SĂMÂNŢA BUNĂ1  Februarie

„El (Isus) le-a zis: «Veniţi după Mine...»“ Matei 4.19Veniţi după Mine!

    În Evanghelia după Matei, Domnul Isus este văzut ca Împăratul lepădat de către poporul Său. Matei Îl mai prezintă şi ca fiind minunatul Învăţător care-şi pregăteşte ucenicii în vederea lepădării Sale de către popor. Unii L-au urmat pe Domnul numai pentru un timp sau doar aparent, de ochii lumii, fără să fie născuţi din nou; unul dintre ei a fost Iuda. Alţii, ca atei, L-au întâlnit pe Dom-nul, au văzut frumuseţea Persoanei Sale şi au fost atât de impresionaţi de El, încât au lăsat totul şi L-au urmat. Mai târziu, Saul din Tars s-a întâlnit şi el cu Domnul pe drumul Damascului şi a lăsat jos toată religiozitatea urmându-L pe Stăpânul său ceresc.   Cum stau lucrurile la noi? Am luat hotărârea de a-L urma pe Mântuitorul sau încă mai urmăm o religie fără viaţă? Saul din Tars a lăsat în urmă până şi lucruri care păreau bune: o viaţă religioasă, o poziţie înaltă, res-pectată. Odată ce L-a văzut pe Hristos în slava Sa cerească, a renunţat nu numai la tot ce era şi avea, ci şi la tot ce dorea să devină. Nu a încercat să se îmbunătăţească pe sine însuşi, ci L-a urmat pe Isus din Nazaret cel respins de oameni, dedicându-se în întregime Domnului său. Atunci când vrem să păstrăm ceva pentru noi înşine, nu suntem adevăraţi ucenici ai Săi şi nu călcăm pe urmele Sale,

SĂMÂNŢA BUNĂ2 Februarie

„ ...daţi-vă şi voi toate silinţele, ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa.“                     2 Petru 1.5Regele şi olarul

    În timpul domniei regelui francez Henric al III-lea a fost osândit la moarte iscusitul olar Palissy, pentru că era protestant. Deoarece el era singurul olar care făcea vasele pentru curte, regele voia să-i cruţe viaţa şi, ducându-se la el în închisoare, încercă să-l convingă. Regele i-a zis:   - Dacă nu renunţi la credinţa ta greşită, sunt forţat să las ca procesul să fie continuat.   La aceasta, Palissy răspunse cu demnitate:   - Sire, regele Franţei spune: „sunt forţat“? Eu nu sunt decât un biet olar, unul dintre cei mai smeriţi supuşi ai maiestăţii voastre, dar nu există putere pe lume care să mă poată forţa să lucrez contra credinţei mele. Maiestatea

voastră sunteţi unul dintre cei mai puternici stăpânitori din lume şi, totuşi, spuneţi că sunteţi forţat. Sire, care dintre noi este regele şi care este olarul?   Acest răspuns l-a impresionat pe rege atât de mult, încât nu a găsit odihnă până ce nu a sistat procesul contra credinciosului Palissy. Credinţa olarului Palissy este un exemplu pentru toţi. Credinţa neclintită a olarului venea dintr-o inimă în care locuia mântuirea adusă în dar la cruce de Hristos. O astfel de credinţă poate fi vizibilă numai în viaţa unui adevărat creştin.

SĂMÂNŢA BUNĂ3 Februarie

„Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele...“                Faptele Apostolilor 3.19„Carul“ Evangheliei

    Un evanghelist a spus cândva ascultători-lor săi: „Carul Evangheliei nu trece în fiecare zi prin faţa noastră. Dar când trece pe la noi, să nu zăbovim să urcăm în el.“   Dumnezeu vrea să ne facă parte de toate binecuvântările duhovniceşti care vin din lucrarea Mântuitorului. Cine lasă ca acest „car“ al harului să treacă de el, într-o zi se va vedea urcat în „carul“ judecăţii divine. „ ...cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“ (Ioan 3.36). Unii zâmbesc când aud despre păcat, pocăinţă, judecată, cer şi iad. Expunerile moderne ale unor teologi îi susţin pe oameni în necredinţa lor. În spatele împotrivirii faţă de adevărul biblic stă vrăjmaşul sufletelor, satan, care vrea să-i ducă pe toţi oamenii în pierzare. Unii se înşală spunând că mai au timp. Dumnezeu însă nu spune să mai aş-teptăm, că mai avem timp. „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile“ (Evrei 3.15). Astăzi este al nostru, mâine nu ştim ce va fi. „Carul“ Evangheliei nu trece în fiecare zi pe strada noastră. Chiar acum, când citim aceste rânduri, „carul“ Evangheliei este în dreptul nostru. Să urcăm în el spre mântuirea sufletelor noastre! Dumnezeu doreşte să vă întoarceţi cu faţa spre El şi să ascultaţi şi să împliniţi cuvintele Sale.

SĂMÂNŢA BUNĂ4 Februarie„ ...El a zis: «Eu sunt fratele vostru Iosif, pe care l-aţi vândut, ca să fie dus în Egipt.»“                       Geneza 45.4Delicateţea dragostei Domnului

    Înaintea lui Iosif, fraţii săi au rămas încremeniţi. Amintirea adevărului că ei l-au vândut ca să fie dus în Egipt trebuie să fi mărit tulburarea din sufletele lor. Cu toate că Iosif este un indicator spre Domnul Isus, trebuie să ne amintim de o împrejurare în care Mântuitorul şi-a arătat delicateţea dragostei Sale, a cărei mărime nu o putem cuprinde şi care străluceşte infinit mai mult decât a tuturor eroilor credinţei.   Ucenicii se certaseră, ca să ştie care din ei va fi cel mai mare. şi nu era singura lor abatere! Domnul şi Învăţătorul lor însă le-a spus: „Voi sunteţi aceia care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele“ (Luca 22.28). De câtă delicateţe a dat Domnul dovadă când i-a lăudat pe ucenici, pentru că au rămas cu El în încercările prin care a trecut! Domnul ştia că la scurt timp Îl vor părăsi şi vor fugi. Domnul ştia că în adâncul inimii, ucenicii Îl iubeau şi că suferiseră din pricina Numelui Său. Răsplata lor urma să fie că ei vor sta pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Când Petru L-a tăgăduit, aşa cum îi spusese mai înainte Isus, Domnul a privit spre el în momentul cel mai potrivit. Privirea aceasta plină de dragoste a produs căinţa în inima lui Petru. În inimile noastre ar trebui să producă toată admiraţia.

SĂMÂNŢA BUNĂ5 Februarie„ ...Isus a început să spună ucenicilor Săi: «Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.»“

Luca 12.1Mai întâi... (1)    Cunoscutul ziar „Washington Post“ a făcut un experiment despre percepţie, gusturi şi alegerea oamenilor. Într-o dimineaţă friguroasă de ianuarie, un bărbat a intrat într-o staţie de metrou din Washington şi a început să cânte la vioară. Timp de 45 de minute a cântat şase piese de Johann Sebastian Bach. În acest timp, s-a calculat că pe lângă el au trecut mii de oameni spre ocupaţiile lor. La circa 3 minute după ce violonistul a început să cânte, un bărbat de vârstă mijlocie a remarcat că aude o vioară. A încetinit pasul, apoi s-a oprit câteva secunde..., însă şi-a reluat grăbit mersul spre locul de muncă.   Un minut mai târziu, violonistul a primit o monedă de la o femeie care nu s-a oprit din mers. Câteva minute mai târziu, cineva s-a oprit şi s-a rezemat de perete să-l asculte. Însă bărbatul şi-a privit ceasul şi a plecat grăbit. Primul care i-a acordat într-adevăr atenţie a fost un băieţel de vreo 3 anişori. Mama sa mergea grăbită şi s-a înfuriat când copilul s-a oprit. Situaţia s-a repetat şi cu alţi copii. În cele 45 de minute în care omul cu vioara a cântat, doar şase persoane s-au oprit pentru a-l asculta preţ de câteva minute. Circa 20 de oameni i-au oferit bani.

SĂMÂNŢA BUNĂ6 Februarie„Un altul a zis: «Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.»“  Luca 9.61Mai întâi... (2)    După ce violonistul a terminat de cântat, nimeni nu l-a aplaudat. Nimeni nu ştia că omul cu vioara era Joshua Bell, unul din cei mai buni violonişti din lume. A cântat cele mai dificile piese care au fost compuse vreodată pentru vioară cu un instrument care valorează astăzi mai mult de 3,5 milioane dolari. Cu două zile înainte de a cânta în metrou, violonistul a cântat în teatrul din Boston. Toate biletele s-au vândut, cu toate că un bilet costa o sută de dolari. Iar acum, când violonistul dădea un spectacol gratuit, nimeni nu avea timp să-l asculte. Fiecare avea un „mai întâi“ şi pe acela dorea să-l rezolve.   Aşa stau lucrurile şi cu privire la mântuirea oamenilor. Mântuitorul a făcut tot ce era necesar pentru salvarea oamenilor, dar omul grăbit are un „mai întâi“ care îl duce în pierzare. Şi astăzi, Mântuitorul spune: „Vino după Mine!“ Gândeşte-te că multe lucruri secundare din viaţă nu trebuie să devină lucrul principal! Biblia nu ne interzice să învăţăm, să ne câştigăm pâinea, să ne întemeiem o familie, dar ne avertizează că este un „mai întâi“, iar în acesta se cuprinde a ne pune viaţa în ordine în faţa lui Dumnezeu. Mântuirea este gratuită; trebuie doar s-o acceptăm.

SĂMÂNŢA BUNĂ7 Februarie„Isus... le-a zis: «Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.»“         Luca 5.31, 32De cugetat    Nu spuneţi că aţi fi prea rău; Hristos a venit, pentru că suntem răi.   Nu spuneţi că aţi fi prea nefericit; Hristos a venit, pentru că suntem nefericiţi.   Nu spuneţi că răul ar fi prea mare; nimic nu-i prea mare pentru Dumnezeu.   Mulţi oameni sunt gata să asculte ceva despre Dumnezeu, dacă nu s-ar scoate prea mult în evidenţădreptatea şi sfinţenia Sa. Dar nici despre harul Lui nu ascultă cu plăcere, deoarece cuvântul har pune în faţăvina noastră, iar omul se simte astfel umilit.   Credinţa nu este un salt în necunoscut. Într-adevăr, este un salt în invizibil, dar spre o Persoană cunoscută.

   Uneori suportăm încercări grele ale vieţii cu mai multă răbdare decât micile probleme zilnice. În greutăţi mari ne simţim mai degrabă nevoiţi să punem povara noastră înaintea lui Dumnezeu, în timp ce tindem ca micile probleme zilnice să le rezolvăm cu propria putere.

SĂMÂNŢA BUNĂ  8 Februarie

„ ...Numele Tău este ca o mireasmă vărsată...“ Cântarea Cântărilor 1.3

Numele Tău

   Despre nimeni altcineva nu se poate face o astfel de afirmaţie decât despre Isus Hristos. Smerenia desăvârşită a Mântuitorului este ca o mireasmă vărsată. EL, singurul care putea alege cum să Se nască, a intrat în această viaţă ca unul dintre cei mulţi. El a zis: „ ...Eu totuşi sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte la masă“ (Luca 22.27). Găsim scris despre El că atunci „când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri...“ (1 Petru 2.23).   Măreţia miresmei vărsate a Numelui Domnului o vedem şi în blândeţea Sa desăvârşită. Cât de smerit este Domnul, şi totuşi cât de credincios, de atent şi de respectuos! În toate împrejurările şi-a arătat blândeţea. Chiar şi în ceasul morţii, El a auzit strigătul disperat al credinţei tâlharului. Să remarcăm mireasma vărsată din echilibrul Său lăuntric desăvârşit! Să ne gândim la curajul Său lăuntric! În Isus Hristos se unesc toate trăsăturile unui caracter desăvârşit, echilibrat, perfect. Nu este El oare asemenea unei miresme vărsate, nu este El oare plin de farmec?

Preaiubitul nostru-i Domnul,Unic sus şi pe pământ;Glasul Lui e armonie,

Minunat e-al Lui Cuvânt.SĂMÂNŢA BUNĂ9 Februarie„Căci eraţi ca nişte oi rătăcite...“                    1 Petru 2.25Labirintul (1)    Palatul Hampton Court este cel mai vechi palat împărătesc al Angliei. Se află la sud-vest de Londra pe malul râului Tamisa. Palatul uriaş, construit în stil gotic, englezesc, este constituit din trei clădiri cu nu mai puţin de 500 de încăperi. Aici a fost reşedinţa a doisprezece monarhi, începând de la Henrich al VIII-lea (1491-1547).   Renumită în mod deosebit şi unică în stilul ei este grădina palatului, bine îngrijită, cea mai vizitată grădină a Angliei. Un punct de atracţie deosebit este labirintul amenajat din boscheţi de tisă. Aproximativ un milion de

oameni vin în fiecare an şi rătăcesc pur şi simplu prin acest labirint, pentru că de pe cărările împrejmuite cu boscheţii deşi, înalţi cât un om se merge în toate direcţiile: pe căi lăturalnice, pe căi ocolite, se ajunge mereu în fundături, pe poteci greşite. În centrul labirintului se află turnul de observaţie. Aici te poţi odihni puţin şi să-ţi vii în fire. Poate pentru a cugeta încă o dată la drumul străbătut, dar probabil şi pentru a constata la final că drumul de întoarcere nu mai poate fi găsit. Este o experienţă foarte animată. Dar acolo este agăţat şi un clopot. Şi cine trage clopotul, semnalizează astfel: S.O.S. Atunci apare un om care cunoaşte drumul. Pentru cel care îl urmează, drumurile încurcate se descâlcesc şi el este scos din labirint. Soluţia este acel om!

SĂMÂNŢA BUNĂ10 Februarie„Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută ţie...“  Psalm 5.8Labirintul (2)    Nu se aseamănă viaţa noastră cu un labirint? Prin căile noastre voite şi multe încur-cături în păcat nu maiştim nicio ieşire. Dar există o ieşire: Noi putem să ne îndreptăm în rugăciune spre Dumnezeu şi să strigăm la El. şi care este răspunsul Lui? Soluţia Lui, ajutorul Lui, este un Om! „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi“ (Faptele Apostolilor 4.12). şi acest Nume este Isus Hristos. El Însuşi spune: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14.6).   În acest Cuvânt al lui Dumnezeu, Isus Hristos răspunde la trei întrebări:   1. Cum pot găsi calea bună şi să fiu mântuit? Răspunsul Domnului Isus este: „Eu sunt Calea!“   2. Cum pot să fiu sigur că într-adevăr aşa este? Răspunsul Domnului Isus este: „Eu sunt Adevărul!“   3. Cum pot să fiu fericit şi mulţumit şi să nu mă tem de moarte? Răspunsul Său este: „Eu sunt Viaţa!“

Urmez doar calea-ţi vie,Nimic, nimic mai mult;

Acum şi-n veşnicie,Cuvântul Tău ascult.

 SĂMÂNŢA BUNĂ11 Februarie

„Acum, nu vă întristaţi... că m-aţi vândut, ca să fiu adus aici...“ Geneza 45.5Amintirea trecutului

    Referitor la trecut, Iosif nu putea permite naşterea vreunui regret, ca să-i împiedice să se bucure de dragostea lui. Păcatul fusese mărturisit, iar Iosif nu numai că îl va ierta, dar va îndepărta de la ei orice regret sau reproş.   Revenind la noi, trebuie să ne amintim adevărul de preţ că Hristos a purtat păca-tele noastre şi că acum suntem eliberaţi de această povară care ne apăsa. Pentru a nu deveni neglijenţi în viaţa de credinţă, Scriptura ne îndeamnă: „aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos... Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos“ (Efeseni 2.12-13); „Odinioară, când nu cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi robiţi celor ce din firea lor nu sunt dumnezei“ (Galateni 4.8).   Mielul pascal (Exod 12) trebuia mâncat cu azimi şi cu verdeţuri amare. Aceste verdeţuri amare făceau parte din praznicul izbăvirii lui Israel. Amintirea trecutului nostru în neascultare de Dumnezeu poate să ne întristeze, să ne mâhnească. Toţi răscumpăraţii Domnului ştiu că a lepăda răul şi a socoti firea pământească ca fiind moartă face parte din aceste verdeţuri amare. Şi cine lucrează astfel se va bucura de marea lucrare de eliberare adusă de Hristos.

 SĂMÂNŢA BUNĂ12 Februarie„Nu vă înşelaţi: «Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.» Ce seamănă omul, aceea va şi secera.“ Galateni 6.7Pedeapsa batjocoritorilor

    Un grup de prieteni s-a oprit în faţa casei fetei. Mama a însoţit-o până la maşină şi i-a spus: „Fiica mea, mergi cu Dumnezeu şi El să te ocrotească.“ Fiica a răspuns: „Doar dacă Dumnezeu merge în portbagaj, pentru că aici înăuntru este deja plin.“   Peste câteva ore, a sosit vestea că tinerii au fost implicaţi într-un accident mortal; toţi au murit, maşina era de nerecunoscut, însă portbagajul era intact.   Batjocura este un rezultat al necredinţei omului. Inspiratorul batjocurei este diavolul. Dumnezeu însă nu Se lasă batjocorit, indiferent din partea cui vine batjocura. Mai curând sau mai târziu, Dumnezeu Îşi arată dreptatea şi va pedepsi pe orice batjocoritor, căci „ce seamănă omul, aceea va şi secera“. Acest adevăr biblic nu se dezminte. El este dovedit de Sfânta Scriptură, de istorie şi de experienţa noastră.   „Cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!“ (Iov 4.8), iar cei ce „seamănă vânt, vor secera furtună“ (Osea 8.7) – iată un

adevăr care ar trebui să dea de gândit batjocoritorilor şi să se smerească înaintea lui Dumnezeu până nu este prea târziu!

SĂMÂNŢA BUNĂ13 Februarie

„Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri.“ Matei 7.21

Compozitorul şi pianista

    Componistul Franz Liszt a strălucit ca un foarte talentat pianist în saloanele celor distinşi. Pe atunci, în aceste cercuri, era la modă să te numeşti elev al lui Liszt, dar nu totdeauna se întâmpla aceasta pe drept. Şi o tânără pianistă, care a dat un concert la Jena, s-a denumit uşuratic ca eleva lui Liszt pentru a ademeni mai mult public. În ziua concertului însă a aflat spre consternarea ei că Liszt tocmai a venit de la Weimar la Jena. Cu inima bătându-i cu putere, artista a alergat la maestru şi i-a mărturisit minciuna ei. Liszt a iertat-o; i-a cerut să se aşeze la pian şi să-i cânte programul serii. El a corectat tot ce era de îmbunătăţit, iar la final a spus: „Aşa, acum puteţi spune că sunteţi o elevă a lui Liszt.“   Cine se numeşte creştin, exprimă astfel că Îl recunoaşte pe Hristos ca Domnul şi Învăţătorul său şi că este ucenicul Lui. Mulţi nu cunosc însemnătatea adâncă a acestui cuvânt. Cât de consternaţi vor fi când Domnul le va spune într-o zi: „Niciodată nu v-am cunoscut“! Deci nu este suficient să porţi doar denumirea. Întâlnirea personală cu Isus Hristos este prima condiţie. Apoi, un ucenic al lui Hristos rămâne în Cuvântul Său. – Încă este posibilitatea să devii dintr-un creştin cu numele un creştin adevărat şi să primeşti iertarea Domnului.

SĂMÂNŢA BUNĂ14 Februarie

„Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.“                                        Psalm 65.2

Ascultarea rugăciunii

    Rugăciunea este posibilitatea minunată de a vorbi cu Dumnezeu. Cât de fericiţi putem fi că Dumnezeu este atent şi ascultă rugăciunea! Versetul de astăzi nu spune că Dumnezeu împlineşte întotdeauna rugăciunea noastră. Dar EL ne ascultă întotdeauna şi împlineşte rugăciunile noastre conform înţelepciunii Sale, aşa cum este bine pentru noi. Acest lucru îl ştie cel mai bine Dumnezeu.

   În 1 Împăraţi 19 ni se relatează despre profetul Ilie, care s-a aşezat sub ienupăr şi se ruga: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, căci nu sunt mai bun decât părinţii mei.“ Dumnezeu a auzit rugăciunea nepotrivită a slujitorului Său, care era foarte dezamăgit. Izabela, soţia împăratului Ahab, căuta să-l omoare, ca răzbunare pentru omorârea preoţilor ei. Dumnezeu, în harul Său, a împlinit în alt mod rugăciunea: El a trimis un înger, care l-a trezit pe Ilie; acesta a văzut o azimă coaptă pe pietre fierbinţi şi un ulcior cu apă. Ilie a fost îndemnat: „Scoală-te şi mănâncă!“ Cu puterea acestei hrane, profetul a mers mai departe pe cale.   Dacă cineva se găseşte într-o astfel de depresie, trebuie să ştie că Dumnezeu doreşte să-i îndrepte privirea de la împrejurări spre Fiul Său şi Cuvântul Său.

SĂMÂNŢA BUNĂ15 Februarie„ ...Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: «Mi-e milă de norodul acesta...»“                                       Marcu 8.1-2Mila Mântuitorului

    Ce model demn de urmat avem în mila arătată de Mântuitorul! El a venit în această lume, ca să-i mântuiască pe cei pierduţi. Vaietele suferinţei omeneşti erau peste tot în jurul Său. A fost plăcerea Domnului să ofere milă, uşurare, mângâiere şi mântuire. Strigătele deznădăjduite pe care le auzea, făceau ca picioarele Sale să se oprească, pentru că dragostea Sa infinită nu putea rămâne nepăsătoare. Existau leproşi condamnaţi la o viaţă de exil şi care nu ar fi avut parte niciodată de o privire prietenoasă, nici de cuvinte de mângâiere. Erau cerşetori orbi pe marginea drumului, bâjbâind în întuneric şi strigând după ajutor. Isus S-a oprit, i S-a făcut milă de ei şi S-a atins de ochii lor vindecându-i. Domnul a văzut lacrimile văduvei din Nain, când ea conducea spre mormânt pe cel care-i era mângâiere şi sprijin al vieţii. Chiar atunci când a mustrat, a făcut-o cu lacrimi în ochi, simţind pe deplin compasiune pentru cei care refuzaseră oferta harului Său.   Au cuvintele şi faptele binecuvântate ale Domnului un ecou şi în viaţa ta? Sau te adânceşti tot mai mult în necredinţă? Dragostea Mântuitorului faţă de problemele omenirii a fost arătată atunci ca şi acum. Mântuitorul are un răspuns plin de milă la toate problemele tale.

SĂMÂNŢA BUNĂ16  Februarie

„Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră... şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte ...“

Matei 6.26

O realitate divină

    Cu prilejul unei expuneri biblice, în sală a venit şi un cunoscut fabricant de postav. Pastorul Richard Wurmbrand vorbea tocmai despre nemărginita grijă a lui Dumnezeu faţă de noi, amintind de păsările cerului pe care Creatorul le cunoaşte şi le poartă de grijă.   Dintr-o dată, fabricantul de postav a intervenit:   - Dumnezeul dumneatale, atât de grijuliu, Îşi ţine slujitorii în haine atât de ponosite?   - Dumnezeul meu, a răspuns fără pic de surprindere pastorul, i-a poruncit de mult timp fabricantului aflat aici de faţă să-mi trimită stofă pentru un rând de haine noi, dar fabricantul nu s-a supus poruncii.   Cine poate descrie într-un mod potrivit bucuria adâncă de a avea pe Cineva în cer, a cărui inimă este cu noi în încercările şi durerile drumului nostru prin lume? Ce realitate divină! Cel ce deţine toată puterea în cer şi pe pământ este de partea noastră chiar dacă suntem uitaţi de oamenii care ar putea să ne ajute. El pătrunde toate simţi-rile noastre într-un mod în care niciun prie-ten pământesc n-ar putea s-o facă. Putem merge la El cu nevoile şi durerile noastre. El îngrijeşte de păsările cerului, dar îngrijeşte şi de noi.

 SĂMÂNŢA BUNĂ17   Februarie„Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea...“   Evrei 13.4„Temeliile gloriei naţionale“

    Vorbind despre familie, regele englez George al V-lea a spus: „Temeliile gloriei naţionale se pun în căminele oamenilor şi rămân nezdruncinate atâta vreme cât viaţa de familie este puternică şi curată.“ Căderea faimei Romei a avut mai multe motive, primul dintre acestea fiind creşterea ratei divorţurilor şi, drept urmare, subminarea vieţii de familie.   Înţeleptul Solomon încheie cartea Proverbelor cu un portret minunat al unei soţii, care în absenţa soţului ei se îngrijeşte de copii în aşa fel, încât soţul o binecu-vântează. Teama ei faţă de Dumnezeu marchează, cu siguranţă, viaţa copiilor ei. Instruirea tatălui şi a mamei sunt necesare în fiecare cămin, „căci ele sunt o cunună plăcută pe capul tău şi un lanţ de aur la gâtul tău“ (Proverbe 1.9). Ambii părinţi trebuie să aibă în vedere caracteristicile individuale ale copilului şi să-l înveţe calea pe care trebuie s-o urmeze. În fiecare etapă a dezvoltării copilului, părinţii trebuie să formeze, cu dragoste şi gingăşie, în copil cinstirea faţă de Creatorul şi Mântuitorul. Dar pentru a-şi împlini aceste obligaţii, părinţii trebuie să fie una în gândire şi în calea pe care o au de urmat, astfel încât căminul lor să fie ţinut în toată cinstea. Ei trebuie să ştie că au un vrăjmaş care vrea să dărâme familia. Adăpostul oricărei familii este la Domnul şi Mântuitorul lor.

 SĂMÂNŢA BUNĂ18  Februarie„ ...ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.“  Geneza 45.5Trimisul lui Dumnezeu

    Iosif i-a eliberat pe fraţii săi de preocuparea cu ei înşişi prin îndreptarea gândurilor şi a afecţiunii lor către persoana lui, către binecuvântările care curgeau către ei în urma înălţării lui.   În faţa noastră stă Unul mai mare ca Iosif. Harul venit în Persoana Domnului şi Mântuitorului nostru linişteşte tot cugetul încărcat de păcat. În planul măreţ al lui Dumnezeu de mântuire a unei lumi afundată în păcate şi nelegiuiri a sosit acel ceas în care a trimis pe unicul Său Fiu pentru eliberarea noastră. Îl auzim pe Mântuitorul spunând: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie“ (Marcu 1.15). Ce clipă măreaţă a fost aceea când Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ca să ne scape viaţa! Iată harul desăvârşit care întrece toate gândurile noastre! Să observăm şi adevărul că, deşi iudeii îşi arătaseră vrăjmăşia omorând pe Isus, cum făcuseră şi fraţii lui Iosif cu el, totuşi harul lui Dumnezeu se arată fiecăruia dovedind că toate au fost hotărâte şi vestite mai dinainte pentru binecuvântarea lor şi a noastră. Planul veşnic al lui Dumnezeu în Hristos este temelia păcii oricărui om care a venit la Mântuitorul. Are şi cititorul această pace prin credinţa în Mântuitorul?

SĂMÂNŢA BUNĂ19 Februarie„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!“ Psalm 50.15Strâmtorare, salvare şi mulţumire

    Aceste trei teme - strâmtorare, salvare şi mulţumire - sunt strâns legate între ele. Aceasta este învăţătura Psalmului 50. „Ziua strâmtorării“ nu înseamnă numai pericolul de afară, ci şi nevoia omului care, sub conştiinţa lui trezită, se cutremură ştiind că nu şi-a pus toate lucrurile în ordine cu Dumnezeu. Dintr-un astfel de necaz, omul poate striga la Dumnezeu. Va constata că Dumnezeu nu este departe, ci îi vine în ajutor. Şi atunci, în mod normal, trebuie să urmeze şi mulţumirea.   Cu ani de zile în urmă, un american a povestit că în al Doilea Război Mondial a fost pilot. Într-o luptă aeriană deasupra Austriei a fost lovit şi avionul s-a aprins. „Când am observat focul, m-a cuprins o spaimă de nedescris. În fiecare moment puteam să mă prăbuşesc. Ştiam că aşa cum sunt nu pot sta în faţa lui Dumnezeu. În necazul meu, am strigat la

Dumnezeu pentru ajutor şi am promis că Îi voi sluji. Dumnezeu mi-a ascultat strigătul. Am reuşit să sar cu paraşuta ajungând prizonier şi, după terminarea războiului, am ajuns acasă.“   Acest om este acum un credincios fericit. Oricine L-a chemat pe Dumnezeu în ajutor, a fost ascultat în necazul lui şi acum poate să mulţumească Domnului! Te afli şi tu printre ei?

SĂMÂNŢA BUNĂ20 Februarie

„Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune...“                        Eclesiastul 1.8

Fiul (1)    Un tânăr a fost în războiul din Vietnam timp de trei ani. Într-o zi se hotărî să dea un telefon acasă:   - Mamă, tată, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten cu mine.   - Ne-ar face plăcere să-l cunoaştem, ziseră părinţii.   - Dar trebuie să ştiţi că el în timpul războiului a fost rănit foarte grav şi a rămas fără o mână şi un picior. Nu are unde să se ducă şi vrea să stea la noi.   - Ne pare rău să auzim aşa ceva, fiule. Poate rezolvăm cumva să găsim unde să stea. Poate la vreun cămin de handicapaţi sau ceva de felul acesta.   - Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.   - Fiule, îi răspunse tatăl, nu-ţi dai seama ce vorbeşti. Ce putem face cu un om handic-pat în casă? Avem şi noi vieţile noastre de trăit. Ce sens are să ne încărcăm cu o aşa greutate? O să-şi găsească el unde să stea.   Fiul a fost refuzat. În acel moment, fiul a închis brusc telefonul. Părinţii n-au mai auzit nimic de fiul lor până într-o zi când poliţia i-a anunţat să meargă la morgă. Acolo au aflat că fiul lor s-a sinucis. Dar au mai constatat cu amărăciune că fiul lor avea doar o mână şi un picior. Era prea târziu pentru acei părinţi să mai facă ceva pentru fiul lor.

 SĂMÂNŢA BUNĂ21 Februarie„« ...acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.» şi au început să se veselească.“     Luca 15.24 Fiul (2)

    Fiul din versetul de astăzi a fost şi el într-un „război“ departe de casă. El i-a întors spatele tatălui său şi a plecat într-o ţară îndepărtată. Acolo a ajuns într-o stare nenorocită, un adevărat handicapat moral. Despre el se puteau spune cuvintele profetului: „Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie...“ (Isaia 1.6). Resursele lumii sunt limitate. Totul oboseşte, totul satură şi poate să dispară după puţină vreme.   Dar într-o zi, acest fiu şi-a venit în fire. A plecat din locul cel rău spre casa tatălui cu gândul să-şi mărturisească necugetarea plecării de acasă. Şi acest fiu a spus: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.“ Bucuria tatălui la revederea fiului a fost fără margini. Fiul a fost reprimit cu toată dragostea. Tatăl a apreciat sincerita-tea recunoaşterii vinovăţiei şi l-a iertat.   Istoria acestui fiu reprimit este istoria fiecăruia dintre noi. Să ne recunoaştem pă-cătoşenia noastră, şi Tatăl ceresc ne va primi cu toată dragostea Sa.

SĂMÂNŢA BUNĂ22  Februarie

„ ...învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima...“ Matei 11.29

Exemplul nostru

    Când cineva ascultă chemarea Mântuitorului de a se întoarce de pe căile rele ale păcatului, va avea în Persoana Domnului un bun Învăţător. De la cine putem învăţa mai bine blândeţea decât de la Mântuitorul nostru? El este exemplul nostru desăvârşit. Pentru noi este important să-L privim pe Domnul aşa cum ni-L prezintă Scriptura. Atunci, chipul Lui se va putea vedea în noi şi caracterul Său va fi găsit la noi. Apostolul Pavel ne îndeamnă: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.“ Dacă gândirea Domnului este în noi, atunci ne asemănăm Învăţătorului nostru, atunci gân-dim, acţionăm şi reacţionăm ca El; atunci suntem blânzi aşa cum a fost Hristos. Este o mare încurajare pentru noi că putem învăţa blândeţea de la Însuşi Mântuitorul. El ne-a demonstrat printr-o viaţă exemplară ce este blândeţea şi cum se exteriorizează ea. El nu S-a apărat când a fost atacat pe nedrept sau când a fost jignit. Chiar dacă oamenii s-au comportat josnic şi brutal cu El, nu a devenit agresiv, ci a rămas liniştit şi blând. Chiar şi în noaptea în care a fost vândut şi răutatea oamenilor faţă de El şi-a atins apo-geul, nu şi-a schimbat comportamentul. Mai degrabă citim: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie.“ Aceasta a fost blândeţea desăvârşită a Omului Isus Hristos, a marelui nostru Exemplu.

SĂMÂNŢA BUNĂ23 Februarie

„Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta... şi sunt încredinţat că şi în

tine.“ 2 Timotei 1.5Dragostea faţă de Biblie

    Imediat după naştere, fetiţei i s-a aplicat un tratament greşit şi a rămas fără vedere. Dar părinţii ei nu au disperat, ci, prin puterea oferită de Dumnezeu, au dăruit fetiţei Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, dincolo de handicapul ei, fetiţa a ştiut pe de rost 16 cărţi mari din Biblie. Plină de cuvântul sădit în inimă, a dăruit creştinătăţii 8.000 de imnuri creştine, dintre care multe sunt astăzi traduse şi în limba română. Este vorba despre Fanny Crosby (1820-1915). Purtarea de grijă a bunicii a ajutat-o mult pe Fanny. Ea i-a descris cu însufleţire lumea ce o înconjura şi a hrănit spiritul lui Fanny. Ea îi citea şi îi explica cu atenţie Biblia, accentuând importanţa rugăciunii. Ajungând la vârsta de 90 de ani, Fanny a declarat: „Dragostea mea faţă de Sfânta Scriptură şi adevărul ei este mai puternică şi mai preţioasă pentru mine la nouăzeci de ani decât atunci când aveam doar nouăsprezece ani.“ Adeseori Fanny spunea că este cea mai fericită persoană. A compus, a ţinut prelegeri şi a misionat printre săracii din oraşele americane până în ultima zi a vieţii ei.   Credinţa adevărată în Dumnezeu a fost suportul moral stabil al acestei femei, care a lăsat în urma ei un exemplu.

SĂMÂNŢA BUNĂ24 Februarie

„Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har.“Evrei

4.16Să ne apropiem!

    O doamnă era foarte grav bolnavă. În această stare nu dorea să meargă în pier-zarea veşnică, dar nu dorea nici să primească mântuirea prin credinţa în Hristos. La scurt timp a intervenit o ameliorare a bolii, dar şi în această stare nu a dorit să ştie nimic despre starea sufletească. Mai mult, doamna a devenit indiferentă faţă de pocă-inţă. După un timp, boala a reapărut mult mai puternică ca înainte. Cu disperare, doamna striga: „Mă aflu deja în foc.“ Era cutremurător să o priveşti cum striga: „Prea târziu! Prea târziu!“ Ce sfârşit îngrozitor!   Ziua mântuirii sufletului acelei doamne a trecut. Ea nu a acceptat pentru sine multele chemări ale Mântuitorului. Aşa se întâmplă cu mulţi semeni de-ai noştri. Cum poate să le fie sfârşitul? O imagine a disperării! Dar acum este ziua mântuirii pentru orice om. Acum suntem chemaţi să ne apropiem cu încredere de Mântuitorul care doreşte să ne dăruiască salvarea Sa. Ferice de

cei care pot spune cu psalmistul: „Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul“ (Psalm 62.1). Această linişte sufletească poate fi partea ta chiar acum.

SĂMÂNŢA BUNĂ25 Februarie

„Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră..., ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire.“ eneza 45.7

Izbăvitorul nostru

    Încurajarea fraţilor lui Iosif a continuat. Dacă în versetul 5, Iosif le-a spus că Dumnezeu l-a trimis înaintea lor, ca să le scape viaţa, acum putea spune că viaţa lor era păstrată printr-o mare izbăvire.   Doar în ziua încercărilor şi a greutăţilor, credinciosul face cunoştinţă cu marea şi nespusa fericire ce o are când se bizuie pe divinul său Izbăvitor. Domnul nu ne pune în faţă zarea unui drum lipsit de încercări şi strâmtorări, dimpotrivă ne spune că vom întâlni şi pe unele, şi pe celelalte, dar ne făgăduieşte că rămâne cu noi în mijlocul acestora, ceea ce este nespus de bine. Adeseori am vrea mai degrabă să ne fie îngăduit să mergem înainte fără încercări. Niciodată starea de faţă a Domnului şi a Mântuitorului nostru nu este mai dulce ca în clipele de mare strâmtorare. Norul nu poa-te împiedica soarele să mai strălucească, ci ne face doar să nu-l mai vedem. La fel se întâmplă când ne întristăm din pricina încercărilor, a greutăţilor şi a piedicilor care acoperă razele strălucitoare ale feţei Izbăvitorului nostru, care lucesc cu o strălucire neschimbată. Să nu uităm că dincolo de orice nor din viaţa noastră se află Acela care ne-a dăruit o mare mântuire şi care ne păstreză viaţa până vom ajunge la El.

SĂMÂNŢA BUNĂ26 Februarie„El... ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui...“ Evrei 1.3Căutarea după originile noastre

    Deţinătorul premiului Nobel, Alfred Kastler (1902-1984), este unul dintre mulţii fizicieni ai epocii moderne care pornesc de la existenţa unui Creator. El a spus: Gândul că lumea, universul material, s-a format de la sine, îmi pare absurd. Nu îmi pot imagina lumea fără un Dumnezeu Creator. De exemplu alcătuirea complexă a atomului, el şi l-a putut explica numai prin acţiunea unui Creator.

   În timp ce Kastler a recunoscut mâna lui Dumnezeu în cele mai mici părţi, alţi fizicieni şi astronauţi se minunează în faţa faptelor măreţe de creaţie ale lui Dumnezeu în universul larg.   Să ascultăm ce spune Însuşi Creatorul despre lucrarea Lui: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul“ (Geneza 1.1). „ ...prin El au fost făcute toate lucrurile, care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute…“ (Coloseni 1.16). şi să ascultăm şi ce spune Dumnezeu în Cuvântul Lui despre pământul lumii de acum: „Ziua Domnului însă va veni…, cerurile vor trece cu trosnet…, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde“ (2 Petru 3.10).   Între aceşti doi poli se derulează istoria. Ea are un sens, dacă ducem viaţa noastră în părtăşie cu Dumnezeu, îndreptată spre ţinta slavei lui Dumnezeu, destinaţia veşnică a credincioşilor.

 SĂMÂNŢA BUNĂ27 Februarie„şi chiar perii din cap, toţi vă sunt număraţi...“ Luca 12.7Pacea unui tânăr

    Tânărul fusese crescut de o mamă cu frica lui Dumnezeu. În schimb, tatăl său era un beţiv cunoscut. De la vârsta de treisprezece ani, tânărul a fost luat şi dus de tatăl său prin cârciumi. Dar tot ce a văzut tânărul în împărăţia întunericului nu i-a adus nicio bucurie. Inima lui înseta după fericire şi pace.   Într-o zi lucra în grădină. Vântul a adus o bucată de hârtie în apropierea sa. Cercetând cu atenţie ce scrie pe foaia de hârtie, tânărul a găsit tocmai versetul de astăzi. La citirea cuvintelor i-a venit următorul gând: „Dacă toţi perii capului îmi sunt număraţi, cu cât mai mult vor fi numărate păcatele mele!“ Cugetând la viaţa sa tânără şi-a dat seama de multe lucruri rele pe care le-a făcut. În inima lui s-a născut gândul să-şi procure o Biblie şi să citească mai amănunţit despre ceea ce doreşte Dumnezeu de la oameni. Citind cu atenţie Biblia, tânărul a aflat că toţi oamenii au păcătuit. Însă a mai aflat şi că „Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi“ şi că Mântuitorul „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi“ (Romani 5.8; 4.25). Astfel de cuvinte au adus pacea şi fericirea în viaţa acelui tânăr.

 SĂMÂNŢA BUNĂ28 Februarie

„Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.“  Proverbe 17.17

Graţiere semnată

    Se spune că în timpul Războiului Civil, Abraham Lincoln a primit o cerere de graţiere a unui soldat care primise sentinţa de a fi executat pentru dezertare. Bărbatul nu avea nici măcar o scrisoare de recomandare prin care cineva să garanteze pentru el. În dimineaţa următoare, ofiţerul fu şocat să-l audă pe Lincoln spunând că mărturia unui prieten pecetluise decizia lui de a-l ierta pe soldat. Când ofiţerul îi aduse aminte preşedintelui că cererea fusese adusă fără nicio scrisoare de recomandare, Lincoln declară simplu: „Eu voi fi prietenul lui“, după care semnă graţierea.   Dacă ai asemenea prieteni în viaţa ta, preţuieşte-i! Ei sunt cu adevărat o comoară rară. O comoară nu este totdeauna un prieten, dar un prieten adevărat este o comoară preţioasă. Există însă un adevărat Prieten care valorează mai mult decât toate comorile. Acesta este Mântuitorul Isus Hristos. El este alături de toţi care se încred în El. Prietenia Lui este veşnică. El nu-i părăseşte pe ai Săi în împrejurările acestei vieţi. Mântuitorul este Acela care nu trece nimic cu vederea, dar El iartă totul. Dragostea Sa este aşa de mare faţă de condamnatul la moartea veşnică, încât a „semnat“ graţierea prin lucrarea Sa de pe cruce.