Semnificatia culorilor in icoane

În iconografia bizantină, culoarea, care nu este doar un element decorativ, joacă un rol foarte important. Dacă arta - aşa cum afirma M. Quenot - poate prelua ştafeta cuvintelor când acestea se împiedică în faţa inexprimabilului, atunci e de la sine înţeles că-n domeniul picturii culorile au rolul esenţial. Prin asocierea lor, icoanele ajung să traducă, dincolo de realitatea obiectului, un mesaj profund, spiritual, perceput prin inconştient.

Deşi adesea decurge din tradiţie, alegerea culorii în realizarea icoanelor se supune în mare măsură semnificaţiei simbolice, de unde unii au înţeles o constrângere pentru artist, care nu va putea să dea frâu liber propriei sale fantezii. Se cunoaşte utilitatea „canoanelor“ în realizarea unei icoane, însă prin acestea nu se înţelege că iconarul este îngrădit. Şi adesea, în istoria picturii bizantine, s-a putut vedea cum culoarea lua naştere în contextul lucrării. Dacă pentru fizicieni, culoarea este doar o radiaţie cu o anumită lungime de undă, pentru iconari culoarea este un limbaj, şi încă unul extrem de variat cu înţeles spiritual în faţa căruia, uneori, cuvintele rămân sărace.

Ce culori se folosesc în icoane

Trei vopsele - albastrul, galbenul şi roşul - amestecate, pot da milioane de tonuri care au fiecare în parte caracteristici diferite, precum luminozitatea şi saturaţia. Printre cele mai utilizate culori în realizarea icoanelor sunt: albul (care nu este cu adevărat o culoare, ci corespunde totuşi sumei tuturor culorilor, dacă sunt culori-lumină), albastrul, roşul şi purpuriul, verdele, galbenul şi auriul sau negrul.

Ce „spun“ culorile

Johannes Itten spunea că „secretul cel mai adânc şi cel mai esenţial al acţiunii culorilor rămâne nevăzut chiar şi pentru ochi şi că nu poate fi contemplat decât prin inimă. Esenţialul scapă formulelor“.

Pornind de la studii de caz, semnificaţiile culorilor utilizate în realizarea icoanelor sunt numeroase. Eugen Trubeţkoi scria pe la 1916 că „paleta“ semnificaţiilor culorilor icoanei „este tot atât de infinită ca şi câmpul natural al culorilor care pot fi văzute pe cer“. Aflat în strânsă legătură cu celelalte simţuri, ochiul percepe tonuri calde sau reci, culori aspre sau catifelate, uscate sau delicate, sau fade, fiecare cu simbolistică proprie.

Albul se asociază cu lumea dumnezeiască, curățenia, nevinovăția şi uneori cu ceea ce Biserica numeşte lumina necreată, arătată de Mântuitorul la schimbarea la faţă lui Petru, Iacov si Ioan. În primele secole, botezul se numea „luminare“. Noul botezat îmbrăca veşminte albe, ca semn al naşterii la o viaţă adevărată. Albul a devenit prin Creştinism culoarea Revelației, a Harului, a Teofaniei. Albe sunt veşmintele Domnului nostru Iisus Hristos în icoana Învierii. De asemenea, albe sunt veşmintele lui Lazăr în icoana învierii sale de către Mântuitorul. Albul se foloseşte în icoane plecând şi de la cuvântele Sfântului Evanghelist Ioan: „păcatele voastre se vor face albe ca zăpada“.

Albastrul, culoarea cerească prin exelenţă simbolizează în icoane smerenia tăcută. Albastrul abundă în iconografie, fiind des utilizat pentru mantia Pantocratorului, pentru veşmintele Sfintei Fecioare şi ale Sfinţilor Apostoli. Un exemplu interesant în acest sens este şi albastrul folosit de Rubliov în icoana Sfintei Treimi.

Roșul este una dintre cele mai folosite culori în icoane. Această culoare a căldurii, pasiunii, iubirii, a jertfei, frumuseţii (în slavonă cuvântul care redă frumosul şi roşul este acelaşi), viaţa şi energia de viaţă-dătătoare, şi din acest motiv roşul a devenit şi un simbol al Învierii, al victoriei vieții asupra morții. Dar în acelaşi timp este şi

http://didacticaortodoxa.blogspot.ro/ Page 1

culoarea sângelui şi a chinurilor şi culoarea Jertfei Mântuitorului. El poartă o purpură, care semnifică sângele Lui vărsat pentru noi toţi. Este de asemenea folosit în îmbrăcămintea martirilor, al căror sânge hrăneşte Biserica, la mantia Sfântului Arhanghel Mihail şi a serafimilor. Roşul poate să însemne deopotrivă egoism, ură, orgoliu luciferic şi, prin extensiune, focul iadului. Uneori icoanele au un fundal roşu, ca simbol al sărbătoririi vieţii veşnice.

Purpura este culoarea imparateasca fiind rezervată celor mai înalte demnităţi, la bizantini aceasta fiind culoarea celei mai înalte demnităţi. Cu excepţia ceremoniilor religioase, când apărea în veşmânt alb, împăratul purta veşminte de purpură. Citim de asemenea în Scriptură pasajul în care Daniel primeşte haină de purpură drept răsplată, iar în pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, bogatul era îmbrăcat tot în purpură.

Deşi există un puternic contrast din punct de vedere spiritual între roşu şi albastru, aceste culori creează o armonie deplină. Putem vedea aceasta atunci când Maica Domnului este reprezentată având un veşmânt roşu (omenesc) peste mantia de culoare albastră (simbol al naturii divine, pentru că a purtat în ea pe Fiul lui Dumnezeu).

Verdele semnifică vegetația pământului, fertilitatea în sens general, tinerețea, nădejdea prospețimea şi regenerarea spirituala. Este adesea folosit în îmbrăcămintea martirilor. Vechii iconografi au pictat pământul verde pentru a arăta de unde începe viaţa – precum în scenele Buneivestiri sau ale Naşterii Domnului. Este în mod frecvent culoarea profeţilor şi a Evanghelistului Ioan, vestitorii Duhului Sfânt.

La creştini, galbenul şi aurul simbolizează viața cea veşnică şi credința, dar înainte de toate, Îl simbolizează pe Hristos Însuşi: Soarele, Lumina, Răsăritul, „Lumina oamenilor“, aşa cum spunea Sfântul Evanghelist Ioan. Ca şi în cazul roşului, şi aurul prezintă o ambivalenţă: aurul-culoare, simbol al soarelui, se deosebeşte de aurul-monedă, simbol al corupţiei.

Auriul simbolizează lumina dumnezeiască. Cuvântul evreiesc aour, care înseamnă lumină, este similar cuvântului latin aurum, care înseamnă aur, şi care în India este considerat un mineral al luminii. grecii spuneau că dacă cineva excela în oratorie, el avea o gură de aur. (Sf. Ioan Gură de Aur). Dacă aurul simbolizează lumina, putem vedea consecinţele acestui fapt în modul în care auriul este folosit în iconografie, în fundal, sau aplicat obiectelor ori persoanelor. Aurul nu este o culoare întâlnită în natură, astfel încât fondul aurit al icoanei creează un spaţiu unde trupurile nu mai trebuie să se conformeze elementelor din peisaj sau de arhitectură, astfel că, eliberate de ceea ce este pământesc, ele sunt spiritualizate.

Cafeniul/maroul, culoare a solului, a gliei, rezultă din combinaţia roşului cu albastru, verde şi negru. Icoanele sunt pline de nuanţe de cafeniu - ocruri - simbol al smereniei, al sărăciei materiale. Este culoarea mantiei călugărilor care devin „pământul cel bun al lui Dumnezeu“.

Ca şi albul, negrul înseamnă absența luminii sau suma tuturor culorilor. Biblia vede în culoarea neagră noaptea originilor care precede creaţia. Folosit în icoane, negrul veşmintelor călugărilor şi preoţilor simbolizează renunțarea la deşertăciunea lumii, condiţie a vederii luminii dumnezeieşti. De asemenea o ambivalenţă: fiindcă viaţa se stinge fără lumină, pe icoanele judecăţii din urmă, cei osândiţi sunt zugrăviţi în negru. Diavolii, la rândul lor, sun zugrăviţi în negru. Peştera din icoana Naşterii este neagră, la fel este şi mormântul lui Lazăr, peştera de sub cruce şi iadul din icoana Învierii.

Portocaliul e semnalul lucrării Duhului Sfânt într-o formă inteligibilă parțial pentru simțuri.

Rozul e trecerea de la moarte la viață, de la virtual la actual, este bucuria învierii însămânţate în natura umană denaturata de păcat, bucurie din care se împărtăşeşte întreg cosmosul, aşa cum toată zidirea văzută a suferit avarii ontologice uriaşe după căderea umanităţii din har.

http://didacticaortodoxa.blogspot.ro/ Page 2

Schita tablei

Alb - lumea dumnezeiască, curăţenia, nevinovăţia

Albastru - smerenia tăcută

Rosu - culoare a căldurii, pasiunii, iubirii, a jertfei, frumuseţii

Purpura – culoare imparateasca

Verdele - vegetaţia pământului, fertilitatea în sens general, tinereţea, nădejdea, prospeţimea şi regenerarea spirituala

Auriul - lumina dumnezeiască, viaţa cea veşnică şi credinţa

Maroul - smerenia, al sărăcia materiala

Negrul - renunţarea la deşertăciunea lumii, absenta luminii

Portocaliul - semnalul lucrării Duhului Sfânt

Rozul - trecerea de la moarte la viaţă, de la virtual la actual, bucuria învierii

Surse:

http://ziarullumina.ro/limbajul-icoanelor-63004.html

http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=14948

https://calindragan.wordpress.com/2009/05/20/despre-culorile-icoanelor/

http://didacticaortodoxa.blogspot.ro/ Page 3