Nu o sa va intreb daca ati simtit vreodata vina, stiu deja raspunsul

Nu o sa va intreb daca ati simtit vreodata vina,stiu deja raspunsul.Fie ca ati experimentat aceasta stare intr-o situatie minora, fie ca v-a macinat sufletul o lunga perioada de timp, cu totii am simtit amprenta vinovatiei in cele mai ascunse, dar si vizibile colturi ale fiintei noastre.

De ce ne simtim vinovati?

Printre cauzele vinovatiei, se regasesc urmatoarele:

Nu ne simtim acceptati de ceilalti.

Avem ganduri si emotii negative despre care credem ca sunt gresite.

Ne invinovatim pe noi insine pentru ceva care ni s-a intamplat noua sau altcuiva din viata noastra

Simtim nevoia sau obligatia de a face ceva pentru cineva din motive gresite

Nu am spus niciodata sau nu am facut ceva fata de cineva anume si acum nu mai avem aceasta oportunitate.

Desi eliberarea de vina nu se realizeaza de pe o zi pe alta si este nevoie sa lucram constient cu noi insine, speram ca sfaturile de mai jos sa ne fie de folos macar intr-o anumita masura:

Sa lasam trecutul sa apartina trecutului. Daca ne privim din perspectiva acestui moment pe care il traim acum, nu avem decat sa recunoastem ca in cazul in care am facut ceva gresit, oricare ar fi acel lucru, nu putem schimba trecutul. In cel mai bun caz putem invata din acea lectie si apoi ar fi ideal sa mergem mai departe decat sa ne blocam in acel moment.

Remedierea situatie. Daca ne confruntam cu o problema care mai poate fi totusi rezolvata, atunci nu avem decat sa actionam. Si mai presus de aceste lucruri, a ne simti vinovat nu va aduce nicio solutie situatiei in sine. Faceti ceea ce puteti pentru a rezolva aceasta situatie dupa care eliberati-o. Nu o lasati sa va inunde mintea si dati drumul vinovatiei.

Sa nu uitam sa fim blanzi cu noi insine. Deseori, din incercarea de a le face pe plec celorlalti, uitam sa avem compasiune fata de noi insine, judecandu-ne aspru pentru faptele sau gandurile noastre ce ne contureaza procesul de dezvoltare personala. Chiar daca intotdeauna este mai usor de spus decat de facut, din cand in cand este necesar sa ne reevaluam asteptarile si sa fim mai realisti. In cazul in care am facut tot ce se putea pentru a rezolva o situatie care ne da o stare de vinovatie, atunci ar trebui sa ne privim cu mai multa compasiune.

Avem dreptul sa cerem ajutor. Este dificil uneori sa traim astfel de momente in singuratate, asadar nu ar trebui sa ne fie rusine sau teama sa vorbim cu ceilalti despre noi si despre emotiile care ne acapareaza fiinta. Ne putem intreba prietenii cum ar reactiona ei in astfel de situatii si ce am putea face noi mai concret pentru a imbunatati lucrurile. Cel mai important lucru este sa facem primul pas in vindecarea noastra prin a cere ajutorul atunci cand simtim nevoia sa facem asta.

Sa ne eliberam de vina nu inseamna sa refuzam sa ne asumam responsabilitatea pentru propriile actiuni. Din contra, inseamna sa recunoastem ca suntem responsabili si o data asumata, aceasta se poate transforma in timp in eliberare.

Cand este normal sa simtim rusinea?

Sa simtim rusinea face parte dintre emotiile pe care am vrea sa le ascundem in spatele unei cortine care nu se va ridica vreodata.

Deseori, suntem tentati sa ne ascundem starile care nu corespund idealului nostru de fericire sau implinire. Totusi, in procesul de dezvoltare personala pe care il avem de parcurs, nu putem nega nici existenta emotiilor mai putin placute. Una dintre ele este rusinea, iar articolul de fata ne invita sa analizam care este granita dintre rusine si expunere.

Se pare ca in fiecare cultura (incluzand culturile estice si cele mai putin dezvoltate) exista o serie de idei si coduri ale comportamentului asociat cu rusinea. Potrivit scriitoarei Rochelle Gurstein, rusinea este intotdeauna corelata cu expunerea fizica si vulnerabilitatea; de asemenea, ea ,,descrie momentele in care natura noastra animalica, asa cum este numita, intervine asupra eului nostru civilizat; acestea sunt momentele in care ne confruntam direct cu corpul nostru in aspectele sale cele mai fizice.

Citandu-l pe Norbert Elias, autoarea sustine ca ,,in cursul procesului de civilizare, oamenii tind sa reprime orice trasatura care poate fi catalogata drept . Originea cuvantului ,,rusine nu numai in engleza si franceza, dar si in germana, este asociata cu ideea de acoperire. Ne putem aminti astfel chiar exemplul primoridal din Biblie, cand rusinea a aparut ca urmare a faptului ca Adam si Eva au mancat din Pomul Cunoasterii, observand ca sunt goi si incercand sa-si ascunda nuditatea.

Sa luam un exemplu extrem: daca un necunoscut ar vorbi cu noi in timp ce am fi la toaleta, am simti nevoia de a ne acoperi; emotia care ne motiveaza sa facem acest lucru este rusinea. (Asta nu inseamna ca activitatile mai sus amintite ar trebui sa fie catalogate drept ,,murdare, ci ca nu ar trebui sa presupuna si existenta unor martori; ele sunt private). Se pare ca rusinea este intalnita atat in culturile civilizate, cat si in cele primitive, iar pe masura ce devin ,,civilizati, oamenii vor sa se diferentieze de celelalte animale de pe planeta; cand experimentam ceva care ne determina sa constinetizam ca nu suntem chiar asa de diferiti, experimentam rusinea.

Intre rusine si narcisism

Asa cum Gurstein sugereaza in cartea sa, societatea noastra nu mai experimenteaza rusinea ca in trecut. Daca sugeram ca felul in care cineva s-a purtat este unul ,,rusinos, o sa fim etichetati drept ,,pudici sau poate chiar ,,furiosi. In ,,Cultura Narcisimului, Christopher Lasch mentiona faptul ca indivizii din societatea americana moderna care aveau un simt fragil al sinelui, deveneau obsedati de faima si celebritate. Insasi cartea lui Gurstein anuleaza standardele sociale care obisnuiau sa pastreze intimitatea in ceea ce priveste schimburile date de natura noastra animalica, in special cele sexuale, ceea ce a condus la un taram al vizibilitatii in care prea putine lucruri mai sunt considerate sacre sau private.

Cumva, societatea noastra isi asuma dreptul de a fi fara rusine, macar la suprafata. In acest moment, orice subiect poate fi dezbatut in public.

Oamenii isi etaleaza cele mai dureroase si rusinoase experiente (in fata unor spectatori pe care uneori nu ii cunosc), aspecte ale vietii lor personale sau sexuale si in mod aparent nu au niciun sentiment de rusine fata de aceste dezvaluiri.

De fapt, ei isi doresc sa se expuna in aceasta modalitate; tot mai multa lume isi doreste sa apara la televizor, sa fie ,,o celebritate chiar si pentru 15 minute. Anuland tot mai mult din ceea ce era altadata dragostea romantica, dorinta de celebritate ramane una dintre cele mai semnificative resurse ale lumii moderne.

Gurstein sustine ca invaluirea a tot mai multe aspecte intime ale naturii noastre fizice pastreaza o parte din semnificatia pe care acestea o au pentru noi. Narcisismul surpinde ideea disperata a unei persoane de a simti ca viata ei este intr-adevar semnificativa. Poate fi vorba doar de un mecanism de aparare: chiar daca societatea noastra poate fi catalogata drept una in care rusinea nu mai exista, totusi rusinea poate fi universala la un anumit nivel inconstient; astfel cultura narcisismului cu care ne confruntam in fiecare zi poate fi doar o forma masiva de aparare.

Fara a ne intoarce la valorile trecutului, este indicat sa admitem importanta aducerii la lumina a unor idei si emotii ascunse. Pe de alta parte insa, prin expunerea multor aspecte ale vietii noastre intime, pierdem acel ceva care ne apropie mai mult de noi insine.

Asadar, tot ceea ce putem face in acest moment este sa ne intrebam cat la suta din eul nostru animalic este afisat atunci cand vorbim cu ceilalti despre noi insine. Cum reusim sa trasam granita intre expunerea care nu isi are rostul in anumite momente si acele secrete care vin ca rezultat al unei stari de rusine exacerbate? Chiar daca suntem constienti ca este in regula sa vorbim despre problemele noastre, care sunt totusi limitele pe care nu le putem incalca?