Nu pot să încep cu „a fost odată ca niciodată”... pentru că nu este un basm. Ci o poveste adevărată. O poveste care poartă numele de pace. Această poveste veche de mii de ani este mai degrabă un alter ego, existent dintotdeauna în sufletul fiecăruia. Se manifestă şi îşi arată lumina pozitivistă numai atunci când, individul, doreşte cu adevărat acest lucru. Atunci când el vrea din toată inima înfăptuirea acestui adevăr, al vieţii pământeşti, şi pentru a-l dobândi întrutotul, este în stare de orice. Însă, în ziua de azi, suntem cel mai adesea resemnaţi şi cinici, aşa că ştiu că prima tentaţie ar fi să nu credem că mai există încă acel ceva pentru care chiar merită să luptăm. Acel ceva ce-l constituie pacea, un veşnic izvor de bine, de fericire eternă a sufletului. Ne îndoim de existenţa ei, a păcii ca adevăr al vieţii noastre, şi tindem să credem că e în zadar să mai rostim şi chiar să mai gândim că, vreodată, va mai fi posibil să restabilim acest echilibru primordial al vieţii, prin această, astăzi numită, inefabilă pace.

În goana noastră de călători efemeri ce urmăm negreşit calea propriului destin, noi, oamenii, dorim pace, unii chiar o dobândim, şi, neştiind a o păstra, o pierdem repede. Însă ne-am întrebat noi oare, vreodată, ce e pacea? Care este definiţia cea mai corectă pentru a descrie tot ce cuprinde acest concept? Cum definesc şi cum înfăţişează oamenii pacea? Dicţionarul explicativ al limbii române arată că acest cuvânt are mai multe sensuri, cum ar fi: situaţie de bună înţelegere, lipsă de tulburări, de vrajbă, cât şi pură armonie. Noţiunea de pace implică numai nişte efecte temporare ale unor fapte făcute cu metode omeneşti. Un imperativ fundamental al epocii noastre şi o finalitate prioritară a educaţiei de astăzi şi de mâine, pacea constituie o aspiraţie a popoarelor. Putem spune că fără pace nu există dezvoltare, iar fără dezvoltare drepturile omului sunt iluzorii. Acest lucru implică faptul că, fără drepturi pentru om, pacea este considerată violenţă. Dar, adevărata pace trebuie să izvorască din adâncul inimii fiecăruia, în ciuda faptului că aceasta este destul de greu de menţinut.

Revenind nu numai la stadiul de definire al păcii, cât şi al elementelor ce contribuie la păstrarea sa, putem spune degajat că pacea este un subiect minunat, despre care îţi place să vorbeşti şi, mai ales, îţi place să o simţi. De ce? Pentru că, precum afirmă marii filozofi, pacea este cea mai sensibilă legătură a universului. Aceasta este natura noastră omenească originară. Am fost creaţi să trăim în pace cu toţi semenii noştri şi din acest motiv simţim în noi nevoia să luptăm pentru pace şi pentru păstrarea ei. Pacea reprezintă, în genere, cea mai de preţ capodoperă a raţiunii. Dar natura noastră iniţială, a fost infectată prin apariţia violenţei.

Cum să visezi la linişte pe pământ, la pace, dacă ai sufletul negru şi numai gânduri grele? Începe de la tine ... nu e suficient doar să visezi. Visul e o lume în care ne permitem să trăim şi să facem ce vrem. Pacea interioară este bunul nostru cel mai de preţ, pe care îl căutăm toată viaţa; armonia care ne determină să ne comportăm într-un anumit mod, să ne respectăm valorile şi convingerile şi să avem un echilibru perfect în viaţă. Am încetat să mai păstrăm pacea în suflet ca mai apoi să o putem oferi şi altora. Dar această multitudine de etichete adresate păcii nu reuşesc să constituie o definiţie fixă şi aplicabilă tuturor oamenilor şi naţiunilor, atunci când vine vorba despre pace şi despre definirea ei.

Pentru unii, pacea înseamnă singurătate. Pentru alţii înseamnă ascultare de Dumnezeu. Şi astfel, se spune că poţi cumpăra cu bani orice. Poţi cumpăra mâncare dar nu poftă, medicamente dar nu sănătate, o casă dar nu şi o familie, paturi moi dar, nu somn, cunoaştere dar, nu înţelepciune, strălucire dar nu confort, distracţie dar nu bucurie, păr cărunt, dar nu onoare; zile liniştite dar nu pace. Pacea

acceptă deci, o vastă definire, sub felurite forme şi din orice punct de vedere. Însă cea mai sigură e definiţia pe care o dă şi o simte fiecare atunci când se gândeşte, rosteşte şi doreşte cu adevărat pacea în suflet. Acest lucru face ca pacea din suflet să izvorască mereu luminând realitatea din jur şi devenind astfel pacea din lume. Căci pic cu pic se adună şi duce la realizarea unui întreg.

Este esenţial să nu fim doar consumatori de pace, ci şi producători. Adevăratul spirit al păcii se manifestă doar atunci când pacea este preţuită şi oferită. Deşi există numeroase diferenţe între continente şi ţări, diferenţe culturale şi ideologice, finalităţile luptei pentru un viitor mai bun al lumii, sunt aceleaşi pretutindeni. În fiecare colţ al lumii se pune problema apărării păcii, a asigurării unei educaţii de bază pentru toţi oamenii, şi, nu în ultimul rând, a dezvoltării atât sociale, culturale cât şi economice a fiecăruia dintre indivizi. Cum am afirmat şi mai sus, pacea trebuie să izvorască din adâncul inimii fiecăruia, căci pacea este în primul rând o stare interioară. Ca să existe pace, toate funcţiile şi activităţile interioare şi exterioare ale omului trebuie să fie perfect echilibrate şi armonizate. Pe o axă continuă, pacea şi violenţa pendulează opţiunile noastre de a exprima ceea ce suntem, într-un univers definit prin fapte şi vorbe .

Roberta-Corina Stan

Ce e Pacea?