fără importanţă
Antecedente personale: diabet zaharat, ulcer duodenal,
Istoricul bolii:
În cursul zilei, de 10.04.2015 doamnul T. V., în vârstă de 82 de ani , domiciliat
înVaslui, pensionar, se internează, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui cu diagnosticul comă
hipoglicemică.
Manifestări de dependenţă: stare de inconștiență, reflexe osteotendinoase abolite, necooperant
cianoză, respiraţie Cheyne-Stokes, tegumente reci, hipotensiune arterială, incontinenţă de materii
fecale şi urină.
Problemele pacientului:alterarea respiraţie, agitaţie psihomotorie, circulaţie inadecvată, deficit
de comunicare la nivel senzorial, risc de complicaţii respiratorii, incapacitate de a se alimenta,
alterarea eliminărilor, incapacitatea de a-şi asigura îngrijir igienice, alterarea mobilităţii.
59
Plan de îngrijire cazul nr.3
NEVOIA
DEFICITARĂ
DIAGNOSTIC DE
ÎNGRIJIRE
OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
Nevoia de a respira şi
a avea o bună circulaţie
Alterarea respiraţiei
manifestată prin dispnee,
datorită secrețiilor bronhice
acumulate.
Pacientul să prezinte
căile respiratorii
degajate tot timpul
internarii
-așezarea în camere curate, aerisite de
2 ori pe zi
-poziționarea în poziție de drenaj
postual și semișezândă
-aspirarea secrețiilor cu sonda sterila
la nevoie
-frecționarea cu alcool mentolat
-tehnicile privind traheostoma : să se
execute în asepsie perfectă
-supravegherea permanentă pentru a
evita o posibilă înecare cu secreții
-monitorizarea frecvenței respiratorii
de 2 ori pe zi și notarea în foaia de
observație
-pacientul respiră
amplu pe nas cu o
frecvență de 16-20
respirații pe minut pe
tot parcursul stării
vegetative
Nevoia de a dormi şi
odihni
Agitație psihomotorie Pacientul să aibe un
somn liniştit
-seara se crează un microclimat
favorabil pentru somn: camera
aerisită, pat comod, poziție comoda,
temperatura de 20-22C umiditate
Pacientul prezintă un
somn liniștit în timpul
nopții
60
50%, semiobscuritate, muzică lentă
Nevoia de a respira şi
a avea o bună circulaţie
Circulația inadecvată
manifestată prin cianoza,
hipotensiune arterială,
Pacientului să i se facă
mișcarile pasive pentru
întreținere
-mobilizare pasiva zilnica pentru
mentinerea circulatie sangvine in tot
corpul si mai ales in vasele periferice
-masaj zilnic de la 10-12 si
kinetoterapie de la 15-17
Pacientul este mobiliyat
corespunzător la fiecare
2 ore.
T= 36.5 C
R= 20 / min
P= 70/ min
TA=110/75 mmhg
Nevoia de a
comunica
Deficit de comunicare la nivel
senzorial manifestată prin
imposibilitatea de a-și exprima
nevoile, sentimentele, emoțiile
datorită comei
Pacientul să depășească
starea de inconștiență
-vorbirea în permanență cu pacientul
-explicarea tuturor tehnicilor care i se
efectuează , educarea pacientului în a
efectua un gest la comenzi repetate
-stimularea reactivității prin stimuli de
intensitate și durata variabilă
-medicația psihostimulantă și nootropa
la indicația medicului
-asigurarea unui mediu de securitate,
liniște, rezervă
Stare generală
influenţată
Nevoia de a evita
pericolele
Risc de complicaţii respiratorii Pacientul să nu facă
pneumonie de stază
-aspirația secrețiilor la nevoie pentru a
împiedica stagnarea lor în arborele
bronsic
Pacientul nu prezintă
complicaţii
T= 36.5 C
61
-schimbarea dischetelor și a
pansamentelor din jurul traheostomei
și dezinfectarea locală cu betadină și
rivanol
-astuparea orificiului traheostomei
pentru stimularea unei respirații ample
pe nas
-se urmăresc modificările de culoare,
miros și consistență secrețiilor
eliminate
-administrarea de mucolitice și
fluidificarea la indicația medicului
R= 20 / min
P= 80/ min
TA=110/75 mmhg
Nevoia de a bea şi
mânca
Incapacitatea de a fi alimentat
si hidratat pe gura datorită
lipsei reflexului de deglutiție
Pacientul să fie
alimentat și hidratat prin
gastrostoma
-pacientul prezintă gastrostoma
funcțională
-după introducerea alimentelor sonda
se spală cu 5-10 ml ceai neândulcit
sau apă
-se astupă gastrostoma cu capacel și se
asigură cu leucoplast pentru evitarea
refulării alimentelor
-i se administrează alimente sub formă
de pireuri , sucuri
Pacientul este
administrat şi alimentat
T= 36.8 C
R= 19 / min
P= 72/ min
TA=110/85 mmhg
62
-alimentele trebuie să fie bogate în
vitamine, săruri minerale pentru a
menține rezistența și tonicitatea
organismului
-se administrează alimente ca: măr,
banană, pară, portocală, iaurt, cereale,
măsline, ardei, roșii, brocolii,
zarzavaturi, cartofi, carne de pui,
pește, soia, ficat, etc.
-stârnirea reflexului de înghițire prin
atingerea buzelor cu lingurița și
picurarea în gură din mancare
-se încearcă evitarea îngrășării sau
scăderii în greutate
Nevoia de a elimina Alterarea eliminărilor cauza
relaxării sfincterilor data de
starea comatoasă
Pacientul va fi schimbat
ori de câte ori va fi
nevoie
-toaleta organelor genitale cu apa și
săpun la fiecare eliminare de materii
fecale și urină
-se va face bilanțul hidric a lichidelor
ingerate și eliminate pentru a preveni
oliguria, starea de deshidratare sau
hiperhidratare
-se va urmări evaluarea apariției
Pacientul are un scaun
pe zi de consistență
normală elimina urina
în cantitate de culoare
și densitate normală
T= 36.7 C
R= 18 / min
P= 80/ min
63
edemelor
-se va respecta intimitatea pacientului
TA=120/65 mmhg
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Risc de escare de decubit Pacientul să nu prezinte
escare pe durata
imobilizării la pat
-igiena riguroasă a corpului și a
lenjeriei de pat
-masaj și kinetoterapie pentru
mentinerea tonusului muscular
-utilizarea colăceilor infașurați în
pansament pentru cap și picioare
-atașarea unei saltele pneumatice sub
cearcaf
Pacientul nu prezintă
escare
T= 36.5 C
R= 20 / min
P= 80/ min
TA=110/75 mmhg
Nevoia de a fi curat,
îngrijit, de a proteja
tegumentele şi
mucoasele
Incapacitatea de a-și asigura
îngrijirile igienice datorită
stării de inconștiență
Pacientului îi vor fi
asigurate toate îngrijirile
de care are nevoie zilnic
-spălararea generală dimineața pe
segmente, limpezire cu prosop umed
și ștergerea cu prosop moale
-hidratarea pielii cu loțiune de corp
sau crema protectoare
-toaleta feței: se șterge fața și după
uscare se dă cu crema
-buzele se lubrifiază cu glicerină
-se picură vitamina A în ochi după o
prealabilă toaleta cu acid boric 4%
pentru prevenirea uscării corneei
-urechile se șterg zilnic cu bețișoare
Pacientul primeste
ingrijirile igienice
necesare şi se asigura
comfortul ambient
T= 36.5 C
R= 20 / min
P= 80/ min
TA=110/75 mmhg
64
-părul pieptănat zilnic și spălat o dată
pe saptămână
-lenjeria schimbată dimineața sau
seara
Nevoia de a se mişca
şi a avea o bună
postură
Alterarea mobilității
manifestată prin incapacitatea
de a se mișca datorită stării
comatoase
Pacientul să benicifieze
mobilizare pasivă până
la reluarea activă a
mobilizării
-mobilizarea pasivă zilnic de la 10-12
prin masaj pentru menținerea
tonusului muscular și kinetoterapie de
la 15-17
-menținerea în ortostatism cu
susținerea pe plan dur
-exersarea unor mișcări, repetarea unei
comenzi de mai multe ori
-pacientul stă în fotoliu zilnic câteva
ore
Pacientul își menține
articulațiile mobile prin
kinetoterapie și tonusul
muscular prin masaj
SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE
Data T.A Puls Respiraţie Temperatură Diureza Scaun
10.04.2015 90/80 mmhg 70 b/min 16/min 35,5 C 1700 ml/24h normal
11.04.2015 90/70 mmhg 70 b/min 17/min 35,6 C 1600 ml/24h normal
12.04.2015 100/75 mmhg 70 b/min 16/min 35,4 C 1500 ml/24h normal
65
13.04.2015 115/70 mmhg 70 b/min 18/min 36,1 C 1600 ml/24h normal
14.04.2015 120/70 mmhg 75 b/min 16/min 36,3 C 1500 ml/24h normal
15.04.2015 130/70 mmhg 70 b/min 17/min 36,4 C 1600 ml/24h normal
16.04.2015 140/70 mmhg 75 b/min 19/min 36,5 C 1600 ml/24h normal
ALIMENTAŢIA BOLNAVULUI
Perioada Alimente permise Alimente interzise
10-16.04.2015 Alimentaţie endovenoasă zahăr, miere, malţ;
biscuiţi, prăjituri preparate cu
zahăr, bomboane, ciocolată, halva;
smochine, stafide, curmale, prune
uscate, struguri, dulceţuri,
marmeladă.
EXAMENUL DE LABORATOR
Examen cerut Mod de recoltare Rezultate Valori normale
Acid uric 5-10 ml sînge venos 7,5mg%. 2-6mg%.
glicemie 2 ml sînge venos pe 4 mg florură de sodiu. 50 mg%. 80-110 mg%.
GGT 5-10 ml sînge venos. 13,17 U/l - barbaţi 6-28 U/l
66
- femei 4-18 U/l
TGO 5-10 ml sînge venos. 10 u.i./l 2-20 u.i./l
Fosfataza alcalină 5-10 ml sînge venos. 3 u.B 2-4 u.B. ( uinităţi Bodansky)
Na: 5-10 ml sînge venos. 128mEq/l. 137-152mEq/l.
K: 5-10 ml sînge venos. 2,9mEq/l 3,8-5,4mEq/l
Htc sînge venos pe E.D.T.A.0,5 ml soluţie prin evaporare. 47%. B:46±6%,F:41±5%.
Hgb puncţie capilară sau puncţie venoasă 2 ml sînge pe E.D.T.A. 15 g/100ml. B:15±2g/100ml,F:13±2g/100ml
Leucocite puncţie capilară sau venoasă 2ml sînge pe E.D.T.A. 8500/mm³. 4000-8000/mm³.
Examen sumar urină 50 ml urină din urina de dimineaţă, Alb - abs; sed -
rare , leucocite
şi epitelii rare
Albumine - abs; sedimente - rare ,
leucocite şi epitelii rare
INVESTIGAŢII PARACLINICE
Data Examene curente Pregatirea pentru examen Îngrijiri după examen
11.04.2015 Examene sangvine de
laborator
- se anunţă pacienta şi i se explică tehnica şi necesitatea ei;
- se aşează pacienta într-o poziţie comodă, decubit dorsal;
- se leagă garoul la o distanta de 7-8 cm deasupra locului
punctiei, strângându-l astfel încât să evidenţieze venele
superficiale.
- se aplică tamponul de vata îmbibat în
soluţie dezinfectantă la locul puncţiei
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute,
bratul fiind în extensie.
- bolnava este condusă în salon şi instalată
comod în pat.
67
TRATAMENT MEDICAMENTOS
Data Medicamente Mod de administrare
10-16.04.2015 Glucagon
Glucoză 5%
Ser Na
K+,
Humulin R
1 mg i.v.
500 ml i.v. 30 pic/min
250 ml i.v. 30 pic/min
250 ml i.v. 30 pic/min
10 u.i/x2/zi
68
CAPITOLUL IV.
CONCLUZII
4.1 Evaluare finală:
a. Cazul nr. 1
În cursul zilei, de 1.01.2015 doamnul M.D., în vârstă de 51 de ani , domiciliat
înVaslui, pensionar, se internează, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui cu diagnosticul comă
hipoglicemică. În urma tratamentului aplicat starea pacientului este stabilă.
Se externează cu recomandările:
- respectarea regimului dietetic;
- se interzice consumul de zahăr, miere, malţ; biscuiţi, prăjituri preparate cu zahăr,
bomboane, ciocolată, halva; smochine, stafide, curmale, prune uscate, struguri, dulceţuri,
marmeladă.
- administrarea insulinei în dozele recomandate de medic şi respectând orarul;
- evitarea temperaturiloe extreme şi a efortului intens;
- se interzice consumul de alcool.
b. Cazul nr. 2
În cursul zilei de 19.02.2015 doamnul D.T, în vârstă de 67 de ani, domiciliat înVaslui,
pensionar, se internează, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui cu diagnosticul comă
hipoglicemică. În urma tratamentului aplicat starea pacientului se îmbunătaţeşte.
Se externează cu recomandările:
- respectarea regimului dietetic;
- administrarea insulinei în dozele recomandate de medic şi respectând orarul;
- evitarea temperaturiloe extreme şi a efortului intens;
- se interzice consumul de alcool.
c. Cazul nr. 3
În cursul zilei, de 10.04.2015 doamnul T.V., în vârstă de 82 de ani, domiciliat
înVaslui, pensionar, se internează, în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui cu diagnosticul comă
hipoglicemică. În urma tratamentului aplicat starea pacientului se îmbunătaţeşte.
Se externează cu recomandările:
- respectarea regimului dietetic;
- se interzice consumul de zahăr, miere, malţ; biscuiţi, prăjituri preparate cu
zahăr, bomboane, ciocolată, halva; smochine, stafide, curmale, prune uscate, struguri, dulceţuri,
marmeladă.
69
- administrarea insulinei în dozele recomandate de medic şi respectând orarul;
- evitarea temperaturiloe extreme şi a efortului intens;
- se interzice consumul de alcool.
4.2 Concluzii generale
Hipoglicemia este preţul plătit de pacienţii cu diabet pentru a avea un bun control
metabolic. Nu există semne sau simptome specifice, adică să apară numai atunci când pacientul
suferă o hipoglicemie. În plus, simptomele pot să nu mai apara la unii pacienţi şi să apară direct
pierderea stării e conştienţă.
Simptomele hipoglicemiei se datoreaza fie lipsei glucozei la nivelul creierului
(neuroglicopenie), fie raspunsului sistemului nervos vegetativ la scaderea glicemiei din sange.
Simptomele neuroglicopenice, adica datorate scaderii glucozei in creier sunt
reprezentate de tulburari de memorie, scaderea capacitatii de concentrare, scaderea vitezei de
gandire, modificari ale dispozitiei generale (tristete, melancolie sau agitatie, dezinhibiție) si
foame. Ele pot evolua spre alterarea starii de constienta, convulsii și coma.
Simptomele date de raspunsul sistemului vegetativ sunt de două feluri:
a) date de sistemul vegetativ simpatic (adrenergic);
b) date de sistemul vegetativ parasimpatic. Simptomele date de activarea sistemului
vegetativ simpatic sunt: palpitatii, tremuraturi ale mainii si anxietate (teama fara motiv).
Simptomele date de activarea sistemului vegetativ parasimpatic sunt: transpiratii (reci),
foame si furnicaturi.
Semne de hipoglicemie pot fi: paloarea pielii, transpiratii profuze (diaforeza), puls
rapid si puternic, cresterea tensiunii arteriale, pupile marite, cresterea tonusului muscular (stare
de incordare generala si musculara).
În mod caracteristic, simptomele dispar rapid la adiministrarea de zahăr. Dintre
semnele și simptomele hipoglicemiei prezentate anterior, cateva sunt cele care pot anunța
instalarea comei hipoglicemice. Modificările stării de dispoziție cu agitație și dezinhibiție pot fi
urmate de o perioadă de relativă liniștire a pacientului, in care starea de confuzie de fapt se
accentuează, iar răspunsurile la intrebările puse de cei din jur sunt fără sens. Accentuarea
tremuraturilor mainii, cu transpirație profuză rece, foame intensă, pupile mari și ochi „sticloși”
poate fi urmată de contracții musculare generalizate sub forma unor convulsii. În absenţa
intervenţiei rapide din partea celor din jur, pierderea stării de conștiență anunță instalarea
comei hipoglicemice.
70
Bibliografie
Gherasim L. – Medicina Interna vol 2, Ed. Medicala 1998, Bucuresti, pag 1167 –
1306
Harrison – Principiile Medicinei Interne 14-th edition, vol 2, Ed. Teora 2003 ,
pag 2265 – 2287
Hancu N. – Farmacoterapia diabetului zaharat, Ed. Echinox 2002, pag 38 – 138
Negrisanu G. – Farmacoterapia bolilor metabolice, reumatismale, respiratorii,
cardiovasculare – Ed.Mirton Timisoara 2004, pag 9 – 51
Mincu Iulian – Diabetul zaharat (fiziopatogenie, clinică, complicaţii), Editura
Medicală, Bucureşti, 1977
Mincu Iulian – Diabetul zaharat: mod de viaţă şi tratament, Editura Medicală,
Bucureşti, 1985
Mincu Iulian – Ce trebuie să ştim despre diabetul zaharat ?, Editura Medicală,
Bucureşti, 1991
Mincu Iulian – Profilaxia şi tratamentul diabetului, Editura Medicală, Bucureşti,
1985
Moldovan Tiberiu - Semiologie clinică medicală, Editura Medicală, Bucureşti,
1993
Pavel I., Sdrobici D., Vişinescu R. – Regimul de viaţă şi alimentaţia in diabetul
zaharat, Editura Medicală, Bucureşti, 1975
Radu M., Pieptea A. – Diabetul zaharat în clinica medicală, Editura Academiei
R.S.R., Bucureşti, 1989
Serban V – Bazele Medicinei Interne, vol I Boli Metabolice . Reumatologie. Lito
UMFT 2001, pag 5 – 73
Serban V., Babes A. - Clinica Medicala – Teorie si Practica, vol I, Ed.
Marineasa, Timisoara 1999, pag 150 – 183
Serban V., Babes P.A. – Ghidul pacientului cu diabet zaharat, Ed. Marineasa
Timisoara 1999
Tinu A. M. – Ce putem face singuri impotriva diabetului, Editura Nemira, 1998
71
Top Related