Ziarul Vaii Jiului - nr. 846 - 13 decembrie 2011

16
Cine, dar mai ales ce, să mai înţeleagă? Adventistul Dorin Curtean, manager public la Petrila şi membru PDL, a putut fi văzut, duminică, la slujba cultului penticostal din locali- tate. Spre stupefacţia generală, Curtean era însoţit de un tânăr, necunoscut majorităţii celor prezenţi. Iniţial, oamenii au crezut că e vorba de un băieţaş sosit în ajutorul lui Curtean. Să noteze cererile penticostalilor, să îi dea tele- foanele pe silenţios managerului public. Şi, la nevoie, să îi cureţe costumul de scamele actuale. Dar, mai ales, de cele viitoare. Fără a fi nevoie de Carbon-14, puţini dintre cei de faţă au ajuns la concluzia că tânărul care se ţinea cu nasul pe sus, deşi nimeni nu s-a obosit să îl remarce, se numeşte Cristian Resmeriţă. Ba, chiar unii, ceva mai glumeţi, spuneau că au auzit că ar fi şi deputat. Neauzind de niciun deputat cu numele Cristian Resmeriţă, penticostalii au crezut că trupa formată din cei doi tineri amatori repetă pentru vreo farsă pentru 1 aprilie. Anul viitor. Concluzia la care au ajuns penticostalii prezenţi la slujbă este cel puţin ciudată. Anume că adventistul Curtean, membru PDL, şi creştin ortodoxul Resmeriţă, membru PSD, se aflau în campanie electorală. De unde se desprind fix cinci idei: - A început campania electorală. - Fie Curtean dă o limbă la PSD, preventiv, pentru momentul în care partidul său va pierde puterea. - Fie Resmeriţă dă o limbă la PDL, pentru momentul în care partidul său va ajunge în opoziţie. - O altă variantă, chiar mârşavă, a fost auzită în rândul participanţilor la slujbă: poate Curtean îşi pregăteşte o carieră de turnător şi învaţă de la o familie de experţi (cunoscute fiind apucăturile de turnător, dovedite de instanţă, ale lui Resmeriţă senior). - Ultima variantă, cea mai probabilă, este că o gaşcă de pedelişti în frunte cu primarul Păducel va trăda actuala putere şi traseiştii se vor (re)înscrie în PSD. Iar, pentru moment, delegat să asigure bunele relaţii viitoare a fost desemnat Dorin Curtean. Una peste alta, aşa cum spuneam, cine - dar mai ales ce - să mai înţeleagă? Vom reveni. Cătălin DOCEA P.S.: Cum se împacă atacurile jegoase fă- cute de Resmeriţă jr. la adresa primarului Păducel în condiţiile în care, mai nou, mâna dreaptă a primarului este baby sitter pentru deputat? Nu se împacă nici măcar cu dezlegare de la biserică, vă spunem noi. CMYK MARŢI 13 decembrie 2011 Anul IV Nr. 846 12 + 4 pagini Preţ: 1 LEU www.zvj.ro Răsărit: 07:53 Apus: 16:39 Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe! MARCĂ ÎNREGISTRATĂ R Nu există lege împotriva ADEVĂRULUI! Director: Cătălin DOCEA Curs valutar: 1€ = 4,3409 lei 1$ = 3,2690 lei 1₤ = 5,1027 lei Ziarul Vãii Jiului Tipar digital Cel mai bun preţ din judeţ! Transmite cererea ta de ofertă la [email protected] O O p p t t i i c c a a m m e e d d i i c c a a l l ă ă v v ă ă o o f f e e r r ă ă o o g g a a m m ă ă l l a a r r g g ă ă d d e e o o c c h h e e l l a a r r i i d d e e v v e e d d e e r r e e ş ş i i d d e e s s o o a a r r e e l l a a c c e e l l e e m m a a i i m m i i c c i i p p r r e e ţ ţ u u r r i i . . Ne găsiţi în Petroşani, strada 1 Decembrie 1918, bl. 120, parter (lângă E.On Gaz) sau la numărul de telefon 0354.110.514. Au trecut 19 zile de când s-au alocat banii necesari pentru a se relua furnizarea căldurii în Lupeni Resmeriţă, cu ce drept laşi oamenii să moară de frig? Curtean şi Resmeriţă jr. sunt duşi la biserică. Pentru început, doar la cea penticostală. În faţa sediului CNH, câţiva mineri speriaţi că vor rămâne fără banii de subvenţie, au de- clanşat câteva proteste spon- tane. Unii au recurs la gesturi extreme, la greva foamei, alţii nu. Cu toate că fiecare dintre minerii disponibilizaţi avea, pentru moment, şomajul ca sursă de venit, oamenii au ieşit în stradă, speriaţi de zvonul că vor rămâne fără banii promişi pentru disponibilizare, bani pentru care fuseseră de acord să iasă din sis- tem. În timp ce guvernul căuta soluţii de compromis, se pare că la nivel local au existat persoane care au instigat la acte de revoltă, folosindu-se de con- textul social tensionat. Conform declaraţiilor pre- fectului Attila Dezsi, aceste acte de instigare la revoltă vor fi anchetate. Şi nu vor rămâne ne- pedepsite persoanele răspunzătoare. Din informaţiile prefectului reiese că au existat instigatori care propuneau inclusiv sechestrarea directorului general CNH şi chiar vandalizarea sediului companiei. Prefectul a promis că organele abilitate ale statu- lui vor depista acele persoane care au intenţionat să facă rău nu doar conducerii, dar şi foştilor mineri, care se aflau într-o situaţie incertă. Se pare că în acest sens vor exista şi câteva dosare penale. Prefectul face apel la discernământul foştilor anga- jaţi CNH, pe care-i roagă să nu se avânte în aseme- nea acte de protest nefundamentate. De asemenea, a ţinut să felicite presa pentru modul obiectiv în care a tratat evenimentele din ultimele săptămâni. Attila Dezsi îi asigură pe disponibilizaţi că-şi vor primi toţi banii. Cel mai probabil, a treia tranşă va fi plătită la finele lunii decembrie. Alina PIPAN Una dintre instigările disponibilizaţilor protestatari: Sechestrarea directorului general CNH

description

Ziarul Vaii Jiului - nr. 846 - 13 decembrie 2011

Transcript of Ziarul Vaii Jiului - nr. 846 - 13 decembrie 2011

Cine, dar mai ales ce, să mai înţeleagă? Adventistul DorinCurtean, manager public la Petrila şi membru PDL, a pututfi văzut, duminică, la slujba cultului penticostal din locali-tate. Spre stupefacţia generală, Curtean era însoţit de untânăr, necunoscut majorităţii celor prezenţi. Iniţial, oameniiau crezut că e vorba de un băieţaş sosit în ajutorul luiCurtean. Să noteze cererile penticostalilor, să îi dea tele-foanele pe silenţios managerului public. Şi, la nevoie, să îicureţe costumul de scamele actuale. Dar, mai ales, de celeviitoare.

Fără a fi nevoie de Carbon-14, puţini dintre cei de faţă auajuns la concluzia că tânărul care se ţinea cu nasul pe sus,deşi nimeni nu s-a obosit să îl remarce, se numeşte CristianResmeriţă. Ba, chiar unii, ceva mai glumeţi, spuneau că auauzit că ar fi şi deputat.Neauzind de niciun deputat cu numele Cristian Resmeriţă,penticostalii au crezut că trupa formată din cei doi tineriamatori repetă pentru vreo farsă pentru 1 aprilie. Anul viitor.Concluzia la care au ajuns penticostalii prezenţi la slujbă

este cel puţin ciudată. Anume că adventistulCurtean, membru PDL, şi creştin ortodoxulResmeriţă, membru PSD, se aflau în campanie electorală. De unde se desprind fixcinci idei: - A început campania electorală.- Fie Curtean dă o limbă la PSD, preventiv,pentru momentul în care partidul său vapierde puterea. - Fie Resmeriţă dă o limbă la PDL, pentru momentul în care partidul său va ajunge înopoziţie.- O altă variantă, chiar mârşavă, a fost auzităîn rândul participanţilor la slujbă: poateCurtean îşi pregăteşte o carieră de turnător şiînvaţă de la o familie de experţi (cunoscutefiind apucăturile de turnător, dovedite de instanţă, ale lui Resmeriţă senior).- Ultima variantă, cea mai probabilă, este că ogaşcă de pedelişti în frunte cu primarul Păducel va trăda actuala putere şi traseiştii sevor (re)înscrie în PSD. Iar, pentru moment,delegat să asigure bunele relaţii viitoare a fostdesemnat Dorin Curtean.Una peste alta, aşa cum spuneam, cine - darmai ales ce - să mai înţeleagă? Vom reveni.

Cătălin DOCEA

P.S.: Cum se împacă atacurile jegoase fă-cute de Resmeriţă jr. la adresa primaruluiPăducel în condiţiile în care, mai nou,mâna dreaptă a primarului este baby sitterpentru deputat? Nu se împacă nici măcarcu dezlegare de la biserică, vă spunem noi.

CMYK

MARŢI13 decembrie 2011

Anul IVNr. 84612 + 4 paginiPreţ: 1 LEUwww.zvj.ro

Răsărit: 07:53Apus: 16:39

Cotidian regional * * * Apare de luni până vineri (inclusiv) în toate localităţile Văii Jiului * * * Redacţia şi administraţia: str. Nicolae Bălcescu nr. 2, etaj II, Petroşani

ZIARUL POPORULUI Citeşte şi dă mai departe!

MARCĂÎNREGISTRATĂR

Nu există lege împotriva

ADEVĂRULUI!

Director:Cătălin DOCEA

Curs valutar:1€ = 4,3409 lei1$ = 3,2690 lei1₤ = 5,1027 lei

ZiarulVãii Jiului

TipardigitalCel mai bun

preţ dinjudeţ!

Transmitecererea ta de

ofertă la [email protected]

OOppttiiccaa mmeeddiiccaallăă vvăă ooffeerrăă ooggaammăă llaarrggăă ddee oocchheellaarr ii ddee

vveeddeerree şş ii ddee ssooaarree llaa cceellee mmaaiimmiiccii pprreeţţuurr ii ..

Ne găsiţi în Petroşani, strada 1 Decembrie 1918, bl. 120,

parter (lângă E.On Gaz) sau lanumărul de telefon 0354.110.514.

Au trecut 19 zile de când s-au alocat banii necesari pentru a se relua furnizarea căldurii în Lupeni

Resmeriţă, cu ce drept laşioamenii să moară de frig?

Curtean şi Resmeriţă jr. sunt duşi la biserică.Pentru început, doar la cea penticostală.

În faţa sediului CNH, câţivamineri speriaţi că vor rămânefără banii de subvenţie, au de-clanşat câteva proteste spon-tane. Unii au recurs la gesturiextreme, la greva foamei, alţii nu.

Cu toate că fiecare dintre minerii disponibilizaţiavea, pentru moment, şomajul ca sursă de venit, oamenii au ieşit în stradă, speriaţi de zvonul că vor

rămâne fără banii promişi pentru disponibilizare,bani pentru care fuseseră de acord să iasă din sis-tem.În timp ce guvernul căuta soluţii de compromis,se pare că la nivel local au existat persoane careau instigat la acte de revoltă, folosindu-se de con-textul social tensionat. Conform declaraţiilor pre-fectului Attila Dezsi, aceste acte de instigare larevoltă vor fi anchetate. Şi nu vor rămâne ne-pedepsite persoanele răspunzătoare.Din informaţiile prefectului reiese că au existatinstigatori care propuneau inclusiv sechestrareadirectorului general CNH şi chiar vandalizareasediului companiei.Prefectul a promis că organele abilitate ale statu-lui vor depista acele persoane care au intenţionat

să facă rău nu doar conducerii, dar şi foştilor mineri,care se aflau într-o situaţie incertă. Se pare că înacest sens vor exista şi câteva dosare penale.Prefectul face apel la discernământul foştilor anga-jaţi CNH, pe care-i roagă să nu se avânte în aseme-nea acte de protest nefundamentate. De asemenea, aţinut să felicite presa pentru modul obiectiv în care atratat evenimentele din ultimele săptămâni.Attila Dezsi îi asigură pe disponibilizaţi că-şi vorprimi toţi banii. Cel mai probabil, a treia tranşă va fiplătită la finele lunii decembrie.

Alina PIPAN

Una dintre instigările disponibilizaţilor protestatari:

Sechestrarea directorului general

CNH

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 20112 ACTUALITATE

www.zvj.ro

Certificat Digital Calificat cu

Semnătură electronică extinsă

Kit-ul DigiSign cuprinde:� Certificat Digital Calificat valabil 1 (un) ancare conţine Semnătură electronică extinsă;� Dispozitiv Criptografic e-Token Pro USB Aladdin Technologies;� DigiSigner - soft de semnare a oricărui tip de documente.

Preţul KIT-ului este de 47 Euro (fără TVA);(30 Euro – Certificatul digital + 17 Euro -

e-Token) Relaţii la: SC Centrul de

Calcul INFO’98 SA Telefon 0254-541.330

� A treia tranşă la finele luidecembrie

În baza hotărârii de guvern 1203/ 2011,intrată în vigoare în 7 decembrie, ieri aufost virate sumele necesare plăţii com-pensatorii pentru persoanele care ausemnat declaraţiile prin care renunţă lapretenţiile financiare faţă deCNH şi au avut încheiate an-chetele sociale.

Toate aceste persoane auprimit banii pe card, restul,care aveau anchetele so-ciale realizate dar refuza-seră semnarea declaraţiei, auputut să-şi ridice banii de lacasieriile unităţilor miniere lacare fuseseră angajaţi, dar nu înaintede a semna declaraţiile respective.

Această veste a fost dată de prefectul AttilaDezsi ieri în cadru unei conferinţe de presăsusţinute la Petroşani. Cei care au refuzat şianchetele sociale şi semnarea declaraţiilornu vor intra în posesia banilor.Conform informaţiilor primite de la AttilaDezsi, în Uricani, Petrila şi la Petroşani s-au realizat 830 de anchete. Dintre

disponibilizaţii cu anchete sociale „lazi”, 481 au semnat declaraţiile,

ceilalţi ridicându-şi banii înnumerar de la casieriileunităţilor miniere. Restul sumelor, care nu vorajunge în conturile saubuzunarele minerilor

disponibilizaţi, sunt retrasepână la clarificarea situaţiei.

Au fost persoane, spune prefec-tul, care nu au fost de găsit, şi astfel

situaţia lor privind drepturile băneşti arămas incertă, dar, cu siguranţă, se va clari-

fica în timp. Tot ieri, Marilena Dinu, şefulAgenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale,a fost prezentă în Valea Jiului pentru a coor-dona echipele de funcţionari.„Ţin să mulţumesc atât guvernului pentrususţinere, cât şi doamnei Marilena Dinu,care astăzi (ieri - n.r.) este prezentă aici, înValea Jiului”, a subliniat prefectul. Acesta amai amintit că CNH nu este subordonatăInstituţiei Prefectului şi, prin urmare, el nureprezintă interesele CNH, dar are o mareadmiraţie pentru conducerea acestei com-panii care, într-un an în care le-a lipsit sub-venţia, a reuşit să se descurce exemplar.„CNH nu avea de unde să se împrumutepentru a plăti banii ce li se cuvin minerilordisponibilizaţi. Este bine că se descurcă săplătească salariile minerilor activi până ladivizarea companiei şi la integrarea ei încomplexul energetic”, a menţionat AttilaDezsi.

Alina PIPAN

Disponibilizaţii din CNH care au semnat declaraţiile şi au avut încheiate anchetele sociale

Au primit banii celei de-a doua tranşe

TREI „TÂLHARI”, UNPAZNIC ŞI NISCAICUPRUAgentul de pază, în general, când nuprea are ce face, concepe scenarii. Şiunii dintre agenţi le mai şi pun în practică. Aşa a procedat şi un paznic de la Uricani.Paznicul pusese ochii pe bobinajul unuistator de motor electric. De acolo avea săobţină câteva elemente din cupru, pe caresă le comercializeze. Numai că, fiindagent de pază, nu prea putea să pună mânape aşa ciubuc, fără să răspundă. Aşadar, s-a gândit, a analizat şi i-a venit ideea săînsceneze un furt şi un… sechestru. Sâm-bătă când era în tură de pază la unitateaminieră, paznicul a sunat la Poliţia oraşu-lui Uricani să anunţe că trei persoane careaveau faţa acoperită au pătruns în gheretalui, l-au bătut şi apoi au plecat. Iar el,când şi-a mai venit în fire, a observat lipsabobinajului de la statorul unui motor elec-tric. În urma cercetărilor şi investigaţiilorefectuate de către poliţişti, s-a stabilit căagentul de pază, în vârstă de 23 de ani, dinUricani, a minţit. Poliţiştii au mai stabilitcă tânărul paznic şi alţi doi complici ausustras elementele din cupru ale unuimotor de 110 kW, cu intenţia de a le comercializa la un centru de profil. Pe numele celor trei suspecţi poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală.

Alina PIPAN

Surpriza la Petrila la viitoarele alegeriar putea veni de unde nu vă aşteptaţi.Cel puţin aşa susţine liderul organiza-ţiei PRM Petrila, Emanoel Andronache, care ne-a vorbit de unmisterios, dar real, sondaj.

„În sondajul respectiv PRM Petrila aveaaproape 25%, USL - 46-47%, iar altepartide, inclusiv PDL nu mai figurau,până la 100% răspunsurile erau nu ştiusau nu vreau să răspund. Ştiu că e modasondajelor de tot felul, dar vreau să văspun că acest sondaj este absolut real şinu sunt minciuni ce vă spun aici.Creşterea aceasta a PRM-ului cred că e

reală, deoarece în perioade de criză, cumeste cea de-acum, partidele de stânga saucele naţionale au creşteri peste tot înlume. La capitolul primar, actualul pri-mar conducea detaşat. Nu exista nici uncontracandidat real în acest sondaj, ceeace mă face să cred că Ilie Păducel va maiobţine un mandat, marea majoritate apetrilenilor dorind se pare acest lucru”.Şi lucrurile nu se opresc aici. Peremistulvisează frumos la un procent chiar maimare decât cel din sondaj, mai ales pefondul aşa-ziselor măsuri anticriză luatede actuala guvernare, măsuri nepopulare,apăsătoare pentru populaţie: „Dacă lu-crurile stau aşa, mai ales de când cu

anunţata închidere de mină preconizatăpentru 2018, cu lipsa acută a locurilor demuncă şi a celorlalte probleme ale cetăţe-nilor, mai ales ale tinerilor şi bătrânilor,n-ar fi de mirare să obţinem la Petrilachiar spre 30%. Asta ar însemna maimulte posturi de consilieri locali. Pot săfac o previziune încă de pe-acum şilumea va vedea la alegeri: vom avea unminim de trei consilieri locali în vi-itoarea legislatură. Gata, PRM-ul va aveaun cuvânt greu de spus în administraţiapublică locală după viitoarele alegeri,sunt convins de asta”.În privinţa listei de candidaţi pentru con-siliul local, aceasta nu e gata. EmanoelAndronache susţine că deja este în trata-tive cu câţiva posibili pretendenţi, care săaibă carismă şi experienţă şi care să fiecunoscuţi şi nepătaţi, printre care şi unfost viceprimar. Întrebat de numele aces-tui fost numărul doi în primărie, EmanoelAndronache n-a vrut să ne ofere maimulte amănunte.

Corneliu BRAN

Într-un an, la Petrila

PRM, partidul românilor, creşte cât altele în 10 ani

Este evident, Parângul se schimbă pe zice trece. Amenajarea domeniului schia-bil în Parâng a luat startul anul acesta.

Stâlpii unui al doilea telescaun sunt dejainstalaţi. Acesta va deservi una dintre pâr-tiile de schi ce urmează a fi dată în folo -sinţă anul viitor.De asemenea, pe trei pârtii din Parâng vorfuncţia, cât de curând, instalaţiile de ză-padă artificială.Investiţii importante care vor schimba de-cisiv modul de a face turism în acestmasiv. Omul de afaceri Adrian Rus are aicio vilă deschisă turiştilor, care poate satis-face şi cele mai pretenţioase gusturi aleturiştilor montani. Vă reamintim că AdrianRus a reprezentat şi petroşenenii în Consiliul Local Petroşani. Încă de atunci, asusţinut cauza Parângului.„Primul pas, spune dumnealui, au fostacţiunile de curăţire a Parângului degunoaie. Primăria, dar şi alte organizaţii au

demarat multe campanii în acest sens. Sănu uităm că s-au instalat platformele decolectare a gunoiului, fiecare cabanierfiind dotat cu containere. Această iniţiativăa dus la schimbarea imaginii muntelui.Acum se amenajează domeniul schiabil.Direcţia este bună şi vom avea o creştere anumărului de turişti. Pot să spun că şi înmomentul de faţă lumea începe să ajungădin ce în ce mai des în Parâng. Lipsurilemari ale acestei staţiuni rămân canalizareaşi drumul spre staţiune. Dacă se va investiîn aceste două utilităţi infrastructurale, şiinvestitorii vor ajunge mai repede înParâng, pentru că este o zonă cu multpotenţial”, ne-a spus Adrian Rus. Care maisusţine că în ultimii ani interesul adminis-traţiei locale pentru Parâng a crescut. Iardacă investiţiile vor continua în ritmul încare ele se întâmplă acum, şansa de a de-veni una dintre cele mai cunoscute staţiunimontane din ţară este mare.

Alina PIPAN

Interesul pentru investiţii ar fi maxim,

Dacă s-ar realiza canalizareaşi drumul în Parâng

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 2011 3ACTUALITATE

Rent A Car(Dacia Logan)

Tarife între 70 şi 150 lei/zi

Sună acum!0732.832.824

www.zvj.ro

MENIU REVELION 2012 VILA MELINDA

Gustare:- aspic tradiţional- rulouri somon fumè cu brânză dulce- icre de somon pe pat de lămâie- evantai din piept de raţă fumè- roşii cherry umplute cu piept de gâscă- salată de bouef- ruladă piept curcan- ruladă mozaic de porc- gustare tradiţională de porc- doboş fantezieDin împărăţia apelor:- ruladă de şalău cu somon şi buchet delegumeFestin de nou an:- vânat a la „MELINDA’’- cartofi gratinaţi- mozaic de murături asortateBăuturi:- whisky- palincă de casă- vişinată de casă- vinul casei- bere- şampanie- băuturi răcoritoare- cafeaTombolă; Muzică; Surprize.

TOTUL LA PREŢUL DE 150 LEI/PERSOANĂ

Încercând să-şi construiască un discursplin de importanţă, s-a apucat să-i ia laşuturi, metaforic vorbind, pe primariidin Vale, dar şi pe deputatul MonicaIacob-Ridzi. De curând, în cadrul uneiconferinţe PSD desfăşurate la Aninoasa,a tras-o de urechi, pentru că nu a asigu-rat aninosenilor nici măcar un cabinetmedical, dar a uitat că şi el a pus umărulla desfiinţarea ambulatoriului de la Uricani.

Dacă la un moment dat se aplanaseră disen-siunile dintre pesediştii lupeneni şipedeliştii petroşeneni, iar primarii între ei sepurtau cât se poate de delicat, şi deputaţiicelor două colegii ale Văii de asemenea,mai nou junelui deputat Cristian Resmeriţăîi sare din senin muştarul. Probabil, deranjatcă PDL-ul l-a ales pe Costel Brânduşe dreptcandidat împotriva pesediştilor lupeneni.Iar Costel Brânduşe este de data aceasta uncandidat cu şanse destul de bune, care-iameninţă scaunul primarului în funcţie.Ciudat este că deputatul pesedist a ales,pentru prima dată de când reprezintăcetăţenii Văii în Parlament, să iasă public şisă-şi critice agresiv rivalii. Iar pentru dum-nealui, rivalii - acei oameni cărora,chipurile, nu le pasă de oameni, de binelelor şi nu fac nimic pentru ei - sunt toţi

pedeliştii şi primarul pesedist DănuţBuhăescu. Adică, mai toată lumea.Ultima încercare de a denigra activitateadeputatului PDL Monica Iacob-Ridzi înVale a fost legată de lipsa unui cabinet me dical, dispensar sau clinică la Aninoasa.Cristian Resmeriţă spunea că a observat căacest lucru le lipseşte aninosenilor cudesăvârşire şi îşi arăta disponibilitatea de a-i ajuta. A fost oarecum o critică acidă faţăde activitatea deputatului Monica Iacob-Ridzi, care face parte din Comisia de sănă-tate a Parlamentului, şi care nu ar fi reuşitsă susţină acest demers important pentrulocuitorii din Aninoasa. Însă aici deputatulResmeriţă a buctat-o în stil mare. De ce?În primul rând, oamenii din colegiul dum-nealui au şi ei mari probleme legate de situ-aţia medicală. Să ne amintim căam bu latoriul de la Uricani a fost închisdupă ce Spitalul Lupeni, administrat dePrimăria Lupeni, adică de tatăl deputatului,a renunţat la întreţinerea acestuia. În pre -zent, ambulatoriul din Uricani există, însăca parte integrantă a Spitalului Lupeni.Medicilor li s-au tăiat orele de la Uricani şicabinetele au fost închise. Primarul DănuţBuhăescu s-a luptat cu morile de vânt pentru a redeschide ambulatoriul. A ajuns la conducerea Consiliului Judeţean Hune-doara, la prefect, la Ministerul Sănătăţii. Iar

insistenţele lui au fost răsplă tite prin finan -ţarea primită pentru mo der ni zarea ambula-toriului. Dar pentru alegătorii săi dinUricani, Cristian Resmeriţă nu a mişcatniciun deget. Ba din contră, a susţinuteconomia tatălui şi închiderea ambulatoriu-lui. Pe primarul Ilie Botgos nu l-am preaauzit plângându-se de lipsa unui cabinetmedical, clinică sau dispensar la Aninoasa.Poate că nici nu a remarcat lipsa acestuia.La câte lipsuri are Aninoasa, ce mai conta?De fapt, despre prea puţine neajunsuri l-amauzit pe primarul din Aninoasa plângân-du-se. Prima dată când şi-a pus problemaunui dispensar a fost atunci când i-a crescuttensiunea de bucurie că s-au finalizat lu-crările la pod, a fost introdus gazul şi sepregătea terenul şi pentru alte lucrări. Eposibil să-şi fi dat seama că, cu atâtea mo-dernizări, o să-i apuce pe aninoseniameţeala şi n-au unde să-şi verifice nicimăcar pulsul. Şi nici nu a deschis subiectulpentru că un dispensar sau un cabinet me -dical ar însemna cheltuieli în plus şi pentruPrimăria Aninoasa. Cheltuieli pe care administraţia aninoseană nu şi le permite.Prin urmare, până să mulgă deputatul Cristian Resmeriţă capra vecinilor, bine arfi să o pască pe-a dumnealui. Că se ştie binecine moare de grija altuia.

Alina PIPAN

Deputatul PSD mai bine şi-ar paşte capra lui…

Cristian Resmeriţă - atac aiurea la Monica Iacob-Ridzi

Este posibil ca, în această lună, planurileprimarului Gheorghe Ile şi ale viceseiAngela Stoica să fie date peste cap, iarConsiliul Local al municipiului Vulcansă se întrunească în şedinţa ordinară lunară.

Cei care presupun acest lucru se bazează pe adresape care prefectul judeţului i-ar fi trimis-o,luna trecută, lui Gheorghe Ile. În care maimarele de la Deva l-ar sfătui ca, în decem-brie, să convoace, în şedinţa ordinară, foru-mul legislativ al municipiului. Or, dupăcum lesne s-a putut observa în ultimelesăptămâni, iar declaraţiile sale publice au

confirmat acest lucru, primarului GheorgheIle i-ar fi convenit de minune dizolvareaconsiliului local. Care, i-a pus pe acoliţiilui să intoxice prin tot oraşul, şi-aşa nufăcea nimic, nefiind deloc folositor. Maiales că, şi fără consiliu, a fost aprobatbugetul local pentru anul 2012. Ceea ce,desigur - dacă te întrebi cine l-a aprobat? -rezultă că este o minciună supergogonată.

Despre necesitateaconvocării consiliului local vulcănean avenit vorba şi la sfârşitul lunii trecute. În28 noiembrie 2011, mai precis, când, încalitate de invitat, Gheorghe Ile a fostprezent, alături de alţi pedelişti cu putere,

la inaugurarea podului din Aninoasa. Podcare a fost supus unor ample lucrări dereparaţii. Cel care, la discuţiile care auurmat inaugurării, a reiterat ideea cu nece-sitatea convocării Consiliului Local al mu-nicipiului Vulcan a fost prefectul AttilaDezsi. Atât i-a trebuit lui Gheorghe Ilecăruia, conform spuselor unora dintre ceiprezenţi, pe loc i-a căzut faţa şi s-a făcutnegru de mânie.

Apoi, mai negru a devenitdupă ce s-a discutat despre avantajele pecare le-ar avea Valea Jiului dacă ar fi con-dusă de către un singur primar. Iar asta săse petreacă nu într-un viitor îndepărtat, cichiar la anul. Când vor avea loc alegeri lo-cale. Faţa i-a căzut a doua oară când - s-aauzit acolo - în cazul în care Valea Jiului arurma să aibă un singur primar, părerile tu-turor au fost că locul întâi pe listă ar trebuisă-i aparţină neapărat lui Tiberiu Iacob-Ridzi.

În atare condiţii,este de înţeles durerea pe care au pricinuit-oîn sufletul lui Gheorghe Ile asemenea punc tede vedere. Emise, repet, nu de către adver-sari politici, ci de către pedelişti de-ai lui.Normal, fiindcă, în acest mod, el ar ajunge,eventual, doar viceprimar şi i s-ar nărui,pentru totdeauna, visele sale dictatoriale dea domni peste tot şi toate în Vulcan...

Gheorghe OLTEANU

Opinii care au făcut ca lui Gheorghe Ile să-i cadă faţa

Înainte de finele anului Comisia de Disciplină din cadrul Asociaţiei Judeţenede Fotbal Hunedoara nu a intrat în vacanţă până nu a lăsat sub brăduleţulcluburilor din ligile inferioare câteva“cadouri”. Printre echipele vizate se aflăJiul Petroşani şi Inter Petrila.

Astfel, jocul Gloria Geoagiu - Clubul JiulPetroşani (Liga IV Juniori) s-a omologat cuscorul de 3-0 în favoarea echipei GloriaGeoagiu, iar echipa Clubul Jiul Petroşani aprimit o sancţiune cu 250 lei penalitatesportivă deoarece nu s-a prezentat la joc.Jocul Universitatea Petroşani - CS InterPetrila (Liga IV Juniori) a lăsat urmăridemne de luat în seamă. Antrenorul KertesBenedek (Inter Petrila) a luat 6 jocuri sus-pendare conf. art. 65.a + 19.5 din RD şi

150 lei penalitate sportivă conf. Anexei 4din RD al AJF, pentru injurii şi jigniriaduse arbitrului. Dar iată şi alte sancţiunidate: Jocul Universitatea Petroşani - CS InterPetrila (Liga IV Seniori) - echipa Inter Petrila - 80 lei penalitatesportivă conf. art. 78.a din RD şi a Anexei4 din RD al AJF, pentru că a acumulat 5avertismente în cursul jocului;Jocul Mureşul Brănişca - Key SystemsroRibiţa (Liga V Seria 2) - jocul se omologhează cu scorul de 3-0 înfavoarea echipei Key Systemsro Ribiţa,conf. art 83.13 din RD, iar echipei MureşulBrănişca i se vor scădea 6 puncte din clasa-ment şi se sancţionează cu 200 lei penali-tate sportivă conf. Anexei 4 din RD al AJF,pentru folosirea unui jucător neînscris în

raportul de joc;Jocul Unirea Veţel - Santos Boz (Liga VSeria 2) - jocul se omologhează cu scorul de 3-0 înfavoarea echipei Unirea Veţel conf. art.79.1din RD, iar echipa Santos Boz se sancţi -onează cu 300 lei penalitate sportivă conf.Anexei 4 din RD al AJF, deoarece nu s-aprezentat la joc;Jocul CS Ghelari - Sargeţia BreteaRomână (Liga V Seria 1) - jucătorul Roman Ovidiu (Sargeţia Bretea

Română) - 1 joc suspendare şi 15 lei pe-nalitate sportivă pentru oprirea unui adver-sar aflat în atac, care se deplasează sprepoarta sa prin comiterea unei greşelisancţionabilă cu lovitură liberă;Jocul Retezatul Haţeg - Aurul Certej(Liga IV Juniori)- jucătorul J.L. (Aurul Certej) - 1 joc sus-pendare conf art. 63.1.g.2.1 din RD şi 15lei penalitate sportivă conf. Anexei 4 dinRD al AJF, pentru primirea celui de-aldoilea avertisment în cursul jocului.

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 20114 SPORT

www.zvj.ro

Pedepse de la „Moş Crăciun”

Gala K1 va avea loc la Casa de Culturădin Petroşani pe data de 18 decembrie,iar iubitorii acestui sport vor aveaocazia să-i vadă la lucru pe unii dintrecei mai buni luptători din România careîşi vor măsura forţele cu cei mai tarisportivi din lotul Serbiei.

Nu vor lipsi timişoreanul Adi Mitu,uricăneanul Alin Boroghină, dar şi mariicampioni Ciprian Sora sau Cătălin Mo-roşanu, care vor veni cu sportivii lor. „Vorveni cei mai buni sportivi din Serbia, carenu au fost la Timişoara. Şi-au dat seama căsuntem puternici în acest sport aşa că nune vor mai subestima. Vor fi 10 meciuri lacare vor lua parte 20 de sportivi”, a de-clarat Alin Fălcuşan, antrenorul lui AlinBoroghină.Alin Boroghină din Uricani, antrenor AlinFălcuşan, şi Eduard Hariga, antrenor IonuţLascău, din Petroşani vor fi reprezentanţiiVăii Jiului la această gală. Pe lângă cele 10 meciuri prevăzute în pro-gram va avea loc şi un meci de MMA, artemarţiale mixte. „Vor participa doi sportivi

din cadrul Federaţiei Române de Kempo,care vor face o adevărată demonstraţie, înacest sens. Sunt nespus de mulţumit pentrucă la Petroşani va avea loc o astfel de galăpentru că interesul meu este acela de apromova noi talente, dar şi de a promovaşi mai mult această mişcare sportivă”, adeclarat promotorul galei, Claudiu Scarlet,zis Charlie. Vor participa sportivi de la cluburile: Academia Ciprian Sora Bucureşti, PanteraPetroşani, Hard Steel Hunedoara, Millenium Fight Club Uricani, KnockDown Timişoara, Club Dragon Târgu Jiu,Scorpions Iaşi, Gladiators Gym Deva,Power Gym Craiova, Fight Club MVMDej, Tai Shin Do Bucureşti, Fight ClubArad, Giony Fight Drobeta Turnu Severin,dar şi alte cluburi.Printre partenerii media se află Ziarul VăiiJiului, Kapital TV şi Kapital FM.Biletele pentru eveniment se vor găsi laCasa de Cultură şi vor fi puse la vânzare înziua galei, de la ora 14:00. Preţul biletuluieste unul pe buzunarul tuturor: 25 de lei.Promotorul galei este Claudiu Scarlet.

Cei mai tari luptători ai Serbiei vin săptămâna astala Petroşani

Înotătorii de la CSS Hunedoara au fost înprogres ca timpi obţinuţi, însă au rămas înafara podiumului la CampionateleNaţionale de Semifond, rezervate copiilorîntre 11 şi 13 ani, desfăşurate la Bacău. Cea mai bună performanţă a delegaţieihunedorene a fost obţinută de VivianaIlucă, la categoria 12 ani. Viviana a fost cuadevărat vivace şi a obţinut un loc şapte laprocedeul spate prin cumularea rezultatelordin probele de 100 şi 400 de metri. Hune-doreanca a mai avut clasări bune şi la pro-cedeele bras şi liber, însă doar în cursele de100 de metri, fiind trasă în jos în clasamentde rezultatele din cursele de 400 de metri.La competiţia de la Bacău s-au acordatmedalii pe fiecare procedeu de înot înparte (liber, bras, spate şi fluture - n.r.) prinînsumarea rezultatelor din cursele de 100şi 400 de metri, şi nu pentru fiecare cursăîn parte.Probele lungi de 100 şi 400 de metri s-au

dovedit prea dure pentru înotătorii din generaţia tânără a CSS Hunedoara,obişnuiţi cu întrecerile scurte, de viteză.Drept dovadă, aşteptările antrenorilor AncaBăjan şi Dan Ardelean au fost confirmate,iar hunedorenii s-au întors fără niciomedalie de la competiţia de semifond, des-făşurată la Bacău. „Anca Păiuş şi AndoraCârjă, cele două sportive cu care aveamşanse la medalii la acest gen de întreceri,au absentat din motive medicale. Ceilalţisportivi ai clubului şi-au îmbunătăţit sub-stanţial timpii pe astfel de probe de semi-fond, însă a fost insuficient pentru medalii.Competiţia de semifond nu era o prioritatepentru CSS Hunedoara, întrucât sportiviinoştri se pregătesc în bazin scurt (de 25 demetri - n.r.), fiind mai buni în probele deviteză, la care de altfel avem multemedalii”, a spus antrenorul Dan Ardelean,cel care i-a supervizat pe înotătorii hune-doreni la Bacău.

Rezultate modeste laNaţionale

Tenismena de 14 aniAmalia Beksi, dinPetroşani, i-a impresionatpe americani. Sportivapregătită de profesorulGrigore Peter a câştigat finala concursului dotat cu„Cupa Bollettieri”, la cate-goria de vârstă 16 ani, şi ajucat finala în concursul„Cupa Miami”.

Amalia a ajuns în cele două competiţiidupă ce a părăsit concursul Orange Balls,în turul al treilea. „Sincer, nu m-am aştep-tat la astfel de performanţe. Noi ne doreamsă nu ne facem de râs, dar acum sunt foartemândru”, a declarat antrenorul GrigorePeter.

A plecat cu bani împrumutaţiPentru a putea participa în America laaceste concursuri sportiva din Vale a făcut

un împrumut de 1.500 de dolari, bani careiniţial ar fi trebuit să-i primească din parteaConsiliului Local Petroşani, având învedere că aceasta este legitimată la CSMPetroşani, club ce aparţine PrimărieiPetroşani. „Avem promisiuni că Amalia vaprimi aceşti bani după ce va reveni dinAmerica, atunci când va aduce biletul deavion şi alte bonuri pentru decontare”, amai declarat antrenorul acesteia.Amalia Beksi nu a împlinit încă 14 ani, darare un vis măreţ. La 16 ani se visează dejala Roland Garros. Amalia Beksi de la secţia

de tenis din cadrul clubului CSM Petroşanieste şi posesoarea unei burse în StateleUnite ale Americii la celebra Academie deTenis Bollettieri. În acest an tenismena aparticipat la 6 finale din calendarul Federaţiei Române de tenis şi a câştigatpatru. Pentru anul excelent pe care l-a avutpetroşeneanca a obţinut bursa AcademieBollettieri din SUA.

Vise măreţeVisul Amaliei are un nume: Roland Garros,marele turneu internaţional al Franţei,acolo unde îşi doreşte să ajungă la vârstade 16 ani. Stângace, sportiva din Vale o areca model pe sportiva Andreea Petkovic,aflată în primele 10 tenismene ale lumii.„Pot să mă mândresc de acest lucrudeoarece doar 5 fete de vârsta mea din ţarăsunt în America. Pentru aceste rezultate realizate în doar 3 ani de tenis aş vrea să îimulţumesc domnului profesor pe care îlapreciez foarte mult, îl respect şi îl con-sider un al doilea tată. Obiectivul meu deanul viitor este să prind lotul naţional de 16ani, chiar dacă am doar 14 ani. Aşteptsusţinerea din partea clubului CSMPetroşani şi a municipalităţii”, a declaratAmalia.

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 2011 5SPORT

Pagini realizate de Loredana JUGLEA

Petroşeneanca AmaliaBeksi face senzaţie înAmerica

www.zvj.ro

Ora la care agentul de poliţie a consemnat că s-a pe-trecut evenimentul rutier este 14:50 dinziua de sâmbătă, 10 decembrie. Aleea estecea dintre clădirea primăriei şi blocul 29.Blocul Tineretului, cum i se spunea maidemult, după numele magazinului cu acestnume aflat la parterul său.

În capătul dinspre bulevardal aleii, o femeie în vârstă de 86 de ani afost accidentată grav după ce, apare con-semnat în documentul întocmit de poliţis-tul constatator, aceasta s-a lovit de portieradin partea dreaptă spate a unui autoturismVW Touran, condus de un bărbat în vârstăde 48 de ani. Conform declaraţiei conducă-torului auto, el, aflat la volan, le acorda

prioritate autovehiculelor care se deplasaupe bulevard, când a auzit un ţipăt dinpartea dreaptă a maşinii sale. A ieşit şi avăzut-o pe bătrână care, tot şoferul este depărere, a alunecat pe zăpada existentă înacea zonă a trotuarului.

Aceste afirmaţii suntînsă contrazise categoric de către rudelefemeii accidentate. Aşa cum aceştia auauzit chiar de la victimă, dumneaei ar fifost agăţată cu oglinda retrovizoare sau cu altceva şi a căzut. În acel moment, autoturismul ar fi executat o manevră înmarşarier, în urma căreia femeia a fostlovită, iar ea a zbierat de durere. Atunci,trecătorii care au observat scena au strigatintrigaţi la şofer. Care, spune o rudăapropiată a bătrânei, înainte să oprească, ar

mai fi executat, din nou, o manevră cuspatele.

Această din ultimă variantă,cea a rudelor accidentatei, ar putea fisusţinută şi de diagnosticul grav care i s-apus vârstnicei: "policontuzionat prin acci-dent rutier; fractură cu deplasare treimeadiscală cubitus stâng; fractură cu deplasarepaletă humerală stg.". Vătămături care ar fiimposibil să apară de la o simplă căzătură.Aceleaşi rude au suspiciuni în privinţa sin-cerităţii conducătorului auto şi pentru că,la Spitalul de Urgenţă din Petroşani, acestai-a sugerat medicului faptul că bătrâna afost beată şi de aceea a căzut!

Până la finalizareacercetărilor,agentul şef principal Mihai Papuc, şefulFormaţiunii de Poliţie Rutieră Vulcan, nu sepronunţă, dar a luat în calcul şi această ul-timă ipoteză. Chiar astăzi, marţi, 13 decem-brie, agentul Valentin Alexa, care a fost lafaţa locului după ce s-a petrecut accidentul,va merge la spitalul din Petroşani, unde-iinternată victima, pentru a-i lua o declaraţie.Deocamdată, şoferului i s-a întocmit dosarpenal pentru vătămare din culpă. Pentru a seclarifica modul în care s-a produs acciden-tul, poliţistul Mihai Papuc îi roagă pe even-tualii martori să se prezinte la PoliţiaVulcan, pentru a da detalii.

Gheorghe OLTEANU

CMYK

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 20116 ACTUALITATE

www.zvj.ro

Accident rutier cu semne de întrebareUn accident rutier ale cărui cauze nu sunt întrutotul lămurite s-a petrecut, la sfârşitul săptămânii,la capătul unei alei centrale din municipiul Vulcan.

Ieri, firma petroşeneanăEuro Jobs a mai bifat o deschidere a unui curs decalificare la Petrila, prinprogramul „Implică-te şiastfel vei avea succes!”, un program european, iniţiat în localitatea dinestul Văii Jiului în parteneriat cu primăria.

Reamintim că în urmă cu ceva timp 14

petrileni au intrat în posesia diplomei de

calificare în această meserie căutată pe

piaţa muncii în momentul de faţă, recunos-

cută în tot spaţiul Uniunii Europene.

La acţiunea de ieri, pe lângă cei opt

cursanţi, au participat şi reprezentanţi ai

firmei Euro Jobs: coordonatorul de măsuri

active al programului - ing. Adrian Sink,

Ana Negreanu şi cei doi lectori, care se vor

ocupa de cursanţi pe parcursul a cinci luni

de zile: Ioan Aspru şi Anamaria Cercel.

Din partea primăriei a fost prezent adminis-

tratorul public al Petrilei, Dorin Curtean.

„Mă bucur că suntem astăzi alături de

dumneavoastră şi că putem să spunem că

în acest an am realizat până astăzi un

număr de şapte cursuri, ceea ce înseamnă,

înmulţit cu 14 oameni din Petrila pe curs,

exact 98 de persoane care au intrat în acest

proiect, desfăşurat cu sprijinul Primăriei

Petrila. Aproape 100 de persoane au reuşit,

deci, să obţină o calificare căutată pe piaţa

muncii. Deschidem astăzi, împreună cu

dumneavoastră, a doua serie din cadrul

cursului, care vă pregăteşte pentru meseria

de administratori de pensiuni turistice”,

le-a spus Adrian Sink celor opt cursanţi.

Reamintim aici şi meseriile din celelalte

şapte cursuri pentru care cei 98 de petrileni

au fost pregătiţi: două serii pentru cursul

„lucrător în izolaţii”; o serie pentru mese-

ria de „lucrător în gospodăria agroturis-

tică”; o serie pentru meseria „montatori

pereţi şi plafoane de ghips-carton”; o serie

pentru meseria „electrician exploatare

medie şi joasă tensiune”; o serie pentru

„asfaltator” şi o altă serie de „administrator

pensiune turistică”.

Ceea ce este important, legat de acest curs,

este că după absolvirea cursului, în funcţie

de posibilităţile financiare, absolvenţii se

pot orienta foarte uşor şi în iniţierea unei

afaceri pe cont propriu, potenţialul turistic

din Valea Jiului fiind unul foarte mare şi

încă neexploatat nici pe departe la para-

metrii maximi. Cu puţină şansă şi sprijin

din partea familiilor, unii absolvenţi chiar

par decişi ca în timp să-şi dezvolte o

afacere, după cum ne declaraseră, dacă

vă mai aduceţi aminte, doi dintre

absolvenţii cursului anterior.

Dorin Curtean, reprezentantul primăriei, a

mulţumit cursanţilor şi firmei Euro Jobs

pentru colaborarea din anul care tocmai se

termină, fiind mulţumit de faptul că cei 98

de petrileni au obţinut câte o calificare în

meserii căutate.

Ana Negreanu, reprezentantul firmei prin

mâinile căreia au trecut deja câteva sute de

absolvenţi de astfel de cursuri din cele şase

localităţi ale Văii Jiului pe parcursul aces-

tui an, a spus: „Este un curs de nivel doi,

care înseamnă 720 de ore, respectiv cinci

luni de zile, din care 240 este teorie, iar

480 practică. Practica înseamnă atât

iniţierea propriu-zisă a cursanţilor la o

pensiune turistică, precum şi învăţarea în-

tocmirii unui necesar de materiale pentru o

pensiune, sau verificarea şi completarea

unor acte pentru bunul mers al unei pensi-

uni turistice. Practica se va desfăşura la

Cabana Mija, din Cheile Jieţului, cu care

firma Euro Jobs are un contract încheiat

pentru acest motiv”.

Corneliu BRAN

CMYK

7ACTUALITATE

www.zvj.ro

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 2011

Săptămâna trecută membriiImpact Hermes Team au fi-nalizat cu un reuşit specta-col proiectul Vine, vine MoşCrăciun.

Beneficiarii di-

recţi ai acestui

proiect au fost 80

de elevi ai

Colegiului Eco-

nomic „Hermes”

Petroşani cu situ-

aţie materială şi

financiară defici-

tară şi familiile

acestora (circa

250 persoane), 20

tineri - membri ai

clubului şi, bineînţeles, 60

de elevi care şi-au arătat

din plin talentul pe scenă

cântând, dansând, con-

curând la concursul de

Miss şi Mister Crăciun.

A doua categoria de benefi-

ciari, cea mai numeroasă, a

fost reprezentată de partici-

panţii la serbarea caritabilă:

elevi, părinţi, agenţi comer-

ciali, cadre didcatice.

Fotografiile realizate de Daniel Toma, elev

în clasa a X-a D a Colegiului Economic

„Hermes”, vorbesc de la sine despre reuşita

acestui eveniment.

Prof. Irina BOBOC

Final fericit de proiect pentru

Impact Hermes TeamLa Petrila

Euro Jobs a calificat 98 de persoane � O nouă serie de administratori de pensiune turistică � Practica - la Cabana Mija

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 20118 DIVERSE

www.zvj.ro

Cabinet medical veterinarPetroşani, str. Independenţei, nr. 1A

Consultaţii, tratamente, vaccinări, deparazitări, intervenţiichirurgicale, analize, examen trichineloscopic, individualizareprin microcip şi paşaport, examene coproparazitologice, cosmetică canină, consiliere privind dieta şi întreţinerea animalelor, deplasări la domiciliu.

Suntem profesionişti pentru că facem totul cu dragoste şi pasiune!

Relaţii la telefon 0766.369068.

Concursul naţional, intitulat

„Drepturile omului, drepturile

mele”, a reunit în Sala de Mar-

mură, luni pe la prânz, elevi de la

de la Şcoala Europeană I.G. Ducaşi Şcoala Generală nr. 7 din

Aeroport.

Concursul s-a desfăşurat pe par-

cursul anilor 2010 şi 2011 pe trei

secţiuni: de desene (pentru elevi

din clasele I-IV şi pentru copii cu

dizabilităţi de la şcolile speciale);

afişe şi eseuri (pentru elevii

claselor V-VIII); comunicări

(care au constat şi în prezentări

în Power Point pe tema amintită).

A treia sesiune a concursului, cea de„Comunicări”, este cea care s-a des-făşurat ieri. Elevii de la şcolile I.G.Duca şi nr. 7 (structură a ColegiuluiEconomic Hermes) şi-au expus

prezentările. Comisia a examinatînainte şi lucrările trimise de parti -ci panţii de la şcolile generale dinjudeţul nostru, dar şi din judeţeleConstanţa, Prahova, Arad şi Bucureşti. Au fost acordate premiileI, II şi III şi diplome de participare.Juriul a fost format din: ElisabetaWersanski, Daniel Cojocaru şiElena Gârjob. Amintim şi profesoriicoordonatori care s-au ocupat de

acest proiect: MariaPop, Carmen Pătraşcu,Elena Contoman,Maria Buiamă, AlinaAvram, Ramona San,Carina Hadadea,Smaranda Pruteanu şiElena Gârjob.

Corneliu BRAN

Ieri, în Sala de Marmură a Primăriei Petroşani, un interesant concurs şcolar:

„Drepturile omului, drepturile mele”

SPECTACOL SOCIO-CULTURAL ,,DĂRUINDVEI DOBÂNDI'' Mâine, începând cu ora 14:00, în Sala de

Marmură a Primăriei Municipiului

Petroşani va avea loc cea de-a şasea

ediţie a evenimentului socio-cultural

„Dăruind vei dobândi” organizat de

Asociaţia Maica Precista Petroşani în

colaborare cu Marius Baldovin.

Evenimentul îşi propune să realizeze oconexiune transgeneraţională constructivăîntre generaţia nobilă (vârsta a III-a) şigeneraţia tânără.„Prin obiectivele sociale şi culturale vizatede acest eveniment se urmăreşte, pe de oparte, susţinerea socială a persoanelor devârsta a III-a aflate în dificultate în ValeaJiului şi dezvoltarea spiritului caritativ-fi-lantropic la nivelul generaţiei tinere iar, pede altă parte, promovarea potenţialul umanvaloric cultural local, optimizareapotenţialul creativ al generaţiei tinere, învederea valorizării acestuia la nivel comu-nitar”, menţionează Felicia Andrioni, orga-

nizatorul evenimentului.Evenimentul este doar o componentă aproiectului cu acelaşi titlu. Pentru ca acesteveniment să fie complet, au fost colectatefonduri pentru achiziţionarea de alimentede bază, destinate unui număr de 30 per-soane vârstnice din Valea Jiului şi din judeţaflate în dificultate. Acestea au fost dis-tribuite la domiciliul beneficiarilor cu spri-jinul voluntarilor Asociaţiei Maica Precistaşi cu ajutorul studenţiilor Universităţii dinPetroşani - Asistenţă Socială.În cadrul acestui eveniment sunt parteneremai multe instituţii şi organizaţii sau per-soane juridice: Universitatea din Petroşani- Asistenţă Socială, Fundaţia Herepeia,Primăria Petroşani, Asociaţia AşezământulProvidenţa Divină Iulian Misionarul, SCTermosysteme SRL Haţeg, SC ECO-CLIMA SRL Petroşani şi câteva şcoli dinValea Jiului. În cadrul evenimentului pot fivăzute şi două expoziţii speciale: ,,Artepovera'' de Alexandru Andrei Szuszer şi„Expoziţie de icoane pe sticlă şi artă plas-tică” de Alexandra Cacovean.

Alina PIPAN

Revin cu acest articol pentru a dezminţiarticolul apărut în 29.11.2011, undeClubul Sportiv Vulcan îşi ridica lauri înurma victoriilor obţinute de handbalistelejuniori IV în deplasare la Hunedoara.

În realitate fetele au obţinut victoriile înurma muncii asidue pe care domnul profe-sor-antrenor Elvis Stan a depus-o alături dehandbalistele lotului, muncă făcută pe banipersonali şi totodată din timpul său liber,deoarece CS Vulcan prin domnul preşe -dinte N. Pantilimon a spus că doar echipajuniori III va mai fi susţinută de club, dinacel moment luându-şi mâinile de peechipa juniori IV. Rămas fără susţinere,antrenorul Elvis Stan, nu a putut renunţa lafete, decide de unul singur şi încheie cu SCPregoterm contractul nr. 596/01.02.2011 penume personal, în baza căruia sunt progra-mate antrenamentele în sala de sport.Lotul de handbaliste format din AndreeaBurcin, Nicoleta Kurlender, AndreeaAnghel, Ana Stoi, Maria Bulmez, MariaŞoldea, Miruna Şoldea, Maria Butuşină,Simon Barbu, Andrada Adam, MagdalenaIvan, Andreea Dalcu, Corina Huda, MariaMaier, Teodora Coandă, Ramona Băncilăşi Adelina Lupan a luptat exemplar, iar carezultat se clasează la turneul de la Hune-doara pe locul I. Mulţumim doamnei direc-

tor Malvine Socaci pentru fermitatea cucare a răspuns când a fost solicitată să spri-jine echipa de handbal CS Vulcan pentru aputea ajunge le Hunedoara, deoarece nuavea asigurat transportul. Mulţumim deasemenea unui sponsor privat local, dom-nul Dănuţ Anghel, care fiind contactat depreşedintele secţiei de handbal - AlexandruTrestian, spunându-i că clubul a dat doarbani pentru motorină şi rovinietă, fetele aunevoie de hrană, mai precis o masă caldă,acesta dă un răspuns pozitiv, contribuindcu o sumă considerabilă. PreşedinteleAlexandru Trestian însoţeşte echipa în de-plasare, la întoarcere opreşte în comunaBaru, mai precis la „Hanul Boleştilor”, respectiv SC Floare de colţ SRL, locaţieunde are loc ospăţul binemeritat, însăpreşedintele achită contravaloarea meseisolicitând bon de casă şi factură (bon nr.3/26.11.2011 şi factură HD-UWL nr.0001967/26.11.2011) pe titulatura CS Vulcan, uitând că banii erau sponsorizare,gest strigător la cer. Iată cum prin sprijinul oamenilor cu sufletmare pe care comunitatea din Vulcan îi area fost posibilă deplasarea şi obţinerearezultatelor excepţionale a handbalistelorCS Vulcan - juniori IV.Succes fetelor şi baftă la turneele viitoare!

Dănuţ ANGHEL

Primim la redacţie

Clubul ne-a furat victoria

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 2011 9CULTURĂ

www.zvj.ro

Aşa cum am anunţat la tim-pul cuvenit, pe 1 decem-brie 2011 a avut loc laNarbonne, oraş aflat însudul Franţei, o amplă acţiune culturală inter-naţională cu titlul ,,Străluciri şi reflexe”. Mani-festarea a inclus şi câtevamomente dedicate ZileiNaţionale a României, lacare au participat scri-itoarea Elisabeta Bogăţanşi pictorul Petru Birău,ambii locuitori ai Petrilei.

Gazda manifestărilor a fost Mediateca dinNarbonne. Manifestarea a fost deschisă decătre Aline Beraud, doctor în ştiinţepolitice, director adjunct al Mediatecii.

Acesta, după ce a făcut o trecere în revistăa programului, a prezentat invitaţii dinRomânia, subliniind dezvoltarea unor im-portante relaţii culturale în ultimii ani întreoraşele Narbonne şi Petrila. A urmat apoi lansarea cărţii de poeme ,,Lefil du miroir” a scriitoarei Linda Bastide,ilustrată cu guaşele pictorului Petru Birăuşi, ca o surpriză, a fost prezentată traduce -rea şi publicarea acestei cărţi în şase limbi:engleză, franceză, spaniolă, română, rusă şi

sârbă, traducerea în limba română fiind realizată de Elisabeta Bogăţan.Linda Bastide a susţinut apoi în sala ,,JeanEustache” un impresionant recital depoezie, fiind acompaniată la acordeon decătre muzicianul Jean-Paul Sire.Programul a continuat în sala ,,PierreReverdy” cu vernisarea expoziţiei de guaşea pictorului Petru Birău, lucrări ce ilus-trează şi volumul ,,Le fil du miroir” şi colaje ale artistului francez Pari. În cadrul

vernisajului a fost prezentat şi numărul 6-7din 2011 al revistei de cultură ,,Confluenţeliterare internaţionale”, publicată la editura,,Confluenţe” din Petrila, număr dedicat decătre Elisabeta Bogăţan, redactorul şef alrevistei, activităţilor culturale comune desfăşurate în oraşele Petrila şi Narbonne,urmând o sesiune de autografe acordate deautori.Manifestarea s-a încheiat cu o masă festivăla care au participat oficialităţi ale oraşului,

scriitori şi artişti, unde s-a mulţumitPrimăriei şi Consiliului Local Petrila şiPrimăriei oraşului Narbonne pentrususţinerea acordată acestor schimburi cul-turale, stabilindu-se programul viitoarelorîntâlniri. (M.B.)

S.C. EURO JOBS S.R.L vă oferă, lacele mai bune preţuri de pe piaţă,

următoarele servicii:- măsurători topografice, trasări deconstrucţii civile şi industriale, intabulări, parcelări cu statul român,înscrieri în cartea funciară;- proiectare construcţii civile(proiecte de case, cabane, garaje la 5euro/mp construit) (D.T.A.C.,D.T.A.D., Studii de fezabilitate), modificări de proiect.De asemenea, obţinem avize, acordurişi autorizaţii de construire sau desfi-inţare.

Ne puteţi contacta la nr. de tel.0354.108.516, 0727.091.969,

sau la adresele: Petroşani, str. 22 Decembrie, nr. 1, lângă Capela BoboculPetroşani, str. Livezeni, nr. 3, et. 1 - Birou proiectare.

De acum, problemele dumneavoastră sunt şi

ale noastre!

Doi artişti,

Din Petrila la Narbonne şi înapoi

1. Gars. confort sporit, Piaţa Petroşani, zonă foarte liniştită,mobilată şi utilată complet, geamuri termopan, baia amena-jată, parchet laminat, bine întreţinută, izolată termic, preţ17.000 euro. 2. Gars. confort sporit, Unirii, etaj 3, amenajări, centrală ter-

mică, geamuri termopan, bucătărie mare, uşi şi instalaţii schim-bate, baia amenajată, foarte bine întreţinută, bloc cărămidă,preţ 60.000 lei neg.3. Gars. mobilată, Aeroport, etaj 1/4, suprafaţă mare, stan-

dard, bine întreţinută, preţ 30.000 lei. 4. Gars. Petroşani Nord, zona ENEL - Comisariat, etaj 3/4,

mobilată şi utilată, la stradă, balcon şi geam bucătărie ter-mopan, foarte bine întreţinută, preţ 50.000 lei neg.5. Gars. G.V.Milea, etaj 1/4, standard, poziţionată la soare,

zonă liniştită, preţ 13.000 euro neg.6. Gars. confort 1, Petroşani Nord, G.V.Milea, amenajări şi

îmbunătăţiri, geamuri termopan, izolată termic, parchet lami-nat, baia amenajată, instalaţii schimbate, preţ 55.000 lei neg.7. Gars. Petroşani Nord, C.Mille, etaj 2/4, centrală termică,

îmbunătăţiri multiple, pereţi izolaţi, geamuri termopan, preţ60.000 lei neg.8. Gars. zona Dacia, mobilată, standard, bine întreţinută,

coloană apă separată, balcon închis, preţ 37.000 lei neg.9. Gars. zona Dragalina, mobilată şi utilată, 2 focuri gaz, bine

întreţinută, preţ 55.000 lei neg.10. Gars. confort sporit, Aeroport, etaj 3/4, îmbunătăţiri,

bucătărie mare, convector gaz, baia amenajată, gresie şi fa-ianţă, parchet laminat, geamuri termopan, poziţionată pe mi-jloc, preţ 40.000 lei neg.11. Gars. confort sporit, Piaţa Petroşani, suprafaţă mare, gea-

muri termopan, parchet laminat, baia amenajată, zonă foarteliniştită, preţ 45.000 lei.12. Gars. confort 1, strada Minei, geamuri termopan, izolată

termic, uşă metal, parchet laminat, poziţionată la soare, preţ28.000 lei neg.

1. Ap. 2 cam., Dimitrov, etaj 2/3, poziţionat pe mijloc, stan-dard, balcon şi boxa, bine întreţinut, preţ 20.000 euro neg. 2. Ap. 2 cam., Independenţei, parter, balcon închis, poz-

iţionat la stradă si la soare, gaz, bine întreţinut, preţ 60.000 lei.3. Ap. 2 cam., Piaţa Petroşani, etaj 1/4, standard, la stradă,

centrală termică, bine întreţinut, preţ 33.000 euro neg..4. Ap. 2 cam., Aeroport, blocurile noi, etaj 2/4, la stradă,

geamuri termopan, 2 focuri gaz, balcon închis, bine întreţinut,preţ 65.000 lei.neg5. Ap. 2 cam., Piaţa Petroşani, etaj 1/4, standard, la stradă,

centrală termică, bine întreţinut, preţ 33.000 euro neg.6. Ap. 2 cam., zona centrală Petroşani, bloc BCA, scară cu-

rată, etaj 3/4, bine întreţinut, centrală termică, parchet lami-nat, parchet în camere, baia cu gresie şi faianţă.7. Ap. 2 cam., Constructorul, amenajări şi îmbunătăţiri, cen-

trală termică, geamuri termopan, parchet laminat, poziţionatla soare/schimb cu ap. 3-4 cam., plus diferenţa discutabilă,preţ 100.000 lei neg.8. Ap. 2 cam., Aeroport, blocurile noi, etaj 2/4, la stradă,

hol pătrat, geamuri, uşi şi balcon închis termopan, centrală ter-mică, instalaţii schimbate, gresie şi faianţă, parchet laminat,preţ 100.000 lei neg.9. Ap. 2 cam., zona primărie, parter la stradă, pretabil locuit

sau sedii firme, birouri, cabinete medicale, geamuri termopan,uşă metal, standard, preţ 27.000 euro neg.10. Ap. 2 cam., Independenţei, etaj 4, decomandat, zonă

foarte liniştită, standard, bine întreţinut, parţial izolat termic,preţ 70.000 lei neg.11. Ap. 2 cam., Unirii, semidecomandat, etaj 1/4, centrală

termică, geamuri termopan, parchet, bine întreţinut, preţ16.000 euro.12. Ap. 2 cam., confort sporit, Lupeni, zona centrală, su pra -

faţă 108 mp, cu scară interioară, amenajări şi îmbunătăţiri mul-tiple, bloc cărămidă, centrală termică, geamuri termopan,mobilat şi utilat, preţ 150.000 lei neg13. Ap. 2 cam. (modificat-3 cam.), Lupeni, zona centrală,

bloc cărămidă, etaj 2/4, mobilat şi utilat, multiple amenajăriinterioare şi îmbunătăţiri, centrală termică, balcon mare (27mp), preţ 100.000 lei neg.14. Ap. 2 cam., zonă foarte liniştită - Parâng, etaj 2/4, mo-

bilat şi utilat, geamuri termopan, izolat termic, bine întreţinut,preţ 85.000 lei neg.15. Ap. 2 cam. Aeroport blocurile noi- zona Nicuşor Gociu,

multiple amenajări interioare şi îmbunătăţiri - la cheie, parterînalt, preţ 20.000 euro.16. Ap. 2 cam., Lupeni, T.Vladimirescu, parter, geamuri ter-

mopan, uşă metal, instalaţie gaz, gresie şi faianţă, bine între -ţinut, preţ 7000 euro.17. Ap. 2 cam., zona ACR, etaj 3/4, decomandat, izolat ter-

mic, centrală termică, geamuri termopan, parchet, gresie şi fa-ianţă, bine întreţinut/ schimb cu ap. 3 cam., zona PetroşaniNord, cu diferenţa discutabilă, preţ 95.000 lei neg.18. Vând/ schimb/ ap. 4 cam., ap. 2 cam., Petroşani Nord,

Bulevard, etaj 2/4, mobilat şi utilat sau nemobilat, amenajări şiîmbunătăţiri multiple, totul impecabil, preţ neg.19. Ap. 2 cam., Independenţei, parter, decomandat, mobilat

şi utilat, centrală termică, balcon închis, izolat termic, preţ55.000 lei.20. Ap. 2 cam., zona Independenţei-Viitorului, parter, deco-

mandat, mobilat şi utilat complet, convector gaz, bine între ţi -nut, preţ 50.000 lei.21. Ap. 2 cam., blocurile noi Aeroport, etaj 2/4, amenajări,

bu cătărie modificată, 2 focuri gaz, geamuri termopan, parchetlaminat, uşi şi instalaţii schimbate, preţ 80.000 lei.22. Ap. 2 cam., Independenţei, decomandat, zonă deosebită,

etaj 1/4, centrală termică, geamuri termopan, îmbunătăţiri,preţ 20.000 euro.23. Ap. 2 cam., zona Primăriei Petroşani, etaj 3/4, mobilat

şi utilat, bine întreţinut, parchet laminat, poziţionat la soare şipe mijloc, 2 focuri gaz, preţ 22.000 euro.24. Ap. 2 cam., Uricani, parţial mobilat, decomandat, etaj

3/4 - Muncii, amenajări, geamuri termopan, 2 balcoane - 1închis în termopan, centrală termică, parchet laminat, pozi -ţionat la soare, preţ 40.000 lei.25. Ap. 2 cam., Dimitrov-schimb cu garsonieră plus diferenţa

discutabilă, zonă foarte liniştită, etaj 2, geamuri termopan, par-chet laminat, gresie şi faianţă, preţ 85.000 lei.

1. Ap. 3 cam., Bulevard-Petroşani Nord, etaj 3/4, multipleamenajări interioare, centrală termică, geamuri termopan, par-chet laminat, băi amenajate, instalaţii schimbate, mobilat com-plet, vedere Bulevard şi în spate, preţ 45.000 euro.2. Ap. 3 cam. Dimitrov, etaj 1/4, geamuri termopan, cen-

trală termică, suprafaţă mare, zona liniştită, preţ 45.000 euro.3. Ap. 3 cam., Dimitrov, etaj 2, bine întreţinut, preţ 150.000

lei.4. Ap. 3 cam., Petroşani Nord, la stradă, amenajări şi îmbu -

nătăţiri multiple, geamuri si balcoane termopan, centrală ter-mică, etaj 2/4 / schimb cu ap. 2 cam. sau garsonieră cudiferenţa discutabilă, preţ 160.000 lei neg..5. Ap. 3 cam., zona Parâng, bloc cărămidă, poziţionat la

soare, amenajări şi modificări, curat, luminos, geamuri ter-mopan, pardoseala si pereţi izolaţi, uşi şi instalaţii schimbate,baia amenajată, centrală termică, mobilier bucătărie si hol, preţ90.000 lei.6. Ap. 3 cam., Parâng, zonă liniştită, etaj 1/4, standard, cen-

trală termică, mobilat, bine întreţinut, preţ 80.000 lei neg.7. Ap. 3 cam., blocurile noi Aeroport, etaj 2/4, îmbunătăţiri

si amenajări interioare, poziţionat la soare, bine întreţinut, in-stalaţii schimbate (eventual mobilat), preţ 28.000 euro neg..8. Ap. 3 cam., Petroşani Nord, parter înalt, bloc foarte căl-

duros, centrală termică proprie, balcon închis-beci, geamuritermopan, parchet laminat, instalaţii noi, bine întreţinut, preţ100.000 lei. 9. Ap. 3 cam., Petroşani Nord, bloc BCA, etaj 1/4, privire pe

Bulevard, standard, balcon mare, bine întreţinut, preţ 35.000euro neg.10. Ap. 3 cam, Aeroport, blocurile noi, geamuri termopan,

centrală termică, 2 balcoane, hol mărit / schimb cu ap. 2 cam.zona centrală Petroşani, sau vânzare 90.000 lei.11. Ap. 3 cam., Petroşani Nord-Zorilor, etaj 3/4, geamuri

termopan, 2 focuri gaz, preţ 32.000 euro (eventual garaj lângăbloc preţ neg.).12. Ap. 3 cam., zona Mignon (transformat din 2 cam.),

suprafaţă mare, centrală termică, geamuri duble cu tâmplărielemn, poziţionat la soare, preţ 30.000 euro neg.13. Ap. 3 cam., Independenţei, decomandat, 2 balcoane, in-

stalaţii noi, canalizare separată, zugrăvit, gresie şi faianţă, preţ85.000 lei .14. Ap. 3 cam. şi spaţiu comercial pentru orice fel activităţi,

zona Piaţa Petroşani, la stradă, vad comercial foarte bun, gea-muri termopan, modificări şi îmbunătăţiri multiple, preţ150.000 lei.15. Ap. 3 cam., zona Bulevard, Petroşani Nord, poziţie ide-

ală - panoramă, centrală termică, geamuri termopan, 2 băi, 2balcoane, preţ 30.000 euro.16. Ap. 3 cam., Petroşani Nord, etaj 1/4, poziţionat la soare,

standard, mobilat, 2 focuri gaz, preţ 27.000 euro neg.

1. Ap. 4 cam. şi spaţiu comercial, Aeroport blocurile noi -zona Nicuşor Gociu, multiple amenajări interioare şi îmbu -nătăţiri, 2 intrări, pretabil locuit şi/sau sedii firme, cabinetemedicale, birouri, preţ 35.000 euro neg.2. Ap. 4 cam., modificat-suprafaţă mare, Petroşani Nord

Bulevard, bloc BCA,etaj 3/4, poziţionat la soare, parţial mo-bilat , 2 băi amenajate, foarte călduros, preţ 38.000 euro.3. Ap. 4 cam., Piaţa Petroşani, etaj 1/4, îmbunătăţiri, bucă -

tărie mobilată, centrală termică, geamuri si 1 balcon închis intermopan, parchet, instalaţii schimbate, foarte bine întreţinut,preţ 43.000 euro neg.4. Ap. 4 cam., Piaţa Petroşani, etaj 2/4, centrală termică,

îmbunătăţiri şi amenajări, geamuri termopan, poziţionat lasoare, preţ 150.000 lei neg. sau schimb cu ap. 2 cam. + difer-enţa discutabilă.5. Ap. 4 cam., zona Hermes-Bulevard, bloc BCA, 3 balcoane,

bine întreţinut, panoramă, gaz, mici modificări, foarte călduros,preţ 33.000 euro.6. Ap. 4 cam., Bulevard-zona Bancpost, îmbunătăţiri, gresie

şi faianţă, uşi interioare schimbate, hol pătrat, modificări, gea-muri termopan, instalaţii schimbate, 2 focuri gaz, preţ150.000 lei neg./ schimb cu ap. 2 cam. plus diferenţa.7. Ap. 4 cam., Petroşani Nord, suprafaţă mare, et.1/4, mul-

tiple modificări si amenajări interioare, geamuri şi balcoane în-chise în termopan, parchet melaminat, uşi şi instalaţiischim bate, preţ 46.000 euro neg.8. Ap. 4 cam., Aeroport, blocurile noi, etaj 1/4, suprafaţă

120 mp, îmbunătăţiri, centrală termică, geamuri termopan,parchet laminat, gresie şi faianţă, 2 boxe, preţ neg.9. Ap. 4 cam., zona Petroşani Nord, geamuri termopan, 2

băi, modificări şi îmbunătăţiri interioare, 2 focuri de gaz, par-chet melaminat, gresie faianţă, uşă metal, 2 balcoane, uşi de in-terior noi, mobilat, preţ 35.000 euro neg.

1. Teren zona centrală - Piscului - 3000 mp + casă veche,cameră, mansardă, baie, cămară (necesită renovare), zonăfoarte liniştită, panoramă, utilităţi, livadă pomi fructiferi, preţ35.000 euro neg. 2. Teren + căsuţă vacanţă mobilată şi utilată, zona pitorească

Lupeni, 1800 mp, drept, acte, ieşire indiviziune, posibil con-strucţii case, case vacanţă, acces auto, utilităţi, preţ 14.000euro neg.3. Teren zona Rusu, 500 mp, la stradă, utilităţi, acces uşor,

preţ 30.000 euro.4. Teren intravilan - Maleia, 6000 mp, drept, acces auto, acte-

ieşire din indiviziune, curent, apă, preţ 25 euro/mp.5. Teren intravilan - 1000 mp, la drum Aninoasa, utilităţi,

drept, posibil construcţii case, asigurare, acces auto, preţ 8euro/mp neg.6. Vând 3 ha teren extravilan, zona Roşia, posibilităţi multiple,

curent in apropiere, acces auto, preţ 2 euro/mp neg. 7. Teren intravilan 4000 mp, la şosea - Nucşoara, Valea

Haţegului, drept, utilităţi, pretabil orice fel de construcţii case,pensiuni, preţ 10 euro/mp 8. Teren la intrarea în Petroşani - zona Dărăneşti-Peştera

Bolii, posibilităţi multiple-construcţii case, case vacanţă, pensi-uni, suprafaţă 2300 mp, apă curgătoare, o parte drept, o parteîn pantă, acces auto, posibilităţi racordare, apă, curent, acteieşire din indiviziune, preţ 15 euro/mp.9. Teren intravilan, zona Maleia, 2500 mp, posibil construcţii

case, case vacanţă, curent, apă, preţ 25 euro/mp neg.10. Teren intravilan, 2800 mp, drept, zona Dărăneşti -

Peştera Bolii (la 10 minute distanţă de centrul oraşului), zonăpitorească şi foarte liniştită, pretabil construcţii case, case va-canţă, apă, curent, acces auto, preţ 25.000 euro. 11. Teren Vulcan, 500 mp, intravilan, pentru construcţii case,

utilităţi, canalizare, acces auto, preţ 7500 euro12. Teren Valea Ungurului - Vulcan, 3000 mp, acces auto,

zona pitoreasca, drept, apă curgătoare, pretabil construcţiicase, case vacanţă, preţ 10 euro/mp neg. sau 6500 mp - 6euro/mp neg.

1. Casă vacanţă pt familie, mobilată şi utilată, Parâng, zonacăsuţei din poveşti P+1, la parter living, bucătărie, cameră,baie, scară interioară, etaj - cameră mare-30 mp, teren conce -sionat 190 mp - posibilitate extindere, beci, acces auto, preţ45.000 euro neg.2. Casă vacanţă, zona Câmpu lui Neag-Cheile Buţii, la drum,

suprafaţă 120 mp, P+M, zidărie + lemn, 6 cam., 2 băi,bucătărie, debara, curte amenajată, grătar, 600 mp teren, preţ160.000 lei.3. Casă vacanţă zona Rusu, suprafaţă construită 100 mp,

P+E, la parter living si bucătărie, scară interioară, la etaj 2 dor-mitoare, balcon, mobilată şi utilată, acces auto, panoramă, preţ42.000 euro.4. Casă vacanţă Parâng, cota 1600, P+M, construcţie 2006,

la parter-living, 2 cam., 2 băi, bucătărie, la mansardă-3 cam.matrimoniale şi 1 cameră cu 3 paturi, 2 băi, living, terasă, mo-bilată şi utilată, preţ 110.000 euro neg.5. Casă vacanţă, Parâng, construcţie noua, zona pârtiilor - te -

ren concesionat, 55 mp, P+1+M (demisol - cameră, bucă tăriedotată, baie serviciu, centrală termică, P – cameră + baie, et.- 2 cam. + baie, M - cameră), construcţie BCA, preţ 130.000euro neg.6. Case de vacanţă, în Straja, prima cu P+E+M, la parter

bucătărie, baie, la etaj 2 cam., baie, la mansardă 1 cameră,sobe, duşumele, gresie şi faianţă, uşa metalică la intrare, con-strucţie din cărămidă, din anul 2002, acoperită cu ţiglă, ceade-a doua la roşu, preţ total 60.000 euro.7. Casă de vacanţă în staţiunea Straja, P+E, cu 8 cam. - 27

locuri cazare, 2 livinguri, bucătărie, băi, magazie de lemne, cen-trală pe combustibil solid, teren în suprafaţă de 130 mp, con-cesiune pe 49 de ani, construcţie de lemn şi piatră, din anul2004, mobilată şi utilată, preţ 150.000 euro neg. 8. Casă vacanţă în zona Rusu, P+1+M, la cheie, mobilată şi

utilată complet, amenajări şi îmbunătăţiri multiple, acces auto,preţ 250.000 euro.

1. Casă pretabil spaţii comerciale, sedii firmă sau locuit, înzona ultracentrală Petroşani, 400 mp teren, 2 cam., bucătărie,baie, hol, gaz, centrală termică, preţ 90.000 euro neg.2. Spaţiu comercial amenajat, Petroşani Nord, suprafaţă 170

mp (eventual compartimentat),grupuri sanitare, acces auto, lastradă, pretabil activităţi comerciale, depozite, sedii firme, cab-inete pentru vânzare sau închiriere. 3. Ap. 4 cam. şi spaţiu comercial, Aeroport blocurile noi -

zona Nicuşor Gociu, multiple amenajări interioare şi îm-bunătăţiri, 2 intrări, pretabil locuit şi/sau sedii firme, cabinetemedicale, birouri preţ 35.000 euro neg.4. Spaţiu comercial, Aeroport blocurile noi-zona Nicuşor Gociu,

multiple amenajări interioare şi îmbunătăţiri, 2 intrări, pretabilsedii firme, cabinete medicale, birouri, preţ 10.000 euro.5. Ap. 3 cam. şi spaţiu comercial la parter de bloc, Aeroport,

blocurile noi, la şosea, posibilităţi multiple, centrală termică (2intrări) - ieşire exterioară, geamuri termopan, 2 băi, gresie şi fa-ianţă, preţ 20.000 euro neg. sau chirie 200 euro/lună.6. Spaţiu pentru chirie sau vânzare Petroşani, 125 mp, 3+1

încăperi, acces auto, curent, posibilitate mansardare, pentrudepozite, producţie etc., preţ 100.000 lei sau 200 euro/lună.7. Spaţiu comercial zona Spital Petroşani, suprafaţă 80 mp,

pretabil birou, cabinet medical, 3 încăperi, baie, gresie, gea-muri termopan, preţ 25.000 euro.8. Spaţiu comercial, Aeroport-Aviatorilor, zona pieţei mici, la

stradă, amenajat la parter de bloc, pretabil orice fel activitate,geamuri termopan, 2 încăperi cu gresie, grup sanitar, scară ex-terioară, preţ 25.000 euro sau 250 euro/lună.9. Hală în zona Iscroni, la şosea, utilităţi, acces auto, suprafaţă

1500 şi 400 mp, anexe, curte, teren proprietate – aprox.4000 mp, preţ neg.10. Spaţiu comercial amenajat, pentru închiriere, Petroşani

Nord, la stradă, acces auto, parcare, vad comercial, pos. multi-ple, firme, cabinete, supraf. 15 mp, preţ 300 euro/lună neg.11. Spaţiu pentru vânzare, în Vulcan, zonă centrală - M.

Viteazu, suprafaţa de 80 mp, vitrină 10 m, scări exterioare şiinterioare, gaz, CT, pardoseală granit, pretabil activităţi diverse,preţ 55.000 euro neg.

1. Casă pretabil spaţii comerciale, sedii firmă sau locuit, înzonă ultracentrală Petroşani, 400 mp teren, 2 cam., bucătărie,baie, hol, gaz, centrală termică, preţ 90.000 euro neg.2. Vilă zona Maleia, mobilată şi utilată, construcţie nouă, din

că rămidă, suprafaţă construită 350 mp, 120 mp amprenta sol,parter-living, hol, bucătărie, baie, etaj-3 dormitoare, baie,mansardă nefinisată, amenajări şi îmbunătăţiri multiple, izolatătermic, acces auto, centrală termică combustibil solid, fosă sep-tică, curent 380 V, 2 beciuri, cramă, anexe, preţ 125.000 euroneg.3. Casă zona centrală, Petroşani Nord, construcţie nouă, mo-

bilată şi utilată complet, totul nou, impecabil, multiple amena-jări interioare, parter- living, bucătărie, baie, debara, scarăinterioară- la etaj-3 dormitoare, baie, dresing, balcon mare,curte amenajată, acces auto, garaj, preţ neg.4. Vând / schimb cu ap. 2 cam. Petroşani Nord, cu diferenţa

discutabilă - casă Petroşani Nord, P+ E, la parter - living,bucătărie, 2 cam., 2 băi, scară interioară, la etaj- 2 cam., baie,debara, 2 terase (1 închisă), 2300 mp teren, curte amenajată,centrală termică, garaj, sală sport, anexe, acces auto, preţ110.000 euro neg..5. Casă zonă retrasă şi liniştită, Petroşani Nord, 2 cam.,

bucătărie, bucătărie vara, pivniţă, 500 mp teren, livadă,panoramă, preţ 25.000 euro neg.

6. Casă zona colonie formată din 2 corpuri - 3 cam.,bucătărie, baie + 3 cam., bucătărie, baie, garaj, curte 80 mp,anexe, acces auto, centrală termică pe combustibil solid, ame-najări interioare preţ 55.000 euro neg7. Casă la intrarea în Vulcan, zonă liniştită, 3 cam., living,

baie, hol, bucătărie vară cu cameră, baie, anexe, acces auto,3000 mp grădină şi livadă, acte, ieşire indiviziune, amenajăriinterioare, preţ 65.000 euro neg. 8. Casă Petroşani, zonă liniştită, la stradă, suprafaţă constru-

ită 66 mp, din cărămidă, 2 cam., bucătărie, baie, hol, garaj,bucătărie vară, anexe, amenajări şi îmbunătăţiri, izolată termic,650 mp teren drept - curte şi grădină, pomi fructiferi, preţ55.000 euro - 2 rate.5. Casă liniştită Petroşani, P+M, acces auto, 2 intrări, 800

mp teren, 7 cam., bucătărie la demisol, mansarda amenajată(un ap. separat), garaj, centrală termică combustibil solid, ame-najări, geamuri termopan, parchet, ţigla schimbată, acces auto2 străzi, preţ neg.7. Casă zona Câmpu lui Neag, cu 800 mp teren drept, din

lemn - 2 cam., bucătărie, hol, cămară, beci, bucătărie de vară,anexe, geamuri şi uşi termopan, zonă pitorească şi liniştită,preţ 140.000 lei neg.8. Casă zona Viitorului, etaj , 2 cam., bucătărie, baie, hol,

curte, bine întreţinută, preţ 27.000 euro.9. Casă Petrila, zonă liniştită, acces auto, 2 cam., bucătărie,

baie, hol verandă, curte amenajată 400 mp, geamuri ter-mopan, sobă teracotă, preţ 100.000 lei neg.10. Casă veche cu 400 mp teren drept (posibil construcţie

nouă) în zonă centrală şi liniştită Petroşani, acces auto,canalizare, utilităţi, preţ 30.000 euro neg.11. Casă zona centrală Petroşani, P+E+M, garaj, 770 mp

teren drept (curte şi grădină), acces auto, gaz, canalizare,curent 380 V, geamuri, termopan, centrală termică, balcon(parter: cameră, bucătărie, baie, hol, cămară; scară interioarăetaj-2 cam., hol, baie, debara; mansardă - cameră 20 mp;),preţ 90.000 euro sau schimb cu ap. 2 cam. zona centralăPetroşani, etaj 1-2, plus diferenţa discutabilă.12. Casă Livadia cu 1060 mp teren, drept + 2 terenuri (2000

+2000 mp) acces auto, 3 cam., bucătărie, baie mare amena-jată, instalaţii noi, boiler pe lemne, sobe teracotă, bucătărievară, anexe, preţ 25.000 euro.13. Casă zonă centrală şi liniştită Petroşani (compusă din 2

ap. cu 2 cam., bucătărie, baie, 2 intrări + mansardă) (casanecesită amenajări), 720 mp teren, izvor în curte, viţă de vie,pomi fructiferi, canalizare, acces auto, gaz la poartă, preţ70.0000 euro neg. (posibil 2 rate).14. Vilă Maleia (zonă pitorească şi liniştită), posibilităţi multi-

ple-case locuit, case vacanţă, pensiuni-turism, acces auto, 2garaje mari, mobilată şi utilată, suprafaţa construită 250 mp:demisol-terasă 50 mp, bucătărie, baie, cameră centrală; parter- living 70 mp, birou, baie; etaj - 90 mp, 2 dormitoare mari,baie, 2 balcoane, hol; centrală termică, 2500 mp teren, curtebetonată, anexe, preţ 150.000 euro neg15. Casă zona centrală Petroşani-Bulevard, pretabil locuit sau

spaţiu comercial, suprafaţă constr. 80 mp, 2 cam., bucătărie,baie, hol, boxă, pivniţă, centrală termică gaz, curte 164 mp,acces auto uşor, preţ 55.000 euro neg.16. Casă zonă liniştită Petroşani, 2 cam., bucătărie, hol,

anexe, terasă, centrală termică pe combustibil solid, 260 mpcurte, canalizare, renovată, amenajări interioare, geamuri ter-mopan, uşi şi instalaţii schimbate, baia amenajată, preţ180.000 lei neg. sau schimb cu ap. + diferenţa.17. Vilă P+2, zona ultracentrală Petroşani, mobilată complet,

parter - bucătărie, living, baie, scară interioară, etaj - 3 dormi-toare, baie, hol, M - dormitor, living, baie, 2 terase, încălzirecentrală, geamuri şi uşi termopan, instalaţii noi, totul nou, im-pecabil, reţea individuală apă/canal, sistem supraveghere, preţ210.000 euro neg.18. Casă (vilă) zona Spital Petroşani, P - 2 cam., bucătărie,

baie, hol, garaj, cămară, centrală termică - combustibil solid şigaz, scară interioară, etaj - 3 cam., baie, hol, balcon, M -necompartimentată, anexe, 750 mp teren, gaz, canalizare,acces auto, preţ neg.19. Căsuţă tip vilă - 2 cam., bucătărie, baie, hol, 100 mp curte

+ garsonieră (1 cameră, bucătărie, baie), zonă foarte liniştităPetroşani, îmbunătăţiri, sobe teracotă cu gaz, acces auto, preţ80.000 lei.20. Casă zonă liniştită Petroşani, P+1, 4 cam., living, bucă -

tărie, baie, cu scară interioară, terasă mare, panoramă, 1400mp teren, centrală termică, anexe, zonă foarte liniştităPetroşani, preţ 280.000 lei neg.

1. Garsonieră Petroşani Nord, mobilată şi utilată, centrală ter-mică, bine întreţinută, bloc liniştit şi călduros, preţ 100euro/lună + garanţie.2. Ap. 2 cam., Unirii, mobilat şi utilat, centrală termică, gea-

muri termopan, preţ 600 lei/lună + garanţie.3. Ap. 3 cam., zona Primărie Petroşani, parter, la stradă, pre -

tabil locuit sau sedii firmă, amenajări şi îmbunătăţiri, parţial mo-bilat-disponibil ianuarie 2012, preţ 250 euro/lună + garanţie.4. Ap. 2 cam., Piaţa Petroşani, la stradă, posibil locuit sau

sedii firme, amenajat, preţ 150 euro/lună + garanţie. 5. Ap. 4 cam., Piaţa Petroşani, etaj 2/4, mobilat şi utilat, cen-

trală termică, amenajări şi îmbunătăţiri, deosebit, curat, foartebine întreţinut, preţ 300 euro/lună + garanţie.6. Ap. 2 cam., zona Parâng - Oituz, etaj 3, mobilat, bine în-

treţinut, centrală termică, preţ 500 lei/lună + garanţie.7. Gars. Unirii, zonă foarte liniştită, parter, nemobilată, ame-

najări interioare, centrală termică, geamuri şi uşi termopan, in-stalaţii noi, baia amenajată, preţ 120 euro/lună + garanţie.8. Garsonieră Dragalina, mobilată şi utilată, bine întreţinută,

preţ 100 euro/lună neg. + garanţie.9. Casă zona ultracentrală Petroşani, la stradă, acces auto, pen-

tru locuit sau sedii firme, depozite, spatii comerciale, preţ neg.10. Ap. 2 cam., zona centrală Petroşani Nord, utilat şi mobi-

lat complet, deosebit, bloc călduros, la stradă, preţ 250 euro/lună + garanţie.

APARTAMENTE 4 CAMERE

GARSONIERE

APARTAMENTE 2 CAMERE

APARTAMENTE 3 CAMERE

TERENURI

CASE DE VACANÞÃ

SPAÞII COMERCIALE

CASE

CHIRII

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 201110 IMOBILIARE

www.zvj.ro

Pentru relaþii sau alte oferte vã puteþi adresa zilnic la se diul firmei, str. Horea, 2/23 sau la telefoanele: 0254.545.393, 0727.832308.www.agentia-imobiliara-petrosani.ro

e-mail: [email protected]

Buletin Imobiliar Agenþia Macarena

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 2011 11PUBLICITATE

www.zvj.ro

Vând casă la Băcia, 1500 mp,preţ 35.000 euro negociabil.

Relaţii la

telefon 0769.723857

Vând casă, 2 camere, cămară,hol, anexe, grădină, în Livadia,zonă centrală.

Telefon 0724.853897

Vând apartament 3 camere, înLupeni, B-dul Păcii, bl. 57, decomandat, bucătărie mare,baie şi WC de serviciu, balcon,zonă liniştită.

Tel. 0721.333544

Vând apartament cu 3 cam.,conf. I, cu două balcoane, baie şi WC de serviciu, et. 4/4, cuaco periş, în Timişoara, semicen-tral, zonă liniştită, preţ 65 miieuro negociabil. Accept creditbancar şi varianta cu schimbplus diferenţa, prefera bil casă cuteren, împrejurimi Petrila.

Rel. la tel. 0770.581148,0724.108787 sau pe e-mail:

[email protected]

Vând garaj str. 9 Mai, lângăpiaţă (construit în 2010, izolatexterior şi interior, apă, curent,uşă la telecomandă), concesiunepe 25 ani, suprafaţă 26 m. Preţ7.000 euro neg.

Tel. 0765.380847

Vând 2 apartamente (unite - total 7 camere, 3 băi,bucătărie), aproximativ 180mp, situate în Petrila, stradaRepublicii, deasupra CARPetrila.

Telefon - 0733.083379

Vând garsonieră în Petrila, str.Mihail Sadoveanu. Preţ 130 mil.lei vechi negociabil.

Telefon - 0720.965091

Vând teren în Petroşani intravilan la 5 minute de centru(Maleia). Drum stradal. Utilităţi.Preţ mic.

Telefon - 0724.773944

Vând Fiat Grande Punto, a.f.2007, comenzi volan, 32.000

km, motor 1400 cmc, benzină,albastru indigo, închidere cen-

tralizată, aer condiţionat, 4airbag-uri, 5 uşi, fără accidente,

unic proprietar, înmatri culată.Preţ 7.000 euro negociabil.

Accept variante plus diferenţă. Relaţii la tel.

0730.004032

IMOBILIARE ANGAJĂRI

AUTO

Berbec (21 Mar - 20 Apr)

Ai numai motive de bucurie peparcursul zilei, în ciuda cifrei fa-tidice de astăzi: marţi 13. Toate îţi

ies de minune, încât se vede pechipul tău cât de satisfăcut eşti.

Taur (21 Apr - 21 Mai)

Ai pornit cu mult elan o acţiunenouă şi brusc dai de un hop carescade entuziasmul iniţial. Nu re-

nunţa, e doar o piedică din multe al-tele care vor veni, dar succesul acesteiacţiuni depinde mult de voinţa ta.

Gemeni (22 Mai - 21 Iun)

Nu trebuie să te laşi copleşit deun eşec trecător, pentru că dupăce vei trece peste acest moment,vei vedea că nu a fost deloc în-

tâmplător.

Rac (22 Iun - 22 Iul)

Simţi că îţi calci pe inimă pen-tru a accepta ajutorul unei per-soane, pentru că ai şi tu orgoliultău şi nu îţi vine să admiţi că ai

avea nevoie de sprijin.

Leu (23 Iul - 22 Aug)

Sufletul tău îşi găseşte final-mente liniştea după o perioadăfoarte agitată, deoarece primeşti

vestea de care aveai nevoie pentrua te mai relaxa şi tu.

Fecioară (23 Aug - 21 Sep)

Ceea ce faci naşte suspiciuni înmintea unor colaboratori, dar şi tuai motive să-i bănuieşti pe ei de

jocuri de culise.

Balanţă (22 Sep - 22 Oct)

Dacă ai familia strâns unită înjurul tău, vei trece peste oriceimpas cu capul sus, deoarece

schimbul de energii care secreează simplifică şi uşurează chiar şi celemai dificile momente.

Scorpion (23 Oct - 21 Noi)

Cu cât eşti mai atent la corecti-tudinea acţiunilor în care eşti im-plicat acum, cu atât lucrurile vor

evolua mai bine spre o victorie.

Săgetător (22 Noi - 20 Dec)

Emotivitatea te face să taciatunci când ar trebui să-ţi exprimimai clar sentimentele sau să

reacţionezi exact invers decât s-arcere.

Capricorn (21 Dec - 19 Ian)

Călătoriile acestei zile pot fifoarte stresante, pentru că intri încontact cu oameni nervoşi care nu

ştiu să apeleze la alt ton decât lacel autoritar şi agresiv.

Vărsător (20 Ian - 18 Feb)

Te întâlneşti cu persoana decare aveai nevoie pentru a ducemai departe sarcina asumată

pentru azi.

Peşti (19 Feb - 20 Mar)

Eşti foarte impresionabil lanecazurile altora, încât eşti înstare să laşi orice activitate pro-prie deoparte pentru a te dedica

ajutorării celor necăjiţi.

HOROSCOPHOROSCOP

SERVICII

ÎNCHIRIERI

Închiriez spaţiu industrialcu teren aferent în municipiulPetroşani, str. Dărăneşti(vizavi de Lascăr Service),pretabil ca depozit,spaţiu de producţie etc.,acces direct din DN 66, apă,curent etc.

Informaţii la telefon0761.282342

Sonorizări, filmări profesionale, fotografii - pentru diverse evenimente:nunţi, botezuri, onomastice, petreceri private.

Relaţii la telefon:0723.7886640768.6884650762.695556

SC IMUC SA Piteştiangajează personal calificatîn meseria de lăcătuş - cu disponibilitate dedeplasare pe şantierele din ţară.Se asigură transport, cazare şidiurnă.

Relaţii la telefon0248.615600,0724.227890.

Vând canapea extensibilă, dedouă persoane, stare foartebună, preţ 650 lei.

Telefon 0765.380836

Vând apartament în vilă şiteren construibil, 140 mp, str. 1 Decembrie 1918, zonaDimitrov, Petroşani.

Telefon 0725.219019

VÂNZĂRI

PIERDERI

Cursuri de dans sportiv!Vrei să înveţi să dansezi? Vrei să ai o siluetă de invidiat?Înscrie-te la cursurile de dans sportiv pentru copii şi adulţi! Poţi practica dansul la nivel de începători, intermediari sauavansaţi, cursurile predate fiind la acelaşi nivel cu cele din ma ri le centre din ţară! Grupele de vârstă în care te poţi înscrie sunt:1) Clasele I-VIII; 2) Liceu - adulţi. Poţi participa la spectacole,concursuri! Instructorul oferă la cerere pregătire pentru “valsulmirilor”! Sălile de dans sunt în: - Petroşani (Şc. Gen. „Avram Stanca” şi Şc. Gen. Nr. 5); - Clubul Copiilor şi Elevilor Petrila; - Lupeni (Clubul Sindicatelor Lupeni).

Te poţi înscrie la numărul de telefon: 0726.620840.

SC REALCOM SA PETROªANIdistribuitor unic în Valea Jiului al produselor

lactate SC Napolact SA Cluj, satisface toate comenzileagenţilor economici cu produse proaspete de cea mai

înaltă calitate:

Asigurăm transportul franco-magazin.Relaţii la telefon:

0254.542472 sau 0733.960320

- lapte consum- lapte bătut

- sana- iaurt- chefir

- caşcaval- smântână

- unt- brânză

- lapte praf

SOCOM Unirea SC cu sediulîn Petroşani, str. N. Bălcescu, nr. 1, având CUI RO2135250,nr. Reg. Com. C20/31/2005,anunţă pierderea certificatului constatatoremis de ORC Deva pentru următorul punct de lucru:- Unitatea nr. 65 dinPetroşani, str. Livezeni nr. 11.Se declară nul.

Apel umanitarMicuţul BrîndăuCălin Rareş, învârstă de 5 ani, dinPetrila, suferă delimfom malignNon-Hodgkin difuzcu celulă medie BBurkitt CS III cudebut abdominal,momentan fiind internat la Spitalulde Urgenţă pentruCopii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, unde facetratament cu citostatice. Părinţii micuţului nu mai pot face faţă cheltuieliloruzuale datorate perioadei lungi de spitalizare şiroagă pe toţi cei pot şi vor să-i ajute financiar sădoneze sau să facă sponsorizări la (titular cont tatăllui Călin: Brîndău Liviu):Banca Transilvania

RO92 BTRL 0220 1201 L995 36XX – leiPentru orice alt detaliu îl puteţi contacta pe tatălmicuţului la numărul de telefon 0720.946949.

Închiriem apartament 3camere integral sau parţial,Petroşani, Horia.

Relaţii la telefon0254.544979,

orele 15-21

În lunile noiembrie şi decembrie 2011, mem-brii Impact Leonida de la Colegiul Tehnic„Dimitrie Leonida” Petroşani au desfăşuratprima parte a proiectului „Să ne cunoaştemCarpaţii”.

Obiectivul principal al acestui proiect este im-plicarea elevilor în activităţi cu spe-cific ecologic, pentru cunoaşterea şiprotecţia mediului din orizontullocal, cât şi promovarea turismuluilocal în afara graniţelor judeţului.Clubul Impact Leonida, sponsorizatde Fundaţia „Noi Orizonturi”, a ini -

ţiat un proiectde promovare aturismului localprintre eleviidin Vale, dar şicu ajutorulelevilor de laColegiul

Naţional „Gheorghe Chiţu” din Craiova.În acest scop, în colaborare cu membrii asoci-aţiei ProParâng 40 de elevi şi profesori au efec-tuat drumeţii în Parâng şi în Pasul Vâlcan.Cu această ocazie, adolescenţii au conştientizatfrumuseţea zonei în care locuiesc, potenţialulturistic extraordinar, dar şi faptul că lelipseşte… condiţia fizică. Proiectul va continua în lunile viitoare şi cre-dem că prin activităţile desfăşurate vom pro-mova turismul local.

Prof. Carmen DAMIAN

Astăzi, 13 decem-brie, la orele 19:00,postul „RadioRomânia Cultural”transmite drama„Infinitul Brâncuşi"de Valeriu Butulescu. Pro-ducţia spectacoluluieste semnată deMagda Duţu, iarregia aparţine luiMihai Lungeanu.

Spectacolul a fost înregistrat înanul 2007. A intrat în Fonotecade Aur a Radioului românesc,fiind difuzat regulat. Rolul luiConstantin Brâncuşi (muri-bund) este jucat, magistral, deregretatul actor Ştefan

Iordache. Celelalte roluri suntacoperite de actorii: ConstantinCodrescu, Zoltan OctavianButuc, Mihai Niculescu, RaduAmzulescu, Florin Anton,Maria Buză şi Vlad Ivanov.Regia de studio: MilicaCreiniceanu, regia muzicală:Patricia Prundea, regia tehnică:Luiza Mateescu.Cu aproape cinci ani în urmă,acest spectacol a reprezentatRomânia la Festivalul de TeatruRadiofonic de la Lisabona, or-ganizat de Institutul „Goethe”.Cu sprijinul Institutului Cul-tural Român din Portugalia,piesa lui Valeriu Butulescu afost tradusă în portugheză (deRoxana Ripeanu) şi engleză (deAlexandra Alva).Piesa a fost şi tipărită în 2009 laEditura „Măiastra” din TârguJiu. Pentru această carte ValeriuButulescu a primit Premiulpentru teatru, acordat de Filiala

Sibiu a UniuniiScriitorilor dinRomânia.Prin această piesăValeriu Butulescu aomagiat împlinireaa cincizeci de anide la moarteamarelui sculptor.Teatrele de pe Jiu(Petroşani, TârguJiu, Craiova) au manifestatoarecare interes faţă de piesă,dar lipsa unui actor care săjoace rolul lui Brâncuşi a fost obună scuză, care a dus la aabandonarea proiectului.Noroc că s-a găsit, totuşi, unteatru interesat. Şi nu oricare, ciTeatrul Naţional RadiofonicBucureşti, care a găsit nunumai un mare actor pe măsură, în persoana lui Ştefan Iordache, dar şi modalitatea dea menţine această piesă, de anibuni, în actualitate. (M.B.)

CMYK

Ziarul Vãii Jiuluimarţi, 13 decembrie 201112 DIVERSE

www.zvj.ro

Casa de Cultură a SindicatelorPetroşani, cu sediul în Petroşani,str. 1 Decembrie 1918, nr. 100

(vizavi de primărie)organizează cursuri de calificare avizate de Ministerul Muncii şi MinisterulEducaţiei, Cercetării, Tineretului şiSportului

Lucrător în comerţ (3 luni) – 250 RONOspătar (5 luni) – 350 RON Bucătar (5 luni) – 350 RON Cofetar patiser (5 luni) – 350 RON Recepţioner hotel (3 luni) – 400 RON Cameristă (3 luni) – 400 RONOperator introducere, prelucrare, validare date (5 luni) – 450 RON Confecţioner, asamblor articole din textile(3 luni) – 350 RON Zidar pietrar tencuitor (5 luni) – 350 RON Montator pereţi şi plafoane din ghips carton (5 luni) – 350 RON Zugrav-isposar-tapetar-vopsitor (5 luni) –350 RONElectrician constructor (5 luni) – 350 RON Lucrător instalator pentru construcţii (3 luni) – 350 RON Sudor electric (3 luni) – 350 RON Lucrător maşinist utilaje (3 luni) – 350 RON Fierar betonist montator prefabricate (5 luni) – 350 RON Dulgher-tâmplar-parchetar (5 luni) – 350 RON Mecanic auto (3 luni) – 350 RONCoafură (5 luni) – 400 RON Manichiură, pedichiură (3 luni) – 400 RONFormator (2 luni) – 250 RON Inspector resurse umane (2 luni) – 350 RON Lăcătuş mecanic (3 luni) – 400 RON

Cele mai mici taxe de şcolarizare - în rate.

Relaţii la telefon: 0254/541483; 0354/100707;0763.349621; 0768.677988.

Înscrierile se fac la sediul instituţiei.

COTIDIAN REGIONAL CU CAPITAL INTEGRAL PRIVAT

ISSN 2065 - 5096

Director: Cătălin DOCEA

[email protected]

Redactor şef: Marian BOBOC

0761.756840

Colectivul de redacþie:

Alina PIPAN [email protected] BRAN 0761.756833Mihaela PETROŞAN [email protected] OLTEANULoredana JUGLEA [email protected]

Colaboratori permanenþi:Ion ALDESCU, Mircea ANDRAŞ,Mihai BARBU, Irina BOBOC,Valeriu BUTULESCU, GilbertDANCO, Dumitru GĂLĂŢAN-JIEŢ, Ion HIRGHIDUŞ, Robert HUMMEL, Ioan LASCU, Ilie PINTEA, Alin RUS, Petronela-Vali SLAVU, GheorgheTRUŢĂ, Dumitru VELEA

DTP: Bogdan SOVAGODaniela FILIMON0761.756837

Administrativ / Publicitate:Diana SANTA - 0722.344681

Difuzare:Marcel DOCEA - 0761.756839

Redacţia şi administraţia:Petroşani, str. N. Bălcescu

nr. 2, et. 2

Telefoanele redacþiei: 0254.549 020

0254.549 121 (fax) 0737.575 582

[email protected]

ZiarulVãii Jiului

Astăzi fiţi cu urechea pe galenă:

Piesa unui petroşenean laTeatrul Naţional Radiofonic�„Infinitul Brâncuşi” de Valeriu Butulescu

Pe drumuri de munte…

Impact Leonida

CMYK

şcoală & culturăpe Jiul de Est şi Jiul de VestApare sub

îngrijireaprof. Irina Boboc

Suplimentgratuit al

cotidianuluiZiarul Văii Jiului� Anul III � Nr. 84� 13 decembrie2011 � 4 pagini

ISSN 2068 - 3650

Profesorul Ironim Muntean.

Un deceniu în Valea JiuluiUn an de răscruce în existenţa mea afost 1966. Am terminat şcoala gene-rală şi am luat admiterea la liceu. Amfăcut-o mai mult în ciuda voinţeipărinţilor mei, mai ales a tatălui, carear fi vrut să urmez… şcoala profe-sională. Nu putea însă impuneasemenea variantă unui copil careiubea la nebunie cărţile, din care în-văţase, între altele, să fie liber şi in-dependent! Aşa că în dimineaţa de15 septembrie 1966 mă aflam cumapa sub braţ undeva, în colţul desus, dinspre strada Institutului, al fos-tului teren de handbal, pe atunci înstare incipientă, lângă Liceul TeoreticPetroşani, azi şcoală sportivă (din1970!). Se deschidea, normal, noulan şcolar.

Incipienţi… eram şi noi, cei de-a IX-a, elevi cruziîncă, mai bine de jumătate provenind de la ŞcoalaGenerală nr. 1 Petroşani. Deşi veneam dintr-oşcoală elementară de elită la un liceu de elită,aveam emoţii fireşti de începători. Noi profesori,noi exigenţe, noi dificultăţi, mai ales de adaptare.Nu prea ne-am înşelat!...Am început cursurile, cu unele tremurături lamatematică, la fizică, la chimie, la biologie… Cuîncurcături şi bâjbâieli în repartizarea pe grupe lalimbile străine: avansaţi la engleză, începători lafranceză. Cu emoţii tari la orele de latină, cândprofesorul Ioan Dumbravă ne verifica la sânge şi îiexecuta fulgerător pe cei care erau prinşi cu lecţianeînvăţată: „La declinat!”, „La conjugat!” şi aşacaiete întregi se umpleau cu substantivele,adjectivele, pronumele şi verbele limbii luiCicero… La literatură română am început studiilecu blânda şi îndatoritoarea Elena Stoican, soţia luiPetru Stoican, pe atunci director al Teatrului de Stat„Valea Jiului” Petroşani. Nu isprăvisem bine parteaintroductivă în teoria literaturii, tropii şi figurile destil, când conducerea şcolii a găsit cu cale săopereze o rocadă în distribuirea profesorilor: ElenaStoican a fost numită director adjunct, iar noi, ceidin a IX-a B, am fost daţi pe mâna unui tânărprofesor pe nume Ieronim Munteanu, cum îispuneam noi, dar Ironim Muntean în acte, cumaveam să aflăm mai târziu. Mic de stat, cu părul

des dat pe spate, cu voce răsunătoare,vioi şi întotdeauna amabil, dl. IeronimMunteanu ne-a cucerit de la bunînceput prin verva cu care ne explicalecţiile, prin devotamentul pentrustudiul literaturii, prin metodelestimulative de a preda, într-un cuvântprintr-o competenţă lipsită deostentaţie. Mie, pentru că îmi plăceagrozav să citesc cărţi de toate genurile,care-mi stimulau, între altele,imaginaţia şi mă ajutau să-miîmbogăţesc substanţial vocabularul, mi-a priit mai mult ca oricui venireanoului profesor. Drept urmare m-amprezentat la olimpiada de literaturăromână şi nu m-am mai oprit decât lafaza republicană. Emoţionantăexperienţă, fiindcă vedeam Bucureştiulpentru întâia oară iar la loculdesfăşurării concursului, faimosulLiceu „Gheorghe Lazăr”, a fost invitatsă ne vorbească în deschidere poetulMihai Beniuc, celebru în acele vremuri.Vedeam pentru prima dată un scriitor încarne şi oase… Clasele de liceu treceau una după alta, iar literaturaromână devenea din ce în ce mai atractivă, odată custudierea marilor scriitori din secolele XIX şi XX.În pofida faptului că alesesem, la insistenţele unorcolegi cu care eram şi prieten, secţia reală, înpofida pasiunii mele pentru limba latină, studiatădin a X-a numai la „uman”, am continuat să mergan de an la olimpiada de literatură română, fiindmereu prezent la fazele judeţene de la Deva.Profesorul Ieronim Munteanu se bucura, măaprecia şi mă încuraja. Însă pasiunea unui elev„realist” pentru literatură, bun şi la celelalteobiecte, îi contraria şi-i nemulţumea pe alţiprofesori, de fizică dar mai ales de chimie, carevoiau să mă atragă la cercurile lor, pentru a lereprezenta la olimpiade. Deliciile oferite deliteratura română ca şi ataşamentul faţă deprofesorul Ieronim Munteanu îmi dădeau ghes să-irefuz de fiecare dată. Profesoara de chimie chiarmă ironiza când mă scotea la tablă să rezolv câte oproblemă: „Citeşte enunţul”! Citeam enunţul, credcă suficient de clar. Venea ironia: „Băieţaş, citeştide parcă ai avea boabe de porumb în nas!” Sau,altădată, prin clasa a XII-a: „Băieţaş, tu la cefacultate dai?”. Răspundeam, cam cu fereală: „Lafilologie…”. „A!... Te duci la filologie să cânţi dinfluier, ca-n Mioriţa!”. Mă făceam că sunt atent laenunţul problemei, dar ştiam prea bine că

redutabila „doamnă de chimie”, Anica Ştefan, m-arfi îndrumat, ca şi insistentul nostru diriginte, IonGordin, spre medicină. Am şi ezitat o vreme întremedicină şi filologie, dar în cele din urmă am alesliteratura, m-am înfiinţat la Universitatea dinBucureşti şi am intrat „din prima”. ÎnvinseserăMioriţa, tactul şi perseverenţa discretă aleprofesorului Ieronim Munteanu şi pasiunea meapentru poezia lui Lucian Blaga! În primelesăptămâni după admitere m-am întâlnit pe stradă cuprofesorul de română, i-am spus că intrasem laFacultatea de Limba şi Literatura Română de laBucureşti. Mi-a răspuns că ştia deja, iar eu i-amîntrezărit mulţumirea din privire. Era în 1970, anul marilor inundaţii. Pe profesor nul-am mai văzut de atunci, de la întâmplătoareaîntâlnire de pe stradă, vreme de 40 de ani. Cu osingură excepţie, totuşi… Auzisem că renunţase lacatedră, că acceptase funcţia de director al Teatruluide Stat „Valea Jiului”, actualul Teatru „Ion D.Sîrbu”. Venea în urma falnicului Petru Stoican,mutat la Deva. A rămas în scaunul directorial pânăîn 1976, după care s-a transferat la un liceu dinAlba Iulia, oraş unde terminase şi el studiile mediiîn urmă cu destui ani. Sosise în Valea Jiului în1965, imediat după absolvirea facultăţii de filologiede la Universitatea din Cluj.

(continuare în pagina IV)Ioan LASCU

Ioan Lascu

SPECIALIImarţi, 6 decembrie 2011

„Închipuiri care avertizează plecarea eternă / Alecui închipuiri, ale cui închipuiri?” - întreabă şi seîntreabă Mariana Zavati Gardner la sfârşitulamplului poem Oglinda cu vise (Vise la minut /The Remains of Julia May’s Dream / Rêves deJulia May; Ed. Contrafort, Craiova, 2011). Deunde vin şi ale cui sunt aceste „închipuiri” carevorbesc despre o călătorie, care „avertizeazăplecarea eternă”?

„Închipuiri” dintr-o lume provizorie pentru o altaeternă?Cum să răspunzi, când în spatele întrebăriimultiplicate se află omul alunecat întru cunoaştereşi moarte şi când închipuirea, fie şi a sa, ţine maimult decât propriul chip? Am numit-o pe MarianaZavati Gardner, anterior, prin cărţile de poezie capoetă a călătoriei, apoi prin cele de proză, caprozatoare a călătoriei recuperatoare de sine.Acum se impune întrebarea: ce fel de călătorie esteşi cine sau ce o determină? Închipuirile oavertizează, dar de unde vin şi ale cui sunt? - esteîntrebarea mai dinapoi, care ne îndeamnă să trecemprin reprezentări dincolo de ele. „Adevărat cum căpoezia nu are să descifreze - formula Eminescu,încă din vârsta adolescenţei -, ci din contră are săîncifreze o idee poetică în simboalele şi hieroglifeleimaginelor sensibile - numai cum că imagineletrebuie să fie, să constituie haina unei idei, căci elealtfel sunt colori amestecate fără înţeles”, (Mss.2257, fol. 6 Iv.). Sigur, amplul poem al MarianeiZavati Gardner este departe de inconsistentelejocuri metaforice de care sunt atât de mândri poeţiibastarzi de idee. El este susţinut poematic de o ideepoetică, fapt ce impune urmărirea încifrării acesteia.Să ne aplecăm asupra a două versuri, continuureluate şi subliniate de autoare:

„De departe oglinda cu vise/ chemă pe Julia May”Sub aceste puţine vorbe se întrevede o cale ce ducespre originea acestor închipuiri, poate spreprincipiul genetic al desfăşurării poemului. Ele serostesc de şaptezeci şi unu de ori pentru şaptezeci depoeme, număr al vârstei omului, după David,mărturie a „jocului” simbolicităţii de sub întindereaunei săptămâni de decade şi creaţii, sau a uneidecade de săptămâni, legate şi deschise prin ultimarostire pe o spirală a infinităţii. Oricum, de zece ori„ziua” sfântă a duminicii, de repaus a sufletului şide bună împlinire, nesfârşită, a creaţiei! Fără săaducem determinări din marea dramă divină, săspunem că realitatea poematică, pe care omul oinstituie, o urmează îndeaproape în călătorie cu omcu tot şi că un poem nu este altceva decât drumulspre poem şi împlinire a omului. Mariana ZavatiGardner pare a se supune acestei exigenţe şi „leagă”poeme din mai multe stadii şi orizonturi de creaţieîntr-un „lanţ” de factură epopeică. Sunt constrânsesă-şi „răspundă” poeme din volumele anterioare,prelucrate, şlefuite, re-născute, trecute prin variante,altele noi, şi toate petrecute în două, parţial treilimbi: română-engleză şi franceză. O imagine acasnei poetice, proprie celui ales, se poate deducedin privirea „în oglindă” a transformării lor şi, maiales, din continua căutare şi împletire a câtorvanivele de realitate artistică. Se deconspiră două, apoipatru. Mai întâi, un nivel care oglindeşte partea desus a lumii, cu veşnicia şi integralitatea ei de subcupola mişcării universalului, de unde se naşte şi

întrebarea privitoare la „închipuiri” (format îngenere din cele douăzeci de poeme ale volumuluiBequests / Moşteniri, Ed. Etnograph, Cluj-Napoca,2003), şi un altul, care reflectă partea de jos a lumii,în care se vede fierberea individualurilor cuaparenţa şi inconsistenţa faptelor şi actelor dinistorie, târând după sine durerea căzută greu şiconsistent asupra omului (nivel care adună poemere-născute din celelalte volume, îndeosebi dinTravellers / Călători, Criterion Publishing, USA,2001, şi Şoapte, Ed. Fides Iaşi, RO, 2005). Înacesta din urmă, al individualurilor de-o clipă, sedisting trei zone: a „prezentului” (din deceniile roşiiromâneşti), pricinuind răni fără cicatrice, vizibileîndeosebi în peripeţiile femininului (de la viaţaprivată, de familie, la cea socială a omului), a„trecutului” mijind de sub apele uitării (chiar dintr-unev mediu românesc), şi a mişcării femininului petraseul marelui „lanţ” al fiinţei, cinci generaţii defemei strânse într-una, în Julia May, situată lamijlocul seriei, ca mamă a mamelor. Aceste nivelesunt păstrate de „oglinda cu vise”, mai bine zis, vindin străfundul memoriei. La răsucirea celor două„fire” ale „lanţului”, cel în atingere cu veşnicia, cepare o oglindă cu faţa în sus, cuprinzătoare a lumiicu creator cu tot, se împleteşte cu cel de-al doilea,lăsându-şi oglinda cu faţa în jos spre a face vădităcreaţia cu însemnele Creatorului. Ce minune trebuiesă fie fiinţa umană, purtătoare de abur divin şi păcat,de se vede din amândouă deodată!

„De departe oglinda cu vise / chemă pe Julia May” Invocarea subiectivă din plăsmuirea epopeică lasăloc acum constatării obiective. Ambele trimitdincolo de poet, dar presiunea de dincolo se simtemai puternic în ipostaza a doua. Homer invoca zeiţa„cu degete trandafirii”, poeta zilelor noastreobservă prezenţa unei oglinzi şi se apleacă asupraimaginilor, viselor ei. Se întâmplă, uneori, ca omulfiind în călătorie să fie trezit în el însuşi: să vadăceea ce până atunci nu văzuse sau să audă cuvintenespuse de nicio gură din jur, care vin ca dinlăuntru, rostite de o fiinţă stăpânitoare. Se întâmplăsă apară în câmpul percepţiei obiecte stranii, deşifireşti, obiecte cu o margine pierdută în ceaţapropriului izvor; ce este departe se poate atinge cumâna şi ce este pierdut în umbrele timpului să vinăalături ca un oaspete sau însoţitor. Se întâmplă caomul să fie provocat, ori să-şi însuşească dinexperienţele provocatoare, el fiind doar parteavizibilă din şirul său de călători. Oglinda este aiciprovocatoare, ea este subiectul acţiunii. Cine n-aauzit de păţaniile lui Jacob Böhme, pantofarul dinGorlitz, „primul filosof german”, cum zice Hegel,care la 1600, în al 25-lea an al vieţii şi pe lajumătatea ei, a văzut în modesta locuinţă un vas decositor alb, o oglindă plină de signaturi strălucitoarecu ajutorul cărora s-a despărţit de reprezentările saleobişnuite şi s-a trezit, ca dintr-un vis, păşind pecărările naturii misterioase sub lumina ochiuluidivin? Într-o oglindă el a văzut signaturi aledivinităţii, luminându-se şi trecând, cu sens şicuvânt, din lumea exterioară în cea interioară.Gravându-se în conştiinţă. Mai bine zis, din ceea cele face pe acestea să se manifeste. Or, mai înapoi,cine nu ştie de distincţia făcută de apostolul Paveldintre cele două stadii ale cunoaşterii Divinităţii,după ce corelase cunoaşterea cu vârstele omului,unul „ca într-o oglindă” şi celălalt ca „faţă către

faţă” (1 Cor. 13, 12)? Această distincţie a generat,de la traduceri la interpretare, exegeze ample şi s-aconstituit în temeiuri trainice şi insesizabile pentrusolide construcţii teoretice, de-ar fi să amintim încurgerea timpului desfacerea şi autonomizareaesteticului faţă de adevăr - însă cu implicitul corolar,de căutare continuă şi revelare a adevărului dinestetic. Signaturi din cunoaşterea „faţă către faţă”,fie şi viitoare, trebuie să apară în cunoaşterea „caîntr-o oglindă”, cel puţin în unele clipe faste, cuaură luminoasă, ivite prin vălurile prezentului,precum stelele pe bolta întunecoasă. Ele par să nepopuleze memoria, să le percepem ca amintiri, careamintiri, cum s-a zis de cei vechi, venite dedincolo de noi, din încercările şi participarea fiinţeiomeneşti la marea dramă divină. Sau perceputedrept „complexe”, unele tulburătoare din partea dejos, altele numinoase, încă neteoretizate, din parteade sus, ale fiinţei şi fiinţării sale. Mariana ZavatiGardner percepe din acestea odată ce, „prezentând”traseul vieţii Juliei May, începe cu naşterea acestei,nu sub semnul Ursitoarelor, care „erau înfăşate înhaos”, ci al celor nouă Fiice ale memoriei.Ursitoarele ursesc, stabilesc ceea ce va fi, fiicelememoriei doar prezic, prorocesc, „Din întuneric seluptă / să se nască Julia May / în brazde străine şiferecate / în preziceri zăpăcite şi copate”. Acestevorbe simple sunt sus de tot. Filosofia noastră, laoriginea ei elenă, curge din acea „memorie”(mnemosyne), de negare a uitării (léthe), alétheia,cu toate desfacerile ei atât de minunat luminate deHeidegger; totodată, naşterea în acele „brazdestrăine” este în conjuncţie răsucită cu sensuldescifrat de acelaşi filosof german privitor la versullui Trakl, „Ceva străin este sufletul pe acestpământ”, de unde trebuie să-l facă propriu şi să-lîntoarcă spre creator, iar adaosul „ferecate / înpreziceri zăpăcite şi coapte” poartă ca „liberarbitru” şi necesitate asupra actelor dramei amintite.Poeta îi „expune” traseul Juliei May, ca un fragmentfragmentat - pe latura femininului, a cuaternităţii şiîntregirii - şi totuşi, de unde este „chemată” aceastăfăptură?

„De departe oglinda cu vise / chemă pe Julia May”Acest sau acel „de departe” este un adverb cedesemnează un loc la mare distanţă, o prezenţă dindepărtare, iar temporal, de depărtare în timp. Undese află şi cât de departe este? Oglinda este în acelloc şi timp, sau din acel „de departe” o „cheamă peJulia May”? Se petrece o „spărtură” de orizont delume pentru cuprinderea ca întreg a lumii. Prinpoem sunt aşezate zilele pline de întâmplări şi grelede sens ale Juliei de la naştere până la moarte. Darea este „dincolo”. Prin urmare, ea trebuie adusă dinspaţiul „morţii” în spaţiul vieţii, viaţa îndimensiunea creştin-dialectică întemeindu-se perecuperarea morţii. Culturile lumii înainte decreştinism, ori în rezonanţă cu acesta, au dat şi dauseamă asupra acestei conjuncţii dintre moarte şiviaţă, fără de care nu se poate nici măcar bănuicalea salvării şi mântuirii omeneşti. Se crede cutărie în dialectica ei. Despre posibilitatea chemării,s-au conspectat diverse semne, de la femeia din En-Dor, care i-l cheamă pe Samuel lui Saul, lacălătoriile şamaniste, amplu cercetate de MirceaEliade, ori prezenţa itinerariilor supraomeneşti înatâtea spaţii ale culturii.

(continuare în pagina III)

Mariana Zavati Gardner şi „Oglinda cu vise”

SPECIAL IIImarţi, 13 decembrie 2011

În urmă cu o săptămână, Casa de Cultură aStudenţilor din Petroşani a fost martora unuieveniment cultural deosebit. Un public numeros asavurat un vernisaj de pictură abstractă şi olansare de carte, ambele având acelaşi numitorcomun: tânăra artist plastic Alexandra Cacovean.

Dacă picturile i-au încântat pe cei prezenţi, mai alesicoanele, o mai veche pasiune a Alexandrei, cartea„Tolba cu Metafore” - Grafostihuri, scrisă de românulamerican Florentin Smarandache şi de uricăneanulGheorghe Niculescu, are în cuprinsul ei desene şi schiţe grafice realizate deAlexandra Cacovean. Expoziţia aceasta a fost a 80-a expoziţie personală şi degrup, un fapt foarte rar întâlnit la o tânără domnişoară de nici 14 ani împliniţi.Elevă la Colegiul Economic „Hermes” - Şcoala Generală nr. 7 Petroşani, în clasaa VII-a B, membră a Asociaţiei Culturale „Iosif Tellmann” din Lupeni, aAsociaţiei Ecologice „Petro Aqua” din Petroşani şi a Asociaţiei Culturale „LesAmis de la France” - Mediateca Francofonă Jean Monnet din Petrila, Alexandraeste artistul plastic care pare că nu oboseşte niciodată, an de an cariera artisticăfiind vizibil îmbunătăţită cu piese şi expoziţii de o tot mai mare calitate şioriginalitate. Trebuie spus că nu doar pictura şi grafica constituie ocupaţiileextraşcolare ale tinerei petroşenence, ci şi latura jurnalistică, de ani buniAlexandra cochetând cu aceasta. „Sunt bucuroasă că am putut realiza aceastănouă expoziţie şi această lansare de carte, unde eu m-am ocupat de partea grafică,şi le mulţumesc din suflet tuturor celor care au fost alături de mine azi, precum şituturor celor care m-au ajutat sau mă ajută în cariera de artist plastic. Promit să numă opresc aici”, ne-a declarat Alexandra Cacovean. Şi a avut cui mulţumi,

deoarece sala galeriei a fost arhiplină. Alături de artistă au fostprezenţi colegi de clasă şi de şcoală, d-na diriginte RodicaVincze, părinţi, rude şi prieteni, dar şi profesorul de desen,artist plastic petroşenean Robert Hummel, reprezentanţi aiAsociaţiei „Iosif Tellmann” din Lupeni, preşedintele Asociaţiei„Les Amis de la France” din Petrila, profesorul Ionel Zmău,reprezentanţi ai Asociaţiei „Petro Aqua” Petroşani, printre caredomnii Imre Szuhanek şi Ovidiu Rizopol, alţi artişti plasticipetroşeneni consacraţi, printre care şi Sorin Oprea, şi,bineînţeles, reprezentanţi ai Casei de Cultură a Studenţilor dinPetroşani, pe post de amfitrioni.

„Ca profesor de desen i-am urmărit evoluţia Alexandrei şi talentul ei în moddeosebit. Cred că orice profesor care lucrează cu Alexandra este onorat să aibă unastfel de elev, mai ales că ea este predispusă şi la performanţă, atât din punct devedere al calităţii desenului, dar şi din punct de vedere al numărului de expoziţii.La ora actuală, Alexandra a ajuns la 80 de expoziţii. Cred că ne depăşeşte nu pefiecare în parte, ci pe toţi artiştii din Petroşani la un loc. Asta chiar că este operformanţă. Eu îi doresc, în continuare, cât mai multă putere de muncă, un saltcalitativ pe măsura înaintării ei în vârstă, pentru că vorbim de un artist tânăr, darbătrân în branşă deja. O aşteptăm în continuare, aici în Galeria de Artă a Casei deCultură a Studenţilor din Petroşani, aşteptăm expoziţiile ei viitoare şi participărileei la expoziţiile de grup. Cu această ocazie, vreau să fac o invitaţie, atâtAlexandrei cât şi publicului, veniţi la expoziţia din luna decembrie, este vorba detradiţionalul Târg de Artă, specific lunii cadourilor. Vă mulţumesc foarte mult căaţi venit foarte mulţi la această lansare de carte, să susţineţi tânăra noastră artistă”,a spus celor prezenţi artistul plastic Robert Hummel.

Corneliu BRAN

(urmare din pagina II)Aducerea poartă diverse sensuri, de la mărturisitorla salvator. La Mariana Zavati Gardner, „oglindacu vise” este cea care o „cheamă pe Julia May” şiaducerea poematică a ei are sens mărturisitor, iarsubtextual şi-n profunzime, salvator, adică departicipator la încercările Divinităţii şi omului -femininul ca umbră materială a dramei spiritului.Oglinda este cea care determină pe acest „dincolo”şi-l face vădit dincoace.

„De departe oglinda cu vise / chemă pe Julia May”Asupra Juliei May se exercită acţiunea oglinzii, eafiind complimentul direct al acestei straniipropoziţii. Numai că această făptură feminină caresuferă acţiunea va fi şi implicată în acţiune,indiferent din ce parte s-ar privi desfăşurareaviselor. Acestea o poartă, dar şi ea le poartă -faptvădit fie din partea inconştientului colectiv, fie dinpartea istorică a „conştiinţei nefericite”, amândouăprinse de altfel în actele dramei divine. Se ştie căşi numele deschide asupra fiinţei. Julia vine de lagentilicul roman Iulla şi, mult mai înapoi, se atingede supremul Jupiter, aducând sensuri de dragosteşi blândeţe, de-ar fi să spunem pe cel ca darîncărcat de lumina divină a cerului. Ea este„personajul” invocat şi genetic al întinsului poem.Homer o chema pe zeiţa aurorei, dar avea caparticipanţi eroi masculini. Mariana ZavatiGardner îşi invocă propria mamă. Mai exact spus,o lasă pe aceasta să-şi lumineze suferinţa proprieîntr-un flux şi reflux prin suflet de femeie şi,totodată, să adauge desfăşurării marei drame unfragment, un act din îndurarea femininului. Acestadaos poartă pulsul cuaternităţii în dialecticatrinităţii. Cu vorbe mai spre înţeles, în urmeleadâncite de Fiul Iisus pe calea Golgotei trebuie săvedem şi lacrimile Mamei sale Maria. Niciun cui

nu trece prin mâna fiului fără să nu facă o rană şi-ninima mamei! Julia din acest poem este cea caredesface din memorie, a sa şi implicit a omuluidintr-un anumit timp şi loc, întâmplări, îndeosebinefericite ca-n orice dramă, retrase în uitare, darpersistând ca durere până în marginileindividualului; tot ea este cea care aduce şi pe celece se ating de corola universalului şi poartăreverberaţii dinspre eternitate. Prima cale este ceaa inconsistenţei şi părelniciei, a ceea ce i s-a datomului odată cu moartea şi conştiinţa acesteia,odată procreaţia, cu înmulţirea pe şirulîncercărilor; a doua este cea a consistenţei, a ceeace rămâne şi trece prin creaţie dincolo de moarte,ca integralitate a fiinţei lumii şi omului. Două căi,două şiruri de instituiri omeneşti, unul cu multeîntâmplări şi peripeţii, celălalt cu constante şisimbolice sensuri, ce se împletesc spre a daimaginea participării la Marea Dramă. Amândouă,ca daruri poematice. Dar numai din perspectivacelei de-a doua se revelează ceea ce este derevelat. În mai toate poemele acestui întins poemse găseşte cuvântul himere. În pofida tehnicii„trompe l’oeil”, preluată din artele plastice, spre apăcăli ochiul, câmpul individualului este al iluzieişi părelniciei. Iar omul se află călător pe ambelecăi, păşind dintr-un spaţiu părelnic, împreună cuacesta, într-altul al participării la fiinţă. Dinperspectiva acestuia se vede cum omului îi estedată lumea în arendă, printr-un contract cetrebuie să ştie să-l finalizeze, spre a nu repetagestul „vierilor netrebnici”. În trei dintreEvanghelii ni se spune despre stăpânul care şi-adat în arendă via unor vieri care, apoi, au refuzatsă-i dea partea cuvenită din rod; şi-a trimisslujitorii şi i-au bătut, ba în cele din urmă, i-auomorât chiar pe fiul trimis, sperând ei, că astfel vorputea obţine moştenirea („veniţi să-l omorâm şi

moştenirea va fi a noastă!”, Marcu, 12, 7). Nimicmai detestabil şi fals! Iată şi cuvintele poetei,luminate când dintr-o parte, când dintr-alta, saudintr-amândouă de-odată, cu spor de sens şi fiinţă,poematică: „De departe oglinda cu vise / chemape Julia May / să se preumble prin GrădinaLevitaţiei / Se terminase contractul arendei /primite de la Legiuitorul Lumii / Julia May atingeaflori de ciuperci / cu palme deocheate şi sterpe, /şoptea frunzelor împătrânite / în nopţile întunecatedin suflet, / brize şovăielnice de la Dunăre /alergau să-şi acorde vioara / în regatul celornetrecuţi şi pustii / nemenţionaţi în gazete destradă, / în autobuze sau trenuri; petrecuţii, / dinavioane, agăţaţi de telefoane mobile / asurzeaualternative planete şi ceruri / Julia May seîncrunta în ierburi baroce / fierte în culori demăslin; invizibilii / treceau la lucru prin lanuri deorz / în alte lumi, un dingo se măsura / în oglindade vise ale lumii”. O perspectivă după terminareacontractului, a Juliei May, dar poemul se scrie deMariana Zavati Gardner, care şi-a însemnatnumele pe contractul de arendă a lumii. Sarcinaeste de îngrijire a viei şi de întoarcere a părţiicuvenite Stăpânului. În această întoarcere consistăproprietatea omului şi nu în tentativa „vierilornetrebnici”. Din întoarcerea arendei se văd acele: „Închipuiricare avertizează plecarea eternă”, a celui înscrisca participant la marea dramă divină; iar întrebării:„Ale cui închipuiri, ale cui închipuiri? - i se poateacum răspunde: ale călătorului conştient de sensulpreaomenesc şi divin al călătoriei. Ale omuluipăşind sub lumina de sus, în braţe cu partea de rodce i se cuvine Stăpânului. Ale celui ce reuşeşte săfacă din himere –„himere active” (s. n.), cum ziceMariana Zavati Gardner.

Dumitru VELEA

Săptămâna trecută, la Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani,

Alexandra Cacovean a bifat a 80-a expoziţie!

SPECIALIVmarţi, 13 decembrie 2011

(urmare din pagina I)Aveam să aflu târziu, abia la întâlnirea noastrăocazionată de împlinirea a patruzeci de ani de laabsolvire, că profesorul Ironim Muntean eraoriginar dintr-un sat cu nume premonitoriu, Limba,situat la vreo 8 kilometri de Alba Iulia, că urmaseşcolile în burgul transilvan, străbătând drumul dus-întors pe jos şi traversând zilnic, de două ori,Mureşul cu bacul. Se vede treaba că-i erau dragişcolile din moment ce s-a supus la un astfel de efortvreme de ani şi ani. Îl mai văzusem odată,excepţional şi fugitiv, pe la mijlocul anilor ´80,după ce mă mutasem la Craiova. Ironim Munteanrevenise pentru scurtă vreme la Petroşani, undeavea rude. Am schimbat câteva cuvinte, ne-amfăcut unele promisiuni să păstrăm legătura, darnimic mai mult… În sfârşit vine şi reunirea promoţiei noastre de(foşti) liceeni, la patruzeci de ani, în august 2010.Eram oarecum deconcertaţi, mai cu seamăgândindu-ne că mulţi din vechii noştri dascăli numai erau printre noi, că la precedentele douăîntâlniri, din 1990 şi 2000, doar vreo doi-trei maibinevoiseră să ne revadă. Anul trecut însă surpriză:au fost de faţă cinci, un număr nesperat având învedere că trecuseră patru decenii! Între ei şiprofesorul Ironim Muntean care nu ne onoraseinvitaţia la nici una din cele trei aniversărianterioare. El şi profesorul de matematică, Ion(Gioni) Butulescu, au fost… vedetele zilei! PeIronim Muntean l-am revăzut cu ochii în lacrimi. Îlconsider(am) a fi întâiul meu mentor, cel care mă şidebutase în Mărturisiri literare, revista liceului,înfiinţată şi condusă tot de el, în ianuarie 1970.Compusesem o recenzie despre Patul lui Procust,romanul lui Camil Petrescu. M-am adresat, cu ovoce moale: „Mă mai cunoaşteţi? Sunt Lascu…scriu cărţi!”. „Ştiu”, a venit, prompt, răspunsul. Cade obicei, profesorul le cam ştia pe toate!Am stat apoi mai mult de vorbă. Am aflat că şidascălul de română, acum, pensionar, scrie cărţi.Mi-a trimis, la puţină vreme după aceea, trei dintreele: Polemicile lui Lucian Blaga, Popasuri vienezeşi Meteorologia lecturii. Nu erau singurele; de prin1995 mai publicase De la Simion Ştefan la LucianBlaga, De la Lucian Blaga la Radu Stanca şi De laAlba Iulia la Viena. Cultură ardelenească, scriitoriardeleni, istorie literară, preocupări de profesor cuîndelungate state de serviciu. Îşi dorea mai mult,adică intrarea în Uniunea Scriitorilor. Mi-a povestitde unele greutăţi pe care le întâmpina la FilialaU.S.R. Alba-Hunedoara, în fine… Însă, de curând,prilej de bucurie: în toamna acestui an IronimMuntean a fost primit în rândurile scriitorilorprofesionişti, patronaţi de olimpianul NicolaeManolescu. Mi-a telefonat, bucurându-se ca de unimportant succes.

Cărţile semnate de Ironim Muntean sunt mai multancorate, aşa cum am observat deja, în domeniulistoriei literaturii. Polemicile lui Lucian Blaga, ocarte interesantă şi utilă pentru că abordează otemă puţin tratată, cvasi necunoscută, din păcatecu prezentări şi comentarii parcimonioase, mi-asuscitat cea dintâi curiozitatea, că doar iubireamea pentru poetul din Lancrăm se înfiripase înclasa a XII-a, în bună parte mulţumităprofesorului Ironim Muntean. Am aflat sau mi-amreamintit, ca prin vis, de polemicile mareluiscriitor şi filosof cu Dan Botta, ConstantinRădulescu-Motru, Dumitru Stăniloaie, ori deinterpelarea acidă adresată preotului AlexandruGrama. Cu excepţia ultimului ceilalţi eraureducţionişti, intoleranţi sau invidioşi pe operafilosofică a gânditorului ardelean, făuritor desistem şi de noi concepte. Cât despre AlexandruGrama, el şi-a băgat nasul unde nu-i fierbea oala,adică în poezia lui Mihai Eminescu, pe care l-ablamat şi mistificat penibil, nesfiindu-se chiar să-lplagieze din când în când. Talentul satiric al luiBlaga, cantonat între limitele decenţei şidemnităţii, dar deosebit de dur când era cazul,este coordonata cea mai puţin cunoscută apersonalităţi sale. Nemilos este el în special cu C-tin Rădulescu-Motru, căruia-i înfiereazăoportunismul şi servilismul politic, precum şisubţirimea unor idei filosofice:„În orice caz, ursitoarele, care i-au tors firul vieţiidin câlţi de cânepă, şi prea puţin din in şi mătase, l-autrimis în lumina lumii cu un nume care anuleazădinainte orice noroc şi orice destin: ConstantinMortu (s. n.). Pàrcele mitologiei etnice româneşti i-au ales numele de Constantin pentru impertur -babila constanţă, pe care viitoarea personalitate o vadovedi în viaţa frământată a ţării. Celălalt nume i s-a dat pentru împrejurarea că spiritul excepţional alacestui făt-frumos se născuse oarecum pe năsălie.”(op. cit., Automatul doctrinelor, p. 44). Altă carte, Popasuri vieneze, nu este ceea ce s-arcrede „la prima strigare”, adică exclusiv o carte deînsemnări de drumeţie. Ideea ei structurantă seleagă de toposul cultural al Vienei, metropolă care,probabil după Paris, a fost locul de formare al celormai multe personalităţi ale culturii şi literaturiinoastre, în special din zona Ardealului. IronimMuntean are răbdarea să traseze, în special prininformaţii de ordin biobibliografic, traiectul vieneza numeroşi scriitori şi militanţi pentru drepturileromânilor ardeleni, începând cu Nicolaus Olahus şiîncheind cu… Adrian Păunescu. Între ei, de unspaţiu privilegiat se bucură, cum altfel?, corifeiiŞcolii Ardelene, Dinicu Golescu, Titu Maiorescu,Eminescu, Ioan Slavici şi membrii Societăţii„România Jună”, Lucian Blaga, Nichifor Crainic,Vintilă Horia, nefiind uitaţi nici laureaţii români ai

Premiului Herder. Un loc aparte le revine şiinstituţiilor culturale şi de învăţământ de careei şi-au legat destinele. Popasuri vieneze esteo carte cu ambiţii exhaustive în care primeazăinformaţia, dar şi o Laus Vindobonae, unomagiu adus de profesorul îndrăgostit de fostacapitală imperială. Interesant este şi principiul structurant al celeide a treia cărţi, Meteorologia lecturii, oînsumare de studii, cronici şi articole desprediferiţi scriitori şi opere literare din epocidiverse, carte ce nu a trecut neobservată de

critică, aşa cum se poate deduce din aprecierileprofesorului universitar Mircea Popa şi ale altorliteraţi: „Ironim Muntean acoperă o arie largă depreocupări, de forme şi manifestări culturale,traduse practic în curiozitatea mereu vie, susţinutăprogramatic de un real suflu interior, spre subiectecu mare priză la public şi cu vizibilă acoperirenaţională.”Profesorul Ironim Muntean a fost mereu viu prindragostea neostoită pentru literatură, pentru culturăşi istorie, pentru toposuri culturale, iar acel sufluinterior de care aminteşte Mircea Popa înseamnă,de fapt, principiul activ, chiar sufletul său dedicat,pasionat, perseverent întru formarea tinerilor şipentru informarea lor de la cele mai alese izvoareale spiritului românesc. Ironim Muntean este, laşapte decenii de viaţă, un adevărat om al cetăţiiculturale româneşti, în centrul căreia pulseazăinima care a început să bată la Apullum în urmă cudouă milenii.

Ironim Muntean