Cin
e s
un
t d
ep
u ta
ții d
um
ne
avo
ast
ră în
Pa
rla
me
ntu
l Eu
rop
ea
n?
Parlamentul European (PE) este organismul parlamentar al Uniunii Europene și singura
instituție a Uniunii Europene aleasă în mod direct de către cetățeni. Acesta reprezintă
aproximativ 500 de milioane de cetățeni din cele 28 de state membre ale UE.
Alegerile europene din 22 - 25 mai 2014
Pentru a opta oară în istoria de peste 50 de ani a Parlamentului European,
în perioada 22 - 25 mai 2014 au avut loc alegeri directe în toate cele 28 de
state membre ale Uniunii Europene.
Acestea au fost primele alegeri pentru Parlamentul European desfășurate
după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona în 2009. Acest tratat
a conferit o serie de noi competențe Parlamentului European și, prin
Declarația nr. 11 anexată la Tratat, aduce o noutate majoră: pentru prima
dată în istoria Uniunii Europene, rezultatul alegerilor a determinat
cine va conduce Comisia Europeană, organul executiv al UE.
Conform tratatului, statele membre au ținut seama de rezultatul alegerilor
europene în momentul desemnării candidatului pentru funcția de
Președinte al Comisiei Europene. Șefi i de stat și de guvern au respectat
dorinţa majorităţii din Parlament și l-au propus pe Jean-Claude Juncker
drept candidatul cu cele mai multe șanse de a obţine susţinerea instituţiei.
În urma votului din Parlamentul European, Jean-Claude Juncker a devenit
Președintele Comisiei Europene.
1
Cum sunt aleși deputații europeni
Din 1979, deputații în Parlamentul European sunt aleși în mod democratic,
prin vot universal direct, pentru o perioadă de cinci ani. În urma alegerilor
din 2014, în componența Parlamentului European au intrat 751 de deputați
europeni, organizați în grupuri formate pe baza orientărilor politice, nu pe
baza naționalității:
• PPE [Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)] -
217 locuri
• S&D (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiștilor și Democraţilor din
Parlamentul European) - 190 de locuri
• CRE (Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni) -
74 de locuri
• ALDE (Grupul Alianţei Liberalilor și Democraţilor pentru Europa) -
70 de locuri
• GUE/NGL (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga
Verde Nordică) - 52 de locuri
• Verzi/ALE (Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană) - 50 de locuri
• EFDD (Grupul Europa Libertăţii și Democraţiei Directe) -
45 de locuri
• ENL (Grupul Europa Naţiunilor și a Libertăţii) - 39 de locuri
• NI (Deputaţi neafi liaţi) - 14 locuri
2
Cin
e s
un
t d
ep
u ta
ții d
um
ne
avo
ast
ră în
Pa
rla
me
ntu
l Eu
rop
ea
n?
www.europarl.ro
3
Locurile în Parlament sunt repartizate între statele membre, în temeiul
tratatelor UE, pe baza principiului „proporționalității degresive”. Acest lucru
înseamnă că statelor cu o populație mai numeroasă le revin mai multe
locuri decât statelor mai mici, acestea din urmă având însă mai multe locuri
decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporțional.
(15.09.2015)
74 de locuri
217 locuri
190 de locuri
70 de locuri
45 de locuri
ENLGrupul Europa Naţiunilor și a Libertăţii
39 de locuri
14 locuri
Cin
e s
un
t d
ep
u ta
ții d
um
ne
avo
ast
ră în
Pa
rla
me
ntu
l Eu
rop
ea
n?
4
Rolul Parlamentului European - din ce în ce
mai important
Din 1979, tratate europene succesive au extins atribuțiile
Parlamentului European referitoare la elaborarea bugetului și a
legislației UE. A fost, de asemenea, întărit controlul politic pe care îl
exercită deputații europeni asupra celorlalte instituții și organe ale
Uniunii Europene.
Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009,
a extins atribuțiile bugetare ale Parlamentului European la toate
cheltuielile UE, Parlamentul și Consiliul având acum un rol echilibrat
în adoptarea bugetului.
Rolul de legislator al Parlamentului European s-a extins de asemenea
considerabil: el are acum aceeași putere de decizie ca și Consiliul în
elaborarea legislației din aproape toate domeniile de competență ale
Uniunii Europene. Noile domenii includ agricultura, energia, migrația,
justiția și afacerile interne, sănătatea și fondurile structurale.
Conform tratatului de la Lisabona, Parlamentul European alege
președintele Comisiei: candidatul la președinția Comisiei Europene
este propus de guvernele statelor membre în temeiul rezultatelor
de la alegerile europene, urmând a fi supus ulterior votului
Parlamentului European.
Orice cetăţean al Uniunii Europene sau rezident al unui stat membru
are dreptul să adreseze petiţii Parlamentului European în legătură
cu un subiect care face parte din domeniile de activitate ale Uniunii
Europene și care îl privește în mod direct. De asemenea, orice
societate, organizaţie sau asociaţie cu sediul în Uniunea Europeană
www.europarl.ro
5
își poate exercita dreptul de a adresa petiţii, acesta fi ind garantat prin
Tratat. Petițiile pot fi adresate prin două modalități:
- prin poștă, la adresa: Parlamentul European, Comisia de Petiții
(Secretariat), Rue Wiertz, B-1047, Bruxelles
- prin intermediul unui formular electronic, disponibil la adresa https://
www.secure.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/petition.html
Parlamentul European își exercită, de asemenea, infl uența asupra politicii
externe a Uniunii. Toate acordurile internaționale și fi ecare aderare la UE
sunt acum supuse aprobării deputaților europeni, instituția având un rol
mai puternic în procedura de revizuire a tratatului.
Activitatea unui deputat în Parlamentul European
După ce voturile au fost numărate și după ce deputații în Parlamentul
European au fost aleși, care va fi programul lor zilnic și ce infl uență pot avea
ei asupra politicii de la Bruxelles și Strasbourg?
Pentru a apăra interesele alegătorilor, majoritatea deputaților în
Parlamentul European se afi liază unui grup politic pentru a face front
comun cu deputații în Parlamentul European din alte state membre care
împărtășesc o perspectivă politică similară.
Deputații în Parlamentul European fac parte, de asemenea, dintr-o comisie
parlamentară și își dedică timpul și energia pentru a analiza și îmbunătăți
legislația la nivel european. În Parlament există 20 de comisii permanente,
fi ecare dintre acestea specializându-se în propriul domeniu de politică
europeană. Aceste organisme reprezintă forța legislativă a Parlamentului
European, în cadrul acestora desfășurându-se cele mai importante
negocieri și aprinse discuții contradictorii. În urma acestor negocieri sunt
încheiate acorduri, iar deciziile fi nale sunt luate de toți cei 751 de deputați
din Parlament prin votul din plen.
Cin
e s
un
t d
ep
u ta
ții d
um
ne
avo
ast
ră în
Pa
rla
me
ntu
l Eu
rop
ea
n?
www.europarl.ro
6
De asemenea, deputații în Parlamentul European pot fi membri ai
delegațiilor interparlamentare, al căror rol este de a consolida legăturile
cu parlamentele naţionale ale ţărilor din afara UE.
Funcțiile în cadrul Parlamentului European
Președintele Parlamentului este ales din rândul celor 751 de deputați
pe o perioada de doi ani și jumătate și reprezintă Parlamentul în relațiile
cu exteriorul, prezidează ședințele plenare și supraveghează activitatea
Parlamentului. Paisprezece vicepreședinți îl asistă în îndeplinirea acestor
sarcini. Procedurile acestui organism sunt coordonate de o comisie sau de
un președinte de delegație.
Coordonatorul este reprezentantul principal al grupului său politic într-o
comisie, în timp ce raportorul este un deputat în Parlamentul European
ales pentru a propune o anumită rezoluție sau act legislativ în Parlament.
Organismele de conducere ale Parlamentului
European
Responsabilitatea gestionării interne a Parlamentului revine unor
organisme diferite: Conferința președinților, alcatuită din Președintele
Parlamentului și liderii grupurilor politice, adoptă deciziile politice;
Biroul, format din Președinte și vicepreședinți, abordează chestiunile
fi nanciare, organizaționale și administrative; problemele administrative și
fi nanciare ale deputaților sunt responsabilitatea Colegiului chestorilor
(un organism compus din cinci deputați în Parlamentul European, aleși de
către instituție).
7
Membrii Parlamentului European din România
Fiecare stat membru are propriile legi electorale și fi ecare decide data
la care cetățenii săi se vor prezenta la vot. Legea din România privind
organizarea alegerilor pentru Parlamentul European a fost adoptată
la 16 ianuarie 2007, iar primele alegeri europene din România au avut loc
la 25 noiembrie 2007.
Cetățenii români s-au prezen tat la urne la data de 25 mai 2014
și au votat 32 din totalul de 751 de deputați europeni.
Cei 32 de deputați europeni din România reprezintă interesele cetățenilor
români în Parlamentul European, fi ind afi liați unuia dintre cele 7 grupuri
politice prezente în Parlament și membri ai cel puțin unei comisii
parlamentare și ai unei delegații interparlamentare.
Deputații României în Parlamentul European
în ordine alfabetică
8
Victor BOȘTINARUGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților
din Parlamentul European
Vicepreședinte
Partidul Social Democrat
Născut la 17 mai 1952,
Valea Mare
Membru:
• Comisia pentru dezvoltare regională
• Delegaţia pentru relaţiile cu Republica Populară
Chineză
Membru supleant:
• Comisia pentru comerţ internaţional
• Delegaţia la Comisia parlamentară de stabilizare
și de asociere UE - Albania
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G20560, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45832Fax: +32(0)2 28 49832
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT081391, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75832Fax: +33(0)3 88 1 79832
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G2051047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Daniel BUDAGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Partidul Naţional Liberal
Născut la 11 ianuarie 1970,
Com. Românași
Membru:
• Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală
• Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de
asociere UE-Muntenegru
Membru supleant:
• Comisia pentru dezvoltare regională
• Comisia pentru afaceri juridice
• Delegaţia pentru relaţiile cu Israel
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru
Mediterana
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F25460, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45110Fax: +32(0)2 28 49110
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110231, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75110 Fax: +33(0)3 88 1 79110
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F2541047 BruxellesE-mail: [email protected]
9
Cristian - Silviu BUȘOIGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Partidul Naţional Liberal
Născut la 1 martie 1978,
Drobeta Turnu-Severin
Membru:
• Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranţă
alimentară
• Delegaţia la Comisia parlamentară de asociere
UE-Ucraina
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
Membru supleant:
• Comisia pentru piaţa internă și protecţia
consumatorilor
• Delegaţia la Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia
• Delegaţia pentru relaţiile cu India
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F35960, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45609Fax: +32(0)2 28 49609
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110181, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75609Fax: +33(0)3 88 1 79609
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F3591047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Andi CRISTEAGrupul Alianței Progresiste
a Socialiștilor și Democraților
din Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născut la 5 ianuarie 1982, Buzău
Președinte:
• Delegaţia la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova
Membru:
• Conferinţa președinţilor de delegaţie• Comisia pentru afaceri externe• Subcomisia pentru drepturile omului• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
Membru supleant:
• Comisia pentru piaţa internă și protecţia consumatorilor • Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli13G10260, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45605Fax: +32(0)2 28 49605
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT080701, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75605Fax: +33(0)3 88 1 79605
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 13G1021047 BruxellesE-mail: [email protected]
www.europarl.ro
10
Viorica DĂNCILĂGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născută la 16 decembrie 1963,
Roșiorii de Vede
Vicepreședinte:
• Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală
Membru:
• Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen
• Delegaţia pentru relaţiile cu Peninsula Arabică
Membru supleant:
• Comisia pentru dezvoltare regională
• Delegaţia pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză
• Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru
Mediterana
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G10760, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45808Fax: +32(0)2 28 49808
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT080781, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75808Fax: +33(0)3 88 1 79808
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G1071047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Mircea DIACONUGrupul Alianței Liberalilor și
Democraților pentru Europa
Independent
Născut la 24 decembrie 1949,
Com. Vlădești, Argeș
Vicepreședinte
• Comisia pentru cultură și educaţie
Membru:
• Delegaţia pentru relaţiile cu Peninsula Arabică
Membru supleant:
• Comisia pentru ocuparea forţei de muncă și afaceri
sociale
• Delegaţia la Comisia parlamentară mixtă
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli08G11560, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45823Fax: +32(0)2 28 49823
StrasbourgParlement EuropéenBât. Winston ChurchillM020721, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75823Fax: +33(0)3 88 1 79823
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 08G1151047 BruxellesE-mail: [email protected]
11
Damian DRĂGHICIGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Uniunea Națională pentru
Progresul României
Născut la 31 martie 1970, București
Membru:
• Comisia pentru cultură și educaţie
• Delegaţia la Comisiile de cooperare parlamentară UE-
Armenia și UE-Azerbaidjan și la Comisia parlamentară de
asociere UE-Georgia
Membru supleant:
• Comisia pentru libertăţi civile, justiţie și afaceri interne
• Subcomisia pentru drepturile omului
• Delegația la Comisia parlamentară de asociere UE-Ucraina
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G16560, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45114Fax: +32(0)2 28 49114
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT081511, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75114Fax: +33(0)3 88 1 79114
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G1651047 BruxellesE-mail: [email protected]
Doru - Claudian FRUNZULICĂGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Uniunea Națională pentru
Progresul României
Născut la 8 iulie 1959, Caracal
Membru:
• Comisia pentru dezvoltare
• Delegația pentru relațiile cu Peninsula Coreeană
• Delegaţia pentru relaţiile cu Adunarea Parlamentară
a NATO
Membru supleant:
• Comisia pentru afaceri economice și monetare
• Subcomisia pentru securitate și apărare
• Delegaţia pentru relaţiile cu India
• Delegaţia pentru relaţiile cu Japonia
• Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE
• Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru
Mediterana
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G15760, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45542Fax: +32(0)2 28 49542
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT081531, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75542Fax: +33(0)3 88 1 79542
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G157 1047 Bruxelles E-mail: [email protected]
www.europarl.ro
12
Maria GRAPINIGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Puterii Umaniste
Născută la 7 noiembrie 1954,
Berești - Galați
Membru:
• Comisia pentru piaţa internă și protecţia
consumatorilor
• Delegaţia pentru relaţiile cu Peninsula Coreeană
Membru supleant:
• Comisia pentru transport și turism
• Delegația la Comisia parlamentară de asociere
UE-Moldova
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G26560, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45526Fax: +32(0)2 28 49526
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT081491, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75526Fax: +33(0)3 88 1 79526
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G2651047 BruxellesE-mail: [email protected]
Cătălin Sorin IVANGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născut la 23 decembrie 1978,
Galaţi
Membru:
• Comisia pentru afaceri economice și monetare
• Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare
UE-Rusia
Membru supleant:
• Comisia pentru afaceri externe
• Comisia pentru control bugetar
• Comisia specială pentru deciziile fi scale și alte măsuri
similare sau cu efecte similare
• Delegaţia la Comisia parlamentară de asociere
UE-Ucraina
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G30260, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45456Fax: +32(0)2 28 49456
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT081431, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75456Fax: +33(0)3 88 1 79456
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G3021047 Bruxelles E-mail: [email protected]
13
Monica MACOVEIGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Independent
Născută la 4 februarie 1959,
București
Președinte:
• Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de
asociere UE-Albania
Membru:
• Conferința președinților de delegație
• Comisia pentru control bugetar
• Comisia pentru libertăţi civile, justiţie și afaceri interne
Membru supleant:
• Comisia pentru afaceri externe
• Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F25560, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45225Fax: +32(0)2 28 49225
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110371, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75225Fax: +33(0)3 88 1 79225
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F2551047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Marian-Jean MARINESCUGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Vicepreședinte
Partidul Naţional Liberal
Născut la 11 august 1952,
Râmnicu Vâlcea
Membru:
• Comisia pentru transport și turism
• Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare
și de asociere UE-Serbia
Membru supleant:
• Comisia pentru control bugetar
• Comisia pentru industrie, cercetare și energie
• Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Asia de Sud-Est
și cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F26660, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45416Fax: +32(0)2 28 49416
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110391, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75416Fax: +33(0)3 88 1 79416
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F2661047 Bruxelles E-mail: [email protected]
www.europarl.ro
14
Sorin MOISĂGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născut la 7 ianuarie 1976,
Piatra Neamț
Membru:
• Comisia pentru comerţ internaţional
• Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Asia de Sud-Est
și cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
Membru supleant:
• Comisia pentru industrie, cercetare și energie
• Delegaţia pentru relaţiile cu Peninsula Arabică
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G25760, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45705Fax: +32(0)2 28 49705
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT080761, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75705Fax: +33(0)3 88 1 79705
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G2571047 BruxellesE-mail: [email protected]
Ramona Nicole MĂNESCUGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Partidul Naţional Liberal
Născută la 6 decembrie 1972,
Constanţa
Vicepreședinte:
• Delegația pentru relațiile cu țările din Mashrek
Membru:
• Comisia pentru afaceri externe
Membru supleant:
• Comisia pentru transport și turism
• Subcomisia pentru drepturile omului
• Delegaţia pentru relaţiile cu Peninsula Arabică
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F15460, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45439Fax: +32(0)2 28 49439
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110081, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75439Fax: +33(0)3 88 1 79439
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F1541047 Bruxelles E-mail: [email protected]
15
Siegfried MUREȘANGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Partidul Mișcarea Populară
Născut la 20 septembrie 1981,
Hunedoara
Vicepreședinte:
• Comisia pentru bugete
Membru:
• Delegaţia la Comisia parlamentară de asociere
UE-Moldova
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
Membru supleant:
• Comisia pentru afaceri economice și monetare
• Delegaţia pentru relaţiile cu India
Victor NEGRESCUGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născut la 17 august 1985,
București
Membru:
• Comisia pentru bugete
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE
Membru supleant:
• Comisia pentru afaceri juridice
• Comisia pentru afaceri constituţionale
• Delegaţia pentru relaţiile cu Canada
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F15860, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45154Fax: +32(0)2 28 49154
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110101, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75154Fax: +33(0)3 88 1 79154
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F1581047 Bruxelles E-mail: [email protected]
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G21760, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45679Fax: +32(0)2 28 49679
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT080681, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75679Fax: +33(0)3 88 1 79679
Adresă poștalăEuropean Parliament Rue WiertzAltiero Spinelli 10G2171047 BruxellesE-mail: [email protected]
www.europarl.ro
16
Dan NICAGrupul Alianței Progresiste
a Socialiștilor și Democraților
din Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născut la 2 iulie 1960,
Panciu
Vicepreședinte:
• Comisia pentru control bugetar
Membru:
• Comisia pentru industrie, cercetare și energie
• Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii
Membru supleant:
• Comisia pentru dezvoltare regională
• Delegaţia pentru relaţiile cu Israel
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G11560, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45448Fax: +32(0)2 28 49448
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT081451, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75448Fax: +33(0)3 88 1 79448
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G1151047 BruxellesE-mail: [email protected]
Norica NICOLAIGrupul Alianței Liberalilor și
Democraților pentru Europa
Vicepreședinte
Independent
Născută la 27 ianuarie 1958,
Sinaia
Membru:
• Comisia pentru pescuit
• Delegaţia la Comisia parlamentară de asociere
UE-Moldova
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
Membru supleant:
• Comisia pentru afaceri economice și monetare
• Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare
UE-Rusia
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli08H34260, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45619Fax: +32(0)2 28 49619
StrasbourgParlement EuropéenBât. Winston Churchill M020711, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75619Fax: +33(0)3 88 1 79619
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 08H3421047 Bruxelles E-mail: [email protected]
17
Ioan Mircea PAȘCUGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născut la 17 februarie 1949,
Satu Mare
Vicepreședinte:• Parlamentul European• Comisia pentru afaceri externe
Membru:• Biroul Parlamentului European• Subcomisia pentru securitate și apărare • Delegaţia la Comisia parlamentară de asociere UE-Moldova• Delegaţia pentru relaţiile cu Japonia
Membru supleant:• Comisia pentru transport și turism • Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G10260, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45813Fax: +32(0)2 28 49813
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT120231, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75813Fax: +33(0)3 88 1 79813
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G1021047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Emilian PAVELGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născut la 25 octombrie 1983,
Salonta
Membru:
• Comisia pentru ocuparea forţei de muncă și afaceri sociale
• Delegaţia pentru relaţiile cu Israel
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru
Mediterana
Membru supleant:
• Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
• Delegaţia la Comisia parlamentară de stabilizare și de
asociere UE-Serbia
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G21060, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45844Fax: +32(0)2 28 49844
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT081471, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75844Fax: +33(0)3 88 1 79844
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G2101047 Bruxelles E-mail: [email protected]
www.europarl.ro
18
Cristian Dan PREDAGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Independent
Născut la 26 octombrie 1966,
București
Vicepreședinte:
• Subcomisia pentru drepturile omului
Membru:
• Comisia pentru afaceri externe
• Comisia pentru dezvoltare
• Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Asia de Sud
Membru supleant:
• Comisia pentru afaceri constituţionale
• Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Maghreb și cu
Uniunea Maghrebului Arab
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru
Mediterana
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F35760, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45261Fax: +32(0)2 28 49261
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110311, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75261Fax: +33(0)3 88 1 79261
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F357 1047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Laurențiu REBEGAGrupul Europa Națiunilor
și a Libertății
Vicepreședinte
Independent
Născut la 20 februarie 1976,
Vălenii de Munte
Membru:
• Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală
• Comisia pentru petiţii
• Delegaţia la Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli06G35260, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45469Fax: +32(0)2 28 49469
StrasbourgParlement EuropéenBât. Winston ChurchillM020371, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75469Fax: +33(0)3 88 1 79469
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 06G3521047 BruxellesE-mail: [email protected]
19
Daciana Octavia SÂRBUGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născută la 15 ianuarie 1977,
Arad
Vicepreședinte:
• Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranţă
alimentară
Membru:
• Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii
Membru supleant:
• Comisia pentru agricultură și dezvoltare rurală
• Comisia pentru pescuit
• Delegaţia pentru relaţiile cu Republica Populară
Chineză
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G20660, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45805Fax: +32(0)2 28 49805
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT081411, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75805Fax: +33(0)3 88 1 79805
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G2061047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Csaba SÓGORGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Uniunea Democrată Maghiară
din România
Născut la 12 mai 1964,
Arad
Membru:
• Comisia pentru libertăţi civile, justiţie și afaceri interne
• Delegaţia pentru relaţiile cu Japonia
Membru supleant:
• Comisia pentru ocuparea forţei de muncă și afaceri
sociale
• Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Asia de Sud-Est și
cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli09E25460, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45389Fax: +32(0)2 28 49389
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110121, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75389Fax: +33(0)3 88 1 79389
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 09E2541047 Bruxelles E-mail: [email protected]
www.europarl.ro
20
Theodor Dumitru STOLOJANGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Partidul Naţional Liberal
Născut la 24 octombrie 1943,
Târgoviște
Membru:
• Comisia pentru afaceri economice și monetare
• Comisia specială pentru deciziile fi scale și alte măsuri
similare sau cu efecte similare
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE
Membru supleant:
• Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranţă
alimentară
• Delegaţia pentru relaţiile cu Africa de Sud
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F24760, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 Bruxelles+32(0)2 28 45670+32(0)2 28 49670
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110331, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg Cedex+33(0)3 88 1 75670+33(0)3 88 1 79670
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F2471047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Claudiu Ciprian TĂNĂSESCUGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născut la 19 iulie 1965,
București
Membru:
• Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranţă
alimentară
• Delegaţia pentru relaţiile cu Canada
Membru supleant:
• Comisia pentru ocuparea forţei de muncă și afaceri
sociale
• Delegația pentru relațiile cu Australia și Noua Zeelandă
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G11660, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45790Fax: +32(0)2 28 49790
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT080801, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75790Fax: +33(0)3 88 1 79790
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G1161047 Bruxelles E-mail: [email protected]
21
Claudia ŢAPARDELGrupul Alianței Progresiste a
Socialiștilor și Democraților din
Parlamentul European
Partidul Social Democrat
Născută la 16 decembrie 1983,
București
Membru:
• Comisia pentru transport și turism
• Comisia pentru afaceri constituționale
• Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Asia de Sud
Membru supleant:
• Comisia pentru bugete
• Delegaţia la Comisia parlamentară mixtă UE - Mexic
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară
Euro-Latinoamericană
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli10G21860, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45591FAx: +32(0)2 28 49591
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT080721, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75591Fax: +33(0)3 88 1 79591
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 10G2181047 BruxellesE-mail: [email protected]
Mihai ŢURCANUGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Partidul Național Liberal
Născut la 02 noiembrie 1975,
Botoșani
Membru:
• Comisia pentru piața internă și protecția
consumatorilor
• Delegația pentru relațiile cu Canada
Membru supleant:
• Comisia pentru industrie, cercetare și energie
• Subcomisia pentru securitate și apărare
• Delegația la Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F25860, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45865Fax: +32(0)2 28 49865 StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110141, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75865Fax: +33(0)3 88 1 79865 Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F2581047 BrusselsE-mail: [email protected]
www.europarl.ro
22
Adina - Ioana VĂLEANGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Partidul Naţional Liberal
Născută la 16 februarie 1968,
Ţintea
Vicepreședinte:
• Parlamentul European
Membru:
• Biroul Parlamentului European
• Comisia pentru industrie, cercetare și energie
• Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii
Membru supleant:
• Comisia pentru comerţ internaţional
• Delegaţia pentru relaţiile cu Elveţia și Norvegia, la
Comisia parlamentară mixtă UE - Islanda și la Comisia
parlamentară mixtă a Spaţiului Economic European (SEE)
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli13E10260, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45861Fax: +32(0)2 28 49861
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT060291, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75861Fax: +33(0)3 88 1 79861
Adresă poștală European ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 13E1021047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Traian UNGUREANUGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Partidul Naţional Liberal
Născut la 1 martie 1958,
București
Membru:
• Comisia pentru libertăţi civile, justiţie și afaceri interne
• Delegația la Comisiile de cooperare parlamentară
UE-Armenia și UE-Azerbaidjan și la Comisia
parlamentară de asociere UE-Georgia
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
Membru supleant:
• Comisia pentru afaceri externe
• Delegaţia la Comisia parlamentară de asociere
UE - Moldova
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F25960, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45785Fax: +32(0)2 28 49785
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110351, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75785Fax: +33(0)3 88 1 79785
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F2591047 Bruxelles E-mail: [email protected]
23
Iuliu WINKLERGrupul Partidului Popular European
(Creștin - Democrat)
Uniunea Democrată
Maghiară din România
Născut la 14 martie 1964,
Hunedoara
Vicepreședinte:
• Comisia pentru comerţ internaţional
Membru:
• Delegaţia pentru relaţiile cu India
Membru supleant:
• Comisia pentru dezvoltare regională
• Delegaţia pentru relaţiile cu Republica Populară
Chineză
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli07F16360, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45406Fax: +32(0)2 28 49406
StrasbourgParlement EuropéenBât. Louise WeissT110251, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75406Fax: +33(0)3 88 1 79406
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 07F1631047 Bruxelles E-mail: [email protected]
Renate WEBERGrupul Alianței Liberalilor și
Democraților pentru Europa
Independent
Născută la 3 august 1955,
Botoșani
Vicepreședinte:
• Delegaţia la Comisia parlamentară mixtă UE-Chile
Membru:
• Comisia pentru ocuparea forţei de muncă și afaceri sociale
• Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană
Membru supleant:
• Subcomisia pentru drepturile omului
• Delegația pentru relațiile cu Israel
BruxellesParlement EuropéenBât. Altiero Spinelli08H14960, rue Wiertz / Wiertzstraat 60B-1047 BruxellesTel.: +32(0)2 28 45849Fax: +32(0)2 28 49849
StrasbourgParlement EuropéenBât. Winston ChurchillM021091, avenue du Président Robert SchumanCS 91024F-67070 Strasbourg CedexTel.: +33(0)3 88 1 75849FAx: +33(0)3 88 1 79849
Adresă poștalăEuropean ParliamentRue WiertzAltiero Spinelli 08H1491047 Bruxelles E-mail: [email protected]
www.europarl.ro
2424
Comisiile permanente ale Parlamentului European
AFET – Afaceri externe
DROI – Drepturile omului
SEDE – Securitate și Apărare
DEVE – Dezvoltare
INTA – Comerț internațional
BUDG – Bugete
CONT – Control bugetar
ECON – Afaceri economice și monetare
EMPL – Ocuparea forței de muncă
și afaceri sociale
ENVI – Mediu, sănătate publică
și siguranță alimentară
ITRE – Industrie, cercetare și energie
IMCO – Piața internă și protecția
consumatorilor
TRAN – Transport și turism
REGI – Dezvoltare regională
AGRI – Agricultură și dezvoltare rurală
PECH – Pescuit
CULT – Cultură și educație
JURI – Afaceri juridice
LIBE – Libertăți civile, justiție
și afaceri interne
AFCO – Afaceri constituționale
FEMM – Drepturile femeilor și
egalitatea de gen
PETI – Petiții
Pentru informații suplimentare puteți contacta:
Biroul de Informare al Parlamentului European în RomâniaStrada Vasile Lascăr nr. 31, sector 2București, cod 020492
Tel.: 021 - 405 0880 Fax: 021 - 405 0886E-mail: [email protected]: www.europarl.roFacebook: https://www.facebook.com/EPIO.Romania Twitter: @EP_Romania
Publicat de Biroul de Informare al Parlamentului European în România
Septembrie 2015 Hâ
rtie
re
cicl
ată
. A n
u s
e a
run
ca p
e s
tra
dă
.
Tip
ărit
pe
hâr
tie
reci
clat
ă ca
re a
pri
mit
eti
chet
a ec
olo
gic
ă eu
rop
ean
ă
pen
tru
hâr
tie
gra
fi că
ww
w.e
cola
bel
.eu
(n
r. FR
/011
/003
).
Top Related