mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe...

191
Anexa nr.1 RAPORT privind progresele înregistrate în realizarea Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2017-2019 pe parcursul anului 2018 (aprobat prin HG nr.1472 din 30 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare) Nr art . din AA Prevederile Acordului de Asociere Prevederile Agendei de Asociere Măsurile de implementa re Indicatori i de performanţ ă Instituţii responsabi le Termenul de realizare a măsurii și termenul de implementa re potrivit AA Notă privind implementarea 1 2 3 4 5 6 7 8 TITLUL II. DIALOGUL POLITIC ȘI REFORMELE, COOPERAREA ÎN DOMENIUL POLITICII EXTERNE ȘI DE SECURITATE 8 Stabilitatea regională (2) Părţile îşi reiterează angajamentul de a găsi o soluţie durabilă la problema transnistreană, respectînd pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum şi I9. Intensific area cooperării cu Misiunea EUBAM în vederea soluţionăr ii problemelo r de interes comun Parteneria t consolidat ; Activităţi realizate în comun Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; Ministerul Finanţelor (Serviciul Vamal); Ministerul Afacerilor Interne; Cancelaria de Stat Trimestrul IV, 2019 În curs de realizare Printre cele mai importante activităţi realizate de Serviciul Vamal în comun cu misiunea EUBAM, pe parcursul anului 2018 sunt: - 17-18 ianuarie 2018 - Întrevederea experţilor serviciilor vamale şi de frontieră ale RM şi Ucrainei, sub egida EUBAM, privind controlul comun la frontiera moldo-ucraineană; - 26 ianuarie 2018 - Reuniunea semestrială a Consiliului Consultativ al EUBAM; - 14 februarie 2018 - Întrevederea

Transcript of mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe...

Page 1: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Anexa nr.1

RAPORTprivind progresele înregistrate în realizarea Planului naţional de acţiuni pentru implementarea

Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2017-2019pe parcursul anului 2018

(aprobat prin HG nr.1472 din 30 decembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare)

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

1 2 3 4 5 6 7 8TITLUL II. DIALOGUL POLITIC ȘI REFORMELE, COOPERAREA ÎN DOMENIUL POLITICII EXTERNE ȘI DE SECURITATE8 Stabilitatea regională

(2) Părţile îşi reiterează angajamentul de a găsi o soluţie durabilă la problema transnistreană, respectînd pe deplin suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum şi de a facilita în comun reabilitarea postconflict. În aşteptarea unei soluţionări şi fără a aduce atingere formatului de negociere stabilit, problema transnistreană va constitui unul dintre principalele subiecte de pe agenda dialogului

I9. Intensificarea cooperării cu Misiunea EUBAM în vederea soluţionării problemelor de interes comun

Parteneriat consolidat; Activităţi realizate în comun

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; Ministerul Finanţelor (Serviciul Vamal); Ministerul Afacerilor Interne; Cancelaria de Stat (Biroul politici

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePrintre cele mai importante activități realizate de Serviciul Vamal în comun cu misiunea EUBAM, pe parcursul anului 2018 sunt:- 17-18 ianuarie 2018 - Întrevederea experților serviciilor vamale și de frontieră ale RM și Ucrainei, sub egida EUBAM, privind controlul comun la frontiera moldo-ucraineană;- 26 ianuarie 2018 - Reuniunea semestrială a Consiliului Consultativ al EUBAM;- 14 februarie 2018 - Întrevederea conducerii Serviciului Vamal cu șeful EUBAM, Slawomir Pichor, privind managementul frontierei la hotarul moldo-ucrainean;- 2 martie 2018 - Întrevederea conducătorilor serviciilor vamale RM-UA, sub egida EUBAM.Suplimentar, pe parcursul lunii martie 2018, sub egida EUBAM, au avut loc vizitele privind evaluarea infrastructurii și procedurilor în punctele de trecere Giurgiulești-Reni, Criva-Mamalîga, Briceni-Rossoșanî, Novosavițcaia-Cuciurgan, Goianul Nou-Platonovo;- 15 mai 2018 - Seminarul EUBAM cu privire la susținerea inițiativelor de consolidarea încrederii în facilitarea comerțului pentru ambele maluri ale Nistrului, desfășurat la Chișinău;- 29-31 mai 2018 - Atelierul de lucru ,,Profilul de risc

Page 2: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

și controlul containerelor”, desfășurat la Chișinău. În cadrul activității au fost instruiți 21 funcționari. - 16-20 iulie 2018 - Ședința privind elaborarea rapoartelor privind evaluarea securității la frontiera MD-UA pentru luna iunie 2018 și prima jumătate a anului 2018, desfășurată în or. Odesa;- 18 iulie 2018 - Ședința de consultanță privind activitatea echipelor mobile interdepartamentale, desfășurată în or. Odesa;- 13-14 august 2018, Ședința ,,Ticket electronic”, desfășurată în or. Odesa;- 16 august 2018 - Ședința de lucru cu șeful adjunct al Oficiului EUBAM în RM, privind aspectele de planificare a operațiunii comune de control al frontierei în domeniul combaterii traficului ilicit de arme, muniții, substanțe explozive și radiologice, desfășurată în cadrul Serviciului Vamal; - 11-12 septembrie 2018 - Atelierul de lucru „Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” și „Implemetarea mijloacelor electronice pentru respectarea drepturilor de proprietate intelectuală” cu participarea reprezentanților așa-numitei Vămi transnistrene, sub egida EUBAM, or.Varșovia, Republica Polonă;- 20 septembrie 2018 - Întrevederea conducerii SV cu conducerea EUBAM;- 25 septembrie 2018 - Ședința de lucru sub egida EUBAM cu reprezentanții autorităților de stat, în scopul inițierii și dezvoltării unui instrument eficient de înregistrare unică, la nivel național, a tuturor capturilor de tutun, precum și stabilirii autorității responsabile de gestionarea acestuia, desfășurată în cadrul Oficiului EUBAM în RM;- 17-18 octombrie, , Intrunirea Grupului de lucru EUBAM privind combaterea contrabandei cu țigări, desfășurată în or.Odesa;- 23 octombrie, Ședința tehnică privind procedura de vămuire, sub egida EUBAM, desfășurată în or.Odesa; - 25 octombrie, Întrevederea specială privind discutarea aspectelor tehnice de perfectare a tranzacțiilor marfare în cadrul punctului de trecere

1

Page 3: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Novosavițcaia-Cuciurgan; - 20 noiembrie, Ședința experților privind Schimbul de Informație prealabilă privind mărfurile și mijloacele de transport deplasate peste frontiera moldo-ucraineană, desfășurată în or. Odesa;- 28 noiembrie, Cea de-a 31-a Reuniune a Consiliului Consultativ al EUBAM, desfășurată în or. Chișinău, MAEIE;- 14 decembrie, Ședința sub egida EUBAM privind activitatea băncilor în punctele de trecere ale frontierei MD-UA, desfășurată la Palanca;- 17 decembrie, Tudora, Ședința privind dezvoltarea controlului comun la frontiera MD-UA sub egida EUBAM.Totodată, de către Serviciul Vamal în comun EUBAM, au fost organizate și desfășurate:- Trainingul ,,Profilul de risc și controlul containerilor” - 1 activitate/ 21 funcționari instruiți;- Atelierul de lucru ,,Asigurarea respectării DPI și implementarea mijloacelor electronice pentru respectarea DPI” – 2 activități/7 persoane instruite;- Atelierul de lucru ,,Asigurarea în RM a respectării DPI” – 1activitate/5 persoane instruite.Pe parcursul anului 2018 agenților economici din stînga Nistrului le-au fost eliberate 4582 certificate de origine a mărfurilor, ceea ce constituie 11,9% din totalul de 38340 certificate de origine eliberate de Serviciul Vamal în această perioadă.

Continuarea dialogului constructiv cu toţi omologii relevanţi legat de situaţia existenă în segmentul central (transnistrean) al frontierei dintre RM şi Ucraina

I10. Implementarea instrumentelor de cooperare moldo-ucraineană în domeniul managementului frontierelor, demarcării şi asigurării securităţii acestora,

Reuniuni desfăşurate; Acorduri bilaterale semnate Măsuri realizate

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; Ministerul Finanţelor (Serviciul Vamal); Ministerul Afacerilor Interne;

Semestrial, 2017-2019

În curs de realizareÎn scopul implementării instrumentelor de cooperare moldo-ucraineană în domeniul managementului frontierelor, demarcării şi asigurării securităţii acestora, inclusiv pe segmentul Transnistrean, pe parcursul anului 2018 au avut loc 20 reuniuni, cu participarea Serviciului Vamal:1). 26 ianuarie - Întrevederea bilaterală a șefilor Departamentelor antifraudă ale SV ale RM și Ucrainei;2). 30-31 ianuarie - Întrevederea experților serviciilor vamale și de frontieră ale RM și Ucrainei sub egida EUBAM, privind controlul comun la frontiera moldo-ucraineană;

2

Page 4: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

inclusiv pe segmentul transnistrean

3). 20-23 februarie - Ședința privind elaborarea raportului privind evaluarea securității la frontiera moldo-ucraineană pentru 2017 și raportul lunar pentru ianuarie 2018;4). 2 martie - Întrevederea conducătorilor serviciilor vamale RM-UA, sub egida EUBAM;5). 11 aprilie - Ședința privind implementarea proiectului ,,Consolidarea managementului integrat la frontiera MD-UA”, desfășurată la Kiev, Ucraina;6). 23-24 aprilie - Operațiunea comună (MD-UA) cu denumirea convențională „JANUS” în vederea contracarării traficului ilicit de țigarete, desfășurată sub egida EUBAM și OLAF în or. Odesa, Ucraina;7). 16 mai - întrevederea la Chișinău cu șeful EUBAM S. Pichor privind realizările și prioritățile în managementul frontierei moldo-ucrainene;8). 15-17 mai - Întrevederea experților serviciilor vamale și de frontieră ale RM si UA privind controlul comun la frontiera moldo-ucraineană, desfășurată în or. Odesa, Ukraina;9). 25-26 mai - Conferința internațională „Vama și business: Parteneriat pentru viitor”, care a avut loc la Irpeni, Ukraina; 10). 26 iunie - Reuniunea Consiliului Consultativ al EUBAM și ședința tehnică privind implementarea proiectelor în cadrul Inițiativei Prioritare privind Managementul Integrat al Frontierelor a Parteneriatului Estic, desfășurată în or. Odesa;11). 3-6 iulie - Întrevedere trilaterală a conducătorilor serviciilor vamale ale RM, Italiei și Ucrainei, desfășurată în Odesa-Chișinău;12). 11 iulie - Ședința Comitetului de supraveghere a proiectului Consolidarea managementului integrat la frontiera MD-UA, desfășurată în or. Odesa; 13). 18-19 septembrie - Ședința tehnică privind elaborarea planului de implementare a noilor puncte de trecere comune la frontiera MD-UA, desfășurată în or. Odesa;14). 27-28 septembrie - Ședința Panelului privind Migrația, Mobilitatea și MIF a Parteneriatului Estic, desfășurată în or. Odesa;

3

Page 5: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

15). 24 octombrie - a III-a ședință de Supraveghere a Comitetului de Supraveghere a proiectului Consolidarea managementului integrat al frontierelor la frontiera moldo-ucraineană, desfășurată în or.Odesa;16). 6-7 noiembrie - Ședința privind dezvoltarea controlului comun la frontiera MD-UA în scopul coordonării proiectului Foii de parcurs privind extinderea controlului comun, desfășurată în or. Odesa;17). 15 noiembrie - Ședința tehnică privind implementarea proiectului Consolidarea Managementului Integrat al Frontierei de-a lungul frontierei moldo-ucrainene, desfășurată în or. Odesa;18). 20 noiembrie - Conferința de finalizare a proiectului privind Consolidarea Capacităților a Panelului MIF Parteneriatului Estic, desfășurată în or. Varșovia, Polonia,19). 20 noiembrie - Ședința experților privind Schimbul de Informație prealabilă privind mărfurile și mijloacele de transport deplasate peste frontiera moldo-ucraineană, desfășurată în Odesa;20). 4-5 decembrie, Ședința tehnică privind implementarea proiectului Consolidarea Managementului Integrat al Frontierei de-a lungul frontierei moldo-ucraineane, în incinta PTFS Cuciurgan Pervomaisc și PTFS Giurgiulești-Reni, Ucraina.

TITLUL III. JUSTIŢIE, LIBERTATE ŞI SECURITATE16 Prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, a corupţiei şi a altor activităţi ilegale

(e) corupţia activă şi cea pasivă, atît în sectorul privat, cît şi în cel public, inclusiv abuzul de funcţii şi traficul de influenţă

Punerea în aplicare a legii privind integritatea;

SL3. Acte de modificareProiecte de acte normative interne/departamentale în vederea implementării Legii integrităţii

Acte normative interne/departamentale intrate în vigoare

Centrul Naţional Anticorupţie;autorităţile publice centrale

Trimestrul II, 2018

RealizatÎn vederea implementării legii integrității, prin Ordinul ministrului finanțelor nr.66 din 22 martie 2018 a fost aprobat Regulamentul cu privire la evidența cazurilor de influență necorespunzătoare.Totodată, se menționează că, în cadrul Ministerului este ținut si gestionat Registrul de evidență a cazurilor de influență necorespunzătoare.

Instituirea unui cadru juridic

SL4. Acte noiProiectele de

Acte normative

Centrul Naţional

Trimestrul II, 2018

RealizatPrin Ordinul ministrului finanțelor nr.67 din 22 martie

4

Page 6: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

funcțional pentru protecția denunțătorilor;

acte normative interne/departamentale în vederea implementării Legii cu privire la protecţia avertizorilor de integritate

interne/departamentale intrate în vigoare

Anticorupţie; autorităţile publice centrale

2018 a fost aprobat Regulamentul privind avertizorii de integritate. Totodată, se menționează că, în cadrul Ministerului este ținut si gestionat Registrul de evidență a avertizărilor.

17 Lupta împotriva drogurilor ilicite (2) Părţile convin asupra metodelor de cooperare necesare pentru atingerea acestor obiective. Acţiunile se întemeiază pe principii stabilite de comun acord, în conformitate cu convenţiile internaţionale în domeniu, Strategia UE în materie de droguri (2013-2020), Declaraţia politică privind orientările care trebuie urmate pentru reducerea cererii de droguri, adoptate în cadrul celei de-a 20-a sesiuni speciale a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind drogurile, din iunie 1998

I4. Eficientizarea acţiunilor de contracarare a traficului ilicit de droguri de către Serviciul Vamal

Număr de operațiuni comune naționale și internaționale cu participarea Serviciului Vamal

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, anual

RealizatOperațiuni pe capitolul antidrog nu au fost desfășurate.Au fost întreprinse măsuri în vederea stabilirii și documentării grupărilor criminale implicate în traficul ilicit cu substanțe stupefiante, psihotrope și precursorii acestora. Astfel, pe parcursul anului 2018, au fost înregistrate 31 rețineri de substanțe narcotice, psihotrope și precursori.Cantitatea:MMB(N)-BZ-F – 1,867 g;MDPPP – 1,729 g;4-chloro-q-Pyrrolidinovalerophenone – 110,425 g;2-Pyrrolidino-4bicyclo-chloroacetophenone -3,462 g;1-4-Chlorophenyl -2 N-ethylamino)PROPAN-1one- 2,259 g;Modafinil – 1080 pastile;Alpha-Pyrrolinovalerothiophenone -10,059 g;Diphenidine -2,021 g;Marijuana uscată – 543 g;α-Propylaminopentiophenone -0,981 g;

302 comprimate MDMA (ecstasy);plante de canabis – 22 bucăți;Amfetamin – 36,20g;Lorazepan – 70comprimate;Dihidrocodeină – 28 pastile;Marihuana – 2,5 kg;MDDA – 12000 pastile(extazy).

18 Spălarea de bani şi finanţarea terorismului

5

Page 7: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

(1) Părţile cooperează pentru a preveni utilizarea sistemelor lor financiare şi a celor nefinanciare relevante în scopul spălării veniturilor provenite din activităţi infracţionale, precum şi în scopul finanţării terorismului. Această cooperare cuprinde şi recuperarea activelor sau a fondurilor provenite din veniturile obţinute din infracţiuni

Alinierea legislației cu cea de a patra Directivă privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului; Consolidarea regimului de înghețare preventivă a fondurilor, acordându-se entităților de raportare relevante competența de a suspenda tranzacțiile financiare suspecte; Îmbunătățirea și punerea în aplicare a unui cadru juridic solid de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, care să fie în conformitate cu rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU și cu recomandările Grupului de Acțiune

SL1. Elaborarea şi adoptarea cadrului normativ necesar implementării cerinţelor Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului adoptată la 22 decembrie 2017 legate de instituirea mecanismului de înregistrare şi menținere a datelor cu privire la beneficiarul efectiv al persoanelor juridice şi întreprinzătorii individuali, instituirea şi menţinerea Registrului conturilor de plăţi şi bancare ale persoanelor fizice şi juridice

Acte legislative modificate şi completate

Agenţia Servicii Publice; Serviciul Fiscal de Stat

Trimestrul IV 2018

RealizatÎn vederea instituirii şi menţinerii Registrului conturilor de plăţi şi bancare ale persoanelor fizice şi juridice precum și întru implementarea cerințelor Legii nr. 308 din 22.12.2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului adoptată, prin Ordinul SFS nr.701 din 27 decembrie 2018 a fost lansat în exploatare SIA ,,Crearea și circulația documentelor electronice între SFS și instituțiile financiare și prestatori de servicii”.De menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor electronice între Serviciul Fiscal de Stat și instituțiile financiare” prin care instituțiile financiare informează prin sistem, în aceeași zi, Serviciul Fiscal de Stat despre deschiderea conturilor bancare a persoanelor juridice a fost dat în exploatare la 1 septembrie 2012, asigurîndu-se, astfel, trecerea de la schimbul tradițional (poștă/curier) de documente între cele două entități la schimbul de documente electronice.

6

Page 8: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Financiară Internațională și să respecte rezultatele evaluărilor reciproce din cadrul MONEYVAL; Sporirea capacităților tehnice și operaționale ale Unității de informații financiare în vederea îndeplinirii efective a tuturor sarcinilor din domeniul combaterii spălării banilor/finanțării terorismului, în special în ceea ce privește îmbunătățirea informațiilor financiare;

I2. Consolidarea capacităților operaționale ale Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor prin alocarea resurselor necesare desfăşurării activităţii în conformitate cu prevederile Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului din 22 decembrie 2017

Număr de state de personal majorat, buget ajustat, sisteme hardware şi software procurate

Ministerul Finanţelor, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor

Trimestru I, 2018

Realizat A fost aprobată Hotărîrea Guvernului nr.278 din 28 martie 2018 „Privind redistribuirea unor alocații aprobate prin Legea bugetului de stat pentru anul 2018 nr.289 din 15 decembrie 2017”, (în vigoare din 30 martie 2018).Totodată, prin Hotărîrea Guvernului nr.299 din 04 aprilie 2018 „Cu privire la aprobarea structurii și efectivului-limită al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor”, (în vigoare din 06 aprilie 2018), a fost aprobată structura și stabilit efectivul-limită a Serviciului în număr de 30 de unități de personal. De asemenea, se menționează că conform Legii nr.101 din 07 iunie 2018 cu privire la modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2018 nr.289/2017 (în vigoare din 22 iunie 2018), pentru dotarea și asigurarea activității curente a instituției au fost prevăzute alocații în sumă de 17,5 mil. lei.

I3.Asigurarea condiţiilor necesare pentru activitatea Serviciului

Sediu repartizat şi amenajat, reţele IT, intranet şi internet

Ministerul Finanţelor, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării

Trimestrul II 2018

RealizatSediul a fost identificat, iar în Legea nr. 101 din 07 iunie 2018 cu privire la modificarea și completarea Legii bugetului de stat pentru anul 2018 nr.289/2017 sunt prevăzute mijloace financiare atît pentru dotarea și renovarea sediului, cît și pentru procurarea soft-urilor

7

Page 9: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Finanţării terorismului ca autoritate independentă

asigurate Banilor, și sistemelor IT.

TITLUL IV. COOPERAREA ECONOMICĂ ȘI ALTE TIPURI DE COOPERARE SECTORIALĂ CAPITOLUL 1. REFORMA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 22 Cooperarea include

următoarele domenii: (a) Dezvoltarea instituțională și funcțională a autorităților publice pentru a spori eficiența activității acestora și pentru a asigura un proces de luare a deciziilor și de planificare strategică eficient, participativ și transparent

2.2. Dialogul politic, buna guvernanță și consolidarea instituțiilor - Introducerea uni sistem de salarizare transparent și mai competitiv pentru angajații din sectorul public, pentru a atrage și a reține talentele

L1. Proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanțelor

Semestrul II 2018

RealizatProiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost aprobat prin Legea nr.270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care este în vigoare din 01 decembrie 2018.(Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 441-447 art. 715 din 30.11.2018)

29 Va avea loc un dialog periodic cu privire la aspectele reglementate de prezentul capitol

I1. Organizarea reuniunilor Subcomitetului pentru cooperare economică și în alte sectoare, Cluster I: „Dialog economic, managementul finanţelor publice,

Reuniune organizată cel puţin o dată pe an

Ministerul Finanţelor; Ministerul Economiei şi Infrastructurii; Curtea de Conturi; Banca Naţională a Moldovei; Comisia Naţională a Pieţei Financiare; Biroul

Trimestrul, II 2017; Trimestrul, II 2018; Trimestrul, II 2019

RealizatReuniunea din anul 2018 a Subcomitetului pentru cooperare economică și în alte sectoare, Cluster I: „Dialog economic, managementul finanţelor publice, statistică, servicii financiare, clauze de control şi antifraudă” a avut loc la data de 26 noiembrie 2018, în or. Bruxelles.Clusterul urma să fie organizat la data de 02 iulie 2018 de către Ministerul Finanțelor în Republica Moldova, însă, conform deciziei reprezentanților Uniunii Europene, reuniunea a fost contramandată.În luna septembrie, UE a intervenit cu propunerea desfășurării Clusterului la Bruxelles.

8

Page 10: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

statistică, servicii financiare, clauze de control şi antifraudă”

Național de Statistică

CAPITOLUL 7. GESTIONAREA FINANȚELOR PUBLICE: POLITICA BUGETARĂ, CONTROLUL INTERN, INSPECȚIA FINANCIARĂ ȘI AUDITUL EXTERN 47 Cooperarea în domeniul reglementat de prezentul capitol se concentrează pe punerea în aplicare a standardelor internaționale, precum și a bunelor practici ale UE în acest

domeniu, care vor contribui la dezvoltarea unui sistem modern de gestionare a finanțelor publice în Republica Moldova, care să fie compatibil cu principiile de bază ale UE și cu principiile internaționale în materie de transparență, responsabilitate, economie, eficiență și eficacitate

2.2. Dialogul politic, buna guvernanţă şi consolidarea instituţiilor - Stabilirea unui buget echilibrat în conformitate cu acordul FMI, cu suficiente resurse financiare pentru realizarea reformelor planificate

I1. Elaborarea bugetului în conformitate cu indicatorii din Acordul FMI

Buget elaborat

Ministerul Finanţelor

Trimestrul IV, 2017 Trimestrul IV 2018

RealizatProiectul de lege privind bugetul de stat pentru anul 2019 a fost elaborat în conformitate cu indicatorii din Acordul FMI.Aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1092/2018. Prin Hotărîrea Guvernului nr.1195/2018 a fost aprobat Avizul asupra amendamentelor la proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019.Adoptat prin Legea bugetului de stat pentru anul 2019 nr.303 din 30 noiembrie 2018, în vigoare din 01 ianuarie 2019.(Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 504-511 art. 842 din 22.12.2018).

- Consolidarea capacității Ministerului Finanțelor de a-și îndeplini rolul de autoritate fiscală centrală și de a asigura sustenabilitatea fiscală;

I2. Implementarea Strategiei managementului finanţelor publice actualizate

Rapoarte de implementare elaborate şi diseminate Măsuri de reformă realizate

Ministerul Finanţelor Inspecţia Financiară Ministerul Economiei şi Infrastructurii

Trimestrul I, 2018; Trimestrul I, 2019

RealizatRaportul anual privind realizarea Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice 2013-2020, pe anul 2017 a fost aprobat la data de 12 februarie 2018 și plasat ulterior pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor, la următorul link:http://mf.gov.md/ro/content/raport-anual-privind-realizarea-planului-de-ac%C8%9Biuni-pentru-implementarea-strategiei-de-1Conform evaluării, 84,5% din țintele pe termen mediu au fost atinse, respectiv 86,1% din obiectivele pe termen lung au fost realizate.

48 Sisteme bugetare și de contabilitate

L1. Act de modificare

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor

Trimestrul IV, 2019

RealizatAdoptat prin Legea nr.147 din 20 iulie 2018 pentru

9

Page 11: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

(a)Îmbunătățirea și sistematizarea documentelor în materie de reglementare referitoare la sistemele bugetare, contabile, de trezorerie și de raportare, precum și armonizarea acestora pe baza unor standarde internaționale, respectînd totodată bunele practici aplicate în sectorul public al UE

Proiectul de lege privind modificarea Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr. 181 din 25 iulie 2014

modificarea şi completarea Legii finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014, în vigoare din 17 septembrie 2018.(Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 309-320 art. 484 din 17.08.2018, în vigoare din 17.09.2018).

2.2. Dialogul politic, buna guvernanţă şi consolidarea instituţiilor Reformarea treptată a standardelor naţionale de contabilitate publică şi de raportare externă

SL1. Act nou Proiectul ordinului privind aprobarea Standardelor naţionale de contabilitate pentru sectorul public

Proiect al Ordinului privind aprobarea Standardelor naţionale de contabilitate pentru sectorul elaborate

Ministerul Finanţelor

Trimestrul IV, 2019; Intrarea în vigoare –după 2 ani

În curs de realizareÎn conformitate cu Conceptul și Planul de acțiuni pentru elaborarea Standardelor Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, aprobate prin Ordinul viceministrului finanțelor nr.159 din 27 decembrie 2016, în anul 2018 urmau a fi elaborate 12 standarde. Au fost elaborate 12 proiecte de standarde naționale.Proiectele standardelor respective au fost acceptate de către membrii Consiliului pentru Standarde Naționale de Contabilitate pentru Sectorul Public și publicate pe pagina oficială a Ministerului Finanțelor:http://mf.gov.md/ro/trezorerie/informa%C8%9Bii-cu-caracter-metodologic/sncsp

(b) Dezvoltarea continuă a planificării bugetare multianuale și alinierea la bunele practici ale UE

2.2.Dialogul politic, buna guvernanță și consolidarea instituțiilor Instituirea unui program de investiții publice multianual continuu, sub conducerea Ministerului Finanțelor, pentru

I3. Analiza premiselor necesare pentru instituirea unui program de investiții publice multianual continuu la nivel național sub conducerea Ministerului

Analiza şi estimări efectuate

Ministerul Finanțelor Centrul de Implementare a Reformelor Ministerul Economiei și Infrastructurii Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și mediului Alte autorități

Trimestrul I, 2018

RealizatConform prevederilor Instrucțiunii „Privind managementul proiectelor de investiții capitale”, aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.185 din 3 noiembrie 2015, autoritățile publice centrale urmează să elaboreze, aprobe și să prezinte Ministerului Finanțelor Programul multianual de investiții capitale pe o perioadă de cel puțin 3 ani, corelat cu strategiile sectoriale existente. La situația din 31 decembrie 2018, 17 autorități publice din 32 au prezentat programele nominalizate.În baza analizei acestora și în conformitate cu propunerile înaintate a fost elaborat și aprobat CBTM 2019-2021, inclusiv Tabelul 5 ,,Proiecte de investiții

10

Page 12: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

asigurarea investițiilor prioritare la nivel național în cadrul bugetar multianual;

Finanțelor

publice centrale

capitale în derulare” și 6. ,,Proiecte noi de investiții capitale”. Respectiv, în procesul de elaborare a proiectului bugetului de stat pe anul 2019 lista concretă a proiectelor a fost inclusă la propunerea APC și aprobată de către Parlamentul Republicii Moldova în Anexa nr.6 la Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 303 din 30 noiembrie 2018.

I4. Consolidarea măsurilor existente de planificare a investițiilor publice cu accent pe procesul de prioritizare

Program de investiţii publice elaborat şi inclus în CBTM

Ministerul Finanțelor Centrul de Implementare a Reformelor Ministerul Economiei și Infrastructurii

Trimestrul I, 2018

RealizatProgramul de investiţii publice a fost elaborat şi inclus în Cadrul Bugetar pe Termen Mediu 2019-2021, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.851 din 20 august 2018, în vigoare din 28 septembrie 2018. (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 366-376 art. 965 din 28.09.2018) Totodată, în vederea identificării tuturor obiectivelor de investiții capitale nefinalizate și oferirii în viitor a unui suport informațional, a fost elaborat programul informațional „Registrul proiectelor de investiții capitale”, care urmează a fi completat de către autoritățile publice.La situația din 31.12.2018, au fost introduse 120 obiecte de investiții capitale din 120 preconizate.

49 Controlul intern, inspecţia financiară şi auditul extern Părțile cooperează, de asemenea, în ceea ce privește: (a) Îmbunătățirea în continuare a sistemului de control intern (inclusiv funcția de audit intern independentă din punct de vedere funcțional) în ceea ce privește autoritățile de stat și cele locale prin intermediul armonizării cu standardele și metodologiile internaționale general

2.2. Dialogul politic, buna guvernanță și consolidarea instituțiilor - Adoptarea unei noi Strategii de control financiar public intern

I1. Elaborarea Programului de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2018-2020

Program aprobat

Ministerul Finanțelor

Trimestrul I, 2018

RealizatProgramul de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2018-2020 a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.124 din 02 februarie 2018, în vigoare din 09 februarie 2018.(Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 40-47 art. 143 din 09.02.2018).

11

Page 13: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

acceptate I2. Crearea şi suplinirea cu personal a subdiviziunilor de audit intern în cadrul autorităţilor publice centrale şi locale de nivelul al doilea

35 de subdiviziuni de audit intern create şi suplinite cu personal în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea 14 subdiviziuni de audit intern create şi suplinite cu personal în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale;

Autorităţile administraţiei publice centrale;

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareLa situația din 31 decembrie 2018:- în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul al doilea sunt create 31 de subdiviziuni de audit intern, dintre care 16 subdiviziuni de audit intern  sunt suplinite cu personal;- în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale sunt create 19 subdiviziuni de audit intern, dintre care 15 subdiviziuni de audit intern sunt suplinite cu personal.

I3. Fortificarea capacităţilor managerilor pentru implementarea/dezvoltarea sistemului de management financiar şi control în entităţile publice

Cel puţin 3 activităţi de instruire realizate

Ministerul Finanţelor

Pe parcursul anului

Realizat Pe parcursul anului 2018 au fost desfășurate 16 activități de instruire aferente responsabilităților de implementare şi dezvoltare a sistemului de control intern managerial, la care au participat managerii operaționali din cadrul autorităților şi instituțiilor publice, atât de nivel central cât şi local, și anume:- la data de 3 aprilie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 4 h pentru managerii operaționali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu genericul „Aspecte teoretice şi practice privind documentarea proceselor de bază” la care au participat 42 persoane;- la data de 10 aprilie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 4 h pentru managerii operaționali din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale, cu genericul „Cerințele

12

Page 14: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Standardelor naționale de control intern în sectorul public” la care au participat 67 persoane;- la data de 18 aprilie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 4 h pentru managerii operaționali din cadrul Ministerului Justiției, cu genericul „Managementul riscurilor” la care au participat 14 persoane;- în perioada 14-16 mai 2018, MF de comun cu Academia de Administrare Publică (comanda de stat), a desfășurat un seminar de instruire cu o durată de 24 h pentru funcționarii publici din cadrul autorităților publice locale de nivel II, cu genericul „Control financiar public intern” la care au participat 21 manageri operaționali;- în perioada 28-30 mai 2018, MF de comun cu Academia de Administrare Publică (comanda de stat), a desfășurat un seminar de instruire cu o durată de 24 h pentru funcționării publici din cadrul autorităților publice centrale, cu genericul „Control financiar public intern” la care au participat 14 manageri operaționali;- la data de 04 iunie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 1,5 h pentru managerii operaționali din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, cu genericul „Prezentarea conceptului de Control financiar public intern” la care au participat 32 persoane;- la data de 12 iulie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 3 h pentru managerii operaționali din cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri, cu genericul „Rolul managerului în implementarea Standardelor Naționale de Control Intern” la care au participat 64 persoane;- la data de 22 august 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 2,5 h pentru managerii operaționali din cadrul Agenției Rezerve Materiale şi instituțiilor din subordine, cu genericul „Aspecte teoretice şi practice privind documentarea proceselor de bază în cadrul entității publice” la care au participat 11 persoane;- în perioada 05-06 septembrie 2018 a fost

13

Page 15: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

desfășurată o instruire cu o durată de 16 h pentru managerii operaționali, inclusiv coordonatori ai activităților de organizare a sistemului de control intern managerial din cadrul autorităților publice centrale, cu genericul „Managementul integrat al riscurilor” la care au participat 22 persoane;- la data de 29 septembrie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 4 h pentru managerii operaționali din cadrul Agentia Națională a Penitenciarelor şi instituțiilor din subordine, cu genericul „Concept Control financiar public intern” la care au participat 36 persoane;- la data de 19 octombrie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 3 h pentru managerii operaționali din cadrul Agenției Naționale de Integritate, cu genericul „Concept Control financiar public intern”, la care au participat 9 persoane;- la data de 25 octombrie 2018, a fost desfășurată o instruire cu o durată de 3 h pentru managerii operaționali din cadrul Ministerului Apărării, cu genericul „Conceptul de control financiar public intern”, la care au participat 37 persoane;- la data de 26 octombrie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 3h pentru managerii operaționali din cadrul Inspectoratului General de Politie şi instituțiile din subordine, cu genericul „Concept de control financiar public intern”, la care au participat 53 persoane;- în perioada 13-14 noiembrie 2018 a fost desfășurat un seminar de instruire cu o durată de 16 h pentru managerii operaționali, inclusiv coordonatori ai activităților de organizare a sistemelor de control intern managerial din cadrul entităților publice centrale și locale, cu genericul „Identificarea și descrierea proceselor”, la care au participat 30 persoane;- la data de 21 noiembrie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 2 h pentru managerii operaționali din cadrul Agenției Servicii Publice, cu genericul „Concept de control financiar public intern. Prezentarea Standardelor naționale de control intern”, la care au participat 28 persoane;

14

Page 16: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

- la data de 20 decembrie 2018 a fost desfășurată o instruire cu o durată de 2 h pentru managerii operaționali şi auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi, cu genericul „Identificarea și descrierea proceselor – experiența Olandei”, la care au participat 38 persoane.

I4. Fortificarea capacităţilor auditorilor interni din sectorul public.

Cel puţin 3 activităţi de instruire realizate

Ministerul Finanţelor

Pe parcursul anului

Realizat Pe parcursul anului 2018 au fost organizate şi desfășurate 9 activități de instruire:- la data de 8 februarie 2018 a fost desfășurat o instruire cu o durată de 8 h pentru auditorii interni din cadrul autorităților publice locale de nivel II, cu genericul „Standardele naționale de control intern” la care au participat 13 persoane;- în perioada 13-14 februarie 2018 a fost desfășurată o masa rotundă cu o durată de 8 h pentru conducătorii subdiviziunilor de audit intern din sectorul public cu genericul „Deficiențe în aplicarea practică a Standardelor naționale de audit intern și a normelor metodologice” la care au participat 26 persoane;- în perioada 28-29 martie 2018 au fost desfășurate 2 seminare cu o durată de 16 h fiecare cu genericul “Aspecte generale privind achizițiile publice şi managementul riscurilor de corupție” la care au participat 55 auditori interni;- în perioada 19-21 aprilie 2018 a fost desfășurat un seminar cu o durată de 20 h cu genericul “Aspecte generale privind achizițiile publice şi managementul riscurilor de corupție” la care au participat 23 auditori interni;- în perioada 14-16 mai 2018, MF de comun cu Academia de Administrare Publică (comanda de stat), a desfășurat un seminar de instruire cu o durată de 24 h pentru funcționării publici din cadrul autorităților publice locale de nivel II, cu genericul „Control financiar public intern” la care au participat 9 auditori interni;- în perioada 28-30 mai 2018, MF de comun cu Academia de Administrare Publică (comanda de stat), a desfășurat un seminar de instruire cu o durată de 24 h pentru funcționării publici din cadrul autorităților

15

Page 17: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

publice centrale, cu genericul „Control financiar public intern” la care au participat 14 auditori interni;- în perioada 18-19 octombrie 2018, a fost desfășurat un seminar de instruire cu o durată de 16 h pentru auditorii interni din sectorul public cu genericul „Asigurarea calității în procesul de efectuare a auditului financiar” la care au participat 26 auditori interni;- în perioada 15-16 noiembrie 2018 a fost desfășurat un seminar de instruire cu o durată de 16 h pentru auditorii interni din sectorul public cu genericul „Asigurarea calității în procesul de efectuare a auditului financiar”, la care au participat 16 auditori interni.

(b) Dezvoltarea unui sistem corespunzător de inspecție financiară, care va completa funcția de audit intern, fără a se suprapune însă acesteia, și va asigura controlul adecvat al veniturilor și al cheltuielilor publice pe parcursul unei perioade de tranziție și ulterior

2.2. Dialogul politic, buna guvernanță și consolidarea instituțiilor Îmbunătăţirea în continuare a MFP şi implementarea efectivă a strategiei actualizate în materie de MFP

I5. Clarificarea rolului și atribuțiilor Inspecției Financiare conform recomandărilor partenerilor de dezvoltare și bunelor practici

Reglementare de organizare și funcționare revizuită și aprobată

Ministerul Finanţelor;

Trimestrul I, 2018

În curs de realizare/restanțăProiectul Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecţiei Financiare din subordinea Ministerului Finanţelor a fost expediat spre avizare Centrului de Implementare a Reformelor la data de 23 aprilie 2018.

(c) Cooperarea eficace între actorii implicați în gestiunea și controlul financiar, auditul și inspecția cu actorii responsabili de buget,trezorerie și contabilitate pentru a stimula dezvoltarea guvernanței

I7. Organizarea întrunirilor pentru dezvoltarea controlului financiar public intern

Cel puţin 1 şedinţă desfăşurată (anual)

Ministerul Finanţelor; Curtea de Conturi

Pe parcursul anului

RealizatPe parcursul anului 2018 au fost organizate şi desfăşurate întruniri cu reprezentanţii Curții de Conturi și mediul academic după cum urmează:1. La data de 24 ianuarie 2018 şi 02 aprilie 2018 au fost organizate 2 ședințe de lucru cu participarea conducerii Departamentului de Dezvoltare Profesională a Academiei de Administrare Publică, în cadrul căreia au fost puse în discuție aspecte privind organizarea seminarelor de instruire în baza comenzii de stat;2. La data de 13 martie 2018 a fost organizată o ședință de lucru cu participarea reprezentanților Curții de Conturi, în cadrul căreia au fost puse în discuție instrumentele utilizate în urmărirea modului de

16

Page 18: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

implementare a recomandărilor auditului intern și auditului extern. De asemenea, au fost abordate aspectele ce țin de comunicarea auditorilor interni cu alți furnizori de asigurare.De asemenea, au fost abordate aspectele ce țin de comunicarea auditorilor interni cu alți furnizori de asigurare.- la data de 07 februarie 2018 şi 23 mai 2018 au fost organizate 2 întruniri trimestriale cu conducătorii subdiviziunilor de audit intern din sectorul public, în cadrul căreia au fost prezentate experiențe aferente activității de audit intern naţionale şi internaţionale.Totodată, la data de 07 iunie 2018 a fost desfăşurată Conferinţa anuală a auditorilor interni cu genericul „Audit intern – provocări, experienţă şi perspective” la care au participat 89 persoane, inclusiv experţi internaţionali, reprezentanţi ai Centrului Naţional Anticorupţie, Curţii de Conturi, auditori interni şi coordonatori ai sistemelor de MFC din cadrul entităţilor publice. Evenimentul a avut ca obiectiv identificarea noilor direcţii de dezvoltare prin prisma experienţei internaţionale, bunelor practici în dezvoltarea funcţiei de audit intern în sectorul public.La data de 19 iulie 2018 a fost organizat un atelier de lucru pentru Secretarii generali de stat și Secretarii de stat din cadrul ministerelor cu genericul „Utilizarea eficientă a resurselor bugetare necesită un sistem de control intern eficace”. La eveniment au participat 21 persoane printre care ministrul finanțelor, secretari generali de stat și secretari de stat, reprezentanți ai delegației UE în RM, experți internaționali, etc.. Atelierul a fost organizat pentru a aborda provocările cu care se confruntă conducerea superioară din cadrul ministerelor în implementarea sistemelor de control intern managerial și auditului intern, precum și perspectivele de dezvoltare. În acest sens, dna Mioara Diaconescu a prezentat experiența României în funcționarea sistemelor control intern, iar dl Motelul Jens a vorbit despre rolul conducerii superioare în dezvoltarea acestor sisteme.

17

Page 19: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

(d) Consolidarea competențelor Unității centrale de armonizare pentru controlul financiar intern public (PIFC)

I8. Realizarea schimbului de experiență și bune practici cu statele membre UE

Cel puțin 5 ședințe desfășurate

Ministerul Finanţelor

Pe parcursul anului

RealizatÎn contextul realizării acţiunilor conform Proiectului Twinning în derulare, precum şi Acordului de colaborare încheiat între MF a Republicii Moldova şi MF al Olandei, au fost desfăşurate 64 întruniri cu experţi din statele membre ale UE pe diferite subiecte, în scopul evaluării situaţiei cu privire la implementarea sistemului de management financiar şi control şi dezvoltarea funcţiei de audit intern în sectorul public al Republicii Moldova. Suplimentar, în perioada 27 februarie – 02 martie, 11 - 13 iunie şi 04 – 06 iulie 2018, reprezentanţii MF au activat în grupurile de lucru organizate de Comunitatea Practică a Auditului Intern - PEM PAL în scopul unui schimb de experienţă şi diseminarea bunelor practici internaţionale pe domeniul „Auditului în practică” şi „Controlului intern”. De asemenea, în perioada 17-19 septembrie 2018, cu suportul proiectului Twinning „Suport pentru dezvoltarea unui mediu de control și audit intern eficient în sectorul public din Republica Moldova”, a fost efectuată o vizită de studiu în Estonia, care a avut drept scop familiarizarea funcţionarilor publici din Republica Moldova cu experienţa şi bunele practici în domeniul managementului financiar şi controlului, precum şi activităţii de audit intern. La eveniment au participat reprezentanţi ai 9 autorităţi ale administrației publice centrale și locale din Republica Moldova. Delegaţia Republicii Moldova a vizitat mai multe instituţii de stat şi organizaţii non-guvernamentale de profil din Estonia.Recomandările furnizate de experţii străini în cadrul întrunirilor menţionate, experienţa şi bunele practici servesc ca bază la elaborarea / perfecţionarea cadrului normativ în domeniul CFPI şi sunt diseminate în cadrul activităţilor de instruire organizate de MF.

CAPITOLUL 8. FISCALITATE53 În ceea ce privește

articolul 52 din prezentul acord, părțile recunosc și se

2.6 Dezvoltarea economică și oportunitățile de piață

L1. SL1. Elaborarea propunerilor aferente

Lege intrată în vigoare; Hotărîre de Guvern intrată

Ministerul Finanţelor; Serviciul Fiscal de Stat

Continuu Realizat Modificările aferente legislației fiscale privind eficientizarea procedurilor de administrare fiscală, pentru excluderea barierelor care împiedică facilitarea

18

Page 20: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

angajează să pună în aplicare principiile bunei guvernanțe în domeniul fiscal, și anume, principiul transparenței, al schimbului de informații și al concurenței loiale în domeniul fiscal, la care au aderat statele membre la nivelul UE. În acest sens, fără a aduce atingere competențelor UE și ale statelor membre, părțile îmbunătățesc cooperarea internațională în domeniul fiscal, facilitează colectarea veniturilor fiscale legale și elaborează măsuri în vederea punerii în aplicare eficace a principiilor menționate anterior

Fiscalitatea – îmbunătățirea cooperării fiscale internaționale în vederea sporirii bunei guvernanțe în domeniul fiscal, și anume prin aplicarea principiilor transparenței, schimbului de informații și concurenței fiscale echitabile

modificării şi completării legislaţiei fiscale privind eficientizarea procedurilor de administrare fiscală, pentru excluderea barierelor care împiedică facilitarea colectării impozitelor și taxelor

în vigoare colectării impozitelor și taxelor au fost aprobate prin Legea nr.178 din 26 iulie 2018 cu privire la modificarea unor acte legislative. (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 309-320 art. 496 din 17.08.2018, în vigoare 17.08.2018 - art.IV şi XIII; 01.10.2018 - art.I–III şi V–XII)

54 Părțile își dezvoltă și își consolidează cooperarea care urmărește îmbunătățirea și dezvoltarea regimului fiscal și a administrației fiscale din Republica Moldova, inclusiv consolidarea capacității de colectare și control, cu un accent deosebit pe procedurile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată (TVA), pentru a evita acumularea arieratelor, pentru a asigura colectarea eficace a impozitelor și pentru a consolida combaterea

2.6 Dezvoltarea economică și oportunitățile de piață Fiscalitatea – adoptarea de măsuri vizând asigurarea impunerii și colectării echitabile și eficiente a impozitelor directe

I1. Elaborarea sistemului informaţional automatizat, care va permite gestionarea managementului riscurilor de conformare

Specificaţii tehnice aprobate; Sistem informaţional elaborat şi implementat

Serviciul Fiscal de Stat

Trimestrul II, 2018

NerealizatPe parcursul anului 2018 a fost elaborată specificația tehnică a SIA ,,Managementul riscurilor de conformare fiscală”. Sistemul informațional de management al riscurilor de conformare urmează a fi implementat în cadrul Proiectului de modernizare a administrării fiscale TAMP.

19

Page 21: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

fraudei fiscale și a evaziunii fiscale. Părțile depun eforturi pentru a consolida cooperarea și schimburile de experiență în combaterea fraudei fiscale, în special a fraudei

2.6 Dezvoltarea economică și oportunitățile de piață Fiscalitatea îmbunătățirea capacității administrației fiscale în scopul evitării acumulării arieratelor, asigurării colectării eficace a impozitelor și consolidării combaterii fraudei fiscale și evitării obligațiilor fiscale

I2. Implementarea sistemului informaţional automatizat „Managementul cazurilor”

Sarcină tehnică elaborată; 6 din 8 module implementate în termen (cel puțin 80% de executare a obiectivului)

Serviciul Fiscal de Stat

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul anului 2018 au fost întreprinse măsuri în scopul dezvoltării și implementării modulelor din cadrul SIA ,,Sistem de management al cazurilor”. Astfel:a) pe parcursul anului s-a ajustat sarcina tehnică a modulului ,,Control fiscal – persoane juridice, etapa II”. Termenul de implementare a modulului a fost transferat pentru anul 2019;b) prin Ordinul nr.618 din 12 noiembrie 2018, a fost lansat în exploatare experimentală modulul ”Contestații” începând cu data de 12 noiembrie 2018;c) a fost inițiat procesul de elaborare a sarcinii tehnice a modulului ,,Control fiscal – persoane fizice, metode directe”. Termenul de aprobare a sarcinii tehnice a modulului a fost transferat pentru anul 2019;d) modulul ,,Control fiscal – persoane fizice, metode indirecte” este la etapa de elaborare. La data de 26 iulie 2018 a fost aprobată Legea nr.180 privind declararea voluntară și stimularea fiscală, care reglementează mecanismele de declarare voluntară a bunurilor, în special a mijloacelor bănești care, conform prevederilor art.11 alin.(3) din Lege, vor majora disponibilul de mijloace bănești declarat în conformitate cu prevederile capitolului 111 din titlul V al Codului fiscal. Exercițiul de declarare voluntară a bunurilor, conform Legii nr.180 din 26 iulie 2018, urmează a fi finalizat, de jure, la data de 1 februarie 2019 și, având în vedere că SFS urmează să ajusteze procesele interne privind aplicarea metodelor indirecte de estimare a venitului impozabil a persoanelor fizice, dezvoltarea unui produs informațional viabil în prezent este prematură. Termenul de aprobare a sarcinii tehnice a modulului a fost stabilit pentru anul 2019.

20

Page 22: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

55 Părțile își dezvoltă cooperarea și își armonizează politicile în ceea ce privește contracararea și combaterea fraudei și a contrabandei cu produse supuse accizelor. Cooperarea include, printre altele, aproprierea treptată a ratelor accizelor la produse din tutun, în măsura posibilului, ținînd seama de constrîngerile contextului regional, inclusiv printr-un dialog la nivel regional și în conformitate cu Convenția-cadru pentru controlul tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății din 2003 (CCCT a OMS). În acest scop, părțile depun eforturi să își consolideze cooperarea în context regional

2.6. Dezvoltarea economică şi condiţiile de piaţă Fiscalitatea - Adoptarea de măsuri de armonizare a politicilor de combatere a fraudei și a contrabandei cu produse supuse accizelor.

LT1. Act de modificare Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997, majorarea graduală a cotei accizelor pentru țigaretele cu filtru și fără filtru. Transpune: Directiva 2011/64/UE

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor

Trimestrul IV, 2017; Trimestrul IV, 2018; Trimestrul IV, 2019; Acordul de Asociere (Anexa VI la capitolul 8) Ratele – 2025

Realizat –termenele I și II Prin Legea nr.288 din 15 decembrie 2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (ce vizează politica fiscală şi vamală pentru anul 2018) a fost majorată cota accizului pentru produse supuse accizei stabilite în sume fixe (băuturi alcoolice, oxigen, azot, articole de bijuterie sau de giuvaiergerie, alte tutunuri şi înlocuitori de tutun fabricate), prin ajustarea la rata inflaţiei prognozată pentru anul 2020 (5%). Concomitent, legea prevede majorarea cotei accizelor pentru produsele din tutun și produsele petroliere în vederea atingerii minimului stabilit de Directivele UE.Astfel, în vederea asigurării atingerii minimului cotei accizului la produsele din tutun prevăzut de Directivele UE, precum și asigurarea creșterii încasărilor la buget, se propune majorarea cotei ad-valorem de la 12% pînă la 13%, și cotei fixe de la 480 lei pînă la 540 lei/1000 țigarete pentru anul 2020, după cum urmează:• pentru anul 2018 (cote prevăzute în Codul fiscal): - 410 lei/1000 ţigarete + 12%, dar nu mai puţin de 540 lei;• pentru anul 2019 (cote prevăzute în Codul fiscal): - 460 lei/1000 ţigarete + 12%, dar nu mai puţin de 610 lei;• pentru anul 2020 (cote stabilite prin Legea nr.288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative): - 540 lei/1000 ţigarete + 13%, dar nu mai puţin de 700 lei.Totodată, începînd cu anul 2018, a fost introdusă componenta ad valorem pentru țigaretele fără filtru în mărime de 3% cu majorarea acesteia de la 3 % pînă la 9% pînă în 2020, după cum urmează:• pentru anul 2018 (cote stabilite prin Legea nr.288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative): - ovale cu lungimea de pînă la 70 mm - 260 lei/ 1000 țigarete + 3%;- cu muştiuc, altele – 300 lei/ 1000 țigarete + 3%;

21

Page 23: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

• pentru anul 2019 (cote stabilite prin Legea nr.288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative): - ovale cu lungimea de pînă la 70 mm - 360 lei/ 1000 țigarete + 6%;- cu muştiuc, altele – 460 lei/ 1000 țigarete + 6%;• pentru anul 2020 (cote stabilite prin Legea nr.288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative):- ovale cu lungimea de pînă la 70 mm - 480 lei/ 1000 țigarete + 9%;- cu muştiuc, altele – 540 lei/ 1000 țigarete + 9%.

57 Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxa pe valoare adăugată și de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din țări terțe

2.6. Dezvoltarea economică şi condiţiile de piaţăFiscalitatea

- Armonizarea codului fiscal al Republicii Moldova în materie de TVA și accize cu directivele relevante ale UE, în conformitate cu dispozițiile din anexa VI la AA;Apropierea legislației Republicii Moldova în materie de scutiri de TVA și accize de legislația UE, în conformitate cu anexa VI din

LT4. Act de modificareProiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 și a Codului vamal nr.1149-XIV din 20 iulie 2000.

Transpune:Directiva 2007/74/CE

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor

Trimestrul III, 2018

Acordul de Asociere (Anexa VI la Capitolul 8) – septembrie 2017

RealizatPrin Legea nr.288 din 15 decembrie 2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative au fost realizate următoarele:a) majorarea pragului financiar neimpozabil pînă la 430 euro pentru bunurile importate în scopuri necomerciale de către persoanele care folosesc transportul aerian și maritim. Propunerea de majorare a pragului financiar de la 300 de euro la 430 de euro este argumentată de necesitatea armonizării legislației naționale la prevederile Regulamentului (CE) nr.1186/2009 din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale și la prevederile Directivei 2007/74/CE din 20.12.2007 privind scutirea de taxa pe valoarea adăugată și de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc în țări terțe;b) modificarea şi completarea Titlului III din Codul fiscal, în contextul alinierii parţiale la:- Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata;c) de modificare şi completare a Titlului IV din Codul fiscal, Legii privind controlul tutunului nr.278-XVI  din  14.12.2007 în contextul alinierii parţiale la: - Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16.12.2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE;

22

Page 24: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

AA; - Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21.06.2011 privind structura şi ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat;- Directiva 92/83/CEE a Consiliului din 19.10.1992 privind armonizarea structurilor accizelor la alcool şi băuturi alcoolice;- Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27.10.2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice şi a electricităţii.

CAPITOLUL 15. TRANSPORTURI81 Cooperarea include,

printre altele, următoarele domenii: (a) Elaborarea unei politici naționale durabile în domeniul transporturilor care să reglementeze toate modurile de transport, în special pentru a asigura sisteme de transport eficiente și sigure și pentru a promova integrarea considerațiilor din domeniul transporturilor în alte domenii de politică

Implementarea Strategiei cuprinzătoare de transport și logistică pentru perioada 2013-2022 -Transporturile - Consolidarea Fondului rutier, asigurându-se totodată o finanțare stabilă pentru implementarea contractelor de întreținere bazate pe performanță (CIBP);

I1. Finanţarea suficientă a lucrărilor de modernizare, reabilitare şi întreţinere a drumurilor publice

Mărimea fondului rutier nu mai mică de: 2017 – 1815 mil. lei; 2018 – 1715,8 mil. lei; 2019 – 2195 mil. lei

Ministerul Finanțelor

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareÎn bugetul de stat pe anul 2018 din contul mijloacelor fondului rutier, pentru întreținerea și reparația drumurilor publice au fost prevăzute 1815,9 mil. lei, dintre care: 1072,4 mil. lei pentru drumurile publice naționale și 743,4 mil. lei – drumurilor publice locale.Pe parcursul anului 2018 au fost executate 1682,6 mil lei: 972,4 mil. lei – pentru drumurile publice naționale și 710,2 mil. lei – pentru drumurile publice locale (la nivel de 100,0% și 95,5% corespunzător).

TITLUL V. COMERŢ ŞI ASPECTE LEGATE DE COMERŢ CAPITOLUL 5. REGIMUL VAMAL ŞI FACILITAREA COMERŢULUI 193 Legislaţie şi proceduri

(1) Părţile convin că legislaţiile lor respective în domeniul comercial şi vamal sînt, în principiu, stabile şi cuprinzătoare şi că dispoziţiile şi procedurile sînt proporţionale, transparente, previzibile, nediscriminatorii, imparţiale şi aplicate în mod uniform şi eficace şi, printre altele: (a) protejează şi facilitează schimburile comerciale legitime prin aplicarea eficace a cerinţelor legislative şi prin asigurarea respectării acestora (b) evită sarcinile inutile sau discriminatorii asupra operatorilor economici, previn fraudele şi oferă facilităţi suplimentare operatorilor economici care prezintă un nivel înalt de respectare a normelor (c) utilizează un document administrativ unic pentru declaraţiile vamale (d) adoptă măsuri care duc la creşterea eficienţei, a transparenţei şi la simplificarea procedurilor şi a practicilor vamale la frontieră (realizat)

23

Page 25: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

(e) Aplică tehnici vamale moderne, inclusiv evaluarea riscului, controale post-vămuire şi metode de audit contabil al întreprinderilor pentru a simplifica şi a facilita intrarea pe piaţă a mărfurilor şi acordarea liberului de vamă pentru acestea

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Elaborarea unei foi de parcurs pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind un regim de tranzit comun și instituirea unei echipe de proiect

I.1. Elaborarea foii de parcurs pentru aderarea la Convenția privind un regim de tranzit comun și instituirea unei echipe de proiect prin prizma Implementarii proiectului „Twinning” Suport în modernizarea SV RM conform cerințelor Acordului de Asociere”

Foaia de parcurs elaborată și aprobată Acord dintre Serviciul Vamal şi Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) privind dezvoltarea Sistemului Informaţional Integrat Vamal bazat pe softul „Asycuda World” semnat; Proiect „Twinning” lansat; Sistem computerizat de tranzit dezvoltat (NCTS), testat şi implementat

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareProiectul Twinning „Suport în modernizarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova în conformitate cu cerințele Acordului de Asociere” a fost lansat la data de 21 noiembrie 2017. În cadrul acestui proiect, Serviciul Vamal beneficiază de suportul experților europeni în procesul de implementare a Ghișeului Unic și a Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), condiționalități prevăzute în capitolul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) a Acordului de Asociere.Rezultatele activităților desfășurate în cadrul proiectului Twinning „Suport în modernizarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova în conformitate cu cerințele Acordului de Asociere” au fost evaluate în luna ianuarie 2018, în cadrul primei ședințe a Comitetului Director. Principalele subiecte de pe agenda reuniunii au vizat prezentarea și aprobarea Raportului trimestrial de activitate privind misiunile desfășurate, aprobarea componenței Comitetului Director, precum și agrearea programului de organizare a următoarelor ședințe. De asemenea, în cadrul reuniunii, a fost aprobat și Planul de activitate pentru perioada ianuarie-iunie 2018, Raportul privind progresele înregistrate fiind prezentat în cadrul Ședinței de Supraveghere a proiectului din 19 iulie 2018.Suplimentar, au avut loc:- 14 vizite ale experților din Lituania în cadrul grupurilor comune de lucru cu colaboratorii din cadrul Serviciului Vamal, pe componenta 1.1 (Revizuirea cadrului legislativ actual și analiza lacunelor în vederea implementării Convenției privind regimul de tranzit comun și Convenției privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri și componentul) și, respectiv, componenta 3.1 (Evaluarea lacunelor operaționale pentru implementarea eficientă a Convenției privind regimul de tranzit comun și Convenției privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri).- 12 întrevederi cu experții Agenției Vămilor și

24

Page 26: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Monopolurilor a Republicii Italiene în cadrul cărora au fost discutate componentele 2, 3 și 4 din cadrul Proiectului Twinning. Au fost aprobate:- Ordinul nr.383-O din 24 august 2018 ,,Cu privire la instituirea Grupului de lucru pentru implementarea NCTS și a comitetului de supraveghere pentru monitorizarea implementării NCTS, fiind elaborat și proiectul Planului de acțiuni pentru implementarea NCTS;- Ordinul nr.444-O din 17 octombrie 2018 ,,Cu privire la instituirea Grupului de lucru pentru coordonarea și implementarea Proiectului Twinning”, prin care a fost actualizată componența Grupului de lucru menționat supra (de menționat că acesta a fost instituit prin Ordinul SV nr. 289-O din 26 iulie 2017).

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Cooperarea în ceea ce privește controlul vamal bazat pe riscuri și schimbul de informații relevante care contribuie la îmbunătățirea gestionării riscurilor și a securității lanțurilor de aprovizionare, la facilitarea comerțului legitim și la siguranța și

I.2. Consolidarea managementului riscurilor în cadrul Serviciului Vamal

Creşterea randamentului produselor de analiza de risc; Ponderea declaraţiilor vamale direcţionate pentru control fizic şi documentar; Creşterea ponderii controalelor vamale rezultative (hit rate)

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul a 12 luni 2018, cota declarațiilor vamale de import direcționate pe culoarul roșu – 6,3 %, galben – 18,8% și verde – 74,9%, și respectiv la export direcționate pe culoarul roșu - 2,4%, galben - 5,4% și verde - 92,2%.Au fost:- create: 602 criterii;- modificate: 86 criterii;- anulate: 13 criterii;- evaluate 239 criterii. La 31 decembrie 2018 - active 222 criterii.În vederea Consolidării managementului riscurilor în cadrul Serviciului Vamal, a fost aprobat Ordinul SV nr. 294 – O din 21 iunie 2018 ,,Cu privire la aprobarea Strategiei de Management al Riscurilor pentru anii 2018 – 2020”.

25

Page 27: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

securitatea bunurilor importate, exportate sau aflate în tranzit 2.3 Politica externă și de securitate Terorismul, neproliferarea armelor de distrugere în masă (ADM) și exporturile ilegale de arme - Cooperarea în ceea ce privește controalele vamale bazate pe riscuri, care asigură siguranța și securitatea mărfurilor importate, exportate sau aflate în tranzit; 2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) Regulile de origine - Discutarea și, dacă este necesar, revizuirea procedurilor actuale aplicate de Serviciul vamal al

I.3. Racordarea cadrului normativ naţional la standardele şi practicile UE printr-o abordare de ansamblu şi nediscriminatorie a regulilor de origine.

Acte normative intrate în vigoare Număr de certificate de origine eliberate; Număr de exportatori aprobaţi Număr de funcţionari instruiţi

Ministerul Finanţelor Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareA fost elaborat proiectul hotărîrii Guvernului de modificare a unor Hotărîri de Guvern (HG nr.385 din 16 iunie 2015 „Pentru punerea în aplicare a prevederilor secţiunii 342 din Codul vamal al Republicii Moldova” și HG nr.647 din 07 august 2014 ,,Privind punerea în aplicare a prevederilor secţiunilor a 271-a şi a 281-a din Codul vamal al Republicii Moldova”, care a fost definitivat si urmează a fi remis spre examinare și promovare Cancelariei de Stat. Pe parcursul a 12 luni 2018 au fost eliberate:- 38340 certificate de origine:CT-1: 16552 certificate;

26

Page 28: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Republicii Moldova la certificarea și verificarea originii mărfurilor. - Acordarea de asistență Republicii Moldova în îndeplinirea obligațiilor care decurg din aderarea sa la convenție; Reguli de origine

Numărul cursurilor de formare

EUR 1 (EU): 19766 certificate;EUR 1 (CEFTA): 499 certificate;FORM A: 590 certificate;EUR 1 (TR): 933 certificate.- 8 certificate de Exportator Aprobat. La 31 decembrie 2018 sunt 26 beneficiari de acest statut.Au fost realizate 22 activități de instruire pe diferite subiecte de activitate vamală, în cadrul cărora au fost desfășurate inclusiv ore cu subiectul „Originea mărfurilor” , fiind instruiți 453 funcționari, după cum urmează:1. cursul de instruire „Formare şi perfecţionare a colaboratorilor vamali” – 2 activităţi /31 persoane instruite;2. cursul de instruire „Studiul desfăşurat al legislaţiei vamale” – 5 activităţi/118 debutanţi instruiți;3. seminarul „Operaţiunile vamale privind trecerea mărfurilor, mijloacelor de transport şi persoanelor fizice peste frontiera vamală şi utilizarea programelor informaţionale” (ofițeri de I linie) – 12 activități/249 funcționari vamali instruiți;4. seminarul „Procedura de certificare a originii mărfurilor” – 2 activități/33 funcționari vamali instruiți;5. seminarul ,,Originea mărfurilor. Proceduri aplicabile în cadrul certificării și controlului originii mărfurilor” – 1 activitate/22 funcționari vamali instruiți.

(i) Iau măsurile necesare pentru a reflecta şi a pune în aplicare dispoziţiile Convenţiei de la Kyoto revizuite privind simplificarea şi armonizarea procedurilor vamale din 1973

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Alinierea legislației Republicii Moldova la Codul vamal al

LT2. Act nou Proiectul de lege pentru aprobarea Codului vamal Transpune: Regulamentul 952/2013/UE

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor; Serviciul Vamal

Trimestrul III, 2018; Trimestrul III, 2017; AA Anexa XXVI –septembrie 2017

În proces de realizare/RestanțăProiectul noului Cod vamal a fost definitivat în conformitate cu constatările și recomandările de perfecționare a proiectului parvenite din partea experților UE, în contextul expertizei noului Cod vamal realizate prin intermediul misiunii TAIEX, ce a avut loc în perioada 31.07-04.08.2017. Pe parcursul anului 2018, proiectul de lege a fost supus expertizei juridice, anticorupție, avizat de Centrul de Armonizare a Legislației și remis Guvernului spre examinare și aprobare, prin scrisoarea nr.09/1-03/270 din 05.07.2018.

27

Page 29: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Uniunii Europene

Prin scrisoarea Cancelariei de Stat nr.31-06-5678 din 11.07.2018, acesta a fost restituit pentru efectuarea analizei impactului de reglementare.Prin scrisoarea nr.09/1-06/298 din 13.08.2018, setul de materiale aferente proiectului de lege privind Codul vamal au fost remise Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, pentru efectuarea expertizei economice.La data de 12.09.2018, în cadrul ședinței Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător, atât analiza impactului de reglementare, cât și proiectul de lege privind Codul vamal au fost avizate pozitiv. Urmare a recomandărilor Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător, proiectul definitivat al Codului vamal prin scrisoarea nr.09/1-03/335/1005 din 23.10.2018 a fost remis spre examinare și aprobare Guvernului Republicii Moldova.Ulterior, prin scrisoarea Cancelariei de Stat nr.31-06-10099 din 11.12.2018 proiectul a fost restituit pe motivul expirării mandatului Parlamentului. Prin urmare, proiectul de lege cu privire la Codul vamal urmează a fi remis repetat Guvernului spre examinare și aprobare, după validarea noului mandat al Parlamentului.

(k) Introduc şi aplică proceduri simplificate pentru operatorii economici autorizaţi, pe baza unor criterii obiective şi nediscriminatorii

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Alinierea sistemului de agenți economici autorizați al Republicii Moldova cu cel al UE, în perspectiva

I.4. Dezvoltarea mecanismului de recunoaștere mutuală a statutului de operator economic autorizat (AEO)

Foaie de parcurs privind mecanismul de recunoaştere AEO între Uniunea Europeană şi Republica Moldova elaborat şi implementat; Acord privind recunoaşterea mutuală a

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareFoaia de parcurs privind mecanismul de recunoaştere AEO între Uniunea Europeană şi Republica Moldova a fost aprobată în cadrul celei de a III-a Reuniune a Subcomitetului vamal RM, care a avut loc la 16.11.2017 la Chişinău, Aceasta include 15 acţiuni. A demarat prima etapă - armonizarea legislației la standardele UE, compararea bazei legale în domeniul AEO, identificarea beneficiilor AEO.În acest scop au fost elaborate:- proiectul hotărîrii Guvernului de modificare a unor Hotărîri de Guvern (HG nr.385 din 16.06.2015 „Pentru punerea în aplicare a prevederilor secţiunii 342 din Codul vamal al Republicii Moldova” și HG nr.647 din 07.08.2014 ,,Privind punerea în aplicare a prevederilor secţiunilor a 271-a şi a 281-a din Codul

28

Page 30: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

recunoașterii reciproce

AEO între Uniunea Europeană şi Republica Moldova elaborat Sporirea numărului de agenți economici autorizați.

vamal al Republicii Moldova”), care a fost definitivat și urmează a fi remis spre examinare și promovare Cancelariei de Stat;- proiectul Ordinului cu privire la aprobarea Normelor metodologice privind modul de verificare a solicitanților și titularilor Autorizației AEO, aplicabile și pentru verificarea condițiilor de autorizare a procedurilor simplificate. Prin scrisoarea nr.28/05-19065 din 12.11.2018 proiectul a fost remis la Ministerul Justiției pentru expertiza juridică.La data de 21 februarie 2018 a avut loc întrevederea de lucru cu experții din RM și România, unde a fost evaluată pozitiv implementarea proiectului - pilot de recunoaștere unilaterală AEO din UE la postul vamal de frontieră Moldova – România (Leușeni), precum și stabilite acțiuni de continuare a mediatizării comune a proiectului pilot, unificarea acțiunilor comune în dialog cu DG TAXUD în vederea inițierii recunoașterii mutuale a AEO din RM și UE (document de referință: Minuta privind concluziile operaționale ale întrevederilor de lucru din 21-22 februarie 2018).Se menționează că, Proiectul-pilot de recunoaștere unilaterală a statutului AEO din UE la punctul de trecere a frontierei de stat Leuşeni-Albiţa a fost prelungit pînă la finele anului 2018.La data de 17 octombrie 2018, în cadrul întrevederii de lucru dintre experții administrațiilor vamale ale RM și României cu privire la evaluarea Proiectului pilot privind recunoașterea unilaterală de către Serviciul Vamal a agenților economici autorizați din UE în cadrul punctelor de trecere a frontierei Leușeni – Albița, a fost dată o evaluare pozitivă.De la inițierea proiectului pilot de recunoaștere unilaterală a AEO din UE, Serviciul Vamal a acordat beneficii la trecerea frontierei vamale la intrare PTF Leușeni la 15 operatori economici autorizați AEO din UE, durata timpului de trecere a frontierei a constituit în mediu 15 min.Pe parcursul a 12 luni 2018:- au fost acordate 16 autorizații AEO, cu 6 autorizații mai mult față de aceiași perioadă a anului 2017 (10

29

Page 31: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

autorizații AEO), numărul total Autorizații AEO valide deținînd 115 agenți economici;- 5 cereri de solicitare a acordării statutului AEO se află în proces de auditare privind verificarea condițiilor prevăzute de art. 1953 Cod Vamal;- 22 titulari statut AEO au fost supuși reevaluări, comparativ cu perioada an.2017 (26 titulari statut AEO supuși reevaluării);- 7 Autorizații AEO au fost retrase, comparativ cu perioada anului 2017 (3 Autorizații AEO retrase);În perioada 2017-2018:- 48 titulari AEO au fost reevaluați;- 10 Autorizații AEO au fost retrase urmare a reevaluării titularilor AEO;- 3 Autorizații AEO suspendate;Totodată, Republica Moldova, fiind membru al Acordului de Liber Schimb Central-European(CEFTA), a impulsionat dezvoltarea mecanismului de recunoaștere mutuală a statutului de operator economic autorizat, prin următoarele acțiuni:- 28-29 martie 2018, Albania – Atelierul de lucru, desfășurat cu asistența Proiectului GIZ, la care au participat experți din Republica Moldova și CEFTA.În cadrul atelierului au fost stabilite acțiuni comune în dialog cu Subcomitetul vamal CEFTA și DG TAXUD în vederea inițierii recunoașterii mutuale a AEO din RM și CEFTA (Document aprobat - Minuta privind concluziile operaționale ale întrevederilor de lucru din 28-29 martie 2018, Albania) ; - 5-7 septembrie 2018, Chișinău, Republica Moldova - Organizarea și desfășurarea evenimentului de lansare a misiunii de validare a programului AEO în vederea inițierii proiectului pilot de recunoaștere mutuală a programelor AEO cu țările CEFTA;- 17-21 septembrie 2018, Skopje, Macedonia - participarea la misiunea de validare a programului AEO în vederea inițierii proiectului pilot de recunoaștere mutuală a programelor AEO cu țările CEFTA;-- 09-12 octombrie 2018, Belgrad, Serbia - participarea la misiunea de validare a programului

30

Page 32: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

AEO în vederea inițierii proiectului pilot de recunoaștere mutuală a programelor AEO cu țările CEFTA; -20 septembrie 2018, Bruxelles - participarea la Întrevederea interministerială la în domeniul facilitării comerțului (implimentarea prevederilor TFA); - 12-15 decembrie 2018, Belgrad, Serbia - participarea la Conferința regională „Promovarea recunoașterii reciproce a statutului AEO în contextul CEFTA”.

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA)- Regimul vamal și facilitarea comerțului

Continuarea simplificării și a modernizării procedurilor vamale și asigurarea implementării lor efective

I.5. Implementarea procedurilor simplificate (declarația simplificată, declarația sub forma unei înscrieri în evidențele declarantului) prin prisma modernizării Sistemului informațional Asycuda World

Proceduri implementate Creșterea ponderiideclarațiilor vamale perfectate cu utilizarea procedurilor de vămuire simplificate;

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul a 12 luni 2018, de către Serviciul Vamal au fost elaborate:- proiectul hotărîrii de Guvern privind modificarea și completarea anexei nr.2 a Regulamentului cu privire la condiţiile speciale de utilizare a procedurilor simplificate în cazul anumitor regimuri vamale, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 647 din 07.08.2014 „Privind punerea în aplicare a prevederilor secţiunilor a 271-a şi a 281-a din Codul vamal al Republicii Moldova”, privind utilizarea procedurii declarației simplificate și a procedurii de vămuire la domiciliu (plasarea mărfurilor sub un regim vamal printr-o înscriere în evidenţe a declarantului). La moment, proiectul este definitivat si urmează a fi remis spre examinare și promovare Cancelariei de Stat.- proiectul Ordinului Serviciului Vamal cu privire la aprobarea Normelor metodologice privind modul de verificare a solicitanților și titularilor autorizației AEO (norme aplicabile și pentru verificarea condițiilor de autorizare a procedurilor simplificate). Prin scrisoarea nr. 28/05-19065 din 12.11.2018 proiectul a fost remis la Ministerul Justiției pentru expertiza juridică. Totodată, pe parcursul a 12 luni 2018:- au fost acordate 7 autorizații pentru utilizarea procedurilor simplificate de vămuire la domiciliu; -1 caz de retragere Autorizație PVD urmare a reevaluării titularului de Autorizație AEO și PVD;- 2 cereri de autorizare a procedurii simplificate de vămuire la domiciliu (PVD) se află la etapa de examinare.

31

Page 33: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

În total, sunt înregistrați 77 agenți economici - deținători ai autorizațiilor de utilizare a procedurilor simplificate (PVD).Ponderea declarațiilor vamale perfectate de titularii procedurilor simplificate constituie 8340 declarații vamale (1,6%) din totalul de 537545 DVD perfectate, comparativ cu aceiași perioadă 2017 au fost 6268 DV (1,36%) din 459877 DVD.  Se constată o creștere a numărului de declarații vamale utilizate în procedura simplificată de vămuire  PVD cu 2072 (+0,3%) DVD mai mult comparativ cu aceiași perioadă a anului 2017 .Au fost organizate:- 4 ședințe cu privire la îmbunătățirea tehnicelor de aplicare a procedurii simplificate, organizate în cadrul birourilor vamale;- 12 activități de instruire a colaboratorilor vamali în domeniul procedurilor simplificate;- colaboratorii vamali au participat la 11 sesiuni INFO BUSINESS: „ÎNTREABĂ EXPERTUL” în cadrul proiectului de asistență ,,Vizibilitate și comunicare pentru acțiunile referitoare la implementarea Acordului de Asociere/ Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (AA/DCFTA).

I.6. Extinderea declarării electronice pentru toate procedurile și regimurile vamale

Sporirea ponderii declarării electronice pentru toate regimurile vamale. Reducerea timpului şi costurilor de vămuire

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareA fost elaborat proiectul Ordinului cu privire la extinderea declarării electronice pentru toate regimurile vamale. Documentele au fost supuse procedurii de avizare internă în cadrul Serviciului Vamal. Actele normative sunt la stadiul de examinare finală, urmînd a parcurge procedura de avizare externă.Proiectul Ordinului Serviciului Vamal cu privire la procedura declarării electronice a mărfurilor pentru anumite destinații vamale este la etapa de avizare interinstituțională.La data de 7 decembrie 2018 a avut loc relansarea pre-declarării electronice prin modulul TIR-EPD în cadrul sistemului „ASYCUDA WORLD”. Aceasta prevede adaptarea modulului „Carnet TIR”, prin dezvoltarea schimbului de informații privind procesarea complexă (stocare, modificare, ștergere,

32

Page 34: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

etc.) a documentului „declarația anticipată de sosire” EPD (Electronic Pre-arrival Declaration).Pe parcursul a 12 luni 2018, ponderea declarațiilor depuse în format electronic au înregistrat următoarele valori:- la export 98,54% (în comparaţie cu trimestrul IV al anului 2017 – 99,09%);- la import 36,52% (în comparaţie cu trimestrul IV al anului 2017-25,52%);- respectiv tranzit 100%.

(2) Pentru a îmbunătăţi metodele de lucru, garantînd în acelaşi timp respectarea nediscriminării, transparenţei, eficienţei, integrităţii şi responsabilităţii operaţiunilor, părţile se angajează: (a) să adopte noi măsuri în sensul reducerii, simplificării şi standardizării datelor şi a documentaţiei cerute de autorităţile vamale şi de alte autorităţi; (b) să simplifice, acolo unde este posibil, cerinţele şi formalităţile pentru acordarea liberului de vamă şi vămuirea rapidă a mărfurilor; (c) să instituie proceduri eficace, prompte şi nediscriminatorii, care să garanteze dreptul de a ataca acţiunile, hotărîrile şi deciziile administrative ale autorităţilor vamale sau ale altor autorităţi care vizează mărfurile supuse controlului vamal. Aceste proceduri de atac trebuie să fie uşor accesibile, inclusiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii, iar costurile aferente acestora trebuie să fie rezonabile şi proporţionale cu costurile suportate de autorităţi pentru a garanta dreptul de atac; (d) să ia măsuri pentru a garanta faptul că, în cazul în care o acţiune, o hotărîre sau o decizie administrativă contestată face obiectul unei căi de atac, mărfurilor li se acordă liber de vamă în mod obişnuit şi plata taxelor vamale poate fi suspendată, sub rezerva oricăror măsuri de salvgardare considerate necesare. Dacă este necesar, liberul de vamă ar trebui să fie condiţionat de constituirea unei garanţii, de exemplu, sub formă de cauţiune sau depozit. Dacă este necesar, liberul de vamă ar trebui să fie condiţionat de constituirea unei garanţii, de exemplu, sub formă de cauţiune sau depozit; (e) să garanteze menţinerea celor mai înalte standarde de integritate, în special la frontieră, prin aplicarea unor măsuri care reflectă principiile convenţiilor şi ale instrumentelor internaţionale relevante în acest domeniu, în special ale Declaraţiei revizuite de la Arusha (2003) a OMC şi ale orientărilor practice ale Comisiei Europene din 2007.

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Continuarea modernizării Serviciului vamal și a infrastructurii acestuia, precum și a organizării de cursuri de formare pentru personal, în special în vederea consolidării unei culturi orientate spre servicii și

I.7. Asigurarea implementării eficiente a prevederilor noului Cod de etică și conduită a colaboratorilor vamali

Număr de abateri disciplinare şi sancţiuni aplicate colaboratorilor vamali în descreştere; 100% de colaboratori vamali instruiți în domeniu

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareCa rezultat al finisării examinării materialelor anchetelor de serviciu, pe parcursul a 12 luni 2018, au fost sancționați disciplinar 128 funcționari vamali, dintre care 82 de funcționari vamali au fost sancționați în baza anchetelor de serviciu inițiate de către DIS; 46 de funcționari vamali sancționați în baza anchetelor inițiate de către Comisiile de disciplina a Birourilor Vamale și 1 funcționar sancționat în baza anchetei de serviciu inițiată de către Comisia de disciplină a Serviciului:observație -15 (DIS)// 3 (BV); avertisment – 3 // 5; mustrarea -22 // 10; mustrarea aspră – 27 // 23; retrogradare în funcție - 3 // 2; eliberarea din serviciu – 8 //1; destituire din funcție – 4 // 2.A fost denunțat un caz de influență necorespunzătoare la CNA.Conform Planului anual de instruire pentru 2018, aprobat prin Ordinul SV nr. 12-O din 11.01.2018, în

33

Page 35: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

lipsite de corupție în Republica Moldova

cadrul SV au avut loc 14 activități de instruire referitor la respectarea normelor de etică și integritate, în cadrul cărora au fost instruite 281 persoane.

194 Relaţiile cu mediul de afaceri (1) Părţile convin: (a) să garanteze că legislaţia şi procedurile lor sînt transparente şi accesibile publicului, pe cît posibil prin mijloace electronice, şi că includ o justificare pentru adoptarea lor. Ar trebui să se prevadă un interval de timp rezonabil între publicarea dispoziţiilor noi sau modificate şi intrarea lor în vigoare;

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Continuarea modernizării Serviciului vamal și a infrastructurii acestuia, precum și a organizării de cursuri de formare pentru personal, în special în vederea consolidării unei culturi orientate spre servicii și lipsite de corupție în Republica Moldova

I.1. Asigurarea transparenței procesului decizional în cadrul Serviciului Vamal

100% din proiectele de acte normative ale Serviciului Vamal elaborate conform cerințelor transparenţei procesului decizional

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizare- ponderea proiectelor de acte normative care afectează activitatea agenţilor economici consultate cu AIR a constituit 100%;- a fost remis Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător 5 proiecte de acte normative;- ponderea proiectelor de acte normative publicate pe pagina web a Serviciului Vamal a constituit 100%;- au fost consultate conform cerinţelor transparenţei în procesul decizional 12 proiecte de acte normative;- au fost publicate în Monitorul Oficial 30 acte normative.Totodată, în vederea asigurării colaborării eficiente între Serviciul Vamal şi societatea civilă, sporirea transparenţei în activitatea zilnică, prin recepţionarea informaţiilor referitoare la comportamentul corupţional sau alte abuzuri de serviciu, precum şi oferirea informaţiilor de interes public, în cadrul Serviciului Vamal activează Centrul de Apel (Call Center) cu numărul unic de telefon +373 22 574 111.Numărul total de interpelări la Linia de Informare a Centrului Unic de Apel este de de 11 179 (E-mail-1094, Skype- 71, telefon- 10014).

(b) asupra necesităţii unor consultări periodice şi în timp util cu reprezentanţii sectorului comercial privind propunerile legislative şi procedurile referitoare la aspectele vamale şi cele comerciale. În acest scop, fiecare parte instituie mecanisme

I.2. Organizarea ședințelor Comitetului Consultativ al Serviciului Vamal

Şedinţe trimestriale organizate

Serviciul Vamal

Trimestru IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul anului 2018 au fost desfășurate 13 ședințe ale Comitetului Consultativ al Serviciului Vamal:-1 ședință a avut loc în cardul aparatului central;- 3 ședințe s-au desfășurat în cadrul biroului vamal Sud;- 2 ședințe în cadrul birourilor vamale Centru;- 7 ședințe în cadrul biroului vamal Nord. În cadrul acestor ședințe au fost abordate subiecte de actualitate din domeniul administrării vamale, în

34

Page 36: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

adecvate de consultare periodică între autorităţile administrative şi mediul de afaceri;

special: - modificările survenite odată cu aprobarea politicii bugetar-fiscale și vamale pentru anul 2018; - implementarea conceptului de reprezentare directă și indirectă în vamă; - majorarea valorii în vamă; - constrângeri la aplicabilitatea mecanismului de amânare a achitării drepturilor de import;- Implementarea procesului de instruire a brokerilor vamali, conform standardului european; - metode de stabilire a anului de fabricație pentru mijloace de transport auto la trecerea acestora peste frontiera vamală a Republicii Moldova;- aspecte ce țin de îndeplinirea cerințelor de conformare condiției de autorizare a statutului AEO pentru simplificări vamale (AEOC) și autorizarea procedurii de vămuire la domiciliu (PVD) a solicitantului sau persoanei responsabile de domeniul vamal. Este de menționat faptul că, în anul 2018, numărul membrilor Comitetului Consultativ s-a mărit cu 6 membri și constituie 21 comparativ cu 2017 când erau 15 membri.

(c) să facă accesibile publicului, pe cît posibil prin mijloace electronice, informaţiile relevante de natură administrativă, inclusiv cerinţele autorităţilor şi procedurile de intrare şi ieşire a mărfurilor, programul de lucru şi procedurile de lucru ale oficiilor vamale din porturi şi din punctele de trecere a frontierei, precum

I.3.Actualizarea bazelor de date și asigurarea accesibilităţii acestora pentru mediul de afaceri

Număr de vizitatori ai paginii web a Serviciului Vamal în creştere Numărul și tipul de informații plasate pe pagina web; Baze de date actualizate și accesibile mediului de afaceri

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul a 12 luni 2018, numărul vizitatorilor paginii web a SV a fost de 294.856 comparativ cu anul 2017 - 282.371 (cu 4,42 % crestere).Totodată, au fost actualizate și sînt accesibile mediului de afaceri, următoarele baze de date:- TARIM (http://customs.gov.md/ro/content/tariful-vamal-integrat-al-republicii-moldova);- Traficurile în posturile vamale în regim on line (http://customs.gov.md/ro/content/traficul-posturile-vamale-regim-line)- Harta interactiva(http://customs.gov.md/ro/content/harta-interactiva).

(d) să încurajeze cooperarea între operatori

I.4. Semnarea memorandum

Număr de memorandum

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul a 12 luni 2018, de către Serviciul Vamal

35

Page 37: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

şi autorităţile administrative competente, prin utilizarea de proceduri nearbitrare şi accesibile publicului, cum ar fi memorandumurile de înţelegere, bazate în special pe cele promulgate de OMV

urilor de înțelegere cu comunitatea de afaceri

uri de înțelegere negociate şi semnate

au fost semnate 6 acorduri de colaborare:1. Acordul de colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Moldo-Italiană;2. Acordul de parteneriat și colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova;3. Acordul de colaborare cu Asociația Obștească  Camera Tinerilor Antreprenori ,,JCI Chișinău”;4. Acordul de colaborare cu Asociaţia Businessului European;5. Protocolul de colaborare între Serviciul Vamal și Japan Tobacco International, resemnat la data de 16 august 2018; 6. Acordul și Memorandumul de cooperare și colaborare între Serviciul Vamal și Instituția Publică Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV).

195 Taxe şi redevenţe (2) În ceea ce priveşte toate taxele şi redevenţele de orice natură aplicate de autorităţile vamale ale fiecărei părţi, inclusiv taxele şi redevenţele pentru sarcini asumate în numele autorităţilor menţionate privind sau în legătură cu importul sau exportul şi fără a aduce atingere articolelor relevante din Capitolul 1 (Tratamentul naţional şi accesul pe piaţă al mărfurilor) de la titlul V (Comerţ şi aspecte legate de comerţ) din prezentul acord, părţile convin asupra următoarelor: (a) taxele şi redevenţele să nu poată fi impuse decît pentru serviciile furnizate la cererea declarantului, în afara condiţiilor normale

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) Regimul vamal și facilitarea comerțului - Alinierea legislației Republicii Moldova la Codul vamal al Uniunii Europene Elaborarea unor norme pentru punerea în aplicare a noului Cod vama

LT1. Act nou Proiectul de lege pentru aprobarea Codului vamal Transpune: Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanțelor; Serviciul Vamal

Trimestrul III 2018 Trimestrul III, 2017; Anexa XXVI la Acordul de Asociere – septembrie 2017

În curs de realizare/RestanțăProiectul noului Cod vamal a fost definitivat în conformitate cu constatările și recomandările de perfecționare a proiectului parvenite din partea experților UE, în contextul expertizei noului Cod vamal realizate prin intermediul misiunii TAIEX, ce a avut loc în perioada 31.07-04.08.2017. Pe parcursul anului 2018, proiectul de lege a fost supus expertizei juridice, anticorupție, avizat de Centrul de Armonizare a Legislației și remis Guvernului spre examinare și aprobare, prin scrisoarea nr.09/1-03/270 din 05.07.2018. Prin scrisoarea Cancelariei de Stat nr.31-06-5678 din 11.07.2018, acesta a fost restituit pentru efectuarea analizei impactului de reglementare.Prin scrisoarea nr.09/1-06/298 din 13.08.2018, setul de materiale aferente proiectului de lege privind Codul vamal au fost remise Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, pentru efectuarea expertizei economice.La data de 12.09.2018, în cadrul ședinței Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător, atât analiza impactului de reglementare, cât și proiectul de lege privind Codul vamal au fost avizate pozitiv. Urmare a recomandărilor Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător,

36

Page 38: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

de lucru, a programului de lucru şi în alte locuri decît cele menţionate în reglementările vamale, precum şi pentru orice formalităţi legate de aceste servicii şi necesare pentru un astfel de import sau export; (b) taxele şi redevenţele să nu depăşească costul [...]

proiectul definitivat al Codului vamal prin scrisoarea nr.09/1-03/335/1005 din 23.10.2018 a fost remis spre examinare și aprobare Guvernului Republicii Moldova.Ulterior, prin scrisoarea Cancelariei de Stat nr.31-06-10099 din 11.12.2018 proiectul a fost restituit pe motivul expirării mandatului Parlamentului. Prin urmare, proiectul de lege cu privire la Codul vamal urmează a fi remis repetat Guvernului spre examinare și aprobare, după validarea noului mandat al Parlamentului.

197 Cooperare vamală Părţile îşi consolidează cooperarea în domeniul vamal pentru a asigura punerea în aplicare a obiectivelor din prezentul capitol astfel încît să promoveze facilitarea comerţului, asigurînd totodată un control eficient, securitate şi prevenirea fraudei. În acest scop, părţile vor utiliza ca instrument de referinţă, după caz, orientările practice ale Comisiei Europene din 2007 din domeniul vamal Pentru a garanta respectarea dispoziţiilor prezentului capitol, părţile întreprind, între altele, următoarele: (a) fac schimb de informaţii privind legislaţia şi procedurile vamale; (b) elaborează iniţiative comune privind procedurile de import, de export şi de tranzit şi depun eforturi în vederea oferirii unor servicii eficace comunităţii de afaceri (c) colaborează pentru automatizarea procedurilor vamale şi a altor proceduri comerciale (d) fac schimb, după caz, de informaţii şi date, sub rezerva respectării confidenţialităţii datelor, precum şi de standarde şi regulamente privind protecţia datelor cu caracter personal;

2.4. Cooperarea în domeniul libertății, securității și justiției- Protecția datelor cu caracter personal - Continuarea punerii în aplicare a cadrului juridic privind protecția datelor cu caracter personal în toate sectoarele, pentru a asigura un nivel înalt de protecție a datelor cu

I. 1. Elaborarea regulilor interne în vederea respectării confidenţialităţii la realizarea schimbului de date cu caracter personal si monitorizarea acestora

Reguli interne elaborate şi implementate

Serviciul Vamal; Ministerul Afacerilor Interne; Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal

Trimestrul IV, 2018

În curs de realizarePrin Ordinul Serviciului Vamal nr.200-O din 19 mai 2015 a fost aprobată Politica pentru protecţia datelor cu caracter personal în cadrul Serviciului Vamal. În adresa Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter personala a fost depusă notificare cu privire la înregistrarea Serviciului Vamal ca entitate ce acumulează, prelucrează, stochează informaţie ce conţine date cu caracter personal. Prin Decizia Centrului nr. 1433235423337 din 02 iunie 15 Serviciul Vamal a fost înregistrat în Registrul de evidenţă a operatorilor de date cu caracter personal.Activități în scopul elaborării regulilor interne în vederea respectării confidenţialităţii la realizarea schimbului de date cu caracter personal si monitorizarea acestora sunt planificate pentru anul 2019.

37

Page 39: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

caracter personal, în conformitate cu instrumentele și standardele europene;

(e) cooperează pentru prevenirea şi combaterea traficului transfrontalier ilegal de mărfuri, inclusiv de produse pe bază de tutun;

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) Regimul vamal și facilitarea comerțului - Consolidarea măsurilor pentru combaterea fraudei și pentru prevenirea comerțului ilicit, inclusiv cu produse supuse accizelor, în special prin îmbunătățirea cooperării în baza Protocolului privind asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal

I3. Eficientizarea acţiunilor de contracarare a traficului ilicit de produse de tutun de către Serviciul Vamal

Număr de operațiuni comune naționale și internaționale cu participarea Serviciului Vamal

Serviciul Vamal

Trimestrul II, 2018

RealizatServiciul Vamal pe parcursul ultimilor ani, în comun cu Autoritatea vamală din România a implementat mai multe instrumente de colaborare la frontiera MD-RO, orientate inclusiv spre combaterea traficului ilicit de ţigarete, cum ar fi:- utilizarea în comun a scanerelor;- schimbul punctual de date, utilizînd fişe de însoţire;- grupurile comune de analiză a riscurilor la fiecare punct de trecere;- operațiuni comune cu implicarea chinologilor din ambele țări.Totodată, în contextul cooperării internaționale în contracararea traficului ilicit de produse din tutun, Serviciul Vamal asigură realizarea unui set de măsuri, și anume:- la începutul anului 2013, sub egida EUBAM, a fost creat „Grupul de lucru privind contracararea traficului ilicit cu ţigarete”, în componenţa căruia sunt incluşi experţi din cadrul EUBAM, specialişti în domeniu din toate organele de aplicare a legii din țară şi Ucraina, Direcţia Generală a Vămilor din România etc;- la 18 martie 2014 a fost semnat Protocolul operaţional cu Majestatea Sa Vamă şi Venituri al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlanda de Nord, privind schimbul de informaţii în cadrul efortului comun de combatere a fraudelor vamale, în special a traficului ilicit cu produse din tutun;- la 15 mai 2013 a fost semnat aranjamentul de cooperare administrativă cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF); - la 04 iulie 2014, a fost semnat procesul verbal privind constituirea grupului de lucru interinstituţional, cu antrenarea angajaţilor SV, MAI şi SIS, în vederea monitorizării operaţiunilor de export de ţigarete din

38

Page 40: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Republica Moldova.Serviciul Vamal informează MAI, SIS, OLAF, EUBAM, SELEC, Marea Britanie (şi ţările limitrofe) referitor la toate exporturile de ţigarete operate de către agenţii economici din Republica Moldova.Totodată, au fost înregistrate mai multe tranzite naționale ale articolelor din tutun. Pe parcursul a 12 luni 2018, au fost înregistrate 152 tranzite naționale ale țigaretelor importate de către SRL „Altai” (deținătoarea licenței „activitatea magazinelor duty free” în regiunea transnistreană). Toate tranziturile fiind acordate în conformitate cu prevederile Codului Vamal, totodată fiind închise doar după efectuarea controlului fizic al țigaretelor transportate de către grupul interinstituţional compus din angajați ai SV, MAI şi SIS. Pe parcursul perioadei de raportare, Serviciul Vamal a participat la 2 operațiuni privind contracararea traficului ilicit de tutun, și anume:1. Operațiunea „FOX”, desfășurată în perioada 15 ianuarie - 28 februarie 2018, sub egida Organizației Mondiale a Vămilor (OMV). În cadrul operațiunii au fost monitorizate mai multe tranzacții cu tutun și țigarete în care au fost implicați agenți economici din Republica Moldova (careva iregularități nu au fost depistate). La recomandarea OMV au fost create criterii de selectivitate în privința a 18 companii suspectate că ar fi implicate în traficul ilicit cu produse din tutun;2. Operațiunea internațională ,,Janus”, desfășurată în perioada 25 mai – 14 iunie 2018, sub egida EUBAM și OLAF. De către Serviciul Vamal au fost înregistrate 86 de capturi de țigarete unde numărul de țigarete reținute a constituit 508.040 ţigarete.A fost asigurat schimbul de informații cu Atașatul Marii Britanii pe probleme de criminalitate fiscal-vamală, în urma căruia de către vameșii din Londra au fost ridicate 6980 țigarete transportate de către doi cetățeni ai Republicii Moldova prin Aeroport.Suplimentar, se menționează că, în scopul dotării

39

Page 41: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

direcției Centrul chinologic cu cîini antrenați în depistarea produselor de tutun, Serviciul Vamal a semnat un contract de donație cu companiile JTI-Moldova, BRITISH AMERICAN TOBACCO și compania FILIP MOORIS.

(f) fac schimb de informaţii sau desfăşoară consultări cu scopul de a ajunge, cînd este posibil, la poziţii comune în domeniul vamal în cadrul unor organizaţii internaţionale, ca, de exemplu, OMC, OMV,

I4. Participarea la evenimentele organizațiilor internaționale

Număr de evenimente cu participarea Serviciului Vamal

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul a 12 luni 2018, Serviciul Vamal a participat la 411 evenimente internaționale (Reuniunea semestrială a Consiliului Consultativ al EUBAM, Reuniunea Comitetului de coordonare a capacității și standardelor în comerț al Comisiei Economice pentru Europa a ONU (UNECE), a II-a conferință internațională ,,Împreună în lupta împotriva contrabandei de țigarete si tutun”, a 61-a sesiune a Comitetului Sistemului Armonizat al OMV, Reuniunea Comitetului de Facilitare a Comerțului al OMC, a 28-a ședință a Comitetului coordonator de facilitare a comerțului și transportului statelor-membre GUAM, cea de-a II-a rundă de negocieri pe marginea Acordului de Comerț Liber între Republica Moldova și Republica Populară Chineză, Misiune de validare a programului de recunoaștere mutuală AEO din RM, în cadrul implementării proiectului pilot de recunoaștere mutuală a programelor AEO din țările CEFTA, implementat de GIZ; Vizita de studiu la Agenția Vămilor și Monopolului a Republicii Italiene privind implementarea conceptului Ghișeului Unic, Conferința regională cu privire la provocările organizaționale ale administrațiilor CEFTA referitoare la aderarea la UE și controlul ulterior etc).Informații detaliate pot fi accesate pe pagina web a Serviciului Vamal.

(g) colaborează în materie de planificare şi furnizare a asistenţei tehnice, în special în vederea facilitării reformelor vamale şi a comerţului, în conformitate cu dispoziţiile relevante ale prezentului acord;

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Continuarea modernizării

I.5. Identificarea, negocierea şi implementarea proiectelor de asistenţă tehnică pentru consolidarea capacităţilor

Număr de proiecte implementate

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareLa situația din 31 decembrie 2018 sunt în derulare 13 proiecte:1). Proiectul TWINNING „Suport în modernizarea Serviciului Vamal în conformitate cu cerințele Acordului de Asociere, avînd ca scop – Acordarea suportului Republicii Moldova în pregătirea necesară pentru implementarea Ghișeului Unic și Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), condiționalități

40

Page 42: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Serviciului vamal și a infrastructurii acestuia, precum și a organizării de cursuri de formare pentru personal, în special în vederea consolidării unei culturi orientate spre servicii și lipsite de corupție în Republica Moldova;

instituţionale ale Serviciului Vamal

prevăzute în capitolul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) a Acordului de Asociere), asistat de UE, țările partenere - Lituania, Italia.Pe parcursul anului 2018 au avut loc:- 14 întrevederi cu experții lituanieni;- 12 întrevederi cu experții italieni; - 2 vizite de studiu (Lituania, Italia) cu participarea a cîte 6 funcționari vamali.- 4 ședințe ale Comitetului de Supraveghere a Proiectului.A fost:- instituit Grupul de lucru interinstituțional privind implementarea SW (SV, MEI, ASP, AGE, ANSA, AMED) și organizată 1 ședință (10 iulie);- prezentat Planul de gestionare a modificărilor de către Liderul Proiectului (Chișinău, 16 august);- instituit Grupul de lucru pentru implementarea NCTS și Comitetul de Supraveghere pentru monitorizarea implementării NCTS;- elaborat proiectul Documentului de viziune al SV cu privire la implementarea conceptului Ghișeului Unic și transmis părții italiene;- elaborat proiectul Planului de acțiuni pentru implementarea NCTS.2). Proiectul ,,Construcția punctului de trecere Palanca pentru organizarea controlului comun pe teritoriul Republicii Moldova”, avînd ca scop - Extinderea și modernizarea punctului de trecere ”Palanca” pentru realizarea controlului comun la frontiera moldo-ucraineană pe teritoriul RM, asistat de UE, PNUD.Punctul de trecere a frontierei Palanca, operat în comun de vameşii şi poliţiştii de frontieră din Republica Moldova şi Ucraina, a fost dat în exploatare la data de 28 decembrie. La etapa inițială, trecerea va fi autorizată doar pentru vehiculele cu masa de până la 3,5 tone și cu capacitatea de până la 22 de locuri, precum și a mărfurilor care nu sunt supuse controlului veterinar și fito-sanitar.3). Programul de control asupra exportului

41

Page 43: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Securității Frontaliere (EXBS), avînd ca scop - Îmbunătățirea controlului la export prin formarea a 3 sisteme de control nedestructiv al bagajelor instalate în 3 puncte de trecere, asistat de Departamentul Energiei al SUA, Administrația Națională pentru Securitatea Nucleară;4). Programul Nuclear ,,Smuggling Detection and Deterrence – NSDD”, avînd ca scop - prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare și radioactive, asistat de SUA;Pe parcursul anului 2018 au avut loc:august 2018 a avut loc vizita echipei Programului Depistarea cazurilor de contrabandă cu substanțe nucleare NSDD în scopul testării monitarelor-portale de detectare a radiației în punctele de trecere Otaci, Ungheni C/f, Criva, Aeroport, Tudora și examinarea posibilității instalării monitoarelor-portale la PTFs Criva (la intrare în țară, solicitarea SV) Unguri, Palanca. 16 august 2018 în PTFS Tudora a avut loc întrevederea Directorului general SV cu dna Alina Smyslova, noul manager al Programului Depistarea cazurilor de contrabandă cu substanțe nucleare NSDD / SLD pentru RM din partea Departamentului Energiei al SUA;02-05 octombrie 2018, la Chișinău s-a desfășurat Atelierul de lucru „Aplicarea capacităților existente în domeniul de depistare și identificare a materialelor nucleare” cu suportul Departamentului Energiei al SUA.15-18 octombrie 2018, în or.Odesa a fost desfășurat Exercițiul transfrontalier între RM și Ucraina în domeniul proliferării armelor de distrugere în masă.5). Proiectul Prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă, asistat de Departamentul Apărării al SUA, Agenția de Apărare și Reducere a Amenințărilor (DTRA);6). Proiectul Modernizarea infrastructurii vamale , scop - Dotarea punctelor de trecere a frontierei de stat cu echipament modern, asistat de Guvernul Republicii Populare Chineze (Ministerul Comerțului al Republicii

42

Page 44: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Populare Chineze).Începând din data de 8 decembrie 2018, Postul vamal ,,Ocnița – feroviar” dispune de unul dintre cele mai performante scannere existente actualmente pe piață, scanare ”Nuctech TMRF 6010”, destinat inspectării mărfurilor transportate pe cale feroviară. Scanerul este donat de către Guvernul Republicii Populare Chineze în cadrul unui proiect de asistență tehnică Tot în cadrul aceluiași proiect, postul vamal ”Aeroportul Internațional Chișinău” a fost dotat, în luna mai, cu un scanner de model ”Nuctech TMXT 2080AD” pentru inspectarea bagajelor de cală.7). Programul de Control al containerelor , asistat de Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Crimă (UNODC);30 ianuarie-02 februarie 2018 s-a desfasurat trainingul privind controlul expotului si comertul strategic in cadrul Programului de Control al containerilor (etapa III); 2 februarie 2018, în cadrul IGPF a avut loc intrevederea cu coordonatorul regional al programului UNODC in regiunea Marii Negre;26-27 martie 2018 la Kiev a avut loc ședința privind comertul strategic și control al exporturilor;29-31 mai 2018, Chisinau, s-a desfășurat atelierul de lucru ,,Profilul de risc și controlul containerelor”;18-20 septembrie 2018 a avut loc Prima Ședință a Comitetului Regional de Supraveghere a Programului de Control al Containerelor al OMV și UNODC;14-15 noiembrie 2018, s-a desfășurat Seminarul Regional privind Guvernarea și Reforma sectorului de securitate și criminalitatea organizată internațională, or. Minsk. 8). Programul operațional România – Republica Moldova 2014-2020, scop - Reconstruirea infrastructurii la 3 posturi vamale de frontieră: Albiţa - Leușeni, Sculeni - Sculeni and Giurgiulești – Giurgiulești, asistat de UE; 9). Proiectul Modernizarea Serviciului Vamal , avînd ca scop Implementarea regimului liberalizat de vize, asistat de Comisia Europeană;

43

Page 45: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

10). Proiectul EUBAM , avînd ca scop - acordarea asistenței în subiectele legate de Transnistria, dezvoltarea managementului integrat al frontierelor, combaterea criminalității transfrontaliere, asistat de UE; Printre cele mai importante evenimente desfășurate pe parcursul anului 2018, se enumeră:17-18 ianuarie 2018/30-31 ianuarie întrevederea experților SV și de frontieră ale RM și Ucraina privind controlul comun la frontiera moldo-ucraineană;15-16 martie la Criva-Mamaliga, Briceni-Rossosani a avut loc vizita de evaluare a infrastructurii punctelor de trecere și a procedurilor de control; 20-21martie PTES Novosavițcaia-Cuciurgani, Goianul Nou-Platonovo a avut loc vizita de evaluare a infrastructurii punctelor de trecere și a procedurilor de control; 16-17 mai, la Odesa a avut loc întrevederea privind activitățile următoare în cadrul controlului comun la frontiera moldo-ucraineană (Pervomaisc-Kuciurgan, Novosavițcaia-Kuciurgan, Goianul Nou-Platonovo, Palanca-Maiaki-Udobnoe, Criva-Mamalîga, Briceni-Rossoșanî, Larga-Kelmențî, Giurgiulești-Reni);23 mai, Cuciurgan, Analiza implementarii controlului comun in postul vamal Cuciurgani;6-7 iunie, Odesa, S-a desfășurat ședința de lucru privind controlul comun la frontiera moldo-ucraineană.8 iunie 2018, PTFS s-a desfășurat întrevederea de lucru în punctul de trecere Novosavițcaia-Cuciurgan privind dezvoltarea controlului comun;26 iunie, Odesa, Cea de-a XXX-a Reuniune a Consiliului Consultativ al EUBAM, urmată de întrevederea tehnică a experților referitoare la proiectele în cadrul Inițiativei Prioritare privind Managementul Integrat al Frontierelor;24 octombrie, Odesa III-a ședință de Supraveghere a Comitetului de Supraveghere a proiectului Consolidarea managementului integrat al frontierelor la frontiera moldo-ucraineană;15 noiembrie, Odesa, Ședința tehnică privind implementarea proiectului Consolidarea

44

Page 46: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Managementului Integrat al Fronterei de-a lungul frontierei moldo-ucrainene;17 decembrie, Ședința privind dezvoltarea controlului comun la frontiera MD-UA sub egida EUBAM.11). Proiectul Modernizarea infrastructurii vamale , avînd ca scop - Implementarea sistemului de video monitorizare (GPS tracking) în posturile de frontieră cu UE, asistat de UE;12). Proiectul Modernizarea infrastructurii vamale , avînd ca scop - Organizarea controlului comun în punctul de trecere Pervomaisc-Kuciurgan pe teritoriul Ucrainei. Dezvoltarea punctului de trecere la frontiera de stat moldo-ucraineană Giugiulești-Reni asistat de UE;6 februarie 2018 a avut loc ceremonia de lansare a proiectului managementul integrat al frontierei consolidat prin efectuarea controlului comun si a schimbului de informatii la frontiera moldo-ucraineana; 16 si 22 martie 2018 a avut loc video conferinta cu prima ședință a grupului de lucru tehnic privind subiectele IT privind MIF MD-UA;Au avut loc 5 ședințe de lucru tehnice privind implementarea proiectului, inclusiv în regim de conferință video. A fost definitivat și aprobat proiectul designului punctelor de trecere Cuciurgan și Reni;13). Proiectul Twinning ,,Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI)”, avînd ca scop- îmbunătățirea modului de aplicarea a legii și reglementărilor privind drepturile de proprietate intelectuală în Republica Moldova.Pe parcursul anului 2018:7-11 mai, la București s-a desfășurat atelierul de lucru privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală;6-7 iunie, la Chișinău s-a desfășurat seminarul regional „Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” organizat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale;-19 octombrie, Seminarul național cu genericul „Proprietate intelectuală și concurență”;

45

Page 47: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

-24 octombrie, Ședința de lucru pe marginea proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”.

(h) fac schimb de cele mai bune practici în materie de operaţiuni vamale, axîndu-se în special pe asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, mai ales în cazul produselor contrafăcute;

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Asigurarea punerii în aplicare efective a legislației Republicii

I.6. Organizarea și participarea la activități de instruire în domeniul proprietății intelectuale

Cel puţin 50% de colaboratori vamali instruiţi

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul a 12 luni 2018, au fost desfășurate 17 activități/174 funcționari vamali instruiți.Instruire internă:1. cursul de instruire „Formare şi perfecţionare a colaboratorilor vamali” cu subiectul „Protecţia proprietăţii intelectuale” – 2 activităţi/31 persoane instruite;2. cursul de instruire „Studiul desfăşurat al legislaţiei vamale” cu subiectul „Protecţia proprietăţii intelectuale” – 3 activităţi/71 debutanţi instruiți;Instruire externă:1. trainingul Asigurarea respectării drpturilor de proprietate intelectuală, organizat de AGEPI – 2 activitate/8 persoane instruite;2. trainingul Protecţia proprietăţii intelectuale organizat în cadrul Proiectului de asistenţă tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI)” – 5 activități/50 funcționari instruiți;3. atelierul de lucru organizat de IPR Center în Romania cu tematica Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, -1 activitate/1 funcționar vamal instruiți;4. trainingul organizat de JTI în Germania cu genericul Identificarea produselor contrafăcute – 1 activitate/1 funcționar vamal instruit;5. atelierul de lucru Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală și implementarea mijloacelor electronice pentru respectarea DPI - 1 vizită Polonia/ 3 funcționari vamali instruiți.6. atelierul de lucru Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală organizat de EUBAM – 2 activități/9 funcționari vamali instruiți.

(i) promovează coordonarea între toate autorităţile de frontieră ale

2.4. Cooperarea în domeniul libertăţii,

I.7. Implementarea controlului

Acord interstatal privind

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareA fost aprobată Hotărîrea Guvernului nr.254 din 27 aprilie 2017 „Pentru iniţierea negocierilor asupra

46

Page 48: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

părţilor pentru a facilita procesul de trecere a frontierei şi a asigura un control sporit, inclusiv prin controale comune la frontieră, atunci cînd este posibil şi este cazul; şi

securităţii şi justiţiei - Gestionarea frontierelor -Consolidarea gestionării comune a frontierelor la frontiera dintre UE și Republica Moldova, inclusiv prin controale comune la frontieră și schimb de informații (inclusiv înainte de sosire)

comun la frontiera cu România

controlul comun semnat – număr de puncte de trecere a frontierei cu control comun

proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României cu privire la controlul persoanelor, mijloacelor de transport şi mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova şi România” (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 144-148 art. 334 din 05.05.2017). Proiectul Acordului a fost transmis prin canale diplomatice părţii române spre examinare.Totodată, la data de 27 aprilie 2017, la punctul de trecere Cahul-Oancea a avut loc evaluarea preliminară a necesităţilor de infrastructură, IT şi personal pentru implementarea controlului comun.La 28 februarie 2018 a avut loc întrevederea Prim-miniştrilor Republicii Moldova şi României, în cadrul căreia a fost abordat subiectul realizării controlului comun la frontiera moldo-română. Poziţia părţii române este că legislaţia UE nu permite efectuarea controlului comun în punctele de trecere a frontierei a unui stat membru al UE cu un stat nemembru al UE, conform Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen).Deoarece există practica desfășurării controlului comun între țările UE și non-UE, cum ar fi controlul comun la frontiera între Polonia și Ucraina, Croaţia – Bosnia şi Herzegovina şi Ungaria – Serbia, Serviciul Vamal a solicitat suportul MAEIE în dialogul cu partea română şi instituţiile UE, pentru promovarea insistentă a conceptului de control comun la frontiera moldo-română.

(j) stabilesc, acolo unde este relevant şi adecvat, recunoaşterea reciprocă a programelor de parteneriat comercial şi a controalelor vamale, inclusiv a măsurilor echivalente de facilitare a comerţului

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Alinierea sistemului de

I.8. Dezvoltarea mecanismului de recunoaștere mutuală a statutului de operator economic

Foaie de parcurs privind mecanismul de recunoaştere AEO între Uniunea Europeană şi

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareFoaia de parcurs privind mecanismul de recunoaştere AEO între Uniunea Europeană şi Republica Moldova a fost aprobată în cadrul celei de a III-a Reuniune a Subcomitetului vamal RM, care a avut loc la 16 noiembrie 2017 la Chişinău, Aceasta include 15 acţiuni. A demarat prima etapă - armonizarea legislației la standardele UE, compararea bazei legale în domeniul

47

Page 49: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

agenți economici autorizați al Republicii Moldova cu cel al UE, în perspectiva recunoașterii reciproce

autorizat (AEO)

Republica Moldova elaborat şi implementat; Acord privind recunoaşterea mutuală a AEO între Uniunea Europeană şi Republica Moldova elaborat

AEO, identificarea beneficiilor AEO.În acest scop au fost elaborate:- proiectul hotărîrii Guvernului de modificare a unor Hotărîri de Guvern (HG nr.385 din 16.06.2015 „Pentru punerea în aplicare a prevederilor secţiunii 342 din Codul vamal al Republicii Moldova” și HG nr.647 din 07.08.2014 ,,Privind punerea în aplicare a prevederilor secţiunilor a 271-a şi a 281-a din Codul vamal al Republicii Moldova”), care a fost definitivat și urmează a fi remis spre examinare și promovare Cancelariei de Stat;- proiectul Ordinului cu privire la aprobarea Normelor metodologice privind modul de verificare a solicitanților și titularilor Autorizației AEO., aplicabile și pentru verificarea condițiilor de autorizare a procedurilor simplificate, prin scrisoarea 28/05-19065 din 12.11.2018 proiectul a fost remis la Ministerul Justiției pentru expertiza juridică.La data de 21 februarie 2018 a avut loc întrevederea de lucru cu experții din RM și România, unde a fost evaluată pozitiv implementarea proiectului - pilot de recunoaștere unilaterală AEO din UE la postul vamal de frontieră Moldova – România (Leușeni), precum și stabilite acțiuni de continuare a mediatizării comune a proiectului pilot, unificarea acțiunilor comune în dialog cu DG TAXUD în vederea inițierii recunoașterii mutuale a AEO din RM și UE (document de referință: Minuta privind concluziile operaționale ale întrevederilor de lucru din 21-22 februarie 2018).Se menționează că, Proiectul-pilot de recunoaștere unilaterală a statutului AEO din UE la punctul de trecere a frontierei de stat Leuşeni-Albiţa a fost prelungit pînă la finele anului 2018.La data de 17 octombrie 2018, în cadrul întrevederii de lucru dintre experții administrațiilor vamale ale RM și României cu privire la evaluarea Proiectului pilot privind recunoașterea unilaterală de către Serviciul Vamal a agenților economici autorizați din UE în cadrul punctelor de trecere a frontierei Leușeni – Albița, a fost dată o evaluare pozitivă.De la inițierea proiectului pilot de recunoaștere

48

Page 50: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

unilaterală a AEO din UE, Serviciul Vamal a acordat beneficii la trecerea frontierei vamale la intrare PTF Leușeni la 15 operatori economici autorizați AEO din UE, durata timpului de trecere a frontierei a constituit în mediu 15 min.Pe parcursul a 12 luni 2018:- au fost acordate 16 autorizații AEO, cu 6 autorizații mai mult față de aceiași perioadă a anului 2017 (10 autorizații AEO), numărul total Autorizații AEO valide deținînd 115 agenți economici;- 5 cereri de solicitare a acordării statutului AEO se află în proces de auditare privind verificarea condițiilor prevăzute de art. 1953 Cod Vamal;- 22 titulari statut AEO au fost supuși reevaluări, comparativ cu perioada an.2017 (26 titulari statut AEO supuși reevaluării);- 7 Autorizații AEO au fost retrase, comparativ cu perioada anului 2017 (3 Autorizații AEO retrase);În perioada 2017-2018:- 48 titulari AEO au fost reevaluați;- 10 Autorizații AEO au fost retrase urmare a reevaluării titularilor AEO;- 3 Autorizații AEO suspendate;Totodată, Republica Moldova, fiind membru al Acordului de Liber Schimb Central-European (CEFTA), a impulsionat dezvoltarea mecanismului de recunoaștere mutuală a statutului de operator economic autorizat, prin următoarele acțiuni:- 28-29 martie 2018, Albania – Atelierul de lucru, desfășurat cu asistența Proiectului GIZ, la care au participat experți din Republica Moldova și CEFTA.În cadrul atelierului au fost stabilite acțiuni comune în dialog cu Subcomitetul vamal CEFTA și DG TAXUD în vederea inițierii recunoașterii mutuale a AEO din RM și CEFTA (Document aprobat - Minuta privind concluziile operaționale ale întrevederilor de lucru din 28-29 martie 2018, Albania) ; - 5-7 septembrie 2018, Chișinău, Republica Moldova - Organizarea și desfășurarea evenimentului de lansare a misiunii de validare a programului AEO în vederea inițierii proiectului pilot de recunoaștere

49

Page 51: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

mutuală a programelor AEO cu țările CEFTA;- 17-21 septembrie 2018, Skopje, Macedonia - participarea la misiunea de validare a programului AEO în vederea inițierii proiectului pilot de recunoaștere mutuală a programelor AEO cu țările CEFTA;-- 09-12 octombrie 2018, Belgrad, Serbia - participarea la misiunea de validare a programului AEO în vederea inițierii proiectului pilot de recunoaștere mutuală a programelor AEO cu țările CEFTA; -20 septembrie 2018, Bruxelles - participarea la Întrevederea interministerială la în domeniul facilitării comerțului (implimentarea prevederilor TFA); - 12-15 decembrie 2018, Belgrad, Serbia - participarea la Conferința regională „Promovarea recunoașterii reciproce a statutului AEO în contextul CEFTA”.

198 Asistenţă administrativă reciprocă în domeniul vamal Fără a aduce atingere altor forme de cooperare prevăzute în prezentul acord, în special la articolul 197 din prezentul acord, părţile îşi furnizează reciproc asistenţă administrativă în domeniul vamal, în conformitate cu dispoziţiile protocolului III privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal la prezentul acord

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Consolidarea măsurilor pentru combaterea fraudei și pentru prevenirea comerțului ilicit, inclusiv cu produse supuse accizelor, în special prin îmbunătățirea cooperării în baza Protocolului privind asistența administrativă

I.1. Asigurarea unui proces eficient de asistență administrativă cu țările Uniunii Europene

Număr de solicitări şi răspunsuri de asistență administrativă

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul a 12 luni 2018, în vederea asigurării unui proces eficient de asistență administrativă cu țările UE îndomeniul vamal, au fost:- primite - 1235 solicitări;- transmise - 1398 solicitări.

50

Page 52: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

reciprocă în domeniul vamal

199 Asistenţă tehnică şi consolidarea capacităţilor Părţile colaborează cu scopul de a furniza asistenţă tehnică şi consolidarea capacităţilor pentru punerea în practică a reformelor în materie de facilitare a comerţului şi a reformelor vamale

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Continuarea modernizării Serviciului vamal și a infrastructurii acestuia, precum și a organizării de cursuri de formare pentru personal, în special în vederea consolidării unei culturi orientate spre servicii și lipsite de corupție în Republica Moldova;

I.1. Identificarea, negocierea şi implementarea proiectelor de asistenţă tehnică pentru consolidarea capacităţilor instituţionale ale Serviciului Vamal

Număr de proiecte în implementare

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizareLa situația din 31 decembrie 2018 sunt în derulare 13 proiecte:1). Proiectul TWINNING „Suport în modernizarea Serviciului Vamal în conformitate cu cerințele Acordului de Asociere, avînd ca scop – Acordarea suportului Republicii Moldova în pregătirea necesară pentru implementarea Ghișeului Unic și Noului Sistem Computerizat de Tranzit (NCTS), condiționalități prevăzute în capitolul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC) a Acordului de Asociere), asistat de UE, țările partenere - Lituania, Italia.Pe parcursul anului 2018 au avut loc:- 14 întrevederi cu experții lituanieni;- 12 întrevederi cu experții italieni; - 2 vizite de studiu (Lituania, Italia) cu participarea a cîte 6 funcționari vamali.- 4 ședințe ale Comitetului de Supraveghere a Proiectului.A fost:- instituit Grupul de lucru interinstituțional privind implementarea SW (SV, MEI, ASP, AGE, ANSA, AMED) și organizată 1 ședință (10 iulie);- prezentat Planul de gestionare a modificărilor de către Liderul Proiectului (Chișinău, 16 august);- instituit Grupul de lucru pentru implementarea NCTS și Comitetul de Supraveghere pentru monitorizarea implementării NCTS;- elaborat proiectul Documentului de viziune al SV cu privire la implementarea conceptului Ghișeului Unic și transmis părții italiene;- elaborat proiectul Planului de acțiuni pentru implementarea NCTS.2). Proiectul ,,Construcția punctului de trecere Palanca pentru organizarea controlului comun pe teritoriul Republicii Moldova”, avînd ca scop - Extinderea și modernizarea punctului de trecere ”Palanca” pentru realizarea controlului comun la

51

Page 53: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

frontiera moldo-ucraineană pe teritoriul RM, asistat de UE, PNUD.Punctul de trecere a frontierei Palanca, operat în comun de vameşii şi poliţiştii de frontieră din Republica Moldova şi Ucraina, a fost dat în exploatare la data de 28 decembrie. La etapa inițială, trecerea va fi autorizată doar pentru vehiculele cu masa de până la 3,5 tone și cu capacitatea de până la 22 de locuri, precum și a mărfurilor care nu sunt supuse controlului veterinar și fito-sanitar.3). Programul de control asupra exportului Securității Frontaliere (EXBS), avînd ca scop - Îmbunătățirea controlului la export prin formarea a 3 sisteme de control nedestructiv al bagajelor instalate în 3 puncte de trecere, asistat de Departamentul Energiei al SUA, Administrația Națională pentru Securitatea Nucleară;4). Programul Nuclear ,,Smuggling Detection and Deterrence – NSDD”, avînd ca scop - prevenirea traficului ilicit cu materiale nucleare și radioactive, asistat de SUA;Pe parcursul anului 2018 au avut loc:august 2018 a avut loc vizita echipei Programului Depistarea cazurilor de contrabandă cu substanțe nucleare NSDD în scopul testării monitarelor-portale de detectare a radiației în punctele de trecere Otaci, Ungheni C/f, Criva, Aeroport, Tudora și examinarea posibilității instalării monitoarelor-portale la PTFs Criva (la intrare în țară, solicitarea SV) Unguri, Palanca. 16 august 2018 în PTFS Tudora a avut loc întrevederea Directorului general SV cu dna Alina Smyslova, noul manager al Programului Depistarea cazurilor de contrabandă cu substanțe nucleare NSDD / SLD pentru RM din partea Departamentului Energiei al SUA;02-05 octombrie 2018, la Chișinău s-a desfășurat Atelierul de lucru „Aplicarea capacităților existente în domeniul de depistare și identificare a materialelor nucleare” cu suportul Departamentului Energiei al SUA.

52

Page 54: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

15-18 octombrie 2018, în or.Odesa a fost desfășurat Exercițiul transfrontalier între RM și Ucraina în domeniul proliferării armelor de distrugere în masă.5). Proiectul Prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă , asistat de Departamentul Apărării al SUA, Agenția de Apărare și Reducere a Amenințărilor (DTRA);6). Proiectul Modernizarea infrastructurii vamale , scop - Dotarea punctelor de trecere a frontierei de stat cu echipament modern, asistat de Guvernul Republicii Populare Chineze (Ministerul Comerțului al Republicii Populare Chineze).Începând din data de 8 decembrie 2018, Postul vamal ,,Ocnița – feroviar” dispune de unul dintre cele mai performante scannere existente actualmente pe piață, scanare ”Nuctech TMRF 6010”, destinat inspectării mărfurilor transportate pe cale feroviară. Scanerul este donat de către Guvernul Republicii Populare Chineze în cadrul unui proiect de asistență tehnică Tot în cadrul aceluiași proiect, postul vamal ”Aeroportul Internațional Chișinău” a fost dotat, în luna mai, cu un scanner de model ”Nuctech TMXT 2080AD” pentru inspectarea bagajelor de cală.7). Programul de Control al containerelor , asistat de Oficiul Națiunilor Unite pentru Droguri și Crimă (UNODC);30 ianuarie-02 februarie 2018 s-a desfasurat trainingul privind controlul expotului si comertul strategic in cadrul Programului de Control al containerilor (etapa III); 2 februarie 2018, în cadrul IGPF a avut loc intrevederea cu coordonatorul regional al programului UNODC in regiunea Marii Negre;26-27 martie 2018 la Kiev a avut loc ședința privind comertul strategic și control al exporturilor;29-31 mai 2018, Chisinau, s-a desfășurat atelierul de lucru ,,Profilul de risc și controlul containerelor”;18-20 septembrie 2018 a avut loc Prima Ședință a Comitetului Regional de Supraveghere a Programului de Control al Containerelor al OMV și UNODC;14-15 noiembrie 2018, s-a desfășurat Seminarul

53

Page 55: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Regional privind Guvernarea și Reforma sectorului de securitate și criminalitatea organizată internațională, or. Minsk. 8). Programul operațional România – Republica Moldova 2014-2020, scop - Reconstruirea infrastructurii la 3 posturi vamale de frontieră: Albiţa - Leușeni, Sculeni - Sculeni and Giurgiulești – Giurgiulești, asistat de UE; 9). Proiectul Modernizarea Serviciului Vamal , avînd ca scop Implementarea regimului liberalizat de vize, asistat de Comisia Europeană;10). Proiectul EUBAM , avînd ca scop - acordarea asistenței în subiectele legate de Transnistria, dezvoltarea managementului integrat al frontierelor, combaterea criminalității transfrontaliere, asistat de UE; Printre cele mai importante evenimente desfășurate pe parcursul anului 2018, se enumeră:17-18 ianuarie 2018/30-31 ianuarie întrevederea experților SV și de frontieră ale RM și Ucraina privind controlul comun la frontiera moldo-ucraineană;15-16 martie la Criva-Mamaliga, Briceni-Rossosani a avut loc vizita de evaluare a infrastructurii punctelor de trecere și a procedurilor de control; 20-21martie PTES Novosavițcaia-Cuciurgani, Goianul Nou-Platonovo a avut loc vizita de evaluare a infrastructurii punctelor de trecere și a procedurilor de control; 16-17 mai, la Odesa a avut loc întrevederea privind activitățile următoare în cadrul controlului comun la frontiera moldo-ucraineană (Pervomaisc-Kuciurgan, Novosavițcaia-Kuciurgan, Goianul Nou-Platonovo, Palanca-Maiaki-Udobnoe, Criva-Mamalîga, Briceni-Rossoșanî, Larga-Kelmențî, Giurgiulești-Reni);23 mai, Cuciurgan, Analiza implementarii controlului comun in postul vamal Cuciurgani;6-7 iunie, Odesa, S-a desfășurat ședința de lucru privind controlul comun la frontiera moldo-ucraineană.8 iunie 2018, PTFS s-a desfășurat întrevederea de lucru în punctul de trecere Novosavițcaia-Cuciurgan privind dezvoltarea controlului comun;

54

Page 56: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

26 iunie, Odesa, Cea de-a XXX-a Reuniune a Consiliului Consultativ al EUBAM, urmată de întrevederea tehnică a experților referitoare la proiectele în cadrul Inițiativei Prioritare privind Managementul Integrat al Frontierelor;24 octombrie, Odesa III-a ședință de Supraveghere a Comitetului de Supraveghere a proiectului Consolidarea managementului integrat al frontierelor la frontiera moldo-ucraineană;15 noiembrie, Odesa, Ședința tehnică privind implementarea proiectului Consolidarea Managementului Integrat al Fronterei de-a lungul frontierei moldo-ucrainene;17 decembrie, Ședința privind dezvoltarea controlului comun la frontiera MD-UA sub egida EUBAM.11). Proiectul Modernizarea infrastructurii vamale , avînd ca scop - Implementarea sistemului de video monitorizare (GPS tracking) în posturile de frontieră cu UE, asistat de UE;12). Proiectul Modernizarea infrastructurii vamale , avînd ca scop - Organizarea controlului comun în punctul de trecere Pervomaisc-Kuciurgan pe teritoriul Ucrainei. Dezvoltarea punctului de trecere la frontiera de stat moldo-ucraineană Giugiulești-Reni asistat de UE;6 februarie 2018 a avut loc ceremonia de lansare a proiectului managementul integrat al frontierei consolidat prin efectuarea controlului comun si a schimbului de informatii la frontiera moldo-ucraineana; 16 si 22 martie 2018 a avut loc video conferinta cu prima ședință a grupului de lucru tehnic privind subiectele IT privind MIF MD-UA;Au avut loc 5 ședințe de lucru tehnice privind implementarea proiectului, inclusiv în regim de conferință video. A fost definitivat și aprobat proiectul designului punctelor de trecere Cuciurgan și Reni;13). Proiectul Twinning ,,Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală (DPI)”, avînd ca scop- îmbunătățirea modului de aplicarea a legii și reglementărilor privind drepturile de

55

Page 57: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

proprietate intelectuală în Republica Moldova.Pe parcursul anului 2018:7-11 mai, la București s-a desfășurat atelierul de lucru privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală;6-7 iunie, la Chișinău s-a desfășurat seminarul regional „Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” organizat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale;19 octombrie, Seminarul național cu genericul „Proprietate intelectuală și concurență”;24 octombrie, Ședința de lucru pe marginea proiectului UE „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”.

200 Subcomitetul vamal (1) Se instituie Subcomitetul vamal. Acesta prezintă rapoarte Comitetului de asociere, reunit în configuraţia comerţ prevăzută la articolul 438 alineatul (4) din prezentul acord (2) Printre atribuţiile Subcomitetului vamal se numără consultări periodice şi monitorizarea punerii în aplicare şi a administrării prezentului capitol, inclusiv a aspectelor care ţin de cooperarea vamală, de cooperarea şi administrarea vamală transfrontalieră, de asistenţa tehnică, de regulile de origine şi facilitarea comerţului, precum şi de asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal.

I.1. Organizarea ședințelor anuale ale Subcomitetului vamal

Ședințe anuale organizate

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2017, 2018, 2019

RealizatȘedința anuală a Subcomitetului vamal a avut loc în data 21-22 noiembrie 2018, în or. Bruxelles.Reprezentantul Serviciului Vamal, dl Iurie Ceban a prezentat progresele înregistrate de Republica Moldova în activitatea vamală, în contextul implementării Acordului de Asociere RM-UE.

201 Apropierea legislaţiei vamale Apropierea treptată de legislaţia Uniunii Europene în domeniul vamal şi de anumite instrumente juridice internaţionale se realizează în

56

Page 58: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

conformitate cu anexa XXVI la prezentul acord Codul vamal Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Alinierea legislației Republicii Moldova la Codul vamal a Uniunii Europene

LT1. Act nou Proiectul de lege pentru aprobarea Codului vamal Transpune: Regulamentul nr. 952/2013/ UE

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor; Serviciul Vamal

Trimestrul III 2018; AA Anexa XXVI – septembrie 2017

În curs de realizare/RestanțăProiectul noului Cod vamal a fost definitivat în conformitate cu constatările și recomandările de perfecționare a proiectului parvenite din partea experților UE, în contextul expertizei noului Cod vamal realizate prin intermediul misiunii TAIEX, ce a avut loc în perioada 31.07-04.08.2017. Pe parcursul anului 2018, proiectul de lege a fost supus expertizei juridice, anticorupție, avizat de Centrul de Armonizare a Legislației și remis Guvernului spre examinare și aprobare, prin scrisoarea nr.09/1-03/270 din 05.07.2018. Prin scrisoarea Cancelariei de Stat nr.31-06-5678 din 11.07.2018, acesta a fost restituit pentru efectuarea analizei impactului de reglementare.Prin scrisoarea nr.09/1-06/298 din 13.08.2018, setul de materiale aferente proiectului de lege privind Codul vamal au fost remise Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, pentru efectuarea expertizei economice.La data de 12.09.2018, în cadrul ședinței Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător, atât analiza impactului de reglementare, cât și proiectul de lege privind Codul vamal au fost avizate pozitiv. Urmare a recomandărilor Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător, proiectul definitivat al Codului vamal prin scrisoarea nr.09/1-03/335/1005 din 23.10.2018 a fost remis spre examinare și aprobare Guvernului Republicii Moldova.Ulterior, prin scrisoarea Cancelariei de Stat nr.31-06-10099 din 11.12.2018 proiectul a fost restituit pe motivul expirării mandatului Parlamentului. Prin urmare, proiectul de lege cu privire la Codul vamal urmează a fi remis repetat Guvernului spre examinare și aprobare, după validarea noului mandat al Parlamentului.

Scutiri de taxe vamale Regulamentul (CE) nr.1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale

LT2. Act de modificare Proiectul de lege pentru modificarea Codului vamal Transpune: Regulamentul nr. 1186/2009/CE

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor; Serviciul Vamal

Trimestrul III 2018 ; Anexa XXVI la Acordul de Asociere – septembrie 2017

Tranzitul comun şi DAU Convenţia din 20 mai 1987 privind simplificarea

2.5. Comerțul și aspectele legate de

SLT1. Acte de modificare Proiectul

Acte normative în vigoare

Serviciul Vamal

1 septembrie, 2017

Parțial realizatPrin Ordinul Serviciului Vamal nr.310-O din 04 august 2017, au fost aprobate Normele Metodologice

57

Page 59: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

formalităţilor în comerţul cu mărfuri Convenţia din 20 mai 1987 privind o procedură de tranzit comun

comerț (DCFTA)Regimul vamal și facilitarea comerțului

- Alinierea legislației și stabilirea condițiilor pentru aderarea Republicii Moldova la Convenția privind un regim de tranzit comun

hotărîrii Guvernului privind modificarea Hotărîrii Guvernului nr.1140 din 2 noiembrie 2005 “Pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova”; Proiectul Ordinului cu privire la modificarea Ordinului Serviciului Vamal nr.288 din 20 decembrie 2005 cu privire la aprobarea normelor metodologice privind aplicarea sistemului de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova;Transpune:1. Convenţia

privind aplicarea sistemului de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova.Totodată, modificarile la Hotărârea Guvernului nr. 1140 din 02.11.2005 „Pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova” vor fi efectuate după modificarea prevederilor Codului Vamal.Întru implementarea prevederilor Legii nr.288/2017 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative, a fost elaborat proiectul hotărîrii Guvernului cu privire la modificarea și completarea Hotărîrii Guvernului nr. 1140 din 02.11.2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova (în contextul înserării modificărilor și completărilor în Codul Vamal, precum și în Legea nr.160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activității de întreprinzător în partea ce ține de magazinele duty –free. Astfel, secțiunea 14-a a Codului vamal a fost completată cu prevederi ce țin de instituirea magazinului duty-free amplasate în port și la bordul navelor, precum și prevederi în partea ce ține de reglementarea barului şi restaurantul duty-free la bordul navei. Proiectul a fost remis pentru efectuarea expertizei economice (scr. nr. 28/11-345 din 10.01.2019) urmînd să fie examinat în cadrul ședinței grupului de lucru pentru analiza impactului de reglementare.

58

Page 60: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

din 20 mai 1987 privind simplificarea formalităţilor în comerţul cu mărfuri2. Convenţia din 20 mai 1987 privind regimul de tranzit comun

Scutiri de taxe vamale Regulamentul (CE) nr.1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale

LT2. Act de modificare Proiectul de lege pentru modificarea Codului vamal Transpune: Regulamentul nr. 1186/2009/CE

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor; Serviciul Vamal

Trimestrul III 2018 ; Anexa XXVI la Acordul de Asociere – septembrie 2017

În curs de realizare / RestanțăProiectul noului Cod vamal a fost definitivat în conformitate cu constatările și recomandările de perfecționare a proiectului parvenite din partea experților UE, în contextul expertizei noului Cod vamal realizate prin intermediul misiunii TAIEX, ce a avut loc în perioada 31.07-04.08.2017. Pe parcursul anului 2018, proiectul de lege a fost supus expertizei juridice, anticorupție, avizat de Centrul de Armonizare a Legislației și remis Guvernului spre examinare și aprobare, prin scrisoarea nr.09/1-03/270 din 05.07.2018. Prin scrisoarea Cancelariei de Stat nr.31-06-5678 din 11.07.2018, acesta a fost restituit pentru efectuarea analizei impactului de reglementare.Prin scrisoarea nr.09/1-06/298 din 13.08.2018, setul de materiale aferente proiectului de lege privind Codul vamal au fost remise Comisiei de stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, pentru efectuarea expertizei economice.La data de 12.09.2018, în cadrul ședinței Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător, atât analiza impactului de reglementare, cât și proiectul de lege privind Codul vamal au fost avizate pozitiv. Urmare a recomandărilor Grupului de lucru pentru reglementarea activității de întreprinzător, proiectul definitivat al Codului vamal prin scrisoarea nr.09/1-03/335/1005 din 23.10.2018 a fost remis spre examinare și aprobare Guvernului Republicii Moldova.

59

Page 61: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Ulterior, prin scrisoarea Cancelariei de Stat nr.31-06-10099 din 11.12.2018 proiectul a fost restituit pe motivul expirării mandatului Parlamentului. Prin urmare, proiectul de lege cu privire la Codul vamal urmează a fi remis repetat Guvernului spre examinare și aprobare, după validarea noului mandat al Parlamentului.

249 Apropierea treptatăFiecare parte recunoaşte importanţa apropierii treptate a legislaţiei existente şi viitoare a Republicii Moldova de standardele internaţionale privind cele mai bune practici enumerate la articolul 243 alineatul (3) din prezentul acord, precum şi de acquis-ul Uniunii menţionat în lista prevăzută în anexa XXVIII-A la prezentul acordDirectiva Consiliului 86/635/CEE din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare

LT 4. Act de modificareProiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, în scopul armonizării legislaţiei naţionale la Directiva 86/635/CEETranspune:Directiva 86/635/CEE

Lege intrată în vigoare

Ministerul FinanţelorComisia Naţională a Pieţei Financiare;Banca Naţională a Moldovei

AA (Anexa XXVIII-A) – septembrie 2017

În rezultatul ședinței cu reprezentanții BNM și Ministerul Finanțelor din 30 octombrie 2018, s-a convenit elaborarea tabelului integral de transpunere a Directivei 86. Respectiv, BNM a completat tabelul de transpunere prenotat reieșind din competențele sale, acesta la momentul actual fiind în proces de examinare și completare de către Ministerul Finanțelor conform competențelor sale. Îndată ce tabelul de transpunere a Directivei 86 va fi definitivat, acesta se va prezenta Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru remitere părții europene spre examinare.

Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind conturile anuale și conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare

N.B.: A fost abrogată prin Directiva 2006/46/CE

LT9. Act de modificareProiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Transpune:Directiva 91/674/CEE

Lege intrată în vigoare

Ministerul FinanţelorComisia Naţională a Pieţei Financiare

AA (Anexa XXVIII-A) – septembrie 2017

În rezultatul ședinței cu reprezentanții CNPF și Ministerul Finanțelor din 30 octombrie 2018, s-a convenit elaborarea de către CNPF a tabelului integral de transpunere a Directivei 91. Respectiv, CNPF a elaborat tabelul de transpunere prenotat, acesta urmând a fi prezentat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru remitere părții europene spre examinare.

Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și

LT5. Act de modificare

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanțelor

AA (Anexa XXVIII-A) –

Realizat Directiva 2001/65/CE modifică a patra Directivă

60

Page 62: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

a Consiliului din 27 septembrie 2001 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE în ceea ce privește normele de evaluare ale conturilor anuale și conturilor consolidate ale anumitor forme de societăți, precum și ale băncilor și ale altor instituții financiare

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Transpune:Directiva 2001/65/CE

septembrie 2017

Cu implementarea din 01.01.2019

78/660/CEE și a şaptea Directivă 83/349/CEE care au fost substituite prin Directiva 2013/34/UE și transpusă în proiectul Legii contabilității și raportării financiare în redacție nouă.Proiectul legii contabilității a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 457 din 21.06.2017 (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 216-228 art. 548 din 30.06.2017) și adoptat prin Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287 din 15 decembrie 2017, cu intrarea în vigoare din 01 ianuarie 2019.(Monitorul Oficial nr.1-6 din 05.01.2018)

Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului

LT6. Act de modificareProiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Transpune:Directiva 2006/43/CE

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanțelor

Trimestrul III, 2017

Cu implementarea din 01.01.2019

Realizat Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 a fost transpusă prin Proiectul de lege privind auditul situaţiilor financiare, care a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.792 din 11.10.2017 şi adoptat prin Legea privind auditul situațiilor financiare nr.271 din 15 decembrie 2017, cu intrarea în vigoare din 01 ianuarie 2019, cu excepţia art.36–38 - 01.09.2018. (Monitorul Oficial nr.7-17  din 12.01.2018)

Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE, 86/635 CEE și 91/674/CEE privind conturile anuale și conturile consolidate ale anumitor forme de societăți, ale băncilor și ale altor instituții financiare și ale întreprinderilor de asigurare

LT7. Act de modificareProiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative Transpune:Directiva 2003/51/CE

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor

AA (Anexa XXVIII-A) – septembrie 2017

Cu implementarea din 01.01.2019

Realizat Directiva 2003/51/CE modifică a patra Directivă 78/660/CEE și a şaptea Directivă 83/349/CEE care au fost substituite prin Directiva 2013/34/UE și transpusă în proiectul Legii contabilității și raportării financiare în redacție nouă. Proiectul legii contabilității a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 457 din 21.06.2017 și adoptat prin Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287 din 15 decembrie 2017, cu intrarea în vigoare din 01 ianuarie 2019. (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 216-228 art. 548 din 30.06.2017)

Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European și

LT8. Act de modificare

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor

AA (Anexa XXVIII-A) –

Realizat Directiva 2006/46/CE modifică a patra Directivă

61

Page 63: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

a Consiliului din 14 iunie 2006 de modificare a Directivelor Consiliului 78/660/CEE privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăți, 83/349/CEE privind conturile consolidate, 86/635/CEE privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare și 91/674/CEE privind conturile anuale și conturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative, în scopul armonizării legislaţiei naţionale la Directiva 2006/46/CETranspune:Directiva 2006/46/CE

septembrie 2017

Cu implementarea din 01.01.2019

78/660/CEE și a şaptea Directivă 83/349/CEE care au fost substituite prin Directiva 2013/34/UE și transpusă în proiectul Legii contabilității și raportării financiare în redacție nouă. Proiectul legii contabilității a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 457 din 21.06.2017 și adoptat prin Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287 din 15 decembrie 2017, cu intrarea în vigoare din 01 ianuarie 2019. (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 216-228 art. 548 din 30.06.2017)

CAPITOLUL 8. ACHIZIŢII PUBLICE270 Context instituţional (1)

Fiecare parte stabileşte sau menţine un cadru instituţional adecvat şi mecanisme necesare pentru funcţionarea corespunzătoare a sistemului de achiziţii publice şi punerea în aplicare a dispoziţiilor din prezentul capitol

2.5. Comerţul şi aspecte legate de comerţ (DCFTA)Achiziţii publice- dezvoltarea competențelor și a capacităților administrative necesare pentru a promova creșterea eficienței procedurilor de achiziții publice, inclusiv a acelor

I1. Elaborarea Programului național de instruire

Program elaborat

Agenția Achiziții Publice

Anual Realizat Planul de instruire al Agenţiei Achiziţii Publice pentru anul 2018 a fost elaborat, aprobat și publicat la adresa https://tender.gov.md/sites/default/files/document/attachments/plan_instruire_modificat_1.pdf

I.2 Fortificarea capacităţilor persoanelor

Cel puţin 500 persoane instruite

Agenția Achiziții Publice

Anual RealizatPa parcursul anului 2018, Agenția Achiziții Publice a desfășurat 54 activități de instruire (seminare) și 28 seminare de informare dintre care:

62

Page 64: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

responsabile de efectuarea procedurilor de achiziţii publice din cadrul autorităţilor contractante

- 20 seminare în teritoriu (Cahul, Leova, Nisporeni, Ungheni, Bălți, Comrat (2), Căușeni (2), Orhei, Cimișlia, Hâncești (2), Drochia, Sângerei, Anenii Noi, Râșcani, Ștefan Vodă, Taraclia, Briceni);- 15 seminare în municipiul Chișinău;- 19 seminare la sediul Agenției Achiziții Publice;- 28 seminare de informare privind noile modificări a Legii nr. 131 privind achiziții publice (16 seminare în teritoriu- Ocnița, Bălți, Glodeni, Șoldănești, Rezina, Dondușeni, Soroca, Orhei, Călărași, Telenești, Fălești, Edineț, Basarabeasca, Cantemir, Comrat, Ceadâr-Lunga și 12 seminare la sediul AAP)Numărul total de persoane instruite - 3074, dintre care 1724 persoane din teritoriu, 557 persoane din municipiul Chișinău, 793 persoane la sediul AAP.

272 (3) După obţinerea unui aviz favorabil din partea Comitetului de asociere reunit în configuraţia comerţ, foaia de parcurs este considerată drept documentul de referinţă pentru punerea în aplicare a prezentului capitol. Uniunea depune toate eforturile pentru a ajuta Republica Moldova la punerea în aplicare a foii de parcurs

2.5 Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) Achiziţii publice - implementarea în continuare a Strategiei Republicii Moldova în domeniul achizițiilor publice, asigurând un sistem de achiziții funcțional, competitiv,

I3. Punerea în aplicare a strategiei de dezvoltare a sistemului de achiziţii publice în Moldova 2017-2020

Ponderea activităţilor realizate

Ministerul Finanţelor; Agenţia Achiziţii publice

Anual În curs de realizareConform Hotărîrii Guvernului nr. 1332 din 14 decembrie 2016 „Cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de achiziţii publice pentru anii 2016-2020 şi a Planului de acţiuni privind implementarea acesteia”, Ministerul Finanțelor va prezenta un raport anual consolidat pînă la 1 martie 2019.La situația din 31 decembrie 2018, nivelul de realizare a Planului de acțiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sistemului de achiziții publice pentru anii 2016-2018, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1332 din 14.12.2016, în conformitate cu angajamentele asumate este de 40 %. Acțiunile privind prevederile Legii nr.131/2015 incluse în etapa 1 și 2 din plan au fost realizate în proporție de 60%.Rămân neexecutate în totalitate acțiunile planificate în etapa 3 și 4, privind achizițiile publice din domeniile utilităților și concesiunilor.

273 Apropierea treptată (1) Republica Moldova se asigură că legislaţia sa actuală şi viitoare în domeniul achiziţiilor publice va deveni în mod

2.5 Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) Achiziţii publice - asigurarea

LT1. Act de modificare Proiectul de lege privind achizițiile publice

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor; Agenţia Achiziţii Publice

Trimestrul III, 2019; AA (Anexa XXIX-B), 2020

RealizatProiectul de lege privind modificarea Legii nr. 131 din 03 iulie 2015 privind achizițiile publice, ce transpune directiva 2014/24/UE a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 603 din 02 iulie 2018, iar ulterior adoptat prin Legea nr. 169 din 26 iulie 2018,

63

Page 65: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

progresiv compatibilă cu acquis-ul Uniunii în domeniul achiziţiilor publice

reformei achizițiilor publice naționale prin alinierea treptată la cadrul juridic relevant și actualizat al Uniunii Europene și asigurarea punerii în aplicare și respectării sale corespunzătoare- alinierea sistemului de căi de atac cu acquis-ul european privind standardele de independență, probitate și transparentă, care asigură tratarea rapidă și competentă a contestațiilor; - instituirea și punerea în aplicare a unei legislații de achiziții publice în domeniul utilităților, în conformitate cu legislația relevantă a UE;

Transpune: Directiva 2014/24/UE/ a abrogat Directiva 2004/18/CE

(Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 321-332 art. 527 din 24.08.2018, în vigoare din 01.10.2018).

Prezenta lege transpune Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 94 din 28 martie 2014, cu modificările operate prin Regulamentul delegat (UE) 2017/2365 al Comisiei din 18 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2014/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice, precum şi Directiva 89/665/CCE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 395 din 30 decembrie 1989.

(2) Apropierea de acquis-ul Uniunii se realizează

LT2. Act de modificare

Lege intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor,

Trimestrul III, 2019;

În curs de realizareProiectul de lege pentru modificarea și completarea

64

Page 66: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

conform etapelor consecutive stabilite în programul din anexa XXIX-B la prezentul acord şi specificate ulterior în anexele XXIX-C XXIX-F, XXIX-H, XXIX-I şi XXIX-K la prezentul acord. Anexele XXIX-G şi XXIX-J la prezentul acord identifică elemente neobligatorii în legătură cu care nu este necesară apropierea legislativă, iar anexele XXIX-L - XXIX-O la prezentul acord identifică elemente ale acquis-ului Uniunii care nu intră sub incidenţa apropierii legislative. În acest proces, se ţine seama în mod adecvat de jurisprudenţa corespunzătoare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi de măsurile de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană, precum şi, dacă acest lucru devine necesar, de eventualele modificări ale acquis-ului Uniunii care pot interveni între timp. Punerea în aplicare a fiecărei etape este evaluată de Comitetul de asociere, reunit în configuraţia comerţ prevăzută la articolul 438 alineatul (4) din prezentul acord, şi, după o evaluare

Proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea Legii 131 din 3 iulie 2015 cu privire la achiziţiile publice, referitor la atribuirea contractelor în sectorul de utilități Transpune:Directiva 2014/25/UE a abrogat Directiva 2004/17/CE

Agenţia Achiziţii Publice

AA (Anexa XXIX-B), 2022

Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice, care transpune directiva Uniunii Europene 2014/25/UE a fost elaborat, supus expertizei anticorupție (scr. nr. 17-09/2706 din 27.06.2018), expertizei de compatibilitate cu legislația Uniunii Europene (scr. nr. 17-09/407 din 04.07.2018) și expertizei juridice. La moment se analizează oportunitatea elaborării unui proiect de Lege privind transpunerea directivei Uniunii Europene 2014/25/UE separat de Legea nr.131/2015.

65

Page 67: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

pozitivă a respectivului Comitet, este legată de acordarea reciprocă a accesului pe piaţă, în conformitate cu anexa XXIX-B la prezentul acord. Comisia Europeană notifică fără întîrzieri nejustificate Republicii Moldova orice modificare adusă acquis-ului Uniunii. Aceasta oferă consiliere adecvată şi asistenţă tehnică pentru punerea în aplicare a acestor modificări

274 Accesul pe piaţă - Furnizarea de informații precise și în timp util cu privire la evoluțiile din legislația Republicii Moldova, în special în ceea ce privește lucrările legislative planificate care afectează politica în materie de achiziții publice și asigurarea respectării acesteia, precum și cu privire la evoluția cadrului instituțional;

I1. Informarea continuă a Comitetului de asociere, reunit în configuraţia comerţ despre progresele înregistrate

Participarea la ședințele Comitetului de asociere și prezentarea informațiilor corespunzătoare

Ministerul Finanţelor; Agenţia Achiziţii Publice

Anual RealizatPe parcursul anului 2018, în cadrul celei de a V-a reuniuni a Comitetului de Asociere în Configurația Comerț Republica Moldova-Uniunea Europeană, care a avut loc la data de 19 octombrie, în or. Bruxelles, reprezentantul părții moldovenești pe segmentul achiziții publice, a prezentat părții europene progresele înregistrate în domeniu.

66

Page 68: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

275 Informare - Furnizarea de informații precise și în timp util cu privire la evoluțiile din legislația Republicii Moldova, în special în ceea ce privește lucrările legislative planificate care afectează politica în materie de achiziții publice și asigurarea respectării acesteia, precum și cu privire la evoluția cadrului instituțional;

I1. Publicarea actelor legislative și normative în domeniul achizițiilor publice pe paginile web ale instituțiilor de resort

Acte legislative și normative actualizate la zi, publicate pe paginile web ale instituțiilor de resort

Ministerul Finanţelor; Agenţia Achiziţii Publice; Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor

Trimestrial Realizat (cu caracter continuu)A fost asigurată publicarea actelor legislative și normative în domeniul achizițiilor publice, pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor și a Agenției Achiziții Publice.(http://mf.gov.md/ro/managementul-finan%C8%9Belor-publice/achizi%C8%9Bii-publicehttp://mf.gov.md/ro/managementul-finan%C8%9Belor-publice/acte-legislativehttp://tender.gov.md/ro/con%C8%9Binut/legisla%C5%A3ie).

- Dezvoltarea competențelor și a capacităților administrative necesare pentru a promova creșterea eficienței procedurilor de achiziții publice, inclusiv a acelor aspecte care pot contribui la o creștere economică inteligentă,

I2. Organizarea campaniilor de informare cu privire la noile reguli privind atribuirea contractelor de achiziții publice

Evenimente organizate în primele trei luni de la intrarea în vigoare a noilor reglementări

Ministerul Finanţelor; Agenţia Achiziţii Publice

Anual RealizatÎn perioada 7-20 februarie 2018 au fost desfășurate 34 seminare, cu genericul „Eficientizarea achizițiilor publice prin utilizarea platformei electronice MTender”, organizat de către Ministerul Finanțelor, Agenția Achiziții Publice, Î.S. „Fintehinform”, inclusiv reprezentanții platformelor private de achiziții, la care au participat 2040 persoane.În perioada iunie – decembrie 2018, Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF)  a organizat 215 cursuri de instruire, la care au participat 3834 de specialiști din cadrul a 3319 de autorități publice.Și anume:1. Cu genericul: „Înregistrarea contractelor către Trezoreria de Stat” ( înregistrarea în sistem,

67

Page 69: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

durabilă și favorabilă incluziunii în Republica Moldova.

introducerea datelor contractelor de achiziții publice, generarea  și semnarea electronică a acestor contracte) – s-au desfășurat 51 cursuri de instruire: 14 cursuri în mun. Chișinău și 37 cursuri în 32 raioane, UTA Găgăuzia și mun. Bălți. La aceste cursuri au participat 881 de persoane din 858 instituții bugetare;2. Cu genericul: „Registrul de stat al achizițiilor publice (MTender)”- s-au desfășurat 164 cursuri de instruire: 56 în mun. Chișinău și 108 în raioanele țării. La aceste cursuri au participat 2953 de persoane din 2461 instituții bugetare.În perioada 23-25 octombrie 2018 s-a desfășurat Atelierul regional pentru privind achizițiile publice, unde au fost abordate aspectele principale ale reformei sistemului național de achiziții publice.

- implementarea în continuare a achizițiilor publice electronice și îmbunătățirea funcționalităților instrumentului informatic relevant

I3. Elaborarea Conceptului noului sistem de achiziţii publice electronice

Concept aprobat

Ministerul Finanţelor; Agenţia Achiziţii Publice

Trimestrul II, 2018

RealizatProiectul hotărîrii Guvernului cu privire la aprobarea Conceptului tehnic al Sistemului Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender) a fost elaborat și aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 705 din 11 iulie 2018, în vigoare din 17 septembrie 2018.(Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 309-320 art. 847 din 17.08.2018)

I4. Modernizarea sistemului de achiziţii publice electronice (e-achiziţii)

Sistem modernizat

Ministerul Finanţelor; Agenţia Achiziţii Publice

Permanent Realizat (cu caracter continuu)Începînd cu luna ianuarie 2017 Ministerul Finanțelor, în comun cu autoritățile din subordine (Agenția Achiziții Publice, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal, Inspecția Financiară), a pilotat conceptul noului sistem electronic de achiziții publice (MTender) pentru contractele de achiziții publice de valoare mică. Ulterior, a fost dezvoltată posibilitatea de a aplica proceduri de achiziții publice prin cererea ofertelor de prețuri și licitație deschisă.Totodată, a fost dezvoltată funcționalitatea de înregistrare a contractelor de achiziţii publice prin intermediul sistemului MTender.Concomitent, pentru implementarea pe scară națională a unui sistem electronic de achiziții a fost elaborat și aprobat, prin Hotărîrea Guvernului nr. 705 din 11

68

Page 70: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

iulie 2018, Conceptul tehnic al Sistemului Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender). Începînd cu data de 1 Octombrie 2018, odată cu intrarea în vigoare a amendamentelor la Legea 131/2015 privind achizițiile publice, a fost stabilit modul de reglementare a achizițiilor publice utilizînd sistemul electronic online, accesibil prin internet la o adresă dedicată, folosit pentru aplicarea prin mijloace electronice a proceselor de achiziții publice, precum și pentru publicarea invitațiilor/anunțurilor la nivel național, depunerea și evaluarea ofertelor, atribuirea, semnarea cu semnătură electronică a contractelor de achiziții publice.Pentru implementarea Sistemului Informațional Automatizat ,,Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender) au fost aprobate următoarele acte normative:1. Hotărârea Guvernului nr.985 din 10 octombrie 2018 pentru aprobarea Regulamentului privind acreditarea platformelor electronice de achiziții în cadrul Sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender);2. Hotărârea Guvernului nr.986 din 10 octombrie 2018 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de ținere a Registrului de stat al achizițiilor publice format de Sistemul informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender);3. Hotărârea Guvernului nr.987 din 10 octombrie 2018 pentru aprobarea Regulamentului privind achiziția bunurilor și serviciilor prin cererea ofertelor de prețuri;1. Ordinul Ministerului Finanțelor nr.173 din 5 octombrie 2018 cu privire la aprobarea Documentației standard pentru realizarea achizițiilor publice de bunuri;2. Ordinul Ministerului Finanțelor nr.174 din 5 octombrie 2018 cu privire la aprobarea Documentației standard pentru realizarea achizițiilor publice de servicii;3. Ordinul Ministerului Finanțelor nr.175 din 5

69

Page 71: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

octombrie 2018 cu privire la aprobarea Documentației standard pentru realizarea achizițiilor publice de bunuri și servicii prin cererea ofertelor de prețuri;4. Ordinul Ministerului Finanțelor nr.176 din 5 octombrie 2018 cu privire la aprobarea Documentației standard pentru realizarea achizițiilor publice de lucrări;5. Ordinul Ministerului Finanțelor nr.177 din 9 octombrie 2018 cu privire la aprobarea formularului standard al Documentului Unic de Achiziții European.Aprobarea actelor normative secundare nominalizate au asigurat cadrul normativ necesar pentru lansarea experimentală și utilizarea de către autoritățile administrației publice a Sistemului Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (MTender), pentru procedurile de cererea ofertelor de preț și licitație deschisă, din luna octombrie 2018.Simultan, în luna septembrie 2018, Instituția Publică „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF) a organizat cursuri de instruire privind utilizarea sistemului informațional automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (SIA MTender) pentru responsabilii de achiziții publice din cadrul autorităților publice.La etapa actuală sistemul de achiziții publice electronice M-Tender are:- funcționalitatea desfășurării procedurilor de achiziții publice prin valoare mică pentru bunuri, lucrări și servicii;- funcționalitatea de înregistrare a contractelor de achiziţii publice;- posibilitatea de a aplica proceduri de achiziții publice prin cererea ofertelor de prețuri și licitație deschisă.

70

Page 72: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

276 Cooperare - coordonarea armonizării cadrului juridic și instituțional din Republica Moldova privind achizițiile publice cu cel al Comisiei Europene;

*I2. Elaborarea și transmiterea tabelelor de concordanță către Centrul de Armonizare a Legislației

Numarul de Tabele de concordantă întocmite potrivit HG 1345/2006 si remise Centrului de Armonizare a Legislatie

Ministerul Finanţelor

Anual În curs de realizarePe parcursul perioadei de raportare au fost întocmite Tabele de concordanță:- la Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice, tabelul de concordanță a fost prezentat Centrului Centrului de Armonizare a Legislaţiei la data de 31.05.2018; - la Proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative, tabelul de concordanță a fost prezentat Centrului de Armonizare a Legislaţiei la data de 04.02.2018.

- furnizarea de informații precise și în timp util cu privire la evoluțiile din legislația Republicii Moldova, în special în ceea ce privește lucrările legislative planificate care afectează politica în materie de achiziții publice și asigurarea respectării acesteia, precum și cu privire la evoluția cadrului instituțional;

I3. Transmiterea Comisiei Europene a informațiilor referitoare la proiectele de modificare și completare a legislației în domeniul achizițiilor publice

Scrisoare transmisă Comisiei Europene

Ministerul Finanţelor

Anual Neinițiat

302 Punerea în aplicare a 2.5 – Comerţul SL1. Crearea Mecanism Serviciul Trimestrul I, Realizat

71

Page 73: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

acţiunilor complementare Fără a se aduce atingere angajamentelor anterioare ale Republicii Moldova de a acorda protecţie indicaţiilor geografice ale Uniunii derivate din acorduri internaţionale privind protejarea indicaţiilor geografice şi asigurarea respectării lor, inclusiv angajamentelor asumate prin Acordul de la Lisabona privind protecţia şi înregistrarea internaţională a denumirilor de origine, şi în conformitate cu articolul 301 din prezentul acord, Republica Moldova beneficiază de o perioadă de tranziţie de cinci ani, începînd cu 1 aprilie 2013, pentru a lua toate măsurile complementare necesare în vederea opririi oricărei utilizări ilegale a indicaţiilor geografice protejate, în special măsurile aplicabile la frontierele vamale

şi aspectele legate de comerţ (DCFTA)/ Drepturile de proprietate intelectuală (DPI) - Asigurarea punerii în aplicare şi respectării corespunzătoare a legislaţiei interne în conformitate cu standardele UE în acest domeniu, inclusiv cu privire la protecţia indicaţiilor geografice, precum şi elaborarea de instrumente de monitorizare pentru punerea în aplicare şi respectarea DPI, conform Acordului de Asociere.

mecanismului de protecție la frontieră a indicațiilor geografice înregistrate în temeiul acordurilor bilaterale

creat Vamal; Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

2018 A fost aprobat Ordinul Serviciului Vamal nr. 137-O din 28 martie 2018 „Cu privire la crearea mecanismului de protecție a indicațiilor geografice UE”.La data 26 iunie 2018 a fost emisă Circulara Serviciului Vamal cu nr.385-c, prin care birourile vamale au fost atenționate despre necesitatea întreprinderii măsurilor ce se impun reieșind din informațiile, conținute în Demersul IP Oficiul Național al Viei și Vinului cu nr.143/03 din 13.06.2018, și anume, acțiuni suplimentare în vederea prevederii și minimizării riscurilor de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală asupra indicațiilor geografice din UE.

330 Măsuri la frontieră (1) În lipsa unor dispoziţii contrare prevăzute în prezenta subsecţiune, competente că, în temeiul legislaţiei părţii care asigură procedurile, există, prima facie, o încălcare a

Punerea în aplicare a standardelor incluse în Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European

I1. Asigurarea protecţiei la frontieră a drepturilor de proprietate intelectuală

Număr de obiecte de proprietate intelectuală introduse în „Registrul obiectelor de proprietate

Serviciul Vamal

Anual, trimestrul IV, 2017, 2018, 2019

Realizat (trimestrul IV 2018)Drept rezultat al acceptării cererilor de intervenție a organului vamal, Registrul obiectelor de proprietate intelectuală cărora li se aplică măsuri de protecție la frontieră, plasat pe pagina oficială web a Serviciului Vamal al Republicii Moldova http://customs.gov.md a fost suplinit cu 652 obiecte, dintre care 575 corespund denumirilor de mărci de produs, 74

72

Page 74: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

unui drept de proprietate intelectuală al titularului dreptului şi să furnizeze informaţii suficiente despre care se poate aştepta în mod rezonabil să fie în posesia titularului dreptului pentru a permite autorităţilor competente să recunoască rezonabil de uşor mărfurile suspecte. Cerinţa de a furniza informaţii suficiente nu descurajează în mod nerezonabil recursul la procedurile descrise la alineatul (1)

și a Consiliului (1) și în Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (2) 2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Asigurarea punerii în aplicare efective a legislației Republicii Moldova privind protecția indicațiilor geografice și a drepturilor de proprietate intelectuală, precum și asigurarea instruirii adecvate a funcționarilor vamali în acest sens

intelectuală” al Serviciului Vamal; Număr de cereri de intervenţie depuse

desenului/modelului industrial, 1 denumirii de origine a UE ,,Prosecco”, 1 dreptului de autor Bitex și 1 brevetului de invenție de scurtă durată;În perioada de raportare titularii de drept au depus la Serviciul Vamal al Republicii Moldova 105 cereri de intervenție a organului vamal (în 71 cazuri de cei străini și în 34 cazuri de cei naționali) în vederea asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală, dintre care 100 au fost acceptate, iar 5 respinse.

(4) Fiecare parte prevede ca autorităţile sale competente să ceară unui titular al dreptului care solicită procedurile descrise la alineatul (1) să furnizeze dovezi adecvate

Asigurarea existenței unui cadru juridic corespunzător care să garanteze accesul la

I2. Aplicarea măsurilor de protecţie la frontieră a drepturilor de proprietate intelectuală

Număr de reţineri a mărfurilor contrafăcute la frontieră; Structura mărfurilor

Serviciul Vamal

Permanent; Trimestrul IV, 2017, 2018, 2019

Realizat (trimestrul IV 2018)Au fost înregistrate 82 cazuri de rețineri de mărfuri susceptibile de a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală (în 25 cazuri încălțăminte; în 24 cazuri îmbrăcăminte și accesorii; în 11 cazuri genți și portmonee; în 5 cazuri cosmetice și parfumerie; în 3 cazuri accesorii auto; în 3 cazuri lenjerie și țesături; în

73

Page 75: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

pentru a convinge autorităţile competente că, în temeiul legislaţiei părţii care asigură procedurile, există, prima facie, o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală al titularului dreptului şi să furnizeze informaţii suficiente despre care se poate aştepta în mod rezonabil să fie în posesia titularului dreptului pentru a permite autorităţilor competente să recunoască rezonabil de uşor mărfurile suspecte. Cerinţa de a furniza informaţii suficiente nu descurajează în mod nerezonabil recursul la procedurile descrise la alineatul (1)

justiție al titularilor de drepturi și disponibilitatea și aplicarea efectivă a sancțiunilor

reținute 4 cazuri electrocasnice; într-un caz rechizite de birou; într-un caz ochelari de soare; în 2 cazuri veselă; în 2 cazuri jucării și într-un caz plăci din ceramică), iar drept rezultat în 53 cazuri acestea au fost confirmate ca contrafăcute, în 9 cazuri s-a confirmat că sânt originale, în 19 cazuri titularii de drept nu au dat curs notificărilor organului vamal, iar într-un caz materialele se află în procedură de examinare.

332 Cooperare (1) Părţile convin să coopereze în vederea sprijinirii punerii în aplicare a angajamentelor şi obligaţiilor asumate în temeiul prezentului capitol

2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Asigurarea punerii în aplicare efective a legislației Republicii Moldova privind protecția indicațiilor geografice și a drepturilor de proprietate

I2. Organizarea și participarea la activități de instruire în domeniul proprietății intelectuale

Număr de activități de instruire organizate; Număr de colaboratori vamali instruiți

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul a 12 luni 2018, au fost desfășurate 17 activități/174 funcționari vamali instruiți.Instruire internă:1. cursul de instruire „Formare şi perfecţionare a colaboratorilor vamali” cu subiectul „Protecţia proprietăţii intelectuale” – 2 activităţi /31 persoane instruite;2. cursul de instruire „Studiul desfăşurat al legislaţiei vamale” cu subiectul „Protecţia proprietăţii intelectuale” – 3 activităţi/71 debutanţi instruiți;Instruire externă:3. trainingul Asigurarea respectării drpturilor de proprietate intelectuală, organizat de AGEPI – 2 activități/8 persoane instruite;4. trainingul Protecţia proprietăţii intelectuale organizat în cadrul Proiectului de asistenţă tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de

74

Page 76: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

intelectuală, precum și asigurarea instruirii adecvate a funcționarilor vamali şi membrii sistemului judiciar în acest sens

proprietate intelectuală (DPI)” – 5 activități/50 persoane instruite;5. atelierul de lucru organizat de IPR Center în Romania cu tematica Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, -1 activitate/1 funcționar vamal instruit;6. trainingul organizat de JTI în Germania cu genericul Identificarea produselor contrafăcute – 1 activitate/1 funcționar vamal instruit;7. atelierul de lucru Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală și implementarea mijloacelor electronice pentru respectarea DPI - 1 vizită Polonia/ 3 funcționari vamali instruiți;8. atelier de lucru Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală organizat de EUBAM – 2 activități/9 persoane.

335 Punerea în aplicare(1) Fiecare parte menţine pe teritoriul său de legislaţie cuprinzătoare în materie de concurenţă care abordează în mod eficace acordurile anticoncurenţiale, practicile concertate şi comportamentul anticoncurenţial unilateral al întreprinderilor cu putere dominantă pe piaţă şi asigură un control eficace al concentrărilor între întreprinderi

SL1. Act de modificareProiectul hotărîrii Guvernului privind modificarea HG nr.863 din 1 august 2006 cu privire la stabilirea sporurilor la salariu de funcţie pentru acces permanent la secretul de stat, în vederea includerii membrilor Plenului Consiliului Concurenţei în

Hotărîre de Guvern intrată în vigoare

Ministerul FinanţelorConsiliul Concurenţei

Trimestrul I, 2017

Inițiat/NerealizatÎn vederea includerii membrilor Plenului Consiliului Concurenţei în prima categorie de persoane, care deţin funcţii de demnitate publică ce beneficiază de garanţiile prevăzute de Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat, Ministerul Finanțelor a elaborat și promovat proiectul hotărîrii Guvernului privind modificarea Hotărîrii Guvernului nr.863 din 1 august 2006 „Cu privire la stabilirea sporurilor la salariu de funcţie pentru acces permanent la secretul de stat”. Proiectul a fost restituit de Guvern spre examinare suplimentară în contextul reformării sistemului de salarizare în sectorul bugetar. Conceptul privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, aprobat de Prim-ministru la 28.07.2017, care a stat la baza elaborării legii respective, a propus eliminarea unui șir de sporuri și suplimente existente în legislație, accentul în viitorul sistem fiind pus pe partea fixă a salariul de bază, mărime lunară garantată și doar o pondere de 10-30 % pe partea variabilă dependentă de performanța angajatului și unor plăți specifice activității. În procesul de elaborare a legii, sporul pentru păstrarea secretului de stat a fost eliminat, fiind considerat

75

Page 77: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

prima categorie de persoane care deţin funcţii de demnitate publică ce beneficiază de garanţiile prevăzute de Legea nr.245-XVI din 27 noiembrie 2008 cu privire la secretul de stat

insuficient de motivant, precum și  în contextul obligativității funcționarilor de a păstra secretul de stat în procesul de exercitare a atribuțiilor. Totodată, în urma stabilirii persoanelor cu funcții de demnitate publică din cadrul Consiliului Concurenței, inclusiv a membrilor Plenului, în grila de salarizare s-a ținut cont de complexitatea și responsabilitatea funcțiilor respective, fiind atribuite clase de salarizare la nivelul Curții de Conturi, superioare altor autorități independente.

TITLUL VI. ASISTENŢĂ FINANCIARĂ ŞI DISPOZIŢII ANTIFRAUDĂ ŞI DE CONTROL CAPITOLUL I. ASISTENȚĂ FINANCIARĂ 414 Principiile esenţiale ale

asistenţei financiare se stabilesc în regulamentele relevante privind instrumentele financiare ale UE

SL2. Elaborarea proiectului unei noi Hotărîri de Guvern cu privire la reglementarea cadrului instituţional şi mecanismului de coordonare a asistenței externe acordate Republicii Moldova de organizaţiile internaţionale şi ţările donatoare

Act normativ intrat în vigoare

Ministerul Finanţelor Cancelaria de Stat

Trimestrul I, 2018

RealizatHotărîrea Guvernului nr. 377 din 25 aprilie 2018 „Cu privire la reglementarea cadrului instituțional și mecanismului de coordonare și management al asistenței externe”, a intrat în vigoare la 27 aprilie 2018.   (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 133-141 art. 419 din 27.04.2018)

415 Domeniile prioritare ale asistenţei financiare din

I2. *Negocierea

Planuri anuale negociate

Ministerul Finanţelor

Trimestrul IV, 2018;

RealizatPrin scrisoarea din 06 februarie 2018, Delegația UE a

76

Page 78: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

partea UE convenite de părţi sînt precizate în programele anuale de acţiuni, bazate pe cadre multianuale care reflectă priorităţile de politică convenite. Sumele aferente asistenţei stabilite în aceste programe ţin seama de necesităţile şi capacităţile sectoriale ale Republicii Moldova, precum şi de progresele reformelor aplicate de Republica Moldova, în special în domeniile care fac obiectul prezentului acord

Planului Anual de Acțiuni pentru anul 2018 și pentru anul 2019 dintre Guvernul Republicii Moldova și UE

Cancelaria de Stat; Autoritățile publice

Trimestrul IV, 2019

prezentat Ministerului Finanțelor Planul indicativ Anual de Acțiuni pentru2018. La data de 21 iunie 2018, Delegația UE a prezentat cele 6 proiecte din cadrul Programul Anual de Acțiuni pentru 2018 al Uniunii Europene pentru Republica Moldova. La data de 25 iunie 2018 Ministerul Finanțelor a remis spre examinare autorităților publice centrale fișele de proiect. La data de 08 august 2018 Ministerul Finanțelor a transmis Delegației Uniunii Europene scrisoarea de aprobare a proiectului Programului Anual de Acțiuni 2018 (PAA), cu lista comentariilor parvenite în procesul de avizare.De menționat că, PAA 2018 cade sub incidența deciziei UE de reducere a asistenței bilaterale pentru Republica Moldova, pentru anul 2018 – asistența financiară bilaterală pentru Republica Moldova fiind redusă cu 20250000 euro.

I3. Realizarea integrală a angajamentelor stabilite în calitate de condiționalități în matricele de politici aferente programelor de suport bugetar oferit de UE

Angajamente realizate

Ministerul Finanțelor, Autoritățile publice

Trimestrul IV, 2018

Parțial realizatPe parcursul anului 2018 au fost elaborate și prezentate pentru evaluare Uniunii Europene 4 rapoarte de progres privind îndeplinirea acțiunilor aferente Programului Reforma Finanțelor Publice în Moldova, Reforma Poliției în Moldova, Reforma în Sectorul Energetic și Reforma în Agricultură și Dezvoltare Rurală.În acest sens, în adresa UE au fost remise 4 cereri de debursare a tranșelor planificate pentru anul curent.Totodată, au fost monitorizate și actualizate săptămînal rapoartele de progres privind realizarea acțiunilor asumate în Matricea de politici aferentă Programului de Asistenţă macrofinanciară oferit de UE. Prin urmare, la 23 ianuarie 2018, Ministerul Finanțelor a remis în adresa Uniunii Europene pentru evaluare Raportul de progres privind realizarea acțiunilor aferente tranșei nr.1 a Programului dat.Adițional, întru confirmarea realizării integrale a acțiunilor invocate în tranșa nr.1, la data de 10 aprilie

77

Page 79: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

2018 și 21 mai 2018, Ministerul Finanțelor a prezentat în adresa Comisiei Europene informații suplimentare cu privire la subiectul dat.Totodată, pe parcursul perioadei de referință, au fost realizate 6 din 8 acțiuni aferente tranșei nr.2 și 4 din 10 acțiuni aferente tranșei nr.3.În acest sens, Ministerul Finanțelor a remis în adresa Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene cu titlu informativ rapoarte de progres privind îndeplinirea acțiunilor aferente Programului dat.

416 Pentru a asigura o utilizare optimă a resurselor disponibile, părţile depun eforturi pentru punerea în aplicare a asistenţei din partea UE în strînsă cooperare şi coordonare cu alte ţări donatoare, organizaţii donatoare şi instituţii financiare internaţionale şi în conformitate cu principiile internaţionale ale eficacităţii ajutoarelor

I1. Monitorizarea periodică a performanțelor principiilor internaționale ale eficacității asistenţei la nivel de ţară

Rapoarte de monitorizare elaborate

Ministerul Finanţelor Cancelaria de Stat; Autoritățile publice

Trimestrul II, 2018

Nerealizat

*SL1. Ajustarea cadrului normativ ce ţine de coordonarea asistenţei externe acordate Republicii Moldova de către organizaţiile internaţionale şi ţările

Act normativ intrat în vigoare

Ministerul Finanţelor Cancelaria de Stat; Autoritățile publice

Trimestrul II, 2018;

RealizatHotărîrea Guvernului nr. 377 din 25 aprilie 2018 „Cu privire la reglementarea cadrului instituțional și mecanismului de coordonare și management al asistenței externe”, a intrat în vigoare la 27 aprilie 2018.   (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 133-141 art. 419 din 27.04.2018)

78

Page 80: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

donatoare prin racordarea la ciclul de planificare bugetară.

2.6. Dezvoltarea economică și oportunitățile de piață Derularea integrală a operațiunii de asistență macrofinanciară convenită cu UE, odată ce aceasta va fi adoptată

I2. Implementarea Memorandumului de înțelegere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova care este parte integrantă a Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova, semnat la 23 noiembrie 2017.

Acțiuni realizate : Tranșa I – 10 acțiuni; Tranșa II – 8 acțiuni; Tranșa III – 10 acțiuni

Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei și Infrastructurii, Banca Naţională a Moldovei, CNPF, Autoritatea Națională de Integritate, Ministerul Justitiei, Fondul de Garantare a Depozitelor, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale Consiliul Concurenţei

Transa I -Trimestrul I, 2018 Transa II – trimestrul II, 2018 Transa III – trimestrul II, 2018

Parțial realizatăTranșa I - 10 acțiuni realizate integral;La 23 ianuarie 2018, Ministerul Finanțelor a remis în adresa Uniunii Europene pentru evaluare Raportul de progres privind realizarea acțiunilor aferente tranșei nr.1 a Programului de Asistenţă macrofinanciară oferit de UE.Adițional, întru confirmarea realizării integrale a acțiunilor invocate în tranșa nr.1, la data de 10 aprilie 2018 și 21 mai 2018, Ministerul Finanțelor a prezentat în adresa Comisiei Europene informații suplimentare cu privire la subiectul dat.La data de 12 iunie 2018 și 15 iunie 2018 în adresa Comisiei Europene au fost transmise 2 cereri de debursare a tranșei nr. I aferente Programului de Asistenţă macrofinanciară oferit de UE, pentru componenta de împrumut - în valoare de 20 mil. euro și Cererea de debursare a tranșei nr. I, pentru componenta de grant - în valoare de 10 mil. euro. Tranșa II – din totalul de 8 acțiuni, 6 acțiuni realizate integral;Tranșa III - din totalul de 10 acțiuni, 4 acțiuni realizate integral.Pe parcursul perioadei de referință, au fost monitorizate și actualizate săptămînal rapoartele de progres privind realizarea acțiunilor asumate în Matricea de politici aferentă Programului de Asistenţă macrofinanciară oferit de UE. Deasemenea, cu titlu informativ, Ministerul Finanțelor a remis rapoarte de progres privind îndeplinirea acțiunilor aferente Programului dat și în adresa Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova și Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

I3. Prezentarea

Rapoarte elaborate şi

Ministerul Finanţelor

Transa I -Trimestrul I,

Partial realizatTranșa I- integral.

79

Page 81: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

Comisiei Europene a rapoartelor de progres cu privire la îndeplinirea condiționalității atașate la tranșele în cauză.

prezentate CE 2018 Transa II – trimestrul II, 2018Transa III – trimestrul II, 2018

Informația privind evaluarea realizării angajamentelor a fost prezentată Directoratului general pentru afaceri economice și financiare din cadrul Comisiei Europene.Astfel, la data de 23 ianuarie 2018 Ministerul Finanțelor a remis în adresa Uniunii Europene pentru evaluare Raportul de progres privind realizarea acțiunilor aferente tranșei nr.1 a Programului dat.Adițional, întru confirmarea realizării integrale a acțiunilor invocate în tranșa nr.1, la data de 10 aprilie 2018 și 21 mai 2018, Ministerul Finanțelor a prezentat în adresa Comisiei Europene informații suplimentare cu privire la subiectul dat.

I4. Debursarea surselor

Fonduri debursate

Ministerul Finanţelor

Transa I -Trimestrul I, 2018 Transa II – trimestrul II, 2018 Transa III – trimestrul II, 2018

În curs de realizareLa data de 12 iunie 2018 și 15 iunie 2018 în adresa Comisiei Europene au fost transmise 2 cereri de debursare a tranșei nr. I aferente Programului de Asistenţă macrofinanciară oferit de UE, pentru componenta de împrumut - în valoare de 20 mil. euro și Cererea de debursare a tranșei nr. I, pentru componenta de grant - în valoare de 10 mil. euro.Fonduri nu au fost debursate, la decizia UE.

418 Consiliul de asociere este informat în legătură cu progresul şi punerea în aplicare a asistenţei financiare şi în legătură cu impactul acesteia asupra îndeplinirii obiectivelor prezentului acord. În acest scop, organismele relevante ale părţilor îşi furnizează reciproc şi permanent informaţii adecvate obţinute în urma monitorizării şi evaluării

I1. Monitorizarea implementării proiectelor şi programelor de asistenţă externă acordate Republicii Moldova de organizațiile internaționale și țările donatoare

Raport de monitorizare a asistenței externe aprobat de către Comitetul interministerial pentru planificare strategică

Ministerul Finanţelor Cancelaria de Stat; Autoritățile publice

Trimestrul II, 2017; Trimestrul II 2018; Trimestrul II 2019

În curs de realizareAu fost analizate rezultatelor aferente nivelului de executare pe anul 2017, la capitolul cheltuieli și venituri, pe fiecare proiect în parte.Concomitent, s-au analizat constatările misiunilor de monitorizare a implementării proiectelor finanțate de către partenerii externi de dezvoltare, cu înaintarea demersurilor în adresa APC responsabile, prin care au fost solicitate remedierea dificultăților în implementarea proiectelor și/sau propuneri de restructurare a proiectelor problematice.La data 23.01.2018 a fost prezentată UE informația privind îndeplinirea acțiunilor pentru prima tranșă din cadrul asistenței macrofinanciare.De asemenea, pe parcursul perioadei de raportare reprezentanții MF au participat la un șir de ședințe cu APC și donatorii în cadrul cărora a fost discutat progresul în implementarea proiectelor în derulare și agreați pașii ce urmează a fi întreprinși.În partea ce ține de elaborarea Raportului de

80

Page 82: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

monitorizare a asistenței externe (ODA), a fost luată decizia de a fi elaborat pentru perioada anilor 2017-2018. Respectiv, Raportul de monitorizare a asistenței externe va fi prezentat în anul 2019.

CAPITOLUL 2. DISPOZIŢII ANTIFRAUDĂ ŞI DE CONTROL 422 Măsuri pentru

prevenirea şi combaterea fraudei, a corupţiei şi a oricăror alte activităţi ilegale Părţile iau măsuri

2.2. Dialogul politic, buna guvernanță și consolidarea instituțiilor - Actualizarea Strategiei GFP a Republicii Moldova pentru perioada 2013-2020

SL1. Proiectul hotărîrii de Guvern cu privire la modificarea şi completarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanţelor publice 2013-2020

Hotărîre de Guvern intrată în vigoare

Ministerul Finanţelor

Trimestrul I, 2018

RealizatModificările şi completările la Strategia de dezvoltare a managementului finanţelor publice 2013-2020 au fost aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1149 din 20 decembrie 2017, (Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 7-17 art. 5 din 12.01.2018, în vigoare din 12.01.2018.)

2.2. Dialogul politic, buna guvernanţei şi consolidarea instituţiilor - îmbunătăţirea în continuare a MFP şi implementarea efectivă a strategiei actualizate în materie de MFP 2.5. Comerțul și aspectele legate de comerț (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerțului - Continuarea modernizării Serviciului

I7. Continuarea consolidării guvernanței prin asigurarea implementării eficiente a Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice și a strategiilor din domeniile specifice gestionării finanțelor publice (achiziții publice, administrare fiscală, administrare

Rapoarte de implementare elaborate și diseminate

Ministerul Finanțelor;

Anual Realizat Raportul anual privind realizarea Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice 2013-2020, pe anul 2017 a fost aprobat la data de 12.02.2018 și plasat pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor, la următorul link:http://mf.gov.md/ro/content/raport-anual-privind-realizarea-planului-de-ac%C8%9Biuni-pentru-implementarea-strategiei-de-1Conform evaluării, 84,5% din țintele pe termen mediu au fost atinse, respectiv 86,1% din obiectivele pe termen lung au fost realizate.

81

Page 83: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

vamal și a infrastructurii acestuia, precum și a organizării de cursuri de formare pentru personal, în special în vederea consolidării unei culturi orientate spre servicii și lipsite de corupție în Republica Moldova

vamală etc.)

423 Schimbul de informaţii şi intensificarea cooperării la nivel operaţional (1) Pentru buna aplicare a prezentului capitol, autorităţile competente din UE şi din Republica Moldova fac schimb de informaţii periodic şi, la cererea uneia dintre părţi, poartă consultări

2.5. Comerţul și aspectele legate de comerţ (DCFTA) - Regimul vamal și facilitarea comerţului - Consolidarea măsurilor pentru combaterea fraudei și pentru prevenirea comerţului ilicit, inclusiv cu produse supuse accizelor, în special prin îmbunătățirea cooperării în baza Protocolului privind asistența administrativă reciprocă în domeniul vamal

I1. Asigurarea unui proces eficient de asistență administrativă cu țările Uniunii Europene în domeniul vamal

Număr de solicitări primite/transmise

Serviciul Vamal

Trimestrul IV, 2019

În curs de realizarePe parcursul anului 2018, în vederea asigurării unui proces eficient de asistență administrativă cu țările UE în domeniul vamal, au fost:- primite-1235 solicitări;- transmise- 1398 solicitări.

82

Page 84: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Nr art. din AA

Prevederile Acordului de Asociere

Prevederile Agendei de

Asociere

Măsurile de implementare

Indicatorii de performanță

Instituții responsabile

Termenul de realizare a măsurii și

termenul de implementare

potrivit AA

Notă privind implementarea

424 (2) Autorităţile din Republica Moldova iau toate măsurile adecvate pentru a preveni şi a remedia orice practici de corupţie activă sau pasivă şi pentru a exclude conflictul de interese în orice etapă a procedurilor referitoare la execuţia fondurilor UE

2.2. Dialogul politic, buna guvernanţei şi consolidarea instituţiilor- îmbunătăţirea în continuare a MFP şi implementarea efectivă a strategiei actualizate în materie de MFP

I6. Continuarea consolidării guvernanței prin asigurarea implementării eficiente a Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice etc.)

Rapoarte de implementare elaborate și diseminate

Ministerul Finanțelor;

Trimestrul I, 2017Trimestrul I, 2018Trimestrul I, 2019

RealizatRaportul anual privind realizarea Planului de acțiuni pentru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice 2013-2020, pe anul 2017 a fost aprobat la data de 12 februarie 2018 și plasat pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor, la următorul link:http://mf.gov.md/ro/content/raport-anual-privind-realizarea-planului-de-ac%C8%9Biuni-pentru-implementarea-strategiei-de-1Conform evaluării, 84,5% din țintele pe termen mediu au fost atinse, respectiv 86,1% din obiectivele pe termen lung au fost realizate.

Anexa nr.2

Informația actualizată

83

Page 85: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

privind nivelul de realizare a angajamentelor de transpunere în legislația națională a aquis-ului comunitar asumate prin Acordul de Asociere(angajamentele Ministerului Finanțelor)

Nr. ord.

Denumirea actului UE din AA

Denumirea actului de

modificare/abrogare

Termen de transpunere conform AA

Actul prin care a fost transpus Statut: transpus -1; transpus partial-0,5*

Comentarii

Titlul 4, capitolul 1-10Anexa II, capitolul 3

Contabilitate și audit în sectorul corporativ1. A Patra Directivă

78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale

Directiva 2013/34/UE/ de abrogare a Directivelor 78/660/CE şi 83/349/CEE)

3 ani/01.09.2017 Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287 din 15.12.2017, publicată în MO nr.  1-6  din 05.01.2018 (în vigoare din 01.01.2019).

0,5

2. Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate

- 3 ani/01.09.2017 Legea privind auditul situațiilor financiare nr. 271 din 15.12.2017, publicată în MO nr. nr. 7-17 art. 48 din 12.01.2018, (în vigoare din 01.01.2019, cu excepţia art.36–38 - 01.09.2018) 

0,5

3. A șaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate

Directiva 2013/34/UE/ de abrogare a Directivelor 78/660/CE şi 83/349/CEE)

3 ani/01.09.2017 Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287 din 15.12.2017, publicată în Monitorul Oficial nr.  1-6  din 05.01.2018 (în vigoare din 01.01.2019).

0,5

4. Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate

- 2 ani/01.09.2016 1). Hotărâre de Guvern nr. 238 din 29.02.2008 privind aplicare SIRF (International Financial Reporting Standards) pe teritoriul RM; 2). Ordinul ministrului finanţelor nr. 109 din 19.12.2008 privind acceptarea şi publicarea Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară, cu modificările şi completările ulterioare (Monitorul Oficial nr. 237-240/692 din 31.12.2008).

1

Titlul 4, capitolul 1-10Anexa VI, Capitolul VIII

84

Page 86: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

FiscalitateImpozitare indirectă1. Directiva 2006/112/CE a

Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată. Se aplică următoarele prevederi ale acestei directive:- Obiect și sferă de aplicare (titlul I, art. 1, art. 2 alin. (1) lit. (a), art. 2 alin. (1) lit. (c), art. 2 alin.(1) lit. (d)) - Persoane impozabile (titlul III, art. 9 alin. (1), articolele 10-13) - Operaţiuni taxabile (titlul IV, articolele 14-16, 18, 19, 24-30)

- 5 ani / 01.09.2019

- Locul operaţiunilor taxabile (titlul V, articolele 31-32)

cu intrarea în vigoare

Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice)

0,5

- Locul operaţiunilor taxabile (titlul V, art. 36 alin. (1), articolele 38, 39, 43-49, 53-56, 58-61)

3 ani / 01.09.2017 Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice)

0,5

- Fapt generator și exigibilitatea TVA (titlul VI, art. 62-66, 70, 71)

cu intrarea în vigoare

Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002

0,5

85

Page 87: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice)

- Bază de impozitare (titlul VII, art. 72-82, 85-92)

cu intrarea în vigoare

Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice)

0,5

- Cote (titlul VIII, art. 93-99, 102, 103)

5 ani / 01.09.2019 - -

- Scutiri (titlul IX, art. 131-137, 143, 144, art. 146 alin. (1) lit. (a), (c), (d), (e), art. 146 alin. (2),art. 147, 148, art. 150 alin. (2), art. 151-161, 163)

5 ani / 01.09.2019 - -

- Deduceri (titlul X, articolele 167-169, 173-192)

5 ani / 01.09.2019 (Pentru toate celelalte deduceri, dispoziţiile din această directivă se pun în aplicare.)

Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice)

0,5

- Obligaţiile persoanelor impozabile și ale anumitor persoane neimpozabile (titlul XI, articolele193, 194, 198, 199, 201-208, 211, 212, art. 213 alin. (1), art. 214 alin. (1) lit. (a), art. 214 alin.(2), articolele 215, 217-236, 238-242, 244, 246-248, 250-252, 255, 256, 260, 261, 271-273)

5 ani / 01.09.2019 - -

Regimuri speciale (titlul XII, articolele 281-292, 295-344, 346-356)

5 ani / 01.09.2019 - -

Dispoziţii diverse (titlul cu intrarea în Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la 0,5

86

Page 88: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

XIV, articolul 401) vigoare modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice)

2. Directiva 2007/74/CE a Consiliului din 20 decembrie 2007 privind scutirea de taxa pe valoare adăugată şi de accize pentru bunurile importate de către persoanele care călătoresc din ţări terţe Se aplică următoarele prevederi ale acestei directive: - Punctul (3) Limitele cantitative

3 ani / 01.09.2017 Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice).Au fost transpuse prevederile ce vizează majorarea pragului financiar neimpozabil pînă la 430 euro pentru bunurile importate în scopuri necomerciale de către persoanele care folosesc transportul aerian și maritim.

1

Tutun1. Directiva 2011/64/UE a

Consiliului din 21 iunie 2011 privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat (text codificat):- Transpunerea directivei (cu excepția articolului 7 alineatul (2), a articolelor 8, 9, 10, 11, 12, a articolului 14 alineatul (1), a articolului 14 alineatul (2), a articolului 14 alineatul (4) și a articolelor 18și 19 din directivă)

2 ani / 01.09.2016 Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice).Începând cu 01 ianuarie 2018, a fost introdusă componenta ad-valorem pentru țigaretele fără filtru, concomitent cu implementarea prețului maxim pentru țigaretele respective.

0,5

- Articolului 7 alineatul (2), a articolelor 8, 9, 10, 11, 12, a articolului 14 alineatul (1), a articolului 14 alineatul (2), a articolului 14 alineatul (4) și a articolelor 18și 19 din directivă, care se pun în aplicare până în 2025

Pînă în 2025 - -

87

Page 89: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

Alcool1. Directiva 92/83/CEE a

Consiliului din 19 octombrie 1992 de armonizare a structurilor accizelor asupra alcoolului și băuturilor alcoolice

3 ani / 01.09.2017 Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală (Cod fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, Cod vamal nr. 1149-XIV din 20 iulie 2000, Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice)

0,5

Energie1. Directiva 2003/96/CE a

Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității

- 5 ani / 01.09.2019 Legea nr. 288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative în partea ce ține de politica fiscală și vamală

0,5

2. Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE Se aplică următoarele prevederi ale acestei directive: - Articolul 1 din directivă

- 2 ani / 01.09.2016 Prevederile art.1 din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor au fost transpune în legislația națională prin Legea nr.288 din 15.12.2017.

0,5

3. - A treisprezecea directivă 86/560/CEE a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri – Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii (86/560/CEE)

- 5 ani / 01.09.2019 - -

Titlul VAnexa XXVI

Apropierea Legislației vamale1. Regulamentul (CEE) nr. 3 ani / 01.09.2017 - 0 Proiectul noului Cod

88

Page 90: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar

vamal a fost elaborat. Urmează a fi remis repetat spre examinare și aprobare Guvernului după validarea mandatului noului Parlament.

2. Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale

3 ani / 01.09.2017 Prin Legea nr.288 din 15.12.2017 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative, au fost transpuse prevederile ce vizează majorarea pragului financiar neimpozabil pînă la 430 euro pentru bunurile importate în scopuri necomerciale de către persoanele care folosesc transportul aerian și maritim.Suplimentar, prin prisma proiectului Codului vamal, au fost revizuite tipurile de scutiri, acestea regăsindu-se ca parte componentă în Titlul VI a proiectului respectiv.

0,5 Totodată, se informează că Titlurile I și II din Regulamentul (CE) nr. 1186/2009 se regăsesc în proiectul Codului vamal care urmează a fi remis repetat spre examinare și aprobare Guvernului după validarea mandatului noului Parlament.

3. Regulamentul (UE) nr 608/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale

2016 Hotărîrea Guvernului nr.915 din 26.07.2016 pentru aprobarea Regulamentului privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către organele vamale (Monitorul Oficial nr.247-255/999 din 05.08.2016)

1

Titlul 5Anexa XXVIII-A

Apropiere, Norme aplicabile serviciilor financiare1. Directiva Consiliului

86/635/CEE din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale șiconturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare

În rezultatul ședinței cu reprezentanții BNM și Ministerul Finanțelor din 30 octombrie 2018, s-a convenit elaborarea tabelului integral de transpunere a Directivei 86. Respectiv, BNM a completat tabelul de transpunere prenotat reieșind din competențele sale, acesta la momentul actual fiind în proces de

89

Page 91: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

examinare și completare de către Ministerul Finanțelor conform competențelor sale. Îndată ce tabelul de transpunere a Directivei 86 va fi definitivat, acesta se va prezenta Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru remitere părții europene spre examinare.

2. Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie2001 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE în ceea ceprivește normele de evaluare ale conturilor anuale și conturilor consolidate aleanumitor forme de societăți, precum și ale băncilor și ale altor instituții financiare

Directiva 2013/34/UE/ abrogăDirectiva 78/660/CE şi Directiva 83/349/CEE)

3 ani / 01.09.2017 Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287 din 15.12.2017, publicată în Monitorul Oficial nr.  1-6  din 05.01.2018 (în vigoare din 01.01.2019).

0,5

3. Directiva 2006/43/CE din 17 mai 2006 privind auditul legal privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a Consiliului

3 ani/01.09.2017 Legea privind auditul situațiilor financiare nr. 271 din 15.12.2017, publicată în MO nr. nr. 7-17 art. 48 din 12.01.2018, (în vigoare din 01.01.2019, cu excepţia art.36–38 - 01.09.2018) 

0,5

4. Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 demodificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE, 86/635/CEE și

Directiva 2013/34/UE/ abrogăDirectiva 78/660/CE şi Directiva 83/349/CEE)

3 ani / 01.09.2017 Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287 din 15.12.2017, publicată în Monitorul Oficial nr.  1-6  din 05.01.2018 (în vigoare din 01.01.2019).

0,5

90

Page 92: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

91/674/CEEprivind conturile anuale și conturile consolidate ale anumitor forme de societăți, alebăncilor și ale altor instituții financiare și ale întreprinderilor de asigurare

5. Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 demodificare a Directivelor Consiliului 78/660/CEE privind conturile anuale aleanumitor tipuri de societăți, 83/349/CEE privind conturile consolidate, 86/635/CEEprivind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituțiifinanciare și 91/674/CEE privind conturile anuale și conturile consolidate aleîntreprinderilor de asigurare

Directiva 2013/34/UE/ abrogăDirectiva 78/660/CE şi Directiva 83/349/CEE)

3 ani / 01.09.2017 Legea contabilităţii şi raportării financiare nr.287 din 15.12.2017, publicată în Monitorul Oficial nr.  1-6  din 05.01.2018 (în vigoare din 01.01.2019).

0,5

6. Directiva 91/674/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1991 privind conturile anuale șiconturile consolidate ale întreprinderilor de asigurare

3 ani / 01.09.2017 În rezultatul ședinței cu reprezentanții CNPF și Ministerul Finanțelor din 30 octombrie 2018, s-a convenit elaborarea de către CNPF a tabelului integral de transpunere a Directivei 91. Respectiv, CNPF a elaborat tabelul de transpunere prenotat, acesta urmând a fi prezentat Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru remitere părții

91

Page 93: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

europene spre examinare.

Titlul VAnexa XXIX

Apropierea treptată (Achiziții publice)1. Directiva 2004/18/CE a

Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii

Directiva 2014/24/UE

3 ani/6 ani de la intrarea în vigoare a AA 01.09.2017 / 01.09.2020

Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice

1 Prin adoptarea proiectului de lege nr.169 din 26.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice, în vigoare la 1 octombrie 2018, s-a realizat transpunerea directivei Uniunii Europene 2014/24/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achiziţiile publice şi de abrogare a Directivei 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 94 din 28 martie 2014, cu modificările operate prin Regulamentul delegat (UE) 2017/2365 al Comisiei din 18 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2014/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice, precum şi Directiva 89/665/CCE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative

2. Directiva 89/665/CCE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări

- 3 ani / 01.09.2017 Legea nr.131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice

1

92

Page 94: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 395 din 30 decembrie 1989

3. Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale

Directiva 2014/25/UE

4 ani / 8 ani de la intrarea în vigoare a AA01.09.2018 / 01.09.2022

- - Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr.131 din 3 iulie 2015 privind achizițiile publice, care transpune directiva Uniunii Europene 2014/25/UE a fost elaborat, supus expertizei anticorupție (scr. nr. 17-09/2706 din 27.06.2018), expertizei de compatibilitate cu legislația Uniunii Europene (scr. nr. 17-09/407 din 04.07.2018) și expertizei juridice. La moment se analizează oportunitatea elaborării unui proiect de Lege privind transpunerea directivei Uniunii Europene 2014/25/UE separat de Legea nr.131/2015.

4. Regulamentul (CE) nr. 2195/2002 din 5 noiembrie 2002 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Vocabularul comun privind achiziţiile publice (CPV)

- Hotărîrea Guvernului nr. 339 din 26.05.2017 pentru aprobarea Regulamentului privind Vocabularul comun al achiziţiilor publice (CPV)

1

*- actul UE se interpretează ca fiind total transpus (1) daca sunt transpuse toate prevederile din act, si nu doar cele negociate de RM în Acordul de Asociere RM-UE.

93

Page 95: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

94

Page 96: mf.gov.mdmf.gov.md/sites/default/files/Raport anual 2018 PNA AA RM-UE.docx  · Web viewDe menționat că sistemul informațional automatizat ,,Creare și circulație a documentelor

1