TRISTAN ȘI ISOLDA

Tristan și Isolda este o operă în trei acte de Richard Wagner.

Muzica și libretul: Richard Wagner.

Premiera operei a avut loc la Nationaltheater München în ziua de 10 iunie 1865, sub conducerea dirijorului Hans von Bülow.

Durata operei: cca 4 ½ ore.

Locul de desfășurare a acțiunii: Anglia și Franța (perioadă nedefinită).

Tristan, crescut de unchiul său, Mark regele Cornwall, luptă pentru libertatea regatului și îl ucide pe Morholt, regele Irlandei. Isolda, sora lui Morholt dorește răzbunarea și începe să nutrească un sentiment de dușmănie față de Tristan pe care urmărește să îl ucidă prin otrăvire. Dar ca o ironie a sorții, Tristan primește misiunea de a o peți pe Isolda pentru unchiul său. Pe drumul de întoarcere, ea își pune planul în aplicare. Dar, nu se știe din ce motiv, otrava fusese substituită printr-o licoare a dragostei. Între cei doi se înfiripă un puternic sentiment de iubire.

Isolda se căsătorește cu Mark, dar sentimentele ei față de Tristan nu se sting, astfel că trăiește o viață dublă: ziua este regină, iar nopțile și le petrece în secret alături de amantul ei. Regele descoperă trădarea soției și îl condamnă pe Tristan la moarte. Cei doi amanți fug împreună și pentru o perioadă duc o viață retrasă în pădure. În cele din urmă, Isolda este nevoită să revină acasă. Tristan, îndurerat, pleacă în lume, dar nu reușește să își regăsească liniștea. Ajuns inapoi acasa, Tristan se imbonlaveste grav si cere sa i se indeplineasca ultima dorinta: sa o vada din nou pe Isolda, iar daca aceasta va veni sa fie trase panzele albe, dar daca aceasta nu va veni, sa fie trase cele negre. Mark afla de aceasta si instruieste echipajul corabiei sa traga panzele negre. Cand Tristan priveste afara, corabia avea panzele negre, astfel Tristan moare. Isolda ajunge la el si vazandu-l mort decide sa se omoare. Astfel cei doi sunt inmormantati impreuna iar deasupra mormantului lui Tristan creste un trandafir care nu va muri niciodata.

LOHENGRIN

Lohengrin este un cavaler misterios din mitologia germană. Acest articol se ocupă numai de o operă cu același nume de Richard Wagner dedicată socrului său, compozitorul Franz Liszt.

Muzica și libretul: Richard Wagner.

Premiera: 28 august 1850 în „Grossherzogliches Hof-Theater” din Weimar, Germania.

Acțiunea

Acțiunea operei se petrece în Anvers (Antwerpen), pe țărmul râului Schelde, în Brabant (azi în Belgia). Toată acțiunea durează doar 3 zile. Drama se deschide prin scena în care contele brabant Friedrich de Telramund o acuză pe Elsa de Brabant că și-ar fi ucis fratele mai mic, pe Gottfried, fără a avea însă dovezi clare. Regele dorește să audă și versiunea fetei, care neagă învinuirea și cere să i se facă dreptate printr-un duel. Un cavaler va lupta pentru ea împotriva lui Friedrich de Telramund. Apărătorul Elsei de Brabant este eroul pe care l-a visat, Lohengrin. Acesta sosește din tărâmurile minunate ale Sfântului Graal, într-o luntre purtată de o lebădă, și luptă pentru Elsa, în schimbul promisiunii că nu i se va cere să-și dezvăluie identitatea. Lohengrin îl învinge pe Friedrich, salvând onoarea și numele Elsei, de aceea, drept răsplată, o va lua chiar de soție. În vreme ce se fac pregătirile pentru nuntă, perechea exilată Ortruda (soția lui Friedrich) și Friedrich complotează împotriva cavalerului misterios Lohengrin, acuzându-l de vrăjitorie. Prin disimulare și falsă umilință, Ortruda se apropie de Elsa și reușește să-i trezească îndoiala privind identitatea viitorului ei soț. O face să creadă că va fi părăsită de cel pe care îl consideră alesul ei. A doua zi are loc căsătoria lui Lohengrin cu Elsa, dar seara, în iatac, tânăra își încalcă jurământul, cerându-i cu insistență soțului să-și dezvăluie originea și numele. Această rugăminte și încălcarea jurământului îl obligă pe Lohengrin să-și dezvăluie obârșia, dar și să părăsească ținuturile Brabantului, pentru a reveni în cetatea Graalului, Montsalvat.

Semnificațiile operei

Lohengrin vine din „Imperiul Graalului” pentru a cunoaște omul și toată frumusețea acestuia, însă, dezamăgit, se reîntoarce în lumea în care nu există pasiuni răvășitoare, ci numai puritate sacră. Cavalerul se alătură poporului brabant spre a-l ajuta în lupta împotriva dușmanului, cu condiția ca acesta să nu-i ceară să-și dezvăluie identitatea, și este acceptat, căci avându-l alături, locuitorii își simțeau puterile miraculos sporite, ca un efect divin. Curiozitatea Elsei, care este în fond o subliniere a naturii umane nestatornice, îl obligă pe erou să se destăinuie. Acest moment de conștientizare pentru brabantezi este și o despărțire definitivă de Lohengrin, care sperase în dragostea și încrederea lor. Locuitorii Brabantului află că “străinul“ este dintr-un alt tărâm, unde, eliberat de egoism, violență, răutate și ajutat de harul divin, spiritul poate trăi conform menirii sale. Eroul vine din Cetatea Graalului, unde sunt păstrate lancea care a străpuns trupul lui Isus și potirul din care acesta ar fi băut la Cina cea de Taină.

Tradiția spune că Graalul ar fi o cupă sacră, realizată de îngeri din smaraldul desprins de pe fruntea lui Lucifer la cădere, după care, potrivit tradițiilor creștine, Iosif din Arimateea a adunat sângele lui Isus din rana provocată de centurionul roman Longinus. Graalul ar fi fost păstrat într-un loc ascuns, până ce a fost găsit de eroul Perceval („Parsifal”, care la rândul lui va fi personajul unei alte opere wagneriene). Mitul a fost pus în circulație de literatura cavalerească din ciclul breton al „Cavalerilor Mesei Rotunde”, în care discipolii regelui Arthur (Artus) pornesc în căutarea potirului sfânt (Graalul). În Cetatea Montsalvat această cupă, ce ar avea puteri terapeutice miraculoase și ar fi oferit eternitatea, iluminează lăcașul și îi obligă pe eroi să ducă o viață lipsită de păcate, castitatea fiind o condiție de bază. Ritualul care se săvârșește aici insuflă slujitorilor Graalului puteri și energii supranaturale. Numai regelui-preot îi este permis să aibă urmași, iar acesta este Parsifal, tatăl lui Lohengrin.

PARSIFAL

Parsifal este o operă în trei acte de Richard Wagner.

Muzica și libretul: Richard Wagner.

Premiera operei a avut loc la Bayreuth în ziua de 26 iulie 1882 la Festspielhaus.

Durata operei: cca 4 ½ ore.

Locul și perioada desfășurării operei: Muntele Monsalvat din nordul Spaniei, Evul Mediu timpuriu.

Opera este bazată pe poemul epic din secolul al XIII-lea Parzival de Wolfram von Eschenbach, care povestește despre cavalerul arthurian Parzival (Percival) și căutarea de către el a Sfântului Graal, precum și pe Perceval, povestea Graalului de Chrétien de Troyes.

Wagner a conceput opera în aprilie 1857 dar a terminat-o abia după douăzeci și cinci de ani. Ea avea să fie ultima operă terminată de Wagner; la compunerea ei, a profitat de particularitățile acustice din Bayreuth Festspielhaus. Parsifal a fost interpretată pentru prima oară la al doilea Festival de la Bayreuth în 1882. Festivalul a păstrat monopolul exclusiv asupra interpretării operei Parsifal până în 1903, când opera a fost interpretată la Metropolitan Opera din New York.

Wagner a evitat să spună despre Parsifal că este o operă, preferând termenul „ein Bühnenweihfestspiel” - „O piesă de festival pentru sfințirea scenei”. La Bayreuth a apărut o tradiție ca după primul act al operei să nu se aplaude.

Scrierea Parsifal în loc de Parzival (cum scria chiar Wagner până în 1877) se bazează pe o etimologie eronată a numelui Percival ca având dintr-o presupusă origine arabă, Fal Parsi cu sensul de „nebun curat”.

OLANDEZUL ZBURĂTOR

Olandezul zburător (în germană Der Fliegende Holländer) este o operă compusă de Richard Wagner pe un libret scris de compozitor însuși, inspirat din romanul satiric Aus den Memoiren des Herrn von Schnabelewopski („Din memoriile domnului Schnabelewopski”) de Heinrich Heine. "Olandezul zburător" se înscrie în curentul romantic.

Premiera operei a avut loc la Dresda, în ziua de 2 ianuarie 1843, sub bagheta compozitorului.

Opera se compune din 3 acte și acțiunea ei se desfășoară în largul coastelor norvegiene (care l-au impresionat pe compozitor în urma unei călătorii a acestuia în Norvegia). A fost scrisă în 1841, în urma unei călătorii furtunoase către Londra. Orchestrația a fost revizuită de compozitor de multe ori și, cel mai adesea, opera este executată ca un singur act. Wagner s-a inspirat pentru subiectul acestei opere dintr-o legendă omonimă din secolul XVII.

Acțiunea operei

Desen prezentând prima reprezentaţie a operei din 1843

Opera prezintă povestea unui căpitan olandez, care jurase că va naviga în jurul Capului Bunei Speranțe, chiar dacă aceasta îi va lua toata viața și chiar mai mult. Condamnat de diavol să navigheze la nesfârșit, are voie să debarce pentru scurt timp la fiecare șapte ani, căutând acea femeie a cărei dragoste adevărată îl va izbăvi de blestem. În timpul unei furtuni, căpitanul norvegian Daland reușește să își ducă nava într-un loc mai liniștit, când lângă el apare nava fantomatică a Olandezului zburător. Daland este de acord ca Olandezul să îl urmeze pentru a o cunoaște pe fiica sa, Senta, care s-a îndrăgostit de un portret care semăna cu Olandezul zburător. Încă din prima clipă Senta înțelege că Olandezul este bărbatul viselor sale, iar la plecarea lui fuge de lângă familia ei și se aruncă în mare. Dragostea și sacrificiul Sentei, dispusă să treacă prin moarte pentru dragostea ei, desfac cumplitul blestem al Olandezului, aducând mântuirea acestuia. Din neființă, sufletele celor doi se unesc pentru totdeauna. Îmbrățișați, ei urcă deasupra mării, dispărând în înaltul cerului.

INELUL NIBELUNGILOR

Tetralogia Inelul Nibelungilor (în limba germană Der Ring des Nibelungen) este principala dramă muzicală a compozitorului Richard Wagner (care a scris și libretul), realizată (cu întreruperi) între anii 1848-1874.

Cu o durată totală de 16 ore, cu o orchestră alcătuită din peste 100 muzicanți și cu 34 personaje, ciclul reprezintă unul dintre cele mai complexe compoziții muzicale din istorie. Prezentarea integrală a Inelului Nibelungilor (sub bagheta dirijorului Hans Richter) a avut loc în luna august a anului 1876 la Bayreuth.

Trebuie remarcat că titlul din limba română este greșit. Traducerea corectă ar fi "Inelul Nibelungului", deoarece titlul se referă la inelul executat de Nibelungul Alberich din aurul Rinului. Confuzia este probabil datorită faptului că opera lui Wagner este bazată pe epopeea medievală "Cântecul Nibelungilor".

Tetralogia este compusă din următoarele 4 opere:

Aurul Rinului (Das Rheingold). Das Rheingold este cea mai scurtă dintre cele 4 opere. Prezentată fără pauze (cca 2 ½ ore). Premiera absolută la 22 septembrie 1869 la Königliches Hof- und Nationaltheater din München, sub conducerea lui Franz Wüllner (fără acceptul compozitorului).

Walkiria (Die Walküre). Premiera absolută la 26 iulie 1870 la Königliches Hof- und Nationaltheater din München, sub conducerea lui Franz Wüllner (3 acte, cca 4 ore).

Siegfried (Siegfried). Premiera absolută la 16 august 1876 la Festspielhaus din Bayreuth sub conducerea lui Hans Richter (3 acte, cca 4 ore).

Amurgul zeilor (Götterdämmerung). Premiera absolută la 17 august 1876 la Festspielhaus din Bayreuth sub conducerea lui Hans Richter (prolog și 3 acte, cca 5 ore).

Acțiunea tetralogiei

Crimhilda îi arată lui Gunther Inelul Nibelungilor (acuarelă de Johann Heinrich Füssli)

Tetralogia lui Richard Wagner urmărește aventurile zeilor, uriașilor, gnomilor și oamenilor, care luptă cu lăcomia și trădarea pentru a ajunge la un final izbăvitor. În prima operă (Aurul Rinului - Das Rheingold), nibelungul pitic Alberich renunță la iubire pentru a câștiga aurul Rinului, din care își face un inel care îi conferă puteri magice. În acest timp, Wotan, stăpânul zeilor, regretă promisiunea de a o da pe Freia, zeița tinereții și frumuseții, uriașilor, în schimbul ajutorului acestora pentru reconstrucția Valhallei. Wotan îl înșală pe Alberich și fură inelul magic, dându-l uriașilor în locul zeiței Freia. Dar, piticul Alberich blestemase inelul, iar oricine îl atingea atrăgea asupra sa și a celor din jur nenorocirea.

La începutul celei de a doua opere (Walkiria - Die Walküre), Siegmund ajunge la coliba în care Sieglinde așteaptă credincioasă întoarcerea lui Hunding, pe care a fost obligată să-l ia de soț. Cei doi se îndrăgostesc, fără să știe că amândoi sunt de fapt copiii umani ai lui Wotan. Acesta o trimite pe fiica sa favorită, Brunhilde, din rândul neînfricatelor Valkirii, pentru a-l apăra pe Siegmund, dar soția sa, zeița Fricka, îi amintește că Siegmund a încălcat căsătoria lui Hunding și ca atare trebuie să moară. Zdrobit de durere și aflat încă sub blestemul inelului, Wotan îi cere Valkiriei Brunhilde să îl ajute pe Hunding. Deși Brunhilde se opune, Wotan intervine și provoacă moartea fiului său. Pentru a o pedepsi pe Brunhilde, care nu îl ascultase, o adoarme pe Brunhilde, înconjurată de un inel de foc, de care doar un erou adevărat va putea sa treacă. Dar, inainte de a fi întemnițată, Brunhilde le spune zeilor că Sieglinde este ascunsă în pădure, unde va da naștere lui Siegfried, care îi va ajuta mai târziu pe zei să-și înfrângă dușmanii. Siegfried povestește apoi cum copilul a fost salvat de lângă mama sa moartă și crescut de Mime, un pitic nibelung ce plănuiește ca în viitor Siegfried să-l ucidă pe uriașul Fafner și să recupereze astfel inelul magic. Siegfried ajunge să lupte cu uriașul Fafner, folosind sabia ruptă a tatălui său și îl invinge. Dar apoi, îl ucide și pe piticul Mime pentru trădarea lui, totul sub privirile satisfăcute ale piticului Alberich. Între timp, Wotan, obosit, renunță să mai fie stăpânul zeilor, abandonând lumea în sarcina iubirii omenești. O pasăre îl duce pe Siegfried la Valkiria Brunhilde adormită, pe care o trezește. Brunhilde renunță la puterile ei și cei doi îndrăgostiți ajung împreună, fiind reuniți de inelul magic.

Dar, răzbunarea zeilor îi așteaptă în cea de a patra operă (Amurgul Zeilor – Götterdämmerung). Hagen, fiul maleficului Alberich, pune la cale un plan pentru a-l ucide pe Siegfried și a fura inelul magic de pe degetul Brunhildei. O convinge pe sora sa vitregă, Gutrune, să-i dea lui Siegfried o poțiune care o va șterge din amintirea eroului pe iubita sa Brunhilde. Astfel, Siegfried ajunge să promită că o va răpi pe fosta sa iubire, pentru ca aceasta să se mărite cu Gunther, fratele lui Gutrune. În timpul luptei dintre cei doi, Siegfried reușește să ia inelul magic de pe mâna Brunhildei. Când aceasta îl acuză că a trădat-o, Siegfried nu își poate aminti nimic, așa că neagă totul. După căsătorie, fecioarele Rinului, moștenitoarele de drept ale inelului magic, îi cer lui Siegfried să-l returneze, dar acesta refuză, din cauza vrăjii. Dorindu-și inelul, Hagen îl înjunghie pe la spate pe Siegfried. Dar, când încearcă să ia inelul prețios de pe degetul cadavrului, mâna acestuia se ridică pentru a-l împiedica. În acest moment apare si Brunhilde, care ia inelul magic și se aruncă împreună cu acesta într-un rug funerar, pentru a-l distruge pentru totdeauna. Sacrificiul ei aduce inelul înapoi Rinului și purifică lumea, pentru o nouă eră a iubirii.