zis'A isüäfSw F^wi...

4
Nr. 4. RAZELE AURO zis'A isüäfSw F^wi In tot locul cu \hus. Cu Isus ori-unde Pot să merg voios; Unde El petrece, Eu nu sunt fricos. Dar unde El nu vine, Nu-i bucurie : Unde El să află, Fericire e. Nicăuri cu Isus Sărac eu nu sunt, Oamenii mă părăsesc, Dar Isus nici când. De mă, duce în pustiu, Singur să trăiesc, Şi acolo-i cu mine 'n El mă 'nveselec, Ori-unde cu Isus Sunt adăpostit, Fie noaptea căi de grea, Eu dorm liniştit. Pe braţele lui Isus, Nimic nu m'apasă, Deci-ori unde să fiu, Mă sâmt ca acasă. UMIL" Piddută. opacilor şi cântecul păsă- anunţau sosirea primăverei. I „în sfârşit au răsărit şi ghioceii', zise Florica Rosescu. Credeam că nu-i voi mai vedea anul acesta. „Şi eu ştiu un loc unde se găsesc nişte micşunele foarte mari şi fru- moase", adaogă Veta, verişpara ei. „O, arată-mi şi mie locul", îmi tre- buesc pentru ziua de naştere a mă- tuşei. Carol şi cu mine am cumpărat un coşuleţ de porţelan pentru dânsa şi voim -1 umplem cu micşunele până la ziua mătuşei. „Dacă mama ar fi acasă, i-am spune unde ne ducem", zise Veta verişoarei sale, care venise în vizită la dânsa pentru căte-va săptămâni. „Dar n-o să ne certe mama, când va afla că ne-am dus aşa de departe singure ?" întrebă Florica. „O, nu, răspunse Veta, nu e departe. Din sufragerie se poate vedea locul acela. E la capătul parcului nostru şi mama îmi dă voie să merg prin tot parcul". După amiază fetele se duseră să se preumble prin grădină, dar nu trecu mult şi Veta zise : acuma să ne ducem să căutăm micşunele de acele mari, şi plecară... Amândouă rămaseră uimite de fru- museţea şi mulţimea Bobocilor verzi, cari începeau a arăta în vârf o coloare liliachie. Pe când fetele se jucau şi

Transcript of zis'A isüäfSw F^wi...

Page 1: zis'A isüäfSw F^wi Piddută.dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/59716/1/BCUCLUJ_FP_494177_1912_002_004.pdfFie noaptea căi de grea, Eu dorm liniştit. Pe braţele lui Isus, Nimic

N r 4

RAZELE AURO zisA isuumlaumlfSw

F ^ w i In tot locul cu hus

Cu Isus ori-unde Pot să merg voios Unde El petrece Eu nu sunt fricos Dar unde El nu vine Nu-i bucurie Unde El să află Fericire e

Nicăuri cu Isus Sărac eu nu sunt Oamenii mă părăsesc Dar Isus nici cacircnd De mă duce icircn pustiu Singur să trăiesc Şi acolo-i cu mine n El mă nveselec

Ori-unde cu Isus Sunt adăpostit Fie noaptea căi de grea Eu dorm liniştit Pe braţele lui Isus Nimic nu mapasă Deci-ori unde să fiu Mă sacircmt ca acasă

UMIL

Piddută

opacilor şi cacircntecul păsă-anunţau sosirea primăverei I

bdquoicircn sfacircrşit au răsărit şi ghioceii zise Florica Rosescu Credeam că nu-i voi mai vedea anul acesta

bdquoŞi eu ştiu un loc unde se găsesc nişte micşunele foarte mari şi frushymoase adaogă Veta verişpara ei bdquoO arată-mi şi mie locul icircmi tre-buesc pentru ziua de naştere a măshytuşei Carol şi cu mine am cumpărat un coşuleţ de porţelan pentru dacircnsa şi voim să-1 umplem cu micşunele pacircnă la ziua mătuşei

bdquoDacă mama ar fi acasă i-am spune unde ne ducem zise Veta verişoarei sale care venise icircn vizită la dacircnsa pentru căte-va săptămacircni

bdquoDar n-o să ne certe mama cacircnd va afla că ne-am dus aşa de departe singure icircntrebă Florica

bdquoO nu răspunse Veta nu e departe Din sufragerie se poate vedea locul acela E la capătul parcului nostru şi mama icircmi dă voie să merg prin tot parcul

După amiază fetele se duseră să se preumble prin grădină dar nu trecu mult şi Veta zise acuma să ne ducem să căutăm micşunele de acele mari şi plecară

Amacircndouă rămaseră uimite de frushymuseţea şi mulţimea Bobocilor verzi cari icircncepeau a arăta icircn vacircrf o coloare liliachie Pe cacircnd fetele se jucau şi

săreau prin iarba cea proaspătă se auzi un lătrat de cacircne şi o voce care striga Prindeţi cacircnele mi-a macircncat o oaie

La auzul acestor vorbe copiii icircnshycepură să alerge parcă-i gonea cineva din urmă şi fără şă-şi mai dea seama undo se duc se refugiară icircn pădurea care se icircnvecina cu parcul

bdquoHai Veto să fugim iute strigă Florica Un cacircne care poate macircnca o oaie ne va muşca şi pe noi dacă no ajunge

bdquoNe va muşca icircntrebă Veta abia răsunacircnd

Mai icircntrebi icirci răspunse Florica plină de spaimă

laquoVeta nu prea erea robustă din fire şi fuga o slăbi şi mai mult Ostenită se tracircnti pe o buturugă Florica se aşeză lacircngă dacircnsa şt se uita eu durere la ruptura ce şi-o făcuse icircn rochia ei cea nouă

bdquoDe ce răsuni aşa greu icircntrebă ea de odată icircntorcacircndu-se cătră Veta

bdquoNu ştiu nici eu dar nu pot altfel Florico sicircmt nişte dureri grozave aici urmă ea apăsacircndu-şi pieptul cu macircna Florica se spăi-ie de paloarea Vetei dar cum era curajoasă de felul ei zise repede

bdquoUite eu mă voi aşeza pe craca aceasta şi tu să te culci pe buturugă şi să-ţi pui capul icircn poala mea

Fetitei icirci se făcu mai bine dar se sicircmţia fără puteri

Trebuie să pornim spre casă căci se icircntunecă zise FJorica Ele se luară de macircnă şi mergeau icircncet prin pădure dar de odată se opriră icircn loc

bdquoCe drum apucăm acuma icircntrebă Florica Ştiu că ani trecut pe lacircngă movila asta dar pe urmă icircncotro mergem

bdquoEu nu ştiu zise Veta cu o voce icircntretăiată n am fost nici odată aşa de departe icircn pădure

Mica păreche apucă icircntacirci icircnfo dishyrecţie apoi icircntralta dar după cacirctva timp se văzură spre marea lor mirare iar icircn locul do unde plecaseră

bdquoNe-am rătăcit strigă Veta şi icircnshy

cepu să placircngă Apoi fu nevoită să se aşeze căci sicircmţi din nou junghiuri icircn piept bdquoCe să facem se icircntrebau ele cei de acasă nu ne vor găsi icircn pădurea asta mare

bdquoicircmi pare bine că nam avut nici un gacircnd rău venind aici zise Florica Noi am fugit numai de cacircne şi D-zeu ştie unde suntem şi va icircngriji de noi

bdquoO dacă ne-ar arăta drumul exshyclamă Veta dar uite noi suntem prea mititele şi El trebue să se gacircndească la aşa mulţi oameni mdash- la oameni mari Veta nu auzise icircncă nici odată vorbindu-so despre iubirea şi grija unui tată ceresc

Dar Florica deşi mai mică cunoştea şi iubea pe Macircntuitor mdash prietenul copiilor mdash şi de acea răspunse cu multă siguranţă

Eu ştiu că Dumnezeu va purta gri je de noi Isus a spus că El icirci poartă icircn braţe Şi nu ştii tu că păsshytorul trebue să vadă ca oiţele să nu să piardă şi de aceea sunt sigură că Isus nu va lăsa să ni se icircntacircmple vre-un rău aici icircn pădure

bdquoAh dacă ar veni pe pămacircnt şi ne-ar duce acasă ofta Veta dar el e aşa de departe de noi acuma

bdquoTe icircnşeli Veto El e icircn apropierea noastră dar noi nu-1 putem vedea Ştii ceva să icircngenuchiem şi să ne

rugăm Lui Şi amacircndouă icircngenuchiară lacircngă

buturugă icircn cacircte-va vorbe naive Floaica spuse Domnului cacirct de obosite sunt cum se tem de icircntunericul din pădure şi apoi icircl rugă să le ajute

bdquoPoate că ne va trimete un icircnger şopti Veta după ce se sculară

bdquoAcuma El nu mai trimite icircngeri cari se poate vedea răspunse Florica dar sunt sigură că ne va trimete un ajutor Mai odihneşte-te puţin şi apoi vom icircncerca icircncă odată să găsim drumul

Abia se porniră din nou cacircnd Veta auzind un foşnet de frunze strigă speshyriată bdquoAh vine cine-va poate e vre-un pungaş sau cacircnele Un icircnger doar nar face atacircta zgomot Dar deodată

exelamă eu bucurie Domnule Stelescu Domnule Stelescu vino icircncoace căci recunoscu la cacircţi-va paşi de dacircnsei e pe arendaş Un bărbat robust se icircnshydreptă icircn direcţiunea de unde venise strigătul şi eu o voce prietenoasă icircnshytrebă bdquoDomnişoară Veto ce faci aici

Veta icirci povesti repede totul dar el fără să aştepte sfacircrşitul povestirei o iuă icircn braţe şi ţinacircnd pe Florica de macircnă zise

bdquoSunt icircncredinţat că Dumnezeu ma trimes pe aici Eu nu merg de obicei pe drumul acesta dar astăzi icircntorcacircn-du-mă din oraş icircmi dădu prin gacircnd să văd dacă gardul meu de lacircngă pădure e bine reparat

Şi tocmai cu cacircte-va minute icircnainte de sosirea d-tale noi ne-am rugat lui Dumnezeu să ne trimeată pe cineva ca să ne scoată din pădure şi eu eram sigură că El icircmi va asculta rugăciunea zise Florica uitacircndu-se la arendaş cu faţa radioasă de fericire

Dumnezeu să te binecuvinteze dushyduită zise e l ai icircnceput din vreme a te ruga şi nu te vei căi nici odată Şi eu aş fi dorit să cunosc preţul ru-găciunei mai de mult şopti el mai mult pentru dacircnsul

bdquoŞi eu mă voi ruga acuma mai des zise Veta Florica o să mă icircnveţe

bdquoDa da aşa să faci d-ră Veto o sfătui domnul Stelescu icircncepe din vreme

Cred că e de prisos să povestesc cacirct de bine au fost primite fetiţele de toţi ai casei Ei icircncepuseră a se icircnshygriji de icircntacircrzierea copilelor

Veta trebui să stea mai multe zile icircn pat căci se icircmbolnăvise din cauza spaimei şi Florica răcise destul de tare Dar nu trecu mult timp şi amacircndouă se făcură bine şi vorbeau adese-ori despre aventura din pădure

Veta voise atunci să afle mai mult despre iubirea lui Dumnezeu despre credinţa de care era animată verişoara ei mdash aşa spusese ea atunci sub imshypresia minunatei lor salvări Dar cacircnd an după an trecu şi fetiţa cea mică deveni femeie ea se mulţumi să ducă

o viaţă uşuratecă de lume şi cacircnd se icircntacirclnia cu Florica care căuta să-i amintească dorinţa ei de atunci ea răspundea

bdquoDa da Florico - ştiu ce vrei să spui dar acum nam vreme să mă gacircndesc la astfel de lucruri

Dar chiar icircn mijlocul plăcerilor Dumnezeu găsi un mijloc să mai vorshybească cu Veta Cacircnd se icircntorcea icircn-tro noapte dela un bal văzu pe un sergent vorbind cu o fetiţă şi icircl auzi zicacircnd bdquoMicuţa sa pierdut

Trăsura alerga icircnainte dar cuvacircntul bdquopierdut răsună icircn urechile Vetei şi de odată se văzu stacircnd la mama Flo-ricăi şi auzi ca şi cum ar fi fost eri pe mătuşă-sa explicacircnd vorbele din Sf Scriptură

bdquoFiul omului a venit să caute şi să macircntuiască ce era pierdut Veta se răzămă de perina trăsurii şi icircşi zise cu amărăciune Şi eu sunt pierdută şt iu o păcătoasă pierdută pierdută

bdquoFiul Omului a venit să caute şi să macircntuiască tot ce era pierdut Sf Spirit rechemă mereu aceste cuvinte icircn sufletul ei Ea tresări icirci se păru că o voce omenească i-ar fi strigat aceste vorbe aşa de desluşit le auzise Cine să fi fost Doamna care o icircnshysoţise la bal adormise icircntrun colţ al trăsurii şi linişte era peste tot

icircn timpul acestei curse lungi Veta simţi mdash ceea ce numai simţise pacircnă acuma mdash că e singură cu Dumnezeu icirci veniră icircn minte vorbele Floricăi de atunci cacircnd şedeau pe buturuga din pădure şi verişoară-sa icirci vorbea despre bunul păstor Ajunsă acasă- icircn odaia ei ea icircşi descarcă inima icircnaintea lui Dumnezeu şi cacircte-va zile după aceasta scrise Floricăi

bdquoPăstorul şi-a căutat oiţa pierdută şi-a găsit-o pe marginea prăpăstiei flămacircndă slabă şi părăsită Cu funia iubirii a legat-o şi a scăpat dela peire pe cea pierdută

Şi din acea clipă viaţa cheltuită pacircnă atunci in serviciul Satanei fu depusă la picioarele Macircntuitorului Veta e acum o creştină totdeauna

veselă soţie şi mamă fericită Cei doi copilaş ai ei o roagă adesea să le poshyvestească cum sa rătăcit icircn pădure icircmpreună cu tuşa Florica Şi buzele copiilor repetă cu plăcere versetul de aşa mare icircnsemnătate pentru mama lor bdquoFiul Omului a venit să caute şi să macircntuiască tot ce era pierdut

Creştinul şi T u r qui Invvţemile bătracircne cacircnd cetele sălshy

batice de bull turci bull şi tătarii Năvăleau pacircna prin ţărilp noastre şi moşii şi strămoşii noştriraquo şăn hărţuiau zi (jeacute zi cu e i e ţ ^ a jjpjţamplat^ că un Voinic vestit de viteazy4ii luptele cu turcii căzu icircn prinsoare la turci şi ajunse icircn manele unui paşă (Mai mare de-al turcilor)

Paşa crud de fire cum era ştiind că acest viteaz a omoricirct şi a robit mulţi turci să hotăricirc să-1 chinue după placul său Şi ce făcu ne mishylosul paşă La prins icircn ham la plug şi ară cu el toată ziua de dimineaţă pacircnă seara şi mi ţi-1 croia cu biciul mai altfel cum bate omul nemishylos vita din jug de-i sacircngerau spashytele de plesnele biciului

Voinicul icircnsă toate acestea le sushyferea icircn tăcere şi avu mult de a suferi pacircnă-i sosi ceasul de macircntuire cacircnd icircntro noapte icircntunecoasă păzitorii fiind adormiţi eşi pe nesimţite din icircnchisoare şi paci e calea fartate Nici nu se mai opri pacircnă icircn tabăra creştină unde icircncinse din nou spada de viteaz căci trebue să ştim că icircn vremurile vechi răsboaiele şi hărţu-elile ţineau vreme lungă taberile nu se icircmprăştiau cu anii

Nu mult icircnsă după fuga voiniciului să icircntacircmplă că icircntro luptă dintre turci şi creştini acest paşă căzu prins icircn manele creştinilor cari icircl deteră de rob voinicului despre care să ştia

că la avut in robie şi la prins la plug Paşa cacircnd văzu icircnaintea sa pe acest

voinic icircncremeni de to t căci ştia că acesta-ş va răsbuna acum asupra lui

Dar voinicul icirci gră i Tu eşti carele mai chinuit fără de

milă şi mai batjocurii cacircnd am fost icircn puterea t a şi acum fiind că sa schimbat soartea de a-i ajuns icircn mashynele mele cu tot dreptul sar cuveni să-ţi dau icircmprumutul faptă pentru faptă şi să te chinuesc şi eu Dar legea noastră creştinească ne icircnvaţă să iubim şi pe dujmanii noştri Pentru aceea eu te iert şi-ţi dau drumul din robie poţi merge unde vrei

O ce faptă Această faptă frumoasă pătrunse

aşa de tare pe paşă icircn cacirct părăsind legea turcească se făcu creştin

Şi ntradevăr a ierta pe dujmanii noştri sau a nu-şi răzbuna asupra lor este una dintre cele mai frumoase fapte ce poate face omul

Iubite cetitor Părăsit-ai legea turshycească Oare nu-ţi mai trece măcar prin gacircnd să-ţi mai răzbuni asupra aproapelui tău De poţi răspunde la aceasta cu nu atuneea eşti liber de legea turcească Şi pentru că mai mulţi să se poată elibera de acea lege ai să ştii că numai văzacircndu-ţi fapshytele vor urma a fi creştini

Arma Precum răpitorii furii sau făcătorii

de rele nu cutează ca să intre icircn vre-o casă unde cei ce sunt icircn lăuntru sunt bine armaţi tot aşa şi diavolul icircn casa unde sfacircnta scriptură să află cercacircnduse şi icircndeplinind cele mărshyturisite printr acircnsa acolo nu cutează a pătrunde nici măcar a se apropia de aceea casă de şi mult să icircncearcă (5 8 I Pet 6 11 Efes 4 71 Petr)

ABONAMENTUL SA S E TRIMITĂ LA WELKER JOacuteZSEF BUDAPESTA VII HARSFA-UTCA 3 3 SZ Preţul abonament m Trimis pe postă m Pentru străinătate Pe un an 52 fii Pe un an 1 cor Pe un an 2 - mdash c Pe ia an 28 bdquo UJ Pe 12 an 56 iii UJ Pe 12 an 120 f

I A R P E N T R U D E Icirc M P Ă R Ţ I T Icirc N L E S N I R E M A R E

Page 2: zis'A isüäfSw F^wi Piddută.dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/59716/1/BCUCLUJ_FP_494177_1912_002_004.pdfFie noaptea căi de grea, Eu dorm liniştit. Pe braţele lui Isus, Nimic

Page 3: zis'A isüäfSw F^wi Piddută.dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/59716/1/BCUCLUJ_FP_494177_1912_002_004.pdfFie noaptea căi de grea, Eu dorm liniştit. Pe braţele lui Isus, Nimic

Page 4: zis'A isüäfSw F^wi Piddută.dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/59716/1/BCUCLUJ_FP_494177_1912_002_004.pdfFie noaptea căi de grea, Eu dorm liniştit. Pe braţele lui Isus, Nimic