Vlad T.popescu - Dincolo de Frontierele Reiki

21
CALEA REIKI La un moment dat o sã aveåi altfel de vise æi o sã vã tre- ziåi în vis æi o sã realizaåi cã totul este posibil. Veåi putea cãlãtori oriunde doriåi. Doar speciile inferioare au nevoie de nave spaåiale. PATRICK ZEIGLER Ne dorim sãnãtate, dar æi sã evoluãm spiritual. Cum putem pune în practicã aceste dorinåe fundamentale? Care sunt cãile pe care putem merge æi de ce am alege Reiki? Începem prin a ne dori sãnãtatea corpului fizic, apoi aflãm cã trebuie tratat æi corpul energetic-informaåional, ale cãrui boli æi defecte, mai devreme sau mai târziu, ajung sã se manifeste în fizic mai mult decât ne-am dori. În plus, pe mãsurã ce evoluãm, aflãm cã trebuie sã trecem peste câteva praguri dificile, legate de sex, bani, iubire, gândire, ca æi de limitata relaåie cu divinitatea. Cã trebuie sã ne împãcãm cu noi æi cu ceilalåi. Pe urmã, realizãm cã problemele de azi sunt consecinåe ale celor din vieåile trecute, cã structura noastrã energetic-infor- maåionalã depinde de acåiunile din vieåile trecute, care au generat energii æi informaåii ce trebuie echilibrate sau anihilate. Ajungem sã ne dorim „vindecarea karmei“. Karmã care continuã sã fie generatã în viaåa de fiecare zi, prin interacåiunea cu ceilalåi æi, pânã ajungem la înåelepciunea budistã conform cãreia bine este sã nu generãm nici un fel de

Transcript of Vlad T.popescu - Dincolo de Frontierele Reiki

CALEA REIKI

La un moment dat o sã aveåi altfel de vise æi o sã vã tre-ziåi în vis æi o sã realizaåi cã totul este posibil. Veåi puteacãlãtori oriunde doriåi. Doar speciile inferioare au nevoiede nave spaåiale.

PATRICK ZEIGLER

Ne dorim sãnãtate, dar æi sã evoluãm spiritual. Cum putempune în practicã aceste dorinåe fundamentale? Care sunt cãilepe care putem merge æi de ce am alege Reiki?

Începem prin a ne dori sãnãtatea corpului fizic, apoi aflãmcã trebuie tratat æi corpul energetic-informaåional, ale cãrui boliæi defecte, mai devreme sau mai târziu, ajung sã se manifeste înfizic mai mult decât ne-am dori. În plus, pe mãsurã ce evoluãm,aflãm cã trebuie sã trecem peste câteva praguri dificile, legate desex, bani, iubire, gândire, ca æi de limitata relaåie cu divinitatea.Cã trebuie sã ne împãcãm cu noi æi cu ceilalåi.

Pe urmã, realizãm cã problemele de azi sunt consecinåe alecelor din vieåile trecute, cã structura noastrã energetic-infor-maåionalã depinde de acåiunile din vieåile trecute, care au generatenergii æi informaåii ce trebuie echilibrate sau anihilate. Ajungemsã ne dorim „vindecarea karmei“.

Karmã care continuã sã fie generatã în viaåa de fiecare zi,prin interacåiunea cu ceilalåi æi, pânã ajungem la înåelepciuneabudistã conform cãreia bine este sã nu generãm nici un fel de

karmã, dorim sã ne apãrãm de ceilalåi, sã avem putere asupracelorlalåi, indiferent cum interpretãm asta.

Æi, pe o treaptã mai înaltã a evoluåiei noastre spirituale, dupãce ne-am împlinit æi dorinåa de a face bine celorlalåi, descoperimcã scopul suprem ce poate fi atins pe parcursul vieåii în trup esteatingerea stadiului de „Fiu de Dumnezeu Împlinit“1.

Ce metode æi tehnici avem la dispoziåie, descoperite de oa-meni pe parcursul existenåei lor terestre, prin revelaåii mai micisau mai mari?

Avem metoda sacrificiului, a mortificãrii trupului prin post æiautoflagelare, a sacrificãrii vieåii pe altarul unei idei înalte, amuceniciei. Greu de aplicat într-o societate modernã, comodã, încare nici mãcar soldaåii nu mai sunt trimiæi pe front cu gândul cãar putea sã moarã. Æi greu de acceptat pentru cã suspendã pre-ocupãrile legate de sãnãtatea corpului fizic, „arde“ brusc karmade pânã atunci, dar, æi asta puåini înåeleg, genereazã la fel debrusc o karmã nouã, ne impune în faåa celorlalåi, însã numai pen-tru o clipã, æi nu duce, automat, la stadiul suprem de evoluåiespiritualã. Sacrificiul isihast trebuie însã pãstrat ca o cale de evo-luåie, iar cei care pornesc pe acest drum trebuie susåinuåi, pentrucã o anumitã formã de cunoaætere a divinitãåii nu poate fi obåi-nutã pe altã cale.

Avem æimetoda trãirii religioase, care aduce o sãnãtate „cazonã“,lipsitã de unele plãceri epicureice ale sãnãtãåii, care vindecã dinkarmã, dar arareori ne poziåioneazã faåã de semenii noætri, careoferã puterea de a face bine, dar æi tehnica de a face rãu æi carese preocupã doar de avansarea treptatã, ierarhicã, spre stadiulsuprem, rezervat, paradoxal, prin Lege, numai unora...

Avem metoda „exerciåiului“, sau a „sportului“ spiritual, yoga,Qi Gong etc., în care plecãm de la sãnãtatea fizicã, ce trebuie

10 VLAD T. POPESCU

1 Aæa cum l-am definit în Irealitatea imediatã.

Dincolo de frontierele Reiki 11

sporitã pânã când ajungem la stadiul acåiunii energetice, care tre-buie sã devinã preocupare unicã pentru a rezolva karma æi a neimpune în faåa celorlalåi, atingerea stadiului suprem fiind acce-sibilã, teoretic, dar rezervatã, practic, marilor „atleåi“.

Æi mai avem metoda esotericã, aproape exclusiv „mentalã“, încare putem include æi unele tehnici de autocontrol, care nu se pre-ocupã de sãnãtatea fizicã, ci aleargã dupã împlinirea celorlalteobiective, dar care, spre deosebire de precedentele, este extrem degreu de trecut de la un om la altul, de la o generaåie la alta, mai toåicei care pornesc pe acest drum fiind obligaåi sã redescopere roata.

Dupã ce se va produce saltul atât aæteptat, dupã ce cunoaæ-terea fãrã cunoaætere va fi regula æi vom face paæi cãtre utilizareaexclusivã a cunoaæterii juvenile, a cunoaæterii divine nealteratede procesele mentale ale semenilor noætri æi vom tinde sã intrãmîn Întreg æi cu corpul nostru mental, poate cã lucrurile vor sta alt-fel, dar, acum æi aici, când pânã æi gândurile stocate de noi, în altevieåi, în câmpul-A, ne sunt greu accesibile, suntem limitaåi.

A existat însã un maestru de Qi Gong (în varianta japonezã,kiko), care avea suficientã experienåã religioasã, care æi-a asumatun mic sacrificiu æi a cãutat sã înåeleagã sensul învãåãturilor eso-terice tibetane pentru a ne oferi o tehnicã pragmaticã, uæor detrecut de la un om la altul, prin care sã ne vindecãm corpul fizic,dar æi cel energetic, sã ne „ardem“ cu mãsurã karma, sã ne pro-tejãm de ceilalåi æi sã acåionãm asupra celorlalåi, æi prin care, dacãdorim, putem atinge stadiul suprem.

Numele lui era Mikao Usui...Prudent faåã de autoritãåile laice sau religioase, el nu a ex-

clus nici o altã practicã, nu a interzis nici o altã formã de trata-ment sau de evoluåie spiritualã, ceea ce a permis rãspândireaReiki. Dar, mai ales în spaåiul occidental, unde ne plictisim re-pede æi vrem „acum!“ totul, aceastã libertate a dus la impurifi-carea metodelor atât de elegante æi simple cu elemente din toatecelelalte æcoli amintite, ceea ce a dus, într-un fel, la pierderea

consistenåei sistemului, la contradicåii, la fisuri prin care se potstrecura greæeli æi ameninåãri de neconceput altfel în Reiki, daræi la o eficienåã tot mai mare.

Da, poåi sã åii post, aæa cum poåi sã continui æi tratamentulcu antibiotice. Da, poåi sã faci, în paralel, yoga sau Qi Gong. Da,poåi sã participi la ritualuri religioase. Da, poåi sã te preocupi decercetãrile esoterice. Pe toate însã trebuie sã le faci „dincolo“ deReiki, în paralel cu Reiki, altfel pierzi esenåa, simplitatea, eficienåasistemului.

Este ca æi cum ai încerca aplicarea în teren a teoremei luiPitagora atent la fluviul care curge pe ipotenuza triunghiului, lacum pescuiesc cei aflaåi pe mal, la cine æi când s-a înecat în apeleacestuia. Æi, preocupat de rezolvarea acestor detalii, în mod certinteresante, de erorile care apar când cauåi rãspunsuri la diverseîntrebãri, uiåi sã aplici corect teorema æi sã afli lungimea ipo-tenuzei în funcåie de catete.

Æi, pentru cã „spectacolul“ spiritual pare sã fie în altã parte,nu în lumea „sãrãcãcioasã“ a terapiei prin punerea palmelor, nude puåine ori ne declarãm practicanåi Reiki æi facem, de fapt,orice altceva!

Æi nu mai ajungem sã utilizãm potenåialul uriaæ al tehnicilorReiki, care oferã sãnãtate æi împlinire spiritualã, dar æi clarviziune,contact cu ghizi spirituali, tehnici de luptã æi de protecåie, uti-lizarea puterii minåii.

Pentru cã în Reiki tratãm corpul fizic, dar æi cel emoåional,fãrã sã-l ignorãm pe cel mental, primim informaåii care, altfel,par rezervate clarvãzãtorilor, acåionãm prin puterea minåii asupraîntregului Univers æi avem contact cu entitãåi spirituale supe-rioare, toate acestea într-un mod elegant æi simplu. De ce amavea nevoie de altceva?

Care este aæadar esenåa Reiki, calea Reiki? Care este învãåãturasupremã pe care a „ascuns-o“ Mikao Usui? O avem în faåa noas-trã, dar o ignorãm, deæi este limpede de citit... Este suficient sã

12 VLAD T. POPESCU

analizãm ideograma Reiki, dar æi, aæa cum aflã maeætrii, sã punemfaåã în faåã simbolurile 3 æi 4, în varianta lor integralã, pentru aafla cã:

„Scopul Universului este creæterea omului de Luminã“.

EVOLUÅIA SPIRITUALÃ

Toåi cei preocupaåi de terapie æi de evoluåia spiritualã uti-lizeazã aceastã sintagmã fãrã a se strãdui sã o explice, sã o defi-neascã. Mai mult, cel care aude pentru prima datã de aæa ceva æiîncepe sã caute o explicaåie descoperã cã, indirect, sunt sugeratenumeroase definiåii care, adeseori, se bat cap în cap. Sã existe„mai multe“ evoluåii spirituale? Nu. Existã mai multe cãi æi, dacãîncercãm sã generalizãm, o definiåie potrivitã pentru oricare æcoalãsau sistem ar fi urmãtoarea:

Evoluåia spiritualã este definirea unui sistem ontologic æi a unuiagnoseologic personal æi trãirea propriei noastre vieåi conform acestora.

Æi, chiar dacã sistemul ontologic va diferi de la o persoanãla alta – adicã vor avea pãreri diferite despre cum a apãrut æi în-cotro se îndreaptã acest univers –, iar sistemul gnoseologic vamãri diferenåa aparentã – propunând cãi diferite de cunoaætere amodului în care a apãrut æi a direcåiei cãtre care se îndreaptã uni-versul æi omul –, din momentul în care se va încerca trãirea con-form ontologiei æi gnoseologiei acceptate vor fi adoptate, ca prinmiracol, principii comune. Cum ar fi compasiunea, iubirea se-menilor etc. Ceea ce va permite, în cadrul fiecãrui sistem în parte,aflarea a cât mai multe detalii, prin tehnici tot mai avansate, mairafinate.

Iar dupã un exerciåiu suficient de lung se va observa cã, pemãsurã ce putem privi lucrurile în ansamblu, sistemele ontolo-gice încep sã fie convergente. Începem sã acceptãm cã vorbim de-spre acelaæi lucru, dar cu cuvinte foarte diferite.

Dincolo de frontierele Reiki 13

Scopul nefiind altul decât acela de a trãi conform sistemului,adicã acela de a trãi împreunã cu universul æi a ne îndrepta îndirecåia în care æi el se îndreaptã, cãci noi putem descrie fiecare,altfel, Universul, dar el, fiind unul æi acelaæi, cât timp suntem sin-ceri cu noi, nu vom face altceva decât sã-l descriem cu cuvintelenoastre æi pe baza sistemului de valori cu care ne-am obiænuit.

Un sistem, o æcoalã spiritualã (nu numai Reiki), trebuie sãofere o serie de elemente: deschiderea/optimizarea circuitelorenergetice, dezvoltarea capacitãåii de vizualizare, a operãrii cuinformaåiile din câmpul-A (informaåia stocatã în Cronica Akaæã),mentalizarea æi operarea cu simboluri, modelarea „irealitãåii ime-diate“ (a dimensiunii subtile în care se petrec fenomenele con-siderate a fi „paranormale“).

Acordajul optimizeazã traseele energetice principale æi ener-gia circulã astfel mai uæor cãtre palmele cu ajutorul cãrora esteoferitã celui aflat în nevoie, sunt implementate simboluri la nivelenergetic æi, prin iniåiere, se încearcã recuperarea arhetipului co-respondent. Pe urmã, în unele sisteme, se foråeazã al treilea ochi,pentru a permite vizualizarea æi modelarea, æi se optimizeazã tan-dien-ul inferior pentru a permite, în timp, atingerea valorii nece-sare pentru „urcarea“ energiei Kundalini.

Simbolurile utilizate permit concentrarea energiei, ridicareavibraåiei, deschiderea spaåiilor æi a câmpurilor, transmiterea ladistanåã, tãierea stringurilor, modelarea informaåiei, dar æi diverseacåiuni specifice asupra chakrelor æi a energiei spirituale.

Pentru a se justifica, pentru a-æi crea o identitate, pentru aoferi chiar un suport mnemotehnic, sistemele recurg în pre-zentarea lor la anecdoticã, mitologie æi elemente esoterice care auscopul de a declara spaåiul cultural æi sistemul de valori la careaderã în aæa fel încât viitorul practicant sã poatã alege sistemulpotrivit, cu care „rezoneazã“.

14 VLAD T. POPESCU

Prezenta lucrare se adreseazã mai ales celor care au o minimãpracticã Reiki, gradul al II-lea, dar æi maeætrilor, care pot gãsi aicio serie de idei utile în predarea Reiki. Însã oferã o bunã per-spectivã asupra Reiki æi a celorlalte terapii complementare sauæcoli de evoluåie spiritualã æi pentru orice altã persoanã intere-satã de subiect.

Am experimentat æi verificat toate lucrurile despre care scriu.Poate nu le-am înåeles pe deplin semnificaåia, poate cã vã este defolos o altã abordare a subiectului, dar intenåia mea fiind aceea dea vã oferi cât mai multe æanse, de a vã consolida încrederea în voiæi în ceea ce puteåi face, chiar æi lucrurile cu care nu sunteåi deacord, ætiu cã pot declanæa în voi libertatea de gândire.

Înainte însã de a începe un „curs“1 de Reiki, ar fi bine sã re-zolvãm problema a ceea ce este æi a ceea ce nu este Reiki, a fron-tierelor sistemului, a modului în care ele pot fi æi chiar suntîncãlcate. Unele frontiere trebuie trecute, mai ales într-o epocã încare se tinde cãtre o integrare holisticã, cãtre un sistem de valoribazat pe ætiinåa complexitãåii, cãci aæa dezvoltãm æi ducem lu-crurile mai departe. Alte frontiere este bine sã rãmânã închise.Încerc sã explic de ce.

Dincolo de frontierele Reiki 15

1 Într-un fel sau în altul, mai structuratã sau nu, orice carte ce trateazã subiec-tul este æi un curs, chiar dacã nu sistematizeazã materialul pe grade, aæa cumsuntem obiænuiåi.

O frontierã sub tir continuu:REIKI ÆI RELIGIA

Existã æapte tipuri de religie în lume. Primul tip este orien-tat spre ignoranåã. Fiindcã oamenii nu pot tolera propria lorignoranåã, ei o ascund. [...] O mare parte a umanitãåii rã-mâne în cadrul primului tip de religie. Este doar evitarea reali-tãåii [...]. Oamenii de primul tip sunt fanaticii. Ei nu pot nicimãcar tolera cã pot sã existe æi alte tipuri de religie pe lume.

OSHO

Înåelept ar fi fost sã las acest subiect undeva cãtre sfâræitulcãråii, dar istoria Reiki, semnificaåia acordajelor/iniåierilor, pro-blema contactului cu entitãåile spirituale, ba chiar æi problema-tica ontologicã generalã depind de modul în care trecem peste el.

Mikao Usui, fondatorul sistemului, a fost precaut în inter-viul1 pe care l-a acordat, unul dintre puåinele texte „autentice“,æi a subliniat cã Reiki nu este religie æi, atât din acest punct devedere, cât æi din multe altele, este accesibil oricãrui om. În ace-laæi timp, persoanele care se declarã credincioase sunt, statistic,mult mai preocupate de evoluåia lor spiritualã decât ateii æi ag-nosticii, aæa cã problema relaåiei între Reiki æi divinitate precede,de multe ori, primul contact cu un maestru Reiki. Interesul vii-torului practicant Reiki, a începãtorului, pentru modul în care

1 Vezi Anexa 1.

noua lui preocupare se poziåioneazã faåã de credinåa lui este per-fect justificat. De asemenea, interesul instituåiilor religioase faåãde ocupaåiile credincioæilor este æi el la fel de normal.

De ce s-a ajuns la o evidentã stare de tensiune între cele douãtabere? De ce biserica se opune formal practicãrii Reiki, iar încadrul comunitãåii practicanåilor sunt atâtea tabere aflate pe po-ziåii ireconciliabile pornind tocmai de la problematica religioasã?

În tabãra bisericii, lucrurile sunt ceva mai simple. Orice ac-tivitate în care este amintit, sau folosit, numele Domnului, tre-buie sã se desfãæoare în cadrul dogmei æi sub supraveghereainstituåiei, altfel, în cel mai bun caz, este vorba de o erezie. Înfuncåie de gradul de „modernizare“ al unei religii sau al alteia,sunt condamnate nu numai sistemele de terapie æi de evoluåiespiritualã, ci æi fitoterapia, homeopatia, transplantul de organe,controlul naæterilor, ba, uneori, æi orice intervenåie a mediciniialopate. Iar faptul cã oamenii, practicanåi sau nu ai unui astfel desistem, îæi propun dezbaterea problemei ontologice fundamen-tale în afara cadrului dogmei este æi el condamnat, din principiu.Ceea ce nu exclude o acceptare tacitã din partea membrilor cleru-lui în calitate de persoane particulare, dar instituåia simte mereunevoia de a se proteja.

Poate cã o religie care îæi refuzã originile mistice, deci æi prac-ticarea tehnicilor de evoluåie spiritualã, æi nu recunoaæte carac-terul iniåiatic al unora dintre tainele sale devine ceea ce chiar eaafirmã cã respinge – o religie filosoficã. Iar afirmaåia cã se bazeazãpe revelaåie, cât timp aceasta este formal interzisã omului de azi,trezeæte suspiciune. Dar problema religiei azi nu este subiectulprezentei lucrãri...

În tabãra practicanåilor Reiki lucrurile sunt mult mai com-plicate. (Mai încolo despre frontiera tradiåional/non-tradiåional.)Doar despre un numãr foarte mic de oameni se poate spune cãsunt credincioæi practicanåi. Ei se duc la liturghie, se spovedesc,se împãrtãæesc, practicã Reiki cu acceptul duhovnicului æi, atunci

20 VLAD T. POPESCU

când acesta se opune, de cele mai multe ori fac un pas înapoi.Dar ei sunt cei mai puåin vocali, deæi ei ar fi cei care ar putea luao atitudine cu adevãrat documentatã, ar putea fi o punte întrecele douã tabere æi ar avea de împãrtãæit trãirea lor religioasã.Trãire religioasã care, încã o datã, NU este necesarã practicãriiReiki, dar nu este nici un obstacol.

Majoritatea o reprezintã cei care se declarã credincioæi prac-ticanåi fiind, de fapt, eretici în cel mai bun sens al cuvântului.Mergând la bisericã doar atunci când au nevoie, sau când este lamodã un duhovnic, ori un loc sfânt, în general evitând sã sespovedeascã, ei sunt cei mai vocali, nu ezitã sã ia poziåie faåã deorice æi sã declare totul ca lucrare a Domnului, criticã în stângaæi în dreapta, chiar æi atunci când nu înåeleg, æi au atitudinea unorsectanåi. Iar limbajul misticii populare æi al vrãjitoarelor le estemult mai familiar decât acela al cãråilor religioase. Pentru ei sepune acut problema relaåiei ierarhice între simbolul de maestrudin Reiki æi cruce (æi arareori acceptã cã nu existã numai cruceacreætinã, cã aceasta este doar un caz particular), a numãrului deîngeri primiåi cu ocazia acordajelor æ.a.m.d.

Urmeazã cei care îæi acceptã statutul de „cãutãtori“, care auo poziåie larg ecumenicã, credincioæi adeseori fãrã a fi adepåi aiunei religii instituåionalizate, cu o pregãtire superioarã æi care auo bogatã istorie în domeniul sistemelor de evoluåie spiritualã æia terapiilor complementare. Ei iau atitudine æi faåã de bisericã, æifaåã de falæii credincioæi æi se poate spune cã trec peste sistemulrigid al dogmei pentru a ajunge la o formã curatã, absolutã, detrãire religioasã. Dar mesajul lor este greu accesibil celui care nuporneæte æi el în cãutarea Adevãrului æi a Întregului.

Puåini numeroæi sunt cei care pot disjunge problematica re-ligioasã, de care nu sunt strãini, de sistemele de evoluåie spiritu-alã, percepute ca simple tehnici, æi la fel de puåini sunt cei carenu au nici o preocupare religioasã, atei sau agnostici, æi care per-cep acest spaåiu ca unul dedicat strict terapiilor complementare,

Dincolo de frontierele Reiki 21

pornind de la un sistem de valori bazat pe ætiinåele de frontierã.Aæa cum am spus, ne definim singuri un sistem gnoseologic,punem la originea Universului actul Creaåiei sau Big Bang-ul æiasociem sfâræitul cu Apocalipsa sau cu contracåia Universului,descriind, de fapt, un acelaæi Univers, motiv pentru care vorbimdespre acelaæi lucru, dar... altfel.

În plus, deæi practicanåi ai altor religii sunt extrem de puåinipe la noi, simpatizanåi æi cunoscãtori ai religiilor orientale suntdestui, iar conflictul interior æi exterior între religia locului æi re-ligiile de peste mãri æi åãri se manifestã puternic.

Toate aceste tabere sunt în conflict, iar Reiki, în loc sã setransforme într-un sistem de valori comun, este un mãr al dis-cordiei, un obiectiv ce trebuie cucerit æi utilizat exclusiv de ceidintr-o anumitã tabãrã, ceilalåi fiind niæte neaveniåi.

Cum s-a ajuns de la compasiune la urã e uæor de înåeles.Cum se poate stinge conflictul este o problemã mai dificilã. Pen-tru mulåi, lipsit de aspectul religios, Reiki nu mai are nici unfarmec, iar ei se vor îndrepta cãtre un alt sistem, eventual maipuåin cunoscut, pe care vor încerca sã-l cucereascã pentru a-æidezvolta în cadrul acestuia orgoliile æi fricile.

Totul este o problemã de liniæte interioarã, de împãcare cupropria persoanã, de acceptare a diversitãåii, iar dacã nu puteåiface asta, lucrurile se vor complica la nesfâræit în acest spaåiu încare fundamentalismul religios nu este o soluåie.

Pentru omul religios, lucrurile sunt clare pânã la un punct.Creaåia are un Creator. Existã Cerul æi Iadul. Existã un sistem dereguli dupã care trebuie sã-åi trãieæti viaåa. Punct. Agnosticul æiateul, dacã vor sã fie oameni, trebuie sã accepte mãcar faptul cãeste bine sã respectãm câteva reguli pentru a face posibilã viaåaîn societate, iar problema originii Universului æi a ceea ce se în-tâmplã cu noi dupã moarte æi-o vor rezolva aæa cum doresc, totuleste sã se abåinã, ca æi primii, sã-æi impunã altora opiniile lor.

22 VLAD T. POPESCU

Cum ne raportãm la toate cele de mai sus ne divide în tabereaflate în conflict. Cum trebuie sã ne raportãm ca practicanåi Reikipentru ca acest conflict sã se stingã? Încercând sã ne alcãtuimpropriul sistem de valori, optând pentru o ontologie care neacoperã necesitãåile spirituale æi, încã o datã, refuzând sã le im-punem altora!

Pentru cã, pânã la urmã, marile diferenåe între noi sunt datede modul în care descriem lucrurile, cei care au rãbdarea sã „tra-ducã“ termeni æi concepte dintr-un sistem în altul descoperindimediat cã vorbim în alt fel, dar despre aceleaæi lucruri, aæa cumîncerc sã explic atunci când discut noåiunea de evoluåie spiritualã.

Reiki a sosit în occident æi s-a rãspândit beneficiind de su-portul curentului New Age, a curentului cultural apãrut careacåie la dezumanizarea produsã de industrializare, tehnologie,politicã, ban. Las deoparte toate teoriile conspiraåiei care anali-zeazã apariåia sa, ci amintesc doar cã, la fel ca în cadrul oricãreialte utopii, calitatea oamenilor care au participat este aceea carea dus la apariåia liderilor spirituali, dar æi a impostorilor, la æcolide evoluåie spiritualã, dar æi la secte imunde. Deæi Reiki doar aprofitat de atmosfera New Age, nu a participat efectiv la rãs-pândirea acesteia, tarele acestui curent cultural sunt cele caredau apã la moarã instituåiilor religioase care percep Reiki dreptsectã neo-neo-protestantã.

Mi-aæ dori ca atitudinea bisericii sã se schimbe, dar nu eusunt cel care am dreptul sã lansez un dialog în cadrul comunitãåiiprelaåilor. Doresc însã sã vãd cã practicanåii Reiki, chiar dacã nureuæesc sã-æi „traducã“ sistemele de valori ale „adversarilor“, æi eipracticanåi Reiki, sã aibã o atitudine plinã de înåelegere æi decompasiune faåã de semenii lor.

Reiki trebuie pus în afara dezbaterii religioase, chiar dacãpracticanåii pot avea opåiunile lor ontologice. Nu în cadrul Reikitrebuie argumentatã „supremaåia“ budismului faåã de creætinism,sau invers. (Æi nici despre celelalte religii.) Tot aici, dacã discutãm

Dincolo de frontierele Reiki 23

despre simbolul crucii trebuie sã discutãm despre simbol ca atare,ca imagine a unui circuit energetic, æi nu despre crucea creætinã,cu toate semnificaåiile ei legate de Iisus.

Legenda Reiki, aæa cum a apãrut ea în cursuri æi prin cãråi, cuun Mikao Usui creætin, sau cel puåin cunoscãtor direct al creæ-tinismului, este evident o tentativã de armonizare a unor culturiaflate la mare distanåã æi de abia ieæite dintr-un rãzboi. Tot aæa,prezentarea Reiki ca „etaj“ al religiei budiste, este la fel deeronatã, ca sã nu mai spunem cã istoriile de tip New Age, cuReiki adus de extratereætri, ascuns æi treptat dezvãluit, sunt æi eledoar... „marketing“.

Reiki este încã o terapie energeticã prin punerea palmelor,opereazã cu o energie cunoscutã sub numeroase alte nume æi ac-cesibilã æi prin alte tehnici, care a cãpãtat relativ târziu, dupãMikao Usui, un aspect simbolic æi are un pragmatism care dã efi-cienåa sa în terapie æi în evoluåia spiritualã1.

Problematica religioasã trebuie sã rãmânã personalã, altfel, lalimitã, aæa cum se poate analiza gradul de adevãr al unor afir-maåii, va trebui sã refuzãm acordajele æi terapia celor care nu suntde aceeaæi religie cu noi. Mai mult, ar trebui sã-i refuzãm æi peaceia care, chiar aparåinând aceleiaæi religii, nu o practicã în felulîn care o practicãm noi.

Cum se va împãca în acest caz utilizarea Reiki împreunã cu„psihoterapia ortodoxã“2 este greu de spus, mai ales cã este vari-anta cea mai larg rãspânditã. În fond, o astfel de æedinåã „Reiki“constã în mãsurãtori radiestezice æi tehnici inforenergetice (ime-diat discutãm æi despre aceastã frontierã), în citirea de diverse

24 VLAD T. POPESCU

1 O mai amplã discuåie asupra integrãrii Reiki în cadrul unui sistem ontologicæi gnoseologic ofer în lucrarea Irealitatea imediatã.2 Nu ætiu dacã este cel mai fericit mod de a descrie apelarea la rugãciuni, peleri-naje, masluri, molitfe etc., în cadrul terapiei Reiki, sau ca practici ajutãtoare, dardespre aæa ceva vorbesc.

rugãciuni æi în prescrierea participãrii la diverse servicii religioase,totul presãrat, ici æi colo, cu câteva simboluri æi tehnici Reiki. Iardacã eticheta „Reiki“ simplificã lucrurile, interpretarea lor caReiki este eronatã.

Unde trebuie sã ajungem? La libertatea fiecãruia de a se rugaaæa cum îi dicteazã credinåa în cadrul cãreia s-a nãscut æi la per-ceperea Reiki ca pe o ocupaåie precum oricare alta. Biserica de azinu este împotriva celui care face jogging, nu vãd de ce ar fi îm-potriva celui care face Reiki...

A, cã persoana pornitã pe drumul evoluåiei spirituale îæipune mai des problema existenåei lui Dumnezeu, asta se întâm-plã din cauzã cã descoperã cã mai existã ceva dincolo de realitateaimediatã. Din cauzã cã îæi îmbunãtãåeæte „simåurile“. Dar Reiki nuoferã o explicaåie, explicaåia rãmâne domeniul religiei æi alfilosofiei!

Iar celor care doresc sã verifice latura misticã a religiei, le re-comand Exerciåiile spirituale ale lui Ignaåiu de Loyola. Dupã cetrec prin ele, s-ar putea sã înåeleagã multe...

Reiki nu este religie, aæa cum chimia nu este artã culinarã!

Dincolo de frontierele Reiki 25

Frontiera unei lupte fratricide:TRADIÅIONAL VS.NON-TRADIÅIONAL

Orice ceremonie are un caracter artificial, chiar con-venåional, ca sã zicem aæa, întrucât ea nu este, în definitiv,decât produsul unei elaborãri umane [...]. Cel care împlineæteun rit, dacã a atins un anumit grad de cunoaætere efectivã,poate æi chiar trebuie sã aibã conætiinåa cã existã aici cevacare îl depãæeæte, care nu depinde în nici un fel de iniåiativa saindividualã.

RENÉ GUÉNON

Totul începe cu „linia de iniåiere“. Cu o ierarhizare a prac-ticanåilor care se bazeazã pe altceva decât pe experienåa lor, pemunca lor de zi cu zi, pe rezultatele lor. Cu o gestionare aproape„feudalã“ a drepturilor conferite prin acordaj. Æi nu este vorbanumai de opoziåia între sistemul tradiåional, adus de doamnaTakata, æi numeroasele sisteme non-tradiåionale, ci æi de luptaîntre modul de abordare tradiåional æi cel non-tradiåional a ceeace numim Reiki, sau Usui Reiki, sau Usui Shiki Reiki, sau TakataReiki, sau... Plus cã tradiåional nu am putea numi nici sistemulpropus de doamna Takata, ci doar æcoala promovatã în ReikiGakkai, în Japonia.

Foarte adevãrat cã, dacã o experienåã misticã porneæte de laeforturile individuale æi ajunge acolo unde poate ajunge cel careo trãieæte, un exerciåiu iniåiatic nu poate demara decât dupã ce

primeæti iniåierea, iar aceasta trebuie sã fie realã, autenticã, pentrua permite evoluåia individualã. Pragmatismul de care tot amin-tesc face ca acordajul Reiki sã fie greu de greæit, iar verificareaeste simplã. Oricum, ce faci dupã iniåiere face diferenåa.

De altfel, chiar maestra Furumoto, nepoata doamnei Takata,spunea:

„Se pare cã mulåi practicanåi æi maeætri Reiki sunt extrem desensibili la linia de iniåiere, la apartenenåa de organizaåia«corectã». Important este sã ætiåi cã sunteåi conectaåi la Reiki.Dacã faceåi asta, nimic altceva nu mai conteazã.“1

Dar esenåa acestei lupte de gherilã în cetatea Reiki nu tre-buie cãutatã, de fapt, în linia de iniåiere, în modul de predare, întehnicile utilizate, ci în... preå. Ce scriu eu aici e mult mai gravdecât fluieratul în bisericã, dar îmi asum!

În chiar legenda æi istoria Reiki se dezbate problema preåu-lui ce trebuie plãtit, atât pentru terapie, cât æi pentru acordaje.Mikao Usui a pornit prin a oferi totul gratuit, apoi s-a convins cãoamenii nu apreciazã cu adevãrt un lucru gratuit, considerându-lfãrã valoare. Perfect adevãrat! Doamna Takata a urcat însã acesttarif la 10 000 USD, ceea ce, printre altele, a fãcut ca, la dispari-åia ei, sã existe numai douãzeci æi ceva de maeætri pe linia ei. Iartariful a mai fost impus o vreme, fiind o barierã greu de trecut.Sã nu uitãm cã suntem în anii 1980, când suma aceasta însemnacu totul altceva! Suma însemna ceva æi la nivel subtil, 10 000fiind, într-o tradiåie orientalã, echivalent cu „totul“, adicã sacri-ficiul suprem æi dedicarea totalã, ceea ce poate fi valabil pentrucel care se va reorienta profesional, nu æi pentru practicantul obiæ-nuit. Majoritatea celor care participã la cursuri vãd în Reiki ocale de îmbunãtãåire a calitãåii vieåii lor, o cale de evoluåie spiri-tualã æi nu vor deveni terapeuåi.

Dincolo de frontierele Reiki 27

1 Aæa cum apare în Calea Reiki, de Diane Stein.

Dar între a-i conferi o valoare æi a abuza este o diferenåã. Nusunt de acord nici cu cei care lanseazã mesaje isterice de genul„Reiki este un dar de la Dumnezeu æi trebuie sã fie gratuit!“, darnici cu îndepãrtarea oamenilor de ceva ce le poate fi de folos nunumai practicanåilor, ci întregii comunitãåi umane!

Oricum, a existat æi o laturã bunã a acestor tarife prohibi-tive – ele au declanæat apariåia sistemelor non-tradiåionale!

Teoretic, metoda tradiåionalã de predare æi practicare a Reikipresupune o mult mai mare rigurozitate, un ritm de asimilare mailent æi mai temeinic, o serie de tehnici mai puåin rãspândite învariantele non-tradiåionale, o mai mare disciplinã în modalitateade realizare a acordajelor. Dar æi o impunere a ierarhiei, o dis-criminare a celorlalåi, o închistare ce stânjeneæte evoluåia sis-temului æi, mai ales, un tarif mult mai mare. Iar practica a doveditcã sunt maeætri care au linii de iniåiere ce le permit sã se declareca aparåinând æcolii tradiåionale (în sensul amintit), ale cãrorcursuri dureazã aproape cât ar trebui – ceva de genul douã zilepentru gradul I –, dar care nu utilizeazã tot acest timp pentru teorieæi practicã, ci pentru a-æi povesti viaåa, iar volumul de informaåieprimit de cursanåi este, vai, mult mai mic decât se afirmã...

Metoda non-tradiåionalã este mult mai rapidã, este deschisãnoului – da, asta înseamnã cã este deschisã æi nãzbâtiilor, dar viaåafiltreazã ce este util de ce este gunoi! – æi mult mai accesibilã.

Se poate merge pe ambele cãi. Ambele permit evoluåia spi-ritualã æi oferã uneltele necesare în terapie. În fond, totul depindeæi de personalitatea fiecãruia.

Æi, cum istoria se repetã, sistemele non-tradiåionale capãtã,în timp, toate tarele sistemelor tradiåionale, aæa cã putem vorbinumai de momente ale unei evoluåii.

Dincolo de lupta permanentã între æcoli æi maeætri, purtatãpentru susåinerea ideilor în care cred, dar æi din considerente demarketing, tradiåional înseamnã cãutarea permanentã a adevãratei

28 VLAD T. POPESCU

moæteniri lãsate de Mikao Usui, înåelegerea în profunzime a prin-cipiilor, respectarea liniilor de iniåiere æi a maeætrilor, promovarealegendei æi a istoriei Reiki pe linia Usui-Hayashi-Takata, lucrul cusine pânã la atingerea unui nivel energetic deosebit, permanentarecurgere la tehnicile japoneze de punere a palmelor, de respi-raåie, urmãrirea unei conduite de viaåã specifice, la nivel fizic,emoåional æi mental.

Non-tradiåional, fãrã a se opune întotdeauna în mod explicitcelor de mai sus, înseamnã inserarea în învãåãturile Reiki a unortehnici, metode æi concepte din alte spaåii culturale æi spirituale,de la alchimie æi cabala la misticismul sufi, de la yoga la Qi Gong.Apare æi o mai intensã colaborare cu entitãåile spirituale supe-rioare, prezente sub aspectul ghidului Reiki în spaåiul tradiåional,dar æi o permanentã cãutare de noi energii æi metode de lucru, odemistificare mai mult sau mai puåin agresivã a legendei Usui-Hayashi-Takata, un ritm de evoluåie mai rapid, fãrã o etapizarestrictã, ca æi un raport colocvial cu maestrul.

În plus, în ultimii ani, pe lângã tradiåional æi non-tradiåional,a apãrut æi ceea ce cred cã este corect sã numim neo-tradiåional.Câåiva maeætri au încercat sã ajungã direct la sursã, sã obåinã cu-noaæterea æi acordajele direct de la discipolii lui Mikao Usui, alåiidecât Hayashi æi Taketomi. Nici eforturile lor nu sunt recu-noscute în miæcarea tradiåionalã æi sunt privite cu o mare suspi-ciune. Ce am experimentat din acest curent, Usui Reiju pe liniaChris March, este viabil æi foarte eficient, aæa cã accept æi cu-noaæterea neo-tradiåionalã.

Pare cã am pledat pentru o cale în defavoarea celeilalte? Nu,nu asta este intenåia pentru cã, aæa cum ætim, ceea ce pare unavantaj la prima vedere se poate dovedi fãrã valoare, iar ceea cepare superficial poate fi de o profunzime nebãnuitã.

Ce susåin eu este cã trebuie mers pe toate aceste cãi, fãrã ale amesteca, pentru a beneficia de avantajele lor.

Dincolo de frontierele Reiki 29

O sã evoluãm în plan fizic, emoåioal æi mental atât prin sis-temele tradiåionale, cât æi prin cele non-tradiåionale. Avemnevoie æi de neo-tradiåional!

Reiki tradiåional ne va oferi disciplina lucrului cu energia, res-pectul faåã de noi înæine æi faåã de alåii, o liniæte interioarã absolutnecesarã æi terapeutului, dar æi celui care îæi doreæte doar evoluåiapersonalã, ca æi o încredere deosebitã în puterile noastre.

Reiki non-tradiåional ne va oferi o bunã introducere în lumeacontemporanã, ne va potoli curiozitatea æi ne va oferi instrumenteutile de cãutare, de descoperire a noi aspecte/faåete ale tradiåiei,ne va da încredere în cunoaætere ca scop final al existenåei noastre.

Reiki neo-tradiåional ne va oferi, dacã nu adevãrata conec-tare la Mikao Usui, cel puåin o experienåã deosebitã, ce ne vaface sã privim mai profund tehnicile pe care le primim æi pe carele dezvoltãm.

Am primit, în timp, acordaje pe mai multe linii de iniåiereæi aæ dori sã le amintesc aici pentru a vedea cum se aplicã în prac-ticã toate aceste clasificãri æi pentru a declara cã toate, ca æi cele-lalte linii pe care nu le amintesc aici, au pentru mine aceeaæiimportanåã æi le apreciez la fel de mult.

Linia tradiåionalã: Usui – Hayashi – Takata – Barbara RayWeber – Patrick Zeigler – Vlad T. Popescu (M).

Linia non-tradiåionalã: Usui – Hayashi – Takata – Furumoto– Lee Farmer – William Lee Rand – Niåã Mocanu – Dorina Mo-canu – Nina Butnaru – Ovidiu Dragoæ Argeæanu – Vlad T.Popescu (M).

Linia neo-tradiåionalã: Usui – Suzuki San – Chris Marsh –Taggart King – Don Beckett – Vlad T. Popescu (linia pe care amprimit Usui Reiju).

30 VLAD T. POPESCU

SCURTÃ PREZENTARE A SISTEMELOR REIKI

Consider cã drumul optim pentru un practicant Reiki este:Usui Shiki Reiki Ryoho – æcoala „tradiåionalã“ venitã pe linia

Usui-Hayashi-Takata, care oferã o bunã introducere în sistemulde terapie prin punerea palmelor, trãirea principiilor Reiki æi su-ficiente elemente pentru atingerea obiectivelor uzuale.

Gendai Reiki – sistemul maestrului Hiroshi Doi poate înlocuicu totul Usui Reiki, sau poate reprezenta o etapã de aprofundarea tehnicilor japoneze æi de înåelegere a faptului cã originile Reikise aflã în Qi Gong. Oricum, el aduce câte ceva din tradiåia ReikiGakkai, „academia“ Reiki din Japonia, încã închisã pentru occi-dentali, æi care, probabil, pãstreazã adevãrata linie tradiåionalã. Dealtfel, în ultimii ani, membrii Reiki Alliance, asociaåia maeætrilorpe linia Takata, a început sã „viziteze“, în sfâræit, Japonia.

Karuna Ki – cea mai bunã introducere în sistemele non-tradiåionale o reprezintã sistemul lui Vincent Amador, mult maideschis noului decât KarunaTM a lui William Lee Rand. Æi esteextrem de util pentru cã readuce compasiunea în omul contem-poran, cu toate beneficiile fizice æi spirituale ale identificãrii cuaceasta. Ca æi o serie de tehnici care conduc la evoluåia spiritu-alã. Este foarte bine ca, la curs, sã se discute mai amplu despremudre æi mantre utilizabile în Reiki.

Seichim (SKHM) – sistemul lui Patrick Zeigler, poate primulsistem non-tradiåional în ordine cronologicã (Kathleen Milner,fondatoarea Sai Baba Reiki æi a Tera Mai, sistemele care stau labaza grupului Karuna, a fost, ca æi Vincent Amador, eleva luiPatrick), este un mic univers în sine, care oferã gustul puterii binestãpânite æi infinite posibilitãåi de a cerceta energia vieåii. Dupãce înåelegi ce este cu SKHM, åi se deschid adevãratele poråi aleevoluåiei spirituale.

Shamballa MDH – pentru adevãratul cãutãtor, pentru celcare urmãreæte atingerea iluminãrii în aceastã viaåã, pentru

Dincolo de frontierele Reiki 31

cel interesat de esoterism æi de aæa-numitele ætiinåe oculte, sistemullui John Armitage este un pas necesar. Sistemul este uneori misti-ficat de maeætrii care doresc sã creeze o aurã de mister în jurul loræi care, neînåelegând ce se întâmplã cu adevãrat în timpul acor-dajului, fac unele greæeli care duc la rapide plãåi karmice, astfelîncât s-a creat legenda cã, dupã acordaj, poåi „sã rãmâi numai cubuletinul“. La un astfel de curs este bine ca maestrul sã propunão ontologie discipolilor sãi, fãrã a o impune, ci numai ca model.

Tibetan Reiki – intenåionat eclectic, dar cu utile aplicaåii tera-peutice, poate fi æi un substitut al Shamballei, în cazul unor per-soane cu probleme karmice. El poate fi predat împreunã cu uneletehnici din yoga tibetanã.

AmaDeus – fãrã a fi propriu-zis un sistem Reiki, este asociatacestui spaåiu fiind o formã de evoluåie pragmaticã, asemãnã-toare Reiki, a æamanismului. Se poate spune cã Ama Deus estefaåã de æamanism ce este Reiki faåã de bioenergie.

GrandMaster – când realizezi cã tu însuåi trebuie sã evolueziæi sã integrezi principiile în viaåa ta dincolo de ceea ce se spunecã poate fi obåinut, dupã ce ai gustat din toate, soseæte momen-tul sã-åi câætigi libertatea, sã devii propriul maestru.

Fiecare din sistemele amintite meritã aprofundat æi se aflã,uneori, la rãdãcina a numeroase alte sisteme pe care le veåi desco-peri uæor în cazul în care rezonaåi cu ele.

32 VLAD T. POPESCU