UNIVERSITATEA “ANDREI ȘAGUNA”
FACULTATEA DE Stiintele Comunicarii si Stiinte Politice
Master: COMUNICARE MEDIATICĂ, OPINIE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT INFORMAŢIONAL
ANALIZA COMUNICARII IN SPATIUL PUBLIC
Lect.Univ.Dr. Carmen-Irene Atanasiu
Masterand: Danalache Anca
Constanta
1
UNIVERSITATEA “ANDREI ȘAGUNA”
FACULTATEA DE Stiintele Comunicarii si Stiinte Politice
Master: COMUNICARE MEDIATICĂ, OPINIE PUBLICĂ ŞI MANAGEMENT INFORMAŢIONAL
CLASIFICARE ALE TIPURILOR DE COMUNICARE
Lect.Univ.Dr. Carmen-Irene Atanasiu
Masterand: Danalache Anca
Constanta
2
Cuprins
Introducere 4
Capitolul 1. Principalele forme ale comunicarii 5
1.1 Ce este comunicarea? 5
1.2 Comunicarea verbala 7
1.3 Comunicarea nonverbala………………………….………………………………………………………………………..11
Capitolul 2. Factorii de obstructie a comunicarii umane 16
2.1 Bariera de tezaur 16
2.2 Bariera de rezonanta……………………………..…………………………………………………………………………..18
2.3 Bariera psihologica si bariera “mecanica”……………………………………….………………………….………18
2.4 Bariera de stil………………………………………………………………………………………………………..……………19
Concluzii ..…………………………………………………………………………………………………………………………………..…..21
Bibliografie ..……………………………………………………………………………………………………………………………………22
3
Introducere
Comunicarea interumană constituie un obiect de studiu cu o importanţă mult mai
mare decât aceea a studierii altor sfere ale comportamentului uman.
Pătrunderea şi înţelegerea sistemului de comunicare deschid şi înlesnesc drumul
cunoaşterii personale şi a celor din jur, fiind în măsură să clarifice ierarhizarea oamenilor în
societate după criterii de valoare. Comportamentul uman comunicational este dependent de
anumite “nevoi interpersonale”.
Acestea motiveaza intrinsec orientarea fiintei umane spre o comunicare ca o
certificare a vietii sale interioare. Necesitatile interpersonale raporteaza identitatea umana,
prin ceilalti, la un ideal de implinire launtrica, conform cu aspiratiile individuale, la confortul
psihic personal si la o tendinta de estimare pozitiva de sine. Interesul pentru problematica
fenomenului comunicational se afla in stransa dependenta cu continua preocupare personala
de a intelege mecanismul social de interrelationare umana.
Dubla motivatie care a stat la baza elaborarii prezentei lucrari, pe aceasta tematica a
comunicarii, isi are originea in multitudinea de reflectii, analize si observatii empirice, prin
care am incercat, in calitate de subiect epistemic, sa-mi explic cauzele si efectele diferitelor
aspecte ale comunicarii.
Scopul acestor meditatii care, prin oportunitatea examenului de licenta, au putut fi
valorificate intr-un mod organizat, a fost (si este in continuare ), in primul rand, studierea si
gasirea posibilitatilor prin care producerea actelor de comunicare, poate fi optimizata, printr-o
adaptare constienta la context, functie de o competenta de comunicare dobandita prin invatare
sociala.
In al doilea rand, datorita faptului ca perioada adolescentei este traversata de o serie
de conflicte comunicationale specifice, am incercat sa descopar modalitatile ce favorizeaza
formarea unei abilitati de comunicare competente a adolescentului, mai ales din perspective
influentelor parentale care dupa 1989 au suferit o serie de schimbari de forma, determinate de
redimensionarea libertatii sale de actiune si decizie. e personalitate care se activeaza in
comunicarea verbala.
4
Capitolul 1. Principalele forme ale comunicarii
1.1 Ce este comunicarea?
Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot
identifica câteva aspecte comune:
comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia fiind privita
ca un termen general referindu-se atât la concepte, cât si la semne, simboluri etc.)
comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)
Etimologic, termenul provine din limba latina, unde “communis” înseamna “a fi în
relatie cu, a pune de acord”.Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de
emitere a unui mesaj si de transmitere a acestuia într-o maniera codificata cu ajutorul unui
canal catre un destinatar în vederea receptarii (Maria Voinea).Dictionarul de psihologie
defineste comunicarea ca relatie între indivizi ce implica transmitere intentionata sau nu cu
influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.Comunicarea are rolul de a pune în relatie
sistemele (omul) cu mediul în care evolueaza.
Lingvistul american de origine rusă, Român Jakobson (1896-1982), defineşte şase
factori constitutivi (elemente) ai comunicării:
- emiţătorul (locutor) este persoana care transmite mesajul. Emiţătorul îndeplineşte
funcţia emotivă, însemnând că adresarea către un receptor se naşte dintr-o pornire interioară,
din dorinţa de a comunica un sentiment, o idee, o opinie etc;
- receptor (destinatar sau conlocutor/alocutor) este persoana care primeşte mesajul
transmis de emiţător.
- mesajul poate fi scris sau oral şi defineşte conţinutul de idei, sentimente, informaţii
transmise (în scris sau oral) de către emiţător unui receptor. Mesajul reflectă funcţia poetică a
comunicării, întrucât este foarte importantă şi forma acestuia, nu numai conţinutul;
- codul, în comunicarea interumană, este reprezentat, în principal, de limbile naturale
(toate limbile vorbite pe glob), precum şi de alte modalităţi de difuzare a mesajului: semne
grafice/de circulaţie, impulsuri morse, semnale luminoase/acustice etc). Mesajul transmis de
către emiţător receptorului trebuie să aibă un cod cunoscut celor doi, astfel încât, destinatarul
5
să poată decoda informaţia pentru a capta sensul corect. De aceea, codul reflectă funcţia
metalingvistioă.
- contact (canal de transmitere)
- oral, scris, telefonic, audio, video, aerian, poştă, calculator, internet etc. defineşte
funcţia fatică;
- referent (context) - se raportează la subiectul sau tema mesajului, precum şi situaţia
(împrejurarea) în care are loc transmiterea mesajului. Acesta reprezintă funcţia referenţială.
Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se particularizeaza
în contexte diferite: exista informatii care se transmit genetic, informatii care circula în
mediul social (cutume, obiceiuri etc.), în organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt
identificate variatele forme de comunicare:
Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:
comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)
comunicare interpersonala (cu altii)
comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala)
directa (fata în fata)
indirecta (mediata)
verbal
nonverbal
paraverbala
comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)
comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)
comunicare instrumentala (când este urmarit un scop precis)
comunicare omogena (om-om, animal-animal)
comunicare heterogena (om-animal, om-masina)
comunicare ascendenta (cu superiorii)
comunicare descendenta (cu subalternii)
6
1.2 Comunicarea verbala
Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin
care informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu numai.
Indivizii pot fi diferentiati prin:
competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica mesaje într-o
limba;
performanta lingvistica (capacitatea de a însufleti termenii prin corelarea cu
aptitudinile, atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel încât sa fie obtinute
efecte noi);
De aici rezulta stilul de comunicare – exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce
comunica, ci prin felul în care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa:
printr-un limbaj rational, dirijat
printr-un limbaj metaforic, euristic
Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o
realitate.
Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:
stil neutru (elimina starile sufletesti) – prezent în relatiile oficiale;
stil solemn (impun un ceremonial) – prezent în momente deosebite;
stil beletristic (bogat în sensuri, favorizând imaginatia);
stil stiintific (predomina deductia si inductia);
stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);
stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);
stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)
Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa îndeplineasca urmatoarele calitati:
claritate (nivelul de concizie, sistematizare);
corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);
adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte în raport cu intentii);
puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);
concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);
7
precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita întelegerea).
Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul,
interviul, colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferinta,
prelegerea etc.
In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi receptat,
inteles, acceptat si mai ales, de a provoca o reactie), subiectul uman, manifesta
un comportament verbal, ca mijloc de valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare
interumana,comunicarea verbala.
Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul,
asimileaza limba dintr-o comunitate de limba, pe baza capacitatii innascute de a o invata, si o
interiorizeaza intr-un limbaj comun, care ii perminte sa comunice cu ceilalti indivizi, care
impartasesc acelasi sistem de semnificatii.
Limba este un “sistem de semne institutionalizat social” (CARROLL, 1979, pag.14),
care sta la baza oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile fiintele umane. Este formata
din unitati de limba, ale caror conotatii se definesc si se redefinesc prin dependente sintactice
si psihosemantice ( semnificatiile de baza sunt universale, dar ele se particularizeaza atunci
cand sunt personalizate.)
Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il reprezinta limba, este resursa
fundamentala a comunicarii. Fiecare semn prezinta corespondente, desemnate in procesul
devenirii culturale a fiintei umane, cu diferite stari de lucruri, care ne compun realitatea.
Aceste corespondente formeaza sistemul de continut sau de sensuri si semnificatii, prin care
se atesta limbajul.
Limbajul inseamna deci comunicare, iar comunicarea nu este alteceva decat schimbul
de semnificatii. Limbajul are rol de a organiza specific gandirea umana, definindu-se astfel ca
o modalitate intrinseca prin care exista individul uman in dimensiunea sa spirituala.
Pentru N.CHOMSKI individul poseda o anumita “ competenta lingvistica” exprimata
de un tip aparte de creativitate. El precizeaza ca limba nu este formata numai din unitati de
limba, ci ea reprezinta un ansamblu nelimitat de “ propozitii generative”. In sensul recunoscut
al afirmatiei ca limba are o structura bipolara, vizand opozitia dintre stereotipurile
automatizate si posibilitatile combinatorice infinite, CHOMOSKI demonstreaza ca subiectul
uman dispune de predispozitii native, care ii fundamenteaza capacitatea de combinatorica
verbala.
Promovand teoria “gramaticii transformationale” CHOMSKI arata ca aceasta
8
cuprinde un ansamblu de reguli sintactico-semantice, prin care, pornindu-se de la anumite
structuri, se poate ajunge la altele, mai elaborate.
Competenta lingvistica a individului presupune stapanirea de catre acesta a tehnicii de
transformare a structurilor. Competenta sau potentialul si nivelul performantelor sau “realul”,
determinat de ce fel de transformari ce se efectueaza, conditioneaza in viziunea autorului,
“creativitatea lingvistica”. In cazul in care este competitiva calitativ, ea defineste un stil de
exprimare original, rafinat si cu un nivel inalt de organizare a mesajelor verbale.
Pentru a reprezenta grafic comunicarea verbala diadica, mai aproape de complexitatea
ei, este necesara completarea schemei clasice a lui MEYER-EPPLER cu un element de
conditionare variabila reprezentat de constelatia factorilor individuali sau “de influenta”
(SMITH,1992,pag.49).
Faptul ca majoritatea actelor de comunicare sunt compuse din intelesuri
comune (perfect intelese), intelesuri tematice tipice (partial intelese) si aspecte
singulare (necodificabile), verifica ipoteza diferentei interindividuale.
Aceasta diferenta este sustinuta de inefabilul personal specific fiecarui individ,
variabil determinat de dimensiunea biologica, de achizitiile culturale, de nivelul de
experienta, de nivelul educational, de modalitatile de exprimare verbala si/sau nonverbala
precum si de alte caracteristici individuale.
Acestia reprezinta factorii de influenta care prin interdependenta lor concura la
desemnarea personalitatii individului uman ca entitate comunicativa.
Inteligibilitatea mesajului creste cu cat in actul de comunicare subiectii impartasesc
intr-o mai mare masura codurile lingvistice, si au factorii de influenta la parametrii
compatibili.
Vorbirea, ca manifestare verbala a limbajului, diferentiaza indivizii, in functie de
abilitatea cu care acestia o produc.
Abilitatea de a vorbi este diferita de la individ la individ, in functie de posibilitatile
variabile de invatare a comportamentului lingvistic, de conditiile de intarire, stimulare, de
fondul psihologic, de context, de mediile socializatoare, durata studiilor, pozitia sociala (etc),
factori care si-au exercitat presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.
CARROLL a delimitat noua tipuri de abilitati verbale, care in masura in care se
regasesc in comportamentul verbal individual, contureaza usurinta verbala de baza si anume:
1) Cunoasterea verbala (reprezentand nivelul de cunoastere a vocabularului si a
structurilor gramaticale ale limbii).
9
2) Abilitatea de judecata abstracta (reprezentand nivelul de abstractizare si judecata
inferentiala).
3) Fluenta ideationala ( reprezentand usurinta individului de a face apel la cat mai multe
idei paralel cu tema data).
4) Fluenta cuvintelor (reprezentand abilitatea de a gasi cuvintele potrivite contextual).
5) Fluenta de exprimare ( reprezentand abilitatea de transpunere si formulare a ideilor)
6) Sensibilitatea gramaticala (reprezentand abilitatea de constructie gramaticala).
7) Facilitatea de denumire (reprezentand abilitatea de a raspunde rapid la intrebari in
succesiune rapida).
8) Abilitatea de exprimare orala (reprezentand capacitatea de adptare contextuala a
elementelor prozodice: intonatie,ritm,pauze).
9) Abilitatea articulatorie si de enuntare (reprezentand calitatea dictiei).
Gradul de competenta lingvistica este determinat complementar si de caracteristicile
de personalitate care se activeaza in comunicarea verbala. In ce priveste modul de vorbire ca
oglinda a identitatii sociale a indivizilor, se poate conchide ca persoanele vorbesc intr-un
anumit fel in functie de varsta, sex, statut, de interese sau de un context tipic.
Spre deosebire de copii, adultii pot face diferenta dintre a vorbi liber si a vorbi in
conformitate cu diverse reguli, norme, dictate social.
Modul in care individul utilizeaza exprimarea verbala ofera o serie de date empirice
despre acestea, ii prefigureaza stilul comunicational si ii caracterizeaza nivelul de socializare
si integrare sociala.
Felul in care este receptat mesajul verbal depinde de atitudinea individului fata de
comunicare, de exprimarea clara a ideilor, de folosirea cu acuratete a expresiilor si cuvintelor,
de sinceritatea, relaxarea si aparenta (aspectul exterior, tinuta si vestimentatie) si, de
asemenea, de expresivitatea non-verbala, care constitue cateva din calitatile unui bun orator.
Prin vorbire individul ofera celor din exterior cheia care deschide prima poarta catre sine,
vorbirea fiind si unul din criteriile de observare interpersonala si de etichetare.
10
1.3. Comunicarea nonverbala
Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali (personali si/
sau ai interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt: surâsul (zâmbetul), privirea
aprobativa, strângerea de mâna, gesturi amical-familiare, contactul corporal (o bataie usoara
pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine,
dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat verbal.
Componentele Comunicării non-verbale:
Mimica-privirea: deschisă sau evitantă, fixă sau mobilă; zâmbetul sau grimasele;
mişcarea sprâncenelor, etc. Contactul vizual este foarte important în comunicare: s-a
demonstrat că nu putem menţine contactul vizual cu o persoană necunoscută mai mult de 0.7
s (media este de 0.4 s). De asemenea s-a demonstrat că într-o conversaţie aproximativ 50-
60% din timp comunicarea este susţinuta de contact vizuale intre cei 2 (sau mai mulţi)
parteneri.
Gestica - mişcarea mâinilor, bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea
ritmică a părului etc. Gesturile pot fi: obişnuite (ex: ridicarea degetelor de către elevi când vor
să răspundă, ridicarea mâinii când vrei să opreşti un taxi, gestul de “la revedere”, etc);
gesturi simbolice (ex: gesturile folosite în interiorul unor grupuri şi a căror semnificaţie este
cunoscută numai de acestea).
Postură - poziţia corpului: poziţie relaxată, deschisă, ocupând tot spaţiul în care stăm-
încredere în propria persoană; utilizarea numai a unui colt de scaun, mâinile strânse la piept şi
cu picioarele încrucişate – închidere, teamă, neîncredere în propria persoană;
Atitudinea – relaxată, gravă, serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă, etc.
Vestimentaţia - culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toţi atâţia
indicatori ai sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport.
Comunicarea paraverbala însoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factorii
paraverbali ai comunicarii, mentionam:
tonalitate
ritm
intonatie
volumul vocii
11
Fenomenul comunicarii umane isi tradeaza complexitatea prin faptul ca ea se produce
chiar si atunci cand nu sta sub auspiciile intentionalitatii.
Tot ceea ce compune existenta umana se regaseste in diferitele aspecte ale
comunicarii.
Se trimit si se primesc mesaje continuu, cu sau fara efort constient,comunicarea
nefiind obiectivata numai in rostire, ci si in fiecare element de miscare ce construieste
comportamentul uman.
Comunicarea non-verbala impreuna cu cea verbala, determina capacitatea individuala
de exprimare,care permite jocul diversificat al interactiunilor sociale.
In definitia data de ENATESCU comunicarea non-verbala desemneaza “totalitatea
modificarilor de comportament aparute in cursul actului comunicarii, in afara comunicarii
lingvistice, completand-o. Comunicarea extraverbala insoteste momentul concret al
comunicarii fiind , de obicei, paralele si sincrona cu comunicarea verbala, intarind-o, dandu-I
culoare si stil, uneori suplinind-o”.
Ceea ce reprezinta insa ineditul comunicarii non-verbale este un anumit spirit
contradictoriu, pe care il dezvolta contextual, in anumite momente, fata de continutul
comunicarii verbale.
Pornind de la sintagma – nu este important numai ce se spune ci si in ce fel se spune –
se poate constata ca interpretarea mesajelor variaza in functie de corespondenta
semnificatiilor dintre comunicarea verbala si comunicarea nonverbala.
Astfel, dincolo de comunicarea verbala se pot desprinde sensuri opuse afirmatiilor pe
care aceasta le propune, in cazul in care nu este sustinuta de o anumita echivalenta simbolica
de catre comportamentul non-verbal. Exista doua forme prin care comportamentul non-verbal
poate devia sensul mesajului verbal, in functie de doua tipuri de elemente
constitutive: elemente expresive asociate cuvintelor (ritm, intonatie, accent) si elemente
expresive fizice (jocuri fizionamice, gesturi, posturi).
Astfel, daca mesajul care se receptioneaza este interpretat si din perspectiva
inflexiunilor prozodice, sensul afirmatiei initiale poate fi contrazis prin
efectele paralingvistice, respective; iar daca se receptioneaza si se interpreteaza si formele de
expresie fizica, afirmatia risca sa fie anulata de efectele metacomunicarii.
Deci, pentru a putea deosebi valentele de aprobare sau dezaprobare, de sinceritate sau
ironie, de acceptare sau neacceptare, este iminenta necesitatea interventiei capacitatii de
decodificare a semnificatiilor non-verbale ale mesajelor, comunicarea extraverbala fiind suma
reactiilor voluntare dar si involuntare ale subiectului, fata de comunicarea in sine sau fata de
12
partener..
Caracterul dual al comportamentului uman non-verbal sprijina teza evolutiei speciei
umane. Daca pe de o parte comportamentul uman non-verbal este innascut (din punct de
vedere biologic), determinand involuntar comunicarea spontana, pe de alta parte el
este invatat (din punct de vedere cultural), determinand voluntar comunicarea controlata,
adaptata situatiilor sociale.
Elementele comunicarii non-verbale care se achizitioneaza treptat,in functie de
experienta, ,,prin incercare si eroare,, reusesc sa disimuleze comportamentul uman non-verba
dictat instinctual sau emotional intr-o forma acceptata social.
Datorita caracterului socializator al comunicarii non-verbale, una din functiile sale
este eminamente sociala.
Cealalta functie, afectiv-expresiva, investeste comportamentul non-verbal al
individului, cu conotatii emotionale specifice, variabil personalizate, care informeaza
partenerii de comunicare asupra starii sale psihoafective.
De fapt “exista o integrare a functiei sociale si afective
caracteristice comportamentului non-verbal. Continutul oricarei actiuni non-verbale cunoaste
o parte descriptiva (mesajul) si una afectiva”.
Pentru a intelege mai bine cum se produce comunicarea non-verbala este necesara
detalierea mijloacelor prin care aceasta se exprima.
SMITH a delimitat trei arii majore ale comunicarii non-verbale: comunicarea prin
limbajul trupului, comunicarea si spatiul si comunicarea si timpul.
LIMBAJUL TRUPULUI. Nu rareori din nevoia de cunoastere, subiectii isi
exerseaza spiritul de analiza, urmarind sau ghicind caracteristici individuale ale persoanelor
prin observarea limbajului trupului. Acesta cuprinde elemente de expresie fizica, amintite
anterior, si care se grupeaza in patru centre de interes analitic: expresiile faciale,gesturile si
postura, vestimentatia si artifactele.
EXPRESIILE FACIALE. Coeficientul emotional, pe care individul il coreleaza
constient sau inconstient cu mesajul verbal, poate reprezenta un indiciu orientativ asupra
tipului temperamental, starii psihice de moment, asupra disponibilitatii sale spre comunicare
cu persoana in cauza si asupra atitudinii sale in ce priveste comunicarea, in general sau in
particular, de deschidere sau de refuz.
Acest coeficient emotional este, in majoritatea cazurilor, determinat de tipuri de
sentimente, care se exprima dupa KNAPP in sase expresii faciale de baza: surpriza, tristetea,
mania, dezgustul (dispretul), buna dispozitie (fericirea) si frica. Acelasi mesaj verbal insotit
13
de expresii faciale diferite se preteaza la interpretari diferite.
Astfel, acesta poate fi intarit,completat sau poate atrage atentia asupra unor sensuri
contradictorii care le descalifica pe cele intentionate de subiect.
Jocurile mimice pot constitui mesaje pentru receptori chiar si independent de
comunicarea verbala; in diferite situatii se recunoaste puterea expresiva a mesajelor non-
verbale de constructie faciala, care nuanteaza si certifica indubitabil anumite semnificatii.
Expresia ochilor are ponderea cea mai mare in transmiterea mesajului non-verbal facial; daca
nu se traduce prin aprobare si interes poate pune sub semnul esecului intreg actul
comunicarii. Expresiile faciale disponibilizeaza individul spre a fi cunoscut de catre ceilalti in
dimensiunea sa intima, deoarece exprima instantaneu si valoric reactia sa de comunicare.
Cea mai dezirabila expresia faciala in comunicare este zambetul sincer. El este
reprezentarea placerii de a comunica si simbolul intelegerii interumane.
GESTURILE. POSTURA. Gesturile sunt miscarile realizate cu ajutorul
extremitatilor (maini, cap, picioare). Alaturi de postura (reprezentand pozitia corpului la un
moment dat), acestea atentioneaza partenerii de comunicarea asupra starii de spirit a
individului si constitue o sursa nelimitata de mesaje non-verbale.
Unele gesturi au semnificatii precise (facand parte dintr-un sistem de semnalizare
recunoscut social), altele se manifesta dupa o logica spontana in functie de variabilele care
intervin in actul de comunicare.
Expresivitatea mainii este, dupa VASCHIDE, definitorie pentru comportamentul
uman, in aceasi masura ca si expresivitatea vizuala; a “vorbi cu mainile” fiind cea mai
frecventa asociere a limbajului verbal cu cel non-verbal avand un rol de subliniere,
accentuare a mesajelor in spiritulrendundantei, ca o facilitare a intelegerii acestora de catre
indivizi.
Gesturile sunt de asemenea un barometru care poate masura gradul de implicare
motivata a subiectului in comunicare. Ele servesc anumite scopuri cum ar fi: comunicarea de
informatii si emotii, sustinand astfel discursul, exprima date despre imaginea publica a
subiectului si pot constitui repere cultural-geografice de recunoastere etnica.
Limbajul gestual poate reprezenta un indice al rafinamentului comportamental non-
verbal, ca efect direct al nivelului de educatie.
Mai pot fi mentionate inca doua aspecte ale comunicarii non-verbale care se
incadreaza tot la categoria limbajului trupului, dar sunt mai putin relevante.
VESTIMENTATIA. Vestimentatia, ca arta a dezvaluirii de sine, are o deosebita
influenta asupra primei impresii, care, adesea stabileste un prim criteriu de apropriere intre
14
indivizi, deci premisa comunicarii.
Ea este considerata ca un mijloc de individualizare, prin stilul adoptat, reprezentand
poza exterioara a individului.
ARTIFACTELE. Artifactele desemneaza semnale asociate vestimentatiei care
informeaza asupra rolurilor, intentiilor indivizilor. Sunt elemente identificatoare ale pozitiilor
sociale si/sau profesionale.
15
Capitolul 2. Factorii de obstructie a comunicarii umane
2.1 Bariera de tezaur
Dreptul la comunicare este garantat de principiul egalitatii naturale a indivizilor
umani ceea ce face, insa, ca acest drept sa fie limitat indirect, este inegalitatea dintre
acestia,in sensul acceptarii diversitatii interindividuale ca efect al procesului de socializare.
Prin urmare, si fondul de cunostinte acumulate de fiecare individ este diferentait.
Fondul de cunostinte sau de tezaur cuprinde si un anumit capital lingvistic, care ii
permite individului sa opereze selectii din codurile pe care le-a asimilat, in scopul adaptarii la
actul de comunicare.
Cu cat acest capital se apropie de o anumita “rentabilitate” sociala, in termenii teoriei
lui BOURDIEU (1970), cu atat posibilitatile de adaptare cu succes ale individului la relatiile
de comunicare din viata sociala, cresc.
Intre indivizii umani se constata cel putin doua deosebiri sub aspectul comunicarii. O
prima separatie este determinata de apartenenta lor la o comunitate de limba si cultura.
Parafrazandu-l pe W.von HUMBOLDT, realitatea este inteleasa dupa imaginea pe care I-o da
limbajul. Deci fiecare popor are, dupa HOIJER “o viziune specifica asupra lumii modelata
prin limbaj”; obiectul lingvistic fiind cel care modifica diferentiat gandirea si
comportamentul uman.
Cealalta deosebire intervine la nivelul infracultural, deoarece codurile lingvistice pe
care le insumeaza limbajul nu sunt accesibile tuturor membrilor comunitatii de limba in
acelasi fel, de unde rezulta un aspect al inegalitatii sociale,presupusa si de inegalitatea
competentelor de comunicare.
In concluzie, o comunicare eficienta este conditionata de gradul de impartasire a
limbii, in care urmeaza sa se produca actul de comunicare si, in al doilea rand, de gradul de
impartasire a codului folosit de persoanele comunicante.
Cu cat gradul de impartasire este mai mic, sau inexistent, cu atat dificultatile de
comunicare se multiplica invers proportional.
Existenta barierei de tezaur demonstreaza ca indivizii invata diferite coduri
lingvistice si in profunzimi variabile, coduri care le fundamenteaza capacitatea de comunicare
la diferite grade de competenta; limbajul devenind astfel un mijloc de integrare sau divizare
sociala.
Functia discriminativa a limbajului rezida din faptul ca aceste coduri au influente
16
corespondente diferentiate asupra mobilitatii lingvistice a individului. Codurile se impart in
doua categorii, dupa clasificare facuta de sociologul B.BERNSTEIN (1978) si anume:
“RESTRANSE” si coduri “ELABORATE”.
Codurile “restranse” usnt codurile comune, nefiind necesar legate de stratificarea
sociala.Toti membrii comunitatii de limba le cunosc, le inteleg integral si le utilizeaza intr-un
moment sau altul. Ele se situeaza la limita comunicarii superficiale, de rutina. Vocabularul
vehiculat se regaseste in lexicul de baza,structura de organizare a cuvintelor este previzibila
iar semnificatiile mesajelor nu creeaza probleme de interpretare. Se numesc “restranse”
pentru ca nu nuanteaza comunicarea, intarind doar forma raportului social in care
experientele interinduviduale nu se pot particulariza.
Codurile “elaborate”, insa, in masura in care sunt asimilate definesc inteligenta
verbala a individului si reprezinta cheia identitatii sociale a acestuia.
Sistemul relatiilor sociale determina aparitia si mentinerea viabilitatii diferitelor
coduri “elaborate”. Accesul la acestea este limitat de indici psihosociali (nivel de educatie,
stil cognitiv, pozitie sociala, apartenenta la anumite grupuri sociale.), care au cultivat
formarea unui anumit tip de competenta lingvistica in masura sa efectueze selectii adaptate
ale modurilor de vorbire in functie de referenti specifici. Datorita
nivelului inalt de organizare lexicala, codurile “elaborate” permit ca in actul de comunicare sa
fie transmise intelesuri speciale, explicite care sa-I confere acestuia calitatea de produs a unei
creatii interindividuale unice. Codul “elaborat” regleaza progresiv constiinta seperarii si a
diferentei. Experientele individuale se pot exprima mai aproape de adevarul intentiei,
facilitand astfel intercunoasterea printr-o autentica libertate de cuvant. Revenind
la problema dificultatilor de comunicare,se constata ca,acestea apar in urma neimpartasirii de
catre subiecti, in actul de comunicare,a codului “elaborat”, pe baza caruia s-a incercat
fundamentarea acestuia. Participantii la
comunicare pot cunoaste diferite alte coduri “elaborate”, dar daca intr-o situatie data,
comunicarea se blocheaza, aceasta se datoreaza invariabil lipsei de reciprocitate in cunosterea
unui anumit cod elaborat. Daca o persoana cunoaste mai
multe coduri “elaborate” ea poate schimab mai multe roluri sociale deci, existenta sa ca si
comunicant va fi mai amplu valorificata. Daca exista un numar cat mai mare de
persoane care cunosc coduri “elaborate” atunci calitatea structurii sociale este mai buna iar
gradul de comunicativitate pe care il reprezinta o natiune este mai inalt.
2.2 Bariera de rezonanta
17
Un alt facor care poate altera posibilitatea reciprocitatii in comunicare este reprezentat
de ceea ce CORNELIU MIRCEA numea “diferenta internivelica” (1979,pag/95).
Sinele uman nu are sens sau realitate in afara unei alte fiinte care sa il reflecte si sa il
defineasca. Dar in procesul devenirii psihice, acesta se descopera si se redescopera, se
structureaza si se restructureaza continuu, atingan si depasind nivele de profunzime
psihica.” De la un nivel la altul sinele se diferentiaza de sine pentru a se regasi pe sine,
redefinindu-se prin nivelul urmator mereu mai esential”, afirma autorul.
Fiecare moment al comunicarii are un efect formativ asupra psihismului individual,
care evolueaza in si prin fiecare persoana cu care intra in contact,nivelul de traire psihica
fiind cu atat mai inalt cu cat sinele patrunde mai adanc in altul, deci cu cat intercunoasterea
este mai avansata si mai verificata.
Cu toate ca fiinta umana de dezvolta cu ajutorul fiecarei alte fiinte,in actul de
comunicare nu se poate rezona cu plenitudine, daca diferenta internivelica sau stadiile de
evaluare psihica sunt prea departate.
Comuniunea reala in comunicare se bazeaza pe hemofilie, ceea ce presupune existenta
unor nivele de traire psihica a persoanelor comunicante, corespondente, care sa permita o
compatibilitate armonica si o “oglindire” nedeformata a uneia prin cealalta.
2.3 Bariera psihologica si bariera “mecanica”
Factorii de natura psihologica,care freneaza procesul comunicarii,se situeaza, cel mai
adesea,in afara controlului constient al individului.
Se pot identifica de catre individ atunci cand se produc,ca facand parte dintr-o
categorie sau alta, dar nu pot fi anticipati, pentru ca nu se produc dupa regului prestabilite,
putandu-se ca, cel mult, unii dintr ei sa fie mascati.
Exista cel putin doua categorii de factori care creeaza direct sau indirect dificultati de
comunicare: starile psihice cu tenta depresiva si actele ratate.
Starile psihice cu tenta depresiva au un caracter pasager dar sunt deosebit de influente
asupra “deschiderii” spre comunicare; traversate de diferite angoase, inhibitii, frustrari, de
plictiseala sau dezinteres, de lipsa de vointa sau speranta etc,acestea constitue un suport labil,
defavorizant comunicarii.
Alaturi de aceasta instabilitate psihica subiectiva,actele ratate, ca efect a ccea ce
18
FREUD numea “mecanismul psihic al tendintei de uitare”specific uman, sunt manifestari
involuntare care blocheaza partial comunicare.
Actele ratate iau frecvent forma diferitelor tipuri de lapsusuri. Acestea sunt confuzii
sau erori de memorie care pot avea anumite consecinte semantico-sintactice ca: invertiri,
anticipari sau impietriri ale unui cuvant, sau parti de cuvant, asupra cuvantului care le prcede,
post pozitii sau prelungiri de prisos ale unor cuvinte, contaminari, substitutii, etc.
Unele dintre acestea pot constitui jocuri de cuvinte gustate de auditor dar, in general
influenteaza negativ, nu atat comunicarea,cat persoana comunicanta care isi poate pierde
curajul si increderea in puterea vorbelor sale.
Factorii de natura “mecanica” afecteaza comunicarea din perspectiva mecanismelor
fizice care o produc. Acestea pot fi afectate de diferite deficiente partiale sau de handicapuri
totale, care nu permit comunicarii, ca de altfel nici chiar indispozitiei fizice de moment, sa se
dezvolte liber, spontan si expresiv.
Cu toate acestea elemente de obstructie obiectiva a comunicarii,prin inventivitatea si
creativitatea specifica speciei umane, s-au gasit alternative originale la modalitatile clasice,
alternative care vin in sprijinul dreptului universal la comunicare.
2.4 Bariera de stil
Coerenta comunicarii este frecvent distorsionata de sindromul bravadei lingvistice In
situatiile vietii sociale cotidiena si/sau chiar in situatii cu un profund caracter educativ se
intalnesc persoane iresponsabile de impactul utilizrii neadecvate a unor cuvinte. Folosite
excesiv se necontrolat unele dintre ele risca sa-si piarda sensul, altele nefiind corect selectate,
perturba procesul de intelegere a mesajului, al carui continut cade astfel in dizgratie.
Comunicarea ar trebui sa reprezinte o unitate intre forma si continut, pentru ca
obiectivele sale sa poata fi atinse si sa-I fie confirmata astfel, calitatea de liant interindividual.
Dar, acest principiu al unitaii dintre forma si continut este contrazis si compromis de
diferiti indivizi a caror atitudine fata de comunicare sau infantila si lipsita de maturitate, sau
ignoranta si lipsita de professionalism.
Aceste atitudini eronate perpetueaza un stil de exprimare , care denatureaza sensurile
cuvintelor, influentand negativ indivizii in formare, prin popularizarea acestora, restrangand
astfel posibilitatile de dezvoltare a culturii lingvistice.
19
Pentru a putea exemplifica afrontul adus comunicarii, atat ca fenomen pus sub semnul
dificultatilor de intelegere, cat si ca mijloc de xprimare individuala autoridiculizant, de catre
atitudinile fata de aceasta lipsite de simtul realitatii, mentionam unele dintre ele:
SEMIDOCTISMUL – caracterizeaza persoanela care folosesc cuvinte sofisticate fara
a le fi pe deplin cunoscut sensul acestora, considerand ca astfel isi evidentiaza “nivelul de
cultura” pe care l-ar poseda.
DEMAGOGISMUL – caracterizeaza persoanele care spun multe dar de fapt nu spun
nimic, desi discursul este intesat cu tot felul de expresii polemice si pompoase. Acestea nu au
insa nici o substanta semnificativa din care sa poata fi extrase ideile principale.
SNOBISMUL – caracterizeaza persoanele care uzeaza de cuvintele “la moda”, pana
la epuizarea consistentei lor semantice, pretentioase, unele de provenienta strainasau cu o
rezonanta deosebita, care nu sunt preocupate decat de forma stilistica a mesajului, uitand de
continut.
PROLIXISMUL – caracterizeaza persoanele care isi incarca mesajul cu o multitudine
de detalii inutile si neclare, ce sufoca esenta acestuia, in cazul in care ea totusi exista.
PRETIOZITATEA - caracterizeaza persoanele care au un stil de vorbire pretios,
nenatural, de un rafinament cautat si afectat, care devine adesea obositor si stresant pentru
auditor.
SOLECISMUL – caracterizeaza persoanele la care se mai observa reminescente ale
analfabetismului, in sensul ca vorbirea lor este infestata de virusii dezacordurilor gramaticale.
Spre deosebire de celelalte atitudini prezentate anterior, si care pot fi atat voluntare cat si
involuntare, persoanele care sunt agramate, nu sunt ca atare in mod intentionat, dar aceasta nu
reprezinta insa, o circumstanta atenuanta.
Aceste sunt numai cateva atitudini fata de comunicare, la care se preteaza indivizii nu
prea impacati cu limaba, in detrimentul pierderii adevaratelor sale functii.
Ele nu fac decat sa ingreuneze comunicarea in general, sa induca false impresii asupra
incapacitatii anumitor persoane de a comunica si sa anuleze placerea comunicarii.
Trebuie constientizat, de asemenea, faptul ca, scopul primar al comunicarii este de a
te face inteles iar tendinta de epatare nu constitue nici pe de parte conditia unui limbaj elevat.
Competenta lingvistica relevanta se deduce din capacitatea de a adapta comunicarea si
nu de a o complica.
20
Concluzii
Situatia patologica, de “tranzitie”, a societatii romanesti, caracterizata printr-o stare
accentuata de anomie, ca diminuare si deteriorare a mecanismelor de integrare sociala,
determinata de scaderea ponderilor valorilor colective si cresterea conflictelor intre valori si
norme, precum si a tendintei de individualizare a sistemelor proprii de valori (in detrimentul
sistemului social de valori care garanta echitatea drepturilor si conditiile ascensiunilor
sociale), da nastere la numeroase fenomene negative, care orienteaza actele de comunicare in
sensuri antiumane.
Lipsa cadrelor legislative unitare, care lasa loc afirmarii indivizilor in plan social dupa
legi nescrise, fara scrupule sau respect pentru ordine si armonia unei societati civilizate, lipsa
loialitatii in procesul concurentei, fortata de compromisuri si nereguli care “sustin” economia
de piata, fenomenul delicventei, al somajului, nivelul de trai scazut,” institutionalizarea”
coruptiei si, mai ales, accentuata tendinta de desconsiderare a familiei ca celula de baza a
societatii, rapesc timpul indivizilor care, in lupta pentru interesele materiale, uita de valorile
umane prin care ar trebui sa comunice (solidaritatea, altruism, dragoste, cooperare) uita
apetenta pentru comunicare ca mijlocitor ale intelegerii interindividuale, uita ca astfel nu vor
mai putea aduna de pe urmele dezumanizarii comunicarii, decat roadele sterile ale tensiunilor
si conflictelor.
Doar prin reevaluare atitudinii fata de comunicare se mai poate da o sansa acestui mit
sisific, al cautarii starii de fericire, ca ideal al existentei umane.
21
Bibliografie
1. Bonciu Cătălina , Instrumente manageriale psihosociologice, Editura ALL,
BECK,2000;
2. CIOLOCA, ION – “Psihosociologie şi pedagogie militară”, Editura Militară,
Bucureşti, 1992;
3. Cristea D – Structurile psiho-sociale ale grupului şi eficienţa acţiunii, Ed Academică
Bucureşti 1984;
4. Joiţa Elena- Management educaţional; profesorul-manager: roluri şi metodologie;
Collegium, Polirom 2000 Iaşi;
5. NOOMEN, G.W. – “Ştiinţa comunicării”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998;
6. Pease, A Limbajul trupului.Bucureşti (1993) Ed Polimark;
7. PETCA, IOAN – “Comunicarea în conducere – materiale documentare”, Bucureşti,
1992;
8. Prodan Adriana, Managementul de succes. Motivaţie şi comportament. Collegium,
Polirom, Iaşi-1999;
9. STANTON, NICHI – “Comunicarea”, Editura Ştiinţifică şi Tehnică”, Bucureşti,
1995.
22
Top Related