Ziua 1 test
description
Transcript of Ziua 1 test
3-6 FEBRUARIE 2014
prezentarea trainerului, exercițiu de cunoaștere - numele lanț, stabilirea
regulilor de lucru, asteptarile cursanților
Cooperare europeană prin parteneriate şi proiecte
Scopul cursului: Familiarizarea participanţilor cu teoria şi principiile învăţării pe tot
parcursul vieţii pentru ca aceştia să poata colabora, iniţia concepe şi derula un proiect sau parteneriat european.
Obiectivele cursului : Să contribuie la iniţierea şi dezvoltarea unor proiecte
educaţionale eficiente prin colaborarea între cadre didactice din şcoli europene, în cadrul acţiunii Comisiei Europene (ERASMUS+ / Comenius, eTwinning, etc)
Să valorifice propria experienţă în derularea de proiecte europene Să îşi formeze şi dezvolte deprinderi de dezbatere, dialog, abilităţi
de interrelaţionare specifice muncii în echipă Să utilizeze adecvat tehnologiile TIC, mijloacele audiovizuale şi
materialele auxiliare corespunzătoare obiectivelor formării Să promoveze imaginea şcolii în mediul online
Planificarea pe module tematice/stagii, timp alocat : Ziua 1 – 3 februarie 2014 / 9.00- 14.00
Proiectul-Delimitări conceptuale, condiţii pentru realizare, tipologia proiectelor în educaţie
Noul program Erasmus+ Obiectivele generale , obiectivele specifice şi operaţionale
ale programului Comenius şi priorităţile pentru acţiunile Comenius
Ziua 2 – 4 februarie 2014 / 9.00- 14.00 Descrierea programului Erasmus+,COMENIUS Proiectele multilaterale, bilaterale Comenius şi acţiunea
eTwinning
Ziua 3 – 5 februarie 2014 / 9.00- 14.00
Promovarea tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor – TIC
Realizarea şi ciclul de viaţă a proiectelor europene Procedura de depunere a cererilor de grant şi importanţa
proiectelor Comenius
Ziua 4 – 6 februarie 2014 / 9.00- 13.00 Evaluarea finală- 4 ore 9.00 – 11.00 – Evaluarea portofoliilor 11.00– 13.00 – Evaluarea cursului -chestionare feed-back
Modul de desfăşurare Formare directă; Ateliere de lucru; Formare la distanţă - Studiu individual; Aplicaţii online La finalul stagiului cursanţii vor putea să: Cunoască programul ERASMUS+ ( Comenius, eTwinning)
Caute parteneri în cadrul acţiunii Comenius, eTwinning Iniţieze activităţi , proiecte, parteneriate Comenius,
eTwinning
Modalităţi de evaluare
- Chestionare, - Fişă de feed back, - Discuţie, -Rezultatele activităţilor pe grupe
- Portofoliul final individual sau pe grupe cu o temă de proiect, parteneriat Comenius, eTwinning, etc
Formator
Prof.Tone Gina
Cooperare europeană prin parteneriate şi proiecte
3-6 FEBRUARIE 2014
Delimitări conceptuale
Proiectul poate fi definit ca un set de intenţii generale privind orientarea dezvoltării ( individuală sau instituţională), în timp ce planul reprezintă o colecţie de activităţi legate între ele, duse la îndeplinire în mod organizat, avand obiective și rezultate clar definite, ce urmăresc atingerea finalităţilor stabilite în proiect.
Un proiect trebuie să îndeplinească două tipuri de condiţii: condiţii strategice și condiţii tactice.
Un proiect bine realizat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii strategice:
Adecvarea ( să fie potrivit atingerii scopurilor și obiectivelor stabilite)
Fezabilitatea ( caracter realist) Economicitatea ( consum minim de resurse) Simplitatea și precizia ( să cuprindă acele obiective și să
aloce acele resurse necesare și suficiente realizării intenţiilor)
Sistematizarea, lizibilitatea și claritatea în concepere și redactare
Operaţionalitatea( aplicarea facilă)
Unitatea și consistenţa ( să nu conţină contradicţii conceptuale, principiale sau acţionale)
Continuitatea( fiecare acţiune să le pregătească pe cele ulterioare)
Flexibilitatea( adaptabilitatea la situaţii noi, alocarea unor resurse pentru situaţii neprevăzute)
Încadrarea optimă în timp (precizarea orizontului temporal al fiecărei acţiuni)
Viabilitatea și repetabilitatea (proiectul trebuie menţinut și aplicat atata timp cat condiţiile de context nu se schimbă radical)
Consultarea expertizei în domeniu Respectarea cadrului normativ Explorarea impactului proiectului asupra misiunii și
priorităţilor organizaţiei Stabilirea programeler și acţiunilor concrete în vederea
atingerii scopurilor și obiectivelor stabilite Identificarea posibilităţilor de dezvoltare profesională și
personală Selectarea soluţiilor originale și creative pentru problemele
apărute Stabilirea indicatorilor de performanţă pentru realizare,
urmărire și evaluare
Proiectul educaţional sau didactic
Proiectul curricular - constituie reprezentarea demersului cu caracter aplicativ, ce urmăreste dezvoltarea competenţelor, deprinderilor și abilităţilor pe o anumită temă, domeniu.De exemplu: realizarea unei programe sau a unui suport de curs pentru disciplinele opţionale.
Proiectul instituţional de dezvoltare a școlii - este un instrument de coordonarea a activităţilor , un instrument al politicii manageriale a directorului, centrat pe schimbare, pe inovarea și dezvoltarea scolii în plan structural și funcţional.
Proiecte educaţionale europene
Elaborarea unei propuneri de proiect
Trebuie să ne punem următoarele întrebări înainte de elaborarea propunerii de proiect:
școala este pregătită? Proiectul rezolvă o problemă a școlii? Avem timp pentru proiect? Cat de realiste sunt obiectivele? Există manager de proiect? Există o motivaţie internă? Există susţinerea comunităţii? Ce costuri implică? Ce surse avem pentru susţinerea
costurilor? Ce durabilitate are proiectul? Ce riscuri trebuie să accepte școala? Cum facem monitorizarea?
Temă: Plecând de la clasificarea cadrul logic al unui proiect vă rog
să concepeţi și să descrieţi un proiect în care să specificaţi:
1.Titlul proiectului 2.Obiectivele generale 3.Scopul proiectului obiectivele specifice pe care le va realiza proiectul 4.Rezultatele preconizate rezultatele concrete în scopul atingerii obiectivelor
specifice, efectele și beneficiile preconizate în urma implementării
proiectului, îmbunătăţirile și modificările ce se vor produce datorită
implementării proiectului
5. Activităţi Activităţile cheie care vor fi derulate în scopul obţinerii
rezultatelor preconizate Mijloacele necesare implementării acestor activităţi
De exemplu: personal, echipament, instruire, studii, etc
Echipe de 4 - 5 persoane
Timp: 25 minute de realizare
Timp de prezentare pentru fiecare echipă 3-5 min
Proiectele educaţionale de coopereare europenă sunt instrumente privilegiate de acţiunea operaţională a UE, sunt variate în structura lor juridică și reprezintă un ansamblu corent de proiecte și acţiuni organizate dupa un calendar ce permite realizarea obiectivelor politicilor educaţionale europene.
Urmărindu-se ca obiectiv formarea constiinţei europene, o importanţă deosebită este acordată dimensiunii culturale și educaţionale ce a determinat apariţia acestor programe educaţionale europene: COMENIUS.
În ultimii ani, educaţia pe tot parcursul vieţii (lifelong learning) a devenit o prioritate a sistemelor de învăţământ la nivel global ocupând o poziţie centrală în cadrul agendei politicii de cooperare europeană în domeniul educaţiei şi formării.
Programele vechi:50 de obiective, 60 de actiuni!!!
Programul Tineret in Actiune :5 actiuni, 7 subactiuni
Programe pentru Inv.Superiorla nivel International :
•Erasmus Mundus, •Tempus,
•Alfa, Edulink, Programe Bilaterale •Grundtvig
•Erasmus•Leonardo
•Comenius
•Vizite de
StudiuActiunile centralizate
LifelongLearning
Programme
Noul program 2014-2020 Erasmus +
Propunerea Comisiei Europene : un singur program de educaţie, formare profesională, tineret şi sport, Erasmus +
Propunerea a fost negociată între Parlamentul European şi Consiliul European
Votul de aprobare în Parlamentul European a fost luna decembrie 2013
Apelul European 2014 şi Ghidul Programului a fost publicat în decembrie 2013 pe site-ul http://www.anpcdefp.ro/
Documente şi link-uri utile:Pagina oficială a Comisiei Europene: click la adresa http://ec.europa.eu/programmes/erasmus-plus/index_ro.htm unde găsiţi atat GHIDUL PROGRAMULUI ERASMUS+ cat şi modelele formularelor de candidatură pentru toate acţiunile cheie (deocamdată în limba engleză)
Programul Uniunii Europene pentru educație, formare profesionala, tineret si sport
2014-2020 : ERASMUS +
Erasmus+ își propune să încurajeze dezvoltarea competențelor și a capacității de inserție profesională și să ofere noi oportunități de educație, formare și stagii pentru tineri.
Programul se va derula pe o perioadă de șapte ani și va beneficia de un buget total de 14,7 miliarde de euro.
Această cifră este cu 40% mai mare decât actualul nivel al cheltuielilor și reflectă angajamentul UE de a investi în aceste domenii.
Erasmus+ va oferi unui număr de peste 4 milioane de europeni posibilitatea de a studia, de a se forma, de a câștiga experiență profesională și de a participa la programe de voluntariat în străinătate.
Erasmus+ va finanța parteneriate transnaționale între organizații și instituții de învățământ, formare și tineret, cu scopul de a stimula cooperarea și de a construi o punte între mediul educațional și cel profesional, care să faciliteze acoperirea deficitului de competențe cu care ne confruntăm astăzi în Europa.
Va susține eforturile de modernizare a sistemelor de învățământ, formare profesională și tineret depuse la nivel național.
În domeniul sportului, programul va finanța activități accesibile publicului larg și proiecte transfrontaliere destinate în special combaterii trucării meciurilor, dopajului, violenței și rasismului.
Erasmus+ reunește șapte programe ale UE în domeniul educației, formării și tineretului și va susține, pentru prima dată, sportul.
Fiind un program integrat, Erasmus+ oferă mai multe posibilități de cooperare între sectoarele educatiei, formarii, tineretului si sportului.
Totodată, propune condiții de participare și de finanțare simplificate față de programele precedente.
Simplificare: un singur program integrat
Actiunea cheie 1 Actiunea cheie 2 Actiunea cheie 3
Mobilitati individuale pentru
invatare
Cooperare pentru inovare si bune
practici
Sprijin pentru reforma politicilor
Activitati specifice:
Jean Monnet Sport
Caracteristici generale ale noului program
Se menține identitatea sectoarelor prin utilizarea brandurilor: Erasmus, Comenius, Leonardo da Vinci, Grundtvig și Tineret, dar se încurajează proiectele cross-sectoriale
Fiecare sector are un procent alocat din bugetul general 65% din buget va finanta Acțiunea 1 si 35% Acțiunea 2 Nu mai există candidaturi individuale, doar instituționale întreg procesul de candidatură și selecție se va face
online; toți candidații se vor înregistra în prealabil într-un registru unic la nivel european (o singură dată, la prima candidatură), vor primi un cod pe care-l vor utiliza în toti cei 7 ani
Principii de bază în concepția noului program:
SIMPLIFICARE și FLEXIBILITATE
în general 1 singur termen limită pe an/acțiune cheie, cu excepția proiectelor de tineret (ambele acțiuni cheie) care își păstrează 3 termene limita pe an
Cu foarte putine excepții se vor folosi următoarele tipuri de finanțare simplificată: cheltuieli forfetare (lump-sum) și baremuri de costuri unitare
Rapoartele finale nu trebuie să fie însoțite de facturi, chitanțe, alte documente financiare justificative; în schimb, trebuie să dovedească îndeplinirea obiectivelor proiectului și obținerea rezultatelor/produselor/impactului la un nivel calitativ cel puțin satisfăcător
Calitatea, impactul produs în instituție/local ( măsurat), transferabilitatea rezultatelor în afara parteneriatului constituie cerințele principale ale Comisiei de la proiectele finanțate în Erasmus+
Principiile co-finanțării si de non-profit se vor asigura implicit prin nivelul granturilor (deci nu se vor mai verifica prin documente)
Programele europene de educaţie, formare profesională şi tineret sunt gestionate în România de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) . http://www.anpcdefp.ro/
Aceasta a luat fiinţă la 27 ianuarie 2005, fiind creată ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării: ANPCDEFP
Facilitează accesul la alternative europene de învăţare continuă şi activă
Promovează solidaritatea şi diversitatea, prin oferirea posibilităţii de a te îmbunătăţi continuu prin accesarea programelor europene de educaţie, formare profesională care vi se potrivesc cel mai bine
Încurajează şi sprijină crearea de reţele, schimbul de experienţă, de bune practici .
În 2011, Consiliul Europei a stabilit un cadru pentru politici eficiente de combatere a abandonului școlar timpuriu, pe baza cunoștințelor dobândite în ceea ce privește cauzele pentru care tinerii abandonează prematur educația școlară sau profesională.
Reducerea abandonului școlar timpuriu la mai puțin de 10 % până în 2020 a fost definită drept unul dintre obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020.
Obiectivele specifice ale programului Comenius, sunt: a) să dezvolte, în rândul tinerilor și personalului educațional,
cunoașterea și înțelegerea diversității culturilor, limbilor și valorilor europene;
b) să ajute tinerii să dobândească competențe și deprinderi generale de viață, precum și competențele necesare în vederea dezvoltării personale, a viitoarei activități profesionale și a unei cetățenii active la nivel național și european.
a) îmbunătățirea calității și creșterea volumului mobilității elevilor și personalului educațional în diferitele state membre;
b) îmbunătățirea calității și creșterea volumului parteneriatelor între școli din diferite state membre, astfel încât, pe durata programului să participe la activități educaționale comune cel puțin 3 milioane de elevi;
c) încurajarea învățării limbilor străine moderne; d) sprijinirea dezvoltării, în domeniul învățării continue, de
conținut, servicii, pedagogii și practici inovatoare bazate pe TIC;
e) îmbunătățirea calității și a dimensiunii europene a formării cadrelor didactice;
f) sprijinirea îmbunătățirii abordărilor pedagogice și a gestionării școlilor.
1. Mobilitate și parteneriate
Acțiunile Comenius privind mobilitatea persoanelor către o altă țară europeană și cele privind parteneriatele cuprind:
mobilitatea individuală a elevilor în contextul unui parteneriat școlar în derulare sau anterior;
participarea la activități de formare profesională destinate cadrelor didactice și altor membri ai personalului educațional (formare profesională la locul de muncă);
vizite pregătitoare pentru parteneriate școlare, parteneriate Regio, mobilitatea individuală a elevilor și rețele și proiecte multilaterale
stagii de asistență pentru viitoarele cadre didactice; parteneriate școlare multilaterale și bilaterale care includ
mobilitatea elevilor și a personalului în contextul activităților parteneriatelor;
parteneriatele Comenius Regio; eTwinning (înfrățire on-line).
Priorități pentru acțiunile Comenius
2. Proiectele multilaterale
2.1 Înspre școlile secolului XXI: deschidere, inovare și pertinență
Parteneriatele cu mediul profesional și cu cel cultural pot spori motivația tinerilor, îi pot ajuta să-și orienteze mai bine studiile și cariera și le pot stimula creativitatea și spiritul antreprenorial.
Proiectele ar trebui să implice atât parteneri din școli, cât și din lumea exterioară. Aceștia ar trebui să elaboreze metode, strategii, materiale pedagogice și/sau alt tip de materiale auxiliare pentru:
a sprijini noi forme de predare și de studiu, stimulând mediul de învățare din școli și adaptând mai bine școala la realitățile secolului XXI;
a stabili modele de parteneriat și de rețele între școli, pe de-o parte, și mediul profesional și cultural, pe de alta;
a da naștere la o reflecție privind starea de bine din școli pentru toate părțile implicate;
a încuraja și a stimula creativitatea elevilor; a stimula spiritul de inițiativă al tinerilor și a-i ajuta
să-și dezvolte competențele antreprenoriale.
2.2 Conducerea școlilor și competența cadrelor didactice
Pentru a răspunde necesităților unei lumi profesionale în continuă schimbare și ale unor societăți tot mai diverse, școlile trebuie să-i ajute pe tineri să-și dezvolte o gamă completă de competențe-cheie. Acest lucru impune o educație de bază solidă pentru cadrele didactice și directorii unităților de învățământ și o dezvoltare profesională continuă de înaltă calitate pe întregul parcurs al carierelor acestora. Proiectele ar trebui:
să reflecte competențele necesare directorilor unităților de învățământ și să dezvolte, să testeze și să pună în aplicare modalități eficiente de sprijinire a evoluției profesionale a acestora;
- să dezvolte capacitățile cadrelor didactice în ceea ce privește colaborarea reciprocă, cu familiile elevilor și cu lumea exterioară;
- să dezvolte, să testeze și să pună în aplicare abordări interinstituționale eficiente pentru sprijinirea cadrelor didactice noi aflate la începutul carierei (integrare)
Pe parcursul anilor de școlarizare, tinerii trebuie să își dezvolte atât competențe de bază solide în ceea ce privește citirea, scrierea, matematica și științele, cât și competențe-cheie transversale, cum ar fi să învețe cum să învețe, spiritul de inițiativă și cel antreprenorial,competențele sociale, civice și culturale, precum și competențele mediatice.
Predarea și învățarea acestor competențe-cheie transversale necesită de multe ori abordări care depășesc limitele disciplinelor de studiu și implică o perspectivă globală asupra modului în care învață și se dezvoltă, din punct de vedere personal și social,tinerii. Experiența arată că modul în care este analizată și evaluată învățarea are un impact puternic asupra dezvoltării acestor competențe-cheie.
Proiectele ar trebui: să identifice modalități de consolidare a învățării
competențelor de bază, să organizeze identificarea efectivă a dificultăților în aceste domenii și să îi susțină pe cei care întâmpină astfel de dificultăți pe perioada întregului parcurs școlar;
să identifice și să dezvolte abordări sau metode de predare și de învățare care să sprijine în mod eficient dezvoltarea competențelor-cheie transversale;
să dezvolte metode și practici de analiză și evaluare pentru îmbunătățirea calității învățării competențelor de bază și sprijinirea dezvoltării competențelor-cheie transversale menționate mai sus;
să identifice și să dezvolte integrarea dimensiunii europene în procesele de predare și învățare.
2.4. Reducerea abandonului școlar timpuriu, îmbunătățirea învățării în rândul studenților care provin din familii de migranți și al elevilor romi, precum și promovarea egalității de șanse între bărbați și femei și a abordărilor favorabile incluziunii în ceea ce privește învățarea
Abandonul școlar timpuriu (AST) rămâne o problemă majoră în UE. Statele membre se confruntă cu diferite dificultăți în ceea ce privește abandonarea timpurie a școlii. În unele state membre, abandonul școlar timpuriu reprezintă un fenomen predominant rural, în altele afectează în principal zonele defavorizate din marile orașe. Unele piețe regionale și sezoniere ale muncii (de exemplu, turismul sau construcțiile) pot atrage tinerii să părăsească școala pentru locuri de muncă necalificate cu perspective limitate. Deși mulți tineri care provin din familii de migranți sunt studenți de succes, performanța medie a acestora este mai scăzută în comparație cu cea a colegilor lor autohtoni. În rândul elevilor romi, există un procent ridicat de tineri care abandonează școala înainte de a obține un certificat de absolvire.
În mod similar, persistă diferențe între băieți și fete cu privire la preocupări și performanță în anumite discipline. Toate aceste condiții trebuie luate în considerare atunci când se oferă sprijin elevilor care părăsesc timpuriu școala sau celor expuși riscului de abandon școlar.
Școlile, împreună cu alți actori, pot, astfel, juca un rol crucial atât în combaterea abandonului școlar timpuriu, cât și în îmbunătățirea învățării.
Proiectele ar trebui: - să identifice și să dezvolte atât strategii, cât și metode de
învățare care să ajute elevii expuși riscului de abandon școlar timpuriu să își păstreze motivația și să își termine studiile și să îi pregătească pentru educația și formarea ulterioară;
- să identifice și să dezvolte modalități de sprijinire și motivare a tinerilor care provin din familii de migranți sau de romi în vederea valorificării potențialul lor educațional;
- să identifice și să dezvolte strategii pentru combaterea stereotipurilor legate de gen în ceea ce privește predarea, învățarea și alegerea carierei;
- să sprijine dezvoltarea unor abordări favorabile incluziunii în privința predării și învățării, care să satisfacă nevoile tuturor tinerilor, inclusiv ale celor din medii dezavantajate.
Are drept scop să contribuie la dezvoltarea Uniunii Europene ca societate a cunoaşterii avansate.
Programul urmăreşte să încurajeze schimburile,
cooperarea şi mobilitatea între instituţiile şi sistemele educaţionale din Uniunea Europeană pentru ca acestea să devină elemente de referinţă la nivel mondial.
Programul vizează modernizarea şi adaptarea sistemelor de învăţământ şi formare profesională din ţările participante, aducând valoare adăugată europeană direct cetăţenilor care participă la acţiunile sale de mobilitate şi la alte acţiuni de cooperare.
Pe un post- it vă rog să descrieți
- printr-un cuvânt cum v-ați simțit astăzi
- printr-un cuvânt cum a fost sesiunea de formare
- printr-un cuvânt prestația formatorului
Se colectează posti -it -urile și se centralizează pe o foaie de flipchart
MULT SUCCES!
DACA NU INCERCATI, NU VETI CASTIGA NICIODATA!