Mihai Cercel
BIROCRAŢIA ŞI DEMOCRAŢIA
BUCUREŞTI2012
1
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiCERCEL, MIHAI Birocraţia şi democraţia / Mihai Cercel. - Caracal : Editura Hoffman, 2012 Bibliogr. Index ISBN 978-606-615-377-5
35.077
CUPRINS:
Introducere.....................................................................................................................4
Capitolul I - Democraţia
1.1. Regimul Politic............................................................................................................6
1.2. Regimurile Politice Autoritare sau Totalitare..........................................................9
1.3. Regimurile Democratice...........................................................................................12
2
1.4. Apariţia Democraţiei Directe(Antice).....................................................................14
1.5. Apariţia Democraţiei Moderne................................................................................19
1.6. Mecanismele Democraţiei........................................................................................23
1.7. Situaţia Democraţiei în Sistemul Internaţional......................................................29
Capitolul II – Birocraţia
2.1. Birocraţia sau Modul de Administrare Legal-Raţional........................................34
2.2. Teoriile Clasice (Weberiene) ale Birocrației...........................................................42
2.3 Teoriile Japoneze ale Birocrației........ .....................................................................50
2.4. Probleme şi Soluţii....................................................................................................53
2.5. Alternative la Modul de Organizare Birocratic.....................................................57
2.6. Dezvoltarea şi Extinderea Birocraţiei spre Instituţiile Private.............................58
2.7. Tehnocraţia................................................................................................................63
2.8. O Viziune Asupra Sistemului Birocratic Socialist.................................................64
2.9. Ad-Hocraţia...............................................................................................................66
Capitolul III – Birocratizarea Democraţiei
3.1. Analiză.......................................................................................................................68
3.2. Partidele Politice între Democratizare şi Birocratizare.......................................69
3.3. Grupurile de Presiune.............................................................................................76
Concluzii.........................................................................................................................83
Bibliografie....................................................................................................................87
3
Introducere
Proiectul pentru această lucrare îl reprezintă studiul teoretic a unui model
interdisciplinar având ca punct central de dezvoltare disciplina Ştiinţei Administraţiei.
Din întrepătrunderea ei cu disciplinele Management Public, Sociologia şi Ştiinţele
Politice se desprinde modelul clasic de analiză al organizaţiilor. Acest model de sistem
poartă denumirea sociologică de Birocrație și reprezintă ideal-tipul Weberian.
În primul capitol al acestei lucrări am abordat, prin explicaţii sumare, o serie
întreagă de concepte: de la administraţie la regim politic sau termeni precum management
ori guvernare, care împreună crează o legătură indisolubilă între modul de organizare
politic al democraţiei şi modul de organizare funcţional al birocraţiei.
De-a lungul evoluţiei istorice societatea umană a progresat printr-o o serie întreagă
de regimuri politice, ajungând în final la cea mai importantă valoare a lumii moderne
sistemul politic reprezentativ denumit Democraţie.
Capitolul cu numărul doi cuprinde o descriere istorică a acestui sistem natural
adaptat omului de la apariţia formelor democraţiei, la prima democraţie antică, procesul
evoluţiei ei către democraţia modernă şi mecanismele prin care acest complex sistem
devine funcţional.
Statului democratic îi sunt necesare o serie întreagă de instituţii cu diferite atribuţii
pentru a asigura funcţionalitatea lui cotidiană. Prin aceste instituții administrative se vor
aplica programele politice publice ale clasei politice guvernante, aleasă ca elită politică
conducătoare prin vot democratic pe baza unui mandat electoral în favoarea celor
guvernaţi.
Aceste instituţii sunt alcătuite din personal recrutat pe baza unui sistem de merit
(concurs) care pregătesc funcţionarii specializaţi pentru sistemul numit Birocraţie.
4
Problema Birocraţiei este abordată în capitolul trei abordând pe larg fenomenul
birocratic de la apariţia lui şi până la tendinţele prezente, trecând prin modurile de
organizare şi încercările acestuia de a cuprinde întregul spectru organizaţional al
societăţii moderne.
Complexitatea ideilor şi interdisciplinaritatea ce se desprind din lucrările publicate
de marele sociolog Max Weber s-au constituit într-o adevărată mişcare academică.
Studierea lor a atras numeroşi autori din aproape toate disciplinele umaniste.
Unul din cele mai importante fenomene descrise de către Max Weber ce a fost
privit fie cu sens propriu sau peiorativ a devenit din modelul neutru propus de autor să fie
apreciat sau aspru criticat de-a lungul timpului de o lungă listă de autori.
Administraţia Publică este la baza ideală, teoretică a acestui sistem un model
social demn de urmat, alcătuită din personal gata oricând pentru „a sluji” statul de drept
şi interesul general.
În realitate administraţia publică este influențată de numeroşi factori precum poziţia
geografică, nivelul de dezvoltare economică şi politică al statului, gradul de emancipare
al cetăţenilor dar poate cei mai importanți factori vechimea democratizării unui stat şi
dorinţa acelui stat de a reprezenta un reper de funcţionalitate şi modernitate globală.
Capitolul cu numărul patru reuneşte pe scenă cei mai importanţi actori ai piesei
democratice contemporane partidele politice şi grupurile de interese. Ambele sunt aflate
într-un amplu proces de birocratizare sistemică,iar din această analiză rezultă că sistemul
de management de tip birocratic le poate asigura o dezvoltare armonioasă pentru
acoperirea fructuoasă a ţelurilor propuse. Sistemul birocratic încearcă să adapteze
democraţia pentru a asigura funcţionalitatea lui. De cealaltă parte societatea civilă
încearcă să dezvolte sistemul democratic în interesul cetăţeanului.
Politicienienilor, deşi beneficiază de o redusă cotă de popularitate socială în
societăţiile moderne, le revine ingratul rol de mediator între birocraţi şi societatea civilă.
Ei trebuie să menţină ambele sisteme împreună democratice şi funcţionale.
Concluziile lucrării conduc spre procesul global de transformare prin care se pun
bazele modificării viitorului. Birocraţia însăşi va cunoaşte o modificare totală, va deveni
un nou tip de organizaţie extinsă pe orizontală, deschisă cunoașterii și inovării compusă
din specialişti pasionaţi de munca lor.
5
Capitolul I
Democraţia
1.1. Regimul Politic
Clasa politică conducătoare caută să îşi creeze în spaţiul statal o întreagă serie de
posibilităţi, iar prin intermediul lor să exercite puterea politică. Această influenţă devine
vizibilă în spaţiul public prin diversele moduri de punere în aplicare a programului
politic.
Drept mijloace de acţiune clasa politică foloseşte un întreg ansamblu de instituţii pe
care le creează şi coordonează, iar prin intermediul normelor juridice şi le subordonează
administrativ. Ea stabileşte raporturile politice dintre ele în vederea atingerii scopurilor
dorite.
Raporturile social-politice sunt stabilite de atitudinea claselor sociale faţă de
puterea politică, de modul în care reformele implementate afectează în mod direct şi
nemijlocit populaţia. Percepţia populaţiei de ordin pozitiv sau negativ pe care o transmite
la schimbările survenite în nivelul de trai zilnic reprezintă un indicator de măsură al
eficienţei politicilor publice guvernamentale sau locale implementate.
Pentru cuprinderea întregului spectru de clase sociale şi minorităţi conlocuitoare din
interiorul graniţelor statului, puterea politică adoptă un sistem de vot modern,
reprezentativ şi urmăreşte desenarea unor colegii de alegător cât mai concludente care să
conducă la legitimarea regimului politic al clasei conducătoare de întreaga varietate de
electori.
Dreptul constituţional pune bazele legale de funcţionare a sistemului politic
respectând normele juridice stabilite prin Constituţie. El vegheză la respectarea normelor
6
şi sancţioneză orice derapaj politic sau de alta natură care poate periclita buna funcţionare
a statului de drept.
Dreptul constituţional a incercat o definire a regimului politic în următoarele concepte:
- regimul contopirii puterilor – monarhia absolută
- regimul diviziunii puterilor – republica prezidenţială
- regimul coabitării puterilor – republica parlamentară
Monarhia absolută reprezentată prin dreptul transmisibil pe linie ereditară de a conduce
statul. Persoana conducătoare simbolizează administraţia statului în întreg ansamblul său,
după principiul: ”Statul sunt eu !”(Ludovic al-XVI- lea denumit şi „regele soare”, într-un
discurs în parlament - Franţa).
Republica prezidenţială îl are poziţionat în centrul întregului său sistem politic pe şeful
statului. El este ales prin vot democratic direct de către populaţie iar pe baza acestei
legitimări preşedintele devine principalul reprezentant al statului în mediul diplomatic dar
în acelaşi timp el este şi conducătorul guvernului, cel care numeşte miniştri.
Administraţia publică este subordonată direct şefului statului. Preşedintele şi Parlamentul
au atribuţii clar delimitate şi asigură conducerea statului.
Republica parlamentară unde Parlamentul este organul central al statului pe baza
legitimităţii oferite de votul popular, el reprezentând principalul actor de pe scena
politica, cel care ia deciziile importante.
Administraţia este sub controlul unei comisii parlamentare. Primul ministru are rolul
de conducător al statului şi sef al guvernului ales prin vot democratic direct de către
populaţie.
Preşedintele este ales de către parlament are doar rolul limitat de a reprezenta statul
în cadrul relaţiilor diplomatice, pe plan extern.
Puterile legislativa, executivă şi judecătorească colaboreză pentru funcţionarea
eficientă a statului. Este considerat de politologi cel mai eficient regim politic democratic.
Politologul Michel Duverger afirma: „Totalitatea instituţiilor politice, care
funcţionează în ţara respectivă, într-o anumită perioadă, constituie regim politic”1.
O nouă direcţie de definire o reprezintă ideea care proclamă drept factor decisiv în
stabilirea regimului politic partidele, ca principali actori pe scena politică şi nu forma
1 Duverger Michel, Institutions Politiques, Paris, P.U.F., 1968, p.13
7
constituţională . În acest sens Georges Bordeau politolog francez într-una din lucrările
sale făcea următoarea afirmaţie care a devenit foarte disputată:
”În zilele noastre pentru a caracteriza regimul care funcţionează în stat nu trebuie să
ne mai întrebăm pe ce bază-parlamentară sau prezidenţială se înfăptuieşte diviziunea
puterilor, ci trebuie mai întîi lămurită calitatea partidelor, structura lor şi scopurile
lor”2.
El pune în centru partidul politic care devine interdependent cu toate instituţiile
politice, sociale sau economice.
Pentru Georges Bordeau a defini regimul politic „reprezintă totalitatea normelor
adoptate sau pur şi simplu practicate în ţara respectivă cu ajutorul cărora se înfăptuieşte
conducerea oamenilor”3.
Regimul politic devine dependent de totalitatea normelor juridice aflate în vigoare
la momentul respectiv în interiorul statului. Prin maşinăria legislativă aflată la dispoziţia
ei în cadrul parlamentului clasa politică poate adopta noi norme juridice prin care să îşi
subordoneze legal populaţia cu ajutorul puterii de coerciţie a statului, să modifice
raporturile de putere dintre instituţiile statului şi modul de funcţionare a administraţiei.
Aceasta din urma trebuie să pună în aplicare deciziile clasei politice.
Alţi politologi ce îl au ca lider pe Raymond Aron încearcă explicaţia regimului
politic printr- o metodă diferită, considerând că importante în funcţionare sunt „nu numai
legătura dintre instituţii şi modul de funcţionare a lor, ci şi formele interdependenţelor
sale cu infrastructura, rolul şi locul pe care-l ocupă administraţia în cadrul regimului şi
contextul istoric în care acţionează regimul”4.
Raymond Aron descrie existenţa unui sistem complex, care pentru a funcţiona în
parametrii optimi într-un anumit context, trebuie să beneficieze de anumite condiţii din
punct de vedere istoric, administrativ, economic. La rândul lor, aceşti factori, influenţeză
regimul politic spre diferite forme de manifestare mai mult sau mai puţin democratice.
Ca tipologie regimurile politice se împart în:
- regimuri politice dictatoriale sau totalitare (coloniale,fasciste sau comuniste)
- regimuri politice democratice (parlamentare sau prezidenţiale)
2 Burdeau Georges, Traite de Science Politique, tomul IV, Paris, Seuil, 1952, p. 21.3 Burdeau Georges, Droit Constitutionnel et Instituțions Politique, Paris, Seuil, 1968, p. 1474 Aron Raymond, Democratie et Totalitarisme, t.IV, Paris, P.U.F., 1952, p. 89
8
1.2. Regimurile Politice Autoritare sau Totalitare
Raymond Aron scria despre acest tip de regimuri în studiile sale politice
următoarea afirmaţie: ”Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui
partid monopolul activității politice”5.
Regimurile coloniale
Acest tip de regimuri au fost impuse de principalele puteri europene în perioada
marilor expansiuni colonizatoare pe întreaga suprafată a globului. Rolul jucat de Regatul
Marii Britanii, de Imperiul Francez a lui Napoeon Bonaparte, Imperiul Ţarist, Imperiul
Otoman sau chiar de Spania sau Portugalia a schimbat raportul de putere la nivel global.
Pentru a menţine controlul în noile teritorii cucerite s-a impus fie o administraţie delegată
a cărei conducere şi execuţie era asigurată de către reprezentanţi ai imperiului proveniţi
din ţara mamă şi trimişi în fruntea conducerii teritoriului ocupat, fie o administraţie
condusă de indivizi proveniţi din clasa politică locală a statului care au jurat loialitate
imperiului.
Această formă de administrare a dus în general la practicarea dublei impozitări
pentru populaţia indigenă, în primul rând pentru imperiu şi în al doilea rând pentru
satisfacerea intereselor claselor conducătoare locale, conducând cu timpul la revolte
masive în rândul populaţiei care au declanşat procesul de obţinere a independenţei şi
formare a statelor naţionale.
5 Aron Raymond, op. cit. p. 101
9
Regimurile fasciste sau comuniste
Sunt o formă evoluată a regimurilor totalitare care au apărut la începutul secolului
douăzeci ca o reacţie generală a populaţiei împotriva crizelor economice prin care trecea
sistemul capitalist, fundamentul statelor democratice dar şi a eşecurilor moderaţilor
politici în contextul transformărilor istorice. Cele două regimuri au o rădăcină comună
ridicarea mişcărilor naţional-socialiste ca mod de legitimitate a noilor tipuri de guvernări.
Ambele au avut drept punct de pornire societatea europeană de unde s-au extins la
nivel global şi continuă să funcţioneze şi astăzi ca regimuri politice în anumite state.
Baza lor fundamentală s-a constituit pe dictonul „totul pentru ţară”. A urmat pe
plan social naţionalizarea totală a proprietăţii private. Întreaga societate a fost angrenată
într-o uriaşă maşinărie de producţie industrială care avea drept scop dezvoltarea
comunităţii.
Au avut loc modificări structurale în societate pe ansamblul egalităţii între oameni.
Administraţia a rămas doar cu sens unic doar aplica cerinţele puterii politice asupra
populaţiei, pierzând rolul de a putea transmite puterii politice cererile cetăţenilor.
Ea s-a transformat din aliatul cetăţeanului într-un aparat coercitiv al partidului unic
care aplica în forţă ordinele politice, cine se opunea maşinăriei era pur şi simplu strivit în
uriaşul angrenaj birocratic.
Acest angrenaj a avut drept bază de raportare îndeplinirea planurilor către partidul
unic a cărei orientare era fie comunistă ori naţional-socialistă. Acest tip oligarhic de
partid a acaparat aproape întreagul spectru politic având susţinerea deplină a maselor.
Acel anonim numit omul masă, care s-a lăsat condus de ambiţiile personale ale unor
lideri pseudo-charismatici precum Hitler, Mussolini, Lenin, Stalin.
O puternică bază a acestor regimuri politice au fost cei care au constituit poliţia
secretă având un pronunţat caracter represiv la adresa tuturor acelora care au îndrăznit să
se opună regimurilor şi factorului lor principal ideologia politică extremă.
Birocraţia în partidul unic a căpătat valenţe unice, nebănuite. Principalele elemente
ale organizării birocratice weberiene au fost adaptate învăţăturilor despre egalitatea clasei
proletare descrise în opera părintelui filosofiei praxisului Karl Marx. Ele au fost preluate
10
şi transformate în vederea atingerii scopurilor dorite de regim. Astfel în ierarhia
conducerii de la conducătorul suprem în jos la liderii garniturii de partid sau administraţie
până la cetăţean ideea are direcţie descrescătoare şi devine dorinţa liderului ”El lider
maximo” pe care întreaga naţiune este gata să o execute fără comentarii.
Liderii de partid decid diviziunea şi planurile muncii în cadrul căreia se dă aspectul
de egalitate a tuturor cetăţenilor. În realitate chiar şi în regimul comunist termenul de
egalitate socială este perimat pentru că tot timpul vor exista conducători şi conduşi
indiferent de fondul regimului, cineva trebuie să conducă pe ceilalţi, să îşi asume corect
rolul de lider pentru a putea progresa.
Conducerea totală de către popor, de fiecare cetăţean în parte ar fi extrem de greoaie
şi aproape imposibilă6 iar în acest mod nu ar mai exista un sistem economic funcţional
decât poate bazându-se pe alte principii de funcţionare.
Unul din principalele avantaje ale sistemului totalitar ar fi faptul că persoanele fără
un loc de muncă sunt adunate şi puse în baza unei calificări sau curs la lucru în folosul
societăţii. Nu poate exista nimeni care să nu lucreze (să aibe o ocupaţie). Nu contează ce
pregătire ai sau ce înclinaţii, important este să ai o ocupaţie pentru progresul societăţii..
Regulile devin aplicabile în funcţie de apartenenţa persoanei respective la partidul
conducător şi mai ales la ideologie daca este sau nu un adorator al ideologiei.
Conducerea instituţiilor economice şi sociale este aleasă şi decisă „dintre cadrele
de nădejde ale partidului”. Birocraţia devine astfel centrată pe deciziile liderului
charismatic care deţine conducerea organizaţiei.
6 Accesul la Internet de către toată populaţia unei ţări, pe scară largă ar putea permite mai des anumite voturi directe de tip referendum pentru consultare între clasa politică şi populaţie.
11
1.3. Regimurile Democratice
Analiza Conceptuală
Democraţia sau „conducerea de către popor” provenind din limba greacă
(„demos-popor şi kratos-putere”) reprezintă o formă de organizare şi conducere statală,
în care puterea aparţine poporului şi pe care acesta, sub virtutea dreptului său o poate
exercita în mod direct sau indirect prin reprezentanţii săi aleşi. Democraţia ca fenomen
politic are rădăcini înfipte adânc în societatea umană de a lungul timpului dezvoltării
istorice. Cel mai bine este reprezentată prin următoarea frază devenită celebră:
„Conducerea poporului, de către popor, pentru popor”7.
Democraţia este un concept foarte disputat în ultima vreme, ce pendulează între cel
mai bun regim politic funcţional creat vreodată de către om şi cei care îl consideră un
sistem limitat, încurcat în propriile sale structuri şi idealuri ce va aduce în final apusul
civilizaţiilor.
O societate utopică a fost visul de aur al umanităţii, iar noi am încercat în tot acest
timp cu paşi mai mici sau mai mari să evoluăm spre acel vis. Uneori de-a lungul istoriei
au apărut si regrese, dar asemeni timpului societatea umană nu poate merge decât înainte.
Dacă privim istoria democraţiei, realizăm faptul că ea a fost un sistem pe care omul
l-a adoptat în mod natural. Oamenii au fost născuţi să beneficieze de libertatatea de a
alege, religia i-a învăţat că pot face diferenţa între bine şi rău iar societatea le-a arătat că
pot face o multitudine de alegeri în viaţă. Însă în anumite momente societatea impune
oamenilor anumite modele de conduită ce trebuiesc urmate pentru o bună desfăşurare a
interacţiunii socio-umane cu ceilalţi membrii ai ei.
Societatea este condusă prin norme juridice impersonale stabilite de comun acord
de către toţi membrii unei naţiuni conlocuitoare. Aceste norme respectă drepturile omului
dar şi drepturile celoralţi membrii ai comunităţii pentru asigurarea unui echilibru şi
evitarea conflictelor societale.
Uneori anumiţi indivizi trec linia invizibilă a societăţii umane pe care noi am trasat-
o spre partea negativă afectând drepturile şi libertăţile semenilor săi, iar atunci societatea
7 Lincoln Abraham , USA Constituţion, Pennsylvania, 1787
12
prin forţa de coerciţie a statului cuprinsă de către normele juridice încearcă să asigure
reintegrarea individului în societate.
Singurul model funcţional în care indivizii componenţi ai unei societăţii statale se
supun nu arbitrarului altor indivizii ci benevol unor norme juridice adoptate prin
consensul locuitorilor spre buna funcţionare a întregii societăţi este constituit numai în
sistemul politic democratic.
Un mare succes al luptei pentru dezvoltarea democraţiei la constituit abolirea
sclavagismului şi egalitatea între oameni ce a reprezentat idealul razboiului civil din
Statele Unite ale Americii.
În prezent se duce lupta pentru demnitatea şi libertatea religioasă, culturală şi
educativă precum şi pentru protejarea minorităţiilor la nivel planetar.
Egalitatea tuturor indivizilor în drepturi indiferent de sex, rasă, religie sau orientare
sexuală este iaraşi o dorinţă puternică a omenirii.
Aceste drepturi au fost unite în Convenţia Drepturilor Omului care a fost votată şi
adoptată în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite de către toate ţările participante.
Uniunea Europeană a mers şi mai departe cu acest principiu democratic înfiinţând
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu rol de protecţie a individului în faţa
abuzurilor comise de către stat.
Lupta pentru egalitate continuă pe întreg globul deoarece încă mai există numeroase
zone în care femeile sunt considerate inferioare bărbaţilor, copiii sunt supuşi fenomenului
de exploatare prin muncă de la vârste fragede, iar religia este impusă prin forţa statului.
„Toţi oameni sunt egali cum sunt dinţii unui pieptene”8.
Unul din cele mai importante drepturi este egalitatea în faţa legii a tuturor
cetăţenilor. Indiferent de valoarea materiala sau spirituală deţinută de fiinţa umană în
momentul când a încălcat normele juridice trebuie să răspundă în faţa legi impersonale,
acest lucru se va constitui în învăţăminte pentru ceilalţi membrii ai societăţii. Prin acest
mod statul funcţional exercită asigurarea securitatăţii locuitorilor săi.
Drepturile se completează cu exprimarea civică urmează politica liberă şi continuuă
cu dreptul la muncă, care de a lungul ultimilor ani în cadrul Uniunii Europene a devenit
8 Coranul, secolul al - VII - lea
13
un drept transnaţional prin care cetăţenii pot alege să muncească liber în orice stat
beneficiind de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi în statul lor de origine.
Democraţia devine complet funcţională numai în momentul când se poate baza pe
un stat puternic cu o economie liberă şi de orientare capitalistă împinsă înainte de către
curentul globalizării în care instituţiile statale sunt aşezate pe baze solide care să asigure
eficienţa lor în interesul comunităţii. Statul trebuie să fie secondat de o societate civilă
care să se implice masiv pentru dirijarea lui în direcţia dorită de comunitate şi care la
rândul ei este necesar să apere prin orice mijloace derapajele survenite de la drepturile şi
libertăţiile umane democratice.
1.4. Apariţia Democraţiei Directe (Antice)
Sociologul Jacques Rousseau spunea că „prima formă de organizare a statului ca
organism a apărut în momentul când un om din lume a considerat un obiect sau o
proprietate ca aparţinătoare lui şi a cerut ajutorul celorlalţi proprietari asemenea lui,
pentru a organiza un sistem în comun care să le protejeze bunurile de restul societăţii
umane”.
Democraţia s-a născut odată cu apariţia primelor forme de organizare umană în
cadrul societăţii primitive. Etnografii apreciază prin diverse studii antropologice de
specialitate faptul că, regimul democratic, a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea
modelelor de comunicare şi evoluţie socială. Democraţia a constituit soclul fundamental
al dezvoltării gândirii de tip filosofic iar mai tîrziu a tranzitat spre evoluţia studiilor de tip
social-politic.
Antropogeneza a fost prezentă la toate popoarele indiferent de rasă sau poziţie
teritorială. De la apariţia primelor grupări sociale umane una sau mai multe familii s-au
unit în frăţii care la rândul lor au constituit Ginta.
14
Friedrich Engels consideră în lucrarea sa9 că „metodele prin care triburile nord
americane realizau uniuni între ginţii şi constituiau tribul sunt anterioare formelor de
organizare ale antichităţii greco-romane”.
Potrivit istoriei primele forme de participare democratică reprezentativă prin vot
direct al membrilor componenţi ai tribului indiferent că erau bărbaţi sau femei constau în
primirea de străini în cadrul tribului, tot prin aceaşi metodă de vot se luau hotarârile
privind alegerea conducătorilor sau participarea membrilor tribului la expediţii razboinice
ori de închiere a păcii. Aceste decizii erau luaute prin consens de către toţi membrii
tribului care aveau drepturi egale, iar exemplu reprezentativ îl constituie triburile
tuscarora şi irohene din statul New York pe teritoriul actual al Americii de Nord.
Prieteniile între triburi au avut drept rezultat o uniune tribală soldată cu o formă
democratică de conducere, în care toţi liderii de trib luau deciziile împreună în cadrul
unei adunării, care era constituită fie din căpeteniile militare ori din înţelepţii şi purta
numele de „sfatul bătrânilor”. Unele triburi au încheiat chiar diferite pacte între ele.
Democraţia prestatală sau înăscută era constituită pe legături familiale, de rudenie şi pe
proprietatea comună a triburilor. Ea a reprezentat un drept natural al oamenilor.
„Participarea este elixirul vieţii pentru democraţie şi unul dintre obiectivele centrale ale
educaţiei politice”10.
A fost înlăturată ca sistem odată cu apariţia dorinţelor de proprietate, a războaielor
şi înlocuită cu diverse regimuri totalitare (monarhie,aristocraţie,oligarhie şi tiranie).
Însă democraţia a rămas întipărită în conştientul uman în ciuda numeroaselor
încercări de reprimare şi a revenit în actualitate în perioada antichităţii, numită şi „evul de
aur al umanităţii” în Grecia şi Roma.
Este sistemul politic dominant în perioada antichităţii,mai precis în cadrul cetăţilor
(polis lb.greacă) greceşti. Acest fenomen al oraşelor cetăţi mai este prezent şi in perioada
Evului Mediu în numeroase oraşe precum Veneţia, Florenţa etc
În cadrul comunităţii antice, omul, ca fiinţă socială trăia grupat în mici localităţi
numite comune. Invaziile periodice ale barbarilor, un scop economic colectiv manifestat
prin dorinţa de a face schimburi comerciale şi mai ales dorinţa omului de a socializa, au
9 Engels Friedrich, Originea Familiei, a Proprietăţii Private şi a Statului- Opere Alese ed.3, București, Editura Politică, 1967 p.IV10 Daedalos ; Encyclopedia Britannica, London, 1911
15
fost factorii principali care au condus la necesitatea apariţiei unei schimbări în societate,
în modul de organizare umană.
„Doar simţul oamenilor pentru dreptate face posibilă democraţia. Iar tendinţele
acestora spre nedreptate fac democraţia să fie atât de necesară”11.
Grecia:
În cadrul cetăţilor greceşti se practica intens sclavia, aproape fiecare cetăţean
deţinea cam în jur de cinci până la zece sclavi care lucrau în folosul lui propriu, în aceaşi
societate femeile nu aveau dreptul să participe la viaţa socială, ele se ocupau exclusiv de
creşterea copiilor sau cu alte îndeletniciri casnice. Persoanele de origine străină erau şi ele
excluse de la viaţa publică.
Barbaţii, dar numai cetăţenii de origine greacă, aveau destul de mult timp liber la
dispoziţie pe care şi-l petreceau filosofând sau discutând politică în piaţa publică din
centrul cetăţii. În acest mod a apărut dorinţa lor pregnantă de participare la viaţa publică
a cetăţii. Prezenţa lor ca principali actori la luarea deciziilor esenţiale pentru societate
prin vot direct s-a constituit în democraţia directă , antică.
Ea s-a dezvoltat în special în interiorul marilor oraşe greceşti Sparta şi Atena.
Spartanii au pus însă accentul mai mult pe dezvoltarea laturii militare a societăţii astfel că
în Atena avea să înflorească mai mult latura politică şi socială a statului.
Odată cu apariţia republicii ateniene a început astfel democraţia să facă primii paşi.
Începutul a fost deschis de către reformele împăratului Solon în domeniile sociale şi
politice. Ele eliberau plebeii de a achita impozitele, dreptul oamenilor să îşi aleagă
conducătorul comunei sau ţinutului care să răspundă pentru ei în faţa împăratului.
Deşi alegerile aveau loc doar dintre oameni cu stare materială, acordul cetăţeniilor
de a nu se supune unei anumite persoane ci doar legilor a căpătat o largă aprobare.
În timpul domniei sale, Pericle, a fost considerat cel mai popular conducător al
statului, un foarte bun orator şi general militar. El a dorit foarte mult crearea unei
11 Niebuhr Rreinhold, The Structure of Naţions and Empires, New York Publishing, 1959, p.37
16
democraţii populare. Era persoana care se opunea cel mai mult regimurilor tiranice unde
conducerea era asigurată de cei puţini.
Marele conducător antic grec Pericle este cel care a promovat în mod direct democrația şi
spunea despre ea următoarele cuvinte:
„Aceasta se cheamă organizare democratică deoarece ea se bazează nu pe
minoritatea cetăţenilor, ci pe majoritate”.
Reformele înfăptuite de el acordau împărţirea puterii între toţii cetăţenii liberi. Era o
formă de democraţie colectivă, iar interesul principal al cetăţenilor îl reprezenta păstrarea
ei care le asigura lor printre altele şi utilizarea în comun a sclavilor deţinuţi. Statul
devenise compus din clase sociale. Individul decidea singur participarea lui la viaţa
statală, nu prea existau conflicte iar el se identifica cu deciziile luate la polis, beneficia de
libertatea de a alege ce doreşte să facă. Forma aceasta a libertăţii colective presupunea
însă şi supunerea totală faţă de societate. Conflictele apăreau însă mai tot timpul între
clasele sociale extreme bogaţii şi săracii. Pericle a încercat tot timpul să inducă o stare de
echilibru în sânul societății promovând sintagma: „Legea noastră acordă egalitate
tuturor cetăţenilor”.
El ridică o parte din clasa socială a săracilor şi crează clasa de mijloc o putere
echilibrată, fără excese care va deveni cu timpul motorul democraţiei.
Aristotel scria: „statul constituit din oameni de mijloc va avea cea mai bună
organizare statală ”. O clasă de mijloc numeroasă realizează concentrarea în societate şi
stabilizarea unitară a statului. Această formă Aristotel o numea „politeia”.
Transformarea raportului de forţe între clasele sociale, nemaiexistând acel echilibru
impus de Pericle a condus în societatea greacă la creşterea numarului celor săraci foarte
mult prin decăderea clasei mijlocii Acest lucru a avut drept rezultat transferarea
conducerii statului în mâinile celor săracii numită şi „ohlocraţia”.
Tucidide spunea că „Sărăcia nu constituie o piedică în vederea slujirii comunităţii”.
În cadrul cetăţii ateniene domnea democraţia directă, fără instituţii, constituită din
adunarea poporului, în interiorul acestei adunării se luau deciziile şi se votau legile. Prin
folosirea tragerii la sorţi dintre toţi cetăţenii de sex masculin participanţi la viaţa
comunităţii s-a ajuns la o relativă egalitate.
17
„Dreptatea nu va putea domni decât acolo unde cei neatinşi de nedreptate se vor
exprima în acelaşi fel ca cei atinşi”12.
Preluarea puterii de către cei săraci şi adoptarea decizilor de către ei a dus la
decăderea democraţiei ateniene în Grecia antică.
Roma:
Organizarea cetăţii romane în prima perioadă era sub forma unei democraţii militare.
Ea era reprezentată prin trei instituţii:
- Sfatul Bătrânilor care devine Senatul Roman,
- Adunarea Poporului care avea dreptul de a alege magistraţii şi conducătorii
cei doi patricieni, apoi pe împăratul imperiului,
- Magistratura,
Statul roman a devenit apoi republică prin conducerea statului de către doi
împortanţi patricieni aleşi din rândul Senatului de către Adunarea Poporului şi care purtau
diferite denumiri.
Senatul alcătuit tot din patricieni (clasa aristocrată) a constituit organul de conducere
al republicii devenite aristocrate.
Odată cu accederea la tron a lui Cezar, sistemul roman se transformă din democrație
într-un regim dictatorial fundamentat pe conducerea întregului imperiu de către împărat.
12 Platon, Politica, Bucureşti, Editura Antet, 2010
18
1.5. Apariţia Democraţiei Moderne
Rădăcinile democraţiei actuale pornesc din curentul ideilor politice liberale şi
poartă denumirea de liberalism. Prin apariţia lui se dorea eliberarea individului de sub
conducerea totalitară a statului. Liberalismul a separat cele două sisteme distincte statul şi
societatea civilă reprezentată de către indivizi.
S-au creat limitele de acţiune ale instituţiilor statului în privinţa cetăţenilor, a apărut
ideea de autonomie şi apărare a drepturilor minorităţilor conlocuitoare. Cea mai
importantă idee a liberalismului a fost egalitatea politică a tuturor cetăţenilor.
„Este un fapt universal recunoscut că orice om care dispune de putere are tendinţa
să abuzeze de ea. El va merge până acolo unde îi va găsi limitele”13.
Există diferite teorii şi date de apariţie a democraţiei moderne însă majoritatea
ideilor converg către populaţia de origine anglo-saxonă ca iniţiatoare a acestui complex
proces.
Primele încercări au apărut în Anglia prin adoptarea în anul 1215 a unui document
care conţinea câteva idei ce aveau să devină prima constituţie „Magna Charta
Libertatum”.
În ea apare „dreptul cetăţeanului la libertate şi securitate” unul din primele drepturi
fundamentale ale constituţiilor moderne. Deşi în Anglia a apărut ca instituţie de prima
importanţă a democraţiei Parlamentul, cel care a adoptat primul „Declaraţia
Drepturilor”, procesul de democratizare a ţarii a fost lent datorită încercărilor vechii
aristocraţii de prezervare a drepturilor şi puterilor deţinute.
Anglia era o ţară cu un pământ neroditor spre deosebire de statele continentale iar
formele prin care populaţia işi asigura existenţa zilnică erau reduse, bazate în special pe
creşterea animalelor. Condiţiile precare de trai au condus la intensificarea muncii şi în
special a cercetării, având drept rezultat apariţia maşinii cu abur şi utilizarea ei pe scară
largă . Această schimbare a purtat numele de: Revoluţia Industrială.
13 Montesquieu, Despre Spiritul Legilor, Bucureşti, Editura Antet, 2011
19
Rezultatul pe plan social a fost creşterea clasei burgheze care deţinea monopolul
asupra mijloacelor de producţie şi care în final s-a impus în lupta cu aristocraţia adoptând
o serie de reforme.
Anglia rămâne totodată printre singurele state în care reprezentanţii camerei
superioare a parlamentului numită Camera Lorzilor au rămas membrii elitişti ai vechi
aristocraţii, aşa numiţii „Land Owner” (Stăpânii Pământurilor) ale căror mandate
parlamentare sunt deţinute pe viaţă. Casa regală conducătoare asigură un echilibru între
aceste puteri în monarhia constituţională.
Pe continentul european Franţa avea să devină un simbol al luptei revoluţionare.
Afectată de monarhia absolutistă a regilor francezi populaţia îşi dorea libertatea şi
schimbarea sistemului. O serie întreagă de filosofi, sociologi şi politologi au propus idei
de schimbare, printre ei amintindu-l pe Charles de Secondat, baron de Montesquieu.
El considera că este preferabil o împărţire a formelor de conducere pe criterii
calitative decât pe forme „important este în care puterea este exercitată de către guvern
se poate ajunge la despotismul unei singure persoane sau spre despotismul tuturor”14.
A fost un luptător pentru egalitate şi cumpătare a susţinut supremaţia legii. Era însă
în final adeptul monarhiei republicane de tip englezescâ
Aristocraţia elitistă s-a opus mult timp democraţiei şi pâna în secolul XX nu a
existat cu adevărat o reprezentare adecvată a întregii clase populare la conducerea
statului.
Menţionăm unele lucrări despre sociologia religiilor, unde se precizează că un
important rol în apariţia democraţiei, l-a avut mentalitatea populară şi în particular religia.
Acest fenomen a apărut pe teritoriile locuite de calvinişti din Scoţia,Anglia şi Olanda. Se
presupune că formarea capitalismului în aceste state a dus la dezvoltarea economică a
clasei mijlocii sau burghezia care a direcţionat mişcarea spre dezvoltarea politică
democratică a statului.
Jean Jacques Rousseau descrie în cartea sa15 posibilitatea de încercare a umanităţii
pentru a putea deveni cu adevărat liberi. Noi ca indivizi va trebui să adoptăm, o formă
aparte a democraţiei, o democraţie directă după principiul antic stabilită separat între
fiecare cetăţean şi stat, reprezentată printr-un tip de contract social. Acest contract
14 Montesquieu, op. cit. p.2915 Rosseau Jaques Jean, Contractul Social, Bucureşti, Editura Antet, 2003
20
prevede că fiecare cetăţean este parte a statului suveran iar el, cetăţeanul, trebuie să
lucreze pentru stat ca pentru sine deoarece statul alcătuieşte binele întregii comunităţi
care il compune, deci în acest mod va asigura egalitatea bunăstării pentru fiecare
cetăţean. Rousseau pune acest sistem sub autoritatea legilor în care executivul are doar
rol intermediar, de aplicare a politicilor între cetăţeni. El consideră parlamentul o
instituţie inutilă şi este adept al republicii democratice.
Este cel care propune o schimbare fundamentală a sistemului şi după Revoluţia
Franceză şi apariţia Republicii Franceze există o încercare de aplicare a proiectelor lui de
către iacobinii lui Robespierre. Constituţia franceză din iunie 1793 a pus în aplicare
celebra frază revoluţionară „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Poporul suveran este
alcătuit din toţi cetăţenii care au dreptul la egalitate, libertate, sigurantă. Poporul având
posibilitatea de a-şi alege prin procedeu democratic reprezentanţii parlamentari.
Proprietatea privată este considerată acum un drept democratic fundamental.
Odată cu cu venirea în fruntea puterii a lui Napoleon care instaureză un regim
autoritar visul democratic francez se estompează pentru o perioadă determinată.
Robert Dahl considera că: „istoric democraţia începe în anul 1776 odată cu
Revoluţia americană şi crearea Statelor Unite ale Americii”16.
Constituţia adoptată în anul 1787 care este în vigoare şi astăzi în SUA a dus la
constituirea unei federaţii de mai multe state cu un preşedinte ales pe un mandat limitat
de patru ani cu posibilitatea de reînoire a mandatului,o singură dată.
Organul suprem de conducere era Congresul format din Camera Reprezentanţilor
(două persoane alese din fiecare stat) şi Senatul ales prin sistem cenzitar. Puterea
judecătorească era reprezentată de Curtea Supremă care avea ca atribuţie verificarea şi
declararea constituţionalităţii legilor. Puterea centrală era concentrată pe domeniile
fundamentale ale statului (economice,financiare,diplomatice). Au fost acordate puteri
sporite de autodeterminare în administraţia locală.
În timpul revoluţiei franceze, ca o reacţie la noile schimbări sociale pe plan
internaţional, constituţia a primit noi amendamente privind drepturile fundamentale ale
omului şi egalităţii între cetăţeni. Unul dintre amendamentele care au stârnit de-a lungul
timpului controverse reprezintă cel legat de libertatea de conştiinţă şi libertatea religioasă
16 Dahl Robert, Democracy and his Critics, London, Yale University Press, 1989
21
prin care toate cultele religioase sunt libere să îşi exercite credinţa iar statul nu acordă
suport pentru nici unul. Putem considera că prima împărţire democratică a celor trei
mari puteri instituţionale în cadrul statului a avut loc în Statele Unite ale Americii.
Această împărţire o putem considera fundamentul democraţiei reprezentative.
Democraţia americană considerată de unii drept „democraţia bogaţilor” a adoptat în
cadrul său de funcţionare cele trei principii mansonice universale fundamentale apărute şi
în fruntea revoluţiei franceze.
Libertate
Egalitate
Fraternitate
Aceste principii reprezintă fundamentul democraţiei moderne. Rămâne fundamental
preambulul constituţional care arată unitatea şi puterea poporului:
„Noi, Poporul Statelor Unite, în vederea realizării unei Uniuni mai strânse, aşezării
dreptăţii, asigurării Liniştii interne, înzestrării pentru apărarea obştească, promovării
Prosperităţii generale şi asigurării Binecuvântărilor Libertăţii, pentru noi înşine şi
pentru Urmaşii noştri, decretăm şi promulgăm Constituţia de faţă pentru Statele Unite
ale Americii”17.
1.6. Mecanismele Democraţiei
17 Constituţia Statelor Unite ale Americii , Prima Pagină
22
Democraţia directă cuprinsă în general într-un spaţiu restrâns de tipul cetăţilor
greceşti avea drept fundament puterea întregului popor cu dreptul de a alege şi participa
la viaţa publică, politică şi care constituia:
Adunarea Poporului - cu rolul de a vota legile.
Consiliul Celor Cinci Sute - aleşi prin tragere la sorţi din adunare, cu un
mandat limitat de un an, ei aveau rolul de creaţie a legilor şi aducerea lor la cunoştinţa
Adunării Poporului pentru vot.
Curtea de Juraţi aleasă separat de fiecare dată pentru judecarea fiecărui caz.
Consiliul Strategiilor format din zece generali cu rol de apărare a cetăţii
Atenei aleşi prin vot direct timp de un an.
Democraţia Reprezentativă sau Modernă:
Datorită creşterii demografice pe plan global combinată cu o extindere teritorială
a statelor s-a ajuns în situaţia în care democraţia directă nu mai este posibilă.
Prima formă prin care se exprimă puterea suverană a poporului în statele moderne o
reprezintă Constituţia în formă scrisă sau cutumiară. Prin ea sunt apărate în stat
drepturile şi libertăţile poporului.
Cele două mecanisme care asigură funcţionalitatea democraţiei la nivel naţional sunt
pe de-o parte organele statului reprezentate prin instituţii şi organele componente ale
societăţii civile ca reprezentant al spiritului cetăţenesc.
Instituţiile statului s-au împărţit în trei puteri fundamentale Legistlativă, Executivă şi
Judecătorească, fiecare având roluri specifice însă împreună trebuie să păstreze echilibrul
democratic cu scopul clar precizat de a aplica voinţa poporului suveran pentru binele
întregii comunităţi naţionale.
La nivel central:
23
Puterea Legislativă alcătuită din instituţia Parlamentului, reprezentantă directă a
puterii poporului.
Parlamentul sau Adunarea Poporului ca instituţie la nivel global este prezent în doua
forme:
1. Dintr-o singură cameră legislativă denumit parlament unicameral şi prezent în general
în statele mici, cu un număr redus de parlamentari
2. Din două camere legislative denumit parlament bicameral cu atribuţii diferite la
fiecare cameră. De obicei camera superioară este mai restrânsă numeric şi mai importantă
este numită în general Senat iar camera inferioară numită în general Camera Deputaţilor.
Pentru adoptarea unor legi importante în cadrul Parlamentului cele două camere se
întrunesc într-o şedinţă comună. De aici a pornit ideea unor cercetători în ştiinţe politice
că acest sistem ar favoriza de fapt parlamentul tricameral, prin adunarea comună a
reprezentanţilor.
Fiecare parlamentar este ales prin vot direct, liber şi democratic de către cetăţeni şi
se păstrează secretul votului ca un bun de preţ al democraţiei. Parlamentarii au în general
un mandat limitat pe durata de patru sau cinci ani cu posibilitatea de reînoire a lui prin
participare libera la alegeri şi câştigarea unui nou mandat.
Reprezentarea în Parlament a aleşilor este stabilită prin norme juridice în funcţie de
numărul populaţiei locuitoare pe teritoriul unui stat, stabilită prin recensământ.
În parlamentele bicamerale alegerile se fac separat pentru senatori care au o
reprezentare mai mare ca număr de populaţie şi teritoriu şi o reprezentare mai mică
pentru deputaţi. Parlamentul are rol de a propune şi adopta legile necesare funcţionării
normale a statului şi de a proteja cetăţeanul.
Perioada modernă aduce în prim planul scenei politice două posibilităţi politice care
se constituie în adevărate derapaje de la sistemul democratic reprezentativ al
parlamentului.
Dispare rolurile parlamentarilor de negociere şi discuţie în plenul instituţiei în
momentul adoptării actelor normative.
Prima situaţie este constituită prin asumarea răspunderii guvernamentale pe un
anumit act normativ suprimând automat orice poziţie contrară din partea opoziţiei
parlamentare.
24
Cea de-a doua situaţie constă în procedura adoptării tacite a actelor normative în
parlament la sfîrşitul perioadei lor de graţie chiar şi în lipsă de cvorum, fără nici cea mai
mică discuţie a aleşilor poporului. În acest mod se pot trece prin plenul legislativului
anumite acte normative ale unor grupuri de interese obscure, fără ca nimeni din
componenţa parlamentului să îşi asume răspunderea pentru aceste acte normative sau
pentru situaţia delicată creată în faţa cetăţenilor.
Puterea Executivă exercită atribuţiile de a asigura prin guvernare (administrare)
buna funcţionare a statului dar şi de de implementare a politicilor şi normelor adoptate de
către parlament în folosul cetăţeanului.
Puterea Executivă este alcătuită în general din două componente majore:
Preşedinte sau Monarh
Şeful Executivului sau Guvernului care este denumit prim ministru, cancelar etc.
Avem forme diferite de organizare a puterii executivului în democraţie, purtând denumiri
după modul de reprezentare astfel:
1. Republică Prezindenţială după modelul SUA sau Franţa, în care şeful statului
este ales prin vot direct de populaţie pe un mandat limitat de ani cu posibilitatea de
reînoire a lui prin alegeri. Preşedintele are atribuţii de a numi şi conduce miniştrii care
alcătuiesc guvernul precum şi de reprezentare a statului în politica externă.
2. Republică Parlamentară după modelul Germania sau Italia în care seful
guvernului este ales prin vot direct de către populaţie, tot pe un mandat limitat cu
posibilitatea de reînoire prin alegeri. El are rol de asigura conducerea guvernului, a
miniştrilor iar preşedintele statului este ales de către reprezentanţii poporului dintre
membrii aleşi ai Parlamentului, în cadru restrâns, pe un mandat limitat având rol doar de
a asigura reprezentarea în politica externă a statului.
3. Republica Semiparlamentară sau Semiprezidenţială un hirbrid apărut între
cele două sisteme din dorinţa de a nu furniza puterea absolută de a conduce nici unuia
dintre actorii participanţi, rolurile nu sunt clar stabilite, se suprapun şi se ajunge de obicei
la majore disfuncţionalităţi. Şefii de stat sau de guvern sunt aleşi tot pe mandat limitat cu
posibilitatea de actualizare.
4. Monarhia Constituţională precum Anglia sau Olanda în care Parlamentul este
organul reprezentativ al poporului cu mandat limitat conduce guvernul şi numeşte şeful
25
guvernului. Casa Monarhică deţine un mandat nelimitat şi are rol de reprezentant al
politicii externe a statului.
Puterea Judecătorească reprezintă componenta al cărui principal rol este să
vegheze la respectarea şi aplicarea normelor juridice în statul de drept. La rândul ei,
aceasta este alcătuită din mai multe componente .
Există un compartiment juridic special care vegheză la respectarea Constituţiei şi a
constituţionalităţii legilor organizat uneori și ca instituție de sine stătătoare purtând
denumirea de Curtea Constituțională. Ea trebuie să verifice constituționalitatea legilor,
declarând ca neconstituţională orice lege care intră în conflict cu legea supremă .
În ultimul timp a apărut o disfuncţionalitate gravă la adresa democraţiei originale
implementate de către poporul american, aşa cum bine cunoaştem, bazată pe principiul
separaţiei celor trei mari puteri publice. Această problemă o constituie suprapunerea
dintre puterea politică a legislativului şi cea juridică a apărarii drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti din carta fundamentală a naţiunii în cadrul instituţiei denumite generic Curtea
Constituţională. Deşi funcţional era de preferat sistemul American (alegerea liberă de
către populaţie a judecătorilor importanţi), din alte considerente în unele state s-a preferat
numirea de către Parlament a Judecătorilor Constituţionali.
Prin acest mod imparţialitatea juridică s-a transformat într-o luptă pentru impunerea
voinţei taberei politice dominante asupra drepturilor cetăţeneşti. Controlul Constituţional
exercitat de către judecători asupra actelor normative ale Legislativului nu mai poate fi
imparţial în acest mod el devenind subiectiv. Uneori exită chiar tendinţa de transformare
într-un mic legislativ naţional decisiv al grupului judecătorilor constituţionali. Ei, nişte
birocraţi numiţi în funcţii şi nu aleşi prin vot liber se pot substitui puterii legislative,
judecătoreşti sau chiar populare prin interpretarea articolelor constituţionale în sensul
dorit de voinţa lor. Statul a reuşit astfel să îşi impună puterea birocratică asupra
cetăţeanului.
Aşa cum menţiona Gustave Le Bon poporul anglo-saxon datorită caracterului său
extrordinar de puternic a reuşit din nou să îşi impună voinţa asupra statului, să deţină
controlul. Ei chiar preferă să conducă iniţiativa, nu să se lase conduşi de către statul
atotputernic de tip providenţă.
26
Avem apoi Curtea Supremă de Justiţie, ca cel mai înalt for judecătoresc precum şi
o serie întreagă de tribunale şi curţi de apel pentru diferite domenii inclusiv litigiile
administrative apărute între instituţiile statului şi indivizi care sunt rezolvate de obicei în
cadrul instanţei de Contencios Administrativ18.
Curtea de Conturi „autoritate de control suprem de origine administrativă”19
instituţie auxiliară parlamentului ce are drep scop verificarea din punct de vedere
financiar a legilor bugetare anuale precum şi modul de cheltuire prin intermediul
instituţiilor statului a banului public.
La final apare instituţia Avocatul Poporului în slujba cetăţeanului cu rolul de a
apăra la nivel general interesul comunităţii în faţa diferitelor abateri de stat sau
corporatiste.
Fiecare instituţie are în subordine la rândul ei numeroase autorităţi sau agenţii ce
trebuie să reglementeze o multitudine de probleme sociale, cărora statul modern încearcă
să le asigure o rezolvare datorită expandabilitatăţii sale continuue.
Şansele ca statul să reuşească să implementeze singur, o serie întreagă de proiecte şi
politici publice cu rezultate fructuoase sunt destul de reduse, de multe ori statul prin
instituţiile sale au nevoie de un partener loial care să le ofere suportul său.
Sociologul Emile Durkheim spunea într-o analiză că democraţia are doi factori
majori statul şi societatea civilă numai împreună pot aduce echilibrul necesar.
Societatea civilă:
O societate civilă puternică, alcătuită din cetăţeni care iau atitudine împotriva
abuzurilor politice şi propun schimbări pentru binele comunităţii prin diverse iniţiative
este un ideal-tip.
Cetăţeanul este de fapt baza oricărui sistem politic democratic, iar omul politic
poartă responsabilitatea cunoaşterii cererilor cetăţenilor şi îndeplinirii dorinţelor celor ce
locuiesc în cadrul colegiului său electoral.
18 Slăniceanu Popescu Ion, Puşcă Andy, Controlul Administraţiei Publice, Galaţi, Editura Universitară Danubius, 201119 Bălan Emil, Drept Financiar, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2007, p.335
27
De multe ori oamenii care alcătuiesc comunităţiile locale îşi cunosc cel mai bine
propriile nevoi şi uneori este necesar ca ei să se coalizeze în diverse organizaţii civice pe
plan local, ajungând expandabil la organisme de nivel naţional pentru a reuşi să impună
schimbări, pe care de multe ori clasa politică conducătoare nu le observă sau le ignoră de
cele mai multe ori.
În statele cu o tradiţie îndelungată în democraţie, atitudinea cetăţenească este un
lucru firesc. De multe ori cetăţenii prin adunări civice pe plan local îşi rezolvă diverse
probleme fără să aştepte sau să ceară intervenţia statului, asigurând dezvoltarea
comunităţii în probleme esenţiale legate de educaţie, sănătate, mediu, turism etc.
Dacă statul este dezvoltat din punct de vedere economic şi social, clasa locuitoare de
nivel mediu este reprezentativă iar inechităţile dintre clasele sociale sunt mici, se crează
premisele unei societăţi civile puternice.
Societatea Civilă are rolul de a se lupta pentru drepturile, libertăţile şi interesele
cetăţeneşti atât în interiorul cât şi în exteriorul societăţii. Au apărut diverse organizaţii cu
scopuri definite de a lupta pentru protejarea democraţiei, multe dintre ele reuşind să
impună idei moderne neinfluenţate de contextul politic, economic şi social.
Cel mai important proces câştigat de organizaţiile civice îl reprezintă monitorizarea
proceselor electorale de către societatea civilă, pentru asigurarea unor alegeri libere şi
reprezentative în tabloul statului democratic.
Robert David Putnam referindu-se la mecanismele democratice ale societăţii civile,
scria următoarea frază:
„Democraţia este cu atât mai puternică cu cât reţeaua interacţiunilor sociale
dintre oameni este mai deasă”.
Mass-Media
Denumită şi „Câinele de pază al democraţiei” mass-media asigură dreptul la
informare şi liberă exprimare a societăţii. Pentru a fi reprezentativă trebuie să existe o
pluralitate de mijloace de informare obiective şi imparţiale. În timpurile moderne mass-
med şi a a uitat principala sa menire încolonânduse în lupta politică pentru putere,
28
devenind aproape un atentat la democraţie, o posibilitate nelimitată şi utilă de manipulare
mentală a cetăţeanului.
Reprezentată prin diferite mijloace tradiţionale şi moderne, dintre care printre cele
tradiţionale, amintim în acest sens presa tradiţională scrisă, reprezentată prin publicaţii
periodice ziare şi reviste de tiraj local, naţional şi mai nou de nivel internaţional. Cărţile
reprezintă iarăşi un mijloc de informare şi cultură clasic care încă mai beneficiază de
libertate democratică. Biblioteca publica reprezintă şi acum un templu cultural.
În categoria mijloacelor tradiţionale mai intră posturile de radio şi televiziunile care
acum şi-au diversificat foarte mult gama, avem televiziuni specializate de ştiri, de filme,
de nişă, pentru minorităţii şi cultural-educative.
Mijloacele moderne sunt reprezentate de puterea Internetului şi lupta ce se
desfăşoară prin intermediul lui de păstrare a democraţiei şi libertăţii globale. Foarte multe
guverne şi chiar indivizi influenţi încearcă să limiteze libertatea internetului sub diferite
pretexte. Pe Internet au apărut astfel: presa electronică, radiouri şi televiziuni on-line,
cartea electronică. Cetăţeanul inteligent încearcă să scape de manipularea zilnică a
ştiriilor radio- televizate cu ajutorul informaţiei încă libere oferite de către internet.
În ultimii ani o mare mişcare socială a cuprins Internetul odată cu apariţia şi
dezvoltarea reţelelor on-line de socializare prin care se trasează fire invizibile între
membrii aceloraşi reţele şi astfel se pot depăşi orice obstacole legate de control. Acestea
se constituie în mişcări populare democratice on-line prin care membrii lor împărtăşesc
aceleaşi valori comune indiferent de statul locuitor de limbă sau obiceiuri. Poate
reprezenta un efect al globalizării şi masificării planetare, însă acest fenomen a stârnit
îngrijorare în momentul când aceste mişcări populare s-au mutat de pe internet în stradă
având posibilitatea de a iniţia diverse mişcări populare de amploare unele având scopuri
pozitive, altele negative şi care în ultimă instanţă au puterea de a genera revoluţii pentru
modificarea regimurilor de putere politică statală. Avem aici exemple a manipulării
social-reţelistice revoltele care au condus la Primăvara Arabă sau Ocuppy Wall Street
ambele declanşând ample mişcări reale de protest în zone globale diferite, în anul 2012.
1.7. Situaţia Democraţiei în Sistemul Internaţional
29
În lumea actuală, globalizată, există acum actori puternici ce depăşesc nivelul
structural al statului naţional şi impun diferite forme de presiune asupra democraţiei.
Fiecare organizaţie, fiecare stat participant la acest complex puzlle mondial vede
democraţia prin propria sa voinţă de aplicare şi cel mai important prin propriile interese.
Impunerea voinţei celor puternici asupra celor slabi o lege fundamentală a naturii, este
pusă acum în practică la nivel global şi conduce la o rivalitate acerbă între organizaţii,
state şi oameni. Psihologii consideră această stare de rivalitate periculoasă la adresa
democraţiei dar şi al fragilului echilibru al păcii la nivel planetar. Deja pentru numeroase
state, constituie o adevărată provocare, păstrarea structurilor democratice de conducere
naţionale.
Nenumăratele schimbări intervenite la nivel internaţional au condus la apariţia unor
structuri supranaţionale de cooperare, conducere şi control poziţionate la un nivel
superior statelor naţionale. Aceste suprastructuri au evoluat şi se prezintă pe harta
politico-economică a lumii drept uniuni statale.
Doi autori cunoscuţi de studii politice spuneau la un moment dat că: „statul naţional
democratic este cel mai bun locus disponibil pentru a suda formele distincte de
administrare subnaţională, naţională şi supranaţională” 20.
Toate aceste suprastructuri statale sau organizaţii create impun prin forţa lor rolul
decisiv de influenţă stabilit prin înţelegeri majore la nivel global. Ele pot exercita forţa lor
coercitivă asupra statelor naţionale şi influenţa sistemul democratic la nivel internaţional.
Suprastructuriile pot schimba politici, orientări şi oameni transformând sufletul unui
popor impunând globalizarea, uniformizarea şi strivind cel mai de preţ lucru al omenirii
caracterul naţional. Sufletul unui popor este cel care ne diferenţiază pe noi toţi, datorită
lui apar sentimentele pe care le nutrim pentru cea ce suntem, ce facem şi locul unde ne-
am născut. Acestă caracteristică reprezintă aşa numita fiinţă naţională iar ea este cea care
poate pune în pericol mişcarea de uniformizare globală, impusă treptat la nivel planetar.
Suprastructurile Internaţionale
20 Thompson Grahame & Hirst Paul, Globalisation in Question, Cambridge, Polity, 1999, cap.8
30
Una din cele mai reprezentative suprastructuri o reprezintă la nivel actual Uniunea
Europeană. Ea este o uniune alcătuită din numeroase state naţionale şi constituită pe baza
aderarări lor voluntare la această suprastructură. Fiecare stat candidat ce doreşte să adere
la uniune, trebuie să îndeplinească condiţiile de preaderare propuse prin reguli şi tratate.
Acestea sunt alcătuite din numeroase acte normative oferite liber pentru o corectă
informare prealabilă.
Statul candidat se supune unui proces democratic suprastatal prin care fiecare stat
compoent al uniunii votează pe baza criterilor publice stabilite daca este pro sau contra
aderării statului candidat la uniune.
Statele componente se supun şi armonizează legislaţia internă cu legislaţia stabilită
de către normele europene adoptate la nivel suprastatal. Legislaţia europeană este
superioară celei statale.
Uniunea Europeană este alcătuită dintr-o serie de instituiţii create în mod
democratic, ea fiind condusă prin rotaţie o anumită perioadă de timp bine stabilită de
către fiecare din statele componente.
Principiile Uniunii Europene prevăd că fiecare stat membru trebuie să contribuie
financiar la susţinerea acestei organizaţii, pentru asigurarea funcţionalităţii instituţiilor
componente sau pentru constituirea fondurilor europene destinate progresului şi eliminări
diferitelor decalaje dintre ţările membre. Aceste fonduri pot fi atrase de statele membre
pe baza unor programe de dezvoltare create şi cofinanţate.
Numeroasele instituţii supranaţionale ale U.E. au accentuat birocraţia deşi ele sunt
constituite din personal angajat prin concurs liber din toate statele compoente ale uniunii.
După exemplul Uniunii Europene a apărut la nivel global în aproape fiecare regiune
majoră o serie de suprastructuri de cooperare statală printre care menţionăm:
Uniunea Rusia-Belarus la care vor adera şi alte state din fostul spaţiu sovietic cu
scopul de a constitui o contrapondere la extinderea spre est a Uniunii Europene.
Au mai apărut diverse organisme de cooperare extrastatală cum ar fi: OCS sau
Organizaţia de Cooperare de la Shanghai având ca principali reprezentanţi Rusia şi
China, Liga Arabă, Uniunea Naţiunilor Sud – Americane. Toate aceste organisme
31
suprastatale au rol de a intensifica puterea statelor naţionale şi a crea un echilibru de forţe
la nivel global.
NAFTA organizaţia nord americană de liber schimb cu rol de eliminare a taxelor vamale
şi controalelor de frontieră pentru ridicarea nivelului comercial.
NATO organizaţie militară care şi a creat un ţel din a impune sisteme democratice la
nivel internaţional uneori prin forţa armelor în state totalitare unde există încălcări grave
ale drepturilor omului. A stârnit uneori numeroase critici datorită metodelor folosite
pentru democratizare şi efectului pe care il are asupra populaţiei.
Cea mai cuprinzătoare structură globală cuprinde reprezentanţi ai statelor la nivel
global cu rol de menţinere a păcii internaţionale - Naţiunile Unite(ONU), din nefericire
rolul acestei organizaţii in ultimul timp a scăzut foarte mult datorită lipsei fondurilor.
Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional sunt două instituţii cu rol cheie
în controlul finanţelor globale. Ele asigură suport şi ajutor financiar statelor aflate în
dificultate, de multe ori însă cu preţul implementării politicilor impuse de către aceste
instituţii având drept scop final orientarea statelor în direcţia impusă de aceste instituţii
prin tratatele negociate şi semnate.
Aceste organisme internaţionale răpesc din suveranitatea statelor naţionale, acestea
din urmă devenind limitate în decizii şi în coordonarea economico - financiară a
politicilor naţionale
Una din cele mai influente suprastructuri internaţionale, cea care are caracteristicile
unui cartel închis şi permisibil numai puterilor economice foarte dezvoltate denumită
Organizaţia Mondială a Comerţului(OMC) sau G8 alcătuită din cele mai dezvoltate
economic şapte state ce reprezintă motorul economic actual mondial plus Rusia o ţară cu
vaste resurse naturale.
Periodic au loc întâlniri secrete unde se dezvoltă tratatele şi se iau hotărâri privind
viitoarele politici economice la nivel global. Deciziile lor se afectează în acest mod
întreaga lume. Paul Hirst un reputat profesor american de teorie socială într-un articol al
său spunea că „aceste state puternice nu mai asigură democraţia ci alcătuiesc contracte
sociale internaţionale care stabilesc ordine civile imposibil de modificat prin acte de
suveranitate naţională”. Astfel se detaşează „alergătorii globali” care crează în jurul lor
32
suprastate sau zone de influenţă cu rolul de a şi atinge scopurile lor. Aceste modificări
limitează rolul democraţiei la nivel global.
La nivel mondial deja sau dezvoltat suprastructuri organizaţionale indiferent că ele
sunt de tip statal, militar sau comercial. Acestea asigură statelor naţionale, în special celor
puternice noi poziţii de forţă, prin intermediul cărora se negociază diferitele interese.
Dacă privim cu atenţie aceste suprastructuri suprapuse democraţiei globale statale
descoperim de fapt că trasăm harta revenirii vechilor imperii globale ale mediului istoric
acum transformate în organizaţii democratice. Se prevede că în viitor statele naţionale vor
fi asimiliate de către cele câteva suprastate de nivel continental şi poate planetar.
Au existat păreri a unor profesori americani specialişti în administrare şi politologie
despre faptul că aceste decizii luate în cerc restrâns şi exclusivist reprezintă un atac
supranaţional la democraţie. Se crează astfel un cartel internaţional pentru limitarea
accesului statelor economiilor emergente la butoanele decizionale ale mecanismelor
globale iar în final se impune un mod de autocraţie.
Conform presei internaţionale Statele Unite ale Americii propun Chinei o legătură
de tip G2 la nivel planetar pentru împărţirea globală a sferelor de influenţă.. China refuză
spunând că acest lucru ar pereclita democraţia internaţională. Acesta este un caz clasic
prin care ni se dezvăluie aspectul că, oricât de multă democraţie avem la nivel de stat
naţional, el este acum doar un mic actor pe marea scenă globalizată.
Prin paralelism, la rândul ei democraţia aflată în extindere continuă datorită
necesităţilor funcţionale tot mai numeroase ale statului, a accentuat dezvoltarea altor
sisteme generând o nouă dimensiune a fenomenului birocratic component despre care voi
scrie în paginile următoare.
33
Capitolul II
Birocraţia
2.1. Birocraţia sau Modul de Administrare Legal-Raţional
Semnificaţia termenului de birocraţie provine din alăturarea lingvistică a două
cuvinte dintre care primul este de origine greacă „kratos” (tradus prin putere) iar cel de al
doilea de origine franceză „bureau” (tradus prin birou). Combinaţia lor ar însemna din
punct de vedere sociologico-administrativ puterea oferită formal funcţiei publice din
cadrul birourilor de către norme juridice impersonale.
Expresia „birocraţie” îl are drept părinte fondator pe economistul francez Vicent de
Gourmay (1712 – 1759), acesta atribuind termenului sensul de „administrare formală şi
ineficientă”.
Pentru început concentrăm atenţia asupra situaţiei de ierarhizare, conducere şi control
a statului modern. Orice stat de drept este alcătuit dintr-o elita minoritară reprezentată
de către clasa conducătoare sau guvernanţi(partidele politice, sistemul administrativ),
precum şi diversele grupuri de influenţă care gravitează în jurul acestor elite, majoritatea
organizate şi ele după patern birocratic. O a doua componentă o reprezintă marea masă
guvernată a populaţiei care acceptă politicile minoritare impuse. Singurul avantaj al
masei îl reprezintă procesul democratic electoral. Acest sistem administrativ de
conducere a statului organizat în sistem ierarhic piramidal de tip birocrat nu permite
breşe. El cunoaşte un proces continuu de fortificare şi are poziţionat în vârful piramidei
ca principal actor sistemul politic. Politicul dispune conform regimului democratic de o
serie întreagă de mijloace prin care aplică proiectele politice şi dispune de forţa coercitivă
a statului. Acestea cuprind unităţi instituţionale având rol decizional şi răspândire pe
întreg teritoriul naţional. Principala lor misiune este de punere în aplicare a programului
politic al clasei guvernante asupra celor guvernaţi.
34
Sistemul administrativ de tip birocratic reprezintă un model eficient de organizare şi
manifestare a autorităţii politice. În ansamblul structurii sociale el este considerat şi
palierul de mediere ce face legătura între guvernanţi şi guvernaţi.
Scurt istoric al apariţiei birocraţiei:
Existenţa unui corp administrativ din cele mai vechi timpuri este menţionat în
numeroase scrieri istorice. Acestă unitate de administratori avea rolul de a asigura buna
funcţionare a sistemului imperial. Primele menţiuni despre ei datează din vechea perioadă
a faraonilor Egiptului Antic. Regăsim apoi prezenţa administratorilor în timpul perioadei
imperiale a vechiului Summer, constituind o prezenţă importantă în funcţionarea
Imperiului Chinez şi cunoscând o evoluţie graduală în perioada cetăţilor democratice ale
Greciei şi Romei Antice.
Ei aplicau un dublu rol, constituind portavocea voinţei imperiale în teritoriu locuit
de către slujbaşi dar totodată exercitând colectarea taxelor şi impozitelor populare pentru
umplerea visteriei roiale.Mai exact apariţia acestor administratori datează din momentul
când marii conducători ai imperiilor nu mai aveau posibilitatea să-şi coordoneze singuri
teritoriile stăpânite datorită extinderii continue. Atunci conducătorii s-au regăsit în
imposibilitatea de aplicare a politicilor de influenţă asupra populaţiei vasale. Soluţia
descoperită a reprezentat stabilirea bazelor funcţionării unui corp specializat de persoane
având rolul să intermedieze relaţia dintre puterea conducătoare ( imperială ) şi popor..
Acest corp intermediar de personal a primit numele de administraţie din latinescul
„administer” ce etimologic reprezintă verbul a sluji. Treptat corpul lor cel mai
proeminent a primit denumirea de funcţionari publici datorită faptului că exercitau o
funcţie în cadrul aparatului de stat. Această funcţie le oferea o autoritate legală, ei având
ca principală activitate asigurarea unei bune şi neîntrerupte funcţionări a instituţiilor
naţionale.
O dată cu schimbarea tipologiei regimurilor politice, funcționarii au devenit
subordonaţii puterii legal - raţionale a statului națiune.
35
Pentru că ariile lor de acţiune s-au diversificat constant, au descoperit în soluţia
legalităţii cheia care le asigură accesul în interiorul societăţii, un anumit prestigiu moral
dar şi scutul legal pe care uneori îl folosesc în scop justificativ faţă de cetăţean.
Harold Laski scria despre birocratie că reprezintă: ”o formă a guvernării în care,
efectiv, domină funcţionarii publici”.21
Cetăţeanul, în diversele sale activităţi, interacţionează repetat cu funcţionarii publici
cărora le comunică reacţia populară la diversele politici guvernamentale.
Fenomenul de expansiune repetată a birocraţiei datorat noilor regimuri politice dar şi
aşa cum Frederick Lane prezenta în lucrările sale comparând birocraţia cu un mod de
comportament organizaţional care adaptându-se mediului propice dezvoltării
organizaţionale a cuprins treptat şi mediul privat, punând bazele formării viitorilor
manageri administrativi în lumea capitalului profitual.
Max Weber considera esenţial rolul pe care l-a avut revoluţia industrială din statele
vest europene în dezvoltarea la nivel actual al sistemului birocratic.
Crearea unui sistem stabil de colectare a taxelor şi impozitelor este conform cu
Weber condiţia vitală pentru existenţa invariabilă a administraţiei birocratice, a cărui
necesar de venituri, pentru întreţinere, a cunoscut o creştere constantă în timpul ultimilor
ani ,odată cu preluarea de noi atribuţii şi diversificarea celor deja existente în portofoliu.
Datorită extinderii societăţii democratice în tot mai multe state, birocraţia devine prin
evoluţia societăţii moderne, o maşinărie funcţională instopabilă în dezvoltarea sa.
Extinderea birocratică în acest moment a căpătat valenţe internaţionale la nivel global.
Conceptul Birocratic:
Pentru obţinerea unui stat funcţional care să satisfacă necesităţile şi dorinţele
cetăţenilor săi, puterea politică creează cadrul legal necesar constituit din normele
juridice impersonale adunate în pachete legislative denumite coduri de legi.
O parte a acestor norme reunite în pachetul legislativ sub denumirea de Cod
Administrativ, reprezintă normele juridice în baza cărora funcţionează administraţia
publică, deci implicit birocraţia creată în cadrul ei.
21 Lane Frederick, Current Issues in Public Administraţion, New York, St.Martin’s Press, 1982, p.190
36
Sociologul german Max Weber reprezintă omul de ştiinţă care a studiat cu
obiectivism şi principală consideraţie fenomenul birocratic. Deși a fost o personalitate
ştiințifică, el a avut o pasiune interioară vizibilă către fenomenul politic. De multe ori și-
ar fi dorit ca el însuși să fie un om politic, dar de fiecare dată a respins această tentaţie şi
s-a menținut departe de tumultoasa participare politică. El considera politica modernă „o
vocaţie şi o profesie”.
De origine germană, Max Weber, a studiat intens modul de organizare al
instituţiilor statului natal. Drept model el a observat fenomenul de-a lungul istoriei, în
imperiul prusac, unde pentru o funcţionare eficientă sunt folosite metode organizatorice
de tip militar bazate pe lege şi ordine. Acest tip de metode erau eficace dacă erau aplicate
şi în organizarea civilă a statului, mai precis în sistemul administrativ alcătuit de către
funcţionarii publici. Metodele alcătuiau triunghiul celor trei e-uri manageriale adică
aduceau un plus de eficacitate, economicitate şi eficienţă. În timpul Imperiului Prusac
exercitarea serviciul militar obligatoriu în folosul patriei reprezenta o mare onoare pentru
clasele sociale de rang superior şi acorda o anumită stimă de sine individului în cadrul
comunităţii sale.
Onoarea de a-ţi servi patria şi posibilitatea de a avea parte de stima comunităţii s-a
transmis prin această metodă şi personalului civil care ocupau funcţiile de autoritate
publică din societate.
Sistemul militar prin modul de organizare şi metodele folosite chiar dacă sunt
acoperite uneori de secretul militar constituie şi acum una din cele mai eficiente structuri
de tip birocratic
Omul de ştiinţă a considerat birocraţia o organizaţie ghidată de scop creată pe baza
unor principii de organizare raţionale astfel încât să atingă într-un mod cât mai
eficient scopul propus.
Max Weber considera că: birocraţia reprezintă tipul ideal de organizare
instituţională spre care se îndreaptă societatea modernă datorită calităţilor sale atât de
necesare funcţionalităţii societăţii.
Weber elimină orice exprimare peiorativă de lângă termenul birocratic semnalând :
37
- indispensabilitatea birocraţiei pentru raţionalizarea procedurilor de atingere a
obiectivelor – exprimă raţionalismul funcţionalităţii organizaţionale în lumea
contemporană
- birocraţia nu este o putere autonomă – ea reprezintă un mecanism ordonat,
competent şi eficient pus la dispoziţia unei puteri generale de ordin politic
Sistemul birocratic este abordat deseori cu pretenții obiective, dar de cele mai multe
ori cu substrat subiectiv, în funcţie de propriile interacţiuni ale cercetătorului cu
fenomenul administrativ, rezultând din aceasta că poziţia adoptată de cei ce s-au aplecat
să cerceteze îndeaproape fenomenul birocratic este de multe ori diferită, chiar contrară.
Să nu uităm că orice poziţie critică este importantă, iar în mod teoretic ar trebui să
conducă la o reacţie generală de îmbunătăţire semnificativă a sistemului birocratic drept
răspuns.
În literatură apar numeroase opinii legate despre ce este, cum este şi ce reprezintă
birocraţia dintre care mai amintim ca fiind reprezentative opiniile de mai jos.
Alain Touraine este unul din sociologii moderni care consideră „birocraţia un mod
de organizare neutru” între stat şi cetăţean „manifestată prin impersonalizare şi
dezumanizare”, în acelaşi timp Jacques Chevallier şi Daniele Loschak remarcau în studiul
lor asupra sistemului birocratic faptul că:
„preponderenţa în direcţia realizării afacerilor, publice, aparţine serviciilor
administrative, adică birourilor”.22
Profesor Luminiţa G. Popescu23 considera că ”multe din funcţiile de luare a
deciziilor şi de implementare a politicilor publice au fost preluate de către funcţionarii
publici de carieră”.
Biroul reprezintă cadrul de bază al sistemului, cea mai mică unitate, a carei forţă
reunită în totalitatea birourilor, pune în mişcare uriaşul angrenaj funcţional administrativ.
De Gournay vorbea despre sistemul birocratic ca despre ”o boală numită
biromanie”.
22 Cevallier Jacques, Loschak D., Introduction a la Science Administrative, Paris, Memento Dalloz, 1974, p.5823 Popescu Gabriela Luminiţa, Administraţie şi Politici Publice, Bucureşti, Editura Economică, 2006, p.240
38
Ca tip de orientare, sistemul birocratic prin constituția lui este unul conservator.
Birocrații ideali vor perpetuarea sistemului actual funcțional acceptând în unele situații
doar mici ajustări. Ei refuză înregimentarea politică și se distanțează de programele
politice ale partidelor. Idealismul birocraților este de a exercita totul spre binele public.
Andre Mathiot aprecia la sistem următoarele caracteristici ”birocraţia are avantaje
apreciabile pentru faptul că funcţionarii sunt recrutaţi datorită talentului lor, iar ei
menţin continuitatea statului şi a serviciilor publice ” .
Rezistența la schimbare birocratică este des întâlnită, mai ales în cadrul unor
programe de politici publice care prevăd modificări complexe în sectoare considerate
fundamentale pentru statul modern.
Michel Crozier considera că ”birocraţia franceză se defineşte prin formalism şi lipsă
de personalitate”.
Orice proces de reformă al sistemului administrativ este necesar să pornească de la
premisele asigurări funcționalității instituțiilor statului. Se vor concepe politici de
modernizare ce vor urmări creșterea eficienței și eficacității sistemului. Administrația
birocratică este cea care implementează deciziile executivului la nivel teritorial.
În final Ludwing von Mises declara în studiul său despre birocraţie că alcătuieşte
manifestările „unui rău foarte important”de care nu ne putem lipsi în cadrul democraţiei .
Transformarea Birocraţiei din termen neutru în termen peiorativ:
Sistemul birocratic „ideal-tip” imaginat de Max Weber rămâne însă îndepărtat în
realitate de concepţia imaginativă a autorului. Acel ideal-tip nu poate fi funcţional în
societate. El poate fi implementat doar prin aplicarea unor modele de tip derivat sau doar
a anumitor caracteristici ale lui. Ele se pot combina funcţional cu preluări din alte sisteme
organizatorice. În concluzie toţi acei factori care trebuiau să creeze maşinăria perfectă
sunt influenţabili. Dintre toţi, cel mai important factor, de departe, rămâne complexul
format din resursa umană, pentru exemplificare menţionez un citat al sociologului francez
Emile Durkheim: ”Un funcţionar este o forţa socială dar este şi un individ. Rezultă de
39
aici că el se poate sluji de energia socială pe care o deţine într-un sens determinat de
natura sa individuală”.24
Individul poate influenţa modul de formare şi funcţionare al societăţii şi poate pune
în slujba sa forţa legal - administrativă a statului.
Cuvintele „Birocrat” sau „Birocraţie” au căpătat o utilizare frecventă în societatea
modernă. În general ele au fost folosite de cetăţenii obişnuiţi uneori pe post de injectiv în
momentul când ajungeau din diverse motive în contact cu funcţionarii din administraţia
publică instituţionalizată a statului.
Astăzi termenul de „Birocraţie” a ajuns să se extindă în domeniul privat la
numeroase instituţii acum ghidate doar de scopul atingeri unor ţinte, care ţin mai puţin de
profit şi mai mult de raţiune şi influenţă globală.
În primul rând termenii menţionaţi mai sus au apărut din lipsa de interes şi
necunoaştere a ambelor părţi implicate, cetăţean şi funcţionar, astfel:
- cetăţeanul doreşte rezolvarea simplă şi rapidă a problemelor sale, neţinând seama de
cadrul legal şi nivelul mare de lucru al funcţionarului.
- funcţionarul de multe ori urmăreşte alte interese în timpul programului de lucru în
cadrul biroului, tergiversând rutina zilnică lucrativă şi folosind cadrul normativ legal pe
post de scut personal pentru diverse amânări şi învinovăţind în faţa cetăţeanului revoltat
nefuncţionalitatea legii.
În acest fel sistemul administrativ a devenit peiorativ cunoscut ca sistem birocratic
iar funcţionarii administrativi au devenit blamaţii birocraţi, ca rezultat final numele
acestei organizări administrative s-a transformat în termenul de birocraţie.
Mulţi cercetători au ajuns la următoarea concepţie „un aparat administrativ extins
constituie una din caracteristicile esenţiale ale statului modern”, justificând într-un fel
extinderea personalului birocratic.25
Astăzi tot mai mulţi cetăţeni consideră fenomenul birocratic un fenomen negativ
care ar trebui să dispară, iar termenii de birocraţi sau birocraţie sunt folosiţi deja pe post
de insultă adresată funcţionarilor sau rigidităţii mijloacelor folosite de ei în statul de
drept.
24 Durkheim Emile, Sociologia, Regulile Metodei Sociologice, Bucureşti, Editura Antet, 2003, p.121 n.s.25 Fisichella Domenico, Ştiinţa Politică: probleme, concepţie, teorii, Iaşi, Editura Polirom, 2007, p297-298
40
Însă aşa cum spunea şi Ludwing von Mises „majoritatea oamenilor s-ar simţi jenaţi
daca li s-ar cere să ofere o definiţie a birocraţiei”.
Rezultatul este condamnarea birocraţiei fără explicaţii şi fără a oferi în schimb alte
soluţii de reglementare.
Prin introducerea politicii „New Deal” în Statele Unite ale Americii sistemul
tradiţional de împărţire a puterilor, a fost înlocuit de un sistem birocratic considerat
tiranic care îşi urmăreşte pas cu pas cetăţenii. Sistemul caută extinderea continuuă a
proprilor capacităţi de acaparare a puterii aşa numita „dilatare a organizaţiilor”.
Intervenţia brutală prin forţa de coerciţie a statului modern creează noi şi noi
instituţii subordonate puterii birocratice iar drept rezultat efectiv conduce la schimbarea
echilibrului dintre cele trei mari puteri situate la baza constitutivă a statului democratic.
Acest dezechilibru transformă puterea judecătorească în instanţă divină, invadează viaţa
privată a cetăţeanului, arbitrează legal societatea prin norme impuse, în final fiind atacat
chiar investitorul privat cel ce este coordonatorul capitalului investibil în economie.
Prin aceste obiective se urmăreşte un control strict asupra societăţii pentru evitarea
oricărui tip de derapaj, generând însă alunecarea statului pe panta autocraţiei.
Deşi Max Weber a conceput şi descris birocraţia drept instrumentul necesar
avansului spre progres a lumii moderne, în ultima perioadă a vieţii sale o privea
nedesluşit. El considera birocraţia un pericol real pentru valorile democratice moderne,
dar de care societatea nu se putea lipsi în funcţionarea ei şi care devine treptat un factor
perturbator pentru colectivitate.
Această imagine a viitorului în care sociologul vede birocraţia atotputernică ce pune
stăpînire pe întregul curs al societăţii şi compromisul pe care societatea este nevoită să îl
accepte pentru funcţionalitatea democraţiei este descrisă de Weber în felul următor:
„Este îngrozitoare ideea că lumea ar putea fi într-o zi plină de slujbaşi marunţi, oameni
neînsemnaţi agăţaţi de slujbe mărunte şi luptând pentru unele mai importante - o situaţie
care joacă din nou, ca în arhivele egiptene, un rol din ce în ce mai mare în spiritul
sistemului nostru administrativ şi, în special, al odraslelor sale studenţii. Această pasiune
pentru birocraţie... este suficientă pentru a te aduce la disperare”26.
26 Bendix Reinhard, Max Weber:An Intellectual Portrait, New York, Doubleday and Co, 1960, p.464
41
Schimbările intervenite la nivel global, prin accensiunea la putere a unor regimuri de
dreapta, câteodată cu viziuni extremiste asupra statului au lovit dur în fundaţia
construcţiei teoretice pe care Administraţia Publică o ridica migălos cu atăta trudă.
Pentru a explica situaţia, profesorul de cercetare politică din Marea Britanie, Rod
Rhodes afirmă în prelegerea sa că: „De mult preocupată de proiectarea instituţiilor
publice ,în special de crearea unor birocraţii eficiente şi controlate democratic,
Administraţia Publică şi a văzut recomandările vehement respinse în favoarea
abilităţilor de management al sectorului privat şi marketizări”27.
S-a vehiculat ideea birocraţilor meschini a carui singur scop era să maximalizeze
profiturile agenţiei în dauna contribuabilului, interesul public devenind un mit.
Cercetătorii din Administraţia Publică mai aveau doar scopul de a aplica în studiu practic
schimbările impuse de alte discipline având drept rezultat slabirea întregii ramuri.
Despre administraţie, psihologul Gustave Le Bon spunea că reprezentanţii acestei
tagme aspiră să „devină adevăraţii stăpânitori ai unei ţări. Puterea lor e cu atât mai
mare cu cât, în cadrul permanentelor schimbări este singura care rămâne deopotrivă
iresponsabilă, lipsită de individualitate şi perenă”.
2.2. Teoriile Clasice (Weberiene) ale Birocrației
Marele sociolog german Max Weber în explicaţiile sale privind progresul umanităţii
a divizat structurile de autoritate după sistemul organizării lor şi a modului de legitimare
în trei „tipuri ideale” de autoritate:
Organizaţie patriarhală (tipul tradiţional) – Societatea era centrată în jurul
conducătorului suprem cu rol divin de a conduce statul, o organizare de tip
piramidal, în care nu se puneau întrebări, iar orice schimbare era considerată un
semn de bunăvoinţă divină a conducătorului.Timpul şi legendele de aleşi divini îi
legitima pe liderii conducători absoluţi, drept exemplu avem: faraonii Egiptului
27 Pierre Jon, Dezbateri Asupra Administrării, Chişinău, Ed.Ştiinţa; 2006, p26
42
Antic, împăraţii divini ai Franţei Medievale, ţarii Imperiului Rus sau Monarhia
Engleză.
Organizaţie centrată pe lider (tipul charismatic) – Societatea a fost întodeauna
atrasă de persoane cu abilităţi şi însuşiri deosebite. Persoanele care pot lua
atitudine se pot pune în fruntea maselor şi le pot mobiliza pentru atingerea unui
ideal. Problema principală a acestui sistem o constituie lipsa de continuitate prin
dispariţia liderului. În timpul conducerii de către acest tip de lideri, omenirea a
cunoscut epoci de dezvoltarea sau decădere în funcţie de personalitatea pozitivă
sau negativă a personajului. Exemple de persoane charismatice au fost Alexandru
cel Mare, Cezar, Napoleon Bonaparte, Hitler, Stalin etc
Organizaţia birocratică (tipul legal – raţional) – Societatea modernă este clădită
pe baza normelor juridice de tip legal, în care raţiunea umană se supune
respectării lor. Autoritatea este oferită funcţiei şi nu persoanei ocupante. Acest
sistem a dus la o dezvoltare fără precedent a maselor în defavoarea elitelor, el
oferind dreptul de a ocupa funcţii de conducere acelor proveniţi din masa
societăţii. Este un sistem merituos bazat pe calcule statistice şi contabile prin care
se deduce eficienţa administrativă şi modul cum interacţionează mediile sociale şi
politice cu ea.
Eficienţa şi funcţionalitatea birocraţiei ca sistem legal - raţional este susţinută de
Max Weber prin analizele publicate în cărţile sale. El arată că birocraţia se bazează pe
urmatoarele caracteristici:28
- Administratie bazată pe experţi. Angajările se fac prin concurs, pe baza
criterilor şi regulamentelor stabilite de către palierul superior, decidentul politic.
Pentru participarea la concurs trebuiesc anterior îndeplinite nişte criterii minime
de studii dar şi de vechime în exercitarea funcţiei publice. Concursul este compus
din examen scris şi interviu, care să permită accesul oamenilor competenţi în
funcţii cheie. Se urmăreşte crearea de specialişti în domeniul funcţiei publice.
28 Weber Max, Economie et Societe, Paris, Plon, 1971
43
- Arii fixe de jurisdicţie. Profilare pe baze legal-raţionale a ariei de funcţionalitate
a personalului administrativ. Se urmăreşte nesuprapunerea ariilor de
responsabilitate şi activităţilor lucrative.
- Codificarea riguroasă. Prin concentrarea întregii legislaţii de multe ori
incoerente şi ambigue într-un tot unitar purtând denumirea de coduri
administrative. Ele trebuie să asigure accesul rapid şi facil al cetăţenilor interesaţi
să cunoască actele normative în baza cărora se execută procedurile administrative.
- Putere legal-raţională. Funcţionarea acesteia este asigurată pe bazele puterii
oferite de lege. Supremaţia raţiunii elimină orice element emoţional în cadrul ei.
Concentrare maximă pe rezultate şi atingerea obiectivelor birocratice propuse.
- Substituie improvizaţia cu modelul. Birocraţia va căuta înlocuirea procedeelor
dificile cu soluţii bine determinate datorită uzanţelor.
Max Weber vede drept o birocraţie performantă în sistemul organizaţional cea care aplică
în practică următoarele idei 29:
1. Angajaţii sunt liberi, supuşi unei singure autorităţi, în cadrul funcţiei
exercitate; - Funcţionarul răspunde de acţiunile şi faptele comise în timpul
serviciului public doar în faţa superiorului său direct datorită sistemul de
organizare de tip ierarhic piramidal
2. Ei sunt organizaţi într-o ierarhie clar definită; - Ierarhia piramidală
aşează funcţiile de execuţie numeroase la bază şi le restrânge treptat în
urcare spre vârful ierarhic al conducerii.
3. Fiecare angajat are o sferă de competenţe legale, formal definite; -
Funcţionarul are deja prestabilită prin fişa postului ocupaţiile sale zilnice,
susţinute prin forţa actelor normative executive.
4. Angajatul este încadrat pe baza unei relaţii contractuale libere; - Pentru
a putea ocupa postul dorit candidatul trebuie să susţină un concurs care
constă în general într-o probă scrisă şi una orală. Datele de susţinere ale
concursului precum şi tematica sunt făcute publice anterior. După
29 Plane M. Jean., Theorie des organizations, Paris, Dunod, 2000, p.25
44
promovare persoana este angajată prin contract de muncă pe o perioadă
nedeterminată şi beneficiază de toate avantajele ocupării funcţiei publice.
5. Candidaţii sunt selecţionaţii pe baza calificărilor tehnice; - Posibili
candidaţi doritori să participe la concurs sunt obligaţi să îndeplinească
condiţiile de studii menţionate legal şi anume, să fi absolvit minim studii
medii pentru posturile de execuţie, de preferat studii superioare pentru
posturile de conducere. Sunt acceptate în general persoanele având la bază
o specializare de tip juridic, economic sau administrativ iar în final trebuie
ca ele să deţină experienţa prestabilită de vechime în exercitarea funcţiei
publice.
6. Ei au o remuneraţie fixă şi au dreptul de pensionare; - Salariile
determinate pe baza funcţiei ocupate sunt stabilite prin act normativ pe
baza unei grile unice, standardizate de salarizare a funcţionarilor publici.
La atingerea vârstei legale se asigură dreptul la pensie al personalului.
7. Promovarea depinde de vechime şi de aprecierea superiorului; - Se
stabilesc concursuri periodice care oferă posibilitatea accesului
funcţionarilor la funcţii superioare prin promovarea lor. Înscrierea la
concurs se face doar pe bază de vechime, cu aprobarea superiorului
ierarhic.
8. Fiecare angajat se încadrează în disciplina şi controlul strict şi
sistematic asupra muncii; - Se respectă strict ordinele superiorilor, orice
abatere este sancţionată drastic. Actele emise de funcţionarii publici sunt
supuse atât controalelor proprii interne cât şi controalelor executate de
instituţii externe specializate de control.
Trăsăturile pozitive ale birocraţiei
Din perspectiva managementului public, Profesor Lucica Matei 30 ne descrie
următoarea viziune asupra trăsăturilor birocratice:
30 Matei Lucica, Management Public, Bucureşti, Editura Economică ed.2, 2006, p.23
45
a) Impersonală sau dezumanizată. Reprezintă principala virtute a ei. Weber considera
că organizaţia birocratică trebuie să fie dezumanizată, să nu mai manifeste sentimente şi
pentru aceasta este necesar ca aceasta să elimine orice tip de relaţii cu lumea exterioară,
„ea trebuie să funcţioneze asemenea unei maşinării bine unse”.
b) Formală. Birocraţia se supune regulilor, se accentuează foarte mult funcţia ca
principală formă de organizare. Personalul este supus rotaţiei, se poate modifica oricând,
iar orice angajat este dispensabil. Toţi cei care ocupă funcţia publică trebuie să respecte
modalitatea de comunicare stabilită prin lege, numai în scris în calitate oficială cu
menţionarea poziţiei ierarhice şi a titlului ocupat în cadrul aparatului birocratic.Toate
înscrisurile poartă obligatoriu antetul şi ştampila instituţiei şi se constituie în dovezi care
vor fi păstrate şi adăugate în cadrul unei arhive. Orice document care nu respectă cadrul
legal stabilit prin act normativ este considerat din start nul de drept.
c) Legală. Funcţionează pe bază de norme cunoscute, orice modificare a regulilor poate
fi supusă sau nu unei dezbateri publice şi înainte de aplicarea funcţională a noutăţilor
există legal obligatoriu un termen de informare publică. Publicul are la dispoziţie
nenumărate posibilităţi de informare moderne asupra schimbărilor intervenit .La rândul
lui publiculeste obligat să respecte regulile de conduită publicate, la contactul fizic sau
virtual cu membri ai organismului birocratic.
d) Ordonată. Autoritatea ierarhică, practică un sistem, prin care oferă dreptul de alegere
al birocratului de a respecta impersonalizarea sistemului şi regulile formale.Autoritatea
are drept contrapondere posibilitatea de disciplinare a funcţionarului prin avertismente
scrise şi sancţiuni aplicative, mergând în final până la suspendarea din funcţie.
Caracteristicile acestei organizaţii rezultate din toate aceste trăsături birocratice sunt:
e) Eficientă. Prin continuitatea pe care o asigură în îndeplinirea scopurilor sale folosind
mijloacele legal-raţionale şi impersonale pe care le are la dispoziţie.
f) Puternică. Weber spunea că birocraţia dezvoltată nu poate fi controlată de persoane
din exteriorul organizaţiei. Birocraţii sunt necesari societăţii, ei dau sensul prin care se
aplică normele legale de funcţionare. Prin autoritatea lor, ei asigură eficienţa statului şi a
serviciilor publice componente, iar societatea trebuie să răspundă prin executare liberă
respectând litera legii sau prin constrângere folosind forţa coercitivă a statului. Birocraţia
46
asigură existenţa unui mecanism perfect funcţional, orice neregulă în funcţionarea lui este
rapid corectată.
g) În expansiune. Dezvoltarea administrativă continuuă a structurilor statului pe
orizontală şi verticală, a avut drept rezultat expansiunea servicilor birocratice bazate pe
eficacitate şi autoritate.
Trăsăturile negative ale birocraţiei:
Sistemul birocratic în funcţionarea lui fiind influenţat de numeroşi factori interni şi
externi se transformă din sistemul eficient ideal-tip weberian şi devine un sistem defectuos.
Birocraţia permite apariţia a numeroase trăsături negative, pe care de multe ori le ignoră sau
chiar le cultivă datorită puternicelor interese care de multe ori străbat sistemul, se suprapun
peste el sau chiar îl subordonează uneori prin planul decizional al politicului. Aceste
influenţe afectează mai mult sau mai puţin în funcţie de caracterul personalului care
alcătuiesc sistemul de gradul de civilizaţie şi progres parcurs pe calea democraţiei. Sunt
necesare instituţii statale puternice şi o populaţie educată care să reprime imediat şi conştient
orice fel de tentaţie manipulatoare. Descriem în rândurile de mai jos câteva trăsături negative:
Lipsa diversităţii operaţiilor executate la locul de muncă prin specializarea
funcţionarului public conduce la rutină şi „incompetenţă calificată”31 care în final
degradează dezvoltarea resursei umane.
Funcţionarul public are obligaţia de respectare a formalităţii regulilor şi legalităţii
actelor, care de multe ori îl obligă să ia decizii dincolo de propriile implicaţii
emoţionale şi să conducă la insensibilitate. Această trăsătură a stârnit numeroase
proteste din partea cetăţeanului în a cărui imaginaţie, scopul administraţiei este să
lucreze în interesul public, pentru folosul cetăţeanului şi nu împotriva lui prin
dezumanizare şi neinformare.
Beneficiile funcţionarilor introduse sunt garantarea postului ocupat şi a unei anumite
stime în cadrul societăţii, precum şi protecţia oferită la schimbările survenite pe piaţa
31 Veblen Thorstein, Theory of Business Enterprise, New Jersey, Transaction Books, 1904, p.62
47
muncii. Prin intermediul acestor drepturi câştigate se realizează indiferenţa
funcţionarilor publici la schimbare şi imobilitatea lor, iar modul lor de lucru este
manifestat deschis prin dezinteresul făţiş arătat contribuabilului.
Funcţionarul primeşte aceeaşi remuneraţie indiferent de nivelul de lucrări lunare pe
care îl realizează. Acest lucru se poate transforma uneori sub acoperirea legii şi a
superiorului ierarhic în ineficienţă.
Sistemul public în întreg ansamblul său este vizibil considerat de multe ori ca
ineficient în cheltuirea resurselor financiare ale comunităţiilor naţionale sau locale.
Transparenţa în luarea deciziilor de interes public, publicarea unor informaţii libere
care să garanteze cinstea şi corectitudinea angajaţilor administrativi în exercitarea
funcţiei publice, este idealul de funcţionare spre care ne orientăm cu toţii, cel puţin la
nivel declarativ. Din variate motive uneori etica şi transparenţa sunt ascunse sub
mantia secretului de serviciu. În umbra acestui mod de protecţie se poate ajunge la
proliferarea corupţiei şi a diverselor ilegalităţii, o modalitate denumită de presă
opacitate a secretului de serviciu.
Avem o serie de factori cum ar fi lucrul constant cu publicul, rotaţia mare de cetăţeni
exteriori serviciului printre personal care afectează vizibil funcţionarii ce sunt supuşi
agresiv stresului cotidian, pierderea intimităţii în spaţiul personal de lucru dar şi
volumul mare de lucrări disproporţionat pe angajat. Din toate aceste probleme rezultă
momente de agresivitate şi comportament scandalos la adresa cetăţeanului.
Salarizarea este aceaşi pentru tot personalul, iar lipsa unui sistem de recompensare
pentru lucrătorii conştiincioşi conduce în final la pasivitatea tuturor funcţionarilor. Ei
nu au interesul de a fi performanţi şi nu sunt interesaţi de îmbunătăţirea servicilor
instituţiei administrative.
Cei mai periculoşi factori perturbativi la adresa funcţionării corecte a sistemului
birocratic sunt: interesul de grup şi interesul personal al funcţionarului, interese care
de multe ori nu coincid sau se suprapun peste interesul general al funcţionării
administraţiei.
Administraţia publică se supune cerinţelor sistemului politic dovedind obedientă faţă
de el şi uneori chiar dă dovadă de un neaşteptat conformism faţa de superiorii
ierarhici.
48
Una dintre marile probleme contemporane cu care ne confruntăm este politizarea
excesivă a sistemului administrativ şi subţierea corpului de funcţionari profesionişti.
Factorii de expansiune ai sistemului birocratic
- Economici - În timpul perioadelor dezvoltării economice a statului exită o
creştere sănătoasă a PIB-ului naţional prin acumularea de venituri suplimentare la
buget. Atunci politicienii decid că pot expanda şi diversifica aparatul
administrativ al statului.
- Politici - Orice nouă clasă politică care accede la conducerea statului dezvoltă
aparatul administrativ, prin implantarea de oameni loiali partidului în cadrul
rolurilor cheie pentru funcţionarea statului la nivel naţional.
- Ideologici – Apartenenţa la corpul funcţionăresc reprezintă pentru unii o
trambulină politică pentru a accende la funcţii de conducere în stat. Unii o fac din
pasiunea de a face bine pentru comunitate, alţii sunt mânaţi doar de dorinţa oarbă
să deţină puterea în cadrul statului.
Weber insistă și pe delimitarea căt mai strictă a atribuțiilor de serviciu ale funcționarului
de viața lui personală
Unii cercetători au considerat că în interiorul sistemul administrativ trebuie avute
în vedere şi criteriile informale, care ţin de aspectele privind relaţiile umane stabilite între
funcţionari, comportamentul şi influenţa pe care o deţine conducerea, iar în final modul
de realizare a comunicării.
După modul de realizare a conducerii ierarhice oficiale putem avea un tip de
control formal, recunoscut de către toți angajații sau tendința de subordonare a
angajațiilor în fața funcționariilor experimentați care pot asigura un control informal.
Conducătorii impuşi instituţiei pot să nu aibe experienţa şi capacitatea de a conduce
lăsând frâiele instituţiei în mâinile funcţionarilor publici cu vechime şi specializare
necesară.
În studiul său privind relațiile informale Peter Blau descria cum funcționarii încalcă
cu bună știință regulile birocratice. Angajații alegând ca parteneri de confesiune în cazuri
49
de evaziune pe colegii de birou cu care se sfătuiesc în plan orizontal și nu pe planul
vertical al șefiilor ierarhici superiori. Regulile stricte și rigiditatea funcției conduc la
extinderea relațiilor informale în cadrul organizației. Există tendințe de luare a deciziilor
într-un cadru restrîns, exterior și informal de către cei care dețin cu adevărat puterea în
cadrul organizației. Această tendință se manifestă în organizațiile birocratice de stat sau
private.
Michel Foucault cercetând organizațiile ajunge la concluzia că piramida ierarhică a
birocrației apare în cadrul clădirii ocupate de organizație prin modul cum sunt distribuite
camerele de birouri de la vârful coordonator deține de obicei cele mai spațioase și
frumoase birouri ale clădirii la baza executivă care primește de obicei birouri modeste.
Focault analizează tipurile comune de organizații sociale printre care spitalul, școala,
universitatea și închisoarea care devin medii propice dezvoltării organizaționale.
La ora actuală unele din marile organizații au ca rol principal supravegherea omului
obișnuit în care informațiile noastre personale sunt colectate tot timpul pentru diferite
scopuri acest lucru a fost numit de unii autori ”societatea de supraveghere”32.
Una din marile preocupări a lui Weber a fost limitarea democrației prin creșterea
controlului organizațional iar cea mai mare problemă o reprezenta faptul că acest control
al administrării să nu încapă pe mâna birocraților impersonali. Se pare că principala
caracteristică a birocrației pe care Weber a aticipat-o foarte bine este creșterea constantă a
organismului birocratic. Însă se pare că sistemul birocratic a avut succes însă bazat pe
niște teorii diferite față de ideal tipul Weberian.
2.3. Teoriile Japoneze ale Birocrației.
Reprezintă un model birocratic de succes. Acestea au apărut după al doilea război
mondial și au avut drept rezultat dezvoltarea economică fără precedent a statului japonez.
- Luarea deciziilor de jos în sus
32 Lyon 1994
50
Nu există piramida autorității Weberiene. Se iau decizii numai după consultări periodice
organizate cu participarea largă a funcționarilor executivi.
- Mai puțină specializare
Nu este necesară experiență anterioară la ocuparea postului. Se caută oameni tineri
dornici de muncă și de a învăța lucruri noi. Se practică o rotație constantă a personalului
prin numeroase posturi finalizată cu o largă competență.
- Siguranța postului
Slujbele sunt garantate prin lege pe viață și astfel nu există competitivitate și nici stres iar
funcționarul se poate dedica liniștit în totalitate muncii sale
- Orientarea către lucrul în grup
Se constituie din cadrul angajațiilor grupuri de lucru care au rolul de a colabora pentru
obținerea unor rezultate eficiente pe plan funcțional. Există o rotație continuă a
personalului din cadrul echipelor cu rolul de a descoperi oameni cu afinități
asemănătoare.
- Contopirea muncii cu viața privată
Implicarea companiilor spre asigurarea nevoilor angajațiilor săi de la simpla uniformă
oferită până la situații de acordare unor beneficii suplimentare, vacanțe oferite de
companii sau chiar asigurarea educației pentru copii.
Schimbarea sensului de adoptare a deciziilor în cadrul organizațiilor de jos în sus după
modelul japonez contrazice modelul occidental Weberian și duce la adaptarea și
fluidificarea organizațiilor deși cele două modele vor mai fi o perioadă de timp
complementare.
Marele poet român Mihai Eminescu a descris în ziarul de partid „Timpul”33 trei
caracteristici ale unui sistem birocratic pe care el îl numeşte Xenocraţie:
A) putere înstrăinată – o formă de conducere birocratică minoritară elitistă care se
impune prin forţă şi conduce statul după propriile interese.Ea rupe orice legătură
33 Eminescu Mihai, Opere vol. X, Publicistică. 1noiembrie 1887- 15februarie 1890,Timpul, ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie Vatmaniuc, București, Editura Academiei Române, 1989
51
cu majoritatea condusă, a căror dorinţe nu mai sunt ascultate conducând într-un
final la fenomenul de revoltă.
B) putere locală subordonată – prin cedarea de către elitele conducătoare a puterii
în faţa intereselor străine şi transformarea în executanţi a acestora.
C) putere exercitată de străini – grupuri străine preiau prin influenţe oculte puterea
centrală asupra statului promovând agenda intereselor străine la nivelul statului.
Politologul român Ion Mitran dezvoltă ideea larg răspândită a fenomenului prin
care birocraţia inventează tot timpul noi atribuţii pentru dezvoltarea propriului corp
funcţionăresc Aceste atribuţii conducând la „hipertrofierea sistemului administrativ” şi
la amânarea soluţilor competente de rezolvarea a problemelor.
Se produce o birocratizare excesivă a funcţionarilor la nivel ministerial care ajung
factorii principali de decizie în sistem. Funcţionarii beneficiază de câteva atuuri
considerente printre care stabilitatea şi longevitatea în funcţia publică, experienţa vastă de
care ei dispun le atribuie o anumită superioritate prin care ajung să impună oamenilor
politici propriul program administrativ iar în final se folosesc de abilităţile lor pentru a
deveni şi principalii factori decizionali. Administraţia publică de tip birocrat, bazată pe
tehnicieni apolitici, ajunge să îşi subordoneze puterea politică .
Există şi cazul Belgiei unde administraţia a demostrat că poate asigura funcţionarea
normală şi continuuă a statului chiar în lipsa clasei politice conducătoare. Acest lucru ne
arată puterea şi dezvoltarea sistemului birocratic la nivel global.
Analizând tabloul trăsăturilor pozitive sau negative caracteristice birocraţiei ni se
dezvăluie „acel rău necesar” funcţionării normale a statului. Weber a imaginat un sistem
birocratic ideal, pe care îl vedea capabil de eforturi supraumane în funcţionarea sa. O
uriaşă maşinărie instopabilă. Însă componenta cheie a maşinăriei factorul uman prin
instabilitatea sa emoţională poate balansa mecanismul de funcţionare birocratic în direcţii
nedorite
Politologul Anca Moţ în cursul său universitar analizează că femeile sunt o prezenţă
insignifiantă în cadrul elitelor. Prezenţa clasei masculine este dominantă. ”Birocraţii şi
politicienii sunt două grupuri foarte ne-reprezentative în termeni demografici”34. Ei nu
34 Moţ Anca, Politică şi Administraţie Publică – Curs Universitar, Bucureşti, S.N.S.P.A., p.40
52
sunt reprezentativi pentru complexitatea societăţii pe care ar trebui să o reprezinte din
punct de vedere democratic. Educaţia personalului este iarăşi o componentă importantă
”Parlamentarii şi birocraţii au o bună educaţie în raport cu alte straturi sociale”
Pe baza trăsăturilor birocratice identificăm riscurile şi încercăm să propunem soluţii
funcţionale pentru ameliorarea lor.
2.3. Probleme şi Soluţii în Funcţionarea Birocraţiei:
Sistemul informaţional:
Pentru a asigura impersonalitatea administraţiei, Weber recomanda eliminarea
emoţiilor umane. Nu există însă momentan resursă umană care să nu se lase la un
moment dat trecută de anumite emoţii, ar însemna să dispară umanitatea, să nu mai existe
sentimente. Nici chiar sistemul nazist nu a reuşit să distrugă urmele de umanitate.
Administraţia publică în general nu poate beneficia de investiţii masive în modernizarea
infrastructurii tehnologice din raţiuni legate de cheltuirea banului public. Rezultatul
acestui impediment se vede în funcţionarea de multe ori defectuoasă a computerelor care
de cele mai multe ori sunt depăşite tehnologic.
Defecţiunile computerelor pot provoca pierderi ireversibile ale bazei de date cu
consecinţe grave în susţinerea informaţiilor financiare ale contribuabililor. Cetăţeanul din
societate trebuie educat să înţeleagă că o investiţie financiară publică pentru
tehnologizarea administraţiei este în principal în ajutorul său. Contribuabilul va câştiga
astfel timp consumat aiurea şi va evita contactul fizic uneori neplăcut cu funcţionarii
angajaţi de la ghişeu.
Pentru a reuşi eliminarea contactului total dintre cei doi actori participanţi la
operaţiuni, se va informatiza funcţionarea sistemului administrativ şi se vor asigura
sisteme computerizate performante. Ele vor constitui proiectul unor programe
profesionale, care să poată asigura o bază de date unică cu contribuabilii la nivel naţional,
53
având posibilitatea de interconectare cu sistemele internaţionale fiscale ale altor state la
nivel global pentru o bună gestiune a situaţiilor de mare evaziune fiscală internaţională.
După înfiinţarea programului informatic la nivel naţional se va oferi contribuabilului
acces la el, tot ce va trebui să facă este să îşi creeze un cont personal interactiv on-line
prin intermediul internetului. Accesând contul personal se pot verifica informaţii, depune
diferite formulare on-line şi executa operaţiuni financiare. Administraţia va colabora cu
băncile private şi alte instituţii pentru montarea de automate pentru informare şi plată.
Aceste posibilităţi pot dezvolta sistemul administrativ iar birocraţia ar putea deveni în
final impersonală şi dezumanizată.
Din păcate sistemul birocratic este conservator, el preferă să păstreze vechiul sistem
funcţional rodat, care chiar dacă are deficienţe, pentru birocraţi este considerat funcţional.
Prin această atitudine refractară la noutăţiile tehnologice ei îşi păstreză posturile bine
stabilite şi se feresc să înveţe lucruri noi. Implementarea sistemelor informatice moderne
necesită timp, răbdare şi voinţă dar în final ar conduce la avantaje pentru toată lumea.
Mediul de lucru
Este dovedit prin managementul ştiiţific a lui Frederik Taylor35 că modificările
pozitive aduse condiţiilor de lucru prin îmbunătăţirea birourilor funcţionarilor, a
mijloacelor de lucru zilnice şi segmentarea corectă a timpului de lucru, aduce
îmbunătăţiri semnificative în modul cum funcţionează aparatul administrativ. Specialişti
englezi din domeniul resurselor umane au descoperit că scurtarea normei de lucru la şase
ore conduce la o mult mai mare eficienţă a angajaţilor în timpul perioadei de lucru.
Resursa umană
Ca factor principal de influenţă a administraţiei resursa umană este supusă zilnic
la diferiţi factori de influenţă din mediul intern sau extern care o pot demobiliza, ori pot
genera reacţii neaşteptate. Se va încerca asigurarea unui mediu de lucru stabil, nestresant,
35 Taylor Frederik, The Priciples of Scientific Management, New York and London, Harper and Brothers, 1911
54
se vor oferi stimulente pentru lucrătorii calitativi pe baza aprecierilor contribuabililor.
Posibilitatea angajaţilor de a participa la cursuri periodice de perfecţionare a carierei.
Se va propune deblocarea pentru angajare a posturilor vacante, cu scop de suplinire
a personalului. Prin lipsa de personal actualii angajaţi ai administraţiei nu fac decât să
muncească mai mult pe aceaşi recompensă financiară iar acest lucru conduce la
disfuncţionalităţii şi migraţie de resursă umană spre mediul privat.
Încercarea de atragere a personalului tânăr absolvent de studii specializate în sesiuni
de practică pentru acumularea de experienţă şi stimularea lui pentru încadrarea în posturi
disponibile ale administraţiei publice, ar aduce un aer de modernizare în aceste instituţii.
Cadrul legal
Puterea politică trebuie să asigure prin legi clare, obiective şi concise,
funcţionarea corectă a administraţiei publice. Se vor proteja legal cetăţenii de abuzurile
administraţiei, se va forma cadrul legal pentru o impozitare corectă la nivel naţional. Se
vor asigura măsuri de protecţie sporită pentru funcţionarii administrativi cu atribuţii de
control.
Factori externi
Cei mai puternici factori, ce pot influenţa deciziile în regimul democratic sunt
politicienii şi societatea civilă. Astfel influenţa factorului politic prezintă două moduri de
funcţionare.
Politicienii oficial datorită complexităţii şi numărului tot mai mare de cereri venite
din partea societăţii pentru asigurarea diverselor nevoi de funcţionare a democraţiei
crează continuu şi noi funcţii dar şi i noi nstituţii pentru implementarea politicilor
publice.
Politicienii neoficial sunt datorii către personajele ce le asigură susţinerea şi trebuie
să le ofere funcţii în aparatul birocratic de stat cu recompense rezonabile pentru a
recupera o parte din investiţii. Putem să numim acest fenomen şi oligarhia funcţionarilor
iar rezultatul vizibil este creşterea inutilă a funcţionărimii cu personaje nonprofesioniste.
55
Ideologia Liberală presupune statul minimalist adică susţinerea şi încurajarea
iniţiativei private a societăţii civile în dauna iniţiativei statale.
Statul aflat în criză economică nu mai are resursele disponibile pentru menţinerea
sistemului. Oligarhia Funcţionarilor Politici36 căpuşează un stat aflat ăn criză până când
intră în faliment pentru a fi vândut pe nimic apoi clienţilor lor decidenţii politici.
Putem stopa dezvoltarea Birocraţiei în momentul când Societatea Civilă preia în
liberalism frâiele asigurării funcţionării şi conducerii statului prin implicarea privaţiilor,
dezvoltarea de noi investiţii, voluntariat şi management profesionist.
Democraţia încurajează o societate civilă puternică care să promoveze iniţiativa
privată a cetăţeanului şi să îl apere în faţa statului şi a funcţionărimii sale oligarhice.
Nevoile acestei clase de funcţionarii oligarhici ce au puterea în mâinile lor sufocă şi
iniţiativa privată prin numeroase taxe şi impozite aplicate, nedezvoltând economia.
Cea mai viabilă soluţie o reprezintă implementarea profesioniştilor în domeniu şi
renunţarea la politicienii aventurieri, chiar dacă asa înseamnă să ne supunem riscului unei
atenuări a sistemului democratic. Este de preferat o societate autocratică dar prosperă şi
dezvoltată unei societăţi libere şi anarhice mereu manipulată şi prădată de politicieni.
2.5. Alternative ale Modului de Organizare Birocratic
36 Mă refer aici la o categorie aparte destul de numeroasă şi cea mai mare consumatoare de resurse financiare. Vreau să exclud din schemă funcţionarii neimplicaţi politic, acei profesionişti care îşi fac datoria superaglomeraţi pe recompense uneori umilitoare pentru a asigura funcţionarea normală a instituţiilor mai mult din conştiinţă şi patriotism.
56
Una dintre ideile alternative funcţionale a venit din partea societăţii civile şi a fost
aplicată cu succes în unele ţări occidentale cum ar fi: Anglia, Olanda, Austria etc.
Modul de organizare administrativ pe bază de voluntariat cetăţenesc. Se poate aplica
cu succes în instituţiile administrative care nu necesită un număr mare de angajaţi stabili
şi în instituţii publice ce pot beneficia de donaţii financiare periodice din partea societăţii
civile.
Participarea la serviciile de voluntariat este hotărâtă în timpul adunărilor
comunităţilor locale. Participanţii sunt în general oameni cu pregătire specializată de
interes comunitar general(medici, pompieri, poliţişti etc). Sunt însă şi servicii unde pot
participa voluntari liber indiferent de pregătirea lor.
Personalul participant la voluntariat asigură funcţionarea serviciului comunitar în
ture din timpul lor liber, ei având de multe ori un serviciu alternativ plătit din care îşi
asigură existenţă.
Se practică rotaţia cadrelor pentru a asigura servicii de urgenţă care necesită o
prezenţă continuă.
Voluntariatul se poate asigura în diverse domenii administrativ instituţionale ale
comunităţiilor locale de tipul: servicii de urgenţă, sănătate, pază şi ordine publică,
asistenţă socială, protecţia mediului, cultură etc.
În acest mod se poate asigura personalul necesar pentru funcţionarea unor instituţii
de interes comunitar din sistemul medical, al asistenţei sociale, adăposturi pentru animale
etc. Ele vor funcţiona pe baza donaţiilor periodice ale unor oameni cu posibilităţi
financiare sau a contribuţiei financiare voluntare stabilită de către comunitate cu un
anumit procent din taxa anuală de impozitare.
2.6. Dezvoltarea Birocraţiei şi Extinderea spre Instituţiile Private
57
În rândurile ce vor urma abordăm câteva concepte cheie, care să ne ofere posibilitatea
înţelegerii complexului fenomen al dezvoltării şi extinderii birocraţiei spre instituţiile
private astfel:
Managementul
Cunoscut şi sub denumirea de arta de a conduce, este un termen de provenienţă
anglo-saxonă şi dezvoltă un concept de conducere organizaţional modern. Este alcătuit
din două sisteme: managementul privat din care a evoluat în ultimi ani ca o necesitate
pentru îmbunătăţirea sistemului birocratic și managementul public.
Managementul are un caracter multidisciplinar prin intermediul lui se stabilesc
raporturile dintre membrii componenţi ai unei organizaţii, se gestionează organizarea,
coordonarea şi controlul din interiorul instituţiilor publice sau private.
Considerăm managementul ca un proces de concepere a unui mediu propice şi unitar
pentru desfăşurarea cu maximă eficienţă a activităţii sub o atentă coordonare de către
lideri a grupurilor de indivizi.
Profesor Lucica Matei defineşte conceptul de management ţinând cont de noile
transformări sociale intervenite, care au avut drept rezultat situațional modificarea în plan
expandabil a cerinţelor utilizatorilor rezultând accentuarea mediului concurenţial şi
restricţionând metodele folosite de către organizaţiile structurale în situaţiile necesitând
organizare şi administrare.
- Managementul pe bază de profit – de obicei practicat de către companiile capitaliste
al căror unic scop este obţinerea a maxim de profit cu minim de costuri respectând
cerinţele pieţei libere şi dorinţele consumatorului final.
- Managementul birocratic reprezintă un sistem practicat în sistemul socialist, mai nou
modificat şi adaptat la cerinţele organizaţionale moderne de expansiune ale marilor
companii transnaţionale ale căror ţeluri nu îl mai reprezintă factorul profit. Pentru ele mai
important este fenomenul extinderii, corporatizării şi fundamentării eficiente ca renume
(brand name) la nivel internaţional.
Definiţia dată managementului birocratic de studentul lui Max Weber de origine
austriacă Ludwing von Mises reprezintă propria sa viziune: ”organizarea birocratică este
58
metoda aplicată conduitei afacerilor administrative, al căror rezultat nu este apreciat în
bani pe piată” şi „organizarea birocratică este conduita afacerilor care scapă de sub
controlul calculului economic”.
Sistemul de management birocratic combinat cu funcţionalitatea aproape militară a
birocraţiei a atras atenţia sistemului privat. Conform cu Ludwing von Mises37, schimbarea
s-a produs în momentul când statul prin instituţiile sale birocratice, tot mai puternice, a
devenit jucător în arena economică atacând managementul pe bază de profit.
Atacul dur al statului, prin impozitarea profitului realizat a pus multe companii în
imposibilitatea de utilizare a mijlocelor financiare câştigate pentru dezvoltarea afacerilor.
Companiile au adoptat atunci soluţia de înlocuire a managementului pe bază de
profit cu unul organizaţional care a devenit cu timpul managementul birocratic.
Acest sistem de management birocratic creează puntea de legătură între tipurile
organizaţionale ale managementul privat cu managementul public.
Se poate realiza în acest moment şi un transfer al managerilor statului spre mediul
privat.
Marile corporaţii internaţionale au adoptat un sistem de management birocratic care
să le asigure funcţionalitatea pe toată întinderea operaţiunilor lor. Au adaptat sistemul
ierarhic piramidal al conducerii cu sistemul de împărţire pe sucursale. Există sucursale
mici de bază la nivel naţional, apoi sucursale interregionale generale, acestea toate
converg către sediul central, creierul tuturor operaţiunilor.
Are loc o dezvoltare performantă şi o continuă specializare a resursei umane. Se
încearcă eliminarea tipurilor de disfuncţionalităţi birocratice prezente în sistemul modern
prin accesul la tehnologii performante.
Accentul principal se pune acum pe eficienţă, funcţionalitate şi extinderea
organizaţiei iar profitul este pus în plan secundar.
Sistemul birocratic capătă la nivel global o influenţă accentuată, pe care o foloseşte
pentru a şi subordona decidenţii politici ai statului. Se sponsorizează campanii politice, se
investesc resurse în anumite personaje, iar această atitudine sistemică a căpătat valenţe
generalizate. Acest avantaj le oferă acces prioritar companiilor private la anumite resurse.
37 Mises von Ludwing, Birocraţia şi imposibilitatea planificării raţionale în regim socialist, Bucureşti, Institutul Ludwing von Mises România, 2006, p.130
59
Forţa sistemului birocratic privat depăşeşte în acest mod forţa publică a statului şi a
ajuns la stadiul de a impune propriile politici de dezvoltare drept domenii de interes
general pe agenda comunitară guvernamentală.
Guvernare
Guvernare din francezul ”gouverner” (dex) este un concept de factură politică, el
reprezintă a conduce, a administra şi a dirija un stat, un popor.
Grand Dicționnaire de la langue francaise dă următoarea definiție termenului de
guvernare reprezentând ”arta sau maniera de a guverna pentru a asigura dezvoltarea
economică, socială și instituțională, durabilă, menținându-se echilibrul între stat,
societate civilă și mediul economic”38.
Conducerea guvernului este preluată de către politicieni prin alegeri libere sau prin
numirea în funcţie de sistemul democratic funcţional cu rolul de a exprima voinţa lor
politică asupra electoratului.
În contextul actual internaţional termenul de guvernare este considerat depăşit de
situaţie.
Prin minimizarea rolului statului în activităţiile sale profesorii de ştiinţe politice din
America au introdus termenul de administrare care exprimă mai bine cerinţele de a
valorifica resursele economice şi sociale naţionale.
Administrare
Denumită și acţiunea de a administra reprezintă un concept vast care se poate
traduce prin următoarele sinonime: a conduce, a guverna, a gospodări, un stat sau o
intreprindere publică.
O explicaţie a răspândirii administrării este oferită de Rod Rhodes ”Societăţile
industriale avansate cresc prin intermediul unui proces de specializare funcţională şi
instituţională şi prin fragmentarea strategiilor şi a politicilor”39.
38 Dincă Dragoș, Dezvoltare și Planificare Urbană, București, Suport de Curs, S.N.S.P.A., 201139 Rhodes Rod, Policy Networks, London, London University, 1988, p.374
60
Dupa criza economică şi de identitate în vâltoarea careia statele moderne au intrat în
ultimi ani şi din care nu îşi mai găsesc ieşirea se desprind doua idei despre administrare:
- Administrarea este exprimată prin capacitatea politică a statului şi a unităţilor sale
administrative de a conduce şi modul cum scopul statului interacţionează cu ceilalţi
jucători ai pieţei sociale.
- Societatea civilă minimizează rolul statului, un stat aproape inexistent ce conduce
spre o societate maxiliberală, o autoconducere exprimată prin crearea unui sistem
asemenea unei pânze de păianjen, care să asigure comunicare de tip reţelistic între toate
nodurile componente şi stabilirea de relaţii partenere.
Termenul de administrare s-a dezvoltat din managementul privat cu referire la buna
administrare sau conducerea eficientă a unei afaceri şi care treptat s-a extins spre
domeniul rigid al administraţiei impus prin managementul public. Aici administrarea a
căpătat valenţe de bună guvernare care se referă la conducerea statului asemeni unei
afaceri eficiente pe maximizarea profitului şi minimizarea pierderilor, aplicând un control
riguros asupra zonei financiar - fiscale, dezvoltarea comunicării şi introducerea
marketingului public. Se încearcă adoptarea unor politici pentru controlul fiscalităţii şi
eficientizarea colectării resurselor financiare în trezoreriile statului.
Profesor Emil Bălan considera că bugetul public naţional reprezintă ”un plan
financiar, ceea ce sugerează ideea de echilibru între două componente venituri şi
cheltuieli”40.
Asemeni unei afaceri private statul trebuie să identifice zonele în care există
cheltuieli inutile să le elimine şi să reducă la minimul necesar restul lor.
Prin sistemul de marketing public se urmăreşte crearea unei imagini favorabile
statului transformarea lui pozitivă într-o organizaţie transparentă şi comunicativă care
ţine cont de opiniile şi părerile publicului contribuabil.
Administrarea statului este influenţată de o serie de factori precum: tipul statului,
originea lui istorică, aşezarea geografică, mentalitatea populaţiei .
Administraţie
40 Bălan Emil, Drept Financiar, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007, p..42
61
Profesorul Antonie Iorgovan spunea cândva că “Administraţia publică este
specia fenomenului administrativ care cuprinde faptele administrative ce au ca finalitate
realizarea valorilor politice”41.
Prin administraţie se asigură funcţionarea normală, cotidiană a serviciilor în folos
public asigurate de către întregul aparat instituţional de stat.
Administraţia Publică execută aplicarea normelor legale la nivel statal şi asigură
servicii de interes public pentru cetăţeni.
Este alcătuită din ansamblul instituţiilor publice centrale începând cu administraţia
la nivelul executivului şi coborând până la nivelul administraţiei locale descentralizate.
Aceasta are în compunere înalţi funcţionari publici sau simpli funcţionari, numirea lor
exercitându-se fie pe criterii politice, fie sunt numiţi prin concurs în sistemul birocratic
apolitic.
Constatăm însă în ultima perioadă ca există o presiune din partea societăţii civile dar
şi a birocraţiei prin care se doreşte limitarea rolului jucat de politicieni şi schimbarea lor
cu specialişti de origine denumiţi tehnocraţi.
2.7. Tehnocraţia
Marele politolog român Ion Mitran descria fenomenul de transformare a
politicienilor, cei care odată cu avansul timpului devin tot mai populişti şi mai efemeri,
41 Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Ediţia a III a restructurată, revăzută şi adăugită, vol.I, Bucureşti, Editura AllBeck, 2001, p.6.
62
denumiţi şi „vânzători de iluzii”42. O mare parte a populaţiei îşi doreşte cu ardoare o
alternativă reală la clasa politică actuală care să le ofere siguranţă şi dezvoltare. Ideile
avansate de către specialişti au pus problema depolitizării sistemului conducător al
statului şi au considerat sistemul birocratic funcţional ca o reală alternativă la clasa
politică conducătoare. Din cele două concepte al depolitizării şi al birocratizării a rezultat
ca soluţie sistemul tehnocraţiei.
Tehnocraţia sau conducerea statului de către specialişti ori tehnicieni ce au primit
denumirea de tehnocraţi. Adevăraţi profesionişti conducători cum sunt managerii de
instituţii, savanţii sau inginerii. De multe ori aceşti tehnicieni sunt personalităţi respectate
şi recunoscute pentru realizările lor de către societate. Printre transformările rezultate de
tehnocraţie se numără:
Minimizarea rolului legislativului, concentrarea puterii totale în mâinile executivului
care trebuie să fie alcătuit din funcţionari profesionişti, deci ca rezultat trecerea deciziei
de la oameni politici la manageri administrativi. Ei au la bază o vastă experienţă în
administrare şi continuitate în exercitarea funcţiei şi a politicilor promovate.
Tehnicieni nu iau doar deciziile necesare, ei au viziune ajungând să inoveze
promovând schimbările atât de ncesare societăţii
Ignorarea sistemului electoral prin existenţa tehnocraţilor ar profesionaliza şi mai
mult administraţia statului.
Se crează o tehnostructură, despre care Maurice Duverger spunea că „va părea
asemeni unui amestec uniform alcătuit din tehnicieni aparţinând mediilor privat şi public
strâns uniţi în aceaşi castă având în final acelaşi scop”.
Depolitizarea administraţiei cu fiecare ciclu electoral devine tot mai îndepărtată,
datorită faptului că, fiecare partid politic doreşte să îşi menţină privilegile şi funcţiile
pentru clientela sa politică.
Tehnocraţia reprezintă „o formă de guvernare în care deciziile esenţiale, vor fi
stabilite exclusiv pe considerente tehnice” şi „un regim în care actele puterii exprimă o
voinţă de raţionalizare absolută a mecanismelor sociale”43.
Din alt unghi de vedere, profesor dr. Gheorghe Filip contestă posibilitatea de
unificare între sistemele birocraţiei şi tehnocraţiei deşi consideră că cele două sisteme pot
42 Mitran Ion, Nichiţelea Pamfil, Politologie, ed.II, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 200643 Meynaud Jean, La tehnocraţie, mithe ou realite, Paris, Payot, 1964, p.28-163
63
conlucra pentru binele administrativ al statului. El argumentează că „nu întodeauna
puterea birourilor se bazează pe specializarea şi calificarea tehnică a tehnicienilor” şi că
între câmpurile de acţiune există diferenţe semnificative de abordare şi spaţiere. Spre
deosebire de tehnicieni care adoptă noutăţiile şi sprijină cercetarea avansată, birocraţii
pun valoare pe durată şi funcţionalitate adorând conservatorismul.
Indiferent de opinia exprimată de către diferiţi specialişti concluzia finală este că
prin raţiune, competenţă şi eficacitate tehnocraţia depăşeşte implicarea neinteresată a
politicienilor şi oferă o alternativă viabilă pentru viitorul societăţii.
Personalitate de frunte a acestui curent a fost Jean Monet, cel care a susţinut că o
construcţie europeană de acest tip susţinută de tehnocraţi, ar asigura un viitor luminos
Uniunii Europene.
2.8. O Viziune Asupra Sistemului Birocratic Socialist
Ludwing von Mises realizează în cartea sa despre studiul birocraţiei o
contradicţie. În primul rând afirmă că „un sistem de management birocratic util societăţii
nu poate fi măsurat”44, iar acest lucru reprezintă pentru el un mare neajuns. Dar poate în
final nici nu trebuie să îl măsurăm pentru că principala lui ţintă ca sistem administrativ
este să fie cât mai util contribuabilului.
Masura performanţei sistemului o reprezintă alte caracteristici diferite de cele
economice, iar cât timp cetăţeanul îl apreciază pentru ceea ce face, el poate primi fonduri.
Cred că cetăţenii preferă să ştie că resursele provenite din impozitele lor se duc pe o
cauză eficientă şi nobilă decât pe cauze perfect calculabile economic ale administraţiei
publice dar fără fond şi utilitate în societate.
Sistemul sanitar de urgenţă funcţionează fără o contabilizare strictă a cheltuielilor.
Revin cu întrebarea cât se merită oare să cheltuim pentru a salva o viaţă, cine este în
măsură să ia aceste hotărâri mai ales că poate tot cu aceaşi sumă, în altă parte se pot salva
44 Taylor Frederik, op. cit. p.54
64
mai multe vieţi. Este moraliceşte îndoielnic să te întrebi cât costă să salvezi viaţa unui
om.
Mises vede administraţia publică eficientă numai prin „măsurarea contului de profit
şi pierderi”, el consideră corectă limitarea accesului managerului instituţiei publice la
fonduri pentru a stopa risipa financiară45. După această afirmaţie revine cu ideea că, prin
sistemul de management birocratic de tip socialist, costurile funcţionării economiei în
societate nu pot fi calcultate iar rezultatul este un eşec sistemic.
Managementul din regimul socialist nu poate fi măsurat pentru că întocmai ca şi
managementul birocratic pleacă de la premise complet diferite de funcţionare faţă de cel
din regimul capitalist.
Nici nu trebuiesc comparate. În sistemul socialist cetăţenii erau îndoctrinaţi să
lucreze pentru binele comun al societăţii. Nu pot fi măsurate pe plan financiar marile
construcţii publice socialiste, în primul rând pentru că resursa umană de multe ori
participa voluntar sau pe o bonificaţie de ordin nefinanciar.
Statul socialist încerca să realizeze un circuit al bunurilor în natură, să reintroducă
trocul între cetăţeni şi societate. Fiecare primea obligatoriu o ocupaţie din poziţia sa şi
producea bunuri care urmau să fie utile celorlalţi. Dacă se reuşea prin circuit schimbul de
bunuri la nivel naţional fiecare cetăţean ajungea să beneficieze de aproape tot ce îi era
necesar. Pentru necesarul de mărfuri din import se apela la un sistem de cooperare
internaţional bazat tot pe sistemul de troc din care se elimina unitatea de măsură
monetară. Dar sistemul de schimb nu putea să funcţioneze decăt pe aceleaşi baze de tip
socialist era incompatibil cu existenţa sistemului capitalist, cel care l-a sabotat pe plan
financiar şi material.
Soluţii pentru o administraţie modernă
Întreaga societate globală democratică modernă profund afectată de către criza
financiară caută cu disperare în ultimele decenii soluţii(uneori drastice) de reducere a
resurselor alocate instituţiilor publice din bugetele statelor naţionale. Pe de altă parte
cetăţenii devin tot mai pretenţioşi şi doresc din partea administraţiei servicii moderne, de
45 Plane M. Jean, op. cit. p.115 - 118
65
calitate aplicate cu maximă rapiditate şi eficienţă. Administraţia este supusă în acest mod
unei duble constrângeri. Sistemul politic impune şi el administraţiei mai multe măsuri de
modernizare a servicilor sale.
Parteneriatul Public Privat a fost creat pentru obiectivele de interes public unde
administraţia nu dispune de resursele necesare pentru a acţiona de una singură în special
cele financiare. El este semnat pe baza unui contract legal, prin care cele două părţi îşi
unesc resursele şi eforturile pentru a realiza împreună o investiţie utilă prin care ambi
parteneri au de câştigat, având ca obiectiv final satisfacţia cetăţeanului.
Concesionarea Serviciilor este modalitatea prin care administraţia închiriază tot pe
baza unui contract legal execuţia unui serviciu de interes public unei firme private. Firma
privată urmează să execute cu mai multă eficienţa acelaşi serviciu pe baza
managementului de profit. Acest sistem însă poate genera corupţie publică la momentul
închierii contractului sau accentua birocraţia în cadrul firmei private.
Privatizarea serviciilor publice este o necesitate, deoarece datorită costurilor lor
ridicate administraţia nu le mai poate asigura funcţionarea în parametri tehnici
corespunzători. Se propune preluarea şi asigurarea acestor servicii publice de către
firmele private care vor deveni beneficiari finali ai veniturilor încasate. Condiţia
principala o reprezintă asigurarea unor standarde de cost – calitate optime.
Un fenomen de viitor este viziunea sistemului de management temporar, cel ce a
primit din partea sociologilor denumirea de ad-hocraţie în traducere liberă din limba
latină ” pentru aceast ”.
2.9. Ad – Hocraţia
Sistemul Birocratic al Viitorului
Reprezintă o organizaţie cu caracter temporar ce cuprinde doi factori cheie
pentru tipul acesta de structură, este elastică şi are o mare maleabilitate în timpul
66
schimbărilor survenite în cadrul mediului social. Acest sistem organizaţional al viitorului
devine teoretic aproape instopabil.
Futurologul Alain Toffler46 scria că într-o zi „vom descoperi că birocraţia însăşi,
despre care se spune că ne va zdrobi pe toţi sub greutatea ei, se zvârcoleşte în chinurile
prefacerii”. Există o tendinţă actuală accentuată, de distrugere a sistemului birocratic
existent şi de înlocuire a lui din partea întregului ansamblu al societăţii.
Avem o lume într-o continuă schimbare, timpul se scurge cu o viteză tot mai
ridicată iar organizaţiilor moderne le este necesar un interval de răspuns căt mai rapid la
probleme esenţiale. Una din modalităţi o reprezintă transformarea ierarhiei verticale într-
un mod de comunicare şi colaborare ierarhic orizontal. Oameni educaţi şi pregătiţi
profesional trebuie să lucreze împreună,liber fără constrângerile ierarhice pentru
realizarea eficientă a anumitor proiecte.
Viitorul organizaţiilor vor fi sistemele temporare în care vor lucra tehnicieni care îşi
vor exercita munca din pasiune. Se naşte un nou stereotip uman pe care Alvin Toffler îl
numeşte „omul asociativ”. Acesta este dedicat doar pasiunii sale, independent de orice
formă de organizare, gata oricând de acţiune, acolo unde apare ceva interesant pentru a-şi
dezvolta cunoştinţele şi profesia practicată. Acest tip uman depăşeşte graniţele invizibile
stabilite de sistemul organizaţional al societăţii de tip birocratic, el devine omul viitorului.
Prin noul sistem se măreşte gradul de adaptabilitate al organizaţiilor , dar îl
slăbeşte pe cel al adaptabilităţii oamenilor. Individul este supus unor relaţii sociale tot
mai rapide şi trecătoare, este atacat de ritmul susţinut de dezvoltare al societăţii
informaţionale. Aceste modificări intervenite, ce devin tot mai numeroase copleşesc
literalmente personajul, având drept consecinţe finale dereglări ireversibile cu impact
negativ asupra psihicului uman.
Capitolul III
Birocratizarea democraţiei
3.1. Analiza46 Toffler Alvin, Şocul Viitorului, Bucureşti, Editura Politică, 1973
67
Prin analiza celor două mari sisteme funcţionale, sistemul de management
birocratic respectiv sistemul politic democratic, observăm că cele două structuri
menţionate sunt direct interdependente funcţional dar şi din punct de vedere al analizei
istorice, chiar dacă ele au funcţionat rareori şi separat, în timpul marilor imperii
antedemocratice. Acest lucru s-a caracterizat prin existenţa unei birocraţii rudimentare,
limitate de către regimul politic.
Democraţia directă era şi ea disfuncţională, pentru că nu beneficia de corpul elitist
birocratic care să o susţină, să întărească mecanismul funcţional al statului de drept.
„O democraţie civică asociativă este contrapusă unei democraţii birocratice şi
demagogice care, confruntată cu o mutaţie economică radicală, nu-şi manifestă
capacitatea de a inova şi tinde spre conservatorism” 47.
Chiar dacă cele două sisteme sunt antagonice, este absolut necesară coexistenţa lor la
momentul actual pentru a asigura o formă funcţională a statului naţional.
Prin democraţie se dezvoltă automat birocraţia, dar chiar dacă ea este supusă unui
val de critici continue ca sistem organizaţional, doar birocraţia este singura care în final
poate asigura funcţionarea eficientă a statului democratic.
Decidenţii politici exercită activitatea de conducere asupra celor guvernaţi prin
intermediul sistemului democratic. El este deţinătorul unei game variate de mecanisme
care lasă libertate de expansiune birocraţiei, prin conceperea numeroaselor agenţii şi
instituţii aflate în serviciul public şi execuţia a unei game tot mai variate de servicii
publice având drept scop declarat îndeplinirea dorinţelor cetăţeneşti.
Vom face o analiză amănunţită a celor două organisme care influenţează în mod
direct puterea politică exercitată în mod democratic în interiorul unui stat. Ele sunt
organizaţii constituite în mod transparent, participând la procesul electoral şi purtând
numele de partide politice ori sunt organizaţii cu o istorie mai îndelungată, dar cu
reprezentativitate doar în anumite cercuri sociale mai restrânse denumite generic şi
grupuri de interese. Dintre ele amintim drept exemplu instituţia bisericii catolice care
deţine o vechime de aproximativ 2000 de ani.
47 Milca Mihai, Geneza teoriei elitelor - Provocarea neomachiavellienilor, Bucureşti, Editura Economică, 2001, p.29
68
Fiecare individ are dreptul de a candida liber, a alege şi a fi ales. Mecanismele
electorale oferă posibilitatea cetăţeanului de a candida independent. Dar pentru a a avea
şanse reale în cadrul procesului electoral trebuie să fi de obicei o personalitate
recunoscută de cetăţeni, care îţi pot oferi votul lor. Însă cea mai importantă alegere prin
care se multiplică şansele electorale de a fi ales o reprezintă înscrierea într-un partid
politic.
3.2. Partidele Politice între Democratizare şi Birocratizare
Partidele politice ar trebui să reprezinte adevăratele unelte ale democraţiei însă de
fapt ele conform criticilor politologilor s-au transformat în societatea modernă în
adevărate intreprinderi ale aservirii componenţilor sociali.
Sociologul român Dimitrie Gusti a studiat ansamblul creator şi funcţional al partidul
politic, modul de alegere a doctrinei iar în final mecanismele prin care partidul îşi pune în
mişcare masa de reprezentanţi. Pentru a constitui limite clare între partide şi alte unităţi
sociale el concepe următoarea definiţie: „ Partidul politic este o asociaţie liberă de
cetăţeni, uniţi în mod permanent în interese şi idei comune, de caracter general, asociaţie
ce urmăreşte în plină lumină publică, a ajunge la puterea de a guverna, pentru
realizarea unui ideal etic social ” 48.
În cartea Dicţionar de sociologie cei doi autori, Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu,
îl menţionează pe profesorul Dimitrie Gusti, cel care ne descrie modul cum partidele
politice ca organizaţii au luat avânt în perioada modernă a secolului XX.
Sociologul considera că: „Afirmarea partidelor politice este asociată cu extinderea
democraţiei şi cu creşterea interesului maselor pentru viaţa politică introducerea
sufragiului universal şi a sistemelor parlamentare ” 49.
48 Gusti Dimitrie, Partidul politic, sociologia unui sistem al partidului politic republicat în Doctrinele partidelor politice, Bucureşti, Editura Garamond, 1996, p.11-3849 Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicţionar de sociologie, Bucureşti, Editura Babel, 1993, p.421-422
69
Filosofi francezi de renume precum Rousseau, Tocqueville, Montesquieu adoptă o
atitudine refractară în privinţa fenomenului partidist considerând că democraţia nu poate
exista decât liberă, neîngrădită şi nu prin reprezentanţi. Fenomenul democratic rezistă
doar în cadrul unor formaţiuni statale de marime mică iar partidele politice nu fac decât
să arunce societatea într-o stare conflictuală. Dezbinarea societăţii între diferitele
ideologii partidiste este uneori atât de profundă încât diferitele componente ale societăţii
ajung la o stare ireconciliabilă. Această condiţie a societăţii este perfect observabilă în
unele state moderne aflate în tranziţie de la un sistem politic la altul.
Această luptă ideologică surdă a partidelor conduce la pierderea celui mai important
ţel al unei societăţi adică atingerea prin reconciliere a interesului general.
Un stat democratic autentic trebuie să conţină două sau mai multe partide politice
care să ofere cetăţeanului alternative reale în timpul procesului electoral. Pentru cetăţeni
este importantă posibilitatea de a se identifica cu una dintre mişcările politice pentru a
stimula participarea lor civică la dezbateri deschise dar şi prezenţa la votul democratic.
De interes pentru individ este proiectul politic al partidului, mesajul pe care el îl
trasmite şi schimbările pe care le poate oferi în viaţa cotidiană, aşa numitele „promisiuni
politice”.
Ideologia partidului poate cuprinde o plajă largă de votanţi la stânga sau dreapta
spectrului politic. Ea este influenţată direct de tipul de discurs susţinut de către liderii
partidului dar şi datorită direcţiei de adresare a promisiunilor electorale ce pot atrage
electori din diferite bazine.
Există partide cu ideologie de stânga de la extrema comunistă trecând la socialism şi
social-democraţie, partide cu ideologie de dreapta de la extrema dreaptă naţionalistă, la
partidele conservatoare. Pe centrul spectrului politic se poziţionează partidele liberale şi
democrat-creştine.
Partidul asigură prin reprezentanţii săi aleşi în instituţiile politice conducerea totală a
statului. Este important ca la rândul său partidul să pastreze o democraţie internă şi nu să
alunece spre autocraţie.
Partidele pot fi: - Partide Elitiste cu o mică reprezentare populară pe plan electoral.
- Partide de Mase acestea din urmă se prezintă sub forma unui monolit cuprinzând
aproape toate clasele sociale, reprezentându-se prin intermediul lor şi funcţionând ca o
70
maşinărie perfectă pentru atingerea intereselor membrilor săi, care de multe ori poate sau
nu să coincidă cu interesele populare.
Există tendinţa ca un astfel de partid să acopere întregul spectru electoral
amestecând ideologiile şi programele politice devenind hegemonic şi autocrat numai din
dorinţa membrilor săi de a păstra puterea totală. În acest mod se poate pune în pericol
chiar mecanismele funcţionării democraţiei. Asemenea derapaje trebuiesc corectate în
general rapid printr-un răspuns ferm şi hotărât de către societatea civilă.
Principalele studii asupra partidelor politice sunt derulate de către părinţii fondatori
ai marilor teorii politologice: Moisei Ostrogorschi, Roberto Michels şi Max Weber.
Politologul rus Moisei Ostrogorschi în lucrarea sa ”Democraţia şi organizarea
partidelor politice”50 arată rolul important pe care l-au jucat partidele politice în
dezvoltarea sistemului democratic.Votul universal împinge la construcţia unei adevărate
„maşinării de partid” al cărei rol principal era obţinerea eficientă şi cât mai numeroasă a
voturilor de la electori în timpul desfăşurării proceselor electorale. Pentru atingerea
scopului amintit mai sus s-a ajuns la apariţia profesiei de politician, cel care conduce
maşinăria considerată de mulţi drept infernală . Treptat această „maşinărie de partid” a
căpătat valenţe nebănuite ajungând ca în perioada modernă să reprezinte un adevărat
mecanism de manipulare electorală al cărei unic scop îl reprezintă câştigarea alegerilor.
Partidul politic a devenit el însuşi parte a sistemului democratic sa adaptat şi transformat
după cerinţele acestuia.
Profesionalizarea partidelor politice, structurarea lor pe criterii organizaţionale
conduce la apariţia şi dezvoltarea fenomenului birocratic politic.
În final politologul rus consideră că o soluţie optimă ce ar putea rezolva diverse
probleme de sistem ar constitui de fapt înlocuirea partidelor profesioniste cu nişte partide
temporare constituite ad-hoc al căror scop unic este să se ocupe doar de atingerea
anumitor ţinte sociale după care să intre într-un proces de autodizolvare.
O lucrare fundamentală privind tendinţele oligarhice din interiorul partidelor este
publicată de sociologul Roberto Michels în anul 1911. El studiază modul de funcţionare
al Partidul Social Democrat German şi ajunge la concluzia că aceste organisme
fundamentale ale democraţiei, ce sunt partidele prin profesionalizarea politică a
50 Ostrogorschi Moisei, Democrația și Organizarea Partidelor Politice, București, 1912
71
membrilor lor, ne arată o imagine deformată. E întocmai ca şi cum am privi partidul prin
numeroase oglinzi diforme de circ iar aceste oglinzi reprezintă membrii partidului ce îşi
urmăresc propriile lor interese. Partidele capătă forma unui fenomen accentuat de
oligarhizare numit de sociolog „legea de fier a oligarhiei”. Deţinătorii funcţiilor cheie în
cadrul partidului concentrează toată puterea organizaţiei în mâinile lor cu scopul de a-şi
menţine funcţiile şi privilegile dobândite. Nu se mai respectă cerinţele membrilor simpli
din partid (baza partidului) iar dorinţele electoratului sunt supuse constant manipulării.
Sociologul român Mihai Milca analizează în cartea sa opera reprezentantului italian
al sociologiei Gaetano Mosca prezentând fenomenul numit ”falsitatea legendei
parlamentare”51, conform acestuia singurul moment când aleşii parlamentari se supun
alegătorilor este perioada electorală, dupa acest moment fenomenul este exact contrar iar
reprezentarea intereselor maselor electorale este de fapt doar o utopie.
Dacă privim fenomenul actual de modificare a partidelor politice din punct de
vedere sociologic prin prisma sistemică a democraţiei sau meritocraţiei concluzia este
una tot mai negativă. Considerând însă că acest fenomen oricum se exercită în mod actual
tot mai accentuat dispunând de orice mijloace şi atrăgând în vâltoarea lui o masă tot mai
numeroasa a populaţiei nu ne mai rămâne decât să îi privim avantajele reale pe care el le
oferă unor indivizi. Problema care însă corupe grav sistemul este că avantajele acestea nu
ajung în posesia adevăratelor elite conducătoare ci în mâinile unor simpli oportunişti.
Avem astfel parte de politicieni care au făcut din politică o adevărată profesie, ei deţin
experienţă, pot lua decizii rapide în sistemul ierarhic, bazate pe respectarea unor
regulamente interne partidiste, concentrând baza organizaţiei spre atingerea scopurilor
dictate de vârf având drept scop final accesul partidului la putere şi împărţirea privilegilor
obţinute.
Dacă modificăm participanţii, fenomenul „setei de putere” în ansamblul său se
repetă concluzionând asupra existenţei în natura umană a dorinţei de a deţine puterea
asupra celorlalţi semeni ai săi. După cum bine observăm sunt rare cazurile de renunţare
de bunăvoie la puterea politică deţinută odată acaparată sau sunt rare cazurile când se
încearcă schimbarea unui sistem nefuncţional în interes public. In multe state demisia de
onoare a oamenilor politici a devenit un motiv de ruşine. Ei încearcă prin orice tertipuri
51 Milca Mihai, op. cit. p.133
72
agăţarea disperată de putere după principiul enunţat de către domnitorul român
Alexandru Lăpuşneanu „ Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau !”.
Prin extinderea mărimi partidelor politice apare necesitatea de ierarhizare verticală,
concentrarea puterii la vârful organizaţiei şi conducerea de tip oligarhic de către un mic
grup de persoane, care doresc eficientizarea sistemului birocratic având drept rezultat o
situaţie conflictuală directă cu sistemul democratic în care deciziile sunt luate prin
consens de majoritatea persoanelor prin extindere orizontală a grupurilor.
Roberto Michels propune ca soluţii pentru evitarea situaţilor oligarhice schimbarea
periodică a mandatelor ocupanţilor posturilor din conducerea partidelor, rotaţia cadrelor
sau chiar soluţia extremă scoaterea partidului în afara legii.
Giovani Sartori vedea în partidele politice organizaţii care doresc să propulseze în
funcţii cheie din societate oameni ce pot aplica principiile asumate electoral.
Max Weber a abordat şi el fenomenul partidelor în conferinţa „Meseria şi vocaţia
omului politic” din anul 1919. El propune profesionalizarea politicii moderne.
Denumeşte politica o profesie exercitată de tot mai mulţi oameni al căror scop principal
este să lucreze într-o intreprindere politică numită - partid. Weber folosind principiul
dominaţiei din lucrările sale face trimiterea de la partidele cu lideri carismatici classice la
partidele moderne de masă supuse unor exigenţe tot mai mari în timpul procesului
electoral.
Maurice Duverger publică în 1951 lucrarea cu numele „Partidele Politice”52. Ajunge
la următoarea origine a partidelor înpărţindu-le în parlamentare şi extraparlamentare.
El împarte partidele parlamentare în două grupe:
- partidele de cadre sunt cele care au în componenţa lor personalităţi cunoscute cu
tradiţie în exercitarea a diferite funcţii publice sau personalităţi carismatice,
acestea se folosesc de notorietatea personajelor din cadrul lor pentru a atrage de
partea lor electoratul fără prea mare efort organizatoric.
- partidele de masă sunt partide moderne constituite pe principiul raţionalităţii au
o organizaţie puternic structurată de tip birocratic,membrii lor au profesionalizat
domeniul politic, chiar şi în lipsa unor personalităţi marcante maşinăria de partid
şi numărul extins de membrii au rolul de a eficientiza scorul electoral.
52 Brechon Pierre, Partidele Politice, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2004, p.18-19
73
Robert K.Merton adaugă la funcţiile esenţiale ale partidelor de influenţare, cucerire
şi exercitare a puterii o altă funcţie pe care el o denumeşte „de propulsare socială”53.
Această funcţie este esenţialmente necesară pentru persoanele care nu reuşesc prin forţe
proprii în societate să conveargă spre ţelul dorit. Persoanele folosesc maşinăria politică pe
post de trambulină socială, cea care sare peste modalitatea normală de stratificare socială
şi le asigură necondiţionat sprijinul necesar pentru schimbarea propriului statut social.
Partidul politic propune un tip de contract social pentru că el va ajuta persoana să
beneficieze de respectul societăţii dar şi să ajungă la funcţia dorită, însă accea persoană
va deveni automat subordonată dorinţelor decidenţilor din vârful partidului politic.
Persoanele sunt numite în funcţii de conducere sau execuţie în aparatul de stat prin
raportarea la gradul lor de influenţă şi ramificaţiile deţinute în interiorul partidului
Această influenţă ce poate fi una reală de tip democratic este stabilită prin alegeri
libere exercitate de către toţi membrii partidului, iar persoana va fi reprezentativă pentru
partidul care va exercita fenomenul de conducere a statului sau poate fi o influenţă de tip
oligarhic prin obedienţa arătată faţă de una sau mai multe persoane din conducerea
restrânsă de tip birocratic a partidului politic.
Robert K.Merton mai adaugă şi funcţia „de tribun” utilizată de partide politice mici
unele extraparlamentare cu rol declarat de protecţie a persoanelor defavorizate sau de
către partide ultranaţionaliste ori dedicate unei cauze cu mare impact social.
O etapă importantă o reprezintă caracterizarea funcţiilor partidului în funcţii
manifeste şi funcţii latente. Politologul francez Pierre Brechon scrie că „partidele exercită
o funcţie de educaţie politică a cetăţeanului şi structurare a opiniei publice”54 .
Partidele politice sunt puse în situaţia unui comerciant care trebuie să dovedească
abilitatea de a-şi vinde cât mai bine atuurile în faţa societăţii civile. Ele îşi prezintă prin
emisiuni de comunicare media liderii, ideologia şi programele politice.
Politologul caracterizează principalele funcţii ale partidelor politice astfel:
- funcţie programatică - anunţarea măsurilor şi planurilor politice;
- selecţia personalului politic - selectarea unor candidaţi reprezentativi;
53 Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), op. cit. p.41054 Brechon Pierre,op. cit. p.119 - 125
74
- să coordoneze şi să controleze politica guvernamentală – un consens de susţinere al
membrilor partidului politic pentru aplicarea de către executiv a planului de
guvernare;
- controlul partidului asupra aleşilor – această funcţie este mai mult sau mai puţin
pusă în practică în funcţie de stilul de conducere al partidului şi reprezentativitatea
aleşilor pe plan electoral;
- o funcţie latentă de sociabilitate - membrii au reuniuni periodice în cadrul cărora ei
pot socializa şi îşi pot lărgi cercul prin noi cunoştinţe de ordin material şi uman.
Politologul francez Georges Lavau afirma răspicat că „nici un partid nu este în
întregime funcţional pentru un sistem politic”.
Sistemul democratic intervine chiar şi în interiorul partidelor organizate în sistem
birocratic pentru că obligă liderii să caute o dublă legitimitate. În primul rând au nevoie
de susţinerea maselor populare prin procesul electoral pentru obţinerea puterii şi
exercitarea programului de guvernare. Apoi susţinerea simplilor membrii de partid este şi
ea absolut necesară pentru asigurarea autorităţii liderilor exercitată prin supunere
necondiţionată faţă de ierarhia partidului şi consens în aplicarea programelor.
Cercetători din R.Moldova dar şi din alte state propun ca idee modernă de progres
a societăţii desfinţarea partidelor politice şi separarea funcţiilor parlamentului.
Funcţia legislativă ar urma să fie preluată pentru respectarea interesului statal de
către profesionişti din cadrul unui Consiliu Legislativ Naţional.
Funcţia reprezentativă să fie coordonată de către o adunare a reprezentanţilor locali
din fiecare regiune administrativă a ţării care să deţină rolul de decizie prin vot direct. Se
introduce astfel un sistem democratic mult mai reprezentativ decât sistemul alcătuit din
partid politic plus parlament deoarece acesta din urmă în perioada modernă la nivelul
continentului european a beneficiat de cote foarte scăzute de încredere şi popularitate din
partea cetăţenilor.
Partidele politice în secolul modern se află la o răscruce esenţială ori îşi
democratizează acţiunile prin extinderea procesului de colaborare cu societatea civilă, ori
se îndreaptă şi mai mult pe calea oligarhică direcţie negativă care le va favoriza dispariţia
ca actor politic prin creşterea nemulţumirii sociale la adresa lor.
Contrar dihotomiei birocratizarea partidelor este salvată tocmai de procesul democratic.
75
Remarcăm că aproape toate naţiunile totalitare ce au fost coordonate de către
partidul unic au avut de înfruntat la un moment dat într-o formă sau alta nemulţumirea
maselor populare nereprezentate la procesul de conducere. Acest fenomen este identificat
de personalităţi precum sociologul Josse Ortega y Gasset sau psihologul Gustave Le Bon
în lucrările lor, ca un fenomen de revoltă a maselor populare împotriva elitelor
conducătoare. Aceste elite conducătoare de multe ori sunt nereprezentative sau nu deţin
capacitatea politică de a putea concentra atenţia maselor populare în direcţia corectă.
3.3. Grupurile de Presiune
Cercetarea partidelor politice corelată cu analiza profundă a societăţii, ne
dezvăluie perspective mai puţin cunoscute ale unor organizaţii ce sunt adeptele
influenţării puterii din umbră. De obicei ele sunt organisme antipublicitare şi nu vor să fie
prezente în prim planul public sau în atenţia mass-mediei, dovedindu-se mari iubitoare
ale discreţiei. Aceste organizaţii sunt denumite de către sociologii grupuri de interese sau
grupuri de influenţă.
În statele democratice ele se pot constitui, teoretic, oricând în sânul societăţii civile
din oricare motiv prin asociere liberă sau impusă de necesităţi, o multitudine de grupuri
care sunt gata în orice moment pentru a întreprinde tot ce este necesar pentru atingerea
scopului(rilor) dorite.
De multe ori grupurile sunt implicate concurenţial ori conflictual între ele sau cu alte
tipuri de organizaţii ori partide politice pentru obţinerea de influenţă sau status în cadrul
societăţii umane. Istoria acestor grupuri este foarte veche din ele desprinzându-se la un
moment dat ca organisme partidele politice. În 1908 prin S.U.A. Arthur Bentley povestea
de grupurile de interes şi presiunile exercitatea de acestea. Aceste grupuri au fost supuse
serios studiului în America pe cînd ansamblul ştiinţei din Europa le-a neglijat.
Grupurile de presiune au drept scop acţiunea directă asupra puterii, încercând să o
influenţeze din exterior sau acţionând indirect prin interpuşi asupra factorilor decidenţi ai
puterii publice pentru atingerea unor obiective favorabile grupurilor.
76
”Grupurile de presiune sunt centrate în jurul intereselor comune organizaţiei”55
Maurice Duverger încerca să creeze o definiţie cât mai completă a acestor grupuri de
presiune care prin originea lor sunt organizaţii non-politice „orice asociaţie, orice
grupare, orice organizaţie, chiar şi cele a căror activitate normală este îndepărtată de
politică, pot acţiona şi ca grup de presiune, în anumite domenii şi în anumite
circumstanţe”56.
Grupurile de interese sunt alcătuite din membrii ai societăţii uniţi la un moment dat
de un interes comun care de cele mai multe ori poate fi trecător. Aceste grupuri prin
fundamentare se pot transforma în grupuri de presiune. Grupul de presiune este
identificabil de către sociologi şi politologi prin prezenţa a trei caracteristici importante:
- grup organizat
- identificarea interesului comun
- exercitarea presiunii pentru apărarea lui
Conform lui Maurice Duverger forţa grupului depinde de poziţionarea lui în
societate, de elitele pe care le poate concentra în cadrul grupului, de persoanele care au
capacitatea de afirmare ca lideri şi modul de luptă a grupului pentru atingerea intereselor.
Există diferite clasificări ale acestor grupuri făcute de către cercetători europeni şi
americani.
Cel mai important fenomen modern generat de aceste organizaţii sunt grupurile de
lobby şi fenomenul de lobby pe care l-au generat acestea.
Acest fenomen constă în strângerea rândurilor acestor grupuri prin presiunea
exercitată de ei în jurul principalilor factori politici decidenţi. Grupurile oferă suport
financiar şi popular oferind acelaşi tip de contract social asemeni partidelor politice.
Aceste organizaţii se pot implica financiar prin fenomenul donaţilor şi
sponsorizărilor legale, de obicei în timpul campaniei electorale pentru susţinerea unui
anumit candidat la un post politic de nivel reprezentativ, în general având atribuţii
legislative sau executive.
55 Carphinschi Anton, Carphinschi Gabriela, Nedelcu Mioara, Introducere în Ştiinţe Politice, Iaşi, Editura Erota, 2001 cap. V, p.100-22156 Duverger Maurice, Sociologie Politique, Paris, Presses Universitaires de France, 1966, p.441
77
Presiunile se pot concentra mai nou şi asupra puterii judecătoreşti prin încercarea de
a influenţa anumite sentinţe judecătoreşti prin favoritism asupra unei părţi implicate în
proces sau prin anumite decizii stabilite prin influenţarea judecătorilor.
Sponsorizări financiare pentru politicieni sub forma a diverse stimulente sunt oferite
de unele organizaţii chiar şi în timpul exercitării mandatului pentru executarea unor
servicii, dar toata această activitate de obicei se realizează sub aspect transparent şi legal.
Din sumele oferite se plătesc taxe iar proiectele de lege promovate nu trebuie să aducă
atingere cetăţenilor sau legilor democratice internaţionale.
Se mai poate oferi şi suport popular prin îndrumarea cetăţenilor cu interese comune
adepţii unui grup să voteze un anumit candidat care poate realiza grupului scopul dorit.
Printre serviciile prestate sunt organizarea de conferinţe publice, dineuri, obţinerea
sprijinului şi atenţiei din partea mass-media.
Clasificarea interesantă a lui Jean Meynaud împarte grupurile în:
- grupuri cu acţiune interesată57 (urmăresc interes financiar)
- grupuri cu acţiune dezinteresată (urmăresc o idee)
Există grupuri deschise oricărui participant dornic de a participa la discuţii din diferite
domenii de interes şi grupuri private deschise numai anumitor persoane prin înscriere pe
baza statutului de membru.
Exemplificăm mai jos câteva grupuri de interese reprezentative pentru sistemul
democratic pătrunse de sindromul actual al birocratizării.
- Asociaţiile patronale:
Avem drept principal exemplu aici grupurile producătorilor de automobile,
grupurile agricole de fermieri sau asociaţii conducătoare ale intreprinderilor. Pentru a
creşte nivelul puterii şi reprezentării ele s-au constituit în asociaţii patronale. Aceste
asociaţii au drept principal scop apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor juridice în
faţa pretenţilor şi abuzurilor comise uneori prin forţa statului. Apăra interesele
investitorilor deţinători de capitaluri financiare şi economice.
57 Meynaud Jean, Les groupes de pression, Paris, Presses Universitaires de France, 1960, p.10-25
78
Reprezintă un mijloc eficient de presiune şi negociere cu o altă categorie socio-
profesională alcătuită din organizaţiile sindicale muncitoreşti.
- Sindicatele:
Constituite sub forma unor organizaţii compacte ele au drept rol principal
obţinerea şi protejarea drepturilor pentru personalul angajat. Aderarea la mişcarea
sindicală a angajaţiilor este liberă conform drepturilor omului. În fruntea mişcării
sindicale se aleg lideri reprezentativi, aceştia având rolul de a negocia direct cu
angajatorii. În ţările democratice occidentale sindicatele se pot forma în ambele medii
lucrative indiferent de natură lor publică sau privată. Acest lucru reprezintă un mare plus
pentru protejarea drepturilor celei mai expuse categorii şi anume lucrătorii mediului
privat ce acum sunt expuşi direct presiuni marilor corporaţii sau scăpărilor legislative ce
avantajează direct angajatorii cu influenţă. Această situaţie este necesară pentru a
preîntâmpina apariţia sentimentelor antagonice între clasele sociale implicate şi
alunecarea spre socialismul anarhic. Acest socialism propus de către unele sindicate ar
duce în final la destabilizarea totală a vieţii economice prin uniformizare socială.
- Organizaţiile Non Guvernamentale(ONG):
ONG-urile pot fi clasificate după arealul de acţiune drept organizaţii cu nivel de
extindere local, naţional sau internaţional, rolul lor de influenţă crescând simţitor în
funcţie de nivelul pe care se poziţionează.
Definiţia lor pe scurt drept „orice organizaţie ce nu este înfiinţată ca urmarea a unui
tratat internaţional ”.
Ca misiune principală ONG-urile primesc fonduri şi sprijin internaţional pentru
promovarea democraţiei de tip occidental şi sancţionează imediat orice derapaj prin
stoparea finanţării diverselor proiecte. Reprezintă un punct cheie pentru constituirea,
supravegherea şi dezvoltarea democraţiei la nivelul oricărui stat naţional.
79
Numeroase ONG-uri au adoptat organizarea pe stil birocratic, cea care le conferă o
disciplină riguroasă şi ierarhizată permiţând crearea unor structuri de extindere
tentaculare la nivel global.
Ele militează activ şi continuu pentru impunerea şi sprijinirea mijloacelor democratice la
nivel global susţinând diferite proiecte de modernizare şi unificare a societăţii civile.
Prin aplicarea programelor de dezvoltare socială ele duc o bătălie activă şi constantă
pentru dezvoltarea şi apropierea naţiunilor. Organizaţiile lor participă la creşterea
planetară a mediilor economic şi social. Încurajeză atitudinea şi responsabilizarea
cetăţeanului, accentuează rolul acestuia în sistemul comun al globalizării..
Un stat democratic şi permisiv încurajează dezvoltarea şi participarea ONG-urilor
voluntară în societate, aplică diverse parteneriate cu acestea pentru a dirija o parte din
activităţile statului spre sectorul lor public având rolul de reducere a cheltuielilor şi
debirocratizare a societăţii.
Uneori însă aceste organizaţii internaţionale îşi urmăresc propria lor agendă care
poate sau nu să coincidă cu cea publică, Ele pot exercita uneori anumite activităţi de
faţadă publice iar scopul lor real ascuns este de a atinge anumite interese ale persoanelor
conducătoare ale organizaţiei uneori mai mult sau mai puţin corecte sau democratice.
Ele sunt coordonate la faţadă sau prin diverşi interpuşi de obicei de către persoane
sau state cu resurse considerabile şi dispun de fonduri financiare consistente la nivel
internaţional.
Structural îşi extind activitatea în multiple state folosind sistemul organizaţional de
tip birocratic.Dintre ONG-uri internaţionale amintim Open Society Fundations(George
Soros Fundations), GreenPace, HumanRightsWatch, Transparency Internaţional etc.
- Grupurile religioase:
La nivel global religia acţionează prin multiple manifestări şi datorită
numeroaselor tipuri de credinţe religioase. Ele influenţeză major prin forţa adepţilor săi
orice regim politic existent inclusiv democraţia. Credinţa deţine o putere psihologică
extraordinară de a influenţa masele umane, de a le impune să urmeze anumite principii.
Religia poate deveni un abil manipulator al sufletului uman. Propovăduitorii ei pot
80
încerca să impună democraţia la nivel global aşa cum a procedat Papa Ioan Paul al II lea,
sau pot distruge drepturile şi libertăţile cetăţeneşti şi accentua regimurile despotice aşa
cum a procedat în perioada Evului Mediu, Inchiziţia.
Grupurile religioase, reprezentante ale unor interese de ordin moral pot intra de
nenumărate ori în conflict deschis cu instituţile religioase cele ce au o reprezentare
covârşitoare, solidă şi în general susţinută de stat la nivel global. Conflicte religioase pot
apărea între adepţii religioşi ai sectelor şi religia majoritară naţională datorită diferenţei
de opinii, având ca exemple classice conform cu numeroşi autori legea privind fenomenul
prostituţiei sau legea despre avorturi. Se aplică o discriminare majoră de către factorul
politic, între diferitele religii majoritare la nivelul unui stat, fenomen exercitat prin
distribuţia inegală pe bază de preferinţe a fondurilor.
Fiecare grup sau instituţie religioasă pun presiuni la rândul lor asupra factorului
politic pentru a obţine fonduri mai consistente pentru construcţia a noi lăcaşuri de cult,
extinderea fenomenului religios etc.
Aceste grupuri organizate ajung până la a trimite proprii reprezentanţi în adunările
legislative naţionale cu rolul de a executa politica grupului.
Fiecare dintre aceste grupuri, unele minoritare au dreptul la opinie liberă şi nu pot fi
discriminate, de accea este necesară de nenumărate ori alegerea unei soluţii de
compromis. Este recomandat ca statul naţional să adopte în acest domeniu sensibil o
politică de tipul democraţiei americane şi anume nepromovând nici o religie naţională în
particular oferind în acest mod egalitate de şanse tuturor grupurilor religioase. Acestea se
sprijină financiar din fonduri proprii şi donaţii strânse de la adepţi, plătesc impozit şi nu
aşteaptă fonduri statale. Statul este obligat să ducă o politică echilibrată, care să acorde
sprijin egal sau pe baza reprezentativităţii tuturor religiilor existente pe teritoriul lui.
Acţiunile grupurilor de acest tip pot fi la vedere, publice sau pot fi unele ascunse de
tip ocult (grupuri cu influenţă negativă ), care au ceva de ascuns.
- Organizaţiile oculte
Grupul Bildenberg este alcătuit dintre unii din cei mai bogaţi şi cunoscuţi
oameni ai planetei. Ei organizează periodic întâlniri fastuoase acoperite de mister pentru
81
membri săi în diferite locaţii globale şi accentuează speculaţile create în jurul lor, pornind
de la idea de bază, că acest grup ar deţine de fapt adevăratul control al lumii. Există
zvonuri întemeiate sau nu că ei controlează de fapt piaţa financiar-bancară mondială, că
iau decizile privind viitorul omenirii şi că ei ar avea drept scop final impunerea unui
guvern mondial având rolul de a conduce întreaga societate umană pe baza unei noi
ordini globale.
Dar cum toate acestea fără dovezi reprezintă pure speculaţii informaţionale, le-am
prezentat doar pentru a demostra ca există jucători chiar şi din societatea privată care
deţin puterea şi capacitatea necesară pentru a schimba regimurile politice, de a impune
dacă doresc democraţia sau oricare alt tip de conducere ce lor li se pare mai eficient.
În final toate aceste forme de organizare pot fi grupuri de presiune foarte capabile
fiecare dintre ele având arii de acţiune şi interese specifice bine delimitate.
Partidele politice reprezintă veriga de legătură între aceste grupuri de presiune şi cetăţeni.
Datorită necesităţilor partidele politice devin prizonierele unui fenomen periculos prin
dependenţa lor de susţinerea financiară şi organizaţională a acestor grupuri.
Întrepătrunderea la nivelul societăţii a fenomenului birocratic cu cel democratic este
prezentă pe orice palier societal şi în cadrul oricărui sistem organizaţional indiferent de
mediul lui de funcţionare public sau privat.
Partidele politice şi grupurile de presiune-interese sunt actorii care modifică viaţa
politică şi socială a unui stat influenţând în mod direct calitatea democraţiei şi constituind
accea legătură fundamentală intersistemică dintre birocraţie şi democraţie.
Concluzii
82
Analizând cele trei tipuri de teori birocratice prezentate, pornind în principal de la
teoria classică a birocrației concepută de către Max Weber, continuând cu teoriile
japoneze ale birocrației și finalizând cu studiul teoriilor birocratice ale viitorului
imaginate de către Alain Toffler în sistemul ad-hocrației, voi încerca să analizez din
propria perspectivă modificările deja desfăşurate și cele ce vor surveni în structura
teoriilor birocratice,
Stilul modern de luare a deciziilor va deveni unul tridimensional. Deciziile se vor
lua de către cea mai competentă persoană, cea care este și cea mai apropiată de
problemă. Aceasta va beneficia la rândul ei de sprijinul și consultanţa întregului sistem,
totul va deveni o rețea comunicațională, pentru alegerea celor mai bune idei.
Funcționarul viitorului va trebui să fie dedicat cu pasiune meseriei sale, studiile și
experiența în domeniu vor deveni relative, importante însă vor fi gradul de eficiență și
dorința de a învăța lucruri noi. Personalul va beneficia de o rotație continuă a locului de
muncă. Slujbele nu vor mai fi garantate, iar asigurarea pensiei va reveni în sarcina
angajatului.
Un fenomen deja observabil este asocierea personalului sau lucrul în comun în
special la proiecte de anvergură. Creșterea adaptabilității și contopirea vieții personale cu
cea profesională. Întregul sistem administrativ va deveni un carusel instopabil în care
accentul viitor se va concentra pe dezvoltarea și ramificarea corporațiilor organizaționale.
Organizațiile își vor urmări propriile interese prin orice mijloace, creșterea
profiturilor, subordonarea statelor slabe cu sisteme democratice în formare, neîndeajuns
de bine implementate pe plan instituţional.
Angajatul nu va mai conta, el va fi o piesă utilizabilă și dispensabilă care prin
reușitele sale trebuie să își asigure resursele necesare supravieţuirii şi dezvoltării.
Mariile organizaţii reprezintă puterea şi sunt perfect conştiente de acest lucru, nimic nu le
mai poate sta în cale nici măcar decidenţii politici. Factorul politic este incapabil să se
mai susţină şi a devenit veriga slabă, cea care cedează treptat dar sigur puterea statului şi
a cetăţenilor în mâna organizaţiilor. Singurul răspuns de calibru împotriva acestor
organizații moderne poate veni numai din partea societății civile organizată după structuri
de tip rețea care să poată asigura sprijinul optim necesar.
83
John Stuart Mill a tras concluzia că foarte multe persoane sunt susţinătoare deschise
ale sistemului birocratic, după opinia lor birocraţia ar reprezenta idealul administrativ de
funcţionare a statului. Aceste persoane chiar pun accentul pe atragerea celor mai buni
specialiști în cadrul activității birocratice.
Autorul lansează însă în final şi o ipoteză tulburătoare ”Dacă, într-adevăr, toate
marile talente ale țării, ar putea fi atrase în serviciul cârmuirii ” 58. (Există posibilitatea
ca toți marii specialiști din toate domeniile importante să alcătuiască împreună un cartel
interdisciplinar pus în slujba autorității publice statale). Acest mecanism ar impune
politicile la nivelul oricărui stat și ar putea controla cu lejeritate orice activitate publică
sau privată. Guvernanții ar deveni niște marionete iar cei guvernați ar putea fi manipulați
cu lejeritate în orice direcție dorită de această elită birocratică. Individul și ar pierde
libertatea în sistemul mecanicist al birocratizării. Paradoxul schimbărilor societății chiar
și o rupere agresivă și bruscă de trecut printr-o revoluție de cele mai multe ori nu
afectează birocrația. Ea rămâne acolo drept constanta de funcționare a statului de drept, la
fel de necesară și imperturbabilă.
Teoriile lui Weber și Foucault descriu fenomenul sporirii eficienței organizaționale
prin maximizarea supravegherii și controlului organizațional. Aceste teorii au avut
probleme în aplicare chiar și în cadrul organizațiilor birocratice mari de tipul
intreprinderilor mecaniciste. Ele au fost demontate de către sociologii americani Grint și
Sabel care au demostrat că omul organizațional are nevoie de o democrație intimată și
personală pentru a fi eficient alfel există riscul afectării psihologice a individului.
Încălcarea intimității umane a condus conform lui Foucault la prăbușirea regimurilor
totalitare de tip comunist. Pur și simplu oamenii nu suportau o supraveghere constantă pe
o mare perioadă de tip fără a avea o reacție adversă. Societatea închisoare s-a prăbușit
asemeni unui castel din cărți de joc sub dorința umană de libertate și democrație.
Centralizarea și adoptarea deciziilor rapide sunt trăsăturile birocratice care
intră în coflict cu dorința tot mai acerbă de descentralizare și democratizare. Acest
conflict a fost bine sesizat de către Weber și Mitchels în lucrările lor însă cei doi au
ajuns la concluzia că nici un curent nu este dominant cele două se află într-o stare
de echilibru.
58 Mill Stuart John, Despre Libertate, București, Editura Humanitas, 2001
84
Schimbările rapide care au intervenit în societatea umană în perioada modernă au
permis dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii la un nivel fără precedent. Aceşti doi factori cheie
enumeraţi mai sus, au uşurat foarte mult modul de viaţă al omului şi au condus în final la
o explozie demografică la nivel planetar.
Societatea a fost prinsă nepregătită, neavând la dispoziţie planuri economice
detaliate pentru acest fenomen demografic globalizator al viitorului, asociat la rândul lui
cu şocurile intervenite pe pieţele financiare şi amplificat prin creşterea necontenită a
consumului de resurse naturale epuizabile ale planetei.
Marile organizaţii confruntate şi ele datorită schimbărilor cu dificultăţi s-au găsit
într-o situaţie inedită, un exces de resursă umană inepuizabilă, educată şi tot mai
calificată pe piaţa muncii rămasă fără ocupaţie.
Pentru statele naţionale acest fenomen social poate conduce la revolte împotriva
politicienilor sau la scăderea veniturilor bugetare încasate, toate acestea ducând la apariţia
unor dezechilibre între componentele bugetare accentuând scăderea PIB-ului național.
În acest moment marile organizaţii dispunând de o forţă birocratică elitistă, modernă
şi pregătită au profitat de oportunitatea creată „ distrugând dictatura angajatului protejat
de marile grupuri sindicale prin coduri de muncă socialiste ”( citat al preşedintelui unei
naţiuni sud-est europene), cei care lucrau în sectoarele public sau privat. Organizaţiile au
obţinut supunerea necondiţionată din partea angajaţiilor în scopul protejării locurilor lor
de muncă.Grupările economice organizate au reuşit acum să schimbe agenda multor
politicieni, chiar şi a celor declaraţi de ideologie social – democrată prin influenţa
exercitată asupra lor, pentru obţinerea de diverse facilităţi de la statele naţionale în
schimbul investiţiilor realizate creatoare de noi locuri de muncă.
Necesitatea schimbărilor pentru a putea face faţă noilor tipuri de situaţii au produs
mutaţii profunde în sânul organizaţiilor, au impus noi politici adaptabile de management
organizaţional. Birocraţia a devenit un sistem ce nu mai poate face faţă cerinţelor sociale
ale viitorului, iar în concluzie trebuie introdus un nou sistem pentru ca ecuaţia
administrativă să redevină funcţională. O comisie internaţională interdisciplinară de
studiu axată în special pe stiinţa administrativă ar putea concepe un sistem mai bine
adaptat cerinţelor moderne
85
Vroiam să arăt că existenţa democraţiei la nivelul unui stat este deja prea
insignifiantă chiar dacă ea este funcţională pentru cetăţenii care locuiesc pe teritoriul
statului. Deciziile pe care le pot lua ei şi chiar statul suveran naţional în numele lor sunt
tot mai limitate.
Statele au renunţat prin diferitele tratate internaţionale la care ele iau parte deja la o
parte din suveranitate şi vor mai face în viitor asemenea cedări ale suveranităţii naţionale.
Cred că viitorul va aduce în prim plan o serie de structuri suprastatale de tipul U.E.
cu instituţii asemănătoare la nivelul tuturor continentelor, împărțind globul în uniuni de
state.
La rândul lor, după visul unor persoane, suprastructurile pot crea o structură statală
unitară la nivel planetar. Această structură trebuie să fie însă de tip democratic sau
participativ pentru că baza oricarei construcţii sistemice de orice tip ar fi ea o reprezintă
cetăţeanul. Trebuie să înțelegem că indiferent de națiune sau culoare, toți suntem
locuitorii acestui pamânt, iar pentru asta trebuie să încercăm prin eforturi conjugate
împreună să definim o lume mai bună.
În final doresc să închei cu un citat a lui Thomas Dye care îmi pare foarte exemplificativ
pentru pregătirea viitorului sistem politico - administrativ al statului:
”Cunoașterea este preferată ignoranței, chiar și în politică”.
Bibliografie
Lucrări:
Alexandru Ioan și Colectiv, Drept Administrativ, ed II. București, Editura Lumina
Lex, 2007
Aron Raymond, Democrație et Totalitarisme, t.IV, Paris, 1952
Bălan Emil, Drept Financiar, Bucureşti, Editura C.H. Beck, 2007
Bendix Reinhard, Max Weber: An Intellectual Portrait, New York, Doubleday
and Co, 1960
86
Bordeianu Cătălin, Introducere în Sociologia Clasică, București, Editura
Economică, 2003
Brechon Pierre, Partidele Politice, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2004
Burdeau Georges, Droit Constituționnel et Instituțions Politique, Paris, Seuil,
1968
Burdeau Georges, Traite de Science Politique, tomul IV, Paris, Seuil, 1952
Carphinschi Anton, Gabriela Carphinschi, Mioara Nedelcu, Introducere în Științe
Politice, Iași, Editura Erota, 2001
Cevallier Jacques, Loschak D., Introducțion a la Science Administrative, Paris,
Memento Dalloz, 1974
Coranul, secolul al - VII- lea
Daedalos, Encyclopedia Brittannica, London, 1911
Dahl Robert, Democracy and his Crittics, London,Yale University Press, 1989
Dincă Dragoș, Dezvoltare și Planificare Urbană, București, Suport Curs
S.N.S.P.A., 2011
Durkheim Emile, Sociologia, Regulile Metodei Sociologice, Bucureşti, Editura
Antet, 2003
Duverger Maurice, Instituţions Politiques, Paris, P.U.F., 1968
Duverger Maurice, Sociologie Politique, Paris, Presses Universitaires de France,
1966
Eminescu Mihai, Opere vol.X, Publicistică. 1noiembrie 1887-15 februarie 1890,
Timpul, ediție critică întemeiată de Perspessicius, coordonator Dimitrie
Vatmaniuc, București, Editura Academiei Române, 1989
Engels Friedrich, Originea Familiei, a Proprietății Private și a Statulu - Opere
Alese ed.3, București, Editura Politică, 1967
Fisichella Domenico, Ştiinţa Politică: probleme, concepţie, teorii, Iaşi, Editura
Polirom, 2007
Frigioiu Nicolae, Introducere în Științele Politice, București, Suport Curs
S.N.S.P.A., 2008
Giddens Anthony, Sociologie, București, Editura All, 2010
Goodman Norman, Introducere în Sociologie, București, Editura Lider, 1992
87
Grugel Jean, DEMOCRATIZAREA O Introducere Critică, Iași, Editura Polirom
2008
Gusti Dimitrie, Partidul Politic, sociologia unui partid politic republicat în
Doctrinele Partidelor Politice, București, Editura Garamond, 1996
Iorgovan Antonie, Tratat de Drept Administrativ, Ediţia a - III - a restructurată,
revăzută şi adăugită, vol I, Bucureşti, Editura AllBeck, 2001
Lane Frederick, Current Issues in Public Administrațion, New York, St.Martin’s
Press, 1982
Le Bon Gustave, Psihologia Mulţimilor, Bucureşti, Editura Antet, 2007
Le Bon Gustave, Psihologie Politică, București, Editura Antet, 2005
Lincoln Abraham, USA Constituțion, Pennsylvania, 1787
Matei Lucica, Management Public, București, Editura Economică ed.II, 2006
Meynaud Jean, La Tehnocrație Mithe ou Realite, Paris, Payot, 1964
Meynaud Jean, Les Groupes de Pression, Paris, Presses Universitaires de France,
1960
Milca Mihai, Geneza Teoriei Elitelor - Provocarea Neomachiavellienilor,
București, Editura Economică, 2001
Mill Stuart John, Despre Libertate, București, Editura Humanitas, 2001
Mises von Ludwing, Birocrația și Imposibilitatea Planificării Raționale în Regim
Socialist, București, Institutul Ludwing von Mises România, 2006
Mitran Ion, Nichițelea Pamfil, Politologie ed.II, București, Editura Fundației
România de Mâine, 2006
Montesquieu, Despre Spiritul Legilor, București, Editura Antet, 2011
Moț Anca, Politică și Administrație Publică - București, Curs Universitar,
S.N.S.P.A.,
Niebuhr Reinhold, The Structure of Națions and Empires, New York Publishing,
1959
Olah Șerban, Elitele Locale, București, Editura Economică, 2004
Ostrogorschi Moisei, Democrația și Organizarea Partidelor Politice, București,
1912
Pierre Jon, Dezbateri Asupra Administrării, Chişinău, Ed.Ştiinţa, 2006
88
Plane M. Jean, Theorie des Organizations, Paris, Dunod, 2000
Platon, Politica, București, Editura Antet, 2010
Popescu Gabriela Luminiţa, Administraţie şi Politici Publice, Bucureşti, Editura
Economică, 2006
Rhodes Rod, Policy Networks, London, London University, 1988
Rosseau Jaques Jean, Contractul Social, București, Editura Antet, 2003
Slăniceanu Popescu Ion, Enescu Cosmin Ionuț, Controlul Activității Autorităților
Administrației Publice, Galați, Editura Zigotto, 2012
Taylor Frederik, The Principles of Scientific Management, New York and
London, Harper and Brothers, 1911
Thompson Grahame & Hirst Paul, Globalisation in Question, Cambridge, Polity,
1999
Toffler Alvin, Șocul Viitorului, București, Editura Politică, 1973
Veblen Thorstein, Theory of Buisness Entreprise, New Jersey, Transaction Books,
1904
Vlăsceanu Mihaela, Organizațiile și Cultura Organizării, București, Editura Trei,
1999
Weber Max, Economie et Societe, Paris, Plon, 1971
Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Dicționar de Sociologie, București,
Editura Babel, 1993
Articole și Reviste:
Bențe Cristian, Câteva Considerații Privind Începuturile Administrației
Publice ca Disciplină Academică, Revista de Administrație Publică și Politici
Sociale, An I, Nr.2/Martie 2010
Ionescu Victor, Turza Isabella, Democrație: Vis și Realitate, Buletin de
Informare Legislativă, București, Nr.1/2003
Universitatea de Stat din Moldova, Moldoscopie (Probleme de Analiză
Politică), Nr.1/2008, 2/2009, 4/2010
89
Florica Marcela Cioban, Analiza Criticii Democrației Ateniene în Filosofia lui
Platon
Site-uri Internet:
Revista de Administrație Publică și Politici Sociale Universitatea de Vest
” Vasile Goldiș” Arad adresa site - http://www.uvvg.ro/revad/index.php
Site-ul Scribd specializat în literatură științifică, documentară și universală,
pentru orice referat menționat avem linkul către site - http://www.scribd.com/
Echivalentul românesc al siteului internațional menționat anterior pe nume
Scritube specializat în orice tip de literatură și referate adresa siteului este -
http://www.scritube.com/sociologie/
Cărți online gratuite pe cel mai complex site de literatura diversă adresă -
http://www.cartiaz.ro/index.php?option=stiri&id=41
90
Top Related