DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Sâmbãtã 1IulieSunt unsprezece zile de mers de la Horeb, pe calea Muntelui Seir, pânã la Cades-Barnea.  Deuteronom 1.2Unsprezece zile! Și le-a luat patruzeci de ani! De ce? Rãspunsul este simplu: cu toții suntem înceți în a înainta dupã voia lui Dumnezeu. Câte șovãieli și câte abateri! Cât de des trebuie sã ne întoarcem și sã parcurgem din nou anumite distanțe! Înaintãm cu încetinealã, fiindcã învãțãm cu încetinealã. Poate ne mirãm cum lui Israel i-au trebuit patruzeci de ani pentru o cãlãtorie de unsprezece zile; ar trebui sã ne mirãm însã și mai mult de încetineala noastrã. Suntem, ca și israeliții, ținuți pe loc de necredința inimilor noastre, însã avem mult mai puține scuze decât ei, fiindcã privilegiile noastre sunt cu mult mai mari.

Trebuie de multe ori sã fim rușinați de încetineala cu care învãțãm. Cuvintele apostolului ni se potrivesc perfect: „Pentru cã, deși de mult trebuia sã fiți învãțãtori, aveți din nou nevoie ca cineva sã vã învețe care sunt elementele începutului cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns sã aveți nevoie de lapte și nu de hranã tare“ (Evrei 5.12). Dumnezeul nostru este un Învãțãtor credincios și înțelept, plin de har și de rãbdare. El nu va îngãdui sã trecem peste vreo lecție fãrã sã o învãțãm.

Câteodatã credem cã stãpânim o anumitã lecție și încercãm sã trecem la alta, însã El știe mai bine și vede cã lucrarea este superficialã. El nu vrea sã fim doar niște teoreticieni și vom repeta o lecție de câte ori este nevoie, pânã o vom învãța așa cum trebuie.

Pentru noi este smeritor sã vedem cât de înceți suntem în a învãța, însã putem lãuda rãbdarea minunatã a Domnului, credincioșia și consecvența Lui fațã de noi. C. H. Mackintosh

Duminicã  2  IulieDar El era strãpuns pentru fãrãdelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dã pacea era asupra Lui și prin rãnile Lui suntem vindecați.                                                Isaia 53.5Deși împãrțirea pe capitole a Bibliei a fost fãcutã de oameni, este totuși remarcabil cã Isaia are același numãr de capitole cu numãrul cãrților din Biblie – șaizeci și șase – și cã cea de-a doua parte a ei, care prezintã cãile morale ale lui Dumnezeu cu poporul Sãu, începe cu capitolul patruzeci, la fel cum Noul Testament începe cu a patruzecea carte a Bibliei – Evanghelia dupã Matei.

Bineînțeles, suferințele ispãșitoare ale Domnului Isus și moartea Sa constituie punctele principale ale Noului Testament. Fãrã acestea, Dumnezeu nu ar fi putut fi drept și, în același timp, sã-l îndreptãțeascã pe cel pãcãtos (Romani 3.26). Fãrã vãrsarea sângelui Sãu nu am fi putut avea pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

Harul, sângele și credința formeazã o funie împletitã în trei (Eclesiastul 4.12). Domnul Isus, „prin Duhul cel veșnic, S-a oferit ca jertfã fãrã patã lui Dumnezeu“ (Evrei 9.14). El S-a rugat Tatãlui în grãdina Ghetsimani: „Facã-se nu voia Mea, ci a Ta“ (Luca 22.42). S-a ridicat și a mers la locul de jertfire, unde, în timpul celor trei ceasuri de întuneric, întreaga judecatã divinã a cãzut asupra Lui. Pãrãsit de Dumnezeu și lipsit de mângâietori, a suferit pentru pãcatele noastre și a fost zdrobit din cauza fãrãdelegilor noastre. Lãudat fie Dumnezeu pentru toți cei care privesc cu credințã la cruce și capãtã siguranța mântuirii, datoritã cuvintelor Lui: „S-a sfârșit“! S. Attwood

Luni  3 IulieAm vãzut șapte sfeșnice de aur și, în mijlocul celor șapte sfeșnice, pe Cineva asemenea unui Fiu al Omului.                       Apocalipsa 1.12,13

Trei adunãriAdunarea „A“ nu are probleme, cel puțin aparent. Toate strângerile laolaltã continuã ca de obicei, Cuvântul este predicat, însã, din pricinã cã orice declin spiritual este tãgãduit sau ignorat, prãpastia dintre principii și practicã se lãrgește. Și acest lucru este ignorat, mai puțin de cãtre cei tineri. Multe adunãri aflate în aceastã stare au «continuat bine» … pânã au murit.

Adunarea „B“ continuã sã creascã numeric. Punând accentul pe creșterea numericã, ea va face tot ceea ce este necesar în aceastã direcție. Orice lucru nou și diferit este automat bun, în timp ce practicile vechi sunt considerate obstructive și depãșite. Printre multele lucruri bune care se întâmplã trece probabil neobservat faptul cã anumite adevãruri „nepopulare“ sunt neglijate sau chiar respinse, cã aprobarea și recunoașterea mulțimii sunt tot mai cãutate, cã accentul se pune pe metode și proceduri, mai degrabã decât pe maturitatea în Hristos. Astfel de adunãri nu mor încetul cu încetul, ci se schimbã încetul cu încetul.

Adunarea „C“ se comparã pe sine cu Cuvântul lui Dumnezeu și se pocãiește. Privește la modelul lui Dumnezeu pentru Adunarea Sa și mãrturisește cât de puțin se potrivește acestuia. Își recunoaște falimentul în predicarea evangheliei, în grija fațã de cei credincioși și strigã la Dumnezeu dupã ajutor. Ea nu considerã creșterea numericã sau continua

schimbare ca fiind soluții la aceste probleme, ci Îl vede pe Hristos ca singurã soluție, considerându-L atotsuficient. Astfel de adunãri poate nu reprezintã mare lucru în ochii oamenilor, însã ele se bucurã de aprobarea Domnului.

G. W. Steidl

Marți 4 IulieNu spune: „Cum se face cã zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea?“. Pentru cã nu cu înțelepciune întrebi despre lucrul acesta.                                                                               Eclesiastul 7.10I-am auzit cu toții pe unii spunând: «Acelea erau vremuri bune», sau poate chiar noi am vorbit așa. Existã o anumitã nostalgie pentru zilele din trecut, însã, uneori, aceastã afirmație este fãcutã și cu privire la sfera spiritualã. Privim la starea spiritualã a Adunãrii și la cea a lumii și tragem concluzia cã vremurile dinainte erau mai bune. Lucru curios este cã cei care au trãit în acele vremuri spuneau aceleași cuvinte cu privire la vremurile de dinaintea lor.

„Zilele de mai înainte“ par întotdeauna mai bune. Este oare adevãrat? Cineva a spus cã zilele bune din trecut sunt rezultatul unei memorii deficitare și al unei imaginații hiperactive. Oricum, Biblia aratã clar cã starea de lucruri se va deteriora constant, cã rãul va crește tot mai mult (2 Timotei 3.1), ceea ce este cu totul adevãrat și cu neputințã de tãgãduit. Unii trag de aici concluzia cã zilele de mai înainte erau într-adevãr mai bune. Totuși, inima omului este aceeași mereu, iar gândurile oamenilor sunt întotdeauna îndreptate spre rãu (Geneza 6.5). Iatã o realitate solemnã, care declarã cã zilele bune de mai înainte n-au existat niciodatã cu adevãrat!

Prin înțelepciunea care îi fusese datã de Dumnezeu, Solomon a spus cã nu este înțelept sã întrebi de ce zilele de mai înainte erau mai bune ca acestea. Poetul Robert Browning a scris: «Ceea ce este cel mai bun încã nu a venit». A te plânge cã zilele din trecut erau mai bune înseamnã sã ignori cã cele mai bune zile sunt încã viitoare. Pentru creștin, gloria eternã este doar la o bãtaie de inimã distanțã. Rãpirea poate avea loc în orice moment. Va veni o Împãrãție milenialã, iar dupã aceea, „un cer nou și un pãmânt nou“. Cele mai bune zile dintre cele de mai înainte nici nu se pot compara cu toate acestea.

B. Reynolds

Miercuri  5 Iulie

Și a fost cã, în zilele acelea, El a ieșit la munte, ca sã Se roage; și a petrecut noaptea în rugãciune cãtre Dumnezeu.                Luca 6.12Domnul Isus a fost „Omul rugãciunii“. Duhul Sfânt a fost asupra Lui fãrã mãsurã; totuși El S-a rugat. El era înțelepciunea întrupatã, nu avea nevoie sã-L învețe cineva și a fost infinit în putere și în resurse; totuși El S-a rugat. A petrecut adesea nopți întregi în rugãciune, iar acțiunile Sale publice au fost consacrate prin rugãciune – botezul Sãu, schimbarea Sa la fațã, minunile Sale, agonia Sa, moartea Sa.

Ne plângem deseori de lâncezealã, de credințã slabã, de simțãminte reci, de dragoste cãldicicã. Multe dintre acestea își au motivul în lipsa rugãciunii. Comorile stau încuiate, fiindcã am lãsat cheia sã rugineascã. Fãrã rugãciune, suntem ca niște cãlãtori fãrã toiag, ca un marinar fãrã compas sau ca un soldat fãrã armã. Pe pãmânt, pãrtãșia cu caracterele înalte ne oferã și nouã un caracter înalt; tot așa, însã într-un sens mult mai profund, comuniunea cu Domnul ne va transforma în asemãnarea cu El. Sã facem din orice eveniment un motiv de a merge înaintea Lui în rugãciune. Dacã avem o îndatorire dificilã, sã o aducem înaintea Lui! Dacã urmeazã sã trecem printr-o încercare grea, sã urmãm exemplul lui Hristos și sã ne retragem în rugãciune!

Sã lãsãm ca rugãciunea sã consacre totul – timpul nostru, darul nostru, lucrarea, bucuriile, întristãrile, câștigurile și pierderile noastre! Prin rugãciune, cãile aspre se vor netezi, încercãrile vor pierde din amãrãciune, bucuriile se vor limpezi și recunoștința fațã de Dumnezeu va fi tot mai vie.

J. R. MacDuff

Joi 6 IulieÎmpãratul și-a scos inelul pe care-l luase de la Haman și i l-a dat lui Mardoheu … Și împãratul Ahașveroș a zis împãrãtesei Estera și lui Mardoheu iudeul: … Scrieți deci în folosul iudeilor dupã cum pare bine în ochii voștri, în numele împãratului, și pecetluiți cu inelul împãratului … Împãratul dãdea voie iudeilor, în oricare cetate, sã se adune și sã-și apere viața, sã nimiceascã și sã ucidã și sã facã sã piarã orice putere a poporului sau a provinciei care i-ar ataca.   

Estera 8.2,7,8,11Dupã captivitatea babilonianã (19) – Un nou decret

Haman fusese spânzurat pe spânzurãtoarea pe care o pregãtise pentru Mardoheu. Estera și-a fãcut cunoscut relația cu Mardoheu, însã decretul ucigaș al lui Haman era încã în vigoare, fiindcã legile imperiului persan nu puteau fi schimbate sau revocate. Domnul ne spune cã cerul și pãmântul vor trece, dar Cuvântul Sãu nicidecum nu va trece, ci este pentru

totdeauna întemeiat în ceruri. Când omul încearcã sã ia locul lui Dumnezeu, sfârșește în faliment și în rușine.

Estera l-a rugat cu lacrimi pe împãrat sã revoce scrisorile trimise de Haman. Prin urmare, împãratul le-a dat lui Mardoheu și Esterei permisiunea de a scrie alte scrisori și de a le trimite în imperiu, sigilate cu inelul sãu. Aceste scrisori permiteau iudeilor sã-și apere viața și sã prãdeze averile vrãjmașilor lor, în ziua fixatã de Haman pentru nimicirea lor.

În felul acesta, Dumnezeu, al Cãrui nume nu este menționat în carte, a lucrat într-un fel minunat pentru a-Și pãzi poporul pãmântesc. În Zaharia 2.8, El le spune națiunilor care atacau acest popor cã cel care se atinge de Israel se atinge de lumina ochilor Sãi. În ciuda necredincioșiei lui Israel, dragostea lui Dumnezeu nu s-a schimbat niciodatã. Vãzând grija Lui fațã de poporul Sãu pãmântesc, ne putem noi, poporul Sãu ceresc, îndoi de credincioșia și de dragostea Lui fațã de noi? El Însuși a spus: „Nicidecum nu te voi lãsa și cu niciun chip nu te voi pãrãsi“.

E. P. Vedder, Jr.

Vineri 7 IulieDomnul Dumnezeul tãu te-a purtat, cum poartã un om pe fiul sãu, pe tot drumul pe care ați umblat pânã ați ajuns în locul acesta. Și totuși, în lucrul acesta, n-ați crezut pe Domnul Dumnezeul vostru.      Deuteronom 1.31,32Așa au stat lucrurile cu Israel, în pustie, în vechime; la fel stau și acum cu Adunarea – cu Adunarea ca întreg și cu fiecare mãdular al ei în parte. Privirea Tatãlui ne vegheazã mereu; brațele Sale sunt în jurul nostru, zi și noapte. El știe totul despre noi și pãtrunde, cu o infinitã bunãtate, în orice lucru care ne privește. El a luat asupra Lui toate nevoile noastre, de aceea dorește sã aruncãm orice grijã asupra Lui, cu siguranța cã El Însuși îngrijește de noi. El ne invitã sã aruncãm orice povarã la picioarele Lui, fie mare, fie micã.

Este minunat sã știm acest lucru! El ne oferã cea mai adâncã mângâiere și ne liniștește inimile, orice ar veni asupra noastrã. Inimile noastre trebuie sã fie guvernate de încrederea în Creatorul atotputernic și Susținãtorul tuturor lucrurilor, care ține stâlpii universului și care S-a angajat sã ne poarte de grijã în cãlãtoria noastrã. Credem noi aceasta?

Mã tem cã nu cunoaștem decât puțin din puterea acestor adevãruri, pe cât de mãrețe, pe atât de simple. Vorbim despre ele, le mãrturisim, suntem de acord cu ele, însã, în viața de zi cu zi, nu le experimentãm mai deloc. Una este sã avem teoria vieții de credințã și cu totul alta sã trãim aceastã

viațã. Ne înșelãm constant cu faptul cã trãim prin credințã, când, de fapt, nu facem altceva decât sã ne sprijinim pe proptele omenești, care, mai devreme sau mai târziu, vor ceda. C. H. Mackintosh

Sâmbãtã 8 IulieDin nou, Împãrãția cerurilor este asemenea unui negustor care cautã perle frumoase; și, gãsind o perlã de mare valoare, a mers și a vândut tot ce avea și a cumpãrat-o.                                           Matei 13.45,46Împãrãția cerurilor este prezentatã prin multe pilde, iar cea de mai sus este cu siguranțã una dragã inimii oricãrui credincios. Negustorul nu poate fi altcineva decât Domnul Isus Hristos. Valoarea perlei pe care a gãsit-o a fost atât de mare pentru El, încât a vândut tot ce avea pentru a o cumpãra. Aceastã perlã este o imagine a Adunãrii.

Pilda ne învațã cã Adunarea este de mare preț pentru Domnul Isus. Se spune cã perlele își mențin strãlucirea prin faptul cã sunt purtate, iar Domnului Îi face plãcere sã poarte Adunarea aproape de inima Sa. Este o singurã perlã, nu mai multe, fiindcã Dumnezeu nu recunoaște diviziunile intervenite în Adunare, ci Își gãsește plãcerea în unitatea celor pe care El i-a rãscumpãrat.

Cum se formeazã o perlã? Un fir de nisip pãtrunde într-o scoicã, dupã care ea secretã o substanțã numitã nacru, pentru a izola acel fir de nisip. Nacrul este așezat în straturi, formând o perlã. Astfel, o particulã strãinã, iritantã, este transformatã în ceva frumos și prețios. Cât de prețios este harul lui Dumnezeu, care transformã pãcãtoși pierduți ca noi într-o perlã de o frumusețe care încântã inima Domnului nostru Isus Hristos!

În „singura turmã“ îi vedem pe cei credincioși uniți în dependențã de Pãstorul lor. În „singurul Trup“ vedem mãdularele îngrijind unele de altele și fiind supuse Capului. În „singura perlã“ vedem plãcerea inimii Domnului Isus în Adunarea Sa. L. M. Grant

Duminicã 9 IulieIsus deci a fãcut și multe alte semne înaintea ucenicilor Sãi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Dar acestea sunt scrise ca voi sã credeți cã Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, sã aveți viațã în Numele Lui.                                              Ioan 20.30,31Existã trei trãsãturi importante ale semnelor fãcute de Domnul Isus.

Mai întâi, ele au fost descoperiri ale gloriei Sale. Ele au manifestat mãreția Persoanei Sale, precum sfeșnicul de aur curat, ale cãrui candele luminau drept înaintea lui (Exod 25.37). Ele își aruncau lumina asupra

perfecțiunii alcãtuirii sfeșnicului. Tot așa, Hristos, prin lucrãrile Sale de har, aruncã lumina revelației asupra Lui Însuși și asupra harului Sãu.

În al doilea rând, lucrãrile Domnului au fost lucrãrile Tatãlui, care locuia în El. Ele descoperã taina cã Hristos și Tatãl erau una și cã Tatãl Își gãsea plãcerea în tot ceea ce fãcea Fiul. În felul acesta, Domnul Se distinge ca fiind Cel plin de farmec, care a fãcut ca Tatãl sã exclame: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am gãsit plãcerea“ (Matei 3.17).

În al treilea rând, lucrãrile Domnului Isus au fost fãcute și înregistrate pe paginile Scripturii pentru binecuvântarea și mântuirea noastrã, dupã cum spune versetul de mai sus: „Ca voi sã credeți cã Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, sã aveți viațã în Numele Lui“. Lucrãrile Lui deci aratã gloria Sa, dragostea Tatãlui pentru Fiul și harul și dragostea fațã de noi. Sã facem cu toții din ele meditația constantã a inimilor noastre!

L. Sheldrake

Luni  10 IulieȘi Iuda a mers împotriva canaaniților care locuiau în Hebron (numele Hebronului a fost mai înainte Chiriat-Arba) și i-au lovit pe Șeșai și pe Ahiman și pe Talmai. Și de acolo a mers împotriva locuitorilor Debirului (și numele Debirului a fost mai înainte Chiriat-Sefer).           Judecãtori 1.10,11Hebron înseamnã „comuniune“, iar Chiriat-Sefer înseamnã „cetatea cãrții“. Aceasta ne aduce aminte de Cartea prețioasã, Biblia, pe care trebuie s-o cucerim. Sã cucerim Biblia? Da, fiindcã trebuie sã luãm în stãpânire aceastã Carte minunatã, care ne vorbește despre Dumnezeu.

Dupã ce Chiriat-Sefer a fost cuceritã, numele i-a fost schimbat în Debir, care înseamnã „cuvânt al lui Dumnezeu“. Este o adevãratã biruințã ca Biblia sã devinã Cuvântul lui Dumnezeu cãtre noi. Când luãm în stãpânire Cuvântul lui Dumnezeu, când facem ca învãțãturile lui sã devinã o realitate vie, atunci lauda, închinarea și bucuria vor fi neîmpiedicate, iar puterea ne va crește tot mereu. Din nefericire, Adunarea nu a fãcut aceasta și a pãrãsit repede învãțãturile din Cuvânt. În consecințã, întunericul și falimentul au pãtruns tot mai mult.

De asemenea, Cuvântul trebuie însușit în mod personal. Sã presupunem cã nu deschidem mai deloc Biblia sau cã ne ținem doar de litera ei, în loc de realitatea ei vie. Care va fi rezultatul? Nu va exista progres, nici creștere. Aceasta este starea tristã a Adunãrii.

Adevãrul trebuie sã fie lucrul suprem, dacã este sã existe restabilire și putere. Trebuie sã dobândim adevãrul din nou și sã-l facem o realitate vie în sufletele noastre. S. Ridout

Marți  11 IulieVoi sunteți seminție aleasã, preoție împãrãteascã, națiune sfântã, popor dobândit pentru Sine, ca sã vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunatã.                    1 Petru 2.9Dupã moartea și învierea lui Hristos, apostolul Petru a primit misiunea de a îngriji de turma Domnului și de a-L urma (Ioan 21.15-22). În dragostea sa pentru Domnul și pentru poporul Sãu, Petru își îndeamnã și își încurajeazã cititorii în multe feluri.

El le reamintește de responsabilitatea de a umbla potrivit cu chemarea lui Dumnezeu. „Dacã-L chemați ca Tatã pe Cel care, fãrã a privi la înfãțișare, judecã dupã lucrarea fiecãruia, umblați în temere în timpul pribegiei voastre“ (1 Petru 1.17). Aceastã temere implicã nu încrederea în sine sau în lideri religioși, ci o viațã trãitã cu o teamã sfântã fațã de Cel care ne-a chemat. Petru le descrie celor credincioși poziția minunatã și privilegiile pe care Dumnezeu li le-a dãruit. El prezintã de asemenea necesitatea judecãții de sine, apropierea de Dumnezeu și hrãnirea cu laptele Cuvântului (1 Petru 2.1-4).

Ca pietre vii, suntem legați de Cel care este Piatra Vie – lepãdatã de oameni, dar aleasã și scumpã înaintea lui Dumnezeu. Suntem o familie preoțeascã și Îi aducem jertfe lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. În același timp, suntem o generație aleasã pentru a-L reprezenta, pentru a-L onora și pentru a proclama drepturile Sale în aceastã lume. Domnul nostru ne-a fãcut preoți și împãrați, pentru a-Și gãsi plãcerea în noi și pentru a da mãrturie despre El celor din jurul nostru. Suntem un popor sfânt, pus deoparte pentru El în lumea care Îl respinge. El ne-a chemat din întuneric cu scopul de a proclama cât de minunat este El, pentru ca și alții sã fie atrași la El, prin noi. A. E. Bouter

Miercuri 12 IulieDeci, dupã cum L-ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa sã umblați în El.                               Coloseni 2.6Umblãm noi în moștenirea primului Adam, sau a ultimului Adam? Suntem cumva, în mod practic, conformați, în gânduri, în simțãminte și în purtare, cu lumea aceasta care L-a lepãdat pe Hristos? Sau suntem identificați pe deplin cu Domnul? Toatã omenirea, în mod natural, este asociatã cu primul Adam, iar toți cei ai lui Hristos sunt asociați cu El, fiind „cu totul deplini în El“. Așa cum toți sunt moștenitori ai pãcatului și ai rușinii prin primul Adam, la fel, toți cei care cred sunt moștenitori împreunã cu Hristos, uniți cu El într-un fel vital și de nedespãrțit. Ei sunt una cu El în privilegii, interese,

binecuvântãri, fiind moștenitori ai întregii glorii pe care El o are. Tot ceea ce-I aparține, în privința binecuvântãrii și a gloriei, El împarte cu ai Sãi. „Toate sunt ale voastre“, spune apostolul.

Astfel fiind adevãrul lui Dumnezeu, sã cãutãm întotdeauna pãrtãșia cu El! Sã cãutãm sã primim tot mai mult de la El – cu cât ne dãruiește mai mult, cu atât este mai glorificat! Cât este de sigur cã, prin natura noastrã veche, suntem uniți cu primul Adam, fiind dupã asemãnarea și chipul lui, tot atât de sigur este cã, dacã am crezut, suntem asociați cu Hristos în totul, „moștenitori ai lui Dumnezeu și împreunã-moștenitori ai lui Hristos“.

Acum Îl vedem pe Capul nostru glorios doar prin credințã, însã curând Îl vom vedea așa cum este, în toatã gloria Lui, și vom fi schimbați potrivit aceleiași glorii. Între timp, sã cãutãm sã fim plini de toatã plinãtatea lui Hristos! Scripturile ne prezintã toate binecuvântãrile care sunt în El; toatã plinãtatea Dumnezeirii locuiește în Hristos, iar noi, frații Domnului, avem un deplin interes în El, fiind uniți cu El printr-o legãturã care a început în timp, dar care va continua pentru toatã eternitatea. J. N. Darby

Joi 13 IulieȘi Mardoheu a ieșit dinaintea împãratului în hainã împãrãteascã albastrã și albã și cu o coroanã mare de aur și cu o mantie de in subțire și de purpurã; și cetatea Susa striga de bucurie și se veselea … Și Mardoheu a scris lucrurile acestea și a trimis scrisori cãtre toți iudeii care erau în toate provinciile împãratului Ahașveroș, celor de aproape și celor de departe, ca sã le porunceascã sã ținã ziua a paisprezecea a lunii Adar și ziua a cincisprezecea a ei, în fiecare an, ca zile în care iudeii au avut odihnã din partea vrãjmașilor lor și lunã în care durerea lor s-a prefãcut în bucurie și jalea lor în zi bunã; ca sã facã din ele zile de ospãț și de bucurie și de trimitere de porții de mâncare unii altora și de daruri celor sãraci.         Estera 8.15; 9.20-22

Dupã captivitatea babilonianã (20) – MemorialulCât de repede se schimbã lucrurile! Mardoheu, care în acea dimineațã era destinat spânzurãtorii de ura lui Haman, a devenit favoritul împãratului. A fost înãlțat în cea mai importantã poziție în imperiu, Haman a fost executat și a fost promulgat un nou decret, care le permitea iudeilor sã se apere de vrãjmașii lor.

Mardoheu era acum în prezența împãratului, îmbrãcat în haine împãrãtești și purtând o coroanã de aur. Iudeii se bucurau și se veseleau; jalea lor trecuse. Partea lor acum era lumina și veselia, bucuria și onoarea.

Iar în ziua stabilitã pentru nimicirea lor, cinci sute de vrãjmași din Susa și șaptezeci și cinci de mii din restul imperiului au fost uciși.

Deși numele Sãu nu este menționat în carte, Dumnezeu a lucrat într-un mod minunat! Dragostea Lui pentru poporul Sãu este veșnicã; El Se îngrijește neîncetat de cei ai Sãi. Mardoheu și Estera au scris tuturor iudeilor, de aproape și de departe, pentru a stabili sãrbãtoarea Purim, prin care sã se comemoreze, an de an, aceastã mare izbãvire. Cât de potrivit este și pentru noi sã ne aducem aminte, cu inimi mulțumitoare, de minunatele îndurãri de care Dumnezeu ne-a fãcut parte!

E. P. Vedder, Jr.

Vineri  14  IulieSã nu vi se tulbure inima; credeți în Dumnezeu, credeți și în Mine. În casa Tatãlui Meu sunt multe locuințe. Dacã nu ar fi așa, v-aș fi spus; pentru cã Mã duc sã vã pregãtesc un loc; și, dacã Mã voi duce și vã voi pregãti un loc, vin din nou și vã voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, sã fiți și voi.                          Ioan 14.1-3Existã pasaje în Scripturã pe care, atunci când le citim, le simțim parcã scrise pentru nevoia și încurajarea noastrã personalã.

Domnul a spus aceste cuvinte ucenicilor Sãi în urmã cu aproape douã mii de ani, însã ei nu le-au putut înțelege la momentul respectiv. Mai târziu, când apostolul Ioan, prin Duhul Sfânt, le-a scris pentru ca noi sã le putem citi, Domnul Isus era așezat la dreapta Mãreției în ceruri, pe tronul Tatãlui. Acum, El ne privește cum trecem prin încercãri și necazuri și ne spune: „Sã nu vi se tulbure inima“. El știe și înțelege cã putem fi tulburați de împrejurãri și de evenimente pe care nu le putem explica și pentru care nu avem niciun rãspuns. Totuși, cuvintele Sale rãsunã cu claritate: „Sã nu vi se tulbure inima … credeți în Mine“. Domnul ne îndreaptã apoi gândurile în sus, vorbindu-ne de multele locuințe din casa Tatãlui.

Când a spus aceste cuvinte ucenicilor Sãi, Domnul urma sã meargã la cruce, pentru a-i pregãti pe ucenici, prin lucrarea Sa de rãscumpãrare, pentru casa Tatãlui. Apoi Domnul i-a asigurat cã avea sã vinã din nou.

Aceasta este prima indicație în Biblie cã Domnul are sã vinã din nou, pentru a-i lua pe cei credincioși la Sine, ca sã fie cu El în casa Tatãlui. Ne vom bucura de acea casã pentru totdeauna, împreunã cu Hristos și cu toți cei pe care El i-a rãscumpãrat. „Sã nu vi se tulbure inima.“

J. Redekop

Sâmbãtã 15 Iulie

Și sângele vã va fi semn pe casele în care sunteți; și Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi; și, când voi lovi țara Egiptului, nu va fi nicio plagã peste voi, ca sã vã distrugã.                           Exod 12.13Versetul de mai sus prezintã adevãrul glorios cã sângele lui Hristos este atât de prețios pentru Dumnezeu, încât El nu va judeca pe niciunul dintre cei care se pun la adãpostul lui și nu va cruța pe niciunul dintre cei care îl resping. El nu va opri intrarea niciunui sfânt în cer și nu va permite ca vreun pãcãtos sã scape de iazul de foc. Nu pãgânãtatea, ci creștinãtatea s-a fãcut vinovatã de tãgãduirea necesitãții sângelui lui Hristos pentru mântuire.

Petru avertizeazã cu privire la falși învãțãtori, care Îl vor tãgãdui pe Stãpânul care i-a cumpãrat și care vor aduce asupra lor o nimicire grabnicã (2 Petru 2.1). Nu existã speranțã pentru apostați, însã existã speranțã pentru oricine se încrede în sângele lui Isus Hristos pentru mântuire, cãci, fãrã vãrsare de sânge, nu existã iertare de pãcate. Sângele lui Hristos este cel care ne curãțește de pãcatele noastre și care ne rãscumpãrã din robia pãcatului. Sângele este cel care ne sfințește și care înlãturã pãcatele noastre. El ne curãțește conștiința de simțãmântul vinei înaintea lui Dumnezeu și ne dã îndrãzneala de a intra în prezența Lui. Sângele lui Hristos vãrsat la cruce este atât de prețios, încât Dumnezeu L-a așezat pe Domnul la dreapta Sa, în ceruri.

Israeliții care au acționat prin credințã au pus sângele pe pragul de sus al caselor lor și s-au bucurat de o siguranțã perfectã. Egiptenii au refuzat sã facã acest lucru și au trebuit sã sufere consecințele. R. A. Barnett

Duminicã 16 IulieCare, fiind strãlucirea gloriei Sale și întipãrirea Ființei Sale și susținând toate prin Cuvântul puterii Lui, dupã ce prin Sine Însuși a fãcut curãțirea de pãcate, S-a așezat la dreapta Mãririi în cele înalte.  Evrei 1.3Curãțirea pãcatelor nu putea avea loc fãrã vãrsarea sângelui. Jertfele din vechime nu puteau satisface gloria lui Dumnezeu și nici nu puteau curãți conștiința omului. Ele au fost însã mãrturii puternice, de la Adam încoace, deși au fost grupate și sistematizate în iudaism, prin inspirația divinã datã lui Moise.

Hristos este însã adevãrata semnificație a lor. Pãcatul înseamnã rãzvrãtire împotriva lui Dumnezeu; pãcatul este fãrãdelege. Dumnezeu deci este Cel dezonorat prin pãcat, indiferent cã pãcatul este comis împotriva Lui sau împotriva omului – „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am pãcãtuit și

am fãcut ce este rãu înaintea ochilor Tãi“. Și, fiindcã mãreția lui Dumnezeu și caracterul Sãu sunt în joc, El Însuși a trebuit sã rezolve totul, prin Fiul Sãu. Nimic mai puțin decât moartea Fiului Sãu nu putea rezolva problema pãcatului și doar așa putea exista iertare de pãcate.

Nu este de mirare cã aceastã lucrare a lui Dumnezeu este arãtatã aici (Evrei 1.3) ca fiind parte a gloriei divine a lui Hristos. El a trebuit sã fie Om pentru oameni și Dumnezeu pentru Dumnezeu; iar acum, dupã ce lucrarea a fost împlinitã în mod perfect, rezultatul este sigur pentru toți cei care cred.

W. Kelly

Luni  17 IuliePentru cã pãcatul nu va avea stãpânire asupra voastrã, pentru cã nu sunteți sub lege, ci sub har.  Romani 6.14Unii creștini sunt de pãrerea cã, deși suntem mântuiți prin har, trebuie sã trãim prin lege. Ei susțin cã «legea moralã» trebuie sã fie scopul inimii credinciosului și puterea lui pentru umblare. Nimic însã nu poate fi mai departe de adevãrul creștinismului biblic decât astfel de idei. Faptul cã sunt foarte populare nu le face în nicio mãsurã adevãrate.

Când ajungem sã cunoaștem harul lui Dumnezeu venit prin lucrarea lui Hristos, dorința noastrã este sã-I fim plãcuți în toate lucrurile. Unii totuși spun cã, pentru a-I fi plãcuți lui Dumnezeu, trebuie sã apelãm la lege. Însã, dacã deschidem Scriptura, ce aflãm? Apostolul Pavel scrie cã „pãcatul nu va avea stãpânire asupra voastrã, pentru cã nu sunteți sub lege, ci sub har“. Pavel fusese fariseu, evreu din evrei, și știa foarte bine ce putea și ce nu putea face legea, iar aici, el declarã în mod categoric cã pãcatul nu va avea stãpânire asupra noastrã, pentru cã suntem sub har, nu sub lege. Sã remarcãm urmãtorul lucru: apostolul nu vorbește despre îndreptãțire aici, ci despre modul în care cineva, deja mântuit și îndreptãțit, poate avea eliberare de puterea pãcatului. Existã douã secțiuni importante în Epistola cãtre Romani: prima parte (de la capitolul 1 la capitolul 5.11), se ocupã de subiectul îndreptãțirii, de felul în care pãcãtoșii pot dobândi o poziție de dreptate înaintea unui Dumnezeu sfânt; în a doua parte (de la capitolul 5.12 pânã la sfârșitul capitolului 8) vedem cum cineva, care este deja îndreptãțit, poate dobândi biruințã asupra puterii pãcatului. Rãspunsul este: harul. De asemenea, cunoașterea și recunoașterea harului sunt cele care produc închinare și ascultare.

Legea a avut cu siguranțã scopul ei, iar acela a fost de a arãta cã omul este un pãcãtos incurabil. Ea însã nu poate oferi biruințã asupra pãcatului (vedeți Romani 4.15; 5.20; 7.7,13; Galateni 3.19,21,24). Adevãrata biruințã

creștinã înseamnã reproducerea lui Hristos, prin Duhul Sfânt, în viața celui credincios. B. Reynolds

Marți 18 IulieFiți tari și curajoși, nu vã temeți de ei, nici nu vã îngroziți înaintea lor; pentru cã Domnul Dumnezeul tãu, El Însuși va merge cu tine; El nu te va lãsa și nu te va pãrãsi … Și Domnul Însuși va merge înaintea ta: El va fi cu tine; El nu te va lãsa și nu te va pãrãsi; nu te teme, nici nu te înspãimânta!        Deuteronom 31.6,8Oare ce l-a susținut pe Moise în timpul acelor ani dificili, petrecuți în fruntea poporului sãu Israel? Educația pe care o primise în Egipt? Puterea lui personalã? Nu, ci el a fost întãrit de promisiunea prezenței lui Dumnezeu, deși de multe ori a dorit sã renunțe, din cauza presiunii.

Dupã moartea lui Moise, Iosua a devenit conducãtor al lui Israel și Domnul i-a fãcut aceeași promisiune cu privire la prezența Sa. Acești doi bãrbați au avut nevoie de aceastã promisiune, care sã-i ajute sã conducã poporul și sã ducã luptele Domnului.

Astãzi, creștinul are și el de dus multe lupte și poveri, care pot pãrea copleșitoare. Avem însã aceeași promisiune de care Moise și Iosua s-au bucurat și de care au depins. Domnul Isus a spus: „Iatã, Eu sunt cu voi întotdeauna, pânã la sfârșitul veacului“ (Matei 28.20). Citim, de asemenea: „Purtarea voastrã sã fie fãrã iubire de bani, mulțumiți cu ce aveți în prezent; pentru cã El a spus: «Nicidecum nu te voi lãsa și cu niciun chip nu te voi pãrãsi», încât sã spunem cu îndrãznealã: «Domnul este ajutorul meu și nu mã voi teme: ce-mi va face omul?»“ (Evrei 13.5,6).

Este mângâietor sã știm cã nu suntem niciodatã singuri. Puterea pentru luptã sau pentru purtarea poverilor nu este a noastrã – ea vine de la Domnul. Oricât de grea ar fi lupta sau povara, Domnul Isus este cu noi și n-avem de ce sã ne temem, fiindcã El este ajutorul nostru. Trebuie sã ne predãm Lui și sã-L lãsãm sã împlineascã în noi și prin noi ceea ce dorește El. T. P. Hadley

Miercuri 19 IulieÎncolo, fraților, toate cele adevãrate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacã este vreo virtute și dacã este vreo laudã, la acestea gândiți. Ce ați și învãțat și ați primit și ați auzit și ați vãzut în mine, pe acestea faceți-le! Și Dumnezeul pãcii va fi cu voi. Filipeni 4.8,9

Acest pasaj a fost descris ca fiind «noul Eden», un adevãrat paradis al lui Dumnezeu, și așa este. Vechiul Eden a fost frumos, plin de tot felul de roade care erau bune de mâncat, și Dumnezeu era acolo. Însã primii noștri pãrinți au pierdut dreptul de a sta acolo, din cauza neascultãrii, și au fost alungați, iar sabia heruvimului a pãzit intrarea, pentru ca niciun pãcãtos sã nu se mai poatã întoarce acolo.

Existã însã un nou Eden deschis pentru noi, iar intrarea este prin crucea Domnului Isus Hristos. Prin lucrarea de la cruce a fost deschisã o cale de intrare în acest paradis, unde totul este bun. Putem admira frumusețile lui și ne putem ospãta cu roadele lui glorioase – lucruri adevãrate, drepte, pure și vrednice de iubit, lucruri virtuoase și vrednice de laudã. Ce binecuvântãri minunate ne așteaptã în acest Eden! Totul acolo este Hristos și, pe mãsurã ce ne bucurãm tot mai mult de frumusețea și de farmecul Lui, Dumnezeul pãcii va fi acolo, iar noi vom umbla cu El și El cu noi.

Apostolul, care cunoștea și iubea acest paradis al lui Dumnezeu, nu are nimic mai mult sã le spunã sfinților, decât sã-i îndemne sã intre în el – „Încolo, fraților, … la acestea gândiți“. J. T. Mawson

Joi 20 IulieȘi voi, taților, nu-i provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și sub mustrarea Domnului.                           Efeseni 6.4Manifestãm neascultare fațã de Domnul atunci când nu-i disciplinãm pe copiii noștri. Sã ne aduce aminte cã a-i crește pe copiii noștri pentru Domnul include și disciplinarea. Existã însã și un amãnunt. Trebuie sã-i creștem pe copiii noștri „în disciplina și sub mustrarea Domnului“. Cuvântul „mustrare“ înseamnã „a pune ceva în mintea cuiva“. Cei mai mulți copii uitã foarte ușor, iar parte din educația lor trebuie sã fie aceastã așezare continuã în mintea lor a lucrurilor de care au nevoie. Pentru așa ceva este nevoie de multã rãbdare. Poate cã acest cuvânt include și învãțãtura, îndemnarea și atenționarea, însã sigur nu include amenințarea. Sã ne aducem aminte cã nu trebuie niciodatã sã-i provocãm la mânie!

Un alt îndemn pentru tați îl gãsim în Coloseni 3.21. Este un verset scurt, însã foarte cuprinzãtor – „Taților, nu-i întãrâtați pe copiii voștri, ca sã nu fie descurajați“. Cuvântul „a întãrâta“ (sau „a provoca“) se mai gãsește doar în 2 Corinteni 9.2. Tatãl nostru este Dumnezeul oricãrei încurajãri, iar noi nu trebuie sã facem nimic care i-ar întãrâta sau descuraja pe copiii noștri. Caracterul nostru fațã de ei trebuie sã fie la fel ca cel al Tatãlui fațã de noi: încurajare. Fie ca Dumnezeu Însuși sã ne învețe pe fiecare cum sã facem acest lucru potrivit voii Lui, astfel încât sã fim imitatori ai Lui (Efeseni 5.1).

Iar dintre pãrinții ai cãror copii deja au ajuns la maturitate și pentru care aceste îndemnuri nu mai au aplicație, unii privim înapoi cu regret la acele momente în care am eșuat în a le lua în seamã. Fie ca cei pentru care au fost scrise aceste rânduri sã nu aibã niciodatã astfel de regrete, atunci când vor îmbãtrâni! G. C. Willis

Vineri  21 IulieȘi toate faptele puterii lui și ale tãriei lui și istorisirea mãreției lui Mardoheu, la care l-a înãlțat împãratul, nu sunt scrise ele în cartea cronicilor împãraților Mediei și ai Persiei? Pentru cã Mardoheu iudeul era cel dintâi dupã împãratul Ahașveroș și mare printre iudei și primit de mulțimea fraților sãi, cãutând binele poporului sãu și vorbind de pace pentru toatã sãmânța sa.                                   Estera 10.2,3

Dupã captivitatea babilonianã (21) – Mãreția lui MardoheuAceste versete de la sfârșitul cãrții Estera ne îndreaptã privirile cãtre Cel care este punctul central al întregii Scripturi și al tuturor planurilor lui Dumnezeu. În aceastã carte micã, de numai zece capitole scurte, este prezentatã grija și iubirea lui Mardoheu pentru fiica sa adoptatã, Estera. Loialitatea lui fațã de împãratul rânduit de Dumnezeu peste imperiul medo-persan s-a manifestat prin faptul cã i-a salvat viața acestuia. Când poruncile împãrãtești au intrat în conflict cu voia lui Dumnezeu, Mardoheu a ascultat mai degrabã de Dumnezeu, decât de om. Iar când poporul lui Dumnezeu a fost amenințat cu nimicirea din cauza credincioșiei lui, inima sa a fost foarte întristatã și s-a luptat pentru a-și salva poporul. Pentru toate acestea, vrãjmașul a cãutat sã-l dea la moarte.

Dumnezeu, în mod suveran, a zãdãrnicit planul nelegiuit al lui Haman și i-a dat omului în care Își gãsea plãcerea locul autoritãții pe care Haman îl deținuse, dupã ce Haman a fost spânzurat.

Mardoheu este adesea numit „Mardoheu, iudeul“. Ca și Iosif, el a fost pus peste toatã împãrãția, lucru care ne aduce aminte cum, în curând, toate lucrurile vor fi supuse Domnului Isus, în timpul Mileniului. El va fi mare și va fi apreciat nu doar de cãtre frații Sãi iudei, ci va domni cu dreptate peste tot pãmântul, ca Împãrat al împãraților și Domn al domnilor. Fie ca acea zi slãvitã sã vinã cât mai curând! E. P. Vedder, Jr.

Sâmbãtã 22  IulieCine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartã nelegiuirea și trece cu vederea fãrãdelegea rãmãșiței moștenirii Sale? El nu-Și ține mânia pentru totdeauna, pentru cã Îi place îndurarea. El va avea din nou milã

de noi, va cãlca sub picioare nelegiuirile noastre; și vei arunca toate pãcatele lor în adâncurile mãrii.                                    Mica 7.18,19Aceste cuvinte vor veni din inima rãmãșiței lui Israel, dupã ce va trece prin necazul cel mare. Ei se vor simți nevrednici de harul arãtat lor de Dumnezeu, fiindcã își vor simți pãcatul mai mult ca niciodatã, în special atunci când vor realiza cã Mesia venit în putere și cu mare glorie este același cu Isus pe care ei L-au crucificat. Atunci vor înțelege cã Acesta este Marele lor Dumnezeu și vor spune cu uimire: „Cine este Dumnezeu asemenea Ție?“.

Mulți au spus cã Israel, fiindcã L-a lepãdat pe Mesia, nu mai poate fi niciodatã restabilit. Cu siguranțã, Israel se va simți nevrednic de orice restabilire, însã care om dintre națiuni va îndrãzni sã spunã cã este mai vrednic de harul lui Dumnezeu decât iudeii? Nu a spus Domnul Isus pe cruce: „Tatã, iartã-i, pentru cã ei nu știu ce fac“? El este un Dumnezeu așa de mare, încât iartã nelegiuirea, care înseamnã nu numai pãcat, ci un pãcat fãcut cu hotãrâre și cu încãpãțânare. De aceastã nelegiuire este Israel vinovat de veacuri. Pot însã națiunile sã spunã cã sunt mai bune?

De asemenea, Dumnezeu trece cu vederea cãlcarea de lege – neascultarea de o poruncã clarã. Israel a încãlcat legea, însã El poate trece cu vederea cãlcarea de lege, datoritã lucrãrii de la cruce. Minunat este harul care L-a fãcut sã sufere și sã moarã, pentru a putea astfel acorda iertare rãmãșiței lui Israel și oricãrui credincios astãzi! „Cine este Dumnezeu asemenea Ție?“ L. M. Grant

Duminicã 23 IulieEl îți va zdrobi capul și tu Îi vei zdrobi cãlcâiul.               Geneza 3.15Aceastã primã profeție din Biblie cuprinde ambele veniri ale lui Hristos. Ea începe prin a prevesti biruința completã a lui Hristos asupra lui Satan. Domnul Isus l-a legat pe „omul cel tare“ atunci când S-a aflat pe pãmânt, în timpul slujirii Sale (Fapte 10.38), însã l-a învins complet la cruce (1 Ioan 3.8). Deși Satan a fost judecat la cruce, sentința sa nu a fost dusã încã la îndeplinire. El este încã în locurile cerești (Efeseni 6.11,12) și lumea întreagã zace în el (1 Ioan 5.19). La cea de-a doua venire a lui Hristos, „Dumnezeul pãcii va zdrobi pe Satan sub picioarele voastre“ (Romani 16.20). Ultimele stadii ale judecãții asupra lui Satan sunt descrise în Apocalipsa 20.1-3,7-10.

Aceastã profeție descrie însã și drumul de suferințã al lui Hristos, la prima Lui venire. Satan I-a zdrobit cãlcâiul. Domnul Isus, știind cã se apropia clipa când avea sã fie trãdat, le-a spus ucenicilor: „Vine stãpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine“ (Ioan 14.30). Dupã ce a fost

trãdat, El le-a zis celor care Îl prinseserã: „Acesta este ceasul vostru și puterea întunericului“ (Luca 22.53). Într-adevãr, Iuda ieșise din camera de sus în întunericul de afarã, dupã ce Satan intrase în el (Ioan 13.27,30). Satan deci a zdrobit cãlcâiul Domnului prin aceea de a-l determina pe prietenul Sãu sã-și ridice cãlcâiul împotriva Lui (Psalmul 41.9) – acel cãlcâi pe care Domnul Isus tocmai îl spãlase cu câteva clipe mai devreme.

Cãlcâiul zdrobit vorbește despre suferințã și despre moartea fizicã, însã nu despre biruințã totalã. Astfel, Hristos a suferit pe cruce și chiar a murit, însã a înviat dintre cei morți, biruitor asupra pãcatului, asupra judecãții și asupra lui Satan. T. Bouter

Luni 24 IulieDar, întorcându-Se, i-a spus lui Petru: „Pleacã înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine, pentru cã gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor“.     Matei 16.23Domnul Isus nu a rostit niciun cuvânt aspru care sã nu fi fost necesar. El a avut compasiune pentru slãbiciunile celor din jurul Sãu. I-a îngãduit pe cei ignoranți, i-a încurajat pe cei slabi, a fost blând cu cei cu inima zdrobitã și a fost plin de dragoste cu toți. Totuși, cât de credincios a fost El în ce privește mustrarea pãcatului! De exemplu, cu ce cuvinte grele a demascat El corupția și ipocrizia fariseilor! Lucrurile nu au stat altfel nici cu ucenicii Sãi – când a fost necesarã mustrarea, El a fãcut-o, uneori prin cuvinte tari (Matei 16.23), alteori printr-o privire (Luca 22.60,61), însã în credincioșie au fost întotdeauna rãnile fãcute de acest Prieten minunat (Proverbe 27.6).

Suntem și noi la fel de credincioși în mustrarea rãului, considerând afronturile fãcute Lui ca fiind fãcute nouã înșine? Pentru o mustrare înțeleaptã este nevoie de mult tact creștin și de multã discreție. Nu vom putea recâștiga pe un frate rãtãcit prin a-i expune falimentul cu severitate și cu duritate, însã nici nu trebuie sã compromitem credincioșia și nici, în numele dragostei, sã trecem cu vederea pãcatul. Cât de des, o mustrare fãcutã cu blândețe și cu atenție poate întoarce pe cineva de la o viațã întreagã de pãcat și de durere!

Sã nu dãm dovadã de lașitate spiritualã! Când suntem înclinați sã facem așa, sã ne gândim la ce ar fi fãcut Domnul Isus! Ar fi îngãduit El ca vorba urâtã sã rãmânã nemustratã, ca minciuna sã nu fie datã pe fațã sau ca bârfa sã fie acceptatã tacit? Sã vorbim cu blândețe, însã cu credincioșie. „Ce bun este un cuvânt la timpul lui!“ (Proverbe 15.23).

J. R. MacDuff

Marți 25 Iulie

Cine se izoleazã cautã plãcerea lui, este cu totul împotriva oricãrei înțelepciuni.                    Proverbe 18.1Este unul dintre lucrurile foarte dificile în vremurile pe care le trãim – de fapt a fost întotdeauna așa – anumesã îmbinãm o cale îngustã cu o inimã largã. Peste tot existã lucruri care tind sã producã izolarea. Nu putem nega acest fapt. Legãturile de prietenie omenești par atât de fragile; așa de multe lucruri rãsar pentru a clãtina încrederea; apar nenumãrate chestiuni pe care nu le poți aproba, încât drumul devine din ce în ce mai izolat. Toatã aceastã stare de lucruri este fãrã îndoialã adevãratã. Însã trebuie sã fim atenți cum o tratãm. Nu realizãm de obicei cât de mult depinde totul de duhul în care strãbatem aceste împrejurãri care, cu toții trebuie sã admitem, sunt dificile într-un fel unic.

De exemplu, mã pot retrage în mine însumi și pot deveni plin de amãrãciune, mohorât, sever, respingãtor, veștejit, fãrã o inimã pentru poporul Domnului, pentru slujba Sa, pentru experiențele sfinte și fericite ale adunãrii. Pot deveni lipsit de fapte bune, fãrã sã simt cu cei sãraci, cu cei bolnavi și în durere. Pot trãi în cercul îngust în care m-am retras, gândindu-mã numai la mine însumi și la interesele personale și de familie. Ce stare poate fi mai mizerabilã decât aceasta? Este cel mai deplorabil egoism, însã nu-l putem percepe, fiindcã suntem orbiți de preocuparea noastrã nelegitimã cu greșelile altora.

Este foarte ușor sã gãsim neajunsuri și greșeli în frații și în prietenii noștri. Însã întrebarea este: «Cum vom face fațã unor astfel de lucruri?». Retrãgându-ne în noi înșine? Niciodatã! Dacã am face așa, ar însemna sã devenim la fel de nenorociți pe cât suntem de nevrednici. Omul dezamãgit întotdeauna gãsește greșeli la alții și niciodatã n-a descoperit adevãrata rãdãcinã a problemei sau secretul real despre cum trebuie tratatã ea. El s-a retras, însã în el însuși. Este izolat, dar izolarea lui este cu totul falsã. Este nefericit și îi va face pe toți cei care intrã sub influența lui – toți care sunt îndeajuns de slabi și de nechibzuiți ca sã-l asculte – la fel de nefericiți ca el însuși. El s-a prãbușit cu totul în viața lui practicã; a cedat dificultãților timpului sãu și s-a dovedit complet incapabil de a înfrunta realitãțile dure ale vieții prezente. Apoi, în loc sã vadã și sã mãrturiseascã acest lucru, el se retrage în cercul lui strâmt și gãsește greșeli tuturor, numai lui însuși nu.

C. H. Mackintosh

Miercuri  26  IuliePentru cã la aceasta ați fost chemați; pentru cã și Hristos a suferit pentru voi, lãsându-vã un model, ca sã cãlcați pe urmele Lui.                                                                                            1 Petru 2.21

Petru a vorbit și a scris mult despre suferințele lui Hristos, arãtând cã El a suferit în douã feluri diferite: 1. În timpul vieții Sale, Hristos a suferit în diverse feluri și situații, pentru a fi Exemplul nostru perfect, astfel ca noi sã cãlcãm pe urmele Lui; 2. Pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, El a îndurat suferințe incomensurabile pentru pãcatele noastre. Acolo, ca Jertfã pentru pãcat și ca Înlocuitor al nostru, El a suferit în locul nostru, pentru a ne aduce la Dumnezeu (1 Petru 3.18).

Scopurile și rezultatele lucrãrii Sale demonstreazã unicitatea lui Hristos, cãci noi n-am putea niciodatã sã-L urmãm pe acel drum. Îi vom fi pentru totdeauna recunoscãtori pentru lucrarea Lui încheiatã și Îi vom aduce laude și închinare. De altã parte, noi putem și ar trebui sã-L imitãm în atitudinea Sa, în dragostea Sa fațã de Dumnezeu și în dedicarea Lui fațã de interesele Tatãlui Sãu. Chemarea lui Dumnezeu implicã lecții practice pentru noi. Ea ne provoacã la a-L urma pe Fiul Sãu preaiubit, la a lua jugul Sãu asupra noastrã și la a învãța de la El. Chemarea Lui influențeazã întreaga noastrã viațã, din ziua în care am fost mântuiți și pânã când vom ajunge la El.

Învãțãm atât de multe din exemplul Lui! Fiecare pas pe care l-a fãcut este pentru instruirea noastrã. Învãțãm multe și din exemplele sfinților din Scripturã, însã întotdeauna sã ne aducem aminte de aceste douã lucruri: 1. Exemplul minunat al Domnului Isus ne îndeamnã sã cãlcãm pe urmele Lui; 2. Jertfa Lui unicã ne face sã fim închinãtori și sã-I aducem laude și glorie pentru totdeauna! A. E. Bouter

Joi 27 IulieȘi David a zis filisteanului: „Tu vii la mine cu sabie și cu sulițã și cu lance, dar eu vin la tine în Numele Domnului oștirilor, Dumnezeul oștirilor lui Israel, pe care L-ai batjocorit“.                       1 Samuel 17.45Este interesant sã comparãm provocarea lui Goliat cu felul în care David a interpretat acea provocare. Goliat a spus: „Am batjocorit astãzi rândurile lui Israel!“ (versetul 10). David a rãspuns: „Eu vin la tine în Numele Domnului oștirilor, Dumnezeul oștirilor lui Israel, pe care L-ai batjocorit“ (versetul 45). Pentru David, poporul Israel era poporul lui Dumnezeu; prin urmare, cei care batjocoreau „rândurile lui Israel“ Îl batjocoreau pe Dumnezeu Însuși. Acest fel de a privi lucrurile i-a oferit lui David un curaj uimitor împotriva unui adversar care-l depãșea la toate capitolele. De vreme ce era bãtãlia lui Dumnezeu, biruința era asiguratã, fiindcã Dumnezeu era mai mare decât Goliat.

Ca unul care umbla cu Dumnezeu, David recunoscuse mâna lui Dumnezeu în împrejurãrile vieții. Deși venise la locul bãtãliei în urma

ascultãrii simple de tatãl sãu, a înțeles imediat cã se afla acolo pentru un scop cu mult mai înalt. Conversația cu frații sãi dovedește acest lucru. Ei au catalogat indignarea lui împotriva lui Goliat ca mândrie și insolențã; l-au acuzat cã venise acolo pentru a scãpa de responsabilitãțile de acasã. David însã a rãspuns simplu: „Ce-am fãcut acum? Nu era și pentru mine aceasta?“ (versetul 29). David se vedea direct interesat în tot ceea ce privea onoarea lui Dumnezeu.

Este ușor sã spui cuvinte mari când ești departe de vrãjmaș. Cuvintele lui David însã au fost spuse atunci când stãtea fațã în fațã cu Goliat și au fost aceleași cu cele spuse mai devreme, înaintea oștenilor lui Israel. Credința în Dumnezeu și dorința de a-L onora i-au oferit biruința. El a luptat împotriva uriașului pentru ca „tot pãmântul sã știe cã este un Dumnezeu în Israel. Și toatã aceastã adunare va cunoaște cã nu prin sabie, nici prin sulițã salveazã Domnul, pentru cã lupta este a Domnului și El vã va da în mâna noastrã“ (versetele 46 și 47). Noi pentru a cui cauzã luptãm?

G. W. Steidl

Vineri  28 IulieȘi Domnul i-a zis lui Moise: „Iatã, voi face sã vã plouã pâine din ceruri; și poporul sã iasã și sã adune porția unei zile în fiecare zi, ca sã-i încerc dacã vor umbla în legea Mea sau nu“.                        Exod 16.4În Exod 16, poporul s-a plâns de foame, iar în capitolul 17 s-a plâns de sete. În capitolul 16, Domnul a rãspuns: „Iatã, voi face sã vã plouã pâine din ceruri“. Cu alte cuvinte, pâinea avea sã le vinã nu cu țârâita, ci în abundențã, ca o ploaie.

În capitolul 17, Moise a fost instruit sã-și ia toiagul și sã loveascã stânca, din care avea sã țâșneascã apã, pentru a potoli setea poporului. Psalmistul comenteazã: „A deschis stânca și au țâșnit ape; au curs ca un râu în locuri uscate“ (Psalmul 105.41).

Dãrnicia magnificã a Domnului este doveditã mereu, în ciuda faptului cã oamenii Îi denigreazã caracterul. Sã privim la binecuvântãrile spirituale bogate pe care le-a rãspândit asupra noastrã, a celor care cred: iertare din belșug (Isaia 55.7); har din belșug (Romani 5.17); viațã din belșug (Ioan 10.10); Duhul Sfânt din belșug (Tit 3.6); intrare în Împãrãție din belșug (2 Petru 1.11).

Cine poate dãrui ca Dumnezeu? „El, care, în adevãr, nu L-a cruțat pe propriul Sãu Fiu, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va dãrui, de asemenea, toate împreunã cu El?“ (Romani 8.32). Avem nevoi? Ei bine, El „poate sã facã nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi“

(Efeseni 3.20). Dacã nu ești creștin încã, Domnul Isus Hristos este Pâinea vieții și Apa vieții. Foamea și setea sufletului tãu vor fi potolite doar dacã te încrezi în El ca Mântuitor al tãu. Fã acest lucru astãzi!

R. A. Barnett

Sâmbãtã  29 IulieȘi ei au venit la Isus și l-au vãzut pe cel demonizat, care avusese legiunea, șezând îmbrãcat și întreg la minte; și s-au temut … Și au început sã-L roage sã plece din ținuturile lor.                  Marcu 5.15,17Învãțãm din aceastã întâmplare cã, oricât de cumplitã este puterea lui Satan pentru om, prezența lui Dumnezeu este însã de nesuportat, chiar atunci când El vine cu har și cu putere, pentru a-l elibera pe om. Cineva a spus cã omului îi este mai fricã de Isus și de harul Sãu, decât de diavol și de lucrãrile lui.

Oamenii din cetate, care au venit în grabã sã vadã ce se întâmplase, au fost puși în fața dovezii harului și a puterii Domnului Isus. Omul care fusese o adevãratã pacoste pentru ei vreme îndelungatã era acum la picioarele Domnului, îmbrãcat și întreg la minte. Aceasta este o frumoasã imagine a unui suflet convertit, eliberat de puterea lui Satan și adus în odihnã, la picioarele Domnului; el nu mai este dezbrãcat, adicã expus judecãții, ci îmbrãcat, eliberat de orice acuzație, îndreptãțit înaintea lui Dumnezeu și având mintea întreagã, adicã fiind împãcat cu Dumnezeu, vrãjmãșia împotriva Lui fiind scoasã din gândurile lui.

Citim apoi cã acei oameni s-au înspãimântat. Ce dovadã a stãrii omului din lume! Ei au vãzut dovada faptului cã Dumnezeu venise aproape de ei și s-au înspãimântat. Omului vinovat îi este mereu teamã de Dumnezeu. Lui Adam, dupã ce a cãzut, i-a fost fricã; Israel, la Sinai, a fost înspãimântat, iar acești oameni din Gadara s-au temut și ei. Nu conteazã cum apare Dumnezeu, fie ca vizitator în grãdina Eden, fie în mãreție la Sinai, fie în har la Gadara: prezența Lui este de nesuportat pentru omul vinovat. Omul preferã demonii, demonizații și porcii, dar nu pe Fiul lui Dumnezeu, deși El vine cu putere și har pentru a-l elibera. Citim deci cã ei L-au rugat sã plece din ținutul lor. Cererea lor a fost împlinitã – Domnul a plecat.

H. Smith

Duminicã 30 IulieEu în ei și Tu în Mine; pentru ca ei sã fie fãcuți desãvârșiți spre a fi una, ca sã cunoascã lumea cã Tu M-ai trimis și cã i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tatã, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sã fie și ei cu

Mine unde sunt Eu, ca sã priveascã gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru cã M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.       Ioan 17.23,24Cât de prețioasã este aceastã cerere a Domnului nostru! Ea depãșește cu mult chiar și cele mai profunde dorințe ale inimilor noastre. Nimic nu se poate compara cu ea. Dorința noastrã de a fi cu Domnul și de a locui împreunã cu El în casa Tatãlui este, în cel mai bun caz, firavã. Însã dorința Lui nu este diminuatã cu nimic de aceasta.

Isus, Fiul binecuvântat al Tatãlui, Își ridicã ochii cãtre cer și Se adreseazã Tatãlui. Intimitatea comuniunii Domnului cu Tatãl este revelatã în cuvinte și aratã secretele inimii Sale, iar nouã ne-a fost îngãduit sã le auzim. Ce privilegiu sfânt și nespus de prețios!

Subiectul rugãciunii îi privește pe cei pe care Tatãl i-a dãruit Fiului. Domnul Isus a sfârșit lucrarea pe care Tatãl I-o dãduse s-o facã și, în consecințã, Tatãl, care prin aceastã lucrare a fost glorificat, a dat daruri Fiului Sãu preaiubit ca rãsplatã. Darurile pe care El le prețuiește cel mai mult sunt credincioșii pe care i-a rãscumpãrat prin lucrarea de la cruce și pe care Tatãl Însuși I i-a dãruit. Cât de binecuvântați sunt toți cei care, prin harul suveran al lui Dumnezeu, sunt parte a acestui dar!

Cererea pe care Domnul Isus a fãcut-o Tatãlui este de a-i avea pe cei credincioși cu El Însuși, acolo unde El este. Domnul este acum la Tatãl, așezat pe tronul Tatãlui și glorificat. Aceastã cerere a Domnului va fi cu siguranțã împlinitã. Vom fi cu El și vom fi ca El. Atunci vom cunoaște cã am fost iubiți cu aceeași dragoste cu care Tatãl L-a iubit pe Fiul. Aceastã dragoste va dura întreaga veșnicie. J. Redekop

Luni 31 IulieHristos ne-a pus în libertate; rãmâneți deci tari și nu vã prindeți din nou într-un jug al robiei! Galateni 5.1

Libertatea creștinã (1)Auzim adesea vorbindu-se despre libertatea creștinã, însã ce înseamnã adevãrata libertate creștinã? Înseamnã libertatea de a face ce vrei? Care este temelia acestei libertãți și care sunt lucrurile care împiedicã libertatea?

În Epistola cãtre Romani, de la capitolul 3 pânã la capitolul 8, aflãm lucrurile de care suntem eliberați: de vina pãcatului, de robia legii și de puterea pãcatului. În Epistola cãtre Galateni, de la capitolul 2 pânã la capitolul 6, aflãm cã am murit fațã de lege și cã am fost rãstigniți împreunã cu Hristos (Galateni 2.19,20). Ni se spune, de asemenea, cã ne-am rãstignit carnea și cã suntem rãstigniți fațã de lume (Galateni 5.24; 6.14). Libertatea înseamnã a fi liberi de ceea ce ne ține legați (Ioan 8.31-36).

Adevãrata libertate creștinã este libertatea firii noi, care își gãsește plãcerea în a asculta de Dumnezeu și în a face voia Lui. Este adevãrat cã firea pãcãtoasã, dacã nu veghem, poate folosi aceastã libertate ca pe o permisiune de a pãcãtui, ceea ce nu înseamnã deloc adevãrata libertate în Hristos. Ea nu întreabã dacã poate face cutare sau cutare lucru.

Romani 14 ne aratã care este motivația adevãratei libertãți. Ea nu înseamnã libertatea de a face ce vreau, ci libertatea de a face ceea ce Domnul dorește sã fac. Cuvântul „Domnul“ apare de cel puțin opt ori în Romani 14.6-9. Cheia pentru adevãrata libertate creștinã înseamnã sã realizez cã nu-mi aparțin mie însumi și cã am fost cumpãrat cu prețul sângelui scump al lui Hristos (1 Corinteni 6.19,20). Viața mea nu îmi mai aparține; nu mai trãiesc pentru mine însumi, ci pentru Cel care m-a iubit și care S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Al doilea lucru pe care îl învãțãm din Romani 14 este cã libertatea mea în Hristos nu este pentru a face ceea ce îmi folosește mie, ci pentru a-i zidi și întãri pe ceilalți (Romani 14.14-23). Adevãrata libertate creștinã nu are ca scop sã-mi slujesc mie însumi și sã trãiesc așa cum îmi place. Adevãrata libertate aduce bucurie prin faptul cã Îl pune pe Domnul primul, pe alții pe locul doi, iar pe mine, pe ultimul loc. T. P. Hadley